VIOLENŢA

Violenţa este comportamentul şi atitudinea, care constau în constrângerea fizică sau psihică
exercitată de unele persoane asupra altora pentru a-şi impune voinţa.
Violenţa face parte din viaţa noastră cotidiană, asemenea comportamente cum ar fi bătaia, omorul,
tracasarea sexuală, hărţuirea, insultele, violul, indiferenţa, controlul asupra comportamentului altei
persoane, asupra bunurilor şi finanţelor, diferite ameninţări constituie o plagă răspândită şi în acelaşi
timp ascunsă a societăţii.
Violenţa implică neapărat acţiunile agresive.
Agresive sunt considerate a fi acţiunile care produc (sau au intenţia de a produce) daune, fac rău altei
fiinţe (persoane sau animal).
Agresivitatea este trăsătura personalităţii, care se manifestă prin gătinţa către acţiuni agresive. Iar
agresiunea este însăşi acţiunea, care aduce daune altei persoane.

Se disting două tipuri de agresiune:

1. benignă, este biologic adaptativă, contribuie la susţinerea vieţii şi este legată de apărarea
intereselor vitale ale individului, se prezintă ca o reacţie în caz de ameninţare şi dispare atunci,
când dispare şi ameninţarea.
2. malignă, nu este biologic adaptativă, şi nu este legată de apărarea intereselor vitale. Se manifestă
prin cruzime şi caracterul ei distructiv.

Forme de manifestare a agresivităţii:

 directă - persoana agresivă nu ascunde această trăsătură, deschis se confruntă cu cei din jur.
 indirectă se manifestă sub forma de respingere, sarcasm, ironii, glume răutăcioase,  fizică
se manifestă prin atac, agresiune, explozii de furie.
 verbală - manifestarea emoţiilor negative prin ceartă, strigăt, ameninţări, înjurături. În acelaşi
timp agresivitatea verbală şi fizică pot să se manifeste direct sau indirect.

Printre alte feluri de agresivitate mai pot fi numite:

 iritabilitatea - gătinţa de a manifesta emoţii negative la cea mai mică incitare;
 negativismul - maniera opozantă de comportament;
 supărarea - invidia şi ura faţă de cei din jur, pentru faptele reale sau imaginare, comise de
aceştia;
 suspiciunea - neîncrederea şi prudenţa faţă de alţii până la convingerea că toţi cei din jur
aduc daune sau planifică să-i facă ceva rău.

Manifestarea agresivităţii la adolescenţi:

Manifestarea agresivităţii la fete şi băieţi este diferită. În primii ani de viaţă nu sunt diferenţe
semnificative în frecvenţa şi durata reacţiilor emoţionale la băieţi şi fete. Odată cu vârsta frecvenţa şi
durata lor creşte la băieţi, iar la fete descreşte. Aceste diferenţe sunt cauzate de secreţia hormonilor
sexuali, cît şi de deficienţele educaţionale. Astfel adulţii tolerează mai uşor agresivitatea băieţilor şi
mult mai puţin a fetelor.
Fetele recurg mai frecvent la forme indirecte de agresivitate, Spre deosebire de fete, băieţii uşor
folosesc forme directe de agresivitate. La băieţi pe parcursul tuturor etapelor de vârstă domină
agresivitatea fizică şi negativismul, iar la fete – negativismul şi agresivitatea verbală. La 16 ani are loc
o descreştere temporară a agresivităţii la băieţi. La fete asemenea reacţii se observă la 14 ani.
În afară de asta, dacă în procesul de dezvoltare copilul nu învaţă să-şi controleze impulsurile agresive,
atunci în preadolescenţă el îşi va orienta agresivitatea asupra semenilor, va fi înclinat spre vagabondaj,
va căuta sa facă parte din gaşcă, va încerca consumul de alcool, tutun, va întreţine relaţii sexuale
timpurii; iar în tinereţe va fi înclinat spre desfrâu, acţiuni distructive, conflicte cu părinţii, necesitatea
în companii, abuz de substanţe.

Manifestarea agresivităţii în grupurile de adolescenţi:

Agresivitatea adolescenţilor se poate accentua atunci când ei se află în grupuri. Poate apărea ca urmare
a insucceselor din viaţă, situaţiilor de nedreptăţire (tatăl care a părăsit familia, note proaste, excluderea
din cercul sportiv), rivalitatăţii din cadrul grupului şi tendinţei de a domina. Agresivitate pot manifesta
şi persoanele hiperprotejate de adulţi. Actele de vandalism şi cruzime din adolescenţă de regulă se fac
de obicei în grup. Actele comise împreună întăresc sentimentul solidarităţii de grup, care poate ajunge
la starea de euforie în momentul acţiunii, însă care nu poate fi explicată de adolescenţi după ce
excitaţia se termină.

Agresivitatea distructivă este indicatorul personalităţii criminale sau psihopatologice.

Metode de apărare contra agrsivităţii şi violenţei:

Deseori persoana agresată încearcă să ignore şi /sau să evite agresorul. Dar această metoda nu este
sigură şi nu apără persoana de diferite tensiuni interioare (nelinişte, anxietate, etc.) şi anumite
comportamente (agresive, suspicioase etc.). Se propune ca problema să fie discutată, exteriorizată şi
rezolvată activ.
Este necesar să vorbeşti deschis - persoanele care dau de înţeles agresorului că comportamentul le
este neplăcut şi că în viitor să nu mai facă aşa încercări, au succes.
Riposta - daca cineva te acostează nu fi pasiv. О îmbrâncitură, о palmă uneori sînt mai efective decât
orice cuvânt. Ameninţarea - declară-i agresorului că vei comunica profesorului, rudelor, părinţilor
despre comportamentul lui. Dacă se întâmplă pentru prima data lasă-l să-şi conştientizeze acţiunile.
Dacă se repetă, nu-l ierta.

Tipologia violenţei: violenţă fizică, inclusiv sexuală – vătămare intenţionată a integrităţii corporale
sau a sănătăţii prin exercitarea unor acţiuni de lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare,
tăiere, ardere, strangulare, muşcare, mutilare genitală, impunerea prin forţă a relaţiilor sexuale sau a
raporturilor intime perverse, etc.;
violenţă psihologică – impunerea voinţei sau controlului personal, provocarea stărilor de tensiune şi
suferinţă psihică prin ofense, ameninţări (verbale sau prin afişarea ostentativă a armelor, lovirea
animalelor domestice); implicare în viaţa personală; acte de gelozie; izolare de familie, de comunitate,
de prieteni; interzicerea realizării profesionale; hărţuire sexuală, obligarea practicării prostituţiei,
interzicerea folosirii metodelor de contracepţie, subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii
necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor şi accesului
la valori culturale, etnice, confesionale; impunerea unui sistem de valori inacceptabile pentru
persoană, etc;
violenţă economică – lipsirea de mijloace de existenţă (hrană, medicamente, obiecte de prim uz);
interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune; refuzul de a contribui la
susţinerea familiei; control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, etc.
Cauze ale violenţei:
1. violenţa poate deveni un comportament învăţat. Copii care îşi văd tatăl agresând-o pe mama, îşi
formează anumite concepţii despre modul de rezolvare a conflictelor. Ei ar putea pune semne de
egalitate între dragoste şi violenţă. Ei ajung să creadă că este acceptabil ca un bărbat să bată o
femeie. Cresc crezând că violenţa este normală şi că este un mod firesc de a rezolva problemele
personale sau de a obţine ceea ce doresc. Violenţa în casă se perpetuează astfel din generaţie în
generaţie.
2. violenţa manifestată este consecinţa şi expresia unor probleme psihologice ale personalităţii,
a conflictelor interne, problemelor emoţionale sau a sentimentelor de insecuritate, inferioritate.
Unii bărbaţi au frică de femei – se tem să nimerească sub controlul propriilor sentimente faţă de
ele, se
tem să-şi piardă autonomia, independenţa. Aceste complexe îi împiedică să formeze relaţii de
egalitate. Ei neapărat trebuie să se simte stăpâni pe situaţie, să demonstreze cine are putere şi e
principal în relaţie.
3. violenţa ar putea fi cauzată de anumite boli psihice. În special persoanele cu unele psihopatii ar
putea fi violente.
4. violenţa este cauzată de anumiţi factori socio-culturali, cum ar fi: credinţa în superioritatea
inerentă a bărbaţilor; valorile ce îi dau bărbatului drept de proprietate asupra femeilor şi a fetelor;
tolerarea atitudinii violente ca mijloc de rezolvare a unui conflict; familia tratată ca o sferă privată,
aflată sub controlul bărbaţilor („capul familiei”); de asemenea: indiferenţa opiniei publice faţă de
fenomenul violenţei, în special a femeilor agresate; şomajul sporit al populaţiei; creşterea nivelului
de sărăcie al populaţiei; migraţia sporită a populaţiei; lipsa legislaţiei în domeniu (ignorarea
noţiunilor de violenţă domestică, hârţuire sexuală); funcţionalitatea inadecvată a legislaţiei
existente; nihilismul juridic al populaţiei (necunoaşterea şi nerespectarea drepturilor umane).

Categorii de victime.
În cadrul comportamentului violent distingem cel puţin doi agenţi ai acţiunii: agresorul şi victima.
Victima este „orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecinţele fizice, materiale sau
morale ale unei acţiuni agresive, violente, criminale”. Este persoana care, „fără să-şi fi asumat
conştient riscul, deci, fără a vrea, este jertfită în urma unei acţiuni criminale”.
Victimele sunt persoanele cu un anumit grad de vulnerabilitate. Printre victimele de cele mai frecvente
ori se pot enumera femeile, copii, vârstnicii:
a. Femeile. Femeia prezintă un grad mare de vulnerabilitate victimală, date fiind
caracteristicile sale bio-constituţionale şi psihocomportamentale. Prin tradiţie, imaginea
femeii în raport ce cea a bărbatului a fost în general devalorizată, bărbaţii având drepturi
depline, inclusiv de aplicare a sancţiunilor bazate pe agresivitatea fizică. Este de 10 ori mai
probabil ca o femeia să fie victima violenţei din partea partenerului decât un bărbat.
b. Copiii. Copilul face parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută,
datorită particularităţilor psihocomportamentale şi de vârstă specifice: lipsiţi aproape
complet de posibilităţi fizice şi psihice de apărare, capacitate redusă de anticipare a unor acte
comportamentale proprii sau ale altora, capacitatea redusă de înţelegere a efectelor unor
acţiuni proprii sau ale altor persoane, capacitate redusă empatică, imposibilitatea de a
discerne între intenţiile bune şi rele ale altor persoane, nivelul înalt de sugestibilitate şi a
credulităţii, sinceritatea şi puritatea sentimentelor, gândurilor şi a intenţiilor lor, etc.
 c. Bătrânii. Persoanele de vârsta a treia prezintă de asemenea un grad de vulnerabilitate
victimală înaltă, datorate particularităţilor de vârstă specifice. Bătrâneţea prezintă
dezorganizări bio-fiziologice ale sistemului neuroendocrin: funcţia mnezică, concentrarea şi
stabilitatea atenţiei, flexibilitatea gândirii, stabilitate emoţională, rezistenţa la stres,
sentimente de insecuritate, creşterea gradului de dependenţă interpersonală, ş.a.

Semnele care indică persoana victimizată.

1. persoana solicită îngrijire pentru leziuni traumatice ca urmare ale unei agresiuni. Printre
leziunile caracteristice agresiunilor de violenţă se numără vânătăile, escoriaţiile, zgârieturile
minore, fracturile sau entorsele, leziunile la cap, gât, piept, sâni şi abdomen, leziuni în
timpul sarcinii (40 – 60% dintre victimele violenţei domestice sunt abuzate în timpul
sarcinii), leziunile repetate sau cronice.
2. persoana solicită îngrijire medicală pentru probleme somatice şi /sau dureri cronice (53%
din femeile adresate pentru tratamentul durerilor cronice şi bolilor somatice fuseseră
abuzate fizic şi emoţional). Suferinţele somatice ale femeilor victime ale abuzului cuprind
dureri de cap, insomnia, senzaţii de sufocare, hiperventilaţia, simptomatica
gastrointestinală, dureri la piept, spate sau pelviene.
3. persoana poate solicita tratamentul problemelor psihologice: tentative de suicid (25% din
femeile care încearcă să-şi ia viaţa o fac din cauza traumei psihologice cauzate de bătaie),
timiditate, teama, jena, caracterul evaziv, impulsivitatea, pasivitatea, plânsul frecvent,
abuzul sau folosirea constantă a alcoolului.

Violenţa domestică
Violenţa în familie, ca orişice alt tip de violenţă, constituie lezarea drepturilor şi libertăţilor
omului. Aşadar, violenţa în familie constituie: “Acţiunea ori inacţiunea unuia dintre membrii familiei
orientată asupra altor membri ai familiei, săvârşită prin utilizarea superiorităţii de forţă sau putere,
existente ori create de împrejurări, care lezează drepturile şi libertăţile personale ale altor membri ai
familiei, le pun în pericol viaţa şi sănătatea lor (fizică şi psihologică) şi care le produc suferinţă şi le
aduc pagube”. Definiţia dată însumă 4 semne caracteristice ale violenţei (acţiunea intenţionată, lezarea
drepturilor şi libertăţilor, superioritatea unui om asupra altora, dauna). Spre deosebire de alt tip de
violenţă, violenţa în familie se distinge prin:
• Este o acţiune repetată. Este un proces care produce un ciclu de violenţe ce persistă datorită
relaţiilor neîntrerupte dintre victimă şi agresor.
• Dacă în familie s-a produs actul de violenţă pentru prima dată, acesta se va repeta în mod obligator.
• Violenţa aceasta întotdeauna se produce timp mai îndelungat şi are tendinţa de a se mări.
• Este o violenţă între oameni, care, de regulă, sunt dependenţi unul de altul. În cele mai dese cazuri,
violenţa în familie nu este divulgată şi este ţinută în secret de amândoi.
• Din punct de vedere al opresorului, violenţa este un mijloc eficient, rapid şi cu cheltuieli minime
de înfăptuire a unui anumit scop. Alte modalităţi, nonviolente, necesită eforturi mai mari. Omul nu
renunţă la un lucru ce produce efect, dacă nu i se propune o alternativă. Dacă agresorul nu-şi
însuşeşte o altă modalitate eficientă de comunicare cu cei apropiaţi, el îi va violenta pe aceştia.

Tipuri de violenţă în familie:

1. Bărbatul - Femeia
92-97% din actele de violenţă în raport cu femeia sunt săvârşite de către bărbaţi. De ce se întâmplă
astfel? Sigur, nu din cauza că bărbaţii din fire sunt mai răi, ci pentru că există în sistemul în care deţin
superioritatea: putere, forţă, bani.
Întreţinerea de către bărbat a familiei conduce la dependenţa femeii. Pentru că munca în
gospodăria casnică - educarea copilului, îngrijirea casei etc. - nu sunt considerate drept muncă de către
societate.
2. Părinţii - Copiii
În raport cu copiii, bărbaţii şi femeile comit acte de violenţă în măsură egală. Copilul constituie
candidatura cea mai bună pentru actele de violenţă în familie, deoarece nu poate să se apere. Femeile
suferă din cauza bărbaţilor ofensatori, iar copiii - din partea bărbaţilor şi din partea femeilor. Astfel se
încheagă şirul infernal al violenţei.
3. Copiii maturi - Părinţii îmbătrânind
Violenţa în familie adeseori (deşi nu întotdeauna) îşi are rădăcinile în trecut, astfel, copiii, care deja
sau maturizat, le restituie părinţilor anume acea violenţă care a fost săvârşită asupra lor în copilărie.
4. Copiii majori – Copiii minori
Aceasta este reflectarea situaţiei tată – mamă. Copiii mai mari au simţit gustul puterii şi ei cred că
puterea proprie, superioritatea asupra celor mici, slabi trebuie folosite.
5. Membrii familiei – Alt membru al familiei
Tipul dat de violenţă este comis de unii membri ai familiei împotriva altor membri. Participanţi la
actele respective pot fi soacrele, nurorile, ginerii, bunicile, bunicii, copiii, unchii, mătuşele etc.
Violenţa se săvârşeşte asupra persoanelor mai firave şi neapărate: oameni în vârstă şi copii; oameni cu
capacităţi fizice şi psihice limitate; oameni care sunt dependenţi de alţii.

Portrete ale actorilor implicaţi în violenţă

Portretul agresorului:
• Istorie personală cu abuz în copilarie
• Nemulţumiri la locul de muncă
• Consum de alcool sau substanţe
• Atracţie pentru arme
• Neîncredere în sine sau încredere în sine din ce în ce mai scăzută
• Inabilitate de a-şi identifica sentimentele
• Imaturitate emoţională (copil în corp de adult)
• Temperament violent, ironic şi critic
• Învinovăţeşte pe alţii pentru eşecurile proprii
• Schimbă partenerele
• Supărat pe lume
• În conversaţii încearcă să domine  Gelos/posesiv
• Nu consideră că partenera este egală lui
• Abilităţi scăzute în viaţa intimă
• Crede că puterea şi controlul pot fi obţinute prin violenţă
• Tradiţionalist şi rigid privind rolul bărbatului şi al femeii
• Atitudine negativă faţă de femeie
• Foloseşte sexul ca pe un act violent
• nu crede că comportamentul său violent are consecinţe negative
 Portretul victimei. Amprentele violenţei suportate apar în funcţie de durata relaţiei şi fragilitatea
psihică pe care persoana a dobândit-o în copilărie:
• Pierderea încrederii în sine, a valorii de sine şi a simţământului de control
• Crede că înnebuneşte
• Neglijenţă personală în igienă şi nutriţie
• Stres ridicat şi frica ce pot genera boli psiho-somatice (ulcer, migrene etc.)
• Se pot agrava bolile cronice (astm, boli cardiace etc.)
• Creşterea consumului de alcool şi droguri
• Poate apărea comportamentul de deplasare a furiei pe copii, devenind violentă cu
aceştia.

Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică, ce-i fac uşor de
recunoscut şi care pot să se accentuieze în perioada de adolescenţă. Ei prezintă:
• Probleme fizice, boli inexplicabile, expunerea la accidente în casă şi în afara casei,
dezvoltare fizică mai lentă
• Probleme emoţionale şi mentale: anxietate sporită, sentimente de vinovăţie, frica de
abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi de moarte;
• Probleme psihologice: neîncredere în sinedepresie, comparare cu viaţa mai fericită a
colegilor;
• Probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi,
probleme cu somnul, enureze, bătăi, fugă de acasă, sarcini precoce, relaţii pentru a
scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri şi alcool, comportament defensiv cu
minciună;
• Probleme şcolare – neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare,
lipsă de concentrare, lipsă de maniere sociale  Identificare cu eroi negativi.
Fenomenul sinuciderii şi tentativelor de suicid printre tineri au pe primul loc, în rândul cauzelor,

climatul familial deteriorat şi slaba comunicare în cadrul familiei sale. Modalităţi de intervenţie.

Dacă totuşi situaţia de violenţă persistă şi victima nu vede vreo ieşire din impas, i se pot propune
câteva sugestii de planificare pe termen lung a securităţii personale:
1. familiarizaţi-vă cu legislaţia referitoare la violenţa în familie;
2. asiguraţi-vă suportul şi asistenţa unui avocat specializat în această problemă;
3. asiguraţi-vă sprijinul prietenilor, construiţi o reţea de adepţi din persoanele care vă cunosc
situaţia şi vă susţin în acţiunile de dezamorsare a violenţei;
4. studiaţi cu atenţie şi însuşiţi comportamentul partenerului violent, inclusiv semnalele care
anunţă declanşarea unui nou atac;
5. explicaţi-le copiilor cum şi cui să ceară ajutor în caz de necesitate;
6. dacă partenerul dumneavoastră consumă alcool, este util să solicitaţi ajutorul unor instituţii
medicale specializate.
Elaborarea unui astfel de program oferă şansa de ieşire din situaţia deprimantă în care este adusă
victima agresiunilor.
Victime ale violenţei pot să devină reprezentanţii tuturor grupelor de vârstă, naţionale, social-
economice, profesionale, religioase etc. Nu toate victimele violenţei în familie (sau agresorii) au
suferit din cauza aceasta în copilărie ori în timpul relaţiilor precedente. Unele victime se
pomenesc izolate, pentru că opresorul supraveghează activitatea lor, a prietenilor, contactele cu
alte familii şi alte segmente ale traiului cotidian.

Prevederile legislative privind violenţa în RM (Codul penal al RM):

Răspunderea pentru violenţă este prevăzută în următoarele articole ale Codului penal al Republicii
Moldova (sunt citate articolele ce se referă la violenţa în familie)
Articolul 89. Omorul premeditat.
Articolul 90. Omorul săvârşit în stare de afect, survenit în mod subit sau în urma actelor de violenţă,
sau a insultei grave din partea victimei, sau în urma altor acţiuni ilegale ale victimei, dacă aceste
acţiuni au provocat sau ar fi putut provoca urmări grave pentru cel vinovat sau pentru rudele lui.
Articolul 91. Omorul săvârşit în condiţiile depăşirii limitelor legitimei apărări.
Articolul 94. Determinarea la sinucidere sau la tentativa de sinucidere a unei persoane.
Articolul 95. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale.
Articolul 96. Vătămarea intenţionată mai puţin gravă a integrităţii corporale.
Articolul 97. Vătămarea intenţionată gravă sau mai puţin gravă a integrităţii corporale în stare de afect.
Articolul 98. Vătămarea gravă sau mai puţin gravă a integrităţii corporale, cauzată de condiţiile
depăşirii limitelor legitimei apărări.
Articolul 101. Bătaia sau alte acţiuni violente.
Articolul l0l/l. Tortura.
Articolul 102. Violul.
Articolul 103/1. Satisfacerea prin constrângere a poftei sexuale în forme perverse. Articolul
105. Constrângerea unei femei de a avea raport sexual, profitându-se de dependenţa
materială, de serviciu sau de altă dependenţă a victimei.
Articolul 114. Neacordarea ajutorului necesar, evident, ce nu suferă amânare, unei persoane ce se află
într-o stare periculoasă pentru viaţă.