Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

1. Generalităţi

Automatizările cu care sunt dotate sistemele energetice pot fi clasificate, după funcţiile şi
destinaţiile pe care le au, în două mari categorii.
Prima categorie o constituie automatizările care au ca scop realizarea unor indici tehnico-
economici cât mai ridicaţi şi menţinerea unor parametrii de funcţionare corespounzători.
In această categorie intră diverse dispozitive de pornire automată a unor agregate; sistemele
de reglaj frecvenţă - putere şi de reglaj tensiune pot fi încadrate şi ele ca automatizări
tehnologice.
A doua categorie o constiuie automatizările care au rolul de a împiedica sau de a limita
avariile şi situaţiile anormale apărute în sistemele energetice. Unele dintre acestea contribuie
la lichidarea avariilor cu caracter local, cum ar fi Anclanşarea automată a rezervei (AAR) şi
Reanclanşarea automată rapidă (RAR).
Sistemele energetice dezvoltate prezintă mai multe particularităţi dintre care cele mai
importante sunt: existenţa unor grupuri energetice de mare putere unitară şi a unor linii de
înaltă tensiune prin care se transportă puteri mari, care funcţionează cu o rezervă de
stabilitate statică şi dinamică redusă.
Aceste particularităţi, necesită prevederea unor automatizări care se acţionează la apariţia
unor situaţii anormale în întregul sistem energetic sau în zone ale acestuia.
Aceste automatizări sunt cunoscute sub denumirea de automatizări de sistem de
prevenire a avariilor.
Din această grupă menţionăm:
- descărcarea automată la scăderea frecvenţei (DASf);
- descărcarea automată a liniilor de transport pentru evitarea supraîncărcării
periculoase a acestora ca urmare a declanşării altor elemente ale sistemului
(generatoare, transformatoare sau linii - DASP);
- descărcarea sistemului la apariţia pendulaţiilor adică la pierderea stabilităţii de
funcţionare, diferitele zone ale sistemului continuând să funcţioneze separate între
ele;
- racordarea automată de reactoare şi deconectarea automată de linii la creşterea
tensiunii în anumite zone până la valori periculoase pentru aparatajul staţiilor şi al
liniilor.
In cele ce urmează se prezintă principalele automatizări utilizate, modul de funcţionare şi
reglarea acestora.

3
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

2. Anclanşarea automată a alimentării de rezervă (AAR)

2.1. Scopul şi domeniul de utilizare

Asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, constituie una

din problemele cele mai importante ale proiectării şi exploatării sistemelor electrice.
Indiferent de categoria consumatorului, nu se poate admite, întreruperea acestuia până la
repararea defectului şi deci, restabilirea alimentării normale; trebuie găsită metoda de
asigurare a alimentării pe durata avariilor.
Pentru aceasta sunt posibile două soluţii:
- dubla alimentare;
- alimentarea de rezervă.

Dubla alimentare constă în faptul că, deşi pentru alimentarea consumatorului este necesar
un singur element de legătură (linie sau transformator), se prevăd două elemente care sunt
ambele în funcţiune. Astfel, elementele de legătură funcţionează în mod normal cu 50% din
puterea cerută de consumatori şi numai la defectarea unuia din elemente, celălalt să preia
întreaga sarcină (fig.1 a,b)

Figura 1

Această soluţie prezintă multe dezavantaje printre care:

- elementele de legătură sunt utilizate la cel mult jumătate din puterea lor;
- se utilizează de două ori mai mult aparataj de legătură decât este necesar ;
- creşte puterea de scurtcircuit pe barele consumatorului (BC) prin reducerea reactanţei
dintre barele BS şi BC ca urmare a funcţionării în paralel a celor două elemente;
- se complică instalaţia de protecţie a elementelor respective, care funcţionează în paralel,
în ce priveşte asigurarea selectivităţii;
- pentru mărirea siguranţei în funcţionare este necesar ca cele două elemente de legătură
să fie alimentate de la surse separate (fig.2)

4
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

Figura 2

Dezavantajele prezentate fac ca soluţia dublei alimentări să fie neeconomică şi de o

eficacitate redusă. Din aceste cauze se adoptă soluţia alimentării de rezervă.
Aceasta constă în faptul că la fiecare consumator există, pe lângă elementul de legătură
principal (normal), şi un element de legătură de rezervă, care are rolul de a suplini elementul
principal în cazul defectării acestuia.
In funcţionare normală elementul de legătură de rezervă este deconectat (fig.3).

Figura 3

S-au notat cu:

BS – barele staţiei de alimentare a consumatorului în mod normal;
BSR – barele staţiei de alimentare de rezervă;
BC – barele consumatorului.

5
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

In funcţionare normală, alimentarea de rezervă este decuplată şi se cuplează numai la

decuplarea, din orice motive, a alimentării principale. Dat fiind acest caracter, un singur
element de legătură de rezervă poate fi folosit pentru mai mulţi consumatori.
După cum se observă, toate dezavantajele prezentate de soluţia dublei alimentări nu se mai
întâlnesc la adoptarea soluţiei alimentării de rezervă.
Conectarea elementului de legătură de rezervă se poate face fie manual, fie automat.
Conectarea manuală are dezavantajul unei măriri substanţiale a timpului de restabilire a
alimentării.
Din acest motiv se foloseşte cuplarea automată a elementului de rezervă.
Ansamblul de dispozitive necesare pentru conectarea automată a alimentării de rezervă se
numeşte ”Anclanşare automată a alimentării de rezervă”, prescurtat AAR.

2.2. Principii privind alimentarea consumatorilor

Alimentarea consumatorilor deosebit de importanţi (categ.I) trebuie să se facă, de regulă, de

la surse de alimentare independente, astfel încât la ieşirea din funcţiune a uneia dintre ele,
cealaltă să intre automat în funcţiune în timpul cel mai scurt, astfel ca funcţionarea
consumatorilor să nu fie perturbată.
Pentru consumatorii importanţi (categ.II), alimentarea de rezervă a unui consumator este
constituită din alimentarea normală a altui consumator şi invers (fiecare consumator să
servească de rezervă unul altuia).

Consumatorii din serviciile proprii

Aceşti consumatori sunt de categoria I.

Consumatorii racordaţi pe barele de servicii interne dintr-o staţie electrică (consumatori de
curent alternativ) se împart în două categorii:
- consumatori principali;
- consumatori secundari.

Consumatorii principali sunt consumatorii care asigură funcţionarea normală a instalaţiilor;

întreruperea acestor consumatori periclitează grav siguranţa în funcţionare a staţiei
respective. Aceştia sunt cu regim de funcţionare continuu şi funcţionare intermitentă.
Din această categorie evidenţiem:
- pompele de ulei şi ventilatoarele transformatoarelor;
- pompele de ulei ale instalaţiilor de ulei sub presiune;
- agregatul tampon de încărcare permanentă a bateriei;
- aparatele electrice ale instalaţiilor de iluminat şi încălzire etc.

Pentru toţi consumatorii principali se asigură alimentarea de rezervă, folosindu-se

sistemul AAR.
Pentru consumatorii secundari (consumatori care nu intervin în procesul de funcţionare al
staţiilor electrice), restabilirea automată a alimentării nu este necesară.

2.3. Modul de funcţionare a AAR

Scopul unei scheme de anclanşare automată a alimentării de rezervă este ca în momentul în

care, din orice cauză, alimentarea principală nu mai este în măsură să satisfacă cererile
consumatorilor (manevre greşite sau avarii) să intre în funcţiune alimentarea de rezervă.
6
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

Elementul care permite o detectare sigură a unei stări anormale care periclitează
funcţionarea în bune condiţii a consumatorilor este tensiunea pe barele de racordare a
acestora.
In figura 4 este reprezentată o schemă principială de conexiuni şi variaţia tensiunii pe bare
funcţie de timp la funcţionarea schemei AAR.

a) b)
Figura 4

Până în momentul t = t0 instalaţia funcţionează normal: tensiunea are valoare Unom de regim
nominal şi curentul Inom. La momentul t0 intervine starea anormală care face ca tensiunea să
scadă brusc (în fig. 4 s-a presupus o cădere totală a tensiunii).
După un timp numit timpul anclanşării automate a alimentării de rezervă (tAAR) este
cuplată alimentarea de rezervă.
In acel moment însă motoarele şi-au redus turaţia, astfel încât la apariţia tensiunii are loc un
proces de autopornire; curentul absorbit de la sursă Irev. este mai mare decât în regim normal
de alimentare, iar tensiunea de revenire Urev. este mai mică decât tensiunea normală
datorită căderii de tensiune prin impedanţa liniei de alimentare sau a transformatorului.
Dacă tensiunea de revenire are o valoare care să permită autopornirea motoarelor, după un
anumit timp acestea revin la turaţie normală şi ca urmare, curentul va scădea la valoarea
iniţială (înainte de avarie).
In cazul în care valoarea tensiunii de revenire este sub limita care să asigure autopornirea
motoarelor, acestea îşi reduc turaţia în continuare, ca urmare curentul va creşte şi tensiunea
va scădea.
După un anumit timp motoarele se vor opri, curentul va ajunge la valoarea Ip egală cu cea a
curentului de pornire, iar tensiunea va scădea până la valoarea Up, corespunzătoare
curentului Ip (reprezentat punctat).
Acest fenomen se numeşte avalanşă de tensiune, situaţie în care funcţionarea AAR este
inutilă. De aici rezultă necesitatea ca tAAR să fie cât mai scurt.

7
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

2.4. Pornirea schemei AAR

Dispariţia totală sau parţială a tensiunii pe barele de alimentare determină, aşa cum s-a
precizat mai înainte, pornirea schemei AAR.
Cauzele care determină această situaţie:
- deconectarea transformatorului sau a liniei de alimentare provocată de protecţiile care
acţionează din cauza unor defecte ale transformatorului sau ale liniei;
- deconectarea greşită a întreruptoarelor alimentării principale.
- dispariţia tensiunii pe barele de alimentare, din orice cauză.

Schema AAR nu trebuie să funcţioneze pentru defecte în reţeaua consumatorilor, care pot
atrage scăderi importante de tensiune, dar care trebuie să fie eliminate de protecţia
corespunzătoare.
De asemenea, schema nu trebuie să funcţioneze pentru defectele de la sursa de alimentare
a elementului de alimentare principal, care trebuie să fie eliminate în timp util de protecţiile
respective.
In concluzie, schema AAR poate porni de la următoarele elemente:
- declanşarea unuia dintre întreruptoarele elementului de alimentare principal, când
pornirea se face fără temporizare;
- scăderea inadmisibilă a tensiunii pe bare, când pornirea se face temporizat.

Pornirea schemei AAR la scăderea tensiunii pe barele consumatorului se face cu controlul

prealabil al prezenţei tensiunii pe barele alimentării de rezervă.
Pentru a se preveni acţionarea nedorită a schemei în cazuri de manevre normale cât şi în
cazuri de revizii ale instalaţiei de automatizare, este necesar să se prevadă o cheie care să
permită scoaterea sau introducerea AAR în funcţiune.

2.5. Funcţionarea schemei AAR

Funcţionarea netemporizată: declanşarea întrerupătorului alimentării principale pune în

funcţiune schema AAR, care comandă închiderea întrerupătorului alimentării de rezervă (fără
a introduce vreo temporizare).
Funcţionarea temporizată: impulsul de pornire dat de elementele de măsurare a tensiunii
pe barele consumatorilor cu controlul prezentei tensiunii pe barele alimentării de rezervă,
comandă declanşarea întrerupătorului alimentării principale şi prin aceasta se realizează
condiţie de funcţionare fără temporizare a schemei AAR.
In figura 5 este reprezentată schema funcţională AAR realizată conform celor precizate mai
sus.
Tensiunile măsurate pe sursa de rezervă şi pe barele consumatorilor de către elementele de
măsură 1 şi 2 determină, în caz de dispariţie sau scădere sub limita admisă a tensiunii pe
barele consumatorului, acţionarea elementului de timp 3.
După pauza de AAR, acesta comandă declanşarea întrerupătorului alimentării principale;
prin această declanşare se realizează condiţia de anclanşare a întrerupătorului alimentării de
rezervă.

8
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

Anclanşarea automată a rezervei trebuie executată numai după declanşarea alimentării

normale, deoarece, altfel ea ar putea fi anclanşată pe un scrutcircuit care nu a fost izolat sau
ar putea fi conectate în paralel două sisteme care nu sunt în sincronism.
Funcţionarea schemei AAR este blocată la scurtcircuite pe bare (sau în aval de acestea dar
neizolate de întreruptoarele proprii) de către protecţia maximală a transformatorului de lucru.
Dacă transformatorul este deconectat prin această protecţie, schema AAR se întrerupe şi nu
mai este posibilă închiderea alimentării de rezervă.

Figura 5

AAR pe cupla longitudinală între secţiile de servicii interne (fig.6)

Figura 6

9
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

2.6. Reglările schemei AAR

Defecte ce fac necesară funcţionarea schemei AAR:

- defecte pe barele alimentării principale;
- defecte pe elementul de alimentare principal (transformatorul principal).

Defecte ce nu fac necesară funcţionarea schemei AAR:

- defecte pe racordurile la barele principale şi care alimentează alţi consumatori;
- defecte pe racordurile la barele consumatorilor.
Aceste defecte sunt eliminate de protecţiile proprii ale racordului respectiv şi prin aceasta
restabilirea alimentării consumatorilor este asigurată.

Selectivitatea schemei AAR faţă de defecte la care nu trebuie să funcţioneze, se

asigură prin alegerea valorii tensiunii minime de pornire, care trebuie să fie mai mică decât
tensiunea remanentă pe bare în cazul scurtcircuitelor produse după transformatoare sau
bobine de reactanţă.
Din practică aceasta se consideră:
U pp1  0,4Un ,
respectiv tensiunea de pornire a releelor de tensiune minimă
U pp1
U pr 
nTT
Valoarea tensiunii pe bara de rezervă care permite acţionarea schemei AAR se alege:
U pp2  0,7Un ,
respectiv
U pp2
U pr 
nTT

Reglarea releului de timp se face având în vedere funcţionarea selectivă a schemei cu

restul instalaţiilor. Releul de timp în schema AAR are ca scop să facă selecţia pentru cazul
defectelor la care sistemul de anclanşare automată a alimentării de rezervă nu trebuie să
funcţioneze şi când selecţia prin tensiune nu este posibilă (cazul defectelor apropiate
electric).
Timpul tAAR (sau pauza AAR) – se alege valoarea cea mai mare rezultată din următoarele
relaţii:
- tAAR = (tp + tRAR) + t,

în care:
tp este temporizarea treptei a II-a a protecţiei L1 (alimentarea de bază);
tRAR pauza de RAR a liniei considerate;
t treapta de timp.

- t AAR  t p1  t
unde:
t p1 timpul protecţiei temporizate a elementelor racordate la barele consumatorilor
(defecte pe racorduri care trebuie să fie eliminate de protecţiile proprii).

2.7. Schemele AAR

10
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

O schemă AAR trebuie să satisfacă cerinţele enunţate mai înainte şi anume:

- să acţioneze fără temporizare la manevre greşite (deschiderea întrerupătorului alimentării
principale);
- să acţioneze cu temporizare la scăderea tensiunii pe barele consumatorilor cu controlul
tensiunii pe alimentarea de rezervă.

Oricare ar fi tipul schemei utilizate, ea trebuie să aibă;

- un element de pornire (bazat pe măsurarea tensiunii);
- un element de întârziere;
- un element de comandă a întrerupătorului elementului de alimentare principal, şi ca
urmare a acestei declanşări, anclanşarea întrerupătorului alimentării de rezervă.

In afară de acestea, schema AAR trebuie să mai cuprindă:

- un dispozitiv pentru scoaterea şi punerea în funcţiune a schemei AAR (în unele cazuri, cu
posibilitatea inversării rolului dintre alimentarea principală şi cea de rezervă).

2.8. Clasificarea schemelor AAR

Schemele AAR se clasifică după modul în care se face anclanşarea întrerupătorului

alimentării de rezervă în:
- scheme AAR mecanice, la care anclanşarea întrerupătorului alimentării de rezervă se
face prin acţionarea unui dispozitiv mecanic;
- scheme AAR electrice; la care anclanşarea întrerupătorului alimentării de rezervă se
face prin mijloace electrice.

Din punct de vedere al modului de revenire a schemei AAR:

- scheme AAR care permit trecerea automată pe alimentarea de rezervă, revenirea la
alimentarea principală făcându-se prin comandă manuală;
- scheme AAR care permit trecerea automată pe alimentarea de rezervă, asigurând
totodată revenirea automată pe alimentarea principală, în cazul în care instalaţia
sesizează restabilirea condiţiilor de funcţionare normală a alimentării principale;
- scheme AAR, care prin comutare pot considera oricare dintre cele două surse drept
alimentare principală şi pe cealaltă, drept alimentare de rezervă.

Indiferent de modul de realizare, AAR va fi prevăzut cu dispozitive pentru punerea şi

scoaterea din funcţiune a automatizării de către personalul de exploatare şi cu un număr
minim de semnalizări:
- AAR în funcţiune (pregătit de funcţionare);
- A funcţionat AAR.

3. Reanclanşarea automată pe buclă deschisă (R.A.B.D.)

Aceasta este o automatizare AAR folosită în staţiile de 110 kV pentru realimentarea unei
porţiuni din bucla deschisă, formată din LEA 110 kV dintre două staţii de transformare
220 (400)/110 kV, în cazul în care apare un defect persistent pe una dintre aceste
LEA 110 kV (fig.7).

11
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

Automatizarea RABD din staţia A, în momentul când sesizează lipsa tensiunii la capătul
buclei deschise alimentate în mod normal din staţia B, va conecta temporizat întrerupătorul I
cu controlul prealabil al prezenţei tensiunii pe barele de 110 kV din staţia A.
Este o automatizare care lucrează într-un singur sens.
Bucla de 110 kV este deschisă pentru a se evita dubla transformare a energiei.

Cazuri posibile de funcţionare:

- declanşarea intempestivă a unuia dintre întrerupătoarele din buclă;
- defect persistent pe un tronson din buclă (K).

Figura 7

12
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

4. Reanclanşarea automată rapidă pe liniile electrice aeriene (RAR)

4.1. Consideraţii generale

Scurtcircuitele mono – bi – trifazate care conduc la deconectarea liniei sunt datorate în

principal unor cauze trecătoare cum ar fi: supratensiuni atmosferice, atingeri accidentale,
conturnări izolaţii.
Majoritatea scurtcircuitelor sunt prin arc electric. Acestea sunt lichidate odată cu dispariţia
tensiunii (caracter pasager).
Spre deosebire de acestea, scurtcircuitele metalice (atingeri directe) sau străpungerea
izolaţiei (străpungerea izolatoarelor) au un caracter permanent.
In majoritatea cazurilor, după deconectarea porţiunii defecte, izolaţia se restabileşte în locul
scurtcircuitului, mediul în care s-a produs arcul se deionizează şi linia poate fi repusă în
funcţiune, fără ca arcul să mai reapară.
Statisticile efectuate pe o perioadă îndelungată asupra unui număr mare de linii aeriene de
înaltă tensiune au evidenţiat următoarele cifre procentuale faţă de totalul defectelor survenite
în aceeaşi perioadă:
- defecte trecătoare prin arc (80 – 95)%
- defecte permanente ( 5 – 20)%

In cazul defectelor în cabluri:

- trecătoare (2 – 5)%
- permanente (95 – 98)%

Se constată că procentul defectelor trecătoare în cabluri este neglijabil.

La liniile aeriene – defectele trecătoare sunt preponderente.
Deci: dacă la apariţia defectului – elementul respectiv ar fi scos de sub tensiune
un anumit timp, timp necesar stingerii arcului – la restabilirea tensiunii există
multe şanse ca defectul să nu mai reapară. Această operaţie se poate face
manual sau automat.

Operaţia de restabilire a alimentării liniei, după un timp oarecare şi efectuată manual nu este
satisfăcătoare din cauza timpului prea mare de întrerupere, care ar putea să aibă consecinţe
grave asupra consumatorilor.
Din această cauză se adoptă dispozitive automate care să reanclanşeze linia declanşată
în funcţie de anumiţi parametrii (RAR).
Aceasta asigură o reanclanşare reuşită în proporţie (60 – 90)% din cazurile de declanşare a
liniilor.

4.2. Condiţii impuse schemei RAR

 Reanclanşarea trebuie să se producă la declanşarea întrerupătorului liniei de către

protecţie şi să nu se producă la deconectarea manuală sau când declanşarea prin
protecţie urmează imediat după o comandă de anclanşare (închiderea întreruptorului
pe defect).

13
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

 Timpul de întrerupere trebuie să fie cât mai mic posibil pentru ca să fie asigurată
autopornirea motoarelor, dar să fie suficient de mare astfel încât arcul electric să se
stingă (timp necesar deionizării mediului unde a avut loc arcul).
 Schema trebuie să permită prelungirea treptei rapide a protecţiei de distanţă şi
alegerea regimului de reanclanşare monofazată sau trifazată.
 Comanda de anclanşare dată prin dispozitiv trebuie să aibă o durată suficientă pentru
a se asigura anclanşarea întrerupătorului.
 In cazul extinderii defectului sau apariţiei unui nou defect în timpul pauzei de RAR,
trebuie să se producă declanşarea trifazată definitivă.
 Dispozitivul trebuie să permită realizarea unei singure reanclanşări şi să revină
automat în starea în care este pregătit de acţionare, după o perioadă de timp, când nu
se mai poate produce nici o reanclanşare.
 Această perioadă de timp denumită perioadă de blocaj este de obicei reglabilă între
5 şi 20 sec. Şi are rolul de a evita solicitări repetate ale aparatajului şi a reţelei.

4.3. Funcţionarea RAR

La declanşarea nedorită a întrerupătorului liniei intră în funcţiune RAR, care controlează
îndeplinirea tuturor condiţiilor de închidere a întrerupătorului şi, după un anumit timp trimite,
prin elementul de ieşire, comanda de închidere (fig. 8)
Dacă defectul a dispărut linia continuă să funcţioneze. In cazul în care defectul persistă –
protecţia deconectează definitiv întrerupătorul liniei.
Totalitatea operaţiilor, din momentul declanşării întrerupătorului şi până la reanclanşarea sa,
prin schema de reanclanşare automată formează un ”ciclu RAR”.

14
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

Figura 8

4.4. Timpii de reglare ai schemelor RAR

Alegerea temporizărilor cu care dispozitivele RAR execută comanda de reanclanşare se face

pe baza condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească aceste temporizări şi care sunt legate
de parametrii întreruptoarelor, protecţiilor şi de reglajele lor.
In cazul liniilor radiale condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pauzele RAR şi modul de
alegere a acestora sunt mai simple.
Pauza de RAR (tRAR) este valoarea care se reglează cu ajutorul releului de timp al
dispozitivului RAR şi reprezintă timpul care se scurge din momentul deschiderii
întreruptorului şi până în momentul comenzii de reanclanşare care se transmite acestuia
(timp mai mic decât durata întreruperii efective a tensiunii).
Timpul total de întrerupere cuprinde tRAR, timpul de declanşare al întreruptorului şi timpul
protecţiei, deci
tt  td  t RAR ,
dar
t d  t p  tî
în care:
tp timpul protecţiei
tî timpul propriu de deschidere a întrerupătorului.
Condiţiile care trebuie respectate la alegerea tRAR sunt următoarele:
t RAR  td  t rez
unde:
td este timpul minim necesar întrerupătorului după o declanşare pentru a putea
efectua o anclanşare; acest timp depinde de tipul constructiv al întrerupătorului;
trez timp de rezervă de siguranţă care ţine seamă de modificarea posibilă a tî şi de
imprecizia releului de timp din dispozitivul RAR.
A doua condiţie care trebuie respectată:
t RAR  tdi  trez ,

unde tdi este timpul necesar deionizării mediului la locul defectului prin întreruperea tensiunii.
Timpul necesar deionizării depinde de mai mulţi factori:
- mărimea tensiunii de revenire, adică tensiunea care se aplică din nou liniei; dacă
valoarea instantanee a tensiunii este zero – situaţia este mult mai favorabilă;
- mărimea curentului de scurtcircuit în locul defectului – cu cât acesta are valoare
mai mare, degajarea de gaze ionizate va fi mai mare;
- durata curentului de scurtcircuit – cu cât aceasta este mai mare, cu atât cantitatea
de căldură degajată va fi mai mare, lungimea arcului va creşte şi ca urmare va fi
ionizat un volum mai mare de gaze (aer înconjurător).

In funcţie de factorii prezentaţi mai sus, pe baza cercetărilor experimentale, s-au realizat
graficele prezentate în fig.9 şi fig.10, în care s-au notat:

15
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

tdi - timpul minim necesar deionizării;

td - timpul de declanşare a întrerupătorului (inclusiv timpul protecţiei).

Figura 9

Figura 10

Se observă că între durata scurtcircuitului şi timpul de deionizare este o relaţie aproape

liniară; în schimb între valoarea curentului de scurtcircuit şi timpul de deionizare este o relaţie
liniară numai la 220 kV, la 110 kV timpul de deionizare este aproape independent de curentul
de scurtcircuit.
Din diagramele prezentate, rezultă că durata scurtcircuitului are cea mai mare importanţă.

16
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

Din această cauză, trebuie să se prevadă întrerupătoare cu timp de declanşare cât mai mic
şi protecţii cu acţionare rapidă.

Un alt factor care influenţează timpul de deionizare îl reprezintă şi felul întreruperii

monofazate sau trifazate.
In cazul reanclanşării monofazate timpul de deionizare trebuie să fie mai mare datorită
cuplajului capacitiv al fazelor sănătoase rămase sub tensiune.
In figura 11 este prezentat cazul unui defect apărut pe o fază a unei linii eliminat de protecţie
prin declanşare monofazată (numai faza defectă).
După deschiderea polului fazei defecte, arcul electric produs de defect continuă să fie
alimentat prin capacităţile dintre fazele sănătoase (CRS, CRT) şi faza defectă.
Acest fapt conduce la prelungirea duratei de stingere a arcului şi de refacere a izolaţiei
mediului în care acesta s-a produs.

Figura 11

In figura 12 şi 13 sunt indicaţi timpii de deionizare necesari în funcţie de tensiunea instalaţiei,

determinaţi prin cercetări experimentale, în cazul întreruperii tensiunii monofazate respectiv
trifazate.

Figura 12 - Cazul întreruperii monofazate Figura 13 – Cazul întreruperii trifazate

In cazul liniilor alimentate de la ambele capete, care constituie majoritatea liniilor de înaltă şi
foate înaltă tensiune, situaţia se deosebeşte faţă de liniile radiale.
Astfel, la oricare din cele două capete, indiferent de temporizarea cu care a avut loc
declanşarea, reanclanşarea trebuie să se producă numai după ce linia a fost deconectată şi
de la capătul opus, şi aceasta după intervalul necesar pentru deionizare.

17
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

Un alt timp care trebuie ales şi reglat este cel al perioadei de blocaj a schemei de
reanclanşare.
Valoarea acestui timp se alege astfel încât să se asigure efectuarea unei singure
reanclanşări.
Pentru a se produce o singură reanclanşare timpul de blocaj al RAR (tBRAR), care începe din
momentul comenzii de reanclanşare, trebuie să îndeplinească următoarea condiţie:
t BRAR  tmax p  td  trez
unde:
tmaxp - este temporizarea maximă a protecţiei liniei;
td - timpul de declanşare a întrerupătorului;
trez - un timp de rezervă de siguranţă.
Această condiţie fiind satisfăcută, nu există pericolul ca în cazul unui defect persistent la care
declanşarea după RAR este provocată de o protecţie cu temporizare mare, dispozitivul RAR
să fie din nou pregătit să producă o a doua reanclanşare.

4.5. Scheme RAR

 cu acţionare trifazată (RART) se disting:
 scheme RART pentru linii radiale;
 scheme RART pentru linii cu alimentare de la ambele capete:
- fără controlul sincronismului;
- cu controlul sincronismului, prin măsurarea tensiunilor de la bornele întrerupătorului;
- cu controlul lipsei tensiunii.
 cu acţionare monofazată (RARM)
Se utilizează la linii cu tensiuni înalte (220 kV şi mai mari), având curenţi mari de punere
la pământ şi întrerupătoare cu comandă pe fază.
Se deosebesc:
 scheme RARM pentru linii radiale;
 scheme RARM pentru linii alimentate de la ambele capete.
Din punct de vedere al celei de a doua declanşări, în cazul defectelor persistente, se
foloseşte RARM cu declanşare trifazată.
Din punct de vedere al coordonării RAR cu protecţia prin relee, se deosebesc
următoarele tipuri de scheme RAR:
 scheme RAR fără accelerarea protecţiei (necoordonate);
 scheme RAR cu accelerarea protecţiei înaintate de RAR în sensul că prima declanşare
se face rapid, adică neselectiv pentru întreaga zonă protejată, iar după acţiunea RAR
protecţia acţionează selectiv;
 scheme RAR cu accelerarea protecţiei după RAR, în sensul că prima declanşare se face
selectiv, iar după funcţionarea RAR, protecţia acţionează rapid, adică neselectiv pentru
întreaga zonă protejată.
Din punct de vedere al readucerii în poziţie de funcţionare (revenire) a schemei RAR se
deosebesc:
 scheme RAR cu revenire manuală, la care intervenţia personalului de exploatare este
necesară după fiecare funcţionare RAR, pentru a o readuce în poziţia de lucru;

18
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

 scheme RAR cu revenire automată (autorevenire), la care schema RAR revine

automat în poziţie de lucru, după un anumit timp de la acţionare.
De menţionat că, timpul de autorevenire al schemei RAR trebuie să depăşească suma
timpului propriu de închidere a întrerupătorului şi a timpului de întrerupere a protecţiei
de rezervă din amonte (în cazul refuzului de declanşare a întrerupătorului propriu).
4.6. Coordonarea funcţionării RAR cu a protecţiei prin relee

Coordonarea funcţionării
RAR cu protecţia prin relee
priveşte atât schemele lor de
funcţionare cât şi parametrii
de reglare.
Considerentele principale
care stau la baza acestei
coordonări sunt următoarele:
- obţinerea unui timp
maxim de întrerupere
efectivă a liniei ţinând
Figura 14 seamă de timpii RAR de
la ambele capete, prin
egalizarea timpilor de
acţionare ai protecţiilor la
cele două capete ale
liniei;
- posibilitatea îmbunătăţirii
substanţiale a protecţiei
prin relee, prin
introducerea unei
acţionări neselective a
acesteia, corectată de
funcţionarea RAR.

Pentru a ilustra principiile

enunţate să considerăm un
caz concret:
- O linie electrică aeriană
cu alimentare de la
ambele capete într-o
reţea oarecare (fig.14),
pentru care s-au trasat
diagramele de funcţio-
nare ale protecţiilor de pe
întrerupătoarele I1 şi I2.

Admitem că timpii RAR de la

ambele capete ale liniei sunt

19

Figura 15
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

 
egali tRAR1  tRAR2 şi se reprezintă diagramele de variaţie ale tensiunilor pe linie funcţie de
timp (fig.15).

Diagramele U = f(t) au fost trasate pentru cele trei zone (A – B – C). Se observă că numai

 1  2

pentru zona B, în care timpii de protecţie sunt egali taI  taI , timpul de întrerupere total ti
este maxim şi este egal cu timpul funcţionării RAR; t1A, t1B, t1C reprezintă timpul de întrerupere
a tensiunii.
Din această cauză este necesar ca treapta protecţiei rapide să fie prelungită pe întreaga linie
(reprezentată punctat în fig.14).
Rezultă că prima declanşare are loc în acelaşi timp la ambele capete. Metoda aceasta
conduce la acţionări neselective ale protecţiei; aceasta însă se poate corecta prin RAR, care
la reanclanşare, stabileşte caracteristicile normale de funcţionare ale protecţiilor, restabilind
deci selectivitatea.
Această metodă se numeşte ”cu accelerarea protecţiei înainte de RAR”, întrucât RAR
determină iniţial o acţionare rapidă, după care se revine la acţionarea normală
(neaccelerată), în pauza de RAR.
Dacă defectul persistă, acesta este eliminat selectiv de protecţie.
Metoda prezentată mai sus, stă la baza prelungirii treptei I-a protecţiei P1 de la capătul
A al liniei din B peste linia protejată.
Toate protecţiile de distanţă moderne au prevăzută posibilitatea de a se regla două valori ale
treptei I. Una din cele două valori ale treptei I este cea obişnuită de 80 – 85% din impedanţa
liniei, iar a doua se alege astfel încât să acopere întreaga linie (115 – 120% impedanţa liniei)
şi constituie treapta I prelungită.
In cazul unui defect pe un racord la barele B, în interiorul treptei I prelungită (punctul K),
protecţia P1 acţionează neselectiv, eliminând defectul rapid. Prin funcţionarea RAR, linia este
readusă la starea normală şi protecţia P 1 urmează să acţioneze selectiv, dacă defectul în
punctul K persistă (defectul este în treapta II a protecţiei P1); acesta este eliminat rapid de
protecţia P3.
Readucerea P1 în treapta I normală (treaptă scurtată) se realizează cu ajutorul unui contact
din schema RAR care efectuează comutarea rezistenţelor sau prizelor transformatorului din
circuitul de tensiune al organului de măsură.
In cazul în care între staţia A şi B sunt mai multe linii cu treapta I prelungită, la un defect pe
oricare din liniile racordate pe barele staţiei B, în interiorul acestei trepte, se produce o primă
declanşare rapidă a tuturor liniilor (care au treapta I prelungită) în staţia A.
După reanclanşarea acestor linii, dacă defectul este persistent, declanşează din nou rapid
doar linia în cauză, protecţiile celelalte sesizând defectul în treapta II (protecţiile au fost
readuse cu treapta I – normală în pauza de RAR).
Această metodă prezintă dezavantajul care constă în declanşarea iniţială (înainte de RAR) a
tuturor liniilor racordate la o staţie la un defect pe una singură în apropierea acesteia; acest
dezavantaj este corectat prin reanclanşarea rapidă, dar trebuie ţinut seamă de riscul blocării

20
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

unuia dintre întrerupătoare, precum şi riscul ieşirii din sincronism al zonelor de sistem
separate, prin declanşarea liniilor, în pauza RAR.
Tinând seamă de acest dezavantaj prelungirea treptei rapide înainte de RAR este
utilizată numai în cazul reanclanşării monofazate (RAR – M), când nu există riscul
ieşirii din sincronism.

4.7. Scheme RAR trifazate (RART) pentru linii radiale

Pentru ca funcţionarea să fie corectă este necesar ca schemele RAR respective să

îndeplinească condiţiile enunţate la punctul 4.2.
Pornirea schemei RART se realizează:
- de la protecţie prin relee (fig.16). Acest mod de pornire permite reanclanşarea numai în
cazul declanşării prin protecţie. In cazul declanşărilor greşite sau intempestive, RART nu
funcţionează.
Reanclanşarea întrerupătorului prin RAR se face prin controlul lipsei tensiunii.

RP

Figura 16

4.8. Schemele RART pentru linii cu alimentare de la ambele capete

Pentru liniile alimentate de la ambele capete, întreruperea de la un singur capăt nu mai este
suficientă (ca în cazul liniilor radiale), fiind necesare condiţii suplimentare şi anume:
- să se declanşeze întrerupătoarele de la ambele capete ale liniei;
- să se controleze dacă prin declanşarea întrerupătorului liniei, se menţine sincronismul
între barele pe care este racordată linia şi restul sistemului.
 Este evident că în cazul liniilor cu alimentare din ambele capete, scoaterea de sub
tensiune în caz de defect, impune declanşarea ambelor întrerupătoare de la capetele
liniei. Verificarea declanşării ambelor întrerupătoare se face indirect prin măsurarea
tensiunii; într-adevăr, dacă se consideră în fig.17 cazul întrerupătorului I1, verificarea

21
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

că întrerupătorul I2 a declanşat se poate face controlând dacă la bornele

întrerupătorului I1 dinspre linie, după declanşare, mai există sau nu tensiune.

Această metodă bazată pe funcţionarea unui releu de tensiune minimă racordat la tensiunea
de pe linie, se numeşte metoda RART cu controlul lipsei tensiunii.

Figura 17

Dacă pe linia declanşată nu mai este tensiune, releul de minimă tensiune, prin contactul
normal închis, permite acţionarea schemei RART, în caz contrar schema este blocată.
La liniile cu alimentare de la ambele capete, timpul de deionizare se consideră timpul în care
ambele întrerupătoare sunt deschise.
Trebuie remarcat că nu se poate utiliza controlul lipsei tensiunii decât la un singur
capăt al liniei.

 Schemele RART cu controlul sincronismului prin măsurarea tensiunilor

Aplicarea acestei metode este condiţionată de existenţa a cel puţin unei legături electrice
între staţiile separate prin declanşarea întrerupătorului liniei considerate, prin care se asigură
menţinerea sincronismului cu sistemul electric.
Această metodă se bazează pe utilizarea unui releu special de verificare a sincronismului,
care de cele mai multe ori este de tip electromagnetic cu armătură rotativă.
In fig.18 se prezintă modul în care se conectează releele de control al sincronismului (RSC)
şi al prezenţei tensiunii (RCT).

Figura 18

22
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

Schema RART funcţionează dacă întrerupătorul este declanşat prin protecţie, există
tensiune pe linie (RCT excitat) şi tensiunile sunt în sincronism (RSC dezexcitat). In cazul în
care defectul persistă, urmează o nouă declanşare şi RART nu mai acţionează.
Dacă pe linie nu este tensiune, ceea ce înseamnă că întrerupătorul de la celălalt capăt nu a
reanclanşat, atunci releul RCT este dezexcitat, iar RCS, alimentat pe o singură înfăşurare,
este excitat şi schema RART nu funcţionează. In momentul apariţiei tensiunii, RCT se excită;
dacă tensiunile nu sunt sincrone, atunci RCS rămâne excitat şi schema RART, de asemeni
nu funcţionează.
Trebuie observat că dispozitivul de control al sincronismului nu trebuie montat decât la un
singur capăt al liniei, deoarece altfel nu ar fi posibilă reanclanşarea. Pentru aceasta, la un
capăt se face controlul lipsei tensiunii, iar la celălalt capăt controlul sincronismului
împreună cu controlul tensiunii (prezenţa tensiunii) – fig.19.

Figura 19
Releul de control al sincronismului este de fapt un releu de minimă tensiune având două
bobine alimentate cu tensiunea barelor şi respectiv cu tensiunea liniei care urmează a fi
reanclanşată, în aşa fel încât fluxurile celor două bobine sunt antagoniste; releul acţionează
deci la diferenţa celor două tensiuni.
In figura 20 este indicată diagrama tensiunilor aduse la releu, U fiind diferenţa vectorială
între acestea şi reprezintă tensiunea la care reacţionează releul.
Cum în general tensiunile care alimentează releul sunt între limitele apropiate, se poate
considera că RCS măsoară de fapt unghiul între cei doi vectori. El se etalonează de obicei în
valori ale unghiului  (unghiul dintre tensiunile celor două zone care se unifică prin
reanclanşarea întrerupătorului prin RAR).
Când cele două tensiuni sunt în fază sau au un decalaj mic între ele, U este mic şi releul îşi
menţine contactul închis permiţând reanclanşarea întrerupătorului, iar când U este mare
(ceea ce corespunde unui unghi  mare) reanclanşarea nu se poate produce.

U bare U U linie

Figura 20

4.9. Scheme RAR monofazate (RARM)

23
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

Statisticile efectuate la o serie întreagă de linii şi pe perioade lungi au dus la concluzia că

defectele pe liniile electrice din reţele cu neutrul legat direct la pământ se pot grupa, după
natura lor, în jurul următoarelor valori medii:
Defecte monofazate (un conductor la pământ) …………… (70 – 90)%
Defecte bifazate fără punere la pământ ………………………(5 – 10)%
Defecte bifazate cu punere la pământ ……………………….. (7 – 20)%
Defecte trifazate …………………………………………………(5 – 10)%

Rezultă clar că marea majoritate a defectelor ce pot apare la liniile electrice aeriene sunt cele
monofazate, adică scurtcircuit la pământ al unei faze.
Prin urmare, dacă în cazul defectelor monofazate s-ar întrerupe faza defectă, atunci circulaţia
energiei electrice ar putea continua mai departe pe celelalte faze; dacă defectul a fost
pasager, la repunerea sub tensiune a fazei defecte se restabileşte funcţionarea normală.
Dispozitivele care permit ca reanclanşarea fazei defecte să se facă automat se numesc
dispozitive RARM, adică pentru reanclanşarea automată rapidă monofazată (pe fază).
Pentru a se asigura funcţionarea RARM este evident necesar ca întrerupătoarele liniei la
care sunt instalate asemenea dispozitive să aibă posibilitatea de anclanşare şi de declanşare
pe fiecare pol, independent de situaţia în care se găsesc ceilalţi poli.

RARM poate funcţiona:

- cu declanşare definitivă monofazată, atunci când defectul este permanent;
- cu declanşare definitivă trifazată.

Funcţionarea în două faze, faza defectă fiind deconectată, este posibilă numai în cazul în
care componentele simetrice care apar (inversă şi homopolară) nu periclitează securitatea
elementelor sistemului electric.
In reţelele cu neutrul izolat (lipsa legăturii cu pământul) reactanţa homopolară este infinită.
Componenta homopolară nu circulă decât între punctele puse la pământ; prin urmare,
întrucât sistemul în care funcţionează generatoarele şi consumatorii este de obicei izolat de
pământ, rezultă că aceştia nu sunt perturbaţi de această componentă.
Componenţa inversă care trece în reţeaua generatoarelor şi a consumatorilor, poate
perturba grav funcţionarea acestora.
Generatoarele electrice sunt construite să suporte de durată un curent de secvenţă inversă
mai mic de (5 – 8)% din curentul nominal.
Valori, care depăşesc această limită, pot produce deteriorări grave ale generatoarelor prin
încălzirea excesivă a masei metalice a rotorului datorită curenţilor turbionari induşi
(componentele de secvenţă inversă creează în generator un câmp magnetic învârtitor invers
sensului de rotaţie a rotorului şi ca urmare, în masa acestuia se induc tensiuni
electromotoare, care produc curenţii turbionari).
Funcţionarea în regim asimetric (în două faze) a liniilor electrice produce perturbaţii
serioase în liniile de telecomunicaţii.
Având în vedere consecinţele funcţionării în două faze a liniilor electrice, se adoptă schema
RARM cu declanşare definitivă trifazată.
In acest caz, schema de comandă manuală nu diferă de cea obişnuită, deoarece comanda
pe fază nu este dată decât de protecţia prin relee şi RARM.

24
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

La apariţia unui defect monofazat (fază-pământ) protecţia comandă declanşarea monofazată

a întrerupătorului (polul de pe faza defectă) şi punerea în funcţiune a schemei RARM, care
după pauza stabilită, comandă închiderea fazei deconectate. Dacă defectul a dispărut, linia
rămâne în funcţiune. In cazul în care defectul persistă, protecţia acţionează din nou şi
comandă declanşarea trifazată definitivă a întrerupătorului.
Intrucât, în timpul cât este întreruptă faza pe care a apărut defectul, linia funcţionează
în două faze, păstrându-se deci legătura cu sistemul (sincronismul), RARM acţionează
fără condiţii.

5. Descărcarea automată a sarcinii la scăderea frecvenţei (DASf)

Frecvenţa este în orice moment un indicator al bilanţului energetic.

Orice dezechilibru care apare între puterea produsă şi cea consumată determină modificarea
frecvenţei de funcţionare.
Perturbaţii importante ale bilanţului producţie-consum au loc mai frecvent la declanşarea
unor grupuri generatoare de putere mare, decât ca urmare a variaţiei sarcinii.
Scăderea inadmisibilă a frecvenţei poate avea loc, de multe ori, la avarii însoţite de separări
în zone şi când într-o zonă separată consumul depăşeşte sensibil producţia de putere a
centralelor.
La frecvenţe inferioare frecvenţei minime tehnologice, generatoarele sunt deconectate prin
protecţii proprii, conducând prin aceasta la generalizarea avariei.
Deficitele de putere activă sunt însoţite de pierderi de putere reactivă, ceea ce poate
determina creşterea sarcinilor pe liniile de transport şi scăderea tensiunii în anumite puncte
ale sistemului electric.
Pentru a limita extinderea avariilor ca urmare a scăderii frecvenţei, în unele staţii şi centrale
electrice s-au realizat instalaţii automate de descărcare de sarcină, (DASf) care au rolul
de a deconecta consumatori, în cazul scăderii frecvenţei sub o anumită limită. Consumatorii
conectaţi la DASf sunt grupaţi în tranşe repartizate pe zone şi au reglajele de acţionare, ca
prag de frecvenţă şi temporizare, stabilite prin normativ al dispecerului energetic naţional
(DEN).
Calculul volumului tranşelor se face astfel încât (funcţie de avariile pentru care sunt
dimensionate) după deconectarea lor frecvenţa să revină la valoarea normală.
Variaţia frecvenţei în timp determinată de apariţia unui dezechilibru de putere are loc după
o curbă exponenţială (fig.21).

25
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

Figura 21

Dacă în sistem nu există rezerva de putere (rezerva turnantă) pentru acoperirea deficitului,
singura soluţie pentru redresarea situaţiei o reprezintă deconectarea tranşelor de
consumatori la pragurile de frecvenţă stabilite. Aşa cum rezultă din diagramă (fig. 21),
scăderea frecvenţei la valoarea f1 (stabilită pentru tranşa I), acţionează DASf şi
deconectează consumatorii acestei tranşe.
Viteza de scădere a frecvenţei se ameliorează (curba 2).
Frecvenţa continuă să scadă, la atingerea valorii reglate f2 corespunzătoare tranşei a II-a,
DASf acţionează din nou şi deconectează altă grupă de consumatori. Dacă deconectările
efectuate acoperă dezechilibrul apărut, frecvenţa revine la valori normale (curba 3).
Orientativ, DASf acţionează când frecvenţa scade sub 49 Hz până la 48 Hz.

 Schema principală a unui DASf

Elementul de pornire a dispozitivului DASf este un releu de frecvenţă reglat să pună în

funcţiune schema la scăderea frecvenţei corespunzătoare tranşei respective.
Releele de frecvenţă folosite în schemele DASf trebuie să aibă precizie mare, fiabilitate
ridicată şi să se autoblocheze la scăderea tensiunii.
De regulă, pornirea schemei DASf se realizează pe baza următoarelor criterii:
- frecvenţă scăzută;
- frecvenţă scăzută completată cu dispozitive de sesizare a vitezei de scădere a
frecvenţei (df/dt);
- frecvenţă scăzută completată cu relee de tensiune (pentru a evita acţionarea eronată
la variaţii de tensiune).
In fig. 22 este prezentată schema DASf realizată cu relee de frecvenţă şi acţionare
temporizată, cu reglaje corespunzătoare fiecărei tranşe de consumatori.

26
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

Figura 22

6. Descărcarea automată de sarcină la scăderea tensiunii (DASU)

Tensiunea reprezintă unul din parametrii esenţiali care caracterizează calitatea energiei
electrice.
La scăderea tensiunii este perturbată funcţionarea atât a consumatorilor cât şi a centralelor
electrice (perturbarea instalaţiilor de servicii interne).
Pentru a preîntâmpina asemenea situaţii, s-au realizat dispozitive de descărcare automată
a sarcinii la scăderea tensiunii (DASU).
Această automatizare are drept scop să prevină scăderea tensiunii la avarii grave cu
declanşări de mai multe elemente şi să evite pierderea stabilităţii sistemului energetic în
anumite zone slab alimentate.
Schemele DASU cuprind un set de trei relee de tensiune minimă de calitate superioară (cu
coeficient de revenire aproximativ 1) conectate între faze, având contactele înseriate.
Schema este blocată la scurtcircuite printr-un releu de tensiune inversă sau de curent
homopolar. Schema de principiu a unei instalaţii DASU este prezentată în fig.23.
Reglajele adaptate pentru DASU au în vedere în primul rând evitarea pericolului de
scădere a tensiunii sub valoarea de 0,8 Un, pentru că în această situaţie consumatorii
importanţi sunt afectaţi şi totodată există pericolul pierderii stabilităţii statice a sistemului.

27
AMte4-5 Automatizări în sistemul energetic

U<

Figura 23

Din aceste motive, valorile de reglaj (orientative) sunt:

- reţeaua – 110 kV – Ua = 85 kV;
- reţeaua – 220 kV – Ua = 180 kV;
- reţeaua – 400 kV – Ua = 345 kV.

Reglajul de timp DASU trebuie să asigure selectivitatea faţă de:

- pauză de RAR pe liniile de legătură unde este montat DASU;
- timpul de acţionare a protecţiilor pentru eliminarea defectelor în MT (să nu
acţioneze DASU la defecte în MT).

Tranşele DASU se introduc de regulă în zonele cu puteri generate mici, zone caracterizate
prin tensiuni scăzute, unde pot apare probleme de stabilitate statică.
Volumul consumatorilor deconectaţi de DASU este acceptabil, dacă după acţionare
tensiunile din reţelele respective revin la valori admisibile de exploatare.
Importanţa DASU apare şi mai pregnant în cazuri în care, din calculele de regimuri staţionare
şi de stabilitate statică rezultă situaţii de avarii în care apar scăderi importante de tensiuni,
fără scăderea frecvenţei (fără dezechilibru între putere – consum).

7. Descărcarea automată a sarcinii la creşterea puterii active pe linii

(DASP)

Această automatizare are rolul de a preveni supraîncărcarea pe anumite artere de

220 – 400 kV la perturbaţii apărute în sistemul energetic.
Oportunitatea amplasării dispozitivelor DASP şi stabilirea reglajelor rezultă din calcule
de regim staţionar, de stabilitate statică şi dinamică în diferite ipoteze de funcţionare a
sistemului energetic: funcţionare interconectată, funcţionare izolată, regimuri normale,
regimuri post-avarie, când apar probleme de alimentare a zonelor deficitare sau de evacuare
a puterii din zona excedentară.
Schemele DASP sunt realizate astfel încât să comande declanşarea unui număr prestabilit
de consumatori în două cazuri:
- la depăşirea puterii active trifazate peste valoarea reglată P1 pe o anumită arteră, cu
controlul scăderii tensiunii pe barele staţiei respective, cu o temporizare t1;
28
Automatizări în sistemul energetic AMte4-5

- la depăşirea unui nivel superior al puterii active P2 P1 (pe aceeaşi arteră), indiferent
de nivelul tensiunii pe barele staţiei respective, cu o temporizare t2t1.
Schema logică de principiu a instalaţiei DASP este prezentată în fig.24

Figura 24

Sesizarea creşterii puterii pe linie se face cu relee maximale de putere activă, iar controlul
tensiunii pe bare – cu relee de tensiune minimă.
Valorile P1, P2 şi U reprezintă valori medii care se consideră caracteristice pentru situaţiile
cele mai frecvente. Valoarea de acţionare reprezintă în general 95% din valoarea de regim
critic.

8. Secţionări în reţeaua de 220 kV

Acest tip de automatizare a fost prevăzut în SEN împreună cu instalaţia DASP, ca o

măsură de rezervă a acesteia în situaţii de avarii în reţeaua de 400 kV, care conduc la
supraîncărcări periculoase ale reţelei de 220 kV.
In ipoteza că dispozitivele de descărcare automată a sarcinii în funcţie de creşterea puterii
pe linii (DASP) nu acţionează eficient, este necesară secţionarea în anumit puncte a
reţelei de 220 kV.
Schemele de secţionare în reţea sunt bazate pe măsura puterii active pe anumite artere şi
acţionează la declanşarea liniilor astfel:
- la depăşirea puterii active peste valoarea reglată P1 (în general P1secţ.P1DASP în
cazul existenţei ambelor automatizări pe acelaşi element de reţea), cu controlul
tensiunii pe barele staţiilor respective, cu o temporizare t1 (t1secţ.t1DASP);
- la depăşirea unui nivel superior al puterii active P2P1 (în general P2secţ.P2DASP) pe
linia controlată, indiferent de nivelul tensiunii pe bare, cu o temporizare t2 (t2secţ.t2DASP).
Sesizarea creşterii puterii pe linie se face cu relee maximale de putere activă, iar controlul
tensiunii pe bare – cu relee de tensiune minimă.
Schema este identică cu schema DASP, cu deosebirea că în loc de a se deconecta
consumatori se deconectează chiar linia controlată.

29