Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aparitia Avocatului Si A Baroului de Avocati
Aparitia Avocatului Si A Baroului de Avocati
Facultatea de drept
Monografii :
Danila Ligia – Organizarea si exercitarea profesiei de avocat, editia a II-a, editura CH Beck,
Bucuresti, 2008
Les ion – Organizarea sistemului judiciar in Romania. Noile reglementari, editura All Beck,
Bucuresti, 2004
Les Ion – Organizarea sistemului judiciar in dreptul comparat, editura All Beck, Bucuresti,
2005
Stoica Cristiana – Avocatul roman in sistemul de drept european, editura All Education,
Bucuresti, 1997
Legi :
Profesia de avocat este considerata in literatura de specialitate ca fiind fara indoiala profesia
judiciara cea mai veche, cu radacinile in indepartata epoca romana, avand la origine obiceiul vechilor
patricieni care doreau sa-si apere si sa-si protejeze clientela. Patricianului i se solicita ajutorul, i se
adresa strigatul de ajutor de cel aflat in nevoie (advocatus).
Initial, jurisprudenta a fost creata de juriconsulti prin interpretarea textelor din legi.
In epoca foarte veche a dreptului roman, singurii in masura sa interpreteze dreptul erau
pontifii, ulterior au aparut jurisconsultii si avocatii.
In dreptul vechi si clasic roman, judecatorii erau persoane particulare alese de parti si
confirmate de pretori. Judecatorii se adresau jurisconsultilor pentru a putea conduce in mod normal
un proces. Deci si judecatorii cereau sfaturi jurisconsultilor in domeniul procesual.
Consultatiile jurisconsultilor erau atat de apreciate incat Cicero afirma ca „domus iuris
consulti totius oraculum civitatis”.
La romani, functia de avocat exista sub forma unei institutii liberale, fara insa a avea un
statut special.1
Abia sub vremea imparatului Iustinian I, acestia sunt reuniti sub denumirea de „ordinul
avocatilor”, sub conditia dovedirii unei perioade de studiu a stiintelor juridice de 5 ani de zile, a unei
foarte bune moralitati si a depune a unui juramant in fiecare cauza in care avocatul respectiv trebuia
sa pledeze.
1
Les Ion – Organizarea sistemului judiciar in Romania. Noile reglementari, editura All Beck, Bucuresti, 2004,
p.225
In tarile Orientului Antic, justitia era aplicata de capul familiei, de capetenia satului, de seful
castei respective, de tribunalul corporatiei, de guvernatorul provinciei si, in cazurile foarte grave, de
insusi regele. Institutia avicatului nu exista, asa cum nu exista institutia acuzarii. Apararea si
acuzatrea erau reprezentate de martori, acestia fiind cei care prezentau cazul din persp[ectiva
apararaii, respectiv a acuzarii.
De-a lungul timpului, functiile initiale ale profesiei de avocat au evoluat si au urmat calea
unei specializari progresive, imprejurare care a determinat o dubla evolutie a profesiei : pe de o
parte, s-a conturat gruparea avocatilor pledanti, a celor care in numele si pentru clientii lor apareau
in fata organelor de impartire a dreptatii pledand, iar, pe de alta parte, gruparea celor care,
asumandu-si o specializare din ce in ce mai mare pe domenii si subdomenii a stiintei dreptului
acordau in principal consultanta juridica.
Aceasta divizare a profesiei exista in prezent reflectata in maniera clasica in sensul de model,
in special in tarile anglo-saxone si SUA, avocatii fiind impartiti in cele doua mari categorii cunoscute
sub denumirea de barristers, avocatii pledanti, si solicitors, avocatii de consultanta.
In realitate, o prima sciziune a avut loc la sfarsitul secolului al XV-lea, intre avocatii care se
limitau la a asigura apararea orala a clientilor lor si cei care se autodenumeau „procurori” si care
aveau in special functia de a diligenta procedura scrisa in fata tribunalelor in calitate de reprezentati
a partilor din proces, in numele si pentru acestia.
In tara noastra primele norme privind organizarea profesiei de avocat le gasim in Legiunea
Caragea (capitolul XX) si in Codul Andronache Donici (art. 22), unde se fac si referiri la neajunsurile
practicarii avocaturii.
2
Les Ion – Op. cit., p.226
Atestarea ca avocat putea fi obtinuta prin cunostinte minime din pravile si obiceiul
pamantului. Constatandu-se ca sunt „multi veniti, dar putini chemati”, domnul Tarii Romanesti
Gheroghe Dimitrie Bibescu a solicitat interventia legiuitorului spre a curma „abuzurile, incurcaturile
si inmultirea judecatilor din pricina inlesnirii ce a avut fiestecine de a-si da siesi numire de avocat,
fara a avea de multe ori nici cele mai elemntare stiinte despre aceasta profesie”.
Asa a aparut Legea din 6 decembrie 1864, dupa ce in data de 30 septembrie 1831 s-a
constituit in Ilfov/Bucuresti primul barou cu 22 de avocati.
Legea din 6/18 decembrie 1864 (pentru instituirea corpului de advocati) arata inca din
primul articol ca „nimeni nu va putea exercita profesiunea de advocat pe langa Tribunale, Curti sau
Curtea de Casatiune de nu va fi roman sau naturalizat roman si nu va avea diploma de studiul
dreptului de la o facultate de drept romana sau de la una din facultatile straine”. Nu puteau fi
avocati „falitii nereabilitati si bancrutii” si „cei condamnati la pedepse infamante”.
Legea obliga Ministerul de Justitie sa instituie trei comisii la Bucuresti, Iasi si Craiova
compuse din avocati doctori sau licentiati in drept care urmau sa examineze tilturile si actele
prezentate, formand apoi un tablou al „advocatilor cu titlu de sciinta”.
In fiecare oras, capitala de judet, unde numarul avocatilor va fi cel putin de zece, urma sa se
formze un colegiu de disciplina al avocatilor compus din sapte membri (la Bucuresti si la Iasi) si din
trei membri in celelalte orase.
In anul 1864, prin Legea din 29 decembrie, se stabilea uniforma pe care erau obligati sa o
poarte avocatii in timpul pledoariilor.
Intre 1909 – 1919 continua eforturile pentru organizarea profesiei, perioada fiind marcata de
dezbateri aprinse privind printre altele conventia onorariului – quota litis.
Vechea Lege a avocatilor din 1907 a fost inlocuita prin Legea pentru organizarea si unificarea
corpului de avocati din 21 februarie 1923, modificata la 29 decembrie 1925, lege de unificare care
reglmenta mai amplu conditiile generale de admisibilitate si exercitiu.
Aceasta lege a fost abrogata prin Legea pentru organizarea corpului de advocati din 22
decembrie 1931, modificata la 6 aprilie 1932 si 2 aprilie 1936. 3
In perioada 1919 – 1931 s-a realizat practic unificarea organica a barourilor prin crearea
Uniunii Avocatilor din Romania (1923) si a Casei de Ajutor a Avocatilor din Romania.
Dupa 1948 a fost abrogata Legea avocatilor din 1931 de actul normativ care a reglementat
viata avocatilor pana dupa decembrie 1989.
In intervalul de timp situat intre 28 februarie 1990 pana la 9 iunie 1995, profesia a foat
reglementata de Decretul nr. 281/1954 privind organizarea si exercitarea avocaturii, de Decretul nr.
191/1977 privind reglementarea platii onorariilor pentru asistenta juridica acordata persoanelor
avand domiciliul sau sediul in strainatate, precum si de Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele
masuri pentru organizarea si exercitarea avocaturii in Romania.
3
Les Ion – Organizarea sistemului judiciar in dreptul comparat, editura All Beck, Bucuresti, 2005, p.54
III - Pregatirea si perfectionarea profesionala a avocatilor
Avocatii sunt obligati sa isi actualizeze permanent pregatirea lor profesionala prin
mentinerea si diversificarea cunostintelor in domeniile in care isi exercita profesia.
Rolul esential si traditional al avocatului consta in a-si asuma obligatia de asigurare a apararii
drepturilor si intereselor unei persoane si de a pleda in favoarea acesteia, de a dezvolta, in principal
oral, argumentatia care sta la baza construirii esafodului juridic pe care s-a construit apararea.
Definitia data de lege contractului de mandat se regaseste in continutul art. 1532 C.civ.,
potrivit cu care mandatul este contractul in puterea caruia o persoana se obliga , fara plata, de a face
ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea.
Din definitia textului de lege reiese o deosebit de mare asemanare intre contractul de
mandat si contractul de asistenta juridica, contract prin care clientul, cu exceptia cazurilor expres
prevazute de lege, da putere inclusiv de reprezentare avocatului sau.
Potrivit dispozitiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat,
procura avocatiala trebuie sa fie semnata de client si semnatura sa fie atestata de avocat. In
conditiile in care contractul de asistenta juridica se semneaza de catre o alta persoana decat clientul
(sot, sotie, ruda, reprezentant legal etc.), si procura va fi semnata tot de acesta.
Textul Codului de procedura civila care prevede ca „mandatul este presupus dat pentru
toate actele judecatii, chiar daca nu cuprinde nici o aratare in aceasta privinta ; el poate fi insa
restrans numai la anumite acte sau pentru o anumita instanta”, se completeaza cu dispozitiile legii
speciale care valideaza ca principiu de baza al existentei profesiei, principiul independentei.
Analizand problema naturii juridice a contractului de asistenta juridica, autorul Valentin Al.
Georgescu sintetizeaza magistral in lucrarea sa „Raporturile juridice dintre avocat si client”,
sistemele diferite care au fost adoptate de catre autorii si jurisprudenta franceza.
Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta sau a exercita orice alte activitati specifice
profesiei de avocat se naste din contractul de asistenta juridica, care prevede in mod expres
intinderea puterilor pe care clientul le ofera avocatului, cu exceptia cazului prevazut in dispozitiile
art. 68 alin. (5) C.proc.civ. in baza acestuia, avocatul se legitimeaza fata de terti prin imputernicirea
avocatiala intocmita conform anexei la statut. Cu toate acestea, in lipsa unor prevederi contrare,
avocatul este imputernicit sa efectueze orice act specific profesiei pe care il considera necesar
pentru realizarea intereselor clientului sau. 5
Alaturi de incheierea unui contract in forma scrisa, se impune redactarea si semnarea unei
procuri, a unei imputerniciri care sa constate existenta, valabilitatea si producerea de efecte juridice
a mandatului fata de terte persoane.
Potrivit legii, procura avocatiala trebuie sa imbrace o anumita forma stabilita de actul
normativ in vigoare. Ea se incheie sub forma unui inscris sub semnatura privata, producand fata de
terti efectul de opozabilitate a contractului de asistenta juridica, fara a mai fi necesara indeplinirea
unor alte formalitati. Exista insa situatii in care se impune ca procura sa fie redactata in forma
autentica, in respectul principiului simetriei actelor juridice.
Procura avocatiala se impune a fi facuta in forma autentica numai in masura in care legea
cere forma solemna ad validitatem pentru actul care urmeaza sa fie incheiatprin mandatar, nu si
atunci cand acest act se incheie in forma autentica in lipsa unei cerinte legale.
5
Danila Ligia – Op. cit., p.154
Dovada mandatului, a contractului de aistenta juridica, se poate face numia in forma scrisa,
si aceasta pentru a se avita confuzia cu mandatul aparent, in baza caruia mandatarul a depasit
imputernicirea sau mandatul nici nu a existat in realitate.
Raporturile juridice dintre client si avocatul sau nu pot fi dovedite decat prin contractul de
asistenta juridica incheiat intre parti.
Obiectul contractului de asistenta juridica trebuie sa fie determinat, posibil si licit ca la orice
contract civil. In toate cazurile , el nu poate fi decat cel legat de promovarea si apararea drepturilor si
libertatilor omului, de asistarea si/sau reprezentarea persoanelor fizice si juridice in fata tuturor
instantelor, autoritatilor si institutiilor, precum si a altor persoane care au obligatia sa permita si sa
asigure desfasurarea nestingherita a activitatii avocatului in conditiile legii.
Potirivit legii, contractul de asistenta juridica prevede in mod expres intinderea puterilor pe
care clientul le confera avocatului. In baza unor prevederi contrare, avocatul este imputernicit sa
efectueze orice act specific profesiei pe care il considera necesar pentru realizarea intereselor
clientului sau.
Onorariile se stabilesc liber intre client si avocat, in limitele legii si ale Statutului profesiei.
Este interzis avocatului sa isi fixeze onorariile in baza unui pact de quota litis.
Obligatiile avocatului fata de clientul sau pot fi impartite in doua categorii, si anume :
obligatii legale si obligatii contractuale.
Statutul stabileste atat obligatiile generale ale avocatului, cat si obligatiile specifice in functie
de obiectul contractului de asistenta juridica semnat de clientul sau.
Avocatul are dreptul sa refuze contractul cu clientul sau in prezenta organului de urmarire
penala sau de cercetare penala sau a oricarui organ al statului, precum si in cazul in care exista un
sistem de control al contractului cu clientul.
In cazul in care avocatul este desemnat aparator din oficiu, acesta are aceleasi drepturi si
obligatii fata de clientul sau ca si cand ar fi desemnat de acesta ca avocat ales.
Cand asistenta juridica este obligatorie, organul de urmarire penala are obligatia de a asigura
prezenta aparatorului la ascultarea invinuitului sau inculpatului.
Aparatorul are dreptul de a se plange in conditile procedurii penale, daca cererile sale nu au
fost acceptate.
Aparatorul ales sau desemnat din oficiu este obligat sa asigure asistenta juridica a
invinuitului sau inculpatului.
Orice persoana are dreptul sa isi aleaga in mod liber avocatul. Nimeni nu poate impune unei
persoane un avocat, cu exceptia cazurilor privitoare la asistenta juridiciara obligatorie si asistenta
gratuita.
Alegerea unui avocat si semnarea contractului de asistenta juridica implica si pentru client
nasterea de drepturi si obligatii specifice, care au la baza contractul de mandat.
Clientul are obligatia de a furniza avocatului informatii exacte si sincere in vederea efectuarii
de catre acesta a demersurilor necesare pentru executarea mandatului incredintat. Clientul este
singurul care poarta raspunderea pentru exactitatea si sinceritatea informatiilor furnizate avocatului.
6
Danila Ligia – Op. cit., p.171
De altfel, avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute, oral sau in scris, in fata
instantei de judecata sau a altor organe, daca aceste sustineri sunt in legatura cu apararea si
necesare cauzei care i-a fost incredintata.
Clientul trebuie sa plateasca si dobanzi avocatului la sumele pe care acesta le-a avansat in
aplicarea prevederilor art. 1550 C.civ.
2.Conflictul de interese
1. In activitatea de consultanta, cand, la data solicitarii sale, avocatul care are obligatia
de a da clientului sau o informatie completa, loiala si fara rezerve nu-si poate
indeplini misiunea fara a compromite interesele unuia sau ale mai multor clienti prin
analiza situatiei prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice preconizate sau prin
concretizarea rezultatului urmarit ;
2. In activitatea de asistare si de aparare, atunci cand, la data sesizarii sale, asistarea
mai multor parti ar determina avocatul sa prezinte o alta aparare, diferita de aceea
pentru care ar fi optat, daca i-a fost incredintata apararea intereselor unei singure
parti, inclusiv in ceea ce priveste tehnicile si mijloacele profesionale ale apararii ;
3. Prin modificarea sau evolutia situatiei ce i-a fost prezentata initial, avocatul
descopera una dintre dificultatile aratate la punctele a) si b).
1. Atunci cand, dupa ce si-a informat clientii si a primit acordul acestora, avocatul, in
exercitarea diferitelor sale activitati, va incerca sa concilieze contrarietatea de
interese.
2. Atunci cand, in acord deplin cu clientii, avocatul ii consiliaza ca, plecand de la situatia
ce i-a fost prezentata, sa adopte o strategie comuna sau daca, in cadrul unei
negocieri, avocatii care sunt membri ai aceleasu forme de exercitare a profesiei
intervin separat pentru clienti diferiti, care sunt insa informati cu privire la aceasta
apartenenta comuna ;
3. Atunci cand, dupa ce avocatul aduce la cunostinta fiecaruia dintre clientii potential
afectati de asistenta juridica acordata existenta sau posibilitatea crearii unui conflict
de interese, precum si eventualele consecinte nefavorabile ale acestuia, fiecare
dintre respectivii clienti isi dau acordul cu privire la prestarea activitatii de asistenta
juridica.
Astfel, exista posibilitatea ca, in cazul unui proces civil de exemplu, avocatul sa se oblige in
fata clientului pentru asigurarea asistentei juridice pe durata intregului proces civil, inclusiv in ceea
ce priveste formele de executare silita a hotararii judecatoresti definitive si irevocabile. 7
Cele zece state membre fondatoare ale Consiliului Europei, instituit in 1949 au semnat la
Roma, la data de 4 noiembrie 1950, Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale
ale Omului care a intrat in vigoare la data de 3 septembrie 1953.
7
Danila Ligia – Op. cit., p.187
unui avocat, conform principiului egalitatii fortelor, Comisia a adoptat un addendum la
Regulamentul sau interior, prin care a fost creat un sistem de asistenta juridica.
Rolul avocatului este la fel de important si in fata jurisdictiilor nationale, pentru ca, in acest
sens, Comisia instituie un sistem de control secundar, primul nivel de control gasindu-se pe plan
national, avocatul este chemat sa expuna in fata judecatorului din tara sa dispozitiile Conventiei sau
jurisprudentei organismelor de la Strasbourg.
Astfel, asistam in momentul de fata la afirmarea rolului avocatului pe intreg planul juridic –
drept public sau privat, dreptul societatilor, dreptul concurentei si drepturile omului. Avocatul are
posibilitatea de a exrcita profesiunea in afara granitelor tarii sale de origine, coabitand cu confratii
sai din strainatate. In fiecare stat, reglementarile profesiei de avocat respecta traditiile raspunzand
in acelasi timp imperativelor internationale. 8
8
Stoica Cristiana – Avocatul roman in sistemul de drept European, editura All Education, Bucuresti, 1997, p.206