Comunismul sovietic

Vom folosi termenul de comunism sovietic pentru a ne referi la sistemul economic dominant în estul
Europei, Rusia, China și alte țări pe aproape toată durata secolului XX și pentru a diferenția astfel de
sistemele comuniste și socialiste prevăzute de Karl Marx.
Imperiul rus a crescut și s-a consolidat până când, la începutul secolului XX (anul 1900), ocupa un
mare teritoriu, arid în mare parte. Majoritatea populației trăia în forme de viață neolitice, în sate agricole,
fără comunicare extinsă între comunități. O mică parte a populației trăia la oraș. Slaba alfabetizare a
populației împiedicase triumful revoluției burgheze și liberale, ce avusese loc în alte țări europene. Forma
de guvernare se manifesta prin concentrarea puterii îintr-un stat monarhic absolutist. Dar primul război
mondial a făcut ca dinastia țaristă, deja foarte slăbită înainte de război, să intre în criză și să cadă.
Conflictele referitoare la preluarea puterii vacante au înfruntat două programe de guvernare radical
diferite, proiectul liberal al lui Kerensky și cel statal al bolșevicului Lenin. Ultimul a fost cel care a
câștigat și a inițiat un experiment social de o amploare fără precedent. Un nou sistem economic, despre
care nu se știa decât în teorie, s-a impus într-o țară imensă.
De-a lungul istoriei umanității conflictul între administratorii societății și individ era constant. Acesta
se rezolva mereu, fără însă ca vreuna dintre părți să fi câștigat. În unele societăți, indivizii aveau multă
capacitate de inițiativă și libertate pentru a adopta decizii, de exemplu în Grecia clasică; în altele statul
deținea puterea, ca de exemplu în unele dinastii faraonice. Dar întotdeauna au existat ambele forme de
adoptare a deciziilor economice. În comunismul sovietic se încearcă pentru prima dată să se instaleze un
sistem în care toate deciziile economice să fie planificate de stat. La mijlocul anilor treizeci, Stalin
anunța că ar fi reușit să facă acest lucru. Întreaga proprietate privată a mijloacelor de producție dispăruse.
Pământul și fabricile, comerțul, construcțiile, toate mijloacele de transport, comunicare și informare
sunt proprietatea aparatului de stat și sunt controlate de acesta. Toți cetățenii lucrează în posturile
distribuite lor de către Guvern; toate bunurile și serviciile dobândite sau primite sunt
proporționate de stat. În celelalte țări comuniste - China, Europa orientală, sud-estul Asiei, Cuba - nu
ating acest nivel, dar cheltuielile statului reprezintă în toate cazurile mai mult de 95% din venit.
În balanța sistemului comunist se pot nota impresionante realizări economice. Toți cetățenii
acestor țări au acces la educația elementară, la serviciile sanitare și la alimentația de bază, inclusiv
cetățenii din regiunile mai puțin dezvoltate. Unele domenii ale cunoașterii și tehnologiei avansează
notabil. În schimb în altele, cum ar fi informatica, regresul este evident. Marile probleme care apar
sunt de natură socială. Lipsa stimulilor economici se resimte în productivitatea muncii. Soluția teoretică
constă în crearea unui "om nou" la care dispărea egoismul și care lucra pentru motive de solidaritate. În
1
realitate, puterea trebuie să exercite un control puternic și foarte represiv  pentru a menține
funcționarea sistemului. Libertățile individuale dispar complet. În Germania comunistă, Zidul
Berlinului, construit pentru a evita ca cetățenii să fugă de sistem, se transformă într-un simbol evident al
eșecului social.
După moartea lui Stalin, în anii '60 și '70, sunt multe încercări de reformă și liberalizare, promovate
atât de putere, cât și de intelectuali sau grupuri de cetățeni. Toate se termină cu un eșec. În anii '80
economia comunistă era de asemenea în criză. Cetățenii au pierdut respectul pentru autorități și legi;
gravul accident de la centrul nuclear de la Cernobîl scoate în evidență faptul că regulamentele și normele
de muncă nu se îndeplinesc. Planurile de producție eșuează. Rafturile din magazine sunt goale. Nu se
găsesc nici măcar produsele de bază. Nu se importa practic nimic din exterior și țările comuniste
reprezintă mai puțin de 5% din comerțul internațional. Capacitatea productivă a SUA, Europei și Japoniei
este copleșitor superioara. Cu scopul de a menține echilibrul în concurența dintre țări, se alocă cele mai
bune mijloace în cursa pentru înarmare și spațiu. În ciuda acestui lucru, eșecurile în dezvoltarea
informaticii demonstrează clar că această cursă este pierdută.
În final sistemul își recunoaște eșecul și se surpă aproape instantaneu în jurul anului 1990. Toate țările
comuniste au inițiat un proces de tranziție mai mult sau mai puțin rapid spre sistemul capitalist.
Economiile în tranziție au pus noi probleme teoriei economice. Cu puțin ajutor, sau chiar fără, din partea
Fondului Monetar Internațional și a țărilor occidentale, unele țări ex-comuniste au atins o tranziție și
recuperare rapide, în timp ce alții, ca Bielorusia, continuă să mențină intacte vechile instituții sovietice și
continuă să se scufunde într-o gravă depresie economică. China, care a inițiat lente reforme în trecut,
atinge impresionante nivele de creștere economică susținute, de două decenii. Unele țări europene au
reușit să acopere repede costul transformărilor și se pregătesc pentru integrarea europeană.