Sunteți pe pagina 1din 2

Actualitatea temei

Viața și activitatea lui Dimitrie Cantemir s-a desfășurat într-o perioadă foarte dificilă,
caracterizată printr-un amalgam de perturbări interne, precum și o serie de tranformări ce s-au
demarat pe arena internațională, în special altercațiile pentru dominație și putere dintre Marile
Puteri. Principalele confruntări se duceau între lumea musulmană a cărui reprezentant ofical era
Imperiul Otoman și alte țări occidentale printre carea cea mai proeminentă era Rusia, astfel, Țara
Moldovei de multe ori ajungea să reprezinte un teatru de bătălie. Toate aceste altercații oarecum
au contribuit la dezvoltarea personalității lui Dimitrie Cantemir, în special vasalitatea Țării
Moldovei față de Imperiul Otoman. Copilăria, adolescența și deja maturitatea, toate aceste tri
perioade s-au desfășurat în diferite arii geografice, acest lucru având o influență puternică asupra
operelor lui Dimitrie Cantemir, asupra vieții sale politice și civice. Dimitrie Cantemir prin
personalitatea sa a încercat să devină oarecum un sol de pace între statele conflictuale și în
același timp încercând să reducă presiunile la care erau supusă Țara Moldovei. Din copilării
acesta a demonstrat o atracție separată față de istorie, cultură și civilizație, în același timp acesta
se arăta interesat de problemele statale. Drept urmare a unui amplu studiu istoric, a școlirii în
inima orientului mijlociu, au luat naștere adevărate opere de valoare, iar pentru umanitate a
rămas un veritabil testament.
Din primele decenii ale sec. al XVIII-lea moştenirea ştiinţifică, culturală şi politică a
domnului moldovean a trezit un mare interes din partea cercurilor politice şi ştiinţifice din
întreaga Europa, care continuă să se menţină până astăzi. Pe durata aproape a trei secole de la
stingerea din viaţă a lui Dimitrie Cantemir, s-au întreprins vaste cercetări ştiinţifice, soldate cu
numeroase monografii, volume de studii şi articole, care au pus în valoare opera şi viaţa marelui
cărturar. Aceste investigaţii au demonstrat că în persoana principelui moldovean avem un om de
o excepţională valoare universală, a cărui activitate multidimensională rămâne un nesecat izvor
de idei şi teme de cercetare.
Actualitatea acestei teme este data de controversele care s-au perindat și continua să o
facă în societatea românească, în cercurile academic. Acestaă cercetare constituie o tentativă de
cunoaștere mai amplă a valorii istorice a personalității lui Dimitrie Cantemir, a rolului acestuai în
istoria națională și internațională precum și valorificarea operilor autorului de către generațiile
”noi”.
Cercetarea de față este acutală prin prin dimensiunea geopolitică a activităţii lui D.
Cantemir, care, fiind primul om de cultură europeană care a realizat o sinteza a cunoştinţelor și a
ştiinţei din Orient și Occident, devenind astfel o figură intercultu- 4 rală și transfrontalieră, în
care se îmbină nu doar cele două mentalităţi și moduri de gândire, ci și timpurile – antic și
renascentist, unde „virtuţile și viciile omeneşti sunt privite prin prisma gândirii antice și
orientale, învăţămintele morale rămânând acelea ale stoicismului antic și ale umanismului
renascentist.1

Capitolul I. Viața și activitatea culturală a lui Dimitrie Cantemir

1
Țurcanu Victor, ”Viața și activitatea lui Dimitrie Cantemir”, Universitatea de stat din Moldova, p.3.
1.1 Viața lui Dimitrie Cantemir
În cee ace privește viața și activitatea lui Dimitrie Cantemir, există o serie de controverse,
începând cu localitatea unde s-a născut domnitorul până la modul trecerii acestuia în lumea celor
drepți. Dimitrie Cantemir s-a născut la data de 26 octombrie 1673 în familia lui Constantin
Cantemir, fiind descrisă ca o familie de răzeși social vulnerabilă. Conform unor date acesta s-a
născut în în satul Silișteni, în ținutul Fălciu, azi purtâând numele domnitorului, comuna Dimitrie
Cantemir din județul Iași România.2 În cee ace privește mama sa – Ana Bantaș, aceasta era
descendentă dintr-o familie de boiernași, la origine negustori din Lăpușna. Tatăl său, Constantin
Cantemir nu era un știutor de carte dar cu toate acestea, el a reușit să-și educe copiii și să le
trezească o pasiune aparte pentru carte și culturalizare.

2
P.P.Panaitescu, Dimitrie Cantemir. Viața și opera. Biblioteca Istorică III, Editura Academiei R.P.R., 1958, p. 28

S-ar putea să vă placă și