Comuna Pădureni (Cârligați) în vremea foametei din 1946-1947: ”am

ajuns să ne furăm între noi din cauza foamei ce ne macină”

Astăzi un exemplu național de comună modernă, europeană (cunoscută sub

denumirea oficială de Cârligați până în anul 1964), nu a fost ocolită de foametea teribilă
ce a bântuit zona Hușilor, a secerat vieți omenești și a provocat traume fizice și psihice
unui număr semnificativ de locuitori. Cauzele flagelului au fost multiple, dar principală
rămâne seceta cumplită din vara – toamna anului 1946, care a distrus în totalitate
culturile agricole.
La începutul anului 1947, satul Cârligați avea 1.230 locuitori, conform declarației
scrise a primarului din aceea vreme, Toader Cașu, din care peste 80% nu aveau ce
mânca și răbdau de foame prin case vreme de zile întregi și săptămâni, copiii erau palizi
și lihniți, bătrânii și chiar oameni în putere își așteptau moartea. Până la data de 15
ianuarie 1947 se înregistraseră patru cazuri de moarte datorate foametei, iar peste
patruzeci de oameni se aflau în agonia morții. Starea de spirit era extraordinar de
încordată, iar răbdarea oamenilor în așteptarea unor ajutoare în cereale din partea
guvernului condus de dr. Petru Groza era pe sfârșite.
În data de 23 ianuarie 1947, din inițiativa învățătorului Constantin Samoilă,
director al Școlii primare mixte, s-au înființat două cantine în satele Cârligații Noi și
Cârligații Vechi, fiecare dintre ele urmând să funcționeze cu câte 100 de asistați, întrucât
”populația satelor este destul de numeroasă și complect lipsită de hrană”. Comitetul de
conducere ales era comun pentru ambele cantine, dar cu responsabili diferiți și avea
următoarea componență: președinte - Toader Cașu, primarul comunei; vicepreședinte
– Constantin Racovanu, delegatul satului Cârligații Noi; responsabili erau C. Samoilă,
directorul școlii primare, și Iorgu Sălceanu, învățător pensionar (la cantina din satul
Cârligații Noi). Membrii: Elena Condurache, moașă comunală, Vasile Solomon, Toader
Ciulei, Gheorghe Vasilache, Andrei Butiuc, Ioan Bălan, invalid, Tudora Carp, văduvă de
război. Cantina din Cârligații Vechi a funcționat o perioadă de timp în casa lui Petrana S.
Racovanu, iar cea din Cârligații Noi în imobilul lui Iorgu M. Sălceanu. În noaptea dintre
1-2 martie 1947, magazia cantinei conduse de Constantin Samoilă a fost spartă și au fost
sustrase alimente de către minorul Dumitru D. Parfene, de 15 ani, care a săvârșit fapta
îndemnat de proprii părinți înfometați.
În 16 mai 1947, cantinele din Cârligați erau inspectate de preotul Constantin
Negru, vicepreședinte al CARS Fălciu, care constata că alimentele proveneau de la
CARS și din Darul Britanic. La cantina din Cârligații Vechi, care funcționa în incinta
școlii primare, luau masa 200 persoane (copii orfani, văduve, bătrâni), iar gestionară era
Elena Samoilă. Mâncarea consta în supă de cartofi cu zarzavat și mămăligă. Hrana era
distribuită pe bază de cartele, fapt ce accelera servirea mesei către cei nevoiași. De
distribuirea către populația din comună a ajutoarelor alimentare sosite din S.U.A. prin
Crucea Roșie (cutii cu alimente, fasole, porumb), s-au ocupat preotul Darie Postu,
învățătorul Gheorghe Popescu și agentul sanitar Dănilă Tomșa. Din cei 3.420 de
locuitori, au primit sprijin doar 1.700 săteni, adică jumătate din populația comunei.
La Căpotești, cantina a fost înființată la data de 28 ianuarie 1947, pentru
asistența a 50 persoane și era condusă de un comitet format din Ilie Romașcu, directorul
școlii primare, Gheorghe Spiridon, pensionar, Vasile Balan, delegatul satului, Iancu G.
Popa- invalid de război, Maria T. Bita – văduvă de război, Marin Crăsneanu, Neculai
State, Spiridon Donea, Neculai Donea, Gheorghe Maleș, Ștefan Tăutu, Dumitru Buzilă.
Populația satului era alcătuită din 60 familii. Solicitarile de sporire a numărului de
asistați nu au fost aprobate de CARS Huși, care solicita trimiterea copiiilor la Centru de
Triere din Huși, spre a fi transportați în regiunile excedentare, neafectate de secetă și
foamete. Cantina a funcționat cu alimente de la CARS până la 10 aprilie 1947, când a
început să fie alimentată cu alimente din Darul Britanic.
Cantina din satul Davidești a fost înființată la 18 februarie 1947, cu 40 de asistați,
sediul acesteia fiind stabilit în gospodăria lui Gheorghe Bazgan. Comitetul de conducere
al cantinei era format din Filip Grecu - președinte, învățător Gavril H. Darie -
vicepreședinte,Toader Penișoară – responsabil, Grigore Epureanu - casier, iar ca
membrii: Gheorghe Bazgan, Rada N. Cerchez, Costică Epureanu, Grigore Cozma,
Panainte Popa, Ioan Bejan, Gh. M. Cozma. Localnicii au sesizat probleme în activitatea
cantinei, iar în urma inspecției s-a constatat că că masa nu era gătită și servită duminica
de nevasta lui Gh. Bazgan, pe motiv că este ”creștină”, iar polonicul cu care se turna
porția de ciorbă individuală era prea mic pentru a cuprinde rația regulamentară. Nu
existau registru de magazie și bonuri de intrare a alimentelor. Comitetul de magazie era
inexistent, învățătorul Gavril Darie nu se ocupa de cantină și nu îndrumase
”nepricepuții conducători ai cantinei”. În urma deciziei locuitorilor, s-a ales un nou
comitet de conducere, format din P. Manolache – președinte, învățătorul P. Darie -
vicepreședinte, Gr. Epureanu – gestionar, I. Grecu, C. Irimia, Dumitru Stan, M. Iftime -
membrii. Sediul cantinei era stabilit în casa lui Gr. Epureanu. Lui Gr. Bazgan i se dădea
un termen de 8 zile pentru a preda noului gestionar cantitățile de alimente lipsă din
gestiune: 6 kg sfeclă, 4,080 kg sare, 800 gr. ceapă, 0,400 kg slănină. În 27 mai se
solicita C.A.R.S. Fălciu suplimentarea numărului de locuri pentru încă 60 persoane, dar
răspunsul primit a fost unul tranșant: ”Nu avem posibilitatea!”
Inițiativa organizării unei cantine școlare în satul Ivănești a venit din partea
învățătorilor școlii, C. Ghibănescu, Maria Ghibănescu, Gheorghe Mihăilă și a
agricultorului David A. Antohi, ca reacție la lipsa de porumb și alimente provocate de
secetă și grindină, cât și reaua frecvență școlară. Sediul cantinei a fost stabilit într-o slă
de clasă din incinta școlii, și asigura hrana zilnică pentru cel puțin 50 elevi săraci din cei
153 înscriși la școala primară mixtă. Funcțiile în cadrul comitetului ales la 29 ianuarie
1947 erau repartizate astfel: președinte – C. Ghibănescu, vicepreședinte – Gh. Mihăilă,
gestionar – Maria Ghibănescu, D. Antohi – membru. Din 21 martie 1947 cantina a
devenit una sătească, iar numărul asistaților a crescut la 70, deși se solicitase
suplimentarea până la 150 persoane. În luna mai, pe lângă alimentele transmise de
CARS, erau primite și alimente din darul guvernului britanic, respectiv cutii de carne,
legume și cartofi conservați.
Cantina din satul Rusca s-a înființat în data de 22 ianuarie 1947, cu 40 de
persoane asistate, dintr-un total de 186 locuitori aflați în nevoie. Funcționa în locuința
lui Cristina Nică Crețu. Președinte al comitetului de conducere a fost ales preotul
Gheorghe Timircan. La adresa preotului s-au înregistrat câteva plângeri, inclusiv
acuzația că ar fi fost legionar, venită din partea lui V. Ciocoiu, liderul filialei Partidului
Comunist Român din Huși. La 10 februarie 1947 s–a ales un nou comitet, în care a fost
inclus și învățătorul Gh. Popescu, iar ca gestionar a fost ales Gheorghe Moroșanu, în
vreme ce funcția de magazioner a fost ocupată de Vasile Bârlădeanu. În luna mai 1947,
din cauza deselor reclamații la adresa sa, preotul Timircan a fost exclus din comitetul de
conducere, fiind înlocuit în funcția de președinte cu învățătorul Gheorghe Popescu,
directorul școlii primare, iar ca secretar a fost ales Gheorghe Popa. Din comitet mai
făceau parte Tănase Popa, Irimia Ciortescu, T. Corcodel, N. Carabineru, Emil Ciobanu,
V. Neagu, Gh. Râpanu, Gh. Moroșanu, Gr. Tutunaru, N. Bubulac, Nicolae Chirițoi.
Comitetul cantinei din satul Șchiopeni (astăzi Văleni), cu 100 de asistați, a fost
ales la data de 23 aprilie 1947, din inițiativa preotului I. Gâlea, parohul bisericii cu
hramul Sf. Neculai, în următoarea componență: învățător Nina Gâlea (președinte),
Neculai Diaconu, agent sanitar – gestionar responsabil; Vasile Drăghici – magazioner.
Membrii în comitet: învățător Ion Cașu, directorul școlii, D. Pandelea, primarul
comunei, Th. Calian - notar, preot I. Gâlea, Simion Balan, Ion Bălțatu, Ion Bordea,
învățătorul Gheorghe Cațichi. Cantina funcționa în curtea bisericii din sat. La 1 iunie
1947, aceasta era inspectată de Onea Isidor, delegat al Prefecturii Fălciu, care constata
că erau alocate 200 de persoane, masa se servea în curtea bisericii, dar era preparată în
locuința femeii Hotinia Palade, în condiții bune de igienă, iar porțiile de hrană erau
corespunzătoare.
Zeci de copii orfani de război și săraci cu vârste între 4 și 16 ani au fost evacuați
din ianuarie 1947 în județele Bistrița-Năsăud (orașul Bistrița, localitățile Lechința,
Monari), Someș (Beclean, Țaga, Jichiș, Lemniu, Ocna Dej), Severin (Balinț, Răchita,
Târgoviște), Bihor (orașul Oradea), Mureș (orașul Tg. Mureș, satele Căpușu de Câmpie,
Band, Sânmărtinu), Constanța (orașul Constanța, comunele Cuza Vodă, Hârșova),
Târnava Mică (Târnăveni, Colonia Nitrogen), Sibiu (orașul Sibiu, comunele Apoldu de
Sus, Ruși, Benești, Gușterița, Cisnădie, Turnișor, Slimnic, Cunța, Șura Mare, Slimbav,
Nocrich, Hoșman, Cornățel, Sebeșul de Sus, Săsăuși, Ungurei, Fofeldea, Țichindeal,
Topârcea, Hașag, Mândra, Doștad, Drașov, Racovița, Poplaca). Doi copii bolnavi de
tuberculoză pulmonară au fost trimiși la Spitalul T.B.C. din Roșiorii de Vede, județul
Teleorman, de unde au revenit la 9 septembrie 1947, cu starea de sănătate ameliorată.
Cei care s-au obligat să îi primească pe copiii flămânzi ai Moldovei, urmând să le dea
masă, casă, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale și educație s-au achitat cu brio de sarcina
asumată, ocupându-se uneori personal de reîntoarcerea în condiții foarte bune a
acestora în familiile lor. Un astfel de exemplu, deși ele sunt extrem de numeroase, este
cel al copilului Bita Eremia, fiul lui Gheorghe și Ștefana, care s-a aflat în familia
doctorului Hodor Flaviu, ce domicilia pe strada General Balan din orașul Bistrița.

Notă: Datorită numărului mare de documente identificate și cercetate care nu pot

fi publicate în serial, autorul face apel către eventuali sponsori să susțină tipărirea unui
volum dedicat foametei care i-a afectat pe locuitorii din zona Hușilor și satele fostului
județ Fălciu între anii 1946-1947.

Profesor Ștefan Plugaru