Roman Mihaela-Alexandra

CRP, Anul 3, Grupa 3

Capitolul 9
Cum se dezbat moțiunile de natură faptică.

A răspunde la întrebări de natură faptică devine deseori o chestiune de pledare a unei

moțiuni de natură faptică. Multe domenii consideră argumentarea de natură faptică, dar și
pe ceșe de valoare sau strategie sunt esențiale pentru producerea de cunostințe ca răspuns
la astfel de întrebări.
Argumentarea de natură faptică nu mai reprezintă doar conceperea afirmaților, ea este
de asamenea analiza mijloacelor pentru legitimarea cunoașterii, adică argumentarea de
natură faptică ne sugerează să privim argumentarea drept gândire analitică, care cercetează
modul cum folosim cunoștințele și modalitățile de lucru proprii fiecărui domeniu.
Unele modalități de lucru în argumentare nu au atât o dimensiune persuasivă, cât mai
degrabă una informativă. (Jack Meiland)

Cum se pledează moțiunile de natură faptică

Coneceperea unui caz la prima vedere pentru o moțiune de natură faptică presupune:
-analiza moțiunii
-aflarea cauzei imediate
-cerecetarea contextului istoric
-definirea termenilor-cheie
-stabilirea unei deducții inițiale, urmate de folosirea chestiunilor standard pentru
argumentatre de natură faptică spre a stabili chestiunile propriu-zise pe care le veți susține.
Pentru aflarea cauzei imediate, trebuie să căutăm exemple, ilustrații sau alte informații
de natură faptică care să fie semnificative pentu tema aflată în discuție. Ar trebui să căutam
mai multe exemple neobișnuite sau anumite informații agrumantate de experți precum că ar
exista o anumită problemă la tema pusă în discuție.
Pentru cercetarea contextului istoric adunați rezultatele cercetărilor care au investigat
tema sau documente publice, biografiile, cărțile de istorie care prezintă evoluția subiectului
pus în discuție.
Definirea termenilor-cheie și stabilirea unei deducții inițiale constituie o etapă
importantă în argumentarea de natură faptică. Definițiile tremenilor cheie nu trebuie să fie
complexe, dar aceste definiții ar trebuie să fie formulate cât mai clar pentru a le întelege
toată lumea. Chestiunile standard pentru analizarea moțiunilor de natură faptică sunt utile
pentru a stabili care trebuie să fie ideile principale necesare prezentării deducției inițiale,
Roman Mihaela-Alexandra
CRP, Anul 3, Grupa 3

chestiunile standard ne indică ce informații și raționamente există pentru a dovedi deducția

inițială.

Cum se construiește un caz la prima vedere

Pentru a concepe cazurile la prima vedere, pledanții de natură faptică folosesc
concepte de efect, semnificație și inerență.
În argumentatre de natură faptică, efectul se concentrează în una sau mai multe
unități de argumentare, care îndreaptă atenția auditorului către rezultatele sau consecințele
a ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă sau se va întâmpla. Însă ne e suficient să știm că ceva
este rezultatul sau cosencința a ceva, conceperea unui caz la prima vedere, trebuie, de
asemenea să explice semnificația faptului că lucru respectiv se întâmlpă. Semnificația
reprezintă adesea o manieră de a identifica o cauză imediată,adică acele lucruri care ne
atrag atenția asupra unei teme sunt și cele care îi conferă semnificație. Iar inerența este
atunci când se prezintă informațiile care explică de ce există astfel stări de lucruri în situația
prezentată.
Cum se resping argumentele opuse prin anticipare
Pledantului i se recomandă să dedice un moment pentru a analiza moțiunea din
perspectiva oponentului său.
Pledantul care optează să respingă prin anticipare argumentele unui oponent trebuie să
evite să respingă prin anticipare tot ce se poate respinge, deoarece există riscul ca el să
conceapă o serie de argumente care s-ar putea să nu aibă legătură cu subiectul.
Cum se resping moțiunile de natură faptică
Indiferent dacă moțiunea este de natură faptică, de valoare sau de strategie, atăt
pledantul, cât și oponentul sunt obligați să respecte anumite reguli. Pledantului îi revine
obligația de a dovedi ceea ce susține și cea de a face afirmații prin care să reușească acest
lucru; oponentul se bucură inițial de prezumție. El are de ales între mai multe modalități prin
care pune la îndoială validitatea afirmaților peldantului privitoare la faptele prezentate. A
hotărî exact ce anume să pledeze ca oponent depinde de folosirea resurselor adunate pe
parcursul analizării moțiunii si de acordarea unei atentii sporite chestiuniilor pe care le-a
susținut pledantul. Oponentul începe construcția cazului său prin exprimarea deducției
inițiale a pledantului privind interpretarea moțiunii. Deducția a fundamentat maniera
proprie doar a pledantului de a descrie relația existentă între subiectul și comportamentul
moțiunii. Sarcina oponentului este aceea de a contesta adevărul probabil al deducției inițiale
prezentată de oponent.
După ce am examinat deducția inițială a pledantului pentru a evalua dacă ea se
încadrează în limitile moțiunii și a hotărât cum va folosi avantajul prezumției, cea de a treia
decizie strategică pe care o are de luat oponentul se referă la felul în care va răspunde la
unitățile de argumentare ce susțin contestațiile pledantului. Acestă ultimă decizie susține că,
deși afirmațile pledantului luate în sine ar putea fundamenta probabilitatea deducției,
Roman Mihaela-Alexandra
CRP, Anul 3, Grupa 3

respectivele afirmații nu se bazează pe destule dovezii și raționamente pentru a justifica o

acceptare. Cele două strategii utilizate în mod frecvent de către oponenți pentru a respinge
argumentele pledantului sunt negarea și invocarea unor circumstanțe insuficient analizate.
Prin folosire strategiei de negare, oponentul susține că pledantul nu s-a angajat cu
bună știință în răstălmăcire și înșelăciune, dar că argumentele oferite nu sunt din acest motiv
greșite, deoarece pledantul:
-a analizat greșit situația, pe când oponentul corect
-a scăpat din vedere fapte importante, pe când oponentul le prezintă îsoțite de o
interpretare semnificativă
-a tras concluzii nefondate, pe când oponetul oferă concluzia corectă.
Invocarea unor circumstanțe insuficient actualizate este cea de-a doua strategie utilizată
în mod frecvent pentru a respinge argumentele de natură faptică.În acest tip de respingere,
oponentul susține că relația dedusă de către pledant este bazată pe o înțelegere limitată a
circumstanțelor și că înțelegere mai bună a acestora duce la o deducție diferită.
Concluzii:
Moțiunile de natură faptică încearcă să stabilească ceea ce a fost în trecut, este în prezent
și va fi în viitor.
Pleodaria sau respingerea în cazurile de valoare sau de strategie se bazează pe un
fundament constituit din argumente de natură faptică.