COMUNICAREA SI LIMBAJUL

Comunicarea este o relatie fundamentala între indivizii unei societati, realizata cu ajutorul
limbajului si al altor coduri si semne, în care au loc schimburi de informatii, opinii, idei etc.
Limbajul este un mod specific de exprimare a ideilor, sentimentelor si gândurilor în
cadrul limbii comune; reprezinta modalitatea de utilizare a limbii în relatiile cu ceilalti. Limbajul
este alcatuit din structura gramaticala, fonetica si lexicala proprie.

Context
Emitatorul (E) transmite un mesaj receptorului (R), in urma unui proces de codificare
(codul=sistem de semne folosit pentru a transmite informatia). Mesajul se transmite printr-un
canal de comunicare (aer, telefon, fax,carte). In momentul transmiterii mesajului pot aparea
diferiti factori perturbatori care pot provoca dificultati de intelegere al mesajului. Receptorul va
decodifica mesajul si ii va oferi emitatorului un feedback. Succesul procesului de comunicare
consta in utilizarea unui sistem comun de coduri Re∩Rr (repertoriul emitatorului se intersecteaza
cu repertoriul receptorului). Tot acest proces al comunicarii se desfasoara in cadrul unui context
(timpul, mediul, imprejurarea).

COMUNICAREA VERBALĂ este specific umană. Informaţia este codificată şi

transmisă cuvânt.
COMUNICAREA NONVERBALA
Comunicarea nonverbală este reprezentată de toate sistemele de comunicare ce nu
presupun folosirea cuvintelor. Ori de câte ori alţi stimuli decât cuvintele creează un sens în
mintea emiţătorului sau a receptorului, vorbim despre comunicare nonverbală.
Trăsături: combină mai multe coduri (gest, privire, poziţia corpului, plasarea în spaţiu,
mişcare, miros, culori etc.); semnificaţiile sale pot fi universale (zâmbetul este în orice cultură
semnul confortului interior), dar pot să şi depindă de normele culturale (percepţia asupra
distanţei interpersonale);
Importanta contactului vizual:
- regleaza dinamica dialogului (schimbul de priviri regleaza alternanta comunicarii);
- este o sursa permanenta de feedback;
- permite exprimarea emotiei
Microexpresiile faciale – manifestarea emotiilor prin comunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbala se manifesta si prin expresii faciale numite microexpresii. O
microexpresie este o reactie involuntara a muschilor fetei care are loc atunci cand experimentam
diferite emotii. Practic, lucrurile pe care le simtim sunt “afisate” cu ajutorul muschii fetei si
“tradeaza” emotiile pe care le experimentam. Durata unei microexpresii este extrem de scurta si
se incadreaza intre 1/25 – 1/15 dintr-o secunda. Prin microexpresii, comunicarea nonverbala
transmite o serie de emotii. Dintre acestea s-au concretizat 7 ca fiind de baza si cel mai des
intalnite: frica, bucuria, tristetea, furia, dispretul, dezgustul, uimirea.

COMUNICAREA PARAVERBALĂ este reprezentată de modul în care sunt rostite

cuvintele, prin folosirea caracteristicilor vocii. Informaţia este codificată şi transmisă prin
intermediul elementelor prozodice şi vocale care însoţesc vorbirea: caracteristicile vocii,
particularităţile de pronunţie, intensitatea rostirii, ritmul şi debitul vorbirii, pauzele, intonaţia.

LIMBA SI LIMBAJ
Limba este un sistem complex de semne, simboluri si reguli gramaticale, este
instrumental de baza al comunicarii interumane.
Limbajul este activitatea de comunicare interumana prin intermediul limbii.
Cuvantul se instituie inca de la insusirea imbajului de catre copil intr-un instrument al
gandirii sale. Prin cuvant, dobandim capacitatea de a manipula in plan mintal obiectele si
imaginea acestora, putem sa clasificam, sa ordonam experientele noastre, sa grupam in categorii
cunostintele dobandite, sa acordam etichete verbale unor categorii. Dar mai ales, prin cuvant,
reflectam, meditam, dialogam cu noi insine intr-un plan al limbajului intern. Astfel, limbajul este
instrumentul cel mai important al gandirii.

FUNCTIILE LIMBAJULUI
a) Functia de comunicare: prin comunicare se transmite un mesaj care are un anumit
continut. Acesta poate fi atat informational (teorii, idei, concepte) cat si emotional
(exprimarea spontană sau semi-intenţionată a emoţiilor şi impulsurilor, sub forma
intonaţiilor, modifcărilorde timbru, mimică, gesticulaţie sau chiar strigăt şi interjecţie,
ca în stările de mare încărcătură emoţională.)
b) Functia de reprezentare: constă în substituirea obiectelor, fenomenelor şi relaţiilor
prin formule verbale
c) Funcţia emotiv-expresivă: Emiţătorul, folosindu-se de mesaj, doreşte să dea impresia
unei emoţii oarecare, adevărate sau simulate. Interjecţiile realizează cel mai bine
funcţia emotivă, dar, în realitate, întreg mesajul conţine informaţii emoţionale pentru
destinatar. Aspectele emoţionale se manifestă şi la nivel fonic, gramatical şi lexical.
Intonaţia unei fraze poate exprima furie, în timp ce modificarea intonaţiei poate
exprima satisfacţie.
 d) Funcţia persuasivă: Vizează convingerea şi incitarea interlocutorului la acţiune.
Utilizarea imperativului este forma cea mai directă de activare a acestei funcţii. Nu se
vizează transmiterea unei informaţii, ci obţinerea unor reacţii comportamentale din
partea destinatarului.
e) Funcţia chatarhică: Se referă la descărcarea tensiunilor interne prin relatarea unui
interlocutor a problemelor deranjante, apăsătoare.
f) Funcţia reglatorie: Constă în determinarea conduitei altei persoane şi a propriului
nostru comportament. Indicaţiile primite de la instructorul auto atunci când învăţăm
să conducem un automobile au rolul de corectare a manevrelor greşit executate. În
acelaşi timp, prin comenzi verbale interne ne reglăm propriul comportament.
g) Funcţia ludică (de joc): Constă în realizarea unor asociaţii verbale de efect, jocuri de
cuvinte, cuvinte încrucişate.

FORMELE LIMBAJULUI
1. Limbajul extern este un limbaj pentru alţii, el este adresat cu precădere unor destinatari
din afară şi are caracter social. el se realizează în doua forme: limbajul oral şi limbajul
scris.
a) Limbajul oral rezultă din succesiunea selectivă, structurată după reguli logico-
gramaticale, a sunetelor articulate, produse de aparatul fonator. Canalul de
comunicare este auditiv. După specificul schemei de comunicare, limbajul oral se
realizează în două variante: dialog şi monolog.
 “Dialogul –forma fundamentală şi cea mai obişnuită de realizare acomunicării
interumane, în care două sau mai multe persoane fac schimb reciproc de mesaje în
scopul obţinerii unui acord mintal sau al cooperării în realizarea unei acţiuni”
(P.Popescu-Neveanu, 1987). Dialogul este forma cea mai freventă de realizare a
limbajului oral. El se desfăşoară prin alternarea poziţiilor celor doi participanţi în
relaţia de comunicare care sunt pe rand emiţător şi receptor.
 Monologul presupune existenţa unui sau mai mulţi destinatari externi, care să
recepteze fluxul mesajelor fără a replica după fiecare secvenţă, ci doar la sfarşit.
Cu alte cuvinte monologul se desfăşoară atunci cand o persoană se adresează unui
auditor tăcut ( în cazul lecţiilor, conferinţelor sau al discursurilor). De regulă,
monologul este centrat pe o anumită temă, şi el are ca obiectiv informarea
auditoriului.
b) Limbajul scris se realizează prin codarea mesajelor orale în formă grafică şi este
planificat şi elaborat de către om. Limbajul scris are două verigi care se constituie
parallel: cititul şi scrierea. El se învaţă şi se realizează în şcoală şi are un grad mare de
dificultate datorită regulilor logico-gramaticale. În cadrul limbajului scris apar
procedee stilisticecare măresc latura expresivă. El depinde de nivelul general de
instruire şi cultură al subiectului.
2. Limbajul intern se dobandeste prin interiorizarea limbajului oral. Se desfasoara in plan
intern, ca vorbire cu sine, mijloc de realizare a ideilor, a intenţiilor şi a mijloacelor ce pot
fi utilizate în atingerea scopului urmărit. Limbajul intern dispune de o mare viiteză de
derulare a ideilor, el este mai rapid decat cel exterior, multe propoziţii sunt eliptice,
comprimate, înlocuite cu simple titluri, simboluri. Limbajul intern constituie instrumental
de lucru al gandirii.