3.

Confucianismul

Confucianismul este o doctrină etică, filosofică, dar şi social-politică, apărută în

China, un sincretism între cultul naturii şi cel al strămoşilor, care acordă un rol important
sacrificiilor. 
Întemeietor: Kung Fu-tzi sau varianta latinizată Confucius.
Trăind într-o vreme de mare confuzie politica si decădere morală, (sec. al VI-lea î. Hr.),
Confucius şi-a propus îmbunătăţirea vieţii politice şi sociale din timpul său, neavând un
succes real decât după moartea sa, când toţi cei care l-au criticat şi-au arătat admiraţia
pentru el.

Scrierile lui Confucius:

-  „Cartea Cântecelor" (Odelor);
-  „Cartea schimbărilor";
-  „Cartea Edictelor";
-  „Memorial de ritualuri";
-  „Cartea muzicii";
-  „Primăvara - Toamna Ţării Lu".

Doctrina confucionistă 
- Este un amestec de tradiţii arhaice chinezeşti, de principii morale, filosofice, religioase etc.
Coloana vertebrală a învăţăturii confucioniste este formată din tradiţie şi norme etico-politice.
-În centrul doctrinei confucioniste stă omul şi educaţia absolută: oricine poate deveni perfect,
indiferent de originea sa, dacă respectă necondiţionat disciplina şi normele, ea (perfecţiunea)
caracterizându-se prin înţelepciune, bunătate şi curaj, şi având drept scop suprem dezvoltarea
virtuţilor.
-În confucianism se realizează legături între Univers (guvernat de zeul cerului Tian), societate
şi om. Acestea gravitează în jurul ideilor de normă, ordine, lege.
-Dumnezeu este uneori considerat personal, alteori o putere morală, sau un principiu
impersonal. De aceea, nici veşnicia nu este înţeleasă ca fiind o continuare a existenţei după
moarte în prezenţa vreunui dumnezeu, ci o continuare a influentei morale a strămoşilor asupra
ideilor si valorilor urmaşilor.
-Ca religie de stat, confucianismul a menţinut elementele fundamentale ale vechii religii
chineze, în primul rând cultul strămoşilor şi al naturii, practicile cultice având în centrul lor
Cerul şi pe „Fiul Cerului", împăratul. Cultul imperial a luat sfârşit prin revoluţia din 1912, iar
din 1917, confucianismul n-a mai fost recunoscut ca religie oficială a statului.

Principii confucianiste:
- fidelitateafaţă de eticheta socială;
- respectarea datinilor, a moravurilor, a sacrificiilor ce fixează clar ierarhiile într-o
societate bine structurată;
- divinizarea împăratului chinez ca Fiu al Cerului

Codul etic elaborat de Confucius se bazează pe:

1. Reciprocitate;
2. Omenie;
3. Dragoste şi respect în familie.
Locurile de cult sunt templele, cel din Beijing, închinat Cerului, fiind cel mai mare templu
din lume.
Confucianismul nu este atât o religie, cât un sistem de crezuri religioase care
determină valorile majorităţii popoarelor asiatice, ale unei bune părţi dintre chinezi, japonezi,
coreeni şi vietnamezi. El nu s-a manifestat niciodată ca o religie cu biserici şi preoţi. Savanţii
chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare înţelept, fără însă a-1 venera însă ca pe un
zeu.