Capitolul IX

RAPORTUL DINTRE ADMINISTRAŢIILE CENTRALE

ŞI CELE TERITORIALE ŞI LOCALE

Austria

Aşa cum s-a arătat într-un capitol anterior al lucrării de faţa, Constituţia Austriei
consfiinţeşte modul cum este exercitată puterea legislativă dar şi cea executivă şi
judecatorească a Federaţiei, precum şi puterile legislative şi executive ale Land-urilor.
Puterea legislativa a Federaţiei, este exercitată de către Consiliul Naţional
împreună cu Consiliul Federal, acesta din urmă reprezentând cele 9 Land-uri federale.
Consiliul Naţional este ales prin vot egal, direct, secret şi individual pe principiul
reprezentării proporţionale, iar alegerea Consiliului Federal se face de către Dietele
regionale ale celor 9 Land-uri, proporţional cu numarul de locuitori din fiecare Land.
Puterea executiva este exercitată în fiecare Land de către un Guvern ales de
Landtag. Guvernul se compune dintr-un conducator al ţinutului (Landeshauptmann),
supleanţi şi alţi membrii. În lipsa unor instituţii de stat subordonate direct autorităţilor
federale, toate organele administraţiei locale se subordonează faţă de
Landeshauptmann. Constituţia delimitează problemele care sunt de competenţa Land-
urilor de cele care revin Federaţiei.
Consacrând un sistem de autonomie administrativă, Constituţia Austriei
stabileşte importante atribuţii în competenţa comunelor. Controlul şi garantarea
legalitaţii actelor administrative la nivelul Land-urilor, se face prin Camerele
administrative independente, care au competenţe în soluţionarea de contravenţii
administrative, în timp ce Curtea Constituţională statuează în materie de acţiuni

94
patrimoniale intentate contra Federaţiei, Land-urilor, districtelor şi comunelor, în
măsura în care rezolvarea unor probleme nu este de competenţa tribunalelor ordinare
sau a autorităţilor administrative.

Belgia

În cadrul fiecărei Comunităţi şi Regiuni, există mai multe organisme care

înfaţişează atât puterea legislativă regională cât şi puterea executivă regională.
Aşa cum se cunoaşte deja, Comunităţile sunt definite prin caracteristicile
lingvistice şi culturale (franceză, flamandă, germanofonă). În acelaşi timp Constituţia
consfiinţeşte existenţa a patru regiuni lingvistice, care compun decupajul geografic al
Belgiei, acestea fiind: regiunea de limbă franceză, regiunea de limbă neerlandeză,
regiunea bilingvă Bruxelles şi regiunea de limbă germană, iar cele trei mari regiuni ale
Belgiei sunt: Regiunea Walonă, Regiunea Flamandă şi Regiunea Bruxelles.
Fiecare comună a Regatului face parte din una din regiunile lingvistice. Deşi
există comunităţi lingvistice distincte, Constituţia foloseşte noţiunea de “Naţiune”,
toate puterile emanând de la Naţiune şi sunt exercitate în formele stabilite de
Constituţie.
Astfel, statul federal se prezintă sub forma complexă, responsabilităţile lui
împărţindu-se la mai multe centre de decizie. La nivelul statului federal sunt
concentrate atribuţiile suverane de autoritate privind: apararea naţională, înfaptuirea
justiţiei, politica monetară, poliţia, problemele de securitate socială şi sănătate publică,
relaţiile internaţionale, etc. La nivelul autorităţilor federale (comunităţi şi regiuni),
autorităţilor le revin funcţii de gestiune în domeniile: învăţământ, cultură, dezvoltare
urbană, transport local, amenajarea teritoriului, etc. În ceea ce priveşte aplicabilitatea
puterii legislative, este de reţinut faptul că legile federale (cele votate de Parlamentul
federal), se aplică exclusiv la nivelul fiecărei comunităţi. Se consideră că funcţiile de
autoritate, care presupun exprimarea voinţei suverane a populaţiei şi apărarea
intereselor generale ale acesteia, sunt de resortul fiecărei comunităţi.

95
 Modul în care sunt împărţite puterile în stat, decupajul teritorial
belgian(comunităţi, regiuni, comunităţi lingvistice), distribuirea resurselor financiare,
modul de constituire şi funcţionare a instituţiilor politice, fac din statul belgian un stat
de un federalism atipic, ce îl diferenţiază de celelalte state federale. Alte câteva
particularităţi vin să întărească caracterul de unicitate ca stat federal al Belgiei şi
anume:
- caracterul disociativ: reprezentând faptul că regiunile şi comunităţile
lingvistice nu se unesc pe criterii politice, fiecare având o responsabilitate specială;
- o triplă subordonare legislativă a cetăţenilor şi anume: faţă de legislaţia
federalaă faţă de cea a comunităţilor şi faţă de cea a regiunilor, ceea ce uneori poate
genera complicaţii majore;
-existenţa unei multitudini de colectivităţi politice, a căror voinţă politică
conjugată contribuie la buna funcţionare a statului federal, dar poate crea şi conflicte;
-federalismul belgian este considerat un federalism în evoluţie.

Elveţia

Raporturile dintre Cantoane şi Confederaţie sunt guvernate de principiile

specifice statului federal: principiul participării şi principiul autonomiei. Suveranitatea
de care beneficiază cantoanele (conform Legii Fundamentale), este limitată de
Constituţia federală. Cantoanele îşi exercită drepturile în măsura în care acestea nu
sunt delegate Confederaţiei.
Autoritatea supremă în Confederaţie este Adunarea Federală (Consiliul Naţional
şi Consiliul Statelor), care reprezintă poporul şi cantoanele. Consiliul Naţional
reprezintă întreaga Naţiune şi este alcătuit din membri aleşi prin scrutin proporţional,
iar Consiliul Statelor numară 46 de membri ce reprezintă cantoanele. Adunarea
Federală apară interesele şi opiniile electoratului şi se pronunţă asupra orientărilor
fundamentale ce privesc Confederaţia. Ea votează legile care reglementează domeniile
ce sunt de competenţa Confederaţiei. Adunarea Federală are pe lângă competenţe

96
legislative şi competenţe financiare în sensul că se pronuntă cu privire la cheltuielile
Confederaţiei, acordă sau refuză credite, autorizând Consiliul federal să contracteze
angajamente sau să platească datorii, votează bugetul şi aprobă contul de stat1. În
domeniul relaţiilor internaţionale, Adunarea Federală prin competenţele consfiinţite de
Constituţie, participă la definirea obiectivelor politicii externe, la supravegherea
relaţiilor internaţionale, aprobând tratatele internaţional cu excepţia celor ce intră în
competenţa Consiliului federal.
Pe langă cele de mai sus Adunarea Federală dispune de competenţe electorale,
alegând membri Guvernului, ai Tribunalului federal de asigurari şi ai Tribunalului
penal federal, asigurand şi supravegherea activităţii acestor organisme. În sarcina
Adunării Federale revin şi alte competenţe , cum ar fi:veghează la menţinerea relaţiilor
dintre Confederaţie şi cantoane, ia măsuri pentru aparărea securităţii interne, pentru
aplicarea dreptului federal, statuează asupra validităţii iniţiativelor populare şi asupra
conflictelor de competenţe între autorităţile federale supreme.

Germania

Legea fundamentală a Germaniei prevede autonomia Land-urilor. În cadrul

acestei autonomii de care se bucură, Land-urile au o organizare proprie în domeniul
activităţii legislative, executive şi judecatoreşti. Cu toate acestea, legislaţia adoptată la
nivel federal are prioritate faţă de cea locală (art. 31). Legea Fundamentală a
Germaniei, interzice expres orice modificare a organizării federative ca şi cea a
principiului participării Land-urilor la procesul legislative2.
În afară de autonomie, Land-urile beneficiază de dreptul de a fi reprezentate în
Parlament prin Bundesrat-Camera superioară a acestuia. Membri Bundesrat-ului, sunt
numiţi de Guvernele locale care au şi dreptul de revocare a acestora. Ei reprezintă

1
Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan-Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative
europene, ediţia a II a, Editura Hamagiu, Bucureşti, 2008;
2
Ibidem, p. 290;
97
populaţia Land-urilor şi nu Naţiunea, deoarece nu sunt aleşi prin vot universal, ci
desemnaţi de Guvernele locale.
Repartiţia competenţelor între Federaţie şi Land-uri, operează după reguli
complexe, ele fiind delimitate prin prevederile Legii Fundamentale cu privire la
legislaţia exclusivă şi cea concurentă.
Dintre competenţele exclusive ale statului (Federaţiei), fac parte: securitatea
statului, apărarea naţională, relaţiile internaţionale, problemele cetăţeniei (art. 73 din
Legea Fundamentală), colaborarea Federaţiei cu Land-urile, căile ferate federale şi
traficul aerian, naţionalitatea în Federaţie, etc.
Conform art. 72, competenţele concurente se manifestă în domenii ca: drept
civil, penal şi regim penitenciar, organizare judiciară, stare civilă, dreptul muncii,
naţionalitatea în Land-uri, pescuitul, etc. În aceste probleme privind “legislaţia
concurentă”, Land-urile au putere de a legifera atât timp şi în măsura în care Federaţia
nu face uz de dreptul său de a legifera.
În ceea ce priveşte competenţele exclusive ale Land-urilor, Legea Fundamentală
a Germaniei stabileşte dreptul acestora de a legifera în domenii ale vieţii sociale care îi
revin în competenţa exclusivă fară a se suprapune puterilor legislative conferite
Federaţiei.
În acest sens, Curtea Constituţională are un rol important în reglarea conflictelor
inevitabile dintre Federaţie şi Land-uri, a căror coordonare este necesară mai ales când
este vorba de domenii pentru care competenţele sunt concurente3.
Deşi este stat federal, în Germania sunt aplicabile două modalităţi de cooperare
şi coordonare în domeniul politic-administrativ, modalităţi ce nu sunt proprii statului
federal. Se disting astfel cooperarea orizontală şi cooperarea verticală, cea dintâi
desfaşurându-se exclusiv la nivel federat. Această formă de cooperare, constituie
pentru statele federate un mijloc de armonizare a intervenţiilor lor de a se apăra
împotriva unor posibile ingerinţe din partea Federaţiei.
Cooperarea verticală, regrupează Federaţia şi statele federate, cu scopul
armonizării şi coordonarii politicii economice şi financiare pentru finanţarea în comun
a proiectelor de

3
Ibidem;
98
 anvergură. Federalismul german actual, este unul suplu, asigurând atât o
cooperare strânsă între statul federal şi Land-uri, dar şi o oarecare distanţă între ele,
atunci când între Guvernele lor există o opoziţie politică.

Federaţia Rusă

Analizând şi în cazul acestui stat federal raportul dintre Federaţie şi entităţile

federate (subiecţii Federaţiei Ruse), respectiv modul de repartizare a competenţelor,
observăm distincţia care se face între competenţele Federaţiei Ruse şi competenţele
comune ale Federaţiei Ruse şi a subiecţilor Federaţiei Ruse.
Astfel, dintre competenţele cele mai importante ale Federaţiei Ruse pot fi
enumerate:
- adoptarea şi schimbarea Constituţiei Federaţiei Ruse şi a legilor federale
precum şi controlul asupra respectarii lor;
- structura federativă şi teritoriul Federaţiei Ruse
- reglementarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului şi
cetăţeanului, cetăţenia în Federaţia Rusă, apărarea drepturilor minorităţilor naţionale;
- stabilirea sistemului organelor puterii legislative, executive şi
judecătoreşti; formarea organelor federale ale puterii de stat;
- proprietatea federală de stat şi administrarea ei;
- stabilirea bazelor politicii federale în domeniul economic, social, cultural
al Federaţiei Ruse;
- bugetul federal, impozitele şi taxele federale, fondurile federale pentru
dezvoltare regională;
- politica externă şi relaţiile internaţionale ale Federaţiei Ruse, problemele
razboiului şi păcii;
- relaţiile economice externe, apărarea şi securitatea, producţia şi apărarea,
alte probleme militare;

99
 - sistemele energetice federale, energia nucleară, serviciul meteorologic,
evidenţa statistică şi contabilă oficială, etc;
În competenţa comună a Federaţiei Ruse şi subiecţilor Federaţiei Ruse, intră:
- asigurarea concordanţei constituţiilor şi legilor republicilor, regiunilor,
districtelor autonome, cu Constituţia Federaţiei Ruse şi cu legile federale;
- apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului şi a minorităţilor
naţionale, securitate socială, regimul zonelor de frontieră;
- delimitarea proprietăţii de stat;
- utilizarea naturii, protecţia mediului, conservarea monumentelor istorice
şi culturale;
- problemele generale ale educaţiei, învăţământului, ştiinţei, culturii,
culturii fizice şi sportului;
- probleme de ocrotire a sănătăţii, apărarea familiei, maternităţii, protecţia
socială, asigurari sociale;
- măsuri pentru prevenirea catastrofelor, calamităţilor naturale, epidemiilor
şi lichidarea consecinţelor lor;
- coordonarea relaţiilor internaţionale şi economice externe ale subiecţilor
Federaţiei Ruse, îndeplinirea tratatelor internaţionale la care Federaţia Rusă este parte
etc4;
Subiecţii Federaţiei Ruse, dispun de întreaga putere de stat în afara limitelor
competenţei Federaţiei Ruse şi a mandatului Federaţiei Ruse în problemele care ţin de
competenţa Federaţiei Ruse şi a subiecţilor Federaţiei Ruse. Pe teritoriul Federaţiei
Ruse nu se pot stabili frontiere vamale, taxe vamale sau limitări ale circulaţiei
mărfurilor sau serviciilor, decât dacă vin în concordanţă cu Legea Federală şi dacă este
absolut necesar.
Fiecare Republică din cadrul Federaţiei Ruse, are Constituţia sa. Ţinutul,
regiunea autonomă, districtul autonom au Statutul şi legislaţia lor. Toţi subiecţii
Federaţiei Ruse sunt egali în drepturi între ei şi în relaţiile reciproce cu organele
federale ale puterii de stat.
În Federţia Rusă, puterea de stat este înfaptuită de Preşedintele Federaţiei Ruse,
Adunarea Federală (Consiliul Federaţiei şi Duma de Stat), Guvernul Federaţiei Ruse,
instanţele judecatoreşti ale Federaţiei Ruse. În subiecţii Federaţiei Ruse, puterea de stat
4
Ibidem;
100
o înfaptuiesc organele puterii de stat create de aceştia. Întinderea autorităţii şi puterilor
organelor autorităţii de stat ale Federaţiei Ruse şi autorităţii organelor de stat ale
subiecţilor Federaţiei Ruse sunt delimitate de Constituţie, Tratatul Federal şi alte
tratate.

101
 BIBLIOGRAFIE

Capitolul IX

Raportul dintre administraţiile centrale şi cele teritoriale şi locale

A. Studii cu caracter general:

Alexandru, Ioan, Gilia, Claudia, Ivanoff, Ivan-Vasile, Sisteme politico-

administrative europene, ediţia a II a, Editura Hamagiu, Bucureşti, 2008.

102