Principii de tratament în bolile

infecțioase

Tipuri de tratamente aplicate în bolile infecțioase

Tratamentul antibacterian:
1. Principalele antibiotice și chimioterapice: clasificare, mecanism de acțiune, indicații,
reprezentanți, doze, efecte adverse.
2. Rezistența microbiană la antibiotice și chimioterapice.
3. Reacții adverse la antibiotice
4. Asocieri de antibiotice
5. Erori in practica terapiei cu antibiotice

1. Tipuri de tratamente aplicate în bolile infecțioase

I. Tratament etiologic:
1.Tratamentul antibiotic:
1.1. Tratamentul antibacterian;
1.2. Tratamentul antiviral;
1.3. Tratamentul antifungic;
1.4. Tratamentul antiparazitar.

2. Tratamentul cu seruri imune și cu imunoglobuline.

II. Tratamentul patogenic – de susținere și de corectare a

dezechilibrelor funcționale, de combatere a inflamației.

III. Tratamentul simptomatic;

IV. Tratamentul igieno-dietetic.

1
Tratamentul antibacterian
A. Antibiotice și chimioterapice

Antibioticele - destinate terapiei bolilor bacteriene.

Cerințe:
- suficient de toxice pentru bacteria vizată;
- cât mai puțin toxice pentru organismul care găzduiește această bacterie.

CLASE DE ANTIBACTERIENE:
I. BETALACTAMINE.

II. GRUPUL MLSK (Macrolide – Lincosamide – Sinergistine – Ketolide).

III. AMINOGLICOZIDE.

IV. GLICOPEPTIDE.

V. CHINOLONE.

VI. CICLINE.

VII. FENICOLI.

VIII. RIFAMICINE.

IX. BENZIMIDAZOLI.

X. OXAZOLIDINONE

XI. POLIPEPTIDE CICLICE.

XII. NITROFURAN.

XIII. ACID FUSIDIC.

XIV. FOSFOMICINĂ.

XV. ANTITUBERCULOASE.

XVI. SULFAMIDE.

2
I. BETALACTAMINE
A. DIBACTAMI (2 inele betalactamice):
1. PENAMI :
1.1. Peniciline naturale.
1.2. Peniciline M (antistafilococice).
1.3. Aminopeniciline.
1.4. Carboxipeniciline.
1.5. Amidinopeniciline.
1.6. Ureidopeniciline.
1.7. Peniciline asociate cu inhibitori de betalactamază.
2. PENEME :
2.1. Ritipenem.
3. INHIBITORI NATURALI DE BETALACTAMAZE:
3.1. Acid clavulanic.
3.2. Sulbactam.
3.3. Tazobactam.
4. CARBAPENEME:
4.1 .Imipenem
4.2. Meropenem
4.3. Ertapenem
5. CEFEME (Cefalosporine):
5.1. CFS gen.I
5.2. CFS gen.II
5.3. CFS gen.III
5.4. CFS gen.IV
6. CARBACEFEME:
6.1.Loracarbef
 
B. MONOBACTAMI (1 inel betalactamic):
1. AZTREONAM
 
C. TRIBACTAMI (3 inele betalactamice)

MECANISM DE ACŢIUNE:
• Bactericide – împiedică sinteza peptidoglicanilor din peretele bacterian.
• Diferenţe în spectrul de activitate prin:
- afinitate pentru anumite PBP-uri (penicillin - binding - proteins);
- capacitate diferită de penetrare prin peretele bacterian;
- stabilitate diferită la betalactamaze.

3
 
I.A. DIBACTAMI
I.A.1. PENAMI

I.A.1.1. PENICILINE NATURALE

Spectru antibacterian:
Active pe:
1. Coci Gram pozitivi: Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae;
2. Coci Gram negativi: Neisseria meningitidis;
3. Bacili Gram pozitivi: aerobi (Bacillus anthracis, bacilul difteric, Listeria monocytogenes),
anaerobi (Clostridii: botulinum, tetani, perfringens);
4. Bacili Gram negativi: Pasteurella;
5. Spirochete: Leptospira, Treponema, Borrelia, Spirillum.

Indicaţii de elecţie:
- infecţii streptococice: angină acută, scarlatină, RAA, erizipel;
- gangrenă gazoasă;
- sifilis;
- leptospiroză;
- profilaxia antibacteriană a plăgilor muşcate de animale;
- meningite bacteriene cu germeni sensibili: meningococ, pneumococ;
- cărbune;
- tetanos.

REPREZENTANŢI + doze + căi de administrare + ritm:

1. Penicilină G: 2-30 MUI/zi la adult, 50.000-200.000 UI/kg/zi la copil;
- administrare: la 4 – 6 – 8 – 12 ore, intramuscular sau intravenos.
2. Penicilină V (OSPEN=) : 3-6 MUI/zi la adult, 50.000 UI/kg/zi la copil;
- administrare: orală la 6 – 8 ore.
3. Benzatinpenicilină (Moldamin+): 1,2-2,4 MUI la adult; 0,6-1,2 MUI la copil;
- administrare: intramuscular 1 doză/săptămână.
4. Procainpenicilină (Efitard+): 0,8 MUI/zi la adult; 0,4 MUI/zi la copil, im. la 12 ore.

Efecte adverse frecvente:

- reacţii alergice: urticarie, şoc anafilactic, febră - importante;
- neurotoxicitate: convulsii (după doze mari PG);
- tulburări de agregare plachetară după doze mari intravenos;
- iritaţie musculară: durere, necroză locală.

4
I.A.1.2. PENICILINE ANTISTAFILOCOCICE (M)

Spectru antibacterian:
- Staphylococcus spp. meticilino-sensibili.
Nu sunt active pe speciile de stafilococ meticilino-rezistente.
 
Indicaţii:
- infecţii tegumentare şi de părţi moi cu germeni sensibili;
- sepsis, endocardite, infecţii osteo-articulare cu germeni sensibili;
- profilaxie în chirurgia de părţi moi şi piele.

Reprezentanţi + doză + căi + ritm de administrare:

1. Oxacilina: 2-12 g/zi la adult, 50-200 mg/kg/zi la copil;
- administrare: oral, intramuscular, intravenos la 6 – 8 ore.
2. Cloxacilina: 2-4 g/zi la adult, 50-100 mg/kg/zi la copil;
- administrare: oral, intramuscular, intravenos la 6 – 8 – 12 ore.
3. Dicloxacilina: 1-2 g/zi la adult, 50-100 mg/kg/zi la copil;
- administrare: oral la 6 – 8 ore.
 
Efecte adverse frecvente:
- asemănătoare penicilinei;
- icter la nou - născut şi la gravidă.

I.A.1.3. AMINOPENICILINE

Spectrul antibacterian:
Spectrul penicilinei şi în plus:
- Enterococcus fecalis;
- Bordetella pertussis;
- Haemophilus influenzae non b;
- inconstant: Enterobacteriaceae (E. Coli, Proteus, Shigella, Salmonella).

Indicaţii:
- pneumonie cu pneumococ penicilinosensibil;
- meningită meningococică;
- infecţii cu Listeria;
- infecţii stomatologice, ORL;
- endocardită cu Enterococcus faecalis, pneumococ;
- boala Lyme st. I.

5
Reprezentanţi + doze + căi + mod de administrare:
1. Ampicilina: 2-12 g/zi la adult, 50-200 mg/kg/zi la copil;
- administrare: oral, intramuscular, intravenos la 6 – 8 ore.
2. Amoxicilina: 1-8 g/zi la adult, 50-150 mg/kg/zi la copil.
- administrare: oral, intramuscular, intravenos la 6 – 8 ore.
Efecte adverse:
- reacţii alergice;
- erupţii cutanate după administrare în mononucleoza infecţioasă;
- digestive: greţuri, vărsături, diaree, colită pseudomembranoasă (dismicrobism intestinal şi
infecţie cu Clostridium difficile).

I.A.1.4. CARBOXIPENICILINE
 
Spectrul antibacterian:
Spectrul aminopenicilinei şi în plus:
- Bacili Gram negativi: Pseudomonas aeruginosa, Enterobacter spp., Proteus, Morganella
spp., Serratia spp., Providencia spp.
Indicaţii:
- infecţii cu BGN (în special piocianic) rezistenţi la alte AB – în asociere cu aminoglicozide.
Reprezentanţi:
• 1. TICARCILINA:
- doze 4-24 g/zi la adult, 75-100 mg/kg/zi la copil, administrare iv. la 6 ore.

Efecte adverse:
- reacţii alergice;
- alterarea funcţiei plachetare, cu manifestări hemoragipare;
- encefalopatie cu convulsii în insuficienţă renală;
- tulburări electrolitice: scade nivelul K şi Mg, creşte nivelul de Na seric.

I.A.1.5. AMIDINOPENICILINE

Spectru de acţiune:
• BGN sensibili: E. coli, Enterobacter, Klebsiella, Proteus, Salmonella, Shigella, Citrobacter.
Indicaţii:
• Infecţii urinare cu germeni sensibili.
Reprezentanţi:
• Mecilinam: 0,6-1,6 g/zi la adult, 10-15 mg/kg/zi la copil, im, iv la 8 ore
• Pivmecilinam: idem, oral la 8 ore.
Efecte adverse:
• Asemănătoare penicilinelor şi aminopenicilinelor;
• Tulburări digestive după adm. orală.

6
I.A.1.6. UREIDOPENICILINE

Spectru de acţiune:
Aminopeniciline plus: Ps. aeruginosa, Enterobacter spp.
Indicaţii:
• infecţii sistemice cu germeni sensibili;
• meningite cu BGN;
• profilaxie în chirurgiaa acolo-rectală şi ginecologică.
Reprezentanţi:
• Azlocilina: 12-16 g/ zi la adult, la 6 ore, im., iv
• Mezlocilina, Piperacilina.
Efecte adverse:
• neutropenie, sângerări prin prelungirea timpului de sângerare,
• creşterea valorilor transaminazelor serice şi a fosfatazei alcaline,
• reacţii alergice

I.A.1.7. PENICILINE ASOCIATE CU INHIBITORI DE BETALACTAMAZĂ

Inhibitorii de B-lactamază:
• Se leagă de betalactamaze şi permit acţiunea antibioticului betalactamicla locul infecţiei.
Au activitate antibacteriană redusă.
Reprezentanţi:
• Amoxicilină – Acid clavulanic = Augmentin
• Ticarcilină – Acid clavulanic = Timentin
• Ampicilină – Sulbactam = Unasyn
• Cefoperazonă – Sulbactam = Sulperazonă
• Piperacilină – Tazobactam = Tazocilină
Spectru de acţiune:
• Germenii antibioticului betalactamic din asociere şi germenii producători de
betalactamaze.

Indicaţii:
• Augmentin: infecţii ORL, respiratorii, stomatologice, cutanate şi de părţi moi, urinare,
genitale, muşcături de animale.
• Unasyn: ca şi Augmentin, infecţii intraabdominale.
• Timentin: infecţii cu BGN rezistenşi la alte betalactamine. Infecţii la neutropenici.
• Tazocilină şi sulperazonă : infecţii severe plurimicrobiene, infecţii la neutropenici.

7
I.A.4. CARBAPENEME

Mecanism de acţiune:
• Inhibă sinteza peretelui bacterian prin fixare pe PBP 1 şi 2.
Spectru de acţiune: ultralarg:
• CGP – inclusiv enterococi,
• CGN – inclusiv Moraxella,
• BGP – inclusiv Listeria,
• BGN – inclusiv Pseudomons şi anaerobi.
Indicaţii:
• Infecţii severe cu germeni multirezistenţi, infecţii nosocomiale:
• pneumonii, inf. uro-genitale, abdominale, osoase, endocardite, meningite și alte infecţii
intracraniene,
• stări febrile la neutropenici.

Reprezentanţi:
• Imipenem: 2-4g/zi la adult, 25-50mg/kg/zi la copil, pev. la 6-8 ore,
• Meropenem: 3-6g/zi la adult, 20-40mg/kg/zi la copil, iv. la 8 ore,
• Ertapenem: 1g/zi la adult, iv., im. priză unică.
Efecte adverse:
• reacţii alergice,
• toxicitate neurologică: convulsii la doze mari sau în prezenţa insuficienţei renale,
• tulburări digestive: greţuri, vărsături, diaree,
• creşterea valorilor transaminazelor serice, bilirubinei, fosfatazei alcaline,
• tulburări hematologice: eozinofilie, neutropenie, trombocitopenie, anemie.

8
I.A.5. CEFEME
I.A.5.1. CEFALOSPORINE GENERAȚIA I

Spectru de acţiune:
• Coci GP aerobi: streptococi, stafilococi MS, pneumococi PS
• Coci GN: gonococ
• Bacili GP aerobi: bacilul difteric
• Bacili GN aerobi: E. coli, Proteus, Salmonella, Shigella, Pasteurella, H. Influenzae.
Inactive pe : Listeria, Enterococcus spp., stafilococi MR, Clostridium difficile, micoplasme,
chlamidii, micobacterii.

Indicaţii: infecţii ORL, infecţii respiratorii, infecţii urinare, infecţii cutanate, profilaxie in chirurgie.
Reprezentanţi:
1. CFS ORALE:
• Cefalexina: 2-4 g/zi la adult, 50-100 mg/ kg/zi la copil, la 8 ore
2. CFS INJ.:
• Cefazolina: 2-6g/zi la adult, 50-100mg/kg/zi la copil, im, iv la 6-8 ore
Efecte adverse:
• reacţii alergice (uneori încrucişate cu penicilinele),
• rar leucopenie, trombocitopenie,
• flebite, tromboflebite la adm. iv.

I.A.5.2. CFS GENERAŢIA A II-A

Spectru de acţiune:
• Gen. I plus BGN anaerobi,
• Au activitate superioară pe BGN aerobi,
• Au rezistenţă mai mare la betalactamaze.
Indicaţii:
• infecţii ORL, infecţii respiratorii,
• infecţii ginecologice,
• infecţii cutanate şi de părţi moi,
• infecţii mixte aerobi – anaerobi,
• infecţii urinare,
• profilaxie în chirurgie.
Reprezentanţi:
1. CFS orale:
• Cefuroxim axetil (Zinnat) : 0,5-1,5 g/zi la adult, 20-30 mg/kg/zi la copil, la 8 ore,
• Cefaclor: 0,75-1,5 g/zi la adult, 20-40 mg/kg/zi la copil, la 8 ore
2. CFS injectabile:
• Cefuroxim: 3-6g/zi la adult, 50-150 mg/kg/zi la copil, im., iv. la 8 ore
• Cefoxitina: 4-12 g/zi la adult, 80-160 mg/kg/zi la copil., la 6 ore im, iv.
Efecte adverse:
• Mai reduse decât la cele de gen. I.

9
• Creşteri tranzitorii ale TGP, TGO, fosfatază alcalină şi bilirubină.
• Reacţii alergice.

I.A.5.3. CFS GENERAŢIA A III-A

Spectru de acţiune: foarte larg.

- de extremă stângă: pneumococ PR, BGN (Enterobacterii) : Ceftriaxona, Cefotaxima,
- de centru: BGN inclusiv piocianic, Acinetobacter, Serratia: Ceftazidima, Cefoperazone,
Cefsulodina,
- de extremă dreaptă: anaerobi (inclusiv Bacteroides): Moxalactam.

Indicaţii:
- infecţii severe cu germeni sensibili: meningite, infecţii respiratorii, infecţii urinare, endocardite,
infecţii cutanate şi de părţi moi, infecţii cu pneumococ PR, infecţii ORL,
- gonoree,
- boala Lyme,
- febra tifoidă,
- profilaxie in chirurgie.

Reprezentanţi:
• Cefotaximă: 4-12g/zi la adult, 100-200mg/kg/zi la copil, im., iv., la 6-8 ore;
• Ceftriaxonă: 2-4g/zi la adult, 30-100mg/kg/zi la copil, im., iv. la 12-24 ore;
• Ceftazidimă: 2-6g/zi la adult, 50-100mg/kg/zi la copil, im., iv.la 8 ore;
• Cefoperazonă: 4-12g/zi la adult, 50-200mg/kg/zi la copil, im., iv. la 8-12 ore;
• Moxalactam: 2-12g/zi la adult, 50-100mg/kg/zi la copil, im., iv.la 8 ore;
• Ceftibuten: 200-400mg/zi la adult, 9mg/kg/zi la copil, oral la 12 ore.
Efecte adverse:
• Reacţii alergice, hematologice ( neutropenie, eozinofilie, trombocitopenie), tulburări de
coagulare, creşteri transaminaze, diaree secundară.

I.A.5.4. CFS GENERAŢIA A IV-A

Spectru de actiune: germeni foarte rezistenti – Citrobacter, Enterobacter.

Rezistente le cefalosporinaze.
Reprezentanti:
• CEFEPIME, CEFPIROME.

I.B. MONOBACTAMI

10
Mecanism de acţiune:
• Inhibă sinteza peretelui bacterian prin legare de PBP 3 al bacteriilor GN.
• Sunt rezistente la acţiunea multor betalactamaze.
Spectru de acţiune:
• CGN aerobi
• BGN aerobi: H. influenzae, E.coli, Salmonella, Shigella, Proteus, Providencia, Morganella,
Citrobacter, Klebsiella, Serratia, Pseudomonas.

Indicaţii:
• Infecţii severe cu BGN.
Reprezentanţi :
• Aztreonam: 1g/zi la adult în inf. urinare, 3-8g/zi şi 60-120mg/kg/zi la copil în infecţiile
sistemice, iv., im. la 8 ore.
Efecte adverse:
• reacţii alergice,
• reacţii locale la locul administrării,
• tulburări digestive: diaree, greţuri, vărsături,
• creşterea valorilor transaminazelor serice.

11
II. GRUPUL MLSK (Macrolide – Lincosamide – Sinergistine – Ketolide).

I. MACROLIDE

Mecanism de acţiune:
• Inhibă sinteza proteinelor bacteriene.
• Au efect predominant bacteriostatic, dar şi bactericid în raport cu doza.
Spectru de acţiune:
• CGP : stafilococ MS, pneumococi, streptococi,
• CGN : meningococ, Moraxella catarhalis,
• BGP aerobi: B. anthracis, bacilul difteric, Listeria,
• BGN aerobi: Bordetella pertussis, Helicobacter pylori, Legionella,
• Spirochete: Leptospira spp. Borellia, Treponema,
• Alţi germeni: Mycoplasma pneumoniae, chlamidii.

Indicaţii:
• angine acute,
• infecţii de căi respiratorii de diferite etiologii (inclusiv cu germeni atipici),
• infecţii cutanate,
• infecţii ORL,
• infecţii genitale (uretrite şi cervicite negonococice),
• toxoplasmoză,
• infecţii cu micobacterii atipice,
• alternative la pacienţii alergici la betalactamine ,
• boala ulceroasă cu H. pylori prezent.

Reprezentanţi:
• Eritromicina: 1,6-2g/zi la adult, 30-50mg/kg/zi la copil, oral la 6-8 ore,
• Spiramicina: 3-9 MUI/zi la adult, 1,5 MUI/10KG/zi la copil, oral, iv. la 8 ore,
• Claritromicina: 0,5-1g/zi la adult, 15mg/kg/zi la copil, oral, iv. la 12 ore,
• Azitromicina: 250-500mg/zi la adult, 10mg/kg/zi la copil, la 24 ore , po, iv.
 

Efecte adverse:
• tulburări digestive: greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale,
• hepatotoxicitate – hepatită colestatică,
• reacţii alergice,
• ototoxicitate – reversibilă – la doze mari şi în prezenţa disfuncţiei hepatice şi/ sau renale,
• interacţiuni medicamentoase prin interferarea cu sistemul citocromului P450 hepatic,
• Reacţii locale la administrarea injectabilă: durere, flebită.
 

12
II. LINCOSAMIDE

Mecanism de acţiune:
• Inhibă sinteza proteinelor bacteriene prin fixare pe subunitatea 50S ribozomală.
• Sunt bacteriostatice, dar şi bactericide în condiţii speciale.
Spectru de acţiune:
• CGP aerobi: stafilococi MS, streptococi,
• BGP aerobi: B. anthracis, B. Cereus, bacilul difteric,
• BGN aerobi: Bordetella pertussis, Campylobacter jejunii,
• Bacterii anaerobe: clostridii, peptostreptococi, Prevotella, Fusobacterium,
• Alţi germeni: Mycoplasma hominis, Chlamidida trachomatis,
• Specific pt. Clindamicină: Toxoplasma gondii, Plasmodium spp. Pneumocystis carinii.

Indicaţii:
• infecţii cu anaerobi (excepţie meningite),
• infecţii osteo-articulare,
• infecţii de părţi moi,
• infecţii ale cavităţii orale,
• toxoplasmoza cerebrală,
• infecţii la persoane alergice la peniciline.

Reprezentanţi:
• Lincomicina: oral, im., iv., 20-40 mg/kg/zi; la 6-8 ore.
• Clindamicina: 0,6-2,4g/zi la adult, 30-60 mg/kg/zi la copil, oral, im., iv., la 8-12 ore.

Efecte adverse:
• tulburări gastro-intestinale: glosite, stomatite, greţuri, vărsături, diaree,
• colită pseudomembranoasă,
• rar reacţii alergice,
• hepatită toxică,
• interacţiuni medicamentoase - important – potenţează acţiunea blocanţilor neuro-
musculari.

13
III. AMINOGLICOZIDE
Mecanism de acțiune:
- Efect bactericid – inhibă sinteza proteinelor bacteriene prin fixare pe situs-ul aminoacyl al
subunității ribozomale 30S.
Spectru antibacterian:
- M. tuberculosis; micobacterii atipice;
- CGP, CGN;
- BGN: H. influenzae, Serratia, Morganella, Klebsialle, E. coli, Enterobacter, Yersinia, Brucella,
Vibrio cholerae, Acinetobacter, Citrobacter, Ps. aeruginosa;
- Listeria etc.
Rezistență: anaerobii, pneumococul, stafilococul meti-R, leptospirele, treponemele.
Indicații clinice:
- Tuberculoză (inclusiv cu germeni multirezistenți), infecții cu micobacterii atipice;
- Tularemie, bruceloză;
- Infecții cu enterococ;
- Endocardite infecțioase (în asociere cu betalactamine);
- Infecții severe cu Listeria (în aosciere cu aminopeniciline);
- Infecții severe cu germeni posibil multirezistenți (în asociere cu betalactamine,
fluorochinolone, glicopeptide);
- Infecții stafilococice cu stafilococ meti-S;
- Infecții urinare.

Efecte adverse:
- Nefrotoxicitate (5-25%) – de regulă reversibilă;
- Ototoxicitate (60-65%) – ireversibilă, poate apare și la 1-2 săptămâni de la terminarea
terapiei;
- Blocadă neuro-musculară – severă; factori de risc asociați: miastenia gravis, hipocalcemia,
hipomagneziemia, curarizarea;
- Reacții alergice;
- Reacții alergice.

Reprezentanți:
• Streptomicina:
0,5-1 g/zi la adult, 30-50 mg/kg/zi la copil; priză unică, im.
2. Gentamicina:
3-5 mg/kg/zi la adult, 2-4 mg/kg/zi la copil; la 8,12,24 ore, im. sau iv. (de preferat pev).
3. Tobramicina:
3 mg/kg/zi; la 8,12,24 ore, im. sau iv.
4. Netilmicina:
4-7 mg/kg/zi; la 8,12,24 ore, im. sau iv.
5. Amikacina:
15mg/kg/zi, la 12, 24 ore, im. Sau iv.

14
IV. GLICOPEPTIDE
 
Spectru de acţiune:
1. Sensibili:
• CGP : Str. Pyogenes, Str. Viridans, Str. Pneumoniae, enterococi, stafilococi auriu şi
coagulazo- neg. MS şi MR.
• BGP areobi : Bacillus cereus, Bacillus subtilis, bacilul difteric, Listeria monocytogenes,
• Bacterii G + anaerobe: Peptostreptococcus, Clostridium spp.
2. Rezistenţă intrinsecă: Leptospira spp. Treponeme, Mycoplasma spp., Chlamidia spp.,
Mycobacterium spp.
3. Rezistenţă dobândită: stafilococi, enterococi.
Mecanism de acţiune:
• bactericide prin inhibarea sintezei peretelui bacterian.

Indicaţii clinice:
• infecţii severe cu stafilococ meti-R: sepsis, endocardite, infecţii osteo-articulare,
mediastinale, peritoneale, meningite (Vancomicina), infecţii respiratorii, infecţii cutanate;
• infecţii severe cu stafilococ meti-S, pneumococ la pacienţi alergici la betalactamine;
• colita pseudomembranoasă cu Clostridium difficile;
• profilaxie chirurgicală în intervenţii pe tract digestiv, cardiacă, ortopedică.

Efecte adverse:
• sindromul omului roşu: eritem cutanat, HTA, spasme musculare; apare după administrarea
rapidă de Vancomicină, indus de eliberarea de histamină; se previne prin administrare
lentă în pev.
• Nefrotoxicitate: la doze mari de Vancomicină
• Ototoxicitate: la doze mari de Vancomicină,
• Neutropenie, trombocitopenie, eozinofilie,
• Hipersensibilizare,
• Hepatotoxicitate.

Reprezentanţi, doze:
• Vancomicina : 2g/zi la adult, 40 mg/kg/zi la copil, în pev cu durata de cel puţin 1 oră.
• Teicoplanină (Targocid) : 12 mg/ zi prima zi, apoi 6 mg/zi la adult, 10 mg/kg/zi la copil, im
sau iv.
 

15
V. CHINOLONE
 
Spectru antibacterian:
• Chinolone urinare: Esch. coli, Proteus, Enterobacter.
• Fluorochinolone sistemice clasice: coci- stafilococ MS., Neisseria spp.; BGN-
Enterobacteriaceae, Legionella spp., vibrio spp.; Mycoplsme, Chlamidii; micobacterii
atipice.
• Fluorochinolone respiratorii: Str. pyogenes, Str. viridans, Str. pneumoniae, anaerobi
(excepţie Cl. difficile).
Mecanism de acţiune:
• Bactericide prin inhibarea sintezei ADN bacterian (acţiune pe ADN-girază şi
topoizomerază).

Indicaţii clinice:
• Chinolone urinare: infecţii urinare joase, infecţii digestive.
• Fluorochinolone sistemice:
- infecţii urinare,
- infecţii genitale: uretrite, prostatite, gonoree, boală inflamatorie pelvină,
- infecţii respiratorii: bronşite cronice acutizate, pneumonii,
- infecţii ORL,
- infecţii osteo-articulare,
- infecţii digestive: febra tifoida, dizenteria bacteriană, holare, diareea călătorilor,
- infecţii sistemice,
- febra Q,
- infecţii cu micobacterii atipice la pacienţi cu infecţie HIV.

Efecte adverse:
- tulburări digestive: greţuri, dureri abdominale, diaree,
- reacţii cutanate: erupţii, fotosensibilizare, hipersensibilizare,
- neurologice: cefalee, convulsii,
- hepatocitoliză,
- leucopenie, trombocitopenie,
- renale: cristalurie,
- interacţiuni medicamentoase.
- osteo-musculare: artralgii, mialgii, tendinopatie cu risc de ruptură de tendon(la vârstnici),
- inhibă procesul de creştere prin acţiune pe cartilaje – NU se recomandă la copii.

16
Reprezentanţi:
1. Chinolone urinare:
• Norfloxacină: 800 mg/zi, oral la 12 ore.
• Acid nalidixic: 30-50 mg/kg/zi, oral la 6 ore (ŞI LA COPII),
2. Fluorochinolone sistemice:
• Ciprofloxacina: oral 1g/zi, iv 400-1200 mg/zi, la 12 ore,
• Pefloxacina: 800 mg/zi, la 12 ore, oral, iv,
• Ofloxacina: 400-800mg/zi, oral la 12 ore, oral,
• Moxifloxacina: 400 mg/zi oral priză unica,
• Levofloxacina: 500 mg/zi, oral, iv, priză unică,
• Gatifloxacina: 400 mg/zi, oral priză unică.

17
VI. CICLINE
Mecanism de acțiune:
- bacteriostatice, prin inhibarea sintezei proteinelor bacteriene.
Spectru antibacterian:
- CGP (pneumococ)
- CGN (meningococ, Moraxella)
- BGP (Listeria)
- BGN: H.influenzae, Pasteurella, Francisella, Legionella, Brucella, Vibrio cholerae
- Leptospira, Borrelia, Mycoplasma, Chlamydia, Rickettsia spp.
- Anaerobi: Clostridium, peptostreptococcus etc.
Indicații clinice:
- infecții genitale cu Chlamydia spp. (cervicite, uretrite, salpingite, endometrite),
- Rickettsioze,
- Holeră,
- Bruceloză,
- Boală Lyme,
- Malaria (cu Pl. falciparum rezistent la clorochină),
- Pneumonii comunitare de severitate redusă,
- Pasteureloză, tularemie,
- Acnee, acnea rosacea,
- Febra mușcăturii de șobolan.
Efecte adverse:
- Tulburări digestive: grețuri, vărsături, epigastralgii, enterocolită (prin dismicrobism),
- Anomalii dentare și osoase – în timpul sarcinii și în mica copilărie,
- Nefrotoxicitate ,
- Neurotoxicitate,
- Tulburări hematologice: anemie hemolitică, TR-penie, neutropenie,
- Cutanate – fotosensibilizare, urticarie, eritem polimorf,
Contraindicații: sarcină, alăptare, copii sub 8 ani, expunere la soare, I. renală.

Reprezentanți:
1. Tetraciclina:
25-30 mg/kg/zi; oral, la 6,8 ore.
2. Doxiciclina:
100-200 mg/zi; oral, la 12-24 ore.

18
IX. BENZIMIDAZOLI
Mecanism de acțiune:
- Bactericid – interacțiune cu ADN-ul bacterian.
Spectru antibacterian:
• Bacterii anaerobe: Peptostreptococcus spp., Clostridium spp., Bacteroides spp.,
Prevotella, Fusobacterium;
• Bacterii aerobe: Treponema pallidum, Campylobacter fetus, H. pylori, Gardnerella
vaginalis;
• Protozoare: Trichomonas vaginalis, Giardia lamblia, Entamoeba histolitica etc.
Indicații clinice:
- infecții cu anaerobi,
- Infecții digestive cu Cl. difficile,
- Amibiază, giardioză, trichomoniază, uretrită negonococică,
- Acnee rozacee,
- Profilaxia infecțiilor cu anaerobi în chirurgia digestivă, genitală.
Reprezentanți:
• Metronidazol:
1-4 g/zi la adult, 30 mg/kg/zi la copil; la 8 ore; oral, iv., intravaginal.

X. OXAZOLIDINONE
Mecanism de acțiune:
- Bacteriostatice – inhibă sinteza proteinelor bacteriene.
Spectru de acțiune:
- CGP aerobi: streptococi, stafilococi –MS și MR, enterococi, pneumococi – PS și PR,
- BGP – Bacillus, Corynebacterium, Listeria,
- Mycobacterium tuberculosis, M. avium complex.
Indicații clinice:
- infecții sistemice cu enterococi vancomicin-R, stafilococi meti-R și vancomicin-R,
- Pneumonii severe nosocomiale cu stafilococi, pneumococi rezistenți,
- Infecții severe de părți moi.

Efecte adverse:
- gastro-intestinale:grețuri, diaree,
- mielosupresie: TR-penie, anemie, neutropenie,
- Citoliză hepatică,
- Neuropatie periferică, nevrită optică,
- Acidoză lactică.
Reprezentanți:
• Linezolid:
1,2 g/zi; ora lsau iv., la 12 ore.

19
B. REZISTENŢA MICROBIANĂ LA CHIMIOTERAPICE ŞI ANTIBIOTICE

Reprezintă capacitatea unui germene de a se multiplica în prezenţa unei substanţe

antimicrobiene, în condiţiile realizării unei concentraţii nepericuloase pentru organism cu
substanţa respectivă.

Se deosebesc două forme de rezistenţă:

• rezistenţa naturală - prezentă spontan şi constant la o specie microbiană, având caracter
genetic (Ex. rezistenţa la Penicilina G a unor BGN),
• rezistenţa dobândită - apare secundar pentru anumite tulpini microbiene în cadrul unei
specii, de obicei sensibilă.
- prin mutaţii, cu selectarea mutantelor rezistente sau
- prin transferul factorului de rezistenţă, prezent la unele bacterii.

1. Ca moment al apariţiei, faţă de tratamentul antimicrobian, rezistenţa poate fi primară, de la

începutul tratamentului sau secundară, apărută pe parcursul tratamentului.

2. Rezistenţa poate fi încrucişată, adică tulpinile rezistente la un antibiotic sunt rezistente uneori
şi la alte antibiotice înrudite chimic cu antibioticul respectiv.

3. Originea rezistenţei poate fi genetică (cromozomială şi extra-cromozomială) sau non-genetică

(prin mecanisme biochimice).

Rezistenţa genetică

1. Rezistenţa genetică cromozomială (10% din rezistenţa dobândită).

• Se realizează prin mutaţii şi translocări.
• Poate fi spontană, fără contact prealabil cu antibioticul sau indusă prin agenţi mutageni.
• Rezistenţa se transmite vertical la descendenţii microbieni. Printr-un tratament incorect cu
antibiotice mutantele rezistente se selectează şi se răspândesc (presiunea de selecţie).

2. Rezistenţa genetică extracromozomială (transmisibilă, infecţioasă).

- Apare în urma transferului materialului genetic purtător al rezistenţei microbiene (numit
factor de transfer R) de la bacterii rezistente la alte bacterii din aceeaşi specie sau chiar
din alte specii.
- Factorul de rezistenţă R se găseşte în plasmide şi în transpozomi.

a. Plasmidele - molecule de ADN separate de cromozomul bacterian, care se pot înmulţi

autonom; se pot transfera de la o bacterie la alta prin recombinare bacteriană (conjugare).

20
b. Transpozomii - unităţi genetice extra-cromozomiale, ce se pot deplasa de la o plasmidă la
alta, dar nu se pot înmulţi autonom;transferă rezistenţa între plasmidele aceleiaşi celule
bacteriene.

Transferul materialului genetic purtător al genelor de rezistenţă se face prin mai multe
mecanisme:
• conjugare (punţi între celule, pili sexuali);
Ex. Shigelle multirezistente la antibiotice se pot conjuga cu E.coli susceptibil;
• transformare – transfer direct de ADN de la o bacterie rezistentă lizată la o bacterie
sensibilă;
• transducţie – prin intermediul unui bacteriofag.
- tip de rezistenţă pus în evidenţă la numeroase Enterobacteriacee (Shigelle, Salmonelle,
E.coli) şi la stafilococi; frecvent este o multirezistenţă, favorizată de spitalizare şi de abuzul de
antibiotice.

Rezistenţa prin mecanisme biochimice

1. Inactivarea enzimatică a antibioticelor:

Se realizează prin variate exoenzime:
• Betalactamazele - acţionează în cazul antibioticelor betalactamice. Sunt reprezentate de
penicilinaze (inactivează penicilinele), cefalosporinaze (inactivează cefalosporinele, în
special cele de generaţia I), carbapenemaze (inactivează carbapenemele);
ESBL (betalactamaze cu spectru extins) - enzime capabile să hidrolizeze şi să inactiveze
antibiotioce din categoria cefalosporinelor şi penicilinelor; sunt produse de bacterii Gram
negative, care în mare parte se regăsesc în flora normală de la nivel intestinal (Enterobacterii–
ex. Klebsiella pneumoniae, E. coli).
• Enzime inactivatoare ale aminoglicozidelor: fosfotransferaze, acetiltransferaze;
• Enzime de inactivare a cloramfenicolului.
2. Alte mecanisme :
• Modificarea permeabilităţii învelişului bacterian prin alterări structurale;
• Alterări ale mediului intracelular asupra căruia acţionează antibioticul.

21
C. REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR

Intoleranţă locală la locul administrării:

• Intoleranţă gastrică la administrarea unor antibiotice (Tetraciclină, Eritromicină,
Metronidazol, sulfamide). Clinic: inapetenţă, greţuri, vărsături. Prevenire: administrarea
antibioticelor după mese, folosirea de pansamente gastrice, antiemetice. Excepţie:
Penicilina V, tuberculostaticele - se administrează pe stomacul gol pentru o resorbţie
rapidă şi completă.

• Dureri locale la locul de injectare intramusculară - apar mai ales la administrarea unor
cantităţi mari de penicilina G. Penicilina G sodică este de cinci ori mai puţin dureroasă
decât penicilina G potasică. Prevenire: administrarea alternativă im.- iv. sau im.- oral (PV),
diluţia de penicilina G să nu fie mai mare de 100.000. U.I./ml şi efectuată în ser fiziologic.

• Administrarea de Moldamin nu este indicată la copilul sub trei ani - poate produce noduli
şi necroze. La administrarea Moldaminului (im.) pot apare două accidente severe:
dermatită livedoidă (necroză locală prin introducere într-o arteriolă fesieră) şi mici
embolizări pulmonare, uneori letale, la introducerea într-o venulă fesieră. Prevenire:
aspirare îninte de înjectare pentru asigurarea că injectarea se face strict intramuscular.

• Flebita prin iritaţie chimică. Prevenire: prin schimbarea frecventă a venelor.

• Aplicările locale de antibiotice trebuie strict limitate la cele absolut necesare şi cu

preparate adecvate - pot produce fenomene de alergizare.

• Introducerea antibioticelor în cavităţi seroase şi în LCR se face numai în doze sigur

inofensive. Pot apare paraplegii ireversibile, encefalopatie convulsivantă mortală (după
penicilina G sau streptomicină intrarahidian), stop respirator şi deces (după aplicarea pe
peritoneu de aminoglicozide).

Toxicitate:
• Nefrotoxicitatea - poate duce la insuficienţă renală acută sau cronică. Prezenţa
insuficienţei renale duce la acumularea acestor antibiotice în sânge, generând efectul
ototoxic, exercitat mult mai rapid decât în cazul unei funcţii renale normale.
După calea preponderentă de eliminare şi potenţialul nefrotoxic, antibioticele se clasifică în:
 Antibiotice şi chimioterapice cu eliminare preponderent renală şi fără toxicitate (sau
redusă): Penicilina G, penicilinele de semisinteză, cefalosporinele (cu excepţia
cefaloridinei), lincomicina, clindamicina, eritromicina, cotrimoxazol. Sunt antibiotice de
elecţie în tratamentul infecţiilor cu insuficienţă renală.

22
 Antibiotice cu eliminare preponderent renală şi nefrotoxicitate mare sau foarte mare:
aminoglicozide, polipeptide, cefaloridina, vancomicina, amfotericina B.
 Antibiotice şi chimioterapice cu potenţial toxic, contraindicate în insuficienţa renală:
tetracicline, sulfamide, cloramfenicol, rifampicină.

Conduita în infecţiile cu insuficienţă renală, ce necesită antibioticele din a doua grupă constă în:
- modificarea schemei terapeutice prin scăderea dozelor sau mărirea intervalelor,
- monitorizare de laborator a tratamentului prin evaluarea funcţiei renale (în relaţie cu
creatinină serică) şi prin dozarea antibioticului în ser.
 Pentru conducerea terapiei cu antibiotice în insuficienţa renală s-au elaborat diferite
formule de calculare a dozei de antibiotic funcţie de clearance-ul la creatinină.
- Clearance peste 100 ml /min nu necesită reducerea dozei de antibiotic;
- Clearance sub 100 ml/min necesită reducerea dozei.
 Ajustările la schema terapeutică trebuie să ţină seama şi de funcţia hepatică - în situaţiile
cu afectare hepatică concomitentă cu cea renală se reduc şi mai mult dozele de antibiotic.

 Ototoxicitatea - este în raport direct proporţional cu nefrotoxicitatea.

- Apare după administrare de aminoglicozide gen. I şi polipeptide.
- Poate determina surditate ireversibilă (parţială sau totală) şi sindroame vestibulare.

 Neurotoxicitatea – poate determina apariția de nevrite, polinevrite, encefalopatii.

- Apare după: izoniazidă, etambutol (nevrită optică, tulburări vizuale), nitrofurani, acid nalidixic,
polimixină B, vancomicină, amfotericină B; Penicilina G aplicată pe creier determină convulsii.
- Au fost raportate cazuri de miastenie, prin blocajul eliberării de acetilcolină, după supradozare
de aminoglicozide.
- Profilaxia polinevritei după izoniazidă se face prin administrarea concomitentă de vitamină B 6.

• Hepatotoxicitatea - se manifestă prin modificări ale transaminazelor serice (citoliză), icter

colestatic.
- Apare după administrare de izoniazidă, rifampicină, asocieri de tuberculostatice, tetracicline,
acid nalidixic, nitrofurantoină.
- Tetraciclinele sunt contraindicate la gravide şi pentru efectele toxice hepatice (degenerescenţă
grasă prin necroză hepatică).

• Medulotoxicitatea - prin mecanism toxic direct sau prin sensibilizare.

- Induce agranulocitoză, anemie aplastică, pancitopenie.
- Apare după cloramfenicol, sulfamide, trimetoprim.

Sensibilizarea la antibiotice
• Poate apare faţă de oricare antibiotic sau chimioterapic folosit, fenomenul fiind
imprevizibil, dar direct proporţional cu numărul de tratamente cu medicamentul respectiv.
• Apare mai frecvent la persoane alergice sau care manipulează curent aceste substanţe.

23
• Există cazuri de sensibilizare încrucişată faţă de întregul grup chimic al unui antibiotic.
• Manifestări clinice: febră medicamentoasă, urticarie, rinită alergică, sindrom cutaneo-
mucos Stevens- Johnson, astm bronşic, şoc anafilactic.
• Măsuri de prevenire:
- Măsuri cu caracter general, ce privesc preîntâmpinarea stării de sensibilizare la antibiotic:
evitarea tratamentelor inutile, interzicerea aplicării locale de antibiotice.
- Măsuri cu caracter special: depistarea printr-o anamneză insistentă a existenţei unei
sensibilizări anterioare; testarea stării de sensibilizare prin testul percutan şi testul intradermic.
- Un test negativ la penicilină nu exclude starea de sensibilizare – orice pacient care primește un
antibiotic trebuie supravegheat după administrarea acestuia.

Perturbarea gravidităţii şi embriopatii

Administrarea antibioticelor la gravide trebuie să îndeplinească două condiţii majore:
• să convină organismului gravidei, care prezintă o sensibilitate crescută la dozele mari de
antibiotice şi
• să nu afecteze embrionul sau fătul, prin efecte toxice şi/sau teratogene.
Pătrunderea antibioticelor în circulaţia fetală se face în concentraţie de 50-80% faţă de titrul
sanguin matern.
• Antibiotice permise: penicilina G şi toate penicilinele de semisinteză, carbeniciline,
cefalosporine, lincomicină, eritromicină, azitromicina, carbapeneme, Metronidazol
• Antibiotice contraindicate: aminoglicozide şi polimixine (efecte ototoxice), cloramfenicol
(sindrom cenuşiu), tetracicline (discromie dentară, leziuni osoase), rifampicină (efect
teratogen), cotrimoxazol (efect teratogen), acid nalidixic (în trimestrele II şi III- teratogen,
hemoliză)

Efecte secundare la nou-născut, prematur şi sugar

Particularităţi ale vârstei:

• T50 al antibioticului mai lung cu persistenţa îndelungată în organism, prin imaturitatea
funcţiei renale, necesitând doze mai mici de antibiotic şi administrate la intervale mai
mari;
• Absorbţia intestinală mai accentuată a antibioticului prin permeabilitate digestivă mai
mare;
• Insuficienţa unor activităţi enzimatice şi a funcţiei hepatice, acetilarea şi
glucuronoconjugarea antibioticului fiind deficitare - sulfamidele nu se administrează în
primele patru săptămâni de viaţă deoarece pot produce icter nuclear;cloramfenicolul
poate induce sindromul cenuşiu.
• Funcţii de transport reduse;
• Funcţii de detoxifiere şi excreţie imature;
• Sensibilitate mai mare a SNC la bilirubina conjugată.

24
Administrarea antibioticelor la această vârstă se face:
- după indicaţii strict necesare,
- cu antibiotice puţin toxice,
- în doze adecvate pe kg/vârstă,
- în cure scurte
- de preferat în monoterapie.

 Antibiotice contraindicate la mamele care alăptează: tetracicline, cloramfenicol,

sulfamide, acid nalidixic, metronidazol, aminoglicozide.
 Antibiotice permise: peniciline, cefalosporine. Pot provoca la sugar reacţii alergice,
dismicrobisme bucale şi intestinale.
•  

D. ASOCIERI DE ANTIBIOTICE

• Monoterapia antimicrobiană sau terapia “ţintită” nu este posibilă totdeauna.

• Asocierile de două sau trei antibiotice sunt justificate în următoarele situaţii şi scopuri:
- Tratamentul de primă intenţie în unele boli infecţioase grave (septicemii, pneumonii severe,
meningite purulente), urmărindu-se realizarea unui spectru antibacterian cât mai larg, până la
precizarea etiologiei;
- Tratamentul bolilor infecţioase cu etiologie polimicrobiană (peritonite purulente, septicemii,
supuraţii pulmonare);
- Tratamentul infecţiilor la pacienţi cu imunodepresii de diferite cauze;
- Prevenirea apariţiei rezistenţei la antibiotice, evidenţiată în cazul tratamentului
antituberculos;
- Creşterea acţiunii antimicrobiene, prin efect sinergic (efectul obţinut fiind mai mare decât
suma acţiunilor celor două antibiotice) sau aditiv (de însumare a acţiunii fiecărui antibiotic).

 Pentru evitarea efectului de antagonism (acţiunea combinată mai mică decât cea obţinută
cu un singur antibiotic) nu se asociază un antibiotic bactericid cu unul bacteriostatic (Ex.
Cloramfenicol + penicilină) - efectul bacteriostatic încetineşte multiplicarea germenilor,
fază în care ar fi activ antibioticul bactericid.
 Dezavantajele asocierilor de antibiotice:
- Uneori asociere inutilă, fără să aducă un plus de eficienţă;
- Posibilitatea apariţiei interacţiunilor medicamentoase nefavorabile. Ex. HIN + Rifampicină-
hepatotoxicitate crescută;
- Creşterea riscului reacţiilor adverse;
- Favorizarea dezvoltării rezistenţei microbiene prin apariţia de plasmide cu mai multe gene de
rezistenţă.

25
E. Erori în practica terapiei cu AB

 Utilizarea unui AB cu spectru larg în situații în care un AB cu spectru îngust ar fi suficient –

Ex. tratamentul amigdalitei acute streptococice cu Augmentin sau Zinnat (penicilina este
tratamentul de elecție la pacienții nealergici)
 Durata excesivă a tratamentului
 Utilizarea căii intravenoase în situații în care terapia orală ar avea aceeași eficiență – Ex.
tratamentul unei pneumonii bacteriene formă clinică medie cu Levofloxacină intravenos
(Levofloxacina pe cale orală este la fel de eficientă)
 Asocieri de AB în situații în care monoterapia ar fi suficientă
 Neajustarea schemei de tratament după ce antibiograma devine accesibilă
 Neajustarea dozelor în caz de afectare renală și/sau hepatică
 Utilizarea unor AB în lipsa informațiilor despre rezistența antibacteriană a unor bacterii.

26