Sunteți pe pagina 1din 3

Întâlnirea II

 Determinarea costurilor și a rezultatelor. Utilizarea sistemului de conturi

Exemple:
1. O entitate economică are ca obiect principal de activitate producția, fiind organizată astfel: un
departament de producție (DP), două secții auxiliare (Instalația eoliană – IE și un atelier de reparații –
AR), un departament administrativ (DA) și un departament de distribuție (DD). Din procesul de
producție sunt obţinute două produse: A (pentru care se utilizează materia primă X) şi B (pentru care se
utilizează materia primă Y). Din documentele aferente contabilității financiare au fost selectate
următoarele informații:

Simbol cont Denumire cont Sold inițial Rulaj Total sume Sold final
D C D C D C D C
.... ....
301.X Materii prime 20.000 5.000 15.700 25.000 15.700 9.300
301.Y Materii prime 30.000 1.000 16.500 31.000 16.500 14.500
331.A Producție în curs de execuție 2.000 3.400 2.000 5.400 2.000 3.400
331.B Producție în curs de execuție 1.000 500 1.000 1.500 1.000 500
.... ....
601 Cheltuieli cu materii prime 32.200 32.200
641 Cheltuieli cu salariile 60.000 60.000
64x Cheltuieli “sociale” (2%) 1.200 1.200
681 Cheltuieli cu amortizarea 20.820 20.820
612 Cheltuieli cu chiriile 9.192 9.192
.... ....

În plus, se mai cunosc următoarele informații:


 Potrivit Raportului de lucru numărul total de ore efectuate pentru obținerea produselor tip A este de
150 ore, iar pentru obținerea produselor tip B este de 250 ore.
 Potrivit Contractelor individuale de muncă, muncitorii angajați pentru obținerea produselor A,
respectiv B sunt plătiți în funcție de numărul de ore lucrate, cu un tarif brut de 100 u.m./oră. În plus,
se cunosc următoarele informații: valoarea salariilor brute aferente personalului TESA este stabilită
astfel: pentru angajații din DP este de 7.000 u.m., pentru cei care as igură funcționarea IE este de
3.000 u.m., pentru cei din AR este de 4.000 u.m., pentru cei din DA este de 4.000 u.m., iar pentru
cei din DD este de 2.000 u.m..
 Cheltuielile cu chiriile provin din două Contracte de închiriere. Primul contract de închiriere
prevede plata unei chirii lunare în valoare 1.500 u.m. și are ca obiect închiriere unui teren pe care
sunt amplasate instalațiile eoliene. Al doilea contract de închiriere prevede plata unei chirii lunare în
valoare 7.692 u.m. și are ca obiect închiriere unei clădiri, suprafața totală închiriată fiind de 1.538,4
m2. Utilizarea acestei suprafețe este realizată astfel: 600 m 2 pentru hala de producție, 200 m 2 pentru
atelierul de reparații, 160 m 2 pentru departamentul marketing, 150 m 2 pentru biroul managerului,
250 m2 pentru departamentul contabilitate și 178,4 m 2 pentru spațiile comune (holuri, grupuri
sanitare).
 Detalierea cheltuielilor cu amortizarea este realizată în conformitate cu informațiile existente în Fișa
mijlocului fix, locul unde sunt utilizate utilajele productive, respectiv scopul în care sunt utilizate
autoturismele și laptopurile deținute de companie. Detalierea este următoarea: DP – 5.860 u.m., IE –
4.440 u.m., AR – 2.920 u.m., DA – 3.040 u.m., DD 4.560 u.m..
 Între secțiile auxiliare au loc următoarele prestații reciproce:
Centrul IE AR DA DP DD Total
Instalația eoliană - IE (KW) - 4.000 2.000 10.000 4.000 20.000
Atelier reparații - AR (ore) 30 - 30 210 30 300

1
 Cheltuielile indirecte de producţie se repartizează în funcţie de cheltuielile cu salariile directe, cele
administrative în funcţie de costul bunurilor vândute, iar cele de distribuție în funcție de cifra de
afaceri.
 Gradul de activitate este de 100%.
 Costul standard a fost stabilit astfel: produsul A – 400 u.m./buc, iar produsul B – 125 u.m./buc.
 Producția obținută: A – 100 bucăți, produsul B – 500 bucăți.
 În cursul lunii se vând 80% din produsele finite obţinute.
 Prețul de vânzare a fost stabilit astfel: produsul A – 550 u.m./buc, iar produsul B – 150 u.m./buc.
Se cere:
1. Să se calculeze costul de producție al produselor A, respectiv B, diferențele existente între costul
standard și cel efectiv, costul complet al celor două produse și să se determine rezultatele analitice și
rezultatul global. Comentați situația existentă;
2. Pe baza înregistrările specifice din contabilitatea financiară (CF), determinați valoarea
stocajului/destocajului și valoarea rezultatului din exploatare;
3. Efectuați înregistrările în contabilitatea managerială (CM);
4. Să se întocmească contul de profit și pierdere după natură și cel după destinații (funcții);

2. Societatea Omega are ca obiect de activitatea producția de topuri de hârtie A4 de două tipuri: tip I
(greutate 80 gr/m 2) și tip II (greutate 160 gr/m 2). Activitatea de producție se derulează în cadrul unei
singure secții (SP). De asemenea, societatea achiziționează role de hârtie pentru ambalat pe care le
comercializează prin intermediul unui magazin propriu (M). În cadrul societății există și un atelier de
întreținere și reparații (AIR) și un departament administrativ (DA). Societatea este înregistrată în scop
de TVA. Pentru activitatea din cursul lunii decembrie, se cunosc următoarele informații:
 Magazinul propriu:
o 5.000 role hârtie pentru ambalat achiziționate, pentru care se cunosc:
 Preț de cumpărare 7,95 u.m./bucată;
 Cheltuieli cu transportul 250 u.m;
 TVA 19%.
o 5.000 role hârtie pentru ambalat vândute cu un preț de vânzare afișat la raft de 11,9 u.m./bucată.;
o 4.000 topuri hârtie tip I vândute, cu un preț de vânzare afișat la raft de 23,8 u.m./bucată.;
o 3.000 topuri hârtie tip II vândute cu un preț de vânzare afișat la raft de 35,7 u.m./bucată.;
o cheltuieli cu salariul vânzătorului: 3.000 u.m., contribuții “sociale” 2%;
o cheltuieli cu amortizarea magazinului: 5.500 u.m.
 Departamentul administrativ:
o cheltuieli cu salariile 10.000 u.m., contribuții “sociale” 2%;
o cheltuieli cu amortizarea sediului societății: 13.480 u.m.
 Departamentul producție:
o consum materii prime:
 5.000 u.m. pentru hârtie tip I;
 8.000 u.m. pentru hârtie tip II;
o cheltuieli cu salariile 50.000 u.m., contribuții “sociale” 2%;
o cheltuieli cu amortizarea utilajelor: 48.400 u.m.
o capacitate normală de producție: 10.000 topuri hârtie/ lună;
o producție obținută:
 5.000 topuri hârtie tip I;
 4.000 topuri hârtie tip II.
 Atelierul de întreținere și reparații:
o cheltuieli cu salariile 5.000 u.m., contribuții sociale 2%;
o număr ore întreținere și reparații calculatoare și utilaje:
 8 ore: pentru calculatorul din magazin;
 24 ore: pentru calculatoarele din departamentul administrativ;
 138 ore: pentru echipamentele din secția de producție.
2
 Alte informații:
o Societatea vinde un utilaj pentru care se cunosc următoarele informații:
 Preț de vânzare 10.000 u.m., TVA 19%;
 Cost achiziție 20.000 u.m.;
 Amortizare cumulată:12.000 u.m..
o Cheltuieli cu amenzile: 800 u.m.;
o Costul standard de producție este de 7 u.m. pentru hârtia de tip I și de 15 u.m. pentru hârtia de
tip II;
o Absorbția cheltuielilor cu caracter indirect se realizează astfel:
 Pentru cheltuielile din atelierul de întreținere și reparații, baza de absorbție este reprezentată
de numărul de ore de reparații efectuate;
 Pentru cheltuielile indirecte din secția de producție se utilizează indicii de echivalență
calculați ca raport direct, determinați în funcție de greutatea produselor;
 Pentru cheltuielile generale de administrație: baza de absorbție este reprezentată de costul
bunurilor vândute;
 Pentru cheltuielile de distribuție : baza de absorbție este reprezentată de cifra de afaceri.
Determinați:
a) costul de producție al celor două tipuri de topuri de hârtie obținute și vândute,
b) costul complet și rezultatul analitic pentru produselor finite și mărfurilor comercializate;
c) Reconcilierea rezultatului obținut în CF cu cel obținut în CM.

 Introducere în rețeaua de bugete a unei întreprinderi (Capitolul 7)

O entitate fabrică şi comercializează prin intermediul unor distribuitori produsul finit A. Pentru fabricarea unei unităţi
de produs finit A sunt necesare 3 unităţi de materie primă X. Societatea programează achiziţii de materii prime pentru
trimestrul III al anului (iulie – septembrie). În acest trimestru se înregistrează cele mai mari vânzări. Pentru a nu
întâmpina dificultăţi, politica societăţii este de a respecta următoarele cerinţe referitoare la stocuri:
 produsele finite aflate în stoc la sfârşitul fiecărei luni trebuie să fie de 4.000 unităţi plus 20% din vânzările
estimate pentru luna următoare; preţul de vânzare unitar estimat este de 8 u.m;
 stocul de materii prime disponibil la sfârşitul fiecărei luni trebuie să fie de 50% din necesarul de producţie
al lunii următoare; costul de achiziţie unitar negociat cu furnizorul este de 2 u.m.;
 compania nu are stocuri de producţie în curs de execuţie;
 cota TVA estimată pentru perioada următoare este de 19%;
 bugetul vânzărilor pentru ultimele 6 luni ale anului este:
Luna Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
Vânzări previzionate (unități fizice) 50.000 40.000 60.000 35.000 20.000 10.000
Se cere: elaborarea bugetului producţiei, bugetului consumului de materii prime şi bugetului TVA pentru perioada
iulie-septembrie.

Best PDF Encryption Reviews

S-ar putea să vă placă și