TRANZACTII COMERCIALE

CURS 1 INTRODUCERE
 DEFINITII

AFACEREA ECONOMICĂ: Conceptul de afacere are două sensuri: „bussines” şi „affaires”.

• ”Bussines” provine din limba engleză şi înseamnă „orice activitate comercială sau profesională,
realizată de o persoană sau un grup de persoane, în vederea obținerii unui profit, a unui câștig
financiar”.
• „Affaire-ul” provine din limba franceză şi înseamnă activitate, treabă, îndeletnicire, ocupaţie care
implică pe cineva direct sau personal, în scop nepecuniar şi cu predilecţie social. În acest sens vorbim de
regulă de afaceri interne, afaceri de asistenţă socială, afaceri externe şi altele
• Afacerea, în sens economic, generează acte şi fapte de comerţ şi se concretizează în tranzacţii
financiare, comerciale sau industriale în scopul obţinerii de rezultate favorabile. În afacerile
economice au loc de obicei speculaţii economice.
• Comerţul reprezintă acţiunea omului asupra mărfii, nu pentru consum propriu, ci în vederea consumului,
ce priveşte satisfacerea nevoilor altora. El se situează la mijlocul ciclului economic între producţie şi
consumaţie
 DEFINITII
ÎNTREPRINDEREA, SOCIETATEA COMERCIALĂ: Afacerile economice au loc în şi între întreprinderi.
• Noţiunea de întreprindere are două accepţiuni:
• accepţiunea generală, care constă în spiritul de a face ceva din iniţiativă personală
• accepţiunea economică, potrivit căreia întreprinderea este o unitate economică de producţie, de prestări de
servicii, sau de comerţ.

• În calitate de unitate economică, întreprinderea mai este denumită şi societate comercială. Ea este
organismul economic ce pune în valoare în mod sistematic factorii de producţie: capitalul, munca şi
pământul.
• Societatea comercială asigură, pe riscul întreprinzătorului, desfăşurarea celor mai diverse activităţi
economice. În întreprindere îşi au sediul varietatea tranzacţiilor prin care se asigură continuitatea
producţiei şi a schimburilor comerciale.
• Calitatea tranzacţiilor economice se bazează pe un ansamblu de strategii şi decizii adoptate în
interiorul întreprinderii.
 DEFINITII
• STRATEGIA reprezintă un proces planificat, bine definit, de pregătire şi desfăşurare pe termen
mediu şi lung a activităţii de ansamblu a societăţii comerciale.
• Strategia include, în interdependenţa lor, activitatea tuturor compartimentelor întreprinderii, stabilind
parametrii dezvoltării acesteia.
• În elaborarea strategiilor, unităţile economice se bazează pe un ansamblu de decizii.

• DECIZIA ECONOMICĂ reprezintă o hotărâre luată în urma examinării unei probleme, a unei
situaţii şi adoptarea celei mai potrivite soluţii, din multitudinea situaţiilor existente.
• Întreprinderile adoptă un sistem decizional, complex şi dinamic, urmărind constant profitabilitatea
activităţii lor.
• Funcţionarea întreprinderilor presupune confruntarea de interese economice. Fiecare participant la
circuitul economic doreşte să obţină cât mai mult posibil. În aceste condiţii o serie de decizii se iau prin
negocieri economice.
 DEFINITII
• NEGOCIEREA reprezintă luarea de decizii, prin tratative între două părţi interesate.
• O parte este interesată să dea ceva, să ofere un lucru sau serviciu şi altă parte să ceară lucrul sau
serviciul respectiv.
• Prin tratative, ambele părţi urmăresc să facă un schimb de proprietate din care să rezulte un avantaj
cât mai mare. Acest rezultat nu poate fi arbitrar.
• Negocierea este o formă principală de comunicare în afaceri prin care părţile îşi susţin, faţă în faţă,
cerinţele şi argumentele pentru rezolvarea aceleaşi probleme: schimbul de bunuri sau servicii.
• Momentul finalizării negocierii are loc atunci când ambele părţi ajung la o soluţie şi implicit la o decizie
comună. Această decizie capătă forma de tranzacţie economică şi este concretizată juridic printr-un
contract economic.
 DEFINITII

• TRANZACŢIA ECONOMICĂ reprezintă actul economic prin care se face transferul efectiv de
bunuri sau servicii în schimbul plăţii contravalorii acestuia.
• Tranzacţia economică poate fi, sau nu, precedată de negociere, precum există şi posibilitatea ca nu
toate negocierile să se finalizeze printr-o tranzacţie.
• Tranzacţia economică este un proces care începe cu încheierea unui contract economic şi se continuă
până la transpunerea în fapt a prevederilor contractuale.
 TRANZACTII COMERCIALE
CURS 2 INTRPRINDEREA SISTEM COMPLEX IN VIATA SOCIAL -
ECONOMICA
DEFINITIE
• Aperciată de unii drept "celula de bază" a economiei de piaţă, întreprinderea este "un loc în care se realizează
produsele pe care le consumăm, unde sunt finalizate investiţiile, repartizate veniturile, exportate produsele
care determină echilibrul comercial, se creează locuri de muncă noi."
• Prin întreprindere, firmă, companie, se întelege o unitate economică autonomă, “o organizare autonomă a unei
activităţi, cu aportul factorilor de producţie, de către întreprizător şi pe riscul său, în scopul producerii de
bunuri, executării de lucrări şi prestării de servicii în vederea obţinerii unui profit”.
• Întreprinderea generează acte de vânzare – cumpărare, asigură, în baza legii cererii şi ofertei, corelarea
dinamică între resurse şi nevoile sociale, joacă un important rol social, prin ocuparea forţei de muncă, cu toate
componentele ei (orar de lucru, concedii etc) şi acţionează asupra mediului înconjurător, cu implicaţii majore pe
termen mediu şi lung.
• Întreprinderea funcţionează în cadrul pieţei interne şi externe şi operează cu pârghii economice variate. Dintre
acestea fac parte: investiţia, capitalul, salariul, profitul, acţiunile, dividentele ş.a.
• Întreprinderea, societatea comercială, există concomitent cu societăţile civile. Societatea civilă se deosebeşte de
cea economică (comercială) prin scopul lucrativ al ultimei. În societatea civilă scopul organizării şi funcţionării este
un scop moral, ideal. Scopul societăţii economice este unul lucrativ, de natură finaciar – economică.
DEFINITIE
• Întreprinderea se înfiinţează şi funcţionează în baza unei legislaţii care prevede drepturile şi
obligaţiile întreprinderii precum şi sancţiunile ce pot rezulta în condiţiile nerespectării prevederilor
legale.
• În legea societăţilor comerciale din România, prin întreprindere se întelege “orice formă de
organizare a unei activităţi economice şi autorizată potrivit legii în vigoare să facă acte şi
fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv: societăţi
comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod
independent şi asociaţii familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare”.
INVESTITIA - DEFINITIE
• Orice întreprindere se bazează pe o investiţie.
• Investiţia reprezintă cumpărarea de proprietăţi, acţiuni, obligaţiuni sau depunerea de bani în
instituţii finaciare, în scopul asigurării unui venit (dobândă, dividende, chirii etc) precum şi a
unei creşteri de capital. Investiţiile pot fi reale (în proprietăţi, bunuri, echipamente) sau
finaciare, respectiv titluri de valoare (acţiuni, certificate bancare).
• Investiţia poate fi definită, în sens curent şi ca "o achiziţie care se va dovedi utilă pe termen lung".
• Orice investiţie are trei elemente caracteristice:
• profitul ca scop al investiţiei,
• timpul ca dimensiune a procesului de recuperare a investiţiei,
• riscul ca expresie a calităţii deciziei de a investi.
INVESTITIA - CLASIFICARE
• După sursa investiţiei se distinge investiţia de capital intern (naţional) şi de capital străin (internaţional). În ultima
perioadă, ca expresie a globalizării, creşte ponderea investiţiilor străine.
• După tipul achiziţiei investiţiile se mai clasifică: Investiţii directe (care se fac în proprietăţi, utilaje, echipamente ş.A)
si Investiţii de portofoliu (care se fac în plasamente pur financiare)
• La rândul lor investiţiile directe pot fi: Productive, Administrative, Imobiliare
• În cadrul investiţiilor productive, putem vorbi de:
• Investiţia de productivitate, care desemnează partea de investiţie productivă, destinată reducerii costurilor unitare, pe baza
creşterii producţiei per om/oră, per materie primă folosită, per unitate monetară investită, per unitate energetică cheltuită.
• Investiţia de înlocuire, care înseamnă partea folosită pentru înlocuirea bunurilor de producţie uzate, învechite.
• Investiţia imaterială, care acopera investiţiile consacrate achiziţionării de brevete, licenţe şi unele cheltuieli de marketing şi
publicitate.
• Investiţia în capital uman, consacrată îmbunătăţirii cunoştinţelor şi formării profesionale, în vederea creşterii productivităţii.
• Investiţiile administrative vizează îmbunătăţirea echipamentului colectiv, în general infrastructuri.
• Investiţia imobiliară, definită de însăşi nume, acoperă achiziţiile imobiliare, închirierile etc.
• În sens finaciar investiţia înseamnă achiziţia de valori, cel mai adesea mobiliare, în vederea obţinerii unui venit.
INTREPRINDEREA CA SISTEM COMPLEX
• Întreprinderea funcţioneză ca un sistem complex de activităţi bine delimitate, dar interdependente.
Întreprinderea, ca sistem, este compusă din următoarele subsisteme: Operaţional, Informaţional,
Decizional, Relaţional.
• Subsistemul operaţional este format din factorii care contribuie nemijlocit la combinarea fluxurilor
materiale şi tehnologice în vederea obţinerii, atingerii obiectului de activitate al firmei. Acest subsistem
condiţionează în mare măsură performanţele întreprinderii
• Subsistemul informaţional asigură circulaţia rapidă a informaţiilor interne şi a celor din exteriorul
întreprinderii. El prelucrează şi sistematizează operativ toate aceste informaţii. Un rol deosebit revine
tehnologiilor informaţiei bazate pe calculatoare performante şi pe programe soft-ware sofisticate şi
continu actualizate
• Subsistemul decizional – în orice întreprindere activitatea operaţională se bazează pe decizie.
Complexitatea cadrului în care se desfăşoară activitatea întreprinderilor conduce în mod logic la
concluzia că adoptarea deciziei nu se mai poate face dupa intuiţie
INTREPRINDEREA CA SISTEM COMPLEX

• Subsistemul relaţional al întreprinderii – acest subsistem are la bază faptul că în orice întreprindere
au loc relaţii între factorii de decizie, lucrătorii salariaţi, clienţii, furnizorii, colaboratorii externi,
reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi ai autorităţilor locale precum şi ai concurenţei.
Raporturile dintre aceşti factori sunt, în esenţă, raporturi sociale. Întreprinderea este
integrată în sistemul de valori al societăţii care se impune cunoscut şi respectat. El trebuie să se
bazeze pe etica profesională şi responsabilitatea socială a intreprinderii şi cunoaşte o dezvoltare
şi influenţă tot mai mare pentru bunul mers al întreprinderii
INTREPRINDEREA CA SISTEM DESCHIS
• Întreprinderile, ca sisteme deschise, în virtutea specializării şi cooperării în producţie, a diviziunii sociale a muncii, se
înscriu în fluxuri economice interne şi internaţionale, fac schimburi tot mai variate, cu influenţe puternice asupra
propriilor activităţi şi asupra acţiunilor partenerilor.
• Întreprinderile sunt influenţate de reglementările juridice în cadrul cărora funcţionează, de activitatea sindicală, de calitatea
forţei de muncă etc.

• Întreprinderea, ca sistem deschis, se manifestă ca un subsistem al economiei naţionale. Prin activitatea sa, fiecare
firmă contribuie la bugetul ţării.
• Cu cât cifra de afaceri a unei intreprinderi şi volumul profiturilor sunt mai mari, cu atât mai mari vor fi şi impozitele
şi taxele care alimentează bugetele centrale şi locale.
• Ca urmare a eficienţei şi eficacităţii fiecărei firme, cresc performanţele economiei naţionale, manifestate prin
volumul şi dinamica produsului intern brut, venitului naţional şi alţi indicatori macro economici.
• Avantajul economic naţional contribuie la rândul său la creşterea nivelului de trai al populaţiei, cu consecinţele
acestuia asupra evoluţiei viitoare a întreprinderilor. Tot avantajul economic naţional asigură competitivitatea
firmelor pe plan internaţional.
INTREPRINDEREA CA SISTEM DESCHIS
• Orice întreprindere are un anume ciclu de viaţă format din patru faze:
1. Faza de debut a firmei, în care se fac cercetările preliminare de piaţă, identificarea posibilităţilor de
aprovizionare şi desfacere, posibilitatea accesului la cele mai performante tehnologii. Este etapa în care compania
nu realizează venituri.
2. Faza de dezvoltare înseamnă începerea activităţii, consolidarea relaţiilor cu furnizorii şi clienţii, conducerea unui
proces promoţional intens. Costurile sunt mari şi în această etapă, iar veniturile se obţin după perioade mai mari
de timp, ele depăşind pe ansamblu cheltuielile.
3. Faza de creştere şi expansiune, în care are loc amplificarea activităţilor, cresc vânzările şi profiturile, se introduc noi
tehnici şi tehnologii.
4. Faza de stagnare si declin este cea in care apar probleme în ceea ce privesc costurile, pieţele de desfacere, accesul
la forţa de muncă etc. Este necesară adesea creşterea capitalului şi chiar modificarea structurii activităţii. În
această fază este posibilă şi necesară vânzarea, reorganizarea sau fuziunea firmei.
Fiecare fază de evolutie a unei companii presupune analize şi decizii corespunzătoare, iar tipurile de tranzacţii
comerciale sunt diferite funcţie de faza de viaţă a unei întreprinderi.
TIPURI DE INTREPRINDERE
• In lumea contemporană, activitatea economică are un caracter tot mai complex şi o dinamică din ce în
ce mai accentuată. Din această cauză se cunosc mai multe tipuri de întreprinderi. Ele se clasifică în
funcţie de mai multe criterii dintre care: Forma de proprietate, Obiectul de activitate, Forma de
organizare şi conducere, Dimensiunea întreprinderii
• După forma de proprietate avem întreprinderile private, întreprinderile de stat şi cele cu capital
mixt.
• În întreprinderile private patrimoniul aparţine unei persoane sau grup de persoane. Întreprinderile private
se constituie pe baza iniţiativei întreprizătorului particular, au un capital propriu minim, independenţă privind
obiectul de activitate şi dimensiunea activităţii. Îşi asumă integral riscurile activităţii.
• În întreprinderile de stat întregul patrimoniu aparţine statului pe teritoriul căruia se află. Statul este
proprietarul acestor firme, el răspunde pentru întreaga lor activitate. În funcţie de tipul general de organizare
statală, întreprinderile de stat pot fi de tip socialist sau capitalist.
• Cele de tip socialist sunt caracterizate printr-o puternică centralizare a deciziilor şi prin planificarea centralizată la
nivel micro şi macroeconomic.
• Întreprinderile de stat de tip capitalist au o puternică autonomie chiar dacă statul este proprietarul patrimoniului.
• Întreprinderile cu capital mixt sunt specifice unor etape de tranziţie economică, de privatizări, restructurări
etc şi desemnează acea structură a capitalului în care resursele private sunt complementare celor ale
statului, in proporţii variabile.
TIPURI DE INTREPRINDERE
• După obiectul de activitate întreprinderile pot fi:
• Întreprinderi producătoare (industriale, agricole, de construcţii etc;),
• Întreprinderi prestatoare de servicii (finaciar-bancare, de turism, de transporturi, telecomunicaţii, învăţământ, sănătate ş.A).
• Un al treilea criteriu îl reprezintă forma de organizare şi conducere a întreprinderilor private, conform căruia avem
de-a-face cu următoarele tipuri de întreprindere:
• Întreprinderea individuală, în care patrimoniul aparţine unei singure persoane. Ea este persoană juridică şi răspunde
pentru tot ce întreprinde.
• Întreprinderea de grup, în care patrimoniul este în posesia a cel puţin două persoane.
• Un exemplu în acest sens este firma familială. Ea este o micro-întreprindere. Membrii săi sunt atât proprietari cât si lucrători
efectivi. Acest tip de întreprindere a apărut încă din evul mediu.
• Întreprinderea cooperatistă este cea în care dreptul de proprietate aparţine mai multor persone care, în majoritatea lor,
lucrează efectiv în cooperativă şi participă la conducerea firmei. Fiecare cooperator primeşte pe lângă salariu şi o cotă
parte de beneficiu, proporţional cu cota sa parte de capital.
• Societatea pe acţiuni – în această societate patrimoniul este evaluat şi împărţit în acţiuni, acţiuni ce reprezintă cote părţi
din valoarea nominală a patrimoniului respectivei companii. Dreptul de proprietate este al acţionarilor, proporţional cu
numărul de acţiuni deţinute.
• Acest drept de proprietate se poate transmite uşor prin acţiuni de vănzare – cumpărare directe sau prin tranzacţii la bursa
de valori.
TIPURI DE INTREPRINDERE
• Formele de societate prezentate mai sus pot fi diferite în funcţie de mărimea patrimoniului, a
numărului de personal angajat, de cifra de afaceri, etc. După aceste criterii întreprinderile pot fi
mari şi foarte mari, mijlocii şi mici.
• În procesul integrării europene au apărut o serie de categorii economice speciale, respectiv
grupurile de interes economic – GIE şi grupul european de interes economic GEIE
• Intensitatea transformărilor din mediul social-economic, complexitatea concurenţei, cheltuielile
ridicate cu cercetarea ştiinţifică, introducerea rapidă a noilor tehnici şi tehnologii şi altele,
determină întreprinderile la alianţe strategice.
• Aceste alianţe sunt asimilate cu activităţile de colaborare între două sau mai multe firme,
care au un interes comun, dar care sunt limitate în resursele lor de dezvoltare. Ele urmăresc
reducerea riscurilor şi creşterea profiturilor.
• O formă de alianţă strategică o reprezintă şi grupurile de interes economic
TIPURI DE INTREPRINDERE

• În românia, prin legea 161/2003, sunt reglementate două feluri de grupuri economice. Acestea
sunt :
1. Grupul de interes economic „GIE”, este o asociere între două sau mai multe persoane fizice
sau juridice, constituită pe o perioadă determinată în scopul înlesnirii sau dezvoltării
activităţii economice şi îmbunătăţirii rezultatelor economice.
• GIE are personalitate juridică, urmăreşte un scop patrimonial şi se constituie în baza unui contract.
Se înmatriculează la registrul comerţului.
• El funcţionează ca o societate pe acţiuni cu excepţia faptului că drepturile membrilor nu pot fi
reprezentate prin titluri negociabile. Profitul se distribuie membrilor sub formă de dividende.
TIPURI DE INTREPRINDERE
• Caracteristicile unui GIE sunt:
• Grupul poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant, în raport de obiectul activităţii;
• Membrii grupului nu pot fi mai mulţi de 20 şi GIE nu poate angaja mai mult de 500 persoane;
• Grupul nu exercită activitate de supraveghere sau administrare faţă de membri;
• Grupul, ca entitate, nu poate deţine acţiuni sau părţi sociale la persoanele juridice membri şi nu poate emite acţiuni,
obligaţini sau alte titluri negociabile;
• Un GIE nu poate fi membru al unui alt GIE.
• Obiectul de activitate este determinat prin voinţa membrilor, cu condiţia ca acesta sa fie licit, sa aibă un carcter
economic (comercial sau necomercial) şi activitatea grupului să se raporteze la activitaea membrilor săi, avînd un
caracter auxiliar faţă de aceasta.
• În cadrul unui GIE răspunderea faţă de terţi aparţine în principal grupului, ca persoana juridică şi răspunde cu
patrimoniul propriu, fie că el cuprinde sau nu capital social.
• Membrii grupului răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi, însă răspunderea lor este subsidiară, dacă grupul
nu-şi îndeplineşte obligaţiile în 15 zile de la data punerii în întărziere.
• Contabilitaea GIE se ţine în conformitate cu prevederile generale ale legii contabilităţii (în cazul româniei legea
82/1991) iar situaţia financiară se realizează potrivit regulilor aplicabile societăţilor în nume colectiv.
TIPURI DE INTREPRINDERE
2. Grupul european de interes economic „GEIE”, definit ca acea formă societară de drept
comunitar, care are ca scop înlesnirea şi dezvoltarea cooperării şi activităţii economice
dintre persoanele fizice şi juridice din diferite state membre ale uniunii europene, cu scopul
realizării unui avantaj patrimonial de către asociaţi şi depăşirea barierelor naţionale.
• GEIE se particularizează faţă de grupul român de interes economic prin faptul că membrii săi
pot fi doar companii străine sau persoane fizice care desfăşoară activităţi industriale,
comerciale, mesteşugăreşti sau agricole, care furnizează servicii profesionale sau de altă natură,
pe teritoriul unui stat din uniunea europeană.
• GEIE este persoana juridică constituită la nivel comunitar în conformitate cu prevederile art. 1
din regulamentul nr. 2137/85/CEE.
• Important este faptul că, deşi este persoană juridică constituită la nivel comunitar, formalităţile
propriu-zise, subsecvente de înfiinţare sunt supuse legislaţiilor naţionale.
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

• În anul 1990 a fost elaborată legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale care a fost
publicată în Monitorul Oficial nr. 126 + 127 din 17.11.1990 şi republicată ulterior în Monitorul
Oficial nr. 1066 din 17.11.2004.
• Ulterior au fost adoptate o serie de alte legi menite să reflecte dinamica şi cerinţele vieţii noastre
social-ecomonice.
• Din anul 2007 când România a devenit membră în Uniunea Europeana funcţionarea
întreprinderilor din România trebuie să fie în concordanţă cu cerinţele pieţii europene.
• Potrivit prevederilor legislaţiei din România, există mai multe forme juridice de organizare a
firmelor, întreprinderilor. Distingem, în primul rând:
• Regiile autonome şi
• Societăţile comerciale
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ
1. Regiile autonome sunt înfiinţate în ramuri strategice ale economiei naţionale – industria
energetică, exploatarea minieră, industria de armament, poşta etc.
Ele pot fi de interes naţional şi se înfiinţează prin decizii ale guvernului României şi de interes
local şi se infiinţează de autorităţile locale, în ramuri şi domenii expres prevăzute de lege.
• Conform legislaţiei româneşti Regia este proprietara bunurilor din patrimoniul său şi funcţionează
pe baza gestiunii economice şi autonomiei finaciare. Ea trebuie să-şi acopere integral cheltuielile şi
să obţină profit.
• Actul de înfiinţare al regiei autonome prevede: obiectul de activitate, patrimoniul, denumirea şi sediul
principal.
• În virtutea autonomiei economice, regiile îşi stabilesc modalităţile principale de orgnizare: regulamentul
de organizare, structura organizatorică etc.
• Regia este condusă de un consiliu de administraţie din care face parte un director sau un director
general numit prin ordin de către ministerul de resort sau de către coordonatorul administraţiei
teritoriale locale.
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ
2. Societăţile comerciale din România s-au format fie prin privatizarea întreprinderilor de stat,
fie prin iniţiativa întreprinzătorilor privaţi români sau străini.
• Ele fiinţează cu scopul efectuării de acte economice, în vederea obţinerii de profit şi sunt
persoane juridice care îşi asumă drepturile şi obligaţiile legale.
• În baza legii nr. 31/1990 – legea societăţilor comerciale, societăţile comerciale se vor constitui în
una din principalele forme:
A. societate în nume colectiv,
B. societate în comandită simplă,
C. societate pe acţiuni,
D. societate în comandită pe acţiuni
E. societate cu răspundere limitată.
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

A. Societatea în nume colectiv este societatea în care mai multe persoane se asociază în vederea
desfăşurării unei activităţi.
• Capitalul societăţii se constituie prin contribuţia asociaţilor la capitalul social. Un asociat „poate să
aducă ca parte în societate una sau mai multe creanţe”.
• Societăţile în nume colectiv sunt reprezentate prin unul sau mai mulţi administratori conform
prevederilor contractului de societate.
• Alegerea administratorului se face în adunarea generală, cu votul asociaţilor care reprezintă
majoritatea absolută a capitalului social.
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

B. Societatea în comandită este o societate alcătuită în baza unui contract de comandită.

Contractul prevede că în aceste întreprinderi obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoiul
social.
• Societatea în comandită simplă este societatea în care asociaţii comanditari răspund faţă de
terţi în limitele capitalului social.
• Administrarea unei societăţi în comandită simplă se va încredinţa unuia sau mai multor asociaţi
comanditaţi.
• Operaţiunile în cadrul societăţii în comandită simplă se încheie de către comanditar pe baza
unei procuri pentru operaţiuni determinate, dată de reprezentanţii societăţii şi care corespunde
prevederilor înscrise în registrul comerţului.
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

C. Societatea pe acţiuni este societatea în care capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de
societate sau procurate prin bursa de valori.
• Acţiunile pot fi nominative sau la purtător. Dacă prin actul constitutiv nu se prevede felul acţiunilor, acestea
vor fi nominative.
• Prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, acestea pot fi convertite în acţiuni la purtator şi invers.
• Conform legii societăţilor comerciale, valorea nominală a unei acţiuni în românia, nu poate fi mai mică de 0,1
lei.
• Acţiunile sunt purtatoare de dividende. Dividentele reprezintă profitul obţinut de societate pe perioada unui
an.
• Acţiunile trebuie să fie de o valoare egală, ele acordând posesorilor drepturi egale sau proporţionale cu cota
parte de deţinere.

• Societăţile pot emite şi acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar, fără drept de vot al posesorului.
• Acţiunile prioritare nu pot depăşi o pătrime din capitalul social şi au aceeaşi valoare nominală ca acţiunile
ordinare.
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ
D. Societatea in comandita pe actiuni este o societate de capitaluri cu raspundere mixta formata din asociati
comanditati, care administreaza societatea, contribuind la activitatea acesteia cu munca lor si din asociati comanditari
care participa in principal cu capital, primind actiuni in schimbul varsamintelor ce le fac la patrimoniul societatii.
• este constituita din doua categorii de asociati: comanditatii care participa cu munca si priceperea lor si comanditarii care contribuie
cu capitalul;
• societatea se constituie in considerarea contributiei asociatilor comanditari la formarea capitalului social,
• capitalul social se divide in actiuni care sunt titluri negociabile si transmisibile,
• firma se compune dintr-o denumire proprie la care se adauga mentiunea. scrisa in intregime "societate in comandita pe actiuni“
• raspunderea asociatilor pentru obligatiile angajate este mixta:
• comanditatii raspund nelimitat si solidar,
• comanditarii raspund pana la concurenta aportului social

• Pentru constituirea valabila a societatii in comandita pe actiuni legea mentine conditia numarului de
minimum 5 asociati, indicata in cazul societatii pe actiuni, si instituie o cerinta suplimentara privind
existenta atat la constituire cat si pe durata functionarii a celor doua categorii de asociati comanditati si
comanditari, conditie specifica societatii in comandita simpla.
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ
E. Societatea cu răspundere limitată este societatea în care asociaţii participă la constituirea
capitalului social cu două sau mai multe părţi sociale. În relaţiile cu terţii societatea răspunde
în limita capitalului subscris.
• Conducerea societăţii cu răspundere limitată se realizează tot de adunarea generală a
asociaţilor. Ei decid prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor
sociale. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot.
• În cazul societăţilor cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuţiile adunării
generale. Societatea cu răspundere limitată nu poate emite obligaţiuni.
• In general, societăţile comerciale se constituie legal printr-un contract de societate. În afara
acestuia, în cele mai multe cazuri, este necesar şi statutul societăţii.
• Legea prevede ca, în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, firma să ceară
înmatricularea în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul social. Societatea
comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului.
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

• Societăţile comerciale prezentate mai sus pot fi diferite în funcţie de mărimea patrimoniului, a
numărului de personal angajat, de cifra de afaceri, etc. După aceste criterii întreprinderile pot fi
mari şi foarte mari, mijlocii şi mici.
• În conformitate cu legislaţia românească, întreprinderile mici şi mijlocii (imm) sunt definite „ca
fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
• au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250 persoane,
• realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei,
• deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii
financiare aprobate – prin active totale întelegându-se active imobiliare, plus active circulante, plus
cheltuieli în avans”
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ
• IMM-urile pot fi clasificate, la rândul lor, după numărul de salariaţi în:
• micro-întreprinderi – până la 9 salariaţi,
• întreprinderi mici – între 10 şi 49 de salariaţi,
• întreprinderi mijlocii – între 50 şi 249 de salariaţi
• O altă clasificare a IMM-urilor prevăzută de lege, funcţie de relaţia IMM cu alte întreprinderi este:
• întreprinderi autonome,
• întreprinderi partenere,
• întreprinderi legate.
• Întreprinderile autonome nu au nici o legătură funcţională cu alte întreprinderi.
• Întreprinderile partenere sunt acelea care deţin în comun, cu una sau mai multe întreprinderi, o
parte a capitalului social (25% sau mai mult), ori deţin drepturi de vot ale altor întreprinderi (în
aval).
• Întreprinderile legate sunt acele întreprinderi care sunt acţionare sau asociate cu alte întreprinderi şi
care deţin majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor din celelalte întreprinderi.
TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ
• Datorită importanţei acestui segment de întreprinderi, care prin dezvoltarea lor participă la creşterea
produsului intern brut (PIB), legea prevede o serie de facilităţi cu privire la protecţia acestor societăţi.
• Se enumără printre acestea legătura cu statul (de exemplu facilitarea procedurilor administrative) facilitarea
accesului IMM-urilor la reţele şi servicii de utilităţi publice necesare activităţilor acestora, fără a afecta
competiţia liberă pe piaţă,
• stimularea activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare, desfăşurate de această categorie de întreprinderi,
sistemul de creditare etc.

• Existenţa şi funcţionarea IMM-urilor în cadrul Uniunii Europene este un fenomen de amploare şi în

continuă mişcare. Elocvent în acest sens este numarul mare de IMM în totalul numarului de întreprinderi
din UE, de peste 90%.
• Rolul IMM-urilor este cunoscut şi în privinţa ocupării forţei de muncă. Numărul persoanelor ce activează
în acest tip de întreprinderi este de aproximativ 70% din personalul ce desfaşoară activităţi
economice.