1

1. Introducere. Obiectul cursului

Obiectul acestui curs îl cinstituie studiul, modelarea şi optimizarea proceselor şi

aparatelor din sistemele frigorifice, criogenice şi de climatizare.
Este cunoscut faptul că tehnica frigului artificial s-a dezvoltat din dorinţa firească a
omului de a-şi creea condiţii de viaţă mai bune. Dezvoltarea acestui domeniu este strâns
legată de dezvoltarea metodelor şi principiilor termodinamicii tehnice. Conform pr.II al
termodinamicii, răcirea unui corp sau a unei incite la o temperatură mai mică decât cea
ambiantă şi menţinerea la această temperatură se pot realiza dacă din corpul respectiv se
extrage continuu sau periodic căldura pe care acesta o primeşte de la mediul ambiant. Rezultă
că sistemele frigorifice trebuie să realizeze un transport "nenatural" al căldurii de la rece la
cald (mediul ambiant). De aceea, toate sistemele frigorifice sunt consumatoare de energie,
electrică, mecanică sau termică.
În cazul cel mai general, sistemul frigorific vehiculează un fluid de lucru numit agent
frigorific care prin fierbere la temperaturi negative extrage căldură din corpul răcit, utilizând-o
drept căldură latentă de vaporizare.
Procedeele utilizate în domeniul tehnicii frigului artificial pot fi grupate pe 2 mari
domenii şi anume
- temperaturi > 111,63 K, respectiv -161,5 oC (temperatura de saturaţie a metanului la pN =
1,013 bar) domeniul frigul uzual sau moderat
- temperaturi < 111,63 K, respectiv -161,5 oC domeniului frigului adânc sau criogenia

1.1. Aplicaţiile frigului artificial

Aplicaţiile frigului artificial apar în următoarele domenii:

- În domeniul climatizării atât pe timp de vară cât și pe timp de iarnă (cu instalații de aer
condiționat și cu pompe de căldură) în scopul asigurării unui climat controlat din punct de
vedere al temperaturii, umidității, vitezei de deplasare a aerului, al purității, climat impus de
necesitatea asigurării unor condiții de confort termic sau a unor condiții impuse de anumite
procese tehnologice
- Industria alimentară pentru păstrarea şi conservarea alimentelor dar şi pentru obţinerea
unor produse alimentare. Se aplică procedee de refrigerare adică de răcire rapidă a alimentelor
 2

la temperaturi finale superioare celei de congelare (temperaturi mai mari de 0oC), procedee de
congelare până la temperaturi de -18...-25oC, procedee de criodesicare (liofilizare) prin care se
realizează deshidratarea produselor alimentare congelate prin sublimarea gheții în vid cu aport
de căldură controlat. Instalațiile frigorifice permit deasemenea asigurarea unor temperaturi
optime pentru procesele de fermentație alcoolică din industria berii și vinului, pentru
procesele de maturare a unor produse alimentare, pentru desfășurarea unor operații
tehnologice aplicate la fabricarea produselor lactate, a margarinei, ciocolatei, etc.
- Construcţia de maşini care utilizează gaze lichefiate cu procedee criogenice (oxigen) sau
gaze inerte în cadrul unor procedee de tăiere, sudare. Pe de altă parte, dacă sunt supuse unor
tratamente la temperaturi foarte scăzute, o serie de materiale feroase şi neferoase îşi măresc
duritatea şi rezistenţa mecanică.
- În industria metalurgică, oxigenul lichefiat este insuflat în instalaţii de elaborare a
oţelurilor, fontei, etc.
- În electronică, se aplică procedee de răcire a circuitelor electronice şi se foloseşte
fenomenul de supraconductibilitate la temperaturi foarte joase
- Industria chimică foloseşte frigul la separarea unor substanţe din amestecuri, separarea
amestecurilor de gaze, la producerea unor soluţii, la extragerea deuteriului (utilizat în
energetica termonucleară) din hidrogen, la fabricarea fibrelor sintetice, a materialelor plastice
și a cauciucului sintetic, etc.
- Industria farmaceutică la prepararea medicamentelor
- În medicină se aplică tratamente termice ale ţesuturilor bolnave, operații efectuate cu
bisturiu criogenic, se realizează condiţii de microclimat specifice spaţiilor sterile
(temperatură, umiditate şi puritate controlate ale aerului), se folosesc procedee criogenice
pentru conservarea ţesuturilor vii care urmează a fi transplantate sau a mostrelor de țesuturi
folosite în cercetare
- În tehnica aerospaţială, la climatizarea incintelor şi costumelor de zbor, la răcirea
aparaturii electronice, la obţinerea carburantului pentru rachete, respectiv a hidrogenului
lichid precum şi la obţinerea oxigenului lichid necesar ca element de oxidare.
- În industria minieră și de construcții pentru congelarea solurilor și consolidarea galeriilor
subterane, procedeu folosit și la construcția metroului din București

1.2. Metode de producere a frigului artificial

Clasificare sistemelor care produc frig artificial se poate face după mai multe criterii:
 3

I. După principiul care stă la baza funcţionării sistemului

a) sisteme frigorifice cu comprimare mecanică de vapori (cele mai răspândite) sau de
gaze. Aceste sisteme folosesc proprietatea gazelor şi vaporilor de a-şi diminua temperatura
atunci când sunt destinse: o funcţionare continuă presupune cicluri cu comprimare-destindere
de vapori sau de gaze. Se mai numesc şi sisteme biterme deoarece schimburile de căldură se
desfăşoară în principal cu 2 surse termice exterioare.
b) sisteme frigorifice cu sorbţie în care agentul frigorific este absorbit de o substanţă
lichidă sau adsorbit de o substanţă solidă poroasă. Prin încălzire, moleculele de agent
frigorific sunt eliberate din masa lichidului absorbant sau a solidului adsorbant. Aceste
sisteme sunt alimentate cu căldură şi interacţionează termic cu cel puţin 3 surse exterioare,
numindu-se triterme (cu 3 surse exterioare) sau quadriterme (cu 4 surse exterioare).
c) sisteme frigorifice cu ejecţie (de abur) în care agentul frigorific (apa) este vehiculat
cu ajutorul unui ejector. Acestea sunt tot sisteme frigorifice triterme.
d) sisteme frigorifice turbionare sau tuburile Ranque care utilizează efectul de separare
a unui curent de gaz comprimat la temperatura ambiantă în 2 curenţi, unul cald şi celălalt rece.
e) sisteme frigorifice termoelectrice alimentate cu energie electrică şi care
funcţionează pe baza efectului Peltier.
f) sisteme criogenice magnetice care funcţionează pe baza efectului de demagnetizare
adiabată a susbstanţelor paramagnetice (se obţin temperaturi apropiate de 0 K).

II. După modul în care se succed procesele termodinamice din sistem:

a) sisteme frigorifice care funcţionează în ciclu închis, fără schimb de substanţă cu
mediul ambiant, din această categorie făcând parte sistemele cu comprimare de gaze sau de
vapori, sistemele cu sorbţie, unele sisteme cu ejecţie.
b) sisteme care funcţionează pe baza unor cicluri deschise care schimbă substanţă cu
mediul ambiant, respectiv unele sisteme cu ejecţie în circuit deschis şi sistemele criogenice de
lichefiere a gazelor sau de obţinere a zăpezii carbonice (CO2 solid).

III. După regimul de funcţionare există:

a) sisteme care funcţionează staţionar, continuu (în regimuri de echilibru dinamic)
b) sisteme cu regimuri de funcţionare nestaţionare sau periodice.
 4

1.3. Metode de proiectare termică și de optimizare a sistemelor energetice

Rezolvarea unei probleme de optimizare a unui proces, aparat sau sistem care
schimbă energie cu mediul ambiant presupune în general două etape principale şi anume:

I. Modelarea şi simularea
Printr-un model se înţelege reprezentarea unui sistem sau a unui proces fizic printr-un
ansamblu de ecuaţii sau printr-un stand experimental care să permită simularea condiţiilor de
funcţionare permiţând stabilirea unor legi predicţionale în ceea ce priveşte comportarea
sistemului. În cazurile cele mai dificile, aceste legi sunt exprimate de corelaţii empirice între
parametrii de intrare şi parametrii de ieşire (condiţiile de funcţionare). Cercetarea Ştiinţifică şi
Tehnologică utilizează:
- modele matematice care descriu sistemul sau procedeul fizic printr-un ansamblu de
ecuaţii care rezultă din legile care descriu fenomenele mecanice, termice sau chimice;
modelarea matematică s-a dezvoltat considerabil odată cu progresul informaticii.
- modele analogice care transpun variabilele într-un domeniu ştiinţific apropiat, de
exemplu modelele electrice utilizate pentru studiul transferului termic
- modele omologice care substituie în mod curent fluide model celor reale; cercetarea
se face pe machete utile la elaborarea formală a modelului aplicând legile de similitudine
totală sau parţială.

Trebuie subliniat faptul că în lumea industrială, cercetarea continuă asupra unor

instalaţii pilot care permit validarea datelor predicţionate şi corectarea adecvată a modelelor.
Modelarea şi simularea unui sistem sau proces fizic se efectuează, în general, cu
respectarea următoarelor etape:
- Descrierea sistemului care trebuie analizat, de obicei cu ajutorul unei scheme în care
este trasată precis frontiera sistemului, respectiv interfaţa cu mediul exterior
- Identificarea exactă a fluxurilor care traversează frontiera sistemului, adică a
transferurilor de substanţă şi energie
- Descrierea structurii interne a sistemului respectiv geometria internă, dacă
funcţionarea se face în regim tranzitoriu sau dinamic-staţionar, dacă agentul de lucru este gaz
perfect sau real.
- Transcrierea matematică a modelului cu identificarea variabilelor legate prin ecuaţii
care descriu comportarea fizică a sistemului
 5

- Rezolvarea şi interpretarea modelului matematic deoarece folosirea metodelor

analitice sau/şi numerice de rezolvare conduce la un rezultat care trebuie apreciat corect din
punct de vedere fizic
- Simularea funcţionării sistemului care constă în calcularea parametrilor în funcţiune
plecând de la modelul matematic elaborat; în general, problema constă în rezolvarea unui
sistem matematic de ecuaţii linear sau nelinear

II Optimizarea
Rezolvarea unei probleme de optimizare presupune, în prealabil, stabilirea unei funcţii
obiectiv de n variabile şi căutarea unei valori extreme a acesteia, fie de maxim fie de minim.
Există două cazuri posibile:
- optimizarea fără constrângeri - atunci când cele n variabile sunt independente
- optimizarea cu constrângeri - atunci când variabilele nu sunt independente iar relaţiile de
legătură dintre ele poartă numele de constrângeri.

Etapele legate de modelare, simulare şi optimizare implică folosirea unor metode de

analiză termodinamică precum:
- Metoda ciclurilor termodinamice care permite stabilirea, pe baza principiilor
termodinamicii a legăturii între transferurile de energie mecanică şi termică ale sistemului cu
mediul exterior şi parametrii sistemului analizat. Această metodă permite stabilirea expresiilor
coeficienţilor de performanţă care sunt comparaţi cu cei ai ciclului Carnot de referinţă (ciclul
Carnot desfăşurat între temperaturile extreme ale ciclului real). Introduce noţiunea de ciclu
Carnot echivalent unui ciclu real prin utilizarea temperaturilor termodinamice medii,
permiţând aplicarea şi adaptarea asupra ciclului real a unor rezultate obţinute din analiza
ciclului ideal.
Introducând noţiunea de grad de reversibilitate al ciclului real în raport cu cel ideal,
permite aprecierea cantitativă şi calitativă a pierderii de lucru mecanic datorate
ireversibilităţilor manifestate în cadrul sistemului.
Ciclurile care stau la baza modelării sistemelor termodinamice motoare sau frigorifice
pot fi:
- cicluri ideale, reversibile pe plan intern şi extern (Carnot, Lorenz)
- cicluri reversibile pe plan intern şi ireversibile pe plan extern
- cicluri ireversibile pe plan intern şi reversibile pe plan extern
- cicluri reversibile atât pe plan intern cât şi pe plan extern
 6

Ireversibilitatea externă se referă la transferul de căldură la diferență finită de

temperatură dintre fluidul de lucru din instalație și sursele externe de căldură iar cea internă la
procesele tipic ireversibile din instalație precum laminarea, comprimarea ireversibilă și
destinderea ireversibilă a fluidului de lucru cu luarea în considerare a frecărilor gazodinamice
sau hidrodinamice.
Pentru a evalua eficacitatea unui sistem termodinamic este necesar să se răspundă
următoarelor întrebări:
1) care este coeficientul de performanţă al ciclului reversibil al acestei instalaţii, de ce factori
depinde şi ce trebuie făcut pentru a-l ameliora?
2) care este valoarea pierderilor ireversibile din ciclul real al instalaţiei şi deci care parte a
ciclului trebuie perfecţionată în vederea reducerii gradului de ireversibilitate a ciclului (şi, în
consecinţă, de creştere a coeficientului de performanţă)?
Răspunsul la cea de-a doua întrebare se poate da pe baza unei aprecieri a creşterilor de
entropie corespunzătoare fiecărui proces în parte şi de aici necesitatea completării metodei
ciclurilor termodinamice cu metoda entropică de analiză termodinamică.
- Metoda entropică de calcul a pierderilor de energie din ciclurile ireversibile permite,
cu ajutorul teoremei Gouy-Stodola calculul pierderilor de capacitate de lucru mecanic
(energie), prin înmulţirea creşterilor de entropie cu temperatura mediului ambiant. În ceea de
priveşte creşterea entropiei S i datorată ireversibilităţii transformărilor care se produc în
diverse organe ale instalaţiei, valoarea ei se calculează prin metode diferite, pentru fiecare caz
în parte. Valorile Ta  S i (în care Ta este temperatura mediului ambiant) pun în evidenţă
organele ale căror transformări ireversibile produc cele mai importante pierderi de energie
deoarece acestea trebuiesc după aceea cu prioritate îmbunătăţite.
- Metoda exergetică
În cadrul metodei entropice de analiză termodinamică, gradul de perfecţiune
termodinamică al unui organ al instalaţiei este evaluat prin compararea pierderilor de
capacitate de lucru mecanic din acest organ cu capacitatea de lucru mecanic a întregului
sistem.
În cadrul metodei exergetice, eficacitatea de funcţionare a fiecărui organ poate fi
apreciată comparând capacitatea de lucru mecanic pe care o are fluidul motor (sau căldura) la
intrarea în organul de maşină cu pierderea de capacitate de lucru mecanic datorată
ireversibilităţilor proceselor din acest organ.
 7

În ceea ce priveşte capacitatea de a produce lucru mecanic, ea este bineînţeles evaluată

ca mai înainte, în raport cu mediul exterior.
Avantajul acestei metode este că permite să se analizeze gradul de perfecţiune
termodinamică al unui organ sau altul al instalaţiei fără să mai fie nevoie a se aprecia dinainte
capacitatea de lucru mecanic a întregii instalaţii şi pierderile din toate organele sale, ceea ce
simplifică calculul.
Ideea fundamentală a metodei exergetice este că, în cazul în care un fluid intră într-un
aparat cu exergia E1 şi iese din acesta cu exergia E2, pierderea capacităţii acestuia de a
produce lucru mecanic este dată de relaţia Ldisipat = (E1 - E2) - Lutil.

Revenind acum la metoda ciclurilor termodinamice, trebuie subliniat că aceasta deţine

o poziţie cu totul aparte în calitate de metodă de analiză termodinamică. Termenul de
comparaţie al perfecţiunii unui ciclu motor sau frigorific real, în cadrul acestei metode, îl
constituie în mod obişnuit ciclul Carnot endo şi exoreversibil. Relaţia care precizează valoarea
teoretică maximă a coeficientului de performanţă a unei maşini de forţă este:
To
(COP ) max  (COP ) Carnot  1  1
T
iar al unei maşini frigorifice:
1
(COP ) max f  (COP ) Carnotf  

1
T
1
To
unde T şi To<T reprezintă temperaturile absolute ale celor două surse de căldură (caldă şi
rece).