Memoriu justificativ

În industrie, schimbătoarele de căldură au o largă utilizare, principiul lor de funcționare

bazându-se pe schimbul și transferul de căldură dintre două medii cu temperaturi diferite. Principiul de
transfer termic este cel prezentat în capitolele teoretice de transfer de căldură și masa: transferul prin
conducție, prin convecție și prin radiație. Ca în orice altă ramură a industriei și ingineriei, și în ramura
sistemelor și echipamentelor termice se urmărește conceperea, proiectarea și fabricarea unor astfel de
sisteme cu o funcționalitate cât mai simplă. Simplitatea în arhitectura unui sistem mecanic provine din
următoarele cause:
- extinderea gradului de aplicabilitate ale acelui sistem;
- dezvoltarea tehnologiei hardware și software, diverse sisteme vechi de propulsie și mișcare
fiind astăzi înlocuite cu sisteme digitale și electronice;
- necesitatea, timpul de execuție;
- costurile.

Pentru că tendințele în dezvoltarea tehnologică sunt de aplicabilitate la scară largă, putem vorbi
de aplicabilitate extinsă și a temei lucrării de față. De aceea, s-a optat pentru alegerea unui schimbător
de căldură cu o arhitectură simplă și folosite în multiple ramuri ale industriei. Schimbătorul țeavă în
țeavă este un schimbător folosit pe scară largă, având o construcție simplă. Este alcătuit din mai multe
țevi concentrice (de aceea se și numește țeavă în țeavă), prin țeava internă circulând un agent termic cu
o anumită temperatură iar prin țeava externă alt agent termic cu o altă temperatură. Schimbul de
căldură se realizează prin peretele țevii interne, de obicei mai subțire, tocmai pentru ca schimbul de
căldură să fie mai eficient.
În primul capitol, se face o prezentare teoretică a modului de transfer de căldură: prin conducție,
convecție și radiație. Acest lucru constituie introducerea în abordarea tematicii de față.
În cel de-al doilea capitol, se urmărește o clasificare și o scurtă prezentare funcțională a
principalelor sisteme termice. Se descrie, pe scurt, componența acestora și utilitatea lor în industrie.
Schimbătoarele de căldură sunt și ele prezentate, timpul alocat acestora fiind ceva mai consistent.
În capitolul al treilea, se prezintă, pe scurt, funcționalitatea acestui tip de schimbător și
aplicabilitatea lui în industria vinului. De altfel, studiul de caz ales pentru lucrarea de față este tocmai
acela al modului de folosire al modelului de schimbător ales în industria vinului.

1
 Capitolul patru prezintă calculul bilanțului termic și calculul organologic al schimbătorului de
căldură ales. Se prezintă și alegerea sistemelor de îmbinare și de funcționare a acestui schimbător. Pe
baza acestor calcule, s-a realizat desenul de ansamblu al schimbătorului.
S-a ales această tematică din două perspective:
- acest tip de schimbător se folosește în multiple ramuri ale industriei (așadar aplicabilitate
extinsă);
- construcția este una destul de simplă, lucru constatat în practica industrială.

Se constată o evoluție în performanța sistemelor și echipamentelor termice, dar și o simplitate

treptată în arhitectura acestora. Aceste motive au constituit alegerea temei de față.

2
 Capitolul I
Aspecte introductive privind partea de transfer termic industrial și a utilizării
acestora în industria obținerii vinului
I.1. Noțiuni teoretice de transfer termic industrial
Un sistem poate schimba energie cu mediul său înconjurător prin intermediul lucrului mecanic
sau a căldurii. Transferul de caldura implica un transfer de energie sub formă de căldură de la o zonă cu
nivel energetic ridicat către o zonă cu un nivel energetic scăzut. O definiție a transferului de căldura în
termeni generali ar fi acel transfer energetic dintr-o regiune în alta datorat unui dezechilibru sau a unei
diferențe de temperatură.
Căldura poate fi transferată în trei moduri diferite:
- conducție;
- convecție;
- radiație.

Se înțelege transfer de căldură prin conducție acel tip de transfer de căldură specific mediilor
solide (între două solide) sau între două fluide aflate în repaos. Transferul de energie are loc
întotdeauna de la particule cu energie ridicată la particule cu energie scăzută, lucru datorat
interacțiunilor dintre particule.
Se înțelege transfer de căldură prin convecție acel tip de transfer de căldură între o suprafață
solidă și un fluid aflat în mișcare sau staționar, aflat la o temperatură diferită. Modul acesta de transfer
energetic se compune din două mecanisme și anume mișcarea moleculară si mișcarea macroscopică a
fluidului.
Radiația termică înseamnă acea energie emisă de materie sub formă de unde electromagnetice
(sau sub formă de fotoni), acest lucru fiind rezultatul schimbărilor ce apar în configurația electronică a
moleculelor sau a particulelor. Deci orice corp aflat la o temperatură anume emite energie sub formă de
radiație termică.
În cazul transferului termic industrial, elementul care realizează activ schimbul energetic sub
formă de căldură se numește agent termic. Acesta preia energia de la o sursă de căldură și o cedează
mediului inconjurător. Sursa de căldură poate fi:

3
- mecanică (pompe de căldură);
- chimică (arderea unui combustibil);
- nucleară;
- solară;
- etc. [1].

Fig. I. 1: Schema de principiu a schimbului de căldură

În industrie, purtătorii de căldură pot fi:

- gazoși (vaporii) – aer, gaze de ardere, abur;
- lichizi – apa, lichide organice, saruri topite;
- solizi – bile, granule.

1. Încălzirea cu agenți termici în stare gazoasă. În cazul folosirii agenților gazoși, există două
posibilități:
- agentul termic nu-și schimbă starea de agregare și cedează numai căldură sensibilă (încălzire cu
gaze permanente);
- agentul termic își schimbă starea de agregare iar vaporii condensează (încălzire cu vapori de
condensare).

4
 Gazele cu caldură specifică scăzută la presiune constantă sunt purtători de căldură slabi. Ei
cedează căldură sensibilă, temperatura lor scăzând continuu.
Avantajele încălzirii cu vapori sunt:
- căldura mare de condensare;
- coeficient ridicat de transfer termic;
- datorită diferenței mici de temperatură dintre cea a agentului și a materialului încălzit, se poate
evita supraîncălzirea locală;
- căldură ridicată de condensare;
- vâscozitate acceptabilă;
- cost relativ redus;
- neinflamabil, nepoluant, netoxic;
- grad de coroziune scăzut. [9].

Fig. I. 2: Dependența temperatură – timp de încălzire a aburului [2]

2. În cazul încălzirii cu agenți termici în stare lichidă, se pot menționa următoarele

caracteristici de aplicare:

5
 - fie sub formă de băi (intermediar între aparatul de încălzit și gazele de ardere de la un focar sau
arzător
- fie prin circulație în circuit închis între generatorul de căldură și aparatul de încălzit.

Se amintesc următoarele avantaje:

- volum specific redus;
- capacitate termică ridicată.

Încălzirea cu lichide se face prin circuite formate din conducte subțiri care pot suporta presiuni
înalte.
Alte lichide care pot fi utilizate în calitate de purtători de căldură sunt [4]:
- uleiurile minerale;
- lichidele organice;
- sărurile topite;
- metalele topite.

3. În cazul purtătorilor de căldură solizi, cel mai clasic exemplu îl constituie băile de nisip
pentru încălzirea în laborator. Alte exemple ar fi:
- încălzirea cu bile în circulație;
- încălzirea cu pulberi în strat fluidizat.

Cea mai folosită tehnică în cazul încălzirii cu agent solid este cea cu încălzire cu bile în
circulație. Avantajele acesteia sunt:
- încălzirea directă a spațiului de reacție;
- nu se introduc în reactor gaze care ar dilua sau impurifica reactanții sau produșii;
- îmbunătățirea transferului de căldură prin mărirea tuturor factorilor ecuatiei schimbului de
căldură.
Printre alte metode de încălzire, se mai pot număra:
- încălzirea electrică (prin rezistențe electrice);
- dielectrică;
- cu radiații infraroșii;
- cu microunde.

6
 Metodele de mai sus nu fac parte din actuala cercetare, prin urmare nu vor fi detaliate în prezenta
lucrare. [8].
I.2. Scheme tehnologice folosite în industria vinului
Schema tehnologică folosită pentru prelucrarea strugurilor este determinată, în primul rând, de
tipul de vin ce urmează să fie obținut, de respectarea indicațiilor oenologice și de factorii economici.
Schemele optime sunt cele minime din perspectiva dificultății; sunt acele scheme care transformă
strugurii în must într-un interval minim de timp. Un alt criteriu al calității este obținerea unui must
suficient de limpede, rezistent la oxidare și cu burbă puțină. La obținerea vinurilor pentru consumul
curent, apare următoarea schemă:
Zdrobirea – Desciorchinarea – Pomparea (ZDP) – Scurgerea mecanică – (SM) – Presarea continuă.
Pentru vinurile de calitate superioară, se folosește următoarea schemă:
Zdrobirea – Desciorchinarea – Pomparea (ZDP) – Presarea discontinuă – Presarea continuă.
Lucrarea de față propune calculul unui schimbător de căldură folosit în industria vinurilor roșii,
având cea mai simplă arhitectură posibilă în rândul acestui tip de instalație termică. În cazul vinurilor
roșii, exceptând gradul de limpezire, mirosul și gustul, un rol important îl joacă și culoarea. Pentru a
obține toate aceste însușiri, împreună cu toate celelalte operații tehnologice comune obținerii tuturor
vinurilor, intervine și una specifică, numită macerație, care modifică oarecum ordinea utilajelor în
fluxul fabricației. Schema de mai jos prezintă modul de obținere a vinului roșu. [8].

7
 Fig. I.3: Schemă tehnologică de obținere a vinurilor roșii [8]

Macerația reprezintă operația prin care boștina este menținută în contact cu mustul o anumită
perioadă, pentru extracția anumitor componente din părțile solide ale strugurelui. Substanțele colorate
și compușii fenolici reprezintă un interes deosebit în vinificație. [10].
Extragerea acelor substanțe colorate se face mai rapid, printr-o macerație de 24 – 36 de ore, însă
extracția acelor compuși fenolici e mai de durată. Aceasta se desfășoară în două faze. În prima fază, se
dizolvă substanțele colorate în must, iar în a doua fază, are loc difuzia totală a aestor substanțe în must,
datorită mișcărilor interne provocate de diferențele de temperatură și degajările de dioxid de carbon.
Procedeele prin care se realizeaza fermentarea se clasifică în:
- procedee unde macerația are loc simultan cu fermentarea, operația numindu-se fermentare pe
boștină;
- procedee unde macerația are loc înaintea fermentării; în acest proces folosindu-se macerația
carbonică și cea la cald.

În procesul de obținere al vinului, are loc un traseu tehnologic foarte bine pus la punct. Acest
traseu este reprezentat prin schema logică de mai jos. Lucrarea de față tratează numai un singur aspect:
8
acela al trecerii vinului prin schimbătorul de căldură. După cum se vede, procesul este unul mult mai
voluminos.

Fig. I.4: Instalația completă de obținere a vinului roșu [8]

1-zdrobitor-desciorchinător; 2,8-pompe; 3-cisterne rotative de macerare-fermentare; 4-schimbător de căldură; 5-
scurgător-transportor; 6- cisterne pentru vin ravac; 7-presă; 9-rezervor termostatat pentru fermentare

Capitolul 3 și 4 prezintă calculul doar a componentului 4 de mai sus, adică a schimbătorului de

căldură. Acest lucru face tema lucrării de față. În prezentul capitol, s-a droit prezentarea imaginii de
ansamblu a procedeelor și a instalațiilor de obținere a vinurilor, capitolele următoare fiind dedicate doar
schimbătorului de căldură ales – țeavă în țeavă. [8].

9
 Capitolul II
Instalații industriale de transfer termic

II.1. Clasificare și principii de funcționare

În fiecare zi, toate întreprinderile industriale și cetățenii au nevoie de lumină și căldură, gaze și
apă caldă, aer și de energie electrică. Toate aceste surse de energie sunt produse de căldura industrială
și sistemele de alimentare. În întreprinderile industriale, echipamentul termic și hidroaerodinamic este
compus din:
- schimbătoare de căldură;
- instalații de vaporizare și de rectificare;
- instalații de uscare;
- instalații frigorifice;
- dispozitive de producere a gazelor combustibile și gospodăria de gaze a uzinelor;
- sisteme de încălzire și ventilare;
- pompe de căldură, ventilatoare, compresoare;
- etc.

Pe scurt, vor fi detaliate principalele tipuri de schimbătoare de căldură în termeni generali. [2].
1.Schimbătoarele de căldură. Ele sunt aparate în care se transmite căldură de la un agent termic la un alt
agent termic. Acest transfer de căldură în aceste dispozitive se poate face în diferite scopuri
tehnologice:
- încălzirea sau răcirea unui lichid sau a unui gaz;
- vaporizarea unui lichid;
- condensarea vaporilor;
- concentrarea unei soluții.

Pentru schimbătoarele de căldură, agenții termici sunt:

- aburul;
- apa caldă;
- gazele de ardere;
- uleiul;
- săruri și amestecul de lichide;
10
 - metale topite;
- materiale de construcții;
- etc.

Din punct de vedere al principiului de funcționare, schimbătoarele de căldură se împart în

recuperatoare, regeneratoare și de amestec.
La schimbătoarele de căldură recuperatoare, felul în care se transmite căldura se face printr-un
perete despărțitor.
La schimbătoarele de căldură regeneratoare, agentul cald vine în primă etapă în contact cu un corp
rigid (umplutură ceramică sau metalică), căruia îi cedează căldură. În următoarea etapă, agentul termic
este adus în contact cu corpul rigid și preia căldura.
La schimbătoarele de căldură prin amestec, transmiterea căldurii se face prin contact direct și, prin
urmare, este însoțită cu amestecarea totală sau parțială a agenților termici.
Primele două tipuri de schimbătoare de căldură sunt numite schimbătoare cu contact indirect (de
suprafață). Cel de-al treilea tip de schimbător de căldură face parte din categoria schimbătoarele de
căldură cu contact direct. In figura 3 se identifică schema de principiu pentru principalele tipuri de
schimbătoare de căldură cu contact direct și anume schimbătoarele țeavă în țeavă, regenerativ cu
umplutură fixă, schimbător regenerativ rotativ și schimbător cu strat fluidizat.
Referitor la primele două tipuri de schimbătoare, ele sunt cele mai răspândite, putând fi realizate în
mai multe modele din punct de vedere structural. În figura de mai jos este prezentată schema celui mai
simplu tip de schimbător, schimbătorul ţeavă în ţeavă, alcătuit din două ţevi concentrice, unul dintre
fluide (fie cel mai cald, fie cel mai rece) circulând prin interiorul ţevii centrale, iar celălalt prin teava
exterioara, mai mare in diametru decât cea internă. În cazul în care agenţii termici vin în contact
alternativ cu suprafaţa de transfer de căldură iar fluxul termic își schimbă periodic direcţia, acel
schimbător de căldură este de tip regenerativ. Aparatele regenerative pot avea suprafaţa fixă (figura
II.1.b.) sau rotativă (figura II.1.c.). Dacă se vorbește de schimbătoare de căldură cu contact indirect,
mai există şi schimbătorul de căldură cu strat fluidizat, la care transferul de căldură are loc între un
fluid şi un material solid care se deplasează sub forma unui strat fluidizat pe lângă suprafaţa de schimb
de căldură (figura II.1.d.). Fluidizarea se realizează prin insuflarea unui gaz (de obicei aer) peste
materialul solid granulat.
Schimbătoarele de căldură cu contact direct pot fi clasificate în schimbătoare de căldură cu
umplutură (fig. II.2) sau fără umplutură (fig. II.2).

11
Fig. II.1: Tip de schimbătoare de căldură cu contact direct [5]

12
 Fig.II.2: Tip de schimbătoare cu umplutură sau fără umplutură [7]

Dacă se ia în considerare criteriul constructiv al schimbătoarelor de căldură, acestea se impart

conform schemei de mai jos (fig. II.3). [7].

13
 Fig. II.3: Clasificare după modul constructiv [2]

Există o clasificare din punct de vedere constructiv mai jos. Astfel, apar:
- schimbătoare în care agentul termic nu își schimbă starea de agregare;
- schimbătoare în care doar unul din agenții termici își schimbă starea de agregare;
- schimbătoare în care ambii agenți termici își schimbă starea de agregare.

Clasificarea de mai jos este în funcție de gradul de compactitate al aparatului. Compactitatea unui
schimbător de căldură reprezintă raportul dintre suprafaţa sa de schimb de căldură şi volumul său.
Luându-se în considerare acest criteriu, există clasificarea de mai jos:
- aparate compacte (compactitatea mai mare de 700 m2/m3);
- aparate necompacte (compactitatea mai mică de 700 m2/m3).

După modul curgerii, schimbătoarele de căldura se pot distinge în patru forme:

- echicurent;
- contracurent;
- curent încrucişat;
- curent compus.

Cele patru moduri de curgere sunt evidențiate mai jos. De menționat că în cazul ultimului tip (curent
compus), se identifică doua tipuri de curenți compuși – încrucişat având un fluid amestecat şi celălalt
neamestecat și încrucişat având ambele fluide neamestecate. [6].

14
 Fig. II.4: Tipurile de curgere amintite [3]

Contracurent (figura I.4.a.): cei doi agenţi termici circulă pe lângă suprafaţa de schimb de
căldură paralel, în sensuri contrarii. Acest tip de curgere asigură diferența maximă de temperatură
medie dintre cei doi agenți termici. La intrarea fluidului cald, însă, temperatura peretelui este maximă.
Echicurent (figura I.4.b.): implică circulația agenților termici paralel și în același sens, pe lângă
suprafaţa de transfer de căldură. Acest tip de curgere asigură diferența minima de temperatură medie
dintre cei doi agenți termici, însă și cea mai bună răcire a peretelui în zona de intrare a fluidului primar.
Încrucişat: implică intersectarea după direcții perpendiculare a celor doi agenți termici. Aici se
disting trei situaţii: ambele fluide amestecate (figura II.4.c.) un fluid amestecat şi celălalt neamestecat
(figura II.4.d.) sau ambele fluide neamestecate (figura II.4.e.).
Daca avem un plan normal pe direcția de curgere a unui fluid, iar pe suprafața acelui plan
temperatura este constantă, spunem ca acel fluid este amestecat. În plus, în cazul unui fluid amestecat,
există variație de temperature numai pe direcția sa de curgere. Dacă avem de-a face cu un fluid care
prezintă variații de temperature și pe direcția normală de curgere, spunem că acel fluid este
neamestecat. [5].
Pentru clarificare, în figura II.5. se prezintă cazul curgerii în curent încrucişat cu ambele fluide
neamestecate şi profilul temperaturii unuia dintre fluide după direcţia de curgere şi perpendicular pe
acesta.

15
 Fig. II.5: Curgerea în curent încrucişat cu fluidele neamestecate a) schema; b) variaţia temperaturii [3]

Dacă agenții termici prezintă mai multe tipuri de treceri prin țevi sau prin manta, apare cazul
unei curgeri compuse (fig. II.6), acest tip de curgere fiind o combinație a celor trei tipuri anterioare de
curgere.
Dacă apare cazul curgerii în curent încrucișat și curent mixt, valoarea medie a diferenței de
temperatură dintre agenții termici se situează între echicurent și contracurent. [10].

Fig. II.6: Curgerea compusă

16
 Referitor la destinația schimbătoarelor de căldură, este de menționat ca acestea pot îndeplini
diverse roluri, precum: răcitoare, preîncălzitoare, vaporizatoare, generatoare de vapori, răcitoare
frigorifice, condensatoare, boilere, etc.
Schimbătoarele de căldură mai pot fi clasificate și în funcție de material. Majoritatea lor sunt
metalice, suprafața lor de schimb fiind din fontă, oțel, titanium, etc. Se mai găsesc și schimbătoare de
căldură nemetalice, precum cele din sticlă, grafit sau materiale plastice.
Cele mai răspândite tipuri de schimbătoare de căldură sunt cele cu țevi și manta, datorită
simplității lor și a modului larg de răspândire. Fiabilitatea acestora este ridicată, costul este relativ
scăzut iar forma constructivă este una simplistă. Date fiind aceste caracteristici, plus faptul că industria
agro-alimentară este într-o dezvoltare continuă, lucrarea de față tratează calculul și proiectarea
schimbătorului de căldură țeavă în țeavă. [10].
Tubular Exchanger Manufacturers Asociation a realizat o clasificare constructivă a
schimbătoarelor cu țevi și manta, schimbătoare care face cca. 60-80% din piața de schimbătoare de
căldură la nivel global. În figura de mai jos (I.10), se ilustrează cel mai bine această clasificare. [4].

Fig. II.7: Schimbător cu plăci

17
 Fig. II.8: Clasificare schimbătoare de căldură TEMA

II.2. Modul de alegere al agenților termici pentru schimbătoarelor de căldură

De obicei, purtătorii de căldură sunt impuși, așadar alegerea lor nu este întotdeauna liberă. În
cazul unui schimbător destinat recuperării căldurii dintr-o resursă energetică, doar acel purtător de
căldură care urmează a fi încălzit este la libera inițiativă a proiectantului, agentul termic acestei resurse
fiind impus. Acest lucru, însă, nu se întâmplă în numeroase cazuri.
Similar, cand un schimbator de caldura are alt un rol decat cel de a recupera căldura (aașadar, doar un
rol tehnologic), este posibil ca ambii purtători sa fie impuși  de cerința tehnologică (atât răcirea unui,
dar și încălzirea celuilalt să fie cerute de tehnologie), ori agentul termic ce urmează a fi încălzit să fie
doar el impus (acesta fiind o materie prima sau un produs tehnologic în stare fluidă) și numai agentul
încălzitor să fie la libera alegere. [7].
Agenții termici trebuie să îndeplinească următoarele condiții, în scopul îndeplinirii sarcinilor lor
tehnologice:
18
- să prezinte un avantaj din punct de vedere termodinamic, adică produsul dintre greutatea specifică și
căldura specifică să fie cât mai mare, valoarea căldurii de vaporizare cât mai mare și un coeficient al
schimbului de căldură maxim, pentru maximizarea debitului unui agent termic cât mai mic (construcție
cât mai compactă a schimbătorului) ;
- vâscozitate cât mai mică;
- să prezinte stabilitate termodinamică și sa nu fie agresivi (corozivi, etc) asupra materialului din care
este confecționat schimbătorul, chiar sub actiunea indelungata a temperaturilor mari;
- să nu favorizeze depunerile pe suprafețele de contact, deoarece acest lucru duce la micșorarea
coeficientului global al trecerii căldurii, dar și a secțiunilor de trecere a agentului prin aparat;
- componenta preț/calitate este una foarte importantă; calitatea agentului termic este foarte importantă,
răspândirea locală și producția locală a agenților termici fiind, de asemenea, un mare beneficiu.

Atunci când se aleg agenții termici, este necesar ca ,în fiecare caz în parte, sa se tina cont în
detaliu de toate instalațiile aferente schimbătoarelor de căldura în ansamblu, și anume atât de conditiile
functionale cat si de cele economice.
Agenții termici cei mai utilizați au fost prezentați în secțiunile anterioare. Cei mai folosiți dintre
aceștia sunt aburul și apa. Din perspectiva avantajului și dezavantajului acestora, mai jos se prezintă de
ce e avantajos a folosi apă și abur drept agent termic.
Apa are drept avantaj criteriul prețului scăzut si cel al răspândirii, al unui coeficient ridicat de
schimb de caldura si al transportului facil chiar și pe distanțe mari, având pierderi reduse de caldura ,
dar dezavantajele interdependenței temperatură - presiune și al necesității unor instalații de pompare
relativ scumpe. [5].
Aburul are drept avantaj unui cost relativ scăzut, iar în cazul în care, în schimbătorul de căldură
se produce procesul de condensare, are si urmatoarele avantaje principale:
- are nevoie de un debit redus,
- temperatura de condensare având o presiune dată și coeficient ridicat de schimb de căldură
superficial este constantă.

Prezintă însă următoarele dezavantaje:

- interdependența temperatură – presiune relativ scăzută la presiuni mici, uzuale;
- există necesitatea folosirii unor dispozitive special destinate separării condensului și evacuării
acestuia,

19
 - coeficientul schimbului de căldură relativ mic si existența limitării relative a distanțelor de
transport.

Gazele prezintă drept avantaj principal independența dintre temperatura de lucru si presiunea de
lucru. Dezavantajele principale ale acestora sunt:
- caldura specifică redusă;
- distanțe de transport reduse;
- distanța de transport economic foarte redusă;
- micșorarea corespunzătoare a coeficientului de schimb de căldură (pentru gaze de ardere);
- creșterea rezistenței hidraulice.
În cazul în care se iau în considerare parametrii de stare ai aburului, există trei calități:
- abur saturat;
- abur umed;
- abur supraîncălzit. [6].

Cele trei calități se caracterizează cu ajutorul diagramei de mai jos, în coordonate T – S.

Fig. II.9: Diagrama T – S abur

20
 Punctul A corespunde aburului supraîncălzit, punctul B al aburului saturat iar punctul C
aburului umed. Cel mai bun agent termic de aici este aburul saturat iar cel slab agent termic din această
categorie este cel al aburului supraîncălzit. Acest lucru este datorat prezenței operației de condensare în
contact cu o suprafață de lucru mai rece. Aburul supraîncălzit se comportă ca un gaz, în condițiile
intrării acestuia îm contact cu o suprafață de lucru mai rece. Căldura pe care o cedează aburul
supraîncălzit prin răcire este mică, transferul acesteia prin suprafața de schimb fiind destul de lent.
Aburul umed este, de fapt, un amestec de vapori saturați și lichide ce provin de la condensarea parțială
a aburului saturat.În situașiile practice, aburul este întotdeauna umed, datorită condensării parțiale
inevitabile la transportul aburului prin conducte de la generator la utilizatori, chiar daca izolarea
termică a conductelor este una foarte bună. Conținutul de umiditate al aburului se numește titlul
aburului.
Uleiurile minerale se folosesc în cazul încălzirii la temperaturi de până la 300 grade Celdius.
Ele se folosesc în băi de încălzire, însă au proprietăți termice modeste, având vâscozitate mare și
căldură specifică și conductivitate scăzute. Aplicațiile acestora sunt:
- agent termic (pentru încălzire) casnic și industrial;
- se produc vapori și apă caldă;
- se încălzește aerul;
- se menține controlată temperatura spațiilor de depozitare;
- încălzire prin schimb de căldură;
- încălzirea băilor de tratament termic, autoclave, reactoare, cuptoare, evaporatoare, matrițe,
tunele de uscare, prese;
- în procese de fabricatie (ciment, hartie, industria lemnului, etc....).
Avantajele acestor uleiuri minerale sunt:
- au securitate în funcționare;
- au durată de viață ridicată;
- au o bună stabilitate termică;
- punct de aprindere ridicat;
- indice de vâscozitate ridicat.
Pentru temperaturi de pana la 500 grade Celsius pentru încălziri se folosesc săruri topite, care
sunt, de fapt, săruri anorganice, în special azotiți și azotați de sodiu și de potasiu. [4].
Când este necesară o răcire, se folosesc următorii agenți termici:
- apa de răcire;

21
 - gheața;
- aerul;
- bioxidul de carbon solid sau zăpadă carbonică;
- solele;
- etc.

Apa de răcire este, dintre agenții termici de răcire, cel mai folosit astfel de agent
termic.Temperatura apei depinde de locul de unde provine. Pentru apele din fântâni sau puțuri,
temperatura acesteia variază între 10 -15 grade Celsius, constante în tot timpul anului. Cea din lacuri
variază între 0 – 5 grade Celsius (iarna) și 18 – 25 grade Celsius vara. Apa de răcire este recirculată în
turnurile de răcire. O schemă a unor astfel de turnuri o identificăm în schema de mai jos.

Fig.II.10: Schemă de principiu turn de răcire

Gheața este folosită pentru răciri de până la 2 – 5 grade Celsius, modul de amestecare fiind
direct cu substanța care trebuie răcită.
Aerul poate răci până la temperaturi de minim 65 grade Celsius, fiind folosit în regiunile în care
apa este o resursă rară.
Bioxidul de carbon solid este folosit pentru răciri de până la -78 grade Celsius. Are proprietatea
de a sublima cu un efect termic de 574 kJ/kg.

22
 Solele sunt soluțiile apoase ale anumitor săruri anorganice sau organice, precum: clorura de
sodiu (sarea de bucătărie), clorura de calciu și de magneziu, glicerina, metanolul, etilenul, glicolul, etc.
Ele au temperaturile de îngheț cuprinse între -35 și -40 grade Celsius. Aceste sole sunt răcite la
temperaturi scăzute în anumite instalații frigorifice, asemenea celei prezentate în figura de mai jos.

Fig.II.11: Instalație de răcire pentru sole

În diagrama T – S de mai jos, se prezintă ciclul de vaporizare al unei astfel de instalații.

Fig. II.12: Diagrama de vaporizare instalații răcire sole

Fazele ciclului sunt:

- ab – comprimarea;
- bc – răcirea vaporilor supraîncălziți;
23
 - cd – condensarea acelor vapori saturați;
- de – destinderea izoentalpă;
- ea – evaporare izobară. [6].

II.2. Metodologia de calcul a unui schimbător de căldură

În general, exceptând schimbatoarele de căldură cu amestec, pentru toate tipurile de
schimbătoare se pot face 2 tipuri de calcule termice și anume :
           - calcul de proiectare - când se cunoaste fluxul de căldură și trebuie calculată suprafața de
schimb de căldură ;
          - calcul de verificare - când se alege un schimbător de căldură cu o suprafață de schimb
cunoscută în anumite condiții tehnice și se calculează fluxul de căldură posibil de realizat în condițiile
de lucru concrete în care funcționează acesta ;
          - calculul termic în ambele situații constă în rezolvarea simultană a 2 relații de bază care, pentru
elementele de suprafață ΔS, sunt ecuația de bilanț termic și ecuația de transmitere a căldurii.
Algoritmul de calcul pentru un schimbător de căldură fara amestec este prezentat mai jos.
1. Se calculează cantitatea de căldură intrată în schimbător. Așadar, trebuie să se respecte
următoarea relație :

Qintrare =Qieșire (1)

Adică acea cantitate de căldură care intră trebuie să fie egală numeric cu acea cantitate de căldură care
iese la sfârșitul procesului, luându-se în considerare inclusive pierderile de căldură. Căldura de intrare
reprezintă suma căldurilor de intrare ale agentului termic și ale subtanței care trebuie răcite. Luandu-se
în considerare inclusive pierderile, căldura primită de substanța ce trebuie încălzită este egală cu
căldura cedată de agentul termic raportat la randamentul aparatului.
2. Se solicită dimensiunile interioare și exterioare pentru țevile schimbătorului de căldură dorit.
3. Se adoptă coeficientul global de schimb de căldură. Acesta se consideră ca variind între 800 –
1200 kJ/m2·h·grd și se introduce mărimea care definește gradul de încălzire în unitatea de timp
v1 .
4. Se calculează caracteristicile agentului termic și a substanței de încălzit. Prin aceste
caracteristici se înțelege determinarea căldurilor specifice a agentului termic și a substanței de
încălzit.

24
 5. Se determină diferența medie logaritmice de căldură dintre temperaturile inițiale și finale ale
agentului primar și secundar.
Așadar:

ΔT max =T 2−T 1 ,

ΔT min =T '2−T '1 (2)

ΔT max− ΔT min
ΔTlog= (3)
ΔT max
ln
ΔT min

6. Se calculează suprafața totală de schimb de căldură, cu următoarea formula:

Q primit
S= ( 4)
k·ΔTlog

7. Se alege constructiv lungimea țevilor.

8. Se calculează suprafața schimbului de căldură a unei țevi cu următoarea formulă:
St =π d e L ( 5 ) .

Apoi se calculează numărul de țevi necesar:

S
nt = (6)
St

9. Se calculează diametrul interior al mantalei schimbătorului:

Di=Dt +u ( 7 ) ,

unde D t =
√ 4 At
π
, A t =nt · t 2 · sinα ,

t = pasul dintre țevi.

25
 t = 1.22·d e iar unghiul α este unghiul esichierului pe care se poziționează țevile.

10. Se calculează suprafețele de trecere ale purtătorilor de căldură:

2
π di
St 1 =nt (8)
4

2 2
π Di π de
St 2 = −n (9)
4 t 4

11. Se calculează vitezele purtătorilor de căldură

magtermic 1
w 1= (10)
1
S t 1 · ρ·
h

magtermic 2
w 2= ( 11)
1
St 2 · ρ·
h

12. Se calculează numărul lui Reynolds pentru substanța ce trebuie încălzita și pentru agentul
termic.

w 1 · di
Re 1= (12)
v1

w2 · d i
R e 2= (13)
v1

13. Se calculează coeficientul de trecere al căldurii Nusselt:

0.8 0.23
Nu 1=0.021 · ℜ · Pr ε c ε 1 ε r (14)

ε c – factor de corecție care ține cont de influența variației proprietăților fizice ale stratului limită;
26
 Pr agprincipal
ε c= (15)
Pr secundar

ε 1 – factor care ține de felul curgerii;

De obicei, acest factor este 1.
ε r – factor care ține de schimbarea direcției curgerii. Se calculează cu relația:

di
ε r=1+1.8 (16)
R

14. Se vor calcula coeficienții de convecție

λ1 λ1
α 1=Nu1 , α 2 =Nu2 (17)
di d ech

15. Se recalculează coeficientul global de căldură și abaterea, folosind relațiile de mai jos.

π
K '= (18)
1 1 d 1
+ ln e +
α 1 di 2 λ d i α 2 d e

'
K−K ( )
ΔK = 19 [ 2 ,3 ]
1200

27
 Capitolul III
Schimbătorul de căldură țeavă în țeavă folosit în industria alimentară

III.1. Importanța acestora în industrie

Schimbătoarele de căldură "țeavă în țeavă" sunt incluse într-o grupă separată, cu toate că ele în
realitate nu sunt decât schimbatoare de caldura simple. În loc de un fascicul de țevi, însă, avem o
singură țeavă. Pentru a obține anumite beneficii de ordin funcțional, se recomandă ca alegerea
preliminară a diametrului interior să fie mai mic, în acest caz obținându-se viteze mari ale fluidului și
coeficienți mari de transfer de ambele părți ale țevii mici. Prin aceasta consumul de agenți termici poate
fi foarte mic. Schimbătoarele de căldură "țeavă în țeavă" sunt cu contracurent și se pot utiliza nu numai
ca răcitoare și condensatoare, ci și ca încalzitoare. Dacă avem un consum ridicat de agent termic,
schimbătoarele de caldură "țeavă în țeavă"se compun din câteva secții racordate paralel. Vitezele mari
de lucru ale agenților termici împiedică depunerile de precipitare. [7].

Fig.III.1: Schimbător țeavă în țeavă [6]

28
 Dacă nu se impune curățirea spațiului din țeavă și dintre țevi, schimbătoarele de căldură se fac
nedemontabile. Construcția este foarte simplă și consumul de metal, în comparație cu alte construcții de
același tip, este minim.
Dacă se cere curățirea spațiului dintre țevi, construcția schimbătorului se execute demontabilă.
Pentru a minimiza numărul de îmbinări, fiecare tronson al schimbătorului este format din
elemente sub formă de U. Flanșele capetelor țevilor trebuie să fie și ele demontabile. Etanșarea se face
cu o singură garnitură care are și rol protector în compensarea dilatărilor termice.
Jocurile dintre țevi sunt etanșate de ambele părți cu garnituri, unde bucșa fixă și cea de
strângere se execută din două jumătăți. Jumătățile fiecărei bucșe fixe se sprijină pe patru șuruburi
introduse în bosajele mantalei, după ce țeava a fost introdusă în manta.
Lucrarea de față își propune să prezinte calculul unui schimbător țeavă în țeavă folosit în
industria vinului și a prelucrării produselor horticole.
Când se prelucrează produsele vinicole, se au în vedere următoarele operații termice:
- termomacerația strugurilor sau a boștinei, pentru extracția coloranților și a altor substanțe din
pielița fructelor;
- răcirea mustului pentru evitarea fermentării înainte de limpezirea acestuia;
- limpezirea mustului pentru coagularea proteinelor;
- conservarea sucurilor de fructe și a vinului pentru pasteurizare și refrigerare.

Se numește operație de termomacerație acea operația tehnologică care se bazează pe încălzirea

strugurilor sau mustuielii în vederea extracției culorii din pielița boabelor.
Pentru a se evita fermentarea, mustul trebuie încălzit timp de 2 minute la 85 – 90 grade Celsius
și imediat răcit la 15-16 grade.
Acest procedeu al termomacerației are următoarele avantaje:
- valorificarea recoltelor atinse de putregaiul cenușiu;
- permite reducerea SO2 ;
- scurtează durata de fermentare;
- conduce la pronunțarea culorii roșie;
- manopera este cu mult redusă;
- unele operații dificile sunt eliminate;
- utilizare mai bună a capacităților de fermentare;
- productivitate ridicată;

29
 - permite separarea operațiilor de macerare și fermentare și dirijarea individuală a acestora;
- termomacerarea evită apariția gustului fenic care apare la strugurii alterați.

Schimbătorul țeavă în țeavă este utilizat în scopul termomacerarării mustuielii, prin circularea

repetată în masa acesteia  a fazei lichide (must) încalzite. În acest fel, o proporție de 70% din mustul
separat va trece prin schimbătorul de căldură și se va încălzi la aproape 85°C. Mustul încălzit astfel
circulă din nou prin mustuiala din care provine, tot acest proces repetându-se pâna în momentul când
temperatura acesteia ajunge la 70°C. Pentru a se ajunge la această temperatură, într-un timp cât mai
scurt, fără ca să se depășească temperatura de 85°C a mustului, este impus ca debitul de recirculare al
mustului să fie de cinci ori mai mare decât debitul mustuielii.
Procesul acesta se caracterizeaza prin creșterea rapidă și omogenă a temperaturii fara a se risca
supraîncalzirea părților solide. Același procedeu poate fi folosit și la termomacerarea strugurilor
nezdrobiți, unde agentul termic este vinul cu o gradație de 8% vol. încalzit la 50°C. Acțiunea simultană
a alcoolului și căldurii permite reducerea duratei de macerare la 10 minute. [10].

Fig. III.2: Schimbător țeavă în țeavă pentru industria vinului [9]

III.2. Alegerea principalelor elemente constructive

Alegerea elementelor constructive ale aparatului se face în funcție de diverse criterii și restricții,
fie de natură constructivă fie de natură tehnologică.
a)Cum se alege tipul de manta? Cel mai folosit tip de circulație este cel cu o trecere, unde
diferența de temperatură este maximă. Dacă se dorește minimizarea pierderii de presiune pe partea
mantalei, se utilizează o manta cu curgere dirijată. În schimb, aici, se reduce eficiența aparatului.
30
 În cazul curgerii încrucișate fără șicane interioare, se pot obține cele mai mici pierderi de
presiune.
b)Cum se alege capacul de distribuție? Criteriul principal îl constituie ușurința accesului la
placa tubulară pentru a o curăța. Cel mai simplu acces îl constituie soluția cu cap tubular demontabil.
Soluția cu capac elipsoidal necesită o demontare mai complicată, însă pierderile de presiune sunt mult
mai mici.
c)Cum se alege capacul de capăt? Se utilizează țevi în funcție de U, la fel cum se va folosi și în
cazul prezentat în lucrarea de față.
d)Cum se aleg șicanele? În schimbătoarele tubulare pot fi utilizate ţevi lisé sau cu aripioare. În
general, pentru a obţine un transfer de căldură ridicat, se indică utilizarea unor ţevi cu diametre mici,
însă în multe cazuri diametrul minim al ţevilor este impus, pentru a putea realiza curăţirea mecanică a
acestora, la circa 20 mm, din aceleaşi considerente lungimea ţevilor limitându-se la 5 m.
e)Cum se face intrarea fluidului în manta ? Se face cu ajutorul unor ștuțuri speciale, sudate pe
aceasta. Daca viteza fluidului este mare la impactul cu țevile, se produce o eroziune a lor sau acestea
vibrează.
f)Cum se alege numărul de treceri ale agenților prin țevi? Numărul de treceri (Ntr) este impus
de debitul care circulă prin ţevi şi viteza acestuia, astfel încât să se obţină un raport între lungimea şi
diametrul aparatului în limite acceptabile (L/D<15).
g)Cum se alege fluidul care va curge prin țevi? Alegerea fluidului va fi în concordanță cu
următoarele condiții:
i) Puritatea fluidului – fluidul mai murdar se va introduce prin interiorul ţevilor care pot fi uşor şi
eficient curăţate mecanic. Spaţiul dintre ţevi şi manta este greu de curăţat mecanic, utilizându-se de
obicei, dacă este necesară, curăţarea mecanică.
ii) Coroziunea – fluidul coroziv va circula prin interiorul ţevilor, așadar materialul trebuie să fie unul
anticoroziv.
iii) Presiunea – fluidul cu presiune mai ridicată este indicat să circule prin ţevi, care, având diametrul
mic, rezistă la presiuni ridicate fără a fi necesare grosimi mari ale peretelui. În cazul când fluidul cu
presiunea ridicată ar circula prin manta, grosimea acesteia, deci şi costul ei, ar creşte considerabil.
iv) Temperatura – fluidul fierbinte trebuie sa circule prin țevi, pentru a evita aspectele nedorite cauzate
de temperatură asupra mantalei.
v) Toxicitatea – fluidele toxice, inflamabile, explozive sau scumpe se vor introduce în partea cea mai
etanşe a aparatului, de obicei în interiorul ţevilor, luându-se măsuri speciale de etanşare.

31
vi) Debitul– fluidul cu cel mai mic debit este indicat să se introducă în manta deoarece, la curgerea
peste ţevi, regimul turbulent apare la valori mai mici ale numărului Reynolds.
vii) Vâscozitatea – fluidul mai vâscos se va introduce în manta, în această zonă obţinându-se un regim
turbulent de curgere la valori mult mai mici ale criteriului Reynolds.
viii) Pierderile de presiune – dacă pentru un fluid pierderile de presiune sunt strict limitate, acesta va fi
introdus în ţevi, unde calculul pierderilor este mai exact şi se pot lua măsuri pentru limitarea pierderilor
de presiune, în special prin limitarea vitezelor. Calculul constructiv se face în strânsă corelaţie cu
calculul termic şi are drept scop:
- determinarea secţiunilor de trecere a agenţilor termici;
- stabilirea dispoziţiei suprafeţei de schimb de căldură;
- stabilirea dimensiunilor principale ale aparatului. [8].

32
 Capitolul IV
Calculul constructiv și termic al schimbătorului de căldură țeavă în țeavă

IV.1. Calculul termic. Bilanțul termic

Schimbătorul din cazul de față este un schimbător folosit în industria vinurilor. Circulația
fluidelor este în contracurent și trebuie sa încălzească o cantitate de must având m1=200 kg /h, de la
temperatura de t 1=40 grade Celsius la de t 2=75grade Celsius. Căldura specifică a mustului este de
3726 J/kg·K. Drept agent de încălzire se folosește apa, aceasta intrând în schimbător la temperatura de
90 grade Celsius și cu un debit de 350 kg/h. Coeficientul global de transfer de căldură variază între
valorile 800 și 1200, în cazul de față alegându-se valoarea de 1004W/m2·K. [6].
La intrare: - 200 kg must;
- 350 kg apă caldă.
La ieșire: - 198 kg must;
- 345 kg apă răcită;
- 7 kg pierderi.

Schema de principiu este prezentată mai jos.

Fig. IV.1: Schemă de principiu încălzire must în schimbător

33
Qin=Qies (19)
Qin  - cantitatea de caldura intrata în schimbatorul de caldura;
Qies - cantitatea de caldura iesita din schimbatorul de caldura.

Qin = Qmust intrat + Qapă caldă (20)

        Qmust intrat - cantitatea de caldura a mustului;
        Qapă caldă - cantitatea de caldura a apei calde ( aceasta fiind agentul termic).

        Qmust int = mmust ∙ cmust ∙tmust intrat (21)

           

             mmust - cantitatea de must de încălzit [kg]

        cmust  - căldura specifică a mustului [J/kg·K]
        tmust intrat = 40°C = 40+273 = 313 K
        Qmust intrat =  mmust ∙ cmust ∙tmust intrat
                        = 200kg · 3726·313 K
                        = 233 247 600 J

Qmust intrat 233247 600 J

         = =3 887 460 (22)
h 60 s

        Qapă caldă = mapă caldă · capă caldă · tapă caldă

        mapă caldă  - cantitatea de apă caldă intrată în schimbător;
        capa calda - caldura specifică a apei calde;
        tapă caldă - temperatura apei calde;
        mapa calda = 350kg
        capa calda = 4190J/kg·K (la 90°C)
        tapa calda = 90°C = 90+273 = 363°K
        Qapa calda = 350kg · 4190=532339500 J

Qapăcaldă
         =¿8 872 325 J/s
h
34
        Qin = Qmust+Qapă caldă
              = 233 247 600 +532 339 500=765 587 100 W
       
        Calculul cantitatii de caldura iesita din schimbatorul de caldura "teava în teava"

        Qies = Qmust încalzit + Qapa racita + Qp (23)

        Qmust încalzit - cantitatea de caldura primita de must;
        Qapa racita - cantitatea de caldura cedata de apa calda;
        Qp   - cantitatea de caldura pierduta cu mediul extern;
        Qmust încalzit = mmust încalzit ∙ cmust încalzit ∙tmust încalzit (24)
        mmust încalzit - masa de must încalzita [kg];
        cmust încalzit - caldura specifica a mustului încalzit [J/kg·K];
        tmust încalzit - temperatura mustului încalzit;
        mmust încalzit = 198kg
        cmust încalzit = 3726J/kg·K
        tmust încalzit = 75°C = 75+273 = 348°K    
        Qmust încalzit  = mmust încalzit ∙ cmust încalzit ∙tmust încalzit (25)
       
                      = 198kg · 3726
                      = 256 736 304J
       
Qmust încălzit J
         =4 278 938. 4
h s

        Qapa racita = mapa racita ∙ capa racita ∙ tapa racita

             mapa racita - masa de apa racita;
       
        capa racita - 4180J/kg·k;
        tapa racita  = 78°C = 78+273 = 351°K
        Qapa racita = 345kg · 4180J/kg·k · 351°K
                  
                   = 506177100J
35
 Qapărăcită
         =¿8436285 J/s
h

        Qp = Qin - (Qmust încalzit + Qapa racita)

              = 765 587 100 -(256 736 304J +506 177 100)
              = 2 673 696 W.

IV.2. Calculul constructiv

Pentru calculul constructiv se reia algoritmul prezentat la capitolul 3.

1. Se calculează diferența medie logaritmică de căldură:

ΔT max =T 2−T 1 ,( 26)

' '
ΔT min =T 2−T 1 ,( 27)

ΔT max =75−40=35grade Celsius.

ΔT min =90−78=22grade Celsius.

35−22 13
ΔTlog= = =28 grade Celsius .
35 0.4643
ln
22

Qced =1004 · 0.735 · 3600=2 656 584 J

De obicei, randamentul pentru astfel de schimbătoare este de 98%.

Așadar:

Qced
Q primit = =2 710 800 J (28)
η

36
Suprafața totală de schimb de căldură va fi:

Q primit 2 710 800 2

S= = =96.43 m .(29)
k·ΔTlog 1004 · 28

După cum s-a amintit în capitolul precedent, pentru un schimb de căldură mai
consistent, diametrul țevilor minim 20 mm. În cazul de față, diametrul interior al țevii se alege
30 mm constructiv, iar cel exterior se alege 35 mm. Lungimea unei țevi se alege cel mult 5 m
lungime (recomandat). În cazul de față, se alege 3 m lungime.

2
S=π· d e · L=0.32987 m .(30)
Relația de mai sus identifică schimbului de căldură al unei singure țevi.
Astfel, poate fi determinat numărul de țevi necesar pentru schimbător

S
nt = =293 bucăți .(31)
St

Se consideră pasul dintre țevi:

unde D t =
√ 4 At
π
2
, A t =nt · t · sinα ,

t = pasul dintre țevi.

t = 1.22·d e iar unghiul α este unghiul esichierului pe care se poziționează țevile.
t = 42.7 mm.

2 2 π 2 2
At =nt · t · sinα =293 · 42.7 · sin =462 651.53mm =0.463 m .(32)
3

Dt =
√ √4 At
π
=
4 ·0.463
π
=768 mm .

D i=Dt +u=768+ ( 6−8 ) mm=776 mm .

37
Relația de mai sus a dus la determinarea diametrului interior al mantalei.
Se calculează suprafețele de trecere ale purtătorilor de căldură:

2
π di π 30 ·30 2
St 1 =nt =293 =0.207109 m .(33)
4 4

π D2i π· 35
St 2 = −n =472947.93−8.054 .26=464 893.68 mm2 =0.4649 m2 .(34)
4 t 4

Se calculează vitezele purtătorilor de căldură

magtermic 1 200 m
w 1= = =0.3 (35)
1 1 s
S t 1 · ρ· 0.207109 · 1200·
h 3600

magtermic 2 350 m
w 2= = =0.226 (36)
1 1 s
St 2 · ρ· 0.4649· 1200 ·
h 3600

Se calculează numărul lui Reynolds pentru substanța ce trebuie încălzita și pentru agentul
termic.

0.3 · 30
Re 1= =22 500(37)
0.0000004

0.226 · 30
R e 2= =16 950 (38)
0.0000004

Se calculează coeficientul de trecere al căldurii Nusselt:

0.8 0.23
Nu 1=0.021 ·22 500 ·2.45 ε c ε 1 ε r=3032.12 ·1.23 · 0.021=78.32(39)
0.8 0.23
Nu 2=0.021 ·16 950 · 2.45 ε c ε 1 ε r =2417.33 ·1.23 · 0.021=62.44 (40)

38
ε c – factor de corecție care ține cont de influența variației proprietăților fizice ale stratului limită;

Pr agprincipal
ε c= =1(41)
Pr secundar

ε 1 – factor care ține de felul curgerii;

De obicei, acest factor este 1.
ε r – factor care ține de schimbarea direcției curgerii. Se calculează cu relația:

di
ε r=1+1.8 =1
R

Se vor calcula coeficienții de convecție

λ1 λ1
α 1=Nu1 , α 2 =Nu2
di d ech

λ 1=0.665

0.665 W
α 1=78.32 −3
=1736.1 2
30 ·10 m grd

0.665 W
α 2=62.44 −3
=1384.1 2
30 ·10 m grd

16. Se recalculează coeficientul global de căldură și abaterea, folosind relațiile de mai jos.

' π
K= =1408. 78 K (42)
1 1 35 1
+ ln +
1736.1 · 0.03 2 ·0.665 30 1384.1· 0.0 35

K−K '
ΔK = · 100=33 %( 43)
1200
39
 Se recomandă ca peretele țevilor să se încadreze în intervalul 0.5 mm – 2.5 mm. Se adoptă, în
cazul de față, valoarea de 1 mm.

Flanșele se adoptă constructiv, ținându-se cont de diametrul exterior al țevilor de conexiune dintre
țevile exterioare ale schimbătorului.

Forța de etanșare pe garnitură este:

Forța de serviciu este:

Mai sus:
b = lățimea eficace a garniturii;
Dm = diametrul exterior al țevii;
Pc = presiunea de calcul. [3].

40
 Capitolul V
Concluzii

În lucrarea de față, s-a prezentat calculul unui schimbător de căldură țeavă în țeavă, folosit în
industria vinului. Acest tip de schimbătoare au o construcție simplă, totodată fiind extrem de eficiente
și larg folosite în mai multe industrii.
S-a ales acest tip de schimbător pentru că are o construcție simplă și este eficient în obținerea
calităților vinului. S-a menționat în lucrare ca țevile trebuie sa fie lungi și cu diametru mic, astfel încât
transferul de căldură sa se realizeze eficient.
Deși are o structură simplă, gradul său de aplicabilitate este destul de extins, in mai multe
industrii.

41
 BIBLIOGRAFIE
1. Elemente fundamentale de transfer de căldură, Aristotel Popescu, Universitatea tehnică „Gh.
Asachi” Iași, Editura Eurobit, 2003.
2. Manualul inginerului termotehnician, specialiști de la Institutul de Energetică din Moscova,
Editura tehnică, București, 1962.
3. Heat exchanger dimensioning, Lappeenranta University of Technology, Faculty of Technology,
Jussi Saari.
4. Bazele termoenergeticii, Adrian Badea, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Facultatea de
Energetică.
5. Echipamente şi instalaţii termice I, Curs, Adelaida Mihaela Duinea.
6. Ingineria proceselor in textile si pelarie Vol. III , Florin Vitan -– Operatiile trasferului de caldura
si de difuzie si utilaje specifice.
7. Wikipedia.
8. www. Vinotehnica. com.
9. Schimb de căldură industrial, Editura Polirom, București, 1986.
10. Operații și tehnologii în industria alimentară, curs, conf. univ. dr. Ioan Băisan, Univ. Tehnică
„Gh. Asachi” Iași.

42
 CUPRINS

Memoriu justificativ....................................................................................................1
Capitolul I - Aspecte introductive privind partea de transfer termic industrial și a
utilizării acestora
I.1. Noțiuni teoretice de transfer termic industrial.............................................3
I.2. Scheme tehnologice folosite în industria vinului.........................................6
Capitolul II - Instalații industriale de transfer termic
II.1. Clasificare și principii de funcționare.........................................................9
II.2. Modul de alegere al agenților termici pentru schimbătoarele de căldură...17
II.3. Metodologia de calcul pentru un schimbător de căldură............................23
Capitolul III – Schimbătorul de căldură țeavă în țeavă folosit în industria vinului
III.1. Importanța acestora în industrie.................................................................27
III.2. Alegerea principalelor elemente constructive............................................29
Capitolul IV – Calculul constructiv și termic al schimbătorului țeavă în țeavă
IV.1. Calculul termic. Bilanțul termic.................................................................31
IV.2. Calculul constructiv....................................................................................34
Capitolul V – Concluzii................................................................................................38
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................39

43
44