Bazele Hardware ale

echipamentelor de
calcul si multimedia
curs
Funcţiile generale ale unui sistem
informatic multimedia
❑ Funcţiile unui sistem birotic decurg atât din
obiectivele pe care şi le propune birotica, acelea de
automatizare şi informatizare a activităţii de birou şi
administraţie, cât şi din mijloacele pe care
electronica, informatica şi comunicaţiile i le oferă în
vederea realizării acestor obiective. În acest sens, în
fig. 1. 2 se prezintă, într-o abordare cibernetică,
funcţiile generale ale sistemelor informatice de birou
si principalele corelaţii dintre acestea.
❑ De remarcat, că informaţia odată introdusă în sistem,
fie se prelucrează imediat, în timp real, fie se
memorează pentru prelucrări ulterioare, nefiind
exclusă nici posibilitatea transferării ei, la ieşire, fără
a fi memorată sau prelucrată de către sistem.
 FUNCŢIA DE COMANDĂ A SISTEMULUI

FUNCŢIA DE FUNCŢIA DE IEŞIRE A

INTRODUCERE A FUNCŢIA DE INFORMAŢIEI
INFORMAŢIEI PRELUCRARE

FUNCŢIA DE MEMORARE

Fig. 1.2
 Informaţia aflată în memoria unui sistem birotic, poate
servi în procesul de prelucrare sau poate fi valorificată
prin consultare locală ori comunicată solicitanţilor prin
intermediul reţelelor de comunicaţii.

 În condiţiile dinamicii actuale de dezvoltare a biroticii

în general şi a tehnicii de calcul în special,
problematica concepţiei în cercetarea şi proiectarea
specifică domeniului este deosebit de complexă.
Aspectele cercetării în acest domeniu privite evolutiv,
de la nivelul anilor 1981, când IBM a lansat prima
structură de calcul în concepţia de computer personal
(PC), au îmbrăcat forme deosebit de variate, utilizând
concepte multidisciplinare, atât fundamental teoretic
cât mai ales tehnologic. Astfel, în primii ani, termenul
de PC nu era foarte strict; el se referea la orice
structură de calcul care îndeplinea anumite funcţiuni,
sub aspect conceptual, destul de largi.
 De fapt, folosind o definiţie specializată, un
PC înseamnă o structură de calcul
compatibilă cu primul IBM Personal
Computer-adică un calculator care
foloseşte un procesor care este capabil să
înţeleagă aceleaşi programe şi limbaje de
programare ca şi primul PC lansat pe piaţă
la nivelul anului 1981.
 Ulterior, se utiliza conceptul de structură
"compatibilă IBM ", deoarece în acei ani de
început (aproximativ 1981-1987), modelul
IBM era standardul industrial acceptat pe care
îl copiau toţi producătorii. După 1987
termenul de "compatibil IBM" a fost treptat
substituit cu "compatibil PC" ca urmare a unui
fenomen legat de apariţia şi a altor
producători de astfel de structuri de calcul
alături de IBM.
 Folosind această definiţie mai limitată, un
PC este o structură de calcul al cărui model
se bazează, în linii mari, pe cea a primului
IBM PC. Microprocesorul este produs de Intel
sau de către o altă firmă, dar în acest din
urmă caz este astfel proiectat încât să
emuleze un microprocesor Intel.
 Celelalte componente hardware

respectă normele impuse de standardele

specifice domeniului, aşa zisele

standarde de certificare.
 Deci, de fapt prin standardizare sunt
instituite mijloacele de certificare a
faptului că un PC respectă o anumită
clasă de performanţă. Interesant de
subliniat este faptul că în sine, acestea
nu sunt standarde impuse de mari
organisme internaţionale precum ANSI
(American National Standards Institute),
IEEE (Institute of Electrical and
Electronic Engineers) sau ISO
(International Standards Organization) şi
nici nu sunt garantate de organizaţii
guvernamentale.
 Sunt de fapt specificaţii arbitrar stabilite de o
singură companie sau de o organizaţie
industrială de testare a pieţii. Singura
modalitate de impunere, este de fapt, furnizată
de legea înregistrării mărcii; deci, iniţiatorul
standardului este proprietarul mărcii
înregistrate care apare pe eticheta asociată şi
în final, poată să dispună cine are dreptul să
utilizeze marca înregistrată.
 În această situaţie sunt două mari
organizaţii şi anume:
➢ Multimedia PC Marketing Council,
➢ Microsoft Corporation.
 Aceste două organizaţii au iniţiat şi
lansat standarde de certificare a PC-
urilor şi decid dacă un sistem de calcul
respectă ca atare aceste standarde.
Atestarea acestei încadrări în normele
impuse o constitue permisiunea ca
produsul respectiv să poarte eticheta
de marcă înregistrată. Pe de altă parte,
această etichetă confirmă şi faptul că
respectivul PC funcţionează cu
produsele de software impuse şi
produse de cele două organizaţii.
 În acest sens, un exemplu concludent este eticheta
MMX a firmei Intel care pe lângă alte aspecte ea atestă
compatibilitatea hardware precum şi cea software.
 Organizaţia Multimedia PC Marketing Council a impus
primul standard de certificare a tuturor sistemelor de
calcul destinate rulării programelor multimedia, în
acest sens s-a impus conceptul de PC Multimedia, ca
fiind un sistem de calcul într-o configuraţie (sub
aspectul perifericelor, pe de o parte), capabil să preia
informaţii sonore precum şi imagini, pe care să le
prelucreze pe baza unui software specializat (pe de
altă parte) conform normelor multimedia.
 Deci, este firesc că pentru prelucrarea acestor
informaţii complexe sistemul de calcul respectiv să fie
dotat cu un microprocesor foarte puternic precum şi cu
echipamente de stocare de mare capacitate şi viteze
de acces foarte mari. Toate aceste deziderate au fost
cuprinse integral în standardele de certificare ale
organizaţiei MPCMC (Multimedia PC Marketing Council).
 În anul 1996, organizaţia MPCMC este înlocuită ca
proprietar al specificaţilor multimedia PC de un
comitet al organizaţiei Software Publishers Association,
denumit Multimedia PC Working Group (MPCWG). O
dată cu apariţia sistemelor de operare de tip Windows,
puterea de calcul a sistemelor PC a crescut vertiginos
ca o cerinţă imperios necesară impusă de aceste noi
sisteme de operare. Sub acest aspect, firma Microsoft a
impus un set minim de cerinţe pe care trebuie să le
îndeplinească un PC pentru a fi certificat ca atare sub
sigla Windows. Acest set de cerinţe este cunoscut sub
denumirea de " Ghiduri de proiectare PC 9x " (PC 95 -
PC 99). Normativele cele mai cunoscute elaborate pană
în prezent pentru ca un PC să poată îndeplini condiţia
de "Designed for Windows" sunt:
❑ Ghidul de proiectare hard pentru Microsoft Windows
95,
❑ Suplimentul ghidului de proiectare hard pentru PC 95,
❑ Ghidul de proiectare hard pentru PC 97,
❑ Ghidul de proiectare a sistemelor PC 99.
 Este deosebit de interesant de remarcat că prin
specificaţiile standardului PC 97, spre exemplu,
se evidenţiază împărţirea industriei de sisteme
de calcul în următoarele direcţii principale:
❑ PC cu cerinţe minime care rulează cu sistemul
de operare Basic PC 97;
❑ PC folosit curent în afaceri (destinat mai ales
operaţiilor economice, de management de
marketing etc.) denumit ca structură
Workstation;
❑ PC utilizat pentru acasă cu destinaţii
universale, aşa zisa structură Entertainment PC
97.
 În funcţie de necesităţi şi de domeniile de
utilizare PC - ul se poate diferenţia în
arhitecturi cu configuraţii diverse. Sub acest
punct de vedere se pot distinge următoarele
tipuri de structuri:
❑ Staţii de lucru (workstation) - sunt acele
sisteme puternice, specializate în general
pentru o singură destinaţie; de exemplu o
staţie de lucru grafică (staţie grafică) este un
calculator puternic, proiectat pentru a prelucra
cu mare viteză desene tehnice sau alte imagini
complexe, în general aceste sisteme au o
arhitectură diferită de cea a unui PC clasic fiind
mult mai complexe sub aspectul structurii
hardware.
❑ Serverele – sunt acele sisteme care în
general asigură un set de resurse ce pot fi
utilizate de alte calculatoare care sunt
conectate cu respectivul server. Resursele
pot fi fişiere (programe, baze de date,
biblioteci etc), dispozitive de ieşire
(imprimante, plottere, dispozitive de
înregistrare pe film) sau dispozitive de
comunicaţii (modemuri sau facilităţi de
acces la Internet).
❑ În general un server este un calculator rapid şi desigur
destul de scump. Totuşi, nu este obligatoriu ca serverul
sa fie la fel de puternic ca şi PC- urile pe care le
deserveşte, mai ales dacă este cazul unei reţele de
mici dimensiuni. Comparată cu efortul implicat de
rularea interfeţei grafice a sistemelor de operare
moderne, preluarea unor fişiere de pe disc şi
distribuirea acestora către alte PC- uri este o sarcină
destul de uşoară. De obicei, un PC obişnuit este
suficient. Pe de altă parte, serverul unei corporaţii de
mari dimensiuni are nevoie de un nivel înalt de
securitate şi de fiabilitate, deoarece de el depind un
număr mare de staţii de lucru şi poate chiar, în final,
existenţa întregii întreprinderi, în mod ideal, un astfel
de server prezintă toleranţă la defectări, ceea ce
înseamnă capacitatea de a suporta defectarea unuia
sau a mai multor sisteme majore, cum ar fi o unitate
de disc, sau un microprocesor, continuând să
funcţioneze fără întrerupere.
❑ Comparate cu PC - urile obişnuite, majoritatea
serverelor se diferenţiază printr-o capacitate de
stocare imensă; de obicei, un server trebuie să
asigure spaţiu de stocare pentru mai mulţi
utilizatori - zeci sau chiar sute. În cea mai mare
parte a timpului, serverele funcţionează
nesupraveghiate; deşi interacţionează cu mai
multe PC - uri, serverul rulează rar programe în
memoria proprie, pentru un singur utilizator.
Programele rulate de server au ca sarcină
principală citirea fişierelor şi distribuirea
acestora la adresele corespunzătoare. Deci, deşi
este parte a unei interacţiuni, serverul nu este
interactiv în acelaşi mod ca un PC individual.
❑ Calculatoare personale Interactive - La
începutul anului 1996, firma Microsoft impune
termenul de SIPC (Simply Interactive Personal
Computer - Simple Calculatoare Personale
Interactive) în conceptul pe care acest gigant
software îl are despre ceea ce vor deveni, în
final, calculatoarele personale. De fapt,
această denumire nu prea reflectă conceptul pe
care îl presupune. Un calculator SIPC este
departe de a fi chiar aşa de simplu. Este de
fapt, un dispozitiv complex de deservire a
utilizatorului fizic care în final va deveni centrul
sistemului electronic casnic cotidian. PC - ul
va trebui să acopere activităţi diverse, începând
de la simple jocuri distractive, şi continuând cu
realizarea funcţiilor unui sistem stereo cu
posibilitatea de a crea şi a reda sunete ca şi un
sintetizator, sau să redea imagini video cu
rezoluţie mai mare ca un video-casetofon etc.
În contextul multiplelor funcţii pe care un SIPC
trebuie să le îndeplinească el trebuie astfel
conceput încât să nu necesite intervenţii de
depanare mai complexe decât cele impuse celui
mai simplu articol electrocasnic.
❑ Calculatoare de reţea - Direcţia de dezvoltare opusă conceptului
de PC casnic (home PC) o constitue categoria de calculatoare de
putere mai mică, concepute şi proiectate pentru utilizare
interactivă, cu date şi programe furnizate de către surse externe,
principala sursă, în acest sens, fiind desigur reţeaua Internet.
Acesta este motivul pentru care de multe ori aceste structuri sunt
întâlnite sub denumirea de casete Internet (Internet Box). Acelaşi
concept se află şi la baza denumirii de " calculator de reţea
(Network Computer) ", cunoscut în literatura de specialitate, sub
denumirea abreviată de " NC ". Ca şi " caseta Internet ", un " NC "
este o formă de structură de PC mai redusă, a cărei principală
destinaţie este conectarea la Internet.
 Ele permit căutarea în World Wide Web, trimitera şi receptionarea
mesajelor de poştă electronică şi rularea utilitarelor Java
distribuite prin Internet, dar le lipsesc posibilităţile de stocare a
datelor, caracteristice PC-urilor obişnuite. Bazat pe o structură
similară şi având un nume asemănător dar proiectat cu intenţii
diferite şi de alte organizaţii, "NetPC" este un PC mai convenţional
proiectat în vederea unor costuri de întreţinere mai scăzute.
Accepţiunea revizuită de PC a calculatorului Network Computer
(NC nu NetPC) reprezintă un sistem care poate lucra cu monitor
propriu, sau poate lucra cu un monitor care face parte din sistemul
casnic de deservire - un televizor, spre exemplu. În contrast cu
aceasta, o tehnologie foarte apropiată, numită Set Top Box,
realizează o legătură Internet care foloseşte ca dispozitiv de
afişare televizorul.
 Denumirea provine de la poziţia cea mai probabilă a acestei
structuri de calcul - deasupra televizorului. În aceste concepte nu
sunt noi decât denumirile - Internet Box, Set Top Box, (sau chiar
NC); conceptul datează dinainte de apariţia PC-urilor.

 SIPC este, de fapt, doar ceva mai mult decât un nume nou pentru
ceea ce se numea "terminal inteligent (smart terminal)". De fapt,
un terminal este postul de început şi de sfârşit al unui flux de date.
Terminalul este format dintr-o tastatură care permite introducerea
instrucţiunilor şi a datelor, care pot fi apoi retransmise către un
sistem de calcul mai putermic şi dintr-un monitor sau un alt
echipament de afişare care permite vizualizarea datelor transmise
de calculator.

 Un terminal clasic poate manipula numai textul, sau un terminal

grafic (graphical terminal) are un sistem de afişare care poate
genera imagini grafice, sau, în sfârşit, un terminal de tipărire
(printing terminal) înlocuieşte monitorul cu o imprimantă etc.

 Un terminal inteligent are posibilităţi interne de prelucrare a

datelor; el poate executa programe descărcate de pe un calculator
real. Diferenţa dintre un terminal inteligent şi un PC constă în
faptul că terminalul poate rula numai programe provenite din
afara sistemului.
 În general, terminalele inteligente nu au posibilitatea de a stoca programe
sau date care depăşesc spaţiul disponibil din memorie, care de obicei este
foarte mic, de câţiva octeţi. Deşi terminalele inteligente sunt, oarecum,
rămăşiţe ale trecutului, casetele Internet (Internet Box) au un viitor
promiţător. Susţinătorii acestui concept subliniază faptul că spaţiul de
stocare este aproape nelimitat, având la dispoziţie întreaga reţea
Internet, un spaţiu de domeniul teraocteţilor. Dar descărcarea datelor din
reţea este destul de înceată; rularea programelor sau simpla vizualizare a
fişierelor prin intermediul reţelei este implicit mai lentă decât încărcarea
acestora de pe un hard-disc local.

 Strangularea fluxului de date este şi mai evidentă în cazul în care în

structură se introduce un modem. În locul răspunsului imediat, pe care l-
ar furniza un PC, timpul de aşteptare va fi mai mare până când caseta
Internet va prelua din reţea datele sau coduri de program. Până când
modemurile pentru cablu şi pentru satelit vor deveni ceva uzual, atât
pentru utilizatorii fizici cât şi pentru serverele Internet, performanţele
scăzute vor afecta atât interactivitea, cât şi acceptarea pe scară largă a
calculatoarelor de reţea, de tip Internet Box.

 Principala diferenţă dintre un calculator de reţea (Network Computer)

propriu zis şi versiunile sale anterioare este faptul că un consorţiu de
companii, incluzând Apple, IBM, Oracle, Netscape şi Sun Microsystems, a
dezvoltat un standard pentru el. Acesta este denumit "Profilul de referinţă
NC (NC Reference Profile)" şi constitue un standard al specificaţiilor
Internet, care impune compatibilitatea cu următoarele limbaje şi
protocoale:
 Limbajul Java, inclusiv mediul de programe Java (Java Application
Environment), maşina virtuală Java (Java Virtual Machine) şi bibliotecile de
clase Java;
 HTML - (HyperText Markup Language - limbajul de marcare pentru
hipertext), formatul de editare pentru paginile Web;
 HTTP - folosit de programele de tip browser pentru comunicarea în Web;
 Trei protocoale de poştă electronică, respectiv Simple Mail Transfer Protocol,
Internet Message Acces Protocol Version 4 şi Post Office Protocol Version 3;
 Patru forme de fişiere multimedia, respectiv AU, GIF, JPEG, WAV;
 Internet Protocol, astfel încât să se poată conecta la orice reţea bazată pe IP,
inclusiv World Wide Web;
 Transmission Control Protocol, folosit de Internet şi de alte reţele;
 File Transfer Protocol, folosit pentru schimbul de fişiere Internet;
 Telnet, un standard care permite terminalelor să acceseze
calculatoarele gazda (host computer);
 Network File System, care permite unui NC accesul la fişierele de pe
calculatorul gazdă (host computer);
 User Datagram Protocol, care permite aplicaţiilor să partajeze date prin
sistemul de fişiere;
 Simple Network Management Protocol, care ajută la organizarea şi la
gestionarea calculatorului în reţea;
 Dynamic Host Configuration Protocol, care permite unui NC să încarce sistemul
de operare prin reţea şi să deschidă o sesiune de lucru;
 Bootp, care este, de asemenea, necesar pentru încărcarea sistemului de
operare prin reţea;
 Mai rnulte standarde opţionale de securitate.
❑ Sisteme numerice de control-(NCS - numerical control system) este un PC
care este proiectat pentru mediile speciale cum ar fi cele care lucrează în
condiţiile unui atelier mecanic sau într-o fabrică cu atmosferă
necontrolată. Aceste structuri sunt deosebit de rezistente, fiind dotate cu
carcase din tablă groasă de aluminiu sau chiar de oţel, închise etanş
pentru a fi protejate de ulei, de praf sau de câmpuri parazite.

 Utilizat ca sistem numeric de control, un PC controlează în general

maşinile unelte tradiţionale, cum ar fi strunguri, maşini de găurit, maşini
de frezat etc. Un operator programează sistemul numeric de control şi
prin aceasta, PC-ul controlează mişcările părţilor active ale maşinii unelte
şi desigur implicit ale sculei de lucru. Nu toate sistemele numerice de
control sunt PC - uri - cel puţin nu varianta de PC cunoscută ca fiind
clasică.

 Unele sisteme numerice de control sunt construite ca structuri de calcul

specializate pentru diverse maşini unelte de diverse complexităţi,
ajungând chiar la arhitecturi mecanice de maşini unelte agregat sau chiar
linii automate de fabricaţie, sau în contextul modern al diversificării
producţiei şi încadrarea într-o dinamicitate mare de schimbare a
fabricaţiei în funcţie de cererea pieţelor de desfacere, celulele flexibile
de fabricaţie care includ si structuri robotizate. Dar, totuşi multe sisteme
numerice de control sunt module de structuri PC, destinate unei game mai
înguste de posibilităţi de prelucrare a datelor.

 Acestea respectă standardele PC, pentru a permite proiectanţilor de

software să folosească pentru programe specializate softul compatibil PC
deja adoptat internaţional.
❑ Asistenţi numerici personali - Un PDA (Personal Digital
Assistants) este o structură de calcul specializată,
proiectată pentru un număr limitat de aplicaţii. În cele
mai uzuale situaţii, un PDA îndeplineşte rolul unei
agende sau al unui memorator. Dimensiunile foarte
mici, precum şi aplicaţiile specializate rulate de un PDA
le fac dispozitive unice, care nu au nevoie să respecte
aceleaşi standarde ca şi PC-urile mai mari.

 Fiind mult prea mici pentru a avea o tastatură uşor

accesibilă, PDA-urile se bazează pe alte strategii de
introducere a datelor, cum ar fi indicarea cu stilouri
speciale sau recunoaşterea scrisului de mână. În loc să
furnizeze imaginea completă, ecranul acestor
dispozitive afişează numai informaţiile esenţiale.
Datorită acestor restricţii fizice şi a diferenţelor în
funcţionare, majoritatea PDA-urilor au arhitecturi
hardware şi sisteme de operare proprii, cu totul
deosebite de cele folosite pentru PC-uri.
❑ Calculatoare portabile şi notebook - Calculatoarele
portabile de tip laptop sau notebook sunt structuri PC
cu un mod special de asamblare. O definiţie mai bună a
acestor tipuri de structuri de calcul este aceea prin
care se specifică că un calculator laptop sau notebook
este un PC portabil complet echipat. Un singur
container include toate elementele de prelucrare,
memoria, sistemul de afişare, tastatura şi o sursă de
energie stocată (acumulatori).

 Toate laptopurile folosesc ca sisteme de afişare panouri

plate (LCD), deoarece acestea se încadrează din punct
de vedere fizic, în spaţiul limitat, disponibil în carcasă.
Cea mai mare parte a calculatoarelor notebook folosesc
un sistem de containerizare numit scoică (clamshell
design). Ecranul se pliază peste tastatură, astfel încât
ambele să fie protejate în timpul transportului. Cele
două părţi sunt prinse în balamale în partea din spate.
 Acest mod de proiectare şi greutatea diferenţiază calculatoarele
laptop de modelele mai vechi de calculatoare portabile
(lunchbox PC), care erau în general mai grele (5-7 Kg) şi aveau
ca semn distinctiv tastatura detaşabilă de la o unitate de
prelucrare verticală, care conţinea şi panoul de afişare. PC-urile
laptop au în general 2,5-5 Kg, majoritatea încadrându-se pe la
jumătatea acestui interval.

 PC-urile care cântăresc mai puţin de 2,5 Kg. sunt clasificate

drept calculatoare sub-notebook. Primele modele de
calculatoare de acest tip au ajuns la dimensiuni mai mici prin
micşorarea tastaturii, de obicei cu 20 % pe verticală şi pe
orizontală.

 Calculatoarele sub-notebook mai noi îşi micşorează greutatea

prin reducerea grosimii - ajungâmd la aproximativ 2,5 cm, în
loc să reducă lăţimea sau lungimea. Motivul acestei schimbări
este dictat de ecranele de dimensiuni mai mari care asigura
spaţiul necesar unei tastaturi obişnuite. În plus, majoritatea
calculatoarelor sub-notebook sunt folosite ca dispozitive de
introducere a datelor de la distanţă
Generalităţi
❑ La ora actuală, piaţa sistemelor de calcul este deosebit de diversă,
majoritatea sistemelor fiind însă asemănătoare.

❑ Pe măsură ce mediile de operare de genul Windows, OS/2 s-au răspândit

în masa utilizatorilor de sisteme, s-au impus câteva diferenţieri
importante în arhitectura şi structura calculatoarelor.
❑ Sub aceste aspecte, construcţiile
hardware ale sistemelor compatibile
PC se pot clasifica în două tipuri
fundamentale:

❖ Sisteme pe 8 biţi (clasa PC/XT),

❖ Sisteme pe 16/32/64 biţi (clasa
PC/AT).
✓ Astfel, sistemul XT includea în plus un hard
disc faţă de unităţile de dischetă întâlnite
într-un PC obişnuit.

✓ Aceste siteme aveau un procesor 8088 pe 8

biţi şi o magistrală ISA (Industry Standard
Architecture) pe 8 biţi pentru extinderea
sistemului.

✓ Aceste magistrale ISA pe 8 biţi pot primi sau

trimite într-un singur ciclu numai 8 biţi de
date. Datele dintr-o magistrală de 8 biţi sunt
trimise simultan pe 8 căi, în paralel.
✓ Sistemele PC/AT sunt cele pe care iniţial IBM le-a dotat cu procesoare şi
sloturi de extensie pe 16 biţi, iar mai târziu pe 32 şi 64 de biţi.

✓ Un sistem din clasa AT trebuie să aibă un procesor compatibil cu INTEL

286 sau procesoare mai noi (386, 486, Pentium I-Pentium IV) şi trebuie
să aibă un sistem de sloturi de extensie pe 16 biţi sau mai mult.
❑ Arhitectura magistralei este de importanţă
vitală pentru asigurarea compatibilităţii
calculatoarelor AT; sistemele de tipul PC/XT
cu plăci de bază modernizate care nu conţin
sloturi de extensie pe 16 biţi sau mai mult nu
sunt considerate sisteme compatibile AT.

❑ Deşi, iniţial primele calculatoare din clasa AT

aveau o versiune pe 16 biţi a magistralei de
tip ISA, care era o extensie a magistralei
iniţiale ISA pe 8 biţi, mai târziu pentru aceste
tipuri de sisteme au fost proiectate noi tipuri
de magistrale cum sunt:
➢ magistrala ISA pe 16 biţi,
➢ magistrala EISA (Extended ISA) pe 16/32 de biţi,
➢ magistrala PS/2 MCA (Micro Channel Architecture) pe 16/32 de biţi,
➢ magistrala PC - Card (PCMCIA) pe 16 biţi,
➢ magistrala VL - Bus (VESA Local Bus) pe 32/64 biţi,
➢ magistrala PCI (Peripheral Component Interconnect) pe 32/64 de biţi.
 Proprietăţile Tipul PC/XT Tipul AT
sistemului (pe 8 biţi) (pe 16/32/64 biţi)

Procesoare acceptate x86 sau x88 286 sau superioare

Real sau Protejat
Modul de lucru al procesorului Real
(Real Virtual la 386)

Dimensiunea sloiului de extensie 8 biţi 16/32/64 biţi

ISA, EISA, MCA,

Tipul slotului ISA
PC-Card, VL-Bus, PCI

Întreruperi hardware 8 16 sau mai multe

Canale DMA 4 8 sau mai multe

Memorie RAM maximă IM 16 M sau 4 G

Rată de transfer a controllerului de

250 KHz 250/300/500/1.000 KHz
dischete

Unitate standard de încărcare a sistemului 360 K sau 720 K 1,2 M/1,44 M/2,88 M

Interfaţă de tastatură Unidirecţională Bidirecţională

Memorie CMOS / ceas Nu Da
Port serial tip UART 8250 B 16450/16550 A
Plăci de bază

❑ O componentă importantă a unui sistem de calcul PC este placa de

bază, deoarece de această componentă depind foarte mult
performanţele şi capacitatea sistemului de calcul.