Sunteți pe pagina 1din 1

Stimați părinți,

În condiţiile transformărilor economice şi sociale ce caracterizează societatea, s-a


impus ca educaţia pentru carieră să fie prezentă pe tot parcursul traseului educaţional al
elevilor (ciclul primar – ciclu gimnazial – liceu / şcoală profesională – universitate şi educaţia
pe tot parcursul vieţii). Elevul nu mai este doar un simplu receptor de informaţie, ci este
format pentru o societate dinamică, o societate aflată în schimbare, conform idealului
educaţional care doreşte să dezvolte personalităţi libere, creatoare, întreprinzătoare. Astfel,
consilierea şi orientarea în carieră devine un instrument principal în dezvoltarea şi afirmarea
personalităţii fiecărui tânăr şi alegerea corectă a profesiei conform aspiraţiilor, dorinţelor şi
cunostinţelor sale.

Elevii trebuie să facă alegeri, care vor marca drumul lor în viață, ei trebuie ajutați să-și
cunoască posibilitățile reale, să le raporteze la cerințele profilului liceului, pe care vor să-l
urmeze, dar și la solicitările profesionale pentru care urmează să se pregătească. În majoritatea
cazurilor, elevii amână luarea unei decizii până în ultima clipă, aleg profilul liceului, în
funcție de preferința pentru anumite discipline școlare, sau de multe ori, există un
conformism social în rândul adolescenților, care îi determină să aleagă acele profile
valorizate la un moment dat de societate, fără a realiza un discernământ personal, fără a avea
în vedere interesele, aptitudinile lor. În aceste condiții consider că alegerea carierei nu poate fi
lăsată la voia întâmplării. Cu siguranță, educația pentru carieră poate să îi ajute pe elevi să
treacă mai ușor din mediul școlii în câmpul muncii. Șomajul și exercitarea unor munci sub
nivelul de calificare atins de o persoană pot fi, reduse dacă elevii sunt sprijiniți și îndrumați,
astfel încât să facă alegeri cât mai corecte legate de viitorul lor profesional.
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Satu Mare, în colaborare cu ISJ
SATU MARE desfășoară în perioada 8-12 martie 2021 Săptămâna meseriilor,
Dumneavoastră, părinţii aveţi un rol important în alegerea carierei, influenţând copilul
în actul decizional. Este important să cunoaşteţi rezultatele demersurilor realizate în şcoală în
vederea orientării şcolare şi profesionale pentru a acorda sprijinul necesar copilului
dumneavoastră.

Cu deosebită prețuire,
Consilier școlar Moldovan Adela

S-ar putea să vă placă și