Sunteți pe pagina 1din 1

“Laturile necesare unui voluntar,,

Voluntariatul este activitatea care s-a strecurat în viața mea și mi-a lăsat o amprentă
semnificativă. A fost și este instrumentul care m-a format ca tânăr implicat în societate și care
mi-a oferit posibilitatea să cunosc oameni deosebiți. Voluntariatul construiește, cu fiecare
activitate, un tânăr cu perspectivă. Aș putea enumera o mulțime de laturi pe care mi le-a oferit,
dar mă voi rezuma la cinci pe care le consider cele mai importante și care te ajută să devii un
tânăr de succes.

În primul rând, voluntariatul te scoate din zona de confort. Cu toții cunoaștem această zonă a
confortului care ne inhibă și ne distruge posibilitatea de a evolua. Dacă vrei să te dezvolți și să
avansezi, atunci să știi că voluntariatul este un catalizatoror potrivit. Să îți depășești frica de a
cunoaște alte persoane, să ai curajul să-ți exprimi punctul de vedere într-o societate, să organizezi
activități și să fii responsabil de consecințe sunt doar câteva din oportunitățile pe care ți le oferă
voluntariatul. Mai mult, voluntariatul te ajută să interacționezi cu oameni din diferite țări. Dacă
vrei, atunci înseamnă că poți, iar dacă te-ai aruncat în această aventură, atunci vei descoperi
plăcerea, emoțiile pe care le ai când reușești să depășești zona de confort. După cum spunea
Napoleon Hill:” Mintea nu cunoaște alte frontiere decât cele pe care le stabilim noi înșine.” Prin
urmare, vă recomand să ieșiți din această zonă pentru a putea evolua și a a avea succes, altfel veți
rămâne în umbra, care și ea dispare în întuneric.

            A doua latura este lucrul în echipă. Temelia voluntariatului este echipa și lucrul în echipă.
Fiecare activitate presupune să interacționezi cu oamenii, să ai o echipă cu care să muncești
pentru a creea lucruri frumoase, o echipă care să devină cu timpul o familie. Această activitate te
determină să cunoști oamenii, să treci peste barierele de comunicare, să fii responsabil și să simți
cum este să muncești cu diverse caractere. Poate este greu la început, dar este și frumos. Lucrul
în echipă te poate ajuta să-ți descoperi abilități de lider. Pentru fiecare activitate avem nevoie de
oameni pentru care să creăm și oameni care să creeze. În viitor ne așteaptă un job, o nouă echipă,
iar faptul că ai fost implicat, ai cunoscut ce înseamnă să lucrezi într-un grup, îți va facilitea
ativitatea de viitor.

Următoarea calitate sculptată de voluntariat este motivația. Aceasta este motivul pentru care
astăzi sunt mai bun ca ieri, îmi formez obiceiuri și sunt ferm convinsă că este încă o treaptă spre
un viitor frumos. Pe această motivație care locuiește în adâncul sufletului și care este motorul
succesului, o poți lua de la voluntari pasionați, de la oameni implicați. Posibilitatea de a cunoaște
oameni de succes, de a vedea inspirația și motivația ce îi însoțesc, determină și naște în sufletul
tău aceeași semânță. Spre exemplu, cu toții cunoaștem efectul imens al cititului, pentru mine să
citesc mai mult a fost o consecință a faptului că am cunoscut, prin intermediul activităților de
voluntariat, persoane pasionate de lectură. Această calitate te va determina să îți îndeplinești
scopuri și să obții ce îți dorești.

O altă latura foarte importantă, formată în urma activitățiilor de voluntariat și care îmi este zilnic
necesară, e abilitatea de a vorbi în fața unui public sau unui grup. Sunt sigură că te apucă fiori
odată ce trebuie sau vrei să vorbești în public, dar unicul fapt care ar distruge frica este practica
pe care o poți face într-un ONG. Indiferent unde ești: la școală, facultate sau la locul de muncă,
va trebui să îți expui gândurile, să îți motivezi alegerile. Doar interacționând, poți evolua și poți
să-ți pui în valoare personalitatea pentru a avea succes.

S-ar putea să vă placă și