Devianţa şi integrarea socială

Societatea umana, în devenirea ei istorica nu a evoluat la întâmplare, inca

din fazele initiale ale existentei fiintei umane s-au instituit, minime reguli de
conduita care, cu timpul, s-au transformat în norme, devenind obligatorii pentru
toti membrii unei comunitati. În general, se poate aprecia ca nu exista sfera de
actiune umana care sa nu fie supusa, mai mult sau mai putin, normarii, in acest
scop societatea si-a creat mecanisme specifice de socializare si integrare sociala
a indivizilor.

Ordinea sociala a reclamat dintotdeauna o activitate normativa care genereaza

un sistem de norme noi simplu sau mai complex, care reglementeaza conduite
comportamente individuale sau de grup în cadrul sistemului social. Normele nu
sunt, însa, acceptate de catre toti indivizii, maniera lor de respingere îmbracând
o varietate de manifestari. Îndepartarea de spiritul normei si cu atât mai mult
încalcarea, constienta sau nu, a acesteia genereaza un comportament deviant,
cum îl califica sociologii.

Devianta, este, deci, „o forma de comportament caracterizat printr-o

distantare semnificativa de la normele sociale stabilite prin statutul social
respectiv” (R.K. Merton, 1961).

Devianta desemneaza in sensul cel mai general indepartarea sau abaterea

indivizilor fata de normele si valorile sociale, ori ale unui grup social, ea
reprezentând un tip de comportament care se opun e celui conventional sau
conformist.

Durkheim (1895) precizează că devianta există în toate societătile, ea prezintă

alternative la normele si valorile existente. El afirmă că, departe de a fi
anormală, devianta este o trăsătură necesară tuturor societătilor si poate servi
societatea, ducând la schimbarea socială.
 Socializarea este un proces care incepe de la cea mai frageda varsta, prin care
copiii, tinerii isi insusesc normele, valorile si regulile de conduita compatibile cu
modul etico-normativ al societatii careia ii apartine. Socializarea formeaza
personalitatea omului, il pregateste si integreaza pentru viata in colectiv, il
orienteaza in alegerea unor actiuni necesare indeplinirii scopurilor asumate.

Integrarea socială este un proces de încorporare, de asimilare a individului

în unităţi şi sisteme sociale: familie, grup, clase, şcoli, colective, societate.
Integrarea sociala se realizeaza prin apartenenta si participarea neimpusa a
individului la un set de norme, valori si atitudini comune grupului. Integrarea
sociala presupune acomodare, solutionarea conflictelor intre aspiratii si atitudini
comportamentale, intre indivizi, grupe, ea se poate realiza prin dominare,
compromis, conciliere, conversiune.
Ca si socializarea, integrarea sociala vizeaza mentinerea comportarii
indivizilor in cadrul modelelor de norme, conduite premise si acceptate.
Integrarea socială finalizată, cu echilibrul dintre norme şi conduitele umane,
conduce, prin mecanismul unor adaptări şi ajustări normative, la apartenenţa şi
participarea la un set de norme. Această integrare normativă conduce în mod
eficient la articularea modelelor normative cu procesul motivaţional, astfel încât
indivizii să acţioneze conform normelor prescrise.