T E S T nr.

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1

1.1. Caracterizaţi izvoarele specifice dreptului internaţional privat.

Izvoarele specifice conțin, în marea majoritate, norme conflictuale sau materiale, destinate
reglementării raporturilor juridice de drept internațional privat. În dreptul Republicii Moldova nu există
un izvor specific de drept internațional privat care ar conține norme conflictuale, având în vedere
inexistența unei legi organice care ar cuprinde o reglementare de ansamblu a tuturor raporturilor de DIPr.
Însă, este remarcată exitența unui izvor specific de DIPr care conține norme materiale în una din materiile
care configurează domeniul DIPr, fiind vorba de condiția juridică a străinului, reglementată de Legea nr.
200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în RM.

1.2. Analizaţi particularităţile izvoarelor nespecifice ale dreptului internaţional privat al Republicii
Moldova.
Principalele izvoare nespecifice care cuprind norme conflictuale sunt:
- Codul Civil, cartea V intitulată Dreptul Internațional Privat;
- Codul Familiei, titlul VI, Reglementarea relațiilor de familie cu element de extraneitate;
Izvorul care conține norme materiale de DIPr este:
- Codul de Procedură Civilă, titlul IV, Procedura în procesele cu element de extraneitate;
Alte izvoare nespecifice care cuprind norme conflictuale sau materiale într-un număr mai redus decât
cele principale:
- Constituția RM; Legea privind actele de stare civilă; Legea cetățeniei; Legea cu privire la arbitrajul
comercial internațional; Legea cu privire la investițiile străine în activitatea de întreprinzător; Legea
privind societățile pe acțiuni; Legea cu privire la leasing; Legea cu privire la franchising;

1.3. Dezvoltaţi cazurile neaplicării izvoarelor interne.

În practică pot apărea situații, când un tratat sau o convenție internațională la care participă RM să
cuprindă o reglementare diferită de cea prevăzută în legea internă, adică un conflict între legea internă și
tratatul sau convenția internațională. Un atare conflict va fi soluționat, în lipsa unor dispoziții exprese, potrivit
principiilor privind conflictul între legile interne, ținându-se cont, totodată, de interesele colaborării
internaționale.
În conformitate cu art.8 alin. (1) din Constituție, se stabilește că RM se obligă să respecte Carta ONU și
tratatele la care este parte, să-și bazeze relațiile cu alte state pe principiile și normele unanim recunoscute de
dreptul internațional.
În conformitate cu art. 27 din Convenția de la Viena din 23.05.1969 cu privire la dreptul tratatelor,
statele nu pot invoca legislația internă spre a justifica neexecutarea unui tratat.
În dreptul RM, în caz de concurs în aplicare între izvoarele interne și cele internaționale, se va acorda
prioritate tratatelor internaționale. Această idee rezultă în mod explicit din prevederea art. 1586 din Codul
Civil, potrivit căreia dispozițiile Cărții a V-a sunt aplicabile în cazul în care tratatele internaționale nu
reglementează altfel.
Subiectul 2
COMPETENŢA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT.

2.1. Definiţi conflictul internaţional de jurisdicţii.

Conflictul internațional de jurisdicții desemnează totalitatea normelor dreptului judiciar cu element de
extraneitate (în fața instanțelor judecătorești sau arbitrale apar litigii ce trebuie soluționate). Bunăoară, a
soluționa un conflict de jurisdicții înseamnă a determina țara ale cărei instanțe sunt competente să soluționeze
litigiul privind raportul juridic cu element de extraneitate.
1
2.2. Explicaţi deosebirea între competenţa în dreptul internaţional privat şi competenţa în dreptul
intern.
În dreptul intern, competența jurisdicțională este divizată în 2 tipuri: competența jurisdicțională materială
și teritorială. Competenţa jurisdicţională materială reprezintă aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe
judecătoreşti de un anumit grad de a examina şi soluţiona o anumită cauză civilă. Prin normele de competenţă
jurisdicţională materială se delimitează sfera de activitate a instanţelor judecătoreşti de grad diferit adică pe
linia lor ierarhică (judecătorie, Curtea de Apel, CSJ). Competenţa jurisdicţională teritorială reprezintă
aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe judecătorești de același grad de a examina şi soluţiona o anumită
cauză civilă. Prin normele de competenţă jurisdicţională teritorială se delimitează sfera de activitate a
instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad (cazul în care 2 judecătorii par a fi competente de același caz). Astfel,
competența în dreptul intern este cea ce se referă la determinarea unei instanțe judecătorești aparținând unei
țări care are competența de a soluționa litigiul respectiv.
În dreptul internațional privat, competența se referă la determinarea instanțelor unei țări, în raport cu
instanțele altei care sunt chemate să soluționeze litigiul declanșat. De exemplu, în situația când un litigiu este
de competența instanțelor din RM, aceasta înseamnă că s-a determinat competența jurisdicțională în dreptul
internațional privat. În materia competenței jurisdicționale în DIPr, Codul de procedură civilă stabilește pentru
început o dispoziție generală care atrage competența instanțelor din RM prin existența pe teritoriul RM a
domiciliului sau sediului pârâtului. Potrivit Codului de procedură civilă, instanțele judecătorești din RM au
competența de a soluționa litigiile în care o parte este din RM, iar cealaltă este străină sau dacă ambele părți
sunt străine. Competența de a soluționa litigiile de DIPr se verifică din oficiu de către instanța sesizată, iar în
situația când se stabilește că nu este competentă nici instanța sesizată și nici o altă instanță din RM, cererea va
fi respinsă.
2.3. Reclamanta, companie britanică de transport cu sediul în Chişinău, a solicitat instanţei de fond din
Chişinău obligarea pârâtei, o societate comercială de naţionalitate turcă cu sediul în Istanbul, la plata
unei sume de bani pe care aceasta nu a achitat-o în calitate de client potrivit prevederilor contractului
de transport.
În cuprinsul contractului părţile au stabilit că în eventualitatea apariţiei unui litigiu din sau în
legătură cu contractul, acesta va fi soluţionat de instanţele din Republica Moldova.
Pârâta a invocat necompetenţa instanţei din Republica Moldova, deoarece litigiul este de
competenţa instanţelor din Turcia, la sediul pârâtului.

a) Apreciaţi importanţa alegerii de către părțile contractante a instanţei competente.

Importanța alegerii de către părțile contractante a instanței competente rezidă în faptul că în asemenea
mod pot fi evitate eventualele litigii care pot apărea în viitor cu referire la competența jurisdicțională a
instanței de judecată;

b) Stabiliţi competenţa instanţei de judecată în soluţionarea litigiului în speță.

Reglementările Codului de procedură civilă, aplicabile proceselor de DIPr admit prorogarea de
competență convențională în condițiile art. 462, care stabilește în alin.(1) că, într-un litigiu civil cu
element de extraneitate, părțile anterior pornirii procesului, pot schimba competența litigiului și pot
investi o anumită instanță cu competență jurisdicțională (prorogarea convențională).

c) Întocmiţi partea rezolutivă a unei încheieri privind admiterea spre soluţionare a cererii sau
declinarea competenţei.
Partea rezolutivă a încheierii
Instanța de judecată respinge cererea pârâtei, luând în considerare următoarele: părțile au stabilit că în
eventualitatea apariției unui litigiu din sau în legătură cu contractul, acesta va fi soluționat de instanțele din
RM; în asemenea mod, este aplicabil art. 462 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă;

T E S T nr. 2

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

2
Subiectul 1
RETRIMITEREA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT.

1.1. Definiţi procedeul juridic al retrimiterii

Retrimiterea reprezintă un procedeu tehnico-juridic, prin care legea străină desemnată ca aplicabilă
potrivit normei conflictuale a forului refuză competența ce i se oferă de a se aplica și atribuie, la rândul ei,
prin normele conflictuale proprii, această competență legii unui alt stat. Retrimiterea nu reprezintă o
sesizare efectivă a instanței străine cu soluționarea litigiului, dar este o operațiune logico-juridică ce are
loc exclusiv în mintea judecătorului competent.

1.2. Stabiliţi condiţiile şi formele retrimiterii.

Pentru a exista o retrimitere, este necesară întrunirea a două condiții cumulative:
a) Existența unui conflict negativ între normele conflictuale din sistemele de drept în prezență cu
privire la un raport juridic, în sensul că fiecare dintre acestea își declară competența în favoarea
celeilalte;
b) Admiterea retrimiterii de către norma conflictuală a forului, în sensul că trimiterea se face la întregul
sistem de drept străin.
Formele: Retrimitere de gradul I (retrimitere simplă sau trimiterea înapoi) există atunci când sistemul
de drept la care a trimis legea forului, prin propria normă conflictuală, desemnează competența legii
forului. De la statul A la statul B.
Retrimitere de gradul II (retrimiterea complexă sau trimiterea mai departe) există atunci când sistemul
de drept la care a trimis legea forului, prin propria normă conflictuală, desemnează competența legii unui
stat terț și nu competența legii forului. Statul A > statul B > statul C.

1.3. Argumentaţi neadmiterea retrimiterii în dreptul internaţional privat al Republicii Moldova

(conform prevederilor art.1583 din Codul civil).
Art. 1583 CC; Orice trimitere la legea străină în conformitate cu dispozițiile prezentei cărți trebuie
privită ca trimitere la dreptul material și nu la dreptul conflictual al statului respectiv.
Neadmiterea retrimiterii în DIPr al RM are la bază următoarele:
1. Prin admiterea retrimiterii se ignoră principiul potrivit căruia se aplică norma conflictuală a forului și
nu norma conflictuală străină.
2. Dacă trimiterea făcută de norma conflictuală a forului se referă la întregul sistem de drept străin,
atunci retrimiterea trebuie să se refere, de asemenea, la întregul sistem de drept al forului, inclusiv la
normele sale conflictuale, ceea ce ar crea un cerc vicios și nesfârșit de retrimitere a competenței între
aceste două sisteme de drept.
3. Admiterea retrimiterii creează nesiguranță și incertitudine în soluționarea conflictelor de legi și a
litigiului, în general.

Subiectul 2
DETERMINAREA COMPETENŢEI JURISDICŢIONALE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT.

2.1. Caracterizaţi modalităţile de determinare a competenţei jurisdicţionale în diferite sisteme de drept.

Determinarea competenței în DIPr se efectuează în baza principiilor competenței teritoriale interne și, întâi
de toate, potrivit principiului intentării acțiunii la instanța domiciliului pârâtului, deoarece domiciliul pârâtului
prezintă cea mai puternică legătură între raportul juridic litigios și instanța de judecată competentă de a-l
soluționa în fond. Acest principiu se aplică în RM, Rusia, Germania și alte state.
Un alt principiu de determinare a competenței în DIPr constă în aplicarea criteriului cetățeniei a părților
raportului juridic cu element străin. Astfel, pentru ca instanțele de judecată ale unui stat să se declare
competente de a soluționa litigiul în fond este destul ca una din părți să posede cetățenia acestui stat. Acest
principiu este aplicabil în Franța și Belgia.
Competența instanțelor naționale în DIPr poate fi determinată și conform principiului prezență a pârâtului
în raza jurisdicției unei instanțe naționale. Asemenea principiu se aplică în practica judecătorească engleză.

2.2. Analizaţi reglementările prin intermediul cărora se stabileşte competenţa instanţelor din Republica
Moldova în soluţionarea litigiilor cu elemente de extraneitate.
3
 Normele care determină competența jurisdicțională a instanțelor judecătorești din RM privind raporturile de
DIPr sunt stabilite în principal de Codul de procedură civilă. Astfel, este prevăzut că instanțele judecătorești
din MD sunt competente dacă pârâtul sau unul dintre pârâți – persoană fizică – are domiciliul, reședința în
RM sau dacă pârâtul – persoană juridică – își are sediul sau organele de administrare în RM. Problemele de
competență jurisdicțională internațională în cazul persoanelor juridice sunt, de obicei, generate de activitatea
societăților comerciale. Însă, în conformitate cu legea cu privire la antreprenoreat și întreprinderi, persoana
juridică străină este socotită a avea sediul în RM și atunci când pe teritoriul țării s-ar afla o sucursală, o
agenție sau o reprezentanță a acesteia.
Totodată, în CPC sunt stabilite 3 feluri de competență a instanțelor din RM: exclusivă - (cazurile când doar
instanța din RM are dreptul să judece cauza), ex. bunul asigurat se află în RM, nava sau aeronavă a fost
sechestrată în RM etc.; alternativă – ( instanța din RM are dreptul să examineze cauza cu element de
extraneitate) ex. bunurile sunt aflate în RM, organul de administrare sau filiala, agenţia, sucursala,
reprezentanţa persoanei străine are sediu în RM, acţiunea ce rezultă din îmbogăţirea fără justă cauză a avut loc
în RM etc.; contractuală - într-un litigiu civil cu element de extraneitate, părţile, înainte de pornirea
procesului, pot schimba competenţa litigiului şi pot învesti o anumită instanţă cu competenţă jurisdicţională
(prorogarea convenţională).

2.3. Reclamantul X, cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliul în Paris, a solicitat instanţei de

judecată din Republica Moldova desfacerea căsătoriei încheiate în Franţa, unde X a avut ultimul
domiciliu comun cu Y., cetăţean grec, cu domiciliul actual în Marea Britanie.
Pârâta a solicitat respingerea acţiunii, pe considerentul că lipsa domiciliului pârâtei în Republica
Moldova atrage necompetenţa instanţei din Republica Moldova de a soluţiona prezentul litigiu de
drept internaţional privat.

a) Estimaţi relaţia între competenţa de drept intern şi drept internaţional.

Competenta în dreptul internaţional privat este competenţa ce se referă la determinarea instanţelor
unei ţări, în raport cu instanţele altei ţări care sunt chemate să soluţioneze litigiul apărut. De exemplu,
în situaţia când un litigiu este de competenţa instanţelor din R.Moldova, aceasta înseamnă că s-a
determinat competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat.
Competenţa în dreptul intern este competenţa ce se referă la determinarea unei instanţe judecătoreşti
aparţinând unei ţări care are competenţa de a soluţiona litigiul respectiv, fiind vorba de competenţa
materială şi cea teritorială din procesul civil intern.
Cu alte cuvinte, după ce s-a stabilit că instanţele judecătoreşti din R.Moldova sunt competente să
judece litigiul, se pune problema de a determina cărei anume instanţe (competenţa materială şi
teritorială) îi va fi atribuită competenţa soluţionării litigiului.

b) Determinaţi competenţa jurisdicţională a instanţei de judecată în soluţionarea litigiului.

Potrivit art.459 alin.(1) CPC RM, instanţele judecătoreşti ale RM sunt competente să soluţioneze
litigiile civile dintre o parte a RM şi o parte străină sau numai dintre persoane străine. Astfel, dat fiind
faptul că reclamantul X este cetățean al RM și acesta a sesizat instanța din RM face ca anume această
instanță să fie competentă în cauza de față.

c) Întocmiţi partea rezolutivă a unei încheieri privind admiterea spre soluţionare a cererii sau
declinarea competenţei.
Partea rezolutivă

Instanța de judecată admite acțiunea înaintată de reclamant din următoarele considerente:

1) Potrivit art.460 alin.(1) CPC RM, instanțele din RM sunt competente să judece litigii cu element
de extraneitate dacă: h) reclamantul în procesul de desfacere a căsătoriei are domiciliu în RM sau
cel puţin unul dintre soţi este cetăţean al RM; în cazul de față, reclamantul X este cetățean al RM.
2) Potrivit art. 156 alin.(2) Codul Familiei RM, căsătoriile dintre cetățenii RM și căsătoriile dintre
cetățenii RM și cetățenii străini sau apatrizi încheiate în afara RM în conformitate cu legislația țării
în care a fost încheiată căsătoria sunt recunoscute în MD.

4
 T E S T nr. 3

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
DOMENIUL DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT.

1.1. Caracterizaţi domeniul dreptului internaţional privat.

Domeniul DIPr este compus din:
a) Conflictul de legi - apare atunci când există posibilitatea de a fi aplicate două sau mai multe legi ce
aparțin unor sisteme de drept diferite cu care raportul juridic are legătură prin intermediul elementului
de extraneitate.
b) Conflictul de jurisdicții - desemnează totalitatea normelor dreptului judiciar cu element de extraneitate
(în fața instanțelor judecătorești sau arbitrale apar litigii ce trebuie soluționate). A soluționa un conflict
de jurisdicții înseamnă a determina țara ale cărei instanțe sunt competente să soluționeze litigiul
privind raportul juridic cu element de extraneitate.
c) Condiția juridică a străinului - desemnează totalitatea normelor juridice prin care se determină
drepturile și obligațiile pe care le pot avea străinii (persoane fizice și juridice). În RM, normele care
reglementează condiția juridică a străinului sunt norme materiale.

1.2. Analizaţi conflictul de legi în calitate de materie esenţială a dreptului internaţional privat.
Conflictul de legi apare atunci când, privitor la un raport juridic cu element de extraneitate, există
posibilitatea de a a fi aplicate două sau mai multe legi, aparținând unor sisteme de drept diferite.
În ceea ce priveşte conflictul de legi, se utilizează şi denumirea de conflict de legi în spaţiu, în scopul
deosebirii acestuia de conflictul de legi în timp, care intervine între două legi, ce se succed în timp şi
care presupune intervenţia principiului neretroactivităţii legilor. În această ordine de idei ar fi de
remarcat, că conflictul de legi este o noţiune specifică dreptului internaţional privat, având în vedere că
acesta poate apărea numai în domeniul raporturilor cu element de extraneitate care constituie obiectul
dreptului internaţional privat, iar în anumite condiţii şi limite admiţându-se aplicarea legii străine.
Conflictele de legi nu pot apărea în raporturile juridice care aparţin altor domenii, de exemplu penal
sau financiar, în care legea străină nu poate fi aplicată. Astfel, o infracţiune săvârşită pe teritoriul
R.Moldova va fi sancţionată potrivit dispoziţiilor legii penale ale R.Moldova, fără a se ţine seama de
cetăţenia infractorului.

1.3. Argumentaţi interdependenţa dintre conflictele de legi şi conflictele de jurisdicţii.

Conflictul de jurisdicţii desemnează totalitatea normelor dreptului judiciar cu element de extraneitate,
avându-se în vedere că privitor la raporturile juridice cu element străin pot apărea litigii care ajung în faţa
instanţelor judecătoreşti sau arbitrale pentru a fi soluţionate. Astfel, a soluţiona un conflict de jurisdicţii
înseamnă a determina ţara ale cărei instanţe sunt competente să soluţioneze litigiul privind un raport juridic cu
element de extraneitate. Normele care soluţionează conflictele de jurisdicţii sunt de drept material, având în
vedere că acestea se aplică direct raportului juridic, prin aceasta deosebindu-se de normele conflictuale care
indică numai legea aplicabilă. Astfel, instanţa îşi determină competenţa în soluţionarea unui litigiu de drept
internaţional privat potrivit normei juridice proprii, la fel, procedura şi efectele hotărârilor judecătoreşti străine
sunt supuse legilor proprii, adică legii forului.

Subiectul 2
LEGEA APLICABILĂ SUCCESIUNII.

2.1. Caracterizaţi raporturile succesorale cu element de extraneitate.

Succesiunea reprezintă orice transmisiune pentru cauză de moarte. Succesiunea legală – defunctul nu a
lasat nicio dispoziție prin care să poată fi stabilit modul cum urmează să fie transmisă și împărțită masa
succesorală (art.1499 și art.1501 CC RM). Succesiunea testamentară – transmiterea masei succesorale are loc
în temeiul voinței persoanei care lasă moștenirea manifestată prin testament (art.1449-1452 CC RM).
5
2.2. Analizaţi legea aplicabilă succesiunii şi domeniul de aplicare a legii succesorale (conform art.1621-
1622 din Codul civil).
În dreptul internaţional privat al R.Moldova raporturile de succesiune sunt reglementate prin dispoziţiile
art.1621-1623 din Codul civil. Astfel, potrivit art.1622 alin.(1) raporturile de succesiune cu privire la bunurile
mobile sunt guvernate de legea naţională (lex patriae) în vigoare la momentul decesului persoanei care a lăsat
moştenirea. Referitor la raporturile de succesiune cu privire la bunurile imobiliare, alin.(2) stabileşte că
acestea sunt guvernate de legea statului pe teritoriul căruia se află aceste bunuri (lex rei sitae). Atât lex
patriae, care se aplică bunurilor mobile, cât şi lex rei sitae, care se aplică bunurilor imobile se subsumează
noţiunii generale de lege a succesiunii (lex succesionis). Legea succesorală determinată în conformitate cu
dispoziţiile art.1622 este aplicată atât succesiunii legale, cât şi succesiunii testamentare. Totodată, cu privire la
succesiunea testamentară art.1623 alin.(1) stabileşte că testatorul poate supune transmiterea prin succesiune a
bunurilor sale unei alte legi decât cea prevăzută la art.1622, cu condiţia să nu înlăture dispoziţiile ei
imperative.
Pe planul dreptului conflictual al R.Moldova, domeniul de aplicare a legii succesiunii este stabilit de
art.1621 din Codul civil, care prevede că legea aplicabilă succesiunii se referă la următoarele aspecte:
a) momentul deschiderii succesiunii;
b) categoriile de persoane cu vocaţie succesorală;
c) condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă;
d) exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct;
e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;
f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.

2.3. La decesul lui A.H., cetăţean grec, cu ultimul domiciliu în Republica Moldova, mun. Bălţi, masa
succesorală se compune numai din bunuri mobile, respectiv din sume de bani depuse la banca
Moldova-Agroindbank.
Defunctul era necăsătorit, nu avea descendenţi sau ascendenţi în viaţă, nici rude colaterale şi nici nu a
întocmit testament. Potrivit Codului civil grec, în lipsă de rude şi soţ supravieţuitor, este chemat la
succesiune, în calitate de moştenitor, statul grec.

a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.

În speța dată este prezent doar un element de extraneitate și anume cetățenia defunctului care este
greacă.

b) Determinaţi legea aplicabilă succesiunii lui A.H.

Legea aplicabilă succesiunii lui A.H. este legea Greciei din următoarele considerente:
-din cauza faptului că masa succesorală a defunctului se compune numai din bunuri mobile va fi
aplicată lex patriae, adică legea națională; dat fiind faptul că defunctul este un cetățean grec, va fi aplicată
legea Greciei.
-temei juridic: Articolul 1622. Legea aplicabilă bunurilor succesorale. Raporturile de succesiune cu
privire la bunurile mobile sînt guvernate de legea naţională în vigoare la momentul decesului persoanei
care a lăsat moştenirea.
c) Formulaţi încheierea instanţei în partea constatării legii aplicabile în condiţiile în care instanţa din
Republica Moldova și-a stabilit competenţa proprie.

Încheiere prin care instanţa s-a declarat competentă de a judeca pricina

ÎNCHEIERE
5 ianuarie 2019 mun. Chişinău
Judecătoria Buiucani mun. Chişinău
în componenţă:
Preşedintele şedinţei, judecătorul M.V.
grefier P.E.
examinând în şedinţă publică pricina civilă cu privire determinarea competenței în soluționarea cazului cu
element de extraneitate
6
 constată

La decesul lui A.H., cetăţean grec, cu ultimul domiciliu în Republica Moldova, mun. Bălţi, masa
succesorală se compune numai din bunuri mobile, respectiv din sume de bani depuse la banca Moldova-
Agroindbank. Defunctul era necăsătorit, nu avea descendenţi sau ascendenţi în viaţă, nici rude colaterale şi
nici nu a întocmit testament.

dispune
Procesul în pricina civilă va fi examinată de către instanța din Republica Moldova

Încheierea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chişinău în termen de 15 zile,

prin intermediul Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău.
Preşedintele şedinţei, M.V.
judecătorul

T E S T nr. 4

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
PARTICULARITĂŢILE RAPORTULUI JURIDIC DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT.

1.1. Caracterizaţi raporturile juridice de drept internaţional privat.

Raporturile de drept internaţional privat sunt raporturi civile, comerciale, de muncă, de familie, de
procedură civilă cu element de extraneitate. Astfel, pentru exprimarea obiectului dreptului internaţional privat,
precum şi pentru evitarea unei enumerări a acestor raporturi, în literatura de specialitate se consideră că
dreptul internaţional privat are ca obiect raporturile civile, în sensul larg al cuvântului. În DIPr, elementul
de extraneitate se manifestă în 3 forme:
a) Subiect – domiciliu, reședinţă, sediul persoanei juridice, locul înregistrării P.J. etc.
b) Obiect - locul aflării bunului, locul înregistrării bunului etc.
c) Conținut – locul încheierii actului juridic, locul comiterii delictului civil, locul producerii prejudiciului
material sau moral etc.

1.2. Explicaţi deosebirile dintre raportul juridic de drept privat şi cel de drept public cu element de
extraneitate.
Raportul juridic cu element de extraneitate are următoarele caractere, datorită cărora acesta se
deosebeşte de raportul juridic de drept internaţional public:
■ Raportul juridic cu element de extraneitate se stabileşte între persoane fizice şi/sau juridice. în calitatea sa
de subiect de drept civil, statul poate fi parte într-un raport juridic cu element de extraneitate, dar această
poziţie a statului nu trebuie confundată cu situaţia în care statul participă la un raport juridic de drept
internaţional public. Astfel, statele în unele cazuri, pot încheia, în nume propriu, ca subiecte de drept civil,
dobândind calitatea de parte contractantă, contracte de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică cu firme din
alte ţări (raport de egalitate).
■ Raportul juridic conţine un element de extraneitate, datorită căruia acesta are legătură cu mai multe sisteme
de drept.
■ Raportul juridic cu element de extraneitate, care formează obiectul dreptului internaţional privat, este un
raport de drept civil în sens larg, care conţine un element străin.

1.3. Formulaţi principalele elemente de extraneitate care pot apărea în legătură cu cele trei elemente de
structură a raportului juridic – subiect, obiect şi conţinut.

7
 a) în legătură cu subiectul elementele de extraneitate se deosebesc de felul acestor subiecte. De exemplu,
în cazul persoanelor fizice pot fi elemente de extraneitate - cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, iar în
cazul persoanelor juridice - sediul, naţionalitatea,etc.
b) în legătură cu obiectul raportul juridic (bunul mobil sau imobil), există element de extraneitate în cazul
când acesta este situat în străinătate sau, deşi este în ţară, se află sub incidenţa unei legi străine; de
exemplu, bunurile unei ambasade străine în R.Moldova.
c) în legătură cu conţinutul raportului juridic, constând în drepturile şi obligaţiile părţilor şi fiind
imaterial, se poate materializa prin elemente de fapt în cazul plasării acestora în străinătate sau incidenţei
legii străine, constituind în aşa fel elemente de extraneitate. Aceste elemente de fapt sunt, în principal,
următoarele:
• la actele juridice: elementele obiective (locul încheierii sau executării) sau elementul subiectiv (voinţa
părţilor de a plasa raportul juridic sub incidenţa unei legi străine);
• la faptele juridice (stricto sensu) elementele de fapt pot fi locul săvârşirii delictului sau al producerii
prejudiciului.

Subiectul 2
LEGEA APLICABILĂ CONDIŢIILOR DE FOND ALE ACTELOR JURIDICE UNILATERALE ŞI ALE
CONTRACTELOR ÎN LIPSA ALEGERII EI DE PĂRȚI.

2.1. Distingeţi soluţiile existente pe planul dreptului internaţional privat privind determinarea legii
aplicabile condiţiilor de fond ale actelor juridice unilaterale şi ale contractelor când părţile (partea) nu
și-au exprimat voinţa în privința alegerii legii aplicabile.
În lipsa legii alese de autorul actului juridic poate fi aplicată legea statului cu care contractul prezintă cele
mai strânse legături, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic
unilateral este întocmit. Precizarea care se impune, constă în aceea că aplicarea acestor două legi, în lipsa lui
lex voluntatis, nu este alternativă, ci subsecventă, deoarece legea locului întocmirii actului juridic se aplică în
subsidiar, doar în cazul când nu poate fi identificată legea statului cu care actul juridic are cele mai strânse
legături.

2.2. Analizaţi stabilirea legii aplicabile condiţiilor de fond ale actelor juridice unilaterale şi ale
contractelor în lipsa alegerii (conform art.1609 alin.(2), art.1611 din Codul civil).
Reglementarea prevăzută de art.1609 alin.(2) din Codul civil care stabileşte, că condiţiile de fond ale actului
juridic sunt guvernate de legea aleasă de autorul lui sau de legea statului cu care actul juridic are cele mai
strânse legături, sau de legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit, trebuie interpretată în sensul că
numai în lipsa legii alese de autorul actului juridic poate fi aplicată legea statului cu care actul juridic prezintă
cele mai strânse legături, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul
juridic unilateral este întocmit. Din analiza textului menţionat, rezultă existenţa unui criteriu principal de
localizare a actului juridic - legăturile cele mai stânse între actul juridic şi un sistem de drept, şi a unui criteriu
subsidiar – locul întocmirii actului juridic.
Potrivit art. 1611 alin.(1) din Codul civil, în lipsa unui consens între părţi asupra legii aplicabile
contractului, se aplică legea statului cu care contractul prezintă cele mai strânse legături. Astfel, această
reglementare stabileşte drept criteriu de localizare a contractelor - existenţa legăturilor cele mai strânse între
contract şi un sistem de drept. În continuare, prevederea menţionată califică noţiunea de “legăturile cele mai
strânse”, stabilind că există astfel de legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei, la momentul
încheierii contractului, îşi are domiciliul, reşedinţa sau este înregistrat în calitate de persoană juridică.

2.3. Potrivit clauzei compromisorii inserate în contract, părţile au convenit în principal ca eventualele litigii
să fie soluţionate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a
Republicii Moldova. În completare s-a adăugat: „Singur vânzătorul este în drept, când va socoti util, să
supună diferendele cu cumpărătorul spre soluţionare arbitrajului de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional
din Paris sau instanţelor competente din ţara cumpărătorului, în conformitate cu regulile de procedură şi de
fond ale acelor organe”.

a) Analizaţi clauza compromisorie asimetrică (clauză potestativă) înserată în contract.

Clauza compromisorie poare fi definită ca un acord al părţilor unui contract principal, exprimat
8
 printr-o prevedere cuprinsă în acel contract sau printr-un înscris separat, de a supune eventualele litigii
în legătură cu neexecutarea contractului respectiv, unui anumit arbitraj. Clauza compromisorie esta
stabilită de comun acord între ambele părți ale contractului, însă în cazul de față observăm că clauza
dată favorizează o singură parte, vânzătorul.

b) Determinaţi legea aplicabilă cauzei compromisorii.

Dat fiind faptul că prin completarea clauzei compromisorii îl cumpărătorul este defavorizat,
eventualele litigii vor fi soluționate de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

c) Întocmiţi o clauză compromisorie neafectată de efecte patologice, reieşind din condiţiile speţei.
“Orice litigiu decurgînd din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea
ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în conformitate cu Regulamentul acestei Curţi.
Hotărîrea arbitrală este definitivă şi obligatorie.”

T E S T nr. 5

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
PARTICULARITĂŢILE NORMELOR CONFLICTUALE.

1.1. Caracterizaţi noţiunea şi scopul normei conflictuale.

Normele conflictuale sunt norme juridice specifice dreptului internaţional privat. Scopul principal al
normei conflictuale este să indice cu privire la un raport juridic, având un element de extraneitate, care dintre
legile în prezenţă se va aplica, fie la momentul când părţile vor încheia un atare raport juridic şi deci să
cârmuiască încheierea raportului juridic, fie la momentul când instanţa va fi chemată să soluţioneze un litigiu
privitor la un asemenea raport juridic, fie în orice moment al existenţei acestui raport.

1.2. Stabiliţi structura normei conflictuale.

Elementele esenţiale şi specifice ale normei conflictuale sunt conţinutul şi legătura cu un sistem de drept.
Conţinutul este ipoteza normei conflictuale, adică acea categorie de raporturi juridice la care se referă norma
respectivă. Din exemplul la care am făcut referire se poate stabili conţinutul acesteia, adică „raporturile
juridice privind conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale asupra bunurilor mobile
şi imobile, precum şi realizarea şi ocrotirea acestora”. Astfel, legiuitorul stabileşte aria raporturilor juridice în
eventualitatea unui conflict de legi.
Legătura este dispoziţia normei conflictuale, adică acea parte a normei care indică sistemul de drept
aplicabil pentru conţinutul normei. Aşadar, legătura trimite la sistemul de drept care va reglementa raportul
juridic care formează conţinutul normei conflictuale. Din exemplul anterior este lesne de înţeles, că legătura
acestei norme rezidă în prevederea că „se determină de legea ţării în care se află bunurile”. în acest mod,
legiuitorul determină, prin trimitere la legea ţării unde se află bunul, care lege va fi competentă a cârmui
raportul juridic litigios.

1.3. Formulaţi punctele de legătură în dreptul internaţional privat al Republicii Moldova.

Indicarea legii competente de către norma conflictuală se face pe baza „legăturii” existente între un raport
juridic şi un anumit sistem de drept. Elementele prin care se stabileşte legătura „dintre un raport juridic şi o
lege” (sistem de drept) se numesc puncte sau elemente de legătură. Cu alte cuvinte, punctul de legătură
reprezintă legătura concretă dintre elementele de structură ale normei conflictuale (conţinutul şi legătura).
• Cetăţenia constituie punct de legătură pentru următoarele categorii de raporturi juridice:
- starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice - succesiunea privind bunurile mobile
- jurisdicţia competentă,
• Domiciliul sau reşedinţa reprezintă puncte de legătură pentru
următoarele categorii de raporturi juridice:- starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice
- condiţiile de fond ale contractelor în lipsa unui consens asupra determinării legii aplicabile acestora
9
- jurisdicţia competentă
• Locul constituirii si înregistrării persoanei juridice este punct de legătură pentru: - statutul organic al
persoanei juridice; - condiţiile de fond ale contractelor, în cazul când debitorul prestaţiei caracteristice este
persoană juridică
• Sediul social al persoanei juridice reprezintă punct de legătură în jurisdicţia competentă
• Locul încheierii actului juridic constituie punct de legătură pentru condiţiile de formă ale actului juridic
• Locul executării contractului constituie punct de legătură în jurisdicţia competentă
• Moneda în care s-a contractat este punct de legătură în privinţa unor raporturi juridice, care urmează a fi
cârmuite de legea ţării a cărei monedă serveşte fie ca instrument de plată, fie ca monedă de cont
• Locul situării bunului reprezintă punct de legătură pentru următoarele categorii de raporturi juridice:
- regimul juridic al bunurilor mobile şi imobile privite ut singuli, adică în mod individual - moştenirile
imobiliare - jurisdicţia competentă
• Locul unde apare prejudiciul este punct de legătură în cazul când prejudiciul se produce în alt stat decât cel
unde s-a produs faptul cauzator de prejudiciu
• Locul unde se judecă litigiul (instanţa competentă) reprezintă punct de legătură pentru determinarea legii
procesuale care se aplică litigiului, întrucât instanţele judecătoreşti sau arbitrale se conduc de legile procesuale
ale ţării cărei aparţin
• Pavilionul navei sau aeronavei este luat în considerare ca punct de legătură cu raporturile juridice încheiate
cu privire la aceste nave pentru determinarea legăturii acestora cu legea ţării al cărui pavilion îl arborează,
îndeplinind în privinţa navelor şi aeronavelor aproximativ aceeaşi funcţie ca şi cetăţenia sau domiciliul în
privinţa persoanelor fizice
• Voinţa părţilor este punct de legătură pentru condiţiile de fond ale actelor juridice în general şi ale
contractelor în special
• Autoritatea competentă constituie punct de legătură pentru condiţiile de formă ale actelor juridice, în
anumite cazuri.
Subiectul 2
PROCEDURA ÎN PROCESELE CU ELEMENTE DE EXTRANEITATE.

2.1. Caracterizaţi noţiunea de lege procesuală a forului (lex processualis fori) pornind de la prevederile
art.458 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
În cazul în care instanţa de judecată din R.Moldova este sesizată cu un litigiu de drept internaţional privat,
prima problemă constă în determinarea propriei competenţe, iar dacă potrivit normelor de competenţă
jurisdicţională se va constata că aceasta are competenţa de a soluţionai litigiul, următoarea problemă este de a
cunoaşte care lege procedurală va guverna procesul de drept internaţional privat - legea procedurală proprie
sau legea procedurală străină.
Potrivit art.458 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în procesele privind raporturile de drept
internaţional privat instanţele judecătoreşti din R.Moldova aplică legea procedurală proprie, dacă nu s-a
dispus altfel în mod expres. Astfel, procesul de drept internaţional privat este guvernat de legea forului (lex
processualis fori). Normele de drept procesual aplicabile sunt cele stabilite în ţara unde se judecă litigiul, chiar
dacă una din părţi este străină.

2.2. Analizaţi modalităţile privind citarea persoanelor aflate în străinătate în litigiile soluţionate de
instanţele din Republica Moldova (art.104 alin.(2) din Codul de procedură civilă).
Art.104 alin.(2) din Codul de procedură civilă distinge două situaţii:
a) în situaţia când domiciliul sau reşedinţa persoanelor aflate în străinătate sunt cunoscute, citaţia va fi
expediată prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, cu excepţia cazurilor în care tratatele internaţionale
la care R.Moldova este parte sau prin legea specială nu este prevăzută o altă procedură de citare.
b) în situaţia în care domiciliul sau reşedinţa persoanelor aflate în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se
va face conform dispoziţiilor art.108 prin citare publică.
În ambele situaţii, dacă persoanele aflate în străinătate au mandatar cunoscut în R.Moldova, acesta de
asemenea va fi citat. Reclamantul care locuieşte în străinătate este în drept să indice adresa din R.Moldova
unde urmează a fi citat în legătură cu procesul, în cazul când pârâtul locuieşte în străinătate, acesta va fi
informat că are dreptul să-şi indice adresa din R.Moldova unde urmează să se facă comunicarea, iar dacă
pârâtul nu se va conforma acestei prevederi, comunicarea se va face prin scrisoare recomandată, în recipisa
scrisorii indicându-se actele expediate.
10
2.3. Reclamantul, cetăţean al Federaţiei Ruse cu domiciliul în Moskova, a solicitat instanţei de fond din
Republica Moldova recuperarea prejudiciului material cauzat de la pârâta, o companie de transport
din Republica Moldova cu sediul în Chişinău, invocând că deplasându-se cu automobilul proprietate
personală pe teritoriul Ucrainei a fost accidentat de camionul companiei de transport.
Instanţa de fond s-a declarat competentă în soluţionarea litigiului. La examinarea litigiului instanţa
a supus proba faptei şi fondul cauzei legii Republicii Moldova.
Pârâta a atacat hotărârea instanţei de fond, susţinând că instanţa a aplicat în mod greşit legea
aplicabilă probei faptei ilicite, precum şi norma conflictuală privind determinarea legii aplicabile
delictelor civile cu element de extraneitate.

a) Indicaţi care este legea aplicabilă regimului probelor în procesele cu element de extraneitate.
- Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare a înscrisului care îl
constată sunt cele prevăzute de legea locului unde a fost încheiat actul juridic (locus regit actum) sau
de legea aleasă de părţi (lex voluntatis) dacă acestea au dreptul să o aleagă, iar dovada stării civile şi
puterea doveditoare a actelor de stare civilă sunt reglementate de legea locului unde s-a încheiat
înscrisul invocat.
- Proba faptelor se face potrivit legii locului unde s-au produs (lex loci delicti commissi). Cu toate
acestea, este posibilă şi aplicarea legii R.Moldova, dacă aceasta admite şi alte mijloace probatoare
decât cele prevăzute în lege.

b) Determinaţi norma conflictuală aplicabilă delictelor civile cu element de extraneitate.

Potrivit art. 1615 alin.(2) din Codul civil, legea care guvernează obligaţiile din cauzarea de prejudicii
stabileşte: a) capacitatea delictuală; b) formele, condiţiile şi întinderea răspunderii delictuale; c) condiţiile de
limitare sau exonerare de răspundere delictuală; d) natura daunelor pentru care pot fi pretinse despăgubiri; e)
transmisibilitatea dreptului la despăgubire; f) persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri.

c) Întocmiţi cererea de apel în partea indicării motivelor de atac a hotărîrii instanţei de fond.
Motivelor de atac a hotărîrii instanţei de fond sunt:
Potrivit art. 1615 alin.(1) din Codul civil, răspunderea civilă delictuală este supusă legii locului unde
s-a produs faptul cauzator de prejudiciu. Totodată, alin.(3) al aceluiaşi articol stabileşte că, în cazul în care
toate sau o parte din consecinţele cauzatoare de prejudicii se produc pe teritoriul unui alt stat decât cel în care
a avut loc delictul, reparaţiei corelative se poate aplica legea acestui stat. Prin coroborarea dispoziţiilor alin.(1)
şi (3) rezultă, că în cazul în care fapta ilicită şi prejudiciul se localizează pe teritoriul aceluiaşi stat, delictul
civil este supus legii statului respectiv ca lege a locului săvârşirii delictului (lex loci delicti commissi). În
cazul de față, instanța din Ucraina va fi competentă să soluționeze cauza civilă.

T E S T nr. 6

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
ORDINEA PUBLICĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT.

1.1. Caracterizaţi ordinea publică de drept internaţional privat.

Ordinea publică în DIPr reprezintă o totalitate de principii fundamentale ale sistemului de drept al forului,
aplicabile raporturilor juridice cu element de extraneitate, care refuză aplicarea legilor străine, chiar dacă
acestea au competență potrivit normelor conflictuale ale forului.

1.2. Comparaţi excepţia de ordine publică în dreptul internaţional privat şi normele de aplicare imediată.
Asemănări: 1. Au aceeași justificare/menire: de a proteja principii fundamentale ale legii forului;
2. Au același efect: aplicarea legii forului, în locul legii străine.

11
 Deosebiri: Principala distincție constă în mecanismul logic de aplicare a acestora: - norma de aplicare
imediată înlătură din start norma conflictuală competentă și nici nu se pune problema aplicării acesteia din
urmă; - ordinea publică de drept internațional privat apare doar după aplicarea normei conflictuale a forului
pentru a înlătura aplicarea legii străine ce contravine normelor fundamentale ale dreptului forului.

1.3. Estimaţi efectele invocării ordinii publice în dreptul internaţional privat al Republicii Moldova
prin prisma reglementărilor stabilite în art.1581 din Codul civil şi art.164 alin.(4) din Codul
familiei.
Art.1581. Clauza de ordine publică. Norma de drept străin aplicabilă în conformitate cu art.1576 alin.(1)
nu se aplică în cazul în care consecinţele aplicării ei ar contraveni ordinii publice a Republicii Moldova.
În cazul înlăturării legii străine, se va aplica legea respectivă a Republicii Moldova.
Art.164 alin.(4) din Codul familiei stabileşte că normele dreptului familiei ale statelor străine nu sunt
aplicabile pe teritoriul R.Moldova dacă contravin moravurilor şi ordinii publice din R.Moldova; în acest
caz se aplică legislaţia R.Moldova.
Ordinea publică de drept internaţional privat este constituită din ansamblul principiilor fundamentale
de drept ale statului forului, aplicabile în raporturile juridice cu element de extraneitate. Pe plan
procedural, ordinea publică de drept internaţional privat se manifestă în excepţia de ordine publică de
drept internaţional privat. Această excepţie constituie o modalitate procedurală folosită de instanţa forului,
pentru a înlătura efectele legii străine normal competente să fie aplicată unui raport juridic de drept
internaţional privat, în cazurile în care acestea ar contraveni principiilor fundamentale de drept ale statului
forului. Totuși, există anumite domenii în care ordinea publică este invocată mai des:
1. statutul personal;
2. relațiile de familie.
Subiectul 2
RECUNOAŞTEREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI STRĂINE.

2.1. Definiţi noţiunea de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti străine pornind de la reglementarea

art.467 din Codul de procedură civilă.
În materia dreptului internaţional privat prin recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine se înţelege
faptul că acestea beneficiază de autoritate de lucru judecat în ţara unde sunt invocate, în aceleaşi condiţii ca şi
hotărârea judecătorească proprie. Astfel, pentru ca o hotărâre pronunţată de o instanţă judecătorească străină
să poată produce efectele pe care le urmăresc cei interesaţi este necesar ca, mai întâi, aceasta să fie
recunoscută de autorităţile competente ale statului solicitat. Potrivit art.467 alin.(2) din Codul de procedură
civilă, prin hotărâre judecătorească străină se înţelege o hotărâre pronunţată în pricina civilă de o instanţă de
drept comun sau de o instanţă specializată pe teritoriul unui alt stat.

2.2. Analizaţi procedura recunoaşterii judecătoreşti a hotărârilor judecătoreşti străine în Republica

Moldova (art.468-474 din Codul de procedură civilă).

Pornind de la reglementările cuprinse în art.467 alin.(1) şi în art.474 din Codul de procedură civilă, trebuie
să presupunem că hotărârile judecătoreşti străine referitoare la alte procese decât cele menţionate, pot fi
recunoscute în R.Moldova de către instanţa competentă. Instanţa competentă în soluţionarea cererii de
recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine în R.Moldova este instanţa judecătorească în a cărei
circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea (în sensul art.468 din Codul de
procedură civilă). Cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine se întocmeşte potrivit cerinţelor
stabilite de legea R.Moldova. Astfel, potrivit art.469 alin.(1), cererea trebuie să cuprindă numele sau
denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului dacă cererea a fost depusă de acesta, domiciliul
(reşedinţa) ori sediul; numele sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul; solicitarea
încuviinţării silite a hotărârii, termenul de la care se cere executarea hotărârii. De asemenea, la cerere se
anexează actele stabilite de tratatul internaţional la care R.Moldova este parte, iar în cazul când acestea nu
sunt stabilite, se vor anexa următoarele acte: a) copia de pe hotărârea judecătorească străină, încuviinţarea
căreiea se cere, legalizată de emitent în modul stabilit; b) actul oficial care confirmă rămânerea definitivă a
hotărârii judecătoreşti străine, conform legii statului în care s-a emis, dacă acest fapt nu rezultă din hotărâre;
c) actul care confirmă că partea împotriva cărea s-a emis hotărârea, deşi a fost înştiinţată legal, nu a participat
la proces; d) actul care confirmă executarea anterioară a hotărârii pe teritoriul statului respectiv. Potrivit
12
art.470 cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine se examinează în şedinţă de judecată, cu
înştiinţarea legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării, iar neprezentarea din motive neântemeiate
a debitorului citat legal nu împiedică examinarea cererii. Instanţa poate satisface cererea întemeiată a
debitorului privind amânarea examinării cererii, înştiinţându-l. în rezultatul examinării explicaţiilor
debitorului şi a probelor prezentate, se va pronunţa o încheiere de încuviinţare a executării silite a hotărârii
judecătoreşti străine sau de refuz al autorizării executării.

2.3.Reclamantul, cetăţean german cu domiciliul în Hamburg, a solicitat instanţei de fond din Chişinău
recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă din Germania privind nulitatea
căsătoriei încheiate în Germania cu un cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliul în Hamburg.
Instanţa din Republica Moldova a respins cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti
germane, pe considerentul că hotărârile judecătoreşti străine privind declararea nulităţii căsătoriei
sunt recunoscute de plin drept în Republica Moldova.

a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.

3 elemente: cetățenia germană; domiciliul situat în Germania; cauza a fost judecată în Germania;

b) Stabiliţi categoriile hotărîrilor judecătoreşti străine recunoscute de plin drept (fără procedură
ulterioară) în Republica Moldova.
În conformitate cu dispoziţiile art.467 alin.(1) din Codul de procedură civilă, hotărârile judecătoreşti
străine, inclusiv tranzacţiile, sunt recunoscute şi se execută de plin drept în R.Moldova fie dacă astfel se
prevede în tratatul internaţional la care R.Moldova este parte, fie pe principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte
efectele hotărârilor judecătoreşti străine. Totodată, art.474 prevede că în R.Moldova se recunosc următoarele
hotărâri ale instanţelor judecătoreşti străine care, în virtutea caracterului lor, nu cer procedură ulterioară:
a) hotărârile referitoare la statutul civil al cetăţeanului statului a cărui instanţă de judecată a pronunţat
hotărârea sau dacă, fiind pronunţată într-un stat terţ, a fost recunoscută mai întâi în statul de cetăţenie a
fiecărei părţi;
b) hotărârile privitoare la desfacerea, anularea sau declararea nulităţii căsătoriei, precum şi în alte litigii dintre
soţi, cu excepţia celor cu privire la imobile din străinătate, între un cetăţean al R.Moldova şi un cetăţean
străin, dacă la data desfacerii căsătoriei cel puţin unul dintre soţi era domiciliat în străinătate;
c) hotărârile privind desfacerea, anularea sau declararea nulităţii căsătoriei între cetăţeni ai R.Moldova, dacă la
data desfacerii căsătoriei ambii soţi erau domiciliaţi în străinătate;
d) alte cazuri prevăzute de legea R.Moldova.

c) Întocmiţi partea rezolutivă a unei încheieri privind recunoaşterea sau refuzarea recunoaşterii
hotărîrii judecătoreşti străine.

Instanța de judecată decide refuzarea recunoașterii hotărârii judecătorești străine, deoarece conform art. 474 în
Republica Moldova se recunosc următoarele hotărîri ale instanţelor judecătoreşti străine care, în virtutea
caracterului lor, nu cer procedură ulterioară: b) hotărîrile privitoare la desfacerea, anularea sau declararea
nulităţii căsătoriei, precum şi la alte litigii dintre soţi, cu excepţia celor cu privire la imobilele din străinătate,
între un cetăţean al Republicii Moldova şi un cetăţean străin, dacă la data desfacerii căsătoriei cel puţin unul
dintre soţi era domiciliat în străinătate; În cazul de față, unul din soți are cetățenia RM, iar recunoașterea
hotărârii are loc implicit.
T E S T nr. 7
pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
IZVOARELE INTERNAŢIONALE DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT.

1.1. Distingeţi principalele categorii de izvoare internaţionale de drept internaţional privat.

Izvoarele internaţionale ale dreptului internaţional privat sunt tratatul, convenţia sau acordul
internaţional, cutuma internaţională şi uzanţele comerciale internaţionale, acestea din urmă prezentând
unele particularităţi. Pentru Republica Moldova convenţia internaţională la care este parte constituie izvor
de drept internaţional privat.
13
1.2. Clasificaţi izvoarele internaţionale de drept internaţional privat în funcţie de natura normelor
instituite.
1) Tratatul, convenția sau acordul internațional: care conțin norme conflictuale uniforme și care
conțin norme conflictuale uniforme;
2) Uzanțele comerciale internaționale: normative (legale) și convenționale (internaționale);
3) Cutuma internațională;

1.3. Argumentaţi particularităţile uzanţelor comerciale şi a cutumei în calitate de izvoare

internaţionale de drept internaţional privat.
Cutuma este o regulă de conduită stabilită în practica vieţii sociale şi respectată un timp îndelungat în
virtutea deprinderii, ca o normă considerată obligatorie. Cutuma presupune întrunirea a două elemente:
obiectiv (faptic) şi subiectiv (psihologic). Elementul obiectiv constă în conduita aplicată un timp
îndelungat ca o deprindere. Elementul subiectiv constă în convingerea că o anumită conduită este
obligatorie şi, totodată, având putere juridică (în acest sens, cutuma este un izvor de drept). Uzanţele
comerciale presupun existenţa numai a elementului obiectiv, nu şi a celui subiectiv. Părţile acceptă
aplicarea uzanţelor având convingerea că nu este vorba de o normă juridică, ci de o anumită practică
(comportare), care corespunde domeniului respectiv de activitate. în această situaţie, uzanţele
internaţionale se aplică în calitate de clauze convenţionale exprese sau tacite. În acest fel, uzanţele
comerciale pot deroga numai de la normele juridice supletive, ar nu şi de cele imperative.

Subiectul 2
DOMENIUL DE APLICARE A LEGII FORULUI ŞI LEGEA APLICABILĂ REGIMULUI PROBELOR ÎN
PROCESELE DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT.

2.1. Distingeţi acţiunea în justiţie în sens material şi procesual.

Acţiunea civilă trebuie privită ca un drept, în sens material şi procesual. Dreptul la acţiune în sens material
exprimă posibilitatea pe care o are reclamantul de a obţine recunoaşterea sau realizarea dreptului său
contestat, prin constrângerea judiciară a pârâtului. Dreptul la acţiune în sens procesual desemnează numai
posibilitatea persoanei de a se adresa în vederea apărării unui drept încălcat, fără ca aceasta să implice în mod
necesar şi protecţia juridică a acelui drept, deci posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a sesiza instanţa
de judecată pentru a hotărî asupra cererii sale, indiferent dacă această cerere este sau nu justificată în drept.

2.2. Analizaţi legea aplicabilă capacităţii (art.455-456 din Codul de procedură civilă) şi calităţii
procesuale a părţilor.
Codul de procedură civilă conţine două reglementări privitor la capacitatea procesuală - una cu referire la
persoanele fizice, iar alta la persoanele juridice. Astfel, potrivit art.455 alin.(1), capacitatea procesuală de
folosinţă şi capacitatea procesuală de exerciţiu a persoanelor fizice străine şi a apatrizilor în proces este
guvernată de legea naţională a acestora, precizându-se că legea naţională a persoanei fizice străine este
considerată legea statului a cărui cetăţenie o deţine, iar în cazurile în care persoana fizică concomitent cu
cetăţenia R.Moldova deţine şi o altă cetăţenie, legea naţională a acesteia este legea R.Moldova. Privitor la
situaţiile când persoana fizică deţine cetăţenia mai multor state, legea naţională va fi considerată legea statului
în care aceasta are domiciliul, iar dacă persoana fizică străină are domiciliul în R.Moldova (în situaţia când
aceasta are mai multe cetăţenii), legea naţională va fi considerată legea R.Moldova - art.155 alin.(2). Conform
alin.(4) al aceluiaşi articol, în cazurile când persoana fizică nu beneficiază de capacitate de exerciţiu potrivit
legii sale naţionale, aceasta poate fi declarată cu capacitate de exerciţiu, dacă dispune de această capacitate în
conformitate cu legislaţia R.Moldova. În ceea ce priveşte capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor
juridice străine, art.456 din Codul de procedură civilă face distincţie între persoanele juridice care ţin de
sistemul juridic al unui stat şi persoanele juridice care se încadrează în ordinea juridică internaţională.
Astfel, potrivit alin.(1), capacitatea de folosinţă a persoanei juridice străine este guvernată de legea
naţională a acesteia, precizându-se că legea naţională a persoanei juridice este legea ţării în care aceasta a fost
constituită, în situaţia când persoana juridică străină nu beneficiază de capacitate procesuală de folosinţă
potrivit legii sale naţionale, aceasta poate fi declarată cu capacitate de folosinţă pe teritoriul R.Moldova în
conformitate cu legislaţia acesteia (alin.2). Reglementările cuprinse în aceste două alineate, se referă la
14
persoanele juridice care ţin de sistemul juridic al unui stat. Potrivit alin.(3), capacitatea procesuală de folosinţă
a unei organizaţii internaţionale se determină în baza contractului internaţional în conformitate cu care aceasta
este constituită, a actelor de constituire sau în baza acordului cu autorităţile competente ale R.Moldova.
Această reglementare, se referă la persoanele juridice care se încadrează în ordinea de drept internaţională.

2.3. Cetăţeanul Republicii Moldova Andrei A. a încheiat un contract de mandat cu compania

„Agricole” (Franţa) în timpul expoziţiei „Nourriture et boissons”, care s-a desfăşurat în Franţa.
Contractul de mandat prevedea reprezentarea companiei franceze la încheierea unor contracte de
livrare cu companiile moldoveneşti şi ucrainene. Andrei A. în calitatea sa de mandatar a înaintat o
acţiune în instanţa de judecată a Republicii Moldova prin care a solicitat rezilierea contractului de
mandat şi reparării prejudiciului cauzat de către mandant prin neachitarea în termen a remunerării
care i se cuvine conform contractului. Pîrîtul a opinat, că, în conformitate cu prevederile legislaţiei
franceze, care a fost aleasă de părțile contractului de mandat, mandatarul care a depăşit
împuternicirile mandantului nu poate cere remunerarea serviciilor sale și rambursarea cheltuielilor
suportate, iar Reclamantul a săvîrşit o asemenea abatere. Instanţa de judecată nu a ţinut cont de
explicaţiile Pîrîtului, motivând, că părţile nu au probat conţinutul legii franceze, iar în lipsa acestor
probe aplicarea legii franceze este imposibilă.
a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.
Elementele de extraneitate sunt: persoana juridică ”Agricole” (Franța); locul încheierii contractului
(Franța);

b) Identificaţi temeiurile de aplicare a legii străine.

Temeiurile de aplicare a legii străine sunt: locul încheierii contractului între mandant și mandatar,
Franța; În conformitate cu articolul 1611, alin. 1, (Legea aplicabilă contractului în lipsa unui
consens asupra determinării ei) în lipsa unui consens între părţi asupra legii aplicabile contractului, se
aplică legea statului cu care contractul prezintă cele mai strînse legături. Se consideră că există astfel
de legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteritică, la momentul încheierii
contractului, își are domiciliul, reşedinţa sau este înregistrat în calitate de persoană juridică. Astfel,
dat fiind faptul că compania ”Agricole” este franceză, va fi aplicată legislația franceză.

c) Formulaţi o solicitare de asistenţă juridică privind obţinerea textului Codului Civil francez.
Instanţa XXX
Dosar nr. XXXX
Termen la data de XX
Adresat instanței de judecată din Paris

Luând în considerare:
1) Convenția europeană în domeniul informației cu privire la dreptul străin din 07.06.1968 de la Londra în
care statele se angajează să-și furnizeze informații cu privire la dreptul intern în materie civilă și
comercială, precum și în materie de procedură civilă și comercială
2) Cauza civilă nr. 177 care are element de extraneitate locul semnării actului juridic, Franța
Instanța de judecață Chișinău, oficiul Buiucani solicită Codul Civil francez

Judecător, XXX semnătura

T E S T nr. 8

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
NATURA JURIDICĂ, OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT.

1.1. Definiţi obiectul dreptului internaţional privat.

Obiectul dreptului internaţional privat îl constituie raporturile juridice cu element de extraneitate, care se
stabilesc între persoane fizice şi juridice şi nu între state în calitate de subiecte de drept ce acţionează jure
15
imperii. Astfel, statul reglementează acţiunile la care participă persoanele fizice şi persoanele juridice care-i
aparţin.
Obiectul dreptului internaţional privat îl constituie raporturile de drept civil, în sens larg, cu element de
extraneitate, cuprinzând atât raporturile din dreptul civil propriu-zis, cât şi cele din dreptul familiei, dreptului
procesual civil, dreptul muncii, etc., adică toate raporturile de drept privat intern care conţine un element de
extraneitate; în acest sens, obiectul de reglementare juridică a dreptului internaţional privat este mai vast decât
cel al dreptului civil.

1.2. Analizaţi natura juridică a dreptului internaţional privat.

Referitor la natura dreptului internaţional privat, în literatura de specialitate se poartă o serie de discuţii,
dintre care se desprind câteva păreri exprimate în trei planuri: dacă această disciplină este de drept intern sau
de drept internaţional, dacă face parte din dreptul public sau din dreptul privat, dacă dreptul internaţional
privat poate să constituie sau nu o ramură de drept distinctă.

Pentru soluţia că dreptul internaţional privat este un drept intern sunt formulate următoarele argumente:
• Izoarele interne sunt preponderente comparativ cu cele internaţionale;
• Metoda de soluţionare a conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdicţii şi a condiţiei juridice a străinului are
un caracter naţional.
Pentru opinia că dreptul internaţional privat este un drept internaţional sunt invocate următoarele
argumente:
• Caracterul naţional al sistemului de soluţionare a conflictelor de legi nu exclude respectul voinţei altor state;
• Aplicarea legii străine nu înseamnă că aceasta face parte din dreptul forului, menţionându-se că condiţia
juridică a străinului are în vedere reglementările internaţionale.
Potrivit altei păreri se consideră că dreptul internaţional privat este un drept intern prin izvoarele sale şi un
drept internaţional prin obiectul său, adică prin raporturile juridice cu element de extraneitate.:
În susţinerea tezei potrivit căreia dreptul internaţional privat este un drept privat se aduc următoarele
argumente::
• Obiectul de reglementare al dreptului internaţional privat îl constituie raporturile de drept privat;
• Metoda de reglementare este apropiată de cea a dreptului privat;
• Condiţia juridică a străinului se referă şi la drepturile private ale acestuia;
• Conflictul de jurisdicţii prezintă în plan internaţional o proiectare a dreptului judiciar intern.
DIPr face parte din dreptul internaţional, opinie care se sprijină pe următoarele argumente:
• în spatele fiecărui participant la raporturile de drept internaţional privat se află statul respectiv, care poate
interveni pe cale diplomatică, transformând în acest fel litigiul într-un conflict dintre state.
• în calitate de izvor principal de drept internaţional privat este convenţia internaţională.
• unele norme de drept internaţional privat constituie aplicaţii ale principiilor dreptului internaţional public.
Astfel, dreptul internaţional privat nu poate fi considerat nici ca parte a dreptului civil, nici ca parte a
dreptului internaţional, în sens larg.

1.3. Argumentaţi importanţa dreptului internaţional privat.

Societatea contemporană crează condiţii variate de relaţii internaţionale, dreptul internaţional privat
contribuind, prin mijloacele sale specifice, la amplificarea şi diversificarea acestora. Relaţiile politice,
economice, militare, tehnico-ştiinţifice, culturale şi de altă natură, care se stabilesc între state, îşi găsesc
expresia atât în raporturi juridice dintre state, ca subiecte de drept internaţional public, cât şi în raporturi
juridice dintre persoane fizice şi persoane juridice aparţinând acestor state. în aceste condiţii, activitatea
persoanelor fizice şi juridice, în calitate de subiecte de drept internaţional privat, se desfăşoară nu numai în
cadrul intern al fiecărui stat, ci şi în cadrul internaţional, ceea ce înseamnă naşterea unor raporturi în care părţi
sunt aceste persoane. Prin intermediul acestor raporturi, fiecare stat participă la schimbul internaţional de
valori spirituale şi materiale. Totodată, dreptul internaţional privat contribuie la cunoaşterea şi aprofundarea
diferitor sisteme de drept, prin intermediul trimiterilor făcute de normele conflictuale. Dreptul internaţional
privat este în legătură directă şi permanentă cu intensificarea relaţiilor internaţionale ale R.Moldova cu alte
ţări, inclusiv prin intermediul colaborării juridice. În acest context, menţionăm că în sistemul de drept al
R.Moldova, s-a făcut un prim pas în reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, prin includerea în
Codul familiei a Titlului VI - Reglementarea relaţiilor familiale cu element de extraneitate, în Codul civil a
Cărţii a V-a - Drept Internaţional Privat şi în Codul de procedură civilă a Titlului IV - Procedura în procesele
16
cu element de extraneitate. Astfel, după intrarea în vigoare a acestor acte normative a devenit posibilă
cunoaşterea instanţei competente în judecarea unui litigiu de drept internaţional privat şi de asemenea, se
poate cunoaşte dacă, în situaţia unui conflict de legi, instanţa sesizată va judeca litigiul potrivit legii proprii
(lex fori) sau în conformitate cu legea altei ţări (lex causae).
Astfel, de felul în care vor fi cunoscute aspectele care ţin de aplicarea sau neaplicarea legii proprii sau a
legii străine, aceasta fiind problema esenţială a dreptului internaţional privat, este de presupus că şi relaţiile
internaţionale vor putea creşte sau scădea în amploare.

Subiectul 2
LEGEA APLICABILĂ BUNURILOR ŞI DREPTURILOR REALE.

2.1. Caracterizaţi regula lex rei sitae pornind de la reglementările art.1601-1602 din Codul civil.
Conform art.1601 alin.(1) din Codul civil, conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi a altor drepturi
reale asupra bunurilor mobile şi imobile, realizarea şi ocrotirea lor se determină potrivit legii statului pe al
cărui teritoriu se află bunurile, dacă nu se prevede altfel. Precizăm, că textul de lege menţionat, are în vedere
atât bunurile imobile, cât şi pe cele mobile. În acest sens, alin.(2), stabileşte că apartenenţa bunului la
categoria de bunuri mobile sau imobile, precum şi orice altă calificare juridică a bunurilor, se determină
potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile. Statutul real constituie conţinutul normei
conflictuale lex rei sitae, iar teritoriul unde se află bunul constituie punctul de legătură.

2.2. Analizaţi domeniul de aplicare a regulii lex rei sitae.

Drepturile reale. Includerea în domeniul lex rei sitae a acestor elemente se deduce din dispoziţia art.1601
alin.(1) din Codul civil, potrivit cărora legea statului pe al cărui teritoriu se află bunurile cârmuiesc dreptul de
proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor. Potrivit legii locului unde se află bunurile se determină şi
clasificarea bunurilor. Referitor la aceste aspecte, menţionăm că un cetăţean străin nu ar putea pretinde
existenţa unui drept real asupra unui bun situat în R.Moldova pe motiv că legea sa naţională cunoaşte un
asemenea drept, în cazul în care legea R.Moldova nu-l admite şi, dimpotrivă, un cetăţean al R.Moldova poate
avea asupra unui bun situat în străinătate un drept real necunoscut de legea R.Moldova, în cazul când acesta
este admis de legea statului pe teritoriul căruia se află bunul.
Modalităţile şi condiţiile de constituire, transmitere şi stingere a drepturilor reale în legătură cu acestea, se
impune următoarea distincţie:
• modurile specifice de dobândire sau transmitere a drepturilor reale şi modurile de stingere a acestor drepturi
sunt supuse legii locului situării bunului.
• modurile nespecifice de dobândire şi transmitere a drepturilor reale (contractul, testamentul, etc.) pot fi
supuse fie legii locului situării bunului, fie altor legi, în funcţie de aspectele de natură reală sau de altă natură
decât ce reală. Astfel, aspectele ce ţin de statutul real privind drepturile asupra bunurilor, sunt supuse legii
locului situării bunului.
Potrivit art.1602 alin.(1) din Codul civil, dobândirea şi stingerea dreptului de proprietate şi a altor drepturi
reale asupra bunului se determină conform legii statului pe al cărui teritoriu se află sau era situat bunul la
momentul când a avut loc acţiunea ori o altă împrejurare ce a servit drept temei pentru apariţia sau stingerea
dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale dacă nu se prevede altfel. Alin.(2) satbileşte că dobândirea şi
stingerea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale asupra bunului care reprezintă obiectul actului juridic
se determină conform legii aplicabile actului juridic dacă acordul părţilor nu prevede altfel.
Formele de publicitate privind bunurile în cazurile stabilite de lege. Regimul de drept internaţional privat al
formelor de publicitate privind bunurile este reglementat de art.1608 din Codul civil. Astfel, potrivit alin.(1)
orice formă de publicitate referitoare la bunuri este guvernată de legea aplicabilă la data şi în locul unde se
realizează. După cum se observă, această prevedere care are un caracter de dispoziţie generală, nu integrează
formele de publicitate privind drepturile reale în domeniul de aplicare a legii locului situării bunului, ci în
acela al legii locului unde aceste forme se realizează potrivit regulii locus regit actum.
Conţinutul drepturilor reale Prin conţinutul drepturilor reale înţelegem prerogativele pe care titularul unui
asemenea drept le are, precum şi modalităţile de exercitare a acestora. În conformitate cu prevederile art.1601
alin.(1) din Codul civil, conţinutul drepturilor reale se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se
află bunurile. Astfel, rezultă că lex rei sitae guvernează modul de exercitare a posesiei, folosinţei şi dispoziţiei
privind bunurile, precum şi dezmembrămintele dreptului de proprietate - dreptul de uzufruct, dreptul de uz,
dreptul de abitaţie, dreptul de servitute şi dreptul de superficie.
17
2.3. Reclamanta R.A., o companie italiană avînd ca obiect de activitate distribuţia de opere
cinematografice, a formulat în faţa instanţei de judecată din Republica Moldova, în contradictoriu cu
pîrîta R.F., o companie din Republica Moldova, avînd acelaşi obiect de activitate, o acţiune în
contrafacere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat în Chişinău cu societatea T.R. un contract prin
care a dobîndit, în calitate de cesionar, dreptul exclusiv de reproducere şi de autorizare a reproducerii
filmului „XYZ” pe un termen de 1 an.
Compania R.F. a difuzat acest film în Republica Moldova fără a avea acest drept.
Compania R.A. a solicitat instanţei încasarea prejudiciului cauzat în legătură cu difuzarea neautorizată
a filmului, cerînd ca fondul cauzei să fie supus legii sale naţionale.

a) Estimaţi excepţiile de la aplicarea regulii lex rei sitae.

Excepțiile de la aplicarea regulii lex rei sitae: mijloacele de transport, bunuri aflate în curs de
transport, bunurile supuse înregistrării de stat, titlurile de valoare, drepturile de proprietate intelectuală,
universalitățile de bunuri.

b) Determinaţi legea aplicabilă în speţă.

Conform art. 1607, alin. 3 CC, Dobândirea, conținutul și stingerea dreptului de proprietate intelectuală
sunt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu a fost înregistrat acest drept. Dat fiind faptul că
dreptul exclusiv de reproducere și de autorizare a reproducerii filmului ”XYZ” a fost înregistrat în
Chișinău, va fi aplicată legislația Republicii Moldova la soluționarea acestui caz.

c) Întocmiţi hotărîrea instanţei de judecată în partea determinării legii aplicabile.

În motivarea deciziei, instanța de judecată decide aplicabilitatea următoarelor articole:

Articolul 1601. Dispoziţii generale cu privire la drepturile reale.
(1) Conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi al altor drepturi reale asupra bunurilor mobile şi imobile,
realizarea şi ocrotirea lor se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile dacă nu se
prevede altfel.
Articolul 1607. Drepturile personale nepatrimoniale.
(3) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate intelectuală sunt guvernate de legea statului pe
al cărui teritoriu a fost înregistrat acest drept.

T E S T nr. 9
pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
FRAUDA LEGII ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT.

1.1. Caracterizaţi noţiunea de fraudare a legii aplicabile.

Prin frauda la lege înţelegem operaţiunea prin care părţile unui raport juridic caută să beneficieze de unele
dispoziţii favorabile lor, eludând dispoziţiile legale nefavorabile. În situaţia dată părţile crează împrejurări prin
care se sustrag autorităţii unor prevederi legale imperative şi fac ca raportul lor juridic să fie guvernat de alte
dispoziţii legale.
1.2. Determinaţi modalităţile şi condiţiile fraudei la lege în dreptul internaţional privat.
Condiții:
 Rezultatul realizat de părţi să fie ilicit.
 Părţile să folosească un mijloc de drept internaţional privat care, prin el însuşi, este licit.
 Scopul urmărit de părţi să fie ilicit
 Să existe un act de voinţă al părţii (părţilor) în sensul deplasării punctului de legătură privitor la un
raport juridic.
Modalități:

18
  Într-un raport juridic de drept intern se introduce în mod fraudulos un element de extraneitate, care
declanşează artificial un conflict de legi, iar prin aplicarea normei conflictuale normal competente
pentru ipoteza creată se trimite la un alt sistem de drept decât dreptul intern, care ar fi fost în mod
firesc aplicabil acelui raport juridic.
 Într-un raport juridic care are deja un element de extraneitate (deci, este un raport juridic de drept
internaţional privat), părţile schimbă în scop fraudulos punctul de legătură, făcând aplicabil acelui
raport juridic, prin intermediul normei conflictuale aplicabile pentru noul punct de legătură, un alt
sistem de drept decât cel normal competent conform normei conflictuale iniţiale.
1.3. Decideţi asupra soluţiilor privind sancţionarea sau nesancţionarea fraudei la lege în dreptul
internaţional privat.
Sancționarea fraudei la lege în dreptul internațional privat a generat anumite controverse în doctrină, care au
dus la reliefarea mai multor opinii/soluții:
Astfel, prima opinie constă în ideea că Frauda legii nu trebuie sancționată , argumentele în aces fiind că
Părțile, săvârșind operația de fraudare a legii, utilizează un drept acordat de lege, cum ar fi, de exemplu,
schimbarea cetățeniei sau a locului încheierii actului juridic, iar actele încheiate în aceste condiții nu trebuiesc
sancționate, deoarece cel care se folosește de un drept acordat de lege nu lezează pe nimeni. Contraargumente:
Sancțiunea care trebuie să intervină nu este pentru exercitarea unui drept de către părți, mijloacele utilizate
fiind în fond licite, dar pentru faptul că prin aceste mijloace licite se contravine aplicării firești a normelor
conflictuale. Astfel, sancțiunea intervine pentru rezultatul ilicit obținut în urma fraudării legii.
A 2 opinie: Frauda legii se admite exclusiv în materia formei actelor și în cea a contractelor
Fraudarea legii se admite exclusiv în materia formei actelor și în cea a contractelor, pe când în alte materii,
cum ar fi cazurile de schimbare a cetățeniei, frauda la lege nu se admite. Argumente: Obținerea unui nou
statut personal este o urmare a schimbării cetățeniei în mod indirect. Contraargumente: Nu schimbarea, luată
în sine, este reprobabilă, ci scopul urmărit prin operațiunea frauduloasă.
3. Frauda legii trebuie sancționată: Aceasta reprezintă o opinie majoritară și se bazează pe următoarele
argumente: soluția în cauză intervine ca o sancțiune firească a normelor conflictuale, care sunt imperative,
expresie a suveranității statului și care nu pot fi lăsate la discreția, abilitatea și posibilitatea de eludare a
părților. Mai mult decât atât, și în dreptul internațional privat trebuie să-și găsească aplicare principiul potrivit
căruia un act cu scop ilicit nu poate să producă niciun efect. Astfel, sancțiunea fraudei legii constă nu în
nulitatea actului, ci în inopozabilitatea acestuia în țara a cărei lege a fost înlăturată și care sancționează frauda.
Subiectul 2
LEGEA APLICABILĂ CONDIŢIILOR DE FORMĂ ALE ACTELOR JURIDICE.

2.1. Caracterizaţi legea aplicabilă formei exterioare a actelor juridice.

Forma exterioară a actului juridic reprezintă modalitatea de exteriorizare, de manifestare a voinţei părţilor care
încheie actul juridic. Condiţiile de fond se referă la conţinutul actului juridic, iar condiţiile de formă se referă
la forma pe care o îmbracă acest conţinut. Forma exterioară a actului juridic poate avea unul din următoarele
scopuri: – ad validitatem, condiţionând însăşi existenţa actului juridic; în acest caz, forma exterioară este o
formă solemnă cerută pentru validitatea actului juridic respectiv (de exemplu, forma exterioară este prevăzută
ad validitatem în cazul testamentului, art.1458 din Codul civil); – ad probationem, servind ca mijloc de probă
a actului juridic respectiv; în unele cazuri, deşi legea nu prevede necesitatea îndeplinirii vreunei forme pentru
contractul de vânzare-cumpărare, care este un contract consensual, părţile întocmesc un act ca mijloc de
probă. În principal, condiţiile de formă ale actului juridic sunt stabilite de legea care guvernează fondul actului
juridic. Totodată, se precizează că actul juridic încheiat în afara Republicii Moldova se consideră valabil din
punctul de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de una din următoarele legi: a) este
respectată legea locului unde a fost întocmit; b) sunt respectate exigenţele legislaţiei Republicii Moldova; c)
este respectată legea naţională sau legea domiciliului persoanei care l-a întocmit; d) este valabil conform legii
aplicabile autorităţii care examinează validitatea actului juridic. R e g u l a " l o c u s r e g i t
a c t u m "   Justificarea aplicarii acestei reguli isi gaseste expresia in consideratii de ordin
practic. In aceasta privinta s-ar putea ca partile sa aiba legi nationale diferite si cu continut
neasemanator, caz in care, nefiind nici un motiv de a sacrifica o lege alteia, incheierea
actului    n-ar fi posibila, aceasta a permis aplicarea legii locului actului.

2.2. Analizaţi domeniul de aplicare a legii aplicabile formei actelor juridice:

19
În principal coditiile de forma ale act j sunt stabilite de legea care guverneaza fondul actului j, totodata se
precizeza ca actul j incheiat in afara rm se considera valabil din punctul de vedere al formei daca indeplineste
conditiile prevazute de una din urmatoarele legi:
- este respectata legea locului unde a fost intocmit
- sunt respectate exigentele legislatiei rm
- este respectata legea nationala sau legea domiciliului persoanei care la intocmit
- este valabil conform legii aplicabile autoritatii care examineaza validitatea actuluij
astfel precizarile art 1609 se aplica atit actelor j unilaterale cit si bilaterale , astfel daca legea nu distinge
nici cel care o interpreteaza nu trebuie sa distinga.
Astfel cod civil prevede ca contractul este valabil din punct de veder a formei in cazul in care:
- partile contractului se afla la moment incheierii contractului in state diferite si sunt respectate
conditiile de forma potrivit legislatiei unuia dintre aceste state
- reprezentantul unei parti a contractului respecta condit de forma potrivit legislatiei statului pe al carui
teritoriu se afla la momentul incheierii contractului.
2.3 Instanţa de fond din Bălţi a admis acţiunea formulată de reclamantul X, cetăţean al Republicii
Moldova cu domiciliul în Bălţi, şi a obligat pârâtul Y, cetăţean al Austriei cu domiciliul în Viena şi
reşedinţa în Bălţi, să restituie reclamantului suma împrumutată de 30000 euro, sau echivalentul în lei,
calculat la data plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de
împrumut la 20 ianuarie 2005, în Austria, termenul contractului fiind de un an, executarea contractului
urmând să aibă loc în Bălţi. Contractul a fost consemnat în Registrul notarului public din Viena.
Instanţa a stabilit că litigiul este guvernat de legea Republicii Moldova.
Pârâtul a atacat hotărârea instanţei de fond la Curtea de Apel Bălţi, susţinând că instanţa a
soluţionat litigiul de drept internaţional privat prin nerespectarea normelor conflictuale ale Republicii
Moldova privind determinarea legii aplicabile condiţiilor de formă şi de fond ale contractului de
împrumut.
Reclamantul a cerut respingerea apelului pentru următoarele motive: a) potrivit art.1609 alin.1,
lit.c, la încheierea actului juridic a fost respectată legea naţională a acestuia; b) la încheierea
contractului în Viena, părţile au încheiat o convenţie verbală prin care au stabilit că în eventualitatea
apariţiei unui litigiu în legătură cu neexecutarea contractului acesta să fie guvernat de legea Republicii
Moldova.
a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.
b) Interpretaţi norma conflictuală a Republicii Moldova privind determinarea legii aplicabile
condiţiilor de fond şi de formă a contractelor.
c) Întocmiţi hotărîrea instanţei de judecată în partea determinării legii aplicabile în speţă.
-----------------------------------------------
Elementele de extraneitate: Cetățenia cetățeanuluiY (cetățean al Austriei)
Întocmirea contractului de împrumut în Austria.
Conform art. 1609 alin.(2) Condițiile de fond sunt guvernate de legea aleasă de autorul contractului sau
de legea statului cu care actul juridic are cele mai strânse legături(adică cu debitorul), în cazul dat autorii
contractului nu au stabilit clauză prin care să stabilească legea ce va cârmui litigiul în urma neexecutării
obligației, astfel cele mai strânse legături, actul le are cu Republica Moldova, deoarece debitorul este cet
RM.

T E S T nr. 10

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
ISTORICUL APARIŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT.

1.1. Caracterizaţi condiţiile apariţiei problemelor de drept internaţional privat :

1). Existența statelor, regiunilor, unităților teritoriale (fiind suverane);
2). Circuit intens de mărfuri și deplasări între locuitorii acestor țări/provincii;
20
3). Sisteme proprii de norme juridice civile, diferite prin conținut;
4). Străinilor li se recunosc unele drepturi dobândite conform legii lor personale;
5). Apar elemente de recunoaștere a efectelor legii străine.

1.2. Analizaţi teoria statutarilor italieni (glosatori, postglosatori) privind soluţionarea conflictelor de
legi:
Primele solutii ale conflictelor de legi care se puteau ivi le-au dat glosatorii. Acesti au fost juristii timpului
care faceau insemnari pe marginea textelor din corpus iuris civile, care se numeau glose de unde si denumirea
lor de glosatorii adica comentarii al dr roman, solutiile pe care le dadeau glosatorii erau urmat:
 glosa lui Accursius-aceasta este din anul 1228 si este cea mai cunoscuta si cea mai comentata , el si-a
pus intrebarea daca un locuitor din Bolonia in Modena poate fi judecat dupa statutele orasului
Modena, el raspundea negativ deoarece statutele Modena erau obligatorii numai locuitorilor ei , pentru
a intari solutia el se refera la constitutia imparatilor Gratian Valentinian si Teodosiudin an 380 numita
sfinta trinitatae si credinta catolica, care face urmatoarea observatie daca un locuitor al Boloniei este
chemat in judecata la Modena nu trebuie judecat dupa statutele Modenei deoarece nui este supus .
 glosa lui Magister Aldricus-fiind una din cele mai vechi glose cu preocupari conflictuale unde se da
raspuns la intrebarea daca intrun proces sunt pers apartinind unor provincii diferite atunci va fi
aplicata acea cutuma care va parea mai utila .
Postglosatorii-sunt juristii care au urmat glosatorii acesti sunt Bartolus, Baldus sa. Cu ei incepe studiul
sistematic al conflictelor de legi, rezultatele la care au ajuns postglosatorii in elaborarea si sistematizarea
solutiilor pentru rezolvarea conflictelor de legi sint cunoscute sub denumirea de teoria italiana a statutelor
sau scoala postglosatorie , denumirea vine de la locul unde a aparut aceasta teorie, principalele idei ale
statutarilor italieni au fost:
 distinctia in cadrul unui proces, intre formele de procedura si fond,
 formularea regulii locus regit actum pentru forma exterioara a actelor j,
 determinarea legii aplicabile bunurilor,
 aplicarea unei legi unice devolutiunii succesorale
1.3. Formulaţi ideile esenţiale ale doctrinelor franceze, olandeze şi germane de soluţionare a conflictelor
de legi.
Teoria statutarilor francezi. S-a realizat şi codificarea sau redactarea cutumelor, ceea ce a atras numeroase
discuţii din partea juriştilor asupra următoarelor două probleme:

 daca o cutumă se aplică numai pe teritoriul unde fusese edictată;

 dacă o cutumă prezintă lacune sau nelămuriri, ea urmează să fie completată cu dreptul roman sau cu
cutuma Parisului ca fiind cea mai dezvoltată?
Redactarea cutumelor nu a înlăturat neajunsurile reeşind din existenţa sistemelor cutumiare diferite. Soluţiile
posibile erau două:

 unificarea dreptului cutumiar;

 soluţionarea conflictelor care se iveau între diferite cutume.
Charles Dumoulin a fost unul din apărătorii ideii de unificare a dreptului cutumiar pe baza cutumei Parisului
care era un mare centru comercial şi sediul puterii regale. Dumoulin s-a pronunţat pentru limitarea domeniului
de aplicare a cutumelor reale, cantonându-1 la regimul transmisiunii bunurilor. Dacă o cutumă prezenta
lacune ori nu era suficient de clară, el se pronunţa pentru aplicarea cutumei Parisului, care era cea mai
dezvoltată dintre cutumele franceze.
Principalii statutari olandezi sunt: Paul Voet, Jean Voet, Ulrich Huber. Ideile principale ale teoriei
statutarilor olandezi sunt:

1. Legile oricărui stat au putere în limitele teritoriului său, deci principiul teritorialităţii legilor;

21
Pe acest teritoriu legile se aplică tuturor persoanele care se află aici, indiferent dacă sunt cetăţeni sau străini.
Legile unui stat nu se aplică în afara limitelor teritoriului său. Se admite extrateritorialitatea statutului
personal, deoarece altfel îşi pierde orice valoare în cazul deplasării persoanei dintr-o parte în alta.

1. Se poate aplica o lege proprie în străinătate sau o lege străină pe teritoriul propriu, dar nu în virtutea
unei idei de drept, ci în virtutea unei formule de politeţe internaţională;
2. Aplicarea legii străine poate fi înlăturată dacă aduce atingerea ordinii locale.
Soluţionarea conflictelor de legi în Germania, ideile doctrinei la care ne referim sunt:

1. Toate legile nu se pot clasifica în personale şi reale.

În unele cazuri, legile sunt teritoriale şi în altele sunt extrateritoriale. Aceste două clasificări nu trebuie
confundate, deoarece au la bază criterii deosebite: obiectul în prima clasificare şi întinderea aplicării în spaţiu
în cea de-a doua.

1. Rezolvarea conflictului de legi este redusă la locul raportului juridic.

Pentru a şti ce lege trebuie să cârmuiască un raport juridic trebuie văzut care este sediul acelui raport juridic,
adică legătura lui cu un anumit sistem de drept. Pentru a afla acest sediu, se utilizează două prezumţii:

 Prezumţia de localizare a raportului juridic. Persoanele fizice au sediul juridic la domiciliul lor,
persoanele juridice la sediul lor, lucrurile au sediul la locul unde sunt situate, obligaţiile delictuale sunt
localizate la locul unde s-a produs faptul păgubitor, obligaţiile contractuale sunt localizate la locul
executării acestora;
 Prezumţia de supunere voluntară a părţilor faţă de legea locului unde raportul este localizat prin
sediul său.
Rezolvarea conflictelor de legi nu se poate face în toate cazurile cu ajutorul ideii de localizare a raporturilor
juridice. Pentru aceste situaţii Savigny a propus ca determinarea legii aplicabile să se facă după natura
lucrurilor (Natur d ori după natura raporturilor juridice respective.
În materia contractelor, ca şi a altor raporturi juridice, părţile pot, prin voinţa lor, să supună raportul juridic
legii pe care o doresc – locală sau străină. În cazul în care sunt competente, legile străine se aplică în temeiul
unei obligaţii juridice şi nu ca urmare a unei curtoazii internaţionale. Judecătorul nu trebuie să aplice legile
ţării sale decât persoanelor şi cazurilor pentru care au fost făcute. în acest fel se justifică şi aplicarea legilor
proprii în străinătate.
Subiectul 2
EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI STRĂINE.

2.1. Caracterizaţi noţiunea de exequatur.

Exequatur este o procedură în cadrul căreia se verifică îndeplinirea condiţiilor de regularitate a hotărârilor
judecătoreşti provenite dintr-un alt stat, spre a se încuviinţa executarea silită a acestora în ţara noastră. Instanţa
de exequatur încuviinţează executarea hotărârii străine în ţară printr-o hotărâre, atunci când sunt îndeplinite
condiţiile legale cerute în acest scop. Încheierea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată de partea
interesată la Curtea supremă de justiţie.
2.2. Analizaţi procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti străine în Republica Moldova
(conform art.467-470 din Codul de procedură civilă).
Hotărîrile judecătoreşti străine, inclusiv tranzacţiile, sînt recunoscute şi se execută  în Republica Moldova fie
dacă astfel se prevede în tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte, fie pe principiul
reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărîrilor judecătoreşti străine. Hotărîrea judecătorească străină
poate fi înaintată spre executare silită în Republica Moldova în termen de 3 ani de la data rămînerii ei
definitive, potrivit legii statului în care a fost pronunţată. Repunerea în termenul omis din motive întemeiate
se poate face de instanţa judecătorească a Republicii Moldova. Hotărîrea judecătorească străină care nu a fost
executată benevol poate fi pusă în executare pe teritoriul Republicii Moldova, la cererea creditorului, în
temeiul încuviinţării date de instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie urmează să se efectueze
22
executarea. În cazul în care debitorul nu are domiciliu sau sediu în Republica Moldova ori cînd domiciliul nu
este cunoscut, hotărîrea se pune în executare la locul de aflare a bunurilor acestuia. În cererea de recunoaştere
a hotărîrii judecătoreşti străine se indică:
    a) numele sau denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului dacă cererea se depune de acesta,
domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
    b) numele sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
    c) solicitarea încuviinţării executării silite a hotărîrii, termenul de la care se cere executarea hotărîrii.
    (2) Pentru soluţionarea justă şi rapidă a cauzei, în cerere se indică numerele de telefon, faxul, poşta
electronică, alte date.
    (3) La cerere se anexează actele stipulate de tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte.
Dacă în tratatul internaţional nu se indică astfel de acte, la cerere se anexează:
    a) copia de pe hotărîrea judecătorească străină, încuviinţarea executării căreia se cere, legalizată de judecată
în modul stabilit;
    b) actul oficial care confirmă rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti străine, conform legii statului în
care s-a emis, dacă faptul acesta nu rezultă din hotărîre;
    c) actul care confirmă că partea împotriva căreia s-a emis hotărîrea, deşi a fost înştiinţată legal, nu a
participat la proces; 
    d) actul care confirmă executarea anterioară a hotărîrii pe teritoriul statului respectiv.
Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se examinează în şedinţă de judecată, cu înştiinţarea
legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive neîntemeiate a debitorului
citat legal nu împiedică examinarea cererii.
2.3. Reclamanta, o societate comercială cu sediul în SUA, a solicitat instanţei judecătoreși din Chişinău
încuviinţarea executării silite a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de judecată din
California privind încasarea unei sume, rezultând din cauzarea unui prejudiciu, în contradictoriu cu
pârâtul, o societate comercială cu sediul în Chişinău.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.467-469 din
Codul de procedură civilă a Republicii Moldova.
Pârâta a solicitat respingerea acesteia, întrucât judecarea pricinii de instanța din SUA s-a desfăşurat
în lipsa sa, întrucât nu a fost citat în instanţă, precum și întrucât nu există un tratat în acest sens între
Moldova și SUA.
a) Analizaţi efectele hotărîrilor judecătoreşti străine.
b) Stabiliţi condiţiile exequatur-ului.
c) Întocmiţi încheierea instanţei de judecată privind încuviinţarea executării silite.

a) Hotararile judecatoresti produc, in principiu, trei efecte:

a. au puterea doveditoare a actului autentic,
b. au autoritate de lucru judecat si
c. au forta executorie.
Hotararea straina nu poate avea autoritatea de plin drept de lucru judecat si de forta executorie, precum o
hotarare ce emana de la o instanta autohtona, pentru ca s-ar incalca principiul suveranitatii statului RM. ,
organele de executare dintr-un stat neputand sa se supuna ordinelor date de o instanta straina. O hotarare
straina poate fi invocata fie ca act jurisdictional, fie ca mijloc de proba sau simplu act juridic dar efectele cele
mai importante sunt cele care decurg din calitatea de act jurisdictional. Ca atare, pentru ca o hotarare straina
sa aiba efectele mentionate, ea trebuie sa parcurga procedura prevazuta de legea nationala de drept
international privat.

b) 1. Existența reciprocității în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între R.M. și statul instanței
care a pronunțat hotărârea
2. Hotărârea trebuie să fie definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată.
3. Hot. Jud este supusă, din punct de vedere a D.I.P unei duble verificări și anume
a) respectarea competenței de D.I.P al țării în care a fost pronunțată hotărârea.
b) respectarea normelor privind competența exclusivă în D.I.P al țării unde se cere.
4. Expirarea termenului de prescripție în limita căruia hot jud. Străină poate fi depusă în R.M., care
constituie 3 ani de la data rămânerii definitive potrivit legii statului udne a fost pronunțată. Etc.

23
 T E S T nr. 11

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
CONFLICTUL MOBIL DE LEGI.

1.1. Definiţi conflictul mobil de legi

Conflictul mobil de legi  desemneaza situatia în care un raport juridic e supus succesiv la doua situatii de
drept diferite ca urmare a deplasarii punctelor de legatura. Astfel, de exemplu două persoane căsătorite având
domiciliul în Republica Moldova îşi schimbă domiciliul în România. Ulterior, s-ar pune problema
determinării domeniului de aplicare a celor două legi regimului lor matrimonial, în ipoteza dacă aceştia s-ar
domicilia iarăşi în Republica Moldova. Astfel, conflictul mobil poate apare în cazul următoarelor puncte de
legătură:
1. Cetăţenia şi domiciliul (reşedinţa) persoanei fizice. Ex: starea civilă, moştenirea bunurilor etc.;
2. Sediul persoanei juridice, şi anume cînd îşi schimbă sediul;
3. Locul situării bunului mobil, şi anume cînd îşi schimbă aşezarea;
4. Condiţiile de formă a testamentului, atunci cînd testatorul în timpul vieţii şi-a schimbat unul din
punctele de legătură, mai ales domiciliul şi reşedinţa.
5. Conflictele de legi în unele situaţii, de ex. în cazul statului nerecunoscut – legile unui stat
nerecunoscut pot şi trebuie luate în considerare şi aplicate. Ele pot şi trebuie să dea naştere la conflicte
de legi, căci altfel ar însemna să se aplice legile care existau mai înainte în acel stat, ceea ce ar fi nejust
şi pentru părţile raportului juridic.

1.2. Analizaţi conflictul mobil de legi comparativ cu conflictul de legi în timp şi spaţiu
Conflictul mobil de legi reprezinta situatia in care un raport juridic este supus succesiv, la doua sisteme de
drept diferite, ca urmare a deplasarii punctului de legatura al normei conflictuale aplicabile,iar conflictul de
legi in timp si spatiu presupune conflictul intre legea sub imperiul careia s-a nascut dreptul
subiectiv si legea locului unde acesta se invoca. Conflictul este "in timp" intrucat intre
momentul nasterii dreptului si momentul invocarii lui trece un anumit interval de timp si
este "in spatiu" deoarece ambele sisteme juridice (cel in cadrul caruia s-a nascut dreptul si
cel al forului) coexista spatial. Astfel, asemanarea consta in aceea ca ambele forme de conflict
presupun coexistenta, in spatiu, a doua sisteme de drept, precum si incidenta succesiva, in timp, a acestora, cu
privire la acelasi raport juridic.
Deosebirea esentiala consta in faptul ca schimbarea punctului de legatura se produce doar in cazul conflictului
mobil de legi.
1.3. Dezvoltaţi modalităţile de soluţionare a conflictelor mobile de legi.
Legislatia noastra cuprinde mai multe solutii in aceasta materie:
a) in orice situatie se da prioritate legii vechi; ex: in domeniul relatiilor personale si a celor patrimoniale
dintre soti.
b) in alte situatii are prioritate legea noua; ex: in materia mostenirii testamentare in privinta bunelor
mobile.
c) in alte situatii se aplica fie legea veche, fie legea noua; ex: in materie de testament ori in cazul
admisibilitatii divortului.
d) intr-o alta situatie se aplica principiul legii mai favorabile; ex: cazul filiatiei copilului din afara
casatoriei.
Subiectul 2
LEGEA APLICABILĂ FAPTELOR JURIDICE LICITE.

24
2.1. Caracterizaţi faptele juridice licite.
Faptele juridice sunt evenimentele și faptele voluntare ale persoanelor fizice și juridice care produc efecte
juridice, adică creează, modifică, transmit sau sting raporturi juridice.
Fapte juridice licite - actiuni omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice de obligatii, care
totusi dau nastere la asemenea efecte in puterea legii, fara ca prin ele sa se incalce normele de drept in
vigoare.
2.2. Determinaţi legea aplicabilă faptelor juridice licite în dreptul internaţional privat al Republicii
Moldova (conform art.1614 din Codul civil).
Gestiunea de afaceri, potrivit art.1614 alin.(1) CC RM, gestiunea de afaceri este supusă legii locului unde
gerantul îndeplinește actele de gestiune de afaceri
Îmbogățirea fără justă cauză, conform art.1614 alin.(2) CC RM, obligațiile din îmbogățirea fără justă cauză
sunt supuse legii locului unde s-au produs.
Plata nedatoratului, problema determinarii legii aplicabile în acest caz, se localizeaza la locul unde s-a facut
plata (lex loci). Legea aplicabila reglementeaza conditiile platii nedatorate, adica obligatiile partilor,
prescriptia dreptului la actiune si regimul juridic al obligatiei.

2.3. Reclamantul, cetăţean belgian cu domiciliul în Bruxelles, a depus în instanţa de fond din
Chişinău o acţiune privind încasarea unei despăgubiri în sumă de 10 000 lei pentru prejudiciul cauzat
personalităţii de la pârât, „Radio 21”, o persoană juridică din Republica Moldova cu sediul în
Chişinău.
Instanţa a reţinut că reclamantul, aflându-se într-o deplasare în interes de serviciu la Chişinău a
aflat la ştirile difuzate de postul „Radio 21” că acesta este implicat în trafic de persoane în complicitate
cu o grupare infracţională din Republica Moldova. Ulterior, s-a constatat neimplicarea cetăţeanului
belgian la această infracţiune.
În timpul examinării cauzei, reclamantul a solicitat ca litigiul să fie soluţionat potrivit legii naţionale
a acestuia.
La soluţionarea litigiului instanţa a aplicat legea Republicii Moldova.

a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.

b) Determinaţi legea aplicabilă în speţă.
c) Întocmiţi hotărîrea instanţei de judecată în partea determinării legii aplicabile fondului cauzei.

a)Elementele:
Cetățenia cetățeanului belgian.

b) Conform art. 1616 Cod civil, persoana prejudiciată poate alege legea ce va guverna litigiul dat. Astfel,
conform art. 1616 lit. a) :
cetățeanul belgian a solicitat ca litigiul să fie soluționat de legea națională a acestuia, adică de legea belgiană.
În concluzie instanța a aplicat greșit legea RM, deoarece aceasta contravine însăși normelor naționale, (art.
1616)

T E S T nr. 12

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
CONFLICTUL DE LEGI ÎN TIMP ŞI SPAŢIU.

1.1. Caracterizaţi conflictul de legi în timp şi spaţiu.

Conflictul de legi în timp și spațiu reprezintă situația în care efectele unui raport juridic născut, modificat sau
stins sub incidența sistemului de drept al unui stat reclamă ulterior recunoașterea într-un alt stat.
1.2. Analizaţi formele conflictului de legi în timp şi spaţiu.
Formele:

25
  Raportul juridic se naşte, se modifică sau se stinge în dreptul intern al unui stat străin şi ulterior se
invocă în RM. În acest caz, la momentul naşterii lui în străinătate, dreptul nu avea nicio legătură cu
ţara forului (în cazul nostru, cu RM).
 Raportul juridic se naște, se modifică sau se stinge în dreptul internațional privat și ulterior se invocă
în RM. Pot exista două situații:
 În momentul nașterii sale, raportul juridic de drept internațional privat nu avea nicio legătură cu
țara forului;
 În momentul nașterii sale, raportul juridic de drept internațional privat respectiv avea legătură cu
țara forului.
1.3. Argumentaţi condiţiile şi efectele drepturilor dobândite în străinătate (conform art.1585 din Codul
civil). Conditiile recunoasterii unui drept dobandit in strainatate:
a). Dreptul sa fie corect nascut (modificat sau stins), conform legii straine competente;
    Pe planul dreptului material, dreptul subiectiv nascut in strainatate va fi recunoscut daca s-a nascut
valabil dupa legea straina competenta sa i se aplice, conform normei conflictuale a sistemului de drept
strain.De exemplu, posibilitatea unei societati comerciale straine de a deschide o reprezentanta in RM a fost
conditionata, printre altele, de dovedirea „existentei sale legale' in tara de sediu. Pe planul dreptului
procesual, o hotarare straina va fi recunoscuta in RM daca este valabila potrivit legii statului unde a fost
pronuntata.
b). dreptul (raportul juridic) a carui eficacitate internationala se
pretinde, este cel care s-a dobandit, iar nu altul care ar fi substituit
acestuia;
    De exemplu, daca hotararea straina a carei recunoastere se solicita a fost modificata între timp.
c). dreptul dobandit intr-o anumita tara va produce efecte in alta tara, daca intre timp nu s-a creat in
tara unde se invoca, un drept nou care il include pe acela creat in strainatate;
    De exemplu, depozitarul instraineaza un bun mobil intr-o tara in care legea acorda proprietarului dreptul
de a-l revendica de la subdobanditor, apoi bunul este transportat intr-o alta tara a carei lege prevede ca
posesia de buna-credinta valoreaza titlu de proprietate, astfel ca proprietarul nu va mai putea revendica
bunul de la noul proprietar. S-a creat in acest mod un drept nou, care l-a inclus pe cel vechi.
d). dreptul dobandit in strainatate sa nu fie contrar ordinii publice de drept international privat.
    Conditia se aplica atat atunci cand dreptul s-a nascut in cadrul intern al unui stat, cat si atunci cand el s-a
nascut in cadrul international, iar ulterior este invocat in RM.
    Spre exemplu, o hotarare straina prin care se face o discriminare intre soti pe criterii de rasa, nationalitate
etc, nu poate fi recunoscuta in RM, chiar daca nu priveste un cetatean roman.
    Legea noastra reglementeaza anumite cazuri de incalcare a ordinii publice de drept international privat
roman, in cazul in care dreptul s-a nascut in strainatate, in cadru international, si chiar din momentul nasterii
sale avea legatura cu dreptul roman, prin cEL putin unul din elementele sale de extraneitate. De exemplu:
-         dreptul dobandit in strainatate nu va fi recunoscui in RM daca priveste starea civila si capacitatea unui
cetatean roman caruia i s-a aplicat o alta lege decat cea romana, iar dreptul difera de cel caruia i s-ar fi
acordat potrivit legii romane;
-         hotararea straina prin care s-au incalcat dispozitiile privitoare la competenta exclusiva a jurisdictiei
romane (de exemplu, instanta straina a incuviintat o adoptie, iar adoptatorul era cetatean roman cu
domiciliul in RM) nu va putea fi recunoscuta in RM.
Efectele :
a)      in principiu, dreptul dobandit produce toate efectele admise de legea straina respectiva. De exemplu, o
casatorie religioasa, intre doi cetateni straini, valabil incheiata in tara straina va produce in RMa toate
efectele juridice pe care legea straina i le recunoaste.
b)      un drept dobandit conform legii straine nu poate produce in RM mai multe efecte juridice decat in tara
in care a fost dobandit. De exemplu, o hotarare straina poate fi executata in RM in termenul de
prescriptie a dreptului la executare silita din dreptul roman, dar numai daca nu se implinise prescriptia in
statul strain, in care a fost pronuntata hotararea.

26
c)    dreptul dobandit conform legii straine nu poate produce efecte in alta tara daca ar contraveni ordinii publice
de drept international privat.
Subiectul 2
LEGEA APLICABILĂ FAPTELOR JURIDICE ILICITE.

2.1. Caracterizaţi faptele juridice ilicite.

     Fapte juridice ilicite - actiuni omenesti savarsite fara intentia de a crea raporturi juridice de obligatii, care
totusi produc asemenea efecte in temeiul sau puterea legii, impotriva vointei autorului lor, dar prin care se
incalca normele de drept si bunele moravuri.
2.2. Stabiliţi legea aplicabilă faptelor juridice ilicite în dreptul internaţional privat al Republicii
Moldova potrivit prevederilor art.1615 din Codul civil.
În cazul în care toate sau o parte din consecinţele cauzatoare de prejudicii ale actului ilicit se produc pe
teritoriul unui alt stat decît cel în care a avut loc actul ilicit, reparaţiei corelative se aplică legea acestui stat.
1. Lex loci delicti commissi: Potrivit art.1615 alin.(1) CC RM, răspunderea civilă delictuală este supusă legii
locului unde s-a propus faptul cauzator de prejudiciu.
2. Lex loci delicti laesionis: Conform art.1615 alin.(3) CC RM, în cazul în care toate sau o parte din
consecințele căuzătoare de prejudiciu ale faptului ilicit se produce pe teritoriul unui alt stat decât cel în care a
avut loc, reparației corelative se aplică legea acestui stat.
3. În cazul în care faptul cauzător de prejudiciu constituie și infracțiune, partea vătămată are dreptul de a
intenta acțiune civilă fie în procesul penal în desfășurare, fie separat în instanța civilă: în statul unde s-a comis
infracțiunea sau în alt stat.
2.3. Reclamantul, cetăţean suedez, cu domiciliul în Spania, a depus în instanţa de fond din Republica
Moldova o acţiune privind recuperarea prejudiciului cauzat de la pârâta, societatea pe acţiuni „D.L.”
din Republica Moldova cu sediul în Chişinău, având calitatea de proprietar al hotelului „S.S.”
În motivarea acţiunii reclamantul a menţionat că aflându-se într-o delegaţie a F.M.I. în Chişinău a
fost cazat la hotelul „S.S.” În perioada când nu se afla în hotel, persoana care se ocupa de menaj a
deteriorat din neatenţie o cameră video în valoare de 5000 euro, aparţinînd acestuia.
În cadrul procesului de judecată reclamantul a solicitat aplicarea legii materiale suedeze asupra
fondul cauzei, iar pârâta a invocat aplicarea legii spaniole.

a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.

b) Determinaţi legea aplicabilă fondului cauzei în speţă.
c) Întocmiţi hotărîrea instanţei de judecată în partea determinării legii aplicabile fondului cauzei .

a) Extraneitate: cetățeanul suedez (cetățenia)

b) Articolul 1615. Actul ilicit

(1) Actul ilicit este calificat drept act cauzator de prejudicii conform legii statului unde s-a produs.
(3) În cazul în care toate sau o parte din consecinţele cauzatoare de prejudicii ale actului ilicit se
produc pe teritoriul unui alt stat decît cel în care a avut loc actul ilicit, reparaţiei corelative se aplică
legea acestui stat.

T E S T nr. 13

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
APLICAREA DREPTULUI STRĂIN ÎN CALITATE DE LEX CAUSAE.

1.1. Caracterizaţi noţiunea şi temeiul aplicării legii străine în calitate de lex causae.

27
Norma conflictuala romana poate trimite la sistemul de drept md( lex fori) sau poate trimite la un sistem de drept
strain. Atunci cand norma conflictuala trimite la sistemul de drept al altui stat, aplicarea dreptului strain devine
obligatorie. Asadar, raportul juridic va fi supus legii straine declarata competenta, lege aplicata ca lex causae in
virtutea normei conflictuale a RM. Legea straina, atunci cand devine aplicabila prin faptul ca o norma conflictuala
trimite la ea,  trebuie privita ca un intreg sistem de drept (lex causae), in sensul ca se au in vedere totalitatea
izvoarelor sale, indiferent ca sunt norme juridice, practica judiciara ( sistemul common law), cutume etc.
1.2. Analizaţi teoriile existente privind titlul cu care se aplică legea străină în diferite sisteme de drept.
 Teoria întemeiată pe considerentul că legea străină constituie un element de drept Dreptul străin este
aplicat cu același titlu ca și dreptul național, legea străină nefiind considerată nici element de fapt, nici
drept național propriu, aceasta continuând să rămână un drept străin și în situația aplicării ei de către
instanțele forului. Sistemul în care obligația de stabilire a conținutului legii străine îi revine instanței în
colaborare cu părțile: Germania, România, Republica Moldova etc.
 Teoria întemeiată pe considerentul că legea străină constituie un element de fapt Legea străină este
considerată element de fapt, spre deosebire de legea forului, care este privită ca singurul element de
drept în cauza dedusă judecății. Legea străină trebuie să fie dovedită de partea care o invocă, iar
judecătorul nu este obligat să o aplice din oficiu dacă nu a fost invocată de niciuna din părți. Sistemul
în care sarcina probei revine părții care invocă legea străină: SUA, Anglia, Argentina etc.
 Teoria recepționării dreptului străin Legea străină la care face trimitere norma conflictuală se
transformă în lege națională, adică este încorporată în sistemul de drept propriu. Astfel, stabilirea
conținutului legii străine se face ca și pentru legea proprie. Sistemul în care stabilirea conținutului legii
străine se face ca și pentru legea proprie: Italia.
1.3. Formulaţi modalităţile de stabilire a conţinutului legii străine în dreptul internaţional privat al
Republicii Moldova prin analiza prevederilor art.1578 din Codul civil şi art.13 din Codul de procedură
civilă.
Dreptul străin poate fi aplicat de către instanţa de judecată numai daca acesta a fost desemnat de catre norma
conflictuală a statului forului. Aplicarea legii străine prezintă deficultăţi privind titlul cu care judecătorul face
acest lucru. În privinţa aplicarii legii străine au fost formulate mai multe teorii, unele dintre ele se cer a fi
reţinute. - legea străină este un element de drept iar instanţa trebuie să determine conţinutul ei pentru a fi
aplicată. Determinarea conţinutului legii străine se face cu toate mijloacele posibile. - legea străină este
element de fapt iar regulile privind această teorie diferă în sensul că parţile trebuie să facă dovadă conţinutului
legii străine, judecătorul fiind în poziţie pasivă, chiar dacă şi cunoaşte conţinutul ei. - teoria drepturilor
câştigate se bazează pe respectul drepturilor dobândite in străinătate, luîndu- se în considerare legea străină. -
teoria recepţionării dreptului străin, consideră că legea străină se încorporează legii forului şi se aplică cu titlu
de drept propriu.

Subiectul 2
REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT.

2.1. Definiţi regimul juridic al străinului în dreptul internaţional privat.

regimul juridic al străinului - reprezintă totalitatea normelor juridice prin care se determină drepturile şi
obligaţiile străinului într-o anumită ţară și este determinată de legea statului în care acesta se găseşte sau cu
jurisdicţia căruia are legături.
2.2. Analizaţi formele regimului juridic al străinului în dreptul internaţional privat.
a) Regimul mixt Acesta constă în combinarea regimului naţional cu cel al clauzei naţiunii celei mai
favorizate.
b) Regimul naţional Străinii beneficiază, în principiu, de drepturile pe care le au cetăţenii.
c) Regimul special Drepturile acordate străinilor sunt precizate prin legi naționale sau convenţii
internaţionale.
d) Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate Străinii, cetăţeni ai unui anumit stat, beneficiază de
drepturi la fel de favorabile cu acelea acordate cetăţenilor oricărui alt stat terţ.
e) Regimul reciprocității Anumite drepturi sunt conferite străinilor sub condiţia ca statul străin să asigure,
la rândul său, un tratament identic. Reciprocitatea poate fi:
 Legislativă Se manifestă prin o identitate de reglementări juridice cuprinse în sistemele de drept
ale celor două state.

28
  Diplomatică Presupune existenţa unei convenţii internaţionale care să reglementeze drepturile
străinilor.
 De fapt Presupune existența unei practici între aceste state.
2.3. Dl Hans Pott lucra în societatea de construcţii „Atol” S.A. în or. Cahul. În rezultatul accidentului
rutier comis din vina şoferului „Moldcarton” SRL stabilită prin sentinţa instanţei judecătoreşti, dlui
Pott i s-au cauzat leziuni corporale grave. Dl Pott s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată
împotriva „Moldcarton” SRL privind recuperarea prejudiciului cauzat sănătăţii in valoare de 10 000
lei.
Instanţa de judecată din or. Cahul a refuzat în primirea cererii de chemare în judecată, motivînd prin
faptul că examinarea acţiunii nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova,
deoarece reclamantul este cetăţean străin.
a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.
b) Determinaţi competența instanțelor judecătorești în cauzele cu participarea cetățenilor străni.
c) Întocmiţi o cerere indicînd doar motivele de anulare a încheierii judecătoreşti prin care și-a declinat
competența în speță.

a) Cetățenia dl Hans Pott

b) Conform art. 1615 Cod Civil, actul ilicit este calificat drept act cauzator de prejudicii conform legii
statului unde s-a produs. Actul ilicit s-a produs pe teritoriul RM, astfel conform art 1615 alin. (2)
Legea care guvernează obligaţiile din cauzarea de prejudicii stabileşte:
a) capacitatea delictuală;
b) formele, condiţiile şi întinderea răspunderii delictuale;
c) condiţiile de limitare sau de exonerare de răspundere delictuală;
d) natura daunelor pentru care pot fi pretinse despăgubiri;
e) transmisibilitatea dreptului la despăgubire;
f) persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri.

T E S T nr. 14

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
CONFLICTELE DE LEGI ÎN SITUAŢII SPECIALE.

1.1. Caracterizaţi conflictele dintre legile statelor în care coexistă mai multe sisteme legislative
(conform art.1579 din Codul civil).
În situația cind in cadrul aceluiasi stat suveran, datorita unor conditii istorice, exista in acelasi timp o legislatie
diferita de la o reguine la alta sau ăn statee unde subiectii acestora dispun de legi proprii care difera intre ele,
exista posibilitatea de a se ajunge la conflicte de legi, in sensul ca instanta va trebui sa aleaga dintre legi pe
cea care potrivit principiilor generale in materie si in functie de elementele de legatura dintre raportul juridic
si legile respective, o considera competenta a da solutia unui litigiu.În acest tip de conflicte, elementul de
extraneitate are un caracter aparent, pentru că aceste legi nu pun problema suveranităţii, ele fiind sub
autoritatea unei singure legi constituţionale (exemplul S.U.A.). Legile în prezenţă sunt diferite şi totodată
aparţin unui singur stat şi nu pun probleme de suveranitate. Ele se vor soluţiona în conformitate cu normele
conflictuale din statele respective.
1.2. Analizaţi conflictul interpersonal de legi.
În cadrul unui stat, uneori, diferite grupuri de indivizi sau colectivităţi sunt supuse unor legi diferite,
eventual şi unor jurisdicţii speciale, în funcţie de apartenenţa acestora la o anumită religie. Asemenea
conflicte pot apărea cu precădere în probleme de dreptul familiei în sistemele de drept, unde religia produce
efecte juridice, cum ar fi dreptul mozaic, musulman sau hindus. În unele state există atât instanţe civile,
adică laice, cât şi instanţe confesionale care au competenţa să soluţioneze anumite litigii, cu preponderenţă
de dreptul familiei, între persoanele aparţinând aceluiaşi cult religios.

29
 Conflictele interpersonale prezintă importanţă pentru dreptul internaţional privat în următoarele situaţii: În
cazul în care norma conflictuală a forului trimite la legea unui asemenea stat, pentru a reglementa statutul
personal, este necesar de precizat cărei religii aprţine persoana în cauză, în scopul stabilirii legii de fond
aplicabile. În cazul în care se pune problema executării unei hotărâri pronunţate de o instanţă confesională
din străinătate, instanţa de exequatur trebuie să recurgă la verificarea competenţei instanţei confesionale
străine, potrivit legii statului unde hotărârea a fost pronunţată.
1.3. Argumentaţi justificarea aplicării legilor statului nerecunoscut.
Aşa cum s-a menţionat, legile statului nerecunoscut de statul forului trebuie să dea naştere la conflicte de legi
pentru cel puţin următoarele argumente: Recunoaşterea statului străin de către statul forului are caracter
declarativ, iar nu constitutiv pentru statul respectiv. Potrivit dreptului internaţional public, fiecare popor este
în drept să-şi aleagă forma de conducere pe care o consideră potrivită. Astfel, a condiţiona aplicarea legii unui
stat de recunoaşterea sa, ar însemna o imixiune în treburile sale interne. În situaţia neaplicării legilor statului
nerecunoscut, ar trebui să se aplice legile care au existat anterior, fapt care poate duce la consecinţe injuste
pentru părţile raportului juridic. Având în vedere că este vorba de raporturi de drept privat, iar nu de relaţii
diplomatice între state, ar fi injust ca drepturile părţilor unui raport juridic să fi lezate sau reduse pentru
considerentul că aparţin unui stat nerecunoscut de ţara forului. Un stat este în drept să nu recunoască un alt
stat sau să nu stabilească relaţii diplomatice, dar nu poate să ignore activitatea legislativă a acestuia, care este
o manifestare a suveranităţii, independenţei şi egalităţii statelor. Aceste argumente consacrate deja în doctrina
dreptului internaţional privat trebuie luate în considerare de către instanţele de judecată din Republica
Moldova în eventualele cazuri de soluţionare a litigiilor născute de un raport juridic cu element de
extraneitate. În asemenea situaţii, conflictul de legi urmează să fie soluţionat prin mijloacele specifice ale
dreptului internaţional privat a Republicii Moldova, iar în cazul când norma conflictuală va trimite la legea
materială străină, aparţinând unui stat nerecunoscut, această lege trebuie luată în considerare şi chiar aplicată.
Desigur, că în cazul luării în considerare a legilor unui stat nerecunoscut, se poate invoca excepţia de ordine
publică a ţării forului sau se poate folosi calificarea pentru a se înlătura aplicarea legilor statului nerecunoscut,
dar aceasta este altceva decât neaplicarea legilor unui stat pe motivul nerecunoaşterii sale.
Subiectul 2
LEGEA APLICABILĂ CĂSĂTORIEI.

2.1. Distingeţi condiţiile de fond şi de formă pentru încheierea valabilă a căsătoriei.

Condițiile de formă:
Declarația de căsătorie Potrivit art.10 alin.(1) CF RM, declaraţia de căsătorie se depune personal de cetățenii
care doresc să se căsătorească la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia
dintre ei sau al părinţilor unuia dintre ei.
Înregistrarea căsătoriei Conform art.9 alin.(1) CF RM, încheierea căsătoriei are loc la organele de stare
civilă, precum și la alte organe abilitate prin leg
Condițiile de fond:
 Diferența de sex
 Comunicarea stării sănătății
 Consimțământul
 Vârsta matrimonială.
2.2. Analizaţi legea aplicabilă condiţiilor de formă şi de fond ale căsătoriei în dreptul internaţional
privat al Republicii Moldova (conform art.155-156 din Codul familiei).
Fond: Legea aplicabilă condițiilor de fond
Legea națională a viitorilor soți
Legea domiciliului viitorilor soți
Legea locului încheierii căsătoriei
Legea locului pentru cetățenii proprii și legea domiciliului comun pentru străinii care se căsătoresc în țară.
Formă: 1. Forma și modul de încheiere a căsătoriei pe teritoriul RM de către cetățenii străini și apatrizi sunt
determinate de legea RM (art.155 alin.(1) CF RM).
2. Cetățenii RM se pot căsători în afara RM la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale RM sau la
organele competente ale altui stat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.1609 CC RM
2.3. Reclamantul A., apatrid cu domiciliul în Republica Moldova (Chişinău), a solicitat instanţei de
fond din Chişinău, în contradictoriu cu pîrîta B., cetăţeană a Republicii Moldova cu domiciliul în Italia
30
(Palermo), desfacerea căsătoriei încheiate în Italia. Ultimul domiciliu comun al soţilor a fost stabilit în
or. Bălţi, cei doi separîndu-se, în fapt, ca efect al plecării pîrîtei în străinătate.
Pîrîta a solicitat respingerea acţiunii, întrucît stabilirea domiciliului în străinătate atrage competenţa de
soluţionare a procesului de divorţ a instanţei italiene.
a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.
b) Determinaţi legea aplicabilă divorţului în condiţiile speţei și stabiliți competența instanței din
Republica Moldova privind examinarea divorțului.
c) Întocmiţi o hotărîre a instanţei de judecată în partea determinării legii aplicabile în speţă.

T E S T nr. 15

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
CALIFICAREA ŞI CONFLICTUL DE CALIFICĂRI.

1.1. Distingeţi legile potrivit cărora se face calificarea în diferite sisteme de drept.
1. Lex fori - (interpretarea aparține celui care a edictat norma). Astfel, dat fiind faptul că normele
conflictuale aparțin sistemului de drept al forului, urmează a fi calificate potrivit lex fori.
2. Lex causae - Calificarea după lex causae reprezintă interpretarea noțiunilor relevante potrivit legii
străine, avându-se în vedere că aceasta este competentă să reglementeze un anumit raport juridic.
Argument: Legea străină care este declarată competentă să reglementeze un anumit raport juridic trebuie
să fie aplicată în așa mod încât drepturile subiective să fie apărate în mod efectiv, ceea ce este posibil doar
prin calificarea potrivit lex causae.
3. Teoria calificării după proper law reprezintă o concepție care îmbină calificarea potrivit lex fori și
calificarea potrivit lex causae. Această teorie este specifică dreptului englez. Calificarea se face după legea
cea mai potrivită cauzei. Astfel, deși este admisă, ca regulă, calificarea după lex fori, instanța poate
califica și după lex causae. Avantajul constă în flexibilitatea de care dispune instanța în determinarea legii
după care se va face calificarea în scopul de a fi cât mai corespunzătoare litigiului soluționat
1.2. Analizaţi determinarea legii potrivit căreia se efectuează calificarea în dreptul internaţional privat
al Republicii Moldova prin prisma reglementărilor prevăzute în art.1577 din Codul civil.
    (1) La determinarea legii aplicabile raporturilor de drept civil cu element de extraneitate, se va ţine cont de
calificarea conceptelor juridice efectuată conform dreptului Republicii Moldova, dacă legea şi tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel. 
    (2) În cazul în care conceptele juridice care necesită calificare juridică nu sînt cunoscute dreptului
Republicii Moldova ori sînt cunoscute sub o altă denumire sau cu un alt conţinut şi nu pot fi determinate prin
interpretare conform dreptului Republicii Moldova, la calificarea lor juridică poate fi aplicat dreptul unui stat
străin dacă astfel nu se limitează drepturile civile ori dacă nu se stabilesc măsuri de răspundere civilă.
1.3. Argumentaţi excepţiile de la calificarea potrivit legii forului (lex fori) în dreptul internaţional privat
al Republicii Moldova.
 Autonomia de voință – art.1610 CC RM
În temeiul principiului „autonomiei de voinţă”, părţile pot să decidă ca întregul contract pe care-l încheie
să fie supus legii stabilite de ele, adică să determine de sine stătător legea competentă aplicabilă raportului
juridic. De exemplu, în acest sens este art.1610 alin.(2) din Codul civil care prevede că părţile contractante
pot stabili legea aplicabilă atât întregului contract, cât şi unor anumite părţi ale acestuia. Tot astfel, părţile
contractante pot să decidă şi calificarea.
 Calificarea secundară este o problemă de drept intern și se face după lex causae:
Având în vedere că calificarea secundară este o problemă de drept intern, aceasta nu se face după legea
forului, ci după lex causae. Ar fi de menţionat în această situaţie, că sub aspect terminologic, calificarea
este secundară atunci când este ulterioară calificării principale. Astfel, calificarea secundară, spre
deosebire de cea principală nu influenţează legea aplicabilă, dar afectează soluţia pe fond. De exemplu,
calificarea unui contract de vânzare-cumpărare ca fiind civil sau comercial, se face după lex contractus,
care este lex causae în materie.
 Calificarea legală

31
 În unele cazuri, noţiunile utilizate de normele juridice cuprinse într-o lege internă sau o convenţie
internaţională sunt interpretate în chiar textul actului normativ respectiv. În situaţia în care aceste norme
sunt conflictuale sau materiale de drept internaţional privat, această calificare prezintă interes. De regulă,
în tratatele internaţionale se precizează sensul noţiunilor şi termenilor utilizaţi. În astfel de situaţii
instanţele competente în soluţionarea unor litigii, au obligaţia să interpreteze aceste noţiuni în strictă
conformitate cu actul internaţional.
 Calificarea cetățeniei – art.1587 alin.(5) CC RM
Determinarea cetăţeniei unei persoane este o problemă de calificare. Art.1587 alin. (2) din Codul civil
prevede că determinarea cetăţeniei se face conform legii statului a cărui cetăţenie se invocă. Această
soluţie este exactă numai în situaţia în care persoana are o singură cetăţenie. Dacă persoana cumulează
mai multe cetăţenii şi una este cea a R.Moldova, calificarea se va face potrivit legii R.Moldova, adică
potrivit legii forului. În acest sens, art.1587 alin.(5) din Codul civil dispune că legea naţională a
cetăţeanului R.Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetăţenie este legea
R.Moldova.
 Calificarea imobilelor – art.1601 alin.(2) CC RM (lex rei sitae - lex causae)
Potrivit art.1601 alin.(2) din Codul civil, apartenenţa bunului la categoria de bunuri mobile sau imobile,
precum şi orice altă calificare juridică a bunurilor, se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu
se află bunurile. Astfel, calificarea imobilelor se face după regula lex rei siatae, care este lex causaeîn
speţă.
 Stabilirea caracterului licit sau ilicit al faptelor juridice – art.1615 alin.(1) CC RM (lex loci delicti
commissi – lex causae)
Potrivit art.1615 alin.(1) din Codul civil actul ilicit este calificat drept act cauzator de prejudicii conform
legii statului unde s-a produs (lex loci delicti commissi).
 Calificarea instituțiilor necunoscute legii forului – art.1577 alin.(2) CC RM
În situaţia când este vorba de o instituţie juridică străină, pe care legea forului nu o cunoaşte, trebuie să se
ţină seama în privinţa calificării ei, de legea străină care reglementează acea instituţie. Astfel, instituţia
juridică „trust”, specifică dreptului angloamerican şi necunoscută dreptului R.Moldova, nu poate fi
calificată decât potrivit dreptului anglo-american.
 Calificarea noțiunilor din norma conflictuală străină în cazul retrimiterii
În cazurile în care lex fori admite retrimiterea, trebuie admisă şi calificarea dată de legea care retrimite la
lex fori. Astfel, dacă lex fori decide că raportul juridic respectiv este cârmuit de lex patriae, iar aceasta, la
rândul ei, decide că operaţiunea juridică respectivă este supusă domiciliului şi deci retrimite, fie la lex fori,
care este în acelaşi timp lex domicilii, fie la legea altei ţări care ar fi lex domicilii, atunci legea acelei ţări
care retrimite este competentă a da şi calificarea noţiunii de domiciliu.
 Calificarea efectuată de arbitri în arbitrajul internațional ad-hoc
Avându-se în vedere că în arbitrajul internaţional ad hoc nu există o lege a forului, instanţa arbitrală nu
este obligată să efectueze calificarea după sistemul de drept al ţării unde statuează. Într-o astfel de situaţie,
de principiu, calificarea se va face potrivit sistemului de drept pe care arbitrii îl vor considera a fi cel mai
potrivit în speţă.
Subiectul 2
LEGEA APLICABILĂ STATUTULUI PERSONAL.

2.1. Caracterizaţi concepţia legii personale (lex personalis) în diferite sisteme de drept.
În materia dreptului internațional privat starea civilă și capacitatea persoanei fizice, de regulă, este cârmuită de
legea personală (lex personalis), care se poate prezenta sub două aspecte: Legea națională (lex patriae) și
Legea domiciliului (lex domicilii). + Sistemul mixt: În legislația unor țări (Mexic, Venezuela, Ecuador, Peru,
Uruguay) mai este cunoscut și sistemul mixt, în care capacitatea persoanei se determină pentru străini potrivit
legii statului în care se află străinii, iar pentru cetățenii proprii aflați în străinătate – potrivit legii naționale.
2.2. Analizaţi determinarea legii aplicabile statutului personal în dreptul internaţional privat al
Republicii Moldova prin prisma reglementărilor cuprinse în art. art.1587, 1588, 1590 alin.(1),
1591 din Codul civil.
Legea naţională a persoanei fizice
    (1) Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sînt cîrmuite de legea naţională. 
    (2) Legea naţională a cetăţeanului se consideră legea statului a cărui cetăţenie o are persoana. Determinarea

32
cetăţeniei se face conform legii statului a cărui cetăţenie se invocă. În cazul în care persoana are două sau mai
multe cetăţenii, legea naţională se consideră dreptul statului cu care persoana are cele mai strînse legături.
    (3) Legea naţională a apatridului se consideră legea statului în care el îşi are domiciliul sau reşedinţa. 
    (4) Legea naţională a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil.
    (5) Legea naţională a cetăţeanului Republicii Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o
altă cetăţenie este considerată legea Republicii Moldova.
2.3. Reclamantul A.B., cetăţean al Republicii Moldova şi al Israelului, (fiul pârâtului din a doua
căsătorie) cu domiciliul în Chişinău, a solicitat instanţei de fond din Republica Moldova, în
contradictoriu cu pârâtul N.M., apatrid cu domiciliul în Israel şi reşedinţa în Republica Moldova,
constatarea nulităţii absolute a unui contract de donaţie a unui autoturism în favoarea lui C.M.,
cetăţean al Israelului, cu domiciliul în Chişinău (fiul pârâtului din prima căsătorie), încheiat în
Chişinău, invocând unele probleme de incapacitate a pârâtului.
La soluţionarea litigiului instanţa a aplicat legea Republicii Moldova privitor la capacitatea
pârâtului N.M.
Pârâtul a atacat hotărârea instanţei la Curtea de Apel, invocând că instanţa de fond a încălcat
norma conflictuală a Republicii Moldova privind determinarea legii aplicabile capacităţii acestuia.

a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.

b) Determinaţi norma conflictuală aplicabilă în speţă.
c) Întocmiţi cererea de apel, indicînd doar motivele pretinsei încălcări a normei conflictuale a
Republicii Moldova în materia capacităţii persoanei fizice.

T E S T nr. 16

pentru examen la DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Subiectul 1
FRAUDA LEGII ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT.

1.3. Caracterizaţi noţiunea de fraudare a legii aplicabile.

Prin frauda la lege înţelegem operaţiunea prin care părţile unui raport juridic caută să beneficieze de unele
dispoziţii favorabile lor, eludând dispoziţiile legale nefavorabile. În situaţia dată părţile crează împrejurări prin
care se sustrag autorităţii unor prevederi legale imperative şi fac ca raportul lor juridic să fie guvernat de alte
dispoziţii legale.
1.4. Determinaţi modalităţile şi condiţiile fraudei la lege în dreptul internaţional privat.
Condiții:
 Rezultatul realizat de părţi să fie ilicit.
 Părţile să folosească un mijloc de drept internaţional privat care, prin el însuşi, este licit.
 Scopul urmărit de părţi să fie ilicit
 Să existe un act de voinţă al părţii (părţilor) în sensul deplasării punctului de legătură privitor la un
raport juridic.
Modalități:
 Într-un raport juridic de drept intern se introduce în mod fraudulos un element de extraneitate, care
declanşează artificial un conflict de legi, iar prin aplicarea normei conflictuale normal competente
pentru ipoteza creată se trimite la un alt sistem de drept decât dreptul intern, care ar fi fost în mod
firesc aplicabil acelui raport juridic.
 Într-un raport juridic care are deja un element de extraneitate (deci, este un raport juridic de drept
internaţional privat), părţile schimbă în scop fraudulos punctul de legătură, făcând aplicabil acelui
raport juridic, prin intermediul normei conflictuale aplicabile pentru noul punct de legătură, un alt
sistem de drept decât cel normal competent conform normei conflictuale iniţiale.
1.3. Decideţi asupra soluţiilor privind sancţionarea sau nesancţionarea fraudei la lege în dreptul
internaţional privat.

33
Sancționarea fraudei la lege în dreptul internațional privat a generat anumite controverse în doctrină, care au
dus la reliefarea mai multor opinii/soluții:
Astfel, prima opinie constă în ideea că Frauda legii nu trebuie sancționată , argumentele în aces fiind că
Părțile, săvârșind operația de fraudare a legii, utilizează un drept acordat de lege, cum ar fi, de exemplu,
schimbarea cetățeniei sau a locului încheierii actului juridic, iar actele încheiate în aceste condiții nu trebuiesc
sancționate, deoarece cel care se folosește de un drept acordat de lege nu lezează pe nimeni. Contraargumente:
Sancțiunea care trebuie să intervină nu este pentru exercitarea unui drept de către părți, mijloacele utilizate
fiind în fond licite, dar pentru faptul că prin aceste mijloace licite se contravine aplicării firești a normelor
conflictuale. Astfel, sancțiunea intervine pentru rezultatul ilicit obținut în urma fraudării legii.
A 2 opinie: Frauda legii se admite exclusiv în materia formei actelor și în cea a contractelor
Fraudarea legii se admite exclusiv în materia formei actelor și în cea a contractelor, pe când în alte materii,
cum ar fi cazurile de schimbare a cetățeniei, frauda la lege nu se admite. Argumente: Obținerea unui nou
statut personal este o urmare a schimbării cetățeniei în mod indirect. Contraargumente: Nu schimbarea, luată
în sine, este reprobabilă, ci scopul urmărit prin operațiunea frauduloasă.
3. Frauda legii trebuie sancționată: Aceasta reprezintă o opinie majoritară și se bazează pe următoarele
argumente: soluția în cauză intervine ca o sancțiune firească a normelor conflictuale, care sunt imperative,
expresie a suveranității statului și care nu pot fi lăsate la discreția, abilitatea și posibilitatea de eludare a
părților. Mai mult decât atât, și în dreptul internațional privat trebuie să-și găsească aplicare principiul potrivit
căruia un act cu scop ilicit nu poate să producă niciun efect. Astfel, sancțiunea fraudei legii constă nu în
nulitatea actului, ci în inopozabilitatea acestuia în țara a cărei lege a fost înlăturată și care sancționează frauda.

Subiectul 2
DETERMINAREA LEGII APLICABILE PERSOANEI JURIDICE.

2.1. Caracterizaţi noţiunea de naţionalitate a persoanei juridice.

N a t i o n a l i t a t e a p e r s o a n e i j u r i d i c e reprezinta apartenenta acesteia la un stat. Se considera
ca nu este nici o dificultate sa se extinda notiunea de nationalitate la persoanele juridice,
deoarece aceasta exprima mai mult decat legatura politica dintre o persoana si stat, ea
exprima apartenenta persoanei la un stat, servind pentru determinarea statutului juridic al
persoanei. Desigur ca nationalitatea persoanei juridice nu este identica nationalitatii
(cetateniei) persoanei fizice si nici nu produce aceleasi consecinte juridice la care da
nastere cetatenia persoanei fizice.
2.3. Stabiliţi criteriile de determinare a naţionalităţii persoanei juridice în diferite sisteme de drept,
inclusiv în cel al Republicii Moldova (conform art.1596 din Codul civil).
 Criteriul încorporării: Persoana juridică are naționalitatea țării unde au fost îndeplinite formalitățile de
constituire și înregistrare. art.1569 alin.(1) CC RM
 Criteriul sediului social: Persoana juridică are naționalitatea statului în care își stabilește sediul social,
locul unde se găsește conducerea sa.
 Criteriul voinței fondatorilor: Acest criteriu reprezintă o manifestare a aplicării principiului lex
voluntatis.
 Criteriul locului unde se află centrul activității economice: Stabilirea naționalității persoanei juridice
este total subordonată determinării legii naționale, care se decide înainte și independent de însuși
elementul definitoriu – naționalitatea.
 Criteriul controlului: naționalitatea persoanei juridice se determină fie potrivit apartenenței
conducătorilor, fie potrivit cetățeniei asociaților, fie potrivit naționalității capitalului social, fie potrivit
cetățeniei acelora în folosul cărora se desfășoară activitatea persoanei juridice.
 Criteriul mixt: În unele cazuri, pentru determinarea naționalității sunt utilizate criterii mixte,
concomitent se aplică câteva criterii din cele menționate.
2.3. Reclamanta, persoană juridică cu sediul în Frankfurt, în calitate de comisionar, a solicitat instanţei
de judecată din Republica Moldova, în contradictoriu cu pîrîta, societate comercială înregistrată în
Republicii Moldova, cu sediul în Chişinău, în calitate de comitent, constatarea nulităţii absolute a
contractului de comision.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, că menţiunile obligatorii din actul constitutiv al societăţii
comerciale din Republica Moldova nu conţin nici o referire cu privire la realizarea operaţiunilor
comerciale pe care le implică contractul de comision.
34
a) Enumeraţi elementele de extraneitate prezente în speţă.
b) Determinaţi condițiile de limitare a capacității unei persoane juridice de drept privat potrivit legii
Republicii Moldova (este oare neindicarea în actul constitutiv a unei activități specifice o condiție de
limitarea a capacității societății comerciale de a încheia anumite acte juridice?).
c) Întocmiţi hotărîrea instanţei de judecată în partea respingerii argumentelor reclamantei.

35