Argument

Am ales aceasta tema pentru că aproape o treime din suprafaţa Terrei este acoperită de
păduri, pentru că din cele mai vechi timpuri şi până astazi viaţa pe pământ a depins de
existenţa pădurilor, pentru că acum suntem tentaţi să nu mai respectăm şi să apreciem această
relaţie la adevărata ei valoare. Pădurea – ca şi natura în general - nu mai face parte din noi, ci
este ceva ce trebuie cucerit şi distrus.

Anual, în lume, pierdem aproximativ 14.5 milioane de hectare de pădure, o suprafaţă

echivalentă cu cea a statelor Belgia, Olanda, Elveţia şi Moldova luate la un loc! În acelaşi
timp, temperatura medie în Europa a crescut cu un grad doar în ultimul secol datorită efectului
de seră, printre ale cărui cauze se numără şi reducerea suprafeţei împădurite la nivel global.
Spre deosebire de alte zone din centrul şi vestul Europei, în regiunile de munte şi deal ale ţării
noastre mai există păduri naturale, virgine şi cvasivirgine, formate din arborete de fag, de fag
cu răşinoase sau chiar numai de răşinoase, mai rar de fag cu gorun sau gorun. In prezent,
suprafaţa acestor păduri nu depăşeşte 6% din suprafaţa totală a pădurilor ţării. Ele reprezintă
un inestimabil tezaur natural de interes naţional, european şi mondial de mare valoare
ştiinţifică, ecologică, economică şi socială, ce se cere transmis nealterat viitoarelor generaţii,
ca bun al umanităţii.

Valoarea acestor păduri stă în optima lor diversitate şi maxima stabilitate, ca efect al
capacităţii de autoreglare, autoregenerare, armonie, autoigienizare şi perenitate a
ecosistemelor forestiere. Nu puţini sunt aceia care privesc înlăturarea pădurilor ca pe un „rău
necesar” pentru a face faţă creşterii demografice accentuate şi dezvoltării industriale fără
precedent din ultimul secol. Nu puţini sunt aceia care gândesc că ziua de mâine depinde de
tăiatul unui copac şi valorificarea sa pentru nevoile urgente traiului de subzistenţă. Însă miza
este mult mai mare în momentul de faţă... Cu ce preţ se obţin noile terenuri pentru construcţii?
Care este în realitate preţul pe care îl plătim pentru tăierea unui copac? Cum ne afectează
dispariţia atât de accelerată a pădurilor? Ce putem face pentru a opri degradarea mediului,
acţionând asupra salvării pădurilor?

În prezent, în tot mai multe ţări ale lumii pădurea este privită ca o imensă şi nelimitată
resursă de lemn, necesar pentru construcţii, hârtie, combustibil, etc. Observăm o accentuare
tot mai mare a valorii economice a pădurii, pe măsură ce industrializarea, urbanizarea şi
tehnologizarea se dezvoltă. Vom vedea în această broşură că resuresele de lemn nu sunt deloc
nelimitate şi că pădurea este acum mai ameninţată ca niciodată. Vom vedea şi că, în timp,
printr-o bună gestionare a pădurii, avantajele obţinute nu sunt deloc de neglijat. Unele dintre
aceste avantaje sunt: o calitate superioară a apei, un aer mai curat, menţinerea echilibrului
biodiversitate-habitat natural pentru animale şi plante, oportunităţi de recreere şi creştere
economică pentru omenire, protecţie împotriva poluării, menţinerea peisajelor naturale,
protecţie împotriva eroziunii solului. Un alt beneficiu, dar nu cel din urmă, pe care îl obţinem
de la pădure se numeşte oxigen.

1
 Dacă nu ar exista copaci care să elibereze oxigen şi să absoarbă dioxid de carbon în
aşa numitul proces de fotosinteză, noi nu am mai putea să trăim! Aşa că dacă aveţi nevoie
de un bun motiv pentru care pădurea ar trebui să existe în continuare pe pământ, a fi în viaţă
este, credem noi, cel mai bun motiv cu putinţă! Vă invităm aşadar să descoperim împreună
câteva din aceste subiecte în lucrarea de faţă!

2
Capitolul I
Amenajarea padurilor

Prin metoda de amenajare se intelege un mod de reglementare a recoltarii produselor

lemnoase dintr-o padure, in spiritul continuitatii. Ea cuprinde urmatoarele operatiuni distincte:
1)   stabilirea posibilitatii
2) planificarea in timp si spatiu a taierilor in vederea realizarii sau mentinerii padurii in starea
de maxima eficacitate (normala).
La baza metodelor de amenajare se pot distinge trei conceptii fundamentale deosebite:
 La cea dintai, in ordine istorica este caracteristic faptul ca padurea este privita ca o masa
lemnoasa formata prin acumularea cresterilor anuale ale arborilor si avand proprietatea de a se
reface dupa exploatare, intr-un ritm bine determinat.
In consecinta, pentru asigurarea continuitatii este suficient, dupa aceasta conceptie, sa
se imparta (repartizeze) padurea pe ani sau perioade in asa fel, incat sa se asigure
recolte egale, iar timpul in care se va parcurge cu taieri toata suprafata (ciclul) sa fie atat de
mare, incat in urma taierii padurea sa se poata reface si sa devina din nou exploatabila.
Metodele de amenajare care au la baza aceasta conceptie le vom numi metode bazate pe ideea
repartitiei. Ele formeaza prima grupa de metode.
Cand in cadrul acestor metode repartitia se face pe ani, suprafata ce urmeaza a se
exploata intr-un an constituie parchetul anual. Divizarea padurii in parchete se
numeste parchetatie, iar metode care o preconizeaza, metoda parchetatiei.
Cand insa ciclul se imparte in perioade, partea de padure ce revine spre exploatare
uneia din ele poarta numele de afectatie, iar metodele care preconizeaza acest mod de
reglementare a taierilor, metode bazate pe afectatii.
Impartirea padurii in parchete anuale sau in afectatii se poate face tinandu-se seama fie
de cantitatea de material lemnos pe care ele o dau prin exploatare, fie numai de suprafata lor,
astfel ca la perioade egale sa corespunda in primul caz volume egale, iar in al doilea, suprafete
egale, pe cand la perioade inegale volumele sau suprafetele corespunzatoare sa fie
proportionale cu lungimea perioadelor. Dar se poate tine seama si de suprafata si volum in
acelasi timp, urmarindu-se ca la perioade egale volumele si suprafetele corespunzatoare sa fie
cat mai egale intre ele. Astfel, dupa modul de constituire a parchetelor se disting, in
cadrul metodei parchetatiei, doua procedee :
- parchetatia simpla, cand padurea se imparte in parchete egale;
- parchetatia proportionala, sau pe volum, cand padurea se imparte in parchete neegale, dar de
acelasi volurn;
iar in cadrul metodelor bazate pe afectatii:
- metode bazate pe afectatii de volume egale la recoltare;
- metode bazate pe afectatii de suprafete egale sau proportionale cu lungimea perioadelor;
- metode bazate pe afectatii de volume si suprafete cat mai egale.
A doua grupa de metode se bazeaza pe o conceptie mai inaintata despre rolul
economic al padurii. Aici padurea nu mai este privita ca o simpla rezerva lemnoasa de
exploatat, ci ca un mijloc de productie care, ca atare, trebuie sa fie pastrat, ingrijit si ameliorat,
urmand a se recolta in permanenta doar productia lui. Dar a ameliora o padure privita ca

3
mijloc de productie inseamna a o indruma spre starea normala, respectiv a-i normaliza
fondul de productie. Amenajistul trebuie deci sa defineasca acest fond si sa reglementeze apoi
taierile tinand seama de toate interesele gospodariei silvice in asa fel, incat el sa se poata
realiza.
Ideea aceasta a fost concretizata in mai multe metode de amenajare, pe care le vom
numi metode bazate pe ideea normalizarii fondului de productie.
Scopul urmarit se realizeaza, desigur, prin reglementarea taierilor. Posibilitatea devine astfel,
pe de o parte produs al padurii, iar pe de alta, mijloc de indrumare a fondului de productie
spre starea normala.
Dar pentru ca starea normala sa poata fi realizata, trebuie sa fie intai cunoscuta, adica
sa fie definita prin caracteristicile ei si, comparand apoi starea reala a padurii cu cea normala,
sa se poata stabili posibilitatea ca instrument de normalizare. Compararea aceasta insa poate
avea in vedere diferite caracteristici ale fondului de productie si anume:
- structura lui pe clase de varsta;
- marimea lui;
- marinea pe clase de varsta sau de diametre;
- cresterea lui.
De fiecare data se pot folosi la determinarea posibilitatii mai multe procedee de calcul
si in raport cu acestea se disting diferite metode de amenajare.
A treia conceptie despre rolul economic al padurii este caracteristica modului de gandire
capitalist. Potrivit acestei conceptii, padurea este un capital producator de rente, iar
amenajamentul ar avea sarcina de a asigura realizarea si mentinerea unui fond de productie
capabil sa dea rente continui si cat mai mari. Metodele de amenajare bazate pe renta padurii le
vom aminti doar, pentru a cunoaste toate directiile in care s-a orientat gindirea amenajistica in
decursul timpului. Dealtfel, din cauza caracterului lor artificial, ele n-au gasit ecou nici in
lumea capitalista, implicand - dupa Baader - un exces de lucrari de planificare si favorizand
dezvoltarea unei birocratii sterile, in dauna muncii productive din padure.
Tinand seama de ideile expuse mai sus, putem sistematiza metodele de amenajare
astfel:
1. Metode bazate pe repartitie
A. Repartizarea padurii pe ani:   metoda parchetatiei
       1. Criteriul de repartizare, suprafata:  parchetatia simpla.
      2. Criteriul de repartizare, volumul: parchetatia proportionala, saupe volum.
B. Repartizarea padurii pe perioade:metode bazate pe afectatii.
      1. Criteriul de repartizare, volumul: metoda afectatiilor pe volum.
      2. Criteriul de repartizare, suprafata:
     a) Repartizare definitiva pe toate perioadele ciclului si oranduirea taierilor in vederea
realizarii protectiei prin acoperire:
         metoda afectatiilor pe suprafata (dupa Cota).
   b) Repartizarea definitiva, pe toate perioadele ciclului si concentrarea taierilor pe afectatii
formate din parti unitare de padure:
         metoda afectatiilor permanente.
    c) Repartizarea provizorie, pe toate perioadele ciclului si concentrarea taierilor in limite
admisibile din punct de vedere economic:

4
         metoda afectatiilor revocabile.
    d) Constituirea unei singure afectatii la inceputul fiecarei perioade:
          metoda .afectatiei unice.
       3. Criteriul de repartizare, suprafata si volumul: metoda afectatiilor mixte.

Metode bazate pe ideea normalizarii fondului de productie

A.   Prin normalizarea structurii fondului de productie:
     metode de normalizare a structurii fondului de productie.
     1. Posibilitatea rezulta dintr-un compromis intre interesul exploatarii arboretelor la varsta
exploatabilitatii lor si acela al asigurarii continuitatii:
       metoda claselor de varsta.
     2.  Posibilitatea se calculeaza pe baza cresterii indicatoare:
      metoda cresterii indicatoare:
B. Prin normalizarea marimii fondului de productie;
    metode de normalizare a marimii fondului de productie.
    1.Posibilitatea se calculeaza 'pe baza cresterii medii la exploatabilitate, tinandu-se seama de
diferenta dintre marimea reala si cea normala a fondului de productie:
     metoda cameralista.
    2. Posibilitatea se calculeaza cu ajutorul factorului de recoltare:      metoda rationala
    3. Posibilitatea se calculeaza prin asimilarea fondului de productie real cu cel normal:
    metoda Masson-Mantel.
C. Prin normalizarea marimii fondului de productie pe clase de varsta sau de diametre:
    metoda Melard.
D. Prin normalizarea cresterii in volum:
     metoda controlului.

Metode bazate pe ideea realizarii si mentinerii unui fond de productie capabil sa asigure rente
continue si cat mai mari:
- metoda Ostwald;
- metoda Krieger.
2. Metoda parchetatiei
Aceasta a inceput sa se aplice sporadic in Europa centrala inca din secolul al XIV-lea,
devenind pe la 1600, in multe regiuni o regula de gospodarire.
Reglementarea recoltarii produselor lemnoase, specifica metodei parchetatiei, presupune:
a)      stabilirea ciclului (r);
b)      impartirea padurii in atatea parti (parchete) cati ani are ciclul fixat;
c)      intocmirea unui plan de recoltare in care se arata anul cand urmeaza sa se faca taierile in
fiecare parchet.
Distributia parchetelor pe ani in planul de recoltare se face dupa varsta si starea
arboretelor, urmarindu-se insa sa se creeze si o oarecare ordine in ce priveste asezarea in
spatiu a arboretelor de diferite varste.
Parchetul exprima - cand exploatarea se face prin taieri rase - posibilitatea anuala a padurii, de
aceea marimea lui trebuie astfel stabilita, incat volumul materialului ce se recolteaza  sa nu
varieze in mod sensibil de la un la altul. Aceasta idee se poate realiza relativ usor cand

5
conditiile de productie sunt aceleasi pe toata suprafata padurii, prin impartirea acesteia in
parchete egale (parchetatia simpla). Atunci cand conditiile de productie variaza in cuprinsul
padurii, egalitatea recoltelor nu se poate asigura decat prin formarea de parchete inegale,
invers proportionale cu productivitaea lor (parchetatia proportionala sau pe volum).
In cazul parchetatiei simple se calculeaza intai marimea P a parchetelor, impartindu-se
suprafata padurii S la ciclul r, adica P = S/r.
Parchetatia simpla presupune pe langa taieri rase si conditii omogene de productie. In
acest caz  suprafata poate constitui o masura a posibilitatii, adica se pot obtine, la
exploatabilitate, de pe parchete egale, cantitati egale de lemn. De aceea se aplica astazi numai
la crang.
Parchetatia pe volum se aplica in padurile constituite din arborete de productivitate
diferita.
Fie S suprafata padurii si S1, S2, S3 partile ei componente, de pe care se pot obtine, in medie
la varsta exploatarii, respectiv m1, m2, m3 metri cubi pe hectar.
Numarul total de parchete este egal cu numarul anilor din ciclu, respectiv cu r.
Marimea parchetelor P1, P2, P3 corepunzatoare suprafetelor S1, S2, S3 trebuie sa fie astfel
determinata incat sa existe relatia:
P1m1 = P2m2 = P3m3,
care exprima conditia ca volumele ce se recolteaza sa fie egale.
            Tinand seama ca numarul total de parchete este egal cu numarul de parchete ce rezulta
din S1 plus numarul de parchete ce rezulta din S2 si S3, putem scrie si a doua conditie:

            Dar 
            In mod analog se pot deduce valorile pentru P2 si P3.
            Daca in loc de 3 suprafete de productivitate diferita se admit n asemenea suprafete,
respectiv toate subdiviziunile padurii (parcele sau subparcele) pentru care se calculeaza
posibilitatea, rezulta urmatoarea formula generala:

            Practic, S1, S2, . reprezinta suprafatele subparcelelor, iar m1, m2 . cantitatile de lemn
respective, la varsta exploatarii, pe hectar. Acestea urmeaza sa se determine cu ajutorul
tabelelor de productie, in functie de specie, consistenta si clasa de productie.
Aplicabiliate:
Metoda parchetatiei se aplica astazi numai la padurile de crang, deoarece numai aici
posibilitatea pe suprafata poate sa asigure recolte anuale apropiate ca marime.
Pentru codru parchetatia constituie o metoda de  amenajare total necorespunzatoare; in primul
rand fiindca posibilitatea pe suprafata obliga la taieri rase. In aceste conditii regenerarea pe
cale naturala este practic exclusa. In al doilea rand, faptul ca parchetele trebuie sa pastreze o
anumita marime, forma si succesiune, ii da metodei o anumita rigiditate, din care rezulta
anumite sacrificii economice. 
6
                        2.2. Metode bazate pe afectatii
                        2.2 Metoda afectatiilor pe volum
            Aceasta metoda a fost fundamentata teoretic de G. L. Hartig in anul 1795.
            Determinarea posibilitatii si asigurarea continuitatii, prin metoda afectatiilor pe volum
presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
1)      Fixarea ciclului, iar acesta se imparte apoi, in perioade egale, in general de cate 20 de
ani.
2)      Arboretele se distribuie pe clase de varsta, iar acestea se repartizeaza pe perioade, in
ordinea varstei, incepand cu cele mai batrane; daca ciclul este impartit in 5 perioade de cate
20 de ani, se afecteaza primei perioade arboretele din clasa a V-a de varsta si mai batrane;
perioadei a II-a, arboretele din clasa a IV-a de varsta s.a.m.d., indiferent de suprafata
diferitelor clase. Dupa aceea se determina varsta exacta la care urmeaza sa fie exploatat
fiecare arboret, dupa urmatoarea formula:
Eex = Ea + 20(n-m) + 10,
in care:
Ea este varsta actuala;
n - numarul perioadelor in care este impartit ciclul;
m - numarul de ordine al clasei de varsta din face parte arboretul.
            3) Pe baza varstei astfel calculate si tinandu-se seama si de celelalte caracteristici ale
arboretelor (suprafata, compozitie, clasa de productie si consistenta stabilite pe teren) se
calculeaza
volumul la exploatare, precum si volumul produselor secundare, totalizandu-se pe perioade.
Apoi se compara intre ele.
            In general, din cauza distributiei neuniforme a arboretelor pe clase de varsta si a
structurii lor diferite, volumele pe perioade astfel obtinute, nu sunt egale; de aceea distributia
arboretelor se modifica intocmindu-se un plan general de recoltare in asa fel incat fiecare
perioada sa fie dotata cu acelasi volum de material lemnos (prin tatonari), astfel:
Varsta Volum Volumul total de recoltat in perioada
Supra
La ex- pe ha la
Parcel - Actual
ploatar exploatar I II III III V
a fata a
e e
ha ani m3 metri cubi
13000
1 26 30 100 500 - - - -
0
2 30 75 105 510 - 15300 - - -
-

3a 17 15 105 650 - - - 11050

3b 16 65 115 580 - - 9280 - -

4a 12 90 100 480 5760 - - - -
. . . . . . . . . .
12450 12442 12485 12448 12550
Total 1200 - - -
0 0 0 0 0

7
            Metoda admite totusi diferente de volume intre perioade de pana la 5%; de preferinta
in favoarea perioadelor de mai tarziu.
4)            Prin impartirea volumului de exploatat dintr-o perioada la numarul anilor respectivi
se obtine posibilitatea anuala.
  5)      Pe baza planului general se intocmeste, la inceputul fiecarui deceniu, un plan special
de recoltare pe 10 ani, in care se indica arboretele din care urmeaza sa se recolteze
posibilitatea din acest rastimp.
Suprafata de padure destinata sa fie exploatata intr-o perioada constuie afectatie.

Aplicabilitate:
Metoda afectatiilor pe volum nu se mai aplica astazi. Aceasta metoda nu mai
corespunde conditiilor actuale de gospodarire a padurilor datorita conceptiei despre
continuitate care a stat la baza ei. Ideea asigurarii continuitatii stricte a atras dupa sine si
necesitatea determinarii exacte a volumului produselor de recoltat de-a lungul intregului ciclu.
Intr-adevar, numai cunoscandu-se acest volum se putea stabili prin repartizarea lui in mod
egal, intai pe afectatii si apoi pe ani, o posibilitate anuala care sa poata fi recoltata fara
intrerupere in spiritul principiului continuitatii. Deoarece planul decenal de recoltare nu face
decat sa distribuie in mod egal pe prioade volumul materialului lemnos de exploatat din
diferite arborete in decursul intregului ciclu, iar posibilitatea este si ea o cota parte bine
determinata din acest volum, rezulta ca atat posibilitatea cat si planul general de recoltare
trebuie sa ramana valabile un ciclu intreg.  Hartig a crezut in valabilitatea calculelor
preconizate de metoda si aceasta denota ca, datorita nivelului scazut al cunostintelor stiintifice
de atunci, el a acordat prea putina importanta evolutiei conditiilor economice si schimbarilor
intamplatoare dar profunde, ce pot interveni de-a lungul timpului in starea arboretelor si
padurii, schimbari care fac cu totul nesigure prevederile indepartate referitoare la starea
acestora.
            Mica importanta acordata acestor schimbari a dus, desigur, la faptul ca metoda
afectatiilor pe volum nu se ocupa in mod deosebit de problema oranduirii in spatiu a
arboretelor si de aceea nici nu contribuia la ameliorarea acestei oranduiri.
            La costituirea afectatiilor se putea tine seama de sucesiunea taierilor, dar respectarea
unor reguli fixe in aceasta privinta nu era posibila. Si totusi pentru aplicarea metodei avea sa
se dea padurii o structura specifica, nefavorabila, insa din punctul de vedere al actualelor
principii de gospodarire. Intr-adevar, pentru consideratii privind calculul posibilitatii in viitor
si mai ales privind conducerea lucrarilor de teren, se preconiza ca fiecare parcela sa fie
atribuita in intregime aceleiasi afectatii. Ea urma, asadar, sa fie exploatata si regenerata intr-o
singura perioada, formandu-se astfel arborete uniforme pe mari intinderi, ceea ce nu mai
urmareste astazi.

I.1.Obiectul amenajamentului
8
Amenajamentul – principii generale

Conform legislaţiei în vigoare, modul de gospodărire a fondului forestier naţional,

indiferent de natura proprietăţii pădurilor şi terenurilor ce îl compun se reglementează prin
amenajamente silvice. Amenajarea pădurilor reprezintă atât ştiinţa cât şi practica organizării
conducerii structural - funcţionale a pădurilor în conformitate cu cerinţele ecologice,
economice şi sociale. Dezvoltarea şi aplicarea ei se bazează pe conceptul „dezvoltării
durabile”, respectându-se următoarele principii :

- Principiul continuităţii;
- Principiul eficacităţii funcţionale;
- Principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii.
În acest sens, prin conceptul de dezvoltare durabilă se înţelege capacitatea de a
satisface cerinţele generaţiei prezente fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a
satisface propriile nevoi. Principiul continuităţii reflectă preocuparea permanentă de a asigura
prin amenajament condiţiile necesare pentru gestionarea durabilă a pădurilor, prin aceasta
înţelegând administrarea şi utilizarea ecosistemelor forestiere astfel încât să li-se menţină şi să
li-se amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea,
sănătatea şi să asigure pentru prezent şi viitor capacitatea de a exercita funcţiile multiple
ecologice, economice şi sociale la nivel local, regional şi chiar mondial, fără a prejudicia alte
sisteme. Acest principiu se referă atât la continuitatea în sens progresiv a funcţiilor de
producţie cât şi la permanenenţa şi ameliorarea funcţiilor de protecţie şi sociale vizând nu
numai interesele generaţiilor actuale dar şi pe cele de perspectivă ale societăţii. Totodată,
potrivit acestui principiu, amenajamentul acordă o atenţie permanentă asupra asigurării
integrităţii şi dezvoltării fondului forestier.
Principiul eficacităţii funcţionale. Prin acest principiu se exprimă preocuparea
permanentă pentru creşterea capacităţii de producţie şi de protecţie a pădurilor şi pentru
valorificarea produselor acesteia. Se are în vedere atât creşterea productivităţii pădurilor şi a
calităţii produselor dar şi ameliorarea funcţiilor de protecţie, vizând realizarea unei eficienţe
economice în gospodărirea pădurilor precum şi asigurarea unui echilibru corespunzător între
aspectele de ordin ecologic, economic, social cu cele mai mici costuri. Principiul conservării
şi ameliorării biodiversităţii. Prin acesta se urmăreşte conservarea şi ameliorarea
biodiversităţii la cele patru nivele ale acesteia: diversitatea genetică intraspecifică, diversitatea
speciilor, diversitatea ecosistemelor şi diversitatea peisajelor în scopul maximizării stabilităţii
şi al potenţialului polifuncţional al pădurilor.

Amenajamentul silvic este o lucrare multidisciplinară care cuprinde un sistem de

măsuri pentru organizarea şi conducerea pădurii spre starea cea mai corespunzătoare funcţiilor
multiple ecologice, economice şi sociale care i-au fost atribuite. Amenajamentele sunt
realizate în concepţie sistemică, urmărindu-se integrarea amenajării pădurilor în acţiunile mai
cuprinzătoare de amenajare a mediului cu luarea în considerare a tuturor aspectelor din zonă.
Amenajamentele sunt întocmite pe baza “ Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor “
care constituie o componentă de bază a regimului silvic şi în concordanţă cu prevederile din

9
Codul Silvic (Legea 46/2008). Conform acestor prevederi, amenajamentul trebuie să vizeze
prin toate reglementările ce le sunt specifice asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor
forestiere.

Amenajamentele cuprind capitole de geomorfologie, geologie, studiul solurilor, al tipurilor de

staţiune şi al tipurilor de pădure, însoţite de o foarte bogată bază de date. Datele referitoare la
vegetaţia forestieră au fost determinate în teren prin măsurători şi aprecieri specifice.
Organizarea procesului de protecţie sau producţie s-a făcut în conformitate cu prevederile
„Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor” în vigoare. Bazele de amenajare adoptate au
fost aprobate prin Conferinţa a II-a de amenajare din 20.08.2010. Bazele de amenajare
reprezintă elementele tehnice şi organizatorice prin care se defineşte în amenajament structura
optimă a arboretelor şi a pădurii, corespunzător multiplelor obiective urmărite. Bazele de
amenajare adoptate pentru acest ocol sunt : - regimul codrului (regenerare din sămânţă) pentru
marea majoritate a pădurilor de silvostepă cu excepţia salcâmetelor, zăvoaielor şi pădurilor de
luncă; s-a adoptat regimul codrului convenţional pentru culturile de plopi euroamericani din
Lunca Siretului (U.P.IX, X). Regimul crângului (regenerare vegetativă din lăstari sau drajoni)
pentru salcâmete (S.U.P. Q) şi zăvoaiele de plopi şi sălcii (S.U.P. X). La pădurile din S.U.P.
O se adoptă, după caz, regimul specific speciilor care constituie arboretele respective; -
compoziţii ţel corespunzătoare tipurilor de pădure natural - fundamentale din zonă; -
exploatabilitatea exprimată prin vârsta exploatabilităţi de protecţie pentru toate arboretele
pentru care se organizează producţia de produse principale; - ciclu de producţie de 70 –120
ani pentru subunităţile de codru regulat sortimente obişnuite, de 25 de ani pentru salcâmete,
de 25-35 de ani pentru zăvoaiele de plopi şi sălcii, 20 ani pentru cultura plopilor
euroamericani şi de 110-120 de ani pentru pădurile ce urmează a fi retrocedate. - tratamente
cu regenerare sub masiv pentru pădurile de codru (tratamentul tăierilor progresive).
Tratamentul tăierilor rase în parchete mici pentru arboretele de plopi euramericani (codru
convenţional) şi pentru arboretele în care tăierile au caracter de lucrare de refacere precum şi
tratamentul tăierilor de jos în crâng pentru salcâmete şi pentru zăvoaiele de plopi şi sălcii.
Amenajamentele sunt structurate pe trei mari părţi: Memoriul tehnic, Planurile de cultură,
conducere şi recoltare a arboretelor şi Evidenţe de amenajament

I.2.Procesul de productie forestiera

10
 Procesul de producție forestieră cuprinde două laturi, și anume: un proces natural, cu
caracter biologic, de creștere a arborilor deci de formare a lemnului, și un proces cu caracter
economic asupra activităților de cultură, protecție, pază și exploatare efectuate de la
întemeierea pădurii și până la recoltarea produselor sale. Aceste activități sunt strâns legate
între ele.

O pădure se întemeiază, de obicei, pentru a produce lemn. În afară de lemn, pădurea oferă
o serie de alte produse (fructe, ciuperci, etc.) și exercită multiple influențe protectoare asupra
climei, scurgerii apelor, faunei și florei.

Amenajamentul stabilește cantitatea de lemn care trebuie recoltată anual dintr-o pădure,
astfel încât să se asigure scopul în care este gospodărită, și, de asemenea, modul cum trebuie
să se recolteze aceste cantități anuale, cu indicarea locurilor unde se execută tăierile.

Anumite specii de arbori au capacitatea de a crește mai repede decât altele. Industria de
prelucrare a lemnului de preferința unor specii în funcție de calitățile tehnologice ale
lemnului. Asortimentul de specii cel mai potrivit într-o pădure care se întemeiază, precum și
compoziția viitoare a acesteia în raport cu starea ei actuală se stabilesc cu ocazia întocmirii
proiectului de amenajament, pe baza unei atente analize a condițiilor tehnice și a cerințelor
economice.

Unele specii au înrădăcinare trasantă, ceea ce face ca ancorarea lor în sol să nu fie
suficient de solidă. Din acest motiv, arboretele constituite din asemenea specii sunt ușor
expuse doborâturilor de vânt, sau altor intemperii. Amenajamentul elaborează măsuri prin
care să se poată asigura dezvoltarea acestor arborete și precizează lucrările necesare pentru a
le proteja împotriva factorilor climatici dăunători.

Amenajarea pădurilor este, deci, o activitate tehnică și de organizare economică pe baza

căreia se elaborează un document care reprezintă studiul de reglementare a procesului de
producție forestieră. Între procesul de producție forestieră și amenajarea pădurilor există o
astfel de interdependență. Amenajamentul, ocupându-se de organizarea pădurilor în vederea
exercitării în cele mai bune condiții a funcțiilor multiple, se ocupă implicit de organizarea
procesului natural al producției de lemn.

11
 Spre deosebire de agricultură, unde majoritatea plantelor cultivate se recoltează anual, în
silvicultură, procesul biologic al produsului de lemn durează, în condiții fizico-geografice de
la noi, un timp mult mai îndelungat, de regulă între limite cuprinse între 60-160 de ani.
Această particularitate a producției de lemn face ca să nu fie posibilă recoltarea anuală a
creșterilor decât prin gruparea arboretelor de vârste diferite și prin tăierea anuală numai a
celora ajunse la vârsta de exploatare. Pentru a se asigura an de an, masa lemnoasă, este dorit
ca pădurea care se amenajează să fie constituită din arborete de toate vârstele.

Arborii și arboretele trebuie să fie în așa fel reprezentate pe categorii de vârstă sau de
grosimi, încât în fiecare an o anumită parte să poată atinge dimensiunile necerare pentru
exploatare. Aceste particularități determină o anumită structură a pădurii, care se poate
asigura în urma aplicării consecutive a prevederilor amenajamentului. În cadrul activității sale
de organizare a procesului natural al producției de lemn, amenajamentul urmărește să
stabilească și o anumită orânduire în spațiu a pădurii, care să asigure acesteia o structură cât
mai corespunzătoare, pentru a da maximum de produse și efecte protectoare.

Îndrumarea pădurii de amenajament spre structura dorită se face într-un interval de timp
îndelungat, echivalent cu perioada care se scurge de la întemeierea unui arboret și până la
recoltarea sa. Această perioada de timp care variază, de obicei, în limite foarte largi, de la 15-
20 de ani, la 120-160 de ani, constituie cadrul general în care se organizează procesul de
producție forestieră. Măsurile preconizate de amenajament în acest interval de timp se
orânduiesc într-un fel anumit, după scopurile de gospodărie propuse.

12
I.3.Principii de baza ale amenajarii

Principiile amenajării pădurilor

1.Principiul continuităţii
2.Principiul rentabilităţii
3.Principiul păstrării echilibrului ecologic1.Principiul continuităţii

Primele reglementări privind exploatarea pădurilor apar în sec. XI-XII şi potrivit acestora
controlul recoltelor (exploatările) se face:-pe număr de arbori (recoltarea arborilor
era restricţionată la un anumit număr);-pe suprafaţă (se parcurgeau cu tăieri rase anumite
suprafeţe de pădure);-pe volum (se recoltau anumite cantităţi de lemn)Cauze:-sec. XV, odată
cu trecerea la producţia manufacturieră la producţia de masă („prima revoluţieindustrială”),
suprafaţa pădurilor se reduce mai ales în zona de câmpie, dar şi în zona de munte;-
în sudul Europei, unde domină speciile foioase, marile masive forestiere au fost fragmentate
dominant fiind regimul crângului, consecinţele fiind apariţia fenomenelor de uscare a unor
arborete decvercinee.Particularităţi:-predomină economia naturală;-pădurile se degradează din
cauza extragerilor pe alese a arborilor;-presiunea cea mai mare o resimt pădurile din zona de
câmpie şi cele din apropierea localităţilor.Ca reacţie la procesul de diminuare a resurselor de
lemn apare un domeniu nou, Silvicultura, înGermania şi Franţa, preocupările în domeniul
acesta având tentă economică: asigurarea aprovizionării cu lemn(exploatarea), acesta fiind
principalul material de construcţii, resursă energetică ce susţinea mineritul şi
celelalteindustrii.Potrivit principiului continuităţii, prin planificarea amenajistică trebuie să se 
asigure” Recolteconstante pe un orizont de timp infinit”.Georg Ludwig Hartig (1785)
defineşte pentru prima dată continuitatea:
„Administraţiile silvice trebuie să reglementeze tăierile din păduri în aşa fel încât generaţiile
viitoare să poată avea de pe urma lor cel  puţin tot atâtea avantaje ca şi generaţia actuală”

Potrivit acestei concepţii, continuitatea ar fi existenţa unui acord permanent între

cerinţele societăţii şi aventajele oferite de păduri. Principiul implică astfel
conservarea,îngrijirea şi ridicarea productivităţii pădurilor (cerinţe/avantaje = raport constant).

Principiul astfel formulat este un principiu de gospodărire nu de amenajament. Pentru

Amenajarea pădurilor Hartig formulează ca principiu: „

Recolte anuale de material lemnos egale între ele şi cât mai mari; Din pădurile statului 
să nu se taie anual nici mai mult nici mai puţin lemn decât atâta cât se poate obţinecontinuu şi
permanent, în condiţiile unei bune gospodăriri”.Weber, defineşte continuitatea, ca principiu
de amenajament, odată cu apariţia modelului păduriinormale (pădure în care clasele de
vârstă sunt egal repartizate ca suprafaţă), ca „echilibru între recoltele de lemn şi creşterea
pădurii”.

Ca şi consecinţe ale acestei idei apar următoarele cazuri:-într-o perioadă se poate tăia mai

mult, în alta mai puţin;-structura pe specii a ceea ce se recoltează poate fi diferită de
structura pe specii a creşterii fondului de producţie (recoltarea preferenţială a unor specii
cu valoare comercială ridicată (brad, stejari etc.) şi scăderea diversităţii.Gayer, 1882, exprimă

13
continuitatea (d.p.d.v. silvicultural) ca fiind: „îngrijirea atentă şi continuă a forţelor naturale
productive ale staţiunii şi punerea lor pe de-a-ntregul în slujba scopurilor noastre
”.Heyer, 1841,spune că continuitatea se asigură în orice gospodărie silvică în care pădurea
se regenerează imediatdupă exploatere, dacă se asigură cel puţin continuitatea creşterii pe
toată suprafaţa pădurii.Propune două căi pentru realizarea continuităţii:1.creştere continuă şi
exploatări anuale (continuitate strictă);1.1recolte anuale şi egale (continuitae cu raport
susţinut)1.2recolte anuale şi inegale, dar recolte decenale egale

Capitolul II
14
 Elementele organizarii in timp
În funcție de scopurile urmărite prin gospodărirea unei păduri, arboretele componente se
mențin pe picior până la o anumită vârstă. Când se urmărește, de pildă, obținerea de lemn gros
pentru cherestea, arborii sau arboretele sunt menținute timp mai îndelungat, echivalent cu
perioada în care se ating dimensiunile care permit debitarea în cherestea. Dacă se urmărește
lemn pentru celuloză, timpul de creștere al pădurii va fi mai scurt.
Timpul mediu care se scurge de la întemeierea și până la recoltarea arboretelor dintr-o unitate
de producție se numește ciclu. El este principalul element de organizare în timp a procesului
de producție forestieră și se stabilește atât pentru pădurile de codru, cât și pentru pădurile de
crâng.
La fundamentarea ciclului se au în vedere considerente de ordine tehnic, coordonatele
cu cerințele economiei naționale. Elementul de pornire în stabilirea ciclurilor îl constituie
întotdeauna vârsta arboretelor la exploatabilitate. Aceste vârste, numite și vârste optime de
tăiere, se stabilesc în funcție de țelurile de gospodărie adoptate, de starea pădurii și de
posibilitățile concrete de ridicare a productivitătii acesteia.
Aceste vârste de tăiere se corelează cu vârstele exploatabilității pe arborete, în raport
cu funcțiile atribuite fiecăruia.
Fixarea unui ciclu se face după o analiză a efectelor pe care tăierea unui arboret o are
asupra stării unui pădurii în general și a multiplelor interese legate de existența acestora.
Ciclul de producție îndeplinește în gospodărirea pădurilor anumite funcții. El
reprezintă timpul stabilit că necesar pentru realizarea de arborete exploatabile într-o unitate de
producție.
De asemenea el este un criteriu de formare a claselor de vârstă și o bază de calcul
pentru determinarea volumului tăierilor.
În lucrările de amenajare, ciclul se împarte în perioade, care sunt sub diviziuni egale cu
numărul de ani corespunzător unei clase de vârstă. Suprafața arboretelor destinate a se
exploata într-o anumită perioadă a ciclului de producție poartă numele de suprafața periodică.

II.1. Clasele de aliniamente

15
 

În pădurile cu codru grădinărit, gruparea arborilor se face după grosime în clase de

diametre. În mod curent se folosesc trei clase de grosime: arbori subțiri, arbori mijlocii și
arbori groși.

Limitele claselor de diametre depind de mărimea și numărul categoriilor de diametre.

În prezent se recomandă formarea a cinci clase de diametre, având fiecare câte trei categorii
de diametre.

În scopul de a fundamenta crearea arboretelor care să răspundă la modul cel mai

rațional țelurilor de gospodărie, s-a conceput ideea de pădure normală. Aceasta este
constituită din arborete a căror întindere pe clase de vârstă este egal reprezentată, astfel încât
procesul de producție se poate desfășura în flux continuu. Clasele de vârstă și categoriile de
diametre sunt diviziuni în sistemul de grupare a elementelor componente ale fondului de
producție. Mărimea acestora se exprimă, după nevoi, în hectare, metri cubi sau procente.
Fondul de producție se poate exprima și prin calitatea acesteia, determinată de însușirile
biologice și tehnologice ale arborilor.

Gruparea arborilor pe clase de grosimi si categorii de diametre

Clasele de grosimi Categorii de diametre, Limitele efective,

cm Ale claselor de diametre
cm
Arbori foarte subtiri ( numai la amenajari 4, 8, 12 2,1......14.0
experimentale) 16, 20, 24 141.....26,0
Arbori subtiri 28, 32, 36 26,1....38,0
Arbori mijlocii 40, 44, 48 38,1....50,0
Arbori grosi 52 si peste Peste 50,0
Arbori foarte grosi

II.2. Clasele de varsta

16
 O alcătuire normală a claselor de vârstă presupune o participare egală în suprafață și o
succesiune neîntreruptă. Suprafața ocupată de o clasă de vârstă într-o asemenea alcătuire este
egală cu suprafață totală a unității de producție, împărțită la numărul claselor de vârstă.

Categoriile de vârste apropiate sunt cunoscute sub numele de clase de vârstă. În

funcție de proveniența arborilor și de tratamentele care se aplică, arboretele pot fi grupate în
clase de vârstă de 5, 10 sau 20 de ani. Astfel, pentru pădurile provenite din lăstari și care se
taie în crâng simplu, la vârste relativ mici, clasele de vârstă cuprind 5 ani. La arboretele de
crâng care se exploateaza la 30…50 ani, clasele de vârstă sunt de 10 ani. În pădurile de codru,
clasele de vârstă cuprind, de obicei, 20 de ani. În scopul asigurării unui nivel mai intensiv de
gospodărie, clasele de vârstă pentru pădurile de codru regulat cuprind subclasele de 10 ani.

Clasele de vârstă se notează cu numere de ordine că în tab. 9.1 . Așa cum rezultă din
tabel, un arborete de salcie din reniș de 12 ani, care se exploatează în mod obișnuit la vârsta
de 15…20 de ani, face parte din clasa a 3-a de vârstă. Un arborete de gârniță de 36 de ani,
provenit din lăstari, face parte din clasa a 4-a de vârstă. Un arboret de brad de 89 de ani face
parte din clasa a 5-a de vârstă.

Pentru pădurile de codru se folosește și următoarele grupare: arboretele tinere,

arboretele de vârstă mijlocie și arboretele bătrâne. De asemenea se mai foloseste gruparea în:
arboretele neexploatabile, arborete preexploatabile și arborete exploatabile.

Clasele de vârstă se exprimă în hectare, însumarea lor reprezentând suprafața efectiv

împădurită a pădurii în cauză. Nu întotdeauna însă, această suprafață corespunde suprafeței
totale care se amenajează: diferența o reprezintă terenuri neregenerate sau afectate
administrației silvice.

II. 3. Exploatabilitatea

17
 Prin exploatabilitate se înțelege calitatea care se atribuie unui arbore sau arborete de a
fi recoltabil pentru un anumit scop. Ea se stabilește în funcție de țelul de gospodărie,
stabilindu-se următoarele forme:

-exploatabilitatea absolută

-exploatabilitatea fizică

-exploatabilitatea de protecție

-exploatabilitatea de regenerare

-exploatabilitatea tehnică

În raport cu funcțiile pe care le îndeplinesc pădurile, vârsta la care se realizează

exploatabilitatea lor diferă. De asemenea, procedeele de determinare sunt diferite. În mod
curent, vârsta exploatabilității se consideră realizată când arborele mediu al arboretelui
principal a atins dimensiunile corespunzătoare felului de gospodărie.

Exploatabilitatea absolută se consideră realizată în momentul culminării creșterii medii

arboretelui total.

Calculul exploatabilității absolute se face, în cazul arboretelor regulate, cu ajutorul

tabelelor de producție sau folosind relația dintre creșterea curentă în volum și producția
medie.

În cazul arboretelor amestecate, vârsta exploatabilității absolute se stabilește mai întâi

separat, pe specii principale, apoi pentru întregul arboret, făcându-se media ponderată în
raport cu proporția speciilor.

II. 4. Ciclul de productie

18
 În funcție de scopurile urmărite prin gospodărirea unei păduri, arboretele componente
se mențin pe picior până la o anumită vârstă. Când se urmărește, de pildă, obținerea de lemn
gros pentru cherestea, arborii sau arboretele sunt menținute timp mai îndelungat, echivalent cu
perioada în care se ating dimensiunile care permit debitarea în cherestea. Dacă se urmărește
lemn pentru celuloză, timpul de creștere al pădurii va fi mai scurt.

Timpul mediu care se scurge de la întemeierea și până la recoltarea arboretelor dintr-o

unitate de producție se numește ciclu. El este principalul element de organizare în timp a
procesului de producție forestieră și se stabilește atât pentru pădurile de codru, cât și pentru
pădurile de crâng.

La fundamentarea ciclului se au în vedere considerente de ordine tehnic, coordonatele

cu cerințele economiei naționale. Elementul de pornire în stabilirea ciclurilor îl constituie
întotdeauna vârsta arboretelor la exploatabilitate. Aceste vârste, numite și vârste optime de
tăiere, se stabilesc în funcție de țelurile de gospodărie adoptate, de starea pădurii și de
posibilitățile concrete de ridicare a productivitătii acesteia.

Aceste vârste de tăiere se corelează cu vârstele exploatabilității pe arborete, în raport

cu funcțiile atribuite fiecăruia.

Fixarea unui ciclu se face după o analiză a efectelor pe care tăierea unui arboret o are
asupra stării unui pădurii în general și a multiplelor interese legate de existența acestora.

Ciclul de producție îndeplinește în gospodărirea pădurilor anumite funcții. El

reprezintă timpul stabilit că necesar pentru realizarea de arborete exploatabile într-o unitate de
producție. De asemenea el este un criteriu de formare a claselor de vârstă și o bază de calcul
pentru determinarea volumului tăierilor.

În lucrările de amenajare, ciclul se împarte în perioade, care sunt sub diviziuni egale
cu numărul de ani corespunzător unei clase de vârstă. Suprafața arboretelor destinate a se
exploata într-o anumită perioadă a ciclului de producție poartă numele de suprafața periodică.

II. 5. Telul de gospodarire

19
 Pentru realizarea structurii functionale optime a arboretului, conform telului de
gospodarire a padurilor se impune necesitatea interventiei silvicultorului pentru dirijarea
procesului de crestere si dezvoltare a arboretului de la instalare pana la efectuarea taierilor de
regenerare.

Complexul de interventii silviculturale prin care se dirijeaza procesul de crestere si

dezvoltare a arboretelor, de la intemeiere pana la efectuarea taierilor de regenerare poarta
numele de lucrari de ingrijire si conducere a arboretelor.

Lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor au cas cop principal crearea celor mai
favorabile conditii de crestere si dezvoltare a arboretelor, ceea ce se soldeaza cu cresterea
productivitatii arboretelor.

Prin lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor se modifica, in mod dirijat, compozitia,

consistenta provenienta si structura verticala a arboretului in deplina cocordanta cu telul de
gospodarire si cu compozitia-tel.

            Prin lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor se regleaza starea de desime si

raporturile dintre specii si arbori in vederea proportionarii amestecului stimularii cresterii
arborilor, dirijarii procesului de eliminare naturala si ameliorarii calitative a tulpinilor
arborilor.

Aplicarea la timp si in mod corespunzator a lucrarilor de ingrijire si conducere a

arboretelor este o conditie esentiala in gospodarirea naturala a padurilor.

Dupa incheierea starii de masiv, adata cu crearea mediului propriu specific padurii, in
cresterea si dezvoltarea arboretelor pe prim plan trec procesele biologice cu caracter de masa,
cum sunt : indreptarea si elagarea tulpinilor, diferentierea arborilor si eliminarea naturala,
procese de care, in final, depinde modul de desfasurare a procesului de acumulare de biomasa,
deci productivitatea arboretelor.

Lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor sunt lucrari de rarire dirijata si de

selectie, bazate, in principal, pe procesele de diferentiere si eliminare naturala a arborilor prin
lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor, procesele de diferentiere si de eliminare
naturala a arborilor, sunt inlocuite printr-un proces de rarire si de dirijare a cresterii si
dezvoltarii arboretelor.

In arboretele amestecate, cum sunt cele de sleau de deal si sleau de campie, in care
este destul de accentuata concurenta interspecifica dintre specii, aplicarea lucrarilor de
ingrijire si conducere a arboretelor are drept scop dirijarea cocurentei si reglarea raporturilor
dintre speciile componente ale arboretelor respective. Cu alte cuvinte, in cazul unor astfel de
arborete, aplicarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor au cas cop principal
proportionarea amestecului si reglarea compozitieisi a structurii arboretelor in deplina
concordanta cu prevederile telului de gospodarire a padurilor.

Necesitatea aplicarii lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor deriva si din

faptul ca se obtine un spor suplimentar de masa lemnoasa sub forma de produse secundare

20
care altfel sar pierde prin procesul de eliminare naturala. Trebuie insa accentuat faptul ca
aplicarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor are cas cop prioritar imbunatatirea
structurii arboretelor sub raport calitativ si valoricprin promovarea prin lucrari de selectie
repetata a celor mai bune exemplare sub aspect calitativ si prin marirea rezist 919f56j entei
arboretelor la actiunea favorabila a factorilor biotici si abiotici daunatori.

Prin aplicarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor se obtin exemplare de

dimensiuni mari care la varsta exploatabilitatii pot furniza sortimente de lemn valoroase, cum
sunt : lemn de rezonanta, furnir estetic, gater derulaj si altele situatie determinata de faptul ca
prin rarire si selectie repetata a arboretelor creste spatiul de nutritie a arborilor din sol si din
atmosfera.

Importanta lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor consta si in ameliorarea

starii fitosanitare a arboretelor. Aceasta datorita faptului ca in acelasi timp cu efectuarea
taierilor de ingrijire arboretelor indiferent de natura lor se executa si taieri de igiena, constand
in extragerea arborilor uscati, rupti, doborati de vant si de zapada si a arborilor atacati de boli
si daunatori biotici.

Importanta lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor rezida si din faptul ca aceste

lucrari se efectueaza pe cea mai lunga perioada din viata arboretelor(aproximativ 70 ani), in
timp ce taierile de regenerare in cazul arboretelor de codru regulat se intind numai pe un
interval de timp de maxim 30 - 40 ani.

      Scopul taierilor de ingrijire a arboretelor

Taierile de ingrijire a arboretelor(degajari, curatiri, rarituri) cunoscute in literatura de

specialitate si sub denumirea de operatiuni culturale, au ca scop principal obtinerea de
arborete valoroase capabile sa valorifice eficient potentialul silvo-productiv al statiunilor
forestiere prin acumulari sporite de biomasa. Acest obiectiv important se realizeaza prin :
marimea spatiului de nutritie din sol si din atmosfera ; favorizarea accesului luminii in sol si
in atmosfera, ceea ce are ca efect pozitiv accelerarea cresterii in grosime a arborilor si implicit
cresterea rezistentei arboretelor la actiunea nefavorabila a factorilor abiotici daunatori(vant,
zapada, etc) ; cresterea volumului de precipitatii ajunse la sol ; activarea descompunerii
litierei si altele cu consecinte favorabile asupra cresterii si dezvoltarii arborilor si in final,
asupra cresterii productivitatii arboretelor. De asemenea prin taierea de ingrijire se asigura
imbunatatirea starii fitosanitare a arboretelor, concomitent cu taierile de ingrijire executandu-
se si taieri de igiena.

Scopul taierilor de ingrijire a arboretelor consta in :

-proportionarea amestecului in concordanta cu prevederile telului de gospodarire a padurilor ;

-cresterea volumului de masa lemnoasa recoltat pe unitatea de suprafata si prevenirea

pierderilor de masa lemnoasa prin recoltarea produselor secundare care altfel s-ar pierde prin
procedeul de eliminare naturala a arborilor ;

21
-imbunatatirea functiilor de protectie prin reglarea compozitiei si structurii arboretelor in
raport cu functia de indeplinit(de protectia apelor, protectia solului, de interes social, etc).

Degajari

      Scopul lucrarilor de degajari

          Sunt lucrari de ingrijire a arboretelor care se efectueaza in stadiul de desis si au drept

scop :

imbunatairea compozitiei arboretelor prin promovarea exemplarelor valoroasedin speciile

principale de baza si de amestec ; asigurarea conditiilor corespunzatoare de crestere si
dezvoltare a exemplarelor valoroase din speciile principale de baza si de amestec ;tinerea in
frau a lastarilor, preexistentilor si a exemplarelor din speciile coplesitoare(carpen, mesteacan,
plop tremurator, salcie capreasca si altele) de valoare economica scazuta.

     Tehnica executarii lucrarilor de degajari

La 20 - 30 cm sub nivelul varfului exemplarelor din speciile valoroase (molid, brad,

fag, gorun, stejar pedunculat, frasin comun, paltin de munte, paltin de camp, cires si altele) se
efectueaza taierea si, mai ales, frangerea exemplarelor din speciile coplesitoare si de valoare
economica scazuta, cum sunt : carpen, plop tremurator, mesteacan, salcie capreasca si altele.
Se practica frangerea si nu taierea exemplarelor speciilor coplesitoare pentru mentinerea
umiditatii in sol si pentru protejarea solului impotriva inierbarii si intelenirii.

            Cu ocazia efectuarii degajarilor si a celorlalte taieri de ingrijire a arboretelor nu se

extrag exemplarele speciilor arbustive : paducel, corn, sanger, maces, lemn cainesc, salba
moale is altele pentru considerentul ca acestea mentin umiditatea in sol si protejeaza solul
impotriva intelenirii si inierbarii. In schimb, se extrag exemplarele de afin negru, afin rosu,
zmeur si mur pentru considerentul ca acesti arbusti se pot dezvolta in asociatii compacte
coplesind exemplarele din speciile principale de baza si de amestec, mai ales, in arboretele
realizate pe cale naturala.

Cu ocazia aplicarii lucrarilor de degajari se extrag, prin taiere de jos, si exemplarele

din lastari care in tinerete cresc mai activ decat exemplarele din samanta si pot coplesi si
elimina exemplarele din samanta. Extragerea lastarilor se efectueaza, mai ales, pentru faptul
ca lemnul acestora are insusiri tehnologice inferioare exemplarelor provenite din samanta. Se
mentin, temporar, acei lastari a caror extragere ar conduce la dezgolirea solului si, implicit, la
inierbarea si intelenirea solului, deci, inrautatirea conditiilor edafice cu consecinte negative
asupra cresterii si dezvoltarii arborilor. De asemenea, cu prilejul aplicarii degajarilor se
extrag, prin taiere sau prin frangerea tulpinii si exemplarele preexistente neutilizabile care n-
au fost extrase cu ocazia lucrarilor de ingrijire a semintisurilor, exemplare, care, de regula,
sunt vatamate prin lucrarile de exploatare a arboretului matern, deci, a vechiului arboret.

Frangerea tulpinii exemplarelor din speciile coplesitoare (carpen, plop tremurator,

mesteacan, salcie capreasca si altele) la 20 - 30 cm sub varful exemplarelor speciilor
valoroase(molid, brad, fag, gorun, stejar pedunculat, frasin comun, paltin de munte, paltin de

22
camp, cires si altele) se face cu mana, iar taierea tulpinii cu foarfeci de gradina, cosoare,
seceri sau mici topoare. Taierea de jos a exemplarelor provenite din lastari si a preexistentilor
se efectueaza cu ferastraie de mana, motounelte Sthil sau cu ferastraie mecanice cu disc tip
Husqvarna. Preexistentii si lastarii cu diametru mai mare de 6 cm si cu coroana asimetrica si
labartata nu se extrag pentru considerentul ca doborarea acestora ar crea goluri prea mari in
arboret, ceea ce ar conduce la inierbarea si intelenirea solului si, implicit la irautatirea
conditiilor edafice cu consecinte negative asupra vegetatiei. Acesti arbori se secuiesc cu
toporul. Cu timpul arborii respectivi se usuca.

In functie de structura arboretelor, degajarile pot fi aplicate, fie pe toata suprafata, fie
numai partial in benzi sau coridoare.

In cazul arboretelor amestecate neregulate (neuniforme) sau cand speciile coplesitoare

sunt raspandite neuniform in compozitia arboretului se aplica degajari integrale, adica, pe
toata suprafata.In astfel de situatii nu se recomanda aplicarea degajarilor partiale pentru
considerentul ca exista riscul ca in benzile neparcurse cu lucrari sa fie eliminate unele
exemplare valoroase din speciile principale de baza si de amestec.

In cazul arboretelor pure sau a arboretelor amestecate obtinute pe cale artificiala se pot
aplica degajari partiale pe benzi(coridoare) late de 1 - 3 m alternand cu benzi de aceiasi latime
neparcurse cu lucrari de degajari. In aceasta situatie prima lucrare de degajari se efectueaza,
de regula, la 8 - 12 ani de la instalarea arboretului, varsta la care materialul lemnosrezultat
poate fi valorificat sub forma de araci de vie, pari de legume, pomi de iarna, etc.

      Perioada de executie a lucrarilor de degajari.

Periodicitatea lucrarilor de degajari.

In arboretele amestecate lucrarile de degajari se efectueaza in sezonul de vegetatie

pentru considerentul ca in aceasta perioada arborii sunt infrunziti si se pot recunoaste mai bine
speciile. Nu este indicata executarea lucrarilor de degajari imediat dupa infrunzire , deci la
inceputul sezonului de vegetatie pentru considerentul ca lujerii se rup sau se ranesc cu
usurinta. Nu se recomanda executarea lucrarilor de degajari toamna tarziu, deci, la sfarsitul
sezonului de vegetatie pentru motivul ca lujerii anuali pot suferii din cauza ingheturilor
timpurii, denumite ingheturi de toamna. In arboretele amestecate perioada optima de efectuare
a lucrarilor de degajari este 15 august - 15 septembrie. In arboretele ure lucrarile de degajari
pot fi efectuate tot timpul anului.

Periodicitatea lucrarilor de degajari depinde de structura arboretelor si de conditiile

stationale.

In arboretele cu structura complexa de tipul sleaurilor periodicitatea lucrarilor de

degajari este de 1 - 3 ani. Prima lucrare de degajari se efectueaza cand arboretul are varsta de
2 -3 ani. In fagete si in arboretele amestecate de fag cu rasionoase periodicitatea degajarilor
este de 2 - 3 ani. Prima lucrare de degajari se efectueaza cand arboretul are varsta de 5 - 7 ani.

23
Aplicarea lucrarilor de degajari in diverse formatiuni forestiere

Aplicarea lucrarilor de degajari in diverse formatiuni forestiere se face diferentiat in

functie de structura arboretelor si de conditiile stationale.

·                    In cereto-girnitete, se pune accent pe promovarea girnitei in defavoarea

cerului. In arboreta pure de cer si in arboreta pure de girnita, rareori sunt necesare lucrari de
degajari. Atunci cand se aplica, sunt suficiente una sau doua lucrari de degajari, executate la
interval de 2 - 3 ani.

·                    In stejarete si gorunete, lucrarile de degajari au, ca scop principal promovarea

exemplarelor provenite din samanta de stejar pedunculat si gorun. Se extrag exemplarele
speciilor coplesitoare (carpen, plop tremurator, salcie capreasca) prin frangerea sau ruperea
tulpinii acestora la 20 - 30 cm sub nivelul varfului de stejar pedunculat si de gorun. De
asemenea, se extrag, prin taiere de jos, exemplarele provenite din lastari si exemplarele
preexistente cu coroana asimetrica si labartata. Se mentin, dar numai temporar, acei lastari a
caror extragere ar conduce la dezgolirea solului si, implicit, la inierbarea si intelenirea solului,
deci la inrautatirea conditiilor edafice, cu consecinte negative asupra vegetatiei. In arboretele
parcurse cu taieri progresive , si anume cu taierea de deschiderea a ochiurilor in portiunile de
teren in care semintisul a realizat starea de masiv, degajarile se aplica concomitent cu taierile
de largire a ochiurilor sau de racordare a ochiurilor.

24
II. 6. Posibilitate
Cu grijă, ne putem păstra pădurile

Suprafaţa de pădure pe locuitor este de 0,32 ha, la nivelul celei europene, de 0,31 ha/locuitor.

La ora actuală, doar 49% din pădurile de pe întreg teritoriul național mai sunt în
proprietatea statului. Restul se află în proprietate privată. Începând din 2005, anual suprafețe
de pădure cuprinse între 10 și 14 mii hectare ies din proprietatea statului. Acest fapt nu este
neapărat rău, dacă proprietarii reușesc să înțeleagă și să se folosească de facilitățile legale
create în ultimii ani. Astfel, cei care dețin păduri cu suprafețe sub 30 ha pot solicita în mod
gratuit de la Romsilva pază înarmată a pădurii și supravegherea stării de sănătate.

Trăgând o concluzie, se poate spune că România se află într-un punct de cotitură. Dacă
va ști cum să-și gestioneze pădurile, va reuși să își mențină faima pe care a obținut-o de-a
lungul timpului. Însă, în caz contrar, va pierde și această bogăție. Și, așa cum spunea în
diverse ocazii dl Dragoș Ciprian Pahonțu, directorul general al Romsilva, este nevoie de o
educație în domeniu, care la noi a lipsit până acum aproape cu desăvârșire!

Volumul de lemn ce se recolteaza anual din paduri

Volumul de lemn ce poate fi recoltat din paduri este cel prevazut de amenajamentele
silvice. Amenajamentele silvice, a caror valabilitate este in cele mai multe cazuri de 10 ani
(sunt si situatii in care valabilitatea este de numai 5 ani), stabilesc cu exactitate localizarea si
natura taierilor ce trebuie realizate, estimand si volumele de extras. Efectuarea acestor taieri,
alaturi de celelalte lucrari silvotehnice, conditioneaza atingerea telurilor urmarite prin
amenajamente, respectiv imbunatatirea structurii si calitatii padurilor, in scopul indeplinirii in
cele mai bune conditii a functiilor de protectie si productie care le sunt atribuite.

Din punct de vedere tehnic, lemnul care se recolteaza din paduri se incadreaza in mai
multe categorii de produse, in functie de natura taierilor din care acesta se obtine:

- Produsele principale – reprezinta lemnul care provine din taierile de regenerare,

respectiv taierile in arborete ajunse la exploatabilitate, care sunt efectuate dupa tehnologii
specifice (tratamente) si au scopul de a regenera viitoarea padure; in peste 90% din
suprafetele parcurse cu aceste taieri se aplica tehnici de regenerare a padurii pe cale naturala
(din samanta sau din lastari/drajoni), regenerare care este cea mai valoroasa din punctul de
vedere al calitatii viitoarei paduri.

Volumul care poate fi extras ca produse principale se numeste posibilitate, se stabileste

prin amenajament si depasirea acestuia este interzisa, fara aprobarea emisa de autoritatea
publica centrala care raspunde de silvicultura in cazuri temeinic justificate.
-    Produsele secundare – reprezinta lemnul care rezulta din efectuarea lucrarilor de
ingrijire si conducere a arboretelor tinere (curatiri, rarituri, etc.). Amenajamentele silvice
estimeaza volumul care se va recolta prin aceste lucrari, volumul efectiv recoltat fiind cel care
va rezulta prin efectuarea lucrarii conform normelor tehnice specifice.

25
 De regula, valoarea lemnului care rezulta prin aceste lucrari nu acopera costurile de
efectuare a lucrarilor, cu exceptia lucrarilor de rarituri in arborete aflate intr-un stadiu mai
avansat de dezvoltare.

Potrivit ultimelor modificari aduse Codului Silvic prin Legea nr. 175/2017, suprafata
arboretelor prevazute in amenajamentul silvic a fi parcursa cu lucrari de ingrijire si conducere
este minimala.
-    Produsele de igiena si accidentale – reprezinta lemnul care provine din arbori care se
usuca in procesul normal de eliminare naturala, din arbori rupti sau doborati de fenomene
naturale deosebite (precipitatii abundente, intensificari ale vantului, alunecari de teren etc.),
precum si din efectuarea unor taieri legal aprobate pentru instalarea in paduri a unor obiective
de interes si utilitate publica: autostrazi si alte drumuri de importanta nationala, instalatii si
retele electrice din sistemul energetic national, exploatari ale resurselor subsolului, etc.
Amenajamentul silvic estimeaza doar volumul care poate rezulta ca urmare a procesului de
eliminare naturala (produsele de igiena), intrucat produsele accidentale nu pot fi anticipate.

Volumul de lemn cel mai insemnat, atat cantitativ cat si calitativ, este cel al produselor
principale. Volumul anual care este permis a fi recoltat din aceste produse, denumit si
posibilitate anuala, este calculat ca raport intre volumul total prevazut a fi recoltat de
amenajament si numarul de ani de valabilitate a amenajamentului.

Depasirea volumului anual astfel calculat este permisa doar cu volumul admis a fi
recoltat si ramas nerecoltat in anii anteriori de aplicare a amenajamentului silvic sau in cazul
in care apar produse accidentale a caror recoltare este obligatorie, insa in acest caz trebuie
obtinuta aprobarea autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura.

Consideram important de cunoscut faptul ca in nici un an, dupa anul 1990, din
padurile proprietate publica a statului administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva,
nu s-a recoltat integral volumul de lemn prevazut de amenajamentele silvice. Daca aparent
acest lucru ar fi apreciat ca un fapt pozitiv, in sensul ca s-a exploatat mai putin si s-a creat o
resursa de lemn suplimentara pentru viitor, realitatea din punct de vedere silvicultural este cu
totul alta: nu s-au facut toate lucrarile silvotehnice, asa incat telurile si obiectivele urmarite
prin amenajamentele silvice nu au fost integral atinse. Cauzele sunt multiple si complexe:
neantrunirea conditiilor tehnice necesare pentru efectuarea taierilor, amplasamente solicitate
pentru retrocedare cu o situatie neclarificata, lipsa de accesibilitate, perimetre aflate in studiu
pentru instituirea unor arii protejate, etc.

Strategia ce este urmarita de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, este ca lucrarile

prevazute de amenajamentele silvice sa fi executate integral, la momentul optim si in cele mai
bune conditii de calitate. 

In anul 2016, din padurile proprietatea statului administrate de Regia Nationala a

Padurilor – Romsilva s-a recoltat un volum total de 8,6 milioane mc masa lemnoasa. 

     La nivelul anului 2017, Consiliul de administratie al RNP – Romsilva, luand in

26
considerare prevederile amenajamentelor silvice, amplasarea taierilor in teren si exigentele de
ordin silvicultural, a aprobat un program de recoltare a masei lemnoase in anul 2017, din
fondul forestier proprietate publica a statului, de 9,560 milioane mc, din care produse
principale 6,7 milioane mc, diferenta fiind constituita din produse secundare, de igiena si
accidentale. Preliminam la sfarsitul anului realizari de cca 9,3 – 9,4 milioane mc. 
    
     Pentru anul 2018, Consiliul de Administratie al RNP – Romsilva a aprobat un program de
recoltare de 9,780 milioane mc masa lemnoasa, ceea ce sustine strategia urmarita, de atragere
in circuitul economic a intregului volum de masa lemnoasa admis de lege pentru recoltare.
Licitatia principala pentru masa lemnoasa din productia anului 2018 este organizata la
inceputul lunii decembrie 2017, catalogul acesteia fiind deja publicat pe site-ul regiei.

27
Bibliografie

http://moldsilva.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=184&t=/Activitati/Amenajarea-padurilor
http://silvanews.ro/silvicultura/amenajari/exploatabilitatea-padurilor/
http://www.scritub.com/economie/agricultura/Scopul-si-importanta-lucrarilo11954.php
http://www.rosilva.ro/articole/volumul_de_lemn_ce_se_recolteaza_anual_din_paduri__p_93.
htm
https://www.agro-business.ro/padurile-romanesti-in-cifre/2017/02/03/
http://www.icas.ro/uploads/forum_attachments/6b78a074a2.pdf

28