Părţi biografice proiectate în roman

Pascal Bruckner vorbește de propriul mediu

familial abuziv. Tatăl său era dominator, violent, spațiul familial fiind stăpânit de dorința
acestuia de anihilare a familiei. Exersa asupra lor un drept absolut, pe mama a
martirizat-o mereu, până la moartea acesteia. Bruckner consideră că au avut o iubire
perversa și că niciunul nu a vrut să se despartă de celalalt, în ciuda încercărilor
nenumărate ale lui de a-și salva mama. Umilită, înșelată, bătută, insultată, sechestrată
în casă, se reîntorcea la cel pe care îl iubea, găsindu-i mereu circumstanțe atenuante.
La moartea, tatăl a vorbit doar de ea, cu dragoste și dor, negând că ar fi abuzat-o.
Scriitorul îi consideră un  cuplu profund patologic formându-i  propria concepție despre
viața conjugală, aparând în propriile relații amoroase pattern-uri similare. Eliberarea de
umbră cuplului parental a încercat-o prin scrierea romanului “Luni de fiere”, o
“exorcizare” cum spune, o sublimare. În plus își pune în scenă propriului tată, mai ales
prin poziția antisemită a acestuia.
 
Va urma… http://www.ruxandravoinea.ro/index.php/2018/05/27/luni-de-fiere-un-tango-
periculos/

Franz trăiește voluptatea celor povestite, încercând să îi testeze limitele lui Didier și
fiind exaltat de excitația și oripilarea pe care acesta le trăiește. Este prezentat cuplul
perfect, un cuplu sado-masochist, romanul fiind încărcat de detalii scatologice. Didier,
aparent inocent, se camuflează sub dorința lui voaioristă. Rebecca alege să fie un
ecran de proiecție, un obiect de experimentare pentru Franz.

Citeşte şi despre “Luni de fiere – Un tango periculos I”

 „Perversiunea nu este forma bestială a erotismului, ci partea sa civilizată: copulația

este demnă de animal, numai devianța este umană, impunând o măsură barbariei
organelor, și construiește o artă complexă altoită pe o natură simplistă. În perverși
există un artist, un artist care-și împarte domeniul cu un preot într-o aceeași fervoare
pentru artificiu.”
Rând pe rând protagoniștii cuplului pendulează între ură și iubire, între fascinație și
repulsie, explorându-și fanteziile sexuale și descoperind altele. Fără a fi la una dintre
extreme, viața li se pare anostă: “Orice îi ierți unei ființe, vulgaritatea, prostia, orice, în
afară de a te plictisi de ea.”