Anexe necesare pentru indeplinirea lucrarii Nr.

3
Întreţinerea şi repararea instalaţiei de ungere. Pompa de ulei
Instalaţia de ungere este formată din toate agregatele şi sistemele ce asigură lubrefierea
componentelor în mişcare ale motorului. Prezintă o parte internă motorului, formată dintr-o serie
de canalizaţii practicate în blocul motor şi în chiulasă, orificii şi duze, cavităţi de colectare şi
evacuare, şamd, şi o parte exterioară, a cărei componenţa este prezentată schematic în figura 7
Baia de ulei sau carterul de ulei este poziţionat la partea inferioară a motorului având rolul de a
colecta uleiul care se intoarce la presiune scăzută din instalaţia interioară de ungere şi reprezintă
rezervorul de ulei al instalaţiei. Este confecţionată prin ambutisare din tablă sau prin turnare din
aliaje de aluminiu sau fontă. Defectele pe care le poate suferi baia de ulei sunt următoarele:
1. Fisuri sau crăpături – se recondiţionează prin sudură electrică sau oxiacetilenică, în
funcţie de materialul din care este confecţionată baia.
2. Deformări prin înfundare, deformări sau deteriorări ale suprafeţei de aşezare pe
blocul motor – se îndreaptă pe sabloane prin batere. Rizurile şi deformările
suprafeţei de aşezare se frezează sau se rectifică.
3. Deteriorarea suprafeţelor de etanşare a buşoanelor – se remediază prin lamarea
suprafeţelor până la dispariţia rizurilor
Instalaţia de ungere este formată din toate agregatele şi sistemele ce asigură lubrefierea
componentelor în mişcare ale motorului. Prezintă o parte internă motorului, formată dintr-o serie
de canalizaţii practicate în blocul motor şi în chiulasă, orificii şi duze, cavităţi de colectare şi
evacuare, şamd, şi o parte exterioară, a cărei componenţa este prezentată schematic în figura 7.16.
4. Deteriorarea filetelor – se remediază prin majorarea filetului la cota imediat
superioară.
Pompa de ulei

La motoarele autovehiculelor pompele instalaţiei de ungere sunt de obicei pompe volumetrice cu

pinioane. Defecţiunile pompei de ungere se manifestă prin scăderea presiunii şi debitului de ulei
datorită uzurii excesive a diferitelor părţi componente sau datorită pierderilor de ulei ca urmare a
neetanşeităţii garniturilor sau a defectării supapei de suprapresiune. Principalele defecţiuni ale
pompei de ulei sunt următoarele:

4 5 6 7
A
A-A
3

2
LUCRARE DE LABORATOR Nr.9
Mod Coala № document.
A
Semnat Data
Executat 1 9 Litera Coala Coli
Fig. 7.17. Defecte posibile ale pompei de
Controlat 1 11
ulei

T contr.
Aprobat
 1. Fisuri, rupturi la flanşa de prindere – se recondiţionează prin sudură şi ajustare la nivel;
2. Deteriorarea suprafeţei capacului pompei (suprafaţa care inchide zona activă a pomei) –
se rectifică capacul;
3. Deteriorarea suprafeţei de aşezare a capacului pe corpul pompei – capacul se rectifică;
corpul se încarcă şi apoi se readuce la dimensiuni iniţiale;
4. Deteriorări ale filetelor – se majorează filetul la cota imediat superioară;
5. Deterioararea suprafeţei de aşezare / centrare a pompei pe blocul motor sau deteriorarea
găurilor pentru ştifturile de centrare – se recondiţionează prin încărcare cu sudură şi
alezare la cotele nominale. Când pompa este centrată pe ştifturi, trebuie respectată cu
precizie distanşa dintre găurile de centrare.
6. Uzura locaşurilor pentru axele pinioanelor (uzura lagărelor pinioanelor) – se alezează
locaşul la o cota majorată şi se înlociueşte axul, sau se bucşează corpul pompei şi se
alezează interior bucşa la cota nominală a axului.
7. Uzura locaşurilor pentru pinioane din corpul pompei – corpul pompei se rebutează.

8. Uzura pinioanelor prezintă mai multe aspecte. Uzura suprafeţei exterioare a pinioanelor
şi uzura suprafeţelor frontale (uzura pinionului în înălţime) se pot recondiţiona prin
cromare dură urmată de rectificare. Uzura excesivă sau ştirbirea flancurilor danturii
conduc la rebutarea pinionelor. Trebuie reţinut că pinioanele pompei de ulei sunt
perechi care se sortează la asamblare şi nu pot fi desperecheate.
9. Uzura axelor pinioanelor – se înlocuiesc axele.
10. Deteriorarea supapei de suprapresiune – se înlocuieşte supapa.
După asamblarea finală, pompa se verifică pe stand, la turaţia de regim şi presiunea nominală.
Pompa trebuie să asigure debitul prescris de producător şi să nu prezinte scăpări de ulei.

.Întreţinerea şi repararea instalaţiei de ungere. Radiatorul de ulei

Instalaţiile de ungere ale motoarele de autovehicul care funcţionează la regim termic mai
ridicat (ex. – motoarele supraalimentate) cuprind de obicei în componenţă radiatoare destinate
răcirii uleiului. Circuitul de ungere cuprinde de asemenea un termostat care nu permite accesul
uleiului în radiatorul de răcire decât în momentul depăşirii unei anumite temperaturi, împiedicând
răcirea excesivă a uleiului. Răcitoarele de ulei sunt schimbătoare de căldură ulei – apă sau ulei -
aer, ultima soluţie fiind din ce în ce mai folosită la motoarele moderne, datorită simplităţii
constructive. Figura 7.18. prezintă defectele care pot apărea în cazul mai complex al unui radiator
de ulei răcit cu apă.

Coala

Sch Coala № document. Semnat Data 2

 1 5 4 6

Ieşire apă

3
Intrare ulei Ieşire ulei

Intrare apă

Fig. 7.18. Localizarea defecţiunilor răcitorului de ulei

1. Spărturi ale mantalei – se sudează sau se foloseşte lipirea cu aliaje

2. Fisuri sau spărturi ale capacelor – se sudează sau se lipesc cositorire sau alămire).
3. Desprinderea sau ruperea flanşelor de legătură – se sudează.
4. Fisuri sau spărturi ale tubulaturii – tuburile defecte se înlocuiesc. În anumite condiţii (dacă
numărul de tuburi neetanşe nu depăşeşte o anumită limită stabilită de proiectant), acestea
se pot suprima prin montarea unor dopuri la intrare şi ieşire din tub.
5. Deformarea sau îndoirea şicanelor – se îndreaptă şi se relipesc.
6. Scapări de lichid datorită garniturilor neetanşe – se înlociuesc garniturile.
Depunerile de piatră de pe circuitul de apă se îndepărtează prin scufundarea şi menţinerea corpului
radiatorului într-o soluţie de fosfat trisodic sau acid acetic.
După recondiţionarea şi asamblarea radiatorului, se face proba de etanşeitate atât pentru circuitul
de apă cât şi pentru cel de ulei.

Întreţinerea şi repararea instalaţiei de ungere. Consideraţii şi recomandări generale

Perfecta funcţionare a sistemului de ungere este esenţială pentru motor. O ungere

defectuoasă conduce în scurt timp la deterioarea gravă a majorităţii componentelor în mişcare ale
motorului. De aceea sistemul de ungere trebuie întreţinut şi verificat periodic sub următoarele
aspecte:
- Nivelul uleiului din carter – trebuie verificat constant şi menţinut obligatoriu între
reperele minim şi maxim de pe joja de ulei. Se recomandă ca nivelul uleiului să fie cât

Coala

Sch Coala № document. Semnat Data 3

 mai apropiat de reperul de maxim. Este absolut interzisă funcţionarea motorului cu
nivelul uleiului sub nivelul minim.
- Completarea nivelului se face numai cu ulei de aceeaşi calitate şi aceeaşi marcă de ulei.
- Înlocuirea uleiului se face la intervalele prescrise de producătorul uleiului fără a le
depăşi. Degradarea uleiului conduce la micşorarea presiunii de ulei din instalaţie şi la
înrăutăţirea condiţiilor de ungere, cu consecinţe grave în timp.
La înlocuirea uleiului cu un ulei de altă marcă, trebuie asigurată scurgerea completă a uleiului din
instalaţie (înainte de golirea uleiului, motorul se încălzeşte la temperatura de regim, iar după
scoaterea buşonului de golire se aşteptă cca 15 min. pentru scurgerea completă a uleiului din
motor). La schimbarea tipului sau mărcii de ulei se recomandă şi schimbarea filtrului de ulei.
Dacă autoturismul este folosit în condiţii mai aspre (drumuri denivelate sau cu rampe accentuate,
circulaţie aglomerată, porniri şi opriri dese), intervalul de schimb al uleiului se micşorează.
- Se recomandă verificarea periodică a presiunii de ungere, pentru a depista din timp
defectele care pot apărea în instalaţia de ulei. Presiunea normală în circuitul de ungere
este cuprinsă la majoritatea autovehiculelor între 0,7 bar la turaţia de relanti şi 3,5÷6
bar la turaţia de 4000 rpm.
- Schimbarea filtrului de ulei se face la intervalul prescris de producătorul
autovehiculului (de regulă 15÷20.000 km, funcţie de tip), fără a-l depăşi. De asemenea,
filtrul de ulei se schimbă la schimbarea tipului de ulei folosit. Când autoturismul este
utilizat în condiţii de trafic mai dificile, intervalul de schimb al filtrului de ulei se
reduce.

Întreţinerea şi repararea instalaţiei de răcire. Consideraţii generale

Instalaţia de răcire cuprinde toate sistemele care asigură preluarea căldurii transmise de
gazele de ardere prin cilindri şi chiulasă, precum şi a căldurii generate de frecările interne şi
cedarea acesteia în mediul ambiant, menţinând temperatura componentelor motorului în plaja
optimă de funcţionare. După natura agentului de răcire, motarele se clasifică în motare răcite cu
aer şi motoare răcite cu lichid. Sistemele de răcire ale motoarelor răcite cu aer sunt formate în
esenţă dintr-o serie de aripioare de răcire montate pe pereţii exteriori ai cilindrilor, chiulasei şi
blocului motor şi care sunt spălate de un curent de aer produs de un ventilator sau de deplasarea
autoturismului. La acest tip de motoare un rol esenţial în răcire îl poate avea şi radiatorul
circuitului de ulei. Componenţa sistemului de răcire a unui moror răcit cu lichid este prezentată în
figura 7.19.

Fig. 7.19. Componenţa instalaţiei de răcire

1 – radiator; 2 – pompă apă; 3 – ventilator; 4 – termostat; 5 – vas de expansiune; 6 – furtun;

7 – conductă retur; 8 – conductă tur; 9 – supapă vas expansiune; 10 – sondă temperatură

Funcţionarea defectuoasă a sistemului de răcire se manifestă sub două aspecte: supraîncalzirea sau
încalzirea insuficientă a motorului.
CauzeIe supraîncalzirii sunt pierderi de apă în exterior (la radiator, Ia Iegăturile tuburilor, la
pompa de apă şi la diferite buşoane), pierderi de apă la interior (garnitura de chiulasă defectă sau

Coala

Sch Coala № document. Semnat Data 4

 strânsă insuficient, deformarea suprafeţei de etanşare a blocului cilindrilor şi chiulasei), depuneri
de piatră, cureaua pompei de apă slabită sau ruptă, termostat defect sau pompa de apă defectă.
Încalzirea insuficientă a motorului se datorează defectarii termostatului care rămâne mereu
deschis, ceea ce face ca apa să fie trimisă continuu în radiator, nepermiţând încalzirea rapidă a
motorului. În momentul când termostatul este închis, o parte din lichidul de răcire este trimis în
radiatorul instalaţiei de încălzire (climatizare) – fig. 7.20. Din acest motiv, blocarea termostatului
în poziţia deschis mai are ca efect şi absenţa circulaţiei lichidului în radiatorul de climatizare al
autovehiculului (sistemul de încălzire al habitaclului nu funcţionează). Termostatul defect se
inlocuieşte.

Recomandări generale

Funcţionarea necorespunzătoare a sistemului de răcire poate avea efecte deosebit de grave asupra
componentelor motorului, în special asupra elementelor chiulasei, a blocului motor si a
mecanismului motor, care pot suferi deteriorări ireversibile în cazul supraîncălzirii. De asemenea,
funcţionarea motorului la un regim termic sub cel stabilit de proiectant conduce la mărirea
consumului de combustibil şi la înrăutăţirea condiţiilor de ungere. Din acest motiv, sistemul de
răcire trebuie controlat periodic, pentru depistarea oricăror semne de funcţionare anormală.
O importanţă deosebită o are verificarea nivelului lichidului din circuitul de răcire. Nivelul trebuie
mentinut în permanenţă intre limitele minimă şi maximă, prin completare cu lichid de aceeaşi
calitate, de preferinţă de aceeaşi marcă. Lichidul antigel utilizat trebuie să garanteze protecţia la
îngheţ până la temperaturi de -35°C. De asemenea se recomandă utilizarea lichidului antigel şi în
timpul perioadei de vară, în scopul protejării etanşărilor pompei de apă. Lichidul de răcire se
înlocuieşte total la intervale de maxim 3 ani.
Un alt aspect important este starea şi tensiunea curelei care antrenează pompa de apă. O curea
slabă va patina pe fulia pompei şi deci va conduce la o răcire insuficientă, în timp ce o curea prea
întinsă va duce la distrugerea prematură a rulmenţilor pomei de apă.

Recondiţionarea radiatorului.

Defecţiunile mai importante ce se manifesta la radiator (fig. 7.21.) sunt : fisurarea sau spargerea
bazinelor (1) ; desfacerea legaturii dintre tuburile de răcire şi plăcile bazinelor (2), deformarea sau
ruperea tuburilor (3) şi depunerea crustei de piatră
Indiferent de defecţiunea pe care o are, un radiator ce urmează să fie reparat trebuie bine curăţat la
exterior şi interior. Indepărtarea pietrei din interior se face prin fierberea radiatorului în soluţie de
sodă caustică 5 ÷ 8% la temperatura de 90 ÷ 95ºC. După fierbere se face o clătire cu apă fierbinte
a întregului radiator în scopul înlăturării urmelor de sodă.
1 – Fisurile sau spărturile bazinelor se repară prin cositorire.
2 – Tuburile demontabile ale corpului radiatorului se înlocuiesc. La construcţiile cu tuburi
nedemontabile datorită dificultăţilor de extragere, se obişnuieşte eliminarea acestora din sistem

Coala

Sch Coala № document. Semnat Data 5

 prin lipirea orificiilor de intrare şi ieşire a apei de racire. Se pot scoate în felul acesta din uz cel
mult 10% din numărul tuburilor.
3 – Etanşarea conductelor de legatură faţă de plăcile bazinelor se face prin lipire sau înlocuirea
garniturilor funcţie de soluţia constructivă.
Radiatoarele reparate se supun unei probe de etanşare. Pentru aceasta radiatorul se scufundă într-
un bazin cu apă şi se introduce în el aer comprirnat la 0,8 ÷ 1 bar, menţinând această presiune timp
de 1 min. În timpul verificării nu trebuie să apară bule de aer.
Verficarea etanşării radiatorului se rnai poate face prin umplerea acestuia cu apă caldă şi
supunerea la presiunea de 1,2 ÷ 1,5 bar. La radiatorul corect reparat nu trebuie să apară scurgeri de
apă.
O verificare mai concludentă se face pe bancuri speciale de încercare când pe lângă proba de
etanşare se rnai verifică rezistenta la vibraţii, rezistenţa la oboseală în condiţia presiuinii hidraulice
pulsatorii şi cantitatea de caldură disipată prin corpul de răcire.

Coala

Sch Coala № document. Semnat Data 6