Acestea sînt, aşadar, daruri ale lui Dumnezeu şi sîntem datori să-I mulţumim mult pentru ele şi

pentru răsplăţile făgăduite, adică pentru împărăţia cerurilor şi veacul viitor, pentru mîngîierea de
aici, pentru săturarea de tot binele şi de mila de la Dumnezeu, pentru arătarea lui Dumnezeu, prin
vederea tainelor ascunse în dumnezeieştile Scripturi (contemplarea lor), şi în toate făpturile Lui şi
pentru plata multă cea din ceruri. Căci în urmarea lui Hristos pe pămînt stă fericirea tuturor
poruncilor, adică cel mai înalt dintre bunuri sau ultimul lucru dintre cele dorite. Fiindcă după Apostol,
singur Dumnezeu este fericit, care locuieşte în lumina neapropiată 111 . Cu toate că avem datoria să
păzim poruncile, mai bine-zis, teresul propriu, nu pe al aceluia. Binele făcut aceluia e aparent şi în
fond nu-i foloseşte, ci-l sminteşte pînă la urmă. 108. Matei V, 8. 109. Matei V, 9. 110. Matei V, 10.
111. I Tim. VI, 16. PETRU DAMASCHIN, ÎNVĂŢATURI DUHOVNICEŞTI 59 să fim păziţi de ele, iubitorul
de oameni Dumnezeu va dărui aici şi acolo, răsplata pentru ele, celui ce crede Lui. Iar cînd toate
acestea se săvîrşesc ca urmare a plînsului fericit, mintea primeşte uşurare de patimi, împăcîndu-se
cu Dumnezeu pentru păcatele sale, prin multe şi amare lacrimi. Căci pe de o parte mintea se
răstigneşte cu Hristos duhovniceşte, prin făptuirea morală, adică, precum s-a zis, prin împlinirea
poruncilor şi prin păzirea celor cinci simţuri, ca să nu facă ceva împotriva trebuinţei. Iar pe de alta,
stăpînind pornirile neraţionale, începe să înfrîneze patimile din jurul ei, adică iuţimea şi pofta. Şi
acum potoleşte iuţimea sălbăticită cu moliciunea poftei, acum potoleşte pofta cu asprimea mîniei. Şi
venind astfel mintea întru sine, îşi cunoaşte demnitatea sa, că este împărăteasă. Şi primeşte puterea
să vadă lucrurile după fire. Căci i se deschide ochiul cel de-a stînga 112 , pe care l-a orbit diavolul prin
stăpînirea patimilor. Şi se învredniceşte să se înmormînteze împreună cu Hristos şi în chip
duhovnicesc faţă de lucrurile lumii şi nu mai e furat de frumuseţea cea de afară, ci vede aurul,
argintul, pietrele preţioase, şi cunoaşte că sînt din pămînt, ca şi toate celelalte lucruri neînsufleţite,
ca lemnele şi pietrele. Iar pe om de asemenea, ca fiind după moarte putreziciune şi o mînă de
pămînt în mormînt. Deci socotind toate desfătările vieţii, priveşte schimbările lor totdeauna cu multă
înţelegere ce vine din cunoştinţă, şi se face moartă lumii cu multă bucurie, şi lumea se face moartă
pentru ea şi nu mai are silă, ci mai degrabă odihnă şi neîmpătimire. Astfel, prin curăţia sufletului, se
învredniceşte să învie cu Hristos duhovniceşte şi capătă putere să vadă 112. Ochiul prin care vede
lumea (?) spre deosebire de ochiul cel de- a dreapta, prin car e vede cele spirituale. Acum ochiul
poate vedea curat şi lumea. Sau poate trebuie tradus «ochiul cel cu bun nume». Expresia greacă
(ευώνυμος όφθαλμδί) permite amîndouă traducerile : ochiul de-a stînga, sau ochiul cel cu bun
nume. 60 FILOCALIA nepătimaş şi frumuseţile din afară ale lucrurilor. Iar prin ele slăveşte pe Cel ce a
făcut toate, contemplînd cele ce se străvăd prin făpturile sensibile : puterea, pronia lui Dumnezeu,
bunătatea şi înţelepciunea, cum zice Apostolul (Rom. I, 20—21). Iar văzînd tainele ascunse în
dumnezeieştile Scripturi, mintea se învredniceşte de înălţarea cu Hristos prin contemplarea
făpturilor inteligibile, adică prin cunoaşterea puterilor înţelegătoare. Înţelegînd deci prin multele
lacrimi ale înţelegerii şi ale bucuriei cele nevăzute din cele văzute şi cele veşnice din cele vremelnice,
socoteşte că dacă lumea aceasta vremelnică, de care Dumnezeu, e aşa de frumoasă, cu cît mai vîrtos
nu vor fi bunătăţile veşnice şi necuprinse, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El ? Şi
dacă acele bunătăţi sînt necuprinse în chip covîrşitor, cu cît mai mult Dumnezeu, Cel ce a făcut toate
din nimic ? Căci dacă se va opri cineva de la toate şi se va îngriji numai de faptele trupeşti şi
sufleteşti, numite de Părinţi evlavie, iar pe de altă parte nu va crede în nici un vis şi în nici un gînd
propriu, care nu are mărturie din Scriptură, şi va fugi de toată întîlnirea deşartă, ca să nu audă şi să
nu citească nimic fără rost şi mai ales ceva despre erezii, se vor înmulţi în el lacrimile înţelegerii şi ale
bucuriei, încît să poată bea din mulţimea lor; şi va ajunge la cealaltă rugăciune, cea curată, care se
cuvine văzătorului (contemplativului). Căci precum e dator atunci să aibă alte citiri, alte lacrimi şi altă
rugăciune, aşa şi acum. Căci după ce mintea a venit la vederi duhovniceşti, e datoare să citească în
toate dumnezeieştile Scripturi, ca una ce nu se teme de cuvintele greu de înţeles ale Scripturii, ca cei
făptuitori încă şi ca cei slabi din pricina nepriceperii113 . Căci fiindcă a stăruit mult în nevoinţe
pentru faptele trupeşti şi morale, s-a 113. Contemplativul ar e mai multă înţelegere a Scripturilor,
decît cel de pe treapta simplă a făptuirii. se spune că e exilul şi osînda celor ce au călcat porunca lui
PETRU DAMASCHIN, ÎNVĂŢATURI DUHOVNICEŞTI 61 răstignit împreună cu Hristos şi s-a îngropat
împreună cu El prin cunoştinţa lucrurilor, după fire şi schimbare, dar a şi înviat prin nepătimire şi
cunoştinţa tainelor lui Dumnezeu, celor aflătoare în făpturile sensibile 114 . De la aceasta s-a înălţat
apoi împreună cu El, la cele mai presus de lume, prin cunoştinţa celor inteligibile şi a tainelor ascunse
în dumnezeieştile Scripturi115 . De la frică omul trece la evlavie, de la aceasta vine la cunoştinţa, prin
care e sfatul şi dreapta socoteală. De la aceasta vine tăria, prin ea înţelegerea, şi de la aceasta vine
omul la înţelepciune. Prin toate faptele şi vederile (contemplaţiile) mai sus pomenite, se
învredniceşte de rugăciunea curată şi desăvîrşită, care se naşte din pace şi dragoste de Dumnezeu şi
din sălăşluirea Duhului Sfînt. Aceasta este ceea ce se zice a dobîndi pe Dumnezeu în sine şi arătarea
şi sălăşluirea lui Dumnezeu, cum a zis Gură de Aur : a se face sufletul şi trupul, după putinţă,
nepăcătoase, ca ale lui Hristos şi a avea pentru Hristos o minte care să înţeleagă, prin înţelepciunea
Duhului, care este cunoştinţa lucrurilor dumnezeieşti şi