HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

24 octombrie 2018(*)

„Trimitere preliminară – Directiva 2014/24/UE – Articolul 57 – Directiva 2014/25/UE – Articolul

80 – Achiziții publice – Procedură – Motive de excludere – Durata maximă a perioadei de
excludere – Obligația operatorului economic de a coopera cu autoritatea contractantă pentru
a-și demonstra fiabilitatea”

În cauza C-124/17,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții Publice din Bavaria de Jos, Germania),
prin decizia din 7 martie 2017, primită de Curte la 10 martie 2017, în procedura

Vossloh Laeis GmbH

împotriva

Stadtwerke München GmbH,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din domnul T. von Danwitz, președintele Camerei a șaptea, îndeplinind funcția de
președinte al Camerei a patra, doamna K. Jürimäe și domnii C. Lycourgos, E. Juhász (raportor)
și C. Vajda, judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez-Bordona,

grefier: domnul K. Malacek, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 21 februarie 2018,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Vossloh Laeis GmbH, de K. Fischer și de H.-J. Hellmann, Rechtsanwälte;

–        pentru Stadtwerke München GmbH, de H. Kern și de M. Winstel, Rechtsanwälte;

–        pentru guvernul german, de T. Henze și de D. Klebs, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul elen, de M. Tassopoulou, de A. Magrippi, de D. Tsagaraki și de K.

Georgiadis, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér, de G. Koós și de E. Sebestyén, în calitate de

agenți;

–        pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeană, de A. C. Becker și de P. Ondrůšek, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 16 mai 2018,

pronunță prezenta

1
 Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 80 din Directiva 2014/25/UE a

Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de
entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor
poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ (JO 2014, L 94, p. 243) coroborat cu articolul 57
alineatele (4), (6) și (7) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014,
L 94, p. 65).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Vossloh Laeis GmbH, pe de o parte, și
Stadtwerke München GmbH, pe de altă parte, în legătură cu excluderea sa din sistemul de
calificare instituit de această din urmă societate, în cadrul procedurii de atribuire a unor
contracte de achiziții publice din domeniul furnizării de elemente de căi ferate.

 Cadrul juridic

  Dreptul Uniunii

 Directiva 2014/24

3        Considerentul (102) al Directivei 2014/24 are următorul cuprins:

„(102)      Cu toate acestea, ar trebui să se prevadă posibilitatea ca operatorii economici să

adopte măsuri de conformare pentru remedierea consecințelor infracțiunilor penale sau
ale abaterilor și prevenirea în mod eficient a repetării acestora. Măsurile respective ar
putea consta, în special, în măsuri legate de personal sau de organizare, cum ar fi
ruperea legăturilor cu persoanele sau organizațiile implicate în comportamentul ilicit,
măsuri adecvate de reorganizare a personalului, implementarea unor sisteme de
raportare și de control, crearea unei structuri interne de audit care să monitorizeze
respectarea legislației și adoptarea unor norme interne de responsabilizare și de
compensare. În cazul în care aceste măsuri oferă garanții suficiente, operatorul economic
în cauză nu ar mai trebui să fie exclus doar din aceste motive. Operatorii economici ar
trebui să aibă posibilitatea de a solicita examinarea măsurilor de conformare luate în
vederea unei posibile admiteri la procedura de achiziții publice. Cu toate acestea, ar
trebui să se lase la latitudinea statelor membre să stabilească condițiile procedurale și de
fond exacte aplicabile în astfel de cazuri. Acestea ar trebui să aibă, în special, libertatea
de a decide dacă permit fiecărei autorități contractante să efectueze evaluările relevante
sau dacă doresc să încredințeze această sarcină altor autorități la nivel central sau
descentralizat.”

4        Articolul 57 din Directiva 2014/24, intitulat „Motive de excludere”, prevede:

„(1)      Autoritățile contractante exclud un operator economic de la participarea la o procedură

de achiziții publice în cazul în care au stabilit, prin verificare în conformitate cu articolele 59, 60
și 61, sau au cunoștință în alt mod că operatorul economic respectiv a făcut obiectul unei
condamnări pronunțate printr-o hotărâre definitivă, pentru unul dintre următoarele motive:

[…]

(2)      Un operator economic este exclus de la participarea la o procedură de achiziție publică în

cazul în care autoritatea contractantă are cunoștință de faptul că operatorul economic și-a
încălcat obligațiile privind plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale și în cazul în
care acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie administrativă având
caracter definitiv și obligatoriu, în conformitate cu dispozițiile legale ale țării în care acesta este
stabilit sau cu cele ale statului membru al autorității contractante.

2
În plus, autoritățile contractante pot exclude sau li se poate solicita de către statele membre să
excludă de la participarea la o procedură de achiziție un operator economic în cazul în care
autoritatea contractantă poate demonstra prin orice mijloace adecvate că operatorul economic
și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale.

Prezentul alineat nu se mai aplică în cazul în care operatorul economic și-a îndeplinit obligațiile
plătind impozitele sau contribuțiile la asigurările sociale datorate sau încheind un aranjament cu
caracter obligatoriu în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi
acumulate sau a amenzilor.

[…]

(4)      Autoritățile contractante pot exclude sau statele membre le pot solicita acestora să
excludă de la participarea la o procedură de achiziție publică orice operator economic aflat în
oricare din următoarele situații:

(a)      în cazul în care autoritatea contractantă poate demonstra prin orice mijloc adecvat o
încălcare a obligațiilor aplicabile menționate la articolul 18 alineatul (2);

(b)      dacă operatorul economic este în stare de faliment sau în situație de insolvență sau de
lichidare, de administrare judiciară, de concordat preventiv, de încetare a activității sau în
orice altă situație similară care rezultă în urma unei proceduri de aceeași natură
prevăzute de legislația și reglementările naționale;

(c)      dacă autoritatea contractantă poate demonstra prin mijloace adecvate că operatorul

economic se face vinovat de o abatere profesională gravă, care pune sub semnul
întrebării integritatea sa;

(d)      dacă autoritatea contractantă are suficiente indicii plauzibile pentru a demonstra că

operatorul economic a încheiat cu alți operatori economici acorduri care vizează
denaturarea concurenței;

(e)      dacă un conflict de interese în sensul articolului 24 nu poate fi remediat efectiv prin alte
măsuri mai puțin intruzive;

(f)      în cazul în care o denaturare a concurenței din cauza participării anterioare a operatorilor
economici la pregătirea procedurii de achiziții, astfel cum se menționează la articolul 41,
nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puțin intruzive;

(g)      dacă operatorul economic a dat dovadă de deficiențe semnificative sau persistente la

îndeplinirea unei cerințe de fond prevăzute de un contract de achiziții publice anterior, de
un contract anterior încheiat cu o entitate contractantă sau de un contract de concesiune
anterior care au dus la încetarea anticipată a respectivului contract anterior, daune
interese sau alte sancțiuni comparabile;

(h)      în cazul în care operatorul economic s-a făcut grav vinovat de declarații false la
furnizarea informațiilor necesare pentru verificarea absenței motivelor de excludere sau a
îndeplinirii criteriilor de selecție, nu a divulgat aceste informații sau nu este în măsură să
prezinte documentele justificative solicitate în conformitate cu articolul 59 sau

(i)      în cazul în care operatorul economic a încercat să influențeze în mod nepermis procesul
decizional al autorității contractante, să obțină informații confidențiale care i-ar putea
conferi avantaje necuvenite în cadrul procedurii de achiziții publice sau să furnizeze din
neglijență informații false care pot avea o influență semnificativă asupra deciziilor privind
excluderea, selecția și atribuirea.

În pofida literei (b) de la primul paragraf, statele membre pot solicita sau pot dispune
posibilitatea pentru autoritatea contractantă de a nu exclude un operator economic care se află
într-una dintre situațiile menționate la litera respectivă atunci când autoritatea contractantă a
stabilit că operatorul economic în cauză va fi capabil să execute contractul, ținând cont de

3
 normele naționale aplicabile și de măsurile privind continuarea activității în cazul situațiilor
menționate la litera (b).

[…]

(6)      Orice operator economic care se află în una dintre situațiile menționate la alineatele (1) și
(4) poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de operatorul economic sunt suficiente
pentru a demonstra fiabilitatea acestuia, în ciuda existenței unui motiv relevant de excludere.
Dacă astfel de dovezi sunt considerate suficiente, operatorul economic în cauză nu este exclus
de la procedura de achiziție.

În acest scop, operatorul economic dovedește că a plătit sau s-a angajat să plătească o
compensație în ceea ce privește eventualele prejudicii cauzate prin infracțiune sau prin abatere,
că a clarificat complet faptele și împrejurările, cooperând activ cu autoritățile însărcinate cu
investigația, și că a luat măsuri concrete la nivel tehnic, organizațional și în materie de personal,
adecvate pentru a preveni orice noi infracțiuni sau abateri.

Măsurile luate de către operatorii economici sunt evaluate ținând seama de gravitatea și de
circumstanțele particulare ale infracțiunii sau ale abaterii. În cazul în care măsurile sunt
considerate insuficiente, operatorul economic primește o expunere a motivelor respectivei
decizii.

Un operator economic care a fost exclus prin hotărâre definitivă de la participarea la procedurile
de achiziții publice sau de atribuire de concesiuni nu are dreptul să facă uz de posibilitatea
prevăzută în temeiul prezentului alineat în statele membre în care hotărârea produce efecte în
timpul perioadei de excludere care rezultă din respectiva hotărâre.

(7)      Prin intermediul unui act legislativ sau administrativ național și cu respectarea dreptului
Uniunii, statele membre precizează condițiile de aplicare a prezentului articol. Acestea stabilesc,
în special, perioada maximă de excludere dacă operatorul economic nu ia niciun fel de măsuri,
astfel cum este prevăzut la alineatul (6), pentru a-și demonstra fiabilitatea. În cazul în care
perioada de excludere nu a fost stabilită prin hotărâre definitivă, respectiva perioadă nu trebuie
să depășească cinci ani de la data condamnării pronunțate prin hotărârea definitivă, în cazurile
menționate la alineatul (1), și trei ani de la data evenimentului relevant, în cazurile prevăzute la
alineatul (4).”

 Directiva 2014/25

5        Articolul 77 din Directiva 2014/25, intitulat „Sisteme de calificare”, prevede:

„(1)      Entitățile contractante care doresc acest lucru pot institui și utiliza un sistem de calificare
a operatorilor economici.

Entitățile contractante care instituie sau utilizează un sistem de calificare se asigură că

operatorii economici pot solicita calificarea în orice moment.

(2)      Sistemul menționat la alineatul (1) poate implica diferite etape de calificare.

Entitățile contractante stabilesc norme și criterii obiective pentru excluderea și selectarea

operatorilor economici care solicită calificarea, precum și criterii și norme obiective pentru
utilizarea sistemului de calificare, care să trateze aspecte precum înscrierea în sistem,
actualizarea periodică a calificărilor, dacă acestea există, și durata sistemului.

În cazul în care aceste criterii și norme includ specificații tehnice, se aplică dispozițiile articolelor
60-62. Criteriile și normele pot fi actualizate ori de câte ori este nevoie.

[…]”

4
6        Articolul 80 din Directiva 2014/25, intitulat „Utilizarea motivelor de excludere și a criteriilor de
selecție prevăzute în Directiva 2014/24/UE”, prevede:

„(1)      Normele și criteriile obiective de excludere și selectare a operatorilor economici care

solicită calificarea într-un sistem de calificare, precum și normele și criteriile obiective de
excludere și selectare a candidaților și ofertanților în cadrul procedurilor deschise, restrânse sau
de negociere, al dialogurilor competitive sau al parteneriatelor pentru inovare pot include
motivele de excludere enumerate la articolul 57 din Directiva 2014/24/UE, în termenii și
condițiile prevăzute la articolul respectiv.

În cazul în care entitatea contractantă este o autoritate contractantă, aceste criterii și norme
includ motivele de excludere enumerate la articolul 57 alineatele (1) și (2) din Directiva
2014/24/UE, în termenii și condițiile prevăzute la articolul respectiv.

Dacă statele membre solicită acest lucru, aceste criterii și norme includ, în plus, motivele de
excludere enumerate la articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24/UE, în termenii și
condițiile prevăzute la articolul respectiv.

[…]

(3)      În scopul aplicării alineatelor (1) și (2) din prezentul articol, se aplică articolele 59-61 din
Directiva 2014/24/UE.”

  Dreptul german

7        Directiva 2014/24 a fost transpusă în dreptul german prin Gesetz gegen

Wettbewerbsbeschränkungen (Legea împotriva restricțiilor aduse concurenței, denumită în
continuare „GWB”).

8        Articolul 124 din GWB prevede:

„(1)      Autoritățile contractante pot, cu respectarea principiului proporționalității, să excludă o

întreprindere de la participarea la o procedură de achiziții publice în orice moment al acestei
proceduri, în cazul în care:

[…]

3.      întreprinderea a săvârșit, în cursul activității sale, o abatere gravă dovedită care pune sub
semnul întrebării integritatea întreprinderii; articolul 123 alineatul 3 se aplică prin
analogie,

4.      autoritatea contractantă dispune de elemente suficient de plauzibile pentru a concluziona

că întreprinderea a încheiat acorduri cu alte întreprinderi care au drept scop sau efect
împiedicarea, restricționarea sau denaturarea concurenței.

[…]”

9        Articolul 125 din GWB prevede:

„(1)      Autoritățile contractante nu pot exclude de la participarea la procedurile de achiziții

publice o întreprindere care face obiectul excluderii în temeiul articolului 123 sau al articolului
124, în cazul în care respectiva întreprindere a demonstrat că:

1.      a plătit sau s-a angajat să plătească o compensație pentru prejudiciile cauzate prin
infracțiune sau prin abatere,

2.      a clarificat complet faptele și împrejurările, cooperând activ cu autoritățile însărcinate cu

investigația și cu autoritatea contractantă, și

5
 3.      a adoptat măsuri concrete la nivel tehnic, organizațional și în materie de personal,
adecvate pentru a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau abateri.

[…]”

10      Articolul 126 din GWB are următorul cuprins:

„În cazul în care o întreprindere pentru care există un motiv de excludere nu a adoptat nicio
măsură sau nu a adoptat măsuri suficiente de autoreabilitare în sensul articolului 125:

1.      în cazul motivului de excludere prevăzut la articolul 123, întreprinderea poate fi exclusă de
la participarea la procedurile de achiziții publice pentru o perioadă de maximum cinci ani
de la data condamnării pronunțate prin hotărâre definitivă,

2.      în cazul motivului de excludere prevăzut la articolul 124, întreprinderea poate fi exclusă de
la participarea la procedurile de achiziții publice pentru o perioadă de maximum trei ani
de la data evenimentului relevant.”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

11      Litigiul principal dintre Vossloh Laeis, pe de o parte, și Stadtwerke München, în calitate de

autoritate contractantă, pe de altă parte, privește excluderea societății menționate din sistemul
de calificare, în sensul articolului 77 din Directiva 2014/25, instituit în cursul anului 2011 de către
această autoritate contractantă în cadrul atribuirii unor contracte de achiziții publice din
domeniul furnizării unor elemente de căi ferate. După ce a fost prelungit de mai multe ori, ultima
dată la 22 decembrie 2015, acest sistem de calificare a expirat la sfârșitul anului 2016.

12      Vossloh Laeis produce elemente de căi ferate, în special șine și alte elemente de construcție
din oțel, necesare pentru instalațiile feroviare. În luna martie a anului 2016, Bundeskartellamt
(Oficiul Federal al Concurenței, Germania) i-a aplicat o amendă pentru că a participat până în
anul 2011 la acorduri care intră sub incidența dreptului în materie de înțelegeri, care priveau
macazuri (denumită în continuare „înțelegerea privind căile ferate”), aplicându-i totodată o
normă de clemență, pentru a ține seama de cooperarea de care ar fi dat dovadă pentru a ajuta
acest oficiu la clarificarea comportamentului său coluziv. Stadtwerke München, care este un
organism care este posibil să fi suferit un prejudiciu ca urmare a înțelegerii, a introdus o acțiune
civilă în despăgubire împotriva Vossloh Laeis.

13      În urma prezentării unei oferte de către Vossloh Laeis în cadrul unei alte proceduri de atribuire,
Stadtwerke München a exprimat îndoieli, prin scrisoarea din 15 iunie 2016, cu privire la
fiabilitatea acestei întreprinderi ofertante, din cauza participării sale la înțelegerea privind căile
ferate. Ca răspuns la această scrisoare, Vossloh Laeis a prezentat, la 16 iunie 2016, „măsurile
de autoreabilitare”, de natură organizațională și în materie de personal, pe care le-a adoptat
pentru a evita repetarea unor înțelegeri ilicite și a unor procedee concurențiale neloiale. În plus,
Vossloh Laeis și-a arătat disponibilitatea de a repara prejudiciul cauzat Stadtwerke München
prin comportamentul său ilicit.

14      Cu toate acestea, Vossloh Laeis a refuzat să transmită Stadtwerke München decizia Oficiului
Federal al Concurenței prin care i se aplica o amendă, a cărei comunicare îi fusese solicitată de
către respectiva autoritate contractantă, astfel încât acesta să poată examina și, prin această
cooperare, să clarifice încălcarea dreptului privind înțelegerile săvârșită de societatea
menționată. În această privință, Vossloh Laeis a arătat că, în opinia sa, o colaborare cu Oficiul
Federal al Concurenței era suficientă în vederea unei autoreabilitări.

15      Întrucât a considerat că explicațiile furnizate de Vossloh Laeis nu demonstrau că această

întreprindere a adoptat măsuri suficiente în sensul articolului 125 din GWB, Stadtwerke
München a informat-o, la 4 noiembrie 2016, că era definitiv exclusă, cu efect imediat, din
procedura de calificare în cauză, în conformitate cu articolul 124 alineatul 1 punctele 3 și 4 din
GWB.

6
16      Vossloh Laeis a introdus, la 17 noiembrie 2016, o acțiune împotriva deciziei prin care s -a
pronunțat această excludere în fața Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții
Publice din Bavaria de Jos, Germania). Aceasta consideră că autoritatea contractantă a
interpretat în mod eronat articolul 125 alineatul 1 punctele 1 și 2 din GWB și că a motivat
insuficient decizia respectivă, având în vedere faptul că articolul 57 alineatul (6) din Directiva
2014/24 nu ar prevedea decât o colaborare cu autoritățile însărcinate cu investigația, iar nu și
cu autoritatea contractantă. În plus, potrivit articolului 126 punctul 2 din GWB, excluderea de la
procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice ar fi posibilă numai în termen de trei ani
de la data faptelor care constituie un motiv de excludere. Or, în speță, aceste fapte ar fi avut loc
cu mai mult de trei ani înainte de respectiva excludere.

17      În aceste condiții, Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții Publice din Bavaria de
Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări
preliminare:

„1)      O dispoziție a unui stat membru care impune unui operator economic, pentru a obține
autoreabilitarea, să clarifice complet faptele și împrejurările legate de infracțiune sau de
abatere și de prejudiciul astfel cauzat, printr-o cooperare activă nu numai cu autoritățile
însărcinate cu investigația, ci și cu autoritatea contractantă, este compatibilă cu
prevederile articolului 80 din Directiva 2014/25 coroborat cu articolul 57 alineatul (6) al
doilea paragraf din Directiva 2014/24?

2)      În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: articolul 57 alineatul (6) al doilea paragraf
din Directiva 2014/24 trebuie interpretat, în acest context, în sensul că, pentru ca
respectivul operator economic să obțină autoreabilitarea, acesta are, în orice caz,
obligația să informeze autoritatea contractantă cu privire la situația de fapt pentru ca
aceasta să poată aprecia dacă măsurile de autoreabilitare luate (tehnice, organizaționale
și în materie de personal, precum și cele privind repararea prejudiciilor cauzate) sunt
adecvate și suficiente?

3)      În ceea ce privește motivele de excludere facultative prevăzute la articolul 57 alineatul (4)
din Directiva 2014/24, perioada maximă de excludere sau termenul pentru excludere
este, potrivit articolului 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24, de trei ani de la data la care
a avut loc evenimentul relevant. Producerea «evenimentului relevant» coincide cu
apariția motivului de excludere menționat la articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24
sau momentul determinant este cel în care autoritatea contractantă dispune de informații
sigure și solide cu privire la existența motivului de excludere?

4)      În consecință, în cazul motivului de excludere prevăzut la articolul 57 alineatul (4) litera (d)
din Directiva 2014/24, când un operator economic participă la o înțelegere, evenimentul
în sensul articolului 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24 este reprezentat de încetarea
participării la înțelegere sau de momentul în care autoritatea contractantă dispune de
informații sigure și solide cu privire la participarea la înțelegere?”

 Cu privire la prima și la a doua întrebare

18      Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța
de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 80 din Directiva 2014/25 coroborat
cu articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că se opune unei
dispoziții de drept național care impune unui operator economic care dorește să își
demonstreze fiabilitatea în ciuda existenței unui motiv de excludere relevant să clarifice pe
deplin faptele și împrejurările care au legătură cu infracțiunea sau cu abaterea, cooperând în
mod activ nu numai cu autoritatea însărcinată cu investigația, ci și cu autoritatea contractantă,
pentru a face dovada restabilirii fiabilității sale.

19      Articolul 57 din Directiva 2014/24, la care face trimitere articolul 80 din Directiva 2014/25,
impune sau dă posibilitatea autorității contractante să excludă un operator economic de la

7
 participarea la o procedură de achiziții publice în cazul existenței unuia dintre motivele de
excludere enumerate la alineatele (1), (2) și (4) ale acestui articol.

20      În conformitate cu modul de redactare a alineatului (6) al doilea paragraf al articolului 57 din
Directiva 2014/24, operatorul economic care dorește să își demonstreze fiabilitatea în ciuda
existenței unui motiv relevant de excludere prevăzut la alineatele (1) și (4) ale acestui articol
dovedește că a plătit sau s-a angajat să plătească o compensație în ceea ce privește
eventualele prejudicii cauzate prin infracțiune sau prin abatere, că a clarificat complet faptele și
împrejurările, cooperând activ cu autoritățile însărcinate cu investigația, și că a luat măsuri
concrete la nivel tehnic, organizațional și în materie de personal, adecvate pentru a preveni
orice noi infracțiuni sau abateri.

21      În ceea ce privește contextul în care se înscrie această dispoziție, este necesar să se arate, în
primul rând, că, potrivit articolului 57 alineatul (6) primul paragraf din Directiva 2014/24, în cazul
în care dovezile furnizate de către operatorul economic sunt considerate suficiente din
perspectiva normelor dreptului național pertinente în acest scop, acesta nu este exclus de la
procedura de achiziție. În schimb, potrivit articolului 57 alineatul (6) al treilea paragraf din
directiva menționată, în cazul în care măsurile adoptate sunt considerate insuficiente, operatorul
economic primește o expunere a motivelor respectivei decizii.

22      În al doilea rând, din considerentul (102) al Directivei 2014/24 reiese că, în cazul în care
operatorul economic a adoptat măsuri de conformare pentru remedierea consecințelor
infracțiunilor penale sau ale abaterilor și prevenirea în mod eficient a repetării acestora, oferind
garanții suficiente, acest operator nu ar mai trebui să fie exclus doar din acest motiv. Potrivit
acestui considerent, operatorii economici ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita examinarea
măsurilor de conformare luate în vederea unei posibile admiteri la procedura de achiziții publice.
În plus, în considerentul respectiv se mai precizează că se lasă la latitudinea statelor membre
să stabilească condițiile procedurale și de fond exacte aplicabile în astfel de cazuri și că
acestea ar trebui să aibă în special libertatea de a decide dacă permit fiecărei autorități
contractante să efectueze evaluările relevante sau dacă doresc să încredințeze această sarcină
altor autorități la nivel central sau descentralizat.

23      Dovada că măsurile prevăzute la articolul 57 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva
2014/24 au fost adoptate, printre care figurează în special colaborarea cu autoritățile însărcinate
cu investigația, trebuie, așadar, adusă, în funcție de reglementarea națională, în cadrul
raportului cu aceeași autoritate contractantă care decide excluderea în temeiul articolului 57 din
această directivă. Astfel, în cazul în care statele membre permit autorității contractante să
efectueze evaluările relevante, acesteia din urmă îi revine sarcina de a aprecia nu numai dacă
există un motiv de excludere a unui operator economic, ci și dacă, după caz, acest operator
economic și-a restabilit în mod efectiv fiabilitatea.

24      Pentru a verifica existența unor motive de excludere, autoritățile contractante pot, în anumite
împrejurări, să fie determinate să efectueze investigații și verificări. Astfel, în temeiul articolului
57 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2014/24, autoritatea contractantă poate demonstra „prin
orice mijloc adecvat” o încălcare a obligațiilor aplicabile în domeniile dreptului mediului, social și
al muncii prevăzute de dreptul Uniunii, de dreptul național, de convențiile colective sau de
dispozițiile internaționale în materie de dreptul mediului, social și al muncii. De asemenea,
potrivit articolului 57 alineatul (4) litera (c) din Directiva 2014/24, autoritatea contractantă poate
demonstra „prin mijloace adecvate” că operatorul economic se face vinovat de o abatere
profesională gravă, care pune sub semnul întrebării integritatea sa. Efectuarea unei verificări de
către autoritatea contractantă poate fi de asemenea necesară, de exemplu, pentru a constata
existența unuia dintre cazurile de excludere care figurează la articolul 57 alineatul (4) literele (g)
și (i) din această directivă.

25      În aceste condiții, în situații precum cea în discuție în litigiul principal, în care există o procedură
specifică reglementată de dreptul Uniunii sau de dreptul național pentru a cerceta anumite
încălcări și în care organisme specifice sunt însărcinate cu efectuarea de investigații în această
privință, în cadrul aprecierii probelor furnizate, autoritatea contractantă trebuie să se întemeieze,
în principiu, pe rezultatul unei astfel de proceduri.

8
26      În acest context, este important să se țină seama de funcțiile respective ale autorităților
contractante, pe de o parte, și ale autorităților însărcinate cu o investigație, pe de altă parte. În
timp ce acestea din urmă au misiunea de a stabili răspunderea anumitor actori în săvârșirea
unei încălcări a unei norme de drept, stabilind cu imparțialitate realitatea faptelor care pot
constitui o asemenea încălcare, precum și de a reprima comportamentul culpabil anterior al
acestor actori, autoritățile contractante trebuie să aprecieze riscurile care ar putea decurge din
atribuirea unui contract unui ofertant a cărui integritate sau fiabilitate este îndoielnică.

27      Rezultă, astfel cum a observat Comisia Europeană, că clarificarea faptelor și a împrejurărilor de

către autoritățile însărcinate cu investigația în sensul articolului 57 alineatul (6) din Directiva
2014/24 nu vizează aceeași finalitate precum cea urmărită prin examinarea fiabilității
operatorului economic care a adoptat măsuri prevăzute de această dispoziție și care trebuie să
furnizeze autorității contractante elementele de probă care să permită să ateste caracterul
suficient al acestora în vederea admiterii sale la procedura de achiziții. Astfel, în măsura în care
funcțiile respective ale autorității contractante și ale autorităților însărcinate cu investigația
impun – și în aceste limite –, operatorul economic care dorește să își demonstreze fiabilitatea în
ciuda existenței unui motiv de excludere relevant trebuie să coopereze în mod efectiv cu
autoritățile cărora le-au fost încredințate funcțiile respective, fie că este vorba despre autoritatea
contractantă sau despre autoritatea însărcinată cu o investigație.

28      Această cooperare cu autoritatea contractantă trebuie să se limiteze însă la măsuri care sunt
strict necesare scopului urmărit prin examinarea fiabilității operatorului economic menționat la
articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24.

29      Mai precis, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, ofertantul trebuie în special
să dovedească că a clarificat complet faptele și împrejurările înțelegerii la care a participat,
cooperând în mod activ cu autoritatea de concurență însărcinată să investigheze astfel de fapte.

30      În această privință, este necesar să se arate că autoritatea contractantă trebuie să fie în
măsură să solicite unui operator economic care a fost recunoscut responsabil pentru o încălcare
a dreptului concurenței să furnizeze decizia autorității de concurență care îl privește.
Împrejurarea că transmiterea unui astfel de document ar putea facilita deschiderea unei acțiuni
în răspundere civilă de către autoritatea contractantă împotriva respectivului operator economic
nu este de natură să repună în discuție această constatare. Astfel, trebuie amintit că printre
măsurile pe care trebuie să le adopte un operator economic pentru a-și demonstra fiabilitatea
figurează furnizarea dovezii că a plătit sau s-a angajat să plătească o compensație în ceea ce
privește orice prejudiciu cauzat prin infracțiune sau prin abaterea pe care a săvârșit-o.

31      În plus, trebuie să se arate că, în principiu, transmiterea către autoritatea contractantă a deciziei
prin care se constată încălcarea normelor de concurență săvârșită de ofertant, dar prin care
acestuia i se aplică o normă de clemență pentru motivul că a cooperat cu autoritatea de
concurență, ar trebui să fie suficientă pentru a dovedi autorității contractante că operatorul
economic respectiv a clarificat complet faptele și împrejurările, cooperând cu această autoritate,
aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere.

32      Pe de altă parte, în măsura în care autoritatea contractantă poate de asemenea să solicite
operatorului economic să furnizeze dovezi pentru măsurile pe care le-a adoptat și care sunt de
natură să împiedice repetarea încălcărilor constatate, trebuie să se arate că autoritatea
contractantă poate impune ca operatorul economic respectiv să furnizeze elemente de natură
factuală care să permită să se demonstreze că măsurile de care se prevalează sunt în mod
efectiv adecvate pentru a evita repetarea comportamentului imputat, ținând seama de
împrejurările specifice în care au fost săvârșite respectivele încălcări. Împrejurarea că
elementele de probă care trebuie furnizate în această privință de operatorul economic au fost
deja solicitate de autoritatea de concurență în cursul investigației sale nu justifică, în sine, ca
acesta din urmă să fie scutit de obligația de a furniza autorității contractante respectivele
elemente, cu excepția cazului în care faptele sau împrejurările pentru care se solicită astfel
dovada rezultă deja suficient de clar din alte documente furnizate de operatorul economic și în
special din decizia prin care se constată încălcarea normelor de concurență.

9
33      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua
întrebare că articolul 80 din Directiva 2014/25 coroborat cu articolul 57 alineatul (6) din Directiva
2014/24 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziții din dreptul național care
impune unui operator economic care dorește să își demonstreze fiabilitatea în ciuda existenței
unui motiv de excludere relevant să clarifice pe deplin faptele și împrejurările care au legătură
cu infracțiunea sau cu abaterea săvârșită, cooperând în mod activ nu numai cu autoritatea
însărcinată cu investigația, ci și cu autoritatea contractantă, în cadrul rolului propriu al acesteia
din urmă, pentru a aduce dovada restabilirii fiabilității sale, cu condiția ca această cooperare să
fie limitată la măsurile strict necesare acestei examinări.

 Cu privire la a treia și la a patra întrebare

34      Prin intermediul celei de a treia și al celei de a patra întrebări, care trebuie analizate împreună,
instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 57 alineatul (7) din
Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că, atunci când un operator economic are un
comportament care intră sub incidența cauzei de excludere menționate la articolul 57 alineatul
(4) litera (d) din această directivă, care a fost sancționat de o autoritate competentă, durata
maximă de excludere trebuie calculată de la data deciziei autorității respective.

35      Potrivit indicațiilor care figurează în cererea de decizie preliminară, Oficiul Federal al

Concurenței a aplicat Laeis Vossloh o sancțiune pentru participarea sa, până în anul 2011, la
acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul înțelegerii privind căile ferate. Această
întreprindere susține că „evenimentul relevant” în sensul articolului 57 alineatul (7) din directiva
menționată, de la care se calculează perioada maximă de excludere, este constituit de sfârșitul
participării la înțelegere. Instanța de trimitere arată că expunerea de motive din GWB privind
articolul 126 din această lege, care transpune respectivul articol 57 alineatul (7), ar putea
confirma teza potrivit căreia acel eveniment este constituit de decizia autorității competente în
materie de concurență.

36      Mai întâi, potrivit articolului 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24, statele membre stabilesc
perioada maximă de excludere dacă operatorul economic nu ia niciuna dintre măsurile
prevăzute la articolul 57 alineatul (6) din această directivă pentru a-și demonstra fiabilitatea, iar,
în cazul în care perioada de excludere nu a fost stabilită prin hotărâre definitivă, această durată
nu trebuie să depășească trei ani de la data evenimentului relevant, în cazurile prevăzute la
articolul 57 alineatul (4) din directiva menționată.

37      Deși alineatul (7) al articolului 57 din Directiva 2014/24 nu aduce mai multe precizări cu privire
la natura „evenimentului relevant” și în special la momentul la care acesta se produce, trebuie
să se arate că această dispoziție prevede, pentru motivele de excludere obligatorii menționate
la alineatul (1) al acestui articol și în cazul în care perioada de excludere nu a fost stabilită prin
hotărâre definitivă, că perioada de cinci ani trebuie calculată de la data condamnării pronunțate
prin hotărârea definitivă, fără a ține seama de data la care s-au produs faptele care au dat
naștere acestei condamnări. Astfel, pentru aceste cauze de excludere, această durată se
calculează începând cu o dată care intervine, în anumite cazuri, mult după săvârșirea faptelor
materiale constitutive ale încălcării.

38      În speță, comportamentul care intră sub incidența motivului de excludere relevant a fost
sancționat printr-o decizie a autorității competente, pronunțată în cadrul unei proceduri
reglementate de dreptul Uniunii sau de dreptul național și prin care se urmărește constatarea
unui comportament ilicit în raport cu o normă de drept. În această situație, din motive de
coerență cu calculul termenului prevăzut pentru cauzele de excludere obligatorii, dar și de
previzibilitate și de securitate juridică, este necesar să se considere că durata de trei ani
prevăzută la articolul 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24 se calculează de la data acestei
decizii.

39      Această soluție pare cu atât mai justificată cu cât, astfel cum a subliniat avocatul general la
punctele 83-85 din concluzii, existența unor comportamente care restrâng concurența nu poate

10
 fi considerată dovedită decât după adoptarea unei astfel de decizii, care califică din punct de
vedere juridic faptele materiale în acest sens.

40      Pe de altă parte, astfel cum a subliniat Comisia, operatorul economic interesat își menține, în
această perioadă, posibilitatea de a adopta măsurile prevăzute la articolul 57 alineatul (6) din
Directiva 2014/24 în scopul de a-și demonstra fiabilitatea, chiar dacă dorește totuși să participe
la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice.

41      În consecință, perioada de excludere trebuie calculată începând nu de la participarea la

încălcare, ci de data la care comportamentul a făcut obiectul unei constatări a încălcării de către
autoritatea competentă.

42      Rezultă că trebuie să se răspundă la a treia și la a patra întrebare că articolul 57 alineatul (7)

din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că, atunci când un operator economic a avut
un comportament care intră sub incidența cauzei de excludere prevăzute la articolul 57 alineatul
(4) litera (d) din această directivă, care a fost sancționat de o autoritate competentă, durata
maximă de excludere se calculează de la data deciziei autorității respective.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

43      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la
instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de
judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților
menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

1)      Articolul 80 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din

26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară
activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de
abrogare a Directivei 2004/17/CΕ coroborat cu articolul 57 alineatul (6) din Directiva
2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind
achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretat în
sensul că nu se opune unei dispoziții din dreptul național care impune unui
operator economic care dorește să își demonstreze fiabilitatea în ciuda existenței
unui motiv de excludere relevant să clarifice pe deplin faptele și împrejurările care
au legătură cu infracțiunea sau cu abaterea săvârșită, cooperând în mod activ nu
numai cu autoritatea însărcinată cu investigația, ci și cu autoritatea contractantă, în
cadrul rolului propriu al acesteia din urmă, pentru a aduce dovada restabilirii
fiabilității sale, cu condiția ca această cooperare să fie limitată la măsurile strict
necesare acestei examinări.

2)      Articolul 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că, atunci
când un operator economic a avut un comportament care intră sub incidența
cauzei de excludere prevăzute la articolul 57 alineatul (4) litera (d) din această
directivă, care a fost sancționat de o autoritate competentă, durata maximă de
excludere se calculează de la data deciziei autorității respective.

11
 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

16 aprilie 2015(*)

„Trimitere preliminară – Contracte de achiziții publice – Bunuri – Specificații tehnice –

Principiile egalității de tratament și nediscriminării – Obligația de transparență – Trimitere la
produsul unei mărci comerciale – Aprecierea caracterului echivalent al produsului propus de un
ofertant – Încetarea fabricării produsului de referință”

În cauza C-278/14,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Curtea de Apel Alba Iulia (România), prin decizia din 21 martie 2014, primită de Curte la 6 iunie
2014, în procedura

SC Enterprise Focused Solutions SRL

împotriva

Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul T. von Danwitz, președinte de cameră, domnii C. Vajda, A.  Rosas, E.
Juhász și D. Šváby (raportor), judecători,

avocat general: domnul M. Szpunar,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul austriac, de M. Fruhmann, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeană, de L. Nicolae și de A. Tokár, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului
general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 23 alineatul (8) din Directiva
2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea
procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO
L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul
(UE) nr. 1251/2011 al Comisiei din 30 noiembrie 2011 (JO L 319, p. 43, denumită în continuare
„Directiva 2004/18”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC Enterprise Focused Solutions SRL
(denumită în continuare „EFS”), pe de o parte, și Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, pe de
altă parte, în legătură cu o decizie a acestuia din urmă de respingere a ofertei depuse de EFS
în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice.

12
  Cadrul juridic

3        Considerentul (2) al Directivei 2004/18 are următorul cuprins:

„Atribuirea contractelor încheiate în statele membre în numele statului, al colectivităților

teritoriale și al altor organisme de drept public trebuie să respecte principiile prevăzute de tratat,
în special principiul liberei circulații a mărfurilor, principiul libertății de stabilire și principiul
libertății de a presta servicii, precum și principiile care decurg din acestea, precum egalitatea de
tratament, nediscriminarea, recunoașterea reciprocă, proporționalitatea și transparența. Cu
toate acestea, în ceea ce privește contractele de achiziții publice care depășesc o anumită
valoare, se recomandă elaborarea unor dispoziții de coordonare comunitară a procedurilor
interne de atribuire a contractelor fondate pe aceste principii, pentru a le putea garanta efectele
și pentru a asigura un mediu concurențial în ceea ce privește achizițiile publice. Prin urmare,
aceste dispoziții de coordonare trebuie interpretate în conformitate cu normele și principiile
menționate anterior și în conformitate cu celelalte norme prevăzute de tratat.”

4        Potrivit articolului 2 din această directivă, intitulat „Principii de atribuire a contractelor”:

„Autoritățile contractante tratează operatorii economici în mod egal și fără discriminare și

acționează potrivit principiului transparenței.”

5        Conform articolului 7 litera (b) prima liniuță din Directiva 2004/18, aceasta se aplică, printre
altele, contractelor de achiziții publice de bunuri a căror valoare, fără taxa pe valoarea
adăugată (denumită în continuare „TVA”), este egală sau mai mare de 200 000 de euro pentru
contracte de achiziții publice de bunuri atribuite de autoritățile contractante, altele decât cele
prevăzute în anexa IV la această directivă.

6        Noțiunea „specificații tehnice” este definită la punctul 1 litera (b) din anexa VI la Directiva
2004/18 după cum urmează:

„prin «specificație tehnică» se înțelege, în cazul în care este vorba de contracte

de achiziții publice de bunuri sau de servicii: o specificație menționată într-un document ce
definește caracteristicile solicitate pentru un produs sau serviciu, precum nivelurile de calitate,
nivelurile de performanță ecologică, proiectarea pentru toate tipurile de utilizări (inclusiv accesul
pentru persoanele cu handicap) și evaluarea conformității, a performanței, a utilizării produsului,
siguranța sau dimensiunile acestuia, inclusiv indicațiile aplicabile produsului în ceea ce privește
denumirea sub care este comercializat, terminologia, simbolurile, testările și metodele de
testare, ambalarea, marcarea și etichetarea, instrucțiunile de utilizare, procesele și metodele de
producție, precum și procedurile de evaluare a conformității;”.

7        Potrivit articolului 23 din această directivă:

„[…]

(2)      Specificațiile tehnice trebuie să permită accesul egal al ofertanților și să nu aibă ca efect

impunerea unor obstacole nejustificate în calea concurenței în ceea ce privește lansarea
procedurilor de achiziții publice.

(3)      Fără a aduce atingere normelor tehnice obligatorii de drept intern, în măsura în care sunt
compatibile cu dreptul comunitar, specificațiile tehnice sunt formulate:

(a)      fie făcând trimitere la cerințele tehnice definite la anexa VI și, în ordinea preferinței, la
standardele naționale care transpun standarde europene, autorizații tehnice europene,
cerințe tehnice uzuale, standarde internaționale, alte sisteme de referință instituite de
către organisme de standardizare europene sau – în lipsa acestora – la standarde
naționale, autorizații tehnice naționale sau cerințe tehnice naționale referitoare la
concepția, calculul și realizarea lucrărilor și utilizarea produselor. Fiecare trimitere este
însoțită de mențiunea «sau echivalent»;

13
 (b)      fie în termeni de performanțe sau de cerințe funcționale; acestea pot include caracteristici
de mediu. Cu toate acestea, specificațiile tehnice trebuie să fie suficient de exacte pentru
ca ofertanții să poată determina obiectul contractului și pentru ca autoritățile contractante
să poată atribui contractul;

(c)      fie în termeni de performanțe sau de cerințe funcționale, prevăzute la litera (b), făcând
trimitere la specificațiile menționate la litera (a) ca mijloc de prezumție a conformității cu
respectivele performanțe sau cerințe funcționale;

(d)      fie prin trimitere la specificațiile prevăzute la litera (a), pentru anumite caracteristici, și la
performanțele sau cerințele funcționale prevăzute la litera (b), pentru alte caracteristici.

[…]

(8)      Cu excepția cazului în care sunt justificate de obiectul contractului, specificațiile tehnice
nu pot preciza o producție determinată, o origine determinată sau un procedeu determinat, și
nici nu se pot referi la o marcă comercială, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producție
determinată, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau
produse. O astfel de mențiune sau referire este autorizată, cu titlu excepțional, în cazul în care
nu este posibilă o descriere suficient de exactă și de inteligibilă a obiectului contractului în
conformitate cu alineatele (3) și (4); o astfel de mențiune sau referire este însoțită de cuvintele
«sau echivalent».”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

8        La 20 noiembrie 2013, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a lansat o procedură de cerere
de ofertă online în vederea atribuirii unui contract de achiziții publice de sisteme de calcul și de
materiale informatice. Valoarea estimată a acestui contract se ridica la 259 750 de lei românești
(RON), fără TVA. Această sumă reprezintă aproximativ 58 600 de euro.

9        În caietul de sarcini se menționa, în ceea ce privește unitatea centrală a sistemului de calcul, că
procesorul trebuie să corespundă, „minimum”, unui procesor „Intel Core i5 3,2 GHz sau
echivalent”.

10      Oferta depusă de EFS includea un procesor marca AMD și de tip Quad Core A8 -5600k, cu
șase nuclee, cu o frecvență standard de 3,6 GHz și cu o frecvență „turbo” de 3,9 GHz.

11      Această ofertă a fost respinsă pentru motivul că nu era conformă cu specificațiile tehnice ale
contractului. Autoritatea contractantă a ajuns la această concluzie după ce a constatat, în urma
unei consultări a site-ului internet al mărcii Intel, că procesoarele de tip Core i5 cu o frecvență
de 3,2 GHz din prima și din a doua generație (Core i5-650) nu mai erau fabricate și nici
susținute de acest producător, deși erau încă disponibile pe piață, și că procesorul de același tip
fabricat la momentul respectiv de producătorul menționat și care avea o frecvență de minimum
3,2 GHz era procesorul de a treia generație. Procesorul de a treia generație menționat, ale cărui
performanțe sunt superioare performanțelor procesorului propus de EFS, este cel în raport cu
care acest din urmă procesor a fost declarat neconform cu specificațiile tehnice ale contractului.

12      EFS a formulat o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor împotriva

deciziei prin care a fost respinsă oferta sa, susținând că performanțele procesorului prevăzut în
aceasta sunt superioare celor ale procesorului menționat în caietul de sarcini al contractului, și
anume Intel Core i5-650, de 3,2 GHz. Este cert că procesorul propus de EFS este efectiv
superior celui al mărcii Intel de tipul Core i5-650. Întrucât această contestație a fost respinsă
prin decizia din 11 februarie 2014, reclamanta din litigiul principal a sesizat Curtea de Apel Alba
Iulia cu o acțiune împotriva deciziei respective.

13      În acest context, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să
adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

14
 „Articolul 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18[…] poate fi interpretat în sensul că, atunci când
autoritatea contractantă definește specificațiile tehnice ale produsului care face obiectul
contractului prin trimitere la o anumită marcă comercială, caracteristicile produsului propus [de
un ofertant și prezentat ca fiind] echivalent trebuie raportate doar la [caracteristicile] produselor
în fabricație la momentul respectiv [de producătorul al cărui produs a fost utilizat ca referință
pentru specificația tehnică vizată] sau pot fi raportate și la produsele [acestui producător]
existente pe piață, dar a căror fabricație a încetat?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

14      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că instanța de trimitere pornește de la ipoteza că Directiva
2004/18 este aplicabilă în cadrul litigiului principal, fără să prezinte însă elemente din care să
rezulte aplicabilitatea acestui act de drept derivat.

15      Or, trebuie să se constate că procedurile specifice și riguroase prevăzute de directivele Uniunii

Europene privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice se
aplică numai contractelor a căror valoare depășește pragul prevăzut în mod expres în fiecare
dintre directivele respective. Astfel, normele acestor directive nu sunt aplicabile contractelor a
căror valoare nu atinge pragul stabilit de aceste directive (Hotărârea SECAP și Santorso,
C-147/06 și C-148/06, EU:C:2008:277, punctul 19, precum și jurisprudența citată). Prin urmare,
articolul 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18, pe care Curtea este invitată să îl interpreteze, nu
este aplicabil în litigiul principal. Astfel, valoarea fără TVA a contractului de achiziții publice
vizat este în jur de 58 600 de euro, în timp ce pragul relevant de aplicare a acestei directive,
astfel cum este stabilit la articolul 7 litera (b) al acesteia, este de 200 000 de euro.

16      Trebuie totuși să se considere că atribuirea unor contracte de achiziții publice care, având în

vedere valoarea lor, nu intră în domeniul de aplicare al directivei menționate este totuși supusă
normelor fundamentale și principiilor generale ale Tratatului FUE, în special principiilor egalității
de tratament și nediscriminării pe motiv de cetățenie sau de naționalitate, precum și obligației de
transparență care decurge din acestea, cu condiția ca aceste contracte să prezinte un interes
transfrontalier cert având în vedere anumite criterii obiective (a se vedea în acest sens
Hotărârea Ordine degli Ingegneri della Provincia di Lecce și alții, C-159/11, EU:C:2012:817,
punctul 23, precum și jurisprudența citată).

17      Or, deși instanța de trimitere nu se referă în mod direct la normele fundamentale și la principiile
generale ale dreptului Uniunii în decizia de trimitere, rezultă dintr-o jurisprudență constantă că,
pentru a oferi un răspuns util instanței care i-a adresat o întrebare preliminară, Curtea poate fi
pusă în situația de a lua în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a
făcut referire în enunțul întrebării sale preliminare (a se vedea în acest sens Hotărârea
Medipac – Kazantzidis, C-6/05, EU:C:2007:337, punctul 34).

18      În această privință, trebuie să se constate că instanța de trimitere nu a constatat existența

elementelor necesare pentru a permite Curții să verifice dacă în cauza principală există un
interes transfrontalier cert. Or, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din articolul 94 din
Regulamentul de procedură al Curții, aceasta trebuie să poată identifica într-o cerere de decizie
preliminară o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările, precum și a
legăturii existente în special între aceste circumstanțe și întrebările respective. În consecință,
constatarea existenței elementelor necesare pentru a permite verificarea existenței unui interes
transfrontalier cert, la fel ca, în general, ansamblul constatărilor care incumbă instanțelor
naționale și de care depinde aplicabilitatea unui act de drept derivat sau a dreptului primar al
Uniunii, ar trebui efectuată anterior sesizării Curții (a se vedea Hotărârea Azienda sanitaria
locale n. 5 „Spezzino” și alții, C-113/13, EU:C:2014:2440, punctul 47).

19      Cu toate acestea, datorită spiritului de cooperare care predomină în relațiile dintre instanțele
naționale și Curte în cadrul procedurii preliminare, lipsa unor astfel de constatări prealabile ale
instanței de trimitere cu privire la existența unui eventual interes transfrontalier cert nu conduce
în mod necesar la inadmisibilitatea cererii dacă Curtea, având în vedere elementele care rezultă
din dosar, consideră că este în măsură să ofere un răspuns util instanței de trimitere. Aceasta

15
 este situația în special atunci când decizia de trimitere conține suficiente elemente relevante
pentru aprecierea eventualei existențe a unui astfel de interes. Cu toate acestea, răspunsul
oferit de Curte intervine numai cu condiția ca instanța de trimitere să poată constata, pe baza
unei evaluări detaliate a tuturor elementelor relevante care privesc cauza principală, existența
unui interes transfrontalier cert în cauza principală (a se vedea în acest sens Hotărârea Azienda
sanitaria locale n. 5 „Spezzino” și alții, C-113/13, EU:C:2014:2440, punctul 48 și jurisprudența
citată).

20      În ceea ce privește criteriile obiective care pot indica existența unui interes transfrontalier cert,
Curtea a statuat deja că astfel de criterii ar putea fi, printre altele, valoarea de o anumită
importanță a contractului în cauză coroborată cu locul de executare a lucrărilor sau cu
caracteristicile tehnice ale contractului. În aprecierea sa globală cu privire la existența unui
interes transfrontalier cert, instanța de trimitere poate ține seama și de existența unor plângeri
formulate de operatori situați în alte state membre, cu condiția să se verifice că acestea sunt
reale, iar nu fictive (a se vedea Hotărârea Azienda sanitaria locale n. 5 „Spezzino” și alții,
C-113/13, EU:C:2014:2440, punctul 49, precum și jurisprudența citată).

21      În speță, în pofida valorii de piață reduse și a lipsei unei explicații din partea instanței de
trimitere, trebuie să se constate că contractul în discuție în litigiul principal ar putea prezenta un
interes transfrontalier cert, având în vedere situația de fapt din cauza principală, în special faptul
că această cauză privește furnizarea unor sisteme de calcul și materiale informatice cu un
procesor de referință al unei mărci internaționale.

22      Prin urmare, îi revine instanței de trimitere să aprecieze în mod circumstanțiat, ținând cont de
ansamblul elementelor pertinente ce caracterizează contextul în care se înscrie cauza cu care
este sesizată, dacă contractul în discuție în litigiul principal prezintă efectiv un interes
transfrontalier cert. Considerațiile care urmează sunt formulate sub această rezervă.

23      Prin urmare, întrebarea preliminară trebuie interpretată în sensul că privește, în cadrul unui
contract care nu intră sub incidența Directivei 2004/18, dar care prezintă un interes
transfrontalier cert, implicațiile normelor fundamentale și ale principiilor generale ale tratatului, în
special ale principiilor egalității de tratament și nediscriminării, precum și ale obligației de
transparență care rezultă din acestea.

24      Trebuie subliniat, în plus, că, în cauza principală, încetarea fabricării cu menținerea

disponibilității pe piață nu privește produsul prezentat de un ofertant, ci produsul la care se
referă specificația tehnică în litigiu. În consecință, întrebarea pertinentă nu este dacă, în lipsa
oricărei precizări în legătură cu acest subiect în documentele contractului în discuție în litigiul
principal, autoritatea contractantă poate solicita ca produsul propus de un ofertant să fie încă în
fabricație, ci dacă autoritatea contractantă care a definit o specificație tehnică în raport cu un
produs al unei anumite mărci poate, în cazul în care acest din urmă produs nu mai este fabricat,
să modifice această specificație referindu-se la produsul comparabil al aceleiași mărci care este
în fabricație la acel moment, ale cărui caracteristici sunt diferite.

25      În ceea ce privește principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de

transparență, statelor membre trebuie să li se recunoască o anumită marjă de apreciere în
scopul adoptării unor măsuri destinate să garanteze respectarea acestor principii, care sunt
obligatorii pentru autoritățile contractante în cadrul oricărei proceduri de atribuire a unui contract
de achiziții publice (a se vedea Hotărârea Serrantoni și Consorzio stabile edili, C-376/08,
EU:C:2009:808, punctele 31 și 32).

26      Obligația de transparență are ca scop în special să garanteze că este înlăturat riscul de arbitrar
din partea autorității contractante (a se vedea, în ceea ce privește articolul 2 din Directiva
2004/18, Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, C-599/10, EU:C:2012:191, punctul 25, precum
și jurisprudența citată).

27      Or, acest obiectiv nu ar fi atins dacă autoritatea contractantă ar putea să deroge de la condițiile
pe care ea însăși le-a stabilit. Astfel, acesteia îi este interzis să modifice criteriile de atribuire în
cursul procedurii de atribuire. Principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și

16
 obligația de transparență au, în acest sens, același efect în ceea ce privește specificațiile
tehnice.

28      Prin urmare, principiul egalității de tratament și obligația de transparență interzic autorității

contractante să respingă o ofertă care îndeplinește cerințele prevăzute în cererea de ofertă pe
baza unor motive care nu au fost prevăzute în cererea de ofertă menționată (Hotărârea
Medipac – Kazantzidis, C-6/05, EU:C:2007:337, punctul 54).

29      În consecință, autoritatea contractantă nu poate recurge, după publicarea unui anunț de
participare, la o modificare a specificației tehnice referitoare la un element al unui contract, cu
încălcarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării, precum și a obligației de
transparență. În această privință, este lipsit de relevanță dacă elementul la care se referă
această specificație mai este sau nu mai este în fabricație sau disponibil pe piață.

30      Trebuie, în consecință, să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 23 alineatul (8) din

Directiva 2004/18 nu este aplicabil unui contract de achiziții publice a cărui valoare nu atinge
pragul de aplicabilitate prevăzut de această directivă. În cadrul unui contract de achiziții publice
care nu intră sub incidența directivei menționate, dar care prezintă un interes transfrontalier cert,
aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, normele fundamentale și
principiile generale ale tratatului, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării,
precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că
autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de
participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

31      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la
instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de
judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților
menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a
contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, astfel cum a fost
modificată prin Regulamentul (UE) nr. 1251/2011 al Comisiei din 30 noiembrie 2011, nu
este aplicabil unui contract de achiziții publice a cărui valoare nu atinge pragul de
aplicabilitate prevăzut de această directivă. În cadrul unui contract de achiziții publice
care nu intră sub incidența directivei menționate, dar care prezintă un interes
transfrontalier cert, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere,
normele fundamentale și principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile
egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă
din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o
ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu
sunt prevăzute în anunțul menționat.

ORDONANȚA CURȚII (Camera a noua)

6 februarie 2020 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Achiziții

publice – Directiva 2014/24/UE – Articolul 10 litera (h) – Articolul 12 alineatul (4) –
Excluderi specifice pentru contractele de servicii – Servicii de apărare civilă, de protecție
civilă și de prevenire a pericolelor – Organizații sau asociații nonprofit – Serviciu de transport
17
sanitar obișnuit și de urgență – Legislație regională care impune cu prioritate recurgerea la un
parteneriat între autoritățile contractante – Libertatea statelor membre în ceea ce privește
alegerea modului de prestare a serviciilor – Limite – Obligația de motivare”

În cauza C-11/19,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), prin decizia din 26 iulie 2018, primită de Curte la
7 ianuarie 2019, în procedura
Azienda ULSS n. 6 Euganea
împotriva
Pia Opera Croce Verde Padova,
cu participarea:
Azienda Ospedaliera di Padova,
Regione Veneto,
Croce Verde Servizi,
CURTEA (Camera a noua),
compusă din domnul S. Rodin, președinte de cameră, și domnii D. Šváby (raportor) și
N. Piçarra, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez-Bordona,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Pia Opera Croce Verde Padova, de A. Veronese și de R. Colagrande, avvocati;
– pentru guvernul român, de C.-R. Canțăr și de S.-A. Purza, în calitate de agenți;
–pentru Comisia Europeană, de G. Gattinara, de P. Ondrůšek și de L. Haasbeek, în calitate de
agenți,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin
ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță

1Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 10 litera (h) din Directiva

2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind
achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65) coroborat
cu considerentul (28) al acestei directive, precum și a articolului 12 alineatul (4) din directiva
menționată.
2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Azienda ULSS n. 6 Euganea
(Agenția unitate locală socio-sanitară nr. 6 Euganea, Italia) (denumită în continuare „AULSS
n. 6”), pe de o parte, și Pia Opera Croce Verde Padova (Opera caritabilă Crucea Verde din

18
Padova, Italia) (denumită în continuare „Croce Verde”), pe de altă parte, în legătură cu
atribuirea serviciului de transport sanitar cu ambulanța al pacienților cu hemodializă de către
AULSS n. 6 și Azienda Ospedaliera di Padova (Centrul spitalicesc din Padova, Italia).
Cadrul juridic

Directiva 2014/24

3Considerentele (2), (5), (28), (31) și (33) ale Directivei 2014/24 enunță:
„(2)Achizițiile publice joacă un rol-cheie în strategia Europa 2020, prezentată în Comunicarea
Comisiei [Europene] din 3 martie 2010 intitulată «Europa 2020, O strategie europeană
pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii» […], reprezentând unul
dintre instrumentele de piață care trebuie utilizate pentru realizarea unei creșteri
inteligente, durabile și favorabile incluziunii, asigurând în același timp o utilizare cât mai
eficientă a fondurilor publice. În acest scop, normele în materie de achiziții publice
adoptate prin Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului [din
31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în
sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (JO 2004, L 134, p. 1, Ediție
specială, 06/vol. 8, p. 3) și Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a
Consiliului [din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a
contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134,
p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116)] ar trebui revizuite și modernizate pentru a crește
eficiența cheltuielilor publice, a facilita participarea întreprinderilor mici și mijlocii
(IMM-uri) la achizițiile publice și a permite achizitorilor să utilizeze mai eficient
achizițiile publice în sprijinul unor obiective societale comune. Totodată, este necesar ca
anumite noțiuni și concepte de bază să fie clarificate pentru a asigura securitatea juridică
și a încorpora anumite aspecte ale jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii
Europene în acest domeniu.
[…]
(5 Ar trebui reamintit că prezenta directivă nu obligă sub nicio formă statele membre să
)
contracteze sau să externalizeze furnizarea de servicii pe care doresc să le pună la
dispoziție ele însele sau să le organizeze prin alte mijloace decât prin contracte de achiziții
publice în sensul prezentei directive. […]
[…]
(28 Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice anumitor servicii de urgență atunci când sunt
)
prestate de organizații sau asociații nonprofit, întrucât caracterul special al acestor
organizații ar fi greu de menținut în cazul în care furnizorii de servicii ar fi selectați în
conformitate cu procedurile prevăzute de prezenta directivă. Cu toate acestea, excluderea
nu ar trebui să depășească strictul necesar. Prin urmare, ar trebui să se precizeze în mod
explicit că serviciile de ambulanță pentru transportul pacienților nu ar trebui să fie
excluse. În acest context, este necesar, prin urmare, să se precizeze că Grupa 601 CPV
[Common Procurement Vocabulary (Vocabularul comun privind achizițiile publice)]
«Servicii de transport terestru» nu include serviciile de ambulanță, care sunt incluse în
clasa 8514 CPV. Prin urmare, ar trebui să se clarifice că serviciile care fac obiectul
codului 85143000-3 al CPV și care cuprind în mod exclusiv servicii de ambulanță pentru
transportul pacienților ar trebui să facă obiectul regimului specific stabilit pentru servicii
sociale și de altă natură (denumit în continuare «regimul moderat»). Prin urmare,

19
 contractele mixte de furnizare a serviciilor de ambulanță în general ar face, de asemenea,
obiectul regimului moderat, dacă valoarea serviciilor de ambulanță pentru transportul
pacienților ar fi mai mare decât valoarea celorlalte servicii de ambulanță.
[…]
(31 Există un nivel considerabil de incertitudine juridică cu privire la măsura în care
)
contractele încheiate între entități din sectorul public ar trebui să facă obiectul normelor
privind achizițiile publice. Jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene
face obiectul unor interpretări divergente între statele membre și chiar între autoritățile
contractante. Prin urmare, este necesar să se clarifice cazurile în care contractele încheiate
în cadrul sectorului public nu sunt supuse aplicării normelor privind achizițiile publice.
Această clarificare ar trebui să fie ghidată de principiile stabilite în jurisprudența relevantă
a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Simplul fapt că ambele părți la un acord sunt
autorități publice nu exclude în sine aplicarea normelor privind achizițiile publice. Cu
toate acestea, aplicarea normelor privind achizițiile publice nu ar trebui să interfereze cu
libertatea autorităților publice de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu public atribuite
acestora prin utilizarea resurselor proprii, care include posibilitatea cooperării cu alte
autorități publice.
Ar trebui garantat faptul că situațiile de cooperare public-public scutite nu au ca rezultat o
denaturare a concurenței în raport cu operatorii economici privați în măsura în care
situează un furnizor privat de servicii într-o poziție de avantaj față de concurenții săi.
[…]
(33 Autoritățile contractante ar trebui să poată opta să furnizeze în comun serviciile publice
)
prin cooperare, fără să fie obligate să utilizeze o formă juridică anume. O astfel de
cooperare ar putea cuprinde toate tipurile de activități legate de îndeplinirea serviciilor și a
responsabilităților atribuite sau asumate de autoritățile participante, cum ar fi atribuțiile
obligatorii sau voluntare ale autorităților locale sau regionale sau serviciile atribuite
organismelor specifice de drept public. Serviciile furnizate de diferitele autorități
participante nu trebuie să fie în mod obligatoriu identice; ele pot fi și complementare.
Contractele de furnizare comună de servicii publice nu ar trebui să facă obiectul aplicării
normelor prevăzute de prezenta directivă, cu condiția să fie încheiate exclusiv între
autorități contractante, cu condiția ca punerea în aplicare a respectivei cooperări să fie
reglementată exclusiv în baza considerațiilor legate de interesul public și astfel încât
niciun furnizor privat de servicii să nu se afle într-o poziție de avantaj față de concurenții
săi.
În vederea îndeplinirii acestor condiții, cooperarea ar trebui să se bazeze pe un concept
cooperatist. O astfel de cooperare nu obligă toate autoritățile participante să își asume
îndeplinirea principalelor obligații contractuale atât timp cât există angajamente de a
contribui la îndeplinirea prin cooperare a serviciului public în cauză. În plus, punerea în
aplicare a cooperării, inclusiv eventualele transferuri financiare între autoritățile
contractante participante, ar trebui să fie reglementată exclusiv de considerații legate de
interesul public.”
4Articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din această directivă definește „organismul de drept
public” astfel:
„organismele care au toate caracteristicile următoare:
(a sunt înființate în scopul specific de a răspunde unor necesități de interes general, fără
)

20
 caracter industrial sau comercial;
(b) au personalitate juridică;
(c sunt finanțate, în cea mai mare parte, de către stat, autorități regionale sau locale sau alte
)
organisme de drept public; sau administrarea lor face obiectul supravegherii de către
autoritățile sau organismele respective sau au un consiliu de administrație, de conducere
sau de supraveghere alcătuit din membri desemnați în proporție de peste 50 % de către stat,
de autorități regionale sau locale sau de alte organisme de drept public;”.
5Capitolul Idin directiva menționată, intitulat „Domeniul de aplicare și definiții”, conține o
secțiune 3 consacrată „[e]xcluderi[lor]”, care cuprinde articolele 7-12 din aceeași directivă.
6Articolul 10 din Directiva 2014/24, intitulat „Excluderi specifice pentru contractele de
servicii”, prevede:
„Prezenta directivă nu se aplică contractelor de achiziții publice de servicii care au ca obiect:
[…]
(h servicii de apărare civilă, protecție civilă și prevenirea pericolelor prestate de organizații
)
sau asociații nonprofit și care intră sub incidența codurilor CPV 75250000-3 [Servicii de
pompieri și de salvare], 75251000-0 [Servicii de pompieri], 75251100-1 [Servicii de
stingere a incendiilor], 75251110-4 [Servicii de prevenire a incendiilor], 75251120-7
[Servicii de combatere a incendiilor în păduri], 75252000-7 [Servicii de salvare],
75222000-8 [Servicii de apărare civilă], 98113100-9 [Servicii privind siguranța nucleară]
și 85143000-3 [Servicii de ambulanță], cu excepția serviciilor de ambulanță pentru
transportul pacienților;
[…]”
7Articolul 12 din această directivă, intitulat „Contracte de achiziții publice încheiate între
entități din sectorul public”, prevede:
„(1)   Un contract de achiziții publice atribuit de o autoritate contractantă unei persoane
juridice de drept privat sau public nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive în
cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
(a autoritatea contractantă exercită asupra persoanei juridice în cauză un control similar celui
)
pe care îl exercită asupra propriilor servicii;
(b peste 80 % din activitățile persoanei juridice controlate sunt efectuate în vederea
)
îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt încredințate de către autoritatea contractantă care o
controlează sau de către alte persoane juridice controlate de respectiva autoritate
contractantă; și
(c nu există participare privată directă la capitalul persoanei juridice controlate, cu excepția
)
formelor de participare nemajoritare sau nedecisive a capitalului privat cerute de
dispozițiile legislative naționale, în conformitate cu tratatele, care nu exercită o influență
decisivă asupra persoanei juridice controlate.
[…]
(4)   Un contract încheiat exclusiv între două sau mai multe autorități contractante nu intră în
domeniul de aplicare al prezentei directive în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile
următoare:
(a contractul instituie sau pune în aplicare o cooperare între autoritățile contractante
)
participante, cu scopul de a asigura că prestarea serviciilor publice pe care trebuie să o

21
 efectueze se realizează în vederea îndeplinirii obiectivelor comune;
(b punerea în aplicare a respectivei cooperări este reglementată exclusiv în baza
)
considerațiilor și a cerințelor legate de interesul public; și
(c autoritățile contractante participante desfășoară pe piața liberă sub 20 % din activitățile
)
vizate de cooperare.
[…]”
8Regimul moderat menționat în considerentul (28) al directivei respective este definit la
articolele 74-77 din această directivă.

Dreptul italian

9Articolul 15,
consacrat „[a]cordurilor dintre administrațiile publice”, din legge n. 241 –
Nuove norme in materia di procedimento amministrativo e di diritto di accesso ai documenti
amministrativi (Legea nr. 241 privind noile norme privind procedura administrativă și
dreptul de acces la documentele administrative) din 7 august 1990 (GURI nr. 192 din
18 august 1990), în versiunea aplicabilă faptelor din cauza principală (denumită în continuare
„Legea nr. 241/1990”), prevede la alineatul 1:
„În afara cazurilor prevăzute la articolul 14, administrațiile publice pot încheia întotdeauna
acorduri cu privire la o cooperare în cadrul unor activități de interes comun.”
1 Articolul 5, intitulat „Principii comune în materie de excludere pentru concesiunile,
0
contractele de achiziții publice și acordurile dintre organismele publice și autoritățile
contractante în cadrul sectorului public”, din decreto legislativo n. 50 – Codice dei contratti
pubblici (Decretul legislativ nr. 50 privind Codul contractelor publice) din 18 aprilie 2016
(supliment ordinar la GURI nr. 91 din 19 aprilie 2016, denumit în continuare „Codul
contractelor publice”) prevede la alineatul 6:
„Un acord încheiat exclusiv între două sau mai multe autorități contractante nu intră în
domeniul de aplicare al prezentului cod în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile
următoare:
a contractul instituie sau pune în aplicare o cooperare între autoritățile contractante sau
)
entitățile publice contractante participante, cu scopul de a asigura că prestarea serviciilor
publice pe care trebuie să o efectueze se realizează în vederea îndeplinirii obiectivelor
comune;
b punerea în aplicare a respectivei cooperări este reglementată exclusiv în baza
)
considerațiilor și a cerințelor legate de interesul public; și
c autoritățile contractante sau entitățile publice contractante participante desfășoară pe piața
)
liberă sub 20 % din activitățile vizate de cooperare.”
1 Articolul 17 din acest cod, care se intitulează „Excluderi specifice pentru contractele de
1
achiziții și concesiunea de servicii”, prevede la alineatul 1:
„Dispozițiile prezentului cod nu se aplică contractelor de achiziții publice și concesiunilor
de servicii care au ca obiect:
[…]
h servicii de apărare civilă, protecție civilă și prevenirea pericolelor prestate de organizații
)
sau asociații nonprofit și care intră sub incidența codurilor CPV 75250000-3 [Servicii de
pompieri și de salvare], 75251000-0 [Servicii de pompieri], 75251100-1 [Servicii de
22
 stingere a incendiilor], 75251110-4 [Servicii de prevenire a incendiilor], 75251120-7
[Servicii de combatere a incendiilor în păduri], 75252000-7 [Servicii de salvare],
75222000-8 [Servicii de apărare civilă], 98113100-9 [Servicii privind siguranța nucleară]
și 85143000-3 [Servicii de ambulanță], cu excepția serviciilor de ambulanță pentru
transportul pacienților;
[…]”
1 Decreto legislativo n. 117 – Codice del Terzo settore (Decretul legislativ nr. 117 privind
2
Codul sectorului terțiar) din 3 iulie 2017 (supliment ordinar la GURI nr. 179 din 2 august
2017) prevede la alineatul 1 al articolului 57, intitulat „Serviciul de transport sanitar de
extremă urgență și de urgență”:
„Serviciile de transport de extremă urgență și de urgență cu ambulanța pot fi atribuite cu
prioritate, prin convenție, unor organizații de voluntariat înscrise de cel puțin șase luni în
registrul național unic al sectorului terțiar, care face parte dintr-o rețea asociativă prevăzută
la articolul 41 alineatul 2, și agreate în conformitate cu reglementarea regională aplicabilă,
dacă este cazul, atunci când, având în vedere natura specifică a serviciilor, atribuirea directă
garantează executarea serviciilor de interes general în cadrul unui sistem care contribuie
efectiv la un obiectiv social și care urmărește obiective de solidaritate, în condiții de
eficacitate economică și de adecvare, precum și cu respectarea principiilor transparenței și
nediscriminării.”
1 Legge regionale n. 26 – Disciplina del sistema regionale di trasporto sanitario di soccorso ed
3
emergenza (Legea regională nr. 26 privind reglementarea sistemului regional de transport
sanitar de salvare și de intervenție de urgență) din 27 iulie 2012 (Bollettino Ufficiale della
Regione del Veneto nr. 61 din 3 august 2012, denumită în continuare „Legea regională
nr. 26/2012”) instituie „sistemul regional de transport de salvare și de urgență cu
ambulanța”.
1 Articolul 1 din această lege, intitulat „Obiectul și finalitățile”, prevede:
4
„1.   Regiunea Veneto [(Italia)] reglementează sistemul regional de transport de salvare și de
urgență cu ambulanța acordând instituțiilor sanitare și asociațiilor autorizate și acreditate
posibilitatea de a participa la executarea activităților de transport de salvare și de urgență cu
caracter intrinsec medical, ținând seama de repartizarea lor geografică, de înrădăcinarea
acestora în structurile sociale și medicale din Veneto, precum și de valorile de eficiență și de
calitate a serviciului prestat, în interesul general și cu respectarea principiilor universalității,
solidarității, economiei și adecvării.”
1 Articolul 2 din legea menționată, intitulat „Definiții”, prevede la alineatul 1:
5
„În sensul prezentei legi, este definită drept [«]transport de salvare și de urgență cu
ambulanța[»] activitatea efectuată prin intermediul vehiculelor de salvare de către personal,
medical sau diferit de acesta, însărcinat cu respectivul serviciu, în exercitarea următoarelor
atribuții:
a serviciile de transport de urgență efectuate prin intermediul vehiculelor de salvare și
)
dirijate de centralele operaționale de coordonare a [Servizio urgenze ed emergenze
mediche (Serviciul medical de urgență) (SUEM)];
b serviciile de transport prevăzute în cadrul [livelli essenziali di assistenza (niveluri esențiale
)
de asistență) (LEA)] efectuate prin intermediul vehiculelor de salvare;
c serviciile de transport în cadrul cărora patologia pacientului impune utilizarea exclusivă a
)
unui vehicul de salvare și, pe durata transportului, necesită asistența personalului medical

23
 sau a personalului format în acest scop, precum și asigurarea continuității îngrijirilor.”
1 Potrivit articolului 4 din Legea regională nr. 26/2012, care privește „[l]ista regională”:
6
„1.   În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, consiliul regional
aprobă o listă regională în care, într-o primă etapă, sunt înscrise instituțiile sanitare și
asociațiile deja autorizate care efectuează activitatea de transport de salvare și de urgență cu
ambulanța pe teritoriul regional de cel puțin cinci ani, în numele [unità locali
socio-sanitarie (unități[lor] locale socio-sanitare) (ULSS)] competente în teritoriu, pe baza
contractelor și/sau a convențiilor specifice încheiate în acest scop și care îndeplinesc
condițiile de autorizare prevăzute de [legge regionale n. 22 – Autorizzazione e
accreditamento delle strutture sanitarie, socio-sanitarie e sociali (Legea regională nr. 22 de
autorizare și acreditare a unor instalații sanitare, socio-sanitare și sociale) din 16 august
2002 (Bollettino Ufficiale della Regione del Veneto n. 82)], cu modificările ulterioare, cu
respectarea reglementării europene în materia libertății de stabilire și a liberei circulații a
serviciilor.
2.   Pe lângă persoanele menționate la alineatul 1, sunt înscrise pe lista regională prevăzută
la același alineat comitetele Crucii Roșii Italiene (CRI), în urma unui acord specific încheiat
cu comitetul regional Veneto al aceleiași organizații, precum și Istituti Pubblici di
Assistenza e Beneficienza (institutele publice de asistență și de binefacere) (IPAB), care
efectuează activități de transport de salvare și de urgență cu ambulanța, în urma unui acord
sau a unei declarații care ține loc de acord referitoare la îndeplinirea condițiilor de autorizare
prevăzute de Legea regională [nr. 22], cu modificările ulterioare, precum și a condițiilor
indicate de consiliul regional, în temeiul articolului 3 alineatul 2, cu respectarea
reglementării europene în materia libertății de stabilire și a liberei circulații a serviciilor.
3.   Lista regională menționată la alineatul 1 este actualizată în fiecare an, împreună cu
unitățile medicale noi și asociațiile care îndeplinesc condițiile de autorizare și de acreditare
prevăzute de Legea regională [nr. 22], cu modificările succesive.
4.   Persoanele înscrise pe lista regională sunt supuse unor verificări periodice prin care se
urmărește stabilirea faptului că aceste condiții sunt îndeplinite în continuare.”
1 Articolul 5 din legea menționată, referitor la „[o]rganizarea activității de transport de salvare
7
și de urgență cu ambulanța”, prevede:
„1.   Activitatea de transport de salvare și de urgență cu ambulanța este efectuată de [ULSS],
precum și de persoanele înscrise pe lista regională prevăzută la articolul 4.
2.   Raporturile cu [ULSS], precum și modalitățile potrivit cărora persoanele înscrise pe lista
regională menționată la articolul 4 participă la activitatea de salvare și de urgență sunt
reglementate de convenții specifice încheiate pe baza unui model tip aprobat de consiliul
regional și publicate în conformitate cu dispozițiile reglementării naționale și europene în
vigoare în materie de achiziții publice.
3.   Convențiile menționate la alineatul 2 prevăd un sistem de buget definit conform unor
criterii întemeiate pe aplicarea unor costuri standard stabilite de consiliul regional și
actualizat o dată la trei ani.
[…]
5.   Dacă activitatea de transport de ambulanță și de urgență cu ambulanța nu poate fi
asigurată de persoanele înscrise pe lista regională prevăzută la articolul 4, [ULSS] pot să o
încredințeze unor persoane determinate, cu titlu oneros, prin intermediul unor proceduri de
atribuire a contractelor de achiziții publice, cu respectarea dispozițiilor reglementării

24
 naționale și europene în vigoare în materie de achiziții publice, care îndeplinesc cerințele ce
permit garantarea unor niveluri adecvate de calitate și valorificarea funcției sociale a
serviciului.”
Litigiul principal și întrebările preliminare

1 În anul 2017, AULSS n. 6 a lansat o cerere de ofertă în vederea atribuirii, potrivit criteriului
8
ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, a contractului privind serviciul
de transport sanitar cu ambulanța al pacienților cu hemodializă, pentru o durată de cinci ani,
cu posibilitatea prelungirii cu un an (denumită în continuare „cererea de ofertă în litigiu”).
Valoarea anuală a acestui contract era estimată la 5043560 de euro, care corespundea,
pentru perioada de cinci ani, sumei de 25217800 de euro.
1 Croce Verde a contestat la Tribunale amministrativo regionale del Veneto (Tribunalul
9
Administrativ Regional din Veneto, Italia) decizia AULSS n. 6 de a opta mai curând pentru
atribuirea unui contract de achiziții publice decât pentru un parteneriat între entități din
sectorul public. Astfel, atunci când condițiile necesare pentru a încheia un astfel de
parteneriat sunt îndeplinite, Legea regională nr. 26/2012 ar impune încheierea unei
convenții reglementate de articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24 și de articolul 5
alineatul 6 din Codul contractelor publice, cu organismul public autorizat, fără a fi necesar
să se aibă în vedere atribuirea unui contract de achiziții publice sau a unui contract de
achiziții publice supus regimului simplificat, astfel cum este prevăzut la articolul 10
litera (h) din această directivă și la articolul 17 alineatul 1 litera h) din codul menționat.
2 În această privință, Croce Verde arată că nu este o simplă asociație de drept privat care face
0
de voluntariat, ci o instituție publică neeconomică, mai precis, un IPAB. Cu acest titlu, ea ar
participa de mai bine de un secol la asistența sanitară a locuitorilor de pe teritoriul Padovei
(Italia), asigurând în principal transportul, fără scop lucrativ, al răniților și al bolnavilor.
Acesteia i s-ar fi atribuit de altfel serviciul de urgență și de extremă urgență medicală al
AULSS nr.o6 printr-o convenție încheiată la 22 decembrie 2017, în temeiul Legii regionale
nr. 26/2012. Pe de altă parte, în urma unei cereri de ofertă lansate în anul 2010, care fusese
prelungită de două ori și care a expirat la 31 martie 2018, serviciul de transport obișnuit i-ar
fi fost de asemenea atribuit.
2 Tribunale amministrativo regionale del Veneto (Tribunalul Administrativ Regional din
1
Veneto) a considerat însă că articolele 10 și 74 din Directiva 2014/24, precum și articolul 17
alineatul 1 litera h) din Codul contractelor de achiziții publice prevedeau atribuirea
contractului de transport cu ambulanța cu caracter neurgent prin intermediul unei cereri de
ofertă.
2 Întrucât această instanță a admis totuși motivul întemeiat pe lipsa abilitării AULSS n. 6 de a
2
organiza cererea de ofertă în litigiu, aceasta din urmă a declarat apel cu privire la acest
aspect împotriva hotărârii pronunțate de Tribunale amministrativo regionale del Veneto
(Tribunalul Administrativ Regional din Veneto) la instanța de trimitere, și anume Consiglio
di Stato (Consiliul de Stat, Italia).
2 Instanța de trimitere a respins apelul principal, dar trebuie încă să se pronunțe cu privire la
3
apelul incident în cadrul căruia Croce Verde reiterează argumentația pe care o invocase în
primă instanță.
2 Instanța de trimitere apreciază că trebuie să se distingă, pe de o parte, serviciul de salvare
4
sanitară de extremă urgență și, pe de altă parte, serviciul de transport cu ambulanța.
Articolul 10 din Directiva 2014/24 coroborat cu considerentul (28) al acesteia din urmă,
25
 precum și articolul 17 alineatul 1 litera h) din Codul contractelor de achiziții publice ar
exclude din normele de atribuire a contractelor de achiziții publice serviciul de salvare
sanitară de extremă urgență care constă, pentru organizații fără scop lucrativ, în transportul
cu ambulanța și în a da primul ajutor unui pacient aflat într-o situație de extremă urgență. În
schimb, serviciul de transport cu ambulanța care nu are caracter de urgență ar fi, în ceea ce
îl privește, supus „regimului simplificat” prevăzut la articolele 74-77 din Directiva 2014/24,
întrucât, precum în cauza principală, valoarea sa este cel puțin egală cu pragul de 750000 de
euro prevăzut de Directiva 2014/24.
2 În aceste condiții, articolul 5 din Legea regională nr. 26/2012 ar prevedea că, atunci când nu
5
este efectuat în mod direct de ULSS, transportul „de salvare și de urgență” cu ambulanța
trebuie să fie efectuat de persoane înscrise pe lista regională prevăzută la articolul 4 din
legea menționată și că relațiile cu aceste ULSS, precum și modalitățile de executare a
serviciului menționat sunt reglementate prin convenții ad-hoc. În plus, contractul privind
activitatea de transport sanitar de salvare și de urgență cu ambulanța nu ar putea fi atribuit în
urma unei licitații publice decât atunci când această activitate nu poate fi asigurată de
persoanele înscrise pe respectiva listă regională.
2 De altfel, în temeiul articolului 2 din Legea regională nr. 26/2012, regimul de atribuire a
6
contractului privind serviciul de „transport de salvare și de urgență” ar avea ca domeniu de
aplicare activitatea exercitată cu vehicule de salvare prin intermediul, printre altele, al
personalului de sănătate, care constă în special în „servicii de transport prevăzute în cadrul
nivelurilor esențiale de preluare (LEA), efectuate prin intermediul unor vehicule de
ambulanță”, și în „servicii de transport în cadrul cărora patologia pacientului impune
exclusiv utilizarea unui vehicul de salvare și, pe durata călătoriei, necesită asistența unui
personal sanitar sau a unui personal format în acest scop, precum și garantarea continuității
asistenței medicale”. Potrivit instanței de trimitere, activitățile acoperite de regimul
menționat ar fi, prin urmare, în special în ultimul caz, activități care par să țină nu de
transportul de urgență, ci de transportul obișnuit de pacienți.
2 În consecință, instanța de trimitere consideră că serviciul în discuție în litigiul principal
7
poate fi calificat drept „serviciu de transport obișnuit” sau drept „serviciu de transport
sanitar de salvare”, iar nu drept „serviciu de transport sanitar de extremă urgență”. În
consecință, conform articolului 5 din Legea regională nr. 26/2012, instanța de trimitere
consideră că autoritatea contractantă nu ar putea recurge la o cerere de ofertă decât în cazul
în care nu se poate efectua o atribuire directă a contractului prin intermediul unei convenții.
2 Instanța de trimitere are însă îndoieli cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a
8
articolului 5 din Legea regională nr. 26/2012 atunci când această dispoziție este aplicată
pentru alte servicii decât serviciile de transport sanitar de salvare și de urgență. Această
îndoială ar privi de altfel și ipoteza în care atribuirea directă a contractului ar constitui
punerea în aplicare a unui parteneriat între autoritățile contractante.
2 Instanța de trimitere arată că, în temeiul articolului 15 din Legea nr. 241/1990, organismele
9
publice pot utiliza întotdeauna instrumentul convenției pentru a încheia între ele acorduri
care urmăresc să delimiteze desfășurarea în cooperare a activității de interes comun. Cu
toate acestea, o astfel de colaborare între organismele publice nu poate repune în discuție
obiectivul principal al normelor Uniunii aplicabile în materia contractelor de achiziții
publice, și anume libera circulație a serviciilor și deschiderea spre o concurență
nedenaturată în toate statele membre.
3 Articolul 5 alineatul 6 din Codul contractelor de achiziții publice ar confirma excluderea de
0
la aplicarea normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice atunci când sunt

26
 întrunite condițiile pe care le prevede. Or, aceasta ar fi situația în speță. Astfel, AULSS n. 6
și Croce Verde ar avea ca obiective comune să solicite participarea persoanelor înscrise pe
lista regională prevăzută la articolul 4 din Legea regională nr. 26/2012 și să încurajeze
voluntariatul. În plus, Croce Verde ar fi înscrisă pe lista regională menționată în calitatea sa
de IPAB. În sfârșit, aceasta ar exercita o parte minimă din activitatea sa pe piața serviciului
de transport sanitar de salvare și de urgență.
3 Instanța de trimitere arată însă că articolul 15 din Legea nr. 241/1990 și articolul 5
1
alineatul 6 din Codul contractelor de achiziții publice se limitează la a prezenta parteneriatul
dintre entitățile care aparțin sectorului public ca alternativă la atribuirea unui contract de
achiziții publice și că acestea nu pot să o impună ca modalitate prioritară. Acordul dintre
administrațiile contractante ar fi, prin urmare, o opțiune deschisă autorităților contractante și
ar impune formarea unei înțelegeri bilaterale între părțile contractante. Ar rezulta că o
autoritate contractantă ar putea numai să își exprime voința de a încheia un astfel de
parteneriat, fără a putea constrânge o altă autoritate contractantă să opteze pentru această
opțiune. Instanța de trimitere arată în această privință că, în speță, AULSS n. 6 nu a
intenționat să se prevaleze de această posibilitate întrucât a decis să lanseze cererea de ofertă
în litigiu.
3 Pe de altă parte, instanța de trimitere consideră că articolul 5 din Legea regională
2
nr. 26/2012 nu poate obliga autoritatea contractantă să își motiveze alegerea de a atribui
contractul privind serviciul în discuție în litigiul principal prin intermediul unei cereri de
ofertă. Astfel, o asemenea cerință de motivare nu s-ar justifica decât în ipoteza în care
autoritatea contractantă ar intenționa să recurgă la o atribuire directă, la finalul unor
negocieri bilaterale, întrucât un astfel de demers nu ar permite să se dispună de elemente de
comparație destinate să identifice oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
3 În schimb, procedura de cerere de ofertă ar garanta respectarea principiilor dreptului
3
Uniunii, cum sunt principiile imparțialității, publicității, transparenței, participării și
egalității de tratament, prin compararea mai multor oferte în lumina criteriului ofertei celei
mai avantajoase din punct de vedere economic.
3 Astfel, întrucât dreptul Uniunii nu califică interesele generale diferite și concomitente,
4
precum punerea în valoare a voluntariatului, recurgerea la atribuirea directă a contractului
prin intermediul unei convenții nu se poate justifica. Acesta ar fi cazul în speță, din moment
ce Croce Verde susține că este singura persoană autorizată în regiunea Veneto care are
calitatea de instituție publică, ceea ce ar exclude orice concurență și comparație între
potențialii operatori interesați de prestarea serviciului în discuție în litigiul principal. În
schimb, la fel ca alte organizații de voluntariat înscrise pe lista regională prevăzută la
articolul 4 din Legea regională nr. 26/2012, Croce Verde ar avea pe deplin dreptul, în
calitate de operator economic, de a participa la cererea de ofertă în litigiu și ar putea astfel
invoca în acest cadru caracterul avantajos al ofertei sale.
3 În acest context, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea
5
cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1 În cazul în care ambele părți sunt entități publice, considerentul (28) al Directivei
)
[2014/24], articolul 10 și articolul 12 alineatul (4) din aceasta se opun aplicabilității
articolului 5 coroborat cu articolele 1, 2, 3 și 4 din Legea regională [nr. 26/2012], în
temeiul parteneriatului public-public prevăzut la articolul 12 alineatul (4) [din această
directivă], la articolul 5 alineatul 6 din [Codul contractelor de achiziții publice] și la
articolul 15 din Legea nr. 241/1990?
2 În cazul în care ambele părți sunt entități publice, considerentul (28) al Directivei

27
 ) [2014/24], articolul 10 și articolul 12 alineatul (4) din aceasta se opun aplicabilității
dispozițiilor Legii regionale [nr. 26/2012], în temeiul parteneriatului public-public
prevăzut la articolul 12 alineatul (4) [din această directivă], la articolul 5 alineatul 6 din
[Codul contractelor de achiziții publice] și la articolul 15 din Legea nr. 241/1990, în sensul
limitat că obligă autoritatea contractantă să indice motivele alegerii de a atribui serviciul
de transport sanitar obișnuit prin procedură de cerere de ofertă, iar nu prin atribuire directă
prin convenție?”
Cu privire la întrebările preliminare

3 În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la o

6
întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau
atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea,
la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să
decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
37 Se impune aplicarea acestei dispoziții în cadrul prezentei cauze.

Cu privire la prima întrebare

3 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească

8
dacă articolul 10 litera (h) și articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24 trebuie
interpretate în sensul că se opun unei reglementări regionale care condiționează atribuirea
unui contract de achiziții publice de împrejurarea că un parteneriat între entități din sectorul
public nu permite asigurarea serviciului de transport sanitar obișnuit.
3 Astfel cum a arătat Curtea în Hotărârea din 3 octombrie 2019, Irgita (C-285/18, denumită în
9
continuare „Hotărârea Irgita, EU:C:2019:829, punctul 41), Directiva 2014/24 are ca obiect,
după cum se arată în considerentul (1) al acesteia, coordonarea procedurilor naționale de
atribuire a contractelor care depășesc un anumit cuantum.
4 Din cuprinsul punctului 43 din Hotărârea Irgita rezultă că articolul 12 alineatul (1) din
0
această directivă, referitor la operațiunile interne, denumite și „contracte in house”, care se
limitează, așadar, la a preciza condițiile pe care o autoritate contractantă trebuie să le
respecte atunci când dorește să încheie o operațiune internă, are ca efect numai abilitarea
statelor membre să excludă o astfel de operațiune din domeniul de aplicare al Directivei
2014/24.
4 În consecință, această dispoziție nu poate priva statele membre de libertatea de a privilegia
1
un mod de prestare a serviciilor, de executare a unor lucrări sau de aprovizionare cu bunuri
în detrimentul celorlalte. Astfel, această libertate implică o alegere care se efectuează într-un
stadiu anterior celui al atribuirii unui contract și care, prin urmare, nu poate intra în
domeniul de aplicare al Directivei 2014/24 (Hotărârea Irgita, punctul 44).
4 Libertatea statelor membre în ceea ce privește alegerea modului de prestare a serviciilor prin
2
care autoritățile contractante vor putea să își satisfacă propriile necesități decurge deopotrivă
din considerentul (5) al Directivei 2014/24, în care se arată că „prezenta directivă nu obligă
sub nicio formă statele membre să contracteze sau să externalizeze furnizarea de servicii pe
care doresc să le pună la dispoziție ele însele sau să le organizeze prin alte mijloace decât
prin contracte de achiziții publice în sensul prezentei directive”, consacrând astfel
jurisprudența Curții anterioară respectivei directive (Hotărârea Irgita, punctul 45).

28
4 Astfel, după cum Directiva 2014/24 nu obligă statele membre să recurgă la o procedură de
3
atribuire a unui contract de achiziții publice, aceasta nu le poate constrânge nici să recurgă
la o operațiune internă atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 12
alineatul (1) (Hotărârea Irgita, punctul 46).
4 De altfel, după cum a arătat Curtea la punctul 47 din Hotărârea Irgita, libertatea lăsată astfel
4
statelor membre este mai clar evidențiată la articolul 2 alineatul (1) din Directiva
2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind
atribuirea contractelor de concesiune (JO 2014, L 94, p. 1), potrivit căruia:
„Prezenta directivă recunoaște principiul libertății administrative a autorităților naționale,
regionale și locale în conformitate cu dreptul intern și cu dreptul Uniunii. Autoritățile
respective au libertatea de a decide cel mai bun mod de a administra executarea lucrărilor
sau prestarea serviciilor, pentru a asigura un nivel ridicat al calității, siguranței și
accesibilității, egalitatea de tratament și promovarea accesului universal la serviciile publice
și a drepturilor utilizatorilor cu privire la acestea.
Autoritățile respective pot alege să își îndeplinească sarcinile de interes public cu propriile
resurse sau în cooperare cu alte autorități sau să le atribuie operatorilor economici.”
4 Libertatea de care dispun statele membre cu privire la alegerea modului de gestionare pe
5
care îl consideră cel mai adecvat pentru executarea lucrărilor sau pentru prestarea de servicii
nu poate fi însă nelimitată. Dimpotrivă, aceasta trebuie exercitată cu respectarea normelor
fundamentale ale Tratatului FUE, mai exact libera circulație a mărfurilor, libertatea de
stabilire și libertatea de a presta servicii, precum și principiile care derivă din acestea, cum
ar fi egalitatea de tratament, nediscriminarea, recunoașterea reciprocă, proporționalitatea și
transparența (Hotărârea Irgita, punctul 48).
4 În consecință, Curtea a arătat la punctul 50 din Hotărârea Irgita că articolul 12 alineatul (1)
6
din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei norme naționale prin
care un stat membru impune, pentru încheierea unei operațiuni interne, printre altele,
condiția ca atribuirea unui contract de achiziții publice să nu permită garantarea calității
serviciilor, accesibilitatea sau continuitatea acestora, atât timp cât alegerea exprimată în
favoarea unei anume modalități de prestare a serviciilor, efectuată într-un stadiu anterior
celui al atribuirii contractului de achiziții publice, respectă principiile egalității de tratament,
nediscriminării, recunoașterii reciproce, proporționalității și transparenței.
4 Din considerațiile care precedă rezultă că, în primul rând, libertatea statelor membre în ceea
7
ce privește alegerea modului de prestare a serviciilor prin care autoritățile contractante își
vor satisface propriile necesități le permite, mutatis mutandis, să condiționeze atribuirea
unui contract de achiziții publice de imposibilitatea de a încheia un parteneriat între
autoritățile contractante, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 12 alineatul (4)
din Directiva 2014/24.
4 Potrivit acestei dispoziții, un parteneriat între autoritățile contractante nu poate fi încheiat
8
decât dacă piața stabilește sau pune în aplicare o cooperare între autoritățile contractante
participante cu scopul de a asigura că prestarea serviciilor publice pe care trebuie să o
efectueze se realizează în vederea îndeplinirii obiectivelor comune, dacă punerea în aplicare
a respectivei cooperări este reglementată exclusiv în baza considerațiilor și a cerințelor
legate de interesul public și dacă autoritățile contractante participante desfășoară pe piața
liberă sub 20 % din activitățile vizate de cooperare.
4 În această privință, este necesar să se arate, astfel cum a procedat Comisia în observațiile
9
sale scrise, că, deși Croce Verde constituie un IPAB, nu este însă cert că aceasta constituie

29
 un „organism de drept public” în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva
2014/24.
5 Revine de asemenea instanței de trimitere sarcina de a se asigura că articolul 5 alineatele 2
0
și 3 din Legea regională nr. 26/2012 este efectiv de natură să stabilească existența unei
cooperări între autorități contractante, din moment ce, potrivit acestei dispoziții, raporturile
dintre ULSS și persoanele înscrise pe lista regională prevăzută la articolul 4 din această lege
și care participă la activitatea de salvare și de urgență sunt reglementate de convenții
speciale încheiate pe baza unui model tip aprobat de consiliul regional.
5 În al doilea rând, libertatea statelor membre în ceea ce privește alegerea modului de prestare
1
a serviciilor prin care autoritățile contractante își vor satisface propriile necesități le permite,
în cadrul serviciilor de apărare civilă, de protecție civilă și de prevenire a riscurilor, să
privilegieze încheierea cu organizații sau asociații fără scop lucrativ a unui contract supus
regimului moderat, definit la articolele 74-77 din Directiva 2014/24, sub rezerva respectării
condițiilor prevăzute la articolul 10 litera (h) din această directivă.
5 În această privință, trebuie amintit că articolul 10 litera (h) din directiva menționată trebuie
2
interpretat în sensul că excepția de la aplicarea normelor privind atribuirea contractelor de
achiziții publice pe care o prevede acoperă asistența medicală și îngrijirea pacienților în
situație de urgență într-un vehicul de salvare, acordate de un asistent medical de
urgență/paramedic, care intră sub incidența codului CPV 75252000-7 (servicii de salvare),
precum și transportul calificat cu ambulanța, care intră sub incidența codului CPV
85143000-3 (servicii de ambulanță), în măsura în care, în ceea ce privește transportul
calificat cu ambulanța, acesta este asigurat efectiv de personal cu o formare adecvată pentru
primul ajutor și privește un pacient în cazul căruia există un risc de degradare a stării sale de
sănătate pe durata transportului (Hotărârea din 21 martie 2019, Falck Rettungsdienste și
Falck, C-465/17, EU:C:2019:234, punctul 51). Astfel, pentru a beneficia de această
excludere trebuie, în plus, ca serviciul de ambulanță să fie furnizat de organizații sau de
asociații nonprofit în sensul acestei dispoziții și să existe o situație de urgență (Ordonanța
din 20 iunie 2019, Italy Emergenza și Associazione Volontaria di Pubblica AssistenzaCroce
Verde, C-424/18, EU:C:2019:528, punctul 28).
5 În sfârșit, în cele două ipoteze menționate la punctele 47 și 51 din prezenta ordonanță,
3
revine statelor membre, în exercitarea libertății lor de alegere a modului de prestare a
serviciilor prin care autoritățile contractante își vor satisface propriile necesități, sarcina de a
asigura respectarea principiilor egalității de tratament, nediscriminării, recunoașterii
reciproce, proporționalității și transparenței (Hotărârea Irgita, punctul 48).
5 Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 10 litera (h) și articolul 12
4
alineatul (4) din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei
reglementări regionale care condiționează atribuirea unui contract de achiziții publice de
împrejurarea că un parteneriat între entități din sectorul public nu permite asigurarea
serviciului de transport sanitar obișnuit, atât timp cât alegerea exprimată în favoarea unei
anume modalități de prestare de servicii, efectuată într-un stadiu anterior celui al atribuirii
contractului de achiziții publice, respectă principiile egalității de tratament, nediscriminării,
recunoașterii reciproce, proporționalității și transparenței.

Cu privire la a doua întrebare

5 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se

5
stabilească dacă articolul 10 litera (h) și articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24

30
 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări regionale care impune autorității
contractante să își motiveze alegerea de a atribui contractul privind serviciul de transport
sanitar obișnuit mai curând prin cerere de ofertă decât să îl atribuie direct prin intermediul
unei convenții încheiate cu o altă autoritate contractantă.
5 Astfel cum reiese din răspunsul dat la prima întrebare, nici articolul 10 litera (h), nici
6
articolul 12 alineatul (4) din această directivă nu se opun unei reglementări naționale care nu
are în vedere atribuirea unui contract de achiziții publice decât cu titlu subsidiar și
derogatoriu.
5 Prin urmare, dreptul Uniunii, în special articolul 10 litera (h) și articolul 12 alineatul (4) din
7
Directiva 2014/24, nu se poate opune unei reglementări regionale care impune autorității
contractante să demonstreze că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestor dispoziții.
5 Trebuie să se răspundă, așadar, la a doua întrebare că articolul 10 litera (h) și articolul 12
8
alineatul (4) din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei
reglementări regionale care impune autorității contractante să își motiveze alegerea de a
atribui contractul privind serviciul de transport sanitar obișnuit mai curând prin cerere de
ofertă decât să îl atribuie direct prin intermediul unei convenții încheiate cu o altă autoritate
contractantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată

5 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
9
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
 
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:
 1
Articolul 10 litera (h) și articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24/UE a
)
Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile
publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretate în sensul că nu se
opun unei reglementări regionale care condiționează atribuirea unui contract de
achiziții publice de împrejurarea că un parteneriat între entități din sectorul public nu
permite asigurarea serviciului de transport sanitar obișnuit, atât timp cât alegerea
exprimată în favoarea unei anume modalități de prestare de servicii, efectuată într-un
stadiu anterior celui al atribuirii contractului de achiziții publice, respectă principiile
egalității de tratament, nediscriminării, recunoașterii reciproce, proporționalității și
transparenței.
 2
Articolul 10 litera (h) și articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24 trebuie
)
interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări regionale care impune
autorității contractante să își motiveze alegerea de a atribui contractul privind
serviciul de transport sanitar obișnuit mai curând prin cerere de ofertă decât să îl
atribuie direct prin intermediul unei convenții încheiate cu o altă autoritate
contractantă.

31
 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

10 septembrie 2020 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Contracte de achiziții publice de servicii – Directiva 2014/24/UE –

Articolul 2 alineatul (1) punctul 5 – Noțiunea de «contract de achiziții publice» – Noțiunea de
«contract cu titlu oneros» – Ofertă a unui ofertant la prețul de 0 euro – Respingerea ofertei –
Articolul 69 – Ofertă anormal de scăzută”

În cauza C-367/19,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Državna revizijska komisija za revizijo postopkov oddaje javnih naročil (Comisia națională de
reexaminare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, Slovenia), prin
decizia din 30 aprilie 2019, primită de Curte la 8 mai 2019, în procedura
Tax-Fin-Lex d.o.o.
împotriva
Ministrstvo za notranje zadeve,
cu participarea:
LEXPERA d.o.o.,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul M. Vilaras (raportor), președinte de cameră, domnii S. Rodin și D.
Šváby, doamna K. Jürimäe și domnul N. Piçarra, judecători,
avocat general: domnul M. Bobek,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Tax-Fin-Lex d.o.o., de Z. Tavčar, directoare;
–pentru Ministrstvo za notranje zadeve, de M. Bregar Hasanagić și M. Urek, în calitate de
agenți;
– pentru guvernul austriac, de M. Fruhmann, în calitate de agent;
–pentru Comisia Europeană, de L. Haasbeek, B. Rous Demiri și P. Ondrůšek, în calitate de
agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 28 mai 2020,
pronunță prezenta
Hotărâre

1Cerereade decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 alineatul (1) punctul 5 din

Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014
privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65),

32
astfel cum a fost modificată prin Regulamentul delegat (UE) 2017/2365 al Comisiei din
18 decembrie 2017 (JO 2017, L 337, p. 19) (denumită în continuare „Directiva 2014/24”).
2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Tax-Fin-Lex d.o.o., societate cu
sediul în Slovenia, pe de o parte, și Ministrstvo za notranje zadeve (Ministerul de Interne,
Slovenia) (denumit în continuare „ministerul”), pe de altă parte, în legătură cu respingerea de
către acesta din urmă a ofertei prezentate de societatea menționată în cadrul procedurii de
atribuire a unui contract de achiziții publice.
Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3Considerentul (2) al Directivei 2014/24 are următorul cuprins:

„Achizițiile publice […] reprez[intă] unul dintre instrumentele de piață care trebuie utilizate
pentru realizarea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii, asigurând în
același timp o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. În acest scop, normele în
materie de achiziții publice […] ar trebui revizuite și modernizate pentru a crește eficiența
cheltuielilor publice […]”.
4Întitlul I din Directiva 2014/24, denumit „Domeniu de aplicare, definiții și principii
generale”, articolul 1 alineatele (1) și (2) din aceasta prevede:
„(1)   Prezenta directivă instituie norme aplicabile procedurilor de achiziție utilizate de către
autoritățile contractante în legătură cu contractele de achiziții publice și concursurile de
proiecte a căror valoare este estimată ca fiind cel puțin egală cu pragurile prevăzute la
articolul 4.
(2)   În sensul prezentei directive, achiziția publică înseamnă achiziționarea, prin intermediul
unui contract de achiziții publice, de lucrări, de produse sau de servicii de către una sau mai
multe autorități contractante de la operatori economici aleși de aceste autorități contractante,
indiferent dacă lucrările, produsele sau serviciile sunt destinate sau nu unui scop public.”
5Potrivit articolului 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24:
„(1)   În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
5 «contracte de achiziții publice» înseamnă contracte cu titlu oneros, încheiate în scris între
.
unu sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe autorități contractante și care
au ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau servicii”.
6Articolul 4 din directiva menționată, intitulat „Cuantumurile pragului”, prevede:
„Prezenta directivă se aplică achizițiilor publice a căror valoare estimată fără taxa pe
valoarea adăugată (TVA) este egală sau mai mare decât următoarele praguri:
[…]
(b 144000 [de euro], pentru contractele de achiziții publice de produse și de servicii atribuite
)
de autoritățile guvernamentale centrale și concursurile de proiecte organizate de aceste
autorități;
[…]”
7Articolul 18 din Directiva 2014/24, intitulat „Principii aplicabile achizițiilor”, prevede la

33
 alineatul (1):
„Autoritățile contractante îi tratează pe operatorii economici în mod egal și fără discriminare
și acționează într-o manieră transparentă și proporțională.
Conceptul achiziției nu se poate face cu intenția de excludere a acesteia din domeniul de
aplicare al prezentei directive sau [de restrângere] artificială a concurenței. Se consideră că se
restrânge artificial concurența în cazul în care conceptul achiziției este făcut cu intenția
favorizării sau dezavantajării nejustificate a anumitor operatori economici.”
8Titlul II din Directiva 2014/24, referitor la normele aplicabile contractelor de achiziții
publice, cuprinde un capitol III, privind desfășurarea procedurii, a cărui secțiune 3 este
intitulată „Selecția participanților și atribuirea contractelor”. Articolul 69 din această
directivă, consacrat „[o]ferte[lor] anormal de scăzute”, care figurează în această secțiune 3,
prevede:
„(1)   Autoritățile contractante solicită operatorilor economici să explice prețul sau costurile
propuse în ofertă, în cazul în care ofertele par a fi anormal de scăzute în raport cu lucrările,
produsele sau serviciile respective.
(2)   Clarificările menționate la alineatul (1) se pot referi în mod concret la:
(a aspectele economice ale procesului de producție, ale prestării serviciilor sau ale metodei de
)
construcție;
(b soluțiile tehnice adoptate sau condițiile excepțional de favorabile de care dispune
)
ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor sau pentru execuția lucrărilor;
(c) originalitatea lucrărilor, a produselor sau a serviciilor propuse de ofertant;
[…]
(f) posibilitatea ca ofertantul să obțină un ajutor de stat.
(3)   Autoritatea contractantă evaluează informațiile furnizate prin consultarea ofertantului.
Ea poate respinge oferta numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod satisfăcător
nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, ținând seama de elementele menționate la
alineatul (2).
[…]”

Dreptul sloven

9Articolul 2 din Zakon o javnem naročanju (Legea privind atribuirea contractelor de achiziții
publice) din 30 mai 2015 (Uradni list RS, nr. 91/2015), în versiunea aplicabilă situației de
fapt din litigiul principal (denumită în continuare „ZJN”), prevede la alineatul 1:
„Noțiunile utilizate în această lege au următoarea semnificație:
1.   «contract de achiziții publice» înseamnă contractul cu titlu oneros încheiat în scris între
unu sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe autorități contractante și care are
ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau servicii.
[…]”
Litigiul principal și întrebările preliminare

1 La 7 iunie 2018, ministerul a publicat un anunț de participare, împărțit în două loturi, pentru
34
0 atribuirea unui contract de achiziții publice având ca obiect accesul la un sistem informatic
juridic pentru o perioadă de 24 de luni. Valoarea estimată a acestui contract, astfel cum a
fost stabilită de minister, se ridica la 39959,01 euro.
1 Ministerul nu a primit decât două oferte pentru primul lot în termenul prevăzut, printre care
1
cea a reclamantei din litigiul principal, Tax-Fin-Lex, care a propus un preț de 0 euro.
1 Prin decizia din 11 ianuarie 2019, Tax-Fin-Lex a fost informată, pe de o parte, cu privire la
2
respingerea ofertei sale, pentru motivul că prețul final din oferta sa este de 0 euro, ceea ce,
în opinia ministerului, este contrar normelor privind achizițiile publice, și, pe de altă parte,
cu privire la atribuirea contractului de achiziții publice pentru primul lot celui de al doilea
ofertant.
1 La 17 ianuarie 2019, Tax-Fin-Lex a sesizat ministerul cu o cerere de reexaminare a deciziei
3
prin care acesta i-a respins oferta. Deși a respins respectiva cerere la 5 februarie 2019,
ministerul a trimis cauza, la 11 februarie 2019, în fața instanței de trimitere, deschizând
astfel procedura în fața acesteia.
1 Instanța de trimitere observă, cu titlu introductiv, că, deși Directiva 2014/24 nu guvernează
4
în mod direct situația din cauza principală, legiuitorul sloven a decis, cu ocazia transpunerii
dispozițiilor acestei directive în dreptul național, că sintagma „contract de achiziții publice”
ar desemna atât contractele a căror valoare este mai mare decât pragul definit în directiva
menționată, cât și pe cele a căror valoare este inferioară acestuia. Prin urmare, Curtea ar fi
competentă să răspundă la întrebările adresate.
1 Pe fond, instanța de trimitere subliniază că decizia ministerului de respingere a ofertei
5
depuse de Tax-Fin-Lex se întemeia pe un singur motiv, referitor la cuantumul ofertei
propuse. În această privință, ea ridică, în primul rând, problema dacă un contract poate fi
calificat drept „contract cu titlu oneros”, în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 5 din
Directiva 2014/24, în cazul în care autoritatea contractantă nu are obligația să furnizeze
nicio contraprestație cocontractantului său, ci, în temeiul acelui contract, acesta din urmă
obține accesul la o nouă piață sau la noi utilizatori și, în consecință, referințe, ceea ce poate
reprezenta pentru el un avantaj economic viitor. Instanța de trimitere dorește, astfel, să afle
dacă faptul că obținerea contractului de achiziții publice prezintă, în sine, o valoare
economică pentru operatorul economic, chiar dacă nu este posibil ca această valoare să se
exprime sub o formă monetară la momentul atribuirii contractului sau al încheierii
contractului, poate fi suficient pentru a caracteriza contractul având ca obiect această
achiziție publică drept contract cu titlu oneros, în sensul dispoziției menționate.
1 În al doilea rând, presupunând că într-o astfel de ipoteză nu există un „contract cu titlu
6
oneros”, în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24, instanța de
trimitere ridică problema dacă această dispoziție poate constitui un temei juridic autonom
care să justifice respingerea unei oferte în care prețul este stabilit la 0 euro.
1 Aceasta arată că, prin acceptarea unei astfel de oferte, contractul încheiat ar putea să nu fie
7
considerat un contract de executare a unei achiziții publice. În consecință, autoritatea
contractantă ar fi deschis o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice al cărei
rezultat final nu ar fi obținerea unui astfel de contract de achiziții publice, ci, de exemplu, o
donație.
1 Cu toate acestea, instanța de trimitere arată că articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din
8
Directiva 2014/24 definește noțiunea de „contract de achiziții publice”, pentru a stabili
cazurile în care aceasta este aplicabilă, fără a reglementa procedura de atribuire a unui
contract de achiziții publice. Ea precizează că, prin deschiderea în cauza principală a unei

35
 astfel de proceduri, autoritatea contractantă aprecia că urma să furnizeze o contraprestație
pentru obținerea serviciilor care făceau obiectul acelui contract. Comportamentul
ofertanților și conținutul ofertelor acestora nu ar putea avea incidență asupra aprecierii
anterioare a autorității contractante. După deschiderea procedurii de atribuire a unui contract
de achiziții publice și după primirea ofertelor, autoritatea contractantă ar avea obligația să le
ia în considerare și să le examineze numai în raport cu cerințele definite în prealabil. În plus,
autoritățile contractante nu ar organiza proceduri de achiziții publice în scopul încheierii
unui contract cu titlu oneros, ci în vederea obținerii de bunuri sau de servicii. Or, în speță,
chiar dacă ar accepta oferta la prețul de 0 euro, nu s-ar diminua posibilitatea autorității
contractante de a obține prestările de servicii pentru care contractul de achiziții publice a
făcut obiectul unei cereri de ofertă.
1 Având în vedere ansamblul acestor considerații, Državna revizijska komisija za revizijo
9
postopkov oddaje javnih naročil (Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de
atribuire a contractelor de achiziții publice, Slovenia) a decis să suspende judecarea cauzei
și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1 Există un «contract cu titlu oneros», ca element al unui contract de achiziții publice în
)
sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24, în cazul în care
autoritatea contractantă nu este ținută să furnizeze nicio contraprestație, dar operatorul
economic, prin executarea contractului, obține accesul la o nouă piață și referințe?
2 Articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24 poate sau trebuie să fie interpretat
)
în sensul că acesta constituie un temei juridic pentru respingerea unei oferte privind un
contract de achiziții publice la un preț de 0 euro?”
Cu privire la întrebările preliminare

2 Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că valoarea contractului în discuție în litigiul

0
principal este inferioară pragului de 144000 de euro, prevăzut la articolul 4 litera (b) din
Directiva 2014/24, astfel încât acest contract nu intră în domeniul de aplicare al directivei
respective. Cu toate acestea, după cum indică instanța de trimitere, cu ocazia transpunerii
dispozițiilor directivei menționate în dreptul național, legiuitorul sloven a preluat, la
articolul 2 alineatul 1 din ZJN, definiția termenului „contract de achiziții publice” care
figurează la articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din aceeași directivă, astfel încât această
definiție este aplicabilă oricărui contract de achiziții publice guvernat de ZJN, indiferent de
valoarea sa.
2 Or, potrivit unei jurisprudențe constante, o interpretare dată de Curte unor dispoziții de drept
1
al Uniunii în situații care nu intră în domeniul de aplicare al acestora se justifică atunci când
dispozițiile menționate au devenit, în temeiul dreptului național, direct și necondiționat
aplicabile unor asemenea situații, pentru a se asigura un tratament identic acestor situații și
situațiilor care intră în domeniul de aplicare al respectivelor dispoziții (a se vedea în acest
sens Hotărârea din 18 octombrie 1990, Dzodzi, C-297/88 și C-197/89, EU:C:1990:360,
punctele 36, 37 și 41, precum și Hotărârea din 24 octombrie 2019, Belgische
Staat, C-469/18 și C-470/18, EU:C:2019:895, punctul 23).
22 Prin urmare, este necesar să se răspundă la întrebările adresate.
2 Trebuie să se considere că, prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate
3
împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2
alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că acesta constituie
un temei juridic pentru respingerea ofertei unui ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire
36
 a unui contract de achiziții publice doar pentru motivul că, întrucât prețul propus în ofertă
este de 0 euro, autoritatea contractantă nu ar furniza nicio contraprestație financiară, în timp
ce acest ofertant ar obține prin executarea contractului respectiv doar accesul la o nouă piață
și referințe pe care le-ar putea valorifica în cadrul unor cereri de ofertă ulterioare.
2 În această privință trebuie amintit că articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24
4
definește „contractele de achiziții publice” drept „contracte cu titlu oneros, încheiate în scris
între unu sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe autorități contractante și
care au ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau servicii”.
2 Potrivit jurisprudenței Curții, din sensul juridic obișnuit al termenilor „cu titlu oneros”
5
reiese că aceștia desemnează un contract prin care fiecare parte se angajează să efectueze o
prestație în schimbul unei contraprestații (a se vedea în acest sens Hotărârea din
18 octombrie 2018, IBA Molecular Italy, C-606/17, EU:C:2018:843, punctul 28).
Caracterul sinalagmatic al contractului este, așadar, o caracteristică esențială a unui contract
de achiziții publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016,
Remondis, C-51/15, EU:C:2016:985, punctul 43, Hotărârea din 28 mai 2020,
Informatikgesellschaft für Software-Entwicklung, C-796/18, EU:C:2020:395, punctul 40, și
Hotărârea din 18 iunie 2020, Porin kaupunki, C-328/19, EU:C:2020:483, punctul 47).
2 Astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 47 din concluzii, chiar dacă această
6
contraprestație nu trebuie să constea în mod necesar în plata unei sume de bani, astfel încât
prestația poate fi retribuită prin alte forme de contraprestații, precum rambursarea
cheltuielilor suportate pentru furnizarea serviciului convenit (a se vedea printre altele
Hotărârea din 19 decembrie 2012, Ordine degli Ingegneri della Provincia di Lecce și
alții, C-159/11, EU:C:2012:817, punctul 29, Hotărârea din 13 iunie 2013,
Piepenbrock, C-386/11, EU:C:2013:385, punctul 31, precum și Hotărârea din 18 octombrie
2018, IBA Molecular Italy, C-606/17, EU:C:2018:843, punctul 29), caracterul sinalagmatic
al unui contract de achiziții publice se traduce totuși în mod obligatoriu prin crearea unor
obligații coercitive din punct de vedere juridic pentru fiecare dintre părțile la contract, a
căror executare trebuie să poată fi invocată în justiție (a se vedea în acest sens Hotărârea din
25 martie 2010, Helmut Müller, C-451/08, EU:C:2010:168, punctele 60-62).
2 Rezultă că un contract prin care o autoritate contractantă nu este obligată din punct de
7
vedere juridic să furnizeze nicio prestație în schimbul celei pe care cocontractantul său s-a
angajat să o realizeze nu intră în sfera noțiunii de „contract cu titlu oneros”, în sensul
articolului 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24.
2 Împrejurarea, evocată de instanța de trimitere și inerentă oricărei proceduri de achiziții
8
publice, că obținerea acestui contract ar putea avea o valoare economică pentru ofertant,
întrucât i-ar oferi accesul la o nouă piață sau i-ar permite să obțină referințe, este prea
aleatorie și, în consecință, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele
63-66 din concluzii, nu poate fi suficientă pentru a califica acest contract drept „contract cu
titlu oneros”.
2 Trebuie să se constate însă că articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24 se
9
limitează la a defini noțiunea de „contracte de achiziții publice” în scopul de a stabili
aplicabilitatea acestei directive. Astfel, după cum reiese din articolul 1 alineatul (1) din
directiva menționată, ea se aplică numai „contractelor de achiziții publice”, în sensul
articolului 2 alineatul (1) punctul 5 din directiva respectivă, a căror valoare estimată atinge
sau depășește pragurile prevăzute la articolul 4 din aceasta.
3 Rezultă că articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24 nu poate constitui un
0
temei juridic care să poată sta la baza respingerii unei oferte prin care se propune un preț de

37
 0 euro. Prin urmare, această dispoziție nu permite înlăturarea automată a unei oferte depuse
în cadrul unui contract de achiziții publice, precum o ofertă la prețul de 0 euro, prin care un
operator propune să furnizeze autorității contractante lucrările, bunurile sau serviciile pe
care aceasta dorește să le achiziționeze fără să solicite o contraprestație.
3 În aceste condiții, întrucât o ofertă la prețul de 0 euro poate fi calificată drept ofertă anormal
1
de scăzută, în sensul articolului 69 din Directiva 2014/24, atunci când o autoritate
contractantă se confruntă cu o asemenea ofertă, ea trebuie să urmeze procedura prevăzută în
această dispoziție, solicitând ofertantului explicații cu privire la valoarea ofertei. Astfel, din
logica pe care se bazează articolul 69 din Directiva 2014/24 rezultă că o ofertă nu poate fi
respinsă în mod automat doar pentru motivul că prețul propus este de 0 euro.
3 Astfel, de la alineatul (1) al acestui articol reiese că, în cazul în care o ofertă pare anormal
2
de scăzută, autoritățile contractante solicită ofertantului să explice prețul sau costurile
propuse în ofertă, aceste explicații putând, printre altele, să privească elementele prevăzute
la alineatul (2) al articolului menționat. Explicațiile respective contribuie astfel la evaluarea
fiabilității ofertei și ar permite să se demonstreze că, deși ofertantul propune un preț de
0 euro, oferta în cauză nu va afecta executarea corectă a contractului.
3 Astfel, în conformitate cu alineatul (3) al aceluiași articol, autoritatea contractantă trebuie să
3
evalueze informațiile furnizate consultând ofertantul și nu poate respinge o asemenea ofertă
decât dacă elementele de probă furnizate nu explică în mod satisfăcător nivelul scăzut al
prețului sau al costurilor propuse.
3 Evaluarea acestor informații trebuie, în plus, să fie efectuată cu respectarea principiilor
4
egalității și nediscriminării între ofertanți, precum și ale transparenței și proporționalității,
care se impun autorității contractante în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din
Directiva 2014/24.
3 Prin urmare, argumentul unui ofertant care a depus o ofertă la prețul de 0 euro potrivit
5
căruia prețul propus în oferta sa se explică prin faptul că urmărește să obțină accesul la o
nouă piață sau la referințe dacă această ofertă este acceptată trebuie apreciat în contextul
unei eventuale aplicări a articolului 69 din Directiva 2014/24.
3 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările
6
adresate că articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în
sensul că acesta nu constituie un temei juridic pentru respingerea ofertei unui ofertant în
cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice doar pentru motivul că
prețul propus în ofertă este de 0 euro.
Cu privire la cheltuielile de judecată

3 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
7
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
 
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
 
Articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European
și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a
Directivei 2004/18/CE, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul delegat (UE)
2017/2365 al Comisiei din 18 decembrie 2017, trebuie interpretat în sensul că acesta nu
constituie un temei juridic pentru respingerea ofertei unui ofertant în cadrul unei
38
proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice doar pentru motivul că prețul
propus în ofertă este de 0 euro.
 
Semnături

39
  HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)

11 iunie 2020 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Contracte de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii –

Directiva 2014/24/UE – Procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice de
servicii – Servicii de arhitectură și de inginerie – Articolul 19 alineatul (1) și articolul 80
alineatul (2) – Legislație națională care limitează posibilitatea de a participa numai la
operatorii economici constituiți sub anumite forme juridice”

În cauza C-219/19,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio,
Italia), prin decizia din 16 ianuarie 2019, primită de Curte la 11 martie 2019, în procedura
Parsec Fondazione Parco delle Scienze e della Cultura
împotriva
Ministero delle Infrastrutture e dei Trasporti,
Autorità nazionale anticorruzione (ANAC),
CURTEA (Camera a zecea)
compusă din domnul I. Jarukaitis, președinte de cameră, și domnii E. Juhász (raportor) și M.
Ilešič, judecători,
avocat general: domnul P. Pikamäe,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
–pentru Parsec Fondazione Parco delle Scienze e della Cultura, de A. Pontenani și de
I. Cecchi, avvocati;
–pentruguvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de C. Pluchino, avvocato
dello Stato;
–pentru Comisia Europeană, de G. Gattinara, de P. Ondrůšek și de L. Haasbeek, în calitate de
agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului
general,
pronunță prezenta
Hotărâre

1Cererea de decizie preliminară privește interpretarea considerentului (14), a articolului 19

alineatul (1) și a articolului 80 alineatul (2) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a
Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65).
40
2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Parsec Fondazione Parco delle
Scienze e della Cultura (denumită în continuare „Parsec”), pe de o parte, și Ministero delle
Infrastrutture e dei Trasporti (Ministerul Infrastructurii și Transporturilor) și Autorità
nazionale anticorruzione (ANAC) (Autoritatea națională de combatere a corupției, Italia), pe
de altă parte, în legătură cu decizia prin care aceasta din urmă a respins cererea de înscriere a
Parsec în registrul național al societăților de inginerie și al profesioniștilor abilitați să
presteze servicii de arhitectură și de inginerie.
Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3Potrivit considerentului (14) al Directivei 2014/24:

„Ar trebui să se clarifice faptul că noțiunea «operatori economici» ar trebui interpretată în
sens larg, pentru a include orice persoane și/sau entități care asigură executarea de lucrări,
furnizarea de produse sau de servicii pe piață, indiferent de forma juridică în baza căreia au
ales să funcționeze. Prin urmare, firmele, sucursalele, filialele, parteneriatele, societățile
cooperative, societățile cu răspundere limitată, universitățile, publice sau private, și alte tipuri
de entități, în afara persoanelor fizice, ar trebui să fie toate cuprinse în noțiunea de operator
economic, indiferent dacă sunt sau nu «persoane juridice» în toate circumstanțele.”
4Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede la alineatul (1):
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
10 «operator economic» înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau o entitate publică sau
.
grup de astfel de persoane și/sau entități, inclusiv orice asociere temporară de întreprinderi,
care oferă execuția de lucrări și/sau o lucrare, furnizarea de produse sau prestarea de
servicii pe piață;
[…]”
5Articolul 19 din directiva menționată, intitulat „Operatori economici”, prevede la
alineatul (1):
„Operatorii economici care, în temeiul legislației statului membru în care sunt stabiliți, au
dreptul să presteze serviciul în cauză nu pot fi respinși numai pe motiv că, în temeiul
legislației statului membru în care se atribuie contractul, sunt obligați să fie persoane fizice
sau persoane juridice.
Cu toate acestea, pentru contractele de achiziții publice de servicii și de lucrări, precum și
pentru contractele de achiziții publice de produse care implică, în plus, servicii sau lucrări de
amplasare și de instalare, persoanele juridice pot fi obligate să indice, în cadrul ofertelor sau
cererilor lor de participare, numele și calificările profesionale pertinente ale persoanelor
responsabile cu executarea contractului în cauză.”
6Articolul 80 din aceeași directivă, intitulat „Norme privind organizarea concursurilor de
proiecte și selecția participanților”, prevede:
„(1)   Atunci când organizează concursuri de proiecte, autoritățile contractante aplică
proceduri adaptate la dispozițiile titlului I și ale prezentului capitol.
(2)   Accesul participanților la concursurile de proiecte nu poate fi limitat:

41
(a) la teritoriul sau la o parte din teritoriul unui stat membru;
(b de faptul că, în temeiul legislației statului membru în care se organizează concursul, ar
)
trebui să se prezinte fie persoane fizice, fie persoane juridice.
(3)   În cazul în care concursurile de proiecte se adresează unui număr limitat de participanți,
autoritățile contractante stabilesc criterii de selecție clare și nediscriminatorii. În toate
cazurile, numărul de candidați invitați să participe trebuie să fie suficient pentru a asigura o
concurență reală.”

Dreptul italian

7Decreto legislativo n. 50 – Attuazione delle direttive 2014/23/UE, 2014/24/UE e 2014/25/UE

sull’aggiudicazione dei contratti di concessione, sugli appalti pubblici e sulle procedure
d’appalto degli enti erogatori nei settori dell’acqua, dell’energia, dei trasporti e dei servizi
postali, nonché per il riordino della disciplina vigente in materia di contratti pubblici relativi
a lavori, servizi e forniture (Decretul legislativ nr. 50 de stabilire a normelor de aplicare a
Directivei 2014/23/UE privind atribuirea contractelor de concesiune, a Directivei
2014/24/UE privind achizițiile publice și a Directivei 2014/25/UE privind achizițiile
efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei,
transporturilor și serviciilor poștale, precum și de reorganizare a legislației în vigoare în
materie de contracte de achiziții publice de lucrări, de servicii și de bunuri) din 18 aprilie
2016 (supliment ordinar la GURI nr. 91 din 19 aprilie 2016) constituie Codice dei contratti
pubblici (Codul contractelor de achiziții publice).
8Întimp ce articolul 45 din acest cod definește, cu titlu general, noțiunea de operator
economic căruia i se permite să participe la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții
publice, articolul 46 din codul menționat stabilește un regim special pentru serviciile de
arhitectură și de inginerie. Potrivit acestei din urmă dispoziții:
„1.   Au dreptul să participe la procedurile de atribuire a serviciilor legate de arhitectură și de
inginerie:
a prestatorii de servicii de inginerie și de arhitectură: profesioniștii acționând individual sau
)
în asociere, societățile de profesioniști precum cele menționate la litera b), societățile de
inginerie precum cele menționate la litera c), consorțiile, grupurile europene de interes
economic (GEIE), grupurile temporare constituite din persoanele menționate anterior, care
furnizează mandanților publici și privați care își desfășoară activitatea pe piață servicii de
inginerie și de arhitectură, precum și activități tehnice și administrative și studii de
fezabilitate economică și financiară care sunt legate de aceste activități, inclusiv, în ceea ce
privește măsurile privind restaurarea și întreținerea unor bunuri mobile și a unor suprafețe
decorate ale unor bunuri arhitecturale, persoanele care au calificarea de restaurator de
bunuri culturale în conformitate cu reglementarea în vigoare;
b societățile de profesioniști: societățile constituite exclusiv din profesioniști înscriși în
)
ordinele respective prevăzute de reglementările profesionale în vigoare, sub forma
societăților de persoane menționate în capitolele II, III și IV din titlul V din cartea V din
Codul civil, precum și sub forma societăților cooperative menționate în capitolul I din
titlul VI din cartea V din Codul civil, care furnizează pentru dezvoltatori privați și publici
servicii de inginerie și de arhitectură precum studii de fezabilitate, cercetări, consultări,
lucrări de proiectare sau de conducere a șantierelor, evaluări de fezabilitate tehnică și
economică sau studii de impact asupra mediului;
c societățile de inginerie: societățile de capital menționate în capitolele V, VI și VII din
42
) titlul V din cartea V din Codul civil sau sub forma unor societăți cooperative precum cele
menționate în capitolul I din titlul VI din cartea V din Codul civil, care nu îndeplinesc
condițiile pentru a fi calificate drept societăți de profesioniști și care efectuează studii de
fezabilitate, cercetări, consultări, lucrări de proiectare sau de conducere a șantierelor,
evaluări de fezabilitate tehnică și economică sau studii de impact, precum și alte activități
de producere a unor bunuri legate de prestarea acestor servicii;
d prestatorii de servicii de inginerie și de arhitectură identificați cu codurile CPV 74200000-
)
1-74276400-8, 74310000-5-74323100-0 și 74874000-6 stabiliți în alte state membre,
constituiți în conformitate cu legislația în vigoare în țările respective;
e) asocierile temporare constituite din persoanele vizate la literele a)-d);
f asocierile permanente între societăți de profesioniști și între societăți de inginerie, inclusiv
)
sub o formă mixtă, formate din cel puțin trei membri care au operat în sectoarele serviciilor
de inginerie și de arhitectură.
2.   În scopul participării la procedurile de atribuire prevăzute la alineatul 1, societățile pot
atesta, în decursul unei perioade de cinci ani de la constituirea lor, respectarea condițiilor
economico-financiare și tehnico-organizatorice impuse în anunțul de participare, inclusiv a
condițiilor privind asociații societății, atunci când aceasta din urmă este constituită sub forma
unei societăți de persoane sau a unei societăți cooperative, precum și a celor referitoare la
directorii tehnici sau la profesioniștii angajați de societate pe durată nedeterminată, atunci
când aceasta din urmă este constituită sub forma unei societăți de capital.”
Litigiul principal și întrebarea preliminară

9Parsec este o fundație de drept privat, fără scop lucrativ, constituită în conformitate cu Codul
civil italian.
1 Aceasta are sediul la Prato (Italia) și are ca obiect de activitate, după cum prevede statutul
0
său, în special studiul catastrofelor naturale, prevederea și prevenirea condițiilor de risc,
planificarea, gestionarea și monitorizarea mediului și a teritoriului, precum și protecția
civilă și a mediului. Aceasta a creat în cadrul său un „observator” de seismologie care
colaborează în mod stabil cu Istituto nazionale di geofisica e vulcanologia (Institutul
Național de Geofizică și de Vulcanologie, Italia). Prin intermediul acestui observator, Parsec
administrează o rețea de stații de măsurare a activității seismice, colaborează cu universități
și cu organisme de cercetare, prestează servicii de gestionare a riscului seismic, de protecție
civilă și de planificare a teritoriului, în favoarea a numeroase comune și colectivități locale.
Ea desfășoară toate aceste activități prin intervenția unui personal înalt calificat în acest
domeniu.
1 Pentru a putea participa la cereri de ofertă pentru atribuirea serviciului de clasificare a
1
teritoriului pe baza riscului seismic, Parsec a depus o cerere de înscriere în registrul ținut de
ANAC pentru operatorii care au dreptul să presteze servicii de inginerie și de arhitectură.
Cu toate acestea, întrucât Parsec nu se încadra în una dintre categoriile de operatori
economici prevăzute la articolul 46 alineatul 1 din Codul contractelor de achiziții publice,
ANAC a emis o decizie de respingere a cererii de înscriere, împotriva căreia Parsec a
formulat o acțiune la instanța de trimitere, și anume Tribunale amministrativo regionale per
il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia).
1 În fața acestei instanțe, Ministerul Infrastructurii și Transporturilor, precum și ANAC susțin,
2
cu titlu introductiv, că neînscrierea Parsec în registrul, ținut de ANAC, al operatorilor

43
 economici menționați la articolul 46 din Codul contractelor de achiziții publice nu se
opunea ca aceasta să participe la cereri de ofertă pentru atribuirea serviciilor în cauză.
1 Instanța de trimitere arată, în primul rând, că serviciile care fac obiectul procedurii aflate pe
3
rolul său, și anume serviciile de seismologie și de clasificare a teritoriului pe baza riscului
seismic, se încadrează în serviciile de arhitectură și de inginerie prevăzute în Codul
contractelor de achiziții publice. Or, pentru executarea serviciilor menționate, articolul 46
din acest cod nu autorizează participarea la procedurile de cerere de ofertă decât a anumitor
categorii de operatori, printre care nu figurează organismele fără scop lucrativ, cum este
Parsec. Acest lucru s-ar datora faptului că, întrucât aceste organisme nu au posibilitatea de a
se înscrie în registrul ținut de ANAC, orice verificare de către autoritatea contractantă a
caracteristicilor profesionale ale unor astfel de organisme care doresc să depună o ofertă ar
fi imposibilă.
1 În al doilea rând, instanța de trimitere consideră că această normă specială, care are ca efect
4
restrângerea domeniului de aplicare al noțiunii de „operator economic” care figurează la
articolul 45 din Codul contractelor de achiziții publice, s-ar putea justifica prin nivelul
ridicat de profesionalism care este impus ofertanților pentru a garanta calitatea serviciilor pe
care ar trebui să le presteze și printr-o „prezumție” potrivit căreia persoanele care prestează
aceste servicii în mod continuu, cu titlu profesional și remunerat, sunt mai susceptibile să își
fi desfășurat activitatea fără întrerupere și să fi urmat cursuri de perfecționare profesională.
1 În al treilea rând, instanța de trimitere face referire la Hotărârea din 23 decembrie 2009,
5
CoNISMa (C-305/08, EU:C:2009:807), prin care Curtea ar fi declarat incompatibilitatea cu
dreptul Uniunii a reglementării italiene care interzicea unor entități care nu urmăreau în
principal un scop lucrativ să participe la o procedură de atribuire a unor contracte de
achiziții publice, deși astfel de entități erau autorizate să ofere serviciile vizate de contractul
de achiziții publice respectiv. Potrivit instanței de trimitere, deși legiuitorul italian a preluat
la articolul 45 din Codul contractelor de achiziții publice, care definește cu caracter general
noțiunea de „operator economic”, definiția largă a acestei noțiuni reținută de Curte în
hotărârea menționată, el ar fi optat, prin adoptarea articolului 46 din același cod, pentru o
definiție mai strictă în ceea ce privește serviciile de arhitectură și de inginerie.
1 Având în vedere caracterul general al învățămintelor care decurg din hotărârea menționată,
6
instanța de trimitere ridică problema dacă dreptul Uniunii lasă totuși statelor membre
posibilitatea de a adopta definiții mai stricte în ceea ce privește serviciile care fac obiectul
cauzei principale. În această privință, ea arată că modul de redactare a articolului 19
alineatul (1) și modul de redactare a articolului 80 alineatul (2) din Directiva 2014/24 par să
permită, chiar dacă în mod implicit, ca un stat membru să poată limita participarea la o
procedură de atribuire a unor contracte de achiziții publice numai la persoanele fizice sau la
anumite persoane juridice. Aceasta precizează, pe de altă parte, că operatorii economici
stabiliți în alt stat membru nu sunt vizați de definiția restrictivă prevăzută la articolul 46 din
Codul contractelor de achiziții publice, ținând seama de aplicabilitatea, în privința lor, a
normei generale prevăzute la articolul 45 alineatul 1 din acest cod, care, în conformitate cu
dispozițiile articolului 80 alineatul (2) din Directiva 2014/24, permite operatorilor
menționați să participe la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții în temeiul
reglementării statului membru în care sunt stabiliți.
1 În aceste condiții, Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ
7
Regional din Lazio) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea
întrebare preliminară:
„Considerentul (14) al Directivei 2014/24 coroborat cu articolul 19 alineatul (1) și cu

44
 articolul 80 alineatul (2) din această directivă se opune unei norme precum articolul 46 din
[Codul contractelor de achiziții publice], prin care Republica Italiană a transpus în ordinea
sa juridică Directivele 2014/23, 2014/24 și 2014/25, care permite doar operatorilor
economici constituiți în formele juridice menționate la acest articol să participe la
procedurile de cerere de ofertă pentru atribuirea «serviciilor de arhitectură și de inginerie»,
având ca efect excluderea de la participarea la aceste proceduri a operatorilor economici
care acordă astfel de prestații prin recurgerea la o altă formă juridică?”
Cu privire la întrebarea preliminară

1 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească

8
dacă articolul 19 alineatul (1) și articolul 80 alineatul (2) din Directiva 2014/24, citite în
lumina considerentului (14) al acestei directive, trebuie interpretate în sensul că se opun
unei reglementări naționale care exclude posibilitatea entităților fără scop lucrativ de a
participa la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice de servicii de
inginerie și de arhitectură, chiar dacă aceste entități au dreptul, potrivit dreptului național, să
ofere serviciile care fac obiectul contractului în cauză.
1 Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că din cererea de decizie preliminară reiese că, în
9
temeiul reglementării naționale aplicabile în cauza principală, o fundație precum Parsec,
care nu urmărește prin activitatea sa un scop lucrativ, nu este autorizată să participe la o
procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice de servicii de inginerie și de
arhitectură, chiar dacă această entitate are dreptul, potrivit legislației naționale, să ofere
serviciile care fac obiectul contractului în cauză.
2 Or, Curtea a statuat deja, la punctele 47-49 din Hotărârea din 23 decembrie 2009, CoNISMa
0
(C-305/08, EU:C:2009:807), în ceea ce privește o reglementare națională care a transpus în
ordinea juridică internă Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții
publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială,
06/vol. 8, p. 116), că, desigur, statele membre au posibilitatea de a abilita sau nu anumite
categorii de agenți economici să ofere anumite prestații și că pot, printre altele, să autorizeze
sau nu anumite entități care nu urmăresc un scop lucrativ și al căror obiect este orientat în
principal spre învățământ și cercetare să opereze pe piață în funcție de împrejurarea că
activitatea în cauză este sau nu compatibilă cu obiectivele lor instituționale și statutare. Cu
toate acestea, dacă și în măsura în care astfel de entități sunt împuternicite să ofere anumite
servicii pe piață, dreptul național nu poate interzice acestora să participe la proceduri de
atribuire a contractelor de achiziții publice care privesc prestarea acelorași servicii.
2 Această jurisprudență a Curții a fost confirmată atât în ceea ce privește aceeași directivă
1
(Hotărârea din 19 decembrie 2012, Ordine degli Ingegneri della Provincia di Lecce și
alții, C-159/11, EU:C:2012:817, punctul 27, și Hotărârea din 6 octombrie 2015, Consorci
Sanitari del Maresme, C-203/14, EU:C:2015:664, punctul 35), cât și în ceea ce privește
directiva pe care a înlocuit-o, și anume Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992
privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii
(JO 1992, L 209, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 50) (Hotărârea din 18 decembrie 2014,
Data Medical Service, C-568/13, EU:C:2014:2466, punctul 36).
2 Jurisprudența menționată a Curții nu și-a pierdut nimic din pertinență odată cu intrarea în
2
vigoare a Directivei 2014/24, care a abrogat și a înlocuit Directiva 2004/18. Astfel, pe lângă
împrejurarea că noțiunea de „operator economic” care figura la articolul 1 alineatul (8) din
Directiva 2004/18 a fost preluată, fără vreo modificare substanțială, la articolul 2
45
 alineatul (1) punctul 10 din Directiva 2014/24, considerentul (14) al celei din urmă directive
indică în prezent în mod expres că această noțiune ar trebui interpretată „în sens larg” pentru
a include orice persoane și/sau entități active pe piață, „indiferent de forma juridică în baza
căreia au ales să funcționeze”. De asemenea, articolul 19 alineatul (1) din directiva
menționată, la fel ca articolul 80 alineatul (2) din aceasta, prevede în mod expres că nu
poate fi respinsă candidatura unui operator economic pentru simplul motiv că acesta are
obligația, potrivit dreptului național, să fie o persoană fizică sau o persoană juridică.
2 În consecință, conform jurisprudenței Curții amintite la punctele 20 și 21 din prezenta
3
hotărâre, dreptul național nu poate interzice unei fundații fără scop lucrativ care este
abilitată să ofere anumite servicii pe piața națională să participe la proceduri de atribuire a
unor contracte de achiziții publice care au ca obiect prestarea acelorași servicii.
2 Această interpretare nu poate fi repusă în discuție pentru motivul, evocat de instanța de
4
trimitere în cererea sa de decizie preliminară și preluat de guvernul italian în observațiile
sale scrise, că definiția restrictivă a noțiunii de „operator economic” care figurează la
articolul 46 din Codul contractelor de achiziții publice în contextul unor servicii legate de
arhitectură și de inginerie s-ar justifica prin nivelul ridicat de profesionalism necesar pentru
a garanta calitatea unor astfel de servicii, precum și printr-o pretinsă prezumție potrivit
căreia persoanele care prestează aceste servicii în mod continuu, cu titlu profesional și
remunerat, sunt mai susceptibile să își fi desfășurat activitatea fără întrerupere și să fi urmat
cursuri de perfecționare profesională.
2 În primul rând, astfel cum a arătat Comisia Europeană, acest guvern nu a dovedit existența
5
niciunei corelații specifice între, pe de o parte, nivelul de profesionalism de care se dă
dovadă în cadrul prestării unui serviciu și, prin urmare, calitatea serviciului furnizat și, pe de
altă parte, forma juridică sub care este constituit operatorul economic care prestează acest
serviciu.
2 În al doilea rând, în ceea ce privește „prezumția” potrivit căreia persoanele care furnizează
6
servicii legate de arhitectură și de inginerie cu titlu profesional și remunerat ar fi mai
susceptibile să își fi desfășurat activitatea fără întrerupere și să fi urmat cursuri de
perfecționare profesională, este suficient să se arate că o astfel de prezumție nu poate
prevala în dreptul Uniunii, întrucât este incompatibilă cu jurisprudența Curții expusă la
punctul 20 din prezenta hotărâre, din care rezultă că, din moment ce o entitate este abilitată
de dreptul național să ofere pe piață servicii de inginerie și de arhitectură în statul membru
în cauză, acesteia nu i se poate refuza dreptul de a participa la o procedură de atribuire a
unui contract de achiziții publice care ar avea ca obiect prestarea acelorași servicii.
2 În sfârșit, trebuie adăugat că legiuitorul Uniunii era sensibil la importanța prezentării unui
7
înalt grad de profesionalism de către candidații și de către ofertanții în domeniul
contractelor de achiziții publice de servicii și de lucrări, precum și al anumitor contracte de
achiziții publice de bunuri. În acest scop, legiuitorul a prevăzut, la articolul 19 alineatul (1)
din Directiva 2014/24, posibilitatea de a obliga persoanele juridice să indice, în ofertele sau
în cererile lor de participare, numele și calificările profesionale relevante ale persoanelor
însărcinate cu executarea contractului în cauză. În schimb, legiuitorul menționat nu a
stabilit, în același scop, niciun tratament diferențiat în funcție de forma juridică sub care
astfel de candidați și de ofertanți au ales să opereze.
2 Este necesar să se răspundă, așadar, la întrebarea adresată că articolul 19 alineatul (1) și
8
articolul 80 alineatul (2) din Directiva 2014/24, citite în lumina considerentului (14) al
acestei directive, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care
exclude posibilitatea entităților fără scop lucrativ de a participa la o procedură de atribuire a

46
 unui contract de achiziții publice de servicii de inginerie și de arhitectură, chiar dacă aceste
entități au dreptul, potrivit legislației naționale, să ofere serviciile care fac obiectul
contractului în cauză.
Cu privire la cheltuielile de judecată

2 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
9
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
 
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:
Articolul 19 alineatul (1) și articolul 80 alineatul (2) din Directiva 2014/24/UE a
Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile
publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, citite în lumina considerentului (14) al
 acestei directive, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale
care exclude posibilitatea entităților fără scop lucrativ de a participa la o procedură de
atribuire a unui contract de achiziții publice de servicii de inginerie și de arhitectură,
chiar dacă aceste entități au dreptul, potrivit legislației naționale, să ofere serviciile care
fac obiectul contractului în cauză.

47
  HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

3 februarie 2021 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Achiziții publice – Procedură de atribuire a contractelor de achiziții

publice – Directiva 2014/24/UE – Articolul 2 alineatul (1) punctul 4 – Autoritate
contractantă – Organisme de drept public – Noțiune – Federație sportivă națională –
Îndeplinirea unor necesități de interes general – Supravegherea gestionării federației de către
un organism de drept public”

În cauzele conexate C-155/19 și C-156/19,

având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de
Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), prin deciziile din 17 ianuarie 2019, primite de
Curte la 22 februarie 2019, în procedurile
Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC),
Consorzio Ge.Se.Av. S. c. arl
împotriva
De Vellis Servizi Globali Srl,
cu participarea:
Consorzio Ge.Se.Av. S. c. arl,
Comitato Olimpico Nazionale Italiano (CONI),
Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC),
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul M. Vilaras, președinte de cameră, domnii N. Piçarra, D. Šváby
(raportor) și S. Rodin și doamna K. Jürimäe, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez-Bordona,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 1 iulie 2020,
luând în considerare observațiile prezentate:
–pentruFederazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC), de L. Medugno și L. Mazzarelli,
avvocati;
– pentru Consorzio Ge.Se.Av. S. c. arl, de V. Di Martino, avvocato;
–pentruDe Vellis Servizi Globali Srl, de D. Lipani, A. Catricalà, F. Sbrana și S. Grillo,
avvocati;
–pentruComitato Olimpico Nazionale Italiano (CONI), de S. Fidanzia și A. Gigliola,
avvocati;
–pentruguvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de D. Del Gaizo,
avvocato dello Stato;
–pentru Comisia Europeană, de G. Gattinara, P. Ondrůšek și L. Haasbeek, în calitate de

48
agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 1 octombrie 2020,
pronunță prezenta
Hotărâre

1Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 2 alineatul (1) punctul 4

literele (a) și (c) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO
2014, L 94, p. 65).
2Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii între Federazione Italiana Giuoco
Calcio (Federația Italiană de Fotbal, denumită în continuare „FIGC”) și Consorzio Ge.Se.Av.
S. c. arl (denumită în continuare „Consorzio”), pe de o parte, și De Vellis Servizi Globali Srl,
pe de altă parte, în legătură cu atribuirea unui contract în favoarea Consorzio.
Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3Articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24 prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
4 «organisme de drept public» înseamnă organismele care au toate caracteristicile următoare:
.
(a sunt înființate în scopul specific de a răspunde unor necesități de interes general, fără
)
caracter industrial sau comercial;
(b) au personalitate juridică și
(c sunt finanțate, în cea mai mare parte, de către stat, autorități regionale sau locale sau alte
)
organisme de drept public; sau administrarea lor face obiectul supravegherii de către
autoritățile sau organismele respective sau au un consiliu de administrație, de conducere
sau de supraveghere alcătuit din membri desemnați în proporție de peste 50 % de către
stat, de autorități regionale sau locale sau de alte organisme de drept public.”

Dreptul italian

Codul achizițiilor publice

4Articolul 3alineatul 1 litera d) din decreto legislativo n. 50 – Codice dei contratti pubblici
(Decretul legislativ nr. 50 privind Codul achizițiilor publice) din 18 aprilie 2016 (supliment
ordinar la GURI nr. 91 din 19 aprilie 2016, denumit în continuare „Codul achizițiilor
publice”) prevede:
„În sensul prezentului cod, se aplică următoarele definiții:
[…]
d «organism de drept public» înseamnă orice organism, chiar și sub forma juridică a unei
)
societăți, care figurează în lista neexhaustivă cuprinsă în anexa IV:

49
 l esteînființat în scopul specific de a răspunde unor necesități de interes general, fără
)
caracter industrial sau comercial;
2) are personalitate juridică
și
3)activitatea sa este finanțată, în cea mai mare parte, de stat, de autorități regionale sau
locale ori de alte organisme de drept public sau administrarea sa face obiectul
supravegherii de către acestea, autoritățile sau organismele respective sau are un consiliu
de administrație, de conducere sau de supraveghere alcătuit din membri desemnați în
proporție de peste 50 % de către stat, de autorități regionale sau locale sau de alte
organisme de drept public.”

Decretul-lege nr. 220
5Articolul 1din decreto-legge n. 220 – Disposizioni urgenti in materia di giustizia sportiva
(Decretul-lege nr. 220 privind dispoziții urgente privind justiția sportivă) din 19 august 2003
(GURI nr. 192 din 20 august 2003), transformat în lege, după modificări, prin articolul 1 din
legge n. 208 (Legea nr. 208) din 17 octombrie 2003 (GURI nr. 243 din 18 octombrie 2003),
prevede:
„1.   Republica recunoaște și favorizează autonomia dreptului național al sportului ca
expresie a dreptului internațional al sportului din cadrul Comitetului Internațional Olimpic.
2.   Raporturile dintre dreptul sportului și dreptul Republicii sunt reglementate pe baza
principiului autonomiei, cu excepția cazurilor în care prezintă relevanță pentru ordinea
juridică a Republicii anumite situații subiective legate de dreptul sportului.”

Decretul legislativ nr. 242

6Articolul 1 din decreto legislativo n. 242 – Riordino del Comitato olimpico nazionale
italiano – CONI, a norma dell’articolo 11 della legge 15 marzo 1997, n. 59 (Decretul
legislativ nr. 242 privind reorganizarea Comitetului Național Olimpic italian – Coni, conform
articolului 11 din Legea nr. 59 din 15 martie 1997) din 23 iulie 1999 (GURI nr. 176 din
29 iulie 1999), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumit în continuare „Decretul
legislativ nr. 242”), are următorul cuprins:
„1.   [Comitato Olimpico Nazionale Italiano (Comitetul Național Olimpic Italian), denumit în
continuare „CONI”] este dotat cu personalitate juridică de drept public, situat la Roma și
aflat sub tutela Ministero per i Beni e le Attività Culturali (Ministerul Patrimoniului și
Activităților Culturale, Italia).”
7Articolul 2 alineatul 1 din decretul legislativ menționat prevede:
„CONI […] se conformează principiilor dreptului internațional al sportului, în acord cu
deciziile și directivele adoptate de Comitetul Internațional Olimpic, denumit în continuare
«CIO». Acesta este responsabil de organizarea și consolidarea sportului național și în special
de pregătirea atleților și asigurarea mijloacelor adecvate pentru Jocurile Olimpice și pentru
toate celelalte evenimente sportive naționale sau internaționale care vizează pregătirea
olimpică. Acesta este responsabil de asemenea, în cadrul dreptului sportului […], de
adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și eliminarea consumului de substanțe care modifică
performanța fizică naturală a sportivilor în activitățile sportive, precum și de promovarea
diseminării maxime a activităților sportive […], în limitele stabilite de decreto del Presidente
della Repubblica n. 616 (Decretul Președintelui Republicii nr. 616) din 24 iulie 1977. […]”

50
8Articolul 4 alineatele 1 și 2 din același decret legislativ prevede:
„1.   Consiliul național este compus din:
a) președintele CONI, care se află la conducerea acestuia;
b) președinții federațiilor sportive naționale;
c) membrii italieni ai CIO;
d atleți și tehnicieni din domeniul sportiv reprezentând federațiile sportive naționale și
)
disciplinele sportive asociate, cu condiția să nu fi făcut niciodată obiectul unei sancțiuni
constând în suspendarea activității sportive ca urmare a recurgerii la substanțe care
modifică performanțele fizice naturale în cursul activităților sportive;
[…]
2.   Reprezentanții federațiilor [sportive naționale], stabiliți în cadrul sporturilor olimpice,
trebuie să reprezinte majoritatea votanților din cadrul consiliului național al CONI.”
9Articolul 5 din Decretul legislativ nr. 242 prevede:
„1.   În conformitate cu deciziile și cu directivele CIO, consiliul național acționează în
favoarea diseminării spiritului olimpic și reglementează și coordonează activitatea sportivă
națională, armonizând din această perspectivă acțiunile întreprinse de federațiile sportive
naționale și disciplinele sportive naționale.
[…]
2.   Consiliul național are drept misiune:
a adoptarea statutului și a celorlalte acte normative care intră în domeniul său de competență,
)
precum și a directivelor privind interpretarea și aplicarea normelor în vigoare;
b stabilirea principiilor fundamentale pe care trebuie să le respecte, pentru obținerea
)
recunoașterii lor în scopuri sportive, statutul federațiilor sportive naționale, al federațiilor
sportive asociate, al entităților de promovare a sportului, precum și al asociațiilor și al
societăților sportive;
c adoptarea deciziilor de recunoaștere, în scopuri sportive, a federațiilor sportive naționale, a
)
societăților și asociațiilor sportive, a entităților de promovare a sportului, a asociațiilor
caritabile și a altor federații sportive asociate CONI și federațiilor, pe baza criteriilor
stabilite în statut […];
[…]
e definirea criteriilor și a condițiilor care reglementează exercitarea controalelor asupra
)
federațiilor sportive naționale, a disciplinelor sportive asociate și a entităților recunoscute
ca fiind de promovare sportivă;
[…]
e- adoptarea, la propunerea comisiei naționale, a deciziilor de punere sub tutelă a federațiilor
ter)
sportive naționale sau a disciplinelor sportive asociate în caz de nereguli grave în gestiune
sau de încălcări grave ale dreptului sportului de către organele de conducere, în cazul unei
imposibilități constatate de funcționare a acestora din urmă sau în cazul în care nu sunt
garantate lansarea și desfășurarea în bune condiții a competițiilor sportive naționale;
[…]”
10 Potrivit articolului 6 alineatul 1 din acest decret legislativ:

51
 „Comisia națională este compusă din:
a) președintele CONI, care se află la conducerea acestuia;
b) membrii italieni ai CIO;
c) 10 reprezentanți ai federațiilor sportive naționale și ai disciplinelor sportive asociate;
[…]”
1 Articolul 7 din decretul legislativ menționat are următorul cuprins:
1
„1.   Comisia națională exercită funcțiile de conducere generală a activității administrative și
de gestiune a CONI, definind obiectivele și programele acestuia și verificând conformitatea
rezultatelor cu orientările date.
2.   Comisia națională are drept misiune:
[…]
e exercită, pe baza criteriilor și a modalităților stabilite în conformitate cu articolul 5
)
alineatul 2 litera e), competența de control asupra federațiilor sportive naționale, a
disciplinelor sportive asociate și a entităților recunoscute ca fiind de promovare sportivă în
ceea ce privește organizarea periodică a competițiilor, pregătirea olimpică, activitatea
sportivă de nivel înalt și utilizarea asistenței financiare menționate la litera d) a prezentului
alineat;
f propune consiliului național punerea sub tutelă a federațiilor sportive naționale sau a
)
disciplinelor sportive asociate în cazul unor nereguli grave constatate în gestiune sau al
unor încălcări grave ale dreptului sportului de către organele de conducere sau în cazul
imposibilității constatate de funcționare a acestora din urmă sau în cazul în care cerințele
legale nu ar fi respectate pentru a garanta lansarea și desfășurarea în bune condiții a
competițiilor sportive naționale;
[…]”
1 Articolul 15 alineatele 1-6 din același decret legislativ prevede:
2
„1.   Federațiile sportive naționale și disciplinele sportive asociate își desfășoară activitatea
sportivă în conformitate cu deciziile și directivele CIO, ale federațiilor internaționale și ale
CONI, ținând seama și de caracterul public al anumitor categorii de activități menționate în
statutul CONI. La acestea participă societăți și asociații sportive și, numai în cazurile
prevăzute de statutul federațiilor sportive naționale și al disciplinelor sportive asociate în
legătură cu această activitate specifică, și membri individuali.
2.   Federațiile sportive naționale și disciplinele sportive asociate au natura unei asociații
dotate cu personalitate juridică de drept privat. Acestea nu urmăresc un scop lucrativ și sunt
supuse, în lipsa unor dispoziții exprese ale prezentului decret, dispozițiilor Codului civil și
celor adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
3.   Bilanțurile federațiilor sportive naționale și ale disciplinelor sportive asociate sunt
aprobate anual de organul de administrare al federației și sunt supuse aprobării comisiei
naționale a CONI. În cazul unui aviz negativ din partea auditorilor federației sau ai
federației asociate ori în cazul neaprobării de către comisia națională a CONI, adunarea
societăților și a asociaților va trebui să fie convocată pentru a se pronunța cu privire la
aprobarea bilanțului.
4.   Adunarea care alege organele de conducere efectuează aprobarea programelor bugetare
de orientare ale organului de administrare, care vor fi supuse controlului adunării la sfârșitul

52
 fiecărei perioade de patru ani și a mandatului pentru care au fost aprobate.
5.   Federațiile sportive naționale și disciplinele sportive asociate sunt recunoscute, în
scopuri sportive, de consiliul național.
6.   Recunoașterea personalității juridice de drept privat a noilor federații sportive naționale
și a disciplinelor sportive asociate se acordă în conformitate cu decreto del Presidente della
Repubblica n. 361 (Decretul Președintelui Republicii nr. 361) din 10 februarie 2000, după
recunoașterea prealabilă, în scopuri sportive, de către consiliul național.
[…]”
1 Articolul 16 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 242 prevede:
3
„Federațiile sportive naționale și disciplinele sportive asociate sunt guvernate de dispoziții
statutare și prevăzute de regulamente pe baza principiului democrației interne, a principiului
participării tuturor la activitatea sportivă în condiții de egalitate și în conformitate cu dreptul
național și internațional al sportului.”

Statutul CONI
1 Articolul 1 din statutul CONI prevede:
4
„1.   [CONI] este Confederația federațiilor sportive naționale […] și a disciplinelor sportive
asociate […]
2.   CONI […] este autoritatea de disciplină, de reglementare și de gestionare a activităților
sportive, considerate ca element esențial al pregătirii fizice și morale a individului și ca
parte integrantă a educației și a culturii naționale. […]”
1 Articolul 6 din statutul CONI prevede:
5
„1.   Consiliul național, care este organul suprem de reprezentare a sportului italian,
acționează în favoarea diseminării spiritului olimpic, asigură activitatea necesară pentru
pregătirea olimpică, reglementează și coordonează activitatea sportivă națională și
armonizează acțiunea federațiilor sportive naționale și a disciplinelor sportive asociate.
[…]
4.   Consiliului național:
[…]
b stabilește principiile fundamentale pe care trebuie să le respecte, pentru obținerea
)
recunoașterii în scopuri sportive, statutul federațiilor sportive naționale, al disciplinelor
sportive asociate, al entităților de promovare a sportului, al asociațiilor recunoscute ca
fiind de utilitate publică, al asociațiilor și al societăților sportive și adoptă codul dreptului
sportului care trebuie să fie respectat de toate federațiile sportive naționale și disciplinele
sportive asociate;
c se pronunță asupra deciziilor de recunoaștere, în scopuri sportive, a federațiilor sportive
)
naționale, a disciplinelor sportive asociate, a entităților de promovare a sportului, a
asociațiilor recunoscute ca fiind de utilitate publică, pe baza criteriilor stabilite în statute,
ținând seama în acest scop de reprezentarea și de caracterul olimpic al sportului, de
eventuala recunoaștere de către CIO și de tradiția sportivă a disciplinei;
[…]
e definește criteriile și modalitățile de exercitare a controalelor efectuate de CONI asupra
)

53
 federațiilor sportive naționale, a disciplinelor sportive asociate și, pentru domeniile
sportive, asupra entităților recunoscute ca fiind de promovare sportivă;
e1 stabilește, pentru asigurarea organizării periodice a campionatelor sportive, criteriile și
)
modalitățile controalelor efectuate de federații asupra societăților sportive [asociate] și ale
controlului de substituție efectuat de CONI în cazul unui eșec dovedit al controalelor
realizate de federațiile sportive naționale;
[…]
f1 decide, la propunerea comisiei naționale, punerea sub tutelă a federațiilor sportive
)
naționale și a disciplinelor sportive asociate în cazul unor nereguli grave constatate în
gestiune sau al unor încălcări grave ale dreptului sportului de către organele de conducere
sau în cazul imposibilității constatate de funcționare a acestora din urmă ori atunci când
nu sunt garantate lansarea și desfășurarea în bune condiții a competițiilor sportive
naționale;
[…]”
1 Articolul 7 alineatul 5 din statutul CONI prevede:
6
„Comisia națională:
[…]
e pe baza criteriilor și a modalităților stabilite de consiliul național, controlează federațiile
)
sportive naționale în ceea ce privește aspectele publice și printre altele în ceea ce privește
organizarea periodică a competițiilor, pregătirea olimpică, activitatea sportivă de nivel
înalt și utilizarea ajutoarelor financiare acordate și stabilește criteriile pentru atribuirea
ajutoarelor financiare federațiilor;
[…]
f propune consiliului național punerea sub tutelă a federațiilor sportive naționale și a
)
disciplinelor sportive asociate în cazul unor nereguli grave în gestiune sau al unor încălcări
grave ale dreptului sportului de către organele de conducere sau în cazul imposibilității
constatate de funcționare a acestora din urmă ori atunci când federațiile sportive naționale
nu au adoptat procedurile prevăzute de regulamente sau punerea sub tutelă a organelor
interne competente pentru a garanta lansarea și desfășurarea în bune condiții a
competițiilor sportive naționale;
[…]
g2 aprobă bugetul și programele de activitate aferente, precum și bilanțul anual al
)
federațiilor sportive naționale și al disciplinelor sportive asociate;
[…]
h1 numește auditori care reprezintă CONI în cadrul federațiilor sportive naționale și al
)
disciplinelor sportive asociate și în comitetele regionale ale CONI;
[…]
l aprobă, în scopuri sportive, statutele, regulamentele de punere în aplicare a statutelor,
)
regulamentele de drept sportiv și regulamentele antidoping ale federațiilor sportive
naționale și ale disciplinelor sportive asociate, apreciind conformitatea lor cu legea, cu
statutul CONI, cu principiile fundamentale, cu directivele și criteriile stabilite de consiliul
național, trimițându-le, eventual, în termen de 90 de zile, federațiilor sportive naționale și
disciplinelor sportive asociate pentru ca modificările necesare să fie efectuate;

54
 […]”
1 Articolul 20 alineatul 4 din statutul CONI are următorul cuprins:
7
„Federațiile sportive naționale exercită activitatea sportivă și activitățile corespunzătoare de
promovare în conformitate cu deciziile și instrucțiunile CIO și ale CONI, având în vedere de
asemenea dimensiunea publică a anumitor aspecte ale acestei activități. În cadrul dreptului
sportului, se recunoaște o autonomie tehnică, organizatorică și de gestiune federațiilor
sportive naționale sub controlul CONI.”
1 Potrivit articolului 21 din statutul CONI:
8
„1.   CONI recunoaște federațiile sportive naționale care îndeplinesc următoarele condiții:
a desfășurarea unei activități sportive, pe teritoriul național și pe plan internațional, inclusiv
)
participarea la competiții și punerea în aplicare a unor programe de formare pentru atleți și
tehnicieni;
b afilierea la o federație internațională recunoscută de CIO, atunci când aceasta există, și
)
gestionarea activității în conformitate cu Carta Olimpică și cu normele federației
internaționale căreia îi aparțin;
c un regim statutar și normativ inspirat din principiul democrației interne și al participării
)
femeilor și a bărbaților la activitatea sportivă în condiții de egalitate și de egalitate de
șanse, precum și cu respectarea rezoluțiilor și a directivelor CIO și ale CONI;
d proceduri electorale și componența organelor de conducere în conformitate cu dispozițiile
)
articolului 16 alineatul 2 din [Decretul legislativ nr. 242].
[…]
3.   În cazul nerespectării de către o federație sportivă națională recunoscută a condițiilor
prevăzute la alineatul 1 de mai sus, consiliul național al CONI deliberează cu privire la
revocarea recunoașterii acordate.”
1 Articolul 22 din statutul CONI prevede:
9
„1.   Statutele federațiilor sportive naționale trebuie să respecte principiile fundamentale
stabilite de consiliul național și să urmărească în special să asigure un echilibru constant
între drepturile și obligațiile sectoarelor profesionale și amatori, inclusiv între diversele
categorii din același domeniu sportiv.
2.   Statutele federațiilor sportive naționale definesc modalitățile care reglementează
exercitarea alegerii active și pasive a atleților și a tehnicienilor sportivi, în conformitate cu
recomandările CIO, precum și cu principiile fundamentale care emană de la consiliul
național al CONI.
[…]
4.   Adunarea de nivelul al doilea, formată din reprezentanți aleși la nivel teritorial, este
autorizată în cadrul federațiilor sportive naționale care numără peste 2000 de asociații și
societăți afiliate autorizate să voteze.
5.   Comisia națională dispune de 90 de zile pentru a aproba, în scopuri sportive, statutele
federațiilor sportive naționale. În acest scop, comisia trebuie să evalueze conformitatea
acestora cu legea, cu statutul CONI și cu principiile fundamentale stabilite de consiliul
național al acestuia din urmă. În caz de neconformitate și în termen de 90 de zile de la
depunerea statutului la Secretariatul General, comisia națională trimite acest document
federațiilor în cauză, indicând criteriile care trebuie respectate, pentru ca modificările care

55
 se impun să fie aduse. Dacă acest termen de 90 de zile se scurge fără efectuarea unei astfel
de trimiteri, se consideră că statutul federal a fost aprobat. Dacă federațiile sportive
naționale nu își modifică statutul în sensul indicat, comisia națională poate desemna un
comisar ad-hoc și, în cazurile cele mai grave, după punerea în întârziere, poate revoca
recunoașterea.
5-bis.   Statutele definesc competențele de supraveghere și de control care pot fi exercitate
de federații având în vedere caracteristicile asociative ale structurii acestora.
[…]”
2 Articolul 23 din statutul CONI prevede:
0
„1.   În temeiul Decretului legislativ nr. 242, cu modificările și completările ulterioare, în
afara activităților al căror caracter public este prevăzut în mod expres de lege, au caracter
public doar activitățile federațiilor sportive naționale care țin de admiterea și afilierea unor
societăți, a unor asociații sportive, precum și a unor membri individuali, de revocarea cu
orice titlu și de modificarea deciziilor privind admiterea sau afilierea, de controlul cu privire
la desfășurarea în condiții bune a competițiilor și a campionatelor sportive profesioniste, de
utilizarea subvențiilor publice și de prevenirea și sancționarea dopajului, precum și de
activitățile aferente pregătirii olimpice și de nivel înalt, de formarea tehnicienilor și de
utilizarea și gestionarea echipamentelor sportive publice.
1-bis.   În contextul exercitării activităților cu caracter public menționate la alineatul 1,
federațiile sportive naționale se conformează directivelor și controalelor CONI și
funcționează cu respectarea principiilor imparțialității și transparenței. Caracterul public al
activității nu modifică cu nimic regimul ordinar de drept privat al actelor individuale și al
situațiilor juridice subiective conexe supuse acestuia.
1-ter.   Comisia națională stabilește criteriile și procedurile pentru a asigura că deciziile
federațiilor sunt conforme cu programele CONI în ceea ce privește competitivitatea
echipelor naționale, protejarea patrimoniului sportiv național și a identității sale specifice și
necesitatea de a asigura o gestiune internă eficientă.
2.   Pe baza criteriilor și a modalităților stabilite de consiliul național, comisia națională
aprobă bugetele federațiilor sportive naționale și stabilește contribuțiile financiare alocate
acestora din urmă. În această privință, ea poate defini sectoare particulare de alocare,
acordând o atenție specială promovării sportului pentru tineri, pregătirii pentru Jocurile
Olimpice și pentru activitatea sportivă de nivel înalt.
3.   Comisia națională supraveghează buna funcționare a federațiilor sportive naționale. În
cazul unor nereguli grave constatate în gestiune sau al unor încălcări grave ale dreptului
sportului săvârșite de organismele de conducere, în cazul în care imposibilității dovedite de
funcționare sau atunci când lansarea și desfășurarea în condiții bune a competițiilor sportive
nu este garantată, comisia națională propune consiliului național numirea unui comisar.”
Litigiile principale și întrebările preliminare

2 De Vellis Servizi Globali a fost invitată să participe la o procedură negociată organizată de

1
FIGC pentru atribuirea serviciilor de încărcare, descărcare și transportare a bagajelor pentru
a răspunde necesităților ivite la însoțirea echipelor naționale de fotbal și la depozitul FIGC
din Roma (Italia) pentru o durată de trei ani. Întrucât, în urma acestei proceduri, contractul a
fost atribuit Consorzio, De Vellis Servizi Globali a contestat la Tribunale amministrativo
regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia) modalitățile de

56
 desfășurare a acestei proceduri, susținând că FIGC trebuia să fie considerată un organism de
drept public în sensul articolului 3 alineatul 1 litera d) din Codul achizițiilor publice și ar fi
trebuit astfel să respecte normele de publicitate prevăzute de acest cod.
2 Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din
2
Lazio) a admis acțiunea formulată de De Vellis Servizi Globali și a anulat atribuirea
contractului respectiv în favoarea Consorzio.
2 FIGC și Consorzio au declarat fiecare apel împotriva hotărârii pronunțate de această instanță
3
la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia). Ambele contestă premisa potrivit căreia
FIGC ar trebui calificată drept „organism de drept public”, precum și, prin urmare,
competența instanței administrative și admiterea acțiunii de către Tribunale amministrativo
regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio).
2 Instanța de trimitere arată că, pentru a stabili dacă instanțele administrative italiene sunt
4
competente pentru a se pronunța cu privire la acest litigiu și dacă FIGC avea obligația să
aplice normele privind atribuirea contractelor de achiziții publice, este necesar să se decidă
în prealabil dacă aceasta poate fi calificată drept „organism de drept public”, în sensul
articolului 3 alineatul 1 litera d) din Codul contractelor de achiziții publice, care transpune
articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24.
2 În special, instanța de trimitere se întreabă, în primul rând, dacă FIGC îndeplinește condiția,
5
prevăzută la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 litera (a) din Directiva 2014/24, potrivit
căreia prin „organism de drept public” se înțelege orice organism care a fost înființat pentru
a răspunde în mod specific unor necesități de interes general, fără caracter industrial sau
comercial.
2 În această privință, instanța de trimitere arată, pe de o parte, că, în calitate de federație
6
sportivă națională, FIGC este o entitate de drept privat cu personalitate juridică, pe care
statul se limitează să o recunoască potrivit schemelor procedurale de recunoaștere a
persoanelor juridice de drept privat și al cărei caracter public al anumitor activități nu
modifică regimul ordinar de drept privat căruia îi este supusă. În plus, ținând seama de
capacitatea sa de autofinanțare și în lumina Hotărârii din 15 ianuarie 1998, Mannesmann
Anlagenbau Austria și alții (C-44/96, EU:C:1998:4), alte activități decât misiunile cu
caracter public care îi sunt încredințate pe baza unei liste exhaustive ar putea fi considerate
ca ținând de capacitatea sa generală de drept privat independent de obligația sa de a
îndeplini aceste misiuni.
2 Pe de altă parte, instanța de trimitere explică faptul că ar fi de asemenea posibil să se
7
considere că această calificare formală ex lege nu este determinantă, în măsura în care
federațiile sportive naționale supuse competențelor de supraveghere ale CONI sunt ținute de
lege să îndeplinească finalitățile de interes public care rezultă în mod exhaustiv din
articolul 23 din statutul CONI, să se conformeze directivelor și controalelor CONI, să facă
obiectul unei recunoașteri în scopuri sportive din partea acestuia din urmă, precum și să
respecte principiile imparțialității și transparenței. În aceste condiții, s-ar putea considera că
orice activitate accesorie precum serviciile de încărcare, descărcare și transportare a
bagajelor are un caracter funcțional în raport cu misiunile cu caracter public până la punctul
de a fi parte integrantă din acestea.
2 În al doilea rând, deși arată că FIGC nu se încadrează în prima și a treia ipoteză cu caracter
8
alternativ avută în vedere la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 litera (c) din Directiva
2014/24, instanța de trimitere ridică problema dacă această federație îndeplinește condiția
prevăzută de a doua ipoteză cu caracter alternativ, potrivit căreia, pentru ca o entitate să
poată fi calificată drept organism de drept public, gestiunea sa trebuie să fie supusă

57
 controlului unei autorități publice precum CONI.
2 În această privință, instanța de trimitere arată că CONI, el însuși supus tutelei exercitate de
9
Ministro per i beni e attività culturali (ministrul Patrimoniului și Activităților Culturale),
dispune, în privința federațiilor sportive naționale precum FIGC, de diferite competențe,
cum sunt competențele de recunoaștere în scopuri sportive, de control și de conducere a
activităților cu caracter public, precum și de aprobare a bilanțurilor anuale și de punere sub
tutelă.
3 Aceasta subliniază însă de asemenea că FIGC ar putea fi considerată ca nefiind sub
0
influența dominantă a CONI ca urmare a faptului că federațiile sportive naționale participă
la organele supreme ale CONI și că competențele CONI în privința lor nu constituie
supravegherea exercitată în mod obișnuit asupra organismelor de drept public, aprobarea
bilanțurilor anuale limitându-se în special la verificarea utilizării contribuțiilor publice.
3 În aceste condiții, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea
1
cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, formulate în termeni identici
în cauzele C-155/19 și C-156/19:
„1 a Având în vedere caracteristicile reglementării interne privind ordinea juridică sportivă,
) )
[FIGC] poate fi calificată drept organism de drept public, întrucât a fost înființată în
scopul specific de a răspunde unor necesități de interes general, fără caracter industrial
sau comercial?
b În special, ca urmare a recunoașterii în scopuri sportive a acestei entități publice
)
naționale, este îndeplinită în privința [FIGC] condiția teleologică referitoare la
recunoașterea sa ca organism de drept public, chiar în lipsa unui act oficial de înființare
a unei administrații publice și în pofida bazei asociative a [FIGC], în considerarea
includerii acesteia într-o ordine juridică de specialitate (sportivă) organizată în
conformitate cu modele de drept public și în considerarea obligației de a respecta
principiile și normele elaborate de [CONI] și de organizațiile sportive internaționale?
c În plus, se poate constata îndeplinirea acestei condiții în privința unei federații sportive
)
precum [FIGC], care are capacitate de autofinanțare, în ceea ce privește o activitate care
nu este de drept public, precum cea dedusă judecății, sau, dimpotrivă, trebuie să se
considere că prevalează cerința de a asigura în orice caz aplicarea normelor privind
achizițiile publice la atribuirea în favoarea unor terți a oricărui tip de contract de către
această entitate?
2a În temeiul raporturilor juridice existente între CONI și FIGC […], cel dintâi exercită
) )
asupra celei de a doua o influență dominantă, având în vedere competențele legale de
recunoaștere în scopuri sportive a societății, de aprobare a bugetelor anuale, de
supraveghere a gestiunii și a funcționării corecte a organelor și de plasare a entității sub
administrare judiciară?
b Dimpotrivă, astfel de competențe nu sunt suficiente pentru a constata îndeplinirea
)
condiției privind influența publică dominantă proprie organismului de drept public, ca
urmare a participării autorizate a președinților și a reprezentanților federațiilor sportive la
principalele organe ale [CONI]?”
3 Prin decizia președintelui Curții din 2 aprilie 2019, cauzele C-155/19 și C-156/19 au fost
2
conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea
pronunțării hotărârii.
Cu privire la întrebările preliminare

58
 Cu privire la prima întrebare

3 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă
3
articolul 2 alineatul (1) punctul 4 litera (a) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul
că se poate considera că o entitate care îndeplinește misiuni cu caracter public definite în
mod exhaustiv de dreptul național a fost înființată în scopul specific de a răspunde unor
necesități de interes general, fără caracter industrial sau comercial, în sensul acestei
dispoziții, chiar dacă aceasta nu a fost înființată sub forma unei administrații publice, ci sub
forma unei asociații de drept privat, iar unele dintre activitățile sale, pentru care beneficiază
de capacitatea de autofinanțare, nu au caracter public.
3 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 2 alineatul (1) punctul 4
4
literele (a)-(c) din Directiva 2014/24, o entitate trebuie să fie calificată drept „organism de
drept public” atunci când, în primul rând, a fost înființată în scopul specific de a răspunde
unor necesități de interes general, fără caracter industrial sau comercial, în al doilea rând,
are personalitate juridică și, în al treilea rând, este finanțată, în cea mai mare parte, de către
stat, autorități regionale sau locale sau alte organisme de drept public sau administrarea sa
face obiectul supravegherii de către autoritățile sau organismele respective sau au un
consiliu de administrație, de conducere sau de supraveghere alcătuit din membri desemnați
în proporție de peste 50 % de către stat, de autorități regionale sau locale sau de alte
organisme de drept public.
3 Curtea a statuat deja că cele trei condiții care figurează la articolul 2 alineatul (1) punctul 4
5
literele (a)-(c) din Directiva 2014/24 sunt cumulative, în timp ce cele trei criterii menționate
în cadrul celei de a treia condiții au, în ceea ce le privește, caracter alternativ (a se vedea în
acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2013, IVD, C-526/11, EU:C:2013:543, punctul 20,
precum și Hotărârea din 5 octombrie 2017, LitSpecMet, C-567/15, EU:C:2017:736,
punctul 30 și jurisprudența citată).
3 În ceea ce privește prima dintre aceste trei condiții, prevăzută la articolul 2 alineatul (1)
6
punctul 4 litera (a) din Directiva 2014/24, din jurisprudența Curții reiese că legiuitorul
Uniunii nu a dorit să supună normelor obligatorii privind contractele de achiziții publice
decât entitățile înființate în scopul specific de a răspunde unor necesități de interes general,
fără caracter industrial sau comercial, și a căror activitate răspunde unor asemenea necesități
(a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 2017,
LitSpecMet, C-567/15, EU:C:2017:736, punctul 35).
3 În această privință, indiferent dacă, de la crearea sa sau ulterior acesteia, entitatea în cauză
7
trebuie să asigure în mod efectiv îndeplinirea unor necesități de interes general, îndeplinirea
unor astfel de necesități trebuie să poată fi constatată în mod obiectiv (a se vedea în acest
sens Hotărârea din 12 decembrie 2002, Universale-Bau și alții, C-470/99, EU:C:2002:746,
punctul 63).
3 În speță, din explicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că, în Italia, activitatea de
8
interes general pe care o constituie sportul este pusă în aplicare de fiecare dintre federațiile
sportive naționale în cadrul misiunilor cu caracter public atribuite în mod expres acestor
federații de articolul 15 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 242 și enumerate exhaustiv la
articolul 23 alineatul 1 din statutul CONI.
3 În această privință, rezultă că mai multe dintre misiunile enumerate la articolul 23
9
alineatul 1 din statutul CONI, precum controlul desfășurării în bune condiții a competițiilor
și a campionatelor, prevenirea și sancționarea dopajului sau chiar pregătirea olimpică și de
nivel înalt, nu au caracter industrial sau comercial, aspect a cărui verificare este însă de

59
 competența instanței de trimitere. În aceste condiții, din moment ce asigură efectiv astfel de
misiuni, o federație sportivă națională îndeplinește condiția prevăzută la articolul 2
alineatul (1) punctul 4 litera (a) din Directiva 2014/24.
4 Această concluzie nu poate fi repusă în discuție, în primul rând, de faptul că FIGC are forma
0
juridică a unei asociații de drept privat și că înființarea sa nu decurge, în consecință, dintr-un
act formal care instituie o administrație publică.
4 Astfel, pe de o parte, modul de redactare a articolului 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva
1
2014/24 nu conține nicio trimitere la modalitățile de înființare și nici la forma juridică a
entității. Pe de altă parte, trebuie amintit că noțiunea de „organism de drept public” trebuie
să primească o interpretare funcțională independentă de modalitățile formale ale punerii sale
în aplicare, astfel încât această necesitate se opune efectuării unei distincții în funcție de
forma și de regimul juridic aplicabil entității în cauză potrivit dreptului național sau în
funcție de forma juridică a dispozițiilor care instituie această entitate (a se vedea în acest
sens Hotărârea din 10 noiembrie 1998, BFI Holding, C-360/96, EU:C:1998:525, punctul 62,
Hotărârea din 15 mai 2003, Comisia/Spania, C-214/00, EU:C:2003:276, punctele 55 și 56,
precum și Hotărârea din 12 septembrie 2013, IVD, C-526/11, EU:C:2013:543, punctul 21 și
jurisprudența citată).
4 În al doilea rând, este de asemenea lipsit de pertinență faptul că FIGC desfășoară, pe lângă
2
activitățile de interes general enumerate exhaustiv la articolul 23 alineatul (1) din statutul
CONI, alte activități care ar constitui o mare parte din ansamblul activităților sale și care ar
fi autofinanțate.
4 Astfel, Curtea a statuat deja că este irelevant că, pe lângă misiunea de a răspunde unor
3
necesități de interes general, o entitate desfășoară și alte activități, precum și faptul că
îndeplinirea necesităților de interes general constituie doar o parte relativ nesemnificativă a
activităților desfășurate în mod efectiv de entitatea respectivă, din moment ce aceasta
continuă să își asume responsabilitatea necesităților la care are în mod specific obligația să
răspundă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 noiembrie 1998, BFI
Holding, C-360/96, EU:C:1998:525, punctul 55).
4 Este necesar să se precizeze că, în aceste condiții, faptul că o federație sportivă națională
4
beneficiază de o capacitate de autofinanțare în special în raport cu activitățile lipsite de
caracter public pe care le desfășoară nu poate avea, astfel cum a arătat domnul avocat
general la punctul 56 din concluzii, vreo relevanță, o asemenea capacitate de autofinanțare
fiind astfel lipsită de incidență asupra atribuirii unor misiuni cu caracter public.
4 Pe de altă parte, nici Hotărârea din 15 ianuarie 1998, Mannesmann Anlagenbau Austria și
5
alții (C-44/96, EU:C:1998:4), nu permite să se ajungă la o concluzie diferită.
4 Pe de o parte, considerațiile care figurează la punctele 20-35 din această hotărâre ilustrează
6
tocmai linia jurisprudenței amintite la punctul 43 din prezenta hotărâre, care implică în
esență că, pentru a stabili dacă o entitate poate fi considerată un organism de drept public,
este irelevant dacă această entitate desfășoară alte activități decât cele care urmăresc să
răspundă necesităților de interes general, chiar dacă aceste din urmă activități ar fi lipsite de
importanță.
4 Pe de altă parte, considerațiile care figurează la punctele 38-41 din Hotărârea din
7
15 ianuarie 1998, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții (C-44/96, EU:C:1998:4), nu sunt
pertinente în vederea soluționării cauzelor principale ale căror caracteristici sunt diferite de
cele din situația descrisă în hotărârea menționată, și anume situația unei societăți înființate și
deținute în majoritate de o autoritate contractantă în vederea desfășurării unor activități

60
 comerciale pentru care aceasta beneficiază de un transfer al mijloacelor financiare care
decurg din activitățile pe care această autoritate contractantă le desfășoară în scopul de a
răspunde unor necesități de interes general, fără caracter industrial sau comercial.
4 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că
8
articolul 2 alineatul (1) punctul 4 litera (a) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul
că se poate considera că o entitate care este învestită cu misiuni cu caracter public definite în
mod exhaustiv de dreptul național a fost înființată în scopul specific de a răspunde unor
necesități de interes general, fără caracter industrial sau comercial, în sensul acestei
dispoziții, chiar dacă aceasta nu a fost înființată sub forma unei administrații publice, ci a
unei asociații care intră sub incidența dreptului privat, iar unele dintre activitățile sale,
pentru care beneficiază de o capacitate de autofinanțare, nu au caracter public.

Cu privire la a doua întrebare

4 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă a doua
9
ipoteză cu caracter alternativ prevăzută la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 litera (c) din
Directiva 2014/24 trebuie interpretată în sensul că trebuie să se considere că gestiunea unei
federații sportive naționale este supusă supravegherii unei autorități publice, ținând seama,
pe de o parte, de competențele cu care această autoritate este învestită în raport cu o astfel
de federație și, pe de altă parte, de faptul că organismele esențiale ale autorității respective
sunt compuse în majoritate din reprezentanți ai tuturor federațiilor sportive naționale.
5 În această privință, trebuie amintit că criteriile alternative care figurează la articolul 2
0
alineatul (1) punctul 4 litera (c) din Directiva 2014/24, astfel cum au fost amintite la
punctul 34 din prezenta hotărâre, reflectă, fiecare, dependența strânsă a unui organism față
de stat, față de autoritățile regionale sau locale sau față de alte organisme de drept public și
că, în ceea ce privește mai precis criteriul referitor la supravegherea gestiunii, o astfel de
supraveghere se bazează pe constatarea unui control activ asupra gestiunii organismului în
cauză, de natură să creeze o dependență a acelui organism față de autoritățile publice,
echivalentă cu cea care există atunci când unul dintre celelalte două criterii alternative este
îndeplinit, ceea ce poate permite autorităților publice să influențeze deciziile respectivului
organism în materie de achiziții publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie
2003, Adolf Truley, C-373/00, EU:C:2003:110, punctele 68, 69 și 73, precum și
jurisprudența citată).
5 Prin urmare, în principiu, un control a posteriori nu îndeplinește acest criteriu, întrucât nu
1
permite autorităților publice să influențeze deciziile organismului în cauză în acest domeniu
(a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2013,
IVD, C-526/11, EU:C:2013:543, punctul 29 și jurisprudența citată).
5 În speță, din reglementarea națională și în special din dispozițiile coroborate ale articolului 1
2
din Decretul-lege nr. 220, ale articolului 2 alineatul 1 și ale articolului 5 alineatul 1 din
Decretul legislativ nr. 242, precum și ale articolului 1 alineatul 2 și ale articolului 6
alineatul 1 din statutul CONI reiese că acesta, în calitate de autoritate de disciplină, de
reglementare și de gestionare a activităților sportive, are în principal sarcina, în cadrul
autonomiei dreptului sportului și a principiilor dreptului internațional al sportului, de a
organiza și de a consolida sportul național, în special pregătirea atleților și instituirea unor
mijloace adecvate pentru pregătirea olimpică, de a adopta măsuri antidoping și de a
promova diseminarea maximă a activităților sportive. În acest scop, consiliul național al
CONI, în calitate de organ suprem de reprezentare din sportul italian, activează prin
difuzarea ideii olimpice, asigură activitatea necesară pentru pregătirea olimpică,

61
 reglementează și coordonează activitatea sportivă națională și armonizează printre altele
acțiunea federațiilor sportive naționale.
5 Rezultă astfel că, exercitând în esență o funcție de reglementare și de coordonare, CONI
3
constituie o organizație centrală care urmărește înainte de toate să adreseze federațiilor
sportive naționale norme sportive, etice și structurale comune, astfel încât să încadreze
practica sportivă în mod armonizat în acord cu normele internaționale, în special în cadrul
competițiilor și al pregătirii pentru Jocurile Olimpice. În această privință, trebuie să se arate
de altfel că, în temeiul articolului 7 alineatul 2 litera e) din Decretul legislativ nr. 242,
controlul CONI asupra acestor federații pare să se limiteze în esență la domeniile bunei
organizări a competițiilor, pregătirii olimpice, activității sportive de nivel înalt și utilizării
ajutoarelor financiare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
5 În schimb, din dosarul prezentat Curții nu reiese că CONI are ca sarcină să reglementeze
4
detaliile practicii sportive cotidiene sau să intervină în gestiunea concretă a federațiilor
sportive naționale și în raporturile pe care acestea le întrețin, astfel cum a arătat în esență
domnul avocat general la punctul 29 din concluzii, cu structurile de bază constituite din
cluburi, asociații și celelalte entități publice sau private, precum și cu orice individ care
dorește să practice sportul.
5 Această definiție a rolului și a misiunii CONI pare să fie confirmată de articolul 20
5
alineatul 4 din statutul CONI, potrivit căruia federațiile sportive naționale, deși sunt obligate
să desfășoare activitatea sportivă și activitățile corespunzătoare de promovare în
conformitate cu deciziile și cu instrucțiunile CIO și ale CONI, beneficiază, sub controlul
acestuia din urmă, de o autonomie tehnică, organizatorică și de gestiune în cadrul dreptului
sportului. Rezultă astfel că, cu excepția domeniilor în care CONI este abilitat să intervină și
să exercite un control, aceste federații beneficiază de o autonomie extinsă în ceea ce privește
propria gestiune și gestionarea diferitor aspecte ale disciplinei sportive de care răspund,
relația lor cu CONI limitându-se, la prima vedere, la respectarea orientărilor și a normelor
generale edictate de acesta din urmă. Articolul 15 alineatul 4 din Decretul legislativ nr. 242
precizează de altfel că adunarea federației sportive naționale în cauză este cea care
efectuează aprobarea și controlul programelor bugetare de orientare ale organului de
administrare, ceea ce tinde, și în acest caz, să arate că federațiile menționate au o autonomie
deplină de gestiune.
5 Într-o astfel de configurație care, ținând seama de marea diversitate a soluțiilor reținute în
6
diferitele state membre, este proprie dreptului italian al sportului, trebuie să se considere că
o administrație publică însărcinată în esență să edicteze norme în materie sportivă, să
verifice buna lor aplicare și să intervină numai la nivelul organizării competițiilor și al
pregătirii olimpice fără a reglementa organizarea și practica cotidiană a diferitor discipline
sportive nu poate fi considerată, la prima vedere, un organ ierarhic capabil să controleze și
să conducă gestiunea federațiilor sportive naționale și cu atât mai puțin în cazul în care
aceste federații beneficiază de autonomie de gestiune.
5 Autonomia de gestiune conferită federațiilor sportive naționale în Italia pare să pledeze
7
astfel, a priori, împotriva unui control activ al CONI până la punctul la care acesta din urmă
să fie în măsură să influențeze gestiunea unei federații sportive naționale precum FIGC, în
special în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice.
5 În aceste condiții, o asemenea prezumție poate fi răsturnată dacă se dovedește că, având în
8
vedere situația de fapt, diferitele competențe de care dispune CONI față de FIGC au ca efect
crearea unei dependențe a acestei federații față de CONI astfel încât acesta să poată
influența deciziile respectivei federații în materie de achiziții publice. În această privință,

62
 spiritul de competiție sportivă a cărei organizare și gestionare concretă ține de federațiile
sportive naționale, astfel cum s-a arătat la punctul 55 din prezenta hotărâre, impune ca
aceste diferite competențe ale CONI să nu fie înțelese într-o accepțiune prea tehnică, ci să li
se dea o interpretare mai mult materială decât formală.
5 În consecință, revine instanței de trimitere sarcina de a examina dacă diferitele competențe
9
cu care CONI este învestit față de FIGC dovedesc, în ansamblu, existența unei dependențe
însoțite de o astfel de posibilitate de influență. Deși această verificare revine exclusiv
instanței de trimitere, Curtea, pronunțându-se asupra trimiterii preliminare, poate să ofere
totuși, dacă este cazul, precizări menite să orienteze instanța națională în decizia sa (a se
vedea în acest sens Hotărârea din 2 mai 2019, Fundación Consejo Regulador de la
Denominación de Origen Protegida Queso Manchego, C-614/17, EU:C:2019:344,
punctul 37 și jurisprudența citată).
6 În ceea ce privește, în primul rând, competența CONI de a recunoaște federațiile sportive
0
naționale în scopuri sportive, astfel cum rezultă din articolul 5 alineatul 2 litera c) și din
articolul 15 alineatele 5 și 6 din Decretul legislativ nr. 242, precum și din articolul 6
alineatul 4 literele b) și c) din statutul CONI, trebuie să se arate, pe de o parte, că, în acest
cadru, CONI aplică o reglementare generală care, potrivit observațiilor scrise ale guvernului
italian, este comună oricărei entități sportive asociative care dorește să obțină personalitate
juridică sau care este tributară, chiar minoritar, unor contribuții publice. Pe de altă parte, din
dosarul prezentat Curții reiese că recunoașterea de către CONI nu este decât o etapă
prealabilă care privește numai procesul de recunoaștere în scopuri sportive, toate aceste
federații fiind recunoscute uniform potrivit modalităților și condițiilor prevăzute de
reglementarea italiană în vigoare, în speță Decretul Președintelui Republicii nr. 361 din
10 februarie 2000.
6 În plus, din dispozițiile coroborate ale articolului 6 alineatul 4 litera c) și ale articolului 21
1
alineatul 1 din statutul CONI rezultă că, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere,
criteriile pe baza cărora se acordă recunoașterea nu se referă nicidecum la aspecte privind
gestionarea federației în cauză, ci vizează condiții generale pe care trebuie să le
îndeplinească orice federație sportivă națională în materie de sport și de organizare, precum
și respectarea normelor și a principiilor de bază, cum sunt principiul democrației interne sau
principiul egalității de gen și de șanse. În aceeași ordine de idei, recunoașterea unei federații
sportive naționale nu poate fi revocată de consiliul național al CONI, în temeiul articolului
21 alineatul 3 din statutul CONI, decât în ipoteza în care federația în cauză nu ar mai
îndeplini condițiile prevăzute la articolul 21 alineatul 1 din acest statut.
6 Este adevărat că, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 71 din concluzii,
2
procesul de recunoaștere pare să fie legat, potrivit dispozițiilor coroborate ale articolului 5
alineatul 2 litera b) din Decretul legislativ nr. 242, precum și ale articolului 6 alineatul 4
litera b) din statutul CONI, de examinarea conformității statutului federației sportive
naționale în cauză cu principiile fundamentale definite de consiliul național al CONI. Cu
toate acestea, sintagma „principii fundamentale” coroborată cu principiile cărora trebuie să
li se conformeze dispozițiile statutare și prevăzute de regulamentele acestor federații în
temeiul articolului 16 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 242, precum și al articolului 21
alineatul 1 litera c) și al articolului 22 alineatele 1-3 din statutul CONI pare să ateste că
consiliul național al CONI nu poate defini decât norme de organizare inspirate din principiul
democrației interne pe care statutele federațiilor menționate trebuie să îl respecte, fără a fi în
măsură să impună acestora norme de gestiune detaliate și avansate.
6 Din moment ce intervenția CONI se limitează la a stabili principii fundamentale pentru a
3
armoniza reglementarea generală căreia îi sunt supuse toate federațiile sportive naționale și
63
 pentru a se asigura că aceste federații sportive sunt operaționale, în disciplina sportivă de
care sunt responsabile, la nivel național și internațional, urmărind obiectivele stabilite de
lege și adoptând dispoziții statutare și prevăzute de regulamente conforme cu această lege și
cu principiul democrației interne, nu rezultă, la prima vedere, că recunoașterea prealabilă a
FIGC în scopuri sportive permite, în sine, CONI să exercite, ulterior, un control activ asupra
gestiunii acestei federații până la punctul de a influența deciziile acesteia din urmă în
materie de achiziții publice.
6 În ceea ce privește, în al doilea rând, competența CONI, prevăzută la articolul 5 alineatul 2
4
litera a) și la articolul 15 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 242, precum și la articolul 20
alineatul 4 și la articolul 23 alineatele 1bis și 1ter din statutul CONI, de a adopta, în privința
federațiilor sportive italiene, linii directoare, decizii, directive și instrucțiuni referitoare la
desfășurarea activității sportive pe care aceste federații o reglementează, revine instanței de
trimitere sarcina de a verifica dacă, astfel cum FIGC, CONI și guvernul italian au susținut în
ședință, toate aceste norme urmăresc să impună federațiilor sportive naționale reguli
globale, largi și abstracte sau orientări generale privind organizarea sportivă în dimensiunea
sa publică, așa încât, procedând astfel, CONI nu ar interveni activ în gestiunea acestor
federații până la punctul de a influența deciziile acestora în materie de achiziții publice sau
dacă, dimpotrivă, CONI este în măsură să supună respectivele federații unor norme de
gestiune foarte detaliate și să le impună un anumit profil de gestiune, în special în materie
de atribuire a contractelor de achiziții publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din
1 februarie 2001, Comisia/Franța, C-237/99, EU:C:2001:70, punctele 50-52 și 57).
6 În ceea ce privește, în al treilea rând, competența CONI de a aproba în scopuri sportive
5
statutele federațiilor sportive naționale, trebuie să se arate că, în exercitarea acestei
competențe, astfel cum reiese din articolul 7 alineatul 5 litera l) și din articolul 22 alineatul 5
din statutul CONI, acesta din urmă nu poate evalua conformitatea statutelor acestor federații
decât cu legea, cu propriul statut și cu principiile fundamentale stabilite de acesta. În aceste
condiții, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă CONI ar fi putut impune
FIGC, cu ocazia aprobării statutelor, modificări precum restrângerea autonomiei sale de
gestiune sau, cu ocazia evaluării statutelor, revocarea recunoașterii FIGC pentru motivul că
aceasta nu ar fi acceptat modificări care urmăreau să îi restrângă autonomia de gestiune sau
să îi impună un comportament predeterminat în materie de gestiune.
6 În ceea ce privește, în al patrulea rând, competența CONI de a aproba bilanțurile și bugetele
6
anuale ale federațiilor sportive naționale, astfel cum figurează la articolul 15 alineatul 3 din
Decretul legislativ nr. 242, precum și la articolul 7 alineatul 5 litera g2) și la articolul 23
alineatul 2 din statutul CONI, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă în
această privință CONI se limitează la a efectua un control pur contabil al bilanțurilor și al
echilibrului bugetar, ceea ce nu ar indica existența unui control activ asupra gestiunii acestor
federații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2001,
Comisia/Franța, C-237/99, EU:C:2001:70, punctul 53, și Hotărârea din 12 septembrie 2013,
IVD, C-526/11, EU:C:2013:543, punctul 29), sau dacă această verificare privește și
gestiunea în curs a federațiilor menționate, în special din perspectiva exactității cifrelor, a
legalității, a căutării de economii, a rentabilității și a raționalității, ceea ce ar tinde să
demonstreze existența unui control activ asupra gestiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea
din 27 februarie 2003, Adolf Truley, C-373/00, EU:C:2003:110, punctul 73).
6 Cât privește în special aprobarea bilanțurilor, instanța de trimitere trebuie să verifice dacă
7
singura „sancțiune” legată de lipsa aprobării bilanțurilor de către CONI constă în
nepublicarea acestor bilanțuri. Astfel de indicii ar tinde să demonstreze lipsa unei puteri de
coerciție avute de CONI asupra federațiilor sportive naționale în această privință.

64
6 Referitor la aprobarea bugetului, va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă,
8
astfel cum reiese din explicațiile furnizate de CONI în ședință, federațiile sportive naționale
decid, in fine, cu privire la bugetul lor fără ca CONI să se poată opune adoptării sale și să fie
astfel în măsură să controleze gestiunea federațiilor respective cu privire la acest aspect,
ceea ce ar indica de asemenea lipsa puterii de coerciție avute de CONI.
6 Cât privește competența CONI, prevăzută la articolul 23 alineatul 2 din statutul acestuia, de
9
a stabili contribuțiile financiare alocate federațiilor sportive naționale și de a defini sectoare
speciale de alocare pentru aceste contribuții, va reveni instanței de trimitere sarcina de a
verifica incidența acestei competențe asupra gestiunii concrete a FIGC, precum și asupra
capacității acesteia din urmă de a menține controlul deciziilor sale în materie de atribuire a
contractelor de achiziții publice. În acest cadru, instanța de trimitere va trebui să țină seama
de faptul că, pe de o parte, contribuțiile publice par să fie repartizate, în temeiul acestei
dispoziții, în funcție de categorii foarte generale în cadrul dimensiunii publice a activității
sportive, și anume promovarea sportului pentru tineri, pregătirea pentru Jocurile Olimpice și
pregătirea pentru activitatea sportivă de nivel înalt, și că, pe de altă parte, în cazul particular
al FIGC, astfel cum rezultă din decizia de trimitere și din indicațiile furnizate în ședință,
finanțarea publică a respectivei federații este în orice caz minoritară, această federație
beneficiind de o capacitate semnificativă de autofinanțare.
7 În ceea ce privește, în al cincilea rând, competența CONI de a numi, în temeiul articolului 7
0
alineatul 5 litera hl) din statutul CONI, auditorii care îl reprezintă în federațiile sportive
naționale, va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă auditorii sunt în măsură
să influențeze politica de gestiune a acestei federații, în special în materie de contracte de
achiziții publice, ținând seama de faptul că, astfel cum reiese din observațiile scrise ale
FIGC și ale CONI, acești auditori ar fi lipsiți de drept de veto și nu ar avea nicio putere de
reprezentare și nicio putere de gestiune.
7 În ceea ce privește, în al șaselea rând, competența CONI, prevăzută la articolul 5 alineatul 2
1
litera e) din Decretul legislativ nr. 242, precum și la articolul 6 alineatul 4 literele e) și e1),
la articolul 7 alineatul 5 litera e) și la articolul 23 alineatul 3 din statutul acestuia, de a
controla desfășurarea activităților cu caracter public încredințate federațiilor sportive
naționale, precum și, mai general, buna funcționare a acestor federații, va reveni instanței de
trimitere sarcina de a verifica întinderea acestor controale asupra autonomiei de gestiune a
federațiilor menționate și a capacității lor de decizie în materie de atribuire a contractelor de
achiziții publice. În special, instanța de trimitere va trebui să verifice dacă, astfel cum se
arată la punctul 53 din prezenta hotărâre, controlul bunei funcționări a federațiilor sportive
naționale se limitează în esență la domeniile organizării în bune condiții a competițiilor, ale
pregătirii olimpice, ale activității sportive de nivel înalt și ale utilizării ajutoarelor financiare
sau dacă un control mai activ asupra gestiunii acestor federații este efectuat de CONI.
7 În ceea ce privește în special competența CONI de a pune sub tutelă federațiile sportive
2
naționale în cazul unei abateri grave de gestiune, al unor încălcări grave ale dreptului
sportului, al imposibilității funcționării acestor federații sau al unor probleme de legalitate a
competițiilor sportive, va reveni instanței de trimitere sarcina ca, pentru a exclude existența
unui control activ asupra gestiunii federațiilor menționate, să stabilească dacă, asemenea
celor susținute de FIGC, de CONI și de guvernul italian atât în observațiile lor scrise, cât și
în ședință, aceste cazuri de intervenție a CONI, astfel cum rezultă din articolul 5 alineatul 2
litera e-ter) și din articolul 7 alineatul 2 litera f) din Decretul legislativ nr. 242, precum și
din articolul 6 alineatul 4 litera f1), din articolul 7 alineatul 5 litera f) și din articolul 23
alineatul 3 din statutul CONI, țin de simplul control de legalitate, iar nu de politica de
gestiune a federațiilor sportive naționale, și dacă, independent de caracterul excepțional al

65
 punerii sub tutelă, exercitarea acestei competențe nu implică un control permanent asupra
gestiunii acestor federații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2001,
Comisia/Franța, C-237/99, EU:C:2001:70, punctele 55 și 56).
7 Este necesar să se precizeze, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la
3
punctul 66 din concluzii, că, pentru a evalua existența unui control activ al CONI asupra
gestiunii FIGC și a unei posibilități de influență a CONI asupra deciziilor acesteia din urmă
în materie de achiziții publice, analiza diferitor competențe ale CONI trebuie să facă
obiectul unei aprecieri de ansamblu, precizându-se că, în general, o serie de indicii va putea
revela această existență (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2001,
Comisia/Franța, C-237/99, EU:C:2001:70, punctul 59).
7 În ceea ce privește împrejurarea, evidențiată de instanța de trimitere, că, în ipoteza în care
4
s-ar concluziona că CONI controlează gestiunea federațiilor sportive naționale precum
FIGC în sensul celei de a doua ipoteze cu caracter alternativ prevăzute la articolul 2
alineatul (1) punctul 4 litera (c) din Directiva 2014/24, aceste federații ar exercita, datorită
participării lor majoritare în cadrul principalelor organe colegiale ale CONI cu atribuții de
deliberare potrivit articolelor 4 și 6 din Decretul legislativ nr. 242, o influență asupra
activității CONI care ar contrabalansa acest control, trebuie subliniat că această împrejurare
ar fi pertinentă numai dacă s-ar putea stabili că fiecare dintre federațiile sportive naționale,
privită în mod izolat, este în măsură să exercite o influență semnificativă asupra controlului
de gestiune exercitat de CONI în privința sa, cu consecința că acest control ar fi neutralizat
și că o asemenea federație sportivă națională și-ar recupera astfel controlul gestiunii, iar
aceasta în pofida influenței celorlalte federații sportive naționale care se află într-o situație
similară.
7 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua
5
întrebare că a doua ipoteză cu caracter alternativ prevăzută la articolul 2 alineatul (1)
punctul 4 litera (c) din Directiva 2014/24 trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care o
federație sportivă națională beneficiază, în temeiul dreptului național, de autonomie de
gestiune, nu se poate considera că gestiunea acestei federații este supusă controlului unei
autorități publice decât dacă, dintr-o analiză de ansamblu a competențelor de care dispune
această autoritate față de respectiva federație, reiese că există un control de gestiune activ
care, având în vedere situația de fapt, repune în discuție această autonomie până la punctul
de a permite respectivei autorități să influențeze deciziile aceleiași federații în materie de
achiziții publice. Împrejurarea că diferitele federații sportive naționale exercită o influență
asupra activității autorității publice în cauză ca urmare a participării lor majoritare în cadrul
principalelor organe colegiale ale acesteia nu este pertinentă decât dacă se poate dovedi că
fiecare dintre aceste federații, privită în mod izolat, este în măsură să exercite o influență
semnificativă asupra controlului public exercitat de această autoritate în privința sa, cu
consecința că acest control ar fi neutralizat și că o astfel de federație sportivă națională și-ar
recupera astfel controlul asupra gestiunii sale, iar aceasta în pofida influenței celorlalte
federații sportive naționale care se află într-o situație similară.
Cu privire la cheltuielile de judecată

7 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
6
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

66
 
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
 1
Articolul 2 alineatul (1) punctul 4 litera (a) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului
)
European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de
abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul că se poate considera că
o entitate care este învestită cu misiuni cu caracter public definite în mod exhaustiv de
dreptul național a fost înființată în scopul specific de a răspunde unor necesități de
interes general, fără caracter industrial sau comercial, în sensul acestei dispoziții,
chiar dacă aceasta nu a fost înființată sub forma unei administrații publice, ci a unei
asociații care intră sub incidența dreptului privat, iar unele dintre activitățile sale,
pentru care beneficiază de o capacitate de autofinanțare, nu au caracter public.
 2
A doua ipoteză cu caracter alternativ prevăzută la articolul 2 alineatul (1) punctul 4
)
litera (c) din Directiva 2014/24 trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care o
federație sportivă națională beneficiază, în temeiul dreptului național, de autonomie
de gestiune, nu se poate considera că gestiunea acestei federații este supusă controlului
unei autorități publice decât dacă, dintr-o analiză de ansamblu a competențelor de
care dispune această autoritate față de respectiva federație, reiese că există un control
de gestiune activ care, având în vedere situația de fapt, repune în discuție această
autonomie până la punctul de a permite respectivei autorități să influențeze deciziile
aceleiași federații în materie de achiziții publice. Împrejurarea că diferitele federații
sportive naționale exercită o influență asupra activității autorității publice în cauză ca
urmare a participării lor majoritare în cadrul principalelor organe colegiale ale
acesteia nu este pertinentă decât dacă se poate dovedi că fiecare dintre aceste federații,
privită în mod izolat, este în măsură să exercite o influență semnificativă asupra
controlului public exercitat de această autoritate în privința sa, cu consecința că acest
control ar fi neutralizat și că o astfel de federație sportivă națională și-ar recupera
astfel controlul asupra gestiunii sale, iar aceasta în pofida influenței celorlalte federații
sportive naționale care se află într-o situație similară.

67
 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

14 mai 2020 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Achiziții publice – Atribuirea contractelor de achiziții publice –

Directiva 2014/24/UE – Articolul 1 alineatul (2) și articolul 72 – Directiva 2014/25/UE –
Articolul 1 alineatul (2) și articolul 89 – Proceduri care vizează căile de atac față de atribuirea
contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări – Directiva
89/665/CEE – Articolul 2e alineatul (2) – Proceduri de achiziții publice ale entităților care
desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor –
Directiva 92/13/CEE – Articolul 2e alineatul (2) – Modificări ale unui contract încheiat în
urma unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice – Lipsa unei noi proceduri
de atribuire a unui contract de achiziții publice – Amenzi aplicate autorității contractante și
ofertantului căruia i s-a atribuit contractul – Principiul proporționalității”

În cauza C-263/19,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală, Ungaria), prin decizia din 7 martie
2019, primită de Curte la 28 martie 2019, în procedura
T-Systems Magyarország Zrt.,
BKK Budapesti Közlekedési Központ Zrt.
împotriva
Közbeszerzési Hatóság Közbeszerzési Döntőbizottság,
cu participarea:
Közbeszerzési Hatóság Elnöke,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul M. Vilaras (raportor), președinte de cameră, domnii S. Rodin și
D. Šváby, doamna K. Jürimäe și domnul N. Piçarra, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez-Bordona,
grefier: doamna M. Krausenböck, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 5 februarie 2020,
luând în considerare observațiile prezentate:
–pentru T-Systems Magyarország Zrt., de P. Szilas, de Zs. Okányi și de V. Kovács, ügyvédek;
–pentru Közbeszerzési Hatóság Közbeszerzési Döntőbizottság, de I. Hunya, în calitate de
agent;
– pentru Közbeszerzési Hatóság Elnöke, de T. A. Cseh, în calitate de agent;
–pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér, de G. Koós și de M. M. Tátrai, în calitate de
agenți;
–pentru Comisia Europeană, de L. Haasbeek, de P. Ondrůšek și de A. Tokár, în calitate de
agenți,

68
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului
general,
pronunță prezenta
Hotărâre

1Cererea de decizie preliminară privește în esență interpretarea articolului 1 alineatul (2) și a

articolului 72 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO
2014, L 94, p. 65), a articolului 2e alineatul (2) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din
21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative
privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de
achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO 1989, L 395, p. 3, Ediție
specială, 06/vol. 1, p. 237), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 (JO 2007, L 335, p. 31)
(denumită în continuare „Directiva 89/665”), a articolului 2e alineatul (2) din Directiva
92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege
și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile
de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei,
transporturilor și telecomunicațiilor (JO 1992, L 76, p. 14, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 43),
astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66 (denumită în continuare „Directiva
92/13”), precum și a articolelor 41 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene (denumită în continuare „carta”).
2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între T-Systems Magyarország Zrt.
(denumită în continuare „T-Systems”) și BKK Budapesti Közlekedési Központ Zrt.
(denumită în continuare „BKK”), pe de o parte, și Közbeszerzési Hatóság Közbeszerzési
Döntőbizottság (Comisia arbitrală pentru achiziții publice din cadrul Oficiului pentru
achiziții publice, Ungaria) (denumită în continuare „Comisia arbitrală”), pe de altă parte, în
legătură cu amenzile aplicate primelor ca urmare a modificării în cursul executării a
contractului dintre acestea fără să se fi derulat noi proceduri de atribuire a contractelor de
achiziții publice.
Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 89/665
3Articolul 2e din Directiva 89/665, intitulat „Încălcări ale prezentei directive și sancțiuni
alternative”, prevede:
„(1)   În cazul unei încălcări a articolului 1 alineatul (5), a articolului 2 alineatul (3) sau a
articolului 2a alineatul (2), care nu face obiectul articolului 2d alineatul (1) litera (b), statele
membre prevăd absența efectelor contractului, în conformitate cu articolul 2d alineatele (1)-
(3) sau sancțiuni alternative. Statele membre pot să prevadă că organismul responsabil de
soluționarea căilor de atac, independent de autoritatea contractantă, decide, după evaluarea
tuturor aspectelor relevante, dacă ar trebui declarată absența efectelor contractului sau dacă
ar trebui să se aplice sancțiuni alternative.
(2)   Sancțiunile alternative trebuie să fie eficiente, proporționale și cu caracter de

69
descurajare. Sancțiunile alternative constau în:
– aplicarea unor amenzi autorității contractante; sau
– reducerea duratei contractului.
Statele membre pot acorda organismului responsabil de soluționarea căilor de atac o marjă
largă de apreciere, care să îi permită să țină seama de toți factorii relevanți, inclusiv de gradul
de gravitate a încălcării, comportamentul autorității contractante și, în situațiile menționate la
articolul 2d alineatul (2), măsura în care contractul rămâne în vigoare.
Acordarea unor daune interese nu reprezintă o sancțiune adecvată în sensul prezentului
alineat.”

Directiva 92/13
4Dispozițiilearticolului 2e din Directiva 92/13, intitulat „Încălcări ale prezentei directive și
sancțiuni alternative”, sunt redactate în termeni identici cu cei ai dispozițiilor articolului 2e
din Directiva 89/665.

Directiva 2007/66
5Considerentele (19)-(21) ale Directivei 2007/66 au următorul cuprins:
„(19 În cazul nerespectării altor cerințe de formă, statele membre pot considera principiul
)
absenței efectelor ca fiind inadecvat. În aceste cazuri, statele membre ar trebui să poată
să prevadă sancțiuni alternative. Sancțiunile alternative ar trebui să se limiteze la
impunerea unor amenzi, care ar trebui plătite unui organ independent de autoritatea
contractantă sau de entitatea contractantă, sau la reducerea duratei contractului. Statelor
membre le revine sarcina de a defini exact sancțiunile alternative și modalitățile de
aplicare a acestora.
(20 Prezenta directivă nu ar trebui să excludă aplicarea unor sancțiuni mai severe în
)
conformitate cu legislația națională.
(21 La stabilirea de către statele membre a normelor conform cărora un contract este
)
considerat ca lipsit de efecte, obiectivul urmărit este ca drepturile și obligațiile părților
contractante să înceteze a fi exercitate și executate. Consecințele absenței efectelor unui
contract ar trebui să fie stabilite prin dreptul intern. Dreptul intern ar putea, prin urmare,
să prevadă anularea retroactivă a tuturor obligațiilor contractuale (ex tunc) sau, invers, să
limiteze domeniul anulării la obligațiile care urmează să fie executate (ex nunc). Acest
lucru nu ar trebui să ducă la absența unor sancțiuni eficiente dacă obligațiile care decurg
dintr-un contract au fost deja îndeplinite în totalitate sau în cvasitotalitate. În astfel de
cazuri, statele membre ar trebui să prevadă, de asemenea, sancțiuni alternative, ținând
seama în ce măsură un contract rămâne în vigoare în conformitate cu dreptul național. În
mod similar, consecințele unei eventuale recuperări a oricăror sume care ar fi putut fi
plătite, precum și toate celelalte forme de restituire posibile, inclusiv restituirea valorii
atunci când o restituire în natură nu este posibilă, urmează să fie stabilite de dreptul
intern.”

Directiva 2014/24
6Considerentele (10), (29), (107), (109) și (111) ale Directivei 2014/24 sunt formulate după
cum urmează:

70
„(10 Noțiunea de «autorități contractante» și, în special, noțiunea de «organisme de drept
)
public» au fost examinate în mod repetat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii
Europene. Pentru a clarifica faptul că domeniul de aplicare ratione personae al prezentei
directive ar trebui să rămână neschimbat, este adecvat să se mențină definiția pe care
Curtea s-a bazat și să se încorporeze un anumit număr de clarificări oferite de
jurisprudența respectivă ca o cheie a unei mai bune înțelegeri a definițiilor propriu-zise,
fără intenția de a modifica înțelegerea conceptului astfel cum a fost elaborat în
jurisprudență. […]
[…]
(29 Se cuvine să se amintească faptul că prezenta directivă se aplică numai autorităților
)
contractante ale statelor membre. […]
[…]
(107 Este necesar să se precizeze condițiile în care modificarea unui contract pe perioada
)
executării sale necesită o nouă procedură de achiziție, ținând cont de jurisprudența
relevantă a [Curții]. Este obligatoriu să se desfășoare o nouă procedură de achiziție în
cazul în care sunt aduse modificări semnificative contractului inițial, în special cu privire
la domeniul de aplicare și conținutul drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților,
inclusiv la distribuirea drepturilor de proprietate intelectuală. Modificările de acest tip
demonstrează intenția părților de a renegocia clauze sau condiții esențiale ale
contractului respectiv. Acest lucru este valabil cu precădere în cazul în care condițiile
modificate ar fi avut o influență asupra rezultatului procedurii, dacă ar fi fost incluse în
procedura inițială.
Modificările contractului având ca rezultat o modificare minoră a valorii contractului ar
trebui să fie întotdeauna posibile până la o anumită valoare, fără să fie necesară derularea
unei noi proceduri de achiziție. În acest sens și în vederea asigurării securității juridice,
prezenta directivă ar trebui să prevadă praguri de minimis, sub care să nu fie necesară o
nouă procedură de achiziție. Modificările contractului peste aceste praguri ar trebui să fie
posibile fără să fie necesară derularea unei noi proceduri de achiziție cu condiția ca
acestea să respecte condițiile relevante din prezenta directivă.
[…]
(109 Autoritățile contractante se pot confrunta cu situații externe pe care nu le puteau
)
prevedea atunci când au atribuit contractul, în special când executarea contractului
acoperă o perioadă mai lungă. În acest caz, este necesar un anumit grad de flexibilitate
pentru adaptarea contractului la circumstanțele respective fără a desfășura o nouă
procedură de achiziție. […]
[…]
(111 Autoritățile contractante ar trebui să aibă posibilitatea, în cadrul fiecărui contract, de a
)
prevedea modificarea contractului prin intermediul unor clauze de revizuire sau de
opțiuni, dar aceste clauze nu ar trebui să le ofere o marjă nelimitată de acțiune. Prezenta
directivă ar trebui, așadar, să stabilească în ce măsură pot fi prevăzute modificări în
contractul inițial. […]”
7Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2014/24 prevede:
„În sensul prezentei directive, achiziția publică înseamnă achiziționarea, prin intermediul
unui contract de achiziții publice, de lucrări, de produse sau de servicii de către una sau mai
multe autorități contractante de la operatori economici aleși de aceste autorități contractante,

71
 indiferent dacă lucrările, produsele sau serviciile sunt destinate sau nu unui scop public.”
8Titlul II
din Directiva 2014/24, denumit „Norme aplicabile contractelor de achiziții publice”,
cuprinde, printre altele, un capitol IV, referitor la „[e]xecutarea contractului”, în care
figurează articolele 70-73 din această directivă. Articolul 72, intitulat la rândul său
„Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate”, prevede:
„(1)   Contractele și acordurile-cadru pot fi modificate fără o nouă procedură de achiziții în
conformitate cu prezenta directivă în oricare dintre următoarele cazuri:
(a atunci când modificările, indiferent de valoarea lor monetară, au fost prevăzute în
)
documentele inițiale ale achiziției sub forma unor clauze sau opțiuni de revizuire clare,
precise și fără echivoc, printre care se pot număra clauze de revizuire a prețurilor. Astfel de
clauze precizează limitele și natura posibilelor modificări sau opțiuni, precum și condițiile
în care se poate recurge la acestea. Acestea nu prevăd modificări sau opțiuni care ar
schimba caracterul general al contractului sau al acordului-cadru;
(b pentru lucrările, serviciile sau produsele adiționale din partea contractantului inițial care au
)
devenit necesare și nu au fost incluse în procedura de achiziții publice inițială, iar
schimbarea contractantului:
(i nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind
)
interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, serviciile sau instalațiile
existente achiziționate în cadrul procedurii […] achiziți[ei] inițiale; și
(ii ar cauza autorității contractante inconveniente substanțiale sau creșterea semnificativă a
)
costurilor.
Cu toate acestea, nicio creștere a prețului nu depășește 50 % din valoarea contractului
inițial. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, această limitare se
aplică valorii fiecărei modificări în parte. Astfel de modificări succesive nu se efectuează
în scopul eludării aplicării prezentei directive;
(c atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
)
(i necesitatea modificării a survenit în urma unor circumstanțe pe care o autoritate
)
contractantă care acționează cu diligență nu ar fi putut să le prevadă;
(ii) modificarea nu aduce atingere caracterului general al contractului;
(iii creșterea prețului nu depășește 50 % din valoarea contractului sau a acordului-cadru
)
inițial. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, această limitare se
aplică valorii fiecărei modificări în parte. Astfel de modificări succesive nu se
efectuează în scopul eludării aplicării prezentei directive;
[…]
(e atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanțiale în sensul
)
alineatului (4).
Autoritățile contractante care modifică un contract în cazurile prevăzute la literele (b) și (c)
de la prezentul alineat publică un anunț în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Un astfel de anunț conține informațiile prevăzute în anexa V partea G și se publică în
conformitate cu articolul 51.
(2)   În plus, fără a exista nevoia de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la
alineatul (4) literele (a)-(d), contractele pot fi modificate fără a fi necesară o nouă procedură
de achiziții în conformitate cu prezenta directivă și atunci când valoarea modificării este mai

72
mică decât ambele valori următoare:
(i) pragurile stabilite la articolul 4; și
(ii 10 % din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de servicii sau de
)
produse și 15 % din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de lucrări.
Cu toate acestea, modificarea nu poate aduce atingere caracterului general al contractului sau
al acordului-cadru. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, evaluarea
se face pe baza valorii nete cumulate a acestora.
[…]
(5)   Pentru alte modificări ale dispozițiilor unui contract de achiziții publice sau ale unui
acord-cadru în cursul perioadei sale de valabilitate decât cele prevăzute la alineatele (1) și (2)
este necesară o nouă procedură de achiziții în conformitate cu prezenta directivă.”

Directiva 2014/25/UE
9Potrivitconsiderentelor (12), (113), (115) și (117) ale Directivei 2014/25/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care
își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de
abrogare a Directivei 2004/17/CΕ (JO 2014, L 94, p. 243):
„(12 Noțiunea de «autorități contractante» și, în special, noțiunea de «organisme de drept
)
public» au fost examinate în mod repetat în jurisprudența [Curții]. Pentru a clarifica
faptul că domeniul de aplicare ratione personae al prezentei directive ar trebui să rămână
neschimbat, este adecvat să se mențină definițiile pe care Curtea s-a bazat și să se
încorporeze un anumit număr de clarificări oferite de această jurisprudență ca o cheie a
unei mai bune înțelegeri a definițiilor propriu-zise, fără intenția de a modifica înțelegerea
conceptului astfel cum a fost elaborat în jurisprudență.
[…]
(113 Este necesar să se precizeze condițiile în care modificarea unui contract pe perioada
)
executării sale necesită o nouă procedură de achiziții, ținând cont de jurisprudența
relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Este obligatoriu să se desfășoare o nouă
procedură de achiziție în cazul în care sunt aduse modificări semnificative contractului
inițial, în special cu privire la domeniul de aplicare și conținutul drepturilor și obligațiilor
reciproce ale părților, inclusiv la distribuirea drepturilor de proprietate intelectuală. Acest
lucru este valabil cu precădere în cazul în care condițiile modificate ar fi avut o influență
asupra rezultatului procedurii dacă ar fi fost incluse în procedura inițială.
Modificările contractului având ca rezultat o modificare minoră a valorii contractului ar
trebui să fie întotdeauna posibile până la o anumită valoare, fără să fie necesară derularea
unei noi proceduri de achiziție. În acest sens și în vederea asigurării securității juridice,
prezenta directivă ar trebui să prevadă praguri de minimis, sub care să nu fie necesară o
nouă procedură de achiziții. Modificările contractului peste aceste praguri ar trebui să fie
posibile fără să fie necesară derularea unei noi proceduri de achiziție cu condiția ca
acestea să respecte condițiile relevante din prezenta directivă.
[…]
(115 Entitățile contractante se pot confrunta cu situații externe pe care nu le puteau prevedea
)
atunci când au atribuit contractul, în special când executarea contractului acoperă o
perioadă mai lungă. În acest caz, este necesar un anumit grad de flexibilitate pentru

73
 adaptarea contractului la circumstanțele respective fără a desfășura o nouă procedură de
achiziții. […]
[…]
(117 Entitățile contractante ar trebui să aibă posibilitatea, în cadrul fiecărui contract, de a
)
prevedea modificări prin intermediul unor clauze de revizuire sau de opțiune, dar aceste
clauze nu ar trebui să le ofere o marjă discreționară nelimitată. Prezenta directivă ar
trebui, așadar, să stabilească în ce măsură pot fi prevăzute modificări în contractul inițial.
[…]”
1 Articolul 1 alineatul (2) din această directivă are următorul cuprins:
0
„În sensul prezentei directive, achiziția publică înseamnă achiziționarea, prin intermediul
unui contract de produse, lucrări și servicii, de lucrări, de produse sau de servicii de către
una sau mai multe entități contractante de la operatori economici aleși de către aceste
entități contractante, cu condiția ca lucrările, produsele sau serviciile să fie destinate
efectuării uneia dintre activitățile menționate la articolele 8-14.”
1 Titlul II din Directiva 2014/25, denumit „Norme aplicabile contractelor”, cuprinde, printre
1
altele, un capitol IV, referitor la „[e]xecutarea contractului”, în care figurează articolele 87-
90 din această directivă. Articolul 89, intitulat la rândul său „Modificarea contractului în
cursul perioadei sale de valabilitate”, prevede:
„(1)   Contractele și acordurile-cadru pot fi modificate fără o nouă procedură de achiziții în
conformitate cu prezenta directivă în oricare dintre următoarele cazuri:
(a)atunci când modificările, indiferent de valoarea lor monetară, au fost prevăzute în
documentele inițiale ale achiziției sub forma unor clauze sau opțiuni de revizuire clare,
precise și fără echivoc, printre care se pot număra clauze de revizuire a prețurilor. Astfel
de clauze precizează limitele și natura posibilelor modificări sau opțiuni, precum și
condițiile în care se poate recurge la acestea. Acestea nu prevăd modificări sau opțiuni
care ar schimba caracterul general al contractului sau al acordului-cadru;
(b pentru lucrările, serviciile sau produsele adiționale din partea contractantului inițial,
)
indiferent de valoarea lor, care au devenit necesare și care nu au fost incluse în procedura
de achiziții inițială, iar schimbarea contractantului:
(i nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind
)
interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, programele informatice,
serviciile sau instalațiile existente achiziționate în cadrul procedurii de achiziții inițiale;
și
(ii ar cauza entității contractante inconveniente substanțiale sau creșterea semnificativă a
)
costurilor;
(c)atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
(i necesitatea modificării a survenit în urma unor circumstanțe pe care o entitate
)
contractantă care acționează cu diligență nu ar fi putut să le prevadă;
(ii) modificarea nu aduce atingere caracterului general al contractului;
[…]
(e)atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanțiale în sensul
alineatului (4).
Entitățile contractante care modifică un contract în cazurile prevăzute la literele (b) și (c) de

74
 la prezentul alineat publică un anunț în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Astfel de anunțuri conțin informațiile prevăzute în anexa XVI și se publică în conformitate
cu articolul 71.
(2)   În plus, fără a exista nevoia de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la
alineatul (4) literele (a)-(d), contractele pot fi modificate fără a fi necesară o nouă procedură
de achiziții în conformitate cu prezenta directivă și atunci când valoarea modificării este mai
mică decât ambele valori următoare:
(i) pragurile stabilite la articolul 15; și
(ii 10 % din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de servicii sau de
)
produse și 15 % din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de lucrări.
Cu toate acestea, modificarea nu poate aduce atingere caracterului general al contractului
sau al acordului-cadru. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive,
evaluarea se face pe baza valorii nete cumulate a acestora.
(3)   Pentru calcularea prețului menționat la alineatul (2), prețul actualizat constituie
valoarea de referință atunci când contractul include o clauză de indexare.
(4)   Modificarea unui contract sau a unui acord-cadru în cursul perioadei sale de valabilitate
este considerată a fi substanțială în sensul alineatului (1) litera (e) atunci când, prin această
modificare, contractul sau acordul-cadru prezintă caracteristici care diferă în mod
substanțial de cele ale documentului inițial. În orice caz, fără a aduce atingere alineatelor (1)
și (2), o modificare este considerată a fi substanțială atunci când este îndeplinită cel puțin
una dintre următoarele condiții:
(a)modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura inițială de
achiziții, ar fi permis admiterea altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea
unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras alți participanți la procedura de
achiziții;
(b modificarea schimbă balanța economică a contractului sau a acordului-cadru în favoarea
)
contractantului într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul sau acordul-cadru inițial;
(c)modificarea extinde domeniul de aplicare al contractului sau al acordului-cadru în mod
considerabil;
(d un nou contractant îl înlocuiește pe cel căruia entitatea contractantă i-a atribuit inițial
)
contractul, în alte cazuri decât cele prevăzute la alineatul (1) litera (d).
(5)   Pentru alte modificări ale dispozițiilor unui contract de achiziții de lucrări, produse sau
servicii sau ale unui acord-cadru în cursul perioadei sale de valabilitate decât cele prevăzute
la alineatele (1) și (2) este necesară o nouă procedură de achiziții în conformitate cu
prezenta directivă.”

Dreptul maghiar

1 Articolul 2 alineatul (1) din közbeszerzésekről szóló 2015. évi CXLIII. törvény (Legea
2
nr. CXLIII privind achizițiile publice, denumită în continuare „Legea privind achizițiile
publice”) prevede:
„Autoritatea contractantă trebuie să asigure loialitatea și transparența concurenței în cadrul
procedurii de achiziții publice și caracterul public al acestei proceduri, pe care operatorul
economic trebuie să o respecte.”

75
1 Articolul 141 din această lege, care stabilește diferitele cazuri în care părțile la un contract
3
de achiziții publice îl pot modifica, prevede la alineatul (8):
„Contractul, în afara cazurilor care fac obiectul dispozițiilor prezentului articol, poate fi
modificat numai în urma organizării unei noi proceduri de atribuire a contractului. În cazul
în care modificarea contractului intervine prin omisiunea nelegală a procedurii de achiziții
publice, modificarea este nulă în temeiul articolului 137 alineatul (1) litera (a).”
1 Articolul 153 alineatul (1) din legea menționată dispune:
4
„Közbeszerzési Hatóság Elnöke [(directorul Oficiului pentru achiziții publice, Ungaria)] va
iniția din oficiu procedura în fața [Comisiei arbitrale]
[…]
c dacă există indicii, având în vedere rezultatul monitorizării administrative efectuate de
)
Oficiul pentru achiziții publice în conformitate cu articolul 187 alineatul (2) litera j) sau
chiar fără să se fi procedat la monitorizarea administrativă, că modificarea sau executarea
contractului a fost realizată cu încălcarea prezentei legi, în special în cazul încălcării de
tipul celor prevăzute la articolul 142 alineatul (2);
[…]”
1 Potrivit articolului 165 din aceeași lege:
5
„[…]
(2)   În decizia sa, [Comisia arbitrală]
[…]
d)constată săvârșirea unei încălcări și aplică consecințele juridice prevăzute la alineatul (3);
e) în cazurile menționate la alineatul (6), constată încălcarea și aplică o amendă;
[…]
(3)   În cazul în care în decizia sa constată o încălcare, [Comisia arbitrală]
[…]
d poate aplica o amendă entității sau persoanei care săvârșește încălcarea, precum și
)
persoanei sau entității care se află într-un raport juridic cu entitatea sau cu persoana
responsabilă de săvârșirea încălcării și care este deopotrivă responsabilă pentru săvârșirea
încălcării.
[…]
(6)   [Comisia arbitrală] constată încălcarea și aplică o amendă în cazul în care
a) procedura de atribuire a contractului este omisă în mod nelegal ca urmare a încălcării;
[…]
e Directorul Oficiului pentru achiziții publice a inițiat din oficiu procedura [prevăzută la
)
articolul 153], iar Comisia arbitrală a constatat că s-a săvârșit o încălcare.
[…]”
1 Articolul 176 din Legea privind achizițiile publice prevede:
6
„(1)   În cazul în care, în decizia cu privire la fondul cauzei, [Comisia arbitrală] constată o
încălcare prevăzută la articolul 137 alineatul (1), aceasta inițiază o procedură contencioasă

76
 având ca obiect declararea nevalidității contractului și aplicarea consecințelor juridice ale
nelegalității.
[…]
(4)   În cazul în care, în urma procedurii contencioase prevăzute la alineatul (1), instanța
constată nevaliditatea contractului pentru motivele definite la articolul 137 alineatul (1),
aceasta stabilește consecințele juridice ale nevalidității menționate în conformitate cu
dispozițiile Codului civil și ale prezentei legi.
(5)   În cazul în care instanța, în temeiul articolului 137 alineatul (3), declară valabil
contractul încheiat în urma procedurii de achiziții publice, aceasta este obligată să aplice o
amendă al cărei cuantum, ținând seama de toate împrejurările cauzei, nu depășește 15 % din
valoarea contractului. Dacă, atunci când stabilește consecințele juridice ale nelegalității,
instanța dispune rambursarea contravalorii serviciului rămas fără contraprestație, aceasta
este obligată să aplice o amendă al cărei cuantum, ținând seama de toate împrejurările
cauzei, nu depășește 10 % din valoarea contractului.
(6)   Procedura contencioasă prevăzută la alineatul (1) este de competența exclusivă a
instanței de contencios administrativ și pentru litigii de muncă care, în cazul aceleiași
încălcări a normelor privind atribuirea contractelor, aplică procedura contenciosului
administrativ prevăzută la articolul 170. […]”
1 Articolul 240 alineatul (1) din Polgári Törvénykönyvről szóló 1959. évi IV. törvény (Legea
7
nr. IV din 1959 privind Codul civil) prevede:
„Sub rezerva excepțiilor prevăzute de reglementări, părțile pot să modifice de comun acord
conținutul contractului sau natura juridică a angajamentelor lor.”
Litigiul principal și întrebările preliminare

1 BKK, societate creată de Consiliul Municipal din Budapesta-Capitală (Ungaria), desfășoară

8
activitatea de operator de servicii de transport în comun în acest oraș.
1 În urma unei proceduri restrânse de cerere de ofertă privind fabricarea, transportul,
9
instalarea și exploatarea automatelor de bilete, la 4 septembrie 2013, BKK, în calitate de
autoritate contractantă, a încheiat un contract în valoare de 5561690409 forinți maghiari
(HUF) (aproximativ 18500000 de euro) cu T-Systems.
2 Părțile au modificat acest contract în mai multe rânduri. În special, prin modificarea din
0
13 iulie 2017, BKK a obligat T-Systems să completeze sistemul central de control al
automatelor de bilete cu un modul de software care să permită achiziționarea biletelor
menționate online.
2 Ulterior, s-a stipulat că valoarea contraprestației suplimentare corespunzătoare diferitor
1
modificări contractuale nu ar putea depăși suma de 2530195870 HUF (aproximativ 8200000
de euro).
2 La 29 septembrie 2017, directorul Oficiului pentru achiziții publice a inițiat din oficiu, în
2
temeiul articolului 153 alineatul (1) litera (c) din Legea privind achizițiile publice, o
procedură împotriva părților la contract pentru încălcarea, printre altele, a articolului 141
alineatul (2) și a articolului 141 alineatul (4) literele b) și c) din legea menționată și a sesizat
Comisia arbitrală în acest scop.
2 Comisia arbitrală a considerat că pentru fiecare dintre modificările contractului ar fi trebuit
3

77
 să fie urmată o nouă procedură de atribuire a contractelor de achiziții publice. Aceasta a
amintit că respectarea condițiilor prevăzute de dreptul achizițiilor publice în materie de
modificare a contractelor se impune ambelor părți contractante, ceea ce implică faptul că, în
cazul în care au aplicat în mod nelegal dispozițiile menționate, trebuie să se considere că
fiecare dintre ele a săvârșit o încălcare.
2 În consecință, Comisia arbitrală a considerat că, prin modificările contractuale, părțile la
4
contract încălcaseră în special dispozițiile articolului 141 alineatul (8) din Legea privind
achizițiile publice. Ținând seama îndeosebi de dispozițiile articolului 165 alineatul (3)
litera d) din această lege, ea a aplicat o amendă de 80000000 HUF (aproximativ 258941 de
euro) societății BKK și o amendă de 70000000 (aproximativ 226573 de euro) societății
T-Systems.
2 Aceasta din urmă a formulat o acțiune la Fővárosi Törvényszék (Curtea din
5
Budapesta-Capitală, Ungaria) pentru a se constata inexistența unei încălcări în privința sa și,
prin urmare, pentru a se modifica decizia prin care i s-a aplicat o amendă.
2 T-Systems consideră că autorității contractante îi revine obligația de a organiza o procedură
6
de atribuire a unui contract de achiziții publice și că un ofertant câștigător nu poate fi
considerat răspunzător pentru o decizie adoptată de aceasta cu privire la necesitățile sale în
materie de achiziții publice. Astfel, în speță, întrucât a obligat-o să suporte consecințele
deciziilor adoptate de BKK, Comisia arbitrală ar fi adus atingere principiilor securității
juridice și statului de drept.
2 T-Systems consideră că autoritatea contractantă este singura destinatară a normei de drept
7
prevăzute la articolul 141 alineatul (8) din Legea privind achizițiile publice și că, pe acest
temei, numai ea este în măsură să săvârșească încălcarea sancționată prin dispoziția
menționată.
2 T-Systems este de părere că autorității contractante i se impun cerințele de previzibilitate și
8
de diligență și că nerespectarea cerințelor menționate nu poate fi stabilită decât în sarcina
acesteia din urmă atunci când are inițiativa de a modifica un contract.
2 În fața instanței de trimitere, BKK a contestat de asemenea decizia prin care i se aplică o
9
amendă, solicitând în principal reexaminarea acestei decizii, constatarea inexistenței unei
încălcări rezultate din modificările contractului în discuție în litigiul principal și anularea
amenzii menționate.
3 Comisia arbitrală solicită instanței de trimitere să constate nevaliditatea modificărilor aduse
0
contractului în discuție în litigiul principal, să dispună, în cazul în care consideră necesar,
restabilirea situației anterioare contractului menționat și respingerea concluziilor BKK și ale
T-Systems. Ea precizează că în privința acestei din urmă societăți nu a constatat existența
unei încălcări decât pentru nerespectarea normelor de drept al căror destinatar era aceasta, și
anume dispozițiile articolului 141 din Legea privind achizițiile publice. Ea arată că
dispozițiile Codului civil prevăd că, pentru modificarea unui contract, este necesar ca
ambele părți să acționeze în comun, ceea ce justifică examinarea nerespectării normelor
referitoare la modificarea contractului în privința ambelor părți.
3 Directorul Oficiului pentru achiziții publice consideră la rândul său că îndeplinirea legală a
1
procedurii de atribuire a unui contract de achiziții publice revine înainte de toate, însă nu
exclusiv, autorității contractante. Acesta subliniază că nu este neobișnuit ca ofertantul căruia
i s-a atribuit un contract de achiziții publice să aibă inițiativa de a modifica un contract. El
menționează de asemenea principiul fundamental al dreptului civil potrivit căruia
modificarea contractului presupune acordul comun al părților în cauză.

78
3 Instanța de trimitere amintește că revine autorității contractante sarcina de a organiza o
2
procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice.
3 Aceasta consideră că, în vederea menținerii unei concurențe cât mai largi posibil, chiar și
3
ulterior semnării contractului, se impun sancțiuni stricte în privința comportamentelor
nelegale care rezultă din raporturile juridice dintre părți. Instanța de trimitere precizează că
raporturile menționate intră în domeniul dreptului civil ca urmare a încheierii contractului.
3 Instanța de trimitere consideră că din dispozițiile articolului 141 din Legea privind
4
achizițiile publice rezultă că, în cazul în care modificarea unui contract nu poate interveni
decât cu acordul comun al părților, autoritatea contractantă este singura care poate fi vizată
de o încălcare a normelor în materie de achiziții publice, întrucât ea intră în domeniul de
aplicare ratione personae al reglementării.
3 Aceasta arată că dispozițiile reglementării naționale în materia căilor de atac nu precizează
5
care sunt participanții din procedura de atribuire a contractului care pot fi sancționați. Or,
pentru a stabili care subiect de drept trebuie să se considere că a încălcat o normă, ar trebui
să se determine persoana care este destinatara dispoziției încălcate. Ea consideră că
sancțiunea prevăzută, care are caracter represiv și trebuie să afecteze numai autorul
încălcării, privește persoana obligată să desfășoare o procedură de achiziție, și anume
autoritatea contractantă.
3 Instanța de trimitere face trimitere la mai multe hotărâri ale instanțelor maghiare din
6
cuprinsul cărora reiese că autoritatea contractantă sau operatorul economic a fost scutit de
plata amenzii aplicate, în special ca urmare a faptului că acesta din urmă nu era responsabil
de organizarea procedurii de atribuire a contractului.
3 Instanța de trimitere arată că împrejurarea că ofertantul căruia i s-a atribuit un contract este
7
destinatarul dispozițiilor Legii privind achizițiile publice referitoare la modificarea
contractelor nu poate permite să se rețină în privința sa o răspundere identică cu cea care
revine autorității contractante din punctul de vedere al dreptului achizițiilor publice.
3 Aceasta consideră că, deși răspunderea părților la contract poate fi repusă în discuție din
8
punctul de vedere al dreptului menționat, trebuie să li se asigure posibilitatea de a prezenta
elemente probatorii de natură să clarifice implicarea lor în modificarea contractului în cauză
și în săvârșirea eventualei încălcări.
3 În aceste condiții, Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta–Capitală) a hotărât să
9
suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1 Articolul 41 alineatul (1) și articolul 47 din [cartă], considerentele (10), (29), (107), (109)
)
și (111) ale Directivei [2014/24], precum și dispozițiile articolului 1 alineatul (2) și ale
articolului 72 din aceeași directivă se opun unei norme naționale sau unei practici de
interpretare și de aplicare a acestei norme, care, având în vedere raportul juridic
contractual dintre părțile contractante, prevede că nu numai autoritatea contractantă a
săvârșit o încălcare prin omisiunea nelegală de a organiza o procedură de achiziții
publice, prin pretinsa încălcare a normelor privind modificarea contractelor și prin
nerespectarea dispozițiilor în materia modificării contractelor, ci și ofertantul câștigător
care a încheiat un contract cu aceasta, în temeiul faptului că modificarea nelegală a
contractelor implică o acțiune comună a părților?
2 În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, având în vedere dispozițiile articolului 41
)
alineatul (1) și ale articolului 47 din [cartă], considerentele (10), (29), (107), (109) și (111)
ale Directivei [2014/24] și dispozițiile articolului 1 alineatul (2) și ale articolului 72 din
aceeași directivă, considerentele (19), (20) și (21) ale Directivei [2007/66] și articolul 2e

79
 alineatul (2) din Directiva [89/665] și din Directiva [92/13] se opun unei norme naționale
sau unei practici de interpretare și de aplicare a acestei norme, care permite ca ofertantului
câștigător care încheie un contract cu autoritatea contractantă să i se aplice de asemenea o
sancțiune (amendă) – alta decât cea constând în reducerea perioadei de valabilitate a
contractului – pentru omisiunea nelegală de a organiza o procedură de achiziții publice și
pentru nerespectarea dispozițiilor în materia modificării contractelor?
3 În cazul unui răspuns negativ la primele două întrebări, instanța de trimitere solicită Curții
)
de Justiție a Uniunii Europene să îi ofere orientări de asemenea cu privire la aspectul dacă,
pentru a determina valoarea sancțiunii (a amenzii), este suficient faptul că există un raport
juridic contractual între părți, fără să se fi examinat acțiunile și contribuția părților care au
condus la modificarea contractului?”
Cu privire la întrebările preliminare

Observații introductive

4 Potrivit instanței de trimitere, soluționarea litigiului principal depinde de aspectul dacă

0
carta, precum și Directivele 89/665, 92/13, 2007/66 și 2014/24 se opun unei reglementări
naționale care, în cadrul unei proceduri care vizează calea de atac inițiate din oficiu de o
autoritate de monitorizare, permite stabilirea unei încălcări și aplicarea unei amenzi nu
numai în sarcina autorității contractante, ci și a ofertantului căruia i s-a atribuit un contract
de achiziții publice, în cazul în care, cu ocazia modificării acestui contract în curs de
executare, au fost omise în mod nelegal normele privind atribuirea contractelor de achiziții
publice.
4 În primul rând, trebuie să se constate că dispozițiile cartei nu sunt relevante pentru lămurirea
1
instanței de trimitere în cadrul litigiului principal.
4 Astfel, pe de o parte, din textul articolului 41 din cartă rezultă în mod clar că acesta se
2
adresează numai instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, iar nu statelor
membre (Hotărârea din 26 martie 2020, HUNGEOD și alții, C-496/18
și C-497/18, EU:C:2020:240, punctul 63, precum și jurisprudența citată).
4 Pe de altă parte, în ceea ce privește articolul 47 din cartă, de asemenea invocat de instanța
3
de trimitere, trebuie amintit că, atunci când definesc modalitățile procedurale ale căilor de
atac în justiție menite să asigure protecția drepturilor conferite de dreptul Uniunii
candidaților și ofertanților lezați de decizii ale autorităților contractante, statele membre
trebuie să garanteze că nu se aduce atingere drepturilor conferite particularilor de dreptul
Uniunii, în special dreptului la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, consacrat la
acest articol 47 din cartă (Hotărârea din 26 martie 2020, HUNGEOD și alții, C-496/18
și C-497/18, EU:C:2020:240, punctul 64 precum și jurisprudența citată).
4 Or, din niciun element al dosarului de care dispune Curtea nu reiese că procedura în urma
4
căreia, în cazul unei modificări nelegale a unui contract de achiziții publice în curs de
executare, este aplicată o amendă nu numai autorității contractante, ci și ofertantului căruia i
s-a atribuit contractul, ar avea ca efect să aducă atingere dreptului la o cale de atac eficientă
sau celui la un proces echitabil.
4 În al doilea rând, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul
5
procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE,
este de competența acesteia să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să
soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este

80
 cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. În plus, Curtea poate fi pusă în situația
de a lua în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut
referire în enunțul întrebării sale (Hotărârea din 12 decembrie 1990,
SARPP, C-241/89, EU:C:1990:459, punctul 8, și Hotărârea din 8 iunie 2017,
Medisanus, C-296/15, EU:C:2017:431, punctul 55).
4 În speță, în măsura în care contractul în discuție în litigiul principal privea fabricarea,
6
transportul, instalarea și exploatarea automatelor de bilete, Directiva 2014/25 este cea care
poate fi aplicată, iar nu Directiva 2014/24, aspect a cărui verificare revine însă instanței de
trimitere.
4 În consecință, pentru a oferi un răspuns util acestei instanțe, trebuie să se aibă în vedere
7
considerentele (12), (113), (115) și (117) ale Directivei 2014/25, precum și articolul 1
alineatul (2) și articolul 89 din aceeași directivă, care corespund în această din urmă
directivă considerentelor și dispozițiilor Directivei 2014/24 invocate în cererea de decizie
preliminară.
4 În aceste condiții, trebuie să se considere că instanța de trimitere solicită, prin intermediul
8
primei și al celei de a doua întrebări, să se stabilească dacă articolul 2e alineatul (2) din
Directiva 89/665, articolul 2e alineatul (2) din Directiva 92/13, considerentele (19), (20)
și (21) ale Directivei 2007/66, considerentele (12), (113), (115) și (117) ale Directivei
2014/25, precum și articolul 1 alineatul (2) și articolul 89 din aceeași directivă se opun unei
reglementări naționale care, în cadrul unei proceduri care vizează calea de atac inițiate din
oficiu de o autoritate de monitorizare, permite stabilirea unei încălcări și aplicarea unei
amenzi nu numai în sarcina autorității contractante, ci și a ofertantului căruia i s-a atribuit
contractul, în cazul în care, cu ocazia modificării acestui contract în curs de executare, au
fost omise în mod nelegal normele privind atribuirea contractelor de achiziții publice, iar,
prin intermediul celei de a treia întrebări, să se stabilească dacă, în cazul unui răspuns
negativ la prima și la a doua întrebare, cuantumul amenzii prin care se sancționează
modificarea nelegală a contractului de achiziții publice încheiat între autoritatea contractantă
și ofertantul căruia i s-a atribuit contractul trebuie să fie stabilit ținând seama numai de
existența raportului contractual dintre aceste părți sau este necesar să se ia în considerare
comportamentele proprii fiecăreia dintre părțile menționate.

Cu privire la prima și la a doua întrebare

4 Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită să se

9
stabilească dacă articolul 2e alineatul (2) din Directiva 89/665, articolul 2e alineatul (2) din
Directiva 92/13, considerentele (19)-(21) ale Directivei 2007/66, considerentele (12), (113),
(115) și (117) ale Directivei 2014/25, precum și articolul 1 alineatul (2) și articolul 89 din
aceeași directivă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care,
în cadrul unei proceduri care vizează calea de atac inițiate din oficiu de o autoritate de
monitorizare, permite stabilirea unei încălcări și aplicarea unei amenzi nu numai în sarcina
autorității contractante, ci și a ofertantului căruia i s-a atribuit contractul, în cazul în care, cu
ocazia modificării acestui contract în curs de executare, au fost omise în mod nelegal
normele privind atribuirea contractelor de achiziții publice.
5 În primul rând, trebuie subliniat că, desigur, Directivele 89/665 și 92/13 se limitează să
0
prevadă că statele membre asigură accesul la căile de atac cel puțin oricărei persoane care
are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată
sau riscă să fie prejudiciată printr-o presupusă încălcare (Hotărârea din 26 martie 2020,
HUNGEOD și alții, C-496/18 și C-497/18, EU:C:2020:240, punctul 71).

81
5 Astfel, dispozițiile acestor directive vizează să protejeze operatorii economici împotriva
1
arbitrarului autorității contractante și urmăresc, așadar, să asigure existența în toate statele
membre a unor căi de atac eficiente pentru garantarea aplicării efective a normelor Uniunii
în domeniul atribuirii contractelor de achiziții publice, în special într-un stadiu în care
încălcările încă pot fi corectate (Hotărârea din 26 martie 2020, HUNGEOD și
alții, C-496/18 și C-497/18, EU:C:2020:240, punctul 72).
5 Din această perspectivă, articolul 2e din Directiva 89/665 și articolul 2e din Directiva 92/13,
2
care sunt redactate în aceiași termeni, impun statelor membre să prevadă, în cazul unei
încălcări a anumitor dispoziții ale directivelor menționate, fie absența efectelor contractului,
fie sancțiuni alternative, care pot consta în aplicarea unor amenzi autorității contractante.
5 Totuși, deși Directivele 89/665 și 92/13 impun existența unor căi de atac aflate la dispoziția
3
unor întreprinderi care au sau au avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care
au fost prejudiciate sau riscă să fie prejudiciate printr-o presupusă încălcare, nu se poate
considera că acestea efectuează o armonizare completă și, prin urmare, au în vedere toate
căile de atac posibile în materie de achiziții publice (Hotărârea din 26 martie 2020,
HUNGEOD și alții, C-496/18 și C-497/18, EU:C:2020:240, punctul 73).
5 Rezultă că articolul 2e din Directiva 89/665 și articolul 2e din Directiva 92/13 nu se referă
4
decât la căile de atac inițiate de întreprinderi care au sau care au avut vreun interes în
obținerea unui anumit contract și care au fost prejudiciate sau riscă să fie prejudiciate
printr-o presupusă încălcare.
5 În aceste condiții, articolele menționate nu se pot opune nici ca o procedură care vizează
5
calea de atac să poată fi declanșată din oficiu de o autoritate de monitorizare, nici ca o
încălcare care constă în modificarea unui contract de achiziții publice în curs de executare
cu nerespectarea normelor privind atribuirea contractelor de achiziții publice să poată fi
stabilită nu numai în sarcina autorității contractante, ci și a ofertantului căruia i s-a atribuit
contractul și, în consecință, ca o sancțiune sub forma unei amenzi să îi fie aplicată atât
autorității contractante, cât și acestuia din urmă.
5 De altfel, considerentele (19)-(21) ale Directivei 2007/66, care a inserat aceste articole 2e în
6
Directivele 89/665 și 92/13, nu infirmă în niciun fel o asemenea interpretare.
5 În al doilea rând, nici din cuprinsul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 2014/25, care
7
delimitează domeniul de aplicare atât material, cât și personal al acesteia, nici din
considerentul (12) al acestei directive, care, în susținerea dispoziției menționate, precizează
printre altele noțiunea de „autoritate contractantă”, nu se poate deduce că ofertanții cărora li
s-au atribuit contracte de achiziții publice nu sunt vizați de normele de drept prevăzute de
directiva respectivă.
5 Astfel, pe de o parte, potrivit articolului 1 alineatul (2) din Directiva 2014/25, achiziția
8
publică înseamnă achiziționarea, prin intermediul unui contract de produse, lucrări și
servicii, de lucrări, de produse sau de servicii de către una sau mai multe entități
contractante de la operatori economici care, după ce au aplicat sau depus oferte, au fost aleși
de entitățile menționate. Rezultă că expresia „operatori economici” utilizată în această
dispoziție include neapărat ofertanții cărora li s-au atribuit contracte de achiziții publice.
5 Pe de altă parte, articolul 89 din Directiva 2014/25, intitulat „Modificarea contractului în
9
cursul perioadei sale de valabilitate”, care face parte din capitolul IV, referitor la executarea
contractului, din titlul II din această directivă, confirmă aplicabilitatea directivei menționate
în cazul ofertanților cărora li s-au atribuit contracte.
6 Astfel acest articol enumeră, la alineatele (1) și (2), diferitele ipoteze în care un contract în

82
0 curs de executare poate fi modificat de părțile contractante, și anume autoritatea
contractantă și ofertantul câștigător, fără să se deruleze o nouă procedură de atribuire,
indiferent dacă această modificare conduce sau nu la publicarea unui anunț în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene.
6 Articolul 89 alineatul (5) din directiva menționată prevede, la rândul său, obligativitatea
1
organizării unei noi proceduri de achiziții pentru modificări ale altor dispoziții ale unui
contract de achiziții publice decât cele prevăzute la alineatele (1) și (2) ale respectivului
articol. Rezultă că organizarea unei noi proceduri de achiziții este necesară pentru
modificări care prezintă caracteristici diferite în mod substanțial de cele ale contractului
inițial și, în consecință, sunt de natură să demonstreze voința părților de a renegocia clauzele
esențiale ale acestui contract (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 iunie 2008,
pressetext Nachrichtenagentur, C-454/06, EU:C:2008:351, punctul 34, și Hotărârea din
29 aprilie 2010, Comisia/Germania, C-160/08, EU:C:2010:230, punctul 99).
6 Totuși, articolul 89 alineatul (5) din directiva menționată nu prevede consecințele care
2
trebuie deduse de autoritățile naționale din împrejurarea că un contract de achiziții publice
în curs de executare a fost modificat în mod substanțial fără să se fi derulat o nouă
procedură de atribuire a contractului.
6 În plus, trebuie arătat că considerentele (113), (115) și (117) ale Directivei 2014/25,
3
menționate de instanța de trimitere, nu conferă nicio clarificare în această privință,
considerentul (113) arătând de altfel că modificările semnificative ale unui contract de
achiziții publice în curs de executare demonstrează intenția părților contractante de a
renegocia clauze sau condiții esențiale.
6 Din cele de mai sus rezultă că, în măsura în care nici articolul 1 alineatul (2), nici
4
articolul 89 din Directiva 2014/25 nu efectuează o armonizare completă, niciuna dintre
aceste două dispoziții nu se poate opune ca, în cadrul unei proceduri care vizează calea de
atac inițiate din oficiu de o autoritate de monitorizare, o încălcare constituită din
modificarea unui contract de achiziții publice în curs de executare cu nerespectarea
normelor privind atribuirea contractelor de achiziții publice să fie stabilită nu numai în
sarcina autorității contractante, ci și a ofertantului căruia i s-a atribuit acest contract și, în
consecință, ca acestuia din urmă să i se aplice o sancțiune sub forma unei amenzi.
6 Nu este mai puțin adevărat că, atunci când este prevăzută de o reglementare națională, o
5
procedură care vizează calea de atac inițiată din oficiu de o autoritate de monitorizare și care
conduce la stabilirea unei încălcări în sarcina ofertantului căruia i s-a atribuit un contract de
achiziții publice ca urmare a modificării nelegale a respectivului contract în curs de
executare și, prin urmare, aplicarea unei amenzi acestuia, trebuie să fie conformă cu dreptul
Uniunii, în măsura în care un astfel de contract intră el însuși în domeniul de aplicare
material al directivelor privind achizițiile publice, fie ab intitio, fie ca urmare a modificării
sale nelegale.
6 Așadar, o astfel de procedură care vizează calea de atac din oficiu trebuie să respecte dreptul
6
Uniunii, inclusiv principiile generale ale acestuia.
6 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la prima și la a doua întrebare
7
că articolul 2e alineatul (2) din Directiva 89/665, articolul 2e alineatul (2) din Directiva
92/13, considerentele (19), (20) și (21) ale Directivei 2007/66, precum și considerentele
(12), (113), (115) și (117) ale Directivei 2014/25, precum și articolul 1 alineatul (2) și
articolul 89 din aceeași directivă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei
reglementări naționale care, în cadrul unei proceduri care vizează calea de atac inițiate din
oficiu de o autoritate de monitorizare, permite stabilirea unei încălcări și aplicarea unei

83
 amenzi nu numai în sarcina autorității contractante, ci și a ofertantului căruia i s-a atribuit
contractul, în cazul în care, cu ocazia modificării unui contract de achiziții publice în curs de
executare, au fost omise în mod nelegal normele privind atribuirea contractelor de achiziții
publice. Cu toate acestea, atunci când o astfel de posibilitate este prevăzută de
reglementarea națională, procedura care vizează calea de atac trebuie să respecte dreptul
Uniunii, inclusiv principiile generale ale acestuia, în măsura în care contractul de achiziții
publice în cauză intră el însuși în domeniul de aplicare material al directivelor privind
achizițiile publice, fie ab initio, fie ca urmare a modificării sale nelegale.

Cu privire la a treia întrebare

6 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă,
8
în cazul unui răspuns negativ la prima și la a doua întrebare, cuantumul amenzii prin care se
sancționează modificarea nelegală a unui contract de achiziții publice încheiat între
autoritatea contractantă și ofertantul căruia i s-a atribuit contractul trebuie stabilit ținând
seama numai de existența raportului contractual dintre aceste părți, în temeiul căruia ele ar
trebui să acționeze în comun pentru modificarea contractului de achiziții publice dintre ele,
sau dacă este necesar să se ia în considerare comportamentele proprii fiecăreia dintre părțile
menționate.
6 Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 65 din prezenta hotărâre, în cazul în care este
9
prevăzută de o reglementare națională, o procedură care vizează calea de atac inițiată din
oficiu de o autoritate de monitorizare care conduce la stabilirea unei încălcări în sarcina
ofertantului căruia i s-a atribuit un contract achiziții publice ca urmare a modificării nelegale
a respectivului contract în curs de executare și, prin urmare, aplicarea unei amenzi acestuia,
trebuie să fie conformă cu dreptul Uniunii, în măsura în care un astfel de contract intră în
domeniul de aplicare material al directivelor privind achizițiile publice, fie ab initio, fie ca
urmare a modificării sale nelegale.
7 Având în vedere conținutul celei de a treia întrebări, este necesar deci să se stabilească
0
cerințele care decurg din principiul proporționalității care trebuie respectate atunci când, în
cadrul unei proceduri care vizează calea de atac din oficiu, este necesar să se stabilească
cuantumul amenzii aplicate ofertantului căruia i s-a atribuit contractul de achiziții publice.
7 Trebuie amintit că, potrivit principiului proporționalității, care constituie un principiu
1
general al dreptului Uniunii, normele stabilite de statele membre sau de autoritățile
contractante în cadrul aplicării directivelor privind achizițiile publice nu trebuie să
depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite de aceste directive (a
se vedea în acest sens Hotărârea din 8 februarie 2018, Lloyd’s of
London, C-144/17, EU:C:2018:78, punctul 32, și Hotărârea din 30 ianuarie 2020,
Tim, C-395/18, EU:C:2020:58, punctul 45).
7 În speță, deși revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă cuantumul amenzii
2
aplicate societății T-Systems este proporțional cu obiectivele Legii privind achizițiile
publice, autoritatea de monitorizare sau instanța de trimitere nu poate stabili un astfel de
cuantum limitându-se să ia în considerare numai împrejurarea că, în temeiul raportului
contractual dintre acestea, pentru modificarea contractului lor de achiziții publice, părțile
trebuie să acționeze în comun. Astfel, cuantumul menționat trebuie stabilit în raport cu
comportamentul sau cu acțiunile părților la contractul de achiziții publice în cauză în
perioada în care au avut în vedere modificarea lui.
7 În ceea ce îl privește mai cu seamă pe ofertantul căruia i s-a atribuit contractul, se va putea
3

84
 ține seama în special de faptul că a avut inițiativa de a propune modificarea contractului sau
că a sugerat ori chiar a solicitat autorității contractante să nu organizeze o procedură de
atribuire a unui contract pentru a răspunde nevoilor care necesită modificarea acestui
contract.
7 În schimb, cuantumul amenzii aplicate respectivului ofertant căruia i s-a atribuit contractul
4
nu poate depinde de împrejurarea că nu s-a derulat o procedură de atribuire a unui contract
pentru modificarea contractului, din moment ce decizia privind derularea unei astfel de
proceduri intră în sfera prerogativelor proprii autorității contractante.
7 În consecință, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că cuantumul amenzii prin care se
5
sancționează modificarea nelegală a unui contract de achiziții publice încheiat între o
autoritate contractantă și un ofertant căruia i s-a atribuit contractul trebuie stabilit prin luarea
în considerare a comportamentelor proprii fiecăreia dintre aceste părți.
Cu privire la cheltuielile de judecată

7 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
6
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
 
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
 1
Articolul 2e alineatul (2) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie
)
1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind
aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de
achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost
modificată prin Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
11 decembrie 2007, articolul 2e alineatul (2) din Directiva 92/13/CEE a Consiliului din
25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor
administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile
de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei,
transporturilor și telecomunicațiilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva
2007/66, considerentele (19)-(21) ale Directivei 2007/66, considerentele (12), (113),
(115) și (117) ale Directivei 2014/25/UE, precum și articolul 1 alineatul (2) și
articolul 89 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară
activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de
abrogare a Directivei 2004/17/CΕ trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei
reglementări naționale care, în cadrul unei proceduri care vizează calea de atac
inițiate din oficiu de o autoritate de monitorizare, permite stabilirea unei încălcări și
aplicarea unei amenzi nu numai în sarcina autorității contractante, ci și a ofertantului
căruia i s-a atribuit contractul, în cazul în care, cu ocazia modificării unui contract de
achiziții publice în curs de executare, au fost omise în mod nelegal normele privind
atribuirea contractelor de achiziții publice. Cu toate acestea, atunci când o astfel de
posibilitate este prevăzută de reglementarea națională, procedura care vizează calea
de atac trebuie să respecte dreptul Uniunii, inclusiv principiile generale ale acestuia, în
măsura în care contractul de achiziții publice în cauză intră el însuși în domeniul de
aplicare material al directivelor privind achizițiile publice, fie ab initio, fie ca urmare a
modificării sale nelegale.

85
 2
Cuantumul amenzii prin care se sancționează modificarea nelegală a unui contract de
)
achiziții publice încheiat între o autoritate contractantă și un ofertant căruia i s-a
atribuit contractul trebuie stabilit prin luarea în considerare a comportamentelor
proprii fiecăreia dintre aceste părți.

 
Semnături

86
  HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

26 martie 2020 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Achiziții publice – Proceduri care vizează căile de atac față de
atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări –
Directiva 89/665/CEE – Proceduri de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități
în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor – Directiva 92/13/CEE –
Atribuire a contractelor de achiziții publice – Directivele 2014/24/UE și 2014/25/UE –
Monitorizare a aplicării normelor referitoare la atribuirea contractelor de achiziții publice –
Reglementare națională care permite unor organisme să inițieze o procedură din oficiu în
cazul modificării nelegale a unui contract în curs de executare – Decădere din dreptul de a
iniția procedura din oficiu – Principiile securității juridice și proporționalității”

În cauzele conexate C-496/18 și C-497/18,

având ca obiect două cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE
de Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală, Ungaria), prin deciziile din 7 iunie
2018, primite de Curte la 30 iulie 2018, în procedurile
Hungeod Közlekedésfejlesztési, Földmérési, Út- és Vasúttervezési Kft. (C-496/18),
Sixense Soldata (C-496/18),
Budapesti Közlekedési Zrt. (C-496/18 și C-497/18)
împotriva
Közbeszerzési Hatóság Közbeszerzési Döntőbizottság,
cu participarea:
Közbeszerzési Hatóság Elnöke,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul M. Vilaras (raportor), președinte de cameră, domnii S. Rodin și
D. Šváby, doamna K. Jürimäe și domnul N. Piçarra, judecători,
avocat general: domnul M. Bobek,
grefier: doamna R. Șereș, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 4 septembrie 2019,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Budapesti Közlekedési Zrt., de T. J. Misefay, ügyvéd;
–pentru Közbeszerzési Hatóság Közbeszerzési Döntőbizottság, de É. Horváth, în calitate de
agent;
– pentru Közbeszerzési Hatóság Elnöke, de T. A. Cseh, în calitate de agent;
– pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér, în calitate de agent;
–pentru Comisia Europeană, de L. Haasbeek, de P. Ondrůšek și de A. Sipos, în calitate de
agenți,

87
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 21 noiembrie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre

1Cererile de decizie preliminară privesc în esență interpretarea articolului 1 alineatele (1)

și (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea
actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care
vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a
contractelor publice de lucrări (JO 1989, L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237),
astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 11 decembrie 2007 (JO 2007, L 335, p. 31) (denumită în continuare
„Directiva 89/665”), a articolului 1 alineatele (1) și (3) din Directiva 92/13/CEE a
Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor
administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de
achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei,
transporturilor și telecomunicațiilor (JO 1992, L 76, p. 14, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 43),
astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66 (denumită în continuare „Directiva
92/13”), a articolului 83 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a
Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65), a articolului 99 alineatele (1) și (2) din
Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014
privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei,
energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ (JO
2014, L 94, p. 243), a articolelor 41 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene (denumită în continuare „carta”), precum și a principiilor securității juridice și
proporționalității.
2Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii între Hungeod Közlekedésfejlesztési,
Földmérési, Út- és Vasúttervezési Kft. (denumită în continuare „Hungeod”), Sixense Soldata
(denumită în continuare „Sixense”), Budapesti Közlekedési Zrt. (cauza C-496/18) și
Budapesti Közlekedési (cauza C-497/18), pe de o parte, și Közbeszerzési Hatóság
Közbeszerzési Döntőbizottság (Comisia arbitrală pentru achiziții publice din cadrul Oficiului
pentru achiziții publice, Ungaria) (denumită în continuare „Comisia arbitrală“), pe de altă
parte, în legătură cu modificarea, în cursul executării, a unor contracte încheiate în urma unor
proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice.
Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 89/665
3Articolul 1 din Directiva 89/665 prevede:
„(1)   […]
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că, în ceea ce privește contractele
circumscrise domeniului de aplicare al Directivei 2004/18/CE [a Parlamentului European și a
Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor
de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție

88
specială, 06/vol. 8, p. 116)], deciziile luate de autoritățile contractante pot fi supuse unor căi
de atac efective și, în special, cât se poate de rapide, în conformitate cu condițiile stabilite la
articolele 2-2f din prezenta directivă, în temeiul nerespectării, prin aceste decizii, a legislației
comunitare în domeniul achizițiilor publice sau a normelor de drept intern de transpunere a
acesteia.
[…]
(3)   Statele membre asigură accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care
statele membre pot să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau
care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă
să fie prejudiciată printr-o presupusă încălcare.”
4Articolul 2ddin Directiva 89/665, intitulat „Absența efectelor”, a fost inserat prin Directiva
2007/66 și are următorul cuprins:
„(1)   Statele membre garantează declararea absenței efectelor unui contract de către un
organism responsabil de soluționarea căilor de atac independent de autoritatea contractantă
sau faptul că absența efectelor contractului menționat intervine în urma deciziei unui astfel
de organism în oricare dintre următoarele cazuri:
(a în cazul în care autoritatea contractantă a atribuit un contract fără publicarea prealabilă a
)
unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fără ca acest lucru să fie
permis în conformitate cu Directiva 2004/18/CE;
[…]
(2)   Efectele declarării absenței efectelor unui contract sunt prevăzute în dreptul intern.
[…]”

Directiva 92/13
5Articolul 1 din Directiva 92/13 prevede:
„(1)   […]
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că, în ceea ce privește contractele
circumscrise domeniului de aplicare al Directivei 2004/17/CE [a Parlamentului European și a
Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de
achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (JO 2004, L 134,
p. 1, Ediție specială, 06/vol. 08, p. 3)], deciziile luate de entitățile contractante pot fi supuse
unor căi de atac efective și, în special, cât se poate de rapide în conformitate cu condițiile
stabilite la articolele 2-2f din prezenta directivă, în temeiul nerespectării, prin aceste decizii,
a legislației comunitare în domeniul achizițiilor publice sau a normelor de drept intern de
transpunere a acesteia.
[…]
(3)   Statele membre asigură accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care
statele membre pot să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau
care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă
să fie prejudiciată printr-o presupusă încălcare.
[…]”
6Articolul 2ddin Directiva 92/13, intitulat „Absența efectelor”, a fost inserat prin Directiva
2007/66 și prevede următoarele:

89
„(1)   „Statele membre garantează declararea absenței efectelor unui contract de către un
organism responsabil de soluționarea căilor de atac independent de entitatea contractantă sau
faptul că absența efectelor contractului menționat intervine în urma deciziei unui astfel de
organism în oricare dintre următoarele cazuri:
(a în cazul în care entitatea contractantă a atribuit un contract fără publicarea prealabilă a unui
)
anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fără ca acest lucru să fie
permis în conformitate cu Directiva 2004/17/CE;
[…]
(2)   Efectele declarării absenței efectelor unui contract sunt prevăzute în dreptul intern.
[…]”

Directiva 2007/66
7Considerentele (2), (25), (27) și (36) ale Directivei 2007/66 au următorul cuprins:
„(2)[…] Directivele [89/665] și [92/13] se aplică numai contractelor care intră în domeniul de
aplicare al Directivelor [2004/18] și [2004/17] în conformitate cu interpretarea Curții de
Justiție a Comunităților Europene, indiferent de procedura competitivă sau de modalitatea
de chemare la competiție utilizate, inclusiv concursurile de proiecte, sistemele de
calificare și sistemele dinamice de achiziție. În conformitate cu jurisprudența [Curții],
statele membre ar trebui să asigure existența unor căi de atac efective și rapide împotriva
deciziilor luate de autoritățile contractante și de entitățile contractante în ceea ce privește
includerea unui anumit contract în domeniul de aplicare personal și material al
Directivelor [2004/18] și [2004/17].
[…]
(25 De asemenea, necesitatea de a asigura în timp securitatea juridică a deciziilor luate de
)
autoritățile contractante și de entitățile contractante impune stabilirea unui termen minim
rezonabil pentru căile de atac care urmăresc constatarea absenței efectelor contractului.
[…]
(27 Întrucât prezenta directivă consolidează căile de atac la nivel național, în special în cazul
)
unei atribuiri directe ilegale, operatorii economici ar trebui încurajați să folosească aceste
noi mecanisme. Din motive de securitate juridică, invocarea absenței efectelor unui
contract se limitează la un anumit termen. Eficacitatea acestor termene ar trebui
respectată.
[…]
(36 Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute, în special,
)
de [cartă]. Prezenta directivă urmărește, în special, să asigure respectarea deplină a
dreptului la o cale de atac eficace și la o audiere echitabilă, în conformitate cu articolul 47
primul și al doilea paragraf din cartă.”

Directiva 2014/24
8Considerentele (121) și (122) ale Directivei 2014/24 enunță:
„(121 Evaluarea a indicat faptul că există încă multe de îmbunătățit în aplicarea normelor
)
Uniunii privind achizițiile publice. Având în vedere o aplicare mai eficientă și
consecventă a normelor, este esențial să se obțină o bună imagine de ansamblu asupra

90
 potențialelor probleme structurale și a modelelor generale existente în politicile
naționale privind achizițiile publice, pentru a soluționa eventualele probleme într-o
manieră mai focalizată. […]
(122 Directiva [89/665] prevede ca anumite proceduri de revizuire să fie accesibile cel puțin
)
oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract
și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printr-o presupusă încălcare a
dreptului Uniunii în domeniul achizițiilor publice sau normelor naționale care transpun
legislația respectivă. Procedurile de revizuire respective nu ar trebui să fie afectate de
prezenta directivă. Cu toate acestea, cetățenii, părțile interesate, organizate sau nu,
precum și alte persoane sau organisme care nu au acces la procedurile de revizuire în
conformitate cu Directiva [89/665] au, cu toate acestea, un interes legitim, în calitatea lor
de contribuabili, de a dispune de proceduri riguroase de achiziție publică. Prin urmare,
acestora ar trebui să li se ofere o posibilitate, altfel decât prin sistemul de revizuire în
temeiul Directivei [89/665] și fără ca aceasta să implice în mod necesar să li se atribuie
capacitatea procesuală în fața instanțelor judecătorești, de a indica eventuale încălcări ale
prezentei directive unei autorități sau unei structuri competente. […]”
9Potrivit articolului 83 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/24:
„(1)   În vederea garantării punerii în aplicare corecte și eficiente, statele membre se asigură
că cel puțin sarcinile stabilite în prezentul articol sunt îndeplinite de una sau mai multe
autorități, organisme sau structuri. Acestea transmit Comisiei toate autoritățile, organismele
sau structurile competente pentru îndeplinirea sarcinilor respective.
(2)   Statele membre se asigură că aplicarea normelor în materie de achiziții publice este
monitorizată.
[…]”

Directiva 2014/25
1 Considerentele (127) și (128) ale Directivei 2014/25 sunt în esență identice cu
0
considerentele (121) și (122) ale Directivei 2014/24.
1 Articolul 99 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/25 prevede:
1
„(1)   În vederea asigurării punerii în aplicare corecte și eficiente, statele membre se asigură
că cel puțin sarcinile stabilite în prezentul articol sunt îndeplinite de una sau mai multe
autorități, organisme sau structuri. Acestea informează Comisia cu privire la toate
autoritățile sau structurile competente pentru îndeplinirea sarcinilor respective.
(2)   Statele membre se asigură că aplicarea normelor în materie de achiziții publice este
monitorizată.
[…]”

Dreptul maghiar

Legea privind achizițiile publice din 2003

1 Articolul 303 alineatul (1) din közbeszerzésekről szóló 2003. évi CXXIX. törvény (Legea
2
nr. CXXIX privind achizițiile publice din 2003, denumită în continuare „Legea privind
achizițiile publice din 2003”) prevede:
„Părțile pot modifica partea din contract, stabilită în temeiul condițiilor prevăzute în

91
 invitația de participare la licitație sau în documentația aferentă acesteia și în temeiul
conținutului ofertei, numai în cazul în care contractul, ca urmare a unei circumstanțe apărute
după încheierea contractului – pentru un motiv care nu era previzibil la momentul încheierii
contractului –, încalcă încrederea legitimă substanțială a unuia dintre cocontractanți.”
1 Articolul 306/A alineatul (2) din Legea privind achizițiile publice din 2003 are următorul
3
cuprins:
„Este nul orice contract care intră în domeniul de aplicare al prezentei legi atunci când:
a) acesta a fost încheiat înlăturând în mod nelegal procedura de achiziții publice.
[…]”
1 Articolul 307 din Legea privind achizițiile publice din 2003 prevede:
4
„(1)   Entitatea contractantă are obligația de a redacta, în conformitate cu modelul prevăzut
de o normă de drept specifică, un comunicat privind modificarea contractului, precum și
executarea contractului și de a-l publica printr-un anunț care trebuie să apară
în Közbeszerzési Értesítő [(Jurnalul achizițiilor publice)]. Acest anunț trebuie predat cel
târziu în termen de 15 zile lucrătoare de la modificarea contractului sau de la executarea
contractului de către ambele părți. În cazul unui contract încheiat pe o durată mai mare de
un an sau pe durată nedeterminată, trebuie să se redacteze anual, începând de la data
încheierii contractului, un comunicat privind executarea parțială a contractului. În cadrul
obligației de informare referitoare la executarea contractului – dacă executarea are loc la o
altă dată sau la alte date decât cele prevăzute – trebuie să se indice în mod specific data
executării contractului recunoscută de entitatea contractantă, precum și data executării
contraprestației. În anunț, partea care a încheiat contractul în calitate de ofertant trebuie să
declare dacă este de acord cu elementele care figurează în acesta.
[…]
(3)   Directorul Consiliului privind achizițiile publice va iniția o procedură din oficiu în fața
[Comisiei arbitrale] dacă există indicii că modificarea contractului s-a realizat cu încălcarea
articolului 303 sau că executarea contractului a avut loc cu încălcarea articolului 304 sau a
articolului 305.”
1 Articolul 327 din Legea privind achizițiile publice din 2003 prevede:
5
„(1)   Autoritățile sau persoanele următoare pot iniția din oficiu o procedură în fața
[Comisiei arbitrale] dacă, în exercitarea competențelor lor, au luat cunoștință de o acțiune
sau de o omisiune contrară prezentei legi:
a) directorul Consiliului privind achizițiile publice;
[…]
(2)   O procedură poate fi inițiată din oficiu în fața [Comisiei arbitrale]:
a la inițiativa unuia dintre organismele menționate la alineatul (1) literele a), b) și d)-i), în
)
termen de 30 de zile de la data la care acest organism ia cunoștință de încălcare sau, în
cazul în care nu a fost respectată procedura de achiziții publice, de la data încheierii
contractului sau – în cazul în care data respectivă nu poate fi stabilită – de la data la care
organismul respectiv ia cunoștință de începerea executării contractului de către una dintre
părți, dar în termen de cel mult un an de la data săvârșirii încălcării sau în termen de trei
ani în cazul în care procedura de achiziții publice nu a fost respectată.
[…]”

92
1 Articolul 328 din Legea privind achizițiile publice din 2003 prevede:
6
„(1)   Directorul Consiliului privind achizițiile publice va iniția din oficiu o procedură în
fața [Comisiei arbitrale]
[…]
c) în situația menționată la articolul 307 alineatul (3).
(2)   Articolul 327 alineatele (2)-(7) se aplică inițiativei vizate la alineatul (1).”
1 Potrivit articolului 379 alineatul (2) din Legea privind achizițiile publice din 2003:
7
„Consiliul [privind achizițiile publice]
[…]
l urmărește cu atenție modificarea și executarea contractelor încheiate în urma unei
)
proceduri de achiziții publice [articolul 307 alineatul (4)];
[…]”

Legea privind achizițiile publice din 2015

1 Articolul 2 alineatul (8) din közbeszerzésekről szóló 2015. évi CXLIII. törvény (Legea
8
nr. CXLIII privind achizițiile publice din 2015, denumită în continuare „Legea privind
achizițiile publice din 2015”) prevede:
„În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispozițiile [Codului civil] se aplică
contractelor încheiate în urma unei proceduri de achiziții publice.”
1 Articolul 148 alineatul (1) din Legea privind achizițiile publice din 2015 are următorul
9
cuprins:
„Procedura în fața [Comisiei arbitrale] este inițiată la cerere sau din oficiu.”
2 Articolul 152 alineatele (1) și (2) din Legea privind achizițiile publice din 2015 prevede:
0
„(1)   Entitățile sau persoanele următoare pot iniția din oficiu o procedură în fața [Comisiei
arbitrale] dacă, în exercitarea competențelor lor, au luat cunoștință de o acțiune sau de o
omisiune contrară prezentei legi:
a)Közbeszerzési Hatóság Elnöke [(directorul Oficiului pentru achiziții publice, Ungaria)];
[…]
(2)   Una dintre entitățile sau persoanele menționate la alineatul (1) pot iniția o procedură
din oficiu în fața [Comisiei arbitrale] în termen de 60 de zile de la data la care acest
organism ia cunoștință de încălcare, dar
a) cel târziu în termenul de trei ani de la apariția încălcării,
b prin derogare de la litera a) de mai sus, în cazul în care au fost efectuate achiziții fără a fi
)
organizată o procedură de achiziții publice, în termen de maximum cinci ani de la data
încheierii contractului sau, dacă această dată nu poate fi stabilită, de la începutul executării
contractului de către una dintre părți sau,
c prin derogare de la literele a) și b) de mai sus, în cazul în care au fost efectuate achiziții ca
)
urmare a acordării unui ajutor, pe durata păstrării documentelor prevăzute în mod specific
de legea referitoare la plata și la utilizarea ajutorului de stat avut în vedere, dar nu mai
târziu de cinci ani de la apariția încălcării, în cazul în care achizițiile au fost făcute fără a fi

93
 organizată o procedură de achiziții publice, sau de la data încheierii contractului sau, dacă
această dată nu poate să fie stabilită, de la începerea executării contractului de către una
dintre părți.”
2 Potrivit articolului 153 din Legea privind achizițiile publice din 2015:
1
„(1)   Directorul Oficiului pentru achiziții publice va iniția din oficiu procedura în fața
[Comisiei arbitrale]
[…]
c dacă există indicii, având în vedere rezultatul monitorizării administrative efectuate de
)
Oficiul pentru achiziții publice în conformitate cu articolul 187 alineatul (2) litera j) sau
chiar fără să se fi procedat la monitorizarea administrativă, că modificarea sau executarea
contractului a fost realizată cu încălcarea prezentei legi, în special în cazul încălcării de
tipul celor prevăzute la articolul 142 alineatul (2).
[…]
(3)   Articolul 152 alineatele (2)-(8) se aplică inițiativei vizate la alineatele (1) și (2).”
2 Articolul 187 alineatele (1) și (2) din Legea privind achizițiile publice din 2015 prevede:
2
„(1)   Oficiul pentru achiziții publice are misiunea de a contribui în mod eficient, ținând
seama de interesul public și de interesele entităților contractante și ale ofertanților, la
conceperea politicii în materie de achiziții publice, la apariția și la generalizarea unor
comportamente conforme cu legislația privind achizițiile publice, pentru a favoriza
publicitatea și transparența cheltuielilor publice.
(2)   Oficiul:
[…]
j urmărește cu atenție modificarea contractelor încheiate în urma unei proceduri de achiziții
)
publice și, în contextul monitorizării administrative […], executarea contractelor va fi de
asemenea monitorizată – în conformitate cu normele prevăzute în mod detaliat în lege – și,
printre altele, va adopta măsurile prevăzute la articolul 153 alineatul (1) litera c) și la
articolul 175;
[…]”
2 Potrivit articolului 197 alineatul (1) din Legea privind achizițiile publice din 2015:
3
„Dispozițiile prezentei legi se aplică contractelor încheiate în urma unor proceduri de
atribuire […] sau a unor proceduri de achiziții publice care au început după intrarea sa în
vigoare, pentru procedurile competitive inițiate după această dată, precum și pentru
procedurile privind căile de atac aferente acestora care au fost formulate sau inițiate din
oficiu, inclusiv procedurile de conciliere care precedă o cale de atac. Articolele 139, 141,
142, articolul 153 alineatul (1) litera c) și articolul 175 se aplică posibilității de a modifica,
fără a efectua o nouă procedură de achiziții publice, contractele încheiate în urma unor
proceduri de achiziții publice finalizate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi,
precum și monitorizarea modificărilor și a executării contractelor. În plus, dispozițiile
capitolului XXI se aplică în cazul procedurilor privind căile de atac aferente acestora.”

Decretul nr. 4/2011
2 Articolul 1 alineatul (1) din 2007-2013 programozási időszakban az Európai Regionális
4
Fejlesztési Alapból, az Európai Szociális Alapból és a Kohéziós Alapból származó

94
 támogatások felhasználásának rendjéről szóló 4/2011 (I. 28) Korm. Rendelet [Decretul
nr. 4/2011 (I. 28) privind utilizarea unei contribuții din Fondul european de dezvoltare
regională, Fondul social european și Fondul de coeziune pentru perioada de programare
2007-2013, denumit în continuare „Decretul nr. 4/2011”] prevede:
„Domeniul de aplicare al prezentului regulament cuprinde preluarea și executarea
angajamentelor – cu titlu oneros sau destinate unor subvenții – care provin din Fondul
european de dezvoltare regională, din Fondul social european și din Fondul de coeziune […]
pentru perioada de programare 2007-2013 – cu excepția contribuțiilor programelor de
cooperare teritorială europeană –, monitorizarea executării, persoanele fizice, juridice și
entitățile lipsite de personalitate juridică care participă la utilizarea, la lichidarea și la
controlul acestora, solicitanții, destinatarii și beneficiarii subvențiilor.”
2 Potrivit articolului 80 alineatul (3) din Decretul nr. 4/2011:
5
„Beneficiarul și organismele implicate în plata ajutoarelor țin o contabilitate separată pentru
fiecare proiect, înregistrează toate documentele legate de proiect separat și le păstrează cel
puțin până la 31 decembrie 2020.”

Codul civil
2 Articolul 200 alineatul (2) din Polgári Törvénykönyvről szóló 1959. évi IV. törvény (Legea
6
nr. IV din 1959 privind Codul civil) prevede:
„Este nul orice contract care încalcă o normă de drept sau care a fost încheiat cu eludarea
unei norme de drept, cu excepția cazului în care norma respectivă prevede o altă consecință
juridică.”
2 Articolul 6:95 din Polgári törvénykönyvről szóló 2013. évi V. törvény (Legea nr. V din
7
2013 privind Codul civil) prevede:
„Este nul orice contract care încalcă o normă de drept sau care a fost încheiat cu eludarea
unei norme de drept, cu excepția cazului în care norma respectivă prevede o altă consecință
juridică. Fără a aduce atingere altor sancțiuni juridice, un contract este de asemenea nul în
cazul în care o normă de drept prevede în mod specific acest lucru sau obiectivul său este
interzicerea efectului de drept care este urmărit prin intermediul contractului în discuție.”
Litigiile principale și întrebările preliminare

Cauza C- 496/18

2 La 30 septembrie 2005, Budapesti Közlekedési a publicat, în calitate de autoritate

8
contractantă, o cerere de ofertă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în vederea atribuirii
unui contract de achiziții publice având ca obiect „achiziționarea unui sistem de
monitorizare a deplasării structurilor și pentru controlul zgomotelor și vibrațiilor în cursul
primei etape de construcție a magistralei 4 a metroului din Budapesta [(Ungaria)]”, a cărui
valoare estimată depășea pragurile comunitare și care beneficia de o finanțare din partea
Uniunii Europene. Contractul a fost atribuit unui grup de întreprinderi, compus din Hungeod
și Sixense.
29 La 1 martie 2006, a fost semnat contractul privind achiziția publică.
3 La 5 octombrie 2009, părțile contractante au decis să modifice contractul prin invocarea
0
existenței unor circumstanțe neprevăzute. Această modificare a făcut obiectul unui

95
 comunicat publicat în Közbeszerzési Értesítő (Jurnalul achizițiilor publice) la 18 noiembrie
2009.
3 La 29 mai 2017, directorul Oficiului pentru achiziții publice a sesizat Comisia arbitrală
1
solicitându-i, pe de o parte, să constate că reclamantele din litigiul principal săvârșiseră o
încălcare prin modificarea contractului cu nerespectarea articolului 303 alineatul (1) din
Legea privind achizițiile publice din 2003 și, pe de altă parte, să le aplice amenzi. Acesta a
arătat că a luat cunoștință de încălcare la 30 martie 2017 și, pentru a-și întemeia cererea, a
făcut trimitere la articolul 153 alineatul (3), precum și la articolul 152 alineatul (2) litera a)
din Legea privind achizițiile publice din 2015.
3 În decizia din 3 august 2017, Comisia arbitrală a considerat, în prealabil, că dispozițiile
2
procedurale ale Legii privind achizițiile publice din 2015 erau aplicabile în speță, în
condițiile în care, deși această lege nu intrase în vigoare decât la 1 noiembrie 2015 și, în
principiu, nu privea decât contractele încheiate după data menționată, ea se aplica, în
temeiul dispozițiilor tranzitorii cuprinse la articolul 197 alineatul (1), în privința
monitorizării modificărilor contractelor intervenite înainte de intrarea sa în vigoare. Aceasta
a precizat că proiectul executat în cadrul contractului în discuție în litigiul principal
beneficia de o finanțare din partea Uniunii și că, prin urmare, conform articolului 80
alineatul (3) din Decretul nr. 4/2011, termenul pentru inițierea unei proceduri din oficiu
expira la 31 decembrie 2020.
3 Pe fond, după ce a constatat încălcarea articolului 303 din Legea privind achizițiile publice
3
din 2003, Comisia arbitrală a obligat Budapesti Közlekedési la plata unei amenzi de
25000000 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 81275 de euro) și, în solidar, Hungeod și
Sixense la plata unei amenzi de 5000000 HUF (aproximativ 16255 de euro).
3 Reclamantele din litigiul principal au introdus o acțiune împotriva deciziei Comisiei
4
arbitrale la Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală, Ungaria).
3 Instanța de trimitere ridică problema cerințelor care decurg din dreptul Uniunii, mai precis
5
din principiul securității juridice, în cazul în care noua reglementare a unui stat membru,
cum ar fi Legea privind achizițiile publice din 2015, autorizează, pentru un contract de
achiziții publice încheiat înainte de intrarea sa în vigoare, autoritatea de monitorizare să
deschidă din oficiu, în pofida expirării termenelor de decădere prevăzute de reglementarea
națională anterioară, o anchetă privind încălcările în materie de achiziții publice săvârșite
înainte de intrarea sa în vigoare, să constate că a fost săvârșită încălcarea și să pronunțe o
sancțiune prin intermediul Comisiei arbitrale.
3 Instanța de trimitere arată că, spre deosebire de cauzele în care Curtea a trebuit să se
6
pronunțe în materia termenelor de introducere a căii de atac în contextul procedurilor de
achiziții publice, cauza C-496/18 privește dreptul unei autorități de monitorizare de a iniția o
cale de atac în interesul protecției obiective a drepturilor. Aceasta ridică problema punerii în
aplicare într-un asemenea context a principiilor dreptului Uniunii, precum principiile
securității juridice sau efectivității.
3 Instanța de trimitere face de asemenea referire la cuprinsul articolului 99 din Directiva
7
2014/25 și ridică problema dacă există limite ale competențelor care sunt conferite statelor
membre în materie de prerogative ale autorităților de monitorizare și dacă cerințele dreptului
Uniunii în materie de protecție a persoanelor interesate de obținerea unui anumit contract
sunt de asemenea valabile în acest cadru.
3 Ea își exprimă îndoielile cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a posibilității
8
prevăzute, cu titlu de măsură tranzitorie, la articolul 197 alineatul (1) din Legea privind

96
 achizițiile publice din 2015, de a monitoriza modificările contractuale care s-au produs
înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.
3 Instanța de trimitere ridică problema posibilității de a aplica norma potrivit căreia, în cazul
9
unui proiect finanțat din fonduri ale Uniunii, termenul de introducere a căii de atac este legat
de termenul în care trebuie păstrate documentele, din moment ce această normă a fost
introdusă prin Legea privind achizițiile publice din 2015.
4 Ea ridică problema dacă, în scopul aprecierii problemelor de drept menționate, este relevant
0
să se stabilească lacunele juridice, tehnice sau organizaționale ori celelalte obstacole din
cauza cărora încălcarea în domeniul achizițiilor publice nu a fost investigată la momentul
săvârșirii sale.
4 Instanța de trimitere subliniază că respectivele considerente (25) și (27) ale Directivei
1
2007/66 nu insistă asupra cerinței securității juridice decât în ceea ce privește căile de atac
prin care se urmărește constatarea absenței efectelor contractului, iar nu cele prin care se
urmărește constatarea unei încălcări și sancționarea sa.
4 În aceste condiții, Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală) a decis să
2
suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1 Articolul 41 alineatul (1) și articolul 47 din [cartă], considerentele (2), (25), (27) și (36)
)
ale Directivei [2007/66], articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva [92/13] și, în acest
context, principiul securității juridice, ca principiu general de drept al Uniunii, precum și
cerința privind eficacitatea și celeritatea căilor de atac în materie de atribuire a
contractelor de achiziții publice împotriva deciziilor autorităților contractante trebuie
interpretate în sensul că se opun legislației unui stat membru care, în ceea ce privește
contractele de achiziții publice încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, după expirarea
termenelor de decădere pentru introducerea unei acțiuni prevăzute de legislația anterioară
a statului membru în vederea investigării încălcărilor în domeniul contractelor de achiziții
publice săvârșite înainte de intrarea în vigoare a acestei legislații, permite în general
autorității (de monitorizare) competente să inițieze, în termenul prevăzut de respectiva
legislație, o procedură de investigare a unei anumite încălcări în materie de achiziții
publice și să se pronunțe pe fond și, în consecință, să constate că a fost săvârșită
încălcarea, să impună o sancțiune în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice
și să aplice consecințele declarării nulității contractului?
2 Normele juridice și principiile menționate la prima întrebare, pe lângă exercitarea efectivă
)
a dreptului (subiectiv și personal) la o cale de atac pe care îl au părțile interesate în cadrul
procedurii de atribuire a unui contract de achiziții publice, pot fi aplicate dreptului
autorităților (de monitorizare) instituite de sistemul juridic al statului membru de a iniția o
procedură privind o cale de atac, care au competența de a detecta și de a investiga din
oficiu o încălcare în domeniul achizițiilor publice și al căror rol este de a apăra interesul
public?
3 Rezultă din articolul 99 alineatele (1) și (2) din Directiva [2014/25] că, prin adoptarea unei
)
legi noi, legislația statului membru poate, în scopul apărării intereselor financiare ale
Uniunii în materie de achiziții publice, să permită în general autorităților (de
monitorizare), care sunt abilitate prin sistemul juridic al statului membru să detecteze și să
investigheze din oficiu o încălcare în domeniul achizițiilor publice și care au rolul de a
apăra interesul public, să investigheze încălcări în domeniul achizițiilor publice săvârșite
înainte de intrarea în vigoare a legii respective și să inițieze o procedură, în pofida expirării
termenelor de decădere în conformitate cu legislația anterioară?

97
 4 Atunci când se apreciază, ținând cont de normele juridice și de principiile menționate la
)
prima întrebare, compatibilitatea cu dreptul Uniunii a competenței de investigare conferite
autorităților (de monitorizare), descrisă la prima și la a treia întrebare, are vreo importanță
care au fost lacunele legale, normative, tehnice sau organizaționale ori obstacolele de altă
natură din cauza cărora încălcarea reglementării în domeniul achizițiilor publice nu a fost
investigată la momentul săvârșirii acesteia?
5 Articolul 41 alineatul (1) și articolul 47 din [cartă], considerentele (2), (25), (27) și (36) ale
)
Directivei [2007/66], articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva [92/13] și, în acest
context, principiul securității juridice, ca principiu general de drept al Uniunii, cerința
privind eficacitatea și celeritatea căilor de atac disponibile împotriva deciziilor autorităților
contractante, precum și principiul proporționalității trebuie interpretate în sensul că – chiar
dacă, în lumina acestor principii, competența menționată la prima-a patra întrebare poate fi
conferită autorităților (de monitorizare) care sunt abilitate de sistemul juridic al statului
membru să detecteze și să investigheze din oficiu o încălcare a reglementării în domeniul
achizițiilor publice și al căror rol este de a apăra interesul public – instanța națională poate
să aprecieze caracterul rezonabil și proporțional al perioadei cuprinse între săvârșirea
încălcării, expirarea termenului de introducere a unei acțiuni prevăzut anterior și inițierea
procedurii de investigare a încălcării și să deducă din aceasta consecința juridică a
ineficienței deciziei atacate sau o altă consecință prevăzută de legislația statului membru?”

Cauza C- 497/18

4 La 3 ianuarie 2009, Budapesti Közlekedési a publicat, în calitate de autoritate contractantă,

3
o cerere de ofertă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în vederea atribuirii unui contract
de achiziții publice având ca obiect „furnizarea de servicii care presupun experiență în
gestionarea proiectului DBR în cursul primei etape de construcție a magistralei 4 de metrou,
Partea a șaptea: Expert în gestionarea riscurilor”, a cărui valoare estimată depășea pragurile
comunitare și care beneficia de sprijin financiar din partea Uniunii. Contractul a fost atribuit
Matrics Consults Ltd, cu sediul în Regatul Unit.
4 La 14 mai 2009 a fost semnat contractul privind achiziția publică. Acesta a fost reziliat la
4
16 noiembrie 2011 de Budapesti Közlekedési, cu efect de la 31 decembrie 2011.
4 La 30 mai 2017, directorul Oficiului pentru achiziții publice a sesizat Comisia arbitrală,
5
solicitându-i, pe de o parte, să constate că Budapesti Közlekedési și Matrics Consults
săvârșiseră încălcări și, pe de altă parte, să le aplice amenzi. Acesta a constatat că, deși
părțile la contract nu îl modificaseră în scris, prin comportamentul lor în momentul plății
facturilor și al emiterii certificatelor de performanță, ele s-au îndepărtat de la condițiile de
plată definite la momentul depunerii ofertei și incluse în contractul menționat, într-o
asemenea măsură încât respectivele modificări trebuiau considerate o modificare a
contractului. Astfel, potrivit directorului Oficiului pentru achiziții publice, aceste părți
încălcaseră articolul 303 alineatul (1) din Legea privind achizițiile publice din 2003. El a
arătat că a luat cunoștință de încălcare la 31 martie 2017, prezumându-se că aceasta a avut
loc la 8 februarie 2010.
4 În decizia din 18 august 2017, Comisia arbitrală a considerat, în prealabil, că dispozițiile
6
procedurale ale Legii privind achizițiile publice din 2015 erau aplicabile în speță, din
moment ce, deși legea menționată nu intrase în vigoare decât la 1 noiembrie 2015 și, în
principiu, nu privea decât contractele încheiate după data menționată, ea se aplica, în
temeiul dispozițiilor tranzitorii cuprinse la articolul 197 alineatul (1), în privința
monitorizării modificărilor contractelor intervenite înainte de data intrării sale în vigoare.

98
4 Pe fond, după ce a constatat o încălcare a articolului 303 din Legea privind achizițiile
7
publice din 2003, Comisia arbitrală a aplicat Budapesti Közlekedési o amendă de 27000000
HUF (aproximativ 88938 de euro), iar Matrics Consults, o amendă de 13000000 HUF
(aproximativ 42822 de euro).
4 Budapesti Közlekedési și Matrics Consults au introdus o acțiune împotriva deciziei
8
Comisiei arbitrale la Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală).
4 Instanța de trimitere prezintă considerații similare cu cele formulate în cauza C-496/18,
9
astfel cum sunt expuse la punctele 35-41 din prezenta hotărâre.
5 În aceste condiții, Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală) a decis să
0
suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1 Articolul 41 alineatul (1) și articolul 47 din [cartă], considerentele (2), (25), (27) și (36)
)
ale Directivei [2007/66], articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva [89/665] și, în acest
context, principiul securității juridice, ca principiu general de drept al Uniunii, precum și
cerința privind eficacitatea și celeritatea căilor de atac în materie de atribuire a
contractelor de achiziții publice împotriva deciziilor autorităților contractante trebuie
interpretate în sensul că se opun legislației unui stat membru care, în ceea ce privește
contractele de achiziții publice încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, după expirarea
termenelor de decădere pentru introducerea unei acțiuni prevăzute de legislația anterioară
a statului membru în vederea investigării încălcărilor reglementării în domeniul
contractelor de achiziții publice săvârșite înainte de intrarea în vigoare a acestei legislații,
permite în general autorității (de monitorizare) competente să inițieze, în termenul
prevăzut de respectiva legislație, o procedură de investigare a unei anumite încălcări în
materie de achiziții publice și, în consecință, să constate că a fost săvârșită încălcarea, să
impună o sancțiune în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice și să aplice
consecințele declarării nulității contractului de achiziții publice?
2 Normele juridice și principiile menționate la prima întrebare, pe lângă exercitarea efectivă
)
a dreptului (subiectiv și personal) la o cale de atac pe care îl au părțile interesate în cadrul
procedurii de atribuire a unui contract de achiziții publice, pot fi aplicate dreptului
autorităților (de monitorizare) instituite de sistemul juridic al statului membru de a iniția o
procedură privind o cale de atac, care au competența de a detecta și de a investiga din
oficiu o încălcare a reglementării în domeniul achizițiilor publice și al căror rol este de a
apăra interesul public?
3 Rezultă din articolul 83 alineatele (1) și (2) din Directiva [2014/24] că, prin adoptarea unei
)
legi noi, legislația statului membru poate, în scopul apărării intereselor financiare ale
Uniunii în materie de achiziții publice, să permită în general autorităților (de
monitorizare), care sunt abilitate prin sistemul juridic al statului membru să detecteze și să
investigheze din oficiu o încălcare a reglementării în domeniul achizițiilor publice și care
au rolul de a apăra interesul public, să investigheze încălcări ale reglementării în domeniul
achizițiilor publice săvârșite înainte de intrarea în vigoare a legii respective și să inițieze o
procedură, în pofida expirării termenelor de decădere în conformitate cu legislația
anterioară?
4 Atunci când se apreciază, ținând cont de normele juridice și de principiile menționate la
)
prima întrebare, compatibilitatea cu dreptul Uniunii a competenței de investigare conferite
autorităților (de monitorizare), descrisă la prima și la a treia întrebare, are vreo importanță
care au fost lacunele legale, normative, tehnice sau organizaționale ori obstacolele de altă
natură din cauza cărora încălcarea reglementării în domeniul achizițiilor publice nu a fost
investigată la momentul săvârșirii acesteia?

99
 5 Articolul 41 alineatul (1) și articolul 47 din [cartă], considerentele (2), (25), (27) și (36) ale
)
Directivei [2007/66], articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva [89/665] și, în acest
context, principiul securității juridice, ca principiu general de drept al Uniunii, cerința
privind eficacitatea și celeritatea căilor de atac disponibile împotriva deciziilor autorităților
contractante, precum și principiul proporționalității trebuie interpretate în sensul că – chiar
dacă, în lumina acestor principii, competența menționată la prima-a patra întrebare poate fi
conferită autorităților (de monitorizare) care sunt abilitate de sistemul juridic al statului
membru să detecteze și să investigheze din oficiu o încălcare a reglementării în domeniul
achizițiilor publice și al căror rol este de a apăra interesul public – instanța națională poate
să aprecieze caracterul rezonabil și proporțional al perioadei cuprinse între săvârșirea
încălcării, expirarea termenului de introducere a unei acțiuni prevăzut anterior și inițierea
procedurii de investigare a încălcării și să deducă din aceasta consecința juridică a
ineficienței deciziei atacate sau o altă consecință prevăzută de legislația statului membru?”
5 Printr-o decizie a președintelui Curții din 18 septembrie 2018, cauzele C-496/18 și C-497/18
1
au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea
pronunțării hotărârii.
Cu privire la admisibilitatea cererilor de decizie preliminară

5 Directorul Oficiului pentru achiziții publice și guvernul maghiar consideră că cererile de

2
decizie preliminară sunt inadmisibile pentru motivul că reglementarea națională în discuție
în litigiul principal, în special articolul 303 din Legea privind achizițiile publice din 2003 și
articolul 197 din Legea privind achizițiile publice din 2015, nu intră în domeniul de aplicare
al dreptului Uniunii.
5 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, întrebările
3
referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul
normativ și factual pe care îl definește sub propria răspundere și a cărui exactitate Curtea nu
are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Astfel, din moment ce
întrebările respective privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu,
obligată să se pronunțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 octombrie 2019, Comida
paralela 12, C-579/18, EU:C:2019:875, punctul 18 și jurisprudența citată).
5 Așadar, numai instanțele naționale care sunt sesizate cu soluționarea unui litigiu și care
4
trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată
au competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile proprii fiecărei cauze, atât
necesitatea unei decizii preliminare pentru a pronunța propria hotărâre, cât și pertinența
întrebărilor adresate Curții (Hotărârea din 17 octombrie 2019, Comida paralela
12, C-579/18, EU:C:2019:875, punctul 19 și jurisprudența citată).
5 Cu toate acestea, în cazul în care este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii
5
nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal sau atunci când Curtea
nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la
întrebările care îi sunt adresate, aceasta poate respinge cererea de decizie preliminară ca
inadmisibilă (Hotărârea din 17 octombrie 2019, Comida paralela
12, C-579/18, EU:C:2019:875, punctul 20 și jurisprudența citată).
5 În speță, prin intermediul întrebărilor preliminare formulate, instanța de trimitere solicită
6
Curții să se pronunțe cu privire la aspectul dacă diferite dispoziții ale dreptului Uniunii, fie
că este vorba despre cartă, despre Directivele 89/665 și 92/13 privind căile de atac în
materie de atribuire a contractelor de achiziții publice sau despre Directivele 2014/24

100
 și 2014/25 privind achizițiile publice, precum și anumite principii generale ale acestui drept,
în special cele ale securității juridice și proporționalității, se opun posibilității prevăzute de
reglementarea maghiară de a autoriza o autoritate națională de monitorizare să inițieze din
oficiu, sub imperiul unei legi noi, o procedură de monitorizare a modificărilor aduse unui
contract de achiziții publice, pentru ca autoritatea națională de monitorizare să impună
sancțiuni părților la acest contract și, eventual, ca nulitatea modificărilor contractuale
menționate să fie constatată de judecătorul național.
5 Or, din deciziile de trimitere reiese că respectivele contracte care au făcut obiectul
7
modificărilor în discuție în litigiul principal intrau, la data încheierii lor, în domeniul de
aplicare al dreptului Uniunii, din moment ce contractele de achiziții publice aferente
acestora depășeau pragurile prevăzute de reglementarea relevantă a Uniunii.
5 Pe de altă parte rezultă, la prima vedere, că instanța de trimitere are nevoie în mod deosebit
8
să fie lămurită cu privire la aspectul dacă directivele sau principiile generale ale dreptului
Uniunii pe care le invocă se opun unei proceduri inițiate din oficiu precum cea în discuție în
litigiul principal.
5 În sfârșit, niciun element din dosarul de care dispune Curtea nu permite să se presupună că
9
interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul
litigiilor principale sau că Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare
pentru a răspunde în mod util la întrebările adresate.
60 Din ceea ce precedă rezultă că cererile de decizie preliminară sunt admisibile.
Cu privire la întrebările preliminare

Observații introductive

6 Potrivit instanței de trimitere, soluționarea litigiilor principale depinde de aspectul dacă

1
directivele și principiile generale ale dreptului Uniunii, menționate la punctul 56 din
prezenta hotărâre, se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia o autoritate
națională de monitorizare poate iniția din oficiu o procedură privind o cale de atac în
privința modificărilor aduse unor contracte de achiziții publice, chiar dacă modificările
respective au avut loc sub imperiul unei reglementări anterioare, iar termenul de decădere
prevăzut de aceasta expirase deja la data la care procedura a fost inițiată din oficiu.
6 În primul rând, trebuie să se constate că dispozițiile cartei invocate de instanța de trimitere
2
nu sunt relevante pentru a o lămuri în cadrul litigiilor principale.
6 Astfel, pe de o parte, din textul articolului 41 din cartă rezultă în mod clar că acesta se
3
adresează numai instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, iar nu statelor
membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2011,
Cicala, C-482/10, EU:C:2011:868, punctul 28, și Hotărârea din 9 martie 2017,
Doux, C-141/15, EU:C:2017:188, punctul 60).
6 Pe de altă parte, trebuie amintit că, atunci când definesc modalitățile procedurale ale căilor
4
de atac în justiție menite să asigure protecția drepturilor conferite de dreptul Uniunii
candidaților și ofertanților lezați de decizii ale autorităților contractante, statele membre
trebuie să garanteze că nu se aduce atingere drepturilor conferite particularilor de dreptul
Uniunii, în special dreptului la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, consacrat la
articolul 47 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 2016, Star
Storage și alții, C-439/14 și C-488/14, EU:C:2016:688, punctele 43-45, precum și

101
 Ordonanța din 14 februarie 2019, Cooperativa Animazione
Valdocco, C-54/18, EU:C:2019:118, punctul 30).
6 Or, din niciun element al dosarului de care dispune Curtea nu reiese că procedura privind
5
calea de atac inițiată din oficiu referitor la încălcări ale reglementării în materie de achiziții
publice ar avea ca efect să aducă atingere dreptului la o cale de atac eficientă sau celui la un
proces echitabil.
6 În al doilea rând, întrucât diferitele întrebări preliminare se suprapun pe mai multe planuri,
6
ele trebuie să fie regrupate și reformulate, pentru a se oferi instanței de trimitere
răspunsurile cele mai precise cu putință.
6 Prin urmare, trebuie să se considere că instanța de trimitere solicită în esență, în primul rând,
7
prin intermediul celei de a doua întrebări adresate în cele două cauze, să se stabilească dacă
considerentele (25) și (27) ale Directivei 2007/66, articolul 1 alineatele (1) și (3) din
Directiva 89/665, articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva 92/13, articolul 83 alineatele
(1) și (2) din Directiva 2014/24 și articolul 99 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/25
impun sau interzic statelor membre să adopte o reglementare în temeiul căreia o autoritate
de monitorizare poate iniția, în scopul protecției intereselor financiare ale Uniunii, o
procedură privind o cale de atac din oficiu pentru monitorizarea încălcărilor reglementării în
domeniul achizițiilor publice, în al doilea rând, prin intermediul primei, al celei de a treia și
al celei de a patra întrebări adresate în cele două cauze, să se stabilească dacă principiul
general al securității juridice se opune ca, în cadrul unei proceduri privind o cale de atac
inițiate din oficiu de o autoritate de monitorizare, în scopul protecției intereselor financiare
ale Uniunii, o reglementare națională să prevadă, pentru monitorizarea legalității
modificărilor unor contracte de achiziții publice, inițierea unei astfel de proceduri în
termenul de decădere prevăzut de aceasta, chiar dacă a expirat termenul de decădere
prevăzut de reglementarea anterioară, aplicabil la data acestor modificări, și în al treilea
rând, prin intermediul celei de a cincea întrebări adresate în cele două cauze, să se
stabilească dacă, în ipoteza în care s-ar răspunde negativ la prima, la a treia și la a patra
întrebare, principiul proporționalității se opune ca o instanță națională să poată aprecia
caracterul rezonabil și proporțional al perioadelor cuprinse între săvârșirea încălcării,
expirarea termenelor de decădere anterioare și procedura inițiată pentru investigarea
încălcării și să poată deduce din aceasta consecințele asupra validității deciziei
administrative atacate sau orice altă consecință juridică prevăzută de legislația statului
membru.

Cu privire la a doua întrebare adresată în cele două cauze

6 Prin intermediul celei de a doua întrebări adresate în cele două cauze, instanța de trimitere
8
solicită în esență să se stabilească dacă respectivele considerente (25) și (27) ale Directivei
2007/66, articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva 89/665, articolul 1 alineatele (1) și (3)
din Directiva 92/13, articolul 83 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/24 și articolul 99
alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/25 impun sau interzic statelor membre să adopte o
reglementare în temeiul căreia o autoritate de monitorizare poate iniția, în scopul protecției
intereselor financiare ale Uniunii, o procedură privind o cale de atac din oficiu, pentru
monitorizarea încălcărilor reglementării în domeniul achizițiilor publice.
6 În primul rând, deși guvernul maghiar arată că sunt lipsite de caracter obligatoriu
9
considerentele unui act al Uniunii, trebuie amintit că dispozitivul unui act nu poate fi
disociat de motivarea acestuia, astfel încât trebuie să fie interpretat, în caz de nevoie,
luându-se în considerare motivele care au condus la adoptarea lui (Hotărârea din 27 iunie

102
 2000, Comisia/Portugalia, C-404/97, EU:C:2000:345, punctul 41, și Hotărârea din
4 decembrie 2019, Consorzio Tutela Aceto Balsamico di
Modena, C-432/18, EU:C:2019:1045, punctul 29).
7 Rezultă că Directiva 2007/66 trebuie interpretată în lumina considerentelor (25) și (27) ale
0
acesteia.
7 În al doilea rând, trebuie subliniat că, desigur, Directivele 89/665 și 92/13, în special
1
articolele 1 alineatul (3) din acestea, se limitează să prevadă că statele membre asigură
accesul la căile de atac cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în
obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printr-o
presupusă încălcare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Symvoulio
Apochetefseon Lefkosias, C-570/08, EU:C:2010:621, punctul 37).
7 Astfel, aceste dispoziții vizează să protejeze operatorii economici împotriva arbitrarului
2
autorității contractante și urmăresc, așadar, să asigure existența în toate statele membre a
unor căi de atac eficiente pentru garantarea aplicării efective a normelor Uniunii în
domeniul atribuirii contractelor de achiziții publice, în special într-un stadiu în care
încălcările încă pot fi corectate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 2016,
Star Storage și alții, C-439/14 și C-488/14, EU:C:2016:688, punctul 41).
7 Totuși, deși Directivele 89/665 și 92/13 impun existența unor căi de atac aflate la dispoziția
3
unor întreprinderi care au sau au avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care
au fost prejudiciate sau riscă să fie prejudiciate printr-o presupusă încălcare, nu se poate
considera, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 63 din concluziile sale, că
articolul 1 alineatul (3) din Directiva 89/665 și articolul 1 alineatul (3) din Directiva 92/13
efectuează o armonizare completă și, prin urmare, au în vedere toate căile de atac posibile în
materie de achiziții publice.
7 În consecință, dispozițiile menționate trebuie interpretate în sensul că nici nu impun, nici nu
4
interzic statelor membre să prevadă existența unor căi de atac în favoarea autorităților
naționale de monitorizare, pentru ca acestea să poată obține constatarea, în vederea
asigurării protecției intereselor financiare ale Uniunii, a încălcărilor reglementării în
domeniul achizițiilor publice.
7 Nici considerentele (25) și (27), nici articolele 1 și 2 din Directiva 2007/66, care au introdus
5
un articol 2d în Directiva 89/665 și, respectiv, în Directiva 92/13, nu infirmă o asemenea
interpretare.
7 Astfel, prevăzând că în esență statele membre garantează declararea absenței efectelor unui
6
contract de către un organism independent de autoritatea contractantă, articolul 2d din
Directiva 89/665 și articolul 2d din Directiva 92/13 nu a făcut decât să consolideze efectele
căilor de atac a căror punere în aplicare este impusă statelor membre de aceste directive, și
anume căi de atac aflate la dispoziția întreprinderilor care au sau au avut vreun interes în
obținerea unui anumit contract și care au fost prejudiciate sau riscă să fie prejudiciate
printr-o presupusă încălcare.
7 În al treilea rând, este necesar să se considere că articolul 83 din Directiva 2014/24 și
7
articolul 99 din Directiva 2014/25, care sunt redactate în mod identic, nu pot fi interpretate
nici în sensul că impun, nici că interzic statelor membre să prevadă un mecanism de
exercitare a unor căi de atac din oficiu în interesul public precum cel în discuție în litigiul
principal.
7 În această privință, este necesar să se constate că articolul 83 din Directiva 2014/24 și
8
articolul 99 din Directiva 2014/25, astfel cum sunt clarificate prin considerentele (121)

103
 și (122) ale primei directive și, respectiv, prin considerentele (127) și (128) ale celei de a
doua, figurează în titlul IV, intitulat „Guvernanță”, din fiecare dintre directivele menționate.
7 Astfel, considerentul (121) al Directivei 2014/24 și considerentul (127) al Directivei
9
2014/25 se limitează să enunțe că dispozițiile menționate urmăresc să asigure „o bună
imagine de ansamblu asupra potențialelor probleme structurale și a modelelor generale
existente în politicile naționale privind achizițiile publice, pentru a soluționa eventualele
probleme într-o manieră mai focalizată”.
8 În ceea ce privește considerentul (122) al Directivei 2014/24 și considerentul (128) al
0
Directivei/2014/25, acestea precizează că procedurile de revizuire prevăzute de Directiva
89/665 și, respectiv, de Directiva 92/13 nu trebuie să fie afectate de Directivele 2014/24
și 2014/25. Ele adaugă că cetățenii, părțile interesate, precum și alte persoane sau organisme
care nu au acces la procedurile de revizuire au un interes legitim, în calitatea lor de
contribuabili, de a dispune de proceduri riguroase de achiziție publică și că acestora trebuie
să li se ofere o posibilitate, altfel decât prin sistemul de revizuire în temeiul Directivelor
89/665 și 92/13 și fără ca aceasta să implice în mod necesar să li se atribuie capacitatea
procesuală în fața instanțelor judecătorești, de a indica eventuale încălcări ale Directivelor
2014/24 și 2014/25 unei autorități sau unei structuri competente.
8 În acest context, articolul 83 din Directiva 2014/24 și articolul 99 din Directiva 2014/25
1
prevăd fiecare, la alineatul (1), că, în vederea garantării punerii în aplicare corecte și
eficiente a directivelor menționate, statele membre se asigură că cel puțin sarcinile stabilite
în aceste articole sunt îndeplinite de una sau mai multe autorități, organisme sau structuri și,
la alineatul (2), că statele membre se asigură că aplicarea normelor în materie de achiziții
publice este monitorizată.
8 Astfel, aceste dispoziții conțin cerințe minime care impun statelor membre să prevadă
2
mecanisme care să permită monitorizarea aplicării normelor referitoare la procedurile de
atribuire a contractelor de achiziții publice.
8 În acest cadru, trebuie să se constate că dispozițiile menționate nu interzic statelor membre
3
să prevadă existența unor proceduri privind o cale de atac din oficiu în favoarea autorităților
naționale de monitorizare, care să le permită acestora, în scopul asigurării protecției
intereselor financiare ale Uniunii în materie de achiziții publice, să obțină constatarea unor
încălcări ale reglementării în domeniul achizițiilor publice. Dimpotrivă, astfel cum a
subliniat domnul avocat general la punctele 72 și 73 din concluziile sale, o procedură de
această natură constituie una dintre expresiile posibile ale noului rol acordat autorităților
naționale de monitorizare prin articolul 83 din Directiva 2014/24 și articolul 99 din
Directiva 2014/25.
8 Din ceea ce precedă rezultă că diferitele dispoziții și considerente examinate la punctele 69-
4
83 din prezenta hotărâre nici nu impun, nici nu interzic statelor membre să permită unei
autorități de monitorizare să inițieze, în scopul protecției intereselor financiare ale Uniunii
în materie de achiziții publice, o procedură privind o cale de atac din oficiu pentru
monitorizarea încălcărilor reglementării în domeniul achizițiilor publice.
8 Cu toate acestea, trebuie să se constate că, atunci când este prevăzută o astfel de procedură
5
privind o cale de atac din oficiu, ea intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii în
măsura în care contractele de achiziții publice care fac obiectul unei asemenea căi de atac
intră în domeniul de aplicare material al directivelor privind achizițiile publice.
8 Prin urmare, o astfel de procedură privind o cale de atac din oficiu trebuie să respecte
6
dreptul Uniunii, inclusiv principiile generale ale acestui drept, din care face parte principiul

104
 general al securității juridice.
8 În consecință, este necesar să se răspundă la a doua întrebare adresată în cele două cauze că
7
considerentele (25) și (27) ale Directivei 2007/66, articolul 1 alineatele (1) și (3) din
Directiva 89/665, articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva 92/13, articolul 83 alineatele
(1) și (2) din Directiva 2014/24 și articolul 99 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/25
trebuie interpretate în sensul că nici nu impun, nici nu interzic statelor membre să adopte o
reglementare în temeiul căreia o autoritate de monitorizare poate iniția, în scopul protecției
intereselor financiare ale Uniunii, o procedură privind o cale de atac din oficiu, pentru
monitorizarea încălcărilor reglementării în domeniul achizițiilor publice. Cu toate acestea,
atunci când este prevăzută o astfel de procedură, ea intră în domeniul de aplicare al
dreptului Uniunii, în măsura în care contractele de achiziții publice care fac obiectul unei
asemenea căi de atac intră în domeniul de aplicare material al directivelor privind achizițiile
publice și trebuie, așadar, să respecte dreptul menționat, inclusiv principiile generale ale
acestuia, din care face parte principiul general al securității juridice.

Cu privire la prima, a treia și a patra întrebare adresate în cele două cauze

8 Prin intermediul primei, al celei de a treia și al celei de a patra întrebări preliminare adresate
8
în cele două cauze, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiul
general al securității juridice se opune ca, în cadrul unei proceduri privind o cale de atac
inițiate din oficiu de o autoritate de monitorizare în scopul protecției intereselor financiare
ale Uniunii, o nouă reglementare națională să prevadă, pentru monitorizarea legalității
modificărilor unor contracte de achiziții publice, inițierea unei astfel de proceduri în
termenul de decădere pe care îl stabilește, chiar dacă a expirat termenul de decădere
prevăzut de reglementarea anterioară, care era aplicabil la data acestor modificări.
8 În prealabil, trebuie amintit că dreptul Uniunii nu interzice decât modificările substanțiale
9
ale unui contract de achiziții publice, care corespunde modificărilor aduse dispozițiilor unui
contract de achiziții publice în perioada în care își produce efectele și care reprezintă o nouă
atribuire a unui contract în sensul Directivei 2014/24, pentru motivul că acestea prezintă
caracteristici diferite în mod substanțial de cele ale contractului inițial și că, în consecință,
sunt de natură să demonstreze voința părților de a renegocia clauzele esențiale ale acestui
contract (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iunie 2008, pressetext
Nachrichtenagentur, C-454/06, EU:C:2008:351, punctul 34, și Hotărârea din 29 aprilie
2010, Comisia/Germania, C-160/08, EU:C:2010:230, punctul 99).
9 Este necesar să se arate că, deși principiul securității juridice se impune, în temeiul dreptului
0
Uniunii, oricărei autorități naționale, aceasta este numai pentru că este însărcinată cu
aplicarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 17 iulie 2008, ASM
Brescia, C-347/06, EU:C:2008:416, punctul 65, și Hotărârea din 21 martie 2019,
Unareti, C-702/17, EU:C:2019:233, punctul 34).
9 Or, după cum reiese din cuprinsul punctului 85 din prezenta hotărâre, atunci când o
1
autoritate națională de monitorizare inițiază din oficiu o procedură privind o cale de atac
împotriva modificărilor aduse, în cursul executării sale, unui contract de achiziții publice
care intră sub incidența reglementării Uniunii în materie de achiziții publice, o astfel de cale
de atac intră de asemenea sub incidența dreptului Uniunii.
9 Prin urmare, este necesar să se examineze dacă o astfel de cale de atac, inițiată din oficiu
2
pentru a obține aplicarea unei sancțiuni în privința cocontractanților care au modificat în
mod nelegal contractul care îi obligă, chiar pentru a se constata absența efectelor acestui

105
 contract pentru motivul menționat, respectă principiul securității juridice atunci când noua
reglementare națională care o prevede permite curgerea unor noi termene de decădere în
privința modificărilor intervenite, chiar dacă ele au avut loc sub imperiul unei legi
anterioare, iar termenul de decădere prevăzut de aceasta din urmă expirase deja la data la
care procedura a fost inițiată din oficiu.
9 În această privință, principiul securității juridice impune în special ca normele de drept să
3
fie clare și precise, iar efectele lor să fie previzibile, mai ales atunci când pot produce
consecințe defavorabile pentru persoanele fizice și pentru întreprinderi (Hotărârea din
17 iulie 2008, ASM Brescia, C-347/06, EU:C:2008:416, punctul 69, și Hotărârea din
17 decembrie 2015, X-Steuerberatungsgesellschaft, C-342/14, EU:C:2015:827, punctul 59).
9 Trebuie de asemenea amintit că, deși principiul securității juridice se opune aplicării
4
retroactive a unei reglementări, cu alte cuvinte unei situații anterioare intrării sale în
vigoare, indiferent de efectele favorabile sau nefavorabile pe care le-ar putea avea o astfel
de aplicare asupra persoanei interesate, același principiu impune ca orice situație de fapt să
fie în mod normal apreciată, în lipsa unei dispoziții exprese contrare, în lumina normelor de
drept în vigoare la data producerii sale, legea nouă producându-și efectele numai pentru
viitor, aplicându-se, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub
imperiul legii vechi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2015,
A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctul 37, precum și Hotărârea din 26 mai 2016, Județul
Neamț și Județul Bacău, C-260/14 și C-261/14, EU:C:2016:360, punctul 55).
9 În plus, în ceea ce privește mai exact termenele de decădere, din jurisprudența Curții reiese
5
că, pentru a îndeplini funcția lor de garantare a securității juridice, acestea trebuie să fie
stabilite anterior (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 1970, ACF
Chemiefarma/Comisia, 41/69, EU:C:1970:71, punctul 19, precum și Hotărârea din 5 mai
2011, Ze Fu Fleischhandel și Vion Trading, C-201/10 și C-202/10, EU:C:2011:282,
punctul 52) și să fie suficient de previzibile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 mai
2011, Ze Fu Fleischhandel și Vion Trading, C-201/10 și C-202/10, EU:C:2011:282,
punctul 34, precum și Hotărârea din 17 septembrie 2014, Cruz &
Companhia, C-341/13, EU:C:2014:2230, punctul 58).
9 În speță, din dosarul de care dispune Curtea reiese că, având în vedere datele la care au avut
6
loc modificările contractelor de achiziții publice în discuție în litigiul principal, articolul 327
alineatul (2) litera a) din Legea privind achizițiile publice din 2003 era aplicabil. Or,
termenul pe care îl acorda această dispoziție directorului Oficiului pentru achiziții publice
pentru inițierea, împotriva modificărilor menționate, a unei proceduri din oficiu în fața
Comisiei arbitrale expirase deja de mai mulți ani la data intrării în vigoare a Legii privind
achizițiile publice din 2015, aspect a cărui verificare va reveni însă instanței de trimitere.
9 Astfel, permițând inițierea unor proceduri din oficiu în privința modificărilor aduse
7
contractelor de achiziții publice și pentru care se împlinise termenul de decădere în raport cu
dispozițiile relevante ale Legii privind achizițiile publice din 2003 aplicabile acestor
modificări, articolul 197 alineatul (1) din Legea privind achizițiile publice din 2015 nu
urmărește să identifice situații juridice în curs, ci constituie o dispoziție cu caracter
retroactiv.
9 Într-adevăr, astfel cum au subliniat Budapesti Közlekedési și Comisia, această reglementare
8
permite autorității competente pentru a iniția o asemenea procedură să determine curgerea
unor noi termene de decădere, chiar dacă decăderea s-a produs sub imperiul reglementării
anterioare.
9 Desigur, dreptul Uniunii permite, prin excepție, ca unui act să îi fie recunoscut un efect

106
9 retroactiv, atunci când scopul care trebuie atins o impune și atunci când încrederea legitimă
a persoanelor interesate este respectată în mod corespunzător (a se vedea în acest sens
Hotărârea din 15 iulie 2004, Gerekens și Procola, C-459/02, EU:C:2004:454, punctul 24).
10 Cu toate acestea, principiul protecției încrederii legitime se opune ca modificări aduse unei
0
reglementări naționale să permită unei autorități naționale de monitorizare să inițieze o
procedură privind o cale de atac, chiar dacă a expirat termenul de decădere prevăzut de
reglementarea anterioară, aplicabil la data modificărilor menționate.
10 În sfârșit, considerațiile care figurează în cuprinsul punctelor 90-100 din prezenta hotărâre
1
nu pot fi repuse în discuție de faptul că Legea privind achizițiile publice din 2015
urmărește să asigure protecția intereselor financiare ale Uniunii în materia contractelor de
achiziții publice și să suplinească lacunele juridice, tehnice sau organizaționale care ar fi
rezultat din aplicarea reglementării anterioare.
10 În consecință, este necesar să se răspundă la prima, la a treia și la a patra întrebare adresate
2
în cele două cauze că principiul general al securității juridice se opune ca, în cadrul unei
proceduri privind o cale de atac inițiate din oficiu de o autoritate de monitorizare în scopul
protecției intereselor financiare ale Uniunii, o nouă reglementare națională să prevadă,
pentru monitorizarea legalității modificărilor unor contracte de achiziții publice, inițierea
unei astfel de proceduri în termenul de decădere pe care îl stabilește, chiar dacă a expirat
termenul de decădere prevăzut de reglementarea anterioară, care era aplicabil la momentul
acestor modificări.

Cu privire la a cincea întrebare adresată în cele două cauze

10 Prin intermediul celei de a cincea întrebări adresate în cele două cauze, instanța de trimitere
3
solicită în esență să se stabilească dacă, în ipoteza în care s-ar răspunde negativ la prima, la
a treia și la a patra întrebare adresate în cele două cauze, principiul proporționalității se
opune ca o instanță națională să poată aprecia caracterul rezonabil și proporțional al
perioadelor cuprinse între săvârșirea încălcării, expirarea termenelor de decădere anterioare
și procedura inițiată pentru investigarea încălcării și să poată deduce din aceasta consecințe
cu privire la validitatea deciziei administrative atacate sau la orice altă consecință juridică
prevăzută de dreptul statului membru.
10 Având în vedere răspunsul dat la prima, la a treia și la a patra întrebare adresate în cele
4
două cauze, nu este necesar să se răspundă la a cincea întrebare.
Cu privire la cheltuielile de judecată

10 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
5
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
 
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
 1
Considerentele (25) și (27) ale Directivei 2007/66/CE a Parlamentului European și a
)
Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE
și 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce privește ameliorarea eficacității căilor de atac
în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, articolul 1 alineatele (1)
și (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind

107
 coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea
procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții
publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată
prin Directiva 2007/66, articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva 92/13/CEE a
Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și
actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la
procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele
apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, astfel cum a fost modificată prin
Directiva 2007/66, articolul 83 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/24/UE a
Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile
publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE și articolul 99 alineatele (1) și (2) din
Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014
privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele
apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei
2004/17/CΕ trebuie interpretate în sensul că nici nu impun, nici nu interzic statelor
membre să adopte o reglementare în temeiul căreia o autoritate de monitorizare poate
iniția, în scopul protecției intereselor financiare ale Uniunii, o procedură privind o cale
de atac din oficiu, pentru monitorizarea încălcărilor reglementării în domeniul
achizițiilor publice. Cu toate acestea, atunci când este prevăzută o astfel de procedură,
ea intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, în măsura în care contractele de
achiziții publice care fac obiectul unei asemenea căi de atac intră în domeniul de
aplicare material al directivelor privind achizițiile publice și trebuie, așadar, să
respecte dreptul menționat, inclusiv principiile generale ale acestuia, din care face
parte principiul general al securității juridice.
 2
Principiul general al securității juridice se opune ca, în cadrul unei proceduri privind
)
o cale de atac inițiate din oficiu de o autoritate de monitorizare în scopul protecției
intereselor financiare ale Uniunii Europene, o nouă reglementare națională să
prevadă, pentru monitorizarea legalității modificărilor unor contracte de achiziții
publice, inițierea unei astfel de proceduri în termenul de decădere pe care îl stabilește,
chiar dacă a expirat termenul de decădere prevăzut de reglementarea anterioară, care
era aplicabil la momentul acestor modificări.
 
Semnături

108
 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

28 octombrie 2020 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Achiziții efectuate în sectoarele apei, energiei, transporturilor și

serviciilor poștale – Directiva 2014/25/UE – Articolul 13 – Activități legate de punerea la
dispoziție a serviciilor poștale – Entități contractante – Întreprinderi publice – Admisibilitate”

În cauza C-521/18,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio,
Italia), prin decizia din 4 iulie 2018, primită de Curte la 6 august 2018, în procedura
Pegaso Srl Servizi Fiduciari,
Sistemi di Sicurezza Srl,
YW
împotriva
Poste Tutela SpA,
cu participarea:
Poste Italiane SpA,
Services Group,
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul E. Regan, președinte de cameră, și domnii M. Ilešič, E. Juhász
(raportor), C. Lycourgos și I. Jarukaitis, judecători,
avocat general: domnul M. Bobek,
grefier: domnul M. Longar, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 22 ianuarie 2020,
luând în considerare observațiile prezentate:
–pentruPegaso Srl Servizi Fiduciari și Sistemi di Sicurezza Srl, de A. Scuderi și F. Botti,
avvocati;
– pentru Poste Tutela SpA, de S. Napolitano, avvocato;
– pentru Poste Italiane SpA, de A. Fratini și A. Sandulli, avvocati;
– pentru Services Group, de L. Lentini, avvocato;
–pentruguvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de D. Del Gaizo,
avvocato dello Stato;
–pentru Comisia Europeană, de G. Gattinara, P. Ondrůšek și L. Haasbeek, în calitate de
agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 23 aprilie 2020,
pronunță prezenta

109
 Hotărâre

1Cererea de decizie preliminară privește interpretarea considerentelor (21) și (46), precum și a

articolului 16 din Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (JO 2014, L 94, p. 1), a
articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei
2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65), precum și a articolului 3 alineatul (4), a articolului 4
alineatele (1) și (2) și a articolului 13 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își
desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de
abrogare a Directivei 2004/17/CΕ (JO 2014, L 94, p. 243).
2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Pegaso Srl Servizi Fiduciari,
Sistemi di Sicurezza Srl și YW (denumite în continuare, împreună, „Pegaso”), pe de o parte,
și Poste Tutela SpA și Poste Italiane SpA, pe de altă parte, în legătură cu legalitatea unui
anunț de participare privind atribuirea, în contextul unei proceduri deschise, a serviciilor de
pază, de recepție și de supraveghere a accesului pentru birourile Poste Italiane și ale altor
societăți din cadrul grupului acesteia.
Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 2004/17/CE
3Articolul 6 din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în
sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (JO 2004, L 134, p. 1, Ediție
specială, 06/vol. 8, p. 3), intitulat „Servicii poștale”, prevedea la alineatul (1):
„Prezenta directivă se aplică activităților privind furnizarea de servicii poștale sau, în
condițiile menționate la alineatul (2) litera (c), de alte servicii în afara celor poștale.”

Directiva 2014/23
4Potrivit considerentelor (21) și (46) ale Directivei 2014/23:
„(21 Noțiunea de «organisme de drept public» a fost examinată în mod repetat de Curtea de
)
Justiție a Uniunii Europene. Sunt esențiale unele clarificări pentru deplina înțelegere a
acestui concept. Prin urmare, ar trebui să se precizeze că un organism care funcționează
în condiții normale de piață, care urmărește obținerea unui profit și care suportă
pierderile care rezultă din exercitarea activității sale nu ar trebui să fie considerat ca fiind
un «organism de drept public», deoarece necesitățile de interes general, pentru
îndeplinirea cărora a fost creat sau pentru care i s-a încredințat sarcina de a le îndeplini,
pot fi considerate a avea caracter industrial sau comercial. În mod similar, condiția
referitoare la originea finanțării organismului examinat a fost, de asemenea, examinată de
Curte, care a clarificat, între altele, că finanțarea în «cea mai mare parte» înseamnă într-o
proporție mai mare de jumătate și că o astfel de finanțare poate include plăți de la
utilizatori care sunt impuse, calculate și colectate în conformitate cu normele de drept
public.

110
 […]
(46 Concesiunile atribuite persoanelor juridice controlate nu ar trebui să facă obiectul aplicării
)
procedurilor prevăzute de prezenta directivă dacă autoritatea contractantă sau entitatea
contractantă conform mențiunii de la articolul 7 alineatul (1) litera (a) exercită un control
asupra persoanei juridice în cauză asemănător cu cel pe care îl exercită asupra propriilor
sale departamente, cu condiția ca persoana juridică controlată să își desfășoare peste 80 %
din activitate efectuând sarcinile care i-au fost trasate de autoritatea contractantă sau de
entitatea contractantă controloare sau de alte persoane juridice controlate de respectiva
autoritate contractantă sau entitate contractantă, indiferent de beneficiarul execuției
contractuale. […]”
5Articolul 6 din această directivă, intitulat „Autorități contractante”, enunță la alineatul (4):
„«Organisme de drept public» înseamnă organismele care au toate caracteristicile următoare:
(a sunt create cu obiectivul specific de a răspunde unor necesități de interes general, fără
)
caracter industrial sau comercial;
(b) au personalitate juridică; și
(c sunt finanțate, în cea mai mare parte, de autorități de stat, regionale sau locale sau de alte
)
organisme de drept public; sau fac obiectul supravegherii administrării lor de către
organismele sau autoritățile respective; sau au un consiliu de administrație, de conducere
sau de supraveghere alcătuit din membri desemnați în proporție de peste 50 % de autorități
de stat, regionale sau locale sau de alte organisme de drept public.”
6Articolul 16din directiva menționată, intitulat „Excluderea activităților care sunt expuse
direct concurenței”, prevede:
„Prezenta directivă nu se aplică în cazul concesiunilor atribuite de entitățile contractante
dacă, în statul membru în care sunt executate aceste concesiuni, s-a stabilit conform
articolului 35 din Directiva 2014/25/UE că activitatea este expusă direct concurenței în
conformitate cu articolul 34 din directiva respectivă.”

Directiva 2014/24
7Definițianoțiunii de „organisme de drept public” prevăzută la articolul 2 alineatul (1)
punctul 4 din Directiva 2014/24 corespunde celei care figurează la articolul 6 alineatul (4)
din Directiva 2014/23.

Directiva 2014/25
8Definițianoțiunii de „organisme de drept public” prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din
Directiva 2014/25 corespunde de asemenea celei care figurează la articolul 6 alineatul (4) din
Directiva 2014/23.
9Articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/25 are următorul cuprins:
„(1)   În sensul prezentei directive, entități contractante sunt entități care:
(a sunt autorități contractante sau întreprinderi publice și care desfășoară una din activitățile
)
menționate la articolele 8-14;
(b dacă nu sunt autorități contractante sau întreprinderi publice, desfășoară, printre activitățile
)
lor, oricare dintre activitățile menționate la articolele 8-14 sau orice combinație a acestora
și funcționează în baza unor drepturi speciale sau exclusive, acordate de o autoritate

111
 competentă a unui stat membru.
(2)   «Întreprindere publică» înseamnă orice întreprindere asupra căreia autoritățile
contractante pot exercita, direct sau indirect, o influență dominantă în virtutea dreptului de
proprietate, a participării financiare sau a normelor care o guvernează.
Se consideră că există o influență dominantă, din partea autorităților contractante în oricare
dintre cazurile următoare în care autoritățile respective, în mod direct sau indirect:
(a) dețin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii;
(b) controlează majoritatea voturilor aferente acțiunilor emise de întreprindere;
(c pot desemna mai mult de jumătate din membrii organismului de administrare, de
)
conducere sau de control al întreprinderii.”
1 Articolul 6 alineatele (1) și (2) din directiva menționată prevede:
0
„(1)   În cazul contractelor care vizează acoperirea mai multor activități, entitățile
contractante pot alege să atribuie contracte separate destinate fiecărei activități în parte sau
să atribuie un singur contract. Dacă entitățile contractante aleg să atribuie contracte separate,
decizia cu privire la normele care se aplică fiecăruia dintre contractele separate se ia în
funcție de caracteristicile fiecărei activități avute în vedere.
În pofida articolului 5, dacă entitățile contractante aleg să atribuie un singur contract, se
aplică alineatele (2) și (3) din prezentul articol. Totuși, dacă una dintre activitățile vizate
este reglementată de articolul 346 din TFUE sau de Directiva 2009/81/CE [a Parlamentului
European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind
atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii de
către autoritățile sau entitățile contractante în domeniile apărării și securității și de
modificare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE (JO 2009, L 216, p. 76)], se aplică
articolul 26 din prezenta directivă.
Decizia de atribuire a unui singur contract și atribuirea mai multor contracte separate nu
poate fi totuși luată în scopul excluderii contractului sau a contractelor din domeniul de
aplicare al prezentei directive sau, după caz, al Directivei 2014/24/UE sau al Directivei
2014/23/UE.
(2)   Un contract care vizează acoperirea mai multor activități se supune normelor aplicabile
activității vizate în principal.”
1 La articolele 8-14 din Directiva 2014/25 sunt enumerate activitățile cărora li se aplică
1
aceeași directivă, aceste activități fiind gazele și energia termică (articolul 8), energia
electrică (articolul 9), apa (articolul 10), serviciile de transport (articolul 11), porturile și
aeroporturile (articolul 13), serviciile poștale (articolul 13) și extracția de petrol și gaze,
precum și prospectarea sau extracția de cărbune sau alți combustibili solizi (articolul 14).
1 Articolul 13 din această directivă este formulat după cum urmează:
2
„(1)   Prezenta directivă se aplică activităților legate de punerea la dispoziție a:
(a) serviciilor poștale;
(b altor servicii în afara celor poștale, cu condiția ca serviciile în cauză să fie furnizate de o
)
entitate care furnizează și servicii poștale în sensul alineatului (2) litera (b) de la prezentul
articol și în cazul în care condițiile prevăzute la articolul 34 alineatul (1) nu sunt
îndeplinite în ceea ce privește serviciile care intră sub incidența alineatului (2) litera (b) de
la prezentul articol.

112
 (2)   În sensul prezentului articol și fără a aduce atingere Directivei 97/67/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune
pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea
calității serviciului (JO 1998, L 15, p. 14, Ediție specială, 06/vol. 3, p. 12).
(a)«obiect poștal» înseamnă un obiect care poartă o adresă, în forma finală în care urmează
să fie expediat, indiferent de greutatea sa. În afară de articolele de corespondență, în
această categorie mai intră, de exemplu, cărți, cataloage, ziare, periodice și colete poștale
care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială, indiferent de greutate;
(b «servicii poștale» înseamnă servicii care constau în ridicarea, trierea, dirijarea și
)
distribuirea obiectelor poștale. Acestea trebuie să includă atât serviciile care se
încadrează, precum și serviciile care nu se încadrează în domeniul de aplicare al
serviciului universal înființat în conformitate cu Directiva 97/67/CE;
(c)«alte servicii în afara celor poștale» înseamnă servicii furnizate în următoarele domenii:
(i servicii de gestiune a serviciilor de curierat [servicii anterioare și ulterioare expedierii,
)
inclusiv servicii de gestiune a corespondenței (mailroom management services)];
(ii servicii privind obiecte poștale care nu sunt incluse la litera (a), cum ar fi publicitatea
)
prin poștă care nu poartă adresă.”
1 Articolul 19 alineatul (1) din directiva menționată prevede:
3
„Prezenta directivă nu se aplică contractelor pe care entitățile contractante le atribuie în alte
scopuri decât pentru desfășurarea activităților lor, definite la articolele 8-14, sau pentru
desfășurarea unor astfel de activități într-o țară terță, în condiții care nu implică exploatarea
fizică a unei rețele sau a unei zone geografice din cadrul Uniunii; de asemenea, nu se aplică
concursurilor de proiecte organizate în astfel de scopuri.”

Dreptul italian

1 Decreto legislativo n. 50 – Attuazione delle direttive 2014/23/UE, 2014/24/UE e

4
2014/25/UE sull’aggiudicazione dei contratti di concessione, sugli appalti pubblici e sulle
procedure d’appalto degli enti erogatori nei settori dell’acqua, dell’energia, dei trasporti e
dei servizi postali, nonché per il riordino della disciplina vigente in materia di contratti
pubblici relativi a lavori, servizi e forniture (Decretul legislativ nr. 50 de transpunere a
Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE și 2014/25/UE privind atribuirea contractelor de
concesiune, achizițiile publice și achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară
activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale, precum și
privind reforma reglementării aplicabile în domeniul contractelor de achiziții publice de
lucrări, de servicii și de bunuri) din 18 aprilie 2016 (supliment ordinar la GURI nr. 91 din
19 aprilie 2016) a instituit Codice dei contratti pubblici (Codul achizițiilor publice).
1 Articolul 3 alineatul (1) litera (d) din acest cod definește noțiunea de „organism de drept
5
public”, în sensul acestuia, în aceiași termeni în care este definită noțiunea respectivă la
articolul 6 alineatul (4) din Directiva 2014/23, la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din
Directiva 2014/24 și la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2014/25.
Litigiul principal și întrebările preliminare

1 Prin anunțul publicat la 29 iulie 2017 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Poste Tutela,
6
deținută la acel moment în proporție de 100 % de Poste Italiane, a inițiat o procedură
113
 deschisă de cerere de ofertă în vederea instituirii de acorduri-cadru privind serviciile de
pază, de recepție și de supraveghere a accesului pentru birourile Poste Italiane și ale altor
societăți din cadrul grupului acesteia, subdivizată teritorial în șapte loturi cumulabile, pentru
o durată de 24 de luni (plus 12 luni în cazul reînnoirii) și pentru o valoare totală estimată la
25253242 de euro. Anunțul de participare indica drept „temei juridic” Directiva 2014/25.
1 Considerând că anunțul participare era contrar anumitor dispoziții din Codul achizițiilor
7
publice, Pegaso a introdus o acțiune la instanța de trimitere, care, printr-o ordonanță privind
măsurile provizorii din 20 octombrie 2017, a suspendat procedura de cerere de ofertă.
1 În fața acestei instanțe, Poste Italiane, cu care Poste Tutela a fuzionat cu efect de la 1 martie
8
2018, solicită declararea inadmisibilității acțiunii din cauza necompetenței instanțelor
administrative de a o judeca. Aceasta explică faptul că, deși la data publicării anunțului de
participare în discuție în litigiul principal Poste Tutela prezenta caracterul unei întreprinderi
publice, serviciile vizate de acest anunț de participare nu intrau în unul dintre sectoarele
speciale prevăzute de Directiva 2014/25. Ea adaugă că acest punct de vedere a fost
confirmat printr-o ordonanță a Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia) din
1 octombrie 2018, care a considerat că instanța de drept comun este competentă în materia
contractelor de achiziții publice încheiate de Poste Italiane, chiar dacă aceasta are calitatea
de întreprindere publică, atunci când aceste contracte au ca obiect activități care nu sunt
inerente activităților din sectorul special respectiv.
1 În orice caz, Poste Italiane arată că litigiul a rămas fără obiect, întrucât anunțul de
9
participare în discuție în litigiul principal a fost retras după introducerea prezentei cereri de
decizie preliminară.
2 La rândul său, Pegaso solicită respingerea excepției de necompetență invocate de Poste
0
Italiane. Aceasta susține că ar trebui să se includă printre serviciile din sectoarele speciale
nu numai serviciile vizate direct în reglementarea aplicabilă, precum serviciile poștale, ci și
serviciile complementare și accesorii, care au ca scop garantarea furnizării efective a celor
dintâi.
2 Instanța de trimitere consideră că este necesar să se soluționeze în prealabil problema dacă
1
litigiul principal este de competența instanțelor administrative sau de cea a instanțelor de
drept comun. În acest scop, ar fi indispensabil să se stabilească dacă Poste Tutela, devenită
Poste Italiane, era supusă obligației de a iniția o procedură de licitație în vederea atribuirii
serviciilor în discuție în litigiul principal. Cu privire la acest aspect, instanța menționată
apreciază că Poste Italiane ar prezenta toate caracteristicile necesare pentru a fi calificată
drept organism de drept public, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (d) din Codul
achizițiilor publice și al Directivelor 2014/23, 2014/24 și 2014/25. Cu toate acestea, ea arată
de asemenea că Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a ajuns, în ordonanța
amintită la punctul 18 din prezenta hotărâre, la o concluzie diferită, subliniind printre altele
că, în prezent, Poste Italiane acționează ghidată fiind în principal de cerințe cu caracter
industrial și comercial.
2 În aceste condiții, Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ
2
Regional din Lazio, Italia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții
următoarele întrebări preliminare:
„1 Având în vedere caracteristicile menționate anterior, societatea Poste Italiane SpA trebuie
)
să fie calificată drept «organism de drept public» în sensul articolului 3 alineatul 1
litera d) din [Codul achizițiilor publice] și al Directivelor relevante ale Uniunii
(Directivele 2014/23, 2014/24 și 2014/25)?

114
 2 Această calificare se extinde la filiala Poste Tutela, deținută în proporție de 100 %, a cărei
)
fuziune cu prima societate a fost de altfel deja decisă și este în curs, ținând seama de
considerentul (46) al Directivei 2014/23, privind persoanele juridice controlate [a se vedea
în acest sens și Hotărârea din 5 octombrie 2017, LitSpecMet (C-567/15, EU:C:2017:736):
obligația societăților controlate de administrația publică de a organiza o procedură de
cerere de ofertă, precum și hotărârea Consiglio di Stato [(Consiliul de Stat, Italia)], Secția
a șasea, nr. 6211 din 24 noiembrie 2011]?
3 Societățile menționate sunt ținute să organizeze proceduri de achiziții publice numai
)
pentru atribuirea contractelor care au legătură cu activitatea pe care o desfășoară în
sectoarele speciale, în temeiul Directivei 2014/25, în calitate de entități contractante, în
privința cărora aceeași natură de organisme de drept public ar trebui considerată absorbită
în normele din partea II din Codul achizițiilor publice, în timp ce, dimpotrivă, ar dispune
de autonomie contractuală deplină și ar fi supuse exclusiv normelor de drept privat pentru
activitatea contractuală care nu privește sectoarele respective, ținând seama de principiile
enunțate în considerentul (21) al Directivei 2014/23 și la articolul 16 din aceasta?
4 În schimb, pentru contractele care trebuie considerate fără legătură cu materia proprie
)
sectoarelor speciale, aceleași societăți, atunci când îndeplinesc cerințele referitoare la
organismele de drept public, rămân supuse dispozițiilor Directivei generale 2014/24 (și,
prin urmare, normelor privind achizițiile publice), chiar și în cazul în care desfășoară
activități cu caracter comercial și în regim de concurență, întrucât au evoluat în raport cu
momentul în care au fost înființate?
5 Indiferent de situație, în birouri cu utilizare mixtă, în care se desfășoară atât activități
)
inerente serviciului universal, cât și activități fără legătură cu acesta, legătura
instrumentală – în ceea ce privește serviciul de interes public special – poate fi considerată
exclusă pentru contractele referitoare atât la întreținerea obișnuită, cât și la cea
extraordinară, la curățenie și la mobilier, precum și la serviciul de pază și de supraveghere
a birourilor respective?
6 În sfârșit, în cazul în care s-ar aprecia că teza formulată de Poste Italiane SpA poate fi
)
acceptată, trebuie considerată incompatibilă cu principiul consacrat al încrederii legitime a
participanților la procedura de cerere de ofertă recurgerea printr-o simplă autolimitare –
care nu este supusă tuturor garanțiilor de transparență și de egalitate de tratament
prevăzute de Codul achizițiilor publice – la organizarea unei proceduri de cerere de ofertă,
corespunzător publicată, fără alte avertismente în această privință, în Gazzetta Ufficiale
della Repubblica italiana și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene?”
2 Întrucât Poste Italiane a informat Curtea cu privire la anularea anunțului de participare în
3
discuție în litigiul principal, Curtea a întrebat instanța de trimitere dacă dorește să își retragă
cererea de decizie preliminară. La 26 octombrie 2018, instanța de trimitere a anunțat că
menține această cerere.
2 Ca răspuns la o cerere a Curții de a explica motivele pentru care considera că litigiul
4
principal era încă pendinte în fața sa, instanța de trimitere a furnizat, la 18 martie 2019,
lămuriri în această privință.
Cu privire la admisibilitate

2 Poste Italiane și guvernul italian contestă admisibilitatea cererii de decizie preliminară,

5
susținând că litigiul în cadrul căruia a fost introdusă a dispărut, întrucât anunțul de
participare în discuție în litigiul principal a fost retras după introducerea acțiunii la instanța
115
 de trimitere.
2 În această privință trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul
6
cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE,
numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își
asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are
competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei
decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența
întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au
ca obiect interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este, în
principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 1 octombrie 2019, Blaise și
alții, C-616/17, EU:C:2019:800, punctul 34, precum și jurisprudența citată).
2 Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență.
7
Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță
națională numai dacă este evident că interpretarea sau aprecierea validității unei norme a
Uniunii solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal,
atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de
elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au
fost adresate (Hotărârea din 1 octombrie 2019, Blaise și alții, C-616/17, EU:C:2019:800,
punctul 35, precum și jurisprudența citată).
2 În speță este cert că Poste Italiane a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria
8
S din 29 septembrie 2018), în urma fuziunii prin absorbția Poste Tutela în cadrul Poste
Italiane, decizia sa „de a anula/de a revoca” anunțul de participare în discuție în litigiul
principal și că, astfel cum instanța de trimitere a confirmat Curții la 18 martie 2019, Poste
Italiane a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria S din 19 ianuarie 2019) un
nou anunț de participare privind serviciile de pază, de recepție și de supraveghere a
accesului pentru birourile sale și ale altor societăți din cadrul grupului său. De altfel, Pegaso
nu contestă retragerea anunțului de participare în discuție în litigiul principal, chiar dacă
subliniază că instanța de trimitere rămâne obligată să se pronunțe pe fondul litigiului
principal, în special cu privire la problema legalității acestui anunț de participare, atât în
vederea unei eventuale cereri de despăgubire, cât și pentru cheltuielile de judecată.
2 În aceste condiții, trebuie să se constate că, în pofida îndoielilor inițiale ale instanței de
9
trimitere în această privință, litigiul principal a rămas în mod efectiv fără obiect.
3 Totuși, pentru a putea stabili soluția care trebuie dată acțiunii introduse în fața sa, instanța
0
de trimitere consideră că trebuie să soluționeze în prealabil problema dacă este competentă
să o soluționeze. Ea subliniază că aceasta ar fi situația dacă contractul de achiziții în discuție
în litigiul principal ar fi guvernat de una dintre directivele Uniunii în materie de achiziții
publice.
31 În consecință, cererea de decizie preliminară este admisibilă.
Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la a treia și la a cincea întrebare

3 Prin intermediul celei de a treia și al celei de a cincea întrebări, care trebuie analizate
2
împreună și în primul rând, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă
articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2014/25 trebuie interpretat în sensul că se aplică unor
activități care constau în furnizarea de servicii de pază, de recepție și de supraveghere a

116
 accesului pentru birourile furnizorilor de servicii poștale, precum Poste Italiane și alte
societăți din cadrul grupului său.
3 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate, în primul rând, că Directiva 2014/25 a abrogat
3
și a înlocuit Directiva 2004/17. În această privință, referitor la dispozițiile Directivei
2014/25 care au un domeniu de aplicare în esență identic cu cel ale dispozițiilor relevante
ale Directivei 2004/17, jurisprudența Curții privind această din urmă directivă este
aplicabilă și în ceea ce privește Directiva 2014/25.
3 În al doilea rând, părțile nu contestă că Poste Tutela și Poste Italiane prezintă calitatea de
4
„întreprinderi publice” în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2014/25 și, prin
urmare, în calitate de entități contractante, intră în domeniul de aplicare ratione personae al
acestei directive. Astfel, examinarea aspectului dacă aceste întreprinderi constituie de
asemenea un organism de drept public în sensul articolului 3 alineatul (4) din directiva
menționată nu este necesară.
3 Potrivit articolului 13 alineatul (1), Directiva 2014/25 se aplică activităților legate de
5
punerea la dispoziție, pe de o parte, a serviciilor poștale și, pe de altă parte, a altor servicii în
afara celor poștale, cu condiția ca aceste alte servicii să fie furnizate de o entitate care
furnizează și servicii poștale. În ceea ce privește noțiunile de „servicii poștale” și de „alte
servicii în afara celor poștale”, acestea sunt definite la articolul 13 alineatul (2) literele (b)
și (c) din directiva menționată în sensul că vizează serviciile care constau în ridicarea,
trierea, dirijarea și distribuirea obiectelor poștale și, respectiv, serviciile de gestiune a
serviciilor de curierat, precum și serviciile privind obiecte distincte de obiectele poștale,
cum ar fi publicitatea prin poștă care nu poartă adresă.
3 De altfel, articolul 19 alineatul (1) din directiva menționată precizează, printre altele, că nu
6
se aplică contractelor pe care entitățile contractante le atribuie în alte scopuri decât pentru
desfășurarea activităților lor, definite la articolele 8-14 din aceeași directivă.
3 În această privință, Curtea a statuat deja în legătură cu Directiva 2004/17 că această
7
directivă se aplica nu doar contractelor atribuite în domeniul uneia dintre activitățile expres
prevăzute la articolele 3-7, ci și contractelor care, deși erau de natură diferită și puteau, ca
atare, să intre în mod normal în domeniul de aplicare al Directivei 2004/18/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea
procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii
(JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116), serveau la exercitarea
activităților definite de Directiva 2004/17. Curtea a dedus de aici că, în măsura în care un
contract atribuit de o entitate contractantă avea legătură cu o activitate exercitată de aceasta
în sectoarele vizate la articolele 3-7 din directiva menționată, în sensul că acest contract era
atribuit în raport cu exercitarea unor activități în unul dintre aceste sectoare și pentru
exercitarea acestora, respectivul contract trebuia să fie supus procedurilor prevăzute de
directiva menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 aprilie 2008, Ing.
Aigner, C-393/06, EU:C:2008:213, punctele 31 și 56-59, precum și Hotărârea din 19 aprilie
2018, Consorzio Italian Management și Catania Multiservizi, C-152/17, EU:C:2018:264,
punctul 26).
3 Or, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2004/17 se aplica, printre altele, „activităților
8
privind furnizarea de servicii poștale”, iar articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2014/25,
care l-a înlocuit, definește domeniul de aplicare al acesteia făcând referire, printre altele, la
„activitățile legate de punerea la dispoziție a serviciilor poștale”.
3 În aceste condiții și după cum rezultă din comparația între părțile introductive ale acestor
9
două dispoziții rezultă că domeniul de aplicare ratione materiae al Directivei 2014/25 nu

117
 poate fi interpretat mai restrictiv decât cel al Directivei 2004/17 și, prin urmare, nu poate fi
limitat numai la activitățile de prestare de servicii poștale ca atare, ci include, în plus,
activitățile legate de prestarea unor asemenea servicii.
4 Rezultă că interpretarea reținută de Curte în jurisprudența sa menționată la punctul 37 din
0
prezenta hotărâre, întemeiată pe o interpretare sistematică a Directivelor 2004/17
și 2004/18, este confirmată, de la intrarea în vigoare a Directivei 2014/25, de modul de
redactare a articolului 13 alineatul (1) din aceasta, care definește domeniul de aplicare al
acestei noi directive.
4 Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă, după cum afirmă Pegaso și Comisia Europeană,
1
se poate considera că servicii precum cele în discuție în litigiul principal au legătură, în
sensul punctului 37 din prezenta hotărâre, cu activitatea exercitată de entitatea contractantă
vizată în sectorul poștal.
4 În această privință, pentru a putea servi la exercitarea activității din sectorul poștal, legătura
2
dintre contractul în cauză și acest sector nu poate fi de orice natură, în caz contrar existând
riscul de a nu se respecta sensul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2014/25. Astfel, nu
este suficient ca serviciile care fac obiectul acestui contract să contribuie în mod pozitiv la
activitățile entității contractante și să crească rentabilitatea acestora pentru a se putea
constata existența între contractul menționat și activitatea din sectorul poștal a unei legături
în sensul articolului 13 alineatul (1) din această directivă.
4 Prin urmare, trebuie să se considere că fac parte dintre activitățile legate de punerea la
3
dispoziție a serviciilor poștale, în sensul acestei dispoziții, ansamblul activităților care
servesc efectiv la exercitarea activității din sectorul serviciilor poștale, permițând realizarea
în mod adecvat a respectivei activități, având în vedere condițiile sale normale de exercitare,
cu excluderea activităților exercitate în alte scopuri decât desfășurarea activității sectoriale
în cauză.
4 Situația este aceeași în cazul activităților care, având un caracter complementar și
4
transversal, ar putea, în alte împrejurări, să servească la exercitarea altor activități care nu
intră în domeniul de aplicare al directivei privind sectoare speciale.
4 În speță, este dificil de conceput ca serviciile poștale să poată fi furnizate în mod adecvat în
5
lipsa unor servicii de pază, de recepție și de supraveghere a accesului pentru birourile
furnizorului în cauză. Această constatare este valabilă atât pentru birourile care sunt
deschise destinatarilor serviciilor poștale și care primesc astfel publicul, cât și pentru
birourile utilizate pentru exercitarea unor funcții administrative. Astfel, după cum a arătat
domnul avocat general la punctul 116 din concluzii, furnizarea de servicii poștale include și
gestionarea și planificarea acestor servicii.
4 În aceste condiții, nu se poate considera că un contract precum cel în discuție în litigiul
6
principal este atribuit în alte scopuri decât desfășurarea activității din sectorul serviciilor
poștale, în sensul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2014/25, și prezintă, dimpotrivă,
având în vedere considerațiile enunțate la punctul 43 din prezenta hotărâre, o legătură cu
această activitate care justifică supunerea sa regimului instituit prin directiva menționată.
4 Prin urmare, ținând seama de faptul că Poste Italiane are calitatea de întreprindere publică,
7
în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2014/25, astfel cum s-a arătat la punctul 34
din prezenta hotărâre, și că serviciile în discuție în litigiul principal sunt activități legate de
punerea la dispoziție a serviciilor poștale, a căror exercitare o servesc efectiv, această
directivă este, așadar, aplicabilă atât ratione personae, cât și ratione materiae contractului
în discuție în litigiul principal.

118
4 O astfel de concluzie nu este infirmată de argumentația Poste Italiane potrivit căreia
8
activitățile de pază și de supraveghere care fac obiectul cererii de ofertă în discuție în litigiul
principal sunt furnizate și pentru activități care nu intră în domeniul de aplicare material al
Directivei 2014/25, precum serviciile de plată, de telefonie mobilă, de asigurare sau
serviciile digitale.
4 Astfel, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 119 și 120 din
9
concluzii, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2014/25 prevede, în cazul contractelor
destinate să acopere mai multe activități, că entitățile contractante pot decide să atribuie
contracte distincte pentru fiecare dintre diferitele activități sau să atribuie un contract unic.
În această din urmă ipoteză, din articolul 6 alineatul (2) din directiva menționată rezultă că
acest contract unic urmează normele aplicabile activității căreia îi este destinat în principal.
5 Or, informațiile furnizate Curții nu permit să se stabilească faptul că contractul în discuție în
0
speță era destinat în principal unor activități care nu intră în domeniul de aplicare material al
Directivei 2014/25.
5 În consecință, nu se poate considera, în cadrul informațiilor furnizate Curții și sub rezerva
1
unei verificări de către instanța de trimitere, că contractul în discuție în litigiul principal nu
intră în domeniul de aplicare material al Directivei 2014/25.
5 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a treia și la a cincea întrebare că
2
articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2014/25 trebuie interpretat în sensul că se aplică unor
activități care constau în furnizarea de servicii de pază, de recepție și de supraveghere a
accesului pentru birourile furnizorilor de servicii poștale, din moment ce astfel de activități
prezintă o legătură cu activitatea din sectorul poștal, în sensul că servesc efectiv la
exercitarea respectivei activități, permițând realizarea acesteia în mod adecvat, având în
vedere condițiile sale normale de exercitare.

Cu privire la celelalte întrebări

5 Având în vedere răspunsul dat la a treia și la a cincea întrebare, nu este necesar să se

3
răspundă la celelalte întrebări adresate.
Cu privire la cheltuielile de judecată

5 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
4
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
 
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:
Articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își
desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și
de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ trebuie interpretat în sensul că se aplică unor
 
activități care constau în furnizarea de servicii de pază, de recepție și de supraveghere a
accesului pentru birourile furnizorilor de servicii poștale, din moment ce astfel de
activități prezintă o legătură cu activitatea din sectorul poștal, în sensul că servesc
efectiv la exercitarea respectivei activități, permițând realizarea acesteia în mod
adecvat, având în vedere condițiile sale normale de exercitare.

119
 
Semnături

120
 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

24 octombrie 2018 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Directiva 2014/24/UE – Articolul 57 – Directiva 2014/25/UE –

Articolul 80 – Achiziții publice – Procedură – Motive de excludere – Durata maximă a
perioadei de excludere – Obligația operatorului economic de a coopera cu autoritatea
contractantă pentru a-și demonstra fiabilitatea”

În cauza C-124/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de
Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții Publice din Bavaria de Jos, Germania),
prin decizia din 7 martie 2017, primită de Curte la 10 martie 2017, în procedura
Vossloh Laeis GmbH
împotriva
Stadtwerke München GmbH,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul T. von Danwitz, președintele Camerei a șaptea, îndeplinind funcția de
președinte al Camerei a patra, doamna K. Jürimäe și domnii C. Lycourgos, E. Juhász
(raportor) și C. Vajda, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez-Bordona,
grefier: domnul K. Malacek, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 21 februarie 2018,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Vossloh Laeis GmbH, de K. Fischer și de H.-J. Hellmann, Rechtsanwälte;
– pentru Stadtwerke München GmbH, de H. Kern și de M. Winstel, Rechtsanwälte;
– pentru guvernul german, de T. Henze și de D. Klebs, în calitate de agenți;
–pentruguvernul elen, de M. Tassopoulou, de A. Magrippi, de D. Tsagaraki și de
K. Georgiadis, în calitate de agenți;
–pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér, de G. Koós și de E. Sebestyén, în calitate de
agenți;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de A. C. Becker și de P. Ondrůšek, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 16 mai 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre

1Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 80 din Directiva 2014/25/UE

121
a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate
de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și
serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ (JO 2014, L 94, p. 243) coroborat
cu articolul 57 alineatele (4), (6) și (7) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European
și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei
2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65).
2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Vossloh Laeis GmbH, pe de o
parte, și Stadtwerke München GmbH, pe de altă parte, în legătură cu excluderea sa din
sistemul de calificare instituit de această din urmă societate, în cadrul procedurii de atribuire
a unor contracte de achiziții publice din domeniul furnizării de elemente de căi ferate.
Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 2014/24
3Considerentul (102) al Directivei 2014/24 are următorul cuprins:
„(102 Cu toate acestea, ar trebui să se prevadă posibilitatea ca operatorii economici să adopte
)
măsuri de conformare pentru remedierea consecințelor infracțiunilor penale sau ale
abaterilor și prevenirea în mod eficient a repetării acestora. Măsurile respective ar putea
consta, în special, în măsuri legate de personal sau de organizare, cum ar fi ruperea
legăturilor cu persoanele sau organizațiile implicate în comportamentul ilicit, măsuri
adecvate de reorganizare a personalului, implementarea unor sisteme de raportare și de
control, crearea unei structuri interne de audit care să monitorizeze respectarea
legislației și adoptarea unor norme interne de responsabilizare și de compensare. În
cazul în care aceste măsuri oferă garanții suficiente, operatorul economic în cauză nu ar
mai trebui să fie exclus doar din aceste motive. Operatorii economici ar trebui să aibă
posibilitatea de a solicita examinarea măsurilor de conformare luate în vederea unei
posibile admiteri la procedura de achiziții publice. Cu toate acestea, ar trebui să se lase
la latitudinea statelor membre să stabilească condițiile procedurale și de fond exacte
aplicabile în astfel de cazuri. Acestea ar trebui să aibă, în special, libertatea de a decide
dacă permit fiecărei autorități contractante să efectueze evaluările relevante sau dacă
doresc să încredințeze această sarcină altor autorități la nivel central sau descentralizat.”
4Articolul 57 din Directiva 2014/24, intitulat „Motive de excludere”, prevede:
„(1)   Autoritățile contractante exclud un operator economic de la participarea la o procedură
de achiziții publice în cazul în care au stabilit, prin verificare în conformitate cu articolele 59,
60 și 61, sau au cunoștință în alt mod că operatorul economic respectiv a făcut obiectul unei
condamnări pronunțate printr-o hotărâre definitivă, pentru unul dintre următoarele motive:
[…]
(2)   Un operator economic este exclus de la participarea la o procedură de achiziție publică
în cazul în care autoritatea contractantă are cunoștință de faptul că operatorul economic și-a
încălcat obligațiile privind plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale și în
cazul în care acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie
administrativă având caracter definitiv și obligatoriu, în conformitate cu dispozițiile legale
ale țării în care acesta este stabilit sau cu cele ale statului membru al autorității contractante.
În plus, autoritățile contractante pot exclude sau li se poate solicita de către statele membre să

122
excludă de la participarea la o procedură de achiziție un operator economic în cazul în care
autoritatea contractantă poate demonstra prin orice mijloace adecvate că operatorul economic
și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale.
Prezentul alineat nu se mai aplică în cazul în care operatorul economic și-a îndeplinit
obligațiile plătind impozitele sau contribuțiile la asigurările sociale datorate sau încheind un
aranjament cu caracter obligatoriu în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a
eventualelor dobânzi acumulate sau a amenzilor.
[…]
(4)   Autoritățile contractante pot exclude sau statele membre le pot solicita acestora să
excludă de la participarea la o procedură de achiziție publică orice operator economic aflat în
oricare din următoarele situații:
(a în cazul în care autoritatea contractantă poate demonstra prin orice mijloc adecvat o
)
încălcare a obligațiilor aplicabile menționate la articolul 18 alineatul (2);
(b dacă operatorul economic este în stare de faliment sau în situație de insolvență sau de
)
lichidare, de administrare judiciară, de concordat preventiv, de încetare a activității sau în
orice altă situație similară care rezultă în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute
de legislația și reglementările naționale;
(c dacă autoritatea contractantă poate demonstra prin mijloace adecvate că operatorul
)
economic se face vinovat de o abatere profesională gravă, care pune sub semnul întrebării
integritatea sa;
(d dacă autoritatea contractantă are suficiente indicii plauzibile pentru a demonstra că
)
operatorul economic a încheiat cu alți operatori economici acorduri care vizează
denaturarea concurenței;
(e dacă un conflict de interese în sensul articolului 24 nu poate fi remediat efectiv prin alte
)
măsuri mai puțin intruzive;
(f în cazul în care o denaturare a concurenței din cauza participării anterioare a operatorilor
)
economici la pregătirea procedurii de achiziții, astfel cum se menționează la articolul 41,
nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puțin intruzive;
(g dacă operatorul economic a dat dovadă de deficiențe semnificative sau persistente la
)
îndeplinirea unei cerințe de fond prevăzute de un contract de achiziții publice anterior, de
un contract anterior încheiat cu o entitate contractantă sau de un contract de concesiune
anterior care au dus la încetarea anticipată a respectivului contract anterior, daune interese
sau alte sancțiuni comparabile;
(h în cazul în care operatorul economic s-a făcut grav vinovat de declarații false la furnizarea
)
informațiilor necesare pentru verificarea absenței motivelor de excludere sau a îndeplinirii
criteriilor de selecție, nu a divulgat aceste informații sau nu este în măsură să prezinte
documentele justificative solicitate în conformitate cu articolul 59 sau
(i în cazul în care operatorul economic a încercat să influențeze în mod nepermis procesul
)
decizional al autorității contractante, să obțină informații confidențiale care i-ar putea
conferi avantaje necuvenite în cadrul procedurii de achiziții publice sau să furnizeze din
neglijență informații false care pot avea o influență semnificativă asupra deciziilor privind
excluderea, selecția și atribuirea.
În pofida literei (b) de la primul paragraf, statele membre pot solicita sau pot dispune
posibilitatea pentru autoritatea contractantă de a nu exclude un operator economic care se

123
află într-una dintre situațiile menționate la litera respectivă atunci când autoritatea
contractantă a stabilit că operatorul economic în cauză va fi capabil să execute contractul,
ținând cont de normele naționale aplicabile și de măsurile privind continuarea activității în
cazul situațiilor menționate la litera (b).
[…]
(6)   Orice operator economic care se află în una dintre situațiile menționate la alineatele (1)
și (4) poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de operatorul economic sunt
suficiente pentru a demonstra fiabilitatea acestuia, în ciuda existenței unui motiv relevant de
excludere. Dacă astfel de dovezi sunt considerate suficiente, operatorul economic în cauză nu
este exclus de la procedura de achiziție.
În acest scop, operatorul economic dovedește că a plătit sau s-a angajat să plătească o
compensație în ceea ce privește eventualele prejudicii cauzate prin infracțiune sau prin
abatere, că a clarificat complet faptele și împrejurările, cooperând activ cu autoritățile
însărcinate cu investigația, și că a luat măsuri concrete la nivel tehnic, organizațional și în
materie de personal, adecvate pentru a preveni orice noi infracțiuni sau abateri.
Măsurile luate de către operatorii economici sunt evaluate ținând seama de gravitatea și de
circumstanțele particulare ale infracțiunii sau ale abaterii. În cazul în care măsurile sunt
considerate insuficiente, operatorul economic primește o expunere a motivelor respectivei
decizii.
Un operator economic care a fost exclus prin hotărâre definitivă de la participarea la
procedurile de achiziții publice sau de atribuire de concesiuni nu are dreptul să facă uz de
posibilitatea prevăzută în temeiul prezentului alineat în statele membre în care hotărârea
produce efecte în timpul perioadei de excludere care rezultă din respectiva hotărâre.
(7)   Prin intermediul unui act legislativ sau administrativ național și cu respectarea dreptului
Uniunii, statele membre precizează condițiile de aplicare a prezentului articol. Acestea
stabilesc, în special, perioada maximă de excludere dacă operatorul economic nu ia niciun fel
de măsuri, astfel cum este prevăzut la alineatul (6), pentru a-și demonstra fiabilitatea. În
cazul în care perioada de excludere nu a fost stabilită prin hotărâre definitivă, respectiva
perioadă nu trebuie să depășească cinci ani de la data condamnării pronunțate prin hotărârea
definitivă, în cazurile menționate la alineatul (1), și trei ani de la data evenimentului relevant,
în cazurile prevăzute la alineatul (4).”

Directiva 2014/25
5Articolul 77 din Directiva 2014/25, intitulat „Sisteme de calificare”, prevede:
„(1)   Entitățile contractante care doresc acest lucru pot institui și utiliza un sistem de
calificare a operatorilor economici.
Entitățile contractante care instituie sau utilizează un sistem de calificare se asigură că
operatorii economici pot solicita calificarea în orice moment.
(2)   Sistemul menționat la alineatul (1) poate implica diferite etape de calificare.
Entitățile contractante stabilesc norme și criterii obiective pentru excluderea și selectarea
operatorilor economici care solicită calificarea, precum și criterii și norme obiective pentru
utilizarea sistemului de calificare, care să trateze aspecte precum înscrierea în sistem,
actualizarea periodică a calificărilor, dacă acestea există, și durata sistemului.
În cazul în care aceste criterii și norme includ specificații tehnice, se aplică dispozițiile

124
articolelor 60-62. Criteriile și normele pot fi actualizate ori de câte ori este nevoie.
[…]”
6Articolul 80 din Directiva 2014/25, intitulat „Utilizarea motivelor de excludere și a criteriilor
de selecție prevăzute în Directiva 2014/24/UE”, prevede:
„(1)   Normele și criteriile obiective de excludere și selectare a operatorilor economici care
solicită calificarea într-un sistem de calificare, precum și normele și criteriile obiective de
excludere și selectare a candidaților și ofertanților în cadrul procedurilor deschise, restrânse
sau de negociere, al dialogurilor competitive sau al parteneriatelor pentru inovare pot include
motivele de excludere enumerate la articolul 57 din Directiva 2014/24/UE, în termenii și
condițiile prevăzute la articolul respectiv.
În cazul în care entitatea contractantă este o autoritate contractantă, aceste criterii și norme
includ motivele de excludere enumerate la articolul 57 alineatele (1) și (2) din Directiva
2014/24/UE, în termenii și condițiile prevăzute la articolul respectiv.
Dacă statele membre solicită acest lucru, aceste criterii și norme includ, în plus, motivele de
excludere enumerate la articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24/UE, în termenii și
condițiile prevăzute la articolul respectiv.
[…]
(3)   În scopul aplicării alineatelor (1) și (2) din prezentul articol, se aplică articolele 59-61
din Directiva 2014/24/UE.”

Dreptul german

7Directiva 2014/24 a fost transpusă în dreptul german prin Gesetz gegen

Wettbewerbsbeschränkungen (Legea împotriva restricțiilor aduse concurenței, denumită în
continuare „GWB”).
8Articolul 124 din GWB prevede:
„(1)   Autoritățile contractante pot, cu respectarea principiului proporționalității, să excludă o
întreprindere de la participarea la o procedură de achiziții publice în orice moment al acestei
proceduri, în cazul în care:
[…]
3 întreprindereaa săvârșit, în cursul activității sale, o abatere gravă dovedită care pune sub
.
semnul întrebării integritatea întreprinderii; articolul 123 alineatul 3 se aplică prin analogie,
4 autoritateacontractantă dispune de elemente suficient de plauzibile pentru a concluziona că
.
întreprinderea a încheiat acorduri cu alte întreprinderi care au drept scop sau efect
împiedicarea, restricționarea sau denaturarea concurenței.
[…]”
9Articolul 125 din GWB prevede:
„(1)   Autoritățile contractante nu pot exclude de la participarea la procedurile de achiziții
publice o întreprindere care face obiectul excluderii în temeiul articolului 123 sau al
articolului 124, în cazul în care respectiva întreprindere a demonstrat că:
1a plătit sau s-a angajat să plătească o compensație pentru prejudiciile cauzate prin
.
infracțiune sau prin abatere,

125
2a clarificat complet faptele și împrejurările, cooperând activ cu autoritățile însărcinate cu
.
investigația și cu autoritatea contractantă, și
3a adoptat măsuri concrete la nivel tehnic, organizațional și în materie de personal, adecvate
.
pentru a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau abateri.
[…]”
1 Articolul 126 din GWB are următorul cuprins:
0
„În cazul în care o întreprindere pentru care există un motiv de excludere nu a adoptat nicio
măsură sau nu a adoptat măsuri suficiente de autoreabilitare în sensul articolului 125:
1 încazul motivului de excludere prevăzut la articolul 123, întreprinderea poate fi exclusă de
.
la participarea la procedurile de achiziții publice pentru o perioadă de maximum cinci ani
de la data condamnării pronunțate prin hotărâre definitivă,
2 încazul motivului de excludere prevăzut la articolul 124, întreprinderea poate fi exclusă de
.
la participarea la procedurile de achiziții publice pentru o perioadă de maximum trei ani de
la data evenimentului relevant.”
Litigiul principal și întrebările preliminare

1 Litigiul principal dintre Vossloh Laeis, pe de o parte, și Stadtwerke München, în calitate de

1
autoritate contractantă, pe de altă parte, privește excluderea societății menționate din
sistemul de calificare, în sensul articolului 77 din Directiva 2014/25, instituit în cursul
anului 2011 de către această autoritate contractantă în cadrul atribuirii unor contracte de
achiziții publice din domeniul furnizării unor elemente de căi ferate. După ce a fost
prelungit de mai multe ori, ultima dată la 22 decembrie 2015, acest sistem de calificare a
expirat la sfârșitul anului 2016.
1 Vossloh Laeis produce elemente de căi ferate, în special șine și alte elemente de construcție
2
din oțel, necesare pentru instalațiile feroviare. În luna martie a anului 2016,
Bundeskartellamt (Oficiul Federal al Concurenței, Germania) i-a aplicat o amendă pentru că
a participat până în anul 2011 la acorduri care intră sub incidența dreptului în materie de
înțelegeri, care priveau macazuri (denumită în continuare „înțelegerea privind căile ferate”),
aplicându-i totodată o normă de clemență, pentru a ține seama de cooperarea de care ar fi
dat dovadă pentru a ajuta acest oficiu la clarificarea comportamentului său coluziv.
Stadtwerke München, care este un organism care este posibil să fi suferit un prejudiciu ca
urmare a înțelegerii, a introdus o acțiune civilă în despăgubire împotriva Vossloh Laeis.
1 În urma prezentării unei oferte de către Vossloh Laeis în cadrul unei alte proceduri de
3
atribuire, Stadtwerke München a exprimat îndoieli, prin scrisoarea din 15 iunie 2016, cu
privire la fiabilitatea acestei întreprinderi ofertante, din cauza participării sale la înțelegerea
privind căile ferate. Ca răspuns la această scrisoare, Vossloh Laeis a prezentat, la 16 iunie
2016, „măsurile de autoreabilitare”, de natură organizațională și în materie de personal, pe
care le-a adoptat pentru a evita repetarea unor înțelegeri ilicite și a unor procedee
concurențiale neloiale. În plus, Vossloh Laeis și-a arătat disponibilitatea de a repara
prejudiciul cauzat Stadtwerke München prin comportamentul său ilicit.
1 Cu toate acestea, Vossloh Laeis a refuzat să transmită Stadtwerke München decizia
4
Oficiului Federal al Concurenței prin care i se aplica o amendă, a cărei comunicare îi fusese
solicitată de către respectiva autoritate contractantă, astfel încât acesta să poată examina și,
prin această cooperare, să clarifice încălcarea dreptului privind înțelegerile săvârșită de

126
 societatea menționată. În această privință, Vossloh Laeis a arătat că, în opinia sa, o
colaborare cu Oficiul Federal al Concurenței era suficientă în vederea unei autoreabilitări.
1 Întrucât a considerat că explicațiile furnizate de Vossloh Laeis nu demonstrau că această
5
întreprindere a adoptat măsuri suficiente în sensul articolului 125 din GWB, Stadtwerke
München a informat-o, la 4 noiembrie 2016, că era definitiv exclusă, cu efect imediat, din
procedura de calificare în cauză, în conformitate cu articolul 124 alineatul 1 punctele 3 și 4
din GWB.
1 Vossloh Laeis a introdus, la 17 noiembrie 2016, o acțiune împotriva deciziei prin care s-a
6
pronunțat această excludere în fața Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții
Publice din Bavaria de Jos, Germania). Aceasta consideră că autoritatea contractantă a
interpretat în mod eronat articolul 125 alineatul 1 punctele 1 și 2 din GWB și că a motivat
insuficient decizia respectivă, având în vedere faptul că articolul 57 alineatul (6) din
Directiva 2014/24 nu ar prevedea decât o colaborare cu autoritățile însărcinate cu
investigația, iar nu și cu autoritatea contractantă. În plus, potrivit articolului 126 punctul 2
din GWB, excluderea de la procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice ar fi
posibilă numai în termen de trei ani de la data faptelor care constituie un motiv de
excludere. Or, în speță, aceste fapte ar fi avut loc cu mai mult de trei ani înainte de
respectiva excludere.
1 În aceste condiții, Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții Publice din Bavaria
7
de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări
preliminare:
„1 O dispoziție a unui stat membru care impune unui operator economic, pentru a obține
)
autoreabilitarea, să clarifice complet faptele și împrejurările legate de infracțiune sau de
abatere și de prejudiciul astfel cauzat, printr-o cooperare activă nu numai cu autoritățile
însărcinate cu investigația, ci și cu autoritatea contractantă, este compatibilă cu
prevederile articolului 80 din Directiva 2014/25 coroborat cu articolul 57 alineatul (6) al
doilea paragraf din Directiva 2014/24?
2 În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: articolul 57 alineatul (6) al doilea
)
paragraf din Directiva 2014/24 trebuie interpretat, în acest context, în sensul că, pentru ca
respectivul operator economic să obțină autoreabilitarea, acesta are, în orice caz, obligația
să informeze autoritatea contractantă cu privire la situația de fapt pentru ca aceasta să
poată aprecia dacă măsurile de autoreabilitare luate (tehnice, organizaționale și în materie
de personal, precum și cele privind repararea prejudiciilor cauzate) sunt adecvate și
suficiente?
3 În ceea ce privește motivele de excludere facultative prevăzute la articolul 57 alineatul (4)
)
din Directiva 2014/24, perioada maximă de excludere sau termenul pentru excludere este,
potrivit articolului 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24, de trei ani de la data la care a
avut loc evenimentul relevant. Producerea «evenimentului relevant» coincide cu apariția
motivului de excludere menționat la articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24 sau
momentul determinant este cel în care autoritatea contractantă dispune de informații sigure
și solide cu privire la existența motivului de excludere?
4 În consecință, în cazul motivului de excludere prevăzut la articolul 57 alineatul (4)
)
litera (d) din Directiva 2014/24, când un operator economic participă la o înțelegere,
evenimentul în sensul articolului 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24 este reprezentat de
încetarea participării la înțelegere sau de momentul în care autoritatea contractantă dispune
de informații sigure și solide cu privire la participarea la înțelegere?”

127
 Cu privire la prima și la a doua întrebare

1 Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună,
8
instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 80 din Directiva
2014/25 coroborat cu articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în
sensul că se opune unei dispoziții de drept național care impune unui operator economic
care dorește să își demonstreze fiabilitatea în ciuda existenței unui motiv de excludere
relevant să clarifice pe deplin faptele și împrejurările care au legătură cu infracțiunea sau cu
abaterea, cooperând în mod activ nu numai cu autoritatea însărcinată cu investigația, ci și cu
autoritatea contractantă, pentru a face dovada restabilirii fiabilității sale.
1 Articolul 57 din Directiva 2014/24, la care face trimitere articolul 80 din Directiva 2014/25,
9
impune sau dă posibilitatea autorității contractante să excludă un operator economic de la
participarea la o procedură de achiziții publice în cazul existenței unuia dintre motivele de
excludere enumerate la alineatele (1), (2) și (4) ale acestui articol.
2 În conformitate cu modul de redactare a alineatului (6) al doilea paragraf al articolului 57
0
din Directiva 2014/24, operatorul economic care dorește să își demonstreze fiabilitatea în
ciuda existenței unui motiv relevant de excludere prevăzut la alineatele (1) și (4) ale acestui
articol dovedește că a plătit sau s-a angajat să plătească o compensație în ceea ce privește
eventualele prejudicii cauzate prin infracțiune sau prin abatere, că a clarificat complet
faptele și împrejurările, cooperând activ cu autoritățile însărcinate cu investigația, și că a
luat măsuri concrete la nivel tehnic, organizațional și în materie de personal, adecvate
pentru a preveni orice noi infracțiuni sau abateri.
2 În ceea ce privește contextul în care se înscrie această dispoziție, este necesar să se arate, în
1
primul rând, că, potrivit articolului 57 alineatul (6) primul paragraf din Directiva 2014/24, în
cazul în care dovezile furnizate de către operatorul economic sunt considerate suficiente din
perspectiva normelor dreptului național pertinente în acest scop, acesta nu este exclus de la
procedura de achiziție. În schimb, potrivit articolului 57 alineatul (6) al treilea paragraf din
directiva menționată, în cazul în care măsurile adoptate sunt considerate insuficiente,
operatorul economic primește o expunere a motivelor respectivei decizii.
2 În al doilea rând, din considerentul (102) al Directivei 2014/24 reiese că, în cazul în care
2
operatorul economic a adoptat măsuri de conformare pentru remedierea consecințelor
infracțiunilor penale sau ale abaterilor și prevenirea în mod eficient a repetării acestora,
oferind garanții suficiente, acest operator nu ar mai trebui să fie exclus doar din acest motiv.
Potrivit acestui considerent, operatorii economici ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita
examinarea măsurilor de conformare luate în vederea unei posibile admiteri la procedura de
achiziții publice. În plus, în considerentul respectiv se mai precizează că se lasă la
latitudinea statelor membre să stabilească condițiile procedurale și de fond exacte aplicabile
în astfel de cazuri și că acestea ar trebui să aibă în special libertatea de a decide dacă permit
fiecărei autorități contractante să efectueze evaluările relevante sau dacă doresc să
încredințeze această sarcină altor autorități la nivel central sau descentralizat.
2 Dovada că măsurile prevăzute la articolul 57 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva
3
2014/24 au fost adoptate, printre care figurează în special colaborarea cu autoritățile
însărcinate cu investigația, trebuie, așadar, adusă, în funcție de reglementarea națională, în
cadrul raportului cu aceeași autoritate contractantă care decide excluderea în temeiul
articolului 57 din această directivă. Astfel, în cazul în care statele membre permit autorității
contractante să efectueze evaluările relevante, acesteia din urmă îi revine sarcina de a
aprecia nu numai dacă există un motiv de excludere a unui operator economic, ci și dacă,

128
 după caz, acest operator economic și-a restabilit în mod efectiv fiabilitatea.
2 Pentru a verifica existența unor motive de excludere, autoritățile contractante pot, în
4
anumite împrejurări, să fie determinate să efectueze investigații și verificări. Astfel, în
temeiul articolului 57 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2014/24, autoritatea contractantă
poate demonstra „prin orice mijloc adecvat” o încălcare a obligațiilor aplicabile în
domeniile dreptului mediului, social și al muncii prevăzute de dreptul Uniunii, de dreptul
național, de convențiile colective sau de dispozițiile internaționale în materie de dreptul
mediului, social și al muncii. De asemenea, potrivit articolului 57 alineatul (4) litera (c) din
Directiva 2014/24, autoritatea contractantă poate demonstra „prin mijloace adecvate” că
operatorul economic se face vinovat de o abatere profesională gravă, care pune sub semnul
întrebării integritatea sa. Efectuarea unei verificări de către autoritatea contractantă poate fi
de asemenea necesară, de exemplu, pentru a constata existența unuia dintre cazurile de
excludere care figurează la articolul 57 alineatul (4) literele (g) și (i) din această directivă.
2 În aceste condiții, în situații precum cea în discuție în litigiul principal, în care există o
5
procedură specifică reglementată de dreptul Uniunii sau de dreptul național pentru a cerceta
anumite încălcări și în care organisme specifice sunt însărcinate cu efectuarea de investigații
în această privință, în cadrul aprecierii probelor furnizate, autoritatea contractantă trebuie să
se întemeieze, în principiu, pe rezultatul unei astfel de proceduri.
2 În acest context, este important să se țină seama de funcțiile respective ale autorităților
6
contractante, pe de o parte, și ale autorităților însărcinate cu o investigație, pe de altă parte.
În timp ce acestea din urmă au misiunea de a stabili răspunderea anumitor actori în
săvârșirea unei încălcări a unei norme de drept, stabilind cu imparțialitate realitatea faptelor
care pot constitui o asemenea încălcare, precum și de a reprima comportamentul culpabil
anterior al acestor actori, autoritățile contractante trebuie să aprecieze riscurile care ar putea
decurge din atribuirea unui contract unui ofertant a cărui integritate sau fiabilitate este
îndoielnică.
2 Rezultă, astfel cum a observat Comisia Europeană, că clarificarea faptelor și a
7
împrejurărilor de către autoritățile însărcinate cu investigația în sensul articolului 57
alineatul (6) din Directiva 2014/24 nu vizează aceeași finalitate precum cea urmărită prin
examinarea fiabilității operatorului economic care a adoptat măsuri prevăzute de această
dispoziție și care trebuie să furnizeze autorității contractante elementele de probă care să
permită să ateste caracterul suficient al acestora în vederea admiterii sale la procedura de
achiziții. Astfel, în măsura în care funcțiile respective ale autorității contractante și ale
autorităților însărcinate cu investigația impun – și în aceste limite –, operatorul economic
care dorește să își demonstreze fiabilitatea în ciuda existenței unui motiv de excludere
relevant trebuie să coopereze în mod efectiv cu autoritățile cărora le-au fost încredințate
funcțiile respective, fie că este vorba despre autoritatea contractantă sau despre autoritatea
însărcinată cu o investigație.
2 Această cooperare cu autoritatea contractantă trebuie să se limiteze însă la măsuri care sunt
8
strict necesare scopului urmărit prin examinarea fiabilității operatorului economic menționat
la articolul 57 alineatul (6) din Directiva 2014/24.
2 Mai precis, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, ofertantul trebuie în
9
special să dovedească că a clarificat complet faptele și împrejurările înțelegerii la care a
participat, cooperând în mod activ cu autoritatea de concurență însărcinată să investigheze
astfel de fapte.
3 În această privință, este necesar să se arate că autoritatea contractantă trebuie să fie în
0
măsură să solicite unui operator economic care a fost recunoscut responsabil pentru o

129
 încălcare a dreptului concurenței să furnizeze decizia autorității de concurență care îl
privește. Împrejurarea că transmiterea unui astfel de document ar putea facilita deschiderea
unei acțiuni în răspundere civilă de către autoritatea contractantă împotriva respectivului
operator economic nu este de natură să repună în discuție această constatare. Astfel, trebuie
amintit că printre măsurile pe care trebuie să le adopte un operator economic pentru a-și
demonstra fiabilitatea figurează furnizarea dovezii că a plătit sau s-a angajat să plătească o
compensație în ceea ce privește orice prejudiciu cauzat prin infracțiune sau prin abaterea pe
care a săvârșit-o.
3 În plus, trebuie să se arate că, în principiu, transmiterea către autoritatea contractantă a
1
deciziei prin care se constată încălcarea normelor de concurență săvârșită de ofertant, dar
prin care acestuia i se aplică o normă de clemență pentru motivul că a cooperat cu
autoritatea de concurență, ar trebui să fie suficientă pentru a dovedi autorității contractante
că operatorul economic respectiv a clarificat complet faptele și împrejurările, cooperând cu
această autoritate, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere.
3 Pe de altă parte, în măsura în care autoritatea contractantă poate de asemenea să solicite
2
operatorului economic să furnizeze dovezi pentru măsurile pe care le-a adoptat și care sunt
de natură să împiedice repetarea încălcărilor constatate, trebuie să se arate că autoritatea
contractantă poate impune ca operatorul economic respectiv să furnizeze elemente de natură
factuală care să permită să se demonstreze că măsurile de care se prevalează sunt în mod
efectiv adecvate pentru a evita repetarea comportamentului imputat, ținând seama de
împrejurările specifice în care au fost săvârșite respectivele încălcări. Împrejurarea că
elementele de probă care trebuie furnizate în această privință de operatorul economic au fost
deja solicitate de autoritatea de concurență în cursul investigației sale nu justifică, în sine, ca
acesta din urmă să fie scutit de obligația de a furniza autorității contractante respectivele
elemente, cu excepția cazului în care faptele sau împrejurările pentru care se solicită astfel
dovada rezultă deja suficient de clar din alte documente furnizate de operatorul economic și
în special din decizia prin care se constată încălcarea normelor de concurență.
3 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua
3
întrebare că articolul 80 din Directiva 2014/25 coroborat cu articolul 57 alineatul (6) din
Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziții din dreptul
național care impune unui operator economic care dorește să își demonstreze fiabilitatea în
ciuda existenței unui motiv de excludere relevant să clarifice pe deplin faptele și
împrejurările care au legătură cu infracțiunea sau cu abaterea săvârșită, cooperând în mod
activ nu numai cu autoritatea însărcinată cu investigația, ci și cu autoritatea contractantă, în
cadrul rolului propriu al acesteia din urmă, pentru a aduce dovada restabilirii fiabilității sale,
cu condiția ca această cooperare să fie limitată la măsurile strict necesare acestei examinări.
Cu privire la a treia și la a patra întrebare

3 Prin intermediul celei de a treia și al celei de a patra întrebări, care trebuie analizate
4
împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 57
alineatul (7) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că, atunci când un operator
economic are un comportament care intră sub incidența cauzei de excludere menționate la
articolul 57 alineatul (4) litera (d) din această directivă, care a fost sancționat de o autoritate
competentă, durata maximă de excludere trebuie calculată de la data deciziei autorității
respective.
3 Potrivit indicațiilor care figurează în cererea de decizie preliminară, Oficiul Federal al
5
Concurenței a aplicat Laeis Vossloh o sancțiune pentru participarea sa, până în anul 2011, la
130
 acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul înțelegerii privind căile ferate.
Această întreprindere susține că „evenimentul relevant” în sensul articolului 57 alineatul (7)
din directiva menționată, de la care se calculează perioada maximă de excludere, este
constituit de sfârșitul participării la înțelegere. Instanța de trimitere arată că expunerea de
motive din GWB privind articolul 126 din această lege, care transpune respectivul articol 57
alineatul (7), ar putea confirma teza potrivit căreia acel eveniment este constituit de decizia
autorității competente în materie de concurență.
3 Mai întâi, potrivit articolului 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24, statele membre
6
stabilesc perioada maximă de excludere dacă operatorul economic nu ia niciuna dintre
măsurile prevăzute la articolul 57 alineatul (6) din această directivă pentru a-și demonstra
fiabilitatea, iar, în cazul în care perioada de excludere nu a fost stabilită prin hotărâre
definitivă, această durată nu trebuie să depășească trei ani de la data evenimentului relevant,
în cazurile prevăzute la articolul 57 alineatul (4) din directiva menționată.
3 Deși alineatul (7) al articolului 57 din Directiva 2014/24 nu aduce mai multe precizări cu
7
privire la natura „evenimentului relevant” și în special la momentul la care acesta se
produce, trebuie să se arate că această dispoziție prevede, pentru motivele de excludere
obligatorii menționate la alineatul (1) al acestui articol și în cazul în care perioada de
excludere nu a fost stabilită prin hotărâre definitivă, că perioada de cinci ani trebuie
calculată de la data condamnării pronunțate prin hotărârea definitivă, fără a ține seama de
data la care s-au produs faptele care au dat naștere acestei condamnări. Astfel, pentru aceste
cauze de excludere, această durată se calculează începând cu o dată care intervine, în
anumite cazuri, mult după săvârșirea faptelor materiale constitutive ale încălcării.
3 În speță, comportamentul care intră sub incidența motivului de excludere relevant a fost
8
sancționat printr-o decizie a autorității competente, pronunțată în cadrul unei proceduri
reglementate de dreptul Uniunii sau de dreptul național și prin care se urmărește constatarea
unui comportament ilicit în raport cu o normă de drept. În această situație, din motive de
coerență cu calculul termenului prevăzut pentru cauzele de excludere obligatorii, dar și de
previzibilitate și de securitate juridică, este necesar să se considere că durata de trei ani
prevăzută la articolul 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24 se calculează de la data acestei
decizii.
3 Această soluție pare cu atât mai justificată cu cât, astfel cum a subliniat avocatul general la
9
punctele 83-85 din concluzii, existența unor comportamente care restrâng concurența nu
poate fi considerată dovedită decât după adoptarea unei astfel de decizii, care califică din
punct de vedere juridic faptele materiale în acest sens.
4 Pe de altă parte, astfel cum a subliniat Comisia, operatorul economic interesat își menține,
0
în această perioadă, posibilitatea de a adopta măsurile prevăzute la articolul 57 alineatul (6)
din Directiva 2014/24 în scopul de a-și demonstra fiabilitatea, chiar dacă dorește totuși să
participe la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice.
4 În consecință, perioada de excludere trebuie calculată începând nu de la participarea la
1
încălcare, ci de data la care comportamentul a făcut obiectul unei constatări a încălcării de
către autoritatea competentă.
4 Rezultă că trebuie să se răspundă la a treia și la a patra întrebare că articolul 57 alineatul (7)
2
din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că, atunci când un operator economic a
avut un comportament care intră sub incidența cauzei de excludere prevăzute la articolul 57
alineatul (4) litera (d) din această directivă, care a fost sancționat de o autoritate competentă,
durata maximă de excludere se calculează de la data deciziei autorității respective.

131
 Cu privire la cheltuielile de judecată

4 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
3
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
 
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
 1
Articolul 80 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
)
26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară
activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de
abrogare a Directivei 2004/17/CΕ coroborat cu articolul 57 alineatul (6) din Directiva
2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind
achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul
că nu se opune unei dispoziții din dreptul național care impune unui operator
economic care dorește să își demonstreze fiabilitatea în ciuda existenței unui motiv de
excludere relevant să clarifice pe deplin faptele și împrejurările care au legătură cu
infracțiunea sau cu abaterea săvârșită, cooperând în mod activ nu numai cu
autoritatea însărcinată cu investigația, ci și cu autoritatea contractantă, în cadrul
rolului propriu al acesteia din urmă, pentru a aduce dovada restabilirii fiabilității sale,
cu condiția ca această cooperare să fie limitată la măsurile strict necesare acestei
examinări.
 2
Articolul 57 alineatul (7) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că, atunci
)
când un operator economic a avut un comportament care intră sub incidența cauzei de
excludere prevăzute la articolul 57 alineatul (4) litera (d) din această directivă, care a
fost sancționat de o autoritate competentă, durata maximă de excludere se calculează
de la data deciziei autorității respective.
 
Semnături

132