ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII COMERCIALE ȘI

INDUSTRIALE

Data de 6 aprilie 1913 constituie un moment de referință în istoria învățământului

economic românesc, marcând înființarea, în baza legii promulgate prin Decret Regal nr.2978,
a Academiei de Înalte Studii Comerciale si Industriale din București.

A luat ființă în baza unei legi promulgate de Regele Carol I prin Decretul Regal nr.
2978/6 aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al României din 13 aprilie 1913, fiind
prima instituție de învățământ superior economic din România. Se deosebește de instituțiile
similare europene prin faptul că la baza creării sale a stat o „decizie politică”, a ministrului
Industriei și Comerțului, Nicolae D. Xenopol și nu o inițiativă privată. Până în 1926 nu a avut
un local propriu, funcționând într-o clădire din apropierea Fundației „Carol I”, demolată în
1939, pentru sistematizarea cerută de Carol al II-lea.Actuala denumire, Academia de Studii
Economice, datează din anul 1967.
Legea prin care se dorea înfiinţarea Academiei Comerciale, propusă de o comisie ce
reunea profesori, directori de bănci şi de universităţi, secretari de stat, a fost promulgată prin
Decretul Regal 2978 de către M. S. Regele Carol I, pe 6 aprilie 1913. Se înfiinţa, aşadar,
Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (AISCI), prima instituţie de învaţământ
economic superior din România.

După Primul Război Mondial, odată cu Marea Unire din 1918, Universitatea Clujeană,
asemenea universităţilor din Strasbourg şi Bratislava, a fost preluată de autorităţile statului,
devenind o instituţie a României Mari. La 12 mai 1919 se constituie Universitatea Daciei
Superioare din Cluj, ale cărei cursuri le inaugurează, istoricul Vasile Pârvan, cu prelegerea
“Datoria vieţii noastre” în 3 noiembrie 1919.

Astfel, atât Universitatea, cât și alte instituții făcea parte dintr-un proiect amplu de țară
de a pune bazele unei culturi și educaţii de calitate pentru toți cetățenii României Mari. Aceste
idei vor aduce la Cluj elite intelectuale de prim rang academic din tot Regatul României, dar
și personalități de talie mondială.
 Realităţile politice, economice şi teritoriale de după Primul Război Mondial au
contribuit la intensificarea eforturilor şi pentru înfiinţarea unei instituţii superioare de
învăţământ economic românesti la Cluj. Perioada era favorabilă şi datorită preocupărilor,
româneşti şi europene, pentru o nouă viziune şi organizare a învăţământului economic, în
consonanţă cu cerinţele prezentului şi viitorului economic.

În această ambianţă, la scurtă vreme după înfiinţarea Universităţii, la 14 noiembrie

1920, se înfiinţa la Cluj, primă instituţie de învăţământ economic românesc din Transilvania
sub denumirea de Academia Comercială, care peste doi ani îşi va schimba denumirea în
Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Aceasta a avut puterea marilor provocări
academice şi economice ale timpului, în deplină rezonanţă cu cele susţinute la marile
universităţi economice europene.

Perioada de început rămâne semnificativă prin preocupările de reorganizare, adaptare,

inovare şi modernizare instituţională, prin eforturile de păstrare a exigenţelor ştiinţifice şi
didactice, prin cele de extindere a spaţiilor sociale şi de învăţământ, prin dotările cu reviste şi
cărţi de specialitate a bibliotecii, prin încercările de organizare şi desfăşurare a vieţii
studenţeşti. La toate acestea se adaugă preocupările corpului universitar clujanean în oferiea
unei curricule de învățământ la standardele vremii, este cunoscut faptul că o parte dintre
profesorii renumiții ai perioadei interbelice susțineau cursuri și conferințe atât la Universitate
cât și la Academia Comercială din Cluj sau străinătate.

Unii din aceştia şi-au făcut studiile în mari centre universitare europene, au stabilit
contacte cu mediile academice şi de afaceri din ţară şi străinătate, au fost implicaţi în diverse
proiecte şi activităţi economice, au contribuit la formarea a numeroase generaţii de
economişti.

Prima decadă din viaţa Academiei Comerciale din Cluj a stat sub semnul efortului de
construire a unei comunităţi didactice şi ştiinţifice performante, care a ţinut în mod constant
seama de contextul transilvănean. Până în 1930, principiile de funcţionare ale corpului
academic şi ale autorităţilor universitare au fost uşor diferite de cele puse în practică la
Academia din Bucureşti, Clujul bucurându-se de o oarecare autonomie şi flexibilitate legat de
ceea ce a însemnat programa educațională, cât și viața academică având la bază modelul
german de organizare universitară ca urmare a aprateneței până în anul 1918 la Imperiul
Austr-Ungar .

Rolul Universităţii și al Academiei Clujene în întreg procesul de învăţământ apare

descris atât în literatura de specialitate, cât şi în presa din interbelic. Încă de la începutul
primului deceniu interbelic, ziarul „Viitorul” a publicat articole în care Academia și
Universitatea era creionate ca un mediu al cunoaşterii.

Universităţile erau considerate nu numai „şcoli în care se predau anumite cunoştinţe,

înzestrate cu partea oarecum materială şi externă a culturii: laboratoare, biblioteci, săli de
cursuri, dar şi focare de lumină naţională, sunt vetrele unde se făuresc idealurile culturale ale
unui neam, spiritul unei rase şi se îndrumează energiile superioare în direcţia progresului
cultural şi naţional… aceste alma mater ale culturii, sunt si vor fi locul de unde vor porni
curentele civilizatoare”. Acesta a fost spiritul și motivația care a stat la baza elitei intelectuale
din România în toata perioada interbelica atât la Cluj, cât și în alte centre universitare din
regat.

Sigur că tot acest efort de organizare a vieții academice din anii 1920 la Cluj a fost
răsplatit în 1929, la expoziția mondială a universitățiilor din Spania, la care au participat sute
de universități care și-au prezentat realizările științifice și oferta de cursuri pe care o aveau.
Universitatea Regele Ferdinand din Cluj a câștigat marele premiu și medalia de aur a
expoziției. Acestă reușită se datorează corpului academic de excepție care s-a implicat cu
dăruire în construirea unui învațămant superior de calitate la stadardele vremii la Cluj.

Impulsionați de acest succes international, dar și datorită lobby-ului făcut de mediul de

afaceri și politic din Transilvania care își doreau să aibă specialiști bine pregătiți în domeniul
economic pentru a conduce diferite companii sau a oferi soluții viabile legate de politiciile
economic ale României din aceea perioadă, începând cu 1 ianuarie 1930, activitatea
academică şi de cercetare a instituţiei de învăţământ economice superioare din Cluj a fost
organizată printr-o lege special denumita Legea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi
Industriale. Tot din același an, instituţia academică clujeană a avut dreptul să organizeze şi să
acorde titlul ştiinţific de doctor în economie. Primul doctor a fost profesorul Gheorghe
Dragoş, cu o teză despre istoria cooperaţiei în Ardeal. Astfel, între anii 1930-1947, au fost
acordate 18 titluri de doctori în economie.
 Anii 1930-1940 se remarcă, pe de o parte prin uniformizarea funcționării
administrative a universităților din întreaga Românie, Clujul fiind organizat la fel ca și
universitățile din București Iași și Cernăuți.

Toată perioada anilor 1930-1940 au stat sub refomarea continuă a învăţământul

superior, proiectele de modernizare au constat nu numai în programe de colaborare cu alte
universităţi străine, dar şi în iniţiative de transformare a unor şcoli superioare în facultăţi,
propuneri de înfiinţare de noi institute sau noi catedre.

La acest capitol, o temă îndelung dezbătută a elitei intelectuale și politice interbelice

care a suscitat dispute frecvente în parlament a fost aceea a politicianismului în învăţământ şi
în administraţie, îndeosebi a modului în care se desfăşura recrutarea cadrelor didactice
universitare şi numirea profesorilor pe posturile vacante din universităţi. După cum putem
observa, preocuparea elitelor pentru atingerea și oferirea unui învățământ superior economic
de calitate a a animat atât viața politică, cât mai ales mediul academic românesc însă aceste
dezbateri aprinse al societății interbelice

Toate aceste idei si dezbateri au fost oprite în anul 1940, când partea de nord a
Transilvaniei, care includea şi oraşul Cluj, a fost cedată statului maghiar, în urma Arbitrajului
de la Viena.

Impactul asupra mediului acedemic a fost imediat. În septembrie 1940, profesorii și

studenții au fost nevoiți să părăsească Clujul, căutându-şi un loc de refugiu în care să-şi
continue activitatea didactică şi de cercetare. Astfel, dupa intense dezbateri, Academia
Comercială s-a mutat la Brașov. În primii anii după terminarea celui de-al Doilea Război
Mondial, mai exact periada 1946-1947, au fost marcaţi de epurarea masivă a corpului
profesoral al Academiei Comerciale, motivată de raţiuni politico-ideologice. Toate aceste
epurări, dar și noul context politic în care ajunge Romania face ca în anul 1948 Academia care
a funcționat pe toata perioada deceniului 4 al secolului XX la Brașov, să fie desființată de
noul regim politic instaurat în Romania.

Dacă Alba Iulia, după 1918, devine din punct de vedere politic un fel de Reims al
tuturor românilor. Clujul a fost văzut tot timpul ca o cetate a culturii în Transilvania înglobând
între zidurile ei multiculturalitatea specifică zonei unde s-au întrepătruns secole de-a rândul
cultura germană, maghiară și românească, fiind astăzi recunoscută la nivelul învățământului
superior drept un etalon în domeniul educației în România dar și în Europa.

La finalul acestor rânduri, putem să afirmă faptul că instituțiile academice clujene au

înfruntat timpul și au trecut prin și peste vremuri prin uriașul efort intelectual al oamenilor
care s-au regăsit și se vor regăsi în spațiul tradiției universitare și academice. Prin legitimarea
trecutului istoric a ceea ce a fost spiritul Academie Comerciale Regale din perioada
interbelică și cel al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul
Universității Babeș-Bolyai de astăzi, ne putem legitimă astfel în fața generatilor trecute,
prezente și viitoare.

Legea nr. 16/1930 pentru organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și

Industriale din Cluj și trecerea ei la Ministerul Industriei și Comerțului

Art. I. - Academia de Înalte studii comerciale și industriale din Cluj va funcționa, cu

începere dela 1 Ianuarie 1930, pe lângă Ministerul Industriei și Comerțului, direcția
comerțului.

Art. II. -Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în
formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă
actualizată.

De la data de mai sus Academia de Înalte studii comerciale și industriale din Cluj, se
va organiza și administra după legea promulgată prin decretul regal Nr. 2978 din 6 Aprilie
1913, cu modificările aduse prin legea promulgată prin decretul regal Nr. 3595 bis din 19
August 1921 și regulamentul pentru organizarea și administrarea Academiei de înalte studii
comerciale și industriale din București din 17 Noemvrie 1927, cu modificarea din 19 Iunie
1928, precum și regulamentul pentru anul preparator din 7 Noiembrie 1929.

Art. III. - Profesorii, agregații și conferențiarii definitivi dela Academia de înalte

studii comerciale și industriale din Cluj, numiți prin decret regal în conformitate cu
dispozițiunile legii ungare XIX din 1872, aflați în funcțiune la promulgarea prezentei legi,
sunt confirmați în posturile ce dețin.

Art. IV. - Toate legile, regulamentele și ordonanțele contrare legii de față sunt și
rămân abrogate.

AUREL CIORTEA s-a născut în anul 1872 în Cojocna, județul Cluj. A fost un deputat
în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor
românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind
Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
Aurel Ciortea a fost fiul unui preot ortodox și a urmat studiile liceale și universitare la
Bistrița și la Cluj, devenind profesor de matematică și fizică. La Berlin a efectuat studii de
fizică experimentală. A participat la Expoziția universală de la Paris din 1900. A activat în
școlile brașovene până în anul 1920. Din toamna anului 1920 a fost profesor la Academia
Comercială din Cluj, ca titular al catedrei de matematici financiare, iar apoi ca rector al
acestei instituții până în anul 1929, când a încetat din viață.
A înființat laboratorul de fizică al Liceului Andrei Șaguna și a elaborat mai multe
manuale și lucrări de specialitate în domeniul științelor exacte. Din martie 1920 a primit de la
Consiliul Dirigent postul de director al învățământului profesional, pînă în anul 1923 lucrând
la reorganizarea școlilor profesionale. Încă din anii studenției sale la Cluj, Aurel Ciortea a
urmărit cu atenție desfășurarea acțiunilor întreprinse de mișcarea memorandistă și mai ales a
procesului politic intentat patrioților români.

Publicații sale

Aurel Ciortea a realizat o serie de studii introductive, cărțile sale bucurându-se de o

primire entuziastă în mediul școlar și din partea intelectualilor vremi.

Printre acestea se numără:

 Cursul de fizică experimentală, apărut la Cluj, în două ediții, între 1923-1925

care a fost urmat de o apreciere a activității sale științifice și pedagogice și
lucrările Din viața stelelor, apărută la Cernăuți
 Curenți și raze electrice, apărută la Brașov, în 1901
  Aritmetica după Beke, apărută la Brașov, în 1903
 Matematică financiară, apărută în 1906
 Fizica, apărută la Brașov în două volume, între 1911-1913
 Dări de seamă asupra Academiei comerciale din Cluj, apărute între 1920-1922
și între 1922-1924.
 Introducere în principiul relativității, apărută la Cluj, 1924, lăudate pentru
vastele cunoștințe interesante din domenii noi ale științei

A încetat din viață în anul 1929.

GEORGE MOROIANU s-a năsut în Satulung, s-a instruit în ţară şi în străinătate,

urmând studiile de comerţ la Anvers şi pe cele de ştiinţe politice la Paris. Îşi trece doctoratul
în ştiinţe economice la celebra universitate din Turbingen, fiind şi preşedinte al Ligii
Culturale a Românilor.
Şi-a legat numele de înfăptuirea Marii Uniri din 1918 şi a îndeplinit funcţii de onoare
şi răspundere, precum aceea de consul de la Londra sau cea de ataşat comercial în Austria,
Germania, Italia, Elveţia, Rusia. În anul 1918 devine consilier tehnic principal al delegaţiei
române la Conferinţa de pace de la Paris.
Din 1921 a fost numit profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale
de la Cluj, instituţie de învăţămînt superior al cărei rector avea să fie între anii 1929 - 1936.

George Moroianu publică numeroase lucrări ştiinţifice, politice şi literare ca:

 „Legea agrară de la 1864 şi statutul ţăranului în România“,

 „Legăturile noastre cu Anglia“,
 „Din ţinutul Săcelelor“,
 „Luptele românilor transilvăneni pentru libertate şi opinia europeană“,
 „Chipuri din Săcele“

ION LAPEDATU s-a născut la data de 14 septembrie 1876, în Cernatu Săcelelor, județul
Brașov. A jucat un rol major în înființarea Băncii de Asigurare din Sibiu, prima instituție de
acest fel a românilor din Ardeal.
 După terminarea studiilor, neavând posibilitatea exercitării profesiei deoarece toate
catedrele de la singura școală comercială superioară din Transilvania, cea de la Brașov erau
ocupate, a îndeplinit funcția de secretar II al Astrei (Sibiu). În noiembrie 1905 a fost numit
secretar la Banca Ardeleana din Orăștie și, după o perioadă de șase luni de practică la bănci
mari din Sibiu, Cluj, Budapesta și Viena, în anul 1906 a fost ales director al băncii Ardeleana,
pe care a condus-o în această calitate timp de cinci ani. De la această bancă, Ion I. Lapedatu a
trecut apoi la conducerea Băncii Generale de Asigurări din Sibiu. De asemenea, a activat ca
secretar al Uniunii băncilor românești din Ardeal – Solidaritatea.

Între anii 1922-1929 a funcționat ca profesor titular la Catedra de Știință și Legislație

Financiară și de Finanțe Private din cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale și
Industriale din Cluj. Din 1928 a fost chemat să ocupe funcția de director la Banca Națională a
României, fiind ales apoi administrator, viceguvernator (1926-1946) și guvernator (1944-
1945) al acesteia.

Încă din perioada studiilor a colaborat la Gazeta Transilvaniei, Telegraful Român şi

Tribuna, a fost membru şi în 1901 preşedinte ales al Societăţii studenţilor români Petru Maior,
cofondator al revistei Luceafărul, colaborator la Revista economică. Publicațiile sale dinaintea
primului Război Mondial reflectă diferite aspecte ale vieții românești din Transilvania, pentru
ca după Unire să abordeze o tematică economico-financiară. Opera sa științifică s-a
materializat în 20 de lucrări și peste 350 de articole și studii privind diverse aspecte ale vieții
economico-financiare contemporane.
Membru de onoare al Academiei Române din anul 1936, a fost repus în drepturi în anul
1990.

Operele sale:

 Studii de contabilitate (1904)

 Politica de descont (1905)
 Studii practice de bancă (1906)
 Băncile în noua reformă a dărilor (1908)
 Ardeleana. Institutul de credit şi economii, Orăştie 1885-1910 (1912)
 Chestiunea valutei (1920)
  Chestiuni de finanțe publice. Moștenirea austro-ungară. Unificarea monetară (1923)
 Prima societate ardeleană de Asigurări, Sibiu, 1912-1922 (1923)
 Chestiuni economice şi financiare. Creditul industrial. Lichidarea bunurilor inamice
(1923)
 Problema datoriei publice și reforma monetară (1924)
 Banca Națională a României. Reforma din 1925 (1925)

A încetat din viață pe data de 24 martie 1951.

EVITAN ION

După înfiinţarea învăţământului superior economic românesc, disciplina de

contabilitate a fost abordată într-o optică juridico-patrimonialistă. Însă, aşa cum am arătat într-
un studiu precedent, în paralel, s-a dezvoltat o abordare care integra contabilitatea în cadrul
cursurilor de economia întreprinderilor şi care privea contabilitatea ca principalul instrument
de administare a afacerilor, concepţie preluată din şcoala germană de economia
întreprinderilor.
Profesorul Ion N. Evian, care a dezvoltat cel mai mult problematica contabilităţii în
cadrul cursului de economia întreprinderilor la Academia de Înalte Studii Industriale şi
Comerciale din Cluj – instituţie cunoscută şi cu numele de Academia Comercială din Cluj
(1922-1943). Ulterior (1943-1948), el a introdus o abordare economică chiar în cadrul
disciplinei de contabilitate. Cu toate că Evian a considerat contabilitatea doar ca o tehnică
economică în cadrul ştiinţei economie întreprinderilor, el a contribuit la doctrina contabilităţii
prin (re)formularea unei teorii materialiste cu două serii de conturi – de avere şi de capital, cât
şi prin optica sa economică asupra contabilităţii, putând fi considerat promotorul ştiinţelor de
gestiune în mediul românesc. Abordarea economică a contabilităţii în mediul românesc s-a
constituit, în prima jumătate a secolului al XX-lea, ca un curent alternativ la viziunea
tradiţională juridico-patrimonialistă asupra contabilităţii, sub influenţa şcolii germane de
economia întreprinderilor.

Astfel, înainte de înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din

Cluj, el a avut următoarele poziții:
 - Director al pescuitului de stat (1914-1920)
- Secretar general pentru Transilvania, la Departamentul Afaceri Industriale la
guvernare Consiliul (1919-1920)
- Manager al Băncii Generale, Tara Romaneasca, filiala Cluj
- Președinte al Camerei de Comerț din Cluj (1920-1921)
Din 1922 până în 1943, a fost profesor la Academia de Înalt Comercial și Industrial
Studiile la Cluj, dar au continuat să aibă și alte funcții:
- Membru al Consiliului Suprem al Economiei Naționale (1922-1928)
- Director al cursurilor de vară ale ―N. Universitatea Populară Iorga‖ din Muntele
Valenii
- Președinte al Corpului contabililor autorizați și experți din România (1942-1947)
- Fondator și președinte al Institutului de cercetare contabilă și economie de afaceri
(1943-1947)

Ion Evian a publicat numeroase studii și articole în diverse periodice, a scris cursuri și
cărți publicate. Dintre cursurile pe care le-a scris pentru studenții Academiei, menționăm:
- Comerț exterior și legislație vamală‖, 1924
- ,, Studiul practic al întreprinderilor comerciale și industriale‖ [Practical study of the
întreprinderi comerciale și industriale], 1927
- ,, Economia întreprinderilor‖ [Economy of enterprise], 1939

În anul 1920 a fost înfiinţată Academia Comercială din Cluj, după modelul celei din
Bucureşti, iar disciplina de economia întreprinderilor a fost predată de la început pentru mai
bine de două decenii de către I.N. Evian, care avea studii comerciale şi economice în
Germania,
finalizate cu un doctorat în 1914.
Literatura contabilă a reţinut ca moment important polemica declanşată de Evian
privind
statutul ştiinţific al contabilităţii prin publicarea lucrării precum:

 ”Teoriile conturilor”, în 1940.

De fapt, în spatele polemicii privind statutul ştiinţific al contabilităţii se află

confruntarea legată de optica asupra contabilităţii ca instrument al afacerilor, respectiv
opoziţiaîntre abordarea tradiţională, juridico-patrimonială şi cea economică asupra
contabilităţii. De aceea, considerăm că momentul apariţiei lucrării lui Evian din 1940 nu a fost
întâmplător în peisajul contabil românesc. Până în anii 1940, la cele două Academii
Comerciale din România, de la Bucureşti şi de la Cluj, cursurile de contabilitate aveau o
abordare predominant de factură patrimonială, care începuse să facă istorie.
La momentul la care Evian şi-a publicat lucrarea din 1940 privind teoria economică a
conturilor, el ocupa catedra de economia întreprinderilor de la Academia Comercială din
Cluj, şi prezenta, de fapt, o poziţie explicită a abordării economice a contabilităţii în cadrul
disciplinei de economia întreprinderilor, ca opoziţie faţă de abordarea juridico-patrimonială
din cursurile de contabilitate. Acest lucru reiese din concepţia cursului de întreprinderi
susţinut de Evian la Academia Comercială din Cluj, redactat îndeosebi pe baza lucrărilor
autorilor din şcoala germană de economia întreprinderilor şi, în special, prin referinţă la opera
lui H. Nicklisch.
De la înfiinţarea Academiei Comerciale din Bucureşti şi până la numirea lui Evian ca
profesor de contabilitate la începutul anilor 1940 la această instituţie universitară, cursul de
contabilitate a fost conceput într-o optică predominant patrimonial-juridică. Însă, odată cu
venirea la Bucureşti, Evian s-a angajat într-un proiect intelectual care urmărea impunerea unei
perspective economice în cadrul disciplinei de contabilitate. El a negat patrimoniul ca obiect
al contabilităţii, aşa cum au făcut şi unii dintre autorii din şcoala germană de economia
întreprinderii – Simon, Schmalenbach şi Schmidt, care au creat teorii contabile noi, opuse
teoriei statice, potrivit căreia contabilitatea are doar rolul de măsurare a patrimoniului.
Pentru Evian, contabilitatea în partidă dublă era asociată cu tehnica reprezentării
fenomenelor din cadrul întreprinderii capitaliste, considerând „dubla înregistrare contabilă ca
un sistem de socoteli născut şi crescut cu întreprinderea capitalistă şi, prin urmare, ca un
sistem de socoteli care are în vedere fenomenele economice din întreprinderi”. În consecinţă,
„concluzia logică a acestui fel de a privi contabilitatea ca instrument principal şi indispensabil
al întreprinderilor economice, este chiar integrarea ei în ştiinţa economiei întreprinderii. El a
împrumutat de la autorii germani şi sensul noţiunii de contabilitate, arătând că „chiar termenul
«contabilitate» este utilizat la noi cu un înţeles impropriu, noţiunea aceasta fiind restrânsă la
sistemele de socoteli cu ajutorul conturilor”, deoarece contabilitatea „are o sferă mult mai
largă cuprinzând toate felurile de socoteli ale întreprinderilor”, fiind aşadar „tehnica
socotelilor întreprinderilor economice”. Drept urmare, Evian adopta viziunea autorilor
germani - în special a lui Nicklisch, după care contabilitatea întreprinderii include patru
sectoare de calcul: i) tehnica înregistrării în conturi a operaţiilor întreprinderilor (sectorul
înregistrărilor contabile);

Pentru o perioadă relativ scurtă din anul 1943, când Evian a devenit titularul cursului
de contabilitate la Academia Comercială din Bucureşti - prin pensionarea profesorului
Iacobescu, care iniţiase o şcoală de contabilitate patrimonialistă, şi până la epurarea sa din
învăţământul superior în anul 1948, Evian şi-a adâncit preocupările privind contabilitatea în
partidă dublă (1946) şi calculaţia costurilor (1947), ca instrumente ale gestiunii afacerilor, în
optica şcolii germane de economia întreprinderii. În felul acesta, Evian a instituit abordarea
economică a contabilităţii - după optica autorilor germani şi, în special, după concepţia lui
Nicklish, chiar în cadrul acestei discipline universitare. La începutul anilor 1940, abordarea
economică a contabilităţii a devenit mai vizibilă în literatura contabilă românească. Acest fapt
l-a determinat pe Evian să afirme că „în istoria dogmatică a contabilităţii din România,
concepţia juridică (patrimonialistă) a acestei discipline este pe calesă apună – cu excepţia unui
mic numărde adepţi” .

GĂRBACEA IOSIF a fost preocupat de studiul influențelor străine în domeniul

contabilității, deci că a scris două lucrări care reflectă influența italiană și una legată de
contabilitate reglementări în Germania („Influența italiană în contabilitate‖,„ Reguli contabile
germane ”) și Dumitru Hașiegan și Octavian Lungu erau preocupați de studiul dublei intrări și
proces echilibru.

La Braşov, destinele Academiei clujene au fost conduse de şapte rectori unul dintre
aceșstia fiind:
- Iosif Gârbacea (1940), profesor de contabilitate industrială. A urmat Şcoala
Comercială Superioară din Braşov apoi AISCI din Bucureşti, unde devine şi primul doctor în
economie al aceleiaşi instituţii;

Lucrări

 Regulamentele germane de contabilitate (German accounting regulations) 1943

 Revizorii experți in contabilitate (Auditors inaccounting) 1944
  Influența italiană în contabilitate (The Italian influence in accounting) 1944
 Bugetarea în contabilitate (Budgeting in accounting) 1945
 Aspecte din tehnica revizuirii contabile (Aspects related to the accounting
revision technique) 1945
 Practica revizuirii contabile (Practice of accounting revision)1946
 Aspecte din tehnica bugetării (Technical aspects of budgeting) 1947

VICTOR JINGA S-a născut la 17 februarie (stil vechi) în Satulung – Săcelele

Braşovului, într-o familie de ciobani care obişnuiau să meargă în transhumanţă până în
Câmpia Română, Dobrogea sau Basarabia. După ce a terminat şcoala primară în satul natal
(1910 – 1914), a continuat gimnaziul şi apoi şcoala comercială superioară la Braşov şi la
Galaţi, cu o curtă întrerupere în perioada războiului. Pentru că era interesat de ştiinţele
economice, a urmat apoi universitatea la Institutul de ştiinţe economice din Veneţia (1925).
Tot aici obţine doctoratul în ştiinţe economice şi financiare, cu teza “Reformele agrare şi
dezvoltarea creditului popular în Români”. Pentru a-şi completa studiile a mai studiat în
Franţa (Grenoble), Elveţia (Geneva) şi Austria (Graz).

După ce s-a reîntors în ţară şi a efectuat stagiul militar, s-a angajat ca economist la
societatea petrolieră Creditul Minier din Bucureşti (1927). Cu toate că a avansat rapid în
ierarhia societăţii, a preferat să se îndrepte către activitatea ştiinţifică. S-a înscris şi a câştigat
concursul pentru un post de profesor la Academia de Înalte studii comerciale şi industriale din
Cluj, în ciuda faptului că urma să fie retribuit cu abia un sfert din cât câştiga în activitatea
privată. În 1935 a fost titularizat la catedra de economie politică a universităţii şi a ţinut
cursuri precum „Introducere în economia politică”, „Istoria doctrinelor economice” şi
„Metodologia cercetării economice”. A fost şi preşedinte al Uniunii de Cooperative
„Ardealul” din Cluj.

După cedarea Ardealului de Nord s-a refugiat, împreună cu Academia din Cluj la
Braşov şi a preluat postul de rector al instituţiei (1942 - 1945). A încercat să asigure o
instrucţie de calitate chiar şi în condiţiile grele ale războiului. A funcţionat în învăţământ până
în 1947, când a fost înlăturat pe criterii politice, cum au fost înlăturaţi marea parte a
profesorilor de elită din centrele universitare. Mai mult, între 1949 - 1963 a fost întemniţat în
închisorile comuniste, a fost pus la muncile de jos, trimis pe şantierul de la Canalul Dunăre-
Marea Neagră.

Abia în anul 1963, cursul vieţii sale a revenit oarecum la normal. A fost angajat de
Institutul de cercetări economice al Academiei Române şi a putu să-şi reia activitatea
ştiinţifică. A decedat la 1 iulie 1990.

Activitatea ştiinţifică

Între 1963 - 1974 fost cercetător ştiinţific la Institutul de cercetări economice din
Bucureşti. Este autorul unor studii pe probleme economice, demografice şi etnice ale
Transilvaniei. Pentru cartea sa Probleme fundamentale ale Transilvaniei (Braşov, 1945), a
primit premiul Academiei Române. A cercetat probleme legate de cooperaţie, de monedă.
Activitatea publicistică

Încă din perioada studenţiei, Victor Jinga s-a implicat în activitatea publicistică,
colaborând la ziarele italiene „Corriere della Serra” şi „Gazetta di Venezia”. În ţară a
colaborat la numeroase publicaţii, printre care: „Gând Românesc”, „Transilvania”,
„Observatorul social-economic”, „Viaţa Românească”, „Revista Fundaţiilor”, „Curierul
cooperaţiei”, „Cooperatorul”, „Ţara Bârsei”, „Plaiuri Săcelene”, „Gazeta Transilvaniei”,
„Dreptatea”, „Patria”, „România”, etc.

Opere
- Cooperaţia româneasca în judeţul Braşov, Braşov, 1932
- Viaţa economică a României în timpul guvernării liberale: (1933-1937), Cluj, 1937
- Actualitatea doctrinei solidariste, Cluj, 1937
- Gândire economică românească în secolul al XIX-lea. Consideraţiuni sumare,
Cluj, 1938
- Migraţiunile demografice şi problema colonizărilor în România, Braşov, 1941
- Dinamica economiei cooperatiste, Braşov, 1941
- Germanii în economia transilvană, Sibiu, 1942
- Printre românii de dincolo de Nistru, 1942 (reeditat 1992 sub numele „Românii de
dincolo de Nistru”)
- Probleme fundamentale ale Transilvaniei, Astra, Braşov, 1945
 - Principii şi orientări ale comerţului exterior al României (1859-1916), Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1975
- Moneda şi problemele ei fundamentale (2. vol), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981
- Studii de istorie economică şi istoria gândirii economice (în colaborare)

Perioada „brașoveană” a lui LAURIAN SOMEȘAN a fost „pregătită” înainte ca

profesorul să se stabilească în orașul de la poalele Tâmpei de către parcæ, zeițele Nona,
Decima și Morta, cele care ne stabilesc destinul. Acceptarea lui la Academia de Înalte Studii
Comerciale și Industriale Carol II din Cluj în anul 1939, în locul profesorului Sabin Opreanu
care revenea în sânul membrilor Institutului de Geografie al Universității Regele Ferdinand I
din Cluj, așa cum șia dorit cu ardoare, l-a marcat definitiv pe Laurian Someșan, din toate
punctele de vedere. Profesional, pentru că în această nu mai puțin prestigioasă instituție
românească de învățământ superior românesc își va vedea împlinită cariera didactică prin
accederea la gradul de profesor universitar, agregat, de la 1 martie 1943, apoi definitiv, trei
ani mai târziu. Administrativ, pentru că ocupă cel mai înalt post, acela de rector al Academiei
Comerciale, numit în toamna anului 1947, demnitate pe care a păstrat-o un an, până după
reforma de tip stalinist a învățământului românesc din 3 august 1948. Se cuvine amintit aici
că, o perioadă a refugiului (septembrie 1940 – martie 1943), Laurian Someșan a „navetat”
între Sibiu, la Catedra de Geografie generală și umană a Facultății de Științe a Universității
clujene, de sub conducerea profesorului Sabin Opreanu, care a fost refugiată acolo, unde
ocupa postul de șef de lucrări, și Brașov, unde suplinea postul de profesor al Catedrei de
Geografie economică din cadrul Academiei Comerciale, aflată în refugiu acolo. Accederea sa
în corpul profesoral al Academiei Comerciale din Cluj-Brașov, care a ființat în orașul de la
poalele Tâmpei până în anul 1950, l-a obligat să se stabilească în orașul de la poalele Tâmpei,
fiindcă orașul i-a plăcut, atât lui cât și familiei; urbe deschisă, plurietnică și pluriculturală,
care avea multe asemănări cu locul său de baștină, plaiurile năsăudene, și suficiente asemănări
cu Clujul, orașul în care s-a format și a evoluat atât de promițător la început, Brașovul „l-a
adoptat” pe Laurian Someșan care avea să rămână definitiv legat de el.
Activitatea profesorului Laurian Someșan în cadrul Academiei de Înalte Studii
Comerciale și Industriale Regele Mihai I din Cluj-Brașov a fost apreciată deopotrivă de
studenți, colegi universitari, colaboratori, precum și de autoritățile administrative ale
Ministerului Educației Naționale, din moment ce în toamna anului 1947 a fost numit rector al
ei. Momentul desemnării sale în fruntea acestei prestigioase instituții de învățământ superior
economic românesc, a doua din țară după aceea de la București, a venit însă într-un moment
deosebit de greu, România aflându-se practic sub ocupația Armate.
După întoarcerea din Germania, nori negri se adunau deasupra Europei ca urmare a
politicii statelor revizioniste, perturbând şi viaţa familiei profesorului Someşan, deseori
concentrat luni întregi pentru apărarea fruntariilor ţării, spre Laurian Someşan la Universitatea
din Berlin, în 1938, împreună cu un coleg german (neidentificat, posibil dr. Garbers). Se văd
două coloane în planul al II-lea (din patru, astăzi nu mai sunt!), pe care erau trecute numele
studenţilor şi universitarilor germani morţi în Primul Război Mondial, iar în fundal clădirea
Universităţii. 89 disperarea conducătorilor instituţiilor de învăţământ superior. Aşa de
exemplu, la 24 noiembrie 1939, prorectorul Academiei Comerciale din Cluj, profesorul Pavel
Roşca, s-a adresat Ministerului Educaţiunii Naţionale pentru „a interveni pe lângă Marele Stat
Major al Armatei pentru desconcentrarea lui Laurian Someşan ca să-şi poată îndeplini
obligaţiile faţă de catedră”. În plus, în plan profesional, a întâmpinat o serie de obstacole în
avansarea firească şi meritată, motiv pentru care s-a transferat la Academia de Înalte Studii
Comerciale şi Industriale „Regele Carol II” din Cluj, unde a avansat şi s-a titularizat profesor
agregat (martie 1943), graţie profesorului Victor Jinga, un mare savant economist care l-a
apreciat în mod deosebit, şi definitiv (12 martie 1947)

SILVIU DRAGOMIR (n. 13 martie 1888, Gurasada, Hunedoara - d. 23 februarie

1962, București) a fost un academician român, istoric, om politic, membru titular (1928) al
Academiei Române.
Silviu Dragomir s-a născut la 13 martie 1888, în localitatea Gurasada. A fost doctor în
teologie, istoric, membru al Academiei Române și profesor universitar de istoria popoarelor
din sud-est Europei la Universitatea din Cluj. A urmat studii universitare la Viena, Cernăuți și
Moscova. Ca istoric, a avut o orientare eclectică. Silviu Dragomir a participat la Marea
Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde a îndeplinit funcția de
secretar.[1]
După Unire, a fost, în mai multe rânduri, ministru, în perioada 1937-1940[3], între
care Ministru de Stat și Ministru al Minorităților. Este autorul unor importante lucrări despre
istoria Europei de Sud-Est, despre legăturile dintre Țările Române în epoca medievală, despre
Revoluția de la 1848 din Transilvania, precum și al monografiei despre conducătorul
Revoluției de la 1848, din Transilvania, Avram Iancu.
 După accederea comuniștilor la putere în România, Silviu Dragomir a fost arestat la 1
iulie 1949 și a fost internat la Sighet în mai 1950 pe timp de 24 luni, detenția fiindu-i
„justificată” abia peste un an, prin Decizia MAI nr. 334/1951; pedeapsa i-a fost majorată cu
60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. Eliberat în 1955, prin amnistia datorată
Convenției de la Geneva, a trăit la Cluj, până în 1962.

Opere principale

 Vlahii din Serbia în sec. XII-XV (1922)

 Vlahii şi morlacii. Studiu din istoria românismului balcanic (1924)
 Studii şi documente privitoare la revoluţia românilor din Transilvania în anii 1848 -
1849 4 volume, (1944 - 1946)
 Originea coloniilor române din Istria (1924)
 Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu (1959)
 Documente noi privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Sibiul în sec. XV-XVI, 1926-
1927
 Istoria desrobirii religioase a românilor din Ardeal în sec. XVIII, 2 vol., (1929-1930)
 The Ethnical Minorities in Transylvania (1927)
 Les Roumains de Transylvanie à la veille du mouvement de résurrection
nationale (1938)
 La Transylvanie avant et après l'arbitrage de Vienne (1943)
 Vingt-cinq ans après la réunion de la Transylvanie à la Roumanie (1943)
 Avram Iancu (1924)
 Ion Buteanu, prefectul Zarandului în anii 1848-1849 (1928)
 Nicolae Bălcescu în Ardeal (1930)
 Andrei Şaguna et Joseph Rajacič (1943)
 Studii privind istoria Revoluţiei române de la 1848 (a apărut postum în 1989)

OLIMPIU BOITOȘ a fost un istoric literar și publicist. Studiile medii le face la Sibiu,
apoi urmează Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (1925) şi Şcoala
Română din Paris (1930). Îşi ia doctoratul în filosofie în 1932.
 Din 1930 lucrează ca secretar şi bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din
Cluj
şi la Institutul de Istorie Naţională din Cluj. În 1943 este numit profesor de română la
Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Braşov. A fost membru în comitetul
director al Teatrului Naţional din Cluj şi unul dintre colaboratorii Institutului de Lingvistică şi
Istorie Literară al Academiei Române, filiala Cluj.

Desfăşoară o importantă activitate publicistică la revistele “Societatea de mâine”

(Cluj),
“Gândul românesc”, “Luceafărul” (Braşov), “Avântul” (Braşov), “Cosînzeana” (Orăştie),
“Transilvania” (Braşov), “Scrisul românesc” (Craiova), “Convorbiri literare” (Iaşi), “Patria”
(Cluj), “Dacoromania” (Cluj), “Revista nouă” (Bucureşti), “Familia” (Oradea), “Universul
literar” (Bucureşti), “Studii literare” (Cluj), “Gazeta Transilvaniei” (Braşov).

Operele principale

 Activitatea lui Slavici la „Tribuna” din Sibiu. - Cluj: Editura revistei „Societatea de
Mâine”, 1927.
 Paul Bataillard et la Révolution roumaine de 1848. - Paris: [s.n.], 1930.
 Biografiile româneşti ale lui Ubicini. - Cluj: Tipografia „Fraternitas”, 1932.
 Contribuţii la istoria misiunii lui A. Panu în apus (1864) : extras. - Cluj: Tipografia
„Cartea Românească”, 1935.
 Teatrul lui Cehov. - Oradea: [s.n.], 1937.
 O chestiune personală : „Ce se petrece la Teatrul Naţional din Cluj”. - Cluj: Institutul
de Literatură şi Tipografie „Minerva”, 1937.
 Periodicele ardelene în răstimp de o sută de ani. - Cluj: Editura „Gazeta Ilustrată”,
1938.
 Victor Papilian - nuvelist. - Oradea: [s.n.], 1940.
 Raporturile românilor cu Ledru-Rollin şi radicalii francezi în epoca revoluţiei de la
1848. - Bucureşti: Cartea Românească, 1940.
 Slavici şi Italia : extras. - Bucureşti: Monitorul Oficial, Imprimeria Naţională, 1941.
 Din laboratorul literar al lui O. Goga : Cazul poeziei „În tren”. - Sibiu: Tiparul
Institutului de Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1942.
 Progresul cultural al Transilvaniei după Unire. - Sibiu: Tipografia „Cartea
Românească din Cluj”, 1942.
 Memoriile lui George Bariţiu. - Sibiu: Tipografia „Cartea Românească din Cluj”,
1942.
 Poezia lui Andrei Mureşanu : consideraţiuni preliminare : [extras]. - Braşov:
Tipografia „Astra”, 1943.
 Die Ungarische Presse in Rumänien. - Bucureşti, 1943.
 Le Progrès culturel en Transylvanie de 1918 à 1940. - Bucureşti: Monitorul Oficial,
Imprimeria Naţională, 1943.
 De la istoria literaturii la istoria culturii româneşti. - Braşov: Dacia Traiană, 1944.
 O teorie a romanului datorită lui Ion Ghica. - Sibiu: Tipografia „Cartea Românească
din Cluj”, 1944.
 Lupta lui G. Bariţiu, în 1847, pentru introducerea căilor ferate în Transilvania. -
Braşov: Tipografia „Astra”, 1945.
 Întâiele călătorii în Apus ale lui George Bariţiu. – Sighişoara: Editura „Miron Neagu”,
1947.
 Delimitări între graiuri şi limba literară. – Sighişoara: Editura „Miron Neagu”, 1947.