Salvador Dalí

Salvador Dalí, numele la naștere, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, (n. 11
mai 1904, Figueras, Spania - d. 23 ianuarie 1989, Figueras) a fost un pictor spaniol, originar din
provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Grație aparițiilor
excentrice și megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit o vedetă mondială, care a reușit să
folosească forța mass-media pentru a-și spori averea și gloria.

Viața și opera

Salvador Dalí în 1939

Încă de copil, manifestă un viu interes pentru pictură, primele încercări le face pe cutii de carton
pentru pălării, primite de la mătușa sa, croitoreasă de lux. Familia locuiește la Figueras, într-o
vară, părinții îl trimit la Moula de la Torre, la unul dintre prietenii lor, Ramon Pichot,
pictor impresionist. Convins de talentul lui Salvador, Pichot îi sugerează să-și continue studiile
în Madrid. În 1918, va avea prima expoziție a operelor sale în teatrul local din Figueras.

În 1921 intră la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid, unde se împrietenește

cu Federico García Lorca și Luis Bunuel, dar - decepționat de sistemul de predare - incită
studenții la manifestări de protest și este exclus din școală. Începe să poarte favoriți, pantaloni
scurți, pardesiu lung, pălărie de pâslă și să fumeze pipă.
Este interesat de futuriștii italieni, apoi de "Școala de Metafizică" a lui Giorgio De Chirico, care
îi va influența considerabil evoluția artistică, mai cu seamă că lecturile pasionate
din Freud treziseră vocația pentru manifestările inconștientului în artă.

În anul 1926 se duce la Paris, unde vine în contact cu ambianța intelectuală a capitalei Franței, în
acel timp în plină efervescență suprarealistă, și face cunoștință cu André Breton, Pablo
Picasso, Joan Miró și Paul Eluard. În acest cerc suprarealist se împrietenește mai ales cu
scriitorul francez René Crevel, care îi va dedica pictorului o broșură intitulată "Dalí sau
antiobscurantismul" (1931).

"Metoda paranoico-critică"

Dalí este entuziasmat de mișcarea suprarealistă, în care vede posibilitatea manifestării

imaginației sale exuberante unită cu o virtuozitate tehnică a desenului și culorii. Din cauza
comportamentului său, în 1934 este exclus din grupul artiștilor suprarealiști, ceea ce nu-l
împiedică să se considere singurul artist capabil de a capta "formele suprareale". Ca alternativă la
"automatismul psihic" preconizat de Breton, Salvador Dalí recurge la propriul său stil ca "metodă
paranoico-critică", pe care o definește drept "o metodă spontană a cunoașterii iraționale care
constă în interpretarea critică a reveriilor delirante". Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă
să le fixeze pe pânză derivă din agitația tulbure a inconștientului (paranoia) și reușesc a căpăta
formă numai datorită raționalizării delirului (momentul critic).

Din această metodă au rezultat imagini de o extraordinară fantezie până la stupefacție. Tehnica
adoptată este aceea a picturii din Renaștere, din care preia doar exactitatea desenului și
cromatismul, nu însă măsura echilibrului formal. În picturile sale prevalează efecte iluzioniste și
o complexitate tematică care amintesc emfaza și exuberanța barocului iberic. Dalí recurge la
spații largi în care include o mare cantitate de elemente - oameni, animale obiecte - într-o
combinație irațională a raporturilor și deformare a realității.

Pasiunea pentru Gala

În 1929 o întâlnește pe Gala Diaconov, soția poetului Paul Éluard, pentru care face o pasiune ce
nu se va stinge tot restul vieții lui. Reușește să o despartă de Éluard, Gala devenindu-i nu numai
soție, dar și muză inspiratoare, reprezentând-o în multe din picturile sale. Grație Galei, Dalí va
cunoaște în cele din urmă dragostea trupească, care îi fusese până atunci cu desăvârșire străină,
salvându-l de nebunie, după cum a mărturisit ulterior artistul (dar unii biografi se îndoiesc de
această afirmație).

Delirul megalomaniei

Expoziția Dalí, organizată la Centrul Saachi, West Bank, Londra, mai 2004 (Tamisa este la

stânga, iar undeva în fundal, în mijlocul imaginii, se distinge unul din elefanții cu picioare hiper-
realiste, atât de specifici lui Dalí (London Eye tronează maiestuos și omniprezent).

Între 1939 și 1948 trăiește la New York, unde expozițiile sale obțin un succes triumfal. Artistul
se complace într-o mândrie provocatoare și creează teme în care apare, obsesiv, un univers sub
semnul erotismului, sadismului, scatologiei și putrefacției. Se plimbă pe străzile New York-lui cu
un clopoțel, pe care îl folosește pentru a atrage atenția asupra sa - gândul că ar putea trece
neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca sărăcia și smerenia.

Când acordă interviuri, vorbește despre sine la persoana a treia, folosind formularea "divinul
Dalí" sau pur și simplu "divinul". Explică în mod savant cum mănâncă în fiecare dimineață
jambon cu dulceață de trandafiri, cum înoată în fiecare zi douăzeci de minute, face o siestă de
șapte minute, dar mărturisește că frica de moarte nu îl părăsește niciodată. Susține că această
spaimă este, împreună cu libido-ul, motorul creației lui.

Până în ultima perioadă a vieții lui, Dalí a continuat să alimenteze până la extrem faima sa de
artist excentric, original până la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului său
personagiu, orgolios și imprevizibil. În 1975 primește un titlu nobiliar, devine "marchiz de
Pubol", deoarece în acel timp locuia în castelul Pubol, pe care i-l oferise Galei.
Gala moare în 1982, în 1983 Dalí pictează ultimul său tablou, Coada de rândunică. După un
accident în care suferă arsuri grave, se retrage din viața publică. Părăsește castelul și se
adăpostește în turnul "Galatea" din al său "Teatro-Museo", unde va muri în ziua de 23
ianuarie 1989, la Figueras, localitatea în care s-a născut.

Citate

"Inteligența fără ambiție este o pasăre fără aripi." (Dali)

"Dacă vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul". (Dalí)

"Există întotdeauna două feluri de pictori: cei care depășeșc limita și cei care știu cum să se
apropie de aceste granițe cu respect și răbdare, fără să le încalce însă". (Dalí)