Sunteți pe pagina 1din 6

Istanbul

Istanbul, numit în antichitatea greacă Byzantion, apoi, după


anul 330 d.Hr., Constantinopol — în greacă Κωνσταντινούπολις,
a fost capitală a Imperiului Roman, pentru două scurte perioade
dintre anii 324-395, a Imperiului Roman de Răsărit, denumit
și Imperiul Bizantin de istoriografia umanistă, între 395-1204,
a Imperiului Latin de Constantinopol între 1204-1261, apoi din
nou a Imperiul Bizantin refăcut, între 1261-1453 și a Imperiului Otoman până la proclamarea Republicii
Turcia, la 13 octombrie 1923. Imperiul Roman de Răsărit a început a fi numit Imperiul Bizantin începând
din sec. al 16-lea prin inițiativa istoricului umanist Hieronymus Wolf. Intemeietorul legendar a fost un
anume Byzas din orașul Megara, iar atunci când Constantin I-ul cel Mare a trasat limitele viitoarei sale
capitale a cuprins o arie tot șapte coline ca și în cazul Romei. Turcii au construit pe fiecare colină câte o
moschee. Istanbul este cea mai mare concentrare urbană a Turciei și singurul megalopolis din lume
întins pe două continente. În vechile texte românești, orașul era
numit Țarigrad, Stanbul, Stambul, Înalta Poartă sau Poarta[3]. Oficial fosta capitală a primit denumirea
turcă de Istanbul la 28 martie 1930, până atunci păstrându-și pe plan internaținal numele antic și
tradițional de Constantinopol.

Cu o populație de peste 18,8 miloane Istanbulul este un megalopolis, precum și principalul centru
financiar, comercial și cultural al Turciei. Se întinde peste 27 de districte din cele 39 ale provinciei cu
același nume, fiind una dintre cele mai mari metropole din lume. Este capitala economică a Turciei și
prefectura provinciei cu același nume. Partea europeană se află situată în regiunea istorică  Tracia iar cea
asiatică în Anatolia. Poartă numele oficial de Istanbul din 28 martie 1928. Alături
de Atena și Roma, Constantinopol-ul, adică Istanbul-ul se clasează printre cele mai venerabile capitale
ale Europei. El a fost înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO începând cu anul 1985.
Asemănător cu Constantinopol-ul în evul mediu, astăzi Istanbul este cea mai mare aglomerare umană a
Europei.
În anul 2010 metropola este declarată una din cele trei Capitale Europeene ale Culturii, celelalte două
capitale culturale din 2010 fiind Pécs, Ungaria, și Essen, Germania.

Există trei ipoteze principale privind formarea numelui de Istanbul:

 Prima presupune că ar proveni din deformarea a trei cuvinte grecești : Eis tim Poli ceea ce ar
însemna „eu merg către Oraș”, deoarece Constantinopolul era arhietipul orașului, fiind chiar
numit simplu „Orașul” de către bizantini în vorbirea curentă.

 Cea de a doua ipoteză presupune că numele ar proveni din cuvintele turcești Islam bol, care
semnifică acolo unde Islamul abundă. Este o etimologie populară născută după cucerirea
otomană prin care se exprima noul rol al orașului, atât capitală a Imperiului Otoman, cât și
capitală a Califat-ului, mai târziu.

 Cea de a treia ipoteză pleacă de la ideea unei simple alterări populare, succesive, a denumirii de
Constantinopolis în cea de Constantinopol și apoi mai departe. Datorită faptului că în fonetica
turcă nu se poate pronunța st fără a se adăuga un  i s-a ajuns la Istantinopol, apoi la Istantpol și
la Istanbul.

Descriere

Istanbulul este singurul oraș din lume ce se întinde pe malurile a două continente, Europa și Asia. Este
situat in nord-estul Mării Marmara. Are o populație de aproximativ 18.800.000 de locuitori în zona
metropolitană (2010), adică circa 18% din populația toală a Turciei, apreciată la peste 73.000.000
locuitori. Se poate aprecia că în realitate populația poate fi mai mare cu cel putin 1.000.000 de locuitori
flotanti, asemănător tuturor marilor metropole. Cu toate că, la 13 octombrie 1923, orașul a pierdut
calitatea de capitală în favoarea orașului Ankara, fost Angora, a rămas centrul economic cel mai
important al Republicii Turcia.

În timpul antichității grecești și romane orașul s-a numit Byzantion, iar după 11 mai 330, s-a numit un
timp Noua Romă, dar imediat a preluat numele întemeietorului său, împăratul roman Constantin I cel
Mare, numindu-se Constantinopolis sau pe scurt, Constantinopol, adică orașul lui Constantin. Mult timp
a fost numit de cuceritorii turci Istanbul, dar pe plan internațional a păstrat numele de  Constantinopol.
Abia începând cu 28 martie 1930, numele oficial al orașului a devenit Istanbul. Până în 1930, aglomerația
urbană a orașului s-a numit oficial Constantinopol, iar cu apelativul Stanbul era desemnat numai Orașul
Vechi, adică peninsula istorică. Numele modern Istanbul a fost extins în urma reformei de limbă și
scriere turcă întreprinse de către Mustafa Kemal Ataturk în 1928, numită și Revoluția semnelor. Cu
numele de Constantinopol orașul a servit drept capitală a Imperiului Roman în totalitatea sa, în două
scurte perioade ale secolului al IV-lea e.N, al Imperiul Roman de Răsărit până la cucerirea turcă din
anul 1453 și în final a Imperiului Otoman, până la transformarea acestuia în Republica Turcia. De
reamintit că perioada Imperiului Roman de Răsărit a fost numită de istoriografia umanistă din secolul al
XVI-lea, drept perioada bizantină, termen neutilizat anterior.

În perioadă anilor 1204 - 1261, a fost capitala Imperiului latin din Orient, ca urmare a cuceririi sale de
către armata Cruciadei a IV-a (1195 - 1204).

Pe parcursul unui mileniu Constantinopol-ul și imperiul său au fost stindardul civilizației și culturii


europene medievale, păstrătoare ale tezaurului de cultură, artă și civilizație
antică. Constantinopolul și Imperiul Bizantin sunt considerate a fi un leagăn major de civilizație
europeană și mondială, civilizație caracterizată printr-un larg sincretism. Aici s-a întâlnit civilizația greco-
romană cu civilizațiile Orientului Apropiat și Mijlociu, de la care a împrumutat trăsături noi, luând
naștere o civilizație de sinteză, civilizația bizantină. Imperiul Bizantin și capitala sa, au constituit și
creuzetul afimării creștinismului, în general și al celui ortodox în special. Din punct de vedere istoric,
alături de Atena și Roma, Constantinopolul și deci Istanbulul, este una dintre cele mai importante trei
capitale antice care a dăinuit până astăzi.

Așezare

Istanbul este cel mai mare oraș din lume care se întinde pe două continente, Europa și Asia. Cea mai
mare parte a cartierelor sale se găsesc pe pintenul din extrema sud-estică a Europei, despărțită de cele
asiatice prin Marea Marmara și Strâmtoarea Bosfor. Pe partea europeană, golful adânc Cornul de
Aur desparte cartierele europene în două sectoare: vechiul Constantinopol, la sud, și Orașul Nou la nord,
cu cartierele Karaköy (Galata), Geyoglu (Pera), Katabaș, Taksîm, Beșiktaș, Ortaköy și altele mai noi,
întinse în adâncul uscatului sau de-a lungul Bosfor-ului. Peste ape, pe malul asiatic, se află vechiul Scutari
(Üsküdar), cu o seamă de alte cartiere mai noi, întinse pe țărmul Mării Marmara, spre sud și pe cel al
Bosfor-ului, spre nord. Orașul metropolă este considerat european deoarece centrul său istoric și
ponderea locuirii de astăzi se află în Europa. Este centrul uneia dintre cele mai mari aglomerări urbane a
continentului și reprezintă principalul pol economic al Republicii Turcia, cu toate că nu mai este capitală
a statului. Nucleul Istanbul-ului, adică orașul vechi, este scăldat de apele Mării Marmara, de cele ale
Bosfor-ului și de cele ale Cornului de Aur.
Bosfor

Strâmtoarea Bosfor este o realitate geografică legată indestructibil de așezarea, existența și evoluția


Istanbul-ului. Bosfor-ul (Boğaziçi în limba turcă), este o ruptură telurică a scoarței terestre dintre Europa
și Asia, care permite comunuicația dintre apele Marea Mediterană, prin Marea Egee și Marea Marmara,
cu Marea Neagră. Strâmtoarea reprezintă întâlnirea a două plăci tectonice active care se contrapun la
scară geologică. Bosfor-ul are o lungime de 31,7 km și o lățime ce variază între 650 și 2800 de metri.
Apele sărate ale celor două mări, pe care le unește, au umplut un șanț geologic adânc, născut prin
ruperea, sau compresarea uscatului la începutul erei quaternare. De 4-5 milenii un număr greu de
precizat de seminții i-au traversat apele de pe un continent pe altul, sau de la o mare la alta, în ciuda
curenților violenți ce îl străbat. In lungul strâmtorii adâncimea apelor variază între 36 și 124 de metri,
cea mai mare adâncime fiind atinsă în dreptul localității Arnavatköy, "satul albanez" în limba turcă și
numit odinioară Mega Revna, sat de creștini recunoscut astăzi pentru restaurantele lui pescărești. Aici ca
și în România, la Galați sau Constanța, există obiceiul de "Aruncare a crucii în mare" de Boboteză, obicei
vechi de numai 60 de ani. Navigația prin strâmtoare a fost totdeauna pusă în pericol de curenții foarte
puternici și periculoși care străbat apele la două nivele distincte. Cei din partea superioară a apelor se
îndreptă dinspre Marea Neagră spre Marea Marmara, iar cei de profunzime se scurg invers, cu efect
nefast pentru adâncurile Marea Neagră. Sub adâncimea de 200 de metri, în apele Marea Neagră s-au
acumulat substanțe nocive pentru viața animală. Aceasta a dispărut total datorită aportului de apă mult
mai sărată dinspre bazinul mediteraneean în raport cu apa de suprafață din bazinul pontic, mult
îndulcită de apele Dunării și a altor mari râuri ce vin din câmpia ruso-ucraineană. Pe unele porțiuni ale
șenalului Bosfor-ului, pericolul provocat de curenți este crescut cu mult față de medie. La pericolele
întâmpinate de navigație s-au adăugat în ultimele secole cele datorate construcțiilor militare medievale
și moderne. Un exemplu îl pot oferi cele două mari cetăți construite de turci înainte de
cucerirea Constantinopol-ului, Anadolu Hisar pe malul asiatic și Rumali Hisar pe malul european, în
porțiunea cea mai strâmtă a șenalului, acolo unde între maluri sunt numai 660 de metri. In baza
Convenției de la Montreux, din 1936, apele Bosfor-ului au devenit parte a domeniului internațional și
libere accesului oricăror nave străine. Traficul naval prin strâmtoare este unul dintre cele mai
importante din lume. O statistică din anul 2002 arată că 47.000 de nave au tranzitat strâmtoarea, dintre
care 8.000 au transportat încărcături periculoase, printre care gaze și petrol. In anul 2004 traficul a
crescut la 54.000 de nave. Internaționalizarea strâmtorii și densitatea traficului naval greu a necesitat
obligativitatea folosirii de piloți turci de către navele de mare tonaj. Pe lângă marele trafic naval
internațional, apele strâmtorii sunt înțesate de o puzderie de vase mici turcești folosite la traversări, la
navetele locuitorilor între cartiere, la trafic comercial local și, desigur, la turism.

Legătura rutieră dintre partea europeană și cea asiatică a metropolei se realizează prin două mari poduri
suspendate de dată recentă, cu câte șase benzi de circulație: Podul Bosfor și Podul Fatih Sultan
Mehmed sau Podul Cuceritorului. Pe calea apelor, cartierele de pe cele două continente sunt legate
printr-o mulțime de linii navale de navetă, sau turistice. In prezent este în stare de finalizare un tunel de
legătură pe sub apele strâmtorii, la întâlnirea cu apele Marea Marmara, tunel destinat unei circulații
urbane rapide între cartierele de pe malurile celor două continente. Tunelul poartă numele de
Marmaray[4], va avea o lungime de 13,6 km și va fi dat în folosință în anul 2013. In jur de 1387 de metri
din tunel vor trece pe sub strâmtoare la o adâncime în jur de 61 de metri. Tunelul va avea un traseu lung
pe sub cartierele existente pe malul european al Marea Marmara și pe sub cele de pe malul asiatic, spre
sud. Va traversa pe sub apele marine în dreptul Cornul de Aur, puțin în diagonală spre nord, spre țărmul
aciatic. Odată cu marele proiect Marmaray se vor moderniza circa 60 de km de cale ferată existentă din
preajma capitalei. Noile căi ferate subterane vor fi racordate de o parte și de alta a strâmtorii cu rețeaua
de transport existentă și se vor amenaja patru noi stații: Kaliçesme (acolo unde tunelul va intra în
subsol),Yenikapî, Sirkeci și Usküdar. Tunelul va descongestiona traficul în Istanbul și va permite trecerea
zilnică, de o parte în alta, a circa 2.000.000 de călători. traversarea de la un mal la celălalt va dura 18
minute și 105 minute de la un capăt la altul al tunelului (de la Halkali în partea europeană, la Gebze pe
partea asiatică). Trenurile vor circula la un interval de 2 minute și vor transporta circa 75.000 de calatori
pe oră. Un factor de risc este acela că tunelul urmează pe circa 12 km falia seismică nord-anatoliană și că
există pericolul unor cutremure, a unor tsunami și puternicilor curenți marini. Tunelul a fost proiectat
pentru a face față unui cutremur de 7,5 pe scara Richter.

Marea Marmara

Marea Marmara este un alt element geografic reprezentativ și definitoriu al așezării Istanbul-ului.


Apele Marea Marmara scaldă latura sudică a vechiului Constantinopol, respectiv cartierele europene
apusene. Pe celălalt continent scaldă cartierele asiatice de proveniență mai nouă cu tendință
sudică. Marea Marmara este o mare internă a Turciei fiind cuprinsă numai între teritorii turce. Ea este
situată între sud-estul Europei și Asia Mică, constituind o legătură între Marea Neagră și Marea
Mediterană prin Marea Egee. Ca și strâmtoarea Bosfor este așezată pe triectul faliei seismice nord-
anatoliene, falie responsabilă de numeroase și dramatice seisme de mare putere. Este o mare de mici
dimensiuni, dar bine delimitate. Are o suprafață de 11.500 Kmp și o adfâncime maximă de 1261 metri.
Are o importanță economică majoră pentru Turcia, ea constituind o legătură avantajoasă între
metropola Istanbul și marea zonă industruială din regiunea Izmit. Deasemeni se remarcă drept o mare
deosebit de circulată, cu un trafic dintre cele mai importante din lume, datorită strâmtorilor între care
este cuprinsă. Comunică cu Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor și cu Marea Mediterană prin
strâmtoarea Dardanele, ambele foarte strâmte și strategice. Vechii greci o numeau Propontida (în
greacă Προποντις -ιδος adică Propontis -idos). Numele provine de la termenul pro,
adică înainte și pontos, adică mare. Aceasta deoarece pentru grecii veniți din Marea Egee, această mică
mare se afla înaintea Pontul Euxin. Numele de Marmara provine tot din limba greacă, de la vechiul
termen Marmaros saumarmaron care desemna marmura albă cu granulații, sau cu vinișoare bleu,
marmură foarte abundentă în insula Prokonnesos (nesos - insulă și prokos - căprioaară), denumită mai
târziu Insula Marmara. Numele ei s-a exrins apoi asupra întregii mări.