ROMA

Italia
 ROMA
Roma este capitala Italiei. Situat pe malul fluviului Tibru, orașul are o istorie îndelungată,
fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a
Bisericii Romano-Catolice și a Italiei moderne. Roma are o populație de 2.745.819 persoane.
Aria metropolitană are o populație de 4.355.725 milioane de locuitori. Este capitala regiunii
Lazio și a Provinciei Roma.
Roma este un important centru turistic. Printre monumentele cele mai faimoase se numără
Colosseumul și Columna lui Traian. O enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu
suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Este cel mai mic stat din lume, și
capitala singurei religii care are reprezentanță în Națiunile Unite (ca un stat observator non-
membru).
Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orașul etern”), Limen
Apostolorum („Pragul apostolilor”), la città dei sette colli („Orașul celor șapte coline”) sau,
pur și simplu, l'Urbe („Orașul”), este profund modernă și cosmopolită. Ca unul dintre puținele
orașe mari ale Europei care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial relativ puțin
afectat, centrul Romei rămâne renascentist și baroc în esența sa. Centrul Istoric al Romei este
pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Climă
Roma are o climă tipică de tip mediteranean, ce caracterizează regiunile Italiei
situate pe coasta mediteraneană. Cea mai plăcută climă este din luna aprilie
până în iunie, și de la mijlocul lui septembrie până în octombrie; în
particular, ottobrata (se poate traduce ca „zi frumoasă de octombrie”) sunt
cunoscute ca zile însorite și calde. În luna august, temperatura din miezul zilei
deseori depășește 32 °C; în mod tradițional, multe afaceri se închideau în luna
august și romanii obișnuiau să plece atunci spre stațiunile de vacanță, dar
această tendință începe să dispară și orașul începe să devină complet funcțional
de-a lungul întregii veri, datorită turismului în creștere și schimbării mentalității
de lucru a populației sale. Temperatura maximă în decembrie este în medie de
aproximativ 14 °C.
Istorie
De la fondare la imperiu Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii
Romulus și Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr., și dovezile arheologice sprijină teoria
conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la așezări pastorale pe colina
Palatin, construite în zona viitorului Forum Roman, și care au stat la baza
noului oraș în secolul VIII î.Hr.. Orașul avea să devină capitala
Regatului Roman (condus de o succesiune de șapte regi, conform tradiției), a
Republicii Romane (din 509 î.Hr. - 27 î.Hr., guvernată de Senat), și, în final, a
Imperiului Roman (din 27 î.Hr., condus de un împărat); aceste succese au depins
de cuceririle militare, de dominația economică, precum și de asimilarea selectivă
a civilizațiilor învecinate, în mod notabil, etruscii și vechii greci. În anul 64, în
timpul domniei lui Nero, o mare parte a orașului a fost mistuită de incendiu.
Orașul a fost reconstruit în timpul Flaviilor, dar mai ales în timpul împăraților
Traian, Adrian și Caracalla.
De la fondarea Romei în 753 î.Hr., orașul a rămas neînfrânt din punct
de vedere militar (deși a pierdut câteva bătălii), până în 386 î.Hr., când
Roma a fost ocupată de celți (unul dintre cele trei triburi principale
ale galilor) și, apoi, recuperată de romani în același an. Conform
legendei, galii s-au oferit să returneze Roma populației sale
în schimbul a cinci sute de kilograme de aur, dar romanii au refuzat,
preferând să-și recapete orașul luptând mai degrabă decât să
recunoască o înfrângere. Totuși, în analele Romei se spune că
răscumpărarea a fost plătită și, în timp ce un senator roman a
protestat în fața conducătorului galilor (Brennus), spunând că
greutățile folosite pentru măsurarea răscumpărării nu sunt exacte,
Brennus și-a aruncat sabia peste greutăți și a rostit celebrele cuvinte:
"Vae victis" (vai de cei învinși).
Dominația romană s-a extins asupra majorității Europei și malurilor
Mării Mediterane, în timp ce populația ei depășea un milion de
locuitori. Timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai mare,
mai bogat și mai important din punct de vedere politic oraș al lumii
occidentale, rămânând astfel și când a început declinul imperiului și
împărțirea sa în două, chiar dacă, până la urmă, și-a pierdut statutul
de capitală în detrimentul orașului Milano și, apoi, Ravenna, fiind
depășită ca prestigiu de capitala Imperiului Roman de Răsărit,
Constantinopol.
Căderea imperiului și Evul Mediu
În timpul domniei lui Constantin I, episcopul de Roma a căpătat atât importanță
religioasă, cât și politică, până la urmă ajungând să fie cunoscut drept Papă și
stabilind Roma ca centru al Bisericii Catolice. În urma jefuirii Romei din 410 de
către Alaric I și căderii Imperiului Roman de Apus în 476 d.Hr., Roma a alternat
între Imperiul Bizantin și jafurile barbarilor goți și vandali. Populația orașului a
scăzut la un număr de doar 20.000 de oameni în timpul Evului Mediu Timpuriu,
reducând orașul cândva înfloritor la grupuri de clădiri locuite, dispersate de-a
lungul unor arii extinse de ruine și vegetație. Roma a făcut în mod nominal
parte din Imperiul Bizantin până în 751 d.Hr., când lombarzii au abolit
Exarhatul de Ravenna. În 756 Pepin cel Scurt i-a oferit papei jurisdicție
lumească asupra Romei și zonelor limitrofe, creând astfel Statele Papale.
Roma a rămas capitala Statelor Papale până la anexarea sa de către
Regatul Italiei în 1870; orașul a devenit o destinație a pelerinilor în
timpul Evului Mediu și focar de dispute între papalitate și
Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, începând cu domnia
lui Carol cel Mare, care a fost primul împărat încoronat de papă (
Leon al III-lea) la Roma, de Crăciun, în anul 800. În afară de
perioade scurte ca oraș liber în Evul Mediu, Roma și-a menținut
statutul de capitală papală și „oraș sfânt” timp de secole, chiar și
când papii au fost mutați la Avignon între 1309-1337. Deși nu mai
avea putere politică, precum a dovedit-o brutala prădare a Romei în
1527, orașul a înflorit ca centru cultural și artistic în timpul
Renașterii și Barocului, sub patronajul curții papale.
Secolele XVII-XIX
Populația a crescut din nou, ajungând la 100.000 în
secolul XVII, dar Roma avea să rămână în urma altor capitale
europene în secolele ce au urmat, fiind antrenată în procesul
Contrareformei. Prinsă în tumultul naționalist din
secolul al XIX-lea, câștigându-și și pierzându-și de două ori,
pentru scurt timp, independența, Roma a devenit speranța
principală a unificării italiene, susținută de Regatul Italiei
condus de regele Victor Emanuel al II-lea; după ce
protectoratul francez a fost eliminat în 1870, trupele regale au
năvălit în oraș și Roma a fost declarată capitală a Italiei
unificate în 1871.
Secolul XX
După victoria din Primul Război Mondial, Roma a fost martora
ascensiunii fascismului italian condus de Benito Mussolini, care a
intrat în oraș în 1922, proclamând un nou imperiu și aliind Italia cu
Germania nazistă. A fost o perioadă de creștere rapidă a populației, de
la 212.000 pe timpul unificării la peste 1.000.000, dar această tendință
a fost stopată de Al Doilea Război Mondial, timp în care Roma a fost
afectată de bombardamentele Aliaților și de ocupația nazistă; după
executarea lui Mussolini și sfârșitul conflictului, un referendum din
1946 a abolit monarhia și a decis crearea Republicii Italiene.
Roma a crescut spectaculos după război, fiind una dintre locomotivele
„miracolului economic italian” din timpul reconstrucției și
modernizării postbelice. A devenit un oraș la modă în anii 1950 și
începutul anilor 1960, anii la dolce vita („viața cea dulce”), și o
tendință de creștere a populației a continuat până la mijlocul anilor
1980, când orașul avea peste 2.800.000 de locuitori. După aceea
populația a început să scadă ușor, o parte din populație mutându-se în
împrejurimi; este posibil să fi fost datorită unei scăderi a nivelului de
trai din cauza congestiei din trafic și nivelului poluării. În anii recenți
această tendință a încetat și populația a crescut din nou, mulțumită și
dinamismului cultural și economic al orașului, precum și
fenomenului imigrației.
 Concluzie
Roma a crescut spectaculos după război, fiind una dintre locomotivele
„miracolului economic italian” din timpul reconstrucției și
modernizării postbelice. A devenit un oraș la modă în anii 1950 și
începutul anilor 1960, anii la dolce vita („viața cea dulce”), și o
tendință de creștere a populației a continuat până la mijlocul anilor
1980, când orașul avea peste 2.800.000 de locuitori. După aceea
populația a început să scadă ușor, o parte din populație mutându-se în
împrejurimi; este posibil să fi fost datorită unei scăderi a nivelului de
trai din cauza congestiei din trafic și nivelului poluării. În anii recenți
această tendință a încetat și populația a crescut din nou, mulțumită și
dinamismului cultural și economic al orașului, precum și
fenomenului imigrației.