De la fondarea Romei în 753 î.Hr.

, orașul a rămas neînfrânt din punct de vedere militar (deși a

pierdut câteva bătălii), până în 386 î.Hr., când Roma a fost ocupată de celți (unul dintre cele trei
triburi principale ale galilor) și, apoi, recuperată de romani în același an. Conform legendei, galii s-au
oferit să returneze Roma populației sale în schimbul a cinci sute de kilograme de aur, dar romanii au
refuzat, preferând să-și recapete orașul luptând mai degrabă decât să recunoască o înfrângere.
Totuși, în analele Romei se spune că răscumpărarea a fost plătită și, în timp ce un senator roman a
protestat în fața conducătorului galilor (Brennus), spunând că greutățile folosite pentru măsurarea
răscumpărării nu sunt exacte, Brennus și-a aruncat sabia peste greutăți și a rostit celebrele cuvinte:
"Vae victis" (vai de cei învinși).
Dominația romană s-a extins asupra majorității Europei și malurilor Mării Mediterane, în timp ce
populația ei depășea un milion de locuitori. Timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai
mare, mai bogat și mai important din punct de vedere politic oraș al lumii occidentale, rămânând
astfel și când a început declinul imperiului și împărțirea sa în două, chiar dacă, până la urmă, și-a
pierdut statutul de capitală în detrimentul orașului Milano și, apoi, Ravenna, fiind depășită ca
prestigiu de capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol.

Căderea imperiului și Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

În timpul domniei lui Constantin I, episcopul de Roma a căpătat atât importanță religioasă, cât și
politică, până la urmă ajungând să fie cunoscut drept Papă și stabilind Roma ca centru al Bisericii
Catolice. În urma jefuirii Romei din 410 de către Alaric I și căderii Imperiului Roman de Apus
în 476 d.Hr., Roma a alternat între Imperiul Bizantin și jafurile barbarilor goți și vandali. Populația
orașului a scăzut la un număr de doar 20.000 de oameni în timpul Evului Mediu Timpuriu, reducând
orașul cândva înfloritor la grupuri de clădiri locuite, dispersate de-a lungul unor arii extinse de ruine
și vegetație. Roma a făcut în mod nominal parte din Imperiul Bizantin până în 751 d.Hr.,
când lombarzii au abolit Exarhatul de Ravenna. În 756 Pepin cel Scurt i-a oferit papei jurisdicție
lumească asupra Romei și zonelor limitrofe, creând astfel Statele Papale.
Roma a rămas capitala Statelor Papale până la anexarea sa de către Regatul Italiei în 1870; orașul
a devenit o destinație a pelerinilor în timpul Evului Mediu și focar de dispute între papalitate
și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, începând cu domnia lui Carol cel Mare, care a fost
primul împărat încoronat de papă (Leon al III-lea) la Roma, de Crăciun, în anul 800. În afară de
perioade scurte ca oraș liber în Evul Mediu, Roma și-a menținut statutul de capitală papală și „oraș
sfânt” timp de secole, chiar și când papii au fost mutați la Avignon între 1309-1337. Deși nu mai
avea putere politică, precum a dovedit-o brutala prădare a Romei în 1527, orașul a înflorit ca centru
cultural și artistic în timpul Renașterii și Barocului, sub patronajul curții papale.

Secolele XVII-XIX[modificare | modificare sursă]

Populația a crescut din nou, ajungând la 100.000 în secolul XVII, dar Roma avea să rămână în urma
altor capitale europene în secolele ce au urmat, fiind antrenată în procesul Contrareformei. Prinsă în
tumultul naționalist din secolul al XIX-lea, câștigându-și și pierzându-și de două ori, pentru scurt
timp, independența, Roma a devenit speranța principală a unificării italiene, susținută de Regatul
Italiei condus de regele Victor Emanuel al II-lea; după ce protectoratul francez a fost eliminat
în 1870, trupele regale au năvălit în oraș și Roma a fost declarată capitală a Italiei unificate în 1871.

Secolul XX[modificare | modificare sursă]

După victoria din Primul Război Mondial, Roma a fost martora ascensiunii fascismului italian condus
de Benito Mussolini, care a intrat în oraș în 1922, proclamând un nou imperiu și aliind Italia
cu Germania nazistă. A fost o perioadă de creștere rapidă a populației, de la 212.000 pe timpul
unificării la peste 1.000.000, dar această tendință a fost stopată de Al Doilea Război Mondial, timp în
care Roma a fost afectată de bombardamentele Aliaților și de ocupația nazistă; după executarea lui
Mussolini și sfârșitul conflictului, un referendum din 1946 a abolit monarhia și a decis
crearea Republicii Italiene.
Roma a crescut spectaculos după război, fiind una dintre locomotivele „miracolului economic italian”
din timpul reconstrucției și modernizării postbelice. A devenit un oraș la modă în anii 1950 și
începutul anilor 1960, anii la dolce vita („viața cea dulce”), și o tendință de creștere a populației a
continuat până la mijlocul anilor 1980, când orașul avea peste 2.800.000 de locuitori. După aceea
populația a început să scadă ușor, o parte din populație mutându-se în împrejurimi; este posibil să fi
fost datorită unei scăderi a nivelului de trai din cauza congestiei din trafic și nivelului poluării. În anii
recenți această tendință a încetat și populația a crescut din nou, mulțumită și dinamismului cultural și
economic al orașului, precum și fenomenului imigrației.