Elveția 

(în germană Schweiz[a] ˈʃvaɪts; în franceză Suisse sɥis(ə); în italiană Svizzera ˈzvit͡sːɛra;

în retoromană Svizra ˈʒviːtsrɐ sau ˈʒviːtsʁːɐ), denumită complet Confederația
Elvețiană (în latină Confoederatio Helvetica, de unde și abrevierea CH), este o republică
federală formată din 26 de cantoane autonome. Consiliul Federal și Adunarea Federală
(parlamentul)[12] au sediul la Berna. Țara se situează în partea de vest a Europei Centrale,[b] unde se
învecinează cu Germania la nord, cu Franța la vest, cu Italia la sud, și cu Austria și Liechtenstein la
est.
Elveția nu are ieșire la mare și este împărțită între Munții Alpi, Platoul Elvețian și Munții Jura,
întinzându-se pe o suprafață de 41.285 km². Deși Alpii ocupă cea mai mare parte a teritoriului,
populația elvețiană de aproximativ 8 milioane de persoane este concentrată mai ales în zona
Platoului, unde se află marile orașe. Între aceste orașe se numără orașele globale și centrele
economice Zürich și Geneva.
Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai fost în stare de război
din 1815 — și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002. Ea urmărește, însă, o politică externă activă
și este frecvent implicată în procesele de pace din toată lumea.[13] Elveția este și locul unde s-a
născut Crucea Roșie și este sediul mai multor organizații internaționale, inclusiv al doilea birou al
ONU din lume ca mărime. La nivel european, este membru fondator al Asociației Europene a
Liberului Schimb și face parte din Spațiul Schengen – deși nu este membră a Uniunii Europene, și
nici a Spațiului Economic European.
Elveția este una dintre cele mai bogate țări din lume după PIB pe cap de locuitor, și are cea mai
mare bogăție pe cap de persoană adultă (în termeni de bunuri financiare și nefinanciare) din toate
țările lumii.[14][15] Zürich și Geneva au fost clasate pe locurile doi, respectiv opt în clasamentul calității
vieții.[16] Țara este pe locul al 19-lea în lume ca PNB și pe locul treizeci și șase după paritatea puterii
de cumpărare. Este al douăzecilea cel mai mare exportator și al optsprezecelea cel mai mare
importator de bunuri.
Elveția cuprinde trei mari regiuni lingvistice și culturale: germană, franceză, și italiană, la care se mai
adaugă văile vorbitoare de retoromană. De aceea, elvețienii, deși predominant germanofoni, nu
formează o națiune în sensul unei identități etnice și culturale. Sentimentul de apartenență la o țară
comună se bazează pe un fundal istoric, pe valori comune (federalismul și democrația directă)[17] și
pe simbolistica alpină.[18] Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291,
când se sărbătorește ziua națională.

Numele[modificare | modificare sursă]
Denumirea în limba română provine din cea latinească, de Helvetia, asociată termenului neolatin
de Confederatio Helvetica.
Termenul folosit în limbile locale provine de la termenul alemanic Schwiizer, utilizat pentru a-i
denumi pe locuitorii din Schwyz și din teritoriul asociat, unul dintre cantoanele din Waldstätten, care
a format nucleul Vechii Confederații Elvețiene. Numele a apărut ca exonim, fiind aplicat pars pro
toto soldaților confederației. Elvețienii au început ei înșiși să folosească acest nume după Războiul
Suab din 1499, alături de termenii confederați, Eidgenossen, utilizați încă din secolul al XIV-lea.