Sunteți pe pagina 1din 7

Descoperă Elveția!

Teritoriul actual al Elvetiei, populat din timpuri stravechi de triburile germanice ale helvetilor, a
fost integrat in secolul al XI-lea in imperiul romano-german. Elvetia cuprinde trei mari regiuni
lingvistice si culturale: germana, franceza, si italiana, la care se mai adauga vaile vorbitoare de
retoromana. De aceea, elvetienii, desi predominant germanofoni, nu formeaza o natiune in sensul
unei identitati etnice si culturale. Sentimentul de apartenenta la o tara comuna se bazeaza pe un
fundal istoric, pe valori comune (federalismul si democratia directa) si pe simbolistica alpina
infiintarea Confederatiei Elvetiene este datata prin traditie la 1 august 1291, cand se sarbatoreste
si ziua nationala.
Elveția reprezintă Europa în miniatură, concentrînd toate contrastele existente pe continent și
oferind o mare diversitate de atracții turistice atît naturale cît și construite de oameni. Avînd în
vedere că suprafața țării nu este foarte mare iar sistemele de transport sunt foarte bine puse
la punct, toate obiectivele sunt ușor accesibile pentru turiști.Este cunoscută în lumea
întreagă pentru sistemul său bancar, faimoasele sale ceasuri, lacurile, ciocolata și minunatele
peisaje naturale.
Tara se situeaza in partea de vest a Europei Centrale, unde se invecineaza cu Germania la nord,
cu Franta la vest, cu Italia la sud, si cu Austria si Liechtenstein la est. Chiar daca este o destinatie
de vacanta scumpa, Elvetia poate fi totusi o alegere inspirata atunci cand iti doresti sa descoperi
frumoasele ei orase sau minunatele statiuni montane. Cele 26 de cantoane (este supranumita si
Tara Cantoanelor) si cele 4 limbi nationale (germana, italiana, franceza romansch), fac din
Elvetia un exemplu de trai echilibrat si armonios. Recunoscuta in lume pentru ceasuri, sectorul
bancar sau ciocolata delicioasa, Elvetia este totusi o tara cu mult mai multe atractii de vizitat.
Economie
Economia Elveției cunoaște o frumoasă dezvoltare datorită: 1. Serviciile financiar-bancare foarte
dezvoltate și puternic implementate.
2. Turism dezvoltat.
3. Producția de brânzeturi.
4. Creșterea animalelor: cornute, porcine, păsări.
5. Industria de utilaje și mașini, de macanică fină, textilă.
6. Aproximativ 28% din suprafața țării este acoperită de terenuri agricole (culturi de cartof,
sfeclă de zahăr, orz, ovăz și viță de vie)
Orasele ei frumoase sunt pline de cladiri frumoase si strazi cu localnici eleganti (nu chiar oricine
isi permite sa traiasca aici), magazine luxoase , dar si foarte multe sedii de mari companii sau
institutii europene. Cele mai mari orase sunt Zurich si Geneva, Berna – capitala,, dar si celelate
orasele mai mici sunt numai bune de descoperit.
Turism natural / antropic
La capitolul Turism natural, întîlnim elemente generate de natură în Elveția precum: a)forme
pitoresti de relief
b)lacurile naturale
c)rauri si in special malurile acestora
d)vai pitoresti si vai cu chei
e)defilee,cascade,pesteri
f)paduri,poieni
g)rezervatii naturale si monumente ale naturii
h)clima prin temperatura aerului a apei,precipitatii,durata de stralucire a soarelui 
i)fauna(fond cinegetic,piscicol).
Teritoriul este împărţit în trei mari zone: Munţii Jura, Mitteland şi Munţii Alpi. Pe teritoriul
Elvetiei se regasesc 208 de munti. Este o regiune colinară şi de podişuri (alt. medie de 580 m),
fragmentată de numeroase văi străbătute de râuri. Peisajul montan este “condimentat” cu
frumoase lacuri, peste 1.500 de lacuri.
Clima Elveţiei este în general temperată, dar poate varia mult de la un loc la altul, temperatura
poate varia între 13 şi 22 de grade. 
Peisajul variat oferă condiţii ideale pentru specii diverse de animale.
Cele mai frumoase zone le voi prezenta mai apoi.
Iar la capitolul turism antropic, Elveția ne bucură cu: a)obiective culturale 
b)obiective istoricec).obiective etnografice si folclorice
d)obiective artistice
e)obiective stiintifice
f)manifestari culturale
g)manifestari sportive
h)manifestari artisticei).manifestari si obiective economice 
j)asezari urbane si rurale
k)lucrari de arta,hidrotehnice si de comunicatie.
Printre manifestările culturale întîlnim și , „Zilele Culturii Române” la Berna. Timp de cinci zile,
o serie de scene şi spații de prestigiu ale capitalei Elveţiei vor găzdui expoziţii, concerte, proiecţii
de filme artistice şi documentare, lecturi literare şi reprezentaţii teatrale, în interpretarea unor
nume sonore ale muzicii, literaturii, filmului şi teatrului românesc.
Elveţia găzduieşte multe festivaluri de film, fiecare mare oraş se mândreşte cu o Kunsthaus –
galerie de artă, iar muzica şi dansul (modern sau popular) sunt bine văzute. În muzica lor
populară se folosesc multe instrumente cunoscute şi la noi precum acordeonul sau fluierul, dar au
şi solişti sau coruri. Costumele populare sunt spectaculoase ca şi o parte din obiceiurile vechi
păstrate până azi. Această ţară a produs câteva forme de artă extrem de inovativă în ultimii 100
de ani. Dintre scriitori, mai cunoscuţi sunt Herman Hesse şi Max Frisch.
Transport
La capitolul transport Elveția nici aici nu o duce rău. Transportul in comun in orase este foarte
bine pus la punct, si cu siguranta mult mai ieftin decat taxiul (printre cele mai scumpe din lume),
asa ca daca vreti sa economisiti bani mergeti pe jos sau cu autobuzul. Apa de la fantanile publice,
este foarte buna si curata, deci nu irositi banii pe apa imbuteliata de la magazin. Transportul
public: include autobuze, iar în unele orașe - tramvaie (Zurich, Geneva), troleibuze, funicule. La
cele mai îndepărtate așezări se poate ajunge la “poştal” autobuze (circulă strict în program). Nu
puteți cumpăra un bilet direct în autobuz sau tramvai - la fiecare oprire veți găsi automatele care
acceptă monede și carduri speciale pentru plată (se vând și la chioșcuri). Vă rugăm să rețineți că
există amenzi decente pentru clandestine. Feroviar: trenurile către marile orașe elvețiene pleacă
aproape în fiecare oră. Dacă cumpărați bilete dus-întors, puteți beneficia de o reducere de 10%.
În plus, sunt oferite reduceri semnificative pentru cei care achiziționează bilete în avans. Este
demn de remarcat faptul că puteți utiliza serviciile trenurilor regionale, de mare viteză și
panoramice. Dacă aveți de gând să vă deplasați activ în țară, ar trebui să cumpărați un permis
elvețian - acesta vă va oferi posibilitatea de a călători în Elveția cu trenul, autobuzul, vaporul
timp de 4, 8, 15, 22 de zile, mergeți liber la muzee, participați la excursii cu reducere, de
exemplu spre vârfurile de munte.
Este costisitor închirierea unei mașini, dar și parcarea pentru mașină ar deveni o problemă. Spre
exemplu pentru a vizita Berna cu mașina, parcarea pe o întreagă zi costă undeva pe la 24CHF
(~24$) sau chiar mai mult. Unde mai pui faptul că acestea sunt de regulă la intrarea în oraș, iar
de acolo trebuie să iei un mijloc de transport în comun. Accesul mașinilor în multe orașe este
interzis.
O modalitate foarte populară în Elveția de a te deplasa este folosirea Swiss Travel Pass-ului.
Swiss Pass-ul îți oferă acces la mijloacele de transport în comun: trenuri, autobuze, vaporașe. Îți
permite accesul liber sau cu reducere la muzee sau alte atracții turistice din țară. Swiss Pass-ul
este indicat în situațiile în care vrei să călătorești dintr-o zonă în alta fără să ai grija locurilor de
parcare, sau atunci când vrei să vizitezi marile orașe.
Un abonament pentru 4 zile, transport la clasa a 2-a, ar fi costat 270 CHF, adică 240€/persoană
(480€ pentru amândoi)
Top 5 OBIECTIVE TURISTICE
Centrul vechi istoric din Berna (1983)- este cea mai atractivă zonă a capitalei Elveţiei. Aspectul
medieval a fost păstrat cu grijă atât de autorităţi cât şi de specialităţi, restaurările fiind făcute de
fiecare dată conform cu arhitectura originală. Labirintul de clădiri datând din epoca Renaşterii
este îmbogăţit cu turnuri, fântâni frumos decorate, poduri şi trotuare acoperite de arcade. O
caracteristică a caselor de aici o reprezintă folosire la construcţii, pe lângă lemn, a pietrei şi
gresiei.
Manastirea benedictina Sf.Ioan din Val Müstair (1983) Este una din construcțiile considerate
monumente ale umanității fiind înscrisă în anul 1983 pe lista patrimoniului cultural
mondial UNESCO.
Gradina Zoologica din Zurich (Zoologischer Garten)- Expertii in calatorii sustin faptul ca
Gradina Zoologica din Zurich este una dintre gradinile zoologice de top din toata Europa. Intinsa
peste Kreis 6, aceasta gradina zoo detine mai mult de 2000 de animale, asezate intr-o serie de
zone geografice, cum ar fi Eurasien (euroasiatica), Sudamerika (America de Sud), Africa si
Masoala Regenwald. Aici vei putea descoperi, de asemenea, un Zoolino, adica o gradina
zoologica pentru copii.
Cele trei cetati din Bellinzona (2000) Bellinzona este orașul celor trei castele - Castelgrande,
Montebello și Sasso Corbaro Dincolo de aceste castele și de zidurile de apărare ale orașului,
Bellinzona are un centru frumos, cu piețe spațioase, cu biserici de diverse confesiuni și cu o
atmosferă cosmopolită.
Jungfrau-Aletsch-Bietschhorn este o regiune cu suprafața de 824 km² care a fost declarată
patrimoniu mondial UNESCO; regiunea se află în Alpii Bernezi, pe teritoriul
cantoanelor Berna și Wallis din Elveția.
Formele de Turism
In Elvetia puteti merge pentru mai multe tipuri de turism: iarna la schi, daca sunteti pasionati si
va permite buznarul (se stie ca sunt printre cele mai exclusiviste statiuni de schi din lume),
primavara si vara cand totul este verde si temperatura calduroasa puteti face o vacanta de
descoperire a tarii cu masina, peisajele fiind spectaculoase de-a dreptul, sau in tot restul anului
intr-un city break (sunt curse regulate cu avionul ) cultural sau de shoping de lux 
Hoteluri
Ca și cazare, in functie de bugetul alocat puteti alege dintre hoteluri si resorturi de lux,
apartamente, pensiuni iar daca sunteti amatori de dormit la inaltime, gasiti si cabane pe varfurile
inalte.
 Camera Royal Penthouse Suite, se află în hotelul President Wilson şi este situată pe malul
lacului Geneva, din Elveţia. O săptămână petrecută în această cameră de lux va costa 455 de mii
de dolari. Din aceşti bani îţi poţi cumpăra cu uşurinţă o casă sau un apartament de lux cu două
camere. În pofida acestui lucru, doritorii de a-şi petrece timpul în această cameră sunt foarte
mulţi, de aceea este necesară rezervarea din timp.
Imobilele din Elveția sunt destul de scumpe, iar acest lucru se aplică atât pentru cumpărare, cât și
pentru închiriere. Cu toate acestea, mulți doresc să-și obțină propria locuință aici. Dacă aveți o
astfel de oportunitate, nu numai că veți obține o mulțime de beneficii, ci și investiți profitabil. Cu
toate acestea, disponibilitatea finanțelor nu este o garanție că veți putea cumpăra o casă în
Elveția, deoarece cererea depășește cu mult oferta disponibilă. Prin urmare, țara are restricții la
achiziționarea de bunuri imobiliare de către străini.
O caracteristică importantă a pieței imobiliare este stabilitatea prețurilor: nu există salturi
puternice. Costul locuinței depinde direct de orașul în care se află, precum și de canton.
Stațiunile imobiliare sunt cele mai căutate în rândul cetățenilor CSI.
În ceea ce privește închirierea, puteți închiria nu doar un apartament, ci și o vilă, casă de țară sau
cabană. Singura intrebare este pretul. În medie, te va costa de la 1340 €. Nu există limite
superioare pentru costul chiriei. Închirierea obișnuită a unui apartament cu trei camere în orașul
de mijloc al Elveției va costa între 625 și 1160 €.
BUCATARIA
Bucataria traditionala elvetiana are mai multe aspecte. Desi unele feluri de mancare, cum ar fi
fondue, raclette sau rosti sunt omniprezente in toata tara, fiecare regiune si-a dezvoltat
mancarurile sale specifice conform diferentelor de clima si limba. Bucataria traditionala
elvetiana utilizeaza ingrediente similare celor din alte tari europene, precum si produse lactate si
branzeturi specifice, cum ar fi Gruyere sau Emmental, produse in vaile Gruyeres si Emmental. O
alta descoperire a fost inventarea ciocolatei cu lapte in 1875 de catre Daniel Peter. Elvetienii sunt
cei mai mari consumatori de ciocolata din lume. Vinul este cea mai populara bautura alcoolica in
Elvetia, tara cunoscuta pentru varietatea de soiuri de struguri, data de marea varietate de tipuri de
areale viticole, cu combinatii specifice de tipuri de sol, aer, altitudine si lumina. Vinurile
elvetiene se produc in principal in Valais, Vaud (Lavaux), Geneva si Ticino, majoritare (cu
putin) fiind vinurile albe. Au existat podgorii in Elvetia de astazi inca din epoca romana, desi se
pot gasi unele urme de origine si mai veche. Cele mai raspandite soiuri cultivate sunt Chasselas
(denumit Fendant in Valais) si Pinot Noir. Merlot este principalul soi produs in Ticino. Numarul
de restaurante este ridicat, in special in vestul tarii.
Restaurante
Legat de mancare, veti gasi pentru toate gusturile si buzunarele, de la restaurante de lux cu stele
Michelin, restaurante normale cu un raport bun pret/calitate/cantitate, cafenele mici si boeme sau
nelipsitele lanturi de fast food.
Elveția gastronomică nu este doar brânză și ciocolată în sensul lor cel mai divers, ci și multe alte
momente plăcute pe care republica munților le arată admiratorilor săi. Afacător și oarecum
zgârcit cu emoții în timpul zilei și seara, țara se oferă să schimbe un costum strict la un pullover
confortabil și să se alăture sute de suferinzi pentru a petrece o seară în restaurante din Elveția.
Mai mult, poți alege tot ceea ce îți dorește sufletul: de la nuanțele interioare până la soiul de vin
în care sunt înfățișați renumii rinichi de vițel din Zurich.
Cel mai bun restaurant din lume se află în Elveţia noarea de a ocupa primul loc în acest palmares
revine restaurantului Hotel de Ville din Crissier, Elveţia, cu trei stele Michelin, condus de cheful
franco-elveţian Benoît Violier, în vârstă de 44 de ani.
Aproape fiecare restaurant din Elveția oferă un prânz complet în timpul zilei, care include câteva
preparate din „meniul zilei”. O astfel de masă va economisi câțiva franci pentru alte nevoi.
Multe unități, mai ales departe de traseele de drumeție, funcționează o perioadă destul de
limitată. Acestea se pot deschide nu mai devreme de 11 ore, iar la nouă seara - aruncă deja
semnul „Închidere”.
Prețul mediu al unei mâncăruri cu carne fierbinte într-un restaurant cu statut în Elveția este de
aproximativ 25-30 de franci elvețieni. Pentru comparație, aproximativ același cost pentru a
cumpăra un permis de adulți nelimitat timp de trei zile. De două ori mai ieftin este carnea sau
peștele cu o farfurie la o sală de alimente într-un supermarket sau la prânz la McDonalds. Totuși,
ultima instituție nu va adăuga respect călătorului curios, nici măcar în ochii săi.
În cafenelele stradale și în restaurantele din Elveția, puteți cumpăra întotdeauna o felie de pizza
pentru a lua sau un hamburger. Preț de emisiune - până la 10 franci. Trebuie remarcat faptul că
prețurile în diferite orașe diferă semnificativ, iar diferența dintre Zug și Geneva poate fi destul de
vizibilă.
Elvetienii produc si consuma multa ciocolata.Desi Elvetia este cunoscuta la nivel international
pentru ciocolata sa de inalta calitate. Insa nu multi cunosc, ca anual se produc in jur de 180.000
de tone de ciocolata si se consuma relativ 11 kg de ciocolata de persoana.
Dezavantajele țării:
 Preturi foarte mari pentru absolut orice.
 Anumite dificultăți pentru imigranți în găsirea unui loc de muncă.
 Probleme lingvistice, Elveția fiind o țara multilingvă.
 Procesul dificil de adaptare la realitatea elvețiană.
 Locuințe scumpe și dificultatea de a găsi un apartament sau o casă.
 Este greu să găsești prieteni dintre localnici.
 Uneori apar manifestări de rasism față de străini.
 Serviciul de înaltă calitate nu este întotdeauna oferit, mai ales în cafenele și restaurant
 O altă dificultate, chiarpentru localnici este că nimeni nu este interesat de diplomele
interne aici. Va trebui să le confirmați sau să le reinstruiți
Elvetia este cea mai fericita tara din lume - Elvetia se clasează in mod constant printre cele
mai fericite tari din lume in rapoartele globale. Este una dintre cele mai locuibile tari din lume in
chestiuni precum conditiile de viata, bunastarea, ordinea, sistemul de sanatate si drepturile
omului.

S-ar putea să vă placă și