Sunteți pe pagina 1din 6

Patrimoniul cultural imaterial

Haja Evelina, cl. a VI-a A


• Elveția , este o republică federală formată din 26 de cantoane autonome.
Consiliul Federal (guvernul) și Adunarea Federală (parlamentul) au sediul
la Berna. Țara se situează în partea de vest a Europei Centrale, unde se
învecinează cu Germania la nord, cu Franța la vest, cu Italia la sud, și
cu Austria și Liechtenstein la est.
• Elveția nu are ieșire la mare și este împărțită între Munții Alpi, Platoul
Elvețian și Munții Jura, întinzându-se pe o suprafață de 41.285 km². Deși Alpii
ocupă cea mai mare parte a teritoriului, populația elvețiană de aproximativ 8
milioane de persoane este concentrată mai ales în zona Platoului, unde se află
marile orașe. Între aceste orașe se numără orașele globale și centrele
economice Zürich și Geneva.
• Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai
fost în stare de război din 1815 — și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002. Ea
urmărește, însă, o politică externă activă și este frecvent implicată în procesele
de pace din toată lumea.[5] Elveția este și locul unde s-a născut Crucea Roșie și
este sediul mai multor organizații internaționale, inclusiv al doilea birou al ONU
din lume ca mărime. La nivel european, este membru fondator al Asociației
Europene a Liberului Schimb și face parte din Spațiul Schengen – deși nu este
membră a Uniunii Europene, și nici a Spațiului Economic European.
• Elveția este una dintre cele mai bogate țări din lume după locuitor, și are cea
mai mare bogăție pe cap de persoană adultă (în termeni de bunuri financiare și
nefinanciare) din toate țările lumii. Zürich și Geneva au fost clasate pe locurile
doi, respectiv opt în clasamentul calității vieții. Țara este pe locul al 19-lea în
lume ca PNB și pe locul treizeci și șase după paritatea puterii de cumpărare.
Este al douăzecilea cel mai mare exportator și al optsprezecelea cel mai mare
importator de bunuri.
• Elveția cuprinde trei mari regiuni lingvistice și culturale: germană, franceză, și
italiană, la care se mai adaugă văile vorbitoare de retoromană. De aceea,
elvețienii, deși predominant germanofoni, nu formează o națiune în sensul unei
identități etnice și culturale. Sentimentul de apartenență la o țară comună se
bazează pe un fundal istoric, pe valori comune (federalismul și democrația
directă) și pe simbolistica alpină. Înființarea Confederației Elvețiene este datată
prin tradiție la 1 august 1291, când se sărbătorește și ziua națională.
• Bucataria traditionala elvetiana are mai multe aspecte. Desi
unele feluri de mancare, cum ar fi fondue, raclette sau rosti sunt
omniprezente in toata tara, fiecare regiune si-a dezvoltat
mancarurile sale specifice conform diferentelor de clima si
limba. Bucataria traditionala elvetiana utilizeaza ingrediente
similare celor din alte tari europene, precum si produse lactate si
branzeturi specifice, cum ar fi Gruyere sau Emmental, produse in
vaile Gruyeres si Emmental. Numarul de restaurante este ridicat,
in special in vestul tarii. Ciocolata s-a fabricat in Elvetia inca din
secolul al XVIII-lea, dar si-a castigat reputatia la sfarsitul secolului
al XIX-lea, cu inventarea tehnicilor de consaj si cristalizare care
au permis producerea ei la o calitate superioara. O alta
descoperire a fost inventarea ciocolatei cu lapte in 1875 de catre
Daniel Peter. Elvetienii sunt cei mai mari consumatori de
ciocolata din lume. Vinul este cea mai populara bautura alcoolica
in Elvetia, tara cunoscuta pentru varietatea de soiuri de struguri,
data de marea varietate de tipuri de areale viticole, cu
combinatii specifice de tipuri de sol, aer, altitudine si lumina.
Vinurile elvetiene se produc in principal in Valais, Vaud (Lavaux),
Geneva si Ticino, majoritare (cu putin) fiind vinurile albe. Au
existat podgorii in Elvetia de astazi inca din epoca romana, desi
se pot gasi unele urme de origine si mai veche. Cele mai
raspandite soiuri cultivate sunt Chasselas (denumit Fendant in
Valais) si Pinot Noir. Merlot este principalul soi produs in Ticino.
• Hainele tradiționale elvețiene sunt versatile și variază de la
canton la canton, fie diferind ușor sau foarte mult.
Costumul național al națiunii se referă, de fapt, la rochiile
purtate tradițional de către țărani, deoarece purtau haine
specifice regiunii. Aristocrația elvețiană, totuși, purta
costume care nu diferă semnificativ de cele nobile ale
națiunilor vecine. Costumul tradițional pentru bărbați
elvețieni a fost destul de simplu și obișnuit în majoritatea
părților țării. Pantalonii din piele sunt favorizați de bărbații
care trăiesc în regiunile muntoase, deoarece facilitează
mișcările în timpul drumețiilor, alpinismului, vânătorii etc.
Bărbații din zonele joase poartă cămăși cu jachete cu
mâneci lungi, pantaloni scurți sau pantaloni cu ciorapi sau
ciorapi de lână și un căști de cap. Costumul tradițional
pentru femeile elvețiene este foarte feminin, cu rochii
colorate, cu mâneci înfundate. Aspectul este completat de
capacele elaborate, șorțurile dantelate, capacele și pungile
brodate. Un alt stil implică un corset cu o fustă lungă și un
șorț. Bijuterii vibrante și la modă însoțesc asemenea rochii.
• Elveția a produs compozitori renumiți precum Frank
Martin, Arthur Honegger și Othmar Schoeck. Un alt
muzician și compozitor din națiune, Andreas
Vollenweider, a fost recunoscut la nivel internațional cu
premii Grammy pentru talentul său în muzica harpului.
Festivalurile Lucerne și Verbier, organizate în Elveția,
sărbătoresc muzica clasică internațională. Festivalul de
Jazz de la Montreux este, de asemenea, un alt festival
de muzică celebru organizat în țară. Eluveitie este o
trupă elvețiană de folclor care a câștigat recunoașterea
internațională.
• În trecut, dansul public în Elveția a fost permis numai la
ocazii speciale. Cu toate acestea, după cel de-al doilea
război mondial, regulile s-au schimbat drastic, iar
dansul a devenit o activitate populară de agrement în
Elveția. Dansurile tradiționale, cum ar fi valsul,
foxtrotul, polka, sunt populare printre elvețieni și sunt
stiluri de dans moderne, cum ar fi breakdance, salsa și
rock-roll. Asociațiile Trachtenvereine ajută la păstrarea
dansurilor populare ale țării și realizează astfel de
dansuri în timpul festivalurilor folclorice și al altor
evenimente culturale.
• Deoarece Elveția nu are o limbă națională dominantă, majoritatea
literaturii în țară sunt scrise în franceză, germană, romansch sau
italiană. Romancierul Robert Walser, romancierul și scriitorul de
călătorie Annemarie Schwarzenbach, dramaturgul și romancierul
Friedrich Dürrenmatt și Max Frisch, eseistul Peter Bichsel sunt unii
dintre cei mai renumiți scriitori elvețieni. Carl Spitteler și Hermann
Hesse din Elveția au câștigat Premiul Nobel pentru literatură în 1919
și, respectiv, 1946.
• Scena artelor vizuale din Elveția a fost influențată în mod semnificativ
de protestantism în secolul 16. Artiștii elvețieni de renume
internațional includ artistul de spălare cu cerneală și artistul de apă
Samuel Hieronymus Grimm, Alberto Giacometti, sculptorul Jean
Tinguely, care a produs sculpturi în mișcare făcute din resturi, pictorul
Paul Klee și alții. Mișcarea Dada a provenit, de asemenea, din țară în
secolul 20. Țara găzduiește o serie de muzee de artă cu un volum
considerabil de colecții de artă.
• Chip sculptură este o formă de artizanat popular din Elveția și este
folosit pentru decorarea obiecte de uz cotidian. Decuparea lemnului
este adesea folosită pentru a spori frumusețea caselor din țară.
Figurinele pentru decorațiuni interioare sunt, de asemenea, create de
sculptură în lemn. Broderia elvețiană este, de asemenea, renumită și
este adesea folosită pentru a decora articolele de îmbrăcăminte
tradiționale purtate în țară. Watch-making este o industrie mare în
țară, iar ceasurile elvețiene sunt celebre în întreaga lume, iar marile
mărci de ceasuri elvețiene vând ceasuri care costă o avere.

S-ar putea să vă placă și