MODULUL 6

Cursul nr.10

1. Principiul al doilea al termodinamicii

Stabileşte criteriile de proces natural (de tendinţă naturală) şi de stare de echilibru

ale sistemelor, bazat pe observaţii experimentale.Deoarece rezultă din date
experimentale, principiul II se poate enunţa în foarte multe moduri echivalente între ele.

Primul principiu a fost enunţat de Carnot ( 1824 ):

„ Eficienţa maşinii termice care funcţionează între temperaturile T2, T1:

a). nu depinde de substanţa care urmează ciclul de transformări ci numai de

temperaturile T2, T1 şi

b). valoarea eficienţei maxime η corespunde unei maşini perfecte care urmează
ciclul Carnot:

W T2  T1
 (1)
Q2 T2

Rezultă că dintre toate maşinile termice imaginate, care funcţionează între cele
două limite de temperaturi T2, T1; maşina Carnot are randament maxim ’’
În figura 1 se prezintă ciclurile Carnot pentru o maşină perfectă ( curba continuă ) şi
o maşină reală ( imperfectă ), curba întreruptă.

1
 Se observă:

T2 ( sursă ) > T2 ( sistem ) şi T1 ( sistem ) > T1( sursă )

W real
 suprafaţa haşurată < W maşina perfectă

Imperfecţiunea se datoreşte unui contact termic imperfect şi un timp prea scurt

pentru atingerea echilibrului termic între sursă şi sistem.
Ecuaţia ( 1 ) arată că deşi W  Q pentru un ciclu de transformări, ele nu sunt
echivalente din punct de vedere al naturii transformării.
În timp ce W se poate transforma direct în orice forme de energie, numai o
fracţiune η Q2 din căldura schimbată la sursa caldă a maşinii termice se transformă în
lucru mecanic W pe când fracţiunea 1   Q 2 trece la sursa rece ca atare.

Observaţie:

Trebuie remarcat că teorema lui Carnot a fost stabilită înaintea enunţării

principiului I; Carnot a avut însă intuiţia valabilităţii principiului I.

2.Teorema lui Clausius pentru un ciclu de transformări.

Entropia

În figura 2 este prezentat un ciclu oarecare reversibil, care este descompus în cicluri
elementare Carnot.

2
 Prin generalizarea teoremei lui Carnot →

Q1 Q 2
 0 (2)
T1 T2
n
Qi
Şi anume: T
i 1
0 (3)
i

respectiv pentru o transformare continuă:

Q rev
 T
0 (4)
Se introduce expresia:
1
dS  Q rev (5)
T

care arată că raportul dintre cantitatea de căldură schimbată cvasistatic într-o

transformare infinitezimală şi temperatura la care decurge schimbul, este o diferenţială
totală exactă, ce defineşte o funcţie de stare S numită entropie, caracteristică
principiului II.
Pentru o variaţie finită:
2
Q rev
S 2  S1  S   (6)
1
T

Dacă reprezentăm ciclul Carnot într-o diagramă T-S ( entropică ) se obţine:

În care :

W   TdS  Q 2  Q1  T2 S T1 S  S  T (7)

Variaţiile de entropie ΔS nu se măsoară direct printr-un instrument special, ci se

determină prin calcul din cele două mărimi măsurate, căldura şi temperatura.
3
 În cazul general al unui ciclu oarecare prin generalizarea teoremei lui Carnot se
obţine teorema lui Clausius.

Q
 T
0 (8)
deoarece
Q1  Q2 T2  T1
  (9)
Q2 T2

în care inegalitatea este valabilă pentru ciclul ireversibil, iar egalitatea este valabilă
pentru ciclul reversibil cu Q rev .
Se consideră procesul A → B cvasistatic ( reversibil ) şi procesul imaginat A→B
( ireversibil ) punctat.

Conform teoremei lui Clausius:

Q
B
Q Q rev
A

T  A T  B T  0 (10)

B
Q  A Qrev B Qrev B 
sau A T    B T  A T A dS S B  S A  (11)

B
Q
deci S  
A
T
(12)

Dacă procesul este adiabatic:

S  0 (13)

4
 „ Într-un sistem izolat adiabatic entropia creşte în procesele spontane şi rămâne
constantă în procesele cvasistatice. “

Aplicarea ecuaţiei (13) pentru ansamblul ( sistem + mediu ) duce la relaţia:

S   Ssitem  S mediu   0 (14)

3.Calculul entropiei

Q rev
S  (15)
T

TdS  Q rev  Q (16)

1). Proces izoterm - izobar ( tranziţie de fază ):

2
Qrev 1 2 H
S  S 2  S 1     Qrev  (17)
1
T T1 T

( Qp,T = ΔH )- tranziţie de fază (18)

2). Proces izochor - izoterm reversibil:

U
S  (19)
T

( QV,T = ΔU ) (20)

3). Proces izobar reversibil:

C p dT
Q p  dH  C p dT  dS  (21)
T

2
C p dT
Şi S  
1
T
(22)

Dacă : Cp = a + bT + cT2 + . (23)

T2 c 2 2
Rezultă : S  a ln  b(T2  T1 )  (T2  T1 )  ... (24)
T1 2

5
 4). Proces izocor reversibil:

dU C V dT
S   (25)
T T

2
C V dT
S  
1
T
(26)

5). Pentru un proces oarecare reversibil:

Qrev dU  pdV dH  Vdp

dS    (27)
T T T
În cazul gazului perfect :

dU  C V dT (28)

dH  C p dT (29)

pV = RT -pentru 1 mol de gaz perfect (30)

P R
 (31)
T V
V R
şi  (32)
T P

dT dT
şi S  C V
T
 R ln V  S '   C p
T
 R ln p  S " (33)

S’, S’’ = constante de integrare.

Dacă cosiderăm Cp şi CV independente de temperatură ( pentru gaz monoatomic la

intervale ΔT = mici de temperatură )→ în realitate Cp şi CV cresc cu creşterea
temperaturii.

S  CV ln T  R ln V  S ' 0  C p ln T  R ln p  S "0 (34)

Pentru 1 mol de gaz perfect:

T2 V T p
S  S 2  S1  CV ln  R ln 2  C p ln 2  R ln 2 (35)
T1 V1 T1 p1

6
 4. Entropia unui amestec de gaze perfecte

I. S = Σ S a părţilor componente ( mărime extensivă )

S ( I )  N 1 S1  N 2 S 2  N 1 (C p1 ln T  R ln p  S 01 " )  N 2 (C
(36)

II. Fiecare component se găseşte la presiunea parţială p1 respectiv p2.

S ( II )  N 1 (C p1 ln T  R ln p1  S 01 " )  N 2 (C p 2
(37)
Din :
p1 = y1·p
p2 = y2·p (38)

N N
=> y1  N  N , y 2  N  N
1 2
(39)
1 2 1 2

şi

S ( II )  N 1 (C p1 ln T  R ln y1  R ln p  S 01 " )  N 2 (C p2
(40)
ΔSamestec = S( II ) - S( I ) =  RN1 ln y1  RN 2 ln y 2 (41)
Deci :
S   R  N i ln y i (42)

Pentru 1 mol amestec de gaze:

S   R  y i ln y i (43)

Deoarece y i  1  S amestec are valoare pozitivă ( + ) totdeauna, procesul este natural.

Formula (43)se aplică numai când avem gaze diferite => în caz contrar aplicarea ei
pentru acelaşi gaz duce la paradoxul lui Gibbs ( nu corespunde unui proces observabil
macroscopic - din punct de vedere termodinamic ).
7
 Observaţie:

Pentru o soluţie ideală de gaze perfecte S amestec este independentă de temperatură şi

de natura substanţelor.

5. Aplicaţii:

1. Variaţia de entropie la vaporizarea unui mol de benzen la temperatura normală de

fierbere se calculează în modul următor:

a). Schema procesului:

C 6 H 6 (l )  C 6 H 6 ( g )
starea1  starea 2 (44)
T  353,2 K  p  1atm

b). Procesul este izoterm - izobar

c). Expresia variaţiei de entropie pentru procesele reversibile izoterm - izobare este:
2
Q rev 1 2 H vap 7350  cal  mol
S  S 2  S1     dH    20,8  cal  mol 1 K 1 (45)
1
T T1 T 353,2K
Observaţie:

În general pentru substanţele organice neasociate prin legături mde hydrogen este
valabilă regula lui Trouton:

” Entropiile de vaporizare ale substanţelor organice au valori cuprinse în intervalul:

H vap
  21u  e 
Tu f
20 22 cal·mol-1K-1 “ (46)
2. În cazul unui sistem izolat costituit dintr-o cantitate de benzen subrăcit în contact
cu o sursă de căldură la t = -5°C, se poate arăta că procesul de cristalizare decurge
spontan.

8
Sistemul ( ansamblul ) fiind constituit din sursa de căldură ( M ) şi sistemul ( S ) se
poate scrie:

S  S ( M )  S ( S ) (47)

şi deoarece conform definiţiei surselor de căldură, schimbul de căldură este reversibil:

Q (M) 2320  cal  mol 1

S ( M )    8,65  cal  mol 1  K 1 (48)
T 268,2  K
deoarece entalpia de cristalizare a benzenului este:

H ( M )  2320  cal  mol 1  K 1  Q ( M ) la ( 5C) (49)

Pentru a calcula variaţia de entropie a benzenului în procesul de cristalizare la - 5°C

trebuie să se imagineze următoarea schemă de transformări reversibile:

Pentru care : S (S)  S1  S 2  S3 (50)

deoarece starea iniţială şi finală este identică ( 1, 2 ).

278, 7 (l ) 278, 7
cal 278,7
Cp  d ln T  32,3 mol  K  ln 268,2  1,265  cal  mol
(l ) 1
S1  d ln T  C p  K 1 (51)
268, 2 268, 2

9
 Qrev H crist H top 2351 cal  mol 1
S 2      8,45  cal  mol 1  K 1 (52)
Tcrist Tcrist Ttop  crist 278,7  K

la Ttop = 5,53°C

268, 2 (s)
cal 268,2
S 3  Cp
278, 7
d ln T  29,29
mol  K
 ln
278,7
 1,145  cal  mol 1  K 1 (53)

Rezultă : S ( S )  8,33  cal  mol 1  K 1 (54)

şi pentru ansamblul ( S + M ) avem :

S  S ( S )  S ( M )  8,33  8,65  0,32  cal  mol 1  K 1  0 (55)

ceea ce indică procesul ireversibil ( spontan, natural ).

Cursul nr. 11

1. Potenţiale termodinamice

Principiul al II-lea al termodinamicii poate fi enunţat prin existenţa unei funcţii de

stare numită entropie, funcţie de variabilele extensive ale sistemului, definită pentru
toate stările de echilibru, de forma:
S = S ( U, V, N1,..., NC ) (1)

sau prin definirea energiei interne ca funcţie de variabilele extensive ale sistemului,
pentru toate stările de echilibru de forma:

U = U ( S, V, N1,..., NC ) (2)

Ambele ecuaţii, echivalente, corespund ecuaţiei fundamentale a termodinamicii,

fiecare conţinând toate datele necesare pentru caracterizarea termodinamică a sistemului
la echilibru.
Procesele interesante în studiul chimiei, transformări de fază sau transformări
chimice, respectiv procesele simultane, decurg în mod obişnuit în alte condiţii:

- la T şi p constante;
- respectiv la T şi V constante

10
 ceea ce impune stabilirea unor criterii termodinamice pentru aceste procese şi stările de
echilibru corespunzătoare.

Se obţin astfel din ecuaţia potenţialului U ( S, V, N ) → ecuaţiile potenţialelor:

- entalpia:
H ( S, P, N ) H = U + pV (3)

- energia liberă ( potenţial izoterm - izochor, funcţie de lucru Helmholtz ):

F = U – TS ; F ( T, V, N ) (4)

- entalpia liberă ( potenţial izoterm - izobar, energie liberă Gibbs ):

G = H – TS ; G ( T, P, N ). (5)

Aceste funcţii caracteristice de anumite variabile de stare ale sistemului permit o

exprimare imediată a proprietăţilor sistemului prin valorile lor sau a variaţiilor lor în
anumite condiţii, sau prin derivatele parţiale de diferite ordine în raport cu variabilele de
stare corespunzătoare.

Denumirea de potenţiale termodinamice , provine din faptul că variaţiile lor în

anumite condiţii corespund lucrului schimbat de sistem.

Toate aceste funcţii sunt mărimi extensive ( depind de masa de substanţă ), iar
valoarea funcţiei pentru un sistem eterogen este dată de suma valorilor funcţiei pentru
fiecare fază în parte ( fiecare subsistem ).

2. Primul potenţial termodinamic: Energia internă: U

Conform principiului I al termodinamicii:

dU  Qrev  Wtotal (6)

Wtotal   pdV (7)

Conform principiului II al termodinamicii:

TdS  Qrev  Q' (8)

Qrev  TdS  Q ' (9)

Unde :
11
 Q '  căldură necompensată;
Q '  0 în procesele reversibile;
Q '  0 în procesele ireversibile ( naturale )
Din (6), (7), (8), (9) se obţine:

dU  Qrev  Wtotal  TdS  Q' pdV (10)

Pentru un proces în care nu variază compoziţia, ( nu au loc reacţii chimice ). N =

constant.

U = U ( S, V ) → funcţie de stare .
Deci:
 U   U 
dU    dS    dV (11)
 S V  V  S

Prin identificarea ecuaţiei (10) şi (11) se obţine:

 U   U 
  T şi    p (12)
 S  V  V  S
respectiv :
U S ,V  Q '  0 (13)

La S şi V constante, variaţia de energie internă ΔU ≤ 0. Energia unui sistem în

starea stabilă este minimă ( în starea de echilibru termodinamic ):

U S ,V  0 şi  2U S ,V  0 (14)

Criteriul de proces natural:

„ Dacă U la S,V = constant scade de - a lungul unui proces => procesul este
natural ”

3. Al doilea potenţial termodinamic: Entalpia: H

H = U + pV (15)

dH = dU +pdV + Vdp = (16)

Qrev  pdV  pdV  Vdp  Qrev  Vdp  TdS  Q 'Vdp (17)

12
 Dacă nu variază numărul de moli:

N = constant

H = H ( S, p ) →
funcţie de stare.
Deci:
 H   H 
dH    dS    dp (18)
 S p  p  S

Prin identificarea ec. (17) şi (18) se obţine:

 H   H 
  T şi    V (19)
 S  p  p S
respectiv
H S , p  Q '  0 (20)

Criteriul de proces natural:

„ Dacă H la S, p = constant scade de - a lungul unui proces => procesul este

natural.”

În starea de echilibru entalpia este minimă:

H S , p  0 şi  2 H S,p  0 (21)

4. Al treilea potenţial termodinamic: Energia liberă: F

F = U – TS (22)

dF = dU - TdS – SdT =
= TdS - Q' pdV  TdS  SdT  Q '  pdV  SdT (23)

Dacă nu variază numărul de moli:

N = constant

F = F ( V , T )→ funcţie de stare.
Deci:

13
  F   F 
dF    dV    dT (24)
 V  T  T  V

Identificând ecuaţia (23) şi (24) rezultă:

 F   F 
   p şi    S (25)
 V  T  T V

respectiv

FT ,V  Q '  0 (26)

Criteriul de proces natural:

„ Dacă F la T,V = constant scade de - a lungul unui proces => procesul este
natural ”

În starea de echilibru energia liberă este minimă:

FT ,V  0 şi  2 FT ,V  0 (27)

5. Al patrulea potenţial termodinamic: Entalpia liberă: G

G = H – TS (28)

dG = dH – TdS – SdT =
TdS  Q'VdP  TdS  SdT  Q '  Vdp  SdT (29)

Dacă nu variază numărul de moli:

N = constant

G = G ( P, T )→ funcţie de stare.
Deci:
 G   G 
dG    dp    dT (30)
 p  T  T  p

Identificând ecuaţia (29) şi (30) se obţine:

 G   G 
   V şi    S (31)
 p  T  T  p

14
 respectiv

GT , p  Q '  0 (32)

Criteriul de proces natural:

„ Dacă G la T,p = constant scade de - a lungul unui proces => procesul este
natural ”

În starea de echilibru entalpia liberă este minimă:

GT , p  0 şi  2 GT , p  0 (33)

Trebuie să se reţină următoarele observaţii importante:

1. Valorile funcţiilor termodinamice ( U, H, F, G ) sunt definite numai pentru

stări de echilibru ale sistemului.

2. Variaţiile ΔS, ΔU, ΔH, ΔF, ΔG se pot calcula numai pentru procese
reversibile, care trebuie asociate întotdeauna procesului natural
( ireversibil ).

3. Diferenţele dS, dU, dH, dF, dG sunt diferenţiale totale ale funcţiilor de stare
corespunzătoare, pentru care se aplică criteriul lui Schwartz.

6. Ecuaţiile lui Maxwell

Scriind expresiile diferenţiale ale potenţialelor termodinamice la N = constant se

obţine:

dU = T dS – p dV

dH = T dS + V dp
(34)
dF = - S dT – p dV

dG = - S dT + V dp

15
 Aplicând condiţia lui Euler pentru o funcţie de 2 variabile: F( x, y ) diferenţială totală
exactă:

 F   F 
dF    dx    dy (35)
 x Y  y X

2F 2F
xy

yx
(36)
Se obţine:

 T   p 
    
 V S  S V
 T   V 
    
 p  S  S  p
(37) Ecuaţiile lui Maxwell
 S   p 
    
 V  T  T V
 S   V 
     
 p  T  T  p

Aceste ecuaţii au o importanţă deosebită deoarece arată că se pot obţine variaţiile de

entropie S în anumite condiţii în funcţie de ( p, T, V ) mărimi direct măsurabile în
anumite condiţii.

7. Ecuaţiile Gibbs - Helmholtz

F = U – TS G = H – TS
la T = constant la T = constant
F  U  TS G  H  TS
Din ecuaţia (34):
dF = - SdT – pdV Din ecuaţia (34):
dG = - SdT + Vdp

 F   G 
   S    S
 T V  T  p
şi se obţine: şi se obţine:

 F   G 
F  U T  G  H  T 
 T V  T  p
respectiv: respectiv:

16
  F   G 
S    S   
 T V  T  p
 F   G 
şi F  U  T   (38) G  H  T  
 T V  T  p

Ecuaţiile (38) poartă numele de ecuaţiile lui Gibbs - Helmholtz.

Importanţă:

Dacă pentru un proces oarecare putem determina valoarea lui ΔF sau ΔG, putem
măsura şi variaţia ΔF şi ΔG cu temperatura => putem calcula fie ΔU, fie ΔH.

Deci putem determina călduri de reacţie Q V şi Qp prin metode necalorimetrice →

deci indirect din date de echilibru.

8. Potenţialul chimic

La stabilirea ecuaţiilor potenţialelor termodinamice, ca şi a condiţiilor de echilibru

sau a criteriului de proces natural, s - au considerat sisteme omogene, fără variaţie a
numărului de moli a componenţilor 1,....,.c, prin transfer de substanţe din exterior sau
prin reacţii chimice.

În cazul general al variaţiei de compoziţie şi de transfer de masă trebuie să se

introducă o mărime nouă:

potenţialul chimic definit prin ecuaţiile:

 U   H   F   G 
 i             (39)
 N i  S ,V , N j  i  N i  S , p , N j  i  N i V ,T , N j  i  N i  p ,T , N j  i

- U, H, F, G, fiind mărimi extensive ( depind de cantitatea de substanţă din

sistem ) sunt funcţii omogene de gradul I în raport cu numerele de moli
N1,N2,..., iar derivatele lor în raport cu numerele de moli sunt funcţii omogene
de grad zero în raport cu numerele de moli N1,N2,... şi se numesc
- mărimi parţial molare.

- Rezultă: ( μi ), potenţialul chimic reprezintă mărimea parţial molară în raport

cu potenţialele termodinamice în condiţiile respective.

17
 - Orice mărime extensivă X se poate scrie conform teoremei lui Euler sub
forma:

X X
X  N1  N2  ... (40)
N 1 N 2

 X 
- Derivatele    i (41)
 N i  N j i
-
se numesc mărimi parţial molare şi sunt mărimi intensive ( nu depind de cantitatea
de substanţă ).

- Semnificaţia fizică a acestor mărimi corespunde creşterii mărimii X a

sistemului, rezultate prin adăugarea în anumite condiţii a unui mol de
component ( i ) la o cantitate suficient de mare de amestec pentru ca acesta să
nu prezinte o modificare a compoziţiei.

- De exemplu pentru G = G ( p, T, N1,...,NC )

-
C
dG   SdT  Vdp    i dN i (42)
i 1

respectiv din ( 40, 41 )

G   N i i şi dG   N i d i    i dN i (43)
1

Din ecuaţiile (42) şi (43) la p şi T = constant rezultă:

  dN
i i   N i d i    i dN i  0 (44)
şi trebuie neapărat ca
 N d i i 0 (45)

ecuaţia (45) este ecuaţia Gibbs-Duhem

şi poate avea loc la p,T = constant; V,T = constant;

S,V = constant; S, p = constant.

Conform proprietăţilor derivatelor parţiale se poate scrie:

18
   i    G    G  S
          S i (46)
 T  p , N i T  N i T , p ,N j i N i  T  p , N j  i N i

unde Si = entropia parţial molară.

În mod analog se obţine:

  i    G    G  V
          Vi (47)
 p  T , Ni p  N i T , p, N j i N i  p  T , N j  i N i

unde Vi = volumul parţial molar.

Din ecuaţia (47) se obţine pentru gazul perfect un volum parţial molar:
RT
Vi  (48)
p

la presiunea totală p a amestecului, respectiv

RT
d i  Vi dp  dp (49)
p

care cu ecuaţiile : yi p  pi şi dpi  y i dp (50)

devine:
0
 i   i (T )  RT ln pi (51)

Ecuaţia (51) reprezintă expresia potenţialului chimic pentru gazul perfect

i = potenţialul chimic standard al componentului ( i ) aflat într-un amestec de
0

compoziţie şi temperatură identică, la o presiune egală cu unitatea ( 1 atm ).

Examen Chimie fizică 1 ( Temă )

1p. 1). Un amestec gazos este format din: 2g H 2, 22,4 l O2 ( C, N ), 6,023∙1023

molecule de CO2 şi 4 moli de N2. Se cere:

a) Compoziţia amestecului gazos în % mol;

b) Compoziţia amestecului în % masă;

19
 c) Amestecul gazos este introdus într-un vas de oţel cu volumul de
10 l la temperatura de echilibru constantă de 300 K. Care este presiunea totală de
echilibru ?

d) Care sunt presiunile parţiale ale componentelor din amestecul

gazos ?

e) Care este masa moleculară a amestecului gazos.

2p. 2). Se consideră o maşină termică ce funcţionează cu 14 g de N 2 pe baza

ciclului:

1→2 încălzire izobară la p = 1atm de la T1 = 298 K la T2 = 596 K.

2→3 comprimare izotermă cvasistatică până la p3 = 2 atm, urmată de o răcire
izochoră la starea 1.
Se cere:
a) Parametrii p, V, T în stările 1, 2, 3.

b) Diagrama ciclului 1, 2, 3, 1 în ( p-V ); ( pV - p ) şi ( p – T ).

c) Q, W, ΔH, ΔU, ΔS pentru fiecare transformare şi pe întreg ciclul verificând

principiul I al termodinamicii.

d) η ciclului 1, 2, 3, 1 şi să se compare cu ηCarnot al maşinii echivalente ce

funcţionează între aceleaşi limite de temperatură.

1p. 3). Să se calculeze drumul liber mijlociu ( l ) şi numărul de ciocniri

1
bimoleculare ( Z11 ) pentru 1mol de O2 în ( C.N. ). Se cunosc M O  32 g  mol şi
2

diametrul moleculei de O2,  O  0,296nm .

2

2p.4). La p = 1 atm ( constantă ), compoziţia fazei lichide, x şi a fazei de vapori, y

în echilibru pentru sistemul ( n - C3H7OH - H2O ) variază cu temperatura astfel:

t(°C 10 95 90,5 88,5 87,9 87,8 88,3 90,5 92,8 95 97,3

) 0
x 0 0,01 0,04 0,10 0,30 0,43 0,60 0,80 0,90 0,96 1,00
y 0 0,11 0,32 0,37 0,40 0,43 0,49 0,64 0,78 0,90 1,00

Se cere:
a) Trasarea diagramei ( t - x – y ) la p = 1atm.

20
b) Pentru soluţia lichidă ce conţine 60 % ( masă ) n - propanol, să se precizeze
temperatura iniţială de fierbere şi natura compuşilor ce se separă prin distilare
fracţionată.
c) Care este cantitatea din fiecare component separată dintr-o tonă de soluţie cu
concentrţia de la punctul b), pe la vârful şi pe la baza coloanei de distilare.
d) Care este compoziţia fazelor în echilibru la temperatura de 91°C.( faza lichidă,
respectiv faza de vapori ).

2p. 5). La temperaturi ridicate se stabileşte echilibrul de reacţie:

1
H 2 (g)  S2 (g)  H 2 S (g)
2
pentru care se cunosc datele experimentale:

T,( K ) 1023 1218 1405 1537 1667

Ka 105,95 20,19 6,21 3,09 1,81
Se cere:
a)  H R în intervalul de temperatură 1023 - 1667 K.
b) G R 0 şi S R 0 la T = 1300 K.
c) Care este efectul presiunii asupra constantelor de echilibru ? Gazele se consideră
că au comportare de gaz perfect.
1 – 2 p; 2 – 2 p; 3 – 1 p; 4 – 2 p; 5 – 2 p; Oficiu – 1 p.

Total: 10 p. Timp de lucru 3

21