CUPRINS

1. Introducere........................................................................................................................................2
1.1. Metodele de stabilizare a arderii………………………………………………………..………..3
1.2. Arzătoarele GMGm.........................................................................................................................4
1.3. Arzătoarele GMGB...........................................................................................................................5
1.4. Arzătoare turbionare de combustibil gazos……………………………………………………….5
1.5. Arzătoarele cu radiatie infraroșie......................................................................................................7
1.6. Arzătoarele difuzionale……………………………………………………………………............8
2. Date iniţiale de proiectare..................................................................................................................9
3. Calculul caracteristicilor tehnice şi energetice ale gazelor combustibile şi ale elementelor arderii
lor.......................................................................................................................................................9
4. Calculul volumului gazelor de ardere a amestecului combustibil...................................................11
5. Calculul temperatturi de autoaprindere............................................................................................12
6. Determinarea temperaturii de ardere................................................................................................13
7. Calculul arzătorului cu injecţie de presiune joasă............................................................................15
8. Calculul arzatorului de gatit.............................................................................................................18
9. Calculul arzătorului cu injecţie de presiune medie..........................................................................18
10. Bibliografie......................................................................................................................................23

1
 1. Întroducere
Arderea eficientă a combustibililor gazoși reprezintă о problema de mare importantă, avînd în
vedere ponderea mare a gazelor naturale în structura generală a consumului de combustibil.
De modul în care este condus procesul de ardere, depinde și realizarea unor produse de calitate
în diferitele procese tehnologice. În general procesul de ardere este dat de reactia chimică a două
elemente, combustibilul și oxigenul.
Legile de desfășurare a reacțiilor chimice în procesele de ardere diferă mult de legile clasice ale
cineticii chimice. Cauzele acestei abateri se datorează faptului că reacțiile chimice în procesele de
ardere nu au loc conform ecuațiilor de oxidare. Mecanismul de reacție în procesul de ardere, conduce
la apariția în flacără a radicalilor, atomilor sau moleculelor cvasistabile cu energie mică de activare.Este
analizată influența fluctuațiilor turbulenței asupra vitezei de propagare a flăcărilor amestecurilor
omogene combustibil – aer.
Pe plan mondial se face puternic simțită ascensiunea turbinelor cu gaze, ca urmare a dezvoltării
tehnologiei de obținere a unor materiale rezistente la temperaturi înalte, a unor arzătoare
perfecționate cu producție redusă de noxe și a sistemelor de răcire eficientă a pieselor aflate în zona
temperaturilor înalte. Există о preocupare majoră de informare și corelare a cercetărilor europene în
cadrul unor programe internaționale de tip FP V și FP, prin care se dorește implementarea acestor
sisteme moderne de producere a energiei electrice și termice cu un grad ridicat de eficiență și în
condiții de maximă protecție a mediului.
Arzătoarele de combustibil gazos se pot clasifica după diverse criterii. Un criteriu important care
ține de procesele fizice ale arderii îl constitue modul de realizare al amestecului gazului și aerului. În
acest caz arzatoarele se pot clasifica în trei grupe principale:
 Arzătoare cu amestecare preliminară completă, în care amestecurile arzătorului, astfel ca la
iesirea din arzator să se obțină un amest de combustibil cu coeficientul de exces de aer α>1 și
care funcționează conform principiului cinetic;
 Arzătoare cu amestecare preliminară parțială a gazelor cu aer în interiorul arzătorului α<1 și
finalizarea procesului de amestecarea în zona de ardere prin introducerea separată a restului de
aer necesar în spațiul de ardere și care funcționează conform principiului cinetico-difuzional
(flacăra Bunzen);
 Arzătoare cu amestecare exterioară (în spațiul focarului, în limitele flăcării), care organizează
introducerea aerului și gazelor combustibile în spațiul de ardere în fluxuri separate cu curenți
paraleli sau încrucișati și care funcționează conform principiului difuzional;
Simultan clasificării de bază, arzatoarele pot fi clasificate și în conformitate cu următoarele criterii:
 presiunea gazelor combustibile:
- arzătoare de presiune joasă (pîna la 5KPa);
- arzătoare de presiune medie (5…300KPa);
- arzătoare de presiune înaltă (300…600KPa);
 principiul de acțiune a aerului:
- arzătoare, în care este parțial sau total injectat datorită energiei cinetice a gazului (energia jetului
de gaze combustibile);
- arzătoare fără insuflare, în care aerul este aspirat datorită asigurării depresiunii (tirajului) în focar;
- arzătoare cu insuflarea aerului în focar, organizată cu ajutorul unei instalatii de ventilatoare;
 modalitatea de realizare a arderii:
- arzătoare, la care arderea are loc în spațiul focarului cu flacăra vizibilă;
- arzătoare, la care arderea este cu flacăra invizibilă și are loc în tuneluri din material refractor;
2
  puterea calorică a gazelor combustibile:
- arzătoare pentru gaze sărace(gaz de furnal, gaz de generator);
- arzătoare pentru gaze superioare( gaze naturale);

1.1. Metodele de stabilizare a arderii

Stabilitatea arderii în intervalul larg de variaţie a debitelor de gaze şi volumelor de aer, necesare
arderii, constituie un factor decisiv, care determină fiabilitatea şi eficienţa funcţionării arzătoarele de
gaze. În regim laminar de scurgere a amestecului combustibil, cea mai stabilă este partea flăcării lângă
orificiile de foc, deoarece aici viteza scurgerii amestecului, micşorată prin terciversarea lui de pereţii
canalelor de foc, corespunde vitezei de propagare a flăcării, reduse din contul răcirii frontului flăcării de
aceiaşi pereţi. Datorită acestui fapt, la baza flăcării se formează un inel de foc (de aprindere), care
stabilizează procesul de ardere întru-un anumit interval de variaţii a debitului amestecului combustibil, în
acest caz, în procesul de ardere se stabileşte un echilibru dinamic între tendinţa flăcării de a se deplasa
spre fluxul de amestec combustibil şi tendinţa fluxului de a arunca flacăra de la orificiile de foc. Însă în
procesul utilizării gazelor combustibile deseori sunt posibile şi alte situaţii:
 cu majorarea debitului amestecului (majorarea presiunii la intrare în arzător mai sus de nivelul
stabilit prin calcul, majorarea depresiunii în focar, micşorarea concentraţiei gazelor combustibile
în amestec prin dizolvarea lui cu o cantitate mai mare (de aer, urmată de micşorarea vitezei de
propagare a flăcării, etc.), regimul laminar trece în turbulent, inelul de aprindere se destramă,
arderea se destabilizează şi flacăra se rupe de la arzător;
 cu micşorarea debitului amestecului (micşorarea presiunii mai jos de nivelul stabilit prin calcul),
viteza propagării flăcării în fluxul din zona pereţilor poate depăşi viteza de scurgere a amestecului
şi flacăra va intra în interiorul camerei de amestecare a arzătorului.
Primul fenomen este numit "ruperea flăcării" şi se observă în cazul în care viteza scurgerii
amestecului combustibil în toate punctele frontului de ardere depăşeşte viteza propagării flăcării, al doilea
fenomen este numit "returul flăcării" şi are ioc, în cazul în care viteza propagării flăcării într-un anumit
punct al frontului de ardere depăşeşte viteza scurgerii amestecului combustibil.
De menţionat că ruperea flăcării nu se produce instantaneu. La început apar ruperi pulsatorii a
flăcării la periferia bazei flăcării, care se intensifică pe măsura majorării vitezei scurgerii amestecului
combustibil. Aceasta creează condiţii, la care devierile neînsemnate a mediului ambiant provoacă ruperea
flăcării. Gazele naturale, care conţin mai mult de 90% metan, având o viteză scăzută de propagare a
flăcării (0,37 m/sec), au şi limite joase de rupere a flăcării. Ruperea flăcării se observă, de obicei, la
aprinderea sau stingerea arzătorului, iar în timpul funcţionării - în urma modificării capacităţii termice sau
coeficientului de exces de aer. Ruperea flăcării duce la majorarea inadmisibilă a concentraţiei gazelor
combustibile în focare, canalele de evacuare a gazelor de ardere, care pot provoca explozii şi ca urmare
serioase deteriorării.
Teoria arderii demonstrează că arzătoarele atmosferice cu injecţia aerului primar în intervalul de
volum 30...70 % funcţionează stabil fără utilizarea dispozitivelor adăugătoare de stabilizare a arderii.
Micşorarea volumului de aer primar în amestec majorează stabilitatea arderii şi lărgeşte intervalul de
reglare a presiunii şi debitului de gaze. De menţionat însă că micşorarea cotei aerului primar în amestec
duce la îndepărtarea flăcării de arzător şi poate aduce la arderea incompletă şi depuneri de funingină pe
suprafeţele încălzite.
Stabilitatea arderii se asigură prin menţinerea frontului flăcării lângă orificiile de foc a arzătorului
balansând viteza normală de propagare a flăcării cu viteza fluxului de amestec combustibil, care au
direcţii diametral opuse, conform relaţiei:
ω ret <ω<ωr
unde:
ωret - viteza fluxului de amestec combustibil, care provoacă returul flăcării;
ω r - viteza fluxului de amestec combustibil, care provoacă ruperea flăcării.
Deci, factorii principali, care influenţează fenomenele ruperii şi returului flăcării sunt:
proprietăţile fizice şi chimice ale gazelor şi a amestecului combustibil;
diametrul orificiilor de foc a arzătorului;
3
 regimul de scurgere a amestecului combustibil şi particularităţile constructive ale arzătorului
(utilizarea, stabilizatorilor).
Stabilizarea flăcării necesită creare în spaţiu de ieşire a amestecului combustibil (lângă orificiile de
foc) a condiţiilor pentru aprinderea lui fiabilă.
Aceasta se obţine prin utilizarea dispozitivelor de stabilizare şi metodelor aerodinamice. Cele mai
răspândite dispozitive de stabilizare a flăcării sunt tunelurile din material refractar, stabilizatoarele inelare
de aprindere, corpuri neuniforme, iar din metodele aerodinamice cel mai des folosită este turbionarea
aerului secundar la intrare în zona de reacţie, care la rândul său creează zone de recirculare a produselor
de ardere la baza flăcării.
Tunelurile din material refractar şi corpurile neuniforme, amplasate în centrul fluxului aprins a
amestecului combustibil, des folosite în generatoarele industriale de căldură, evită ruperea flăcării prin
organizarea recirculaţiei produselor de ardere supraîncălzite spre baza flăcării, din contul depresiunii
create de jetul de amestec combustibil.
Stabilizatoarele inelare de aprindere evită ruperea flăcării prin faptul că o parte mică de amestec
combustibil iese prin orificiile laterale şi din contul vitezei mici de scurgere creează un. inel stabil de foc,
care aprinde fluxul de bază a amestecului, în aceste cazuri returul flăcării este exclus prin crearea unor
viteze de scurgere a amestecului combustibil, care depăşeşte viteza de propagare a flăcării de câteva ori.

1.2. Arzătoarele GMGm.

Cele mai răsîndite în generatoare de căldură sunt arzătoarele cu flacără scurtă GMGm, care se
produc de uzina „Ильнарине” şi sunt folosite pentru ardere a gazului natural şi păcurii 40, 100 şi a
păcurei marine ф5 şi ф12.
Arzătoarele pot fi folosite pentru arderea motorinei, uleiului de motorină şi altor feluri de
combustibile uşori şi grei.
Arzătoarele GMGm diferă de GMG prin ajutajul de gaz, care are 2 rînduri de orificii de ieşire a
gazului, care sunt îndreptate la 90o unul faţă de altul. Prin orificiile de pe peretele lateral de ajutaj (la
arzătoarele GMG orificiile nu există) gazul pătrunde în getul de aer secundar turbulizat. Arzătoarele
GMGm în comparaţie cu GMG micşorează α de la 1.5 pînă la 1.05 ce duce la ridicarea randamentului
aproximativ 1%.
Arzătorul constă din partea aer-gaz 1, injector peromecanic 6, turbulizator cu palete primare şi
secundare 2, plăci montate 3 cu piuliţe 7, pentru montarea instalaţiei de aprindere aparte şi dop pentru
închiderea canalului injectorului cînd se demontează injectorul.
Turbulizarea aerului se efectuează într-o direcţie. În dependenţă de complectarea în agregat se
adoptă turbulizatori cu rotire la stînga şi la dreapta.
În calitate de stabilizatori ai flăcării se foloseşte tunel conic ceramic 4.
Micşorarea unghiului de deschidere a tunelului aduce la coxificare cînd arzătorul lucrează pe
păcură, ceea ce duce la creşterea rezistenţei la aer, poate micşora eficienţa.
Aprinderea arzătorului se efectuează cînd nu-i acces de aer lin se deschide robinetul de gaz şi se
aprinde flacăra, după aprindere lin se deschide şiberul aerului primar, după aceasta cu ajutorul şiberului
aerului secundar şi robinetului de pe conducta de gaz stabiles regimul optimal. Pentru excluderea ruperii
flăcării puterea termică a arzătorului nu trebuie să depăşească 25+50% din cea nominală, dar presiunea
gazului trebuie să fie mai mare decît presiunea aerului secundar. În timpul lucrului arzătorului la gaz
injectorul se înlătură şi orificiul în capătul canalului se astupă cu dop. CÎnd se trece arzătorul la
combustibili lichizi în injector preventiv trece abur, după asta combustibilii sub presiunea 2-5 kgf/cm 2 şi
treptat se avansează cu gaz. După ce se aprinde gazul, se termină alimentarea cu păcură şi se stabileşte
regimul normal de lucru 15% din debitul de aer primar (la p=150kgf/cm 2) dă posibilitatea mai bine de
amestecat aerul cu gazul, mai ales la încărcări termice mici. În timpul lucrului şiberul aerului primar este
deschis total el nu se reglează.
Cînd arzătoarele lucrează pe păcură în limită de 70-100% de la puterea nominală termică ii de
ajuns pulverizare mecanică, dar la puteri mai mici pentru a pulveriza se foloseşte aburul cu presiune 1.5-
2 kgf/cm2.
Debitul de aer aproximativ de 0.03kg la 1kg de combustibil. Pentru pulverizare nu se recomandă
4
de a folosi aburi cu umeditate înaltă (majorarea umedităţii duce la micşorarea calităţii de pulverizae) şi cu
temperatura mai mare de 200o (se clasifică pulverizatorul).
Păcura pe tubul dinăuntru a injectorului se aduce la capul pulverizatorului în care consecvent sunt
instalate: piuliţa de distribuire 8 cu un rînd de găuri (GMG-1.5m şi GMG-2m-8 găuri Ø2,5mm; GMG-4m
şi GMG 5m – 12 gauri Ø3mm) după dinsul turbulizatot de combustibili 9 şi abur 10. Piuliţa şi
turbulizatirul se fixează cu ajutorul piuliţei cupru -11. Păcura sub presiune de 12.5-20 kgf/cm 2 trece prin
orificiile piuliţei se distribuie mai departe de canale tangenţiale nimereşte în camera de turbilizare şi
ieşind din duză din cauza forţelor centrifuge se pulverizează. CÎnd puterea termică scade la 70% aburul
(curge în tubul exterior a injectorului) care prin canalul piuliţei de cupru trece la canalele turbulizatorului
de abur, şi ieşind turbulizat participă la bulverizarea păcurii.

1.3. Arzătoarele GMGB

Arzătoarele GMGB- 5.6 ca şi GMGm se produce la uzina „Ильмарине” cu rotirea aerului la

stînga sau la dreapta. Partea de gaz a arzătorului reprezintă conducta prin care se alimentează arzătorul
colectorului inelar cu orificiu care sunt amplasate într-un rînd.
Turbulizatorul de aer reprezintă un complet de lopăţele profilate, unghiul de înclinaţie a căruia se
poate regla cu ajutorul unei pîrghii. Ce permite de a schimba lungimea flăcării de ardere a păcurii. Cînd
lucrează pe gaz lopăţelele sunt deschise complect. Stabilizatorul de flacără a păcurii este efectuat în formă
de con, care se amplasează la baza flăcării. El reprezintă un corp de formă neuniformă . În stabilizator
sunt fisuri tangenţiale prin care în zona bazei de ardere pătrunde aer în cantitate care trebuie pentru
ardere. Cînd se arde păcura stabilizatorul se scoate înainte nu mai mult cu 60mm. Capul la injector nu
trebuie să ajungă pînă la fisurile stabilizatorului aproximativ 20 mm.
Cînd arzătorul lucrează pe gaz stabilizatorul împreună cu injectorul scot după graniţa
turbulizatorului cu lopăţele şi îl fixează în poziţia din urmă. Stabilizarea flăcării se efectuează cu ajutorul
tunelului conic ceramic. Expluatarea şi aprinderea ca şi GMGm.

1.4. Arzătoare turbionare de combustibil gazos

Arzătoarele turbionare se folosesc pentru arderea combustibililor gazoşi şi fac parte din categoria
arzătoarelor cu aer insuflat, iar flăcările realizate cu acestea sunt, în mare majoritate, de tipul flăcărilor de
difuziune, sau de tipul mixt (cinetic-difuziune).
Faţă de avantajele legate de creşterea vitezei de ardere şi a stabilităţii flăcării, dezavantajul este că,
pentru realizarea mişcării de rotaţie a fluidelor participante la procesul de ardere (în special a aerului),
procesul de ardere în arzător necesită un consum energetic mai mare decât arzătoarele cu flăcări
neturbionate, iar zgomotul produs în timpul arderii este ridicat. Aceste neajunsuri pot fi însă reduse
semnificativ printr-o proiectare adecvată a carcasei şi a sistemului de turbionare, care să micşoreze
rezistenţele hidraulice şi prin preîncălzirea aerului de combustie. Nivelul admisibil, al zgomotului în
timpul arderii se consideră sub 80 dB, care se realizează prin optimizarea distribuţiei curentului de gaze
(respectiv prin păstrarea unui raport de circa 40...45% între debitul introdus periferic) şi adoptarea unei
configuraţii adecvate a ambrazurii.

Criterii de clasificare

Din punct de vedere funcţional şi constructiv, arzătoarele turbionare pentru combustibilii gazoşi
pot fi clasificate după mai multe criterii. Cele mai des folosite sunt criteriile:
 modul în care se realizează amestecul dintre combustibil şi aer;
 schema de distribuţie a curenţilor de fluid în arzător;
 regimul termic şi gazodinamic al fluidelor participante Ia procesul de ardere;
 caracteristicile şi forma flăcărilor;
 sistemul de turbionare utilizat;
5
  dimensiunile geometrice şi performanţele tehnice, energetice şi economice realizate;
 posibilităţile de reglare şi control a procesului de ardere;
 tipul instalaţiei pe care se montează arzătorul;
 natura combustibililor folosiţi;
 domeniul de utilizare;
În funcţie de aceste criterii de clasificare, arzătoarele turbionare se deosebesc:
după schema de alimentare şi modulul în care sunt dispuşi curenţii de combustibil și de aer, unul
faţă de altul: arzătoare, la care gazul este introdus central şi se distribuie prin unul sau mai multe orificii,
coaxiali cu curentul de aer sau transversal pe acesta şi arzătoare, la care gazul este distribuit periferic
transversal sau paralel cu curentul de aer;
după regimul de turbionare şi regimul de curgere, arzătoarele turbionare pot fi de tipul: arzătoare
cu aerul de combustie turbionat (complet sau parţial) şi combustibilul neturbionat; cu aerul de combustie
neturbionat şi combustibilul turbionat (la P g >6,4...0,5MPa); cu aerul de combustie şi combustibil
turbionaţi amândoi în acelaşi sens sau în sensuri opuse;
după regimul termic al fluidelor participante la procesul de ardere: arzătoare turbionare cu şi fără
preîncălzirea aerului de combustie sau cu şi fără preîncălzirea gazului combustibil;
după configuraţia gurii de ieşire din arzător şi a ambrazuri: arzătoare cu canal cilindric, cu canal
convergent, cu canal divergent sau convergent-divergent;
după destinaţie: arzătoare pentru cazane de abur, pentru cuptoarele de încălzire, pentru procese de
elaborare şi de tratament etc.;
după natura şi caracteristicile combustibilului folosit:
 arzătoare de gaze de presiune joasă (Pg < 3000 Pa), medie (Pg= 3000 Pa ...0,3MPa) sau înaltă (Pg >
0,3 MPa);
 arzătoare simple sau combinate (mixte) gaz şi lichid, gaz şi praf de cărbune, gaz, lichid şi praf de
cărbune, arzătoare supraoxigenate;
 arzătoare pentru gaze sărace (gaz de furnal, gaz de generator) şi pentru gaze superioare (gaz
natural, gaz lichefiat etc.).

Tipuri constructive şi caracteristici funcţionale

Performanţele arzătoarelor turbionare de gaz, în special ale celor de puteri mari, depind în mare
măsură de maniera în care aerul de combustie este pus în mişcare de rotaţie. Astfel, după modul în care
se realizează turbionarea jeturilor de aer, arzătoarele se împart în două categorii mari:

- arzătoare care realizează turbionarea în zona de ieşire, curentul de aer fiind dirijat axial şi pus în
mişcarea de rotaţie, parţial sau total, cu ajutorul unor palete, înclinate sub diferite unghiuri faţă de
direcţia de curgere, sau a unor profile elicoidale.
- arzătoare care realizează turbionarea în zona de intrare, curentul de aer fiind admis periferic într-o
carcasă cilindrică sau melcată, prin unul sau mai multe canale tangenţiale, prin fante sau prin
palete directoare, înclinate sub diferite unghiuri faţă de razele directoare ale carcasei.
Referitor la admisia gazului combustibil, soluţiile se grupează în junii a două variante: admisie
centrală sau periferică. De asemenea, pentru fiecare variantă, distribuţia gazului se poate realiza, fie sub
formă de jeturi multiple în direcţia de mişcare a fluxului de aer, fie sub un unghi oarecare sau
perpendicular faţă de acesta, în cazul în care gazele combustibile furnizate sunt de presiune medie, se
poate utiliza soluţia turbionarii şi a gazului.
Gazul combustibil distribuit periferic este dirijat, de regulă, prin intermediul unor colectoare inelare
perforate, având diferite configuraţii ale secţiunii transversale: cutie sudată de secţiune dreptunghiulară,
de secţiune eliptică, sau sub formă de tub turtit, şi de secţiune circulară.
Multe din construcţiile arzătoarelor turbionare de gaz realizate au posibilitatea reglării intensităţii
turbionarii curenţilor de fluid (în special de aer) prin:
- modificarea ariei secţiunii canalelor de admisie a aerului în camera de turbionare;
- modificarea unghiurilor de înclinare a paletelor, a canalelor sau fantelor de admisie;
- trecerea unei părţi din debitul de aer pe lângă aparatul de turbionare sau modificarea proporţiei
6
 dintre debitul de aer introdus neturbionat şi cel turbionat.
Primul procedeu se realizează în cazul arzătoarelor cu admisie tangenţială în carcasă cilindrică sau
melcată cu ajutorul unei clapete sau lamele ce se pot roti în jurul unei axe, acţionată din exterior,
modificând astfel secţiunea transversală de intrare (până la obturarea completă), în cazul arzătoarelor cu
palete tangenţiale, variaţia secţiunii poate fi realizată cu ajutorul deplasării unui şibăr, disc sau cilindru.
În cazul reglării turbionarii prin dirijarea introducerii unei părţi din debitul de aer ocolind aparatele de
turbionare sau a introducerii unei părţi axiale neturbionate, intensitatea maximă a turbionarii se obţine în
situaţia în care întreaga cantitate de aer necesară arderii este turbionată.
Sunt realizate şi construcţii de arzătoare turbionare de gaz, la care se prevede posibilitatea schimbării
sensului de rotaţie a jetului turbionat (aşa - zisele arzătoare reversibile) sau la care se utilizează
concomitent mai multe sisteme de turbionare (în acelaşi sens sau în sens opus) a fluidelor participante la
procesul de ardere.
De menţionat că în Moldova firma AFN a elaborat, iar firma Rommany Gaz Group produce o gamă largă
de arzătoare turbionare performante de tip Dava cu puterea termică 15, 40, 70, 120, 250, 350, 630, 750,
1000, 2000, 3000 kWt. Performanţa acestor arzătoare constă în dotarea lor cu dispozitive electronice de
măsurare a debitelor de gaze şi a volumelor de aer, necesare arderii, şi menţinerii lor în strictă
corespundere stoichiometrică, prevăzută de teoria arderii.

1.5. Arzătoarele cu radiatie infraroșie

Pentru uscarea și încălzirea materialelor sau pentru încălzirea spațiilor interioare,se folosesc
arzătoarele radiante cu injecție,care asigură arderea completă a combustibilului gazos și utilizarea lui
eficientă.în categoria arzătoarelor radiante se încadreaz:
 arzătoarele de gaze cu radiație infraroșie;
 țevi radiante;
 radianți sub forma de cupă;
 cu flacări plate etc.
Există mai multe tipuri constructive de arzătoare radiante cu diferite puteri termice,și destinații.Ele
se utilizează în industries și agricultură,în transport și construcții.
Particularitățile arzătoarelor cu radiație infraroșie sunt:
 gazul arde fără flacăra vizibilă la ajutajul radiant care,prin încălzire,servește ca sursa de radiațe
infraroșie;
 aerul primar trebuie sa fie asigurat în cantități corespunzatoare pentru realizarea arderii complete
a gazului;
 la depasirea puterii termice peste limita stabilită se produce întoarcerea flacării;
 asigură arderea mai completa a combustibilului in comparatie cu arzătoarele cu flacăra;
 transmiterea clădirii se realizeaza în general în proporție de 40-60% prin radiație;
 conținutul oxizilor de azot în produsele de ardere este mult mai mic comparativ cu arzătoarele cu
flacără.
Abateri mici de la valorile indicate înrăutățesc brusc funcționarea arzătoarelor.La creșterea lui 1
pînă la 1,25-1,40 scade temperatura ajutajului și se micșorează fluxul de căldură care se transmite prin
radiație. La cresterea în continuare a coeficientului 1 ,ajutajul se închide la culoare și gazul arde cu
flacăra alungită nestabilită.
La micșorarea lui 1 frontul flacărei devine compact și apar limbi de foc galbene lungi,ajutajul se
închide la culoare și fluxul de caldură transmis prin radiație se micșorează brusc.

După tipul ajutajului radiant(A.I.R) pot fi împarțite:

-ceramice;
-metalo-ceramice;
-metalice.

7
 Ajutajele ceramice pot fi formate din plite perforate sau poroase. Cele metalo-ceramice au o plasă
metalică suplimentară din fier refractat situate la 8-12 mm deasupra plăcilor ceramice. Ajutajul metalic
este constituit dintr-un set de plase metalice refractate sau plăci perforate din fontă refractară.
Pentru protecție la vînt,arzătorul este prevăzut cu o carcasa specială. Stingerea arzătorului la vînt este
determinată de 2 cauze:
1) Depresiunea creată de vînt înaintea ajutajului reduce valoarea coieficientului 1 și determină în
consecință arderea instabila a flăcării.
2) Eliminarea aerului prin convecție de către curenții reci,determină înnegrirea ajutajului și
stabilizarea arderii.
Ambele cause acționează concomiten. Efectul lor asupra arzătoarelor depinde de intensitatea vîntului.

1.6. Arzătoarele difuzionale

Aceste arzătoare sunt cele mai simple dispozitive, formate dintr-o ţeavă cu perforaţii. Gazul este
eliminat prin orificiu, iar aerul necesar pentru ardere este preluat integral din mediu înconjurător la
arzătoarele cu difuzie procesul de amestecare a gazului cu aerul şi arderea se desfăşoară în paralel la
ieşirea gazului din arzător.
Particularităţile arzătorului difuzional

Asigură arderea gazelor după principiul de difuzie.

Realizează flacăra lungă cu temperatura relativ redusă (în cazul arderii hidrocarburilor flacăra are
culoarea alb-ălbui, în partea superioară a flăcării apar particule de funingine)
În produsele de ardere se conţin fracţiuni necesare de combustibil (arderea chimică incompletă
îndeosebi la arderea gazelor cu putere calorică ridicată).
Necesitatea în focare cu volum mare.

Avantajele acestor tipuri de cazane:

- construcţia simplă şi dimensiuni reduse;
- uşurinţa şi siguranţa în exploatare;
- stabilitatea mare a flăcării fără întoarcere şi rupere;
- diapazon mare de reglare a puterii termice;
-
Dezavantajele arzătoarelor:
- coeficientul mare de exces de aer în comparaţie cu alte tipuri de arzătoare;
- condiţii dificitare de ardere şi ca urmare eliminarea produselor de ardere incompletă.

Arzătoarele de difuzie se folosesc pentru arderea gazelor artificiale (de cox, de generatoare) la care se
cere o cantitate foarte mică de aer. În mod obişnuit, aceste arzătoare au un consum redus de gaz.
Totodată, aceste arzătoare pot fi utilizate pentru arderea gazelor lichefiate în procesele în care sunt
necesare flăcări lungi şi iluminiscente cu temperatură uniformă. În anumite situaţii aceste arzătoare sunt
de neinlocuit de exemplu: în cazul cuplatoarelor de topire la care se cere flacără lungă, cu grad negru
înalt, aceasta fiind posibilă numai prin încălzirea aerului necesar arderii pînă la temperatura 1000 - 1100
o
C temperaturii ce depăşeşte temperatura de autoaprindere a amestecului de aer-gaz.

8
 2. Date iniţiale
Datele iniţiale le luăm din tabelul 1,[1] pag. 116.

N. kg
Componenţa în % D,
var m3N
. CH 4 C2 H 6 C3 H 8 C 4 H 10 C5 H 12 CO 2 N2
10 96.2 0.1 1.3 0.8 0.2 0.1 1.3 0.0095

Caldura calorică de ardere (Q) si densitatea anhidra (ρanh ).

CH4 C2H6 C3H8 C4H10 C5H12 CO2 N2

Q 35840 63730 93370 128500 146340 - -
ρanh 0,717 1,356 2,02 2,702 3,22 1,98 1,251

3. Calculul caracteristicilor tehnice şi energetice ale gazelor combustibile şi ale

elementelor arderii lor
Calculele se vor efectua în următoarea succesivitate:
3.1 Căldura inferioară de ardere în stare anhidră:

Qanh
inf =¿ (3.1)
unde:
Qinf j − căldura inferioară de ardere a componentului "j" din amestec, se ia din tabelul 2.1,[1]
pag.11;
n j− conţinutul procentual al componentului "j" din amestec, date iniţiale.
kJ
Qanh ,
inf =¿ 3
0,01*((35840*96,2)+(63730*0,1)+(93370*1,3)+(128500*0,8)+(146340*0,2))=37076.3 mN
3.2 Căldura inferioară de ardere a amestecului în stare umedă:

kJ
u anh
Qinf =Q inf ⋅k , m3N (3.2.1)
unde:
k− este coeficientul de corecţie, calculat de relaţia:

0 ,804
k= ;
0 , 804 +d (3.2.2)

0,804
k= =0.9883
0,804+0,0095

kJ
Q uinf =37076,3∗0,9883=36642,5 , m3
N

9
 3.3 Densitatea amestecului de gaze

kg
ρanh =0 , 01 ∑ ρ j⋅n j ,
m3N (3.3.1)

ρanh =¿ 0,01((0,717*96,2)+(1,356*0,1)+(2,02*1,3)+(2,702*0,8)+(3,22*0,2)+
kg
, 3
+(1,98*0,1)+(1,251*1,3))=0.7636 mN

3.4 Densitatea amestecului în stare umedă

kg
ρu =( ρanh + d )⋅k ,
m3N (3.4.2)
kg
ρu =( 0,7636+0,0095 )∗0,9883=0.764 m3
N

3.5 Volumul teoretic de aer necesar arderii

Deoarece amestecul combustibil este alcătuit numai din hidrocarburi (saturate sau nesaturate)
calculul se face cu formula:
3
1  n  mN
Vt  L0    (m  )Cm H n  3
21  4  , mN (3.5.1)

mN3
4 6 8 10 12
(( )
4 4 ( ) 4 ( )
V t =0,0476∗ 1+ ∗96,2+ 2+ ∗0,1+ 3+ ∗1,3+ 4+
4
∗0,8+ 5+
4 ( )
∗0,2 =¿ 9.8 m3
, N ( ) )

3.6 Volumul real de aer necesar arderii

Volumul real de aer necesar arderii se va determina folosind:

3
mN
V r =V t⋅α , m3N (3.6.1)
unde:
3
mN
3
Vt - volumul teoretic de aer necesar arderii, mN
α- coeficientul de exces de aer ,din tabelul2,[1]adopt α=1,29;

3
mN
V r =9,8∗1,29=12.64 3
, mN

10
 3.7 Volumul de oxigen
Volumul de oxigen necesar arderii se va determina folosind:
3
mN
VO2  0, 21 Vr 3
, mN (3.7.1)
unde:
VO2 3 3
- Volumul de oxigen necesar arderii, mN / mN ;
Vr - volumul real de aer necesar arderii, mN3 / mN3 ;

V O =0,21∗12,64=2.65 ,
2

4. Calculul volumului gazelor de ardere a amestecului combustibil

a) Volumul teoretic de azot:
3
mN
VN2  0, 79  Vr  0, 01 nN2 , m3N
(4.1)
V N =0,79∗12,64+ 0,01∗1,3=9.99 ,
2

b) Volumul bioxidului de carbon

3
mN

VCO2  0, 01 nCO 2  nCO   m  nCm H n  nH 2 S , 3
mN (4.2)
3 3
V CO =0,01∗((1∗96,2)+(2∗0,1)+(3∗1,3)+(4∗0,8)+(5∗0,2))=1.045, m / m
2
N N

c) Volumul teoretic de vapori de apă

pentru α = l,29 şi conţinutul de umiditate a aerului d a  9.5 g la 1kg aer uscat:

3
mN

V 0 H 2 0  0, 01 nH 2  0,5 n  nCm H n  nH 2 S  0,124d  1, 61L0 , 3
mN
(4.3)
0
V H2 O =0,01∗(0,5∗( ( 4∗96,2 ) + ( 6∗0,1 ) + ( 8∗1,3 ) + ( 10∗0,8 ) + ( 12∗0,2 ) )+0,124∗0,0095+1,61∗9,8)=2.19 ,

d) Volumul real al vaporilor de apă

3
mN
0H 0
3
V H 0 =V
2
2
+ 0 , 0161( α −1) L 0
, mN (4.4)

3
❑
mN
V H2 O =2,19+0,0161∗ (1,29−1 )∗¿ 3
9.8=2.23 , mN

e) Volumul de oxigen
3
mN
V O =0 ,21⋅(α−1)⋅V t , 3
2
mN (4.5)
3 3
V O =0,21∗( 1,29−1 )∗9,8=0,59, m / m
2
N N

11
 f) Volumul total de gaze de ardere
3
rezultate la arderea l mN gaze:
3
mN
V tot =V H 0 +V CO +V N +V 0 , 3
2 2 2 2
mN (4.6)
mN3
V tot =2,23+1,045+ 9,99+0,59=13.855 ,
mN3

5. Temperatura de autoaprindere a amestecului

m
∑ t aa
j=1
t am
aa =
m ,°C (5.5)
537+530+504+ 430+ 430
t am
aa = =486.2 ,℃
5
unde:
t aa− sunt temperaturile de autoaprindere a componenţilor m din amestec, în °C, se ia din
tabelul 2.1[1], pag. 11;
m – numărul de component în amestec;

5.1 Limitele de inflamabilitate inferioară şi superioară ale amestecului

n1 + n2 + n3 +. ..+ nk
Linf =
n q n2 n 3 n
+ + + .. .+ k
l1 l2 l3 lk ,% (5.5.1)
96,2+0,1+1,3+0,8+ 0,2
Linf = =4.83 , %
96,2 0,1 1,3 0,8 0,2
+ + + +
5 3,2 2,37 1,86 1,4

n1 +n2 +n3 + .. .+nk

Lsup= ,
nq n2 n3 nk
+ + +. ..+
l1 l2 l3 lk % (5.5.2)
L 96,2+0,1+ 1,3+0,8 +0,2
¿=¿ =14.76 ,% ¿
96,2 0,1 1,3 0,8 0,2
+ + + +
15 12,45 9,5 8,41 7,8

unde:
l1 ,l2 ,l3 ...lk −
limitele de inflamabilitate a compuşilor amestecului în stare pură, %, se iau din
tabelul 2.1[1], pag. 11

5.2 Viteza normală de propagare a flăcării amestecului

n1 U 1 +n2 U 2 +n3 U 3 +. ..+n k U k
U max
n = ,
n1 +n 2 +n3 +.. .+n k cm/s (5.5.2.1)
unde:
U 1 ,U 2 ...U k − vitezele normale maximale de propagare a flăcării a componenţilor respectivi din
12
amestec, cm/s, se iau din tabelul 2.1[1], pag. 11.
n1 , n2 , nk − conținutul procentual al hidrocarburilor, se iau din date inițiale;

96,2∗37+ 0,1∗40+1,3∗38+0,8∗37+0,2∗37
U max
n = =37.01 , cm/ s
96,2+0,1+1,3+0,8+ 0,2
6. Determinarea temperaturii de ardere
Temperatura de ardere a amestecului combustibil poate fi determinată din ecuaţia bilanţului
arderii.
Ecuaţia bilanţului căldurii:
u
Qinf +I g. c +I a =I g . a ; (6.1)
unde:
3
Q uinf − căldura inferioară de ardere în stare umedă, mN ;
3
I − entalpia gazelor combustibile, KJ / mN ;
g.c
3
Ia − entaipia aerului, KJ / mN ;
3
Ig.a − entalpia gazelor de ardere, KJ / mN .
a) Entalpia gazelor combustibile
cantitatea de căldură introdusă în focar cu gazele combustibile:
I g .c =t g . c⋅∑ ( C p⋅V g. c ) , KJ / mN3
(6.2)
unde:
Vg,c − conţinutul gazelor combustibile 1m3;
tg.c − temperatura gazelor combustibile, °C şi este 25;
kJ
3 o
Cp − capacitatea termică specifică izobară, mN⋅ C ,valorile capacităţilor termice specifice
ale gazelor combustibile şi ale gazelor de ardere sunt calculate cu formulele:
1,641−1,549
C p C H 4=1,549+ ∗25=1,572 ,
100
2,495−2,211
C p C 2 H 6 =2,211+ ∗25=2,282 ,
100
3,507−3,047
C p C 3 H 8 =3,047+ ∗25=3,162 ,
100
4,705−4,127
C p C 4 H 10=4,127+ ∗25=4,271 ,
100
5,83−5,12
C p C 5 H 12=5,120+ ∗25=5,297 ,
100
1,3005−1,2971
C paer=1,2971+ ∗25=1,297 ,
100
1,3005−1,2988
C p N 2=1,298+ ∗25=1,299 ,
100
1,7003−1,5999
C p CO 2=1,5999+ ∗25=1,625 ,
100

I g . c =25∗( 1,572∗96,2+2,282∗0,1+3,162∗1,3+4,271∗0,8+5,297∗0,2 )=4001,04

b) Entalpia aerului
cantitatea de căldură introdusă în focar cu aerul de combustie:
13
 kJ
a
I a=t a⋅C p⋅V r , m
3
(6.3)
unde:
ta − temperatura aerului, °C=25;
kJ
Cap − capacitatea termică specifică izobară a aerului, m3N⋅o C =1,298
3 3
Vr − volumul de aer real, necesar arderii, Vr =12.64, m / m N N

3
I a=25∗1,297∗12,64=409.85 , KJ / m
I I
Valorile componentelor g .c . şi a . sunt comparativ mici în raport cu valoarea Qinf , însă pot fi
u

mult mai mari, dacă combustibilul şi aerul se vor încălzi preliminar.

c) Entalpia gazelor de ardere − cantitatea de căldură care se conţine în produsele de ardere:
I g .a =∑ ( C g . a⋅V ga⋅t kga )
(6.4)
unde:
capacitatea termică specifică a gazelor de ardere, KJ / mN  C ;
3 o
Cg.a −

3
Vg.a − volumul gazelor de ardere, mN ;
t kga − temperatura gazelor de ardere, °C.
k
Înlocuind relaţiile (de mai sus şi rezolvând ecuaţia obţinută în raport cu t ga obţinem relaţia de
calcul a temperaturii calorice a gazelor de ardere presupunînd temperatura de calcul t=1600oC:
kJ kJ kJ kJ
C p  CO2   2,3552 3 C p  N 2   1, 4588 3 C p  O2   1,5379 3 C p  H 2O   1,8762 3
mN ; mN ; mN ; mN

k Quinf + I g . c +I a
t g . a=
C p⋅V H O +C p ¿V N +C p ¿ V O +C p ¿ V CO
2 2 2 2

,°C (6.5)
36642,5+ 4001,04+ 409,85
t kg . a= =1898 ℃
1,8762∗2,23+1,4588∗9,99+1,5379∗0,59+ 1,8762∗1,045

Temperatura primită nu se încadrează in limitele ±20°C, de aceea vom calcula prin interpolare
temperatura calorică cu capacitatea termică specifică a gazelor pentru temperatura primită 1898°C.
kJ kJ kJ kJ
C p  N 2   1, 482 3 C p  O2   1,5616 3 C p  CO2   2, 4071 3 C p  H 2O   1.9418 3
mN ; mN mN mN
36642,5+4001,04+ 409,85
t kg . a= =1818 ℃
1,9418∗2,23+1,482∗9,99+1,5616∗0,59+2,4071∗1,045
Temperatura primită nu se încadrează in limitele ±20°C, de aceea vom calcula prin interpolare
temperatura calorică cu capacitatea termică specifică a gazelor pentru temperatura primită 1818°C.
kJ kJ kJ kJ
C p  N 2   1, 476 3 C p  O2   1,5555 3 C p  CO2   2,3944 3 C p  H 2O   1.9251 3
mN ; mN mN mN
36642,5+4001,04 +409,85
t kg . a= =1827 ℃
1,9251∗2,23+1,476∗9,99+1,5555∗0,59+2,3944∗1,045

Temperatura primită se încadrează in limitele ±20°C, calcul se considera finisat.

14
Temperatura teoretică de ardere:
n

∑ tt t tCH 4 + t tC 2 H 6 +t tC3 H 8 +t tC 4 H 10 +t tC 5 H 12 2040+2050+2170+2117 +2120

i
t t= = = =2086.8 ℃
mc mc 5

Temperatura reală de ardere:

t r=k p∗t kg . a=0,85∗1827=1552,95 ❑0C

7. Calculul arzătorului cu injecţie de presiune joasă

Parametrii de functionare a arzatoarelor cu injector de presiune joasa. (tab.2 ,[1])

Arzator cu injectie pesiune joasa

Nr .var.
V P,
3 α α ' 
m /h KPa
10 0.8 2.0 1.29 0.5

1) Viteza medie de ieşire a gazului combustibil din ajutajul (duza) arzătorului, m/s:
2 Δp

unde:
v g =ϕ⋅
√ m
ρg , s (7.1)

kg
ρg − densitatea gazelor, m3 ;
ΔP Căderea de presiune, Pa, ΔP=P1 −P2
−

P1 − presiunea gazelor înaintea ajutajului, Pa;

P2 − presiunea mediului în care se scurg gazele, Pa, pentru arzătoarele de presiune –joasă
P2 este egală cu presiunea atmosferică, de aceea Δ P = P, ;
ϕ - coeficientul de scurgere, evidenţiază repartizarea vitezelor fluxului de gaze în secţiunea
ajutajului (duzei) şi rezistenţa fluxului, depinde de forma duzei şi se stabileşte conform literaturii de
specialitate. φ=0,85
2∗2000
v g=0,85∗
0,764√ =61,5
2) Aria secţiunii transversale a ajutajului duzei, mm2
106⋅V g
=
fD 3600⋅v g , mm2 (7.2)
1

unde:
Vgk − debitul unui colector care se determina cu formula:
Vgk=Vg/nk =0.8/2=0.4
valoare minima a caruia este egala cu 0,85 m3/h;
Vg − volumul total de gaz( se ia din datele initiale);
nk − numarul de colectoare distribuitore care se adopta din sirul nk=1,2,3,…

15
 106∗0,4 2
f D1= =1.8 , mm
3600∗61,5

3) Diametrul ajutajului mm

4 fD 1
D1 =
√
4∗1.8
π
,mm
(7.3)

D 1=
√ 3,14
=1.51 , mm

4) Diametrul camerei de amestec , mm

 V  
D3  D1  
1  Va   1  a aer

 g
 , mm;

 (7.4)
4,9∗1,293
√
D 3=1.51∗ (1+ 4,9 )∗(1+
0,764
)=11,18 ,mm
unde: ρaer − densitatea aerului, kg/m3; ρaer=1,293 kg/m3;
V a' − cantitatea de aer, injectata de un metru cub de gaze. Pentru arzatoarele atmosferice de ardere
a gazelor naturale Va'=(0,4…0,6)Vt; (7)
Vt − cantitatea teoretica de aer necesara arderii, m3/h;
Va'=0,5*9,8=4.9 m3/h;

5) Diametrul confuzorului D2 şi difuzorului D4 , mm, se adoptă constructiv în următoarele

limite:
D2   2,0...2, 2   D3
, mm (7.5)
D 2=2,2∗11,18=24.6 , mm
D4   1,5...2, 0  D3
D4 =1,8∗11,18=20.12 , mm

6) Lungimea confuzorului l1, mm, depinde de unghiul sumar de deschidere, care se adoptă în
intervalul 45 - 90° C. Pentru micşorarea unghiului de întâlnire a jeturilor de gaze aer este mai
favorabil de a adopta un unghi sumar de deschidere mai mic. Din aceste considerente:
l1= (1,5 . .. 2,0 )⋅D3 mm (7.6)

l 1=1,9∗11,18=21.24 , mm

7) Lungimea camerei de amestecare, mm

l 2= (1,0 . .. 1,2 )⋅D3 mm (7.7)

l 2=1,2∗11,18=13.41 , mm

16
 o o
8) Lungimea difuzorului depinde de unghiul de deschidere β=6 ...8 :

D 4 −D 3
l3= mm
β
2tg
2 () (7.8)
20.12−11.18
l 3=
2 tan 8/¿ 2=63.92 , mm ¿

V am=V g∗( 1+α ' ∗V t ) =0,4∗( 1+0,5∗9,8 )=2.36

9) Aria totală a orificiilor de foc, m2

f 

Vg  1  Va 
foc
3600  vam
m2 (7.9)
0,4∗(1+ 4,9)
∑ ❑= 3600∗2,5 =0.000262
unde:
v foc - viteza de scurgere a gazului din ajutaj, m/s, se determina din diagrama, in functie de
diametrul ajutajului do, care se adoptă astfel ca se evite fenomenele de rupere și retur ale flacării
do= 3…6 mm și α=0,5
Adopt: do=3 mm, astfel din diagrama rezultă că νo=2,5 m/s

10) Numărul orificiilor de foc:

4 f foc
z
 d 2 foc
de orificii (7.10)
4∗262
z= =37.08 ≈ 37 de orificiu
3,14∗32
11) Pasul optimal dintre orificii S, mm, se stabileşte din literatura de specialitate. Pentru
asigurarea accesului uşor de aer secundar şi aprinderea succesivă (în lanţ) a flăcărilor

colectorului, pasul S al orificiilor de foc se adoptă în funcţie de diametru

d foc şi coeficientul
de injecţie a aerului primar în conformitate cu tab. 5.4,[1]
Interpolare: Smin=9-(9-6)*0,5=7.5

Smax=12-(12-8)*0,5=10

12) Lungimea colectorului arzătorului, mm:

S
lcol   z  1   2S , mm
2 (7.11)
( 37−1 )∗10
l col= +2∗10=200 , mm
2
13) Distanţa optimală l0, mm, de la duză până la secţiunea de intrare în camera de amestec, după
cum au arătat rezultatele cercetărilor, poate fi adoptată în limitele:
17
l0   0,5...1, 4   D3 , mm
(7.12)

l 0=1,2∗11,18=13.42, mm

18
 14) Determinam lungimea canalului interior

l ¿ =C1∗d 20∗q 0∗10−77.13

V kg∗Q uinf 0,4∗36642.5 7

q o= 2
= 2
=5.6∗1 0
0,785∗d 0∗z 0,785∗0,003 ∗37

C 1=¿1.14

C 2=6.7

l ¿ =1,14∗32∗5,6∗107∗10−7=57,45
l f =C 2∗q 0∗√ d 30∗10−7=6,7∗5,6∗107∗ √33∗10−7 =194

8. Calculul arzătorului de gatit

V g (1+ α '∗V t )
∗272+t am 0,4∗(1+0,5∗9.8) ∗273+25
V am vf 1,7∗3600
Sf = = = =421∗10−6 , m2
v 272 273

Sf 421
z= = =59
π 2 3,14 2
∗d ∗3
4 0 4

S∗z 10∗59
D= = =187.9 , mm
π 3,14

9. Calculul arzătorului cu injecție de presiune medie

Parametrii de functionare a arzatoarelor cu injector de presiune medie.

Arzator cu injectie pesiune
medie
Nr .var.
V P,
α
m3/h KPa
10 21 14 1,11

1) Viteza medie de scurgere a gazelor din ajutaj în acest caz se va determina conform
m
formulei de scurgere adiabatică, s :
k −1
p2

v g =ϕ⋅

unde: p1  p0  p p1=101325+14000=115325 Pa
√ ( )
2⋅k⋅p 1 1−
p1
( k −1 ) ρu
k

(9.1)

p2 =p 0 =101325 Pa

19
 k=1,3 indice adiabatic pentru gaze naturale

101325 1
v g=0,85∗
√ 2∗1,3∗115325∗(1−(
115325
( 1.3−1 )∗0,764
2) Aria secţiunii transversale a duzei , mm2
) ¿ ¿1.3−
1.3
)
=241.1 ¿

fD 1 - aria secţiunii transversale a duzei, mm2

V kg⋅10 6
⇒ fD1 =
3600⋅v g (9.2)
Unde:
Vg
V kg =
nk
nk − numarul arzătoarelor, adoptăm nk =1
21
Vgk   21
1
21∗106 2
fD1= =30,97 , mm
3600∗188,3

3) Diametrul duzei se determină cu relaţia, mm

4∗30,97
D 1=
3.14 √
=6.28 ,mm
4) Diametrul camerei de ardere D, mm, se determină din relaţia:
(9.3)

 V  
D3  D1  
1  Va  1  a

 g
aer


 mm (9.4)
10.87∗1.293

unde:
√
D3=6.28 ( 1+10.87 )∗(1+
0.764
¿ )=95,3 , mm ¿

Va” cantitatea de aer injectata de un m3 gaze, m3/m3 si se calculeaza cu formula

V   V    9.8 1.11  10.87
a t

n − reprezintă gradul de injecţie a aerului

α − coeficientul de exces de aer;
Vt − volumul teoretic de aer, necesar pentru arderea completă a gazelor.
ρaer -1.293
Celelalte dimensiuni se determină în succesivitatea următoare:
5) Diametrul confuzorului, mm:
D2=(1,7...2,0) D3 (9.5)
D2=1,8∗95,3=171.54 , mm
6) Diametrul difuzorului, mm:

D4=(l,5...1,7) D3 (9.6)

20
D4 =1,6∗95,3=152.48 , mm
7) Lungimea confuzorului mm:

l1 = (1,5...1,7)D3 (9.7)

l 1=1,5∗95,3=142.95
8) Lungimea camerei de amestec, mm:

l2=(3...4)D3 (9.8)
l 2=3∗95,3=285.9
9) Lungimea difuzorului, mm
D −D3
l3 = 4
β
2tg
2() (9.9)
152.48−95,3
l 3= =408.85
8
2∗tan
2
10) Lungimea capului arzătorului, mm:

l4=(1,0…1,5)D3 (9.10)
l 4 =1,4∗95,3=133.42

11) Diametrul craterului, mm:

Dcr   1, 07...1,1 D3
(9.11)
Dcr =1,1∗95,3=104.83 , mm

12) Diametrul tunelului, mm:

Dt   2,5...2,6  Dcr mm
(9.12)
D t =2,6∗104,83=272.5 , mm

13) Lungimea tunelului, mm

lt   2,5...6  Dcr , mm
(9.13)
l t =2,5∗104.83=262 ,mm

21
 Evitarea fenomenului returului flăcării se obține prin majorarea vitezei de curgere a amestecului din
ajutaje la d k =15 …17 mm și evacuarea căldurii de la suprafața lor la d k >86 mm. Constructiv aceasta se
obține prin organizarea răcirii capului arzătorului prin echiparea lui cu dispozitiv de circulare a apei.

22
 10.Bibliografie

1. C. Tuleanu, V. Tonu. Teoria și practica arderii gazelor combustibile, Ghid

de proiectare. – Chişinău, U.T.M.: 2014.
2. Tuleanu C., Tonu V. Procese și aparate de ardere a gazelor combustibile. Material
didactic – Chisinau, U.T.M.: 2003.
3. C. Tuleanu, V. Tonu. Procese și aparate de ardere gazelor combustibile, Indrumar
metodic. - Chiєinгu, U.T.M.: 2003.

23