ALCHIMIE EMOTIONALA

ALCHIMIE EMOTIONALA 1

Emotiile sunt parte din noi insine. Desi de multe ori incercam sa le negam, sa le suprimam sau macar sa le reducem, emotiile ( chiar si cele negative)
sunt extrem de importante pentru supravietuire. Ele ne orienteaza si ne pregatesc corpul pentru a raspunde mediului inconjurator. Etichetarea acestor
emotii ca fiind ,,negative”, ,,rele”, ,,periculoase” ne va determina – din pacate-  sa facem eforturi pentru a scapa de ele. Cuprinsi de valul neplacut al
sentimentului negativ,  cautam modalitati cat mai rapide de a iesi la suprafata. Ca un om care nu stie sa inoate si se ineaca, avem tendinta de a ne zbate
haotic pentru o gura de aer  incercind sa negam, sa evitam sau sa ascundem sentimentul negativ. Incercarea de a scapa cu orice prêt de aceste emotii nu
va face insa decat sa le intareasaca…

In mod natural, emotiile negative sunt autolimitate. Ele isi indeplinesc rolul si apoi se estompeaza , pe masura ce am inteles si actionat in concordanta
cu ,,sfaturile” lor. Caci oricat ar fi de neplacute, ele exista cu un scop. Organismul uman le foloseste ca mijloc de ghidare al vietii noastre. Ca o hartie
de turnesol care se coloreaza diferit, spectrul emotional va vira catre anumite nuante in functie de mediu . Ph-ul vietii noastre este reflectat de nuanta
emotiilor pe care le resimtim: un mediu bun, o actiune ,,hranitoare” , ,,nutritiva”, va determina emotii resimtite ca pozitive. Asa cum o planta se
indreapta spre lumina, sau o celula se apropie de mediul nutritiv – existenta acestui ,,tropism”  natural  a fost demonstrata de  experimentele lui Bruce
Lipton- si noi ne apropiem de ceea ce ne face bine si ne indepartam de ceea ce este nociv. Modalitatea prin care functioneaza acest mecanism este fie
prin   informatiile pe care le avem ( ne aparam de soarele puternic chiar daca nu simtim disconfort in momentul respectiv )  , fie prin emotiile pe care
le percepem. Acest al doilea mecanism functioneaza la nivel subconstient si- de multe ori- intra in contradictie cu nivelul mental. Caci ,,etichetarea”
emotiilor neplacute ca fiind ,,negative” , ,,periculoase”, ,,incontrolabile” ne va face sa actionam impotriva lor si nu urmandu-le sfatul…Este o actiune
care seamana cu medicina allopata: incercam sa scadem durerea, sa suprimam simptomul, desi acestea sunt semnale de alarma cu care ne-a dotat
natura si care au rolul de a ne atrage atentia asupra unor lucruri care nu functioneaza bine, asupra unor pericole care ar trebui indepartate. Suprimarea
sau ignorarea semnalului de avertizare de la bordul masinii nu va repara insa carburatorul stricat ci dimpotriva: ne va face sa ratam sansa de a ne opri
si de a rezolva defectiuni care , nerezolvate la timp, se vor amplifica ! In acelasi mod, reactia noastra la perceperea sentimentelor negative, ar trebui sa
fie cea de a incerca sa intelegem ca suntem pe un drum gresit, ca ceva trebuie reajustat. Ar trebui sa facem eforturi de a intelege semnalul de avertizare
pe care ni-l  da emotia, si de a actiona in consecinta.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Modul impropriu de raportare la emotiile negative nu vine numai din faptul ca le percepem  ca fiind neplacute, ci si din felul in care am ,,invatat” de la
parintii sau mediul nostru ca trebuie sa le indepartam. De exemplu: copiii care au fost admonestati sau dezaprobati in momentul in care isi manifestau
sentimentele negative, vor invata ca exista   emotii care ,,sunt  gresite” si vor concluziona ca atunci cand le simt,  ,,ceva este in neregula cu ei” . Acesta
este modelul de functionare emotional al lui Natrium Muriaticum, care va inhiba exprimarea emotionala si la varsta adulta, considerand ca prezenta
acestor emotii in sine este confirmarea faptului ca el este nemeritoriu.  Sau al Staphysagriei , care va retine furia in sine -dar pe care o va elimina prin
supape de tip ,,sado-masochist “ sau ,,working-out”. Daca am crescut in familii in care modelul cultural impune blocarea emotionala ( familii in
care ,,barbatii nu plang” sau in care exprimarea emotionala este ,,semn de slabiciune”) vom fugi de toate situatiile in care ni se activeaza emotii
puternice sau  vom ineca emotiile in rationalizare si in „despicarea firului de par in patru, cinci sau o suta” , in functie de intensitatea emotiei si de
gradul de amenintare pe care il percepem …

Daca negarea, reprimarea sau evitarea emotiilor negative sunt conduite paguboase,  atunci cum ar trebui sa reactionam in fata senzatiei de disconfort
pe care o resimtim uneori? ,,Daca furia  ne va face sa ne pierdem mintile si sa facem lucruri pe care le vom regreta ? Daca tristetea ne va cufunda in
abisuri din care nu vom mai putea iesi?”

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Pentru a putea gasi metodele de management corect emotional, ne-am putea ajuta de comparatia activitatii mentale /emotionale cu cea a organismului
nostru fizic, caci suntem (in egala masura) minte, suflet si corp, iar legile de functionare ale celor trei niveluri existentiale sunt aceleasi. In cazul
corpului fizic uman, exista intr-adevar pericolul ( foarte mic) ca febra – de exemplu- care este de fapt un mecanism de aparare in fata unei invazii
microbiene si care creste eficienta sistemului imunitar, sa depaseasca o anumita valoare si sa devina perciculoasa in sine. Dar acest lucru se intampla
rarisim si numai daca agresivitatea agentului patogen este extrem de mare. In rest insa, in marea majoritate a sindroamelor febrile, cresterea
temperaturii corporale nu trebuie combatuta, pentru ca vom inactiva  astfel principalul mecanism de aparare antimicrobiana. In mod asemanator,  In
cazul emotiilor negative, inhibarea/negarea acestora ne va impiedica sa rezolvam problema pe care ne-o semnaleaza. Desigur ca in cazuri acute, de
furie puternica de exemplu, putem avea nevoie de actiuni care sa ,,moduleze” furia. Dar acest lucru nu inseamna suprimarea ei ,ci exprimarea in
forme ,,modulate” de ratiune. ,,Antitermicul” administrat in aceste cazuri nu are rolul de a ne impiedica sa simtim  febra, ci de a controla modul in care
ea afecteaza persoana in sine sau pe cei din jur.

In incercarea de a ,,modula” , de a ,,manageria” emotiile negative, primul pas este intelegerea emotiei pe care o percepem. Obisnuiti de mici sa
sublimam emotiile negative, unora dintre noi le este greu sa defineasca exact ce fel de emotie simt. Putem avea impresia ca suntem plictisiti, cand- de
fapt- ceea ce simtim este tristete, sau nemultumire, sau ,,aplatizare emotionala”… De altfel, emotiile se transforma, sublimeaza din una in alta, in
functie de modul in care ne raportam la ele, in functie de modul in care le ,,etichetam”, in functie de modul in care le interpretam si vrem sa le
manageriem.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Exista o adevarata ,,alchimie emotionala” , o transformare a emotiilor , o cascada de reactii , de succesiuni emotionale- pe care le urmam conform unui
pattern pe care l-am dezvoltat in decursul timpului. Faptul ca am reusit astfel sa modificam o emotie pe care am considerat-o intolerabila,
transformand-o in sfarsit intr-un sentiment mai usor de acceptat, ne-a validat acest mod defectuos de a ne raporta la emotii. In felul acesta ne-am
indepartat insa de  ,,sfatul” pe care emotia originala il avea pentru noi. Percepand abia emotiile derivate , ne ratacim in hatisul transformarilor
emotionale si nu mai intelegem de ce ne simtim asa, nu mai invatam nimic ,ne consideram ,,anormali” sau ,,incontrolabili”…

Asa ca primul pas pe care ar trebui sa il facem in fata unui sentiment neplacut este sa intelegem ce anume simtim. Inteligenta emotionala, adica
intelegerea modului in care simtim noi si cei din jur, nu este o calitate nativa. Ea se dezvolta in copilarie, in cazul in care mediul in care am crescut ne-
a validat emotiile, ne-a permis intelegerea si recunoasterea acestora. Este ,intr-un fel, ca si invatarea cititului si scrisului. Trebuie sa recunoastem
literele pentru a putea citi cuvinte, propozitii, fraze sau …opere literare. Caci spectrul emotional uman este, intr-adevar, o opera literara….

Daca nu am avut parte de astfel de lectii in copilarie, va trebui sa apelam din nou la cea mai ,,sincera” si ,,nedisimulata” parte a noastra: corpul fizic. In
el se exprima toate emotiile noastre iar exprimarea aceasta este directa, obiectivabila: contracturi, rigiditati, ritm cardiac, inrosirea/paloarea fetei,
transpiratie, tremuraturi, amorteli, vasodilatatie/vasoconstrictie, etc. Toate aceste simptome sunt obiectivari ale hormonilor declansati odata cu
gandurile si sentimentele noastre. Intelegerea acestei ,,harti corporale” ne va ghida in cunoasterea de sine …

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Urmatorul pas va fi intelegerea sensului pe care il are emotia. Caci ea are un sens, are un scop. Intelegand si acceptand ,,sfatul” acesteia, vom putea
reajusta directia in care ne indreptam, prioritatile pe care le avem, necesitatile pe care le ignoram, dorintele pe care nu le implinim…

Odata inteles motivul aparitiei emotiei negative, vom cauta modalitati cat mai potrivite de actiune, de reorientare, de exprimare. In felul acesta vom fi
in sfarsit fideli noua insine, vom actiona in concordanta cu adevarul nostru interior, tinand cont de noi si de ceilalti, de interesul nostru pe termen scurt
si pe termen lung. Iar acest comportament va face inutile -si va inactiva astfel- emotiile negative. Acesta este modul productiv  de a manageria
sentimentele neplacute.

FRICA-FURIE-TRISTETE-DEPRESIE-APLATIZARE AFECTIVA

STIMULUL PRIMAR: NOUTATEA

Cascada emotionala incepe intotdeauna cu un stimul: actiunea unui agent din mediu care nu exista in starea de echilibru relativ in care ne aflam. Fara
stimul, nu exista reactie. Stimulul poate fi diferit: o schimbare de mediu, o actiune, o persoana, o intalnire, orice…

Stimulul reprezinta deci o ,,noutate” , ceva ce a intervenit asupra noastra, ceva ce are capacitatea sa ne afecteze, o schimbare pe care simturile noastre
o percep.   Sa ne imaginam ca deschidem ochii intr-o dimineata si ne trezim intr-un mediu nou, nefamiliar.  In mintea noastra, odata cu primul licar al
constientei, apare gandul:,, nu recunosc nimic in jur! “  Se elibereaza serotonina, hormon produs de  creier, care va  activa  rapid nivelul constientei:
apare atentia, concentrarea. Ochii scruteaza decorul, urechea ,,se ascute”, mintea sta la panda… de aici incolo, urmeaza scenariul  interpretarilor pe
care le dam perceptiilor noastre.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

A.)   FRICA

MECANISMUL SI SCOPUL FRICII

Prima preocupare a fiintei umane aflata in fata necunoscutului este, desigur, supravietuirea. Asa ca urmatorul gand va fi: ,, Oare exista pericole?”
Acest gand , de cele mai multe ori izvorat la granita dintre constient si inconstient, strabate mintea in fractiuni de secunda, asemenea unui cadru din
pelicula fotografica.  Inainte poate sa il cuprindem in granitele constientei, corpul nostru reactioneaza la el.

Perceperea unor semne de pericol va declansa un impuls nervos care se  propaga catre hipotalamus( aflat sub emisferele cerebrale) ,  de unde, pe calea
axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, se va transmite la suprarenale, glande care sunt responsabile de eliberarea unor hormoni ce ne pregatesc
organismul pentru aparare, adica pentru cele doua actiuni fizice active pe care le avem la dispozitie in caz de pericol: fuga sau lupta! Suprarenalele vor
elibera in acest scop adrenalina, hormon care ne va pregati corpul pentru actiune: se va produce vasodilatatie musculara( largirea vaselor, astfel incat
sangele sa ajunga la muschi in cantitate mai mare), vasoconstrictie in zona organelor interne ( micsorarea circulatiei in zona acestora pentru asigurarea
de  rezerve suplimentare de sange pentru aparatul locomotor) , tahicardie ( cresterea numarului de batai ale inimii pe minut pentru a pompa sangele
necesar), ritm respirator crescut (pentru a elimina dioxidul de carbon rezulat in urma metabolismului crescut) ,midriaza ( largirea  pupilei) pentru a
creste scanarea vizuala. Aceste pregatiri ale corpului sunt percepute de persoana in cauza, fiind considerate de catre noi toti expresia fricii: inima bate
mai repede, fata paleste, respiram agitat si superficial, ne tremura mainile si picioarele.  Aceste modificari ale corpului, cronicizate, pot fi
raspunzatoare de bolile pe care psihosomatica ( stiinta transformarii emotiei in boala) le atribuie fricii: afectiunile renale de exemplu, se coreleaza cu
un nivel crescut al adrenalinei, cu tensiune arteriala crescuta si vasoconstrictie renala care scade filtrarea glomerulara.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD
In apropiere de hipotalamus si in stransa legatura cu acesta se afla centrul emotiei (amigdala)  astfel incat, in acelasi moment cu modificarile corpului
simtim si emotia : teama. Daca teama depaseste o anumita intensitate, atunci se produc  alte modificari in corp: vasoconstrictia (scaderea fluxului de
sange)  apare  la nivelul creierului, ceea ce va determina ,,blocarea” acestuia si a intregului corp. . Acesta este motivul pentru care spunem de multe
ori: ,,am incremenit de frica”, sau ,,m-am blocat de frica”, sau ,,mi s-a golit mintea de frica”.Este un alt mecanism de supravietuire cunoscut in lumea
animala: ,,sa faci pe mortul”.

Mai mult decat atat, teama poate apare si prin folosirea unui scurt-circuit declansat  la  vederea /auzul unor dusmani naturali  :  sarpe de ex emplu. In
acest caz ea se produce prin impuls direct de la nivelul paleocortexului (,,creierul primitiv”) , fara sa mai fie nevoie de aparitia gandului  produs de
neocortex,  creierul nou. Acest mecanism se regaseste la toate vietuitoarele prevazute cu sistem nervos central si este determinat genetic .

Specific omului  modern  este insa mecanismul complex , care include gandul, mai ales in conditiile in care ,odata cu dezvoltarea societatii umane,
dusmanii naturali au fost indepartati din mediul apropiat.  Principalul mecanism de supravietuire al speciei umane este  adaptabilitatea: gasirea de
solutii, de alternative foarte variate de aparare. Dotati cu un fizic precar ( daca ne comparam  cu   mamiferele  din jur) oamenii au compensat prin
dezvoltarea creierului fragilitatea cu care i-a inzestrat natura. In fata amenintarii,  corpul insusi alege diferit,in functie de gradul pericolului: evaluarea
rapida a situatiei va declansa raspunsul de tip activ ( fuga sau lupta) sau pe cel pasiv ( ,,playing dead”). Pariind pe sansele noastre, avand deci asteptari
pozitive , vom alege lupta,actiunea deplina. Asteptarile pozitive , anticiparea unei recompense ( a succesului) ,determina eliberarea de dopamina din
creier. Acest hormon este raspunzator de cresterea fortei de contractie a inimii si de o coordonare mai buna a sistemului motor ,  precum si de o sporire
a capacitatii de a lua decizii.  Este chiar asociat cu o stare de placere ( asa se explica succesul trenuletelor de tip montagne-russe sau bungie-jumping).
Acestea sunt motivele pentru care, in situatii speciale suntem capabili de performante speciale. Suntem astfel bine echipati pentru a  porni in lupta cu
agresorul.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

.  In cazul in care percepem insa  un pericol foarte mare, cand teama depaseste o intensitate prag, organismul alege sa ,,incremeneasca “. In acest caz
nu ne mai simtim picioarele, inima parca se opreste, atentia este scazuta, capacitatea de rationalizare scade.  Blocajul ne da sansa sa supravietuim prin
neatragerea atentiei agresorului. O sansa mica, pe care insa o jucam in ultima instanta.

REMEDII ALE FRICII

Astfel de sentimente si gandurile asociate lor le regasim la cateva remedii caracteristice, remedii a caror administrare este foarte eficienta in astfel de
situatii:

 Stramonium: frica asociata cu reactie activa de tip lupta -dusa la extrem. Teama intensa ( ca si cum ar fi lasat singur in padure) insotita de agitatie
extrema…loveste, tipa, musca, etc.

Argentum nitricum: frica mai difuza (de tip anxietate) iar actiunea este de tip ,,fuga” : dezvolta fobii de situatii din care fuge (inaltime, tuneluri,
aglomeratie,etc)

Gelsemium: frica paralizanta. Tremura, nu se misca, paleste…blocaj.

Iata deci ca frica este un mecanism complex si important de aparare. In urmatoarea etapa, frica se va metamorfoza in furie sau va vira spre disperare,
in functie de modul in care apreciem gravitatea pericolului si sansele de aparare.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

B.) FURIA

MECANISMUL SI SCOPUL FURIEI

Provine din frica.

Este o emotie  sincera, onesta! Nu disimuleaza nimic, este directa…o aparare pura! Ne infuriem atunci cand suntem prejudiciati. Atunci cand ni se ia
ceva pretios sau atunci cand doar suntem amenintati ca vom fi privati de un bun/drept/placere/sistem de valori .  Este deci o aparare, dar una care ne
impinge la actiune. Nu poti fi furios fara sa actionezi : inima iti  bate puternic, fata se inroseste, muschii se tensioneaza…adrenalina la cote inalte.

Adrenalina este eliberata si in frica.  Pe buna dreptate se spune ca,, agresivitatea este masura  fricii”! Furia este emotia care se succeda fricii ( in cazul
in care suntem amenintati), si care ne asigura energia necesara  luptei.  Energia pe care o furnizeaza organismului produce in noi  o presiune enorma:
vorbim mai tare, gesticulam, ne miscam rapid…chiar daca nu sunt foarte bine gandite, actiunile pe care le facem avand ca si combustibil furia sunt
rapide, puternice, agresive.  In circumstante acute,amenintatoare de viata, energia suplimentara este benefica si se numeste curaj. Ne putem apara pe
noi sau pe cei apropiati noua, uitand de frica , anuland instinctul de conservare care in mod normal ne-ar impiedica sa ne angajam in lupta. Desi nu ne
luam ragazul de a gandi, genul acesta de actiuni al caror scop este apararea proprie sau a celor din jur este meritorie.
 REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

In cazul in care viata nu ne este amenintata direct (noua sau semenilor nostri )si  nu ne luam ragazul de a analiza optiunile de actiune pe care le avem
precum si consecintele lor, avem sanse foarte mari sa actionam gresit. Caci furia este o emotie atavica, veche, existenta  cu siguranta la toate
mamiferele.  Modularea efectelor ei, a actiunilor la care ea ne impinge este insa specific umana. Am invatat in cursul evolutiei ca furia este energie
pura, animalica, dar ca directia in care ea poate fi folosita ar trebui sa fie rezultatul unei evaluari cognitive,rationale.  Daca in urma analizarii situatiei
ajungem la concluzia ca ne putem apara prin anumite actiuni, atunci acestea vor fi modulate de ratiune, astfel incat sa ne asigure sansele maxime de
aparare sau recastigare a dreptului nostru . Actiunile rezultate in urma modularii furiei se constituie in modul corect de a ne apara drepturile
respectand  in acelasi timp drepturile celorlalti , si care se numeste ,,asertivitate”. Motto-ul asertivitatii este: ,,imi apar drepturile, dar dreptul meu se
termina acolo unde incepe dreptul tau!”

REMEDII ALE FURIEI

Exista remedii specifice persoanelor care isi exprima furia rapid, fara sa gandeasca  , care nu isi moduleaza productiv actiunea solicitata de manie:

Hepar sulphur: este o persoana cu un prag de sensibilitate la agresiune foarte scazut. Il deranjeaza orice stimul puternic: lumina puternica, zgomote
intense, etc. Desigur ca alte tipuri de stimuli agresivi ( jigniri, agresiuni fizice, etc) vor fi cu atat mai mult percepute ca intolerabile. Va avea deci
tendinta de a reactiona puternic sub actiunea furiei brusc declansate: frecvent va spune:,,imi venea sa dau foc!”. De altfel chiar este un remediu care
functioneaza  bine in caz de piromanie.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Agaricus: este remediul eroilor dar si al tortionarilor ( ca si cele doua fete ale unei monede, exprimarea directa a furiei poate face din persoana
respectiva un erou sau un antichrist, totul in functie de ,,scopul” reactiei si, in ultima instanta, de valorile ,,morale “ ale societatii).  Discursul lor
interior este : ,,omoara sau vei fi omorat!”. Provin din medii agresive, fiind  copii care au fost agresati si pusi in pericol frecvent, copii care au
supravietuit in situatii exceptionale. Aspectul pulsional al furiei lor este determinat deci de istoricul traumatizant.

Belladonna: furie brusca,rapida si intensa. Simptomele somatice, fizice, pe care le trateaza acest remediu sunt exact simptomele corporale ale furiei:
debut brusc,fata rosie, tensiune arteriala crescuta rapid, temperatura corporala crescuta, pupile dilatate,gura uscata…

Nux vomica: furie produsa de lucruri marunte: intarzieri, blocaje in trafic, etc. Reactioneaza rapid, exprimandu-se verbal destul de agresiv, dar nu sunt
agresivi la nivel fizic.

MANAGEMENTUL  GRESIT AL FURIEI

Marea provocare a furiei nu este abolirea ei, negarea sau diminuarea cu orice prêt. Modul in care ar trebui sa manageriem furia este alegerea corecta a
actiunii prin care energia ei se va consuma. Caci ea asta cere: actiune.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

1) Negarea sau inhibarea furiei este unul dintre motivele cele mai importante ale problemelor psihice si ale bolilor fizice. Caci aceasta energie
puternica este inchisa in noi si acoperita cu un capac opresiv care va fi supus unor presiuni tot mai mari. Rezultatul va fi inchiderea comunicarii
noastre cu exteriorul, in incercarea de a pastra etanseitatea capacului.

Inchiderea in sine a furiei poate fi urmata  de prelucrarea acesteia, ceea ce impiedica transformarea ei in ura, dar va naste alte sentimente, considerate
mai ,,tolerabile”.   Pretul platit este insa mare: energia negativa inchisa in noi va eroda , va agresa propriul sine.  Multi psihologi considera, de altfel, ca
depresia este furie intoarsa spre sine. Incapabili si ne exprimam furia in exterior ( de teama consecintelor mai ales) , vom intoarce catre propriul sine
energia restanta, acuzandu-ne in secretul subconstientului nostru pentru modul gresit in care ceilalti ne-au tratat. Si intr-un fel, chiar avem o vina…

Motivul temerii de a exprima furia este diferit. Ne putem teme ca sporim agresiunea ( copilul batut care nu poate riposta-Anacardium ), ne putem teme
ca pierdem persoana agresoare si ca nu putem trai fara ea ( sotia dependenta material/emotional , care accepta un sot abuziv-Carcinosinum) sau putem
considera tirania indreptatita ( sotia care accepta un sot agresiv dar ,,iubitor”-Staphysagria) , etc .

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Carcinosinum :  nu isi exprima furia fata de persoanele care il domina  deoarece  presupune ca aceasta exprimare  il  pune in pericolul de a pierde
persoana ce l-a ranit si  nu se crede  capabil sa traiasca fara acea persoana.  In consecinta  va  ajunge la concluzia ca trebuie sa faca  si mai multe
eforturi pentru a multumi acea persoana.  In incercarea de a-si  imbunatati   stima de sine  prejudiciata , va  dezvolta  mania perfectiunii si  va  munci
enorm pentru a-si depasi propriile limite si pentru a multumi persoana dominatoare. Isi va  asuma responsabilitati pe care vrea  sa le duca la indeplinire
la perfectie. Se impinge  pe sine dincolo de limitele umane. (Pot fi copii cu parinti severi , dominatori si pretentiosi pe care incearca sa ii multumeasca,
sau la maturitate pot fi mame  care isi cresc copiii, au serviciu, se dezvolta intelectual,etc, de obicei cu un sot revendicativ si neimplicat, jongland
zilnic cu toate aceste responsabilitati. ) Cand insa aceste limite vor fi depasite, persoana Carcinosinum  va  intra in depresie, depresie care o  opreste
din febrilitatea cu care vrea  sa isi dovedeasca sie  insesi si celuilalt  ca este meritorie. In acest caz, depresia ii blocheaza mecanismul compulsiv de
compensare a self-esteem-ului scazut, obligandu-o  la reflectie. Daca va profita de aceasta oprire si va  intelege ca nu ar trebui sa accepte de la
persoanele din jur comportamente care o  prejudiciaza, daca  va  alege sa lupte pentru drepturile ei, daca va  dezvolta asertivitatea si latura ludica a
vietii, la iesirea din depresie va  merge pe un drum mai putin perfectionist .  Isi va putea asuma eventuala pierdere a persoanei dominatoare, se va
vedea capabila sa traiasca prin sine, imbunatatindu-si de data asta pe cai corecte, pretuirea de sine…

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Daca insa nici depresia nu o va determina sa reevalueaza corect lucrurile, sa gaseasca greseala de gandire care a adus-o aici, vor exista premise ca
boala( din care este si preparat remediul-cancerul ) sa o puna in aceeasi situatie. De data aceasta aflata contra-timp, fiind obligata sa inteleaga  ce are
de pierdut cu adevarat odata cu viata, va avea ocazia sa realizeze care sunt cu adevarat propriile dorinte, propriile modalitati de implinire. De altfel,
cancerul este asociat cu persoanele care s-au indepartat de sine, care au preluat sistemele de valori ale altora, care nu au fost fidele  cu ele insele.

Staphysagria, remediul furiei reprimate, are un alt motiv pentru reprimarea furiei:  convingerea imuabila ca ,,trebuie sa te supui autoritatii”.  Accepta
umilirea, pedeapsa, fara sa se revolte .  Agresiunea persoanei autoritare asupra Staphysagriei este perceputa de aceasta ca fiind indreptatita,
considerandu-se in sinea ei vinovata pentru tot felul de ,,pacate” mai mult sau mai putin existente, pe care le-a facut acum, ieri sau in urma cu 10 ani. 
Este considerata de catre homeopatii psihanalisti ca fiind remediul  masochismului sau al sado-masochismului, corespunzand pacientilor  care par a se
simti iubiti de persoanele care ii agreseaza. In cazul copiilor, parintii le descriu comportamentul prin termenii: ,,cauta bataie cu lumanarea!”   Este
remediul care se potriveste unor persoane care provin  fie din familii traditionaliste ( in care se respecta cu sfintenie autoritatea ,,parintelui”,
,,rabinului”, a ,,barbatului”, etc)  si in care copilul  este considerat   o povara pe umerii adultilor  carora le  datoreaza  recunostinta si obedienta ,  fie
din familii in care parintii au aplicat corectii severe  pentru ,,binele copiilor”. In aceste  cazuri ,  copilul va integra ideea ca persoanele care sunt
,,chinuite” de existenta sa sau  cele care ii dau  ,,corectii”  sunt de fapt persoane care il iubesc.  La maturitate va alege parteneri care ii vor da
sentimentul ca au de pierdut intrand intr-o relatie cu el (prestigiu social, libertate, etc) sau persoane  agresive   dar ,,bine intentionate” , ,,protectoare”
fata de el.  In felul acesta se ajunge la reprimarea maniei fata de comportamentele agresive ale acestora, Staphysagria considerandu-le intrucatva 
indreptatite.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Mecanismul cognitiv al acestui ,,masochism”  se bazeaza pe circumstantele atenuante pe care   victima  i le acorda agresorului. Este bine zugravit de
felul in care gandesc unule victime ale  violului  , mai exact cele care reactioneaza nevrand sa vorbeasca despre viol sau sa depuna plangere impotriva
violatorului.  Discursul lor  interior este : ,,m-a dorit atat de mult( probabil si din cauza mea, probabil ca l-am provocat! )  incat si-a pierdut ratiunea!”

Mai exista un pattern al istoricului Staphysagriei si anume familiile cazone. Crescuti in obligativitatea   supunerii  in fata autoritatii, avand
implementata   ideea ca supunerea este necesara pentru functionarea  familiei si a societatii in general, copiii cu parinti militari vor accepta dominatia
persoanelor investite cu autoritate  si la maturitate. (In treacat fie spus, cel mai grav pacat pe care si-l poate imagina Staphysagria este tradarea, lipsa de
fidelitate, iar cea mai importanta calitate este onoarea.)  Energia maniei  o  va folosi  insa in activitati , devenind o persoana de tip working-out ( va
munci pana la epuizare), sau va dezvolta interes pentru activitati care consuma adrenalina, de tipul bangie-jumping,motociclism etc.   Acest debuseu 
prin hiperactivitate poate fi explicatia pentru care un copil Staphysagria abia pedepsit pentru ca a stricat ceva, va sparge inca ceva in urmatoarele
minute…parca inadins! Amuzant cumva este ca si in rarele momente  de manifestare a maniei, va arunca sau va sparge obiecte …

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

2).  Un alt mod de a scapa de furia pastrata in noi este eliberarea acesteia prin ,,supape”. Acestea vor arunca in exterior aburii sub presiune, in alte
locuri decat ar fi trebuit. Baricadand curgerea furiei catre persoana careia ii era destinata, vom crea premisele unei revarsari la distanta, in afara
cursului firesc, si la un anumit interval de timp in care energia s-a acumulat.

Astfel, putem evacua presiunea furiei catre alte persoane, care nu reprezinta un  pericol. Este clasica scena  a parintelui care vine acasa de la serviciu
furios pe seful sau si se rasteste la copii… Lycopodium, remediul lasitatii, este un exemplu tipic: neasumandu-si curajul de a fi in dezacord cu sefii sai,
temandu-se ca astfel isi va risca pozitia ierarhica, va descarca furia asupra persoanelor care nu ii pun in pericol statutul social, adica asupra
subalternilor si familiei.

3). Furia neexprimata ,incarcerata in sine,pusa la pastrare,  se va  transforma in ura: incercarea de a-l determina pe adversarul ce ne-a prejudiciat sa
sufere la randul sau….Ura  este considerata  singura emotie inutila. Nu ne ajuta nici pe noi si nici pe ceilalti. Sa fi facut insa natura un mecanism
inutil? Ar fi pentru prima oara….Sa fie ura exceptia de la regula?

C) URA

MECANISME DE PRODUCERE SI ROL

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD
Apare prin ,,punerea la pastrare “ a furiei neexprimate. Presupune amanarea actiunilor pulsionale ale furiei, pentru momente in care acestea ar putea fi
mai eficiente. Discursul mental nu ,,metamorfozeaza” furia ci o intretine si o amplifica, transformand-o astfel in ura.

Ura se dizolva in urma indeplinirii unei actiuni: razbunarea. Razbunarea consuma ca prin farmec rezervele enorme de energie ale urii ! Care sa fie
motivul? In momentul in care agresorul  care a produs suferinta unei persoane este pus in situatia de a experimenta aceeasi situatie, aceeasi durere, ura
dispare din sufletul victimei.  Scopul urii este deci de a-l face pe agresor sa simta ceea ce a simtit victima in urma agresiunii. Razbunarea este o actiune
la care recurg atat victimele cat si apropiatii acestora. Aceasta observatie ne duce la concluzia ca ura  este un mecanism de aparare al speciei: daca unul
dintre specimene il agreseaza pe altul, acela sau cei apropiati lui il vor pune in aceeasi situatie, in incercarea de a-l invata consecintele actelor sale, sau
de a-l elimina impreuna cu pericolul pe care il reprezinta. Este un mod de a limita agresiunea membrilor speciei asupra  semenilor lor, fie prin a-i
invata pe agresori lectia consecintelor actelor lor, fie prin a-i  anihila.

Ura si consecinta ei, razbunarea, au fost create pentru a apara specia de propriile ei specimene. Asemanator unei celule canceroase, agresorul   face
rau  unei ,,celule” din jur ,unui seaman al sau.. Organismul in ansamblul sau va determina insa indepartarea pericolului prin limitarea celulei
canceroase agresive . Asa au aparut legile morale si pedepsele. Desigur insa ca, in momentul in care celula agresata reactioneaza exagerat, aceasta
devine la randul ei celula canceroasa, periculoasa. ,,Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte!” a fost prima lege morala care a incercat sa tina in frau , sa
reglementeze dreptul la ,,razbunare” al unui specimen uman. Ulterior, cuantificarea  reactiilor legale la agresiune s-a subtilizat, odata cu dezvoltarea
metodelor de a-i face pe oameni sa inteleaga consecintele actelor lor fara a fi nevoiti sa le experimenteze pe propria piele…

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Ura este deci o furie care nu mai are rolul de aparare directa, rapida. Actiunea la care invita capata caracter de premeditare…raul a fost facut déjà. La
origini a fost creata pentru a proteja macar specia, daca individul a fost oricum prejudiciat. Ca si furia, trebuie modulata de ratiune.  Exprimarea ei
directa  si fara a tine cont de rolul natural de aparare al speciei,  va determina aparitia unor acte pur si simplu crude, cu consecinte negative atat asupra
victimei cat si  agresorului.

Remediile care incorporeaza ura sunt  cele care vor stoca furia in interior , o vor pastra  in forma initiala,  nu o  vor sublima  in alte emotii si  nu o vor
descatusa  in alte ,,teritorii”.

REMEDII ALE URII

Mercurius: isi inchid furia in interior, se controleaza, ceea ce va determina o mare presiune a interiorului. Se tradeaza in tremuraturi: tremura de nervi!
Este unul dintre  remediile pentru Boala Parkinson, caracterizata prin tremuraturi ale membrelor si capului si prin scaderea  expresivitatii mimicii,
exact asa cum face o persoana care incearca sa isi controleze furia…

Nitric acid: nu pot uita si nu pot ierta; este remediul clasic al resentimentului pe care nici scuzele si nici parerile de rau nu il pot face sa dispara …este
remediul cel mai important al afectiunilor somatice prin care se exprima resentimentul: acneea, abcesul, infectii cutanate inchistate ( in care
resentimentul este ,,pus la pastrare “)

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Hyosciamus: urasc si se razbuna intr-un mod caracteristic: glume rautacioase, mai ales cu tenta sexuala, paranoia exhibitionista, gelozie feroce,
razbunatoare.

Furia si  ura sunt  deci emotii furnizoare de energie. Energie atavica, bruta, care era esentiala la fiintele umanoide, dar nu chiar umane. Dezvoltarea
constiintei si a ratiunii a redus insa importanta acestor emotii. Asa cum coada  ne-a disparut pe masura ce ne-am indepartat de primate, aceste emotii
rudimentare ar trebui sa se limiteze la a fi furnizori de energie pentru actiuni rationale. Sunt importante pentru supravietuirea personala si a speciei, dar
trebuie slefuite de ratiune.

D)   TRISTETEA

MECANISME DE PRODUCERE SI ROL

Apare  in urma  unei lipse pe care nu o putem suplini .  Neimplinirea unei nevoi, lipsa, poate fi ,,de novo” sau aparuta printr-o pierdere  emotionala,
relationala, materiala sau sociala.  Avem multe de pierdut: fiinte dragi, relatii, validare, chiar valori materiale.  Si avem aceleasi numeroase
necesitati….a caror  neindeplinire poate  naste in noi  sentimentul de tristete cu O CONDITIE : sa nu consideram ca neindeplinirea necesitatii
respective depindea   de alte persoane, sa o atribuim doar propriei incapacitati sau vietii  in general. Pentru ca daca neimplinirea este atribuita unei
persoane, sentimentul se schimba: neimplinirea  pe care o atribuim altor persoane este   manie , frustrare sau dezamagire.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD
Tristetea ne semnaleaza deci o necesitate neimplinita sau pierduta si care se datoreaza noua insine sau vietii. Presupune insa o senzatie de inacapacitate
personala,  de imposibilitate de a compensa lipsa.

E.) DEPRESIA

Accentuata la extrem- sau persistenta o perioada lunga de timp- tristetea se va transforma in depresie: este o stare psihica mai stabila decat emotia
….din pacate. Este un fel de ,,resemnare” in fata neputintei de a implini nevoia…e ca si cum am renunta la lupta, ca si cum am spune: nu ma mai
intereseaza, nu mai vreau nimic!

Cui ne adresam insa? Fata de cine/ce intram in greva? Fata de viata sau fata de noi insine. Caci depresia este o suparare pe viata si pe exponentul cel
mai important al ei: noi insine. Asa ca nu mai vrem sa o traim…ca un copil care s-a suparat pe colegul sau, vrem,, sa ne luam jucariile” si sa plecam
din viata, sa nu ne mai traim pe noi. In depresie actiunile noastre se reduc, lucruri pe care le percepeam  altadata ca  placute sau importante ne par
acum  inutile si obositoare.  Emotiile se estompeaza, dorintele palesc, actiunile incremenesc in nemiscare.

Oricat ar parea de dureroasa sau de inutila, chiar si depresia este necesara vietii.    Daca nu este determinata de o pierdere ci se iteste asa, pe
neasteptate , in drumul nostru, atunci ea ne obliga sa ne oprim din ceea ce faceam, din calea  pe care o urmam.  Telurile asumate anterior isi pierd
importanta, astfel incat energia depusa in urmarirea lor se reduce. Este ca si cum am alerga pe un drum, depunand eforturi mari sa ajungem la o
anumita destinatie. Intr-un anumit moment incepem insa sa realizam ca ceea ce ne impinge in acea directie , ceea ce asteptam sa gasim la destinatia pe
care o urmaream nu este ceea ce ne doream, sau drumul nu este cel corect. Alergam in continuare, in virtutea inertiei ,sau pentru ca am mers déjà prea
departe, inca o bucata de drum….dar depresia este bariera  care ne opreste. Este cheia care taie alimentarea motorului , atunci cand volanul este blocat
pe o directie gresita… Ne obliga sa ne oprim, ne suspenda actiunea.

REPORT THIS AD
REPORT THIS AD

Testele de laborator au demonstrat ca pacientii depresivi au nivelul de serotonina scazut.  Am vazut ca acest hormon este implicat in placere, atentie,
interes.  Scaderea ei produce deci  cateva dintre simptomele depresiei : scaderea interesului, a atentiei, a placerii pentru  ceea ce faceam.

Un alt hormon  secretat tot in creier, dopamina ,este si el scazut in depresie. In cursul experimentelor de la universitatea Cambridge facute de prof.
Wolfgang Schultz, s-a demonstrat ca in momentul in care  maimutele  se asteptau sa primeasca o recompensa ca rezultat al unei actiuni pe care o
efectuasera, se activa secretia de dopamina. Este logic ca  in momentul in care ne asteptam ca actiunile noastre sa nu aiba un efect pozitiv, secretia de
dopamina sa scada. Iar aceasta  scadere ne opreste din actiune. ( Dopamina este raspunzatoare de cresterea capacitatii de a lua decizii, a capacitatii de
invatare, a coordonarii motorii si fortei de contractie a inimii.)  Iata deci ca ceea ce determina scaderea acestor hormoni si – in consecinta –
simptomele depresive,  este concluzia la care am ajuns : ,,ceea ce fac nu va avea rezultatul pe care il doresc”.  Daca am putea asculta gandurile unui
pacient aflat in pragul depresiei,  am auzi ceva de genul : ,,nu ma simt bine…imi lipseste…nu reusesc sa…  “

Depresia reprezinta deci o stopare, o reducere la minim a energiei,  un mecanism prin care ne oprim pentru a consulta busola. Este o perioada necesara
de  reevaluare a drumului pe care il urmam.  Punctul ei de pornire este   interpretarea pe care gandurile noastre o fac asupra sanselor de implinire a
necesitatilor noastre.  Interpretarea negativa a acestor sanse ne va determina sa reevaluam drumul si destinatia etapei de viata in care ne aflam. Este
sansa la reajustare.   Ceea ce avem de facut este sa interpretam depresia ca pe un ,,respiro” , ca pe un indicator al necesitatii de a ,,sta  stramb si a
judeca drept” …sa ne gandim la ce ne foloseste de fapt depresia, ce vrea sa ne spuna, care este directia gresita pe care ar trebui sa o schimbam, care
este noul drum pe care ar trebui sa-l incercam….

DEPRESIA CRONICA

Atunci  cand depresia se prelungeste, cand incapacitatea si lipsa ,,chefului de viata” se cronicizeaza, este util sa luam masurile necesare pentru a iesi
din aceasta stare. Ceea ce ne face insa sa ramanem ancorati de plumbii depresiei sunt modurile in care gandim despre depresie. Este un fel de gand
despre gand, de metacognitie. Felul in care ne raportam la depresie- ca si la alte sentimente negative- felul in care interpretam sau manageriem aparitia
acestora, va determina gradul lor de remanenta in mintea noastra.  Daca ne invinovatim pentru faptul de a fi deprimati, daca ne consideram slabi sau
incapabili pentru ca suntem depresivi , daca nu ne permitem pentru un timp sa fim mai atenti la ceea ce ne comunica sentimentele noastre, atunci avem
sanse ca depresia noastra sa se perpetueze.

Si interpretarea inversa( acordarea unei atentii exagerate sentimentului depresiv, credinta ca depresia ne va cuprinde ,,pe viata” si ca nu vom avea cum
sa mai iesim din ea, ca nu vom fi in stare sa ii facem fata)  ne va conduce pe acelasi drum, cel al depresiei cronice.

Mecanisme de producere

1.)  Depresia cronica  implica o desconsiderare a noastra , o dezamagire de noi insine, un self-esteem scazut. ,,Self-esteem” sau ,,stima de sine” este un
concept extrem de important in dinamica psihica umana . Construit inca din copilarie, acest mod de a ne evalua pe noi insine este legat de modul in
care parintii nostri ne-au evaluat pe noi si pe ceilalti. Iubirea neconditionata , validarea sentimentelor noastre, incurajarea , recompensarea, increderea ,
acceptarea , toate aceste ,,ingrediente” ale hranei emotionale furnizata de parinti ,se vor oglindi mai tarziu intr-o ,,stima de sine” inalta, pozitiva. 
Dimpotriva, ,,otravirea” imaginii de sine cu reprosuri, standarde foarte inalte, critici ,conditionari ale iubirii parentale, se vor reflecta in modul identic
in care ne vom ,,judeca” pe noi insine mai tarziu.
  Aurum metallicum, marele remediu al depresiei,  este remediul supararii pe noi insine din motive de autoevaluare negativa. Fiind copii care au fost
abandonati emotional, care au fost iubiti numai cand au excelat sau au indeplinit expectatiile parentale, actualii adulti cu nucleu cognitiv de tip Aurum
au convingeri disfunctionale care ii predispun la depresii : convingere disfunctionala de realizare (,,totul trebuie facut perfect” /,,trebuie sa fii cineva”),
de acceptare (,,trebuie neaparat sa fiu perfect pentru a fi acceptat/iubit”)  , etc. Atunci cand evenimentele externe sugereaza un esec personal ( inerent
vietii de altfel) , se vor activa gandurile negative ce altereaza ego-ul (,,nu am valoare”) , ganduri negative automate ce contin suprageneralizari (,,nimic
nu e bine”), abstrageri selective (,,mereu am esuat”), personalizari (,,doar eu sunt de vina”),etc.

2. )Transformarea furiei in depresie este o alta  modalitate de aparitie a depresiei cronice. Este  un mecanism  de reprimare si sublimare  a furiei in
scopul de a ne  eliberara de ea , in conditiile in care nu ne permitem sa o exprimam , din diferite motive: 1. Teama de abandon-carcinosinum, 2.Teama
de represalii –Lycopodium , Anacardium2. Valori morale/etice care ne impiedica -respectul pentru autoritate-Staphysagria  3. Teama de respingere  –
Natrium Muriaticum .

Oricare a fost motivul incapacitatii de a exprima furia, de a ne lupta pentru drepturile noastre, supararea pe celalalt se intoarce ca un boomerang
impotriva noastra. Undeva in interiorul nostru  cel mai profund , suntem suparati pe incapacitatea noastra de a ne ,,lua apararea”, de a ne lupta pentru
dreptul nostru…asa ca va urma supararea pe noi insine, scaderea propriului ,,respect de sine” a ,,self-esteem”. Caci toate aceste motive de sublimare a
furiei se datoreaza unei   senzatii de incapacitate personala : nu ma pot descurca singur-Carcinosinum; sunt incompetent si trebuie sa ma prefac a fi
competent-Lycopodium;  nu am capacitatea sa ma apar-Anacardium;sunt o povara-Staphysagria; ceva e in neregula cu mine-Natrium Muriaticum.

3.)In cazul in care apare dupa o   pierdere, depresia  este o perioada in care ,,purtam doliu”, este o depresie reactiva.  in aceste momente organismul
intra intr-o stare de ,,hibernare” care il ajuta sa se vindece, sa se adune… o hibernare in care va aduna energia necesara reinnoirii.

 Ignatia –este remediul pierderii, al depresiei acute reactive. In perioada imediat urmatoare pierderii persoanei dragi, se va exprima prin tristete
adanca, profunda…plans nestavilit.  Ulterior , durerea se va exprima prin nod in gat si oftat. Este un remediu bun  pentru multe tipuri de pierderi ale
persoanelor dragi: deces, despartire, divort, copii care parasesc caminul parental ,  copii ai caror parinti divorteaza,etc. Sentimentul cel mai puternic pe
care il percepe un pacient justitiabil de Ignatia este ,,abandonul”.

Daca depresia reactiva, normala, se cronicizeza  , persoana va vira catre Natrium muriatic si ulterior spre Sepia.

F.)APLATIZAREA AFECTIVA

Iata cum descrie un pacient aceasta stare interioara:

,,Sunt alb ca o coala de hartie. In jur e alb,albul acela nonculoare ; nu are nici o legatura cu albul pur, cu albul pe care se va scrie ceva, cu
inceputul. Sunt alb de iubire si alb de bucurie si de dragoste de viata. Sunt alb ca indiferenta,sunt alb ca depresia. Sau nu chiar: depresia  este
neagra, este  tristete. ..iar starea asta  este alba si egala,este inerta si nepasatoare,este plictis si lipsa culorii, a sperantei…  As vrea sa dorm, dar nu
ca sa uit ceva sau ca sa amortesc ceva, as vrea sa    dorm asa, de plictiseala, sa las lumea sa mearga inainte fara mine, sa ma retrag din ea caci nu o
mai iubesc si nu o mai urasc … Ii invidiez din nou pe oamenii care trec pe strada, care merg undeva sau vin de undeva,pe cei ce simt, pe cei ce se
grabesc ,pe cei ce traiesc pentru ca le place asta… Cum fac oamenii astia sa traiasca? Cum se suporta pe ei insisi si viata? Cum se aduna,se misca,
se motiveaza? As pleca undeva dar trebuie sa ma iau cu mine, as prefera un alt partener de drum interior, unul mai viu…”

   Considerata sau confundata de multe ori cu depresia, aplatizarea afectiva este o diminuare la minimum a rezervelor emotionale. Poate semana cu
indiferenta : indiferenta fata de toti si de toate…un pic de ,,autism “ necongenital, ci castigat in incercarea de a reduce amplitudinea emotionala
negativa.

O cunosc mai ales persoanele care iau substante antidepresive de tipul Prozac (fluoxetine). Utila in caz de depresie acuta cand exista risc suicidar,
aceasta substanta determina scaderea emotiilor in intregimea spectrului lor …nu mai simti tristete dar nici bucurie… nici furie dar nici entuziasm…
nici ura dar nici iubire…

Aplatizarea emotionala este catalogata frecvent ca ,,plictis de viata”, ,,lipsa de interes”, ,,absenta curiozitatii”, ,,tocire afectiva”. Sau poate fi zugravita
(asa cum spunea cineva ) prin ,,viata in alb/negru” ,,lipsa de culoare” ,,stingerea luminilor”…

Nu este neaparat un sentiment dureros, ci inert. De altfel , asa am si ajuns la el: incercand sa scapam de sentimentele dureroase. Transformand frica in
furie, pe aceasta in tristete,apoi depresie, ajungem la punctul in care ne resemnam in fata vietii. Caci aplatizarea afectiva este pur si simplu
resemnare…sau indiferenta.

Rolul acestei trairi este ,desigur, abolirea durerii , a disconfortului psihic. Este un fel de sincopa emotionala …Diferenta  fata de depresie nu consta
doar in perceptia mai putin agresiva a disconfortului emotional. Si la nivel comportamental exista diferente: in depresie interesul pentru activitati este
scazut, ceea ce se regaseste si in aplatizarea afectiva. Insa in aplatizare, activitatile sunt  indeplinite, nu cu entuziasm sau placere, dar efectuarea lor nu
necesita un disconfort chiar atat de mare ca in depresie, unde mobilizarea de orice fel presupune un efort dureros. Am putea  ghici ca in aplatizarea
afectiva este scazut nivelul de dopamina (placere, coordonare, anticipare pozitiva) dar nu si cel de serotonina ( atentie). Dovada in acest sens este si
faptul ca aceasta stare este produsa de administrarea la pacientii depresivi (la care sunt  scazute atat nivelul  serotoninei  cat si cel al dopaminei) a
Prozacului, care scade metabolizarea serotoninei,fara efect pe dopamina.
Nucleul cognitiv al aplatizarii emotionale il regasim in remediul  Sepia. Se caracterizeaza (atunci cand se decompenseaza) prin tocirea sentimentelor
pe care le indeparteaza, le estompeaza, impreuna cu cheful de viata. Isi indeplineste in continuare obligatiile dar pierde ,,aroma” vietii. Evadarea din
traire se manifesta si in sfera genitala ( a ,,daruirii de viata”) :capata aversiune pentru sex, are menstre prelungite (peste 7 zile), poate face avorturi
spontane sau solicitate. Este remediul cel mai folosit in afectiuni genitale care se soldeaza cu avort precum si a ptozelor (laxitatilor, ,,caderilor” de
organe). Un amanunt interesant: se imbraca in intregime in negru (uneori in  alb) reflectand in aspectul personal  ,,absenta culorii”…

Aparitia aplatizarii emotionale dupa depresie ar putea fi privita insa ca  o speranta care apare la orizont…Nu vine  cu ,,surle si trambite” , dar undeva
se intrezareste   renasterea  emotionala.  Si din punct de vedere biochimic ne putem gandi la inceputul unei reveniri: daca in depresia cronica, pe
fundul abisului emotional, sunt scazute atat dopamina cat si serotonina, in aplatizarea afectiva serotonina  incepe sa creasca, sugerand reintoarcerea  la
viata…

Si cum  ciclul biochimic si emotional descris aici incepe cu serotonina (adica atentia), vom invata poate  sa folosim sansa de a iesi din ,,ziua cartitei” si
de a reactiona de data aceasta printr-o interpretare diferita a noutatii: in loc sa percepem stimulul din exterior ca pe un semn de pericol, avem optiunea
de a gandi diferit. Caci perceptia diminuata a pericolului sta in puterea gandurilor noastre.  Avem optiunea de a interpreta noutatea ca pe o provocare,
ca pe o experienta noua. De aici incolo, scenariul nostru emotional si biochimic o va lua pe alt drum…cel al experientei, cel al curiozitatii.

Iata sfatul pacientului de mai sus ,care a trait aceasta ,,renastere”:

   ,,Asa cum tristetea nu e unica- si fericirea se reproduce, primavara apare din nou, iubirea reinvie in suflet caci el, sufletul, este pamantul iubirii.
Cata vreme va fi pamant roditor, va fi si iubire, e doar o optiune personala, nu o intamplare. Sa lasi toamna sa vina, sa nu te temi de iarna, si atunci
va veni si primavar ! Nu turna beton cand vezi noroi; daca faci asta, atunci cand iarna se va termina  nu vor avea unde sa creasca flori, iar semintele
sunt acolo, asteapta momentul sa incolteasca. NU TURNA NICIODATA BETON PESTE SUFLET! Primavara va veni si nu va putea sa infloreasca si
in coltul tau de viata. Ar fi pacat, pentru ca ea oricum vine… Aminteste-ti asta in serile lungi de iarna…!

ALCHIMIE EMOTIONALA (2)

FRICA SE INVATA

In prima parte a acestui articol am aratat cum ,atunci cand  simtim frica, se declanseaza o succesiune de emotii care au ca scop apararea ; iar
neintelegerea ,,sfatului” pe care ni-l da emotia ne poate rataci pe caile depresiei… Constientizarea emotiei si intelegerea scopului ei, impreuna cu
actiunile pe care ea le solicita,  poate intrerupe insa lantul metamorfozarii emotiilor negative din una in cealalta si ne poate readuce  starea de bine
odata ce am facut ajustarile necesare.   Nu ne dorim sa ne  eliberam, desigur, de frica normala si determinata genetic. Nici nu ar fi bine! Caci ea este un
mecanism de aparare, ca si durerea fizica. Fara semnalul ei nu am lua masurile necesare pentru a ne apara. Si nici frica ,,sanatoasa” , cea care ne face
sa fim atenti la situatii cu potential periculos nu trebuie  eliminata ( de exemplu cand traversam strada). Frica ce se soldeaza cu ,,atentie” nu este
nociva! Ea va urma cursul firesc care va duce la actiuni adaptate situatiei, asa cum am aratat in  partea (1) a acestui articol.

Exista insa ,,frici” exacerbate, care nu se soldeaza cu atentie si respectiv actiuni bine adaptate situatiei,  ci cu atitudini exagerate care stau la baza
limitarii vietii noastre: fobii, anxietate generalizata, ipohondrie, atacuri de panica, etc.

Aceste temeri excesive se caracterizeaza prin faptul ca determina reactii exagerate la situatii care nu ne pun neaparat in pericol persoana,  ci doar au un
,,potential periculos” .  Actiunile pe care le facem in aceste conjuncturi sunt adevarata sursa a limitarii dezvoltarii noastre, a netrairii vietii in
complexitatea sa, a saracirii experientei.

Fobiile sunt un bun exemplu in acest sens: toti ne temem de serpi, dar o teama exacerbata aparuta si cand vedem un sarpe la televizor nu mai este
fireasca, ci este consecinta unei hiperreactivitati . E  valabil in toate fobiile- nimeni nu dezvolta fobii la stimuli care  au o conotatie pozitiva   , ci doar 
la stimuli cu potential periculos: tuneluri, inaltime, foc, paianjeni, sange, cutite, intuneric, microbi, boala, etc.  Asa ca nu potentialul  periculos al
stimulului , ci reactia exagerata pe care o produce in  noi stimulul respectiv este ceea ce il transforma in stimul fobic.  Caci de multe ori, pacientii
fobici sunt constienti de faptul ca paianjenul de pe perete  nue chiar o tarantula,  si totusi reactioneaza ca si cum ar fi in pericol de moarte!

Un alt exemplu: toti avem emotii in fata unei situatii necunoscute ( o calatorie, de exemplu), dar nu toti alegem sa nu mai iesim din casa !  Sau: tuturor
ne trec prin minte ganduri suparatoare cand ne intarzie sotul/sotia, dar nu toti stam lipiti de fereastra incercand sa scapam cu 10 secunde mai devreme
de groaza de a ne stimti  abandonati pe veci!  Toti ne temem de boala, dar nu toti dam buzna pe usa cabinetului  doctorului  care ne va interpreta
buletinul de analize!

Ce ne face sa reactionam exagerat in fata  unui stimul cu potential negativ?  Ce o determina pe  o persoana sa aiba  vocatie pentru interpretari negative
si, in ultima instanta,  pentru nefericire?

1. 1.     Genetica :teama congenitala

Emotiile originare sunt determinate genetic ( la fel ca la toate animalele) :  sugarul  plange   cand vede o fata agresiva ,  se sperie de zgomote
puternice, isi flecteaza membrele la stimuli durerosi, inchide  ochii in fata unei lumini puternice, reactioneaza cu teama  la vederea dusmanilor naturali
ai omului. Stimulii agresivi din mediu determina in noi reactii de aparare naturale.
Exista  persoane cu un prag de sensibilitate scazut. Aceste persoane reactioneaza natural mai puternic la stimuli care , la majoritatea oamenilor, nu ar fi
produs reactii…

2.Copilaria: frica invatata conditionat.

Noile studii de neurofiziologie au demonstrat ca ,,neurons that fire together wire together” adica: ,,neuronii care se activeaza simultan  ,  se
conecteaza.” (legea lui Hebb)

Iata deci ca neuronii care transmit perceptii, senzatii si ganduri in acelasi timp, se vor constitui intr-o retea , mai ales daca aceste simultaneitati se
repeta. Acesta este substratul neurologic al  invatarii diverselor abilitati dar si al conditionarii, adica al obtinerii unei anumite reactii la un anumit
stimul. Sa ne amintim in acest sens experimentul lui Pavlov care a demonstrat modul de producere al reflexului conditionat: un caine care primea
mancare in acelasi timp cu aprinderea unui bec, reactiona ulterior prin salivatie numai daca vedea becul aprins, desi nu mai  primea si mancare..

Experimentul ( nu foarte umanist) al lui Watson a demonstrat ca acest mecanism al conditionarii este implicat si in ceea ce priveste activitatea
emotionala: un copil care era speriat de un zgomot puternic ce aparea in acelasi timp cu un soarece, a dezvoltat ulterior frica si la simpla vedere a
soarecelui de care nu se temea  anterior experimentului. Emotiile sunt si ele prinse astfel in reteaua de perceptii simultane si reactii aferente unei
situatii.

In cursul primilor ani de viata, semnalele de pericol congenitale ( fata incruntata, zgomot puternic,durere) se vor ,,lipi” de multe alte situatii,
determinand astfel teama  si la alti stimuli, din ce in ce mai complecsi, de data aceasta conditionati.  Asa cum fata relaxata, prietenoasa a mamei va fi
asociata frecvent  cu comportamente  ale copilului pe care aceasta  le aproba, tipatul si fata incruntata se vor asocia cu situatii sau comportamente
,,indezirabile” din punctul de vedere al mamei. In felul acesta se produc reactii conditionate la stimuli care initial erau indiferenti. De exemplu
:apropierea copilului de marginea patutului, asociata frecvent cu semne din partea mamei pe care copilul le interpreteaza deja ca semne de pericol 
( tipat, incruntare materna), va determina in final copilul sa se teama de acest teritoriu, asa cum am vazut ca se intampla in experimentul lui Watson cu
soarecele .

La aceasta conditionare simpla se adauga inca un element pe care l-a descoperit Thorndicke : reactiile cu consecinte satisfacatoare sunt intarite , cele
cu consecinte neplacute sunt evitate.( O pisica se va duce des intr-o curte in care gaseste mancare si le va evita pe cele cu caini agresivi).  Prin urmare,
daca se asociaza si alte efecte neplacute ale apropierii de marginea patului ( durere rezultata in urma caderii sau agresiune materna), conditionarea
fricii va fi si mai puternica.

Un  mecanism de  invatare  care actioneaza in conditionarea fricii este invatarea  prin recompense simbolice  : ,,daca un comportament are un rezultat
pozitiv, recompensator, el va fi intarit  chiar daca recompensa nu este reala ( ca in invatarea conditionata clasica) ci doar simbolica”.  Un exemplu de
astfel de recompensa simbolica este un standard personal, cognitiv, de tipul: ,,e bine sa fii doctor!”. Aceasta recompensa simbolica, va face persoana
respectiva sa munceasca   mai mult pentru a o obtine.  In cazul nostru, al conditionarii fricii, recompensarea de tipul: ,,ce copil cuminte!” obtinuta ca
urmare a unui comportament pasiv, static, de neasumare a niciunui risc, va intari reactiile de aparare in fata unui stimul cu potential periculos.

Acest mecanism de conditionare opereaza insa in multe alte ,,temeri” ale noastre, mai disimulat, mai ascuns. Poate fi implicat -de exemplu – in frica
de singuratate: o fetita care a fost crescuta in ideea ca ,,e bine sa fii maritata, sa fii in randul lumii!” va internaliza acest imperativ si , in momentul in
care absenta repetata a sotului o va pune in situatia de a ,,risca” un divort , va experimenta o escaladare a fricii de singuratate. Nu ar fi de mirare sa
dezvolte atacuri de panica sau agorafobii   care o vor asigura de prezenta constanta a sotului.

3.Mediul in care am crescut:

Bandura a demonstrat ca un comportament pe care il avem este intarit, repetat, daca il intalnim frecvent in jurul nostru. ( Copiii delicventilor ajung mai
frecvent delicventi, colegii fumatorilor se apuca mai usor de fumat, etc). Acest tip de invatare este deci mediat de identificarea cu mediul, de
apartenenta noastra la un grup social.  Concluzia este ca  preluam sistemele cognitive si comportamentele persoanelor  cu care ne identificam. Poate
acesta este unul dintre motivele pentru care ,,repetam pattern-ul parintilor nostri”, desi ne-am promis deseori sa nu o facem. Aceasta ,,imitare” se
aplica si in cazul evaluarii pericolului: traind intr-un mediu ostil, in care cei din jur sunt anxiosi, tematori, vom prelua aceste stiluri de interpretare a
mediului.

Genul acesta de ,,invatare a fricii” este frecvent intalnit in cazul ipohondriei si al problemelor de alimentatie. O mama care se temea de o boala fatala
pentru orice simptom al copilului pe care il supunea la investigatii si consultatii excesive  , va induce acestuia  aceeasi atitudine de grija excesiva
pentru sanatate. Anorecticele sunt , de obicei, fete care provin din familii in care o mare parte din timpul conversational era alocat alimentatiei si
imaginii corporale: ,,vai , ce m-am ingrasat, arat groaznic!” sau ,,ce noua dieta ai mai aflat?” sau ,,azi am mancat enorm, o sa devin obeza!….” etc,
sunt discutii ruminative la care tanara anorexica de azi a asistat in toata copilaria ei.

  4. Experiente de viata traumatizante

Si in etapele urmatoare de viata  se pot construi modele anxiogene: experimentarea unor traume  sau asocierile frecvente ale noutatii cu esecul sau
pericolul in  perioade  de viata mai putin faste, se vor repercuta in  probabilitatea cu care , aflati in fata unui stimul nou, vom raspunde pesimist  la
intrebarea: ,,cat de periculos   este …?” Chiar in lipsa unei predispozitii pentru anxietate construita in copilarie, experimentarea unor situatii speciale,
traumatizante  sau repetate, va determina imprimarea in circuitele noastre neuronale a  asocierii unor stimuli particulari cu frica,  prin conditionare
simpla sau mediata. Fobiile se vor dezvolta prin asocieri directe sau simbolice ; teama de necunoscut se  amplifica dupa o experienta noua cu sfarsit
neplacut ; frica de boli se ascute dupa  evenimente tragice  care i-au afectat pe cunoscutii nostri, s.a.m.d.
Experientele cu incarcatura emotionala mare sunt cele mai susceptibile de a se ,, intipari” in mintea noastra, sub forma unui tablou care are si miros si
gust. Stimulii  prezenti in ,,imaginea de ansamblu” a experientei dificile , vor declansa aparitia fricii resimtite atunci. Acestia sunt , in fapt, niste
,,stimuli simbolici”. ( Imi amintesc cazul unei paciente care dezvoltase fobie de culoarea rosie pe care de fapt o asocia cu sangele menstrual. Fobia
debutase dupa un avort spontan in urma caruia pierduse o sarcina mult-asteptata).

***

Vom avea astfel o predispozitie catre teama , catre interpretarea evenimentelor vietii ca fiind,,periculoase” , amenintatoare. Aceasta predispozitie de
care sunt raspunzatori parintii nostri , mediul in care am crescut sau istoria de viata nu este insa implacabila. Din fericire,  avem posibilitatea sa
,,rescriem soft-ul”…caci creierul uman are capacitatea de a se remodela, restructura. ,, Soft-ul” psihic uman  se rescrie permanent, fie ca suntem
constienti, fie ca nu. Orice experienta noua prin care trecem produce  noi legaturi neuronale. Metamorfozarea continua a psihicului uman, a sistemelor
cognitive pe care le cuprinde, a fost demonstrata de Eric Kandel, castigator al premiului Nobel in 2000. El a dovedit  ca o caracteristica a  creierului
uman este  neuroplasticitatea, adica posibilitatea acestuia de a se modela, de forma circuite noi (sau de a dezactiva circuite vechi )  atunci cand
experimenteaza situatii noi.

Neuroplasticitatea este motivul pentru care putem invata lucruri inedite pana la sfarsitul zilelor noastre. Este si vestea buna care ne face sa intelegem
ca putem schimba obiceiuri vechi, ca ne putem imbunatati comportamentul, ca putem evolua la nivel profund in decursul intregii noastre vieti. Vechea
zicala ,,nu mai inveti iapa batrana la jug!” nu se aplica in cazul fiintei umane. ,, Orice invat are si dezvat!” este mai aproape  de adevarul nostru, atunci
cand avem determinarea necesara. Plasticitatea creierului uman este sansa  de a ne modela propria gandire si implicit viata, pana in ultimul moment al
existentei noastre.

Folosindu-ne de mecanismele prin care am ,,invatat” frica, putem sa o si ,,dezvatam”:

1. 1.     Genetica.

  Cognitiv-comportamental:  Pragul de sensibilitate nu poate fi modificat prin psihoterapie. In schimb, putem intelege ca avem o astfel de
sensibilitate si sa luam masurile adecvate pentru a ne proteja, in loc sa ne infuriem pe cei care sunt sursa stimulului neplacut.( De exemplu vom alege
sa nu ne ducem  in vizita intr-o casa cu copii , daca ne deranjeaza zgomotul, in loc sa ii agresam obligandu-i sa taca!)

Homeopatic: Un exemplu de persoana cu prag de sensibilitate scazut este persoana justitiabila de  remediul Hepar sulphur. Aceasta are pragul de
sensibilitate atat de scazut incat este deranjata  foarte tare de  orice stimul neplacut : zgomote puternice, lumina , frig, etc.

2.Conditionare operanta:

Comportamental: experimentarea voita a unor situatii care anterior ne produc frica, se poate asocia cu efecte pozitive, care vor intari increderea
noastra in astfel de experimantari. Exemple: daca ne este frica sa zburam cu avionul si totusi o facem, vom trai placerea calatoriilor, a vacantelor, si
astfel vom fi mai predispusi sa repetam experienta, ajungand in timp sa scapam de teama.

Cognitiv: intelegerea modului in care am asociat anumiti stimuli cu teama ne poate conduce la ,,invalidarea” acestei asocieri. Va trebui insa sa facem
o incursiune in amintirile si traumele noastre. In acest scop, psihoterapia cognitiva foloseste  tehnici de relaxare, NLP,imagerie dirijata sau hipnoza.

 Homeopatic:

Aconitul: este remediul indicat in socul emotional produs dupa o experienta real periculoasa( accident, incendiu, etc). Tot el este indicat in cazul
atacurilor de panica in care pacientul ,,simte ca va muri dintr-o clipa in alta”.  La baza acestei frici excesive sta conditionarea simpla: daca am avut un
accident de masina traumatizant, vom simti teama acuta si la zgomotul unui motor.  Atacurile de panica justitiabile de acest remediu sunt cele in care
pacientul depisteaza  stimulul declansator. De exemplu stie ca  atacurile  de panica apar atunci cand este  singur la volan. Sau, cum i  s-a intamplat
unei paciente care isi pierduse toata averea intr-un incendiu, atunci cand auzea vorbindu-se despre foc. Nu intotdeauna pacientii stiu exact de la ce
conjunctura au  inceput atacurile de panica, dar stiu ce anume le declanseaza in prezent. Si intotdeauna se insotesc de senzatia de ,,moarte iminenta”.

   Stramonium: este indicat in frica acuta produsa de o sperietura: de exemplu  dupa ce  am  fost atacati de un caine ( fobia de caini, de animale).
Caracteristic este stimulul care  declanseaza ulterior atacurile de panica : intunericul ( pacientii justitiabili de Stramonium vor sa doarma cu lumina
aprinsa). Ceea ce inseamna ca frica se reactiveaza avand ca punct de pornire propriile imagini mentale , imaginatia, visul…propriul subconstient.
(Acesta este motivul pentru care au frecvent si frica de spatiile intinse de apa: lacuri, mari ,oceane … ,,care ar putea avea ,,orice” sub suprafata…” ).
La copii se manifesta prin cosmaruri agresive din care copilul se  trezeste tipand si lovind.  Punctul de pornire al cosmarurilor poate fi
moartea/pierderea unui apropiat pe care copilul l-a urat. ( Se stie ca la copil exista senzatia de ,,omnipotenta”, adica isi imagineaza ca orice isi doreste
se va indeplini. Acesta este motivul pentru care -de multe ori- se vor invinovati in mintea lor pentru divortul parintilor sau bolile acestora.)

2. Invatarea prin model:

Comportamental:  observand in jurul nostru cum alte persoane se bucura de experiente pe care noi le evitam, vom capata curajul de a le experimenta
pe propria piele.   Exemple: observarea modului in care persoane din jurul nostru au reusit- in conditii nu foarte favorizante- sa obtina succes in
activitatea lor  , ne va determina sa incercam si noi variante alternative. Este clasic  modul in care , observand un terapeut cum interactioneaza cu un
caine, copiii isi pot depasi fobia de caini.

Cognitiv: identificarea dicursului mental care ne saboteaza: ,,nu se poate, e imposibil, nu sunt in stare, societatea nu ma sprijina, guvernul nu ma lasa,
…. etc” la cei care ne-au crescut,  ne va ajuta sa il invalidam ( caci intregul se vede mai bine din afara…). ,,Abstragerea selectiva” ( adica acordarea
atentiei cu prioritate anumitor fapte care ne valideaza convingerile negative) este una dintre distorsiunile de gandire care au favorizat intarirea acestui
discurs. Observarea intentionata a unui discurs opus la persoanele ,,de succes” din jurul nostru,  va contracara aceasta greseala de gandire.

Homeopatic:

 Baryta carbonica: sunt in general copii care au avut probleme de dezvoltare/boli. Acesta este motivul pentru care parintii i-au tratat ca pe  niste
persoane incapabile sa se descurce singure: ,,tu nu poti sa mergi singur la scoala, nu esti ca ceilalti copii!…” Insusindu-si acest  model de raportare la
lumea din jur , se vor simti intotdeauna incapabili sa managerieze situatiile neprevazute , temandu-se de orice noutate : sa iasa din casa, sa
calatoreasca, sa performeze in profesie. Cauta cu orice prêt protectia altora, pe care ii considera mai capabili. ,,Se simt ca niste copii in mijlocul
adultilor”( George Vitoulkas). Si spre senectute se poate imprumuta acest model de incapacitate si respectiv anxietate: simtindu-se tratati cu
condescendenta de catre semenii lor mai tineri (,,ce mai stii  tu ,tataie!?”) ,     considerati incapabili sa mai performeze sau sa se mai adapteze, pacientii
Baryta carbonica in varsta, vor integra incapacitatea prezumata de ceilalti si se vor simti incapabili sa mai faca fata provocarilor vietii. Se vor ancora
de membrii mai tineri ai familiei , pentru a se simti protejati.

1. 2.     Invatarea prin recompensa simbolica:

Cognitiv: atribuind valoare nu numai standardelor traditionale invatate de la parinti ( de tipul: e bine sa fii  bogat, faimos, important, puternic, etc) ci si
unor obiective mai  centrate pe noi insine (de tipul: e important sa fii fericit, implinit, multumit, etc), vom dezvolta abilitati care sa intoarca beneficiul,
recompensa,  dinspre placerea de a fi apreciat de altii catre modul in care ne simtim noi.

  Homeopatic:   Recompensele simbolice ne sunt implementate in sistemul psihic inca din copilarie. Cati dintre noi nu ne-am ales profesia in functie
de meseriile pe care le  valorizau parintii nostri? Sau cati dintre noi nu s-au cutremurat la auzul cuvantului ,,ratat” pe care parintii nostri il atribuiau
unei persoane care nu corespundea admiratiei lor sau societatii?  Iata cateva remedii care se adreseaza anxietatii produsa de o teama bazala de a nu
castiga aprecierea semenilor nostri:

     Lycopodium–  acorda o importanta atat de mare statutului social, incat se teme profund de faptul ca nu va putea ajunge ,,cineva”. Aceasta temere il
face sa fuga de responsabilitati , fie pentru ca acestea il vor sustrage de la telul sau (responsabilitatile familiale) , fie pentru ca il vor pune in pericolul
de a-si dovedi incompetenta(responsabilitatile  profesionale). Se teme astfel de situatii noi si solicitante.

Psorinum-acorda importanta aspectului material, asa ca vor dezvolta anxietati in legatura cu viitorul financiar: frica de saracie , chiar daca au afaceri
care  merg bine…Sunt ,,saracii oameni bogati”!

Argentum metallicum– tine cu orice prêt la performanta (in orice domeniu ) , motiv pentru care este predispus la anxietate legata de profesie, de a nu
esua profesional.

Este important sa deosebim frica de adaptare, cea care ne apara, de temerile excesive  care  ne limiteaza viata, ne blocheaza in atitudini repetitive si ne
impiedica sa ne alegem liber experientele de viata .  Teama de viitor care ne impiedica sa traim in prezent , teama de moarte care ne impiedica sa ne
traim viata, teama de necunoscut care ne blocheaza in plictiseala, teama de singuratate care ne face  prizonierii altora, teama de anarhie care ne
priveaza de placere, teama de nebunie care ne fura creativitatea, teama de boala care ne face invalizi, teama de tine care ma indeparteaza de mine…
aceste temeri – da, stau  in calea fericirii noastre! Invatand sa ne eliberam de ele , ne vom elibera pe noi insine…