251.

Trufia tinereții și buna smerire 

Un tânăr rege, pentru a-şi arăta valoarea, obişnuia să caute necontenit prilej de
ceartă cu regele bătrân al ţării vecine. Bătrânul rege încercase pe toate căile să
stabilească legături de prietenie şi întrajutorare cu tânărul său vecin. Dar în
zadar.
Într-o zi, tânărul porni război împotriva ţării vecine. Bătrânul rege amintindu-şi
câte prostii făcuse el însuşi la tinereţe şi că tânărul rege este la vârsta la care nu i
se poate cere înţelepciune, porunci căpitanilor săi să-l prindă viu. Când acesta fu
adus şi-l văzu speriat, bătrânului rege i se făcu milă de el, dar se prefăcu mânios
şi-l condamnă la moarte. Tânărul implora îndurare.
– Bine, îţi mai dau o şansă! Se prefăcu înduplecat bătrânul rege.
A doua zi i se puse în braţe un vas plin ochi cu apă şi i se spuse:
– Va trebui să înconjori cetatea, fără să verşi niciun strop de apă, altfel vei muri,
iată, călăul este în spatele tău, cu securea pregătită.
Regele poruncise ca supuşii săi să se aşeze de-a lungul drumului: cei din stânga
să-l jignească şi să-l huiduie, cei din dreapta să-l laude.
Tânărul reuşi să înconjoare cetatea, fără a risipi niciun strop de apă, iar bătrânul
rege îl întrebă:
– De ce n-ai întors batjocura mulţimii, care te jignea şi batjocorea?
– N-aveam vreme! Trebuia să am grijă de vasul cu apă!
– Dar de ce n-ai răspuns măcar celor care te lăudau?
– N-aveam vreme, trebuia să am grijă de apă, să nu se risipească.
– Tinere, vezi, aşa n-am eu vreme de prostiile tale, pentru că ţara are nevoie de
mine! Nu mai căuta aplauze ieftine, ai grijă de vasul, pe care Dumnezeu ţi l-a
dat în grijă. Ţara şi poporul tău au nevoie de destoinicia ta! Orice om are un
suflet, pe care trebuie să-l păzească şi o misiune, pe care trebuie s-o
îndeplinească.