A fost odată ca niciodată un pescar bătrân, care locuia împreună cu soția

lui într-un bordei, pe țărmul unei mări îndepărtate. Bătrânul nu mai ieșea în larg la
pescuit, ci stătea pe lângă țărm. Prindea doar peștișori mici, cu care nu prea
reușeau să își astâmpere foamea.
 Într-o bună zi, pescarul prinse un peștișor mic, din cale-afară de frumos şi
de strălucitor. Bătrânul nu mai văzuse ceva asemănător: era poleit cu aur.
 Peștișorul îi ceru pescarului să-l lase în viață și, drept răsplată, îi promise
acestuia că îi va îndeplini trei dorințe. Pescarul, om milostiv, cruță viața micului
peștișor auriu și se întoarse acasă cu traista goală. Nevasta îl dojeni aspru, dar când
auzi promisiunile peștișorului îi porunci bătrânului să se întoarcă îndată pe țărm și
să-i ceară peștișorului să-i îndeplinească
o dorință.
 Pescarul porni înspre mare și, cam șovăielnic, îl strigă pe peștișorul de aur.
Acesta nu întârzie să se arate, iar pescarul îi ceru ce îi poruncise nevasta sa: o casă
frumoasă și încăpătoare, în locul celei dărăpănate.

Peștișorul îi împlini dorința.

 Gândindu-se că această casă nu este suficient de mare, baba își trimise
din nou bărbatul la malul mării, pentru a-i cere peștișorului de aur să îi
îndeplinească cea de-a doua dorință. De astă dată, femeia voia să fie regină și să
aibă un palat de piatră.
 Om cinstit, cumpătat și modest, îi era rușine de lăcomia soției sale.
Neavând încotro, își luă inima în dinți, îl chemă din nou pe peștișor și îi spuse cea
de-a doua dorință a femeii sale. Peștișorul îl asigură că dorința îi era ca și
îndeplinită. Ajuns acasă, bătrânul găsi un palat, iar pe nevasta sa regină. Dar, de
îndată ce îl văzu, bătrâna îi porunci moșului să-i ceară peștișorului să o facă
împărăteasă.
 Peștișorul îi îndeplini și dorința aceasta, deși părea deja sătul și plictisit de
lăcomia lor. Când bărbatul se întoarse acasă, nu-i veni să-și creadă ochilor văzând-o
pe nevastă-sa purtând o coroană de aur împodobită cu pietre prețioase și stând
așezată pe un tron din aur.
 Dar bătrâna nu s-a mulțumit a fi împărăteasă, ci dorea să poruncească
soarelui și lunii când să apună și când să răsară, voia să fie asemenea bunului
Dumnezeu. Neavând încotro, pescarul plecă din nou spre mare și-i spuse
peștișorului ce dorea baba. Deodată se dezlănțui
o furtună puternică ce ridica valuri negre și înalte cât muntele.
 Peștișorul, supărat de lăcomia nevestei, îi spuse moșului să se întoarcă
liniștit acasă unde o va găsi pe babă deznădăjduită în pragul bordeiului lor vechi.

Când bătrânul văzu vechea lor căsuță, cu

pereții scorojiți, se simți cu sufletul împăcat. Totul
era ca la început: viața lor era lipsită de bogății, așa
cum fuseseră obișnuiți.