POVESTI RUSESTI

Regele si camasa - Fabula de Tolstoi

Intr-o zi, un vestit rege s-a imbolnavit. "Ii dau jumatate din regatul meu celui care
ma va vindeca," a zis el, impins de disperare. Toti inteleptii din tara s-au adunat
pentru a gasi o cale de a-l face bine pe stapanul lor. Nimeni nu avea insa nici o idee
despre ce ar fi putut sa fie facut.
In cele din urma, s-a gasit un intelept care a declarat ca stia cum putea fi lecuit
regele: "Daca reusiti sa gasiti un om fericit, luati-i camasa si imbracati-l pe rege cu
ea, si, numaidecat il veti vedea vindecat!"
Regele si-a trimis de indata emisarii pentru a gasi un om fericit. Acestia au umblat in
lungul si in latul regatului fara a descoperi insa vreunul. Se pare ca nu exista nimeni
indeajuns de multumit de viata sa: daca un om era bogat, era totusi suferind; daca
un altul era sanatos, nu avea nici o avere; daca unul era avut si sanatos, avea in
schimb o nevasta rea; daca altul se bucura ca avea copii, acestia se dovedeau a fi
rai. Intr-un cuvant, fiecare om gasea cate un motiv pentru a se plange de viata.
Pana la urma, tarziu, intr-o noapte, fiul regelui a trecut pe langa un bordei amarat si
a auzit pe cineva dinauntru spunand: "Domnul fie laudat, mi-am terminat treaba,
mi-am umplut burta, si acum pot sa ma intind pe pat si sa dorm! Ce mi-as putea
dori mai mult?" Regele n-a mai putut de bucurie la aflarea vestii ca fusese gasit un
om fericit, si a poruncit sa i se ia camasa si sa ii fie adusa indata, omul caruia ii
apartinea urmand sa fie rasplatit cu cat de multi bani isi dorea.
Emisarii s-au dus sa ia camasa, dar omul fericit era atat de sarac incat nu avea nici
macar o camasa.

Pestisorul de aur - Poveste ruseasca

Odata ca niciodata, pe insula Buian, era o coliba mica si darapanata in care stateau un mos si o
baba. Cei doi batrani traiau intr-o mare saracie. Mosul obisnuia sa isi arunce plasa in mare, dar nu
reusea sa prinda decat putini pesti, numai atatia cat sa isi poata duce zilele de azi pe maine
impreuna cu nevasta lui.
Intr-o zi, el si-a aruncat, ca de obicei, plasa in valuri si, cand a inceput sa traga de ea, a simtit ca
prinsese ceva mare si greu. S-a chinuit multa vreme sa aduca plasa pe mal, dar cand a scos-o a
vazut ca in ea nu era nimic altceva decat un pestisor. Nu era insa un peste obisnuit, ci unul de aur,
ce a inceput de indata sa graiasca cu o voce de om, "Da-mi drumul, mosule! Lasa-ma sa ma intorc
in adanca apa albastra si iti voi fi de folos. Spune-mi de ce ai nevoie si iti voi implini dorinta pe
data!" Mosul a stat putin pe ganduri, si a zis, "Nu am nevoie de nimic de la tine. Du-te inapoi si
inoata in mare." A aruncat pestisorul de aur in apa si s-a intors acasa.

Nevasta l-a intrebat daca prinsese ceva, iar el i-a raspuns, "N-am prins nimic altceva decat un
pestisor de aur caruia i-am dat drumul inapoi in mare. A grait cu glas de om si mi-a spus, "Da-mi
drumul si iti voi indeplini orice dorinta. Mie mi-a fost mila de el si l-am pus inapoi in apa." "Vai,
batran prostanac!" a exclamat nevasta. "Iti pica norocul din cer si tu nu ai atata minte incat sa te
bucuri de el." Cu fiecare zi ce trecea, batrana a devenit tot mai manioasa, si il blestema pe mos
de dimineata pana seara, nedandu-i deloc pace. "Puteai sa-i fi cerut macar o paine!" striga ea la
barbatul sau. "Nu mai avem nici macar o coaja de pita de mancare, ce-o sa ne facem?" Pana la
urma, satul de cicaleala nevestei, mosul s-a intors la malul apei pentru a-i cere pestisorului de aur
niste paine. Imediat ce a ajuns langa apa, a strigat, "Pestisorule, pestisorule! Vino incoace, cu
coada ta inspre mare si capul indreptat catre mine." Nu a durat mult, si pestele a sosit la tarm.
"Ce iti doresti, mosule?" a intrebat el. "Baba mea e suparata pe mine si m-a trimis sa iti cer niste
paine." "Vei avea paine din plin," i-a raspuns pestisorul.
Batranul s-a intors acasa si si-a intrebat sotia daca aveau paine. "Avem o multime de paine," i-a zis
baba, "dar avem un alt necaz. Mi s-a crapat copaia si nu mai am in ce spala rufele. Du-te la
pestisorul de aur si cere-i o alta cada." Omul a facut intocmai. S-a dus la malul marii si a strigat,
"Pestisorule, pestisorule! Vino incoace, cu coada ta inspre mare si capul indreptat catre mine."
Pestisorul de aur s-a ivit de indata. "Ce ai nevoie, mosule?" a intrebat el. "Baba mea m-a trimis sa
iti cer o noua albie de spalat rufele." "Foarte bine," i-a spus pestele, "intoarce-te acasa si vei gasi
o noua copaie."
Imediat ce a trecut pragul colibei sale, nevasta a tipat la el, "Mergi inapoi, si spune-i pestisorului
de aur sa ne faca o casa noua. Nu mai putem trai aici, nu vezi ca o sa cada peretii peste noi?"
Batranul s-a dus iar la tarmul marii si a strigat, "Pestisorule, pestisorule! Vino incoace, cu coada ta
inspre mare si capul indreptat catre mine." Nu a trecut mult timp si pestisorul s-a aratat,
intreband, "Ce iti doresti, mosule?" "Fa-ne o casa noua," i-a raspuns omul, "nevasta-mea e plina de
draci si nu imi da deloc pace. Nu mai vrea sa traiasca in vechea coliba si zice ca se darama peste
ea." "Sus fruntea, mosule," l-a incurajat pestisorul, "mergi acasa, spune-ti rugaciunile si, in scurt
timp, vei avea alta casa."
Mosul s-a dus intors si a vazut in locul bordeiului o casa nou nouta, din lemn de stejar, cu
streasina maiastru sculptata. Abia a ajuns si nevasta-sa, mai furioasa decat mai inainte, s-a
repezit la el si a inceput sa il boscorodeasca, "Ah, batran neghiob! Nu stii sa-ti recunosti norocul
nici chiar atunci cand este in fata nasului tau! Crezi ca o noua casa ne este indeajuns? Intoarce-te
inapoi la pestisorul tau de aur si spune-i ca nu mai vreau sa fiu sotie de pescar, ci o mare doamna,
in asa fel incat oamenii sa faca ce le poruncesc si sa se plece inaintea mea ori de cate ori dau cu
ochii de mine." Batranul si-a indreptat iar pasii catre malul marii si a strigat, "Pestisorule,
pestisorule! Vino incoace, cu coada ta inspre mare si capul indreptat catre mine." Pestisorul nu a
intarziat multa vreme si l-a intrebat, "De ce ai nevoie, mosule?" "Baba mea nu inceteaza sa ma
bata la cap," i-a raspuns omul. "Parca a luat-o gaia! Acum nu mai vrea sa fie nevasta de pescar, ci
o mare doamna." "Sus fruntea, mosule," l-a incurajat pestisorul, "mergi acasa, spune-ti rugaciunile
si ti se va implini dorinta."
Batranul s-a intors asadar acasa si, nu mica i-a fost mirarea cand a vazut in locul casei sale o mare
cladire, cu trei etaje. In curte forfoteau o gramada de servitori, mai multi bucatari bateau in
tingiri in bucatarie, iar sotia lui statea pe un jilt inalt, imbracata cu o rochie de brocart, dand
ordine in stanga si in dreapta. "Buna ziua, nevasta," i-a zis omul nostru. "Vai, ce nerusinare!" a
strigat doamna investmantata in brocart. "Cum indraznesti sa imi spui mie, o mare doamna,
nevasta? Slugilor! Duceti batranul asta nerod la grajduri si dati-i pe spate patruzeci de lovituri de
bici ca sa se invete minte!" Numaidecat, servitorii si-au facut aparitia, l-au insfacat pe batran de
ceafa si l-au dus la grajduri. A fost apoi biciuit pana abia a mai putut sa rasufle. Dupa aceea,
femeia l-a facut omul ei de curte. I s-a dat o matura cu care trebuia sa faca curat prin ograda si a

fost trimis sa manance la bucatarie. Ce viata ducea bietul om! In fiecare zi trebuia sa mature
curtea si daca ii scapa din vedere cea mai mica farama de praf, era dus la grajd si batut peste
spinare cu biciul. "Ce cotoroanta," se gandea el. "I-am adus o avere, iar ea umbla cu nasul pe sus si
nici macar nu ma mai recunoaste de sot."
Odata cu timpul, baba s-a saturat sa fie o mare doamna, asa ca l-a chemat pe mos si i-a poruncit,
"Du-te inapoi la pestisorul de aur, impielitatule, si spune-i ca nu imi mai place sa fie nevasta de
guvernator. Vreau sa fiu regina!" Omul a mers din nou la tarmul marii si a strigat, "Pestisorule,
pestisorule! Vino incoace, cu coada ta inspre mare si capul indreptat catre mine." "Ce iti doresti,
mosule?" l-a intrebat pestisorul. "Baba mea a sarit calul; nu mai vrea sa fie o mare doamna, ci o
regina." "Sus fruntea, mosule," l-a incurajat pestisorul, "mergi acasa si spune-ti rugaciunile si ti se
va implini dorinta." Batranul s-a intors si, in locul casei cu trei etaje, a zarit un inalt palat cu
acoperisul din aur; soldati cu pustile pe umar marsaluiau in jurul lui, in spatele palatului se gasea
o frumoasa gradina, iar in fata o intinsa si inverzita pajiste pe care defilau numeroase trupe de
osteni. Sotia lui, imbracata ca o regina, statea la un balcon, impreuna cu multi generali si
guvernatori, salutand parada militara. Tobele au inceput bubuie, un solemn mars s-a facut auzit,
iar soldatii au strigat din toata puterea, "Ura!"
Dupa o vreme, baba s-a plictisit sa mai fie regina, asa ca a poruncit sa fie cautat si adus in fata ei
mosul. Ce zarva s-a facut! Generalii pufneau, iar guvernatorii mormaiau si tunau. "Unde poate sa
fie batranul ala?" In cele din urma, a fost gasit in curtea din spatele palatului, fiind apoi adus in
fata reginei. Aceasta i-a spus, "Asculta-ma, impielitatule! Mergi la pestisorul de aur si zi-i ca nu
mai vreau deloc sa fiu regina, ci Stapana Marii, astfel incat toate marile si toti pestii sa mi se
inchine!" Mosul a incercat sa i se impotriveasca, dar fara folos. Daca nu ii dadea ascultare risca sa
i se taie capul. A plecat asadar, vrand-nevrand, catre mare si, odata ajuns la tarm a strigat,
"Pestisorule, pestisorule! Vino incoace, cu coada ta inspre mare si capul indreptat catre mine." De
aceasta data insa, pestisorul nu s-a mai aratat. Omul l-a mai chemat inca o data. "Sa-l chem a
treia oara?" s-a intrebat el. Dintr-o data, marea a inceput sa murmure si sa clocoteasca, iar din
limpede ce era s-a facut neagra ca smoala. Pestisorul a venit la mal si a intrebat, "De ce ai nevoie,
mosule?" batranul i-a zis, "Baba mea a innebunit si mai tare. Acum nu mai vrea sa fie regina, ci
Stapana a Marii, imparateasa peste ape si conducatoare a tuturor pestilor." Pestisorul de aur nu i-a
raspuns batranului, si-a intors coada catre el si s-a cufundat in mare.
Mosul s-a intors acasa si nu i-a venit sa-si dea crezare ochilor: palatul disparuse, in locul lui se afla
vechea lui coliba, iar inauntrul casei statea batrana sa nevasta intr-o rochie zdrentuita. Cei doi au
inceput sa traiasca la fel ca odinioara. Mosul a pornit sa isi arunce din nou plasa in mare, dar, nu a
mai reusit niciodata sa prinda vreun pestisor de aur.

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi

Buratino este personajul principal al cartii Cheita de aur, sau Aventurile lui Buratino, scrisa de
Alexei Nikolaevici Tolstoi. Inspirat de povestea "Aventurile lui Pinocchio", de Carlo Collodi,
Buratino este, la origine, un personaj din "commedia dell'arte", un tip de teatru popular al
mastilor, aparut in Italia secolului al XVI-lea.
Numele de Buratino deriva din cuvantul italian "burattino", avand semnificatia de papusa sau
marioneta din lemn. Cartea lui Tolstoi a fost publicata in anul 1936, devenind cu repeziciune

extrem de populara in randul copiilor din Uniunea Sovietica. Povestea a devenit subiectul multor
desene animate si a fost ecranizata de mai multe ori, filme rusesti cu Buratino aparand pe marile
ecrane inclusiv in anii 1959 si 1875.
Potrivit marturisilor scriitorului, Tolstoi a citit de mic copil Pinocchio, insa, pierzand cartea lui
Collodi, a inceput sa si-o reimagineze multi ani mai tarziu, in incercarea de a creea o serie de
povesti menite a fi spuse inainte de culcare chiar propriilor sai copii.
Rezumatul povestii Cheita de aur sau Aventurile lui Buratino
Asemeni lui Pinocchio, Buratino este o papusa de lemn cu un nas foarte lung. Potrivit povestii, el
este cioplit de tata Carlo dintr-un bustean de lemn, si capata, dintr-o data, viata. In timpul crearii
sale, Buratino ajunge sa aiba un nas lung din pricina unei miscari neindemanatice a tatalui Carlo.
Acesta incearca sa i-l scurteze, insa eforturile sale sunt in zadar, pentru ca nasul papusii sale se
lungeste mereu, si mereu, din nou, in ciuda eforturilor sale.
Tata Carlo isi vinde singura haina pentru a cumpara un abecedar pentru Buratino si a-l trimite la
scoala. Cu toate acestea, baiatul este atras de un anunt despre un teatru de papusi proaspat sosit
in oras, si isi vinde cartile pentru a-si cumpara un bilet la spectacol. Aici se imprieteneste cu alte
marionete, insa raul maestrul papusar Carabas Barabas vrea sa il arunce pe foc pentru ca ii
stricase spectacolul.
Carabas Barabas il elibereaza, totusi, pe Buratino dupa ce afla de la acesta ca in casa tatalui sau
Carlo se afla o usa secreta, cautata de multa vreme de papusar. O cheita de aur ce fusese odata in
posesia lui Carabas, si pe care o pierduse la un moment dat, era singurul mijloc de a deschide
acea usa tainica. Atunci cand ii da drumul, Carabas Barabas ii daruieste lui Buratino cinci banuti
de aur, pentru a-i da tatalui sau, astfel incat sa pazeasca intrarea secreta mascata de o pictura
infatisand o vatra.
In drumul spre casa, Buratino se intalneste cu motanul Bazilio si vulpea Alisa, care vor sa-i
sterpeleasca banutii, pretinzand ca si-i poate inmulti punandu-i in pamant, ca pe niste seminte, in
Tara Prostilor, pe Campul Minunilor. Dupa ce cei doi incearca, fara succes, sa ii fure mica avere si
il spanzura cu capul in jos de un copac, Buratino este salvat de fetita cu parul albastru, cea mai
frumoasa papusa din teatrul lui Carbas Barabas, ce fugise de la crudul ei stapan si locuia intr-o
casuta dintr-o padure. Fata incearca apoi, cu mari impotriviri, sa ii dea lui Buratino o educatie
aleasa, si sa il invete sa scrie si sa socoteasca.
Baietelul evadeza apoi dintr-o magazie in care fusese inchis drept pedeapsa pentru obrazniciile
sale de fata cu parul albastru, fiind condus de un liliac in asa-zisa Tara a Prostilor. Liliacul era, de
fapt, un complice al celor doi sarlatani, si il aduce la Bazilio si Alisa, ce nu renuntasera la planul
de a-i lua banutii de aur. Dupa ce il conving sa isi ingroape banii pe "Campul Minunilor", si si-i
insusesc, cei doi il dau pe mana politistilor caini, pretinzand ca este hot si haimana. Aruncat de
politisti intr-un iaz intunecat si murdar, Buratino afla de la broastele de acolo ca cei patru galbeni
ii fusesera furati, iar broasca testoasa Tortilla ii daruieste cheita de aur. Baiatul fuge apoi din Tara
Prostilor si isi intalneste un tovaras de suferinta, pe Pierrot, o papusa de la teatrul de papausi,
urmarita de Barabas pentru ca trasese cu urechea la discutia lui cu Duremar, un vanzator de
lipitori de leac ce ii povestise papusarului despre broasca testoasa ce avea cheita de aur.
Dupa aceea, Buratino si Pierrot merg la Malvina, fetita cu parul de aur, dar sunt nevoiti sa fuga
impreuna cu ea si cainele ei, Artemon, de frica lui Carabas Barabas si a cainilor politisti. La
marginea padurii, are loc o lupta crancena intre Barabas si cainii politisti de o parte, si Buratino,
cainele Artemon si alte ajutoare ale baiatului precum niste lastuni, un vultur, niste serpi, arici,
bondari, carabusi, pe de alta parte. Buratino si aliatii sai ies invingatori, iar Carabas Barabas
ramane prizonier al unui pin, cu barba-i mare lipita de rasina de pe scoarta acestuia.

Buratino se strecoara apoi, in spatele unui cocos, in hanul unde mancau papusarul si Duremar,
reusind sa afle secretul cheitei de argint.
Chiar atunci cand pareau ca nu mai au nici o cale de scapare din fata lui Barabas, aliat cu matonul
Bazilio si vulpea Alisa, Buratino, Malvina si Pierrot sunt salvati in mod neasteptat de tata Carlo.
Odata ajunsi acasa, tata Carlo deschide usita tainica, si, coboara impreuna cu fiul sau, si celelalte
doua marionete, pe o scara de piatra, sub pamant, si ies din nou la lumina, descoperind un
minunat teatru de papusi. Aici se hotarasc cu totii sa puna in scena o piesa minunata, intitulata
"Cheita de aur sau nemaipomenitele patanii ale lui Buratino si ale prietenilor sai". La prima
reprezentatie, i-a parte si Carabas Barabas, care spumega de furie dupa ce vede ca toate papusile
sale fugisera de la el, fiind actori in noul si nemaipomenitul teatru de papusi.