Povestea –Peștișorul de aur

( adaptată)

Pe o insulă mică și singuratică, din mijlocul mării, exista un bordei în cate trăia un
moșneag, cu nevasta lui cam rea de gură. Erau tare săraci și se hrăneau numai cu peștii prinși
din mare.
Odată, pescarul avu noroc și prinse un peștișor de aur.
-Pescarule cumsecade, se rugă peștișorul, dă-mi drumul în mare și orice dorință ți-o voi
împlini.
Moșneagului i se făcu milă și îl azvârli în mare. Se întoarse la bordei și îi povesti bătrânei
pățania.
-Ești un neghiob! sări ea cu gura. Cum? Să ai în mână un peștișor de aur și să-l azvârli în
mare?! Ne-am fi îmbogățit, moșnege!
Moșneagul fugi la țărm.
- Peștișorule de aur! Hai, ține-te de cuvânt și scoate capul din apă!
-De ce mă cauți, prietene bun?
-Mărite peștișor de aur, m-a ocărât baba că nu te-am prins. Iertare, dar n-avem nici covată ,
nici pâine în covată.
- Am înțeles, bătrâne. Du-te acasă și vei găsi covată nouă, plină cu pâine.
După un timp baba l-a ocărât pe moșneag și l-a trimis să ceară o casă nouă, apoi un palat.
Ajunsă împărăteasă, ea a vrut să fie regina apelor, dar peștișorul îi spuse moșului:
-Asta nu se poate. E prea răutăcioasă și prea hapsână.
Spunând acestea, peștișorul de aur se afundă în mare și toate darurile minunate dispărură.
Moșul și baba au rămas din nou săraci.