ÎMPĂCAREA DINTRE PETRU RAREȘ ȘI SULTANUL SOLIMAN CEL MĂREȚ
În vremurile de demult Moldova a fost
condusă şi de un voievod numit Petru Rareş, care era
fiul lui Ştefan cel Mare. Moştenise de la pă rintele să u
vitejia, bă rbă ţia în luptă şi înţelepciunea în ocâ rmuire.
Toţi se minunau de frumuseţea şi de vorba lui
iscusită . De asemenea, inima lui bă tea cu mare
dragoste pentru ţară . A câ rmuit poporul bine şi cu
dreptate. În ră zboaiele purtate cu duşmanii, a câ ştigat
stră lucite victorii. Dar câ nd asupra ţă rii a venit, cu
armată multă , sultanul Soliman cel Mă reţ, boierii l-au
tră dat pe vodă Rareş. Ei au deschis porţile cetă ţii
Suceava şi l-au primit pe Soliman. Acesta a pus
domnitor peste ţară pe unul din boierii tră dă tori, cu
scopul de a-l prinde pe Petru Rareş şi a-l ucide. Ce-a
fă cut Rareş, în asemenea primejdie? S-a adă postit
într-o cetate din munţi, numită Ciceu. Duşmanii l-au
urmă rit îndeaproape. Dar el a închis porţile cetă ţii şi,
cu straja credincioasă lui şi doamnei Elena, s-a apă rat
acolo mai bine de un an. În acest timp a aflat că
domnitorul pe care sultanul Soliman cel Mă reţ, în
înţelegere cu tră dă torii, îl lă sase în Suceava, iefuia şi
batjocorea ţara şi se purta foarte ră u cu poporul. Şi
atunci ce a fă cut Petru Rareş? S-a sfă tuit cu doamna
Elena, care i-a zis: ”Altă scă pare pentru ţară nu-i,
mă ria ta, decâ t să te împaci cu sultanul”. ”Aşa gâ ndesc
şi eu; dar pentru asta trebuie să mă duc la el, în
palatul lui”.”E cu primejdie, mă ria ta: ca şi cum te-ai
bă ga, de bună voie, în gura leului. Ştii doar că sultanul
a jurat să te strivească în copitele calului”… ”N-am
încotro, doamnă . Trebuie să mă duc!”…
Şi lă sâ nd-o pe Elena doamna să conducă
apă rarea Ciceulul, Rareş s-a îmbră cat ca slujitor, a
luat cu el multe pungi cu galbeni, a ieşit pe ascuns din
cetate şi, cu nume schimbat, a că lă torit pâ nă la
Istanbul, la palatul sultanului.
Pe drum a trecut prin multe peripeţii. Şi de
multe ori era să -şi piardă viaţa. Dar îndră zneala şi
dibă cia l-au scos la liman.
Câ nd a ajuns la palatul sultanului, s-a
îmbră cat în straie domnesti şi s-a ară tat unui slujitor,
zicâ nd: ”Sunt Petru vodă Rareş de la Moldova şi
doresc a vorbi cu mă ritul sultan”.
Slujitorului turc nu-i venea să creadă : ”De
unde vii? Ai că zut din senin? Te vâ r la închisoare”…
După multă tâ rguială , după ce a primit o
pungă cu galbeni, acel slujitor turc l-a înfă ţişat
sultanului pe vodă Rareş.
”Cum ai ajuns aici? se ară tă uimit şi furios
sultanul. N-ai auzit de jură mâ ntul meu?” ”Am auzit, a
spus Petru Rareş. Dar mai ştiu că mă ria ta eşti nu
numai viteaz, ci şi foarte înţelept. Nu cred că ai să mă
striveşti în copitele armă sarului, înainte de a-mi
asculta pă sul pentru care am venit la mă ria ta”.
În adevă r, vă zâ ndu-i înfă ţişarea plă cută ,
frumoasă , ţinuta demnă , bă rbă tească , auzindu-i vorba
meşteşugită , înţeleaptă , Soliman sultan şi-a înfrâ nt
furia şi l-a ascultat.
Petru vodă a vorbit despre nevrednicia
domnitorului pus în Suceava, despre mişeliile lui cele
multe şi pă gubitoare norodului, despre suferinţele
ţă rii. Şi a încheiat vorbirea cam aşa: ”Mai multe
foloase ai avea, mă rite sultan, din prietenia şi pacea
cu ţara mea, decâ t din uciderea mea şi din jefuirea
norodului româ n. Eu mă dă rui acestei împă că ri şi
prietenii; îngă duie-mi să mă întorc în ţara mea, s-o
conduc spre folosul norodului şi al lumină ţiei tale”.
Cucerit de puterea şi adevă rul vorbelor lui
vodă Rareş, Soliman sultan a simţit că i se înmoaie
inima şi-i dă dreptate, în sinea lui. Dar, deodată , şi-a
amintit că a jurat să -l calce în copitele armă sarului.
”Îmi pare ră u, dar trebuie să -mi ţin jură mâ ntul!”, a zis
el, cu oarecare pă rere de ră u. ”Îl ţii, mă ria ta”, l-a
încredinţat Petru Rareş. ”Dar cum crezi că mai scapi
cu viaţă de sub copitele armă sarului meu?” a întrebat
sultanul. ”Scap, mă rite, dacă faci cum te povă ţuiesc
eu”. ”Cum?” ”Eu intru sub podul cel de marmură din
curtea palatului; mă ria ta încaleci armă sarul cel focos
cu care mergi la ră zboaie şi treci, în trap şi-n galop, de
şapte ori încolo şi-ncoace, pe pod. Eu aud copitele
calului deasupra mea şi-mi tem zilele. Aşa se cheamă
că mă ria ta împlineşti jură mâ ntul, iar eu nu pier
strivit în copite de armă sar împă ră tesc: mă apă ră
podul”. Tare s-a minunat sultanul de isteţimea
voievodului româ n. S-a bucurat, a râ s, a încă lecat
armă sarul şi a trecut de şapte ori, în galop, pe podul
sub care intrase Rareş.
Apoi, descă lecâ nd, i-a zis: ”Eşti teafă r şi
slobod. Du-te la Suceava şi stă pâ neşte ţara cu
înţelepciune; iar mie prieten să -mi fii”.
Astfel, spre marea uimire a tră dă torilor,
Petru Rareş a venit iar domnitor în Moldova. Aici a
să vâ rşit multe lucruri bune şi de laudă . Ca şi pă rintele
să u, Ştefan cel Mare, a înă lţat zidiri frumoase care se
pă strează pînă în ziua de azi.