Alexandru Lapusneanu

1.Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…

Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ştefan Tomşa, care acum cîrmuia ţara, dar Alexandru Lăpuşneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oştile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul, pre care nu lar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia,

Alexandru Lapusneanu
întovărăşit de şepte mii spahii şi de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunciîmpărăteşti cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpuşneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turceşti şi înarmaţidin cap pănă în picioare. — Ce socoţi, Bogdane, zise după puţină tăcere, izbîndivom oare?

Alexandru Lapusneanu
Să nu te îndoieşti, măriata, răspunse curtezanul, ţara geme subt asuprirea Tomşei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîţi i-au mai lăsat vii, numai frica morţiiîi mai ţine, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga şi-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să naibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar ţi-am mai spus, eu îi cunosc pre

nişte boieri sosind acum cer voie să se înfăţişeze la maria-ta. zise un aprod apropiindu-se. răspunse Alexandru. căci am trăit cu dînşii — Aceasta rămîne la înaltă înţelepciunea mărieitale. — . au ajuns aproape de Tecuci.Vorbind aşa. Doamne. Curînd intrară sub cortul unde el şedea încungiurat de .Alexandru Lapusneanu boierii noştri. unde poposiră la o dumbravă. — Vie.

Alexandru Lapusneanu boierii şi căpitanii săi. răspunseră boierii. patru boieri. iar doi juni. boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi. postelnicul Veveriţă. urmă Alexandru. — Să fii maria ta sănătos. Apropiindu-se de Alexandruvodă. fără a-i săruta poala după obicei. din care doi mai bătrîni. spatarul Spancioc şi Stroici. de bîntuirile ţării şi am venit . — Am auzit. Aceştii erau vornicul Moţoc. se închinară pînă la pămînt. — Bine-aţi venit.

ţara este liniştită şi poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. zise Moţoc. nici te iubeşte şi nu vrea să te întorci înapoi ca… . Pentru aceea obştia ne-au trimis pre noi săţi spunem că norodul nu te vrea. căci aşa este obiceiul norodului nostru. ştiu că ţara maşteaptă cu bucurie. — Să nu bănuieşti.Alexandru Lapusneanu s-o mîntui. măria-ta. să facă din ţînţar armăsar.

.ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. Să mă. a căruia ochi scîntieră ca un fulger. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. Boierii sînt hotărîţi a pribegi la unguri. zise Spancioc. la leşi şi la munteni. eu vă vreau.Alexandru Lapusneanu — Dacă voi nu mă vreţi. noi sîntem datori a-ţi spune adevărul. cum înţăleg? — Solului nu i se taie capul. răspunse Lăpuşneanul. A! Nu mă vrea ţara? Nu mă vreţi voi. şi dacă voi nu mă iubiţi. ori fără voia voastră.

Vor veni cu oşti streine şi vai de biata ţară cînd vom avea războaie între noi şi poate şi măriei-tale nu-i va fi bine. zise Veveriţă.Alexandru Lapusneanu pe unde au toţi rude şi prieteni. pentru că domnul Tomşa… — Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu. cînd eram numai stolnicul Petre? Nu maţi ales voi? Cum au fost . — Au doar nu sînt şi eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-aţi jurat şi mie credinţă.

Cînd astă negură de turci va . — Cu voia măriei-tale. nu mă iubiţi? Ha! ha! ha! Rîdea. acum nu mă vreţi. fără să cîştige dreptate şi mîngîiere? Şi însă.Alexandru Lapusneanu oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? Care sau întors de la uşa mea. vedem că moşia noastră a să cadă de isnoavă în călcareapăgînilor. zise Stroici. muşchii i se suceau în rîsul acesta şi ochii lui hojma clipeau.

de nu vrea să fac din ciolanile lui surle . — Cu averile voastre. Voi mulgeţi laptele ţării. pe ce vei domni măria-ta? — Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măriata? adăogi Spancioc. Destul.Alexandru Lapusneanu prăda şi va pustii ţara. boieri! Întoarceţi-vă şi spuneţi celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el. nu cu banii ţăranilor pre care-i jupiţi voi. dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi.

— Ce-ai rămas? întrebă Lăpuşneanul. vină . Doamne! sloboade oştile aceste de păgîni. — Doamne! Doamne! zise Moţoc. adă-ţi aminte de zisa scripturei şi iartă greşiţilor tăi! Cruţă pre biata ţară. Boierii ieşiră mîhniţi. nu ne pedepsiţi pre noi după fărădelegile naostre! Adă-ţi aminte că eşti pămîntean . căzînd în genunchi. Moţoc rămase.Alexandru Lapusneanu şi din pelea lui căptuşeală dobelor mele.

vom rădica slugile şi vecinii noştri.Alexandru Lapusneanu numai cu cîţi moldoveni ai pe lîngă măria-ta şi noi chizeşluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălţimei-tale. Pesemne gîndeşti că eu ştiu zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă. vom rădica ţara în picioare. şi de-ţi vor trebui oşti. iar . Încredi-te în noi! — Să mă-ncred în voi? zise Lăpuşneanul înţelegînd planul lui. ne vom înarma noi cu femei şi copii.

nu ştie ce este îmbunarea şi minciuna. dar încăi niciodată nu s-au ascuns. Spancioc este încă tînăr. în inima lui este iubire de moşie. m-ai lăsat? Veveriţă îmi este vechi duşman. cum ai văzut că m-au biruit. lui i se par că .Alexandru Lapusneanu năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu şi pre tine mai vîrtos? Nu ştiu. care nu cunoaşte încă pre oameni. pre care nu se sileşte a o tăinui. că fiind mai mare peste oştile mele. Stroici este un copil. Îmi place a privi sumeţia lui.

te voi cruţa. spune-mi. cănd m-aş încrede în tine? Eu te iert însă. şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău. vei vinde şi pre Tomşa. deprins a te ciocoi la toţi domnii. căci îmi eşti trebuitor. c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înşela. m-ai vîndut şi pre mine. n-aş fi nătărău de frunte.Alexandru Lapusneanu toate paserile ce zboară se mănîncă. . Moţoace? învechit în zile rele. ai vîndut pre Despot. Dar tu.

ştia că Alexandruvodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. linge mîna care-l bate. ca neputînd înturna pre Lăpuşneanul din cale. Moţoc îi sărută mîna. Sînt alţi trîntori de care trebuie curăţit stupul. asemenea cînelui care. Deputaţii erau porunciţi de Tomşa. El era mulţămit de făgăduinţa ce cîştigase.Alexandru Lapusneanu ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului. în loc să muşce. să-şi urmezedrumul la .

prin jalobe şi dare de bani. să mijlocească mazilia lui. Dar văzînd căel venea cu însuşi învoirea Porţii. Acesta era planul lui Moţoc ca să se poată lipi de Lăpuşneanul. nesimţindu-se în stare a se împotrivi. sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomşacerură voie să rămîie a-l întovărăşi. fugise în . Doamnă! …Tomşa. Ai să dai samă. unde. Voia li se dete.Alexandru Lapusneanu Constantinopol. 2. pe de alta.

Boierii însă tremurau.Alexandru Lapusneanu Valahia şi Lăpuşneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie şi nădejde.Îndată ce sosise. şi pre domn că nu-i iubeşte. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiţi: ştiau că norodul îi urăşte. aducîndu-şi aminte de întăia lui domnie. în care el nu avusese vreme a-şi dezvălui urîtul caracter. Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile .

îi despoia de averi sub feluri de pretexte. vrînd să strice prin aceasta azilul nemulţămiţilor. Ca să sece influinţa boierilor şi să stîrpească scuiburile feudalităţii. lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod. Dar nesocotind de ajuns planul .Alexandru Lapusneanu Moldaviei. carii de multe ori. subt adăpostul zidurilor acestora. urzeau comploturi şi aţîţau revolte. afară de Hotinşi le arse.

cu cît mai vîrtos a lucra ceva. îi omorea din cînd în cînd. cînd alt cap îi lua locul. La cea mai mică greşeală dregătorească. adevărate sau plăsmuite şi el nu apuca să putrezească. izgoniţi pentru relele lor fapte. serbi. O gvardie numeroasă de lefecii albanezi.cu o ţidulă vestitoare greşalei lui. la cea mai mică plîngere ce i s-arăta. unguri. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui. capul vinovatului se spînzura în poarta curţii. îşi aflaseră .Alexandru Lapusneanu acesta.

care. îi avea hărăziţi. le ţinea pe margeni. le mărginise în puţin număr. plătindu-i bine. după ce îi înfăţoşăse planul unei nouă contribuţii. Avusese o lungă vorbă cu Moţoc. slobozînd însă pre ostaşi pe la casele lor. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. sub căpitani creature a lui.Alexandru Lapusneanu scăpare lîngă Alexandru. Se părea . iar oştile moldovene. care intrase iar în favor şi care ieşea.

Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă. Iliaş. La moartea părintelui ei. zidită de el. bunului Petre Rareş. vreo nouă daună.Alexandru Lapusneanu neastîmpărat. care — zice hronica — cu multă jale şi mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. sub tuturatul a doi fraţi mai mari. . monastirea Probota. lăsă să intre doamna Ruxandra. vorbea singur şi se cunoştea că meditează vreo nouă moarte. Iliaş şi Ştefan. cînd o uşă laturalnică deschizîndu-se.

unde îmbrăţoşă mahometismul şi în locul lui se sui pe tron Ştefan. era încuscriţi cu polonii şi cu ungurii. aducînd sărăcie pămîntului şi cădere negoţului. şi . se supărară. Acesta fu mai rău decît fratele său. se duce la Constantinopol. cei mai mulţi. Boierii care.Alexandru Lapusneanu urmînd în tronul părintelui său. şi multe familii bogate ce se locuiseră în ţară pribegiră din pricina aceasta. după o scurtă şi desfrînată domnie. începu a sili pre străini şi pre catolici a-şi lepăda relegea.

“. zice hronicarul în naivitatea sa.Alexandru Lapusneanu corăspunzîndu-se cu boierii pribegi. Într-o zi. nemaiaşteptînd sosirea boierilor pribegi. dacă era frumoasă. . boierii ce erau cu dînsul. dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. dînd năvală. au tăiat frînghiile cortului sub carele el şedea şi. l-au ucis. ca să nu-l scape. cînd se afla la Ţuţora. hotărîră pieirea lui. „Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă. Poate ar fi mai întîrziat a-şi pune în lucrare planul.

se însură şi luă el pre fiica lui.Alexandru Lapusneanu Acum numai Ruxandra rămăsese din familia lui Petru Rareş şi pre dînsa boierii ucigaşi o hotărîseră a fi soţie un oarecărui numit Jolde. întîmpinînd pre Joldea. . şi ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş. îl birui şi prinzîndu-l îi tăie nasul şi-l dete la călugărie. ales de boierii pribegi. pre care ei îl alesesără de domn. Dar Lăpuşneanul.

purta un benişel de felendreş albastru blănit cu samur.Alexandru Lapusneanu Astfel gingaşa Ruxandra ajunsesă a fi parte biruitorului. ea era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii soţii. a căruia mînice atîrnau dinapoi. Peste zobonul de stofă aurită. iar pe grumazii . Cînd intră în sală. ce se închia cu mari paftale de matostat. împregiurate cu petre scumpe. era încinsă cu un colan de aur. fiice şi surori de domn.

Şlicul de samur. Figura ei avea acea frumuseţă care făcea odinioară vestite pre femeile României şi care se găseşte rar acum. se împărţea despletit pe umerii şi spatele sale.Alexandru Lapusneanu ei atîrna o salbă de multe şiruri de margaritar. . Părul ei. pus cam într-o parte. după moda de atuncea. era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde. degenerînd cu amestecul naţiilor străine.

pre care cinstindu-l şi supuindu-i- . ca floarea expusă arşiţii soarelui. acum fusese silită de aceeaşi obştie. Ea văzuse murind pre părinţii săi. privise pre un frate lepădîndu-şi relegea şi pre celălalt ucis.Alexandru Lapusneanu Ea însă era tristă şi tînjitoare. şi mai întăi hotărîtă de obştie a fi soţia lui Jolde (pre care nici îl ştia). ce nu are nimică s-o umbrească. a da mîna lui Alexandru-vodă. care dipoza de inima ei făr-a o mai întreba.

— Ce veste. cînd nu-i sărbătoare. Lăpuşneanul o apucă de mijloc.Alexandru Lapusneanu se ca unui bărbat. ce pricină te face astăzi. Apropiindu-se. şi rădicînd-o ca pre o pană. a-ţi lăsa fusele? Cine te-au trezit aşa de dimineaţă? — Lacrimilor jupîneselor văduve care se varsă la . frumoasa mea doamnă? zise el sărutîndo pre frunte. o puse pe genunchii săi. se plecă şi-i sărută mîna. dacă ar fi aflat în el cît de puţină simţire omenească. ar fi voit să-l iubească.

pentru sîngele care verşi. Lăpuşneanul. atîte văduvii. atîţa sărimani ! Gîndeşte că măria-ta eşti prea puternic şi că nişte săraci boieri nu-ţi . bunul meu domn! viteazul meu soţ! urmă ea. — O. desfăcu braţele. Ruxandra căzu la picioarele lui.Alexandru Lapusneanu uşa mea şi care strigă răsplătire la domnul Hristos şi la sfînta născătoare. posomorîndu-se. destul! Ajungă atîta sînge vărsat.

şi… . Dumnezeu ştie! cît te iubesc! şi copiii măriei-tale sînt frumoşi şi tineri. Eu. socotind că făcînd biserci îl poţi împăca. Ce-ţi lipseşte măriei-tale! N-ai cu nime război. ţara este liniştită şi supusă. Judecă că după viaţă este şi moarte şi că măria-ta eşti muritor şi ai să dai seamă! Pentru că. ci mai ales ispiteşti şi înfrunţi pre Dumnezeu.Alexandru Lapusneanu pot strica. cu monăstirile nu se răscumpără sîngele.

se plecă şi. se răzăma pe junghiul din cingătoarea sa. nu ştiu ce se poate întîmpla. prin deprindere. zău. Mulţămeşte sfîntului mare mucenic . stăpînindu-se.Alexandru Lapusneanu — Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare şi mîna lui. că. rădicînd pre Ruxandra de jos: — Doamna mea! îi zise. să nuţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune. dar îndată.

aducîndu-ne aminte că eşti mama copiilor noştri. o jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului meu şi m-au oprit arătîndu-mi un cap ţintuit în poartea curţii.Alexandru Lapusneanu Dimitrie izvorîtorul de mir. — De aş şti că mă vei şi omorî. cînd voiam să intru. a cărui hram se prăznuieşte la biserica ce noi i-am făcut la Pîngăraţi. că neau oprit de a face un păcat. Ieri. nu pot să tac. .

că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii. care au rămas săraci! Uită-te!“ şi îmiarăta capul sîngeros şi capul se uita la mine grozav! Ah! Stăpîne! de atunci neîncetat văd capul acelaşi mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc. acesta-i bărbatul meu. doamnă.Alexandru Lapusneanu „Ai să dai seamă. . — Şi ce vrei? întrebă Lăpuşneanul zîmbind. doamnă! îmi zise. tatăl copiilor acestora. bărbaţii şi fraţii… Uită-te.

. şi mîne îţi voi da un leac de frică. Acum.Alexandru Lapusneanu — Vreau să nu mai verşi sînge. să nu mai văd capete tăiete. să sare inima din mine. — Cum? ce vrei să zici? — Mîne vei vedea. răspunse Alexandruvodă. — Îţi făgăduiesc că de poimîne nu vei mai vedea. să încetezi cu omorul. dragă doamnă. du-te de-ţi vezi copiii şi caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine şi pune la cale să ne gătească un ospăţ.

care intrase atunce. viind grabnic cătră armaşul său. 3 Capul lui Moţoc vrem . Bărbatul său o pitrecu pînă la uşă. — Tot este gata. Doamna Ruxandra ieşi după ce iarăşi îi sărută mîna. Dar oare vor veni? — Vor veni.Alexandru Lapusneanu căci mîne dau masă mare boierilor. — Ei! pus-ai toate la cale? întrebă el.

la mitropolie.Alexandru Lapusneanu … De cu seară se făcuse de ştire tuturor boierilor să se adune a doua zi. în ziua aceea. Lăpuşneanul. unde era să fie şi domnul. Împotriva obiceiului său. Cînd sosi Alexandru-vodă. ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prînzească la curte. fiind sărbătoare. era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta corona Paleologilor şi . sfînta slujbă începuse şi boierii erau toţi adunaţi.

apropiindu-se de racla sf. s-a închinat pe la icoane şi. Ioan cel nou. Spun că in minutul acela el era foarte . s-a coborît din strană. Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. După ce a ascultat sf. slujbă. iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sîrmă. s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfîntului. avea cabaniţa turcească.Alexandru Lapusneanu peste dulama poloneză de catifea roşie.

După aceasta. rău. suindu-se iarăşi în strană. dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa dea vedea contenind gîlcevirile şi . Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta. m-am arătat cumplit. am arătat asprime către mulţi. se înturnă către boieri şi zise: „Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi pînă astăzi.Alexandru Lapusneanu galben la faţă şi că racla sfîntului ar fi tresărit. vărsînd sîngele multora.

„Bate-voi păstorul. pentru că aceasta este una din cele zece porunci: „Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine şi să ne iertăm . Astăzi sînt altfel trebile. au văzut că turma nu poate fi fără păstor. iubindu-ne ca nişte fraţi. şi se vor împrăştia oile“.Alexandru Lapusneanu vînzările unora şi altora. Boierii şi-au venit în cunoştiinţă. Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace. care ţinteau la răsipa ţării şi la peirea mea.pentru că zice mîntuitorul.

măria- . rugîndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos — îşi făcu cruce — să ne ierte nouă greşalele. oameni buni şi boieri dumneavoastră! — Dumnezeu să te ierte. pentru că sîntem muritori. Sfîrşind această deşănţată cuvîntare. după ce se închină iarăşi. zicînd: — Iertaţi-mă. în dreapta şi în stînga.Alexandru Lapusneanu unii pre alţii. merse în mijlocul bisăricii şi.“. precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. se înturnă spre norod în faţă.

poftind pre boieri să vie ca să ospăteze împreună. afară de doi juni ce sta gînditori. Toţi se împrăştiară. se înturnă la palat. — Cum îţi pare? zise unul din boierii care i-am văzut că nu iertase pre Alexandru-vodă. şi încălecînd.Alexandru Lapusneanu ta! răspunseră toţi. răzămaţi de un mormînt lîngă uşă. — Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă. însă nime nu le-a luat seama. Lăpuşneanul ieşi din biserică. . răspunse celălalt.

Alexandru Lapusneanu şi se amestecară în norod. Cît pentru norod. Aceşti erau Spancioc şi Stroici. La curte se făcuse mare gătire pentru ospăţul acesta. ca să adune nouă avuţii din sudoarea ţăranului. el din împăcarea aceasta nu aştepta . el era indiferent. Vestea se împrăştiase că domnul se împăcase cu boierii şi boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăşi posturi.

care întrebuinţa creditul ce-l avea la domn.Alexandru Lapusneanu vreun bine.boierii începură a veni călări. Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru-vodă. sau nu le asculta. Ceasul prînzului apropiindu-se. nici prepunea vreun rău. Lăpuşneanul sau nu răspundea. întovărăşiţi fieştecare de cîte două-trei slugi. Căci. spre împilarea gloatei. deşi era necontenite jalobele obştiei pentru jăfuirile lui Moţoc. cîrtea numai asupra ministrului său Moţoc. Luau seamă însă că curtea era plină .

Unii poate că şi prepuneau vreo cursă. Adunîndu-se.Alexandru Lapusneanu de lefecii înarmaţi şi că patru tunuri sta îndreptate spre poartă. dar socoteau că sînt puse pentru a serba. dar odată intrînd. ceremonia prin salve. avînd în dreapta pre . nu se mai putea înturna: căci porţile erau străjuite şi păzitorii porunciţi a nu lăsa să iasă nime. după obicei. Lăpuşneanul se puse în capul mesii. 47 la număr. boierii.

Cel mai mare ospăţ se cuprindea în cîteva feluri de bucate. şi. Tipsiile pe care aduceau . Începură a zice din surle: şi bucatele se aduseră pe masă. În Moldavia. care pluteau în unt. în sfîrşit. veneau mîncări greceşti ferte cu verdeţuri. pe vremea aceea. fripturile cosmopolite. Pînza mesii şi şervetele erau de filaliu ţesute în casă. nu se introdusese încă moda mîncărilor alese.Alexandru Lapusneanu logofătul Trotuşan şi în stînga pre vornicul Moţoc. apoi pilaful turcesc. După borşul polonez.

Toate aceste slugi erau înarmate. pe lîngă două junci şi patru berbeci fripţi. pline de vin. Boierii închinau şi . Pe lîngă părete sta aşezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase.talgerile şi păharele erau de argint. boierii mîncau şi beau.Alexandru Lapusneanu bucatele. Acum capetele începuseră a se înfierbînta. În curte. vinul îşi făcea lucrare. care dregea . slujitorii mîncau şi beau. pline de vin de Odobeşti şi de Cotnar şi la spatele fieştecăruia boier dvorea cîte o slugă. erau trei poloboace desfundate.

Alexandru Lapusneanu urau pre domn cu vivate zgomotoase. cînd Veveriţă ridică paharul şi închinînd zise: — Să trăieşti întru mulţi ani. Acum era aproape a se scula de la masă. la care răspundeau lefeciii prin chiote şi tunurile prin bubuit. măria-ta! să stăpîneşti ţara în pace şi milostivul Dumnezeu să te întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai strica pre boieri şi a bîntui norodul… N-apucă să .

flăcăi! În minut.Alexandru Lapusneanu sfîrşească. şi alţi ostaşi. toţi slujitorii de pe la spatele boierilor. aduşi de căpitanul de lefecii. lovind-l drept în frunte. Cît pentru Lăpuşneanul el luasă pre Moţoc de mînă şi se trăsesă lîngă o . îi loviră. — A! voi ocărîţi pre domnul vostru! strigă acesta. scoţînd junghiurile. intrară şi năpustiră cu sabiile în ei. la ei. căci buzduganul armaşului. îl oborî la pămînt.

simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind. de unde privea măcelăria ce începuse. călăi şi osîndiţi. silindu-se a rîde ca să placă stăpînului. iar Moţoc. o sută şi mai mulţi oameni ucigaşi şi hotărîţi spre ucidere. El rîdea. luptîndu-se.Alexandru Lapusneanu fereastră deschisă. Închipuiască-şi cineva într-o sală de cinci stînjeni lungă şi de patru lată. unii cu . Şi cu adevărat era groază a privi această scenă sîngeroasă.

tacîmurile mesii se făceau arme în mîna lor. deşi răniţi. Cei mai bătrîni mureau făcîndu-şi cruce. şi alţii cu aprinderea beţiei. neavînd nici o grijă. îi strîngeau . scaunele. cădeau făr-a se mai împotrivi. mulţi însă din cei mai juni se apărau cu turbare.Alexandru Lapusneanu furia deznădejdei. Boierii. surprinşi mişăleşte pe din dos. se încleştau cu furie de gîtul ucigaşilor şi. talgerele. nesocotind rănele ce priimeau. unii. fără arme.

începuse uciderea şi în curte. Odată cu omorul de sus. ulcioarele se spărseseră şi vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. Slugile boierilor. Dacă vreunul apuca vreo sabie. masa se răsturnase. îşi vindea scump viaţa. Mulţi lefecii periră. Patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trînta aceasta. văzîndu-se .Alexandru Lapusneanu pîn-îi înăduşeau. dar în sfîrşit nu mai rămasă nici un boier viu.

Alexandru Lapusneanu lovite fără veste de soldaţi. plecară de fugă. Lăpuşneanul. pre care îl înştiinţase de pornirea norodului. pre care începuse a o tăia cu protivire. Gloata se întărîta din mult mai mult. trimise pre armaşul să-i întrebe ce vor şi ce cer? Armaşul ieşi. dasă larmă pe la casele boierilor. . şi invitînd pre alte slugi şi oameni boiereşti. apucînd a sări peste ziduri. Puţini care scăpară cu viaţă. burzuluiseră norodul şi tot oraşul alergase la poarta curţii.

zise apoi înturnîndu-se spre acesta. ai urmat cu mare înţelepciune. n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceştii şi am scăpat ţara de o aşa rîie? — Măria-ta. dar văd că înţelepciunea măriei-tale au apucat . eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre m.Alexandru Lapusneanu — Ei. răspunse mîrşavul curtezan. vornice Moţoace.ta la aceasta. spune.

Ha. care se învălmăşea în vorbă. cum socoţi şi dumneata? — Aşa. să-i împuşte cu tunurile. aşa. pentru că… fiindcă… era să… —— — Văd că armaşul întîrzie.Alexandru Lapusneanu mai nainte şi ai făcut bine că i-ai tăiat. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. zise Lăpuşneanul curmînd pre Moţoc. nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de .

În vremea aceasta.Alexandru Lapusneanu mojici. strigă: — Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba? Prostimea rămasă cu gura căscată. dar să vedem întăi ce vror. Da. armaşul se suise pe poarta curţii şi. de vreme ce au perit atîţa boieri. săi omare de istov. zise cu oţărîre Lăpuşneanul. făcînd semn. — M-aşteptam s-aud asemene răspuns. Ea nu se aştepta la .

şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. Începu a se strînge în cete. În sfîrşit începură a striga: — Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască! — Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască! — Am rămas săraci! .Alexandru Lapusneanu asemenea întrebare. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. cete.Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El .N-avem bani! — .

— Capul vornicului Moţoc. . fu ca o schinteie electrică.Capul lui Moţoc vrem! Acest din urmă cuvînt. văzînd pre armaşul intrînd.Moţoc să moară! — . găsind un eho în toate inimile. — Ce cer? întrebă Lăpuşneanul.Alexandru Lapusneanu sfătuieşte pre vodă! Să moară! . răspunse. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Moţoc vrem“.

zise Alexandru-vodă. ascultă singur. ostaşii nemaiîmpotrivindu-se. n-ai auzit bine. fîrtate! vrei să şuguieşti. Într-adevăr. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd. de unde striga în gura . n-ai auzit bine! — Ba foarte bine. dar nu-i vreme de şagă.Alexandru Lapusneanu — Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe. norodul începuse a se căţăra pe ziduri. Strigările lor se aud de aici.

Alexandru Lapusneanu mare: „Să ne deie pe Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!“ — Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu. milostive doamne. nu-i asculta pre . să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!… Dar. scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică. să postesc cît voi mai ave zile. Maică preacurată fecioară.

cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea. Pune să deie cu tunurile întrînşii… Să moară toţi! Eu sînt boier mare. nici nu mă iubeşte ţara.Alexandru Lapusneanu nişte proşti. să omor o mulţime de oameni pentru un om. răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece. Dute de mori pentru binele moşiei dumitale. nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Sînt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru .ei sînt nişte proşti! — Proşti. dar mulţi. pre nişte mojici.

şi suspina. — Oh! nenorocitul de mine! strigă Moţoc smulgîndu-şi barba. Încai lăsaţi-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupîneasa şi de copilaşii mei! lăsaţi-mă să mă spoveduiesc! Şi plîngea. . căci de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el.Alexandru Lapusneanu slujba ce mi-ai făcut. şi ţipa. vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele şi mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomşii.

Ticăitul boier răcnea cît putea. nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-l tîrî. vrînd să se . Haide! luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ţara. Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova.Alexandru Lapusneanu — Destul! strigă Lăpuşneanul.

Alexandru Lapusneanu
împotrivească; dar ce puteau bătrînile lui mîni împotriva acelor patru braţe zdravane care-l trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împedeca de trupurile confraţilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. În sfîrşit puterile îi slăbiră, şi sateliţii tiranului, ducîndu-l pe poarta curţii mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulţime. Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu

Alexandru Lapusneanu
multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi. — Iată cum plăteşte Alexandru-vodă la cei ce pradă ţara! ziseră trimişii tiranului. — Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Şi mulţămindu-se de astă jertfă, se împrăştii. În vreme ce nenorocitul Moţoc perea acest fel, Lăpuşneanul porunci să rădice masa şi să strîngă tacîmurile; apoi pusă să răteze capetele ucişilor şi

Alexandru Lapusneanu
trupurile le aruncă pe fereastră. După aceea, luînd capetele, le aşăză în mijlocul mesii pe încet şi cu rînduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor mai mari deasupra, după neam şi după ranguri, pînă ce făcu o piramidă de patruzeci şi şepte căpăţîne, vîrful căria se închia prin capul unui logofăt mare. Apoi, spălîndu-se pe mîni, merse la o uşă lăturalnică, trase zăvorul şi

. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise. femeile nu ieşeau din apartamentul lor şi slujnicele nu puteau risca în mijlocul unei oştimi ce nu cunoştea ce este disciplina. Una din ele. mai îndrăzneaţă. doamna Ruxandra. De la începutul tragediei acestia. neştiind nimic de cele ce se petrecea. după obiceiul vremii de atunci.Alexandru Lapusneanu drugul de lemn care o închidea şi intră în apartamentul doamnei. căci. era îngrijită.

— A! strigă ea. era spăriată. şi cînd a intrat Alexandru. ţi-am gătit un leac .Alexandru Lapusneanu ieşind. precum ţi-am făgăduit. — Pentru aceea. temîndu-se de furia norodului. a găsit-o rugînduse dinaintea icoanei. slavă Maicei Domnului că te văd! Mi-au fost tare frică. avînd copiii pe lîngă dînsa. Buna doamnă. auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă şi adusese această veste stăpînei sale.

o duse în . ea se sparie. zise Lăpuşneanul zîmbind. dar s-au liniştit. luă pre Ruxandra de mînă şi o aduse în sală. doamnă. în loc să se bucure. Zicînd aceste. ea slobozi un ţipet straşnic şi leşină. — Dar ce ţipete. Întru vederea grozavii privelişti. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. — Femeia tot femeie. Vină cu mine. Şi luînd-o în braţe. ce strigări se auzeau? — Nimic.Alexandru Lapusneanu de frică.

zise lefeciului. să-mi pui mîna pe Spancioc şi pe Stroici. Apoi înturnîndu-se iarăşi în sală. Însă Stroici şi Spancioc erau acum aproape de Nistru. găsi pre căpitanul de lefecii şi pre armaşul aşteptîndu-l. Gonaşii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul: . Iar tu. adresînduse către armaş.Alexandru Lapusneanu apartamenturile ei. — Tu pune să arunce peste zid hoiturile cînilor acestora. iar titvele să le înşire pre zid.

Dar pentru ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti. .De mă voi scula. că ne vom vedea pîn-a nu muri! [ 4. născoci feluri de schingiuiri. în vremea cărora Alexandru-vodă. credincios făgăduinţei ce dase doamnei Ruxandrei.Alexandru Lapusneanu Spuneţi celui ce v-au trimis. pre mulţi am să popesc şi eu — … Patru ani trecuseră de la scena aceasta. nu mai tăiese nici un boier. strigă cătră ei Spancioc.

spre a întra în Moldavia. dar aceşti doi . care şedeau la Cameniţă. tăia mîni. căci nime nu mai cuteza a cîrti cît de puţin. era neliniştit. să nu învite pre poloni. ciuntea şi seca pe care avea prepus. aşteptînd şi pîndind vreme.Alexandru Lapusneanu Scotea ochi. Cu toate aceste. care nu căutau decît pretexte. însă presupusurile lui erau părelnice. Deşi avea doi gineri grafi cu mare influinţă la Curtea Polonei. era îngrijit de aceşti doi boieri. căci nu putuse pune mîna pe Spancioc şi pe Stroici.

pre care o întări mai cu osăbire. dar ei ştiau cît preţuieşte jurămîntul lui.Alexandru Lapusneanu români erau prea buni patrioţi ca să nu judece că războiul şi venirea oştilor străine ar fi fost peirea patriei. Ca să-i privigheze mai de aproape. Boala făcu răpezi înaintiri şi în curînd . însă aici se bolnăvi de lîngoare. Lăpuşneanul le scrisese în mai multe rînduri ca să vie. legîndu-se prin cele mai mari jurăminte că nu le va face nimică. se mută în cetatea Hotinului.

În delirul frigurilor. i se părea că vede toate jertfele cruziei sale. În deşert se învîrtea în patul durerii. fioroase şi ameninţătoare. căci nu putea afla ragaz. pre episcopi şi pre boieri şi spuindu-le că se simte sosit la . Chemînd pe mitropolitul Teofan.Alexandru Lapusneanu tiranul se văzu la uşa mormîntului. îngrozindu-l şi chemîndu-l la judecata Dumnezeului dreptăţii.

pe urmă îi rugă să le fie milă de fiul său Bogdan. nici pre ţară. umilindu-se. pre care îl lasă moştean scaunului şi să-l ajute căci. de mă voi şi ridica din . nu se va pute apăra nici pre sine. de nu va fi unire între boieri şi de nu vor ave dragoste şi supunere cătră domn.Alexandru Lapusneanu sfîrşitul vieţii. încungiurat de puternici vrăjmaşi. fiind în fragedă vîrstă. — Cît pentru mine. îşi ceru iertare de la toţi. urmă a zice.

Deci. vă rog. Convulsiile îl apucară şi un leşin grozav ca moartea îi îngheţă trupul. părinţi arhierei. unde să mă spăsesc. sînt hotărît a mă duce la călugărire în monăstirea Slatina. crezînd că se sfărşeşte. îl călugăriră. încît mitropolitul şi episcopii. să mă tundeţi călugăr… Nu putu vorbi mai mult. puindu-i nume . de mă veţi vedea aproape de moarte. cîte zile îmi va mai lăsa Dumnezeu.Alexandru Lapusneanu boala aceasta.

Alexandru Lapusneanu Paisie. După aceasta. Cetatea era mută şi pustie ca un mormînt de urieş. Nu se auzea deciţ murmura . Descălecînd pe la gazde. alergară cu pripă la cetate. dupre numele Petru. salutînd pre doamna Ruxandra de regentă în vremea minorităţei fiului ei. Abia amurgise cînd Stroici şi Spancioc sosiră. proclamară pre Bogdan de domn. Apoi îndată porniră stafete pe la boierii din ţară şi emigraţi şi pe la capitanii oştilor. ce avea păn-a nu se face domn.

ce izbea regulat stîncoasele ei coaste. sure şi goale şi strigătul monoton a ostaşilor pe lungile lor lance. Lăpuşneanul se trezise din letargia sa. Deschizînd ochii. îi cuprinse nu puţină mirare neîntîlnind pre nime.Alexandru Lapusneanu valurilor Nistrului. se uită pe dînsul şi se . Suindu-se în palat. în sfîrşit. neclintiţi ca două statuie de bronz. auziră un mare zgomot şi se opriră ca să asculte. o slugă le arătă camera bolnavului. văzu doi călugări stînd unul la cap şi altul la picioarele sale. Voind să intre.

frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. Vru să rădice mîna şi se împedecă în nişte metanii de lînă. dar redeschizîndu-i peste puţin. metaniile. Sîngele într-însul începu a . văzu aceleşi lucruri. pe căpătîiul său sta un potcap. potcapul. — Cum te mai simţi. călugării. I se păru că visează şi iarăşi închise ochii. văzîndu-l că nu doarme. Numele acesta îi aduse aminte de toate cele ce se petrecuseră.Alexandru Lapusneanu văzu coperit cu o rasă.

Alexandru Lapusneanu ferbe şi. sculîndu-se pe jumătate: — Ce pocitănii sînt aceste? strigă. boierii. boaite! Ieşiţi! că pre toţi vă omor! Şi căuta o armă pe lîngă el. slugile întrară toţi în odaie. dar negăsind decît potcapul îl azvîrli. Întru auzul strigărilor lui. doamna cu fiul ei. mitropolitul. A! voi vă jucaţi cu mine! Afară. . Chiar atunci cei doi boieri veniseră şi sta ascultînd la uşă. cu mînie în capul unui călugăr.

Alexandru Lapusneanu — A! voi m-aţi călugărit. şi… — Nenorocite. nu mai eşti domn! Gîndeşte că prin hulele şi strigările tale sparii pre astă femeie . striga Lăpuşneanul cu glas răguşat şi spărios. gîndiţi că veţi scăpa de mine? Dar să vă iasă din minte! Dumnezeu sau dracul mă va însănătoşa. păcătosule. uiţi că eşti în ceasul morţii! Gîndeşte. că eşti monah. nu huli! îl curmă mitropolitul.

că eu. M-aţi popit voi. pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţîncul ei.Alexandru Lapusneanu nevinovată şi pre acest copil în care razemă nădejdea Moldaviei… — Boaită făţarnică! adăogă bolnavul. eu te dezmitropolesc. ca să nu mai . tacă-ţi gura. care te-am făcut mitropolit. zbuciumîndu-se a se scula din pat. dar de mă voi îndrepta.

sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Săriţi. Ucideţi-i pre toţi… Nici unul să nu scape.Alexandru Lapusneanu asculte sfătuirile boaitelor şi a duşmanilor mei… Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt călugăr. hîrcîind de turbare şi de mînie. flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Daţi! daţi de tot! Eu vă poruncesc. . … A! mă-năduş!… Apă! apă! apă! — şi căzu răsturnat pe spate.

— Otravă. viaţa măriei-tale şi a copilului acestui este în primejdie. Iată un praf. înfiorîndu-se. omul acesta trebuie să moară numaidecît. De nu va muri îndată omul acesta. pune-l în băutura lui… — Otravă! strigă ea. La uşă îi întîmpinară Stroici şi Spancioc.Alexandru Lapusneanu Doamna şi mitropolitul ieşiră. Destul a trăit tatăl şi destule . urmă Spancioc. — Doamnă! zise Spancioc apucînd de mînă pe Ruxandra.

— Ce este? întrebă doamna. — Bolnavul s-a trezit şi cere apă şi pre fiul său. Adă-ţi aminte de doamna lui Ştefăniţă-vodă şi alege între bărbat şi între fiiu. răcni diuoasa mumă. Moară tatăl ca să scape fiul. O slugă ieşi. strîngînd cu furie copilul la sîn. doamnă. — Nu-i vreme de stat în gînduri. Mi-au zis să nu mă duc fără el. adăogi Spancioc. — Oh! vrea să-l omoare.Alexandru Lapusneanu a făcut. .

părinte! zise sărmana femeie. Zicînd aceste. fiica mea. Ruxandra luă un pahar de argint plin de apă. Domnul Dumnezeu să te povăţuiască. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn. şi pre cel vechi. Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine. . cuviosul Teofan se depărtă. înturnînduse cu ochi lăcrîmători spre mitropolitul.Alexandru Lapusneanu — Ce zici. — Crud şi cumplit este omul acesta.

Alexandru Lapusneanu
pre care-l aducea sluga; şi apoi, mahinaliceşte şi silită mai mult de boieri, lăsă să cadă otrava în el. Boierii o împinseră în camera bolnavului. — Ce face? întrebă Spancioc pre Stroici, care crăpase uşa şi se uita. — Întreabă de fiul său — zice că vrea să-l vadă — cere de băut — doamna tremură — îi dă paharul — nu vre să-l iaie!… Spancioc sări şi scoase junghiul din cingătoare.

Alexandru Lapusneanu
— Ba, îl ia, bea… Să-ţi fie de bine, măria-ta! Ruxandra ieşi tremurîndă şi galbănă şi, răzemîndu-se de părete: — Voi să daţi seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinînd, că voi m-aţi făcut să fac acest păcat. Mitropolitul veni. — Să mergem, zise doamnei. — Dar cine va căuta de nenorocitul acesta? — Noi, răspunseră boierii. — Oh! părinte, ce mă făcuşi să fac! zise doamna cătră

Alexandru Lapusneanu
mitropolitul şi se duse cu el plîngînd. Amîndoi boierii intrară la bolnav. Otrava încă nu începuse a-şi face lucrarea. Lăpuşneanul sta întins cu faţa în sus, liniştit, dar foarte slab. Cînd întrară boierii, el îi privi îndelung şi necunoscîndui, îi întrebă cine sînt şi ce voiesc? — Eu sînt Stroici, răspunse acesta. — Şi eu Spancioc, adăogi celalalt; şi aceea ce voim este

— Eu sînt Spancioc. lăsîndu-i femeia şi copiii să cerşătorească pe la uşile creştinilor. a cărui avere ai jăfuit-o. — Oh! vrăjmaşii mei! suspină Alexandru.Alexandru Lapusneanu să te vedem pîn-a nu muri. urmă acesta. cum ţi-am făgăduit. — Ah! ce foc simt că mă arde. cînd ai ucis 47 de boieri şi care a scăpat din ghearile tale! Spancioc. strigă bolnavul. apucîndu-se cu mînile de pîntece. Spancioc pre care ai vrut să-l tai. .

fie-ţi milă! scapă-mă de durerile ce . tu eşti mai tînăr. — S-au dus şi m-au lăsat! mau lăsat cu voi! Oh! omorîţimă. să scap de durere! Oh! înjunghe-mă tu.Alexandru Lapusneanu — Zi Acum slobozeşte. Otrava lucrează. — Oh! m-aţi otrăvit. nelegiuiţilor! Doamne! fie-ţi milă de sufletul meu! O. căci ai să mori. ce foc! Unde-i doamna? Unde-i copilul meu? — S-au dus şi te-au lăsat cu noi.

luînd paharul de argint de pe masă. — Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine. înturnîndu-se spre Stroici. îmi arde sufletul! oh! daţi-mi apă… daţi-mi ceva să beau! — Iată. Durerile creşteau. Bea şi te răcoreşte. zise Stroici. Otrăvitul se zbuciuma în convulsii.Alexandru Lapusneanu mă sfîşie! înjunghe-mă! zise. . — Oh! strigă. au rămas drojdiile otrăvii.

îi descleştă cu vîrful lui dinţii şi îi turnă pe gît otrava ce mai era în fundul păharului. zise bolnavul strîngînd dinţii. mugind ca un taur ce vede trunchiul şi securea ce a să-l lovească. iar Spancioc. nu. Ba. Atunci Stroici îl apucă şi-l ţinu neclintit. se cade spre osînda ta să ne priveşti. — Ce.Alexandru Lapusneanu — Ba. voi a se-nturna cu faţa spre părete. scoţînd cuţitul din teacă. nu vreu. vrei să nu ne mai vezi? ziseră boierii. . ba. Lăpuşneanul.

în sfîrşit. ieşea ca nişte nasturi pe obrazul lui. Şi apucîndu-l amîndoi.Alexandru Lapusneanu învaţă a muri. spume făcea la gură. îşi dete duhul în mînile călăilor săi. îl ţineau nemişcat. uitîndu-se la el cu o bucurie infernală şi mustrîndu-l. tu care ştiai numai a omorî. dinţii îi scrîşneau şi ochii săi sîngeraţi se holbaseră. . o sudoare îngheţată. tristă a morţii prevestitoare. După un chin de jumătate ceas. Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei.

se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale. zidită de el. La monastirea Slatina.Alexandru Lapusneanu Acest fel fu sfîrşitul lui Alexandru Lăpuşneanul. care lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei. unde e îngropat. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful