alexandru lapusneanu cartea

Alexandru Lapusneanu

1.Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…

Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ştefan Tomşa, care acum cîrmuia ţara, dar Alexandru Lăpuşneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oştile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul, pre care nu lar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia,

Alexandru Lapusneanu
întovărăşit de şepte mii spahii şi de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunciîmpărăteşti cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpuşneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turceşti şi înarmaţidin cap pănă în picioare. — Ce socoţi, Bogdane, zise după puţină tăcere, izbîndivom oare?

Alexandru Lapusneanu
Să nu te îndoieşti, măriata, răspunse curtezanul, ţara geme subt asuprirea Tomşei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîţi i-au mai lăsat vii, numai frica morţiiîi mai ţine, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga şi-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să naibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar ţi-am mai spus, eu îi cunosc pre

nişte boieri sosind acum cer voie să se înfăţişeze la maria-ta.Vorbind aşa. unde poposiră la o dumbravă. — . zise un aprod apropiindu-se. Doamne. au ajuns aproape de Tecuci. — Vie. Curînd intrară sub cortul unde el şedea încungiurat de .Alexandru Lapusneanu boierii noştri. răspunse Alexandru. căci am trăit cu dînşii — Aceasta rămîne la înaltă înţelepciunea mărieitale.

Alexandru Lapusneanu boierii şi căpitanii săi. boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi. Aceştii erau vornicul Moţoc. patru boieri. urmă Alexandru. de bîntuirile ţării şi am venit . din care doi mai bătrîni. răspunseră boierii. fără a-i săruta poala după obicei. Apropiindu-se de Alexandruvodă. — Bine-aţi venit. spatarul Spancioc şi Stroici. — Am auzit. — Să fii maria ta sănătos. se închinară pînă la pămînt. iar doi juni. postelnicul Veveriţă.

Pentru aceea obştia ne-au trimis pre noi săţi spunem că norodul nu te vrea.Alexandru Lapusneanu s-o mîntui. zise Moţoc. ţara este liniştită şi poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. măria-ta. nici te iubeşte şi nu vrea să te întorci înapoi ca… . — Să nu bănuieşti. căci aşa este obiceiul norodului nostru. să facă din ţînţar armăsar. ştiu că ţara maşteaptă cu bucurie.

.Alexandru Lapusneanu — Dacă voi nu mă vreţi. a căruia ochi scîntieră ca un fulger. eu vă vreau. ori fără voia voastră. răspunse Lăpuşneanul.ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. Să mă. Boierii sînt hotărîţi a pribegi la unguri. A! Nu mă vrea ţara? Nu mă vreţi voi. la leşi şi la munteni. zise Spancioc. şi dacă voi nu mă iubiţi. cum înţăleg? — Solului nu i se taie capul. noi sîntem datori a-ţi spune adevărul.

— Au doar nu sînt şi eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-aţi jurat şi mie credinţă. Vor veni cu oşti streine şi vai de biata ţară cînd vom avea războaie între noi şi poate şi măriei-tale nu-i va fi bine. pentru că domnul Tomşa… — Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu. cînd eram numai stolnicul Petre? Nu maţi ales voi? Cum au fost . zise Veveriţă.Alexandru Lapusneanu pe unde au toţi rude şi prieteni.

nu mă iubiţi? Ha! ha! ha! Rîdea. acum nu mă vreţi. vedem că moşia noastră a să cadă de isnoavă în călcareapăgînilor. muşchii i se suceau în rîsul acesta şi ochii lui hojma clipeau. fără să cîştige dreptate şi mîngîiere? Şi însă.Alexandru Lapusneanu oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? Care sau întors de la uşa mea. Cînd astă negură de turci va . — Cu voia măriei-tale. zise Stroici.

dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi. Destul. pe ce vei domni măria-ta? — Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măriata? adăogi Spancioc. de nu vrea să fac din ciolanile lui surle . — Cu averile voastre. Voi mulgeţi laptele ţării. boieri! Întoarceţi-vă şi spuneţi celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el.Alexandru Lapusneanu prăda şi va pustii ţara. nu cu banii ţăranilor pre care-i jupiţi voi.

nu ne pedepsiţi pre noi după fărădelegile naostre! Adă-ţi aminte că eşti pămîntean .Alexandru Lapusneanu şi din pelea lui căptuşeală dobelor mele. — Ce-ai rămas? întrebă Lăpuşneanul. — Doamne! Doamne! zise Moţoc. Boierii ieşiră mîhniţi. adă-ţi aminte de zisa scripturei şi iartă greşiţilor tăi! Cruţă pre biata ţară. Moţoc rămase. căzînd în genunchi. Doamne! sloboade oştile aceste de păgîni. vină .

vom rădica ţara în picioare. Încredi-te în noi! — Să mă-ncred în voi? zise Lăpuşneanul înţelegînd planul lui. vom rădica slugile şi vecinii noştri. iar .Alexandru Lapusneanu numai cu cîţi moldoveni ai pe lîngă măria-ta şi noi chizeşluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălţimei-tale. ne vom înarma noi cu femei şi copii. Pesemne gîndeşti că eu ştiu zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă. şi de-ţi vor trebui oşti.

pre care nu se sileşte a o tăinui. care nu cunoaşte încă pre oameni. nu ştie ce este îmbunarea şi minciuna.Alexandru Lapusneanu năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu şi pre tine mai vîrtos? Nu ştiu. dar încăi niciodată nu s-au ascuns. cum ai văzut că m-au biruit. Spancioc este încă tînăr. că fiind mai mare peste oştile mele. Stroici este un copil. m-ai lăsat? Veveriţă îmi este vechi duşman. Îmi place a privi sumeţia lui. lui i se par că . în inima lui este iubire de moşie.

Alexandru Lapusneanu toate paserile ce zboară se mănîncă. te voi cruţa. m-ai vîndut şi pre mine. Dar tu. n-aş fi nătărău de frunte. vei vinde şi pre Tomşa. cănd m-aş încrede în tine? Eu te iert însă. c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înşela. spune-mi. ai vîndut pre Despot. şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău. Moţoace? învechit în zile rele. . deprins a te ciocoi la toţi domnii. căci îmi eşti trebuitor.

Alexandru Lapusneanu ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului. Moţoc îi sărută mîna. ştia că Alexandruvodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. asemenea cînelui care. El era mulţămit de făgăduinţa ce cîştigase. Deputaţii erau porunciţi de Tomşa. Sînt alţi trîntori de care trebuie curăţit stupul. linge mîna care-l bate. ca neputînd înturna pre Lăpuşneanul din cale. să-şi urmezedrumul la . în loc să muşce.

2. Doamnă! …Tomşa. nesimţindu-se în stare a se împotrivi. sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomşacerură voie să rămîie a-l întovărăşi. prin jalobe şi dare de bani. Dar văzînd căel venea cu însuşi învoirea Porţii. Ai să dai samă. Acesta era planul lui Moţoc ca să se poată lipi de Lăpuşneanul. fugise în . să mijlocească mazilia lui. unde. Voia li se dete. pe de alta.Alexandru Lapusneanu Constantinopol.

Alexandru Lapusneanu Valahia şi Lăpuşneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. aducîndu-şi aminte de întăia lui domnie. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie şi nădejde. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiţi: ştiau că norodul îi urăşte.Îndată ce sosise. Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile . şi pre domn că nu-i iubeşte. Boierii însă tremurau. în care el nu avusese vreme a-şi dezvălui urîtul caracter.

afară de Hotinşi le arse.Alexandru Lapusneanu Moldaviei. vrînd să strice prin aceasta azilul nemulţămiţilor. lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod. subt adăpostul zidurilor acestora. Dar nesocotind de ajuns planul . urzeau comploturi şi aţîţau revolte. carii de multe ori. Ca să sece influinţa boierilor şi să stîrpească scuiburile feudalităţii. îi despoia de averi sub feluri de pretexte.

adevărate sau plăsmuite şi el nu apuca să putrezească. izgoniţi pentru relele lor fapte. la cea mai mică plîngere ce i s-arăta. La cea mai mică greşeală dregătorească. îşi aflaseră . cu cît mai vîrtos a lucra ceva. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui. capul vinovatului se spînzura în poarta curţii. cînd alt cap îi lua locul. îi omorea din cînd în cînd. unguri.cu o ţidulă vestitoare greşalei lui. serbi.Alexandru Lapusneanu acesta. O gvardie numeroasă de lefecii albanezi.

slobozînd însă pre ostaşi pe la casele lor. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. care intrase iar în favor şi care ieşea. după ce îi înfăţoşăse planul unei nouă contribuţii. îi avea hărăziţi.Alexandru Lapusneanu scăpare lîngă Alexandru. Avusese o lungă vorbă cu Moţoc. iar oştile moldovene. sub căpitani creature a lui. plătindu-i bine. le mărginise în puţin număr. care. Se părea . le ţinea pe margeni.

care — zice hronica — cu multă jale şi mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. vreo nouă daună. zidită de el. lăsă să intre doamna Ruxandra. Iliaş şi Ştefan. . Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă. vorbea singur şi se cunoştea că meditează vreo nouă moarte. La moartea părintelui ei. cînd o uşă laturalnică deschizîndu-se. bunului Petre Rareş. Iliaş. monastirea Probota. sub tuturatul a doi fraţi mai mari.Alexandru Lapusneanu neastîmpărat.

Alexandru Lapusneanu urmînd în tronul părintelui său. aducînd sărăcie pămîntului şi cădere negoţului. începu a sili pre străini şi pre catolici a-şi lepăda relegea. şi . se supărară. unde îmbrăţoşă mahometismul şi în locul lui se sui pe tron Ştefan. cei mai mulţi. Acesta fu mai rău decît fratele său. şi multe familii bogate ce se locuiseră în ţară pribegiră din pricina aceasta. era încuscriţi cu polonii şi cu ungurii. Boierii care. după o scurtă şi desfrînată domnie. se duce la Constantinopol.

au tăiat frînghiile cortului sub carele el şedea şi.“. Poate ar fi mai întîrziat a-şi pune în lucrare planul. dînd năvală. ca să nu-l scape. „Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă. dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. dacă era frumoasă. l-au ucis. Într-o zi.Alexandru Lapusneanu corăspunzîndu-se cu boierii pribegi. boierii ce erau cu dînsul. cînd se afla la Ţuţora. . nemaiaşteptînd sosirea boierilor pribegi. zice hronicarul în naivitatea sa. hotărîră pieirea lui.

îl birui şi prinzîndu-l îi tăie nasul şi-l dete la călugărie. . şi ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş. ales de boierii pribegi. Dar Lăpuşneanul. pre care ei îl alesesără de domn. întîmpinînd pre Joldea.Alexandru Lapusneanu Acum numai Ruxandra rămăsese din familia lui Petru Rareş şi pre dînsa boierii ucigaşi o hotărîseră a fi soţie un oarecărui numit Jolde. se însură şi luă el pre fiica lui.

Peste zobonul de stofă aurită. împregiurate cu petre scumpe. ce se închia cu mari paftale de matostat. purta un benişel de felendreş albastru blănit cu samur. ea era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii soţii. fiice şi surori de domn. era încinsă cu un colan de aur. iar pe grumazii . a căruia mînice atîrnau dinapoi. Cînd intră în sală.Alexandru Lapusneanu Astfel gingaşa Ruxandra ajunsesă a fi parte biruitorului.

degenerînd cu amestecul naţiilor străine. Şlicul de samur. Părul ei. era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde. pus cam într-o parte. după moda de atuncea. se împărţea despletit pe umerii şi spatele sale. Figura ei avea acea frumuseţă care făcea odinioară vestite pre femeile României şi care se găseşte rar acum. .Alexandru Lapusneanu ei atîrna o salbă de multe şiruri de margaritar.

privise pre un frate lepădîndu-şi relegea şi pre celălalt ucis. acum fusese silită de aceeaşi obştie. ce nu are nimică s-o umbrească. Ea văzuse murind pre părinţii săi. şi mai întăi hotărîtă de obştie a fi soţia lui Jolde (pre care nici îl ştia). pre care cinstindu-l şi supuindu-i- . ca floarea expusă arşiţii soarelui. care dipoza de inima ei făr-a o mai întreba. a da mîna lui Alexandru-vodă.Alexandru Lapusneanu Ea însă era tristă şi tînjitoare.

ce pricină te face astăzi. dacă ar fi aflat în el cît de puţină simţire omenească. — Ce veste.Alexandru Lapusneanu se ca unui bărbat. a-ţi lăsa fusele? Cine te-au trezit aşa de dimineaţă? — Lacrimilor jupîneselor văduve care se varsă la . şi rădicînd-o ca pre o pană. frumoasa mea doamnă? zise el sărutîndo pre frunte. cînd nu-i sărbătoare. Lăpuşneanul o apucă de mijloc. ar fi voit să-l iubească. se plecă şi-i sărută mîna. Apropiindu-se. o puse pe genunchii săi.

atîte văduvii. bunul meu domn! viteazul meu soţ! urmă ea. Ruxandra căzu la picioarele lui. desfăcu braţele. Lăpuşneanul. — O. posomorîndu-se. pentru sîngele care verşi. destul! Ajungă atîta sînge vărsat. atîţa sărimani ! Gîndeşte că măria-ta eşti prea puternic şi că nişte săraci boieri nu-ţi .Alexandru Lapusneanu uşa mea şi care strigă răsplătire la domnul Hristos şi la sfînta născătoare.

Eu. socotind că făcînd biserci îl poţi împăca. cu monăstirile nu se răscumpără sîngele. Ce-ţi lipseşte măriei-tale! N-ai cu nime război.Alexandru Lapusneanu pot strica. Dumnezeu ştie! cît te iubesc! şi copiii măriei-tale sînt frumoşi şi tineri. Judecă că după viaţă este şi moarte şi că măria-ta eşti muritor şi ai să dai seamă! Pentru că. şi… . ţara este liniştită şi supusă. ci mai ales ispiteşti şi înfrunţi pre Dumnezeu.

se plecă şi. Mulţămeşte sfîntului mare mucenic . zău. nu ştiu ce se poate întîmpla. dar îndată. că. se răzăma pe junghiul din cingătoarea sa.Alexandru Lapusneanu — Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare şi mîna lui. rădicînd pre Ruxandra de jos: — Doamna mea! îi zise. prin deprindere. stăpînindu-se. să nuţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune.

că neau oprit de a face un păcat. aducîndu-ne aminte că eşti mama copiilor noştri.Alexandru Lapusneanu Dimitrie izvorîtorul de mir. . Ieri. — De aş şti că mă vei şi omorî. cînd voiam să intru. o jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului meu şi m-au oprit arătîndu-mi un cap ţintuit în poartea curţii. nu pot să tac. a cărui hram se prăznuieşte la biserica ce noi i-am făcut la Pîngăraţi.

doamnă! îmi zise. că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii. bărbaţii şi fraţii… Uită-te. doamnă. . — Şi ce vrei? întrebă Lăpuşneanul zîmbind. acesta-i bărbatul meu. care au rămas săraci! Uită-te!“ şi îmiarăta capul sîngeros şi capul se uita la mine grozav! Ah! Stăpîne! de atunci neîncetat văd capul acelaşi mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc.Alexandru Lapusneanu „Ai să dai seamă. tatăl copiilor acestora.

răspunse Alexandruvodă. du-te de-ţi vezi copiii şi caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine şi pune la cale să ne gătească un ospăţ. — Cum? ce vrei să zici? — Mîne vei vedea. şi mîne îţi voi da un leac de frică. Acum. — Îţi făgăduiesc că de poimîne nu vei mai vedea. . să încetezi cu omorul. dragă doamnă. să sare inima din mine. să nu mai văd capete tăiete.Alexandru Lapusneanu — Vreau să nu mai verşi sînge.

3 Capul lui Moţoc vrem . care intrase atunce. Dar oare vor veni? — Vor veni.Alexandru Lapusneanu căci mîne dau masă mare boierilor. viind grabnic cătră armaşul său. Bărbatul său o pitrecu pînă la uşă. Doamna Ruxandra ieşi după ce iarăşi îi sărută mîna. — Ei! pus-ai toate la cale? întrebă el. — Tot este gata.

ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prînzească la curte. fiind sărbătoare.Alexandru Lapusneanu … De cu seară se făcuse de ştire tuturor boierilor să se adune a doua zi. Lăpuşneanul. sfînta slujbă începuse şi boierii erau toţi adunaţi. Împotriva obiceiului său. Cînd sosi Alexandru-vodă. Purta corona Paleologilor şi . era îmbrăcat cu toată pompa domnească. unde era să fie şi domnul. la mitropolie. în ziua aceea.

avea cabaniţa turcească. slujbă. Ioan cel nou. Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. s-a coborît din strană. Spun că in minutul acela el era foarte . apropiindu-se de racla sf. s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfîntului. s-a închinat pe la icoane şi. iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sîrmă.Alexandru Lapusneanu peste dulama poloneză de catifea roşie. După ce a ascultat sf.

rău. vărsînd sîngele multora. am arătat asprime către mulţi.Alexandru Lapusneanu galben la faţă şi că racla sfîntului ar fi tresărit. se înturnă către boieri şi zise: „Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi pînă astăzi. dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa dea vedea contenind gîlcevirile şi . După aceasta. Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta. m-am arătat cumplit. suindu-se iarăşi în strană.

Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace. pentru că aceasta este una din cele zece porunci: „Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine şi să ne iertăm .Alexandru Lapusneanu vînzările unora şi altora. Boierii şi-au venit în cunoştiinţă.pentru că zice mîntuitorul. „Bate-voi păstorul. Astăzi sînt altfel trebile. care ţinteau la răsipa ţării şi la peirea mea. şi se vor împrăştia oile“. au văzut că turma nu poate fi fără păstor. iubindu-ne ca nişte fraţi.

Alexandru Lapusneanu unii pre alţii. rugîndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos — îşi făcu cruce — să ne ierte nouă greşalele. oameni buni şi boieri dumneavoastră! — Dumnezeu să te ierte. se înturnă spre norod în faţă. măria- . Sfîrşind această deşănţată cuvîntare. pentru că sîntem muritori.“. precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. după ce se închină iarăşi. în dreapta şi în stînga. zicînd: — Iertaţi-mă. merse în mijlocul bisăricii şi.

Toţi se împrăştiară. . poftind pre boieri să vie ca să ospăteze împreună. însă nime nu le-a luat seama. răzămaţi de un mormînt lîngă uşă. se înturnă la palat. răspunse celălalt. şi încălecînd.Alexandru Lapusneanu ta! răspunseră toţi. — Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă. afară de doi juni ce sta gînditori. Lăpuşneanul ieşi din biserică. — Cum îţi pare? zise unul din boierii care i-am văzut că nu iertase pre Alexandru-vodă.

el era indiferent. el din împăcarea aceasta nu aştepta . Aceşti erau Spancioc şi Stroici. La curte se făcuse mare gătire pentru ospăţul acesta. Vestea se împrăştiase că domnul se împăcase cu boierii şi boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăşi posturi. Cît pentru norod.Alexandru Lapusneanu şi se amestecară în norod. ca să adune nouă avuţii din sudoarea ţăranului.

care întrebuinţa creditul ce-l avea la domn. deşi era necontenite jalobele obştiei pentru jăfuirile lui Moţoc. Căci. întovărăşiţi fieştecare de cîte două-trei slugi. nici prepunea vreun rău. Lăpuşneanul sau nu răspundea. Ceasul prînzului apropiindu-se.Alexandru Lapusneanu vreun bine.boierii începură a veni călări. spre împilarea gloatei. sau nu le asculta. cîrtea numai asupra ministrului său Moţoc. Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru-vodă. Luau seamă însă că curtea era plină .

nu se mai putea înturna: căci porţile erau străjuite şi păzitorii porunciţi a nu lăsa să iasă nime. dar socoteau că sînt puse pentru a serba.Alexandru Lapusneanu de lefecii înarmaţi şi că patru tunuri sta îndreptate spre poartă. avînd în dreapta pre . după obicei. 47 la număr. Lăpuşneanul se puse în capul mesii. Unii poate că şi prepuneau vreo cursă. boierii. dar odată intrînd. Adunîndu-se. ceremonia prin salve.

Tipsiile pe care aduceau . Pînza mesii şi şervetele erau de filaliu ţesute în casă. După borşul polonez. şi. fripturile cosmopolite. Cel mai mare ospăţ se cuprindea în cîteva feluri de bucate. nu se introdusese încă moda mîncărilor alese. veneau mîncări greceşti ferte cu verdeţuri. În Moldavia. care pluteau în unt. pe vremea aceea. Începură a zice din surle: şi bucatele se aduseră pe masă.Alexandru Lapusneanu logofătul Trotuşan şi în stînga pre vornicul Moţoc. apoi pilaful turcesc. în sfîrşit.

slujitorii mîncau şi beau.talgerile şi păharele erau de argint. pline de vin. Pe lîngă părete sta aşezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase. Boierii închinau şi . Toate aceste slugi erau înarmate. vinul îşi făcea lucrare. care dregea . pline de vin de Odobeşti şi de Cotnar şi la spatele fieştecăruia boier dvorea cîte o slugă. Acum capetele începuseră a se înfierbînta. erau trei poloboace desfundate. boierii mîncau şi beau. În curte. pe lîngă două junci şi patru berbeci fripţi.Alexandru Lapusneanu bucatele.

măria-ta! să stăpîneşti ţara în pace şi milostivul Dumnezeu să te întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai strica pre boieri şi a bîntui norodul… N-apucă să . cînd Veveriţă ridică paharul şi închinînd zise: — Să trăieşti întru mulţi ani. Acum era aproape a se scula de la masă. la care răspundeau lefeciii prin chiote şi tunurile prin bubuit.Alexandru Lapusneanu urau pre domn cu vivate zgomotoase.

flăcăi! În minut.Alexandru Lapusneanu sfîrşească. şi alţi ostaşi. intrară şi năpustiră cu sabiile în ei. îi loviră. lovind-l drept în frunte. la ei. îl oborî la pămînt. Cît pentru Lăpuşneanul el luasă pre Moţoc de mînă şi se trăsesă lîngă o . scoţînd junghiurile. aduşi de căpitanul de lefecii. — A! voi ocărîţi pre domnul vostru! strigă acesta. căci buzduganul armaşului. toţi slujitorii de pe la spatele boierilor.

călăi şi osîndiţi. silindu-se a rîde ca să placă stăpînului. o sută şi mai mulţi oameni ucigaşi şi hotărîţi spre ucidere. Închipuiască-şi cineva într-o sală de cinci stînjeni lungă şi de patru lată. simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.Alexandru Lapusneanu fereastră deschisă. unii cu . El rîdea. de unde privea măcelăria ce începuse. luptîndu-se. iar Moţoc. Şi cu adevărat era groază a privi această scenă sîngeroasă.

unii. îi strîngeau . surprinşi mişăleşte pe din dos. scaunele. mulţi însă din cei mai juni se apărau cu turbare. se încleştau cu furie de gîtul ucigaşilor şi. fără arme. nesocotind rănele ce priimeau. cădeau făr-a se mai împotrivi. neavînd nici o grijă. Boierii. tacîmurile mesii se făceau arme în mîna lor.Alexandru Lapusneanu furia deznădejdei. deşi răniţi. talgerele. Cei mai bătrîni mureau făcîndu-şi cruce. şi alţii cu aprinderea beţiei.

masa se răsturnase. începuse uciderea şi în curte. Odată cu omorul de sus. Patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trînta aceasta.Alexandru Lapusneanu pîn-îi înăduşeau. dar în sfîrşit nu mai rămasă nici un boier viu. ulcioarele se spărseseră şi vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. Dacă vreunul apuca vreo sabie. Mulţi lefecii periră. Slugile boierilor. îşi vindea scump viaţa. văzîndu-se .

pre care începuse a o tăia cu protivire. apucînd a sări peste ziduri. Gloata se întărîta din mult mai mult. trimise pre armaşul să-i întrebe ce vor şi ce cer? Armaşul ieşi. . pre care îl înştiinţase de pornirea norodului. Puţini care scăpară cu viaţă. dasă larmă pe la casele boierilor. burzuluiseră norodul şi tot oraşul alergase la poarta curţii.Alexandru Lapusneanu lovite fără veste de soldaţi. plecară de fugă. Lăpuşneanul. şi invitînd pre alte slugi şi oameni boiereşti.

vornice Moţoace. dar văd că înţelepciunea măriei-tale au apucat . eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre m. ai urmat cu mare înţelepciune. n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceştii şi am scăpat ţara de o aşa rîie? — Măria-ta. răspunse mîrşavul curtezan.ta la aceasta. spune.Alexandru Lapusneanu — Ei. zise apoi înturnîndu-se spre acesta.

Ha. zise Lăpuşneanul curmînd pre Moţoc. să-i împuşte cu tunurile.Alexandru Lapusneanu mai nainte şi ai făcut bine că i-ai tăiat. pentru că… fiindcă… era să… —— — Văd că armaşul întîrzie. aşa. cum socoţi şi dumneata? — Aşa. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. care se învălmăşea în vorbă. nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de .

În vremea aceasta. Da. — M-aşteptam s-aud asemene răspuns.Alexandru Lapusneanu mojici. armaşul se suise pe poarta curţii şi. zise cu oţărîre Lăpuşneanul. dar să vedem întăi ce vror. săi omare de istov. făcînd semn. Ea nu se aştepta la . de vreme ce au perit atîţa boieri. strigă: — Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba? Prostimea rămasă cu gura căscată.

Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El .Alexandru Lapusneanu asemenea întrebare.N-avem bani! — . Începu a se strînge în cete. cete. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. În sfîrşit începură a striga: — Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască! — Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască! — Am rămas săraci! .

Moţoc să moară! — . — Capul vornicului Moţoc. fu ca o schinteie electrică.Alexandru Lapusneanu sfătuieşte pre vodă! Să moară! . răspunse. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Moţoc vrem“. găsind un eho în toate inimile. văzînd pre armaşul intrînd. . — Ce cer? întrebă Lăpuşneanul.Capul lui Moţoc vrem! Acest din urmă cuvînt.

fîrtate! vrei să şuguieşti. de unde striga în gura . Într-adevăr. n-ai auzit bine. zise Alexandru-vodă. dar nu-i vreme de şagă. n-ai auzit bine! — Ba foarte bine. ostaşii nemaiîmpotrivindu-se. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd. Strigările lor se aud de aici. ascultă singur. norodul începuse a se căţăra pe ziduri.Alexandru Lapusneanu — Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe.

milostive doamne.Alexandru Lapusneanu mare: „Să ne deie pe Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!“ — Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. nu-i asculta pre . să postesc cît voi mai ave zile. Maică preacurată fecioară. să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!… Dar. scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică. nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu.

Dute de mori pentru binele moşiei dumitale.ei sînt nişte proşti! — Proşti. cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea. să omor o mulţime de oameni pentru un om. Sînt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru .Alexandru Lapusneanu nişte proşti. nici nu mă iubeşte ţara. răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece. pre nişte mojici. nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Pune să deie cu tunurile întrînşii… Să moară toţi! Eu sînt boier mare. dar mulţi.

vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele şi mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomşii. . şi ţipa. căci de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el.Alexandru Lapusneanu slujba ce mi-ai făcut. — Oh! nenorocitul de mine! strigă Moţoc smulgîndu-şi barba. Încai lăsaţi-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupîneasa şi de copilaşii mei! lăsaţi-mă să mă spoveduiesc! Şi plîngea. şi suspina.

Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova. vrînd să se .Alexandru Lapusneanu — Destul! strigă Lăpuşneanul. Îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-l tîrî. Haide! luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ţara. nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Ticăitul boier răcnea cît putea.

Alexandru Lapusneanu
împotrivească; dar ce puteau bătrînile lui mîni împotriva acelor patru braţe zdravane care-l trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împedeca de trupurile confraţilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. În sfîrşit puterile îi slăbiră, şi sateliţii tiranului, ducîndu-l pe poarta curţii mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulţime. Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu

Alexandru Lapusneanu
multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi. — Iată cum plăteşte Alexandru-vodă la cei ce pradă ţara! ziseră trimişii tiranului. — Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Şi mulţămindu-se de astă jertfă, se împrăştii. În vreme ce nenorocitul Moţoc perea acest fel, Lăpuşneanul porunci să rădice masa şi să strîngă tacîmurile; apoi pusă să răteze capetele ucişilor şi

Alexandru Lapusneanu
trupurile le aruncă pe fereastră. După aceea, luînd capetele, le aşăză în mijlocul mesii pe încet şi cu rînduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor mai mari deasupra, după neam şi după ranguri, pînă ce făcu o piramidă de patruzeci şi şepte căpăţîne, vîrful căria se închia prin capul unui logofăt mare. Apoi, spălîndu-se pe mîni, merse la o uşă lăturalnică, trase zăvorul şi

neştiind nimic de cele ce se petrecea. era îngrijită. căci. . femeile nu ieşeau din apartamentul lor şi slujnicele nu puteau risca în mijlocul unei oştimi ce nu cunoştea ce este disciplina. De la începutul tragediei acestia.Alexandru Lapusneanu drugul de lemn care o închidea şi intră în apartamentul doamnei. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise. după obiceiul vremii de atunci. doamna Ruxandra. mai îndrăzneaţă. Una din ele.

— A! strigă ea. era spăriată. auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă şi adusese această veste stăpînei sale.Alexandru Lapusneanu ieşind. precum ţi-am făgăduit. ţi-am gătit un leac . avînd copiii pe lîngă dînsa. a găsit-o rugînduse dinaintea icoanei. slavă Maicei Domnului că te văd! Mi-au fost tare frică. temîndu-se de furia norodului. — Pentru aceea. şi cînd a intrat Alexandru. Buna doamnă.

ce strigări se auzeau? — Nimic. doamnă. dar s-au liniştit. zise Lăpuşneanul zîmbind. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. — Femeia tot femeie. o duse în . în loc să se bucure. Întru vederea grozavii privelişti. ea slobozi un ţipet straşnic şi leşină. Şi luînd-o în braţe. Zicînd aceste. Vină cu mine. — Dar ce ţipete. ea se sparie. luă pre Ruxandra de mînă şi o aduse în sală.Alexandru Lapusneanu de frică.

găsi pre căpitanul de lefecii şi pre armaşul aşteptîndu-l. Iar tu.Alexandru Lapusneanu apartamenturile ei. să-mi pui mîna pe Spancioc şi pe Stroici. zise lefeciului. — Tu pune să arunce peste zid hoiturile cînilor acestora. adresînduse către armaş. iar titvele să le înşire pre zid. Apoi înturnîndu-se iarăşi în sală. Însă Stroici şi Spancioc erau acum aproape de Nistru. Gonaşii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul: .

credincios făgăduinţei ce dase doamnei Ruxandrei. strigă cătră ei Spancioc. nu mai tăiese nici un boier. pre mulţi am să popesc şi eu — … Patru ani trecuseră de la scena aceasta.De mă voi scula. . Dar pentru ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti. că ne vom vedea pîn-a nu muri! [ 4. născoci feluri de schingiuiri. în vremea cărora Alexandru-vodă.Alexandru Lapusneanu Spuneţi celui ce v-au trimis.

care nu căutau decît pretexte. însă presupusurile lui erau părelnice. căci nu putuse pune mîna pe Spancioc şi pe Stroici. aşteptînd şi pîndind vreme. să nu învite pre poloni. ciuntea şi seca pe care avea prepus. spre a întra în Moldavia.Alexandru Lapusneanu Scotea ochi. Cu toate aceste. care şedeau la Cameniţă. căci nime nu mai cuteza a cîrti cît de puţin. tăia mîni. era neliniştit. Deşi avea doi gineri grafi cu mare influinţă la Curtea Polonei. era îngrijit de aceşti doi boieri. dar aceşti doi .

însă aici se bolnăvi de lîngoare. Lăpuşneanul le scrisese în mai multe rînduri ca să vie.Alexandru Lapusneanu români erau prea buni patrioţi ca să nu judece că războiul şi venirea oştilor străine ar fi fost peirea patriei. se mută în cetatea Hotinului. Boala făcu răpezi înaintiri şi în curînd . Ca să-i privigheze mai de aproape. legîndu-se prin cele mai mari jurăminte că nu le va face nimică. pre care o întări mai cu osăbire. dar ei ştiau cît preţuieşte jurămîntul lui.

Alexandru Lapusneanu tiranul se văzu la uşa mormîntului. În delirul frigurilor. În deşert se învîrtea în patul durerii. îngrozindu-l şi chemîndu-l la judecata Dumnezeului dreptăţii. pre episcopi şi pre boieri şi spuindu-le că se simte sosit la . căci nu putea afla ragaz. Chemînd pe mitropolitul Teofan. fioroase şi ameninţătoare. i se părea că vede toate jertfele cruziei sale.

umilindu-se. de mă voi şi ridica din . pe urmă îi rugă să le fie milă de fiul său Bogdan. îşi ceru iertare de la toţi. încungiurat de puternici vrăjmaşi. pre care îl lasă moştean scaunului şi să-l ajute căci. de nu va fi unire între boieri şi de nu vor ave dragoste şi supunere cătră domn. — Cît pentru mine. fiind în fragedă vîrstă. nici pre ţară. nu se va pute apăra nici pre sine. urmă a zice.Alexandru Lapusneanu sfîrşitul vieţii.

puindu-i nume . crezînd că se sfărşeşte. sînt hotărît a mă duce la călugărire în monăstirea Slatina. încît mitropolitul şi episcopii.Alexandru Lapusneanu boala aceasta. îl călugăriră. Convulsiile îl apucară şi un leşin grozav ca moartea îi îngheţă trupul. să mă tundeţi călugăr… Nu putu vorbi mai mult. de mă veţi vedea aproape de moarte. cîte zile îmi va mai lăsa Dumnezeu. unde să mă spăsesc. părinţi arhierei. vă rog. Deci.

Abia amurgise cînd Stroici şi Spancioc sosiră. salutînd pre doamna Ruxandra de regentă în vremea minorităţei fiului ei. proclamară pre Bogdan de domn. alergară cu pripă la cetate. Cetatea era mută şi pustie ca un mormînt de urieş. dupre numele Petru. Apoi îndată porniră stafete pe la boierii din ţară şi emigraţi şi pe la capitanii oştilor. Nu se auzea deciţ murmura .Alexandru Lapusneanu Paisie. Descălecînd pe la gazde. După aceasta. ce avea păn-a nu se face domn.

Suindu-se în palat. Lăpuşneanul se trezise din letargia sa. în sfîrşit. Voind să intre. sure şi goale şi strigătul monoton a ostaşilor pe lungile lor lance. neclintiţi ca două statuie de bronz. o slugă le arătă camera bolnavului.Alexandru Lapusneanu valurilor Nistrului. îi cuprinse nu puţină mirare neîntîlnind pre nime. văzu doi călugări stînd unul la cap şi altul la picioarele sale. ce izbea regulat stîncoasele ei coaste. auziră un mare zgomot şi se opriră ca să asculte. Deschizînd ochii. se uită pe dînsul şi se .

călugării. — Cum te mai simţi. I se păru că visează şi iarăşi închise ochii. potcapul. frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. pe căpătîiul său sta un potcap.Alexandru Lapusneanu văzu coperit cu o rasă. văzîndu-l că nu doarme. Vru să rădice mîna şi se împedecă în nişte metanii de lînă. Numele acesta îi aduse aminte de toate cele ce se petrecuseră. metaniile. dar redeschizîndu-i peste puţin. văzu aceleşi lucruri. Sîngele într-însul începu a .

Chiar atunci cei doi boieri veniseră şi sta ascultînd la uşă. sculîndu-se pe jumătate: — Ce pocitănii sînt aceste? strigă. mitropolitul. dar negăsind decît potcapul îl azvîrli. doamna cu fiul ei.Alexandru Lapusneanu ferbe şi. boaite! Ieşiţi! că pre toţi vă omor! Şi căuta o armă pe lîngă el. Întru auzul strigărilor lui. slugile întrară toţi în odaie. boierii. cu mînie în capul unui călugăr. . A! voi vă jucaţi cu mine! Afară.

păcătosule. uiţi că eşti în ceasul morţii! Gîndeşte. că eşti monah. şi… — Nenorocite. gîndiţi că veţi scăpa de mine? Dar să vă iasă din minte! Dumnezeu sau dracul mă va însănătoşa. nu huli! îl curmă mitropolitul.Alexandru Lapusneanu — A! voi m-aţi călugărit. nu mai eşti domn! Gîndeşte că prin hulele şi strigările tale sparii pre astă femeie . striga Lăpuşneanul cu glas răguşat şi spărios.

Alexandru Lapusneanu nevinovată şi pre acest copil în care razemă nădejdea Moldaviei… — Boaită făţarnică! adăogă bolnavul. că eu. eu te dezmitropolesc. tacă-ţi gura. ca să nu mai . zbuciumîndu-se a se scula din pat. M-aţi popit voi. pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţîncul ei. dar de mă voi îndrepta. care te-am făcut mitropolit.

hîrcîind de turbare şi de mînie. … A! mă-năduş!… Apă! apă! apă! — şi căzu răsturnat pe spate.Alexandru Lapusneanu asculte sfătuirile boaitelor şi a duşmanilor mei… Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt călugăr. Ucideţi-i pre toţi… Nici unul să nu scape. . sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Săriţi. flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Daţi! daţi de tot! Eu vă poruncesc.

pune-l în băutura lui… — Otravă! strigă ea. urmă Spancioc. viaţa măriei-tale şi a copilului acestui este în primejdie. omul acesta trebuie să moară numaidecît. — Doamnă! zise Spancioc apucînd de mînă pe Ruxandra. — Otravă. Iată un praf. La uşă îi întîmpinară Stroici şi Spancioc. De nu va muri îndată omul acesta. Destul a trăit tatăl şi destule . înfiorîndu-se.Alexandru Lapusneanu Doamna şi mitropolitul ieşiră.

strîngînd cu furie copilul la sîn. — Bolnavul s-a trezit şi cere apă şi pre fiul său. doamnă.Alexandru Lapusneanu a făcut. adăogi Spancioc. — Ce este? întrebă doamna. O slugă ieşi. — Oh! vrea să-l omoare. Mi-au zis să nu mă duc fără el. — Nu-i vreme de stat în gînduri. Moară tatăl ca să scape fiul. răcni diuoasa mumă. Adă-ţi aminte de doamna lui Ştefăniţă-vodă şi alege între bărbat şi între fiiu. .

Zicînd aceste.Alexandru Lapusneanu — Ce zici. Domnul Dumnezeu să te povăţuiască. părinte! zise sărmana femeie. şi pre cel vechi. . Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine. — Crud şi cumplit este omul acesta. înturnînduse cu ochi lăcrîmători spre mitropolitul. cuviosul Teofan se depărtă. fiica mea. Ruxandra luă un pahar de argint plin de apă. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn.

Alexandru Lapusneanu
pre care-l aducea sluga; şi apoi, mahinaliceşte şi silită mai mult de boieri, lăsă să cadă otrava în el. Boierii o împinseră în camera bolnavului. — Ce face? întrebă Spancioc pre Stroici, care crăpase uşa şi se uita. — Întreabă de fiul său — zice că vrea să-l vadă — cere de băut — doamna tremură — îi dă paharul — nu vre să-l iaie!… Spancioc sări şi scoase junghiul din cingătoare.

Alexandru Lapusneanu
— Ba, îl ia, bea… Să-ţi fie de bine, măria-ta! Ruxandra ieşi tremurîndă şi galbănă şi, răzemîndu-se de părete: — Voi să daţi seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinînd, că voi m-aţi făcut să fac acest păcat. Mitropolitul veni. — Să mergem, zise doamnei. — Dar cine va căuta de nenorocitul acesta? — Noi, răspunseră boierii. — Oh! părinte, ce mă făcuşi să fac! zise doamna cătră

Alexandru Lapusneanu
mitropolitul şi se duse cu el plîngînd. Amîndoi boierii intrară la bolnav. Otrava încă nu începuse a-şi face lucrarea. Lăpuşneanul sta întins cu faţa în sus, liniştit, dar foarte slab. Cînd întrară boierii, el îi privi îndelung şi necunoscîndui, îi întrebă cine sînt şi ce voiesc? — Eu sînt Stroici, răspunse acesta. — Şi eu Spancioc, adăogi celalalt; şi aceea ce voim este

apucîndu-se cu mînile de pîntece. cum ţi-am făgăduit. lăsîndu-i femeia şi copiii să cerşătorească pe la uşile creştinilor. — Oh! vrăjmaşii mei! suspină Alexandru. Spancioc pre care ai vrut să-l tai.Alexandru Lapusneanu să te vedem pîn-a nu muri. urmă acesta. — Ah! ce foc simt că mă arde. — Eu sînt Spancioc. strigă bolnavul. cînd ai ucis 47 de boieri şi care a scăpat din ghearile tale! Spancioc. . a cărui avere ai jăfuit-o.

tu eşti mai tînăr. să scap de durere! Oh! înjunghe-mă tu.Alexandru Lapusneanu — Zi Acum slobozeşte. — S-au dus şi m-au lăsat! mau lăsat cu voi! Oh! omorîţimă. nelegiuiţilor! Doamne! fie-ţi milă de sufletul meu! O. fie-ţi milă! scapă-mă de durerile ce . ce foc! Unde-i doamna? Unde-i copilul meu? — S-au dus şi te-au lăsat cu noi. căci ai să mori. Otrava lucrează. — Oh! m-aţi otrăvit.

înturnîndu-se spre Stroici. luînd paharul de argint de pe masă. Durerile creşteau. zise Stroici. — Oh! strigă. . Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. îmi arde sufletul! oh! daţi-mi apă… daţi-mi ceva să beau! — Iată. au rămas drojdiile otrăvii. — Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine.Alexandru Lapusneanu mă sfîşie! înjunghe-mă! zise. Bea şi te răcoreşte.

se cade spre osînda ta să ne priveşti. voi a se-nturna cu faţa spre părete. . scoţînd cuţitul din teacă. Ba. ba. mugind ca un taur ce vede trunchiul şi securea ce a să-l lovească. Lăpuşneanul.Alexandru Lapusneanu — Ba. zise bolnavul strîngînd dinţii. iar Spancioc. — Ce. Atunci Stroici îl apucă şi-l ţinu neclintit. nu vreu. îi descleştă cu vîrful lui dinţii şi îi turnă pe gît otrava ce mai era în fundul păharului. nu. vrei să nu ne mai vezi? ziseră boierii.

îl ţineau nemişcat. uitîndu-se la el cu o bucurie infernală şi mustrîndu-l. tu care ştiai numai a omorî. o sudoare îngheţată. dinţii îi scrîşneau şi ochii săi sîngeraţi se holbaseră. ieşea ca nişte nasturi pe obrazul lui. După un chin de jumătate ceas. îşi dete duhul în mînile călăilor săi. Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei. tristă a morţii prevestitoare. . Şi apucîndu-l amîndoi.Alexandru Lapusneanu învaţă a muri. spume făcea la gură. în sfîrşit.

se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale. zidită de el. unde e îngropat. .Alexandru Lapusneanu Acest fel fu sfîrşitul lui Alexandru Lăpuşneanul. La monastirea Slatina. care lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful