Alexandru Lapusneanu

1.Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…

Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ştefan Tomşa, care acum cîrmuia ţara, dar Alexandru Lăpuşneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oştile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul, pre care nu lar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia,

Alexandru Lapusneanu
întovărăşit de şepte mii spahii şi de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunciîmpărăteşti cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpuşneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turceşti şi înarmaţidin cap pănă în picioare. — Ce socoţi, Bogdane, zise după puţină tăcere, izbîndivom oare?

Alexandru Lapusneanu
Să nu te îndoieşti, măriata, răspunse curtezanul, ţara geme subt asuprirea Tomşei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîţi i-au mai lăsat vii, numai frica morţiiîi mai ţine, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga şi-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să naibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar ţi-am mai spus, eu îi cunosc pre

Alexandru Lapusneanu boierii noştri. — Vie. — . răspunse Alexandru. Curînd intrară sub cortul unde el şedea încungiurat de . au ajuns aproape de Tecuci. Doamne. zise un aprod apropiindu-se.Vorbind aşa. căci am trăit cu dînşii — Aceasta rămîne la înaltă înţelepciunea mărieitale. nişte boieri sosind acum cer voie să se înfăţişeze la maria-ta. unde poposiră la o dumbravă.

de bîntuirile ţării şi am venit . urmă Alexandru. — Să fii maria ta sănătos. se închinară pînă la pămînt. postelnicul Veveriţă. iar doi juni.Alexandru Lapusneanu boierii şi căpitanii săi. răspunseră boierii. din care doi mai bătrîni. patru boieri. fără a-i săruta poala după obicei. Aceştii erau vornicul Moţoc. spatarul Spancioc şi Stroici. boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi. — Bine-aţi venit. — Am auzit. Apropiindu-se de Alexandruvodă.

ştiu că ţara maşteaptă cu bucurie. Pentru aceea obştia ne-au trimis pre noi săţi spunem că norodul nu te vrea. măria-ta. zise Moţoc.Alexandru Lapusneanu s-o mîntui. nici te iubeşte şi nu vrea să te întorci înapoi ca… . să facă din ţînţar armăsar. căci aşa este obiceiul norodului nostru. ţara este liniştită şi poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. — Să nu bănuieşti.

şi dacă voi nu mă iubiţi. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia.Alexandru Lapusneanu — Dacă voi nu mă vreţi. ori fără voia voastră. . la leşi şi la munteni. a căruia ochi scîntieră ca un fulger. noi sîntem datori a-ţi spune adevărul. Să mă. Boierii sînt hotărîţi a pribegi la unguri. răspunse Lăpuşneanul. zise Spancioc. A! Nu mă vrea ţara? Nu mă vreţi voi. eu vă vreau.ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. cum înţăleg? — Solului nu i se taie capul.

pentru că domnul Tomşa… — Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu. Vor veni cu oşti streine şi vai de biata ţară cînd vom avea războaie între noi şi poate şi măriei-tale nu-i va fi bine. zise Veveriţă. cînd eram numai stolnicul Petre? Nu maţi ales voi? Cum au fost .Alexandru Lapusneanu pe unde au toţi rude şi prieteni. — Au doar nu sînt şi eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-aţi jurat şi mie credinţă.

— Cu voia măriei-tale. Cînd astă negură de turci va . zise Stroici. fără să cîştige dreptate şi mîngîiere? Şi însă. vedem că moşia noastră a să cadă de isnoavă în călcareapăgînilor. acum nu mă vreţi.Alexandru Lapusneanu oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? Care sau întors de la uşa mea. muşchii i se suceau în rîsul acesta şi ochii lui hojma clipeau. nu mă iubiţi? Ha! ha! ha! Rîdea.

dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi.Alexandru Lapusneanu prăda şi va pustii ţara. pe ce vei domni măria-ta? — Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măriata? adăogi Spancioc. de nu vrea să fac din ciolanile lui surle . — Cu averile voastre. nu cu banii ţăranilor pre care-i jupiţi voi. Destul. boieri! Întoarceţi-vă şi spuneţi celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el. Voi mulgeţi laptele ţării.

adă-ţi aminte de zisa scripturei şi iartă greşiţilor tăi! Cruţă pre biata ţară. Moţoc rămase.Alexandru Lapusneanu şi din pelea lui căptuşeală dobelor mele. nu ne pedepsiţi pre noi după fărădelegile naostre! Adă-ţi aminte că eşti pămîntean . vină . — Ce-ai rămas? întrebă Lăpuşneanul. Boierii ieşiră mîhniţi. căzînd în genunchi. — Doamne! Doamne! zise Moţoc. Doamne! sloboade oştile aceste de păgîni.

Alexandru Lapusneanu numai cu cîţi moldoveni ai pe lîngă măria-ta şi noi chizeşluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălţimei-tale. Încredi-te în noi! — Să mă-ncred în voi? zise Lăpuşneanul înţelegînd planul lui. Pesemne gîndeşti că eu ştiu zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă. şi de-ţi vor trebui oşti. iar . vom rădica ţara în picioare. ne vom înarma noi cu femei şi copii. vom rădica slugile şi vecinii noştri.

pre care nu se sileşte a o tăinui. că fiind mai mare peste oştile mele. în inima lui este iubire de moşie. care nu cunoaşte încă pre oameni. Îmi place a privi sumeţia lui. nu ştie ce este îmbunarea şi minciuna. cum ai văzut că m-au biruit. Spancioc este încă tînăr.Alexandru Lapusneanu năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu şi pre tine mai vîrtos? Nu ştiu. m-ai lăsat? Veveriţă îmi este vechi duşman. dar încăi niciodată nu s-au ascuns. Stroici este un copil. lui i se par că .

. şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău. Dar tu. vei vinde şi pre Tomşa. te voi cruţa. n-aş fi nătărău de frunte. spune-mi. Moţoace? învechit în zile rele. c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înşela. cănd m-aş încrede în tine? Eu te iert însă. m-ai vîndut şi pre mine.Alexandru Lapusneanu toate paserile ce zboară se mănîncă. ai vîndut pre Despot. deprins a te ciocoi la toţi domnii. căci îmi eşti trebuitor.

ca neputînd înturna pre Lăpuşneanul din cale. să-şi urmezedrumul la . El era mulţămit de făgăduinţa ce cîştigase. asemenea cînelui care. Moţoc îi sărută mîna. Deputaţii erau porunciţi de Tomşa. ştia că Alexandruvodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. în loc să muşce. linge mîna care-l bate. Sînt alţi trîntori de care trebuie curăţit stupul.Alexandru Lapusneanu ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului.

Dar văzînd căel venea cu însuşi învoirea Porţii. prin jalobe şi dare de bani. Doamnă! …Tomşa. unde. sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomşacerură voie să rămîie a-l întovărăşi. fugise în . pe de alta. să mijlocească mazilia lui.Alexandru Lapusneanu Constantinopol. Acesta era planul lui Moţoc ca să se poată lipi de Lăpuşneanul. Voia li se dete. Ai să dai samă. 2. nesimţindu-se în stare a se împotrivi.

Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiţi: ştiau că norodul îi urăşte. aducîndu-şi aminte de întăia lui domnie. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie şi nădejde. şi pre domn că nu-i iubeşte.Alexandru Lapusneanu Valahia şi Lăpuşneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. Boierii însă tremurau. în care el nu avusese vreme a-şi dezvălui urîtul caracter. Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile .Îndată ce sosise.

carii de multe ori. Ca să sece influinţa boierilor şi să stîrpească scuiburile feudalităţii. lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod. îi despoia de averi sub feluri de pretexte.Alexandru Lapusneanu Moldaviei. subt adăpostul zidurilor acestora. vrînd să strice prin aceasta azilul nemulţămiţilor. afară de Hotinşi le arse. Dar nesocotind de ajuns planul . urzeau comploturi şi aţîţau revolte.

la cea mai mică plîngere ce i s-arăta. serbi. cînd alt cap îi lua locul. izgoniţi pentru relele lor fapte.Alexandru Lapusneanu acesta. capul vinovatului se spînzura în poarta curţii. O gvardie numeroasă de lefecii albanezi. La cea mai mică greşeală dregătorească. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui. unguri. îşi aflaseră .cu o ţidulă vestitoare greşalei lui. îi omorea din cînd în cînd. adevărate sau plăsmuite şi el nu apuca să putrezească. cu cît mai vîrtos a lucra ceva.

sub căpitani creature a lui. care intrase iar în favor şi care ieşea. le mărginise în puţin număr. Se părea . iar oştile moldovene. care. slobozînd însă pre ostaşi pe la casele lor. le ţinea pe margeni. Avusese o lungă vorbă cu Moţoc. după ce îi înfăţoşăse planul unei nouă contribuţii. îi avea hărăziţi. plătindu-i bine.Alexandru Lapusneanu scăpare lîngă Alexandru. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc.

cînd o uşă laturalnică deschizîndu-se. Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă. bunului Petre Rareş.Alexandru Lapusneanu neastîmpărat. vorbea singur şi se cunoştea că meditează vreo nouă moarte. zidită de el. care — zice hronica — cu multă jale şi mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. monastirea Probota. La moartea părintelui ei. vreo nouă daună. Iliaş. sub tuturatul a doi fraţi mai mari. . lăsă să intre doamna Ruxandra. Iliaş şi Ştefan.

şi multe familii bogate ce se locuiseră în ţară pribegiră din pricina aceasta. după o scurtă şi desfrînată domnie. cei mai mulţi. şi . începu a sili pre străini şi pre catolici a-şi lepăda relegea. Boierii care. unde îmbrăţoşă mahometismul şi în locul lui se sui pe tron Ştefan.Alexandru Lapusneanu urmînd în tronul părintelui său. era încuscriţi cu polonii şi cu ungurii. Acesta fu mai rău decît fratele său. se duce la Constantinopol. se supărară. aducînd sărăcie pămîntului şi cădere negoţului.

au tăiat frînghiile cortului sub carele el şedea şi. Într-o zi. ca să nu-l scape. dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. boierii ce erau cu dînsul. dacă era frumoasă. dînd năvală. zice hronicarul în naivitatea sa. hotărîră pieirea lui. cînd se afla la Ţuţora. l-au ucis.Alexandru Lapusneanu corăspunzîndu-se cu boierii pribegi. nemaiaşteptînd sosirea boierilor pribegi. „Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă.“. . Poate ar fi mai întîrziat a-şi pune în lucrare planul.

Dar Lăpuşneanul. se însură şi luă el pre fiica lui. pre care ei îl alesesără de domn. îl birui şi prinzîndu-l îi tăie nasul şi-l dete la călugărie. . întîmpinînd pre Joldea. ales de boierii pribegi.Alexandru Lapusneanu Acum numai Ruxandra rămăsese din familia lui Petru Rareş şi pre dînsa boierii ucigaşi o hotărîseră a fi soţie un oarecărui numit Jolde. şi ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş.

ea era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii soţii. ce se închia cu mari paftale de matostat. a căruia mînice atîrnau dinapoi.Alexandru Lapusneanu Astfel gingaşa Ruxandra ajunsesă a fi parte biruitorului. iar pe grumazii . Peste zobonul de stofă aurită. era încinsă cu un colan de aur. purta un benişel de felendreş albastru blănit cu samur. Cînd intră în sală. fiice şi surori de domn. împregiurate cu petre scumpe.

degenerînd cu amestecul naţiilor străine. după moda de atuncea. Figura ei avea acea frumuseţă care făcea odinioară vestite pre femeile României şi care se găseşte rar acum. . pus cam într-o parte.Alexandru Lapusneanu ei atîrna o salbă de multe şiruri de margaritar. se împărţea despletit pe umerii şi spatele sale. era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde. Părul ei. Şlicul de samur.

privise pre un frate lepădîndu-şi relegea şi pre celălalt ucis. Ea văzuse murind pre părinţii săi. care dipoza de inima ei făr-a o mai întreba. a da mîna lui Alexandru-vodă.Alexandru Lapusneanu Ea însă era tristă şi tînjitoare. pre care cinstindu-l şi supuindu-i- . ca floarea expusă arşiţii soarelui. ce nu are nimică s-o umbrească. acum fusese silită de aceeaşi obştie. şi mai întăi hotărîtă de obştie a fi soţia lui Jolde (pre care nici îl ştia).

se plecă şi-i sărută mîna. Lăpuşneanul o apucă de mijloc. frumoasa mea doamnă? zise el sărutîndo pre frunte. o puse pe genunchii săi. şi rădicînd-o ca pre o pană. Apropiindu-se. a-ţi lăsa fusele? Cine te-au trezit aşa de dimineaţă? — Lacrimilor jupîneselor văduve care se varsă la . — Ce veste. ar fi voit să-l iubească. dacă ar fi aflat în el cît de puţină simţire omenească.Alexandru Lapusneanu se ca unui bărbat. cînd nu-i sărbătoare. ce pricină te face astăzi.

desfăcu braţele. — O.Alexandru Lapusneanu uşa mea şi care strigă răsplătire la domnul Hristos şi la sfînta născătoare. posomorîndu-se. destul! Ajungă atîta sînge vărsat. pentru sîngele care verşi. Lăpuşneanul. atîte văduvii. Ruxandra căzu la picioarele lui. bunul meu domn! viteazul meu soţ! urmă ea. atîţa sărimani ! Gîndeşte că măria-ta eşti prea puternic şi că nişte săraci boieri nu-ţi .

şi… . cu monăstirile nu se răscumpără sîngele. ţara este liniştită şi supusă. Judecă că după viaţă este şi moarte şi că măria-ta eşti muritor şi ai să dai seamă! Pentru că. Dumnezeu ştie! cît te iubesc! şi copiii măriei-tale sînt frumoşi şi tineri.Alexandru Lapusneanu pot strica. Eu. Ce-ţi lipseşte măriei-tale! N-ai cu nime război. socotind că făcînd biserci îl poţi împăca. ci mai ales ispiteşti şi înfrunţi pre Dumnezeu.

rădicînd pre Ruxandra de jos: — Doamna mea! îi zise. zău. Mulţămeşte sfîntului mare mucenic . stăpînindu-se. se plecă şi.Alexandru Lapusneanu — Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare şi mîna lui. că. nu ştiu ce se poate întîmpla. dar îndată. să nuţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune. se răzăma pe junghiul din cingătoarea sa. prin deprindere.

. o jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului meu şi m-au oprit arătîndu-mi un cap ţintuit în poartea curţii. cînd voiam să intru. nu pot să tac.Alexandru Lapusneanu Dimitrie izvorîtorul de mir. Ieri. aducîndu-ne aminte că eşti mama copiilor noştri. că neau oprit de a face un păcat. a cărui hram se prăznuieşte la biserica ce noi i-am făcut la Pîngăraţi. — De aş şti că mă vei şi omorî.

doamnă. — Şi ce vrei? întrebă Lăpuşneanul zîmbind. . că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii.Alexandru Lapusneanu „Ai să dai seamă. doamnă! îmi zise. tatăl copiilor acestora. bărbaţii şi fraţii… Uită-te. acesta-i bărbatul meu. care au rămas săraci! Uită-te!“ şi îmiarăta capul sîngeros şi capul se uita la mine grozav! Ah! Stăpîne! de atunci neîncetat văd capul acelaşi mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc.

. să încetezi cu omorul.Alexandru Lapusneanu — Vreau să nu mai verşi sînge. răspunse Alexandruvodă. să nu mai văd capete tăiete. dragă doamnă. Acum. şi mîne îţi voi da un leac de frică. — Îţi făgăduiesc că de poimîne nu vei mai vedea. — Cum? ce vrei să zici? — Mîne vei vedea. să sare inima din mine. du-te de-ţi vezi copiii şi caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine şi pune la cale să ne gătească un ospăţ.

Alexandru Lapusneanu căci mîne dau masă mare boierilor. Doamna Ruxandra ieşi după ce iarăşi îi sărută mîna. — Tot este gata. viind grabnic cătră armaşul său. — Ei! pus-ai toate la cale? întrebă el. Bărbatul său o pitrecu pînă la uşă. 3 Capul lui Moţoc vrem . Dar oare vor veni? — Vor veni. care intrase atunce.

sfînta slujbă începuse şi boierii erau toţi adunaţi. unde era să fie şi domnul. în ziua aceea.Alexandru Lapusneanu … De cu seară se făcuse de ştire tuturor boierilor să se adune a doua zi. fiind sărbătoare. era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Împotriva obiceiului său. Lăpuşneanul. Cînd sosi Alexandru-vodă. Purta corona Paleologilor şi . la mitropolie. ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prînzească la curte.

iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sîrmă. slujbă. s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfîntului.Alexandru Lapusneanu peste dulama poloneză de catifea roşie. După ce a ascultat sf. Ioan cel nou. Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. apropiindu-se de racla sf. s-a coborît din strană. Spun că in minutul acela el era foarte . s-a închinat pe la icoane şi. avea cabaniţa turcească.

Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta. vărsînd sîngele multora.Alexandru Lapusneanu galben la faţă şi că racla sfîntului ar fi tresărit. se înturnă către boieri şi zise: „Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi pînă astăzi. După aceasta. am arătat asprime către mulţi. rău. suindu-se iarăşi în strană. m-am arătat cumplit. dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa dea vedea contenind gîlcevirile şi .

Alexandru Lapusneanu vînzările unora şi altora. au văzut că turma nu poate fi fără păstor. „Bate-voi păstorul. Boierii şi-au venit în cunoştiinţă. Astăzi sînt altfel trebile. pentru că aceasta este una din cele zece porunci: „Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine şi să ne iertăm .pentru că zice mîntuitorul. Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace. iubindu-ne ca nişte fraţi. care ţinteau la răsipa ţării şi la peirea mea. şi se vor împrăştia oile“.

rugîndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos — îşi făcu cruce — să ne ierte nouă greşalele. măria- . Sfîrşind această deşănţată cuvîntare. după ce se închină iarăşi. se înturnă spre norod în faţă. zicînd: — Iertaţi-mă.Alexandru Lapusneanu unii pre alţii.“. precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. oameni buni şi boieri dumneavoastră! — Dumnezeu să te ierte. în dreapta şi în stînga. merse în mijlocul bisăricii şi. pentru că sîntem muritori.

poftind pre boieri să vie ca să ospăteze împreună. — Cum îţi pare? zise unul din boierii care i-am văzut că nu iertase pre Alexandru-vodă. răzămaţi de un mormînt lîngă uşă. şi încălecînd. se înturnă la palat. însă nime nu le-a luat seama. . afară de doi juni ce sta gînditori. — Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă.Alexandru Lapusneanu ta! răspunseră toţi. răspunse celălalt. Toţi se împrăştiară. Lăpuşneanul ieşi din biserică.

Cît pentru norod. ca să adune nouă avuţii din sudoarea ţăranului. el din împăcarea aceasta nu aştepta . el era indiferent. Aceşti erau Spancioc şi Stroici. Vestea se împrăştiase că domnul se împăcase cu boierii şi boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăşi posturi.Alexandru Lapusneanu şi se amestecară în norod. La curte se făcuse mare gătire pentru ospăţul acesta.

Căci. sau nu le asculta. Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru-vodă. întovărăşiţi fieştecare de cîte două-trei slugi. deşi era necontenite jalobele obştiei pentru jăfuirile lui Moţoc. spre împilarea gloatei.Alexandru Lapusneanu vreun bine. Luau seamă însă că curtea era plină . cîrtea numai asupra ministrului său Moţoc. Ceasul prînzului apropiindu-se. care întrebuinţa creditul ce-l avea la domn. nici prepunea vreun rău.boierii începură a veni călări. Lăpuşneanul sau nu răspundea.

dar odată intrînd. dar socoteau că sînt puse pentru a serba. avînd în dreapta pre . boierii. nu se mai putea înturna: căci porţile erau străjuite şi păzitorii porunciţi a nu lăsa să iasă nime. după obicei. ceremonia prin salve. 47 la număr.Alexandru Lapusneanu de lefecii înarmaţi şi că patru tunuri sta îndreptate spre poartă. Adunîndu-se. Unii poate că şi prepuneau vreo cursă. Lăpuşneanul se puse în capul mesii.

şi. Începură a zice din surle: şi bucatele se aduseră pe masă. fripturile cosmopolite. veneau mîncări greceşti ferte cu verdeţuri. Cel mai mare ospăţ se cuprindea în cîteva feluri de bucate. În Moldavia.Alexandru Lapusneanu logofătul Trotuşan şi în stînga pre vornicul Moţoc. care pluteau în unt. apoi pilaful turcesc. pe vremea aceea. După borşul polonez. Pînza mesii şi şervetele erau de filaliu ţesute în casă. nu se introdusese încă moda mîncărilor alese. Tipsiile pe care aduceau . în sfîrşit.

Alexandru Lapusneanu bucatele. pe lîngă două junci şi patru berbeci fripţi.talgerile şi păharele erau de argint. care dregea . Acum capetele începuseră a se înfierbînta. vinul îşi făcea lucrare. Toate aceste slugi erau înarmate. slujitorii mîncau şi beau. pline de vin. Pe lîngă părete sta aşezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase. În curte. Boierii închinau şi . boierii mîncau şi beau. erau trei poloboace desfundate. pline de vin de Odobeşti şi de Cotnar şi la spatele fieştecăruia boier dvorea cîte o slugă.

Acum era aproape a se scula de la masă. măria-ta! să stăpîneşti ţara în pace şi milostivul Dumnezeu să te întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai strica pre boieri şi a bîntui norodul… N-apucă să . la care răspundeau lefeciii prin chiote şi tunurile prin bubuit.Alexandru Lapusneanu urau pre domn cu vivate zgomotoase. cînd Veveriţă ridică paharul şi închinînd zise: — Să trăieşti întru mulţi ani.

căci buzduganul armaşului.Alexandru Lapusneanu sfîrşească. Cît pentru Lăpuşneanul el luasă pre Moţoc de mînă şi se trăsesă lîngă o . — A! voi ocărîţi pre domnul vostru! strigă acesta. flăcăi! În minut. îl oborî la pămînt. la ei. îi loviră. aduşi de căpitanul de lefecii. şi alţi ostaşi. intrară şi năpustiră cu sabiile în ei. lovind-l drept în frunte. scoţînd junghiurile. toţi slujitorii de pe la spatele boierilor.

El rîdea. o sută şi mai mulţi oameni ucigaşi şi hotărîţi spre ucidere. silindu-se a rîde ca să placă stăpînului. unii cu . călăi şi osîndiţi.Alexandru Lapusneanu fereastră deschisă. Închipuiască-şi cineva într-o sală de cinci stînjeni lungă şi de patru lată. Şi cu adevărat era groază a privi această scenă sîngeroasă. simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind. luptîndu-se. iar Moţoc. de unde privea măcelăria ce începuse.

talgerele. Boierii. scaunele. unii. şi alţii cu aprinderea beţiei. fără arme. neavînd nici o grijă. tacîmurile mesii se făceau arme în mîna lor. deşi răniţi. Cei mai bătrîni mureau făcîndu-şi cruce. cădeau făr-a se mai împotrivi. surprinşi mişăleşte pe din dos. mulţi însă din cei mai juni se apărau cu turbare. îi strîngeau .Alexandru Lapusneanu furia deznădejdei. se încleştau cu furie de gîtul ucigaşilor şi. nesocotind rănele ce priimeau.

Mulţi lefecii periră. văzîndu-se .Alexandru Lapusneanu pîn-îi înăduşeau. ulcioarele se spărseseră şi vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. dar în sfîrşit nu mai rămasă nici un boier viu. Patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trînta aceasta. Dacă vreunul apuca vreo sabie. Odată cu omorul de sus. Slugile boierilor. masa se răsturnase. începuse uciderea şi în curte. îşi vindea scump viaţa.

apucînd a sări peste ziduri. plecară de fugă. trimise pre armaşul să-i întrebe ce vor şi ce cer? Armaşul ieşi. Puţini care scăpară cu viaţă. Gloata se întărîta din mult mai mult. dasă larmă pe la casele boierilor. pre care îl înştiinţase de pornirea norodului.Alexandru Lapusneanu lovite fără veste de soldaţi. . pre care începuse a o tăia cu protivire. şi invitînd pre alte slugi şi oameni boiereşti. Lăpuşneanul. burzuluiseră norodul şi tot oraşul alergase la poarta curţii.

n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceştii şi am scăpat ţara de o aşa rîie? — Măria-ta.Alexandru Lapusneanu — Ei. dar văd că înţelepciunea măriei-tale au apucat .ta la aceasta. răspunse mîrşavul curtezan. zise apoi înturnîndu-se spre acesta. spune. ai urmat cu mare înţelepciune. eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre m. vornice Moţoace.

zise Lăpuşneanul curmînd pre Moţoc. nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de .Alexandru Lapusneanu mai nainte şi ai făcut bine că i-ai tăiat. cum socoţi şi dumneata? — Aşa. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. Ha. care se învălmăşea în vorbă. să-i împuşte cu tunurile. aşa. pentru că… fiindcă… era să… —— — Văd că armaşul întîrzie.

Alexandru Lapusneanu mojici. făcînd semn. În vremea aceasta. dar să vedem întăi ce vror. armaşul se suise pe poarta curţii şi. săi omare de istov. Da. zise cu oţărîre Lăpuşneanul. — M-aşteptam s-aud asemene răspuns. de vreme ce au perit atîţa boieri. Ea nu se aştepta la . strigă: — Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba? Prostimea rămasă cu gura căscată.

şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară.Alexandru Lapusneanu asemenea întrebare. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea.Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El . Începu a se strînge în cete. În sfîrşit începură a striga: — Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască! — Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască! — Am rămas săraci! .N-avem bani! — . cete.

Moţoc să moară! — . răspunse.Capul lui Moţoc vrem! Acest din urmă cuvînt.Alexandru Lapusneanu sfătuieşte pre vodă! Să moară! . . — Capul vornicului Moţoc. văzînd pre armaşul intrînd. fu ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Moţoc vrem“. găsind un eho în toate inimile. — Ce cer? întrebă Lăpuşneanul.

de unde striga în gura . Într-adevăr. ascultă singur. n-ai auzit bine! — Ba foarte bine. fîrtate! vrei să şuguieşti. Strigările lor se aud de aici. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd. norodul începuse a se căţăra pe ziduri. ostaşii nemaiîmpotrivindu-se.Alexandru Lapusneanu — Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe. dar nu-i vreme de şagă. zise Alexandru-vodă. n-ai auzit bine.

scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică.Alexandru Lapusneanu mare: „Să ne deie pe Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!“ — Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. să postesc cît voi mai ave zile. nu-i asculta pre . milostive doamne. să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!… Dar. nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu. Maică preacurată fecioară.

să omor o mulţime de oameni pentru un om. Sînt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru . nici nu mă iubeşte ţara. nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea. Dute de mori pentru binele moşiei dumitale. răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece. pre nişte mojici.Alexandru Lapusneanu nişte proşti. Pune să deie cu tunurile întrînşii… Să moară toţi! Eu sînt boier mare. dar mulţi.ei sînt nişte proşti! — Proşti.

Alexandru Lapusneanu slujba ce mi-ai făcut. vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele şi mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomşii. Încai lăsaţi-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupîneasa şi de copilaşii mei! lăsaţi-mă să mă spoveduiesc! Şi plîngea. şi suspina. . — Oh! nenorocitul de mine! strigă Moţoc smulgîndu-şi barba. şi ţipa. căci de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el.

Alexandru Lapusneanu — Destul! strigă Lăpuşneanul. Ticăitul boier răcnea cît putea. vrînd să se . nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-l tîrî. Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova. Haide! luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ţara.

Alexandru Lapusneanu
împotrivească; dar ce puteau bătrînile lui mîni împotriva acelor patru braţe zdravane care-l trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împedeca de trupurile confraţilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. În sfîrşit puterile îi slăbiră, şi sateliţii tiranului, ducîndu-l pe poarta curţii mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulţime. Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu

Alexandru Lapusneanu
multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi. — Iată cum plăteşte Alexandru-vodă la cei ce pradă ţara! ziseră trimişii tiranului. — Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Şi mulţămindu-se de astă jertfă, se împrăştii. În vreme ce nenorocitul Moţoc perea acest fel, Lăpuşneanul porunci să rădice masa şi să strîngă tacîmurile; apoi pusă să răteze capetele ucişilor şi

Alexandru Lapusneanu
trupurile le aruncă pe fereastră. După aceea, luînd capetele, le aşăză în mijlocul mesii pe încet şi cu rînduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor mai mari deasupra, după neam şi după ranguri, pînă ce făcu o piramidă de patruzeci şi şepte căpăţîne, vîrful căria se închia prin capul unui logofăt mare. Apoi, spălîndu-se pe mîni, merse la o uşă lăturalnică, trase zăvorul şi

neştiind nimic de cele ce se petrecea. femeile nu ieşeau din apartamentul lor şi slujnicele nu puteau risca în mijlocul unei oştimi ce nu cunoştea ce este disciplina. doamna Ruxandra. Una din ele. căci. De la începutul tragediei acestia. era îngrijită. mai îndrăzneaţă. . Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise. după obiceiul vremii de atunci.Alexandru Lapusneanu drugul de lemn care o închidea şi intră în apartamentul doamnei.

— A! strigă ea. avînd copiii pe lîngă dînsa. era spăriată. precum ţi-am făgăduit.Alexandru Lapusneanu ieşind. a găsit-o rugînduse dinaintea icoanei. ţi-am gătit un leac . auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă şi adusese această veste stăpînei sale. şi cînd a intrat Alexandru. temîndu-se de furia norodului. Buna doamnă. — Pentru aceea. slavă Maicei Domnului că te văd! Mi-au fost tare frică.

Şi luînd-o în braţe. Zicînd aceste. ea slobozi un ţipet straşnic şi leşină. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. o duse în . Întru vederea grozavii privelişti. ce strigări se auzeau? — Nimic. — Femeia tot femeie. Vină cu mine. zise Lăpuşneanul zîmbind. luă pre Ruxandra de mînă şi o aduse în sală. doamnă. ea se sparie. în loc să se bucure.Alexandru Lapusneanu de frică. — Dar ce ţipete. dar s-au liniştit.

Gonaşii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul: . zise lefeciului. iar titvele să le înşire pre zid.Alexandru Lapusneanu apartamenturile ei. Iar tu. să-mi pui mîna pe Spancioc şi pe Stroici. găsi pre căpitanul de lefecii şi pre armaşul aşteptîndu-l. adresînduse către armaş. — Tu pune să arunce peste zid hoiturile cînilor acestora. Însă Stroici şi Spancioc erau acum aproape de Nistru. Apoi înturnîndu-se iarăşi în sală.

credincios făgăduinţei ce dase doamnei Ruxandrei.Alexandru Lapusneanu Spuneţi celui ce v-au trimis. strigă cătră ei Spancioc. Dar pentru ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti. nu mai tăiese nici un boier. în vremea cărora Alexandru-vodă. născoci feluri de schingiuiri. că ne vom vedea pîn-a nu muri! [ 4. .De mă voi scula. pre mulţi am să popesc şi eu — … Patru ani trecuseră de la scena aceasta.

care nu căutau decît pretexte. spre a întra în Moldavia. dar aceşti doi . însă presupusurile lui erau părelnice. era îngrijit de aceşti doi boieri. era neliniştit. Deşi avea doi gineri grafi cu mare influinţă la Curtea Polonei.Alexandru Lapusneanu Scotea ochi. aşteptînd şi pîndind vreme. Cu toate aceste. căci nime nu mai cuteza a cîrti cît de puţin. căci nu putuse pune mîna pe Spancioc şi pe Stroici. tăia mîni. ciuntea şi seca pe care avea prepus. care şedeau la Cameniţă. să nu învite pre poloni.

se mută în cetatea Hotinului. pre care o întări mai cu osăbire. Ca să-i privigheze mai de aproape.Alexandru Lapusneanu români erau prea buni patrioţi ca să nu judece că războiul şi venirea oştilor străine ar fi fost peirea patriei. legîndu-se prin cele mai mari jurăminte că nu le va face nimică. Boala făcu răpezi înaintiri şi în curînd . Lăpuşneanul le scrisese în mai multe rînduri ca să vie. dar ei ştiau cît preţuieşte jurămîntul lui. însă aici se bolnăvi de lîngoare.

căci nu putea afla ragaz. fioroase şi ameninţătoare. i se părea că vede toate jertfele cruziei sale. pre episcopi şi pre boieri şi spuindu-le că se simte sosit la .Alexandru Lapusneanu tiranul se văzu la uşa mormîntului. În delirul frigurilor. îngrozindu-l şi chemîndu-l la judecata Dumnezeului dreptăţii. În deşert se învîrtea în patul durerii. Chemînd pe mitropolitul Teofan.

umilindu-se. de mă voi şi ridica din . — Cît pentru mine. îşi ceru iertare de la toţi. încungiurat de puternici vrăjmaşi. pe urmă îi rugă să le fie milă de fiul său Bogdan. nu se va pute apăra nici pre sine.Alexandru Lapusneanu sfîrşitul vieţii. pre care îl lasă moştean scaunului şi să-l ajute căci. de nu va fi unire între boieri şi de nu vor ave dragoste şi supunere cătră domn. nici pre ţară. fiind în fragedă vîrstă. urmă a zice.

unde să mă spăsesc. îl călugăriră. vă rog. cîte zile îmi va mai lăsa Dumnezeu. părinţi arhierei.Alexandru Lapusneanu boala aceasta. Convulsiile îl apucară şi un leşin grozav ca moartea îi îngheţă trupul. încît mitropolitul şi episcopii. să mă tundeţi călugăr… Nu putu vorbi mai mult. puindu-i nume . sînt hotărît a mă duce la călugărire în monăstirea Slatina. Deci. crezînd că se sfărşeşte. de mă veţi vedea aproape de moarte.

Apoi îndată porniră stafete pe la boierii din ţară şi emigraţi şi pe la capitanii oştilor. salutînd pre doamna Ruxandra de regentă în vremea minorităţei fiului ei. alergară cu pripă la cetate. dupre numele Petru. După aceasta. Nu se auzea deciţ murmura . proclamară pre Bogdan de domn.Alexandru Lapusneanu Paisie. Descălecînd pe la gazde. Cetatea era mută şi pustie ca un mormînt de urieş. ce avea păn-a nu se face domn. Abia amurgise cînd Stroici şi Spancioc sosiră.

Suindu-se în palat. Lăpuşneanul se trezise din letargia sa. Voind să intre. ce izbea regulat stîncoasele ei coaste. Deschizînd ochii. văzu doi călugări stînd unul la cap şi altul la picioarele sale. auziră un mare zgomot şi se opriră ca să asculte. îi cuprinse nu puţină mirare neîntîlnind pre nime. sure şi goale şi strigătul monoton a ostaşilor pe lungile lor lance.Alexandru Lapusneanu valurilor Nistrului. o slugă le arătă camera bolnavului. în sfîrşit. se uită pe dînsul şi se . neclintiţi ca două statuie de bronz.

I se păru că visează şi iarăşi închise ochii. pe căpătîiul său sta un potcap. dar redeschizîndu-i peste puţin. Vru să rădice mîna şi se împedecă în nişte metanii de lînă. văzîndu-l că nu doarme. Sîngele într-însul începu a . văzu aceleşi lucruri.Alexandru Lapusneanu văzu coperit cu o rasă. — Cum te mai simţi. călugării. frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. potcapul. Numele acesta îi aduse aminte de toate cele ce se petrecuseră. metaniile.

boierii. cu mînie în capul unui călugăr. mitropolitul. slugile întrară toţi în odaie. . sculîndu-se pe jumătate: — Ce pocitănii sînt aceste? strigă. doamna cu fiul ei. Întru auzul strigărilor lui. boaite! Ieşiţi! că pre toţi vă omor! Şi căuta o armă pe lîngă el.Alexandru Lapusneanu ferbe şi. dar negăsind decît potcapul îl azvîrli. A! voi vă jucaţi cu mine! Afară. Chiar atunci cei doi boieri veniseră şi sta ascultînd la uşă.

şi… — Nenorocite. nu mai eşti domn! Gîndeşte că prin hulele şi strigările tale sparii pre astă femeie . striga Lăpuşneanul cu glas răguşat şi spărios. gîndiţi că veţi scăpa de mine? Dar să vă iasă din minte! Dumnezeu sau dracul mă va însănătoşa. uiţi că eşti în ceasul morţii! Gîndeşte. nu huli! îl curmă mitropolitul. păcătosule.Alexandru Lapusneanu — A! voi m-aţi călugărit. că eşti monah.

Alexandru Lapusneanu nevinovată şi pre acest copil în care razemă nădejdea Moldaviei… — Boaită făţarnică! adăogă bolnavul. eu te dezmitropolesc. pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţîncul ei. dar de mă voi îndrepta. care te-am făcut mitropolit. tacă-ţi gura. M-aţi popit voi. zbuciumîndu-se a se scula din pat. că eu. ca să nu mai .

sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Săriţi. … A! mă-năduş!… Apă! apă! apă! — şi căzu răsturnat pe spate. Ucideţi-i pre toţi… Nici unul să nu scape.Alexandru Lapusneanu asculte sfătuirile boaitelor şi a duşmanilor mei… Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt călugăr. . hîrcîind de turbare şi de mînie. flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Daţi! daţi de tot! Eu vă poruncesc.

viaţa măriei-tale şi a copilului acestui este în primejdie. pune-l în băutura lui… — Otravă! strigă ea. De nu va muri îndată omul acesta.Alexandru Lapusneanu Doamna şi mitropolitul ieşiră. înfiorîndu-se. La uşă îi întîmpinară Stroici şi Spancioc. Iată un praf. Destul a trăit tatăl şi destule . — Doamnă! zise Spancioc apucînd de mînă pe Ruxandra. omul acesta trebuie să moară numaidecît. urmă Spancioc. — Otravă.

Moară tatăl ca să scape fiul. strîngînd cu furie copilul la sîn. — Oh! vrea să-l omoare. — Nu-i vreme de stat în gînduri. Adă-ţi aminte de doamna lui Ştefăniţă-vodă şi alege între bărbat şi între fiiu. adăogi Spancioc. . O slugă ieşi. — Ce este? întrebă doamna. Mi-au zis să nu mă duc fără el. doamnă. — Bolnavul s-a trezit şi cere apă şi pre fiul său. răcni diuoasa mumă.Alexandru Lapusneanu a făcut.

Alexandru Lapusneanu — Ce zici. Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine. şi pre cel vechi. Zicînd aceste. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn. Domnul Dumnezeu să te povăţuiască. fiica mea. — Crud şi cumplit este omul acesta. Ruxandra luă un pahar de argint plin de apă. . înturnînduse cu ochi lăcrîmători spre mitropolitul. cuviosul Teofan se depărtă. părinte! zise sărmana femeie.

Alexandru Lapusneanu
pre care-l aducea sluga; şi apoi, mahinaliceşte şi silită mai mult de boieri, lăsă să cadă otrava în el. Boierii o împinseră în camera bolnavului. — Ce face? întrebă Spancioc pre Stroici, care crăpase uşa şi se uita. — Întreabă de fiul său — zice că vrea să-l vadă — cere de băut — doamna tremură — îi dă paharul — nu vre să-l iaie!… Spancioc sări şi scoase junghiul din cingătoare.

Alexandru Lapusneanu
— Ba, îl ia, bea… Să-ţi fie de bine, măria-ta! Ruxandra ieşi tremurîndă şi galbănă şi, răzemîndu-se de părete: — Voi să daţi seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinînd, că voi m-aţi făcut să fac acest păcat. Mitropolitul veni. — Să mergem, zise doamnei. — Dar cine va căuta de nenorocitul acesta? — Noi, răspunseră boierii. — Oh! părinte, ce mă făcuşi să fac! zise doamna cătră

Alexandru Lapusneanu
mitropolitul şi se duse cu el plîngînd. Amîndoi boierii intrară la bolnav. Otrava încă nu începuse a-şi face lucrarea. Lăpuşneanul sta întins cu faţa în sus, liniştit, dar foarte slab. Cînd întrară boierii, el îi privi îndelung şi necunoscîndui, îi întrebă cine sînt şi ce voiesc? — Eu sînt Stroici, răspunse acesta. — Şi eu Spancioc, adăogi celalalt; şi aceea ce voim este

apucîndu-se cu mînile de pîntece. strigă bolnavul.Alexandru Lapusneanu să te vedem pîn-a nu muri. lăsîndu-i femeia şi copiii să cerşătorească pe la uşile creştinilor. a cărui avere ai jăfuit-o. — Ah! ce foc simt că mă arde. . cînd ai ucis 47 de boieri şi care a scăpat din ghearile tale! Spancioc. — Oh! vrăjmaşii mei! suspină Alexandru. cum ţi-am făgăduit. — Eu sînt Spancioc. urmă acesta. Spancioc pre care ai vrut să-l tai.

Otrava lucrează. să scap de durere! Oh! înjunghe-mă tu. — S-au dus şi m-au lăsat! mau lăsat cu voi! Oh! omorîţimă. — Oh! m-aţi otrăvit. căci ai să mori.Alexandru Lapusneanu — Zi Acum slobozeşte. ce foc! Unde-i doamna? Unde-i copilul meu? — S-au dus şi te-au lăsat cu noi. nelegiuiţilor! Doamne! fie-ţi milă de sufletul meu! O. tu eşti mai tînăr. fie-ţi milă! scapă-mă de durerile ce .

luînd paharul de argint de pe masă. Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. . Bea şi te răcoreşte. — Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine. au rămas drojdiile otrăvii. — Oh! strigă. îmi arde sufletul! oh! daţi-mi apă… daţi-mi ceva să beau! — Iată. Durerile creşteau. zise Stroici. înturnîndu-se spre Stroici.Alexandru Lapusneanu mă sfîşie! înjunghe-mă! zise.

zise bolnavul strîngînd dinţii. îi descleştă cu vîrful lui dinţii şi îi turnă pe gît otrava ce mai era în fundul păharului. se cade spre osînda ta să ne priveşti. voi a se-nturna cu faţa spre părete. mugind ca un taur ce vede trunchiul şi securea ce a să-l lovească. Ba. scoţînd cuţitul din teacă. . nu vreu. ba. nu. Lăpuşneanul.Alexandru Lapusneanu — Ba. — Ce. vrei să nu ne mai vezi? ziseră boierii. Atunci Stroici îl apucă şi-l ţinu neclintit. iar Spancioc.

ieşea ca nişte nasturi pe obrazul lui. . Şi apucîndu-l amîndoi. tristă a morţii prevestitoare.Alexandru Lapusneanu învaţă a muri. îl ţineau nemişcat. în sfîrşit. Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei. îşi dete duhul în mînile călăilor săi. spume făcea la gură. uitîndu-se la el cu o bucurie infernală şi mustrîndu-l. tu care ştiai numai a omorî. După un chin de jumătate ceas. o sudoare îngheţată. dinţii îi scrîşneau şi ochii săi sîngeraţi se holbaseră.

unde e îngropat. se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale. . zidită de el.Alexandru Lapusneanu Acest fel fu sfîrşitul lui Alexandru Lăpuşneanul. La monastirea Slatina. care lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful