P. 1
alexandru lapusneanu cartea

alexandru lapusneanu cartea

|Views: 980|Likes:
Published by Ionela Georgiana

More info:

Published by: Ionela Georgiana on Oct 03, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/12/2013

pdf

text

original

Sections

  • 1.Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…
  • 2. Ai să dai samă, Doamnă!
  • 3 Capul lui Moţoc vrem
  • 4.De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu

Alexandru Lapusneanu

1.Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…

Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ştefan Tomşa, care acum cîrmuia ţara, dar Alexandru Lăpuşneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oştile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul, pre care nu lar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia,

Alexandru Lapusneanu
întovărăşit de şepte mii spahii şi de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunciîmpărăteşti cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpuşneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turceşti şi înarmaţidin cap pănă în picioare. — Ce socoţi, Bogdane, zise după puţină tăcere, izbîndivom oare?

Alexandru Lapusneanu
Să nu te îndoieşti, măriata, răspunse curtezanul, ţara geme subt asuprirea Tomşei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîţi i-au mai lăsat vii, numai frica morţiiîi mai ţine, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga şi-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să naibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar ţi-am mai spus, eu îi cunosc pre

— . răspunse Alexandru. — Vie. căci am trăit cu dînşii — Aceasta rămîne la înaltă înţelepciunea mărieitale. nişte boieri sosind acum cer voie să se înfăţişeze la maria-ta.Alexandru Lapusneanu boierii noştri. zise un aprod apropiindu-se. Curînd intrară sub cortul unde el şedea încungiurat de .Vorbind aşa. unde poposiră la o dumbravă. au ajuns aproape de Tecuci. Doamne.

— Să fii maria ta sănătos. Aceştii erau vornicul Moţoc. — Bine-aţi venit. iar doi juni. postelnicul Veveriţă.Alexandru Lapusneanu boierii şi căpitanii săi. spatarul Spancioc şi Stroici. patru boieri. Apropiindu-se de Alexandruvodă. — Am auzit. din care doi mai bătrîni. de bîntuirile ţării şi am venit . boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi. se închinară pînă la pămînt. răspunseră boierii. fără a-i săruta poala după obicei. urmă Alexandru.

nici te iubeşte şi nu vrea să te întorci înapoi ca… . Pentru aceea obştia ne-au trimis pre noi săţi spunem că norodul nu te vrea.Alexandru Lapusneanu s-o mîntui. ţara este liniştită şi poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. ştiu că ţara maşteaptă cu bucurie. măria-ta. zise Moţoc. — Să nu bănuieşti. căci aşa este obiceiul norodului nostru. să facă din ţînţar armăsar.

Boierii sînt hotărîţi a pribegi la unguri. Să mă. răspunse Lăpuşneanul. la leşi şi la munteni. a căruia ochi scîntieră ca un fulger. .ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. şi dacă voi nu mă iubiţi. A! Nu mă vrea ţara? Nu mă vreţi voi. zise Spancioc. cum înţăleg? — Solului nu i se taie capul. noi sîntem datori a-ţi spune adevărul.Alexandru Lapusneanu — Dacă voi nu mă vreţi. ori fără voia voastră. eu vă vreau.

Vor veni cu oşti streine şi vai de biata ţară cînd vom avea războaie între noi şi poate şi măriei-tale nu-i va fi bine. zise Veveriţă.Alexandru Lapusneanu pe unde au toţi rude şi prieteni. — Au doar nu sînt şi eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-aţi jurat şi mie credinţă. pentru că domnul Tomşa… — Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu. cînd eram numai stolnicul Petre? Nu maţi ales voi? Cum au fost .

vedem că moşia noastră a să cadă de isnoavă în călcareapăgînilor. zise Stroici. Cînd astă negură de turci va . acum nu mă vreţi.Alexandru Lapusneanu oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? Care sau întors de la uşa mea. — Cu voia măriei-tale. muşchii i se suceau în rîsul acesta şi ochii lui hojma clipeau. fără să cîştige dreptate şi mîngîiere? Şi însă. nu mă iubiţi? Ha! ha! ha! Rîdea.

Alexandru Lapusneanu prăda şi va pustii ţara. de nu vrea să fac din ciolanile lui surle . nu cu banii ţăranilor pre care-i jupiţi voi. pe ce vei domni măria-ta? — Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măriata? adăogi Spancioc. Voi mulgeţi laptele ţării. — Cu averile voastre. dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi. boieri! Întoarceţi-vă şi spuneţi celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el. Destul.

nu ne pedepsiţi pre noi după fărădelegile naostre! Adă-ţi aminte că eşti pămîntean . Boierii ieşiră mîhniţi.Alexandru Lapusneanu şi din pelea lui căptuşeală dobelor mele. Doamne! sloboade oştile aceste de păgîni. căzînd în genunchi. — Ce-ai rămas? întrebă Lăpuşneanul. adă-ţi aminte de zisa scripturei şi iartă greşiţilor tăi! Cruţă pre biata ţară. vină . — Doamne! Doamne! zise Moţoc. Moţoc rămase.

Alexandru Lapusneanu numai cu cîţi moldoveni ai pe lîngă măria-ta şi noi chizeşluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălţimei-tale. vom rădica ţara în picioare. Încredi-te în noi! — Să mă-ncred în voi? zise Lăpuşneanul înţelegînd planul lui. iar . şi de-ţi vor trebui oşti. Pesemne gîndeşti că eu ştiu zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă. ne vom înarma noi cu femei şi copii. vom rădica slugile şi vecinii noştri.

m-ai lăsat? Veveriţă îmi este vechi duşman. Spancioc este încă tînăr. în inima lui este iubire de moşie. Îmi place a privi sumeţia lui. că fiind mai mare peste oştile mele. Stroici este un copil. cum ai văzut că m-au biruit.Alexandru Lapusneanu năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu şi pre tine mai vîrtos? Nu ştiu. nu ştie ce este îmbunarea şi minciuna. dar încăi niciodată nu s-au ascuns. care nu cunoaşte încă pre oameni. pre care nu se sileşte a o tăinui. lui i se par că .

deprins a te ciocoi la toţi domnii. ai vîndut pre Despot. m-ai vîndut şi pre mine. spune-mi. cănd m-aş încrede în tine? Eu te iert însă.Alexandru Lapusneanu toate paserile ce zboară se mănîncă. c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înşela. te voi cruţa. şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău. Moţoace? învechit în zile rele. căci îmi eşti trebuitor. Dar tu. . n-aş fi nătărău de frunte. vei vinde şi pre Tomşa.

El era mulţămit de făgăduinţa ce cîştigase. ştia că Alexandruvodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. să-şi urmezedrumul la . Moţoc îi sărută mîna. linge mîna care-l bate.Alexandru Lapusneanu ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului. Deputaţii erau porunciţi de Tomşa. asemenea cînelui care. Sînt alţi trîntori de care trebuie curăţit stupul. ca neputînd înturna pre Lăpuşneanul din cale. în loc să muşce.

Ai să dai samă. Voia li se dete. Doamnă! …Tomşa. unde. 2.Alexandru Lapusneanu Constantinopol. prin jalobe şi dare de bani. pe de alta. sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomşacerură voie să rămîie a-l întovărăşi. fugise în . nesimţindu-se în stare a se împotrivi. Acesta era planul lui Moţoc ca să se poată lipi de Lăpuşneanul. să mijlocească mazilia lui. Dar văzînd căel venea cu însuşi învoirea Porţii.

Boierii însă tremurau. Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile . Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiţi: ştiau că norodul îi urăşte. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie şi nădejde. aducîndu-şi aminte de întăia lui domnie.Îndată ce sosise.Alexandru Lapusneanu Valahia şi Lăpuşneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. şi pre domn că nu-i iubeşte. în care el nu avusese vreme a-şi dezvălui urîtul caracter.

vrînd să strice prin aceasta azilul nemulţămiţilor. carii de multe ori. afară de Hotinşi le arse. Dar nesocotind de ajuns planul . Ca să sece influinţa boierilor şi să stîrpească scuiburile feudalităţii.Alexandru Lapusneanu Moldaviei. urzeau comploturi şi aţîţau revolte. lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod. îi despoia de averi sub feluri de pretexte. subt adăpostul zidurilor acestora.

cu o ţidulă vestitoare greşalei lui. la cea mai mică plîngere ce i s-arăta. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui. serbi. cu cît mai vîrtos a lucra ceva. îşi aflaseră . adevărate sau plăsmuite şi el nu apuca să putrezească. îi omorea din cînd în cînd. O gvardie numeroasă de lefecii albanezi. cînd alt cap îi lua locul. La cea mai mică greşeală dregătorească. capul vinovatului se spînzura în poarta curţii.Alexandru Lapusneanu acesta. unguri. izgoniţi pentru relele lor fapte.

îi avea hărăziţi. le ţinea pe margeni. Avusese o lungă vorbă cu Moţoc. plătindu-i bine.Alexandru Lapusneanu scăpare lîngă Alexandru. Se părea . care. sub căpitani creature a lui. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. iar oştile moldovene. le mărginise în puţin număr. slobozînd însă pre ostaşi pe la casele lor. care intrase iar în favor şi care ieşea. după ce îi înfăţoşăse planul unei nouă contribuţii.

La moartea părintelui ei. monastirea Probota. . sub tuturatul a doi fraţi mai mari. vreo nouă daună. Iliaş. Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă. care — zice hronica — cu multă jale şi mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.Alexandru Lapusneanu neastîmpărat. zidită de el. lăsă să intre doamna Ruxandra. cînd o uşă laturalnică deschizîndu-se. Iliaş şi Ştefan. vorbea singur şi se cunoştea că meditează vreo nouă moarte. bunului Petre Rareş.

cei mai mulţi. era încuscriţi cu polonii şi cu ungurii. începu a sili pre străini şi pre catolici a-şi lepăda relegea. Boierii care. şi . se duce la Constantinopol. Acesta fu mai rău decît fratele său.Alexandru Lapusneanu urmînd în tronul părintelui său. aducînd sărăcie pămîntului şi cădere negoţului. şi multe familii bogate ce se locuiseră în ţară pribegiră din pricina aceasta. după o scurtă şi desfrînată domnie. se supărară. unde îmbrăţoşă mahometismul şi în locul lui se sui pe tron Ştefan.

l-au ucis.Alexandru Lapusneanu corăspunzîndu-se cu boierii pribegi. dînd năvală. cînd se afla la Ţuţora. nemaiaşteptînd sosirea boierilor pribegi. „Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă. Poate ar fi mai întîrziat a-şi pune în lucrare planul.“. hotărîră pieirea lui. zice hronicarul în naivitatea sa. ca să nu-l scape. dacă era frumoasă. au tăiat frînghiile cortului sub carele el şedea şi. Într-o zi. dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. boierii ce erau cu dînsul. .

Alexandru Lapusneanu Acum numai Ruxandra rămăsese din familia lui Petru Rareş şi pre dînsa boierii ucigaşi o hotărîseră a fi soţie un oarecărui numit Jolde. . ales de boierii pribegi. se însură şi luă el pre fiica lui. întîmpinînd pre Joldea. pre care ei îl alesesără de domn. Dar Lăpuşneanul. îl birui şi prinzîndu-l îi tăie nasul şi-l dete la călugărie. şi ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş.

Cînd intră în sală. împregiurate cu petre scumpe. purta un benişel de felendreş albastru blănit cu samur. a căruia mînice atîrnau dinapoi. era încinsă cu un colan de aur. iar pe grumazii . ce se închia cu mari paftale de matostat. fiice şi surori de domn. ea era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii soţii.Alexandru Lapusneanu Astfel gingaşa Ruxandra ajunsesă a fi parte biruitorului. Peste zobonul de stofă aurită.

degenerînd cu amestecul naţiilor străine. pus cam într-o parte. . era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde. Şlicul de samur.Alexandru Lapusneanu ei atîrna o salbă de multe şiruri de margaritar. se împărţea despletit pe umerii şi spatele sale. Părul ei. Figura ei avea acea frumuseţă care făcea odinioară vestite pre femeile României şi care se găseşte rar acum. după moda de atuncea.

ce nu are nimică s-o umbrească.Alexandru Lapusneanu Ea însă era tristă şi tînjitoare. care dipoza de inima ei făr-a o mai întreba. Ea văzuse murind pre părinţii săi. acum fusese silită de aceeaşi obştie. şi mai întăi hotărîtă de obştie a fi soţia lui Jolde (pre care nici îl ştia). privise pre un frate lepădîndu-şi relegea şi pre celălalt ucis. a da mîna lui Alexandru-vodă. ca floarea expusă arşiţii soarelui. pre care cinstindu-l şi supuindu-i- .

cînd nu-i sărbătoare. dacă ar fi aflat în el cît de puţină simţire omenească. se plecă şi-i sărută mîna. o puse pe genunchii săi. ce pricină te face astăzi.Alexandru Lapusneanu se ca unui bărbat. Apropiindu-se. — Ce veste. ar fi voit să-l iubească. şi rădicînd-o ca pre o pană. a-ţi lăsa fusele? Cine te-au trezit aşa de dimineaţă? — Lacrimilor jupîneselor văduve care se varsă la . frumoasa mea doamnă? zise el sărutîndo pre frunte. Lăpuşneanul o apucă de mijloc.

Ruxandra căzu la picioarele lui. atîte văduvii. posomorîndu-se.Alexandru Lapusneanu uşa mea şi care strigă răsplătire la domnul Hristos şi la sfînta născătoare. bunul meu domn! viteazul meu soţ! urmă ea. desfăcu braţele. destul! Ajungă atîta sînge vărsat. — O. atîţa sărimani ! Gîndeşte că măria-ta eşti prea puternic şi că nişte săraci boieri nu-ţi . Lăpuşneanul. pentru sîngele care verşi.

cu monăstirile nu se răscumpără sîngele. socotind că făcînd biserci îl poţi împăca. şi… . Judecă că după viaţă este şi moarte şi că măria-ta eşti muritor şi ai să dai seamă! Pentru că. Ce-ţi lipseşte măriei-tale! N-ai cu nime război. ci mai ales ispiteşti şi înfrunţi pre Dumnezeu.Alexandru Lapusneanu pot strica. ţara este liniştită şi supusă. Dumnezeu ştie! cît te iubesc! şi copiii măriei-tale sînt frumoşi şi tineri. Eu.

zău. că. prin deprindere.Alexandru Lapusneanu — Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare şi mîna lui. nu ştiu ce se poate întîmpla. se răzăma pe junghiul din cingătoarea sa. se plecă şi. rădicînd pre Ruxandra de jos: — Doamna mea! îi zise. să nuţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune. Mulţămeşte sfîntului mare mucenic . stăpînindu-se. dar îndată.

a cărui hram se prăznuieşte la biserica ce noi i-am făcut la Pîngăraţi.Alexandru Lapusneanu Dimitrie izvorîtorul de mir. o jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului meu şi m-au oprit arătîndu-mi un cap ţintuit în poartea curţii. aducîndu-ne aminte că eşti mama copiilor noştri. că neau oprit de a face un păcat. cînd voiam să intru. Ieri. . — De aş şti că mă vei şi omorî. nu pot să tac.

bărbaţii şi fraţii… Uită-te. care au rămas săraci! Uită-te!“ şi îmiarăta capul sîngeros şi capul se uita la mine grozav! Ah! Stăpîne! de atunci neîncetat văd capul acelaşi mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc. doamnă. că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii. .Alexandru Lapusneanu „Ai să dai seamă. tatăl copiilor acestora. — Şi ce vrei? întrebă Lăpuşneanul zîmbind. doamnă! îmi zise. acesta-i bărbatul meu.

. — Cum? ce vrei să zici? — Mîne vei vedea. să nu mai văd capete tăiete. şi mîne îţi voi da un leac de frică. răspunse Alexandruvodă.Alexandru Lapusneanu — Vreau să nu mai verşi sînge. dragă doamnă. să sare inima din mine. — Îţi făgăduiesc că de poimîne nu vei mai vedea. du-te de-ţi vezi copiii şi caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine şi pune la cale să ne gătească un ospăţ. Acum. să încetezi cu omorul.

Dar oare vor veni? — Vor veni. Doamna Ruxandra ieşi după ce iarăşi îi sărută mîna. — Ei! pus-ai toate la cale? întrebă el. 3 Capul lui Moţoc vrem .Alexandru Lapusneanu căci mîne dau masă mare boierilor. viind grabnic cătră armaşul său. care intrase atunce. Bărbatul său o pitrecu pînă la uşă. — Tot este gata.

la mitropolie. sfînta slujbă începuse şi boierii erau toţi adunaţi. Lăpuşneanul.Alexandru Lapusneanu … De cu seară se făcuse de ştire tuturor boierilor să se adune a doua zi. în ziua aceea. fiind sărbătoare. Purta corona Paleologilor şi . Cînd sosi Alexandru-vodă. unde era să fie şi domnul. ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prînzească la curte. era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Împotriva obiceiului său.

Ioan cel nou. iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sîrmă. s-a închinat pe la icoane şi. Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfîntului.Alexandru Lapusneanu peste dulama poloneză de catifea roşie. avea cabaniţa turcească. După ce a ascultat sf. apropiindu-se de racla sf. slujbă. s-a coborît din strană. Spun că in minutul acela el era foarte .

După aceasta.Alexandru Lapusneanu galben la faţă şi că racla sfîntului ar fi tresărit. Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta. am arătat asprime către mulţi. suindu-se iarăşi în strană. dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa dea vedea contenind gîlcevirile şi . rău. m-am arătat cumplit. vărsînd sîngele multora. se înturnă către boieri şi zise: „Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi pînă astăzi.

iubindu-ne ca nişte fraţi. Boierii şi-au venit în cunoştiinţă.pentru că zice mîntuitorul. şi se vor împrăştia oile“. pentru că aceasta este una din cele zece porunci: „Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine şi să ne iertăm . Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace.Alexandru Lapusneanu vînzările unora şi altora. au văzut că turma nu poate fi fără păstor. care ţinteau la răsipa ţării şi la peirea mea. Astăzi sînt altfel trebile. „Bate-voi păstorul.

merse în mijlocul bisăricii şi. după ce se închină iarăşi. zicînd: — Iertaţi-mă.“. rugîndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos — îşi făcu cruce — să ne ierte nouă greşalele. pentru că sîntem muritori.Alexandru Lapusneanu unii pre alţii. măria- . Sfîrşind această deşănţată cuvîntare. oameni buni şi boieri dumneavoastră! — Dumnezeu să te ierte. în dreapta şi în stînga. precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. se înturnă spre norod în faţă.

Toţi se împrăştiară.Alexandru Lapusneanu ta! răspunseră toţi. Lăpuşneanul ieşi din biserică. însă nime nu le-a luat seama. răspunse celălalt. şi încălecînd. răzămaţi de un mormînt lîngă uşă. . se înturnă la palat. afară de doi juni ce sta gînditori. poftind pre boieri să vie ca să ospăteze împreună. — Cum îţi pare? zise unul din boierii care i-am văzut că nu iertase pre Alexandru-vodă. — Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă.

Aceşti erau Spancioc şi Stroici. La curte se făcuse mare gătire pentru ospăţul acesta. ca să adune nouă avuţii din sudoarea ţăranului. el din împăcarea aceasta nu aştepta . Cît pentru norod. Vestea se împrăştiase că domnul se împăcase cu boierii şi boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăşi posturi. el era indiferent.Alexandru Lapusneanu şi se amestecară în norod.

deşi era necontenite jalobele obştiei pentru jăfuirile lui Moţoc. spre împilarea gloatei. Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru-vodă. întovărăşiţi fieştecare de cîte două-trei slugi. care întrebuinţa creditul ce-l avea la domn.Alexandru Lapusneanu vreun bine. Ceasul prînzului apropiindu-se. Lăpuşneanul sau nu răspundea. cîrtea numai asupra ministrului său Moţoc. nici prepunea vreun rău. sau nu le asculta. Luau seamă însă că curtea era plină . Căci.boierii începură a veni călări.

după obicei. Unii poate că şi prepuneau vreo cursă. boierii. dar socoteau că sînt puse pentru a serba.Alexandru Lapusneanu de lefecii înarmaţi şi că patru tunuri sta îndreptate spre poartă. avînd în dreapta pre . ceremonia prin salve. 47 la număr. nu se mai putea înturna: căci porţile erau străjuite şi păzitorii porunciţi a nu lăsa să iasă nime. Lăpuşneanul se puse în capul mesii. Adunîndu-se. dar odată intrînd.

Pînza mesii şi şervetele erau de filaliu ţesute în casă. care pluteau în unt. pe vremea aceea. apoi pilaful turcesc. în sfîrşit. veneau mîncări greceşti ferte cu verdeţuri.Alexandru Lapusneanu logofătul Trotuşan şi în stînga pre vornicul Moţoc. Începură a zice din surle: şi bucatele se aduseră pe masă. Cel mai mare ospăţ se cuprindea în cîteva feluri de bucate. După borşul polonez. şi. Tipsiile pe care aduceau . fripturile cosmopolite. În Moldavia. nu se introdusese încă moda mîncărilor alese.

boierii mîncau şi beau. pline de vin. Pe lîngă părete sta aşezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase. Acum capetele începuseră a se înfierbînta. vinul îşi făcea lucrare.talgerile şi păharele erau de argint. care dregea . erau trei poloboace desfundate. În curte. pline de vin de Odobeşti şi de Cotnar şi la spatele fieştecăruia boier dvorea cîte o slugă. slujitorii mîncau şi beau. Boierii închinau şi . Toate aceste slugi erau înarmate. pe lîngă două junci şi patru berbeci fripţi.Alexandru Lapusneanu bucatele.

la care răspundeau lefeciii prin chiote şi tunurile prin bubuit. măria-ta! să stăpîneşti ţara în pace şi milostivul Dumnezeu să te întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai strica pre boieri şi a bîntui norodul… N-apucă să . cînd Veveriţă ridică paharul şi închinînd zise: — Să trăieşti întru mulţi ani.Alexandru Lapusneanu urau pre domn cu vivate zgomotoase. Acum era aproape a se scula de la masă.

Cît pentru Lăpuşneanul el luasă pre Moţoc de mînă şi se trăsesă lîngă o . şi alţi ostaşi. lovind-l drept în frunte. căci buzduganul armaşului. aduşi de căpitanul de lefecii. scoţînd junghiurile. la ei. intrară şi năpustiră cu sabiile în ei. îi loviră. îl oborî la pămînt.Alexandru Lapusneanu sfîrşească. flăcăi! În minut. toţi slujitorii de pe la spatele boierilor. — A! voi ocărîţi pre domnul vostru! strigă acesta.

călăi şi osîndiţi. Închipuiască-şi cineva într-o sală de cinci stînjeni lungă şi de patru lată. El rîdea. de unde privea măcelăria ce începuse.Alexandru Lapusneanu fereastră deschisă. Şi cu adevărat era groază a privi această scenă sîngeroasă. luptîndu-se. silindu-se a rîde ca să placă stăpînului. o sută şi mai mulţi oameni ucigaşi şi hotărîţi spre ucidere. unii cu . iar Moţoc. simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.

mulţi însă din cei mai juni se apărau cu turbare. şi alţii cu aprinderea beţiei. îi strîngeau . cădeau făr-a se mai împotrivi. fără arme. deşi răniţi. se încleştau cu furie de gîtul ucigaşilor şi. neavînd nici o grijă. Boierii. nesocotind rănele ce priimeau. Cei mai bătrîni mureau făcîndu-şi cruce. surprinşi mişăleşte pe din dos. scaunele.Alexandru Lapusneanu furia deznădejdei. talgerele. unii. tacîmurile mesii se făceau arme în mîna lor.

Slugile boierilor. Dacă vreunul apuca vreo sabie. îşi vindea scump viaţa. Patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trînta aceasta. Odată cu omorul de sus.Alexandru Lapusneanu pîn-îi înăduşeau. dar în sfîrşit nu mai rămasă nici un boier viu. ulcioarele se spărseseră şi vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. Mulţi lefecii periră. masa se răsturnase. văzîndu-se . începuse uciderea şi în curte.

apucînd a sări peste ziduri. . Lăpuşneanul.Alexandru Lapusneanu lovite fără veste de soldaţi. pre care începuse a o tăia cu protivire. burzuluiseră norodul şi tot oraşul alergase la poarta curţii. dasă larmă pe la casele boierilor. trimise pre armaşul să-i întrebe ce vor şi ce cer? Armaşul ieşi. Gloata se întărîta din mult mai mult. Puţini care scăpară cu viaţă. şi invitînd pre alte slugi şi oameni boiereşti. plecară de fugă. pre care îl înştiinţase de pornirea norodului.

ta la aceasta. spune. ai urmat cu mare înţelepciune. răspunse mîrşavul curtezan. zise apoi înturnîndu-se spre acesta. eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre m.Alexandru Lapusneanu — Ei. dar văd că înţelepciunea măriei-tale au apucat . n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceştii şi am scăpat ţara de o aşa rîie? — Măria-ta. vornice Moţoace.

Ha. aşa. zise Lăpuşneanul curmînd pre Moţoc. să-i împuşte cu tunurile. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de . cum socoţi şi dumneata? — Aşa.Alexandru Lapusneanu mai nainte şi ai făcut bine că i-ai tăiat. pentru că… fiindcă… era să… —— — Văd că armaşul întîrzie. care se învălmăşea în vorbă.

Ea nu se aştepta la . strigă: — Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba? Prostimea rămasă cu gura căscată. — M-aşteptam s-aud asemene răspuns. Da. săi omare de istov. făcînd semn.Alexandru Lapusneanu mojici. zise cu oţărîre Lăpuşneanul. În vremea aceasta. de vreme ce au perit atîţa boieri. dar să vedem întăi ce vror. armaşul se suise pe poarta curţii şi.

Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El .Alexandru Lapusneanu asemenea întrebare. cete. şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea.N-avem bani! — . În sfîrşit începură a striga: — Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască! — Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască! — Am rămas săraci! . Începu a se strînge în cete.

răspunse. văzînd pre armaşul intrînd.Moţoc să moară! — . fu ca o schinteie electrică. găsind un eho în toate inimile. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Moţoc vrem“.Capul lui Moţoc vrem! Acest din urmă cuvînt. — Ce cer? întrebă Lăpuşneanul.Alexandru Lapusneanu sfătuieşte pre vodă! Să moară! . . — Capul vornicului Moţoc.

fîrtate! vrei să şuguieşti. ostaşii nemaiîmpotrivindu-se. de unde striga în gura . norodul începuse a se căţăra pe ziduri. dar nu-i vreme de şagă. zise Alexandru-vodă.Alexandru Lapusneanu — Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe. n-ai auzit bine. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd. Într-adevăr. n-ai auzit bine! — Ba foarte bine. Strigările lor se aud de aici. ascultă singur.

Maică preacurată fecioară. să postesc cît voi mai ave zile. să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!… Dar. milostive doamne. scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică. nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu.Alexandru Lapusneanu mare: „Să ne deie pe Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!“ — Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. nu-i asculta pre .

ei sînt nişte proşti! — Proşti. Pune să deie cu tunurile întrînşii… Să moară toţi! Eu sînt boier mare. cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea. Dute de mori pentru binele moşiei dumitale. pre nişte mojici. nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece.Alexandru Lapusneanu nişte proşti. dar mulţi. nici nu mă iubeşte ţara. Sînt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru . să omor o mulţime de oameni pentru un om.

— Oh! nenorocitul de mine! strigă Moţoc smulgîndu-şi barba. Încai lăsaţi-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupîneasa şi de copilaşii mei! lăsaţi-mă să mă spoveduiesc! Şi plîngea. şi suspina. căci de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el. vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele şi mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomşii. şi ţipa. .Alexandru Lapusneanu slujba ce mi-ai făcut.

vrînd să se . Haide! luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ţara. Îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-l tîrî. Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova. nu te mai boci ca o muiere! fii român verde.Alexandru Lapusneanu — Destul! strigă Lăpuşneanul. Ticăitul boier răcnea cît putea.

Alexandru Lapusneanu
împotrivească; dar ce puteau bătrînile lui mîni împotriva acelor patru braţe zdravane care-l trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împedeca de trupurile confraţilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. În sfîrşit puterile îi slăbiră, şi sateliţii tiranului, ducîndu-l pe poarta curţii mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulţime. Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu

Alexandru Lapusneanu
multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi. — Iată cum plăteşte Alexandru-vodă la cei ce pradă ţara! ziseră trimişii tiranului. — Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Şi mulţămindu-se de astă jertfă, se împrăştii. În vreme ce nenorocitul Moţoc perea acest fel, Lăpuşneanul porunci să rădice masa şi să strîngă tacîmurile; apoi pusă să răteze capetele ucişilor şi

Alexandru Lapusneanu
trupurile le aruncă pe fereastră. După aceea, luînd capetele, le aşăză în mijlocul mesii pe încet şi cu rînduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor mai mari deasupra, după neam şi după ranguri, pînă ce făcu o piramidă de patruzeci şi şepte căpăţîne, vîrful căria se închia prin capul unui logofăt mare. Apoi, spălîndu-se pe mîni, merse la o uşă lăturalnică, trase zăvorul şi

De la începutul tragediei acestia. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise. doamna Ruxandra. . Una din ele. era îngrijită. după obiceiul vremii de atunci. femeile nu ieşeau din apartamentul lor şi slujnicele nu puteau risca în mijlocul unei oştimi ce nu cunoştea ce este disciplina. mai îndrăzneaţă. neştiind nimic de cele ce se petrecea.Alexandru Lapusneanu drugul de lemn care o închidea şi intră în apartamentul doamnei. căci.

auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă şi adusese această veste stăpînei sale. Buna doamnă. şi cînd a intrat Alexandru. avînd copiii pe lîngă dînsa. — Pentru aceea. — A! strigă ea. slavă Maicei Domnului că te văd! Mi-au fost tare frică. era spăriată. precum ţi-am făgăduit.Alexandru Lapusneanu ieşind. temîndu-se de furia norodului. ţi-am gătit un leac . a găsit-o rugînduse dinaintea icoanei.

zise Lăpuşneanul zîmbind. ea slobozi un ţipet straşnic şi leşină. dar s-au liniştit. — Femeia tot femeie. ce strigări se auzeau? — Nimic. ea se sparie. Întru vederea grozavii privelişti. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. o duse în . Vină cu mine. Şi luînd-o în braţe. — Dar ce ţipete. luă pre Ruxandra de mînă şi o aduse în sală. Zicînd aceste. în loc să se bucure.Alexandru Lapusneanu de frică. doamnă.

adresînduse către armaş. iar titvele să le înşire pre zid. zise lefeciului.Alexandru Lapusneanu apartamenturile ei. Iar tu. — Tu pune să arunce peste zid hoiturile cînilor acestora. Însă Stroici şi Spancioc erau acum aproape de Nistru. Gonaşii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul: . găsi pre căpitanul de lefecii şi pre armaşul aşteptîndu-l. să-mi pui mîna pe Spancioc şi pe Stroici. Apoi înturnîndu-se iarăşi în sală.

Alexandru Lapusneanu Spuneţi celui ce v-au trimis. . Dar pentru ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti. în vremea cărora Alexandru-vodă. născoci feluri de schingiuiri. credincios făgăduinţei ce dase doamnei Ruxandrei. că ne vom vedea pîn-a nu muri! [ 4. nu mai tăiese nici un boier. pre mulţi am să popesc şi eu — … Patru ani trecuseră de la scena aceasta. strigă cătră ei Spancioc.De mă voi scula.

Cu toate aceste. căci nime nu mai cuteza a cîrti cît de puţin. dar aceşti doi .Alexandru Lapusneanu Scotea ochi. care nu căutau decît pretexte. tăia mîni. aşteptînd şi pîndind vreme. însă presupusurile lui erau părelnice. ciuntea şi seca pe care avea prepus. căci nu putuse pune mîna pe Spancioc şi pe Stroici. să nu învite pre poloni. care şedeau la Cameniţă. spre a întra în Moldavia. Deşi avea doi gineri grafi cu mare influinţă la Curtea Polonei. era neliniştit. era îngrijit de aceşti doi boieri.

Ca să-i privigheze mai de aproape. Boala făcu răpezi înaintiri şi în curînd . Lăpuşneanul le scrisese în mai multe rînduri ca să vie.Alexandru Lapusneanu români erau prea buni patrioţi ca să nu judece că războiul şi venirea oştilor străine ar fi fost peirea patriei. legîndu-se prin cele mai mari jurăminte că nu le va face nimică. însă aici se bolnăvi de lîngoare. pre care o întări mai cu osăbire. se mută în cetatea Hotinului. dar ei ştiau cît preţuieşte jurămîntul lui.

fioroase şi ameninţătoare. Chemînd pe mitropolitul Teofan. În deşert se învîrtea în patul durerii. i se părea că vede toate jertfele cruziei sale. În delirul frigurilor. pre episcopi şi pre boieri şi spuindu-le că se simte sosit la .Alexandru Lapusneanu tiranul se văzu la uşa mormîntului. căci nu putea afla ragaz. îngrozindu-l şi chemîndu-l la judecata Dumnezeului dreptăţii.

nici pre ţară. de nu va fi unire între boieri şi de nu vor ave dragoste şi supunere cătră domn. pe urmă îi rugă să le fie milă de fiul său Bogdan. nu se va pute apăra nici pre sine. de mă voi şi ridica din . pre care îl lasă moştean scaunului şi să-l ajute căci. îşi ceru iertare de la toţi. umilindu-se. urmă a zice. încungiurat de puternici vrăjmaşi.Alexandru Lapusneanu sfîrşitul vieţii. fiind în fragedă vîrstă. — Cît pentru mine.

sînt hotărît a mă duce la călugărire în monăstirea Slatina. crezînd că se sfărşeşte. de mă veţi vedea aproape de moarte. încît mitropolitul şi episcopii. vă rog. cîte zile îmi va mai lăsa Dumnezeu. puindu-i nume . părinţi arhierei. să mă tundeţi călugăr… Nu putu vorbi mai mult.Alexandru Lapusneanu boala aceasta. unde să mă spăsesc. Convulsiile îl apucară şi un leşin grozav ca moartea îi îngheţă trupul. Deci. îl călugăriră.

alergară cu pripă la cetate. proclamară pre Bogdan de domn.Alexandru Lapusneanu Paisie. După aceasta. salutînd pre doamna Ruxandra de regentă în vremea minorităţei fiului ei. Descălecînd pe la gazde. Apoi îndată porniră stafete pe la boierii din ţară şi emigraţi şi pe la capitanii oştilor. dupre numele Petru. Cetatea era mută şi pustie ca un mormînt de urieş. Abia amurgise cînd Stroici şi Spancioc sosiră. Nu se auzea deciţ murmura . ce avea păn-a nu se face domn.

în sfîrşit. auziră un mare zgomot şi se opriră ca să asculte. Voind să intre. Suindu-se în palat. neclintiţi ca două statuie de bronz. sure şi goale şi strigătul monoton a ostaşilor pe lungile lor lance. se uită pe dînsul şi se . Lăpuşneanul se trezise din letargia sa. ce izbea regulat stîncoasele ei coaste. o slugă le arătă camera bolnavului. îi cuprinse nu puţină mirare neîntîlnind pre nime.Alexandru Lapusneanu valurilor Nistrului. Deschizînd ochii. văzu doi călugări stînd unul la cap şi altul la picioarele sale.

Vru să rădice mîna şi se împedecă în nişte metanii de lînă. văzîndu-l că nu doarme. călugării. metaniile. Numele acesta îi aduse aminte de toate cele ce se petrecuseră.Alexandru Lapusneanu văzu coperit cu o rasă. frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. I se păru că visează şi iarăşi închise ochii. văzu aceleşi lucruri. pe căpătîiul său sta un potcap. Sîngele într-însul începu a . potcapul. dar redeschizîndu-i peste puţin. — Cum te mai simţi.

boierii. Chiar atunci cei doi boieri veniseră şi sta ascultînd la uşă. sculîndu-se pe jumătate: — Ce pocitănii sînt aceste? strigă.Alexandru Lapusneanu ferbe şi. A! voi vă jucaţi cu mine! Afară. cu mînie în capul unui călugăr. . dar negăsind decît potcapul îl azvîrli. mitropolitul. boaite! Ieşiţi! că pre toţi vă omor! Şi căuta o armă pe lîngă el. Întru auzul strigărilor lui. slugile întrară toţi în odaie. doamna cu fiul ei.

şi… — Nenorocite. nu huli! îl curmă mitropolitul. uiţi că eşti în ceasul morţii! Gîndeşte. striga Lăpuşneanul cu glas răguşat şi spărios. nu mai eşti domn! Gîndeşte că prin hulele şi strigările tale sparii pre astă femeie . că eşti monah.Alexandru Lapusneanu — A! voi m-aţi călugărit. gîndiţi că veţi scăpa de mine? Dar să vă iasă din minte! Dumnezeu sau dracul mă va însănătoşa. păcătosule.

dar de mă voi îndrepta. pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţîncul ei.Alexandru Lapusneanu nevinovată şi pre acest copil în care razemă nădejdea Moldaviei… — Boaită făţarnică! adăogă bolnavul. ca să nu mai . tacă-ţi gura. care te-am făcut mitropolit. că eu. eu te dezmitropolesc. zbuciumîndu-se a se scula din pat. M-aţi popit voi.

. Ucideţi-i pre toţi… Nici unul să nu scape. sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Săriţi. hîrcîind de turbare şi de mînie.Alexandru Lapusneanu asculte sfătuirile boaitelor şi a duşmanilor mei… Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt călugăr. flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Daţi! daţi de tot! Eu vă poruncesc. … A! mă-năduş!… Apă! apă! apă! — şi căzu răsturnat pe spate.

— Otravă. înfiorîndu-se. De nu va muri îndată omul acesta. urmă Spancioc. Destul a trăit tatăl şi destule . Iată un praf.Alexandru Lapusneanu Doamna şi mitropolitul ieşiră. pune-l în băutura lui… — Otravă! strigă ea. — Doamnă! zise Spancioc apucînd de mînă pe Ruxandra. La uşă îi întîmpinară Stroici şi Spancioc. viaţa măriei-tale şi a copilului acestui este în primejdie. omul acesta trebuie să moară numaidecît.

Alexandru Lapusneanu a făcut. — Bolnavul s-a trezit şi cere apă şi pre fiul său. adăogi Spancioc. strîngînd cu furie copilul la sîn. Adă-ţi aminte de doamna lui Ştefăniţă-vodă şi alege între bărbat şi între fiiu. Moară tatăl ca să scape fiul. doamnă. — Oh! vrea să-l omoare. O slugă ieşi. — Nu-i vreme de stat în gînduri. . Mi-au zis să nu mă duc fără el. răcni diuoasa mumă. — Ce este? întrebă doamna.

cuviosul Teofan se depărtă. Zicînd aceste. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn.Alexandru Lapusneanu — Ce zici. Domnul Dumnezeu să te povăţuiască. Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine. Ruxandra luă un pahar de argint plin de apă. şi pre cel vechi. părinte! zise sărmana femeie. fiica mea. — Crud şi cumplit este omul acesta. . înturnînduse cu ochi lăcrîmători spre mitropolitul.

Alexandru Lapusneanu
pre care-l aducea sluga; şi apoi, mahinaliceşte şi silită mai mult de boieri, lăsă să cadă otrava în el. Boierii o împinseră în camera bolnavului. — Ce face? întrebă Spancioc pre Stroici, care crăpase uşa şi se uita. — Întreabă de fiul său — zice că vrea să-l vadă — cere de băut — doamna tremură — îi dă paharul — nu vre să-l iaie!… Spancioc sări şi scoase junghiul din cingătoare.

Alexandru Lapusneanu
— Ba, îl ia, bea… Să-ţi fie de bine, măria-ta! Ruxandra ieşi tremurîndă şi galbănă şi, răzemîndu-se de părete: — Voi să daţi seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinînd, că voi m-aţi făcut să fac acest păcat. Mitropolitul veni. — Să mergem, zise doamnei. — Dar cine va căuta de nenorocitul acesta? — Noi, răspunseră boierii. — Oh! părinte, ce mă făcuşi să fac! zise doamna cătră

Alexandru Lapusneanu
mitropolitul şi se duse cu el plîngînd. Amîndoi boierii intrară la bolnav. Otrava încă nu începuse a-şi face lucrarea. Lăpuşneanul sta întins cu faţa în sus, liniştit, dar foarte slab. Cînd întrară boierii, el îi privi îndelung şi necunoscîndui, îi întrebă cine sînt şi ce voiesc? — Eu sînt Stroici, răspunse acesta. — Şi eu Spancioc, adăogi celalalt; şi aceea ce voim este

Alexandru Lapusneanu să te vedem pîn-a nu muri. apucîndu-se cu mînile de pîntece. lăsîndu-i femeia şi copiii să cerşătorească pe la uşile creştinilor. a cărui avere ai jăfuit-o. strigă bolnavul. Spancioc pre care ai vrut să-l tai. urmă acesta. cum ţi-am făgăduit. cînd ai ucis 47 de boieri şi care a scăpat din ghearile tale! Spancioc. — Oh! vrăjmaşii mei! suspină Alexandru. — Eu sînt Spancioc. — Ah! ce foc simt că mă arde. .

nelegiuiţilor! Doamne! fie-ţi milă de sufletul meu! O. Otrava lucrează. — S-au dus şi m-au lăsat! mau lăsat cu voi! Oh! omorîţimă. fie-ţi milă! scapă-mă de durerile ce . să scap de durere! Oh! înjunghe-mă tu. — Oh! m-aţi otrăvit. tu eşti mai tînăr. ce foc! Unde-i doamna? Unde-i copilul meu? — S-au dus şi te-au lăsat cu noi.Alexandru Lapusneanu — Zi Acum slobozeşte. căci ai să mori.

Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. au rămas drojdiile otrăvii. Durerile creşteau. — Oh! strigă. — Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine. luînd paharul de argint de pe masă. îmi arde sufletul! oh! daţi-mi apă… daţi-mi ceva să beau! — Iată. înturnîndu-se spre Stroici.Alexandru Lapusneanu mă sfîşie! înjunghe-mă! zise. zise Stroici. Bea şi te răcoreşte. .

voi a se-nturna cu faţa spre părete. mugind ca un taur ce vede trunchiul şi securea ce a să-l lovească. îi descleştă cu vîrful lui dinţii şi îi turnă pe gît otrava ce mai era în fundul păharului. vrei să nu ne mai vezi? ziseră boierii. nu. se cade spre osînda ta să ne priveşti. zise bolnavul strîngînd dinţii. nu vreu. ba. . Ba.Alexandru Lapusneanu — Ba. — Ce. iar Spancioc. Atunci Stroici îl apucă şi-l ţinu neclintit. scoţînd cuţitul din teacă. Lăpuşneanul.

tristă a morţii prevestitoare.Alexandru Lapusneanu învaţă a muri. spume făcea la gură. în sfîrşit. Şi apucîndu-l amîndoi. ieşea ca nişte nasturi pe obrazul lui. . o sudoare îngheţată. După un chin de jumătate ceas. tu care ştiai numai a omorî. dinţii îi scrîşneau şi ochii săi sîngeraţi se holbaseră. îl ţineau nemişcat. uitîndu-se la el cu o bucurie infernală şi mustrîndu-l. îşi dete duhul în mînile călăilor săi. Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei.

La monastirea Slatina. zidită de el.Alexandru Lapusneanu Acest fel fu sfîrşitul lui Alexandru Lăpuşneanul. care lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei. unde e îngropat. se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale. .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->