Alexandru Lapusneanu

1.Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…

Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ştefan Tomşa, care acum cîrmuia ţara, dar Alexandru Lăpuşneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oştile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul, pre care nu lar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia,

Alexandru Lapusneanu
întovărăşit de şepte mii spahii şi de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunciîmpărăteşti cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpuşneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turceşti şi înarmaţidin cap pănă în picioare. — Ce socoţi, Bogdane, zise după puţină tăcere, izbîndivom oare?

Alexandru Lapusneanu
Să nu te îndoieşti, măriata, răspunse curtezanul, ţara geme subt asuprirea Tomşei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîţi i-au mai lăsat vii, numai frica morţiiîi mai ţine, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga şi-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să naibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar ţi-am mai spus, eu îi cunosc pre

răspunse Alexandru. Curînd intrară sub cortul unde el şedea încungiurat de .Alexandru Lapusneanu boierii noştri. Doamne. unde poposiră la o dumbravă. nişte boieri sosind acum cer voie să se înfăţişeze la maria-ta. zise un aprod apropiindu-se. — Vie.Vorbind aşa. au ajuns aproape de Tecuci. — . căci am trăit cu dînşii — Aceasta rămîne la înaltă înţelepciunea mărieitale.

iar doi juni. spatarul Spancioc şi Stroici. răspunseră boierii. boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi. postelnicul Veveriţă. Apropiindu-se de Alexandruvodă. Aceştii erau vornicul Moţoc. fără a-i săruta poala după obicei. patru boieri. — Am auzit. din care doi mai bătrîni.Alexandru Lapusneanu boierii şi căpitanii săi. — Să fii maria ta sănătos. — Bine-aţi venit. urmă Alexandru. se închinară pînă la pămînt. de bîntuirile ţării şi am venit .

ştiu că ţara maşteaptă cu bucurie. zise Moţoc. să facă din ţînţar armăsar. nici te iubeşte şi nu vrea să te întorci înapoi ca… . Pentru aceea obştia ne-au trimis pre noi săţi spunem că norodul nu te vrea. ţara este liniştită şi poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. căci aşa este obiceiul norodului nostru.Alexandru Lapusneanu s-o mîntui. măria-ta. — Să nu bănuieşti.

cum înţăleg? — Solului nu i se taie capul. .ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. răspunse Lăpuşneanul. ori fără voia voastră. A! Nu mă vrea ţara? Nu mă vreţi voi.Alexandru Lapusneanu — Dacă voi nu mă vreţi. eu vă vreau. zise Spancioc. Boierii sînt hotărîţi a pribegi la unguri. noi sîntem datori a-ţi spune adevărul. la leşi şi la munteni. a căruia ochi scîntieră ca un fulger. Să mă. şi dacă voi nu mă iubiţi.

Vor veni cu oşti streine şi vai de biata ţară cînd vom avea războaie între noi şi poate şi măriei-tale nu-i va fi bine. pentru că domnul Tomşa… — Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu. — Au doar nu sînt şi eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-aţi jurat şi mie credinţă. zise Veveriţă. cînd eram numai stolnicul Petre? Nu maţi ales voi? Cum au fost .Alexandru Lapusneanu pe unde au toţi rude şi prieteni.

muşchii i se suceau în rîsul acesta şi ochii lui hojma clipeau. — Cu voia măriei-tale. vedem că moşia noastră a să cadă de isnoavă în călcareapăgînilor. Cînd astă negură de turci va . nu mă iubiţi? Ha! ha! ha! Rîdea.Alexandru Lapusneanu oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? Care sau întors de la uşa mea. zise Stroici. acum nu mă vreţi. fără să cîştige dreptate şi mîngîiere? Şi însă.

Destul. boieri! Întoarceţi-vă şi spuneţi celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el. Voi mulgeţi laptele ţării. de nu vrea să fac din ciolanile lui surle . — Cu averile voastre. dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi. pe ce vei domni măria-ta? — Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măriata? adăogi Spancioc. nu cu banii ţăranilor pre care-i jupiţi voi.Alexandru Lapusneanu prăda şi va pustii ţara.

Boierii ieşiră mîhniţi. Moţoc rămase. vină .Alexandru Lapusneanu şi din pelea lui căptuşeală dobelor mele. Doamne! sloboade oştile aceste de păgîni. adă-ţi aminte de zisa scripturei şi iartă greşiţilor tăi! Cruţă pre biata ţară. — Doamne! Doamne! zise Moţoc. — Ce-ai rămas? întrebă Lăpuşneanul. nu ne pedepsiţi pre noi după fărădelegile naostre! Adă-ţi aminte că eşti pămîntean . căzînd în genunchi.

Încredi-te în noi! — Să mă-ncred în voi? zise Lăpuşneanul înţelegînd planul lui. vom rădica ţara în picioare. şi de-ţi vor trebui oşti. ne vom înarma noi cu femei şi copii.Alexandru Lapusneanu numai cu cîţi moldoveni ai pe lîngă măria-ta şi noi chizeşluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălţimei-tale. iar . vom rădica slugile şi vecinii noştri. Pesemne gîndeşti că eu ştiu zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă.

care nu cunoaşte încă pre oameni. Îmi place a privi sumeţia lui. în inima lui este iubire de moşie. că fiind mai mare peste oştile mele. m-ai lăsat? Veveriţă îmi este vechi duşman. cum ai văzut că m-au biruit. pre care nu se sileşte a o tăinui. Spancioc este încă tînăr.Alexandru Lapusneanu năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu şi pre tine mai vîrtos? Nu ştiu. nu ştie ce este îmbunarea şi minciuna. lui i se par că . dar încăi niciodată nu s-au ascuns. Stroici este un copil.

vei vinde şi pre Tomşa.Alexandru Lapusneanu toate paserile ce zboară se mănîncă. Moţoace? învechit în zile rele. m-ai vîndut şi pre mine. cănd m-aş încrede în tine? Eu te iert însă. deprins a te ciocoi la toţi domnii. n-aş fi nătărău de frunte. căci îmi eşti trebuitor. şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău. c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înşela. . te voi cruţa. spune-mi. ai vîndut pre Despot. Dar tu.

Alexandru Lapusneanu ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului. Sînt alţi trîntori de care trebuie curăţit stupul. să-şi urmezedrumul la . ca neputînd înturna pre Lăpuşneanul din cale. Deputaţii erau porunciţi de Tomşa. asemenea cînelui care. El era mulţămit de făgăduinţa ce cîştigase. linge mîna care-l bate. în loc să muşce. ştia că Alexandruvodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. Moţoc îi sărută mîna.

2. unde. pe de alta. sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomşacerură voie să rămîie a-l întovărăşi. fugise în . Doamnă! …Tomşa. Voia li se dete. nesimţindu-se în stare a se împotrivi. prin jalobe şi dare de bani. Dar văzînd căel venea cu însuşi învoirea Porţii. să mijlocească mazilia lui. Ai să dai samă.Alexandru Lapusneanu Constantinopol. Acesta era planul lui Moţoc ca să se poată lipi de Lăpuşneanul.

Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie şi nădejde. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiţi: ştiau că norodul îi urăşte. aducîndu-şi aminte de întăia lui domnie. în care el nu avusese vreme a-şi dezvălui urîtul caracter. Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile . Boierii însă tremurau.Îndată ce sosise. şi pre domn că nu-i iubeşte.Alexandru Lapusneanu Valahia şi Lăpuşneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său.

îi despoia de averi sub feluri de pretexte.Alexandru Lapusneanu Moldaviei. urzeau comploturi şi aţîţau revolte. Ca să sece influinţa boierilor şi să stîrpească scuiburile feudalităţii. Dar nesocotind de ajuns planul . carii de multe ori. vrînd să strice prin aceasta azilul nemulţămiţilor. lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod. afară de Hotinşi le arse. subt adăpostul zidurilor acestora.

cu o ţidulă vestitoare greşalei lui. adevărate sau plăsmuite şi el nu apuca să putrezească. cînd alt cap îi lua locul. O gvardie numeroasă de lefecii albanezi.Alexandru Lapusneanu acesta. izgoniţi pentru relele lor fapte. îşi aflaseră . Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui. cu cît mai vîrtos a lucra ceva. unguri. îi omorea din cînd în cînd. La cea mai mică greşeală dregătorească. serbi. la cea mai mică plîngere ce i s-arăta. capul vinovatului se spînzura în poarta curţii.

care intrase iar în favor şi care ieşea. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc.Alexandru Lapusneanu scăpare lîngă Alexandru. îi avea hărăziţi. slobozînd însă pre ostaşi pe la casele lor. le ţinea pe margeni. Se părea . care. iar oştile moldovene. le mărginise în puţin număr. sub căpitani creature a lui. după ce îi înfăţoşăse planul unei nouă contribuţii. plătindu-i bine. Avusese o lungă vorbă cu Moţoc.

care — zice hronica — cu multă jale şi mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. . cînd o uşă laturalnică deschizîndu-se. vorbea singur şi se cunoştea că meditează vreo nouă moarte. Iliaş. bunului Petre Rareş. vreo nouă daună. monastirea Probota. sub tuturatul a doi fraţi mai mari. lăsă să intre doamna Ruxandra. Iliaş şi Ştefan. zidită de el. Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă.Alexandru Lapusneanu neastîmpărat. La moartea părintelui ei.

se duce la Constantinopol. şi . aducînd sărăcie pămîntului şi cădere negoţului. unde îmbrăţoşă mahometismul şi în locul lui se sui pe tron Ştefan. cei mai mulţi. se supărară.Alexandru Lapusneanu urmînd în tronul părintelui său. era încuscriţi cu polonii şi cu ungurii. Acesta fu mai rău decît fratele său. începu a sili pre străini şi pre catolici a-şi lepăda relegea. după o scurtă şi desfrînată domnie. Boierii care. şi multe familii bogate ce se locuiseră în ţară pribegiră din pricina aceasta.

l-au ucis. . „Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă. dacă era frumoasă. au tăiat frînghiile cortului sub carele el şedea şi. cînd se afla la Ţuţora.Alexandru Lapusneanu corăspunzîndu-se cu boierii pribegi. zice hronicarul în naivitatea sa. boierii ce erau cu dînsul.“. Într-o zi. Poate ar fi mai întîrziat a-şi pune în lucrare planul. nemaiaşteptînd sosirea boierilor pribegi. ca să nu-l scape. dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. hotărîră pieirea lui. dînd năvală.

. Dar Lăpuşneanul. îl birui şi prinzîndu-l îi tăie nasul şi-l dete la călugărie. ales de boierii pribegi. pre care ei îl alesesără de domn. se însură şi luă el pre fiica lui. şi ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş. întîmpinînd pre Joldea.Alexandru Lapusneanu Acum numai Ruxandra rămăsese din familia lui Petru Rareş şi pre dînsa boierii ucigaşi o hotărîseră a fi soţie un oarecărui numit Jolde.

împregiurate cu petre scumpe. ea era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii soţii. era încinsă cu un colan de aur. fiice şi surori de domn. iar pe grumazii . ce se închia cu mari paftale de matostat. a căruia mînice atîrnau dinapoi. purta un benişel de felendreş albastru blănit cu samur. Peste zobonul de stofă aurită.Alexandru Lapusneanu Astfel gingaşa Ruxandra ajunsesă a fi parte biruitorului. Cînd intră în sală.

Figura ei avea acea frumuseţă care făcea odinioară vestite pre femeile României şi care se găseşte rar acum. se împărţea despletit pe umerii şi spatele sale. Şlicul de samur. . degenerînd cu amestecul naţiilor străine. pus cam într-o parte. Părul ei.Alexandru Lapusneanu ei atîrna o salbă de multe şiruri de margaritar. după moda de atuncea. era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde.

Alexandru Lapusneanu Ea însă era tristă şi tînjitoare. şi mai întăi hotărîtă de obştie a fi soţia lui Jolde (pre care nici îl ştia). Ea văzuse murind pre părinţii săi. ca floarea expusă arşiţii soarelui. ce nu are nimică s-o umbrească. acum fusese silită de aceeaşi obştie. care dipoza de inima ei făr-a o mai întreba. a da mîna lui Alexandru-vodă. privise pre un frate lepădîndu-şi relegea şi pre celălalt ucis. pre care cinstindu-l şi supuindu-i- .

frumoasa mea doamnă? zise el sărutîndo pre frunte. Lăpuşneanul o apucă de mijloc. ce pricină te face astăzi. ar fi voit să-l iubească. a-ţi lăsa fusele? Cine te-au trezit aşa de dimineaţă? — Lacrimilor jupîneselor văduve care se varsă la . Apropiindu-se. o puse pe genunchii săi. se plecă şi-i sărută mîna. cînd nu-i sărbătoare. şi rădicînd-o ca pre o pană. — Ce veste. dacă ar fi aflat în el cît de puţină simţire omenească.Alexandru Lapusneanu se ca unui bărbat.

desfăcu braţele. Ruxandra căzu la picioarele lui. destul! Ajungă atîta sînge vărsat. atîţa sărimani ! Gîndeşte că măria-ta eşti prea puternic şi că nişte săraci boieri nu-ţi . atîte văduvii. posomorîndu-se. pentru sîngele care verşi. — O. bunul meu domn! viteazul meu soţ! urmă ea. Lăpuşneanul.Alexandru Lapusneanu uşa mea şi care strigă răsplătire la domnul Hristos şi la sfînta născătoare.

Dumnezeu ştie! cît te iubesc! şi copiii măriei-tale sînt frumoşi şi tineri. Eu. Judecă că după viaţă este şi moarte şi că măria-ta eşti muritor şi ai să dai seamă! Pentru că. şi… . socotind că făcînd biserci îl poţi împăca. cu monăstirile nu se răscumpără sîngele. ci mai ales ispiteşti şi înfrunţi pre Dumnezeu. Ce-ţi lipseşte măriei-tale! N-ai cu nime război.Alexandru Lapusneanu pot strica. ţara este liniştită şi supusă.

Alexandru Lapusneanu — Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare şi mîna lui. se răzăma pe junghiul din cingătoarea sa. Mulţămeşte sfîntului mare mucenic . dar îndată. stăpînindu-se. rădicînd pre Ruxandra de jos: — Doamna mea! îi zise. nu ştiu ce se poate întîmpla. zău. că. prin deprindere. se plecă şi. să nuţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune.

Alexandru Lapusneanu Dimitrie izvorîtorul de mir. nu pot să tac. aducîndu-ne aminte că eşti mama copiilor noştri. — De aş şti că mă vei şi omorî. Ieri. cînd voiam să intru. a cărui hram se prăznuieşte la biserica ce noi i-am făcut la Pîngăraţi. că neau oprit de a face un păcat. . o jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului meu şi m-au oprit arătîndu-mi un cap ţintuit în poartea curţii.

care au rămas săraci! Uită-te!“ şi îmiarăta capul sîngeros şi capul se uita la mine grozav! Ah! Stăpîne! de atunci neîncetat văd capul acelaşi mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc. doamnă! îmi zise. — Şi ce vrei? întrebă Lăpuşneanul zîmbind. doamnă. că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii.Alexandru Lapusneanu „Ai să dai seamă. bărbaţii şi fraţii… Uită-te. tatăl copiilor acestora. acesta-i bărbatul meu. .

şi mîne îţi voi da un leac de frică. . răspunse Alexandruvodă.Alexandru Lapusneanu — Vreau să nu mai verşi sînge. să încetezi cu omorul. să nu mai văd capete tăiete. să sare inima din mine. dragă doamnă. — Cum? ce vrei să zici? — Mîne vei vedea. Acum. du-te de-ţi vezi copiii şi caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine şi pune la cale să ne gătească un ospăţ. — Îţi făgăduiesc că de poimîne nu vei mai vedea.

Bărbatul său o pitrecu pînă la uşă. — Ei! pus-ai toate la cale? întrebă el. 3 Capul lui Moţoc vrem . care intrase atunce. Dar oare vor veni? — Vor veni. — Tot este gata. viind grabnic cătră armaşul său.Alexandru Lapusneanu căci mîne dau masă mare boierilor. Doamna Ruxandra ieşi după ce iarăşi îi sărută mîna.

în ziua aceea.Alexandru Lapusneanu … De cu seară se făcuse de ştire tuturor boierilor să se adune a doua zi. Împotriva obiceiului său. Lăpuşneanul. Cînd sosi Alexandru-vodă. sfînta slujbă începuse şi boierii erau toţi adunaţi. fiind sărbătoare. unde era să fie şi domnul. era îmbrăcat cu toată pompa domnească. ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prînzească la curte. Purta corona Paleologilor şi . la mitropolie.

Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. avea cabaniţa turcească. slujbă.Alexandru Lapusneanu peste dulama poloneză de catifea roşie. apropiindu-se de racla sf. După ce a ascultat sf. s-a coborît din strană. s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfîntului. Spun că in minutul acela el era foarte . Ioan cel nou. iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sîrmă. s-a închinat pe la icoane şi.

se înturnă către boieri şi zise: „Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi pînă astăzi. suindu-se iarăşi în strană.Alexandru Lapusneanu galben la faţă şi că racla sfîntului ar fi tresărit. Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta. vărsînd sîngele multora. După aceasta. am arătat asprime către mulţi. dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa dea vedea contenind gîlcevirile şi . m-am arătat cumplit. rău.

Boierii şi-au venit în cunoştiinţă. pentru că aceasta este una din cele zece porunci: „Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine şi să ne iertăm . şi se vor împrăştia oile“. care ţinteau la răsipa ţării şi la peirea mea.pentru că zice mîntuitorul.Alexandru Lapusneanu vînzările unora şi altora. iubindu-ne ca nişte fraţi. Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace. au văzut că turma nu poate fi fără păstor. Astăzi sînt altfel trebile. „Bate-voi păstorul.

merse în mijlocul bisăricii şi.Alexandru Lapusneanu unii pre alţii.“. în dreapta şi în stînga. se înturnă spre norod în faţă. măria- . rugîndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos — îşi făcu cruce — să ne ierte nouă greşalele. precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. zicînd: — Iertaţi-mă. oameni buni şi boieri dumneavoastră! — Dumnezeu să te ierte. după ce se închină iarăşi. Sfîrşind această deşănţată cuvîntare. pentru că sîntem muritori.

se înturnă la palat. poftind pre boieri să vie ca să ospăteze împreună. însă nime nu le-a luat seama. Toţi se împrăştiară. . afară de doi juni ce sta gînditori. Lăpuşneanul ieşi din biserică.Alexandru Lapusneanu ta! răspunseră toţi. şi încălecînd. — Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă. răspunse celălalt. răzămaţi de un mormînt lîngă uşă. — Cum îţi pare? zise unul din boierii care i-am văzut că nu iertase pre Alexandru-vodă.

Aceşti erau Spancioc şi Stroici. Cît pentru norod. La curte se făcuse mare gătire pentru ospăţul acesta. ca să adune nouă avuţii din sudoarea ţăranului. el din împăcarea aceasta nu aştepta . Vestea se împrăştiase că domnul se împăcase cu boierii şi boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăşi posturi.Alexandru Lapusneanu şi se amestecară în norod. el era indiferent.

întovărăşiţi fieştecare de cîte două-trei slugi. nici prepunea vreun rău. cîrtea numai asupra ministrului său Moţoc.boierii începură a veni călări.Alexandru Lapusneanu vreun bine. Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru-vodă. deşi era necontenite jalobele obştiei pentru jăfuirile lui Moţoc. sau nu le asculta. care întrebuinţa creditul ce-l avea la domn. Ceasul prînzului apropiindu-se. Lăpuşneanul sau nu răspundea. Luau seamă însă că curtea era plină . spre împilarea gloatei. Căci.

Unii poate că şi prepuneau vreo cursă. dar odată intrînd. boierii. nu se mai putea înturna: căci porţile erau străjuite şi păzitorii porunciţi a nu lăsa să iasă nime. după obicei. 47 la număr. ceremonia prin salve. Adunîndu-se. dar socoteau că sînt puse pentru a serba. Lăpuşneanul se puse în capul mesii.Alexandru Lapusneanu de lefecii înarmaţi şi că patru tunuri sta îndreptate spre poartă. avînd în dreapta pre .

Cel mai mare ospăţ se cuprindea în cîteva feluri de bucate. care pluteau în unt. fripturile cosmopolite. pe vremea aceea. Tipsiile pe care aduceau . şi. După borşul polonez. Pînza mesii şi şervetele erau de filaliu ţesute în casă. În Moldavia. veneau mîncări greceşti ferte cu verdeţuri. Începură a zice din surle: şi bucatele se aduseră pe masă. nu se introdusese încă moda mîncărilor alese. apoi pilaful turcesc.Alexandru Lapusneanu logofătul Trotuşan şi în stînga pre vornicul Moţoc. în sfîrşit.

pe lîngă două junci şi patru berbeci fripţi.Alexandru Lapusneanu bucatele. Pe lîngă părete sta aşezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase. care dregea . pline de vin. Toate aceste slugi erau înarmate. Acum capetele începuseră a se înfierbînta. erau trei poloboace desfundate. vinul îşi făcea lucrare. În curte. slujitorii mîncau şi beau. boierii mîncau şi beau.talgerile şi păharele erau de argint. pline de vin de Odobeşti şi de Cotnar şi la spatele fieştecăruia boier dvorea cîte o slugă. Boierii închinau şi .

Alexandru Lapusneanu urau pre domn cu vivate zgomotoase. la care răspundeau lefeciii prin chiote şi tunurile prin bubuit. măria-ta! să stăpîneşti ţara în pace şi milostivul Dumnezeu să te întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai strica pre boieri şi a bîntui norodul… N-apucă să . cînd Veveriţă ridică paharul şi închinînd zise: — Să trăieşti întru mulţi ani. Acum era aproape a se scula de la masă.

şi alţi ostaşi. intrară şi năpustiră cu sabiile în ei. îi loviră. — A! voi ocărîţi pre domnul vostru! strigă acesta. lovind-l drept în frunte. aduşi de căpitanul de lefecii. toţi slujitorii de pe la spatele boierilor. flăcăi! În minut. căci buzduganul armaşului.Alexandru Lapusneanu sfîrşească. scoţînd junghiurile. Cît pentru Lăpuşneanul el luasă pre Moţoc de mînă şi se trăsesă lîngă o . îl oborî la pămînt. la ei.

unii cu . silindu-se a rîde ca să placă stăpînului. Închipuiască-şi cineva într-o sală de cinci stînjeni lungă şi de patru lată. simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind. de unde privea măcelăria ce începuse. o sută şi mai mulţi oameni ucigaşi şi hotărîţi spre ucidere. iar Moţoc. călăi şi osîndiţi. luptîndu-se.Alexandru Lapusneanu fereastră deschisă. El rîdea. Şi cu adevărat era groază a privi această scenă sîngeroasă.

şi alţii cu aprinderea beţiei. unii. fără arme.Alexandru Lapusneanu furia deznădejdei. se încleştau cu furie de gîtul ucigaşilor şi. neavînd nici o grijă. tacîmurile mesii se făceau arme în mîna lor. mulţi însă din cei mai juni se apărau cu turbare. îi strîngeau . nesocotind rănele ce priimeau. scaunele. Boierii. talgerele. cădeau făr-a se mai împotrivi. deşi răniţi. Cei mai bătrîni mureau făcîndu-şi cruce. surprinşi mişăleşte pe din dos.

începuse uciderea şi în curte. Patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trînta aceasta. îşi vindea scump viaţa. dar în sfîrşit nu mai rămasă nici un boier viu. Odată cu omorul de sus. Mulţi lefecii periră. Dacă vreunul apuca vreo sabie. văzîndu-se .Alexandru Lapusneanu pîn-îi înăduşeau. masa se răsturnase. Slugile boierilor. ulcioarele se spărseseră şi vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei.

. Lăpuşneanul. pre care îl înştiinţase de pornirea norodului. şi invitînd pre alte slugi şi oameni boiereşti. apucînd a sări peste ziduri. dasă larmă pe la casele boierilor.Alexandru Lapusneanu lovite fără veste de soldaţi. trimise pre armaşul să-i întrebe ce vor şi ce cer? Armaşul ieşi. plecară de fugă. Puţini care scăpară cu viaţă. pre care începuse a o tăia cu protivire. burzuluiseră norodul şi tot oraşul alergase la poarta curţii. Gloata se întărîta din mult mai mult.

ta la aceasta.Alexandru Lapusneanu — Ei. dar văd că înţelepciunea măriei-tale au apucat . ai urmat cu mare înţelepciune. spune. n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceştii şi am scăpat ţara de o aşa rîie? — Măria-ta. răspunse mîrşavul curtezan. vornice Moţoace. eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre m. zise apoi înturnîndu-se spre acesta.

Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de . care se învălmăşea în vorbă. Ha. pentru că… fiindcă… era să… —— — Văd că armaşul întîrzie.Alexandru Lapusneanu mai nainte şi ai făcut bine că i-ai tăiat. cum socoţi şi dumneata? — Aşa. să-i împuşte cu tunurile. aşa. zise Lăpuşneanul curmînd pre Moţoc.

În vremea aceasta. dar să vedem întăi ce vror.Alexandru Lapusneanu mojici. săi omare de istov. Ea nu se aştepta la . strigă: — Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba? Prostimea rămasă cu gura căscată. zise cu oţărîre Lăpuşneanul. Da. — M-aşteptam s-aud asemene răspuns. armaşul se suise pe poarta curţii şi. făcînd semn. de vreme ce au perit atîţa boieri.

Începu a se strînge în cete.N-avem bani! — . În sfîrşit începură a striga: — Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască! — Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască! — Am rămas săraci! .Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El .Alexandru Lapusneanu asemenea întrebare. cete. şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea.

fu ca o schinteie electrică.Capul lui Moţoc vrem! Acest din urmă cuvînt.Moţoc să moară! — . — Capul vornicului Moţoc. răspunse. văzînd pre armaşul intrînd. .Alexandru Lapusneanu sfătuieşte pre vodă! Să moară! . — Ce cer? întrebă Lăpuşneanul. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Moţoc vrem“. găsind un eho în toate inimile.

zise Alexandru-vodă. Într-adevăr. fîrtate! vrei să şuguieşti. Strigările lor se aud de aici. norodul începuse a se căţăra pe ziduri. n-ai auzit bine. n-ai auzit bine! — Ba foarte bine. ostaşii nemaiîmpotrivindu-se. dar nu-i vreme de şagă. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd. ascultă singur. de unde striga în gura .Alexandru Lapusneanu — Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe.

scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică. să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!… Dar.Alexandru Lapusneanu mare: „Să ne deie pe Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!“ — Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. nu-i asculta pre . să postesc cît voi mai ave zile. milostive doamne. nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu. Maică preacurată fecioară.

nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. dar mulţi. să omor o mulţime de oameni pentru un om.Alexandru Lapusneanu nişte proşti. Sînt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru . Dute de mori pentru binele moşiei dumitale. nici nu mă iubeşte ţara.ei sînt nişte proşti! — Proşti. Pune să deie cu tunurile întrînşii… Să moară toţi! Eu sînt boier mare. cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea. pre nişte mojici. răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece.

vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele şi mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomşii.Alexandru Lapusneanu slujba ce mi-ai făcut. . căci de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el. Încai lăsaţi-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupîneasa şi de copilaşii mei! lăsaţi-mă să mă spoveduiesc! Şi plîngea. — Oh! nenorocitul de mine! strigă Moţoc smulgîndu-şi barba. şi ţipa. şi suspina.

Alexandru Lapusneanu — Destul! strigă Lăpuşneanul. vrînd să se . nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Ticăitul boier răcnea cît putea. Îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-l tîrî. Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova. Haide! luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ţara.

Alexandru Lapusneanu
împotrivească; dar ce puteau bătrînile lui mîni împotriva acelor patru braţe zdravane care-l trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împedeca de trupurile confraţilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. În sfîrşit puterile îi slăbiră, şi sateliţii tiranului, ducîndu-l pe poarta curţii mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulţime. Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu

Alexandru Lapusneanu
multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi. — Iată cum plăteşte Alexandru-vodă la cei ce pradă ţara! ziseră trimişii tiranului. — Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Şi mulţămindu-se de astă jertfă, se împrăştii. În vreme ce nenorocitul Moţoc perea acest fel, Lăpuşneanul porunci să rădice masa şi să strîngă tacîmurile; apoi pusă să răteze capetele ucişilor şi

Alexandru Lapusneanu
trupurile le aruncă pe fereastră. După aceea, luînd capetele, le aşăză în mijlocul mesii pe încet şi cu rînduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor mai mari deasupra, după neam şi după ranguri, pînă ce făcu o piramidă de patruzeci şi şepte căpăţîne, vîrful căria se închia prin capul unui logofăt mare. Apoi, spălîndu-se pe mîni, merse la o uşă lăturalnică, trase zăvorul şi

Una din ele. căci. femeile nu ieşeau din apartamentul lor şi slujnicele nu puteau risca în mijlocul unei oştimi ce nu cunoştea ce este disciplina. după obiceiul vremii de atunci. era îngrijită. doamna Ruxandra. neştiind nimic de cele ce se petrecea. De la începutul tragediei acestia. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise.Alexandru Lapusneanu drugul de lemn care o închidea şi intră în apartamentul doamnei. mai îndrăzneaţă. .

avînd copiii pe lîngă dînsa. — A! strigă ea. era spăriată. şi cînd a intrat Alexandru. temîndu-se de furia norodului. ţi-am gătit un leac .Alexandru Lapusneanu ieşind. — Pentru aceea. auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă şi adusese această veste stăpînei sale. precum ţi-am făgăduit. slavă Maicei Domnului că te văd! Mi-au fost tare frică. a găsit-o rugînduse dinaintea icoanei. Buna doamnă.

Alexandru Lapusneanu de frică. zise Lăpuşneanul zîmbind. Vină cu mine. doamnă. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. Şi luînd-o în braţe. luă pre Ruxandra de mînă şi o aduse în sală. dar s-au liniştit. — Femeia tot femeie. ce strigări se auzeau? — Nimic. Întru vederea grozavii privelişti. ea se sparie. ea slobozi un ţipet straşnic şi leşină. Zicînd aceste. în loc să se bucure. o duse în . — Dar ce ţipete.

să-mi pui mîna pe Spancioc şi pe Stroici. zise lefeciului. Apoi înturnîndu-se iarăşi în sală.Alexandru Lapusneanu apartamenturile ei. Iar tu. iar titvele să le înşire pre zid. Gonaşii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul: . — Tu pune să arunce peste zid hoiturile cînilor acestora. adresînduse către armaş. găsi pre căpitanul de lefecii şi pre armaşul aşteptîndu-l. Însă Stroici şi Spancioc erau acum aproape de Nistru.

. născoci feluri de schingiuiri. nu mai tăiese nici un boier. Dar pentru ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti.Alexandru Lapusneanu Spuneţi celui ce v-au trimis. strigă cătră ei Spancioc. în vremea cărora Alexandru-vodă. pre mulţi am să popesc şi eu — … Patru ani trecuseră de la scena aceasta.De mă voi scula. credincios făgăduinţei ce dase doamnei Ruxandrei. că ne vom vedea pîn-a nu muri! [ 4.

care şedeau la Cameniţă. era neliniştit.Alexandru Lapusneanu Scotea ochi. dar aceşti doi . care nu căutau decît pretexte. spre a întra în Moldavia. Cu toate aceste. ciuntea şi seca pe care avea prepus. căci nime nu mai cuteza a cîrti cît de puţin. să nu învite pre poloni. aşteptînd şi pîndind vreme. căci nu putuse pune mîna pe Spancioc şi pe Stroici. Deşi avea doi gineri grafi cu mare influinţă la Curtea Polonei. însă presupusurile lui erau părelnice. era îngrijit de aceşti doi boieri. tăia mîni.

Alexandru Lapusneanu români erau prea buni patrioţi ca să nu judece că războiul şi venirea oştilor străine ar fi fost peirea patriei. legîndu-se prin cele mai mari jurăminte că nu le va face nimică. se mută în cetatea Hotinului. pre care o întări mai cu osăbire. Ca să-i privigheze mai de aproape. însă aici se bolnăvi de lîngoare. Boala făcu răpezi înaintiri şi în curînd . dar ei ştiau cît preţuieşte jurămîntul lui. Lăpuşneanul le scrisese în mai multe rînduri ca să vie.

fioroase şi ameninţătoare. pre episcopi şi pre boieri şi spuindu-le că se simte sosit la . i se părea că vede toate jertfele cruziei sale. În delirul frigurilor. În deşert se învîrtea în patul durerii.Alexandru Lapusneanu tiranul se văzu la uşa mormîntului. căci nu putea afla ragaz. îngrozindu-l şi chemîndu-l la judecata Dumnezeului dreptăţii. Chemînd pe mitropolitul Teofan.

Alexandru Lapusneanu sfîrşitul vieţii. nu se va pute apăra nici pre sine. de nu va fi unire între boieri şi de nu vor ave dragoste şi supunere cătră domn. — Cît pentru mine. fiind în fragedă vîrstă. urmă a zice. umilindu-se. încungiurat de puternici vrăjmaşi. nici pre ţară. pre care îl lasă moştean scaunului şi să-l ajute căci. de mă voi şi ridica din . pe urmă îi rugă să le fie milă de fiul său Bogdan. îşi ceru iertare de la toţi.

puindu-i nume . crezînd că se sfărşeşte. încît mitropolitul şi episcopii. Deci. unde să mă spăsesc. să mă tundeţi călugăr… Nu putu vorbi mai mult. îl călugăriră. de mă veţi vedea aproape de moarte. părinţi arhierei. sînt hotărît a mă duce la călugărire în monăstirea Slatina. Convulsiile îl apucară şi un leşin grozav ca moartea îi îngheţă trupul.Alexandru Lapusneanu boala aceasta. vă rog. cîte zile îmi va mai lăsa Dumnezeu.

salutînd pre doamna Ruxandra de regentă în vremea minorităţei fiului ei. ce avea păn-a nu se face domn. dupre numele Petru. Nu se auzea deciţ murmura . Cetatea era mută şi pustie ca un mormînt de urieş. Abia amurgise cînd Stroici şi Spancioc sosiră. După aceasta. Descălecînd pe la gazde. proclamară pre Bogdan de domn. Apoi îndată porniră stafete pe la boierii din ţară şi emigraţi şi pe la capitanii oştilor. alergară cu pripă la cetate.Alexandru Lapusneanu Paisie.

Voind să intre. neclintiţi ca două statuie de bronz. se uită pe dînsul şi se . Suindu-se în palat. auziră un mare zgomot şi se opriră ca să asculte. îi cuprinse nu puţină mirare neîntîlnind pre nime. văzu doi călugări stînd unul la cap şi altul la picioarele sale. în sfîrşit. Deschizînd ochii. sure şi goale şi strigătul monoton a ostaşilor pe lungile lor lance.Alexandru Lapusneanu valurilor Nistrului. ce izbea regulat stîncoasele ei coaste. o slugă le arătă camera bolnavului. Lăpuşneanul se trezise din letargia sa.

Sîngele într-însul începu a . văzu aceleşi lucruri. I se păru că visează şi iarăşi închise ochii. pe căpătîiul său sta un potcap. dar redeschizîndu-i peste puţin.Alexandru Lapusneanu văzu coperit cu o rasă. — Cum te mai simţi. Vru să rădice mîna şi se împedecă în nişte metanii de lînă. frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. văzîndu-l că nu doarme. potcapul. Numele acesta îi aduse aminte de toate cele ce se petrecuseră. metaniile. călugării.

slugile întrară toţi în odaie. sculîndu-se pe jumătate: — Ce pocitănii sînt aceste? strigă. mitropolitul. Chiar atunci cei doi boieri veniseră şi sta ascultînd la uşă. doamna cu fiul ei. boaite! Ieşiţi! că pre toţi vă omor! Şi căuta o armă pe lîngă el. . dar negăsind decît potcapul îl azvîrli. cu mînie în capul unui călugăr.Alexandru Lapusneanu ferbe şi. boierii. A! voi vă jucaţi cu mine! Afară. Întru auzul strigărilor lui.

striga Lăpuşneanul cu glas răguşat şi spărios. şi… — Nenorocite. că eşti monah. nu mai eşti domn! Gîndeşte că prin hulele şi strigările tale sparii pre astă femeie . nu huli! îl curmă mitropolitul. gîndiţi că veţi scăpa de mine? Dar să vă iasă din minte! Dumnezeu sau dracul mă va însănătoşa.Alexandru Lapusneanu — A! voi m-aţi călugărit. păcătosule. uiţi că eşti în ceasul morţii! Gîndeşte.

care te-am făcut mitropolit. zbuciumîndu-se a se scula din pat. M-aţi popit voi. ca să nu mai .Alexandru Lapusneanu nevinovată şi pre acest copil în care razemă nădejdea Moldaviei… — Boaită făţarnică! adăogă bolnavul. eu te dezmitropolesc. tacă-ţi gura. că eu. dar de mă voi îndrepta. pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţîncul ei.

… A! mă-năduş!… Apă! apă! apă! — şi căzu răsturnat pe spate. Ucideţi-i pre toţi… Nici unul să nu scape.Alexandru Lapusneanu asculte sfătuirile boaitelor şi a duşmanilor mei… Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt călugăr. sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Săriţi. flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Daţi! daţi de tot! Eu vă poruncesc. . hîrcîind de turbare şi de mînie.

La uşă îi întîmpinară Stroici şi Spancioc. — Doamnă! zise Spancioc apucînd de mînă pe Ruxandra. — Otravă. viaţa măriei-tale şi a copilului acestui este în primejdie. omul acesta trebuie să moară numaidecît.Alexandru Lapusneanu Doamna şi mitropolitul ieşiră. înfiorîndu-se. pune-l în băutura lui… — Otravă! strigă ea. Destul a trăit tatăl şi destule . urmă Spancioc. Iată un praf. De nu va muri îndată omul acesta.

Mi-au zis să nu mă duc fără el. Adă-ţi aminte de doamna lui Ştefăniţă-vodă şi alege între bărbat şi între fiiu. . doamnă. strîngînd cu furie copilul la sîn. — Ce este? întrebă doamna. răcni diuoasa mumă. Moară tatăl ca să scape fiul. — Bolnavul s-a trezit şi cere apă şi pre fiul său. O slugă ieşi. adăogi Spancioc.Alexandru Lapusneanu a făcut. — Nu-i vreme de stat în gînduri. — Oh! vrea să-l omoare.

Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine. cuviosul Teofan se depărtă. şi pre cel vechi. Domnul Dumnezeu să te povăţuiască. fiica mea. părinte! zise sărmana femeie.Alexandru Lapusneanu — Ce zici. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn. . — Crud şi cumplit este omul acesta. Zicînd aceste. înturnînduse cu ochi lăcrîmători spre mitropolitul. Ruxandra luă un pahar de argint plin de apă.

Alexandru Lapusneanu
pre care-l aducea sluga; şi apoi, mahinaliceşte şi silită mai mult de boieri, lăsă să cadă otrava în el. Boierii o împinseră în camera bolnavului. — Ce face? întrebă Spancioc pre Stroici, care crăpase uşa şi se uita. — Întreabă de fiul său — zice că vrea să-l vadă — cere de băut — doamna tremură — îi dă paharul — nu vre să-l iaie!… Spancioc sări şi scoase junghiul din cingătoare.

Alexandru Lapusneanu
— Ba, îl ia, bea… Să-ţi fie de bine, măria-ta! Ruxandra ieşi tremurîndă şi galbănă şi, răzemîndu-se de părete: — Voi să daţi seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinînd, că voi m-aţi făcut să fac acest păcat. Mitropolitul veni. — Să mergem, zise doamnei. — Dar cine va căuta de nenorocitul acesta? — Noi, răspunseră boierii. — Oh! părinte, ce mă făcuşi să fac! zise doamna cătră

Alexandru Lapusneanu
mitropolitul şi se duse cu el plîngînd. Amîndoi boierii intrară la bolnav. Otrava încă nu începuse a-şi face lucrarea. Lăpuşneanul sta întins cu faţa în sus, liniştit, dar foarte slab. Cînd întrară boierii, el îi privi îndelung şi necunoscîndui, îi întrebă cine sînt şi ce voiesc? — Eu sînt Stroici, răspunse acesta. — Şi eu Spancioc, adăogi celalalt; şi aceea ce voim este

lăsîndu-i femeia şi copiii să cerşătorească pe la uşile creştinilor. cum ţi-am făgăduit. . apucîndu-se cu mînile de pîntece.Alexandru Lapusneanu să te vedem pîn-a nu muri. cînd ai ucis 47 de boieri şi care a scăpat din ghearile tale! Spancioc. Spancioc pre care ai vrut să-l tai. — Ah! ce foc simt că mă arde. — Eu sînt Spancioc. strigă bolnavul. a cărui avere ai jăfuit-o. urmă acesta. — Oh! vrăjmaşii mei! suspină Alexandru.

fie-ţi milă! scapă-mă de durerile ce . căci ai să mori. — S-au dus şi m-au lăsat! mau lăsat cu voi! Oh! omorîţimă. nelegiuiţilor! Doamne! fie-ţi milă de sufletul meu! O. ce foc! Unde-i doamna? Unde-i copilul meu? — S-au dus şi te-au lăsat cu noi. tu eşti mai tînăr. să scap de durere! Oh! înjunghe-mă tu.Alexandru Lapusneanu — Zi Acum slobozeşte. Otrava lucrează. — Oh! m-aţi otrăvit.

au rămas drojdiile otrăvii. — Oh! strigă. îmi arde sufletul! oh! daţi-mi apă… daţi-mi ceva să beau! — Iată. Otrăvitul se zbuciuma în convulsii.Alexandru Lapusneanu mă sfîşie! înjunghe-mă! zise. . Durerile creşteau. Bea şi te răcoreşte. luînd paharul de argint de pe masă. zise Stroici. înturnîndu-se spre Stroici. — Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine.

Atunci Stroici îl apucă şi-l ţinu neclintit. nu. mugind ca un taur ce vede trunchiul şi securea ce a să-l lovească. îi descleştă cu vîrful lui dinţii şi îi turnă pe gît otrava ce mai era în fundul păharului. scoţînd cuţitul din teacă. . voi a se-nturna cu faţa spre părete. iar Spancioc. nu vreu. vrei să nu ne mai vezi? ziseră boierii. — Ce. zise bolnavul strîngînd dinţii. se cade spre osînda ta să ne priveşti.Alexandru Lapusneanu — Ba. Lăpuşneanul. ba. Ba.

. o sudoare îngheţată. Şi apucîndu-l amîndoi. Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei.Alexandru Lapusneanu învaţă a muri. în sfîrşit. spume făcea la gură. ieşea ca nişte nasturi pe obrazul lui. După un chin de jumătate ceas. îl ţineau nemişcat. tu care ştiai numai a omorî. tristă a morţii prevestitoare. îşi dete duhul în mînile călăilor săi. uitîndu-se la el cu o bucurie infernală şi mustrîndu-l. dinţii îi scrîşneau şi ochii săi sîngeraţi se holbaseră.

. care lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei. se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale. unde e îngropat.Alexandru Lapusneanu Acest fel fu sfîrşitul lui Alexandru Lăpuşneanul. zidită de el. La monastirea Slatina.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful