Alexandru Lapusneanu

1.Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…

Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ştefan Tomşa, care acum cîrmuia ţara, dar Alexandru Lăpuşneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oştile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul, pre care nu lar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia,

Alexandru Lapusneanu
întovărăşit de şepte mii spahii şi de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunciîmpărăteşti cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpuşneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turceşti şi înarmaţidin cap pănă în picioare. — Ce socoţi, Bogdane, zise după puţină tăcere, izbîndivom oare?

Alexandru Lapusneanu
Să nu te îndoieşti, măriata, răspunse curtezanul, ţara geme subt asuprirea Tomşei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîţi i-au mai lăsat vii, numai frica morţiiîi mai ţine, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga şi-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să naibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar ţi-am mai spus, eu îi cunosc pre

au ajuns aproape de Tecuci. unde poposiră la o dumbravă.Vorbind aşa. Doamne. — . nişte boieri sosind acum cer voie să se înfăţişeze la maria-ta. zise un aprod apropiindu-se. căci am trăit cu dînşii — Aceasta rămîne la înaltă înţelepciunea mărieitale. Curînd intrară sub cortul unde el şedea încungiurat de . răspunse Alexandru.Alexandru Lapusneanu boierii noştri. — Vie.

Aceştii erau vornicul Moţoc. urmă Alexandru. răspunseră boierii. postelnicul Veveriţă. — Să fii maria ta sănătos. Apropiindu-se de Alexandruvodă. de bîntuirile ţării şi am venit . — Bine-aţi venit. se închinară pînă la pămînt. — Am auzit. din care doi mai bătrîni. spatarul Spancioc şi Stroici. iar doi juni.Alexandru Lapusneanu boierii şi căpitanii săi. fără a-i săruta poala după obicei. patru boieri. boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi.

nici te iubeşte şi nu vrea să te întorci înapoi ca… . ştiu că ţara maşteaptă cu bucurie. căci aşa este obiceiul norodului nostru. zise Moţoc.Alexandru Lapusneanu s-o mîntui. Pentru aceea obştia ne-au trimis pre noi săţi spunem că norodul nu te vrea. să facă din ţînţar armăsar. măria-ta. — Să nu bănuieşti. ţara este liniştită şi poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt.

zise Spancioc. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. A! Nu mă vrea ţara? Nu mă vreţi voi. noi sîntem datori a-ţi spune adevărul. răspunse Lăpuşneanul. a căruia ochi scîntieră ca un fulger. cum înţăleg? — Solului nu i se taie capul. la leşi şi la munteni.Alexandru Lapusneanu — Dacă voi nu mă vreţi. şi dacă voi nu mă iubiţi. Să mă. .ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. eu vă vreau. ori fără voia voastră. Boierii sînt hotărîţi a pribegi la unguri.

Vor veni cu oşti streine şi vai de biata ţară cînd vom avea războaie între noi şi poate şi măriei-tale nu-i va fi bine.Alexandru Lapusneanu pe unde au toţi rude şi prieteni. cînd eram numai stolnicul Petre? Nu maţi ales voi? Cum au fost . zise Veveriţă. pentru că domnul Tomşa… — Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu. — Au doar nu sînt şi eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-aţi jurat şi mie credinţă.

— Cu voia măriei-tale. Cînd astă negură de turci va . vedem că moşia noastră a să cadă de isnoavă în călcareapăgînilor. nu mă iubiţi? Ha! ha! ha! Rîdea. fără să cîştige dreptate şi mîngîiere? Şi însă.Alexandru Lapusneanu oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? Care sau întors de la uşa mea. zise Stroici. acum nu mă vreţi. muşchii i se suceau în rîsul acesta şi ochii lui hojma clipeau.

de nu vrea să fac din ciolanile lui surle . Destul. — Cu averile voastre. pe ce vei domni măria-ta? — Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măriata? adăogi Spancioc.Alexandru Lapusneanu prăda şi va pustii ţara. boieri! Întoarceţi-vă şi spuneţi celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el. dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi. nu cu banii ţăranilor pre care-i jupiţi voi. Voi mulgeţi laptele ţării.

Alexandru Lapusneanu şi din pelea lui căptuşeală dobelor mele. Boierii ieşiră mîhniţi. — Doamne! Doamne! zise Moţoc. adă-ţi aminte de zisa scripturei şi iartă greşiţilor tăi! Cruţă pre biata ţară. nu ne pedepsiţi pre noi după fărădelegile naostre! Adă-ţi aminte că eşti pămîntean . căzînd în genunchi. — Ce-ai rămas? întrebă Lăpuşneanul. Doamne! sloboade oştile aceste de păgîni. vină . Moţoc rămase.

vom rădica slugile şi vecinii noştri. ne vom înarma noi cu femei şi copii. şi de-ţi vor trebui oşti.Alexandru Lapusneanu numai cu cîţi moldoveni ai pe lîngă măria-ta şi noi chizeşluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălţimei-tale. iar . Încredi-te în noi! — Să mă-ncred în voi? zise Lăpuşneanul înţelegînd planul lui. Pesemne gîndeşti că eu ştiu zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă. vom rădica ţara în picioare.

Alexandru Lapusneanu năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu şi pre tine mai vîrtos? Nu ştiu. pre care nu se sileşte a o tăinui. lui i se par că . Îmi place a privi sumeţia lui. Spancioc este încă tînăr. m-ai lăsat? Veveriţă îmi este vechi duşman. dar încăi niciodată nu s-au ascuns. în inima lui este iubire de moşie. că fiind mai mare peste oştile mele. Stroici este un copil. cum ai văzut că m-au biruit. nu ştie ce este îmbunarea şi minciuna. care nu cunoaşte încă pre oameni.

c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înşela. spune-mi. te voi cruţa. . m-ai vîndut şi pre mine. Moţoace? învechit în zile rele.Alexandru Lapusneanu toate paserile ce zboară se mănîncă. ai vîndut pre Despot. deprins a te ciocoi la toţi domnii. şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău. căci îmi eşti trebuitor. n-aş fi nătărău de frunte. vei vinde şi pre Tomşa. cănd m-aş încrede în tine? Eu te iert însă. Dar tu.

Sînt alţi trîntori de care trebuie curăţit stupul. ca neputînd înturna pre Lăpuşneanul din cale. Moţoc îi sărută mîna. asemenea cînelui care. să-şi urmezedrumul la . ştia că Alexandruvodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. Deputaţii erau porunciţi de Tomşa. în loc să muşce.Alexandru Lapusneanu ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului. linge mîna care-l bate. El era mulţămit de făgăduinţa ce cîştigase.

2. prin jalobe şi dare de bani. să mijlocească mazilia lui. Voia li se dete. Dar văzînd căel venea cu însuşi învoirea Porţii. pe de alta. unde. sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomşacerură voie să rămîie a-l întovărăşi. Doamnă! …Tomşa. Acesta era planul lui Moţoc ca să se poată lipi de Lăpuşneanul. Ai să dai samă.Alexandru Lapusneanu Constantinopol. nesimţindu-se în stare a se împotrivi. fugise în .

Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile . în care el nu avusese vreme a-şi dezvălui urîtul caracter.Îndată ce sosise. aducîndu-şi aminte de întăia lui domnie. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiţi: ştiau că norodul îi urăşte. Boierii însă tremurau. şi pre domn că nu-i iubeşte.Alexandru Lapusneanu Valahia şi Lăpuşneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie şi nădejde.

urzeau comploturi şi aţîţau revolte. subt adăpostul zidurilor acestora. vrînd să strice prin aceasta azilul nemulţămiţilor. afară de Hotinşi le arse.Alexandru Lapusneanu Moldaviei. Ca să sece influinţa boierilor şi să stîrpească scuiburile feudalităţii. îi despoia de averi sub feluri de pretexte. Dar nesocotind de ajuns planul . lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod. carii de multe ori.

O gvardie numeroasă de lefecii albanezi. La cea mai mică greşeală dregătorească. cînd alt cap îi lua locul. capul vinovatului se spînzura în poarta curţii. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui. adevărate sau plăsmuite şi el nu apuca să putrezească. îi omorea din cînd în cînd. serbi.cu o ţidulă vestitoare greşalei lui.Alexandru Lapusneanu acesta. izgoniţi pentru relele lor fapte. unguri. la cea mai mică plîngere ce i s-arăta. îşi aflaseră . cu cît mai vîrtos a lucra ceva.

le mărginise în puţin număr.Alexandru Lapusneanu scăpare lîngă Alexandru. Avusese o lungă vorbă cu Moţoc. Se părea . iar oştile moldovene. după ce îi înfăţoşăse planul unei nouă contribuţii. plătindu-i bine. care. le ţinea pe margeni. care intrase iar în favor şi care ieşea. slobozînd însă pre ostaşi pe la casele lor. sub căpitani creature a lui. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. îi avea hărăziţi.

vorbea singur şi se cunoştea că meditează vreo nouă moarte. vreo nouă daună. bunului Petre Rareş. Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă. La moartea părintelui ei. Iliaş. . Iliaş şi Ştefan. sub tuturatul a doi fraţi mai mari. zidită de el. lăsă să intre doamna Ruxandra.Alexandru Lapusneanu neastîmpărat. cînd o uşă laturalnică deschizîndu-se. monastirea Probota. care — zice hronica — cu multă jale şi mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.

după o scurtă şi desfrînată domnie. şi . şi multe familii bogate ce se locuiseră în ţară pribegiră din pricina aceasta. Acesta fu mai rău decît fratele său. unde îmbrăţoşă mahometismul şi în locul lui se sui pe tron Ştefan. cei mai mulţi. se duce la Constantinopol. se supărară. era încuscriţi cu polonii şi cu ungurii.Alexandru Lapusneanu urmînd în tronul părintelui său. aducînd sărăcie pămîntului şi cădere negoţului. începu a sili pre străini şi pre catolici a-şi lepăda relegea. Boierii care.

Poate ar fi mai întîrziat a-şi pune în lucrare planul. cînd se afla la Ţuţora. . zice hronicarul în naivitatea sa. dacă era frumoasă. ca să nu-l scape. au tăiat frînghiile cortului sub carele el şedea şi.Alexandru Lapusneanu corăspunzîndu-se cu boierii pribegi. boierii ce erau cu dînsul. hotărîră pieirea lui. l-au ucis. Într-o zi. dînd năvală. „Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă. dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit.“. nemaiaşteptînd sosirea boierilor pribegi.

. întîmpinînd pre Joldea. pre care ei îl alesesără de domn. se însură şi luă el pre fiica lui. îl birui şi prinzîndu-l îi tăie nasul şi-l dete la călugărie. şi ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş. ales de boierii pribegi.Alexandru Lapusneanu Acum numai Ruxandra rămăsese din familia lui Petru Rareş şi pre dînsa boierii ucigaşi o hotărîseră a fi soţie un oarecărui numit Jolde. Dar Lăpuşneanul.

Alexandru Lapusneanu Astfel gingaşa Ruxandra ajunsesă a fi parte biruitorului. a căruia mînice atîrnau dinapoi. ea era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii soţii. era încinsă cu un colan de aur. Cînd intră în sală. fiice şi surori de domn. împregiurate cu petre scumpe. ce se închia cu mari paftale de matostat. purta un benişel de felendreş albastru blănit cu samur. Peste zobonul de stofă aurită. iar pe grumazii .

pus cam într-o parte. Părul ei. se împărţea despletit pe umerii şi spatele sale. Şlicul de samur. după moda de atuncea. Figura ei avea acea frumuseţă care făcea odinioară vestite pre femeile României şi care se găseşte rar acum. .Alexandru Lapusneanu ei atîrna o salbă de multe şiruri de margaritar. degenerînd cu amestecul naţiilor străine. era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde.

acum fusese silită de aceeaşi obştie. şi mai întăi hotărîtă de obştie a fi soţia lui Jolde (pre care nici îl ştia). a da mîna lui Alexandru-vodă.Alexandru Lapusneanu Ea însă era tristă şi tînjitoare. pre care cinstindu-l şi supuindu-i- . care dipoza de inima ei făr-a o mai întreba. ce nu are nimică s-o umbrească. Ea văzuse murind pre părinţii săi. ca floarea expusă arşiţii soarelui. privise pre un frate lepădîndu-şi relegea şi pre celălalt ucis.

Lăpuşneanul o apucă de mijloc.Alexandru Lapusneanu se ca unui bărbat. se plecă şi-i sărută mîna. dacă ar fi aflat în el cît de puţină simţire omenească. o puse pe genunchii săi. frumoasa mea doamnă? zise el sărutîndo pre frunte. — Ce veste. ce pricină te face astăzi. cînd nu-i sărbătoare. ar fi voit să-l iubească. şi rădicînd-o ca pre o pană. a-ţi lăsa fusele? Cine te-au trezit aşa de dimineaţă? — Lacrimilor jupîneselor văduve care se varsă la . Apropiindu-se.

atîţa sărimani ! Gîndeşte că măria-ta eşti prea puternic şi că nişte săraci boieri nu-ţi . pentru sîngele care verşi. Ruxandra căzu la picioarele lui. destul! Ajungă atîta sînge vărsat. bunul meu domn! viteazul meu soţ! urmă ea. Lăpuşneanul. posomorîndu-se. atîte văduvii. — O. desfăcu braţele.Alexandru Lapusneanu uşa mea şi care strigă răsplătire la domnul Hristos şi la sfînta născătoare.

cu monăstirile nu se răscumpără sîngele. socotind că făcînd biserci îl poţi împăca. Dumnezeu ştie! cît te iubesc! şi copiii măriei-tale sînt frumoşi şi tineri. Ce-ţi lipseşte măriei-tale! N-ai cu nime război.Alexandru Lapusneanu pot strica. ci mai ales ispiteşti şi înfrunţi pre Dumnezeu. şi… . Judecă că după viaţă este şi moarte şi că măria-ta eşti muritor şi ai să dai seamă! Pentru că. ţara este liniştită şi supusă. Eu.

stăpînindu-se. prin deprindere. că. zău. să nuţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune.Alexandru Lapusneanu — Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare şi mîna lui. rădicînd pre Ruxandra de jos: — Doamna mea! îi zise. se plecă şi. Mulţămeşte sfîntului mare mucenic . nu ştiu ce se poate întîmpla. se răzăma pe junghiul din cingătoarea sa. dar îndată.

aducîndu-ne aminte că eşti mama copiilor noştri. — De aş şti că mă vei şi omorî.Alexandru Lapusneanu Dimitrie izvorîtorul de mir. nu pot să tac. o jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului meu şi m-au oprit arătîndu-mi un cap ţintuit în poartea curţii. că neau oprit de a face un păcat. cînd voiam să intru. Ieri. a cărui hram se prăznuieşte la biserica ce noi i-am făcut la Pîngăraţi. .

acesta-i bărbatul meu. bărbaţii şi fraţii… Uită-te. — Şi ce vrei? întrebă Lăpuşneanul zîmbind. . tatăl copiilor acestora. că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii.Alexandru Lapusneanu „Ai să dai seamă. doamnă. doamnă! îmi zise. care au rămas săraci! Uită-te!“ şi îmiarăta capul sîngeros şi capul se uita la mine grozav! Ah! Stăpîne! de atunci neîncetat văd capul acelaşi mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc.

du-te de-ţi vezi copiii şi caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine şi pune la cale să ne gătească un ospăţ. Acum. răspunse Alexandruvodă. . să sare inima din mine. să nu mai văd capete tăiete.Alexandru Lapusneanu — Vreau să nu mai verşi sînge. dragă doamnă. să încetezi cu omorul. şi mîne îţi voi da un leac de frică. — Îţi făgăduiesc că de poimîne nu vei mai vedea. — Cum? ce vrei să zici? — Mîne vei vedea.

viind grabnic cătră armaşul său. Dar oare vor veni? — Vor veni. 3 Capul lui Moţoc vrem . care intrase atunce. Doamna Ruxandra ieşi după ce iarăşi îi sărută mîna. — Ei! pus-ai toate la cale? întrebă el.Alexandru Lapusneanu căci mîne dau masă mare boierilor. — Tot este gata. Bărbatul său o pitrecu pînă la uşă.

Împotriva obiceiului său. Lăpuşneanul. unde era să fie şi domnul. ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prînzească la curte.Alexandru Lapusneanu … De cu seară se făcuse de ştire tuturor boierilor să se adune a doua zi. în ziua aceea. sfînta slujbă începuse şi boierii erau toţi adunaţi. Cînd sosi Alexandru-vodă. fiind sărbătoare. era îmbrăcat cu toată pompa domnească. la mitropolie. Purta corona Paleologilor şi .

s-a închinat pe la icoane şi. slujbă.Alexandru Lapusneanu peste dulama poloneză de catifea roşie. Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. După ce a ascultat sf. avea cabaniţa turcească. s-a coborît din strană. apropiindu-se de racla sf. iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sîrmă. Ioan cel nou. Spun că in minutul acela el era foarte . s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfîntului.

rău. Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta.Alexandru Lapusneanu galben la faţă şi că racla sfîntului ar fi tresărit. se înturnă către boieri şi zise: „Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi pînă astăzi. suindu-se iarăşi în strană. m-am arătat cumplit. vărsînd sîngele multora. După aceasta. dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa dea vedea contenind gîlcevirile şi . am arătat asprime către mulţi.

„Bate-voi păstorul. Astăzi sînt altfel trebile. Boierii şi-au venit în cunoştiinţă. şi se vor împrăştia oile“. au văzut că turma nu poate fi fără păstor. pentru că aceasta este una din cele zece porunci: „Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine şi să ne iertăm .pentru că zice mîntuitorul. iubindu-ne ca nişte fraţi. Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace. care ţinteau la răsipa ţării şi la peirea mea.Alexandru Lapusneanu vînzările unora şi altora.

oameni buni şi boieri dumneavoastră! — Dumnezeu să te ierte. se înturnă spre norod în faţă. Sfîrşind această deşănţată cuvîntare. zicînd: — Iertaţi-mă.Alexandru Lapusneanu unii pre alţii. măria- . după ce se închină iarăşi. pentru că sîntem muritori.“. rugîndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos — îşi făcu cruce — să ne ierte nouă greşalele. merse în mijlocul bisăricii şi. precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. în dreapta şi în stînga.

— Cum îţi pare? zise unul din boierii care i-am văzut că nu iertase pre Alexandru-vodă. şi încălecînd. — Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă. poftind pre boieri să vie ca să ospăteze împreună. se înturnă la palat.Alexandru Lapusneanu ta! răspunseră toţi. Toţi se împrăştiară. afară de doi juni ce sta gînditori. . răzămaţi de un mormînt lîngă uşă. Lăpuşneanul ieşi din biserică. însă nime nu le-a luat seama. răspunse celălalt.

Cît pentru norod. ca să adune nouă avuţii din sudoarea ţăranului. Vestea se împrăştiase că domnul se împăcase cu boierii şi boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăşi posturi.Alexandru Lapusneanu şi se amestecară în norod. La curte se făcuse mare gătire pentru ospăţul acesta. el era indiferent. el din împăcarea aceasta nu aştepta . Aceşti erau Spancioc şi Stroici.

Luau seamă însă că curtea era plină . Căci. spre împilarea gloatei. care întrebuinţa creditul ce-l avea la domn. nici prepunea vreun rău. sau nu le asculta.boierii începură a veni călări. Ceasul prînzului apropiindu-se.Alexandru Lapusneanu vreun bine. Lăpuşneanul sau nu răspundea. întovărăşiţi fieştecare de cîte două-trei slugi. Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru-vodă. deşi era necontenite jalobele obştiei pentru jăfuirile lui Moţoc. cîrtea numai asupra ministrului său Moţoc.

dar socoteau că sînt puse pentru a serba. după obicei. dar odată intrînd. boierii.Alexandru Lapusneanu de lefecii înarmaţi şi că patru tunuri sta îndreptate spre poartă. nu se mai putea înturna: căci porţile erau străjuite şi păzitorii porunciţi a nu lăsa să iasă nime. avînd în dreapta pre . 47 la număr. ceremonia prin salve. Unii poate că şi prepuneau vreo cursă. Adunîndu-se. Lăpuşneanul se puse în capul mesii.

şi.Alexandru Lapusneanu logofătul Trotuşan şi în stînga pre vornicul Moţoc. După borşul polonez. nu se introdusese încă moda mîncărilor alese. Cel mai mare ospăţ se cuprindea în cîteva feluri de bucate. veneau mîncări greceşti ferte cu verdeţuri. care pluteau în unt. apoi pilaful turcesc. Pînza mesii şi şervetele erau de filaliu ţesute în casă. În Moldavia. pe vremea aceea. fripturile cosmopolite. în sfîrşit. Tipsiile pe care aduceau . Începură a zice din surle: şi bucatele se aduseră pe masă.

Toate aceste slugi erau înarmate. vinul îşi făcea lucrare.Alexandru Lapusneanu bucatele. care dregea . pline de vin de Odobeşti şi de Cotnar şi la spatele fieştecăruia boier dvorea cîte o slugă.talgerile şi păharele erau de argint. În curte. pe lîngă două junci şi patru berbeci fripţi. boierii mîncau şi beau. pline de vin. Boierii închinau şi . slujitorii mîncau şi beau. erau trei poloboace desfundate. Acum capetele începuseră a se înfierbînta. Pe lîngă părete sta aşezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase.

Alexandru Lapusneanu urau pre domn cu vivate zgomotoase. Acum era aproape a se scula de la masă. la care răspundeau lefeciii prin chiote şi tunurile prin bubuit. cînd Veveriţă ridică paharul şi închinînd zise: — Să trăieşti întru mulţi ani. măria-ta! să stăpîneşti ţara în pace şi milostivul Dumnezeu să te întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai strica pre boieri şi a bîntui norodul… N-apucă să .

îl oborî la pămînt. scoţînd junghiurile. aduşi de căpitanul de lefecii. toţi slujitorii de pe la spatele boierilor. intrară şi năpustiră cu sabiile în ei. — A! voi ocărîţi pre domnul vostru! strigă acesta.Alexandru Lapusneanu sfîrşească. căci buzduganul armaşului. lovind-l drept în frunte. flăcăi! În minut. Cît pentru Lăpuşneanul el luasă pre Moţoc de mînă şi se trăsesă lîngă o . la ei. şi alţi ostaşi. îi loviră.

Alexandru Lapusneanu fereastră deschisă. călăi şi osîndiţi. iar Moţoc. Închipuiască-şi cineva într-o sală de cinci stînjeni lungă şi de patru lată. o sută şi mai mulţi oameni ucigaşi şi hotărîţi spre ucidere. simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind. unii cu . de unde privea măcelăria ce începuse. Şi cu adevărat era groază a privi această scenă sîngeroasă. El rîdea. luptîndu-se. silindu-se a rîde ca să placă stăpînului.

tacîmurile mesii se făceau arme în mîna lor. mulţi însă din cei mai juni se apărau cu turbare. se încleştau cu furie de gîtul ucigaşilor şi. deşi răniţi. neavînd nici o grijă. nesocotind rănele ce priimeau. şi alţii cu aprinderea beţiei. fără arme.Alexandru Lapusneanu furia deznădejdei. îi strîngeau . unii. talgerele. Cei mai bătrîni mureau făcîndu-şi cruce. Boierii. cădeau făr-a se mai împotrivi. scaunele. surprinşi mişăleşte pe din dos.

îşi vindea scump viaţa.Alexandru Lapusneanu pîn-îi înăduşeau. Odată cu omorul de sus. văzîndu-se . Dacă vreunul apuca vreo sabie. Slugile boierilor. începuse uciderea şi în curte. masa se răsturnase. Mulţi lefecii periră. dar în sfîrşit nu mai rămasă nici un boier viu. Patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trînta aceasta. ulcioarele se spărseseră şi vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei.

dasă larmă pe la casele boierilor.Alexandru Lapusneanu lovite fără veste de soldaţi. trimise pre armaşul să-i întrebe ce vor şi ce cer? Armaşul ieşi. pre care îl înştiinţase de pornirea norodului. Puţini care scăpară cu viaţă. Gloata se întărîta din mult mai mult. plecară de fugă. apucînd a sări peste ziduri. Lăpuşneanul. şi invitînd pre alte slugi şi oameni boiereşti. burzuluiseră norodul şi tot oraşul alergase la poarta curţii. . pre care începuse a o tăia cu protivire.

spune. ai urmat cu mare înţelepciune. răspunse mîrşavul curtezan.ta la aceasta.Alexandru Lapusneanu — Ei. zise apoi înturnîndu-se spre acesta. vornice Moţoace. n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceştii şi am scăpat ţara de o aşa rîie? — Măria-ta. eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre m. dar văd că înţelepciunea măriei-tale au apucat .

Ha. care se învălmăşea în vorbă.Alexandru Lapusneanu mai nainte şi ai făcut bine că i-ai tăiat. cum socoţi şi dumneata? — Aşa. aşa. nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de . pentru că… fiindcă… era să… —— — Văd că armaşul întîrzie. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. să-i împuşte cu tunurile. zise Lăpuşneanul curmînd pre Moţoc.

armaşul se suise pe poarta curţii şi. Ea nu se aştepta la . În vremea aceasta. Da. făcînd semn.Alexandru Lapusneanu mojici. dar să vedem întăi ce vror. de vreme ce au perit atîţa boieri. zise cu oţărîre Lăpuşneanul. — M-aşteptam s-aud asemene răspuns. strigă: — Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba? Prostimea rămasă cu gura căscată. săi omare de istov.

Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El . şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. În sfîrşit începură a striga: — Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască! — Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască! — Am rămas săraci! . Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. Începu a se strînge în cete.N-avem bani! — .Alexandru Lapusneanu asemenea întrebare. cete.

— Ce cer? întrebă Lăpuşneanul. răspunse.Moţoc să moară! — . găsind un eho în toate inimile.Alexandru Lapusneanu sfătuieşte pre vodă! Să moară! . — Capul vornicului Moţoc. . Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Moţoc vrem“. fu ca o schinteie electrică.Capul lui Moţoc vrem! Acest din urmă cuvînt. văzînd pre armaşul intrînd.

Strigările lor se aud de aici. fîrtate! vrei să şuguieşti. ostaşii nemaiîmpotrivindu-se. zise Alexandru-vodă.Alexandru Lapusneanu — Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe. n-ai auzit bine. ascultă singur. Într-adevăr. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd. n-ai auzit bine! — Ba foarte bine. norodul începuse a se căţăra pe ziduri. dar nu-i vreme de şagă. de unde striga în gura .

scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică. nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu. să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!… Dar. nu-i asculta pre . milostive doamne. Maică preacurată fecioară. să postesc cît voi mai ave zile.Alexandru Lapusneanu mare: „Să ne deie pe Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!“ — Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul.

Pune să deie cu tunurile întrînşii… Să moară toţi! Eu sînt boier mare. dar mulţi. răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece. nici nu mă iubeşte ţara. Dute de mori pentru binele moşiei dumitale. cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea. Sînt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru .Alexandru Lapusneanu nişte proşti.ei sînt nişte proşti! — Proşti. nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. pre nişte mojici. să omor o mulţime de oameni pentru un om.

şi suspina. — Oh! nenorocitul de mine! strigă Moţoc smulgîndu-şi barba. căci de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el. . Încai lăsaţi-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupîneasa şi de copilaşii mei! lăsaţi-mă să mă spoveduiesc! Şi plîngea. şi ţipa. vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele şi mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomşii.Alexandru Lapusneanu slujba ce mi-ai făcut.

Alexandru Lapusneanu — Destul! strigă Lăpuşneanul. Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova. Îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-l tîrî. nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Haide! luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ţara. Ticăitul boier răcnea cît putea. vrînd să se .

Alexandru Lapusneanu
împotrivească; dar ce puteau bătrînile lui mîni împotriva acelor patru braţe zdravane care-l trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împedeca de trupurile confraţilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. În sfîrşit puterile îi slăbiră, şi sateliţii tiranului, ducîndu-l pe poarta curţii mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulţime. Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu

Alexandru Lapusneanu
multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi. — Iată cum plăteşte Alexandru-vodă la cei ce pradă ţara! ziseră trimişii tiranului. — Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Şi mulţămindu-se de astă jertfă, se împrăştii. În vreme ce nenorocitul Moţoc perea acest fel, Lăpuşneanul porunci să rădice masa şi să strîngă tacîmurile; apoi pusă să răteze capetele ucişilor şi

Alexandru Lapusneanu
trupurile le aruncă pe fereastră. După aceea, luînd capetele, le aşăză în mijlocul mesii pe încet şi cu rînduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor mai mari deasupra, după neam şi după ranguri, pînă ce făcu o piramidă de patruzeci şi şepte căpăţîne, vîrful căria se închia prin capul unui logofăt mare. Apoi, spălîndu-se pe mîni, merse la o uşă lăturalnică, trase zăvorul şi

doamna Ruxandra.Alexandru Lapusneanu drugul de lemn care o închidea şi intră în apartamentul doamnei. după obiceiul vremii de atunci. mai îndrăzneaţă. Una din ele. căci. . neştiind nimic de cele ce se petrecea. De la începutul tragediei acestia. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise. era îngrijită. femeile nu ieşeau din apartamentul lor şi slujnicele nu puteau risca în mijlocul unei oştimi ce nu cunoştea ce este disciplina.

era spăriată. a găsit-o rugînduse dinaintea icoanei. — Pentru aceea. temîndu-se de furia norodului. — A! strigă ea. slavă Maicei Domnului că te văd! Mi-au fost tare frică. auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă şi adusese această veste stăpînei sale. precum ţi-am făgăduit. avînd copiii pe lîngă dînsa.Alexandru Lapusneanu ieşind. ţi-am gătit un leac . şi cînd a intrat Alexandru. Buna doamnă.

Zicînd aceste. — Femeia tot femeie. ce strigări se auzeau? — Nimic. doamnă. în loc să se bucure. luă pre Ruxandra de mînă şi o aduse în sală. Vină cu mine. Întru vederea grozavii privelişti. dar s-au liniştit. — Dar ce ţipete. Şi luînd-o în braţe.Alexandru Lapusneanu de frică. ea slobozi un ţipet straşnic şi leşină. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. zise Lăpuşneanul zîmbind. ea se sparie. o duse în .

Iar tu. Însă Stroici şi Spancioc erau acum aproape de Nistru. să-mi pui mîna pe Spancioc şi pe Stroici. adresînduse către armaş. zise lefeciului. — Tu pune să arunce peste zid hoiturile cînilor acestora. iar titvele să le înşire pre zid. Gonaşii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul: . găsi pre căpitanul de lefecii şi pre armaşul aşteptîndu-l.Alexandru Lapusneanu apartamenturile ei. Apoi înturnîndu-se iarăşi în sală.

în vremea cărora Alexandru-vodă. născoci feluri de schingiuiri. . Dar pentru ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti.De mă voi scula. că ne vom vedea pîn-a nu muri! [ 4.Alexandru Lapusneanu Spuneţi celui ce v-au trimis. strigă cătră ei Spancioc. credincios făgăduinţei ce dase doamnei Ruxandrei. pre mulţi am să popesc şi eu — … Patru ani trecuseră de la scena aceasta. nu mai tăiese nici un boier.

ciuntea şi seca pe care avea prepus. care şedeau la Cameniţă. dar aceşti doi . care nu căutau decît pretexte. Cu toate aceste. însă presupusurile lui erau părelnice. era îngrijit de aceşti doi boieri. aşteptînd şi pîndind vreme. căci nime nu mai cuteza a cîrti cît de puţin. tăia mîni. să nu învite pre poloni. Deşi avea doi gineri grafi cu mare influinţă la Curtea Polonei. căci nu putuse pune mîna pe Spancioc şi pe Stroici. era neliniştit. spre a întra în Moldavia.Alexandru Lapusneanu Scotea ochi.

Lăpuşneanul le scrisese în mai multe rînduri ca să vie. se mută în cetatea Hotinului.Alexandru Lapusneanu români erau prea buni patrioţi ca să nu judece că războiul şi venirea oştilor străine ar fi fost peirea patriei. pre care o întări mai cu osăbire. legîndu-se prin cele mai mari jurăminte că nu le va face nimică. Ca să-i privigheze mai de aproape. dar ei ştiau cît preţuieşte jurămîntul lui. însă aici se bolnăvi de lîngoare. Boala făcu răpezi înaintiri şi în curînd .

i se părea că vede toate jertfele cruziei sale. căci nu putea afla ragaz.Alexandru Lapusneanu tiranul se văzu la uşa mormîntului. Chemînd pe mitropolitul Teofan. fioroase şi ameninţătoare. îngrozindu-l şi chemîndu-l la judecata Dumnezeului dreptăţii. În deşert se învîrtea în patul durerii. pre episcopi şi pre boieri şi spuindu-le că se simte sosit la . În delirul frigurilor.

Alexandru Lapusneanu sfîrşitul vieţii. încungiurat de puternici vrăjmaşi. de nu va fi unire între boieri şi de nu vor ave dragoste şi supunere cătră domn. fiind în fragedă vîrstă. urmă a zice. pe urmă îi rugă să le fie milă de fiul său Bogdan. de mă voi şi ridica din . umilindu-se. îşi ceru iertare de la toţi. pre care îl lasă moştean scaunului şi să-l ajute căci. — Cît pentru mine. nu se va pute apăra nici pre sine. nici pre ţară.

părinţi arhierei. Deci. cîte zile îmi va mai lăsa Dumnezeu.Alexandru Lapusneanu boala aceasta. să mă tundeţi călugăr… Nu putu vorbi mai mult. crezînd că se sfărşeşte. de mă veţi vedea aproape de moarte. îl călugăriră. sînt hotărît a mă duce la călugărire în monăstirea Slatina. Convulsiile îl apucară şi un leşin grozav ca moartea îi îngheţă trupul. puindu-i nume . încît mitropolitul şi episcopii. vă rog. unde să mă spăsesc.

Descălecînd pe la gazde.Alexandru Lapusneanu Paisie. alergară cu pripă la cetate. Apoi îndată porniră stafete pe la boierii din ţară şi emigraţi şi pe la capitanii oştilor. proclamară pre Bogdan de domn. ce avea păn-a nu se face domn. După aceasta. salutînd pre doamna Ruxandra de regentă în vremea minorităţei fiului ei. Nu se auzea deciţ murmura . dupre numele Petru. Cetatea era mută şi pustie ca un mormînt de urieş. Abia amurgise cînd Stroici şi Spancioc sosiră.

neclintiţi ca două statuie de bronz. Deschizînd ochii. ce izbea regulat stîncoasele ei coaste.Alexandru Lapusneanu valurilor Nistrului. Voind să intre. în sfîrşit. auziră un mare zgomot şi se opriră ca să asculte. Suindu-se în palat. văzu doi călugări stînd unul la cap şi altul la picioarele sale. îi cuprinse nu puţină mirare neîntîlnind pre nime. se uită pe dînsul şi se . o slugă le arătă camera bolnavului. sure şi goale şi strigătul monoton a ostaşilor pe lungile lor lance. Lăpuşneanul se trezise din letargia sa.

dar redeschizîndu-i peste puţin. pe căpătîiul său sta un potcap. Sîngele într-însul începu a . Numele acesta îi aduse aminte de toate cele ce se petrecuseră.Alexandru Lapusneanu văzu coperit cu o rasă. — Cum te mai simţi. I se păru că visează şi iarăşi închise ochii. potcapul. călugării. metaniile. văzîndu-l că nu doarme. frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. Vru să rădice mîna şi se împedecă în nişte metanii de lînă. văzu aceleşi lucruri.

Alexandru Lapusneanu ferbe şi. sculîndu-se pe jumătate: — Ce pocitănii sînt aceste? strigă. dar negăsind decît potcapul îl azvîrli. doamna cu fiul ei. Chiar atunci cei doi boieri veniseră şi sta ascultînd la uşă. boierii. Întru auzul strigărilor lui. slugile întrară toţi în odaie. . boaite! Ieşiţi! că pre toţi vă omor! Şi căuta o armă pe lîngă el. mitropolitul. A! voi vă jucaţi cu mine! Afară. cu mînie în capul unui călugăr.

nu mai eşti domn! Gîndeşte că prin hulele şi strigările tale sparii pre astă femeie . striga Lăpuşneanul cu glas răguşat şi spărios. gîndiţi că veţi scăpa de mine? Dar să vă iasă din minte! Dumnezeu sau dracul mă va însănătoşa.Alexandru Lapusneanu — A! voi m-aţi călugărit. uiţi că eşti în ceasul morţii! Gîndeşte. şi… — Nenorocite. că eşti monah. nu huli! îl curmă mitropolitul. păcătosule.

pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţîncul ei. care te-am făcut mitropolit. zbuciumîndu-se a se scula din pat. dar de mă voi îndrepta. tacă-ţi gura. că eu. eu te dezmitropolesc.Alexandru Lapusneanu nevinovată şi pre acest copil în care razemă nădejdea Moldaviei… — Boaită făţarnică! adăogă bolnavul. ca să nu mai . M-aţi popit voi.

… A! mă-năduş!… Apă! apă! apă! — şi căzu răsturnat pe spate. Ucideţi-i pre toţi… Nici unul să nu scape. . hîrcîind de turbare şi de mînie. flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Daţi! daţi de tot! Eu vă poruncesc.Alexandru Lapusneanu asculte sfătuirile boaitelor şi a duşmanilor mei… Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt călugăr. sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Săriţi.

Alexandru Lapusneanu Doamna şi mitropolitul ieşiră. viaţa măriei-tale şi a copilului acestui este în primejdie. — Otravă. Destul a trăit tatăl şi destule . La uşă îi întîmpinară Stroici şi Spancioc. urmă Spancioc. — Doamnă! zise Spancioc apucînd de mînă pe Ruxandra. De nu va muri îndată omul acesta. pune-l în băutura lui… — Otravă! strigă ea. Iată un praf. înfiorîndu-se. omul acesta trebuie să moară numaidecît.

Alexandru Lapusneanu a făcut. Adă-ţi aminte de doamna lui Ştefăniţă-vodă şi alege între bărbat şi între fiiu. răcni diuoasa mumă. strîngînd cu furie copilul la sîn. — Bolnavul s-a trezit şi cere apă şi pre fiul său. doamnă. — Ce este? întrebă doamna. — Oh! vrea să-l omoare. Moară tatăl ca să scape fiul. . O slugă ieşi. — Nu-i vreme de stat în gînduri. adăogi Spancioc. Mi-au zis să nu mă duc fără el.

părinte! zise sărmana femeie. cuviosul Teofan se depărtă. fiica mea. Domnul Dumnezeu să te povăţuiască.Alexandru Lapusneanu — Ce zici. . — Crud şi cumplit este omul acesta. Zicînd aceste. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn. Ruxandra luă un pahar de argint plin de apă. Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine. înturnînduse cu ochi lăcrîmători spre mitropolitul. şi pre cel vechi.

Alexandru Lapusneanu
pre care-l aducea sluga; şi apoi, mahinaliceşte şi silită mai mult de boieri, lăsă să cadă otrava în el. Boierii o împinseră în camera bolnavului. — Ce face? întrebă Spancioc pre Stroici, care crăpase uşa şi se uita. — Întreabă de fiul său — zice că vrea să-l vadă — cere de băut — doamna tremură — îi dă paharul — nu vre să-l iaie!… Spancioc sări şi scoase junghiul din cingătoare.

Alexandru Lapusneanu
— Ba, îl ia, bea… Să-ţi fie de bine, măria-ta! Ruxandra ieşi tremurîndă şi galbănă şi, răzemîndu-se de părete: — Voi să daţi seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinînd, că voi m-aţi făcut să fac acest păcat. Mitropolitul veni. — Să mergem, zise doamnei. — Dar cine va căuta de nenorocitul acesta? — Noi, răspunseră boierii. — Oh! părinte, ce mă făcuşi să fac! zise doamna cătră

Alexandru Lapusneanu
mitropolitul şi se duse cu el plîngînd. Amîndoi boierii intrară la bolnav. Otrava încă nu începuse a-şi face lucrarea. Lăpuşneanul sta întins cu faţa în sus, liniştit, dar foarte slab. Cînd întrară boierii, el îi privi îndelung şi necunoscîndui, îi întrebă cine sînt şi ce voiesc? — Eu sînt Stroici, răspunse acesta. — Şi eu Spancioc, adăogi celalalt; şi aceea ce voim este

lăsîndu-i femeia şi copiii să cerşătorească pe la uşile creştinilor. cînd ai ucis 47 de boieri şi care a scăpat din ghearile tale! Spancioc.Alexandru Lapusneanu să te vedem pîn-a nu muri. Spancioc pre care ai vrut să-l tai. — Eu sînt Spancioc. — Ah! ce foc simt că mă arde. a cărui avere ai jăfuit-o. — Oh! vrăjmaşii mei! suspină Alexandru. apucîndu-se cu mînile de pîntece. . urmă acesta. cum ţi-am făgăduit. strigă bolnavul.

nelegiuiţilor! Doamne! fie-ţi milă de sufletul meu! O. — S-au dus şi m-au lăsat! mau lăsat cu voi! Oh! omorîţimă. tu eşti mai tînăr. — Oh! m-aţi otrăvit. Otrava lucrează.Alexandru Lapusneanu — Zi Acum slobozeşte. fie-ţi milă! scapă-mă de durerile ce . ce foc! Unde-i doamna? Unde-i copilul meu? — S-au dus şi te-au lăsat cu noi. căci ai să mori. să scap de durere! Oh! înjunghe-mă tu.

— Oh! strigă. Durerile creşteau. Otrăvitul se zbuciuma în convulsii.Alexandru Lapusneanu mă sfîşie! înjunghe-mă! zise. — Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine. îmi arde sufletul! oh! daţi-mi apă… daţi-mi ceva să beau! — Iată. . înturnîndu-se spre Stroici. zise Stroici. Bea şi te răcoreşte. luînd paharul de argint de pe masă. au rămas drojdiile otrăvii.

nu vreu. se cade spre osînda ta să ne priveşti. Ba. voi a se-nturna cu faţa spre părete. mugind ca un taur ce vede trunchiul şi securea ce a să-l lovească. Lăpuşneanul. zise bolnavul strîngînd dinţii. nu. ba. Atunci Stroici îl apucă şi-l ţinu neclintit. scoţînd cuţitul din teacă. vrei să nu ne mai vezi? ziseră boierii. . — Ce. îi descleştă cu vîrful lui dinţii şi îi turnă pe gît otrava ce mai era în fundul păharului.Alexandru Lapusneanu — Ba. iar Spancioc.

îl ţineau nemişcat. tristă a morţii prevestitoare. Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei. uitîndu-se la el cu o bucurie infernală şi mustrîndu-l. o sudoare îngheţată. După un chin de jumătate ceas. îşi dete duhul în mînile călăilor săi. în sfîrşit. dinţii îi scrîşneau şi ochii săi sîngeraţi se holbaseră.Alexandru Lapusneanu învaţă a muri. Şi apucîndu-l amîndoi. spume făcea la gură. . tu care ştiai numai a omorî. ieşea ca nişte nasturi pe obrazul lui.

Alexandru Lapusneanu Acest fel fu sfîrşitul lui Alexandru Lăpuşneanul. . care lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei. La monastirea Slatina. zidită de el. se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale. unde e îngropat.