TEMA 2. DREPTUL CONSTITUŢIONAL.

2.1. Dreptul Constituţional ca ştiinţă şi ramură de drept.

2.2. Constituţia – Legea Supremă a statului.

2.3. Exercitarea suveranităţii naţionale

2.4. Cetăţenia Republicii Moldova.

2.5. Autorităţile publice.

2.1. Dreptul Constituţional ca ştiinţă şi ramură de drept.

Constituția Republicii Moldova

 
Publicat : 29.03.2016 în Monitorul Oficial Nr. 78     art Nr : 140    

Data intrarii in vigoare : 27.08.1994

Definitia: Constituția este legea fundamentală a unui stat în care sunt

consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle
fundamentale ale cetățenilor.

Cuvântul “constituţie” derivă din “constitutio”, care în limba latină înseamnă “aşezare cu
temei”, “starea unui lucru”. Termenul comun a fost folosit în dreptul roman pentru a desemna
legile care emanau de la împărat, indiferent de domeniul lor de reglementare.

Constituţia, cuprinde ansamblul normelor juridice, prin care se stabileşte modul de instituire,
organizare şi funcţionare a puterii publice, limitându-se totodată exercitarea acesteia, prin
garantarea colaborării şi controlului între autorităţilor publice, precum şi prin respectarea
drepturilor personalităţii.

Prima catedră de drept constituţional a apărut în Italia, la Ferrara, în 1796, fiind urmată de alte
două la Pavia şi Bologna. Ulterior, în 1834 fost înfiinţată şi la Paris o catedră de drept
constituţional. Termenul de “drept constituţional” s-a răspândit odată cu elaborarea diferitelor
constituţiiscrise şi în restul Europei, afară de Germania sau Austria, unde disciplina de studiu a
purtat denumirea “drept de stat”. Prima Constituţie scrisă din lume a fost Constituţia
Americană numită la Filladelphia În 1787. În România, studiul constituţiei s-a făcut, la început,
împreună cu studierea dreptului administrativ, sub titulatura de “drept public”, primul cursfiind
ţinut laAcademia Mihăileană, în 1837.
Dreptul constituţional este o ramură de drept si totodata o ştiinţă juridică apartinatoare
dreptului public. Dreptul constituţional – dreptul care formuleaza principii, organizează
proceduri şi consolidează în instituţii, regimul politic al unei ţări prin norme juridice specifice.

Subiectele dreptului constituţional sunt poporul, statul, organele statului, asociaţiile politice,
cetăţenii, străinii şi apatrizii.

Normele de drept constituţional reglementează relaţii sociale ce apar în procesul instaurării,

menţinerii şi exercitării statale a puterii43 . Aceste norme sunt cuprinse în Constituţie şi în
celelalte izvoare formale ale dreptului constituţional.

Normele constituţionale pot fi imparţite în 2 categorii:

-norme constituţionale care au legatură directă cu fenomenul politic şi formele lui de
manifestare

-normele constituţionale care nu au legatură directă cu fenomenul politic (dreptul la viaţă,

libertatea persoanei etc.)

O altă posibilă clasificare , nu foarte diferită de cea enunţată anterior, împarte normele
dedrept constituţional în norme cu aplicaţiemijlocită şi norme cu aplicaţie nemijlocită.

Izvoarele dreptului constituţional sunt:

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994

2. legile constituţionale - normele cuprinse in Constituţie şi de

modificarea a ei

3. legile organice – daca au ca obiect materii constituţionale

4. legile ordinare - daca au ca obiect materii constituţionale

5. decretele Preşedintelui RM

6. hotarârile şi regulamentele Guvernului şi a Parlamentului

7. ordonantele ministerelor daca au ca obiect materii constitutionale

8. tratate internationale la care Moldova este parte dacă au ca obiect

materii constituţionale

9. hotărârile Curţii Constituţionale

10. actele emise de organele administraţiei publice locale – daca au

ca obiect materii constitutionale.

Obiectul disciplinei drept constituţional şi instituţii politice constă în studiul raporturilor sociale
reglementate în principal de constituţie, lege fundamentală care cuprinde reguli privitoare la
forma de stat, la forma de guvernământ, la organizarea şi funcţionarea parlamentului, la
raporturile acestuia cu celelalte organe ale puterii de stat, precum şi la drepturile şi îndatoririle
fundamentale ale cetăţenilor.

Metodele utilizate în doctrina dreptului constitutional sunt metoda

-exegetică, metoda analitică

-sintetică

-şi metoda rezultată din îmbinarea celor două metode cu metodele şi tehnicile sociologice de
cercetare.

2.2. Constituţia – Legea Supremă a statului

Din punct de vedere politic, constituţia: realizează sinteza evoluţiei societăţii, exprimând în
acelaşi timp şi aspiraţiile colectivităţii constituite în stat; consacră o anumită formă de
organizare a societăţii.

Din punct de vedere juridic, în definirea constituţiei trebuie să avem în vedere atât criteriul
material, de conţinut, cât şi pe celformal, care determină condiţii speciale de adoptare,
modificare şi abrogare, şi stabileşte ierarhia actelor normative în sistemul dreptului.

La modul general, constituţiile pot fi clasificate în: constituţii cutumiare

(nescrise) şi constituţii scrise.
Constituţia cutumiară este formată din tradiţii, obiceiuri, practici nescrise care reglementează
modul de organizare şi funcţionare a organismelor de guvernare şi raporturile dintre ele,
drepturile şi libertăţile omului, deci relaţii sociale fundamentale.

Marea Britanie este exemplul elocvent de ţară în care funcţionează un sistem constituţional
bazat pe cutumă.
Sistemul britanic cuprinde trei categorii de norme:

- cutumele sancţionate de judecător;

- obiceiurile;

-statutele – legile scrise relative la organizarea puterilor publice votate de Parlament: Magna
Charta Libertatum (1215), Bill-ul drepturilor.

În doctrină se admite că există două genuri de constituţii scrise:

- constituţii clare şi scurte, care se limitează la fixarea unor principii şi reguli esenţiale privind
modul de constituire a organelor statului şi rapoturile dintre acestea, precum şi îndatoririle
cetăţeneşti – Constituţia Statelor Unite ale Americii are doar 7 articole, completate de o serie
de amendamente;

- constituţii foarte lungi dar complicate, care reglementează şi instituţii juridice trăgându-şi
seva din alte ramuri de drept: proprietatea, arestarea preventivă, ocrotirea familiei, etc –
exemplul poate fi Constituţia României, Federaţiei Ruse, Republicii Moldova, etc.

Constituţiile scrise pot fi flexibile (suple) sau rigide.

Constituţiile flexibile se caracterizează prin faptul că regulile de conduită pe care le conţin au
aceeaşi forţă juridică ca şi legile ordinare, putând fi modificate conform procedurii legislative
obişnuite. Astăzi, constituţiile flexibile sunt foarte rare (Noua Zeelandă).

Constituţiile rigide sunt legile fundamentale cu forţă juridică superioară, care se modifică după
o procedură mai elaborată decât în cazullegilor ordinare.

Procedeele de înfăptuire a rigidităţii constituţionale sunt:

- condiţiile speciale de modificare a legilor de revizuire a constituţiei;

- votul referendar la care trebuie supusă constituţia, după adoptarea de către Parlament;

- dispoziţiile constituţiei declarate nerevizuibile.

Rigiditatea constituţională are drept consecinţe juridice:

- abrogarea legilor ordinare şi a actelor normative inferioare lor intrate în vigoare înaintea
constituţiei şi care sunt inferioare acesteia;

- declararea ca neconstituţională a legii care nu este conformă cu legea fundamentală.

Constituţia Republicii Moldova, atunci putem spune că ea este una scrisă şi

rigidă.
Adoptarea constituţiei este un proces complex care cuprinde în

principal: iniţiativa adoptării constituţiei, organul competent să o adopte

şi modurile de adoptare.

Adoptarea constituţiei are lor în următoarele situaţii:

a) odată cu formarea unui stat nou

b) în situaţia când în viaţa unuistat au loc schimbări politice structurale

c) când în viaţa statului are loc o schimbare importantă cu caracter politic

sau social economic care nu afectează esenţa statului sau a regimului politic

Într-o asemenea situaţie constituţia nu mai corespunde noilor realităţi social-politice şinumai
oferă cadrul de realizare efectivă, eficientă, în beneficiul tuturor claselor sociale, intereselor
generale sau a binelui comun al societăţii. Iniţiativa adoptării constituţieitrebuie să aparţină
acelui organismstatal, politic sau social în măsură să cunoască cel mai bine evoluţia societăţii şi
perspectivele sale.

Unele constituţii prevăd cine poate avea iniţiativa adoptării unui astfel de act normativ, iar
altelenu prevăd un asemenea lucru, elrezultând din sistemul normativ privind elaborarea
legilor. Astfel iniţiativa poate aparţine poporului, executivuluisau parlamentului,sigur, în
condiţiispeciale faţă de iniţiativa în cazul celorlalte legi. De regulă constituţiile se adoptă de
către puterea constituantă, adică organul, care, beneficiind de o autoritate politică specială, are
dreptul de a adopta constituţia.

Puterea constituantă poate fi originară, atunci când nu există constituţie în vigoare, sau
instituită, adică acea putere a cărei organizare şi funcţionare este prevăzută de constituţie.
Constituţia parlamentară este adoptată de către parlament după o procedură dinainte stabilită
care include: iniţiativa, elaborarea proiectului, discutarea publică a proiectului şi adoptarea
proiectului de către parlament cu majoritate calificată. Votarea constituţiei făcându-se de către
un parlament nou ales s-a creat aparenţa aplicăriiregulilor puterii constituante. Extinderea
referendumului, ca modalitate de participare directă a cetăţenilor la guvernare a determinat
folosirea sa în adoptarea constituţiilor, fiind considerat şi mijlocul cel mai democratic de
adoptare a unei constituţii sau a unei legi.

Dreptul de a revizui constituţia trebuie să aparţină aceluiaşi organism Bazele statului, dreptului
şi legislaţia muncii 79 care a adoptat-o. Autoritatea competentă a revizui constituţia diferă după
felul constituţiei. Procedura de modificare a constituţiei este de regulă asemănătoare celei de
adoptare, potrivit principiului simetriei juridice. Modificarea constituţiei se poate face după
aceeaşi procedură după care se modifică legile (constituţii suple sau flexibile) sau după alte
reguli decât cele întâlnite în cazul legilor ordinare (constituţii rigide).

Toate constituţiile scrise prevăd o anumită procedură de modificare a acestora stabilind

organul care propune modificarea, organul care votează propunerea de modificare şi
majoritatea cerută pentru adoptarea propunerii de revizuire.

In Republica Moldova revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de:

a)un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. Cetăţeni
care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile
administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin
20000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative;

b) un număr de cel puţin o treime de deputaţi în Parlament;

c) Guvern. Proiectele de legi constituţionale vor fi prezentate Parlamentului numai împreună

cu avizul Curţii Constituţionale, adoptat cu votul a cel puţin 4 judecători.

Constituţia e poate suspenda prin proclamarea stării de asediu, a stării de război, a stării de
urgenţă, prin guvernarea prin decrete-legi sau prin lovituri de stat.

Majoritatea constituţiilor scrise cuprind:

- principiul suveranităţii naţionale, conform căruia poporul este

titularul suveran al puterii;

- principiulreprezentării, care statuează că poporul exercită prerogativele

suveranităţii sale prin intermediul unor organisme pe care le desemnează să

acţioneze în numele său şi să îl reprezinte pe plan intern şi extern;

- principiulseparaţiei puterilorstabilind modul de constituire, organizare

şi funcţionare a organelor puterii şi raporturile existente între acestea;

- valorile fundamentale şi tradiţiile istorice care definesc identitatea

naţională şi spirituală ale unui popor;

- forma de guvernământ, structura de stat, regimul politic;

- drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor precum şi

îndatoririle acestora faţă de stat.

Principiile şi normele constituţionale pot fi împărţite în trei mari

categorii:

1. principii şi norme constituţionale având rol determinant în stabilirea

şi funcţionarea organismelor de guvernare precum şi în stabilirea formei

statului;

2. dispoziţii solemne privind drepturile cetăţeneşti însoţite sau nu de

garanţii juridice ale exercitării acestora;

3. dispoziţii constituţionale care nu au legătură directă cu procesul

de guvernare.

Dacă ne referim la Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie

1994, putemspune că ea este compusă din 7 titluri, structurate în 151 articole:

Titlul I - PRINCIPII GENERALE,

Titlul II - DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE

FUNDAMENTALE, Titlul III - AUTORITĂŢILE PUBLICE,

Titlul IV - ECONOMIANAŢIONALĂ ŞI FINANŢELE PUBLICE,

Titlul V - CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

Titlul VI - REVIZUIREA CONSTITUŢIEI,

Titlul VII - DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII.

Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care
contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridical.

Supremaţia constituţiei beneficiază atât de garanţiile specifice întregului drept, care fac ca
sistemul normativ să se aplice şi să fie respectat, cât şi de unele garanţii juridice specifice.
Aceste garanţii sunt: controlul general al aplicării constituţiei, controlul constituţionalitătii
legilor, îndatorirea fundamentală de a respecta constituţia.
 Controlul constituţionalităţii legilor este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii
cu constituţia şi cuprinde regulile privitoare la organele competente să facă această verificare,
procedura de urmat şi măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri.

Controlul constituţionalităţii legilor se poate clasifica utilizând mai multe criterii:

După criteriul organelor competente a exercita controlul, distingem următoarele forme de

control: controlul exercitat de un organ politic, controlul exercitat de către instanţele
judecătoreşti şi controlul exercitat de un organ unic, special şispecializat. Într-o altă opinie,
după acest criteriu distingem două forme: controlul exercitat de un organ politic şi controlul
exercitat de un organ jurisdicţional.

După criteriul momentului în care se exercită controlul, putem vorbi despre control anterior
intrării în vigoare (Franţa) a legii sau control posterior (Germania, România)55 acestui moment.
După criteriul subiectelor cu drept de sesizare a jurisdicţiei constituţionale, distingem controlul
la iniţiativa autorităţilor publice şi controlul la iniţiativa particularilor. Într-o altă opinie, se
disting trei forme de control: acţiunea populară, controlul la sesizarea unei instanţe ordinare şi
controlul la sesizarea autorităţilor politice.

După criteriul modului de control, distingem controlul pe cale de acţiune (Republica Moldova)
şi controlul pe cale de excepţie (SUA).

După criteriulreglementării, distingem controlul explicit şi controlul implicit.

Controlul constituţionalităţii legilor la noi în ţară este centralizat, exercitat de un organ al

jurisdicţiei constituţionale unic, special şi specializat – Curtea Constituţională a Republicii
Moldova.

În Republica Moldova Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie

constituţională. Ea este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai
Constituţiei. Curtea Constituţională a Republicii Moldova garantează supremaţia Constituţiei,
asigură realizarea principiuluiseparării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi
putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului
faţă de stat.

Întru exercitarea funcţiilor sale, Curtea Constituţională:

a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi

hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova,

a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale

la care Republica Moldova este parte;

b) interpretează Constituţia;

c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;

e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui

Republicii Moldova;

f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului,

demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de

Preşedinte, precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova

de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;

g) rezolvă cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor

juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;

h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea

unui partid.

Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea din iniţiativa subiecţilor prevăzuţi de Legea cu
privire la Curtea Constituţională, conform căreia Curtea Constituţională se compune din 6
judecători, numiţi pentru un mandat de 6 ani, care sînt inamovibili pe durata mandatului,
independenţi şi se supun numai Constituţiei. Pentru numirea sa în funcţie, Judecătorii Curţii
Constituţionale trebuie să aibă o pregătire juridică superioară, o înaltă competenţă profesională
şi o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învăţămîntul juridic sau în activitatea
ştiinţifică. Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă
funcţie publică sau privată retribuită, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.

Cele 9 ministere:
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
 
Ministerul Apărării
Ministerul Economiei și Infrastructurii
Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării
Ministerul Finanţelor
Ministerul Justiţiei
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale