Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
2
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
3
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
1. INSTALARE WINDOWS
Sistemele de operare din familia Windows formează cea mai întâlnită familie de sisteme de
operare. Dacă până la începutul anilor 2000, sistemele Windows erau destinate în special
utilizatorilor obişnuiţi (desktop users); aceste sisteme se mai numeau şi 'consumer Windows'.
O dată cu apariţia sistemelor de operare din familia NT (New Technology), acestea au
pătruns şi în lumea server-elor, deţinând un procentaj important.
Sistemele de operare din familia Windows destinate server-elor sunt, în ordine cronologică,
Windows NT 4.0, Windows 2000 Server, Windows Server 2003, Windows Server 2008.
Sistemele de operare din familia Windows NT destinate sistemelor desktop sunt, în ordine
cronologică, Windows 2000, Windows XP, Windows Vista.
Sistemele din familia NT prezintă multe caracteristici utile pentru lucrul în reţea şi ca sisteme
server. În continuare vom prezenta Windows Vista (cea mai recentă versiune de Windows
pentru desktop) şi Windows XP Professional, versiunea cea mai populară în momentul de
faţă. Windows Vista soseşte cu un număr mare de îmbunătaţiri la diverse niveluri, dar
necesită resurse mult mai performante decât Windows XP. Astfel, dacă pe sistemele noi
Windows Vista este o alternativă viabilă, pe sistemele mai puţin performante va trebui utilizat
Windows XP Professional.
Deşi nu sunt destinate sistemelor server, cele două versiuni de Windows de mai sus
reprezintă unele dintre cele mai întâlnite sisteme de operare şi prezintă un spectru larg de
facilitaţi pentru lucrul în reţea. În acest capitol vom studia instalarea acestor două sisteme de
operare, urmând ca în capitolul următor să ne ocupăm de studierea mecanismelor de lucru
cu utilizatorii şi a sistemelor de fişiere (pentru a oferi informaţiile importante pentru partajarea
fişierelor în reţea) şi, de asemenea, studierea serviciilor de reţea puse la dispoziţie de
sistemul de operare.
1.1. Instalarea Windows Vista
Windows Vista este ultima versiune de Windows lansată de Microsoft pentru sistemele
desktop. Lansarea Vista (în ianuarie 2007) a sosit la mai mult de 5 ani distanţă faţă de
predecesorul Windows XP, acesta fiind cel mai mare interval de timp între două lansări de
Microsoft Windows.
Windows Vista aduce multe imbunătăţiri printre care o interfaţă grafică îmbunătăţită, noi
stiluri grafice, caracteristici de căutare îmbunătăţite, noi utilitare multimedia. Unul din rolurile
principale definite de Microsoft pentru Windows Vista a fost îmbunătăţirea securităţii, un
aspect criticat la Windows XP.
Pe lângă aspectele mai sus amintite Windows Vista aduce un set de utilitare noi precum
Windows Internet Explorer 7, Windows Media Player 11, Windows Mail, Shadow Copy,
Speech Recognition (recunoaşterea vorbirii).
Vista poate fi cumpărat în şase ediţii, destinate către două pieţe: consumatori şi afaceri.
Ediţiile destinate mediului consumator sunt:
• Windows Vista Starter: pentru pieţele aflate în expansiune
• Windows Vista Home Edition: destinat utilizatorilor cu cerinţe mici
• Windows Vista Home Premium: acoperă majoritatea pieţei de consumatori
• Windows Vista Ultimate: conţine un set complet de caracteristici şi este destinat
entuziaştilor
Ediţiile destinate mediului de afaceri sunt:
• Windows Vista Business acoperă organizaţiile de orice dimensiune
• Windows Vista Enterprise este oferită clienţilor care participă la programul Microsoft
‚Software Assurance’
4
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
5
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
După instalare, se recomandă realizarea unor sarcini care să asigure buna funcţionare a
sistemului. Printre acestea se numără:
1. Verificarea compatibilităţii hardware. În acest pas, se recomandă accesarea ‚Device
Manager’ pentru a descoperi dacă există dispozitive hardware conectate la sistemul
nostru care necesită drivere. Punctul crucial îl reprezintă placa de reţea: dacă
hardware-ul de reţea este funcţional, iar calculatorul este conectat la Internet, atunci
va incepe descărcarea de pachete de actualizare (updates), incluzând drivere. Pentru
pornirea ‘Device Manager’, se dechide ‘Start Menu’ şi se optează pentru ‘Device
Manager’.
2. Schimbarea numelui de grup de lucru.
3. Instalarea unui antivirus. Windows Vista include firewall, update-uri automate,
protecţie de spyware şi malware şi alte caracteristici de securitate. Nu există însă
protecţia faţă de un antivirus. Până la instalarea unui antivirus, o icoană roşie a
Centrului de Securitate (‚Security Center’) va aparea în taskbar. Pentru o bună
protecţie a sistemului, se recomandă instalarea a cel puţin un antivirus. Spre
exemplu, AVG Free Edition de la Grisoft este un antivirus foarte bun şi este gratis.
După instalare sistemul este pregătit pentru utilizare şi pentru configurarea după preferinţele
utilizatorului.
1.2. Interfaţa cu utilizatorul în Windows Vista
La fel ca şi celelalte sisteme Windows, interfaţa esenţială în utilizarea Windows Vista este
interfaţa grafică. Aceasta permite interacţiunea facilă şi intuitivă cu sistemul de fişiere al
sistemului de operare, cu programele şi serviciile instalate pe acesta. Windows Vista a adus
multe îmbunătăţiri interfeţei grafice de ordinul aspectului vizual.
Windows Vista oferă o interfaţă grafică (GUI) şi pentru administrarea şi controlul sistemului.
Majoritatea configurărilor şi acţiunilor necesare pentru administrarea utilizatorilor se
realizează prin intermediul interfeţei grafice.
Elementele de bază ale interfeţei grafice expuse utilizatorului sunt bara de sarcini (taskbar) şi
desktop-ul. Desktop-ul conţine aşa numitele icoane care permit accesul la aplicaţiile din
sistem. Bara de sarcini este importantă penntru informaţiile oferite despre sistem. Partea din
dreapta a barei conţine data sistemului şi scurtături la utilitare de configurare importante.
Partea din stanga a barei conţine un buton (o sferă cu imaginea Windows) care constituie
punctul de pornire pentru meniul principal de utilizare şi configurare a sistemului în Windows.
Ne vom referi în continuare la acest meniu sub denumirea de meniu principal sau meniu
central.
1.2.1. Autentificarea utilizatorilor
Primul pas în utilizarea unui sistem de operare de reţea este autentificarea utilizatorului. În
Windows Vista, utilizatorului îi este oferită o interfaţa grafica pentru autentificarea în sistem.
Pentru aceasta, utilizatorul va introduce un nume de utilizator (username) şi o parolă
(password).
În cazul unei configurări avansate, utilizatorul poate introduce şi numele domeniului din care
face parte.
Parola este mascată cu simbolul '*' (asterisc) pentru a împiedica vizionarea acesteia în timp
ce este introdusă. Dacă utilizatorul există în sistem şi dacă parola este corectă, atunci i se
permite accesul în sistem. Altfel, promptul de introducere a datelor de autentificare este
reafişat.
1.2.1.1. Ieşirea utilizatorilor din sistem
Dacă se doreşte autentificarea altui utilizator decât cel curent în sistem de la acelaşi
terminal, utilizatorul curent va trebui să se deautentifice (log out). Pentru acest lucru el va
folosi interfaţa grafică si butonul 'Log Off' din meniul central.
6
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
După deautentificarea unui utilizator, promptul de autentificare poate permite altui utilizator
intrarea în sistem.
1.2.1.2. Schimbarea utilizatorilor
Deautentificarea are dezavantajul pierderii informaţiilor utilizatorul pentru sesiunea de
autentificare în cauză. Dacă acesta are programe pornite, acestea vor fi închise şi vor trebui
repornit la următoarea autentificare în sistem.
Pentru a înlătura acest neajuns, dar pentru a permite, totuşi, accesul mai multor utilizatori în
sistem, Windows Vista oferă facilitatea de schimbare a utilizatorului (switch user). Pentru
aceasta, se foloseşte opţiunea 'Switch User' după ce s-a apăsatdin meniul central al
interfeţei grafice sau combinaţia de taste Buton Windows + L. După executarea acestei
operaţii, se oferă ecranul de autentificare unui alt utilizator.
Diferenţa constă în faptul că se păstrează informaţiile despre sesiunea curentă a primului
utilizator autentificat. Atunci când acesta se va reautentifica, va reveni la sesiunea iniţială.
Reautentificare are log fie prin schimbarea utilizatorilor (din nou) sau deautentificarea celui
de-al doilea utilizator.
1.2.2. Interfaţa grafică în Windows
În Windows, utilizatorul explorează şi administrează sistemul folosind interfaţa grafică (GUI):
o combinaţie de meniuri, butoane, toolbars, acţionate prin intermediul tastaturii sau al
mouse-ului.
Există un set de elemente de bază ale interfeţei grafice Windows, regăsite, de obicei, în
interfaţa grafică a altor sisteme de operare.
1.2.2.1. Icoane (icons)
Icoanele sunt, probabil, caracteristica cea mai de bază a Windows-ului. O icoană este
reprezentată de o imagine grafică şi un text care defineşte, de obicei, programul de rulat.
Icoanele se folosesc prin intermediul mouse-ului (în urma acţiunii de dublu-click).
Spre exemplu, acţiunea de dublu click pe icoana de 'Computer' va lansa o fereastră de
sistem. Acţiunea de dublu click pe icoana de 'Internet Explorer' va lansa programul 'Internet
Explorer'. Altă situaţie este în cazul unui fişier de un anumit tip. Spre exemplu, dublu click pe
un fişier imagine (.jpg, .bmp) va deschide un program care se ocupă de afişarea de imagini
(de exemplu MS Paint).
1.2.2.2. Butoane
Butoanele sunt folosit pentru activarea unei comenzi. Un buton are asociat o acţiune de
executat în momentul în care se foloseşte mouse-ul peste acesta. În general butoanele sunt
asociate cu ferestre sau cu taskbar-uri. O fereastră va avea un buton de închidere, de
minimizare, de micşorare a ferestrei.
O fereastră de instalare va avea un buton tip ‚Next’ pentru continuarea instalării, ‚Cancel’
pentru anularea instalării.
Unul dintre cele mai importante butoane este butonul din stanga barei de sarcini prin
intermediul căruia se porneşte meniul central în Windows. Acest buton este accesat şi prin
apăsarea tastei ‚Windows’ de pe tastatură (cea pe care este desenat simbolul Windows).
1.2.2.3. Ferestre
O fereastră este componenta fundamentală a interfeţei grafice. Fereastra este un panou pe
care sunt ataşate alte elemente: icoane, butoane, denumiri.
O fereastră va conţine (în colţul dreapta sus) un buton de închidere a ferestrei, un buton de
minimizare.
7
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
În mod tipic, orice fereastră are în partea superioră un toolbar unde sunt localizate meniurile
de lucru cu fereastra. Spre exemplu, o fereastră de document Word va avea meniuri
denumite ‚File’, ‚Edit’, etc.
Fereastra este un element central al tuturor sistemelor cu interfaţă grafică, fie din familia
Windows, fie din familia Linux, sau din familia Apple. Drept urmare, aspectul unei ferestre
este unul standardizat, aici referindu-ne la modul de deschidere a meniurilor şi la butoanele
aşezate pe o fereastră.
1.2.2.4. Meniuri
Meniurile sunt accesate prin click pe un text sau o icoană. În mod tipic un meniu este ascuns
până în momentul activării prin folosirea mouse-ului. Astfel, în cadrul unei ferestre, un meniu
este accesat prin folosirea click stanga mouse peste textul din zona de meniuri.
Altfel, un meniu este accesat prin folosirea click dreapta peste o icoană. În această situaţie
apare meniul care permite diverse acţiunii asupra entităţii reprezentate de icoană (ştergere
fişier, stabilire drepturi de acces, configurare, etc.)
1.2.2.5. Taskbar
Taskbar-ului este panoul de comenzi din partea de jos a ecranului. Acesta conţine butonul
de lansare a meniului central, o zonă unde apar numele diverselor ferestre deschise şi o
zona de informaţii de stare a sistemului (în partea dreapta jos).
1.2.3. Interfaţa în linia de comandă
Deşi interfaţa grafică este cel mai utilizat mecanism de interfaţare cu Windows, acesta
prezintă şi o interfaţa în linie de comandă (CLI), bazată pe fostul sistem de operare DOS de
la Microsoft.
Interfaţa în linia de comandă permite controlul prin intermediul introducerii unor texte (aşa
numitele comenzi) pentru explorarea şi controlul sistemului de operare. Interpretorul de
comenzi poate fi lansat din meniul principal (Start->Command Prompt) sau prin rularea
programului cmd (Start, tastare 'cmd' în căsuţa de dialog marcată cu ‚Run’).
După introducerea comenzii, utilizatorul este întâmpinat cu o fereastră şi un prompt unde
poate introduce comenzi. De obicei, prompt-ul are valoarea 'C:\>'.
Rularea unei comenzi se face prin introducerea textului asociat la prompt şi apăsarea
<Enter> pentru rularea acesteia. Acest proces este tipic pentru toate interfeţele în linie de
comandă (CLI).
8
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
9
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
10
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
11
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
2. ADMINISTRARE WINDOWS
Una din principalele sarcini în utilizarea unui sistem de operare este administrarea şi
gestiunea acestuia. Un sistem de operare care acces la o reţea de calculatoare (şi nu numai)
va avea un număr de utilizatori care vor accesa sistemul, va pune la dispoziţia reţelei diferite
resurse şi servicii. Deşi sistemele Windows sunt destinate preponderent mediilor consumator
(desktop), sarcinile administrative rămân importante mai ales în contextul unui sistem
conectat la o reţea de calculatoare.
Cele trei componente administrative care vor fi studiate în acest capitol sunt
1. administrarea utilizatorilor
2. administrarea sistemului de fişiere
3. administrarea serviciilor sistemului
Vom detalia mecanismele de administrare pe Windows Vista şi, apoi, vom face unele
precizări pentru Windows XP Professional. Trebuie precizat, însă, că interfeţele de
administrare în Windows Vista şi Windows XP Professional sunt foarte similare, diferind mai
degrabă prin detalii grafice decât prin detalii de funcţionalitate.
2.1. Administrare Windows Vista
2.1.1. Administrarea utilizatorilor
Un utilizator este asociat în sistem printr-un nume de utilizator şi o parola necesare pentru
autentificare. Utilizatorii au anumite drepturi în cadrul unui sistem: de rulare de programe,
acces la fişiere, etc. Utilizatorii pot fi grupaţi în grupuri.
Utilizatorul Administrator este utilizatorul cu drepturi depline în sistem. Administratorul poate
să acorde aceleaşi drepturi şi privilegii unui alt utilizator.
Administrarea utilizatorilor înseamnă adăugarea acestora în sistem, ştergerea lor,
modificarea informaţiilor despre aceştia.
În Windows, administrarea utilizatorilor poate fi realizată numai de către un utilizator cu
drepturi de Administrator. Interfaţa de administrare este oferită de 'Computer Management',
componentă a 'Microsoft Management Control'. Această interfaţă poate fi accesată în două
moduri:
1. Start->Control Panel->System and Maintenance->Administrative Tools->Computer
Mangement
2. click dreapta pe icoana 'Computer' şi accesarea opţiunii Manage
Această interfaţă are multiple roluri. Nu se rezumă doar la administrarea utilizatorilor, ci şi la
administrarea hardware-ului, verificarea jurnalelor de notificare din sistem, controlul
serviciilor, etc. Administrarea utilizatorilor se realizează prin accesarea meniului 'Local Users
and Groups'.
2.1.1.1. Crearea de utilizatori
Pentru crearea unui utilizator se selectează submeniul 'Users' din 'Local Users and Groups'
şi folosind mouse-ul (click dreapta), se selectează 'New User'. În continuare apare un prompt
care permite introducerea de informaţii despre noul utilizator.
După introducerea tuturor informaţiilor necesare, se apasă butonul 'Create' pentru crearea
utilizatorului.
2.1.1.2. Crearea de grupuri
Utilizatorii pot fi grupaţi pentru o gestiune mult mai facilă a diverselor drepturi. Un grup poate
conţine mai mulţi utilizatori, însă şi un utilizator se poate afla simultan în mai multe grupuri.
12
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Pentru a afla ce utilizatori se găsesc într-un anumit grup se selectează Local Users and
Groups->Groups. În partea dreaptă se pot vedea grupurile deja existente. Informaţii despre
un grup existent (incluzând utilizatori din acel grup) se realizează prin click dreapta pe acel
grup şi accesarea ‚Properties’.
Crearea unui nou grup se realizează prin click dreapta şi selectarea opţiunii ‚New Group’.
Noua fereastră apăruta va permite crearea unui nou grup. Vor trebui precizate:
• Numele grupului
• O descriere a grupului
• Membrii grupului
Pentru adăugarea de membri/utilizatori la grup se va utiliza butonul ‚Add’. La fel, pentru
eliminarea de membri din grup se va utiliza butonul ‚Remove’.
2.1.1.3. Managementul utilizatorilor
Cel mai simplu mod de management al utilizatorului este prin folosirea mouse-ului şi click
dreapta pe numele utilizatorului din interfaţa grafică. Meniul afişat permite trei operaţii:
1. configurarea parolei: poate fi făcută de un utilizator obişnuit pentru contul său, sau de
un utilizator cu drepturi de Administrator pentru orice cont
2. ştergerea utilizatorului
3. redenumirea utilizatorului
2.1.1.4. Utilizarea contului de administrator
Utilizatorul Administrator este creat implicit la instalarea sistemului şi este utilizatorul cu
drepturi depline în sistem.
Sarcinile care pot fi efectuate prin intermediul contului de Administrator includ:
• crearea şi modificarea conturilor de utilizator şi a grupurilor de utilizatori;
• stabilirea politicilor de securitate;
• asocierea de drepturi de acces resurselor sistemului pentru fiecare utilizator sau grup
de utilizatori.
2.1.2. Administrarea sistemului de fişiere
Administrarea sistemului de fişiere se referă la asocierea de drepturi de acces fişierelor
pentru fiecare utilizator.
Întrucât cea mai mare parte din sarcinile administraării sistemului de fişiere se referă la
posibilitatea accesării din reţea ne vom referi la administrarea sistemului de fişiere din
perspectiva partajării acestuia prin intermediul reţelei.
2.1.2.1. Partajarea unui director (sharing)
Pentru a activa partajarea unui fişier în reţea, Administratorul va naviga către directorul pe
care vrea să-l partajeze.
Pentru partajare, se va folosi mouse-ul (click dreapta) şi se va selecta 'Sharing' din meniu.
Acest lucru va produce apariţia unui meniu de configurare, din care se va selecta butonul
'Sharing'.
Acesta permite partajarea directorului în reţea prin specificarea unui set de componente:
• numele directorul aşa cum va fi văzut în reţea;
• numărul maxim de utilizatori cărora le va fi permis accesul;
• permisiunile asociate.
13
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
14
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
15
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
16
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
sofware din lumea întreagă pentru crearea unor produse software care să nu îngrădească
libertăţile utilizatorilor.
Exerciţii
17
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
18
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
face parte dintr-o reţea, trebuie să aibă incorporată şi configurată o placă de reţea şi să aibă
conectivitate la reţea.
Sistemele dintr-o reţea de calculatoare pot fi sisteme utilizator (desktop) sau sisteme server.
Deosebirea între cele două este faptul că sistemele utilizator sunt destinate în special
utilizării interactive a acelui sistem de către un utilizator. De partea cealaltă, serverele sunt
folosite în special pentru a furniza servicii reţelelor de calculatoare. Serviciile importante sunt
oferite de server şi calculatoarelor din afara reţelei (din Internet).
3.2.2. Switch-uri
Switch-urile (comutatoare) sunt dispozitive de interconectare între diversele calculatoare
dintr-o reţea. Un switch are mai multe porturi; fiecare port asigură conectivitatea la un sistem
de calcul. De obicei un port este portul de uplink care face legătura la restul reţelei şi/sau la
Internet.
Conexiunea staţiilor la switch se realizează prin intermediul de cabluri, de obicei cablu UTP
(Unshielded Twisted Pair). Un astfel de cablu va avea un capăt într-un calculator şi un altul
într-un switch. Un cablu de uplink poate face legătura între două switch-uri sau între un
switch şi un gateway/router.
3.2.3. Access point
Un access point are rolul de switch pentru legătura wireless. Un access point are un port de
uplink pentru conectivitate cu fir la restul reţelei. El oferă apoi conectivitate fără fir (wireless)
la calculatoarele cu placă de reţea wireless.
3.2.4. Fire de conexiune
Dacă este vorba de o reţea wireless, nu există fire de conexiune. În cazul unei reţele cu fir,
conexiunea între două dispozitive de interconectare (switch-uri, switch şi access point) sau
între o staţie de lucru şi un switch se realizează prin intermediul de cabluri.
Cele mai folosite cabluri sunt cablurile UTP: unshielded twisted pair, sau cablu torsadat
neecranat. Există şi versiunea STP (shielded twisted pair), care este cablu torsadat cu
ecranare, o variantă mai scumpă dar mai rezistentă la interferenţe.
Un cablu UTP este format din 4 perechi de fire, pentru un total de 8 fire. Fiecare pereche
este torsadată (răsucită). Un cablu UTP este mufat (sertizat) cu ajutorul unui cleşte sertizor şi
a unei mufe RJ45. Există două standarde de sertizare/mufare a cablurilor 568A şi 568B.
Modul de aranjare a firelor la cele două capete relevă tipul cablului:
• straight-through: aceeaşi aranjare la ambele capete
• cross-over: aranjări diferite la cele două capete
Cele două standarde definesc ordinea de sertizare a cablurilor după cum urmează:
• 568A: alb-verde, verde, alb-portocaliu, albastru, alb-albastru, portocaliu, alb-maro,
maro
• 568B: alb-portocaliu, portocaliu, alb-verde, albastru, alb-albastru, verde, alb-maro,
maro
3.2.5. Gateway (router)
Ruterul sau gateway-ul este cel care asigură conectivitatea reţelei locale la Internet.
Gateway-ul este responsabil pentru dirijarea pachetelor din reţeaua locală către Internet şi a
pachetelor din Internet către reţeaua locală.
3.2.6. Firewall
Firewall-ul este un dispozitiv dedicat care este utilizat pentru filtrarea anumitor pachete care
vin către reţeaua locală cu scopul de protejare a acesteia.
19
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
20
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
pachet şi de a transmite pachetul până la următorul ruter (next hop) în drumul său spre
destinaţie.
3.3.6. Sistemul client-server
Sistemul care stă la baza serviciilor de reţea este sistemul client-server. Aceasta deoarece în
cadrul comunicaţiei (care are la bază un procol), un capăt are rolul unui client iar celelalt are
rolul unui server.
Serverul este cel care oferă serviciul, iar clientul este cel care-l solicită. Conform protocolului
utilizat, se stabileşte o înţelegere între cele două entităţi. În continuare, clientul solicită
serverului anumite resurse, iar serverul i le oferă.
3.4. Configurarea unei reţele locale de calculatoare
Ne vom referi în continuare la configurarea unei reţele locale fără acces la Internet. Avem la
dispoziţie un număr de staţii şi un switch de conexiune.
3.4.1. Crearea topologiei
Primul pas îl constituie creare topologiei. Întrucât avem la îndemână un singur switch
topologia va fi una de tip stea, cu switch-ul element de legătură între oricare două staţii din
topologie.
3.4.2. Sertizarea cablurilor
Pentru asigurarea conectivităţii vom folosi cabluri UTP. Dacă nu avem cabluri UTP deja
sertizate, va trebui realizată sertizarea acestora.
Întrucât avem de-a face numai cu conexiuni calculator-switch toate cabluri vor trebui
sertizate în format straight-through. Astfel, ambele capete ale unui cablu vor urma acelaşi
standard de sertizare.
Paşii care trebuie urmaţi în sertizarea unui cablu UTP sunt următorii:
1. achiziţionarea echipamentelor:
a. cleşte sertizor
b. cablu UTP dimensiune suficientă
c. conectori RJ-45 (mufe) (cel puţin două – câte una pentru fiecare capăt, dar
este bine să existe în plus)
d. tester de cablu
2. eliminarea învelişului de PVC (outer jacket): acesta se taie cu ajutorul cleştele
sertizor; se recomandă eliminarea a circa 3-4 cm de înveliş
3. aranjarea firelor: firele vor trebui aranjate într-o ordine specifică pentru a transfera
infomaţii; se poate folosi ordinea 578A sau 578B; întrucât dorim să realizăm un cablu
straight-through va trebui să utilizăm acelaşi standard la ambele capete
4. tăierea firelor: fiecare fir are un înveliş plastic care acoperă un fir; firele trebuie tăiate
la aceeaşi lungime; firele ar trebui să fie expuse circa 2 cm de capătul învelişului
5. conectarea firelor: firele vor trebui introduse, în ordinea corectă în conectorul RJ-45;
fiecare fir trebuie să fie introdus în lăcaşul propriu
6. sertizarea cablului: după ce firele au fost introduse corect în conector trebuie realizată
sertizarea cu ajutorul cleştelui sertizor; conectorul are un set de dinţi metalici care vor
prinde cablul pentru realizarea conexiunii
21
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Figura 3.1 Echipamente necesare pentru sertizare cablu UTP Figura 3.2 Eliminare înveliş cablu UTP
Figura 3.3 Aranjare fire în ordinea corectă Figura 3.4 Tăiere fire cablu UTP
Figura 3.5 Introducere fire cablu UTP în conector Figura 3.6 Sertizare cablu UTP
22
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
• 10.38.0.1
• 10.38.0.2
• 10.38.0.254
• 10.38.1.1
• 10.38.111.1
• 10.38.201.203
Fiecărei staţii îi va fi precizată adresa de staţie şi adresa de subreţea. Întrucât avem de a
face cu o reţea care nu are conexiune la Internet, nu este nevoie să precizăm un gateway
sau un server de nume DNS.
23
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
4. INSTALARE LINUX
Linux face parte din altă familie de sisteme de operare: familia Unix. Deşi deciziile de
proiectare şi de filozofie între familia Windows şi familia Windows sunt diferite, în ultimii ani
interoperabilitatea între cele două familii a crescut, iar interfeţele puse la dispoziţie
utilizatorului sunt din ce în ce mai similare.
Sistemele Linux sunt denumite mai corect GNU/Linux. Linux este doar nucleul sistemului de
operare, componenta esenţială a acestuia, în timp ce bibliotecile şi aplicaţiile fundamentale
sunt oferite de proiectul GNU (http://www.gnu.org). În acest capitol vom folosi denumirea de
Linux sau GNU/Linux interschimbabil.
Caracteristica cea mai importantă a sistemelor GNU/Linux este faptul că sunt libere. Nu
numai că sunt gratis, dar orice are acces la codul sursă al programelor. Acest lucru a facilitat
crearea unor comunităţi mari de utilizatori în jurul diverselor proiecte. Software-ul de acest tip
poartă numele de software liber. Denumirea în engleză este Free Software. O denumire
alternativă este Open Source. În general această categorie de proiecte sunt denumite
FLOSS (Free/Libre/OpenSource Software).
O altă caracteristică importantă este descentralizarea proiectelor software ce alcătuiesc un
sistem GNU/Linux. Astfel nucleul Linux este dezvoltat ca un proiect separat de un Internet
browser cum este Mozilla Firefox. Acest lucru înseamnă că este nevoie de un pas
intermediar în colectarea tuturor programelor necesare pentru a alcătui un sistem de operare
utilizabil. Acest lucru este realizat de comunităţi sau firme specializate şi ceea ce rezultă este
denumit distribuţie Linux sau distribuţie GNU/Linux. O astfel de distribuţie este furnizată
utilizatorului pentru instalare. Printre distribuţiile importante amintim: Debian, Ubuntu,
RedHat/Fedora, Mandriva, SuSE, Gentoo, Damn Small Linux, Sabayon. Astfel, un lucru
particular sistemelor GNU/Linux este numărul mare de opţiuni: fiecare distribuţie are
particularităţile sale care pot fi mai mult sau mai puţin pe placul unui anumit utilizator.
Până la începutul anilor 2000, sistemele GNU/Linux erau folosite în special de administratori,
programatori sau oameni cu abilităţi tehnice mai profunde. Drept urmare, în afara
pasionaţilor, sistemele GNU/Linux se regăseau mai ales în lumea server-elor.
În ultimii ani, însă, datorită creării de comunităţi din ce în ce mai largi, a suportului din
industrie şi a dezvoltării rapide a aplicaţiilor open-source, răspândirea Linux a crescut. În
acest moment, există distribuţii specializate pentru oferirea unui sistem de operare
GNU/Linux pentru utilizatorul obişnuit (sisteme desktop): Linspire, Ubuntu, PC Linux OS,
Sabayon, OpenSuSE, etc.
Astfel, dacă înainte de anii 2000, instalarea unui sistem GNU/Linux era un proces laborios,
folosind interfeţe text neintuitive, astăzi procesul de instalare este extrem de facil şi se poate
desfăşura în maxim jumătate de oră. Instalarea unui sistem se realizează de obicei prin
intermediul unui CD-ROM/DVD-ROM pus la dispoziţie de distribuţia dorită. Acest CD-ROM
va conţine, de obicei, pachetele de programe cele mai importante. Celelalte
programe/pachete pot fi instalate ulterior instalării folosind Internet-ul; fiind vorba de software
liber acestea pot fi descărcate şi instalate atunci când se doreşte.
4.1. Distribuţiile Red Hat Enterprise Linux şi Fedora
Red Hat este una din companiile cele mai importante care comercializează şi oferă suport
pentru sisteme Linux. Distribuţia utilizată este denumite Red Hat Enterprise Linux (RHEL).
Aceasta este o distribuţie comercială. Achiziţionarea mediului de instalare şi suportul Red
Hat se obţin contra cost.
Totuşi, Red Hat supervizează evoluţia unei alte distribuţii denumită Fedora. Această
distribuţie este non-comercială şi poate fi descărcată şi instalată gratuit de orice utilizator.
Mai mult, RHEL utilizează pachetele de dezvoltare folosite de ultima versiune de Fedora.
Astfel, apariţia unei noi versiuni de RHEL este, de obicei, corelată de apariţia unei noi
versiuni de Fedora. Din acest motiv cele 2 distribuţii sunt extrem de similare, mai ales în
24
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
ceea ce priveşte interfaţa cu utilizatorul. Totuşi, RHEL este o distribuţie testată intens
destinată în special server-elor, în timp ce Fedora este o distribuţie destinată sistemelor end-
user.
Versiunea actuală de Fedora este Fedora 7, iar versiunea actuală de RHEL este RHEL 5.
În cele ce urmează vom urmări paşii de instalare şi configurare iniţială pentru Fedora 7.
Fedora 7 poate fi instalat cu ajutorul unui DVD sau a unui CD. Avantajul utilizării DVD-ului
este faptul că majoritatea pachetelor se găsesc pe DVD, în timp ce instalarea după CD va
necesita conexiune la Internet pentru obţinerea altor pachete.
4.2. Înainte de instalare
Înainte de instalare trebuie realizată o analiză a sistemului pe care se doreşte să se
instaleze. Aceasta presupune o analiză a compatibilităţii hardware şi a satisfacerii cerinţelor
sistemului de operare.
Sistemele GNU/Linux din ziua de astăzi sunt foarte mature şi problemele de incompatibilitate
hardware apar destul de rar. Totuşi, o listă cu incompatibilităţi se poate găsi la
http://www.linuxcompatible.org/compatibility.html.
Cerinţele de sistem pentru Fedora 7 sunt:
• Procesor pentru mediu text: cel puţin 200 MHz
• Procesor pentru mediu grafic: cel puţin 400 MHz
• RAM pentru mediu text: 128 MB
• RAM pentru mediu grafic: 192 MB, recomandat 256 MB
După cum s-a precizat, Fedora 7 poate fi instalat prin intermediul unui Live CD sau prin
intermediul unui DVD. Pentru descărcarea imaginii de DVD sau CD, va trebui accesat site-ul
http://mirrors.fedoraproject.org/publiclist/Fedora/7/i386/. Se recomandă utilizarea unui site local
din România. Descărcarea Live CD-ului se poate face de la adresa
http://ftp.gts.lug.ro/fedora/linux/releases/7/Live/i386/, iar a DVD-ului de la adresa
http://ftp.chg.ru/pub/Linux/fedora/linux/releases/7/Fedora/i386/iso/
Vom presupune, în cele ce urmează că vă aflaţi în posesia unui Live CD Fedora 7.
Înainte de instalare se recomandă citirea notelor de lansare Fedora 7:
http://docs.fedoraproject.org/release-notes/f7/
La fel ca şi pe Windows, primul pas constă în stabilirea CD-ROM drive-ului ca prim dispozitiv
bootabil pentru a permite boot-area de pe CD. Acest pas se realizează accesând meniul de
specific configurare al CMOS din BIOS.
După stabilirea CD-ROM drive-ului ca prim dispozitiv bootabil, se inserează CD-ul în drive şi
se reporneşte sistemul. După repornire, se boot-ează de pe CD-ul de Fedora 7 şi se intră în
procesul de instalare efectivă.
4.3. Instalare şi configurare
Avantajul CD-ului Fedora 7 este faptul că poate fi utilizat ca LiveCD. Acest lucru înseamnă
ca sistemul poate rula sistemul de operare direct de pe CD fără a fi necesară alterarea hard
disk-ului sau a partiţiilor de pe acesta; în mod evident, dezavantajul este o viteză mult mai
mică de rulare. Se recomandă testarea sistemului prin rularea distribuţiei ca LiveCD. Dacă
nu apar probleme, atunci se poate trece la instalarea efectivă.
4.3.1. Opţiuni
După ce sistemul boot-ează de pe CD, utilizatorul este întâmpinat de un ecran de opţiuni:
• Run from image - rularea imaginii de pe Live CD
25
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
• Run from RAM (requires 1 GB+) - încărcarea acesteia în RAM (necesită cel puţin 1
GB RAM)
• Verify and run from image - verificarea hard disk-ului şi rularea ulterioară a imaginii.
Un cronometru indică timpul pentru efectuarea opţiunii. De obicei, veţi alege prima opţiune
(Run From Image) (se apasă <Enter>) pentru a trece la următorul pas al instalării.
4.3.2. Încărcare sistem de operare de pe LiveCD
După selectarea opţiunii, sistemul de operare se încarcă şi rulează de pe LiveCD. Se pot
observa diverşi paşi ai încărcării marcaţi cu [ OK ]. În decurs de câteva minute, utilizatorul
este întâmpinat cu un ecran tip desktop. În acest moment, utilizatorul poate utiliza sistemul
rulând de pe LiveCD fără a afecta funcţionalitatea altor sisteme existente (cum ar fi
repartiţionarea hard disk-ului).
4.3.3. Autentificare în sistem
Pentru autentificarea în sistemul încarcat de pe LiveCD utilizatorul va trebui să introducă
numele de utilizator fedora. Cu acest nume utilizatorul va putea intra în sistem.
Autentificarea cu utilizatorul fedora se realizeză automat după 60 de secunde.
După autentificare, utilizatorului i se prezintă un desktop cu un wallpaper Fedora şi câteva
icoane, dintre care se poate remarca icoană cu simbolul tipic Fedora cu numele „Install to
Hard Drive”.
Dacă utilizatorul se decide să instaleze sistemul de operare pe hard disk, atunci va folosi
mouse-ul (dublu click) pe icoana „Install to Hard Drive” de pe desktop. Alfel el poate utiliza
sistemul, însă va pierde orice informaţii la repornirea acestuia.
În paşii ce urmează, vom presupune ca utilizatorul a optat pentru instalarea sistemului pe
hard disk şi a efectuat dublu click pe icoana „Install to Hard Drive”
4.3.4. Alegere limbă şi tastatura
După efectuare dublu click pe icoană, utilizatorului îi este prezentată o fereastră de instalare.
Va putea consulta notele de lansare (Release Notes), sau va putea trece la primul pas al
instalării.
Trecerea la pasul următorul din procesul de instalare se realizează întotdeauna prin
apăsarea butonului Next din fereastra de instalare.
Primul pas al instalării este alegerea limbii şi a tastaturii (implicit este U.S. English). Se
apasă butonul Next pentru trecerea la pasul următor.
4.3.5. Alegere locaţie
Următorul ecran prezintă o hartă cu ajutorul căreia se poate selecta locaţia curentă pentru
stabilirea corectă a timpului curent. Alternativ, există un meniu cu opţiuni pentru alegerea
locaţiei.
4.3.6. Partiţionare hard disk
Partiţionarea hard disk-ului se realizează simplu în Fedora 7. Utilizatorului îi sunt prezentate
patru opţiuni:
• Remove all partitions on selected drive and create default layout
• Remove Linux partitions on selected drive and create default layout
• Use free space on selected drives and create default layout
• Create custom layout
De obicei, dacă utilizatorul are rezervat întreg spaţiul pentru Fedora va alege prima opţiune,
altfel, dacă are şi un sistem Windows, va alege a treia opţiune. În cazul în care utilizatorul
are deja un sistem Windows instalat, va trebui să existe spaţiu pe disc pentru instalare
26
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
27
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
1. Folosind Live CD-ul Fedora pus la dispoziţie, instalaţi sistemul Fedora 7. Urmăriţi
paşii de instalare prezentaţi.
2. Actualizaţi pachetele din sistem. Folosiţi icoana sub forma de pachet din partea din
dreapta a barei superioare.
3. Instalaţi pachetul OpenOffice.org.
28
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
29
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
descrierea fişierului. La fel, operaţia de click dreapta permite accesul la un meniu de opţiuni
asociate fişierului/directorului în cauză.
De asemenea, structura meniurilor şi a butoanelor utilizate în cadrul ferestrelor este
asemănatoare. Navigatorul sistemului de fişiere este denumit Nautilus (echivalentul Windows
Explorer). Mai jos este prezentată o imagine cu navigatorul sistemului de fişiere. După cum
se vede, fiecare utilizator are un director în sistmeul de fişiere cu numele său, cuprinzând
diverse subdirectoare. Mecanimsele de lucru cu ferestrele, meniurile, butoanele şi icoanele
în mediul grafic Linux sunt similare cu cele din Windows.
30
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
31
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
În lumea Linux, caracterul / are şi rol de separator între elementele constituente ale unei căi.
Astfel, pentru prima cale, ‘home’ este subdirector al directorului rădăcină, ‘user’ este
subdirector al directorului ‘home’, ‘Documents’ este subdirector al directorului ‘user’, iar
‘file1.doc’ este un fişier care se găseşte în directorul ‘Documents’.
O caracteristică importantă a sistemelor Linux este sistemul ierarhizat de fisiere. Acest lucru
este extrem de util în cazul cand sunt gestionate multe fişiere. Fiecarui utilizator îi este
asociat un subdirector cu numele său în directorul /home. De exemplu, dacă numele unui
utilizator este cristian, atunci directorul asociat va fi /home/cristian.
5.2.3. Comenzi
Comenzile sunt cuvinte cheie care se introduc la consolă (interpretor de comenzi) şi sunt
folosite pentru a configura sistemul de operare sau a obţine informaţii de la acesta.
Comenzile pot fi simple sau pot avea parametri. O comandă simplă este una care conţine un
singur cuvânt cheie suficient pentru a executa o acţiune. Majoritatea comenzilor sunt însă
comenzi compuse şi pot primi unul sau mai mulţi parametri care să afecteze
comportamentul. Separarea între numele comenzii şi parametru şi între un parametru sau
altul se realizează prin intermediul caracterului ‚spaţiu’ (blank).
Mai jos este prezentat un exemplu de comandă simplă şi apoi aceeaşi comandă dar cu
parametri. Comenzile au de obicei rezultate care sunt afişate pe consolă utilizatorului. În
exemplul nostru, fiecare comandă are un rezultat care este afişat.
razvan@anaconda:~$ ps
PID TTY TIME CMD
13391 pts/0 00:00:00 bash
13666 pts/0 00:00:00 ps
razvan@anaconda:~$ ps -o uid,pid,cmd
UID PID CMD
1000 13391 -bash
1000 13669 ps -o uid,pid,cmd
razvan@anaconda:~$
Setul cel mai important de comenzi este cel care interacţionează cu sistemul de fişiere.
Aceste comenzi sunt fundamentale pentru interacţiunea cu sistemul şi rularea altor comenzi
importante.
5.2.3.1. pwd
Comanda pwd (print working directory) este utilizată pentru afişarea locaţiei curente în
sistemul de fişiere. În exemplul de mai jos, directorul curent este chiar directorul ‚home’ al
utilizatorului. De multe ori, promptul unei console deţine această informaţie.
razvan@anaconda:~$ pwd
/home/razvan
5.2.3.2. ls
Comanda ls (list) este utilizată pentru a afişa conţinutul unui director. Dacă este utilizată în
forma simplă (fară parametri), comanda va afişa conţinutul directorului curent (cel afişat cu
pwd). Altfel, comanda primeşte ca parametru numele directorului a cărui ieşire se doreşte
afişată.
În exemplul de mai jos, afişăm conţinutul directorul curent.
razvan@anaconda:~$ ls
Desktop bin code linux_fs.txt official public_html
Download bkup extra-school media packages school
Maildir books junk mystuff people svn-repos
drwxr-xr-x 3 razvan razvan 4096 Jul 11 23:44 test
În continuare afişam conţinutul directorului code.
32
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
razvan@anaconda:~$ ls code
asm boot_hello latex stack_ovfl tests
Acum afişăm conţinutul subdirectorului asm din directorul code.
razvan@anaconda:~$ ls -l code/latex/
total 4
Ca ultim exemplu, prezentăm o versiune mai complexă a comenzii ls. Argumentul –l (long
listing), afişează informaţii suplimentare despre fişiere/directoare: timpul creării, drepturi,
dimensiune:
razvan@anaconda:~$ ls -l code/tests/
total 12
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 218 Jul 11 23:42 Makefile
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 315 Jul 11 23:42 struct_bit.c
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 1382 Jul 11 23:42 tcp_new_sock.c
5.2.3.3. cd
Comanda cd (change directory) este folosită pentru schimbarea directorului curent. Dacă nu
este urmată de nici un argument, comanda va schimba locaţia în directorul ‚home’ al
utilizatorului. Altfel, argumentul precizează directorul în care se va produce schimbarea.
În exemplul de mai jos, utilizatorul schimbă directorul în directorul code, iar apoi în directorul
latex, dupa care revine în directorul ‚home’:
razvan@anaconda:~$ pwd
/home/razvan
razvan@anaconda:~$ cd code
razvan@anaconda:~/code$ pwd
/home/razvan/code
razvan@anaconda:~/code$ ls
asm boot_hello latex stack_ovfl tests
razvan@anaconda:~/code$ cd latex/
razvan@anaconda:~/code/latex$ pwd
/home/razvan/code/latex
razvan@anaconda:~/code/latex$ cd
razvan@anaconda:~$ pwd
/home/razvan
Se pune problema “întoarcerii” în sistemul de fişiere, adică schimbarea directorului curent
într-un directorul aflat mai sus în ierarhia de directoare fără a preciza calea absolută. Acest
lucru se realizează prin intermediul intrării ‘..’. Intrarea ‘..’ este o intrare specială în cadrul
oricărui director care face legătura cu directorul părinte. Astfel, comanda ‘cd ..’ va însemna
schimbarea directorului curent cu directorul părinte, aflat un nivel mai sus în ierarhia
sistemului de fişiere. În continuare, este prezentat un exemplu:
razvan@anaconda:~$ pwd
/home/razvan
razvan@anaconda:~$ cd code
razvan@anaconda:~/code$ pwd
/home/razvan/code
razvan@anaconda:~/code$ cd latex
razvan@anaconda:~/code/latex$ pwd
/home/razvan/code/latex
razvan@anaconda:~/code/latex$ cd ..
razvan@anaconda:~/code$ pwd
/home/razvan/code
33
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
razvan@anaconda:~/code$ cd ..
razvan@anaconda:~$ pwd
/home/razvan
5.2.3.4. touch
Comanda touch (atinge), este utilizată pentru actualizarea informaţiilor unui fişier. În mod
particular, dacă acel fişier nu există, atunci va fi creat.
În continuare este prezentat un exemplu al efectului comenzii touch asupra unui fişier
existent:
razvan@anaconda:~$ ls -l linux_fs.txt
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 994 Jul 13 10:35 linux_fs.txt
razvan@anaconda:~$ touch linux_fs.txt
razvan@anaconda:~$ ls -l linux_fs.txt
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 994 Jul 13 23:58 linux_fs.txt
După cum se observă, comanda touch pe un fişier a dus la schimbarea momentului ultimului
acces la acel fişier (ora a fost schimbată de la 10:35 la 23:58).
Un alt exemplu relevă crearea unui fişier folosind comanda touch:
razvan@anaconda:~$ cd bkup/
razvan@anaconda:~/bkup$ ls
school.tar.bz2 sem1_2006_2007.zip
razvan@anaconda:~/bkup$ touch test.txt
razvan@anaconda:~/bkup$ ls
school.tar.bz2 sem1_2006_2007.zip test.txt
razvan@anaconda:~/bkup$ ls -l
total 485196
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 412315770 Jul 12 00:20 school.tar.bz2
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 84019826 Apr 14 11:20 sem1_2006_2007.zip
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 0 Jul 14 00:00 test.txt
razvan@anaconda:~/bkup$
Se observă că fişierul a fost creat şi ca dimensiunea lui este 0 (cu alte cuvinte, nu conţine
nici o informaţie).
5.2.3.5. cat
Comanda cat (concatenate) este utilizată la afişarea conţinutului unui fişier la consolă.
Exemplul de mai jos arată modalitatea de folosire a comenzii cat. Comanda cat primeşte
unul sau mai multe fişiere ca argumente cărora le afişează conţinutul:
razvan@anaconda:~/packages$ cat mesaj.txt
mesaj simplu
inca un mesaj simplu
un ultim mesaj simplu
razvan@anaconda:~/packages$ cat mesaj2.txt
msaj suplimentar
razvan@anaconda:~/packages$ cat mesaj.txt mesaj2.txt
mesaj simplu
inca un mesaj simplu
un ultim mesaj simplu
msaj suplimentar
5.2.3.6. mkdir, rmdir
Comanda mkdir (make directory) este utilizată pentru creare unui director, iar comanda rmdir
(remove directory) este utilizată pentru ştergerea unui director. Directorul trebuie să fie însă
34
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
35
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
36
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
37
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
38
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Arhivarea cu tar şi gzip este mai eficientă decât arhivarea cu zip, adică rezultă într-o
dimensiune mai mică a arhivei. Arhivele .tgz sunt principala formă de distribuţie a surselor în
distribuţiile Linux.
5.2.6. Vizualizarea proceselor în Linux
De multe ori este util să se observe ce procese rulează într-un sistem Linux pentru a
determina memoria ocupată de acestea, tipul proceselor şi alte informaţii utile. Comanda
utilizată pentru vizualizarea proceselor (a programelor care rulează la un moment dat într-un
sistem Linux) este ps. Astfel, dacă se doreşte vizualizarea proceselor care aparţin
utilizatorului curent, se rulează comanda fără argumente. Pentru vizualizarea tuturor
proceselor din sistem se rulează comanda ps cu argumentul -e.
razvan@anaconda:~$ ps
PID TTY TIME CMD
25086 pts/0 00:00:00 bash
25214 pts/0 00:00:00 ps
razvan@anaconda:~$ ps -e
PID TTY TIME CMD
1 ? 00:00:02 init
2 ? 00:00:00 migration/0
3 ? 00:00:00 ksoftirqd/0
[...]
24548 ? 00:00:00 couriertls
24549 ? 00:00:00 imapd
24991 ? 00:00:00 pickup
25082 ? 00:00:00 sshd
25085 ? 00:00:00 sshd
25086 pts/0 00:00:00 bash
25215 pts/0 00:00:00 ps
Rezultatul rulării comenzii ps constă în afişarea unui identificator de proces (unic în sistem),
a timpului de procesor utilizat şi a comenzii care a fost rulată pentru crearea procesului. Se
observă că se afişează chiar procesul ps care a dat naştere comenzii.
5.2.7. Repornirea şi oprirea sistemului
Un set de comenzi utile sunt cele pentru repornirea şi oprirea sistemului. Cele două comenzi
utile sunt reboot şi poweroff. Reboot este folosită pentru a reporni sistemul, iar poweroff
pentru a-l opri. Aceste comenzi sunt comenzi importante în administrarea sistemului şi pot fi
rulate numai de către root.
# reboot
# poweroff
5.2.8. Cautare ajutor (--help, whatis, apropos, man, info)
Daca se doreste cautare de informatii in legatura cu o comanda (parametrii, date de iesire,
fuctionalitate, etc) distributiile de Linux pun la dispozitie mai multe optiuni:
• Folosirea argumentului --help la o comandă pentru a afişa un sumar al parametrilor
posibili acelei comenzi.
razvan@anaconda:~$ cp --help
Usage: cp [OPTION]... [-T] SOURCE DEST
or: cp [OPTION]... SOURCE... DIRECTORY
or: cp [OPTION]... -t DIRECTORY SOURCE...
Copy SOURCE to DEST, or multiple SOURCE(s) to DIRECTORY.
39
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Mandatory arguments to long options are mandatory for short options too.
-a, --archive same as -dpR
--backup[=CONTROL] make a backup of each existing destination file
-b like --backup but does not accept an argument
--copy-contents copy contents of special files when recursive
-d same as --no-dereference --preserve=link
[…]
• Comanda whatis este folosită pentru a afişa o scurtă descriere a unei comenzi
razvan@anaconda:~$ whatis ls
ls (1) - list directory contents
razvan@anaconda:~$ whatis pwd
pwd (1) - print name of current/working directory
razvan@anaconda:~$ whatis cp
cp (1) - copy files and directories
razvan@anaconda:~$ whatis poweroff
poweroff (8) - stop the system.
• Comanda apropos afişează comenzile care au legătură cu cuvântul transmis ca
parametru:
razvan@anaconda:~$ apropos zip
bunzip2 (1) - a block-sorting file compressor, v1.0.3
bzcmp (1) - compare bzip2 compressed files
bzdiff (1) - compare bzip2 compressed files
bzegrep (1) - search possibly bzip2 compressed files for a regular
expression
bzfgrep (1) - search possibly bzip2 compressed files for a regular
expression
[…]
• Comenzile man şi info sunt utilizate pentru a afişa paginile de documentare complete
asociate unei comenzilor dorite. Aceste pagini conţin informaţii detaliate despre
opţiunile posibile ale comenzilor şi utilizările acestora. Comenzile man şi info primesc
ca argument numele comenzii despre care dorim să ne documentăm:
razvan@anaconda:~$ man ls
Reformatting ls(1), please wait...
razvan@anaconda:~$ man pwd
Reformatting pwd(1), please wait...
razvan@anaconda:~$ info coreutils ls
razvan@anaconda:~$ info coreutils cp
5.3. Instalarea de programe/pachete în Linux
În Linux programele se instalează sub formă de pachete. Un pachet este un fişier care
conţine informaţii despre instalarea unei aplicaţii sau a unui utilitar. În lumea Linux, există
două formate uzuale de pachete: formatul .deb (promovat de Debian) şi formatul .rpm
(promovat de RedHat).
Fedora 7 foloseşte formatul de pachet .rpm. Aceasta înseamnă că instalarea unei aplicaţii pe
sistemul de operare Fedora va necesita accesul la pachetul .rpm asociat acelei aplicaţii.
Comanda utilizată pentru instalarea de pachete .rpm se numeşte (tot) rpm. Aceasta este
folosită pentru instalarea/dezinstalarea unui pachet .rpm şi afişarea diverselor informaţii
despre acesta. Un pachet este de fapt o arhiva conţinând informaţii despre produs, fişiere,
icoane, documentare, fişiere de configurare şi gestiune.
40
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Între diversele pachete există dependinţe. Dacă pachetul x are nevoie de pachetul y, atunci
pachetul x nu poate fi instalat până când nu se instalează pachetul y. La fel, dacă se doreşte
dezinstalarea pachetului y, va trebui dezinstalat şi pachetul x. Este nevoie, aşadar de un
utilitar de verificare a dependenţelor între pachete şi instalarea/dezinstalarea acestora în
ordine.
În cazul pachetelor .rpm utilitarul care se ocupă de rezolvarea dependenţelor este YUM
(Yellow dog Updater, Modified). Acest utilitar se ocupă de rezolvarea dependinţelor între
pachete, descărcarea pachetelor de pe Internet (dacă este nevoie) şi instalarea acestora cu
ajutorul utilitarului .rpm. Se spune ca în cazul instalării de pachete yum este front-end (partea
din faţă), iar rpm este back-end (partea din spate).
Yum este folosit în linia de comandă. Există două utilitare grafice care utilizează yum pentru
instalarea/dezinstalarea de pachete şi pentru actualizarea de pachete. Pirut este aplicaţia
folosită pentru instalarea/dezinstalarea de pachete şi este pornită din meniul Applications ->
Add/Remove Software. Pup este aplicaţia utilizată pentru actualizarea pachetelor din sistem
Applications->System Tools -> Software Updater.
41
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
5.3.1. yum
Vom discuta în continuare despre utilizarea yum pentru instalarea/dezinstalarea de pachete
în Fedora 7 folosind interfaţa în linia de comandă. După cum s-a precizat, yum poate fi folosit
la:
• instalarea de noi pachete din zonele de pachete asociate (repositories)
• actualizarea pachetelor existente în sistem (update)
• dezinstalarea de pachete din sistem
yum, ca orice comandă, primeşte un număr de argumente pentru a efectua o acţiune.
Primula argument indică tipul acţiunii. Acesta poate fi instalarea unui pachet, dezinstalarea
unui pachet, listarea pachetelor.
5.3.1.1. Instalarea unui pachet
Spre exemplu, dacă se doreşte instalarea pachetului tsclient, se va introduce comanda:
# yum install tsclient
Ceea ce urmează este rezultatul rulării acestei comenzi:
=============================================================================
Package Arch Version Repository Size
=============================================================================
Installing:
tsclient i386 0.132-6 base 247 k
Installing for dependencies:
rdesktop i386 1.4.0-2 base 107 k
Transaction Summary
=============================================================================
Install 2 Package(s)
Update 0 Package(s)
Remove 0 Package(s)
Total download size: 355 k
Is this ok [y/N]:
După cum se observă, pachetul tsclient depinde de pachetul rdesktop. Astfel, se va instala
pachetul rdesktop, după care se va instala tsclient.
Utilizatorul va apăsa y pentru a confirma instalarea pachetului sau N dacă nu doreşte să fie
instalat.
5.3.1.2. Dezinstalarea unui pachet
Pentru dezinstalarea unui pachet comanda yum utilizată este remove:
# yum remove tsclient
Aceasta are ca efect dezinstalarea pachetului tsclient din sistem.
5.3.1.3. Actualizarea unui pachet
O aplicaţie sau un utilitar poate fi actualizat datorită descoperirii unor erori de programare
sau probleme de securitate. Pentru actualizarea unui pachet, yum foloseşte comanda
update:
# yum update tsclient
Această comandă are ca efect instalarea ultimei versiuni de tsclient şi dezinstalarea celei
vechi.
42
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
43
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
• mcedit
Datorită simplităţii, ne vom concentra pe nano, mcedit. Acestea sunt câteva editoare foarte
simple şi intuitive care pot fi folosite pentru editarea facilă atât a fişierelor de configurare ale
sistemului de operare cât şi pentru editarea de cod sursă.
5.4.1. nano
Ca orice editor în mod text, nano nu este controlat cu ajutorul mouse-ului, ci cu ajutorul
tastelor de control (Control, Alt, Shift). Spre exemplu, combinţŢia de taste Control-o este
folosită pentru a salva fişierul editat pe disc.
Pentru rularea nano, se introduce comanda nano la prompt:
$ nano
Dacă se doreşte deschiderea unui fişier, comanda este urmată de numele acelui fişier:
$ nano file.txt
După rularea comenzii, utilizatorul este întâmpinat cu fereastra de editare nano.
Componentele acestei ferestre sunt:
• bara de titlu
• zona de editare
• bara de stare
• lista de scurtături
Bara de titlu Zona de editare
44
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
45
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
46
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
47
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
48
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
$ mkdir nano
schimbaţi directorul curent în directorul nano
$ cd nano
deschideti nano prin folosirea comenzii nano la terminal
scrieţi textul "Nano Este un Editor in Linie de Comanda"
salvaţi fişierul; folosiţi comanda Control-o; daţi numele test.txt pentru fişier
ieşiţi din nano: tastaţi Control-x
folosiţi utilitarul cat pentru a afişa conţinutul fişierului test.txt
$ cat test.txt
părăsiţi nano (Control-x)
deschideţi fişierul test.txt folosind nano
schimbaţi literele mari din textul introdus în litere mici; folosiţi tasta Backspace pentru
a şterge un carcater; deplasaţi-vă folosind tastele săgeţi
adăugaţi linia "Cursul de IT training ma ajuta sa invat multe lucruri noi si interesante"
lăsaţi o linie liberă şi adăugaţi linia "am invatat cativa pasi din utilizarea unui editor
simplu"
salvaţi fişierul sub numele test2.txt
părăsiţi nano (Control-x)
creaţi fişierul test3.txt folosind comanda touch:
$ touch test3.txt
deschideţi atât fişierul test2.txt, cât şi fişierul test3.txt
$ nano test2.txt test3.txt
decupaţi (cut) cea de-a doua linie din test2.txt şi lipiţi (paste) linia în fişierul test3.txt
salvaţi cele două fişiere
părăsiţi nano
6. exercitiu de cautare şi înlocuire
49
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
50
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
51
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
52
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
53
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Done.
6.1.6. Crearea grupurilor şi adăugarea utilizatorilor într-un grup
Odată creat, un grup în Linux poate avea un utilizator, niciunul sau chiar toţi utilizatori din
sistem înscrişi în el. Apartenenţa fiecărui utilizator la grupul său se controlează din fişierul
/etc/groups. După cum se va observa în secţiunea 6.2, apartenenţa la un grup poate
însemna un set de drepturi asociate acelui grup. Astfel, mai mulţi utilizatori pot partaja
accesul la anumite resurse din sistemul de fişiere, însă numai dacă fac parte dintr-un acelaşi
grup.
Administrarea grupurilor de utilizatori se realizează prin intermediul a două comenzi:
addgroup şi delgroup.
Comanda addgroup poate fi utilizată pentru adăugarea unui nou grup în sistem sau pentru
adăugarea unui utilizator la acel grup. În mod similar, comanda userdel poate fi utilizată
pentru ştergerea unui grup din sistem sau eliminarea unui utilizator din acel grup.
6.1.6.1. addgroup
Comanda addgroup este utilizată cu două scopuri:
1. adăugarea unui nou grup în sistem
2. adăugarea unui utilizator la un grup deja existent
În exemplul de mai jos se creează grupul itgroup. După aceasta se adaugă utilizatorul alina
şi apoi utilizatorul guest la grupul itgroup. Rularea comenzii groups înainte şi după
adăugarea utilizatorului la grup relevă apartenenţa la un nou grup.
anaconda:~# addgroup itgroup
Adding group `itgroup' (GID 1028) ...
Done.
anaconda:~# groups alina
alina : alina
anaconda:~# addgroup alina itgroup
Adding user `alina' to group `itgroup' ...
Done.
anaconda:~# groups alina
alina : alina itgroup
anaconda:~# addgroup guest itgroup
Adding user `guest' to group `itgroup' ...
Done.
anaconda:~# groups guest
guest : guest itgroup
6.1.6.2. delgroup
Comanda delgroup este utilizată cu două scopuri:
1. eliminarea unui utilizator dintr-un grup
2. ştergerea unui grup din sistem
Exemplul de mai jos continuă exemplul de la pasul anterior. În primă fază eliminăm
utilizatorul alina din grup, apoi ştergem grupul. După ştergerea grupului se observă pierderea
apartenenţei utilizatorului guest la grup:
anaconda:~# groups alina
alina : alina itgroup
anaconda:~# delgroup alina itgroup
Removing user `alina' from group `itgroup' ...
Done.
54
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
55
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
56
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
57
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
58
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Comenzile pot fi combinate şi separate prin virgulă (,). Astfel, utilizarea argumentului u+w,g-
x,o-x înseamnă că utilizatorul (u) primeşte (+) drept de scriere (w), grupul (g) şi ceilalţi (o)
pierd (-) dreptul de execuţie (x) asupra fişierului hello.txt.
razvan@anaconda:~$ chmod u-x,o+r hello.txt
razvan@anaconda:~$ ls -l hello.txt
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 35 Jul 15 12:27 hello.txt
Utilizarea argumentului u-x,o+r înseamnă că utilizatorul (u) pierde (-) dreptul de execuţie (x),
iar ceilalţi (o) primesc (+) dreptul de citire (+) asupra fişierului hello.txt.
6.2.3. Comenzi utile în lucrul cu sistemele de fişiere
În afara comenzilor legate de dreptul de acces la resursele sistemului de fişiere, o serie de
comenzi utile se referă la obţinerea de informaţii despre spaţiul ocupat de sistemul de fişiere
sau de anumite componente ale acestuia.
6.2.3.1. Spaţiul ocupat de un fişier
Spaţiul ocupat de un fişier se află, ca şi informaţiile despre drepturi şi deţinători, cu ajutorul
comenzii ls –l:
razvan@anaconda:~$ ls -l hello.txt
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 35 Jul 15 12:27 hello.txt
razvan@anaconda:~$ ls -l linux_fs.txt
-rw-r--r-- 1 razvan razvan 994 Jul 13 23:58 linux_fs.txt
Coloana care dă dimensiunea fişierului este coloana 5. Se observă că fişierul hello.txt are
dimensiunea de 35 de octeţi, iar fişierul linux_fs.txt are dimensiunea de 994 de octeţi.
6.2.3.2. Spaţiul ocupat de un director
Spaţiul ocupat de un director se află cu ajutorul comenzii du (disk usage). De obicei,
comanda este apelata cu argumentele –h (human readable) şi –s (summary):
razvan@anaconda:~$ du -hs code/
760K code/
razvan@anaconda:~$ du -hs packages/
34M packages/
Se observă că directorul code ocupă 760 KB (kilobytes – kiloocteţi), iar directorul packages
ocupă 34 MB (megabytes – megaocteţi).
6.2.3.3. Spaţiul ocupat de sistemul de fişiere
Pentru a determina spaţiul ocupat de sistemul de fişiere se foloseşte comanda df (disk free).
Această comanda va afişa tabela de partiţii a sistemului şi spaţiul ocupat pe fiecare partiţie.
O opţiune utilă este –h (human readable):
razvan@anaconda:~$ df -h
Filesystem Size Used Avail Use% Mounted on
/dev/hda1 36G 29G 5.3G 85% /
tmpfs 125M 0 125M 0% /lib/init/rw
udev 10M 52K 10M 1% /dev
tmpfs 125M 4.2M 121M 4% /dev/shm
Se observă că discul are o singură partiţie (/dev/hda1). Celelalte sunt partiţii temporare.
Partiţia are capacitatea totală de 36 GB, dintre care sunt utilizaţi 29 GB şi sunt liberi 5.3 GB.
Procentual, partiţia este ocupată 85%. Această partiţie este utilizată ca suport pentru
sistemul de fişiere rădăcină (/).
59
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Exerciţii
1. Adaugaţi utilizatorii user1, user2, user3 şi user4 în sistem. Folosiţi respectiv parolele
parola1, parola2, parola3, parola 4.
2. Schimbaţi parola utilizatorului user2 în parolanoua2.
3. Eliminaţi utilizatorul user4 din sistem împreună cu directorul de bază al acestuia.
4. Adăugaţi în sistem grupurile usergroup1 şi usergroup2.
5. Adăugaţi utilizatorii user1 şi user2 la grupul usergroup1, respectiv utilizatorii user2 şi
user3 la grupul usergroup2. Verificaţi apartenenţa acestor utilizatori la diversele
grupuri folosind comanda groups.
6. Descărcaţi arhiva laboratorului intitulată admin_baza_linux.zip de pe site-ul TOSS.
Dezarhivati.
7. Exerciţii schimbare drepturi de acces.
8. Cât spaţiu ocupă directorul /bin. Dar directorul /usr/bin?
9. Cât spăţiu ocupă tot discul?
60
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Înseamnă de fapt:
Adresa reţelei: 192.168.10.0
11000000.10101000.00000110.00000000
Adresa staţiei: 240
Adresele ip se impart în 5 clase, de la A la E, fiecare având o mască de reţea implicită.
Un gateway este un sistem sau un router în reţeaua locală care are acces direct la furnizorul
de internet. Această maşină preia traficul din reţeaua locală şi îl transmite mai departe în
reţeaua Internet. Acţiunea se numeşte routare a traficului iar decizia următorului gateway
folosit de trafic se face pe baza unei tabele de rutare.
Un DNS (Domain Name System) se ocupă cu translatarea numelor în adrese IP. De
exemplu adresa ip a site-ului www.google.com este 72.14.215.99. Utilizatorul nu trebuie să
ţină minte adresa de ip, cid oar numele site-ului.
Pentru a configura reţeaua pe orice sistem este necesar să avem toate datele de mai sus.
61
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
NETWORKING Cu valorile yes sau no. Pentru a configure sau nu partea de reţea
NISDOMAIN În cazul în care sunteţi conectaţi într-o reţea NIS, aici ar trebui să scrieţi
numele domeniului NIS.
NIS este un server sub Linux care centralizează toate datele despre
utilizatori, reţele, drepturi de acces, nume de staţii etc.
HOSTNAME setează numele calculatorului pe reţeaua dvs. De obicei acesta este un nume
DNS de exemplu. Statia1.exemplu.curs.ro. Această variabilă poate lipsi în
cazul în care numele staţiei este dat de un server DHCP.
Serverul DHCP permite permite configurarea automată şi centralizată a
adreseor de reţea.
GATEWAY Adresa gateway-ului de reţea. Această variabilă poate lipsi în cazul în care
numele staţiei este dat de un server DHCP.
GATEWAYDEV În cazul în care sistemul are mai multe plăci de reţea aici se specifică placa
(ex.: eth0) folosită pentru a ajunge la gateway
Tabelul 1 Variabilele din fişierul /etc/sysconfig/network
Directorul din care sistemul de operare îşi citeşte efectiv configuraţiile şi scripturile de reţea
este /etc/sysconfig/network-scripts. În general, nu este nevoie să modificaţi aceste fişiere,
dar e o idee bună să ştiţi de existenţa lor.
ifup, ifdown Aceste scripturi pornesc sau opresc o placă de reţea. De exemplu, pentru placa
de reţea eth0, comanda ifup eth0 o activează, iar ifdown eth0 o închide.
Dhclient Dhclient caută un server de DHCP pe reţea şi îi cere acestuia o adresă de IP.
Rolul unui server de DHCP este de a împurmuta adrese de IP şi de a configura
automat clienţi de reţea. În mod normal, acest utilitar este folosit de către
scripturile ifcfg-* în momentul în care maşina bootează.
Ifconfig Acesta e programul principal de configurare a plăcii de reţea. El poate seta sau
afişa diverşi parametrii a plăcii de reţea.
Tabelul 3 Comenzi de configurare a reţelei
62
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
63
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
64
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Comanda dată anterior afişează datele de configurare pentru prima placă de reţea a a
sistemului, eth0. Dacă nu specificaţi ca parametru numele plăcii de reţea, atunci se vor afişa
datele de configurare pentru toate plăcile de reţea.
Utilitarul ifconfig poate fi folosit să configureze placa de reţea. De exemplu:
# ifconfig eth0 207.174.142.142
Primul parametru, specifică placa de reţea configurată, iar al doilea, adresa de ip. Pentru a fi
siguri că schimbările au fost făcute, executaţi din nou comanda ifconfig eth0.
# ifconfig eth0
eth0 Link encap:Ethernet HWaddr 00:50:56:40:1E:6A
inet addr: 207.174.142.142 Bcast:207.174.142.255
Mask:255.255.255.0
UP BROADCAST NOTRAILERS RUNNING MULTICAST MTU:1500 Metric:1
RX packets:11253 errors:0 dropped:0 overruns:0 frame:0
TX packets:1304 errors:0 dropped:0 overruns:0 carrier:0
collisions:0 txqueuelen:100
RX bytes:2092656 (1.9 Mb) TX bytes:161329 (157.5 Kb)
Interrupt:10 Base address:0x10a0
Setarea de reţelei însă nu este completă. Adresa de broadcast nu este probabil cea corectă.
Pentru acest lucru se pot configura următorii parametrii:
up Activează interfaţa de reţea.
down Dezactivează interfaţa de reţea.
netmask address Specifică subreţeaua
broadcast address Specifică adresa de broadcast
metric n Metrica este folosită în regulile de routare
mtu n MTU-ul este mărimea maximă în bytes a unui pachet TCP/IP
-arp Dezactivează protocolul ARP.
promisc Cere plăcii de reţea să citească toate pachetele ce trec prin interfaţa de reţea.
Acest mod poate fi folosit pentru a găsi eventuale erori în configuraţia reţei, dar
totodată poate fi folosit pentru a asculta mesajele altor staţii.
-promisc Dezactiveaza modul promiscuous.
irq port Specifică adresa IRQ
io_addr address Specifică adresa I/O
Tabelul 5 Opţiunile utilitarului ifconfig
7.5.2. netstat –r
Utilitarul netstat este folosit pentru a obţine informaţii despre conectivitatea plăcii de reţea.
Cea mai des întâlnită opţiune este netstat –r, şi este folosită pentru a afişa tabela de
routare.
De exemplu:
# netstat -nr
Kernel routing table
Destination Gateway Genmask Flags MSS Window irtt
Iface
191.72.1.0 * 255.255.255.0 U 40 0 0 eth0
127.0.0.0 * 255.0.0.0 UH 40 0 0 lo
0.0.0.0 191.72.1.1 255.255.255.0 UG 40 0 0 eth0
65
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Opţiunea –n îi cere utilitarului să nu facă conversia ip-nume. Acest lucru uşurează citirea
configuraţiei.
Câmpul destination afişează ip-ul reţelelor de destinaţie. Coloana gateway, indică adresele
routerelor. Dacă destinaţia este pe reţeaua locală LAN, nu este nevoie de gateway (*).
Coloana Genmask listează toate adresele de subnet. Adresa de IP este comparată cu
adresa reţelei destinaţie. Dacă adresa de reţea este la fel, atunci se foloseşte gateway-ul şi
interfaţa configurată.
G Activează interfaţa de reţea.
U Dezactivează interfaţa de reţea.
H Specifică subreţeaua
D Specifică adresa de broadcast
M Metrica este folosită în regulile de routare
Tabelul 6 Opţiuni netstat
66
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
67
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
foarte putine produse respecta in totalitate modelul OSI. In schimb, structura sa elementara,
pe niveluri, este frecvent adaptata noilor standarde. Pe de alta parte, nivelul de referinta OSI
ramane un mecanism viabil pentru explicarea functionarii retelei.
In ciuda succeselor sale, continua sa existe numeroase confuzii legate de modelul de
referinta OSI.
Prima confuzie este aceea ca modelul de referinta OSI a fost dezvoltat de International
Standards Organisation (tot ISO), cu sediul la Paris. Nu este adevarat. Modelul de referinta
OSI a fost dezvoltat de catre International Organization for Standardization.
Modelul OSI clasifica diferitele procese necesare intr-o sesiune de comunicare pe sapte
niveluri (straturi) functionale. Organizarea acestor straturi are la baza secventa naturala de
evenimente care apare in timpul sesiunii de comunicare. Figura 1.2 prezinta modelul de
referinta OSI. Nivelurile 1-3 asigura accesul prin retea, in timp ce nivelurile 4-7 sunt dedicate
logisticii necesare pentru a comunica dintr-un capat in altul.
Modelul de Numarul
referinta OSI nivelului
Aplicatie 7
Prezentare 6
Sesiune 5
Transport 4
Retea 3
Legatura de date 2
Fizic 1
8.2.2. Protocolul TCP/IP
Protocolul TCP (Transmission Control Protocol) este unul din protocoalele fundamentale din
stiva TCP/IP si, implicit, este fundamental in functionarea Internet-ului. Primul RFC care
descrie protocolul este 791, in septembrie 1981. El a fost apoi imbunatatit printr-o serie de
alte documente: RFC1122 (controlul congestiei), RFC1323 (pentru conexiuni de mare
viteza), RFC2018 (confirmari selective). In sfarsit, in anul 1999 apare RFC-ul cu numarul
2581 care stabileste foarte strict constrangerile unei implementari de TCP.
Există două protocoale esenţiale în stiva TCP/IP: TCP – Transmission Control Protocol și
UDP – User Datagram Protocol.
Deosebirea dintre ele este că TCP este orientat conexiune. Asta înseamnă ca se realizează
o conexiune între entităţile ce participă la comunicaţie; această conexiune are grijă ca
pachetele să ajungă în ordine la destinaţie; dacă se pierd pachete, se retransmit.
UDP este neorientat conexiune. Protocolul nu se preocupă de pierderea pachetelor sau a
succesiunii lor. Avantajul UDP faţă de TCP este simplitatea, overhead mai mic decât în cazul
folosirii TCP. Exemple de protocoale care folosesc UDP: TFTP, DNS, SNMP
TCP formează împreună cu IP setul de protocoale fundamentale din Internet. 95% din
pachetele care circulă în Internet sunt pachete TCP. TCP este un protocol orientat
conexiune, altfel spus un protocol sigur (reliable), care asigură controlul fluxului – garantează
sosirea pachetelor de la sursă la destinaţie în succesiunea corectă şi nealterate.
Ce este o conexiune? O conexiune este o legatură logică ce apare între două entităţi care
comunică prin intermediul unei reţele de calculatoare (sau Internet). O entitate (denumită
client) solicită, prin intermediul reţelei, un serviciu de la o altă entitate (denumită server). O
conexiune se încheie când una din cele două entităţi (server sau client) decide că nu mai are
nevoie de conexiune.
68
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Un server care oferă un serviciu ascultă conexiuni pe un anumit port. Portul este de fapt
asociat protocolului pe care server-ul îl foloseşte în oferirea serviciului. Un port este
reprezentat pe 16 biţi (valori cuprinse între 1 şi 65535). Porturile până în 1023 sunt aşa
numitele ‘known ports’ şi sunt folosite de cele mai importante protocoale ale Internet-ului
21 – SSH, 22 – FTP, 23 – telnet, 25 – SMTP, 80 – HTTP, 53 – DNS, 110 – POP3, 143 –
IMAP.
Exemple de servicii:
razvand@lemon:~$ telnet anaconda.cs.pub.ro 22
Trying 141.85.37.25...
Connected to anaconda.cs.pub.ro.
Escape character is '^]'.
SSH-2.0-OpenSSH_3.8.1p1 Debian-8.sarge.4
razvand@lemon:~$ telnet anaconda.cs.pub.ro 21
Trying 141.85.37.25...
Connected to anaconda.cs.pub.ro.
Escape character is '^]'.
220 Welcome to Anaconda FTP service. vsFTPd 2.0.3 is in service
razvand@lemon:~$ telnet anaconda.cs.pub.ro 25
Trying 141.85.37.25...
Connected to anaconda.cs.pub.ro.
Escape character is '^]'.
220 anaconda.cs.pub.ro ESMTP Postfix (Debian/GNU)
razvand@lemon:~$ telnet anaconda.cs.pub.ro 27
Trying 141.85.37.25...
telnet: Unable to connect to remote host: Connection refused
Vizualizarea serviciilor care ascultă conexiuni în reţea:
69
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Un server este o aplicaţie program care furnizează servicii altor aplicaţii program (numite
aplicaţii client) aflate pe acelaşi calculator sau pe calculatoare diferite. De obicei, aplicaţia
server aşteaptă conexiuni din partea aplicaţiilor client.
8.3. Comenzi utile
Pentru a administra o reţea de calculatoare este necesar cunoaşterea câtorva comenzi mai
importante, cum ar fi: netstat, route, ping, traceroute. Etc
8.3.1. Verificarea conectivitatii: ping si traceroute
Ping si traceroute sunt doua comenzi care ne ajuta sa verificam conectivitatea la nivel IP
intre doua calculatoare conectate in aceeasi retea sau la Internet. Ping testeaza doar
conectivitatea dintre calculatorul local si cel aflat la distanta, iar traceroute afiseaza si toate
nodurile intermediare (routere) prin care un pachet ajunge de la calculatorul local la cel aflat
la distanta.
8.3.1.1. Ping
Formatul comenzii este:
# ping [-b] [-f] [-n] [-c count] [-s packetsize] [-t ttl] destination
Parametrii au urmatoarea semnificatie:
• -b ("broadcast") - permite ping catre o adresa de broadcast. In general nu este
recomandata folosirea acestui parametru, deoarece produce o incarcare foarte mare asupra
retelei.
• -f ("flood") - trimite packete ECHO-REQUEST fara a astepta sosirea pachetelor
ECHOREPLY. Pentru fiecare ECHO-REQUEST trimis, afiseaza un ".", iar pentru fiecare
ECHOREPLY primit, afiseaza un "backspace". In general nu este recomandata folosirea
acestui parametru, deoarece produce o incarcare foarte mare asupra retelei.
• -n ("numeric") - destinatia este afisata doar numeric (prin adresa IP), fara a incerca sa se
gaseasca alias-uri, nume de domeniu etc.
• -c count - numarul de pachete ECHO-REQUEST trimise. In cazul in care nu se specifica
acest parametru, se trimit pachete pana ce utilizatorul apasa Ctrl+C
• -s packetsize - marimea pachetului ICMP ce se trimite (bytes). Valori permise: 1 - 65507.
• -t ttl - seteaza campul TTL ("Time to live") al pachetelor ICMP trimise. Valori permise: 1 -
255.
• destination - destinatia catre care se testeaza conexiunea. Poate fi o adresa IP, un nume
de host, un nume de domeniu.
Exemple:
1. Testam conectivitatea cu www.google.com :
# ping www.google.com
PING www.l.google.com (72.14.221.147) 56(84) bytes of data.
64 bytes from 72.14.221.147: icmp_seq=1 ttl=247 time=32.3 ms
64 bytes from 72.14.221.147: icmp_seq=2 ttl=247 time=32.3 ms
64 bytes from 72.14.221.147: icmp_seq=3 ttl=247 time=32.3 ms
64 bytes from 72.14.221.147: icmp_seq=4 ttl=247 time=32.2 ms
64 bytes from 72.14.221.147: icmp_seq=5 ttl=247 time=32.4 ms
--- www.l.google.com ping statistics ---
5 packets transmitted, 5 received, 0% packet loss, time 4011ms
rtt min/avg/max/mdev = 32.274/32.373/32.484/0.131 ms
70
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
3. Fie 192.168.0.1 un server din reteaua locala. Dorim sa testam conectivitatea cu pachete
de 1024 bytes:
# ping -s 1024 192.168.0.1
8.3.1.2. Traceroute
Formatul comenzii este:
# traceroute [-n] [-m max-hops] destination
Parametrii au urmatoarea semnificatie:
• -n ("numeric") - sunt afisate doar adresele numerice (IP) ale hop-urilor, nu si alias-urile sau
numele de domeniu.
• -m max-hops - numarul maxim de hop-uri pentru care se incearca atingerea destinatiei.
Exemplu:
Pentru a afla ruta pana la serverul www.rdsnet.ro:
# traceroute www.rdsnet.ro
traceroute to www.rdsnet.ro (81.196.12.33), 30 hops max, 40 byte packets
1 10.0.0.1 (10.0.0.1) 0.301 ms 0.287 ms 0.269 ms
2 86-121-159-1.rdsnet.ro (86.121.159.1) 2.944 ms * 3.936 ms
3 82.76.224.9 (82.76.224.9) 0.688 ms 0.535 ms 0.468 ms
4 82-76-241-246.rdsnet.ro (82.76.241.246) 0.720 ms 0.613 ms 0.675 ms
5 www.rdsnet.ro (81.196.12.33) 0.687 ms 1.006 ms 0.827 ms
71
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
• -net|-host - specifica daca este vorba de o ruta catre o retea sau catre un host
• target - adresa retelei sau a host-ului catre care este ruta
• netmask mask - masca retelei, in cazul in care avem o ruta catre o retea
• gw gateway-add - adresa gateway-ului (a urmatorului hop)
• dev interface - interfata pe care vor fi trimise pachetele care iau aceasta ruta
8.3.2.3. Stergerea unei rute
Formatul comenzii este:
# route del [-net|-host] target
Comanda sterge ruta catre reteaua sau host-ul specificat prin parametrul target.
Exemple:
1. Dorim sa adaugam o ruta catre reteaua 10.0.0.0/8, interfata de iesire fiind eth0:
# route add -net 10.0.0.0 netmask 255.0.0.0 dev eth0
Exemplu de fisier:
Sa consideram ca sistemul nostru va folosi doua servere DNS pentru rezolvarea de nume,
acestea fiind 193.231.236.25 si 193.231.236.30. In acest caz, fisierul /etc/resolv.conf va
arata astfel:
nameserver 193.231.236.25
72
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
nameserver 193.231.236.30
Numele hostname va fi asociat cu adresa IP specificata. Optional, se pot defini mai multe
alias-uri pentru nume.
Observatie: Asocierile din acest fisier au doar semnificatie locala.
Exemplu:
Fie un fisier in care definim un nume pentru masina locala (cu adresa IP 127.0.0.1) si cate un
nume pentru IP-urile 192.168.0.1 si 192.168.0.2:
127.0.0.1 localhost
192.168.0.1 server_de_mail
192.168.0.2 server_de_ftp
192.168.0.69 calculatorul_lui_gigi
8.3.4. Conexiuni la distanta
Odata cu cresterea numarului de calculatoare conectate in retele, administrarea la distanta a
sistemelor a devenit o necesitate. Telnet si SSH permit accesarea resurselor unui calculator
aflat la distanta si interactiunea cu acestea.
8.3.4.1. Telnet
Telnet permite conectarea la un alt calculator, pe un anumit port si comunicarea cu serviciul
ce ruleaza pe acel port. O caracteristica a telnet este faptul ca datele sunt trimise "clear text",
73
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
ceea ce face ca telnet sa nu fie recomandat atunci cand este nevoie de un grad de securitate
ridicat.
Conectarea prin telnet se face cu ajutorul comenzii:
# telnet [host [port]]
• In cazul in care nu se specifica port-ul, se considera cel implicit, pentru telnet, anume 23.
• Daca nu se specifica nici host-ul, va aparea un prompt telnet> la care pot fi introduse
comenzi. De exemplu, pentru conectare, folosim comanda open, cu sintaxa:
telnet> open host port
Exemplu:
Dorim sa ne conectam la serverul mail.rdslink.ro (pe portul 25):
# telnet mail.rdslink.ro 25
Trying 193.231.236.20...
Connected to mail.rdslink.ro.
Escape character is '^]'.
220 smtp2.rdslink.ro ESMTP
8.3.4.2. SSH
SSH ("Secure SHell"), spre deosebire de telnet, ofera securizarea accesului la un alt
calculator, toate datele ce se comunica fiind criptate. Cel mai adesea, SSH este folosit
pentru a accesa shell-ul unui calculator aflat la distanta. Comanda prin care se realizeaza
conexiunea este:
# ssh [user@]hostname
In cazul in care nu se specifica parametrul user, este considerat in mod implicit numele
userului care este logat local.
Exerciţii
74
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
9.1. Obiective
Înţelegerea noţiunii de serviciu, client-server
Configurarea unui server Apache
Configurarea unui server de e-mail
Configurarea unui firewall pentru un sistem de sine stătător
9.2. Noţiuni introductive
Un server este un program (un proces) care permite primirea de conexiuni de la alte entităţi
din reţea pentru a le oferi acestora un serviciu. De exemplu: un server de web cunoaşte
protocolul HTTP şi poate oferi pagini web clienţilor. Server-ul este un proces aflat permanent
în starea ‘ascultă’ (aşteaptă) conexiuni de la clienţi.
Un client este un program care permite conectarea la un server şi interogarea acestuia în
legatură cu serviciul oferit.
Modelul client-server este un model centralizat; în cazul unui sistem de transfer de fişiere,
server-ul este cel care intermediază transferul între doi clienţi.
Un server care oferă un serviciu ascultă conexiuni pe un anumit port.
9.3. Servicii Linux
O cerinţă de bază în administrarea oricărei reţele, este asigurarea securităţii şi integrităţii
datelor. Modul cel mai uşor de a face acest lucru este de a închide toate serviciile de pe un
sistem şi de a le deschide treptat, numai clienţilor sau maşinilor de care ştim că au nevoie
de ele.
9.3.1. Pornirea şi oprirea serviciilor
Cel mai uşor mod de a securiza un serviciu este de a-l închide. Toate serviciile disponibile pe
un sistem linux, se află de obicei în directorul /etc/init.d. Fiecare serviciu are minim două
opţiuni: start şi stop.
De exemplu: pentru a porni serverul HTTP Apache se dă comanda:
# /etc/init.d/httpd start
Pentru oprirea acestuia se da comanda:
# /etc/init.d/httpd stop
După cum se observă, administarea serviciilor poate fi realizată numai prin intermediul
contului de root care are acces privilegiat la sistem şi la resursele acestuia.
Pe sistemele de tip Redhat, există şi un script numit service. Acelaşi rezultat se poate obţine
prin comenzile:
#service httpd start
#service httpd stop
9.3.2. Niveluri de rulare – runlevel
Sistemul Linux pune la dispoziţie mai multe stări denumite runlevel. Există cinci stări:
- 0 – halt
- 1 – modul single user (un singur utilizator)
- 2 – nu e folosit
- 3 – Multi-user
75
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
- 4 – nu e folosit
- 5 – Multi-user cu interfaţă grafică
- 6 – Reboot
Stările nedefinite pot fi modificate şi folosite de către administratorii de sistem. Fiecare stare
indică ce servicii sunt sau nu pornite. De exemplu: diferenţa dintre runlevelul 3 şi runlevelul 5
este că cel din urmă va porni interfaţa grafică automat după bootare, pe când prima variantă
cere rularea comenzii startx după autentificare.
Pentru a modifica runlevel-ul default se modifică linia din fişierul /etc/inittab care specifică
parametrul initdefault
id:5:initdefault:
Pentru a schimba dintr-un runlevel in altul se foloseşte comanda init şi numărul runlevel-ului.
Aceste runlevel-uri sunt de fapt, o listă, de servicii pornite sau oprite în momentul în care se
inţializează. Serviciile, cunoscute şi sub numele servicii SysV pot fi configurare cu ajutorul a
mai multor aplicaţii:
- Services Configuration Tool – aplicaţie grafică, se accesează System –
Administration – Services.
- chkconfig – e aceeaşi aplicaţie dar în linie de comandă
- ntsysv – aplicaţie în mod text (TUI). Poate lipsi.
9.3.3. Service Configuration
Aplicaţia se poate rula folosind System | Administration | Services sau dintr-un terminal
system-config-services. Acest utilitar permite configurarea runlevel-ului curent şi arată
descrierea fiecărui serviciu în parte.
9.3.4. Chkconfig
Chkconfig poate fi folosit pentru a activa sau dezactiva un serviciu dintr-un runlevel. Pentru a
vedea starea tuturor serviciilor în fiecare runlevel, se rulează cu opţiunea --list.
76
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Pentru pornirea serviciului la boot (la pornirea sistemului) vom activa runlevel-urile asociate:
[root@localhost ~]# chkconfig --levels 345 httpd on
Deschideţi un browser şi încercaţi să vedeţi dacă funcţionează. Adresa este http://localhost
Fişierul principal de configurare se află în /etc/httpd/conf/httpd.conf, iar restul configuraţiilor,
cum ar fi certificatele digitale, module etc., se află în directorul /etc/httpd.
Implicit, fişierele site-ului de web se află în /var/www/html. Astfel, copierea unui fişier denumit
test.html în /var/www/html şi folosirea URL-ului http://localhost/test.html în browser va afişa
pagina respectivă.
9.5. Configurarea unui server de e-mail
Serviciul de e-mail este unul dintre cele mai importante servicii din Internet. Acesta permite
transmiterea de mesaje de poştă electronică între utilizatori de sisteme de calcul aflaţi la
distanţă.
Serviciul de e-mail funcţionează, ca şi celelalte servicii, în sistemul client-server. Clientul de
e-mail (Microsoft Outlook 2003, Mozilla Thunderbird) este utilizat pentru conectarea la
serverul de mail pentru a putea transmite şi citi mesaje.
Un lucru important în cazul serviciului de e-mail este diferenţierea dintre transmiterea şi
recepţionarea unui mesaj. Astfel, pentru a transmite un mesaj, clientul se conectează la un
server care comunică folosind protocolul SMTP. Serverul va transmite apoi mesajul către
77
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
destinaţie. Mesajele ajung la destinaţie şi sunt stocate în căsuţa poştală a utilizatorului care
este o intrare în sistemul de fişiere (un fişier sau un director).
La un moment ulterior, destinatarul mesajului se va decide să citească mesajele din căsuţa
poştală. În această situaţie, destinatarul va utiliza un client de e-mail cu care se va conecta la
server. Totuşi, în momentul citirii, se contactează un alt server: un server care comunică
folosind protocolul IMAP sau POP3. Aceste protocoale sunt protocoale de citire a mesajelor
de poştă electronică.
Cu alte cuvinte, pentru ca un sistem să acţioneze ca server de e-mail va trebui să ofere un
serviciu de transmitere de mesaje de poştă electronică (un server SMTP) şi un serviciu de
citire a mesajelor (un server IMAP sau POP3).
În cele ce urmează vom prezenta instalarea şi configurarea Postfix (server SMTP) şi
instalarea şi configuarea Cyrus (server IMAP şi POP3).
9.5.1. Instalarea şi configurarea Postfix
Postfix este un server SMTP utilizat la transmitere mesajelor de poştă electronică. Nu este
instalat implicit pe Fedora aşa că va trebui instalat.
9.5.1.1. Dezinstalare Sendmail
Pe Fedora 7, este instalat alt server SMTP, denumit Sendmail. Înainte de instalarea Postfix,
va trebui să dezinstalăm Sendmail:
[root@localhost www]# yum remove sendmail
Loading "installonlyn" plugin
Setting up Remove Process
Resolving Dependencies
--> Running transaction check
---> Package sendmail.i386 0:8.14.1-2 set to be erased
[...]
Is this ok [y/N]: y
Downloading Packages:
Running Transaction Test
Finished Transaction Test
Transaction Test Succeeded
Running Transaction
warning: /var/log/mail/statistics saved as /var/log/mail/statistics.rpmsave
Removing : sendmail ######################### [1/1]
78
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Install 1 Package(s)
Update 0 Package(s)
Remove 0 Package(s)
Se observă că au fost pornite serviciile de pe portul 25 (dedicat SMTP) şi porturile 143 şi 110
(IMAP, respectiv POP3).
9.6. Configurarea firewall-ului pe o staţie de sine stătătoare
Firewall-ul este o metodă de a securiza servicii care folosesc reţeaua. Într-un firewall se pot
introduce reguli extinse care permit sau rejectează traficul care trece prin placa de reţea.
Utilitarul care se află în spatele acestui serviciu se numeşte iptables, iar configurarea lui este
asemănătoare cu cea din windows.
79
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
De regulă, se hotăreşte o politică implicită, ca tot traficul ce are ca destinaţie staţia curentă
sa fie rejectat. De abia apoi se adaugă excepţiile de la regulă. Un firewall poate avea o
configuraţie foarte simplă sau după caz, deosebit de complexă. Un utilitar destul de uşor
(lightweight) care vine împreună cu sistemul de operare se numeşte system-config-
securitylevel, sau varianta lui în mod text, system-config-securitylevel-tui.
Acesta defineşte aşa numit servicii “Trusted”, care au voie să folosească placa de reţea.
Printre serviciile implicite definite se află serviciile de HTTP (web), Mail, FTP, NFS şi asa mai
departe. În cazul în care serviciul dorit nu se află în listă porturile folosite de acesta pot fi
adăugate în câmpul other ports.
Dacă avem un server care oferă servicii de web şi de e-mail, atunci va trebui să configurăm
corespunzător nivelul de securitate pentru a permite accesul la porturile asociate acestor
servicii (80 pentru web şi 25, 110, 143 pentru IMAP).
80
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Exerciţii
81
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
1
Comanda mii-tool funcţionează numai dacă driverul plăcii de reţea permite această interogare
82
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
intermitentă a tuturor beculeţelor pe switch. În acest caz, scoateţi switch-ul din priză, lăsaţi-l
cinci minute apoi puneţi-l la loc.
Feriţi echipamentele de expunere la soare, sau la orice altă sursă de căldură. Temperatura
ideală de funcţionare este 18-20 de grade.
10.3.1.2. Verificarea accesului la Internet
O operaţie frecventă în viaţa de zi cu zi a unui administrator de reţea este verificarea
funcţionării reţelei. În general, dacă pică conexiune de internet, primul telefon se duce la
administratorul reţelei. În acel moment timpul de răspuns devine un factor din ce în ce mai
important. Cine nu are nevoie de internet? Imediat? Acum?
Există câţiva paşi de depanare standad la care se poate apela.
• Pasul 0: Verificaţi conectivitatea echipamentelor de reţea din punct de vedere fizic.
Vedeţi dacă nu cumva, a picat curentul şi o staţie sau un router nu a mai pornit, şi că
toate echipamentele funcţionează normal.
• Pasul 1: Verificaţi dacă problema este una locală (configurare greşită a staţiei) sau
una globală (nu cumva a picat internetul în toată locaţia). Încercaţi sa vedeţi daca
dvs. aveţi acces la net. Acest lucru se poate verifica uşor cu ajutorul unui browser
Internet sau cu comanda:
root@localhost#: telnet www.yahoo.com 80
Dacă promptul arată în felul următor:
Trying 87.248.113.14...
Connected to www.yahoo.com.
Escape character is '^]'.
înseamnă că avem acces la Internet. Dacă nu …
[root@localhost ~]# telnet www.yahoo.com 80
Trying 87.248.113.14...
• Pasul 2: Vedem dacă putem să accesăm routerul.
[root@localhost ~]# ping 192.168.1.1
PING 192.168.1.1 (192.168.1.1) 56(84) bytes of data.
64 bytes from 192.168.1.1: icmp_seq=1 ttl=64 time=0.319 ms
64 bytes from 192.168.1.1: icmp_seq=2 ttl=64 time=0.307 ms
64 bytes from 192.168.1.1: icmp_seq=3 ttl=64 time=0.300 ms
83
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Non-authoritative answer:
www.yahoo.com canonical name = www.yahoo-ht3.akadns.net.
Name: www.yahoo-ht3.akadns.net
Address: 87.248.113.14
Dacă există conexiune la serverul de nume atunci rezultatului va fi ca cea de mai sus.
Altfel, rezultatul comenzii va fi ca cel de mai jos:
[root@localhost ~]# nslookup
> server 10.0.0.2
Default server: 10.0.0.2
Address: 10.0.0.2#53
> yahoo.com
;; connection timed out; no servers could be reached
>
În cazul comenzii de mai sus, se configurează utilitarul nslookup pentru a întreba
serverul DNS cu adresa IP 10.0.0.2 care, după cum se observă, nu răspunde.
În cazul în care DNS-ul nu răspunde, dar avem conectivitate la gateway, trebuie să
ne uităm la configurările de DNS şi/sau la conectivitatea reţelei spre DNS:
[root@localhost ~]# cat /etc/resolv.conf
# generated by NetworkManager, do not edit!
search cs.pub.ro
nameserver 141.85.37.11
Intrarea de nameserver trebuie să fie aceeaşi cu cea din configurările de reţea date
de către Internet Service Provider (ISP).
Dacă totuşi configurarea e corectă, atunci încercăm să ajungem la serverul de DNS
folosind comanda telnet.
[root@localhost ~]# telnet 141.85.37.11 53
Dacă conectarea eşuează (vezi exemplul de telnet de mai sus), înseamnă ori că
reţeaua spre DNS e picată (probabil vina ISP-ului în cazul în care DNS-ul nu este
local), ori serverul de DNS nu mai răspunde. Soluţii sunt multiple. Putem încerca să
folosim un alt server DNS, cel puţin temporar, sau putem încerca să gasim erorile de
DNS.
Daca este vorba de o problemă de conectivitate, putem folosi utilitarul traceroute
pentru a afla locul în care se opresc pachetele.
[root@localhost ~]# traceroute -n 141.85.99.129
traceroute to 141.85.99.129 (141.85.99.129), 30 hops max, 40
byte packets
1 10.38.0.1 0.470 ms 0.471 ms 0.443 ms
2 141.85.254.16 1.913 ms 1.846 ms 3.283 ms
3 141.85.99.129 3.460 ms 3.408 ms 3.519 ms
Rezultatul de mai sus oferă imaginea unei conexiuni existente. Traceroute a ajuns la
destinaţie.
[root@localhost ~]# traceroute -n 141.85.224.15
traceroute to 141.85.224.15 (141.85.224.15), 30 hops max, 40
byte packets
1 10.38.0.1 0.328 ms 0.326 ms 0.319 ms
84
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
85
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Failed mounts:
/net/storage /export/data/adi NFS Mount Failure 39 Time(s)
/net/storage /export/data/alice NFS Mount Failure 39 Time(s)
/net/storage /export/data/igi NFS Mount Failure 39 Time(s)
/net/storage /export/data/rudolf NFS Mount Failure 39 Time(s)
/net/storage /export/data/grid NFS Mount Failure 39 Time(s)
sshd:
Authentication Failures:
unknown (61.246.2.74): 53 Time(s)
86
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
11. GLOSAR
87
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
drept de acces la fişier permisiunile pe care un utilizator, sau un grup de utilizator le are pentru
a accesa resursele unui sistem de fişiere; de obicei acestea sunt: drepturi
de citire, de scriere şi de execuţie
du, df comenzi pentru determinarea spaţiului ocupat pe disc
EBC Economia Bazată pe Cunoaştere – proiect implementat de MCTI pentru
crearea de 260 de Reţele Electronice ale Comunităţilor Locale (RECL)
editor utilitar folosit la vizualirea şi alterarea informaţiilor dintr-un fişier text
Fedora distribuţie Linux gratis a cărei dezvoltare este supravegheată de RedHat;
este folosită ca suport pentru RedHat Enterprise Linux
file comandă pentru determinarea tipului unui fişier
firewall dispozitiv utilizat pentru filtrarea anumitor pachete care pătrund în reţea
din motive de securitate
Formatare acţiunea de creare a unui sistem de fişiere pe un suport fizic existent
(partiţia unui hard disk)
gateway dispozitiv utilizat pentru conectarea unui LAN la Internet
grup de utilizatori gruparea mai multor utilizatori ai unui sistem de operare pentru folosirea
în comun a resurselor
GUI Graphical User Interface – interfaţă grafică cu utilizatorul
host ttilitar folosit pentru interogarea server-elor DNS în scopul rezolvării
numelor în adrese IP
HTTP HyperText Transfer Protocol – protocol folosit de serviciile de web
id, finger comenzi pentru oferirea de informaţii despre un utilizator al sistemului
ifconfig utilitar folosit pentru configurararea unei interfeţe de reţea sau
vizualizarea configurării
IMAP, POP3 Internet Media Access Protocol, Post Office Protocol – protocoale
utilizate pentru accesarea şi ridicarea mesajelor de poştă electronică din
căsuţa poştală
IP Internet Protocol – protocolul fundamental care stă la baza Internet-ului;
pe baza adresării IP asigură dirijarea pachetelor în Internet
LAN Local Area Network; reţea de calculatoare cu un număr mic de
calculatoare (zeci, sute) care acoperă o suprafaţă limitată (o clădire)
Linux tip de sistem de operare ale cărui principale avantaje sunt faptul că este
gratis şi are o comunitate foarte activă de dezvoltare şi de ajutor
LiveCD CD-ROM conţinând un sistem de operare (o distribuţie Linux) care
poate fi rulată de pe CD-ROM şi RAM fără a afecta hard disk-ul
log jurnal; mecanismul utilizat de serviciile sistemului pentru a informa
utilizatorul/administratorul despre diversele evenimente; în mod tipic,
aceste configurări sunt ţinute în fişiere din directorul /var/log
logwatch utilitar folosit pentru transmiterea de mesaje de poştă electronică de
serviciul de jurnalizare către administrator
ls comandă pentru afişarea conţinutului directorului curent
man, apropos, info comenzi de ajutor în sistemul Linux
MCTI Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei
mii-tool utilitar pentru verificarea conectivităţii unei plăci de reţea (link)
mkdir, rmdir comenzi pentru crearea, respectiv ştergerea unui director
nano tip de editor foarte simplu folosit în distribuţiile Linux
88
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
89
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
90
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Bibliografie
[1] http://www.windowsxpprofessional.windowsreinstall.com/installxpcdnewhdd/indexfullpage.ht
m
[2] http://www.microsoft.com/windowsxp/using/setup/winxp/default.mspx
[3] http://www.webwizguide.com/asp/tutorials/installing_iis_winXP_pro.asp
[4] http://www.comptechdoc.org/os/windows/win2k/win2kprinting.html
[5] http://en.wikipedia.org/wiki/Windows_Vista
[6] http://vistahomebasic.windowsreinstall.com/installnewhdd/installnewhdd.htm
[7] http://www.winsupersite.com/showcase/winvista_install_03.asp
[8] http://technet.microsoft.com/en-us/windowsvista/aa905063.aspx
[9] http://www.microsoft.com/technet/network/evaluate/vista_fp.mspx
[10] http://support.gateway.com/s/tutorials/Tu_836513.shtml
[11] http://www.ertyu.org/steven_nikkel/ethernetcables.html
[12] http://www.howstuffworks.com/home-network.htm
[13] http://docs.fedoraproject.org/install-guide/f7/en_US/ch-new-users.html
[14] http://news.softpedia.com/news/Fedora-7-Installation-Guide-56999.shtml
[15] http://www.my-guides.net/en/content/view/59/26/
[16] http://fedoraproject.org/wiki/pirut
[17] http://tille.garrels.be/training/unix/
[18] http://en.wikipedia.org/wiki/Category:Standard_Unix_programs
[19] http://www.ee.surrey.ac.uk/Teaching/Unix/
[20] http://fedoraproject.org/wiki/pirut
[21] http://www.gentoo.org/doc/ro/nano-basics-guide.xml
[22] http://httpd.apache.org
[23] http://ro.wikipedia.org/wiki/Adresă_IP
91
Bazele administrării reţelelor de calculatoare
Coordonator:
Nicolae Ţăpuş
Echipa de redactare:
Răzvan Deaconescu
Alexandru Herişanu
Răzvan Rughiniş
92