CONSTITUŢIILE DIN ROMÂNIA

Până la primele constituţii, în sensul modern al cuvântului (lege fundamentală)

au fost elaborate proiecte ce exprimau tendinţa introducerii unui sistem modern de
guvernare precum Cererile norodului românesc din 1821 care afirma principiul
suveranităţii poporului sau Constituţia Cărvunarilor, elaborată în 1822 de Ionică Tăutu,
care susţinea necesitatea separării puterilor în stat.

Documente cu caracter constituţional

1. REGULAMENTELE ORGANICE sunt documente cu rol de constituţie,

elaborate în timpul protectoratului rus (1829-1856) care au intrat în vigoare în 1831 în
Ţara Românească şi 1832 în Moldova. Acestea conţineau principii moderne
precum separarea puterilor în stat, reorganizau justiţia, administraţia, sistemul fiscal
prin introducerea unei dări unice (capitaţia), introduceau principiul bugetului. Cu toate
aceste elemente de modernitate, Regulamentele Organice nu au rezolvat problemele
societăţii deoarece menţineau privilegiile boierilor şi nu prevedeau drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti.De asemenea, ele erau un simbol al protectoratului rusesc şi al suzeranităţii
otomane.
2. CONVENŢIA DE LA PARIS a fost adoptată în 1858 de cele 7 Mari Puteri în
cadrul Conferinţei de la Paris. Aceasta a devenit document cu rol de lege fundamentală
pentru cele 2 Principate prin care se oferea românilor o unire parţială. Noul stat urma
să se numească “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, dar cu 2 domni, 2
guverne şi 2 Adunări separate. Singurele instituţii commune erau Comisia Centrală de
la Focşani care dezbătea legile de interes comun şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Meritul Convenţiei era acela că permitea unirea Principatelor şi conţinea prevederi
moderne precum separarea puterilor în stat, desfiinţarea privilegiilor, egalitatea în faţa
legii, libertatea persoanei, inviolabililtatea proprietăţii.
3. STATUTUL DEZVOLTĂTOR AL CONVENŢIEI DE LA PARIS reprezintă
noul act constituţional aprobat în 1864 după lovitura de stat organizată de A. I. Cuza
prin care puterile domnitorului erau mult sporite. Domnul avea drept de iniţiativă
legislativă şi drept de veto asupra proiectelor de lege adoptate de Adunare. Se îmbina
astfel democraţia (se menţinea separarea puterilor în stat) cu domnia personală.
Totodată se trece de la Parlamentul unicameral la cel bicameral prin înfiinţarea celei
de-a doua camere, Senatul (Corpul Ponderator).

Constituţia este legea fundamentală a unui stat, în care sunt prevăzute

principiile de bază ale conducerii statului, atribuţiile instituţiilor fundamentale ale
statului şi drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor.
Constituţiile democratice:
1. Constituţia din 1866

Contextul şi cauzele elaborării:

Îndepărtarea lui Alexandru Ioan Cuza în februarie 1866, de pe tronul

Principatelor şi aducerea la conducerea ţării a unui prinţ străin au determinat
elaborarea unei noi legi fundamentale.
Principalele cauze ale elaborării constituţiei au fost dorinţa oamenilor politici
români de a organiza un stat cu adevărat modern şi de a crea o imagine favorabilă
României pe plan internaţional.
Principii :
Constituţia din 1866 a avut ca model Constituţia belgiană din 1831, una dintre
cele mai liberale şi echilibrate constituţii din epocă.
Este prima constituţie internă românească, elaborată de reprezentanţii naţiunii
române, adică de Parlament, are 8 titluri şi 133 de articole.
Forma de guvernământ era monarhia constituţională. Se introducea numele de
România, caracterul unitar şi indivizibil al statului iar teritoriul era inalienabil.
Principiile de bază ale Constituţiei din 1866 au fost următoarele:

- principiul suveranităţii naţionale (« toate puterile statului emană de la

naţiune)
- principiul responsabilităţii ministeriale conform căruia miniştrii erau
răspunzători de actele domnului pe care le contrasemnau şi se făceau direct
răspunzători în faţa Parlamentului
- principiul monarhiei ereditare prin care puterea era transmisă ereditar în
familia principelui Carol pe linie masculină. Moştenitorii trebuiau crescuţi în
religia ortodoxă.
- principiul separării puterilor în stat :

 Puterea legislativă este deţinută colectiv de domn şi un Parlament

bicameral, alcătuit din Adunarea Deputaţilor şi Senat. Atât domnul cât şi
Parlamentul aveau dreptul de a inţia legi. De asemenea, domnul beneficia de
drept de veto, sancţiona şi promulga legile.
 Puterea executivă era deţinută de domn şi guvern care era format din prim
ministru şi miniştri numiţi şi revocaţi de domn. Primul ministru era răspunzător
de actele sale în faţa Parlamentului. Atribuţiile guvernului erau de a pune în
aplicare legile şi de a elabora proiecte de lege. Domnul era comandantul
suprem al armatei, încheie tratate, acordă decoraţii şi distincţii, bate monedă,
are drept de graţiere şi amnistie politică.
 Puterea judecătorească era deţinută de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi de instanţele judecătoreşti.
- principiul guvernării reprezentative- conform căruia Parlamentul ales prin
vot reprezintă întreaga naţiune
Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau:

 libertatea persoanei
 libertatea întrunirilor
 libertate conştiinţei
 libertatea presei
 inviolabilitatea domiciliului,
 proprietatea era declarată sacră şi inviolabilă
 dreptul la azil politic
 libertatea învăţământului, învăţământul primar era gratuit şi obligatoriu
 Articolul 7 condiţiona acordarea cetăţeniei de religia creştină

Sistemul electoral se baza pe votul censitar, vârsta minimă a alegătorilor fiind de

21 de ani. Populaţia era împărţită în 4 colegii electorale pentru Adunarea Deputaţilor,
după avere: la colegiul I şi II votau marii proprietari funciari, la colegiul III votau
burghezii, liber profesioniştii şi ofiţerii în retragere, iar la colegiul IV votau ţăranii,
prin reprezentanţi. Pentru Senat existau 2 colegii.

Constituţia din 1866 a suferit 3 modificări :

- 1879 când este abrogat art. 7

- 1884 când s-a redus numărul colegiilor electorale pentru Adunarea Deputaţilor
de la 4 la 3 şi de la 3 la 2 pentru Senat. Se introduce titulatura de Regat.
- 1917 – sunt votate proiectele de revizuire a Constituţie privind lărgirea
dreptului de vot şi relizarea reformei agrare.

Consecinţe:

Constituţia din 1866 a fost una dintre cele mai liberale ale epocii. Ea a fost
percepută de Marile Puteri ca o manifestare a dorinţei de independenţă a românilor.
România devine un stat modern, guvernat după principiile liberalismului:
separaţia puterilor în stat, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, garantarea proprietăţii
private.

2. CONSTITUTIA DIN 1923

Contextul şi cauzele elaborării:

După unirea cu Vechiul Regat a provinciilor româneşti, Basarabia, Bucovina şi

Transilvania în 1918 se punea problema unei noi constituţii pentru a reflecta noile
condiţii politice, economice, etnice şi instituţionale. Devenise mai complexă şi
problema minorităţilor naţionale, iar în 1918 se introdusese votul universal şi în 1921
se realizase reforma agrară.

Principii:

Constituţia din 1923 a reprezentat în cea mai mare parte o reproducere a

textului Constituţiei din 1866, o adaptare a vechiului act constituţional la noua situaţie
economică, politică şi socială.

Constituţia din 1923 păstra principiile celei din 1866 : separarea puterilor în

stat, suveranitatea naţională, guvernarea reprezentativă. Forma de guvernământ era
monarhia constituţională ereditară. Atrbuţiile monarhului era aproximativ aceleaşi
(numeşte şi revocă miniştrii, sancţionează şi promulgă legile, bate monedă)
Apar însă şi câteva schimbări importante faţă de Constituţia din 1866 :
- Constituţia din 1866 accentua caracterul indivizibil al statului, cea din 1923
insista şi asupra caracterului naţional (Regatul României este un stat naţional,
unitar şi indivizibil. Teritoriul său este nealienabil.)
- In noua constituţie, dreptul la proprietate nu mai este unul absolut ca în 1866, ci
este nuanţat prin referire la utilitatea socială. (Proprietatea poate fi expropriată
în caz de utilitate publică.) De asemenea, bogăţiile subsolului, căile de
comunicaţie, apele sunt declarate proprietate de stat.
- Constituţia din 1923 desfiinţa sistemul electoral censitar, votul universal era
egal, secret, direct pentru toţi bărbaţii de peste 21 de ani.
- Drepturile cetăţeneşti erau egale pentru toţi cetăţenii, fără deosebire de origine
etnică, de limbă şi de religie.
- Spre deosebire de Constituţia din 1866, regele nu mai are drept de veto asupra
legilor elaborate de Parlament.
Consecinţe:
Constituţia din 1923 a consolidat Marea Unire şi a creat cadrul democratic al vieţii
politice din România.

3. CONSTITUȚIA DIN 1991, REVIZUITĂ ÎN 2003

Contextul şi cauzele elaborării:

Revenirea la democrație și pluripartidism după revoluția din decembrie 1989 a

impus o nouă constituție care să garanteze drepturi și libertăți cetățenești.
Adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991, Constituția a fost
aprobată prin referendum de populație la 8 decembrie 1991.
Prevederi:
Constituția a reflectat reinstaurarea statului de drept, a regimului democratic
întemeiat pe separarea puterilor în stat, responsabilitatea ministerială, drepturi și
libertăți cetățenești (libertatea persoanei, libertatea întrunirilor şi asocierilor, libertatea
presei, inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, dreptul de vot
universal, dreptul la învățătură).

Forma de guvernământ este republica şi se prevede separarea puterilor în stat:

- puterea legislativă este deţinută de Parlament, alcătuit din Camera Deputaţilor

şi Senat. Parlamentul este organul reprezentativ suprem şi unica autoritate
legiuitoare, fiind ales pentru o perioadă de patru ani prin vot universal. Legile
elaborate de Parlament se trimit spre promulgare preşedintelui.

- puterea executivă este reprezentată de Guvern şi Preşedintele României.

Guvernul exercită conducerea politicii interne şi externe a statului şi răspunde
politic în faţa Parlamentului. Preşedintele României reprezintă statul român şi
este garantul independenţei, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Deţine
funcţia de mediere între puterile statului, între stat şi societate. Mandatul este de
4 ani, după revizuirea Constituţiei în 2003 de 5 ani. Preşedintele desemnează
primul ministru, promulgă legile, poate dizolva Parlamentul, este comandantul
suprem al armatei, conferă decoraţii, acordă graţiere.

- puterea judecătorească este exercitată de instanţele judecătoreşti. Cea mai

înaltă instituţie este Curtea Supremă de Justiţie.

Faţă de vechile Constituţii, legea din 1991 a creat instituţii noi : Curtea
Constituţională care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor şi Avocatul
Poporului care are rolul de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor în raport cu
instituţiile statului.
Consecințe :
Prin Constituţia din 1991 România redevine un stat democratic şi un stat de drept.

CONSTITUŢIA AUTORITARĂ DIN 1938

Contextul şi cauzele elaborării:
A fost elaborată în timpul domniei lui Carol al II-lea având ca scop legitimarea
regimului autoritar, consacra principiul supremației regelui și suprima separația
puterilor în stat.
Prevederi:
România era stat național, unitar și indivizibil iar teritoriul este inalienabil, la
fel ca în Constituția din 1923.
Prin suprimarea principiului separației puterilor în stat se produce o concentrare
a puterii în mâinile regelui, care devenea „capul statului”, deși formal erau păstrate
puterile.
Puterea legislativă se exercita de rege prin Parlamentul bicameral. Regele poate
convoca, dizolva ambele Adunări și le putea amâna lucrările. Parlamentul era controlat
și prin numirea unui mare număr de senatori de către rege.
 Puterea executivă este încredințată tot regelui care o exercită prin guvernul său.
Miniștrii erau răspunzători numai față de rege. Deși beneficia de drepturi foarte largi,
Carol al II-lea a menținut principiul conform căruia persoana sa este inviolabilă,
miniștrii săi sunt răspunzători iar actele trebuiau contrasemnate de un ministru.
Puterea judecătorească se exercită în numele regelui. Instanța supremă era
Curtea de Justiție și Casație.
Dreptul de vot pentru Adunarea Deputaților era ridicat la 30 de ani și era numai
pentru știutorii de carte. Femeile primesc pentru prima dată drept de vot, dar nu sunt
eligibile.
Principiul pluripartidismului este înlocuit cu monopartidismul prin crearea
partidului unic, Frontul Renașterii Naționale, la scurt timp, prin decret regal.
Erau menținute formal o serie de drepturi și libertăți cetățenești.
Consecințe:
România devenea o monarhie autoritară, în care regele nu numai că domnea,
dar și guverna. Constituția din 1938 a urmărit să consolideze puterea instituției regale
și autoritatea personală a regelui. A fost suspendată în septembrie 1940, în condițiile
prăbușirii regimului de autoritate monarhică.