CAP. 2.

Aspecte legislative privind expertizele şi experţii

2.1. Legislaţia şi organizarea activităţii de expertiză în ţara noastră

[continuare la cursul anterior]

2.3 Desemnarea şi stabilirea numărului experţilor

În cadrul unui proces sau litigiu, expertiza se poate efectua:
a. la cererea uneia din părţi;
b. la cererea ambelor părţi;
c. din oficiu (adică din iniţiativa instanţei).
De regulă, instanţa, la cererea părţilor sau a uneia dintre ele, stabileşte, după
criteriul concludentei, necesitatea de a se administra sau de a nu se administra expertize
ca mijloc de probă. Prin urmare, încuviinţarea expertizei nu este obligatorie oricând
pentru instanţă.
După încuviinţarea cererii de expertiză, persoana expertului se stabileşte cu
acordul părţilor sau din oficiu. Desemnarea experţilor se face din lista experţilor
comunicaţi de Biroul pentru expertize tehnice sau din rândul persoanelor care pot
îndeplini atribuţii de experţi. în orice caz, instanţa are dreptul de a se pronunţa asupra
persoanei expertului în ceea ce priveşte capacitatea şi imparţialitatea, procedând în
consecinţă.
În ce priveşte numărul experţilor, acesta trebuie să fie întotdeauna impar.
Numărul experţilor se stabileşte în funcţie de complexitatea expertizei ce se va efectua. în
procesele sau litigiile simple se consideră a fi suficient un expert, iar în cazurile
complicate este necesar un număr de trei sau chiar cinci experţi, concluziile expertizei
trebuind să constituie o expresie majoritară.
Expertul sau experţii sunt numiţi de către instanţă printr-un document în care se
precizează problemele ce trebuie clarificate prin expertiză, onorariul expertului
(experţilor) şi durata efectuării expertizei.

2.4 Recuzarea şi înlocuirea expertului

Recuzarea este un termen juridic de natură a asigura protecţia părţilor împotriva
activităţii lipsite de obiectivitate a unor experţi. Ea poate fi generată de existenţa unor
situaţii care creează prezumţia lipsei de obiectivitate în privinţa activităţii expertului.
Motivele de recuzare invocate de părţi depind de modul de desemnare a
experţilor:
 când expertul a fost propus de părţi, atunci se pot invoca numai motivele de recuzare
apărute după numirea acestuia. Se consideră că părţile au cunoscut situaţia persoanei
propuse ca expert şi că nu au avut obiecţii înaintea numirii sale;
 când expertul a fost numit de instanţă (din oficiu), atunci atât una din părţi, cât şi
ambele pot invoca motive de recuzare întemeiate pe fapte petrecute atât anterior, cât şi
posterior numirii expertului.

1
 Dintre situaţiile care pot conduce la recuzarea experţilor, creând prezumţia lipsei
de obiectivitate a acestora, se menţionează:
 existenţa legăturilor de rudenie între expert şi una din părţi;
 implicarea expertului sau a rudelor sale într-o cauză asemănătoare;
 exprimarea de către expert, înainte de a fi numit, a unor păreri referitoare la cauză;
 primirea de daruri sau făgăduieli din partea uneia din părţile implicate.
După numire, expertul este obligat să se prezinte în faţa instanţei spre a-şi prelua
sarcinile trasate în vederea lămuririi problemelor de specialitate legate de judecarea
litigiului. În acest sens, sunt extinse şi asupra persoanei expertului dispoziţiile legislaţiei
privitoare la citarea martorilor.
Instanţa poate dispune înlocuirea expertului în următoarele cazuri:
a. neprezentarea în faţa instanţei;
b. refuzul nejustificat de a efectua expertiza (în asemenea cazuri instanţa aplică şi o
penalizare);
c. existenţa unor motive de recuzare;
d. dacă expertul se află în imposibilitate obiectivă de a efectua expertiza.

2.5 Obligaţiile şi drepturile experţilor

Efectuarea expertizei de către experţii numiţi este obligatorie, aceasta
reprezentând o îndatorire cetăţenească ce nu poate fi refuzată decât dacă există motive
temeinice. în cazul expertizei judiciare, sarcina de a efectua expertiza este interpretată
asemenea obligaţiei martorilor într-un proces, deşi expertul este un auxiliar tehnic al
instanţei.
Cele mai importante obligaţii ale experţilor includ următoarele:
 de a accepta expertiza care i-a fost încredințată;
 de a executa personal expertiza (fără a o încredinţa altei persoane) dovedind
maximum de conştiinciozitate şi obiectivitate;
 de a întocmi şi depune la termen raportul de expertiză;
 de a se prezenta la solicitarea organului care 1-a numit pentru a furniza informaţii
suplimentare, pentru a efectua un supliment de expertiză sau pentru a reface parţial
sau integral expertiza;
 de a păstra secretul profesional, adică de a nu divulga datele de care a luat cunoştinţă
cu prilejul investigaţiilor făcute pentru a-şi îndeplini misiunea;
 de a aduce la cunoştinţă organului care 1-a numit şi alte date pe care le descoperă cu
prilejul efectuării investigaţiilor (rolul activ al expertului).
Experţii au următoarele drepturi:
 de a consulta materialele existente la dosarul cauzei;
 de a fi degrevaţi, pe perioada efectuării expertizei, de o serie de sarcini curente de
serviciu;
 de a solicita şi primi lămuriri în legătură cu cauza expertizei din partea organului care
l-a numit sau din partea reprezentanţilor părţilor;
 de a primi pentru munca depusă o indemnizaţie (stabilită în funcţie de complexitatea
expertizei şi calificarea expertului) şi de a beneficia de decontarea cheltuielilor
ocazionate de efectuarea expertizei (pentru deplasare, diverse materiale etc.).
În cazul neîndeplinirii obligaţiilor ce le revin, experţilor li se pot aplica, după caz,
sancţiuni cu caracter civil, penal sau disciplinar. Răspunderea lor poate fi angajată în
următoarele situaţii:

2
o în caz de neprezentare la chemarea iniţială a organului juridic;
o pentru refuzul nejustificat de a efectua expertiza;
o pentru nedepunerea raportului de expertiză la termenul stabilit (cinci zile înaintea
datei fixate pentru judecarea cauzei);
o pentru neprezentare, la chemarea organului judiciar, spre a da lămuriri suplimentare;
o pentru efectuarea unei expertize necorespunzătoare.

Experţilor care s-au făcut vinovaţi de abateri în executarea sarcinilor primite li se

pot aplica următoarele sancţiuni:
1. avertisment scris - pentru refuz nemotivat de a executa expertiza, pentru
încredinţarea executării acesteia altei persoane, precum şi pentru nearătarea cazului de
recuzare în care expertul se găseşte;
2. suspendarea temporară a drepturilor conferite de calitatea de expert pe o
perioadă de 3 luni până la 1 an, dacă expertul repetă abaterile pentru care a fost
sancţionat cu avertisment sau pentru alte abateri mai grave;
3. retragerea calităţii de expert, dacă acesta săvârşeşte abateri repetate după
suspendarea temporară sau dacă comite fapte de o gravitate deosebită, incompatibile
cu reputaţia sa de expert.
În afara sancţiunilor disciplinare, nedepunerea raportului de expertiză la termenul
stabilit, fără motive temeinice, precum şi săvârşirea unor abateri grave pot atrage pentru
expert aplicarea sancţiunilor prevăzute de Codul de procedură penală sau civilă.