Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs Nou
Curs Nou
EDITURA
2014
EDITURA
Nr. cursuri 14
Kinetoterapie
Curs de bază
2
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
BUCUREŞTI
Bucureşti, 2014
3
CUPRINS
4
5.2. Acţiunile tactice individuale în atac............................................................62
5.3. Acţiunile tactice colective în atac................................................................64
5.4. Acţiunile tactice specifice portarului...........................................................66
5.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare...................................................67
Bibliografie.........................................................................................................69
CURS 6 - ATACUL ÎN JOCUL DE HANDBAL: FAZE DE JOC, FORME
ŞI SISTEME DE JOC......................................................................................70
6.1. Faza I a atacului - Contaatacul...................................................................70
6.2. Faza a II - a a atacului – Contraatacul susţinut............................................74
6.3. Faza a III - a a atacului – Organizarea.........................................................76
6.4. Faza a IV- a a atacului –Jocul în sistem......................................................77
6.5. Forme de joc în atac....................................................................................78
6.6. Sisteme de joc în atac..................................................................................79
6.7. Rolul şi sarcinile jucătorilor pe posturi.......................................................81
6.8. Îndrumar pentru verificare/autoverificare...................................................83
Bibliografie.........................................................................................................87
CURS 7 - APĂRAREA ÎN JOCUL DE HANDBAL: FAZE DE JOC,
FORME ŞI SISTEME DE JOC......................................................................88
7.1. Faza I a apărării – Replierea........................................................................88
7.2. Faza a II-a a apărării – Zona temporară.......................................................88
7.3. Faza a III-a a apărării – Organizarea jocului...............................................89
7.4. Faza a IV-a a apărării – Jocul în sistem.......................................................89
7.5. Forme şi sisteme de joc în apărare............................................................90
7.6. Rolul şi sarcinile jucătorilor pe posturi.....................................................100
7.7. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.................................................102
Bibliografie.......................................................................................................105
CURS 8 - HANDBALUL – MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE..............106
8.1. Etapizarea predării handbalului în lecţia de educaţie fizică......................106
8.1.1. Etapa I..........................................................................................108
8.1.2. Etapa a II-a...................................................................................110
8.1.3. Etapa a III-a..................................................................................110
8.1.4. Etapa a IV-a..................................................................................111
8.2. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.................................................112
Bibliografie.......................................................................................................115
5
CURS 9 - METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII
ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE JOCULUI
ÎN ATAC.........................................................................................................116
9.1 Mişcarea în teren........................................................................................116
9.2. Obişnuirea cu mingia.................................................................................116
9.3. Ştafete şi jocuri pentru învăţarea deprinderilor motrice specifice.............118
9.4. Exerciţii de pasare a mingii de pe loc........................................................120
9.5. Prinderea şi pasarea mingii din deplasare.................................................121
9.6. Driblingul – conducerea mingii.................................................................124
9.7.Fentele sau mişcările înşelătoare................................................................126
9.8. Aruncarea la poartă....................................................................................126
9.8.1. Aruncarea la poartă din alergare..................................................126
9.8.2. Aruncarea la poartă cu sprijin pe sol precedată de elan de pas
încrucişat................................................................................................127
9.8.3. Aruncarea la poartă precedată de paşi adăugaţi...........................128
9.8.4. Aruncarea la poartă din săritură...................................................128
9.9. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.................................................129
Bibliografie.......................................................................................................130
CURS 10 - METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII
ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE JOCULUI
ÎN APĂRARE.................................................................................................131
10.1. Poziţia fundamentală de apărare..............................................................131
10.2. Blocarea aruncărilor la poartă.................................................................133
10.3. Scoaterea mingii de la adversar...............................................................139
10.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare...............................................142
Bibliografie.......................................................................................................144
CURS 11 - METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII ACŢIUNILOR
TACTICE DE BAZĂ.....................................................................................145
11.1. Metodica învăţării şi consolidării acţiunilor tactice în apărare...............145
11.1.1. Metodica învăţării şi consolidării acţiunilor tactice individuale şi
colective în apărare.................................................................................145
11.1.2. Metodica învăţării şi consolidării fazelor jocului în apărare......151
11.3.2. Metodica învăţării şi consolidării acţiunilor tactice în atac..................158
11.2.1. Metodica învăţării şi consolidării acţiunilor tactice individuale şi
colective în atac......................................................................................158
11.2.2. Metodica învăţării şi consolidării fazelor de joc în atac.............159
6
11.3. Îndrumar pentru verificare/autoverificare...............................................161
Bibliografie.......................................................................................................163
CURS 12 - ACCIDENTĂRI FRECVENTE ÎN JOCUL DE HANDBAL.165
12.1. Statistica accidentărilor...........................................................................165
12.2. Factorii de risc.........................................................................................167
12.3. Modalităţi de prevenire a accidentărilor..................................................168
12.4. Noţiunea de „Core Stability” şi aplicabilitatea ei în handbal..................169
12.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare...............................................170
Bibliografie.......................................................................................................172
CURS 13 - REGULAMENTUL JOCULUI DE HANDBAL......................173
13.1. Terenul de joc..........................................................................................173
13.2. Timpul de joc...........................................................................................174
13.3. Mingea de joc..........................................................................................175
13.4. Echipa......................................................................................................175
13.5. Echipamentul...........................................................................................176
13.6. Portarul....................................................................................................176
13.7. Jucarea mingii..........................................................................................177
13.8. Comportamentul faţă de adversari...........................................................177
13.9. Aruncarea liberă......................................................................................178
13.10. Aruncarea de la 7 m...............................................................................178
13.11. Sancţiuni................................................................................................179
13.12. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.............................................180
Bibliografie.......................................................................................................182
CURS 14 - BEACH-HANDBALL.................................................................183
14.1. Originea şi evoluţia jocului.....................................................................183
14.2. Sistemele de joc în atac şi apărare...........................................................184
14.2.1. Atacul.........................................................................................184
14.2.2. Apărarea.....................................................................................184
14.3. Contribuţii la handbalul în sală şi avantajele practicării
beach-handball..................................................................................................185
14.4. Regulamentul jocului de beach-handball................................................185
14.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare..............................................192
Bibliografie.......................................................................................................194
7
CURS 1
BAZELE GENERALE ALE TEORIEI, METODICII ŞI
PRACTICII JOCULUI DE HANDBAL.
11
1.4. Handbalul ca mijloc asociat kinetoterapiei
În ultimii ani, o nouă disciplină – kinetoterapia - şi-
a făcut loc în peisajul activităţilor de educaţie fizică şi
sport. Această disciplină utilizează mijloace preluate din
diferite discipline sportive, handbalul fiind una dintre
disciplinele sportive de la care s-au preluat anumite
mijloace.
Mai mult, asociaţiile oamenilor cu dizabilităţi au
utilizat disciplina sportivă handbal în activităţile lor
sportive. La ora actuală, se joacă handbal pentru
hipoacuzici (arbitrajul nu se face cu fluierul, ci cu
steguleţe) şi mai nou, se joacă handbal în cărucioare.
13
1.7. Tendinţe de evoluţie ale jocului de handbal
Tendinţe pozitive
- creşterea măestriei tehnico – tactice a jucătorilor,
permite aplicarea în practică cu exactitate a unor
sisteme de joc în atac şi apărare;
- apariţia unor combinaţii de mare subtilitate şi
fineţe, precum şi apariţia jocului acrobatic în
apropierea şi pe deasupra spaţiului de poartă,
contribuie la creşterea spectaculozităţii jocului;
- pregătirea fazei de finalizare cu o circulaţie rapidă
de minge şi jucători pentru a pune în dificultate
apărătorii;
- creşterea numărului de contraatacuri pe durata
jocului;
- combinaţiile tactice între doi şi trei jucători sunt
sunt folosite cu mare eficienţă, iar acţiunile tactice
individuale sunt subordonate planului tactic al
echipei;
- apariţia de noi procedee tehnice, cu mari dificultăţi
în execuţie, executate de jucători deosebit de
înzestraţi din punct de vedere fizic şi psihic;
- creşterea vitazei de joc în toate fazele atacului;
- perfecţionarea jocului în apărare, jocul individual în
apărare a devenit un joc atletic, bărbătesc care cere
14
un angajament fizic total din partea
apărătorilor;specializarea jucătorilor pe posturi, atât
în atac, cât şi în apărare;
- creşterea bagajului de cunoştinţe teotrtice de tactică
şi strategie;
Tendinţe negative
- jocul neregulamentar practicat de apărători ăn mod
intenţionat şi premeditat;
- abundenţa faulturilor intenţionate cum ar fi:
blocarea neregulamentară a atacanţilor, îmbrăţişări,
împingerile cu mâinile, ţinerile, îmbrâncirea în
semicerc etc. diminuează frumuseţea jocului;
- atacarea brutală a jucătorului cu mingea de către
apărători cu scop de intimidare;
Dintre acţiunile neregulamentare a atacanţilor faţă
de apărători enumerăm:
- ţinerea apărătorului la semicerc de către pivotul
echipei din atac;
- îmbrâncirea şi împingerea apărătorului în semicerc
cu scopul facilitării propriului demarcaj;
- blocarea neregulamentară a apărătorului;
- tragerile de timp şi jocul pasiv;
- lipsa de fair – play faţă de adversari . spectatori
15
CURS 2
ISTORICUL JOCULUI DE HANDBAL
17
1949 – primul CM feminin de handbal în 11, organizat
în Ungaria, câştigat de echipa gazdă;
18
În anul 1929 a fost posibilă disputarea unor jocuri
de handbal între oraşele Sibiu, Mediaş, Sighişoara,
Bistriţa şi Braşov.
În următorii ani iau fiinţă echipe de handbal în
oraşele Reşiţa, Lugoj, Ploieşti, Bucureşti şi Galaţi în
cadrul cluburilor sportive muncitoreşti.
19
1962 F, Bucureşti, are loc Campionatul Mondial
feminin de handbal în 7, Stadionul Republicii, echipa
României cucerşte titlul mondial, invingând în finală cu
scorul de 8:5 echipa Danemarcei.
1964 M, Praga, Cehoslovacia, echipa masculină de
handbal în 7 cucereşte al doilea titlu mondial.
1965, echipa masculină Dinamo Bucureşti câştigă
Cupa Campionilor Europeni (CCE).
1967, Suedia, echipa masculină de handbal în
7,cucereşte medalia de bronz în luptă cu echipa URSS.
1968 - echipa masculină Steaua Bucureşti câştigă
Cupa Campionilor Europeni (CCE).
1970 M- Paris, Franţa, echipa masculină de
handbal în 7 cucereşte al treilea titlu mondial învingând
în finală cu două prelungiri, echipa RDG.
1972 - Munchen,RFG, prima participare a handbalui
masculin la Jocurile Olimpice, echipa României obţine
madalia de bronz.
1973 - Belgrad, Jugoslavia, echipa feminină de
handbal obţine medalia de argint, pierzând finala cu
Jugoslavia cu scorul de 16:11(7:7).
1974 M - Berlin, RDG, echipa masculină de
handbal în 7 cucereşte al patrulea titlu mondial
învingând în finală cu două prelungiri, echipa RDG.
20
1976 - Montreal, Canada, echipa masculină de
handbal obţine medalia de argint, iar echipa feminină de
handbal obţine locul IV.
1977 - echipa masculină Steaua Bucureşti câştigă
pentru a doua oară Cupa Campionilor Europeni (CCE).
1980 - Moscova, URSS, echipa masculină de
handbal obţine medalia de bronz la Jocurile Olimpice.
1984 - Los Angeles, echipa masculină de handbal
obţine medalia de bronz la Jocurile Olimpice.
1990 - Cehoslovacia, echipa masculină de handbal
obţine medalia de bronz la Campionatul Mondial.
2005 - Sankt Petersburg, Rusia, echipa feminină de
handbal obţine medalia de argint, pierzând finala cu
Rusia.
2010 – Danemarca, România obţine medaliile de
bronz la C.E. feminin, câştigând finala mică împotriva
Danemarcei.
2012 – se înfiinţează Liga Profesionistă de Handbal
din România.
Handbal în 7
Masculin 4 medalii aur: 1961 RFG; 1964
Cehoslovacia; 1970 Franţa; 1974 RDG
2 medalii bronz: 1967 Suedia; 1990
Cehoslovacia.
Feminin 1 medalia aur: 1962 România
2 medalii argint: 1973 Yugoslavia; 2005
Rusia
Cupe europene
Cupa Campionilor Europeni – Liga campionilor
1961 – Ştiinţa Bucureşti feminin
1964 – Rapid Bucureşti feminin
1965 – Dinamo Bucureşti masculin
1968 – Steaua Bucureşti masculin
1977 – Steaua Bucureşti masculin
23
Cupa Cupelor
1989 – Ştiinţa Bacău feminin
2007 – Oltchim Râmnicu Vâlcea feminin
Cupa EHF
1984 - Chimistul Râmnicu Vâlcea feminin
1985 – Minaur Baia Mare masculin
1988 - Minaur Baia Mare masculin
1989 - Chimistul Râmnicu Vâlcea feminin
1993 – Rapid Bucureşti feminin
City Cup – Challenge Cup
1996 – Silcotub Zalău feminin
2000 – Rapid Bucureşti feminin
2002 – Remin Deva feminin
2006 – Rulmentul Braşov feminin
2006 – Steaua Bucureşti masculin
2007 – CSM Reşiţa masculin
2008 – CSM Reşiţa masculin
25
CURS 3
TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL
26
specifice jocului, pentru a obţine un randament maxim,
cu minim de efort şi în minimum de timp.
Elementele tehnicii jocului de handbal sunt:
- poziţia fundamentală;
- mişcarea în teren;
- ţinerea mingii;
- prinderea mingii;
- pasarea mingii;
- driblingul sau conducerea mingii;
- fentele sau mişcările înşelatoare;
- aruncarea la poartă;
- scoaterea mingii de la adversar;
- blocarea aruncărilor la poartă;
- tehnica portarului.
Fiecare element tehnic cuprinde un număr mai mic
sau mai mare de procedee tehnice.
Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi
adaptarea elementelor tehnice la diferite situaţii
specifice jocului. De exemplu: aruncarea la poartă din
alergare, pasa din săritură, etc., sunt procedee tehnice
concrete în vederea efectuării cu eficienţă a acţiunilor
caracteristice jocului de handbal.
28
Tehnica portarului cuprinde:
- poziţia fundamentală;
- deplasarea în poartă;
- prinderea mingii;
- respingerea mingii;
- plonjonul;
- mişcările înşelătoare – fentele;
- degajarea mingii.
Mişcarea în teren
Mişcarea în teren cuprinde totalitatea poziţiilor şi a
formelor de deplasare, caracteristice jocului de handbal,
folosite de jucători în scopul de a-şi crea situaţii
29
favorabile în atac în vederea rezolvării sarcinilor şi
cerinţelor jocului.
Mişcarea în teren cuprinde următoarele procedee
tehnice:
- startul;
- alergarea lansată;
- alergarea şerpuită printre jucători;
- shimbarea de direcţie - simplă şi dublă;
- opriri, porniri, întoarceri;
- alergare cu spatele;
- săritură de pe loc cu bătaie pe un picior sau două
picioare;
- săritură cu elan cu bătaie pe un picior sau pe două
picioare.
Ţinerea, prinderea, pasarea mingii
Ţinerea mingii – procedeele tehnice de ţinere a
mingii, utilizate în jocul de handbal:
- ţinerea mingii cu două mâini;
- ţinerea mingii cu o mână prin apucare;
- ţinerea mingii echilibrată – cel mai des folosit.
Prinderea mingii:
Procedee tehnice:
- prinderea mingii cu două mâini – se execută în mai
multe feluri în funcţie de direcţia mingii;
30
- prinderea mingii în dreptul pieptului
- prinderea mingilor joase;
- prinderea mingilor care ating solul;
- prinderea mingilor înalte poate fi: prinderea
mingilor de pe loc, prinderea mingilor din săritură;
- prinderea mingilor din lateral;
- prinderea mingii cu o mână.
Pasarea mingii
Procedee tehnice de pasare a mingii:
- cu o mână;
- cu două mâini;
- de pe loc;
- din alergare;
- din săritură;
- precedată de elan de pas încrucişat;
- precedată de elan de pas adăugat;
- precedată de elan de pas săltat.
Din punct de vedere al acţiunii braţului asupra
mingii deosebim:
- pasa zvârlită;
- pasa împinsă;
- pasa lansată.
Combinaţii şi variaţiuni a procedeelor de
pasare:
- pasarea mingii cu mână – pasa zvârlită:
31
- pe deasupra umărului;
- lateral pe lângă umăr;
- lateral pe lângă şold;
- pasa lansată;
- pe lângă şold;
- pasa prin împingere:
- din dreptul umărului;
- din dreptul pieptului;
- pasarea mingii cu două mâini:
- pe deasupra capului;
- de la piept;
- lateral de la şold;
- pase pentru angajarea pivotului - pase speciale:
- pasa din pronaţie;
- pasa înapoi pe deasupra umărului;
- pasa pe la spate;
- pasa cu pământul;
- pasa pe sub axilă.
Aruncarea la poartă
Aruncarea la poartă este unul din elementele de bază
ale atacului prin care se finalizează toate acţiunule
33
individuale sau colective. Aruncarea la poartă
angrenează majoritatea segmentelor corpului.
Procedee tehnice
Aruncarea la poartă din alergare
Avantajele acestui procedeu de aruncare:
- timp foarte scurt de execuţie;
- nu se modifică ritmul şi succesiunea paşilor în
alergare,
- nu se modifică poziţia axului umerilor faţă de
direcţia de alergare şi faţă de poartă;
- momentul aruncării şi intenţia de aruncare la poartă
sunt mai greu sesizabile de către portar.
Aruncarea la poartă cu sprijin pe sol precedată de
elan de pas încrucişat
Se utilizează în special în aruncările de la distanţă,
şi aruncările de la 9m executate indirect.
Aruncarea la poartă precedată de elan de pas adăugat
Procedeul tehnic este asemănător aruncării la poartă
cu elan de pas încrucişat.
34
Aruncarea la poartă din săritură
Aruncarea la poartă din săritură este un procedeu
tehnic important prin avantajele care le prezintă şi
anume:
- oferă posibilitatea aruncării la poartă din faţa
apărărilor bazate pe aglomerare, favorizând
eliberarea braţului de aruncare;
- măreşte timpul de observare a poziţiei sau
mişcărilor portarului, ceea ce constituie un avantaj
pentru atacanţi;
- măreşte posibilitatea de transformare a aruncărilor
de la 9m.
Aruncare la poartă din plonjon
Acest procedeu de aruncare este utilizat atât pentru
executarea aruncărilor de pedeapsă de la 7m, cât şi din
acţiune, în cazul în care un jucător primeşte mingea, fie
în mişcare fie în poziţie statică, în apropierea
semicercului de 6m.
Aruncarea la poartă din săritură cu plonjon
Îşi găseşte aplicarea în special în urma acţiunilor
rapide executate pe spaţii mici, în jurul semicercului.
35
3.3. Tehnica în apărare
Poziţia fundamentală
Această poziţie trebuie să asigure deplasarea
jucătorilor în toate direcţiile, executarea unor mişcări
rapide în funcţie de acţiunile ofensive ale adversarului,
precum şi acoperirea unui plan cât mai mare în faţa
porţii.
Procedeele de execuţie ale poziţiei fundamentale
specifice jocului de apărare sunt:
37
3.4. Tehnica portarului
Poziţia fundamentală
Deplasarea în poartă
Pentru adoptarea unui plasament optim, portarul se
deplasează în poartă cu paşi adăugaţi laterali, înainte,
înapoi sau oblic înainte şi înapoi.
Prinderea mingii
Portarul utilizează în timpul jocului toate
procedeele de prindere specifice jucătorilor de câmp.
Respingerea mingilor
Respingerea mingilor ca element tehnic se
concretizează prin următoarele procedee tehnice:
respingerea mingilor cu braţele, respingerea mingilor cu
picioarele şi respingerea mingilor cu braţul şi piciorul.
Plonjonul
Se utilizează doar în situaţia în care nu mai există
nici o soluţie pentru apărarea porţii.
Mişcările înşelătoare
Mişcările înşelătoare se utilizează pentru a
determina atacantul să arunce într-o anumită zonă a
porţii.
38
Degajarea mingii
Degajarea mingii, în cele mai multe situaţii, se
realizează cu elan de paşi adăugaţi, încrucişaţi sau
săltaţi. Aceste procedee se utilizează în situaţia în care
un coechipier se află în situaţie de contraatac, sau în
situaţia în care portarul vrea să degajeze rapid mingea
pentru realizarea contraatacului susţinut.
Portarul mai poate utiliza pentru repunerea mingii
în joc pasa cu o mână de pe loc, pasa cu două mâini de
la piapt sau chiar şi pasa din săritură.
CURS 4
TACTICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ATAC
40
În concluzie putem spune că în jocul în atac
întâlnim acţiuni tactice individuale şi acţiuni tactice
colective.
Tactica individuală în atac cuprinde totalitatea
principiilor şi regulilor după care acţionează un atacant
atunci când se află în luptă directă cu un apărător.
Tactica colectivă în atac reprezintă totalitatea
principiilor şi regulilor după care se desfăşoară jocul de
ansamblu al echipei, atunci când jucătorii, colaborând,
acţionează în mod unitar împotriva sistemului defensiv
advers.
41
- demarcaj direct - prin acţiunile proprii un atacant se
eliberează de adversarul direct („eu mă demarc”);
- demarcaj indirect – prin acţiunile unui coechipier
un atacant este eliberat de adversarul direct („eu
sunt demarcat”).
4.3. Acţiuni tactice colective în atac
După cum spuneam în definiţia de mai sus,
acţiunile tactice colective de atac reprezintă acţiunile
tactice la a căror realizare colaborează minim doi
jucători. Acţiuni tactice colective de atac sunt:
încrucişarea, paravanul, blocajul, plecarea din blocaj,
învăluirea, circulaţia de minge şi circulaţia de jucători.
Încrucişarea
Este o acţiune tactică desfăşurată între doi sau trei
jucători, cu scopul de a pune unul dintre jucători în
situaţie favorabilă de aruncare la poartă. Dacă la această
acţiune participă doi jucători se realizează încrucişare
simplă, iar dacă participă trei jucători – încrucişare
dublă. De regulă la această acţiune participă cei trei
jucători ai liniei de 9m, centrul şi cei doi interi.
Încrucişarea simplă (fig. 1) se realizează între
centru şi unul dintre interi. Se realizează la interul pe
partea căruia se află pivotul. Centrul atacă poarta oblic
pe direcţia interului chemat la încrucişare. Interul trece
42
prin spatele centrului, primeşte mingea şi continuă
acţiunea prin aruncare la poartă, pasă la pivot sau
asigură posesia mingii.
Încrucişarea dublă (fig. 2) se realizează între
centru şi doi interi. Se începe în direcţia opusă locului în
care este plasat pivotul. Centrul atacă oblic poarta spre
unul dintre interi. Acesta participă la încrucişarea
simplă, după care îşi continuă deplasarea oblică spre
celălalt inter, realizând a doua încrucişare
43
FIG. 1. FIG.2.
Paravanul
Paravanul este acţiunea tactică prin care se
urmăreşte favorizarea aruncărilor de la distanţă, prin
protejarea aruncătorului cu corpul de acţiunile
apărătorilor. La această acţiune tactică poate participa
oricare dintre jucătorii aflaţi în atac. Paravanul se poate
realiza din mişcare, în cazul acţiunilor curgătoare de
atac, sau de pe loc,în cazul aruncărilor libere de la 9m.
(fig. 3 şi 4).
44
FIG.3 FIG.4
Blocajul
Blocajul este acţiunea tactică prin care se
favorizează demarcajul indirect, creearea culuarelor de
pătrundere sau a celor de aruncare. În esenţă, blocajul se
fig.17 Paravanulrealizează de către un atacant, cu sau fără minge, prin
45
Fig.5 Fig.6
Fig.7
46
Fig.8 Fig.9
Învăluirea
Învăluirea este o acţiune tactică între inter, extremă
şi pivotul de pe aceeaşi parte a terenului. Interul atacă
culuarul dintre apărătorul intermediar şi cel lateral.
Pivotul blochează exterior apărătorul central. În
momentul în care interul strânge apărătorii intermediar
şi lateral, lasă mingea extremei venite prin spatele său
care aruncă la poartă prin culuarul apărut între
apărătorul intermediar şi cel central. Învăluirea poate fi
interioară sau exterioară. (fig. 10, 11)
Fig.10 Fig.11
47
CURS 5
TACTICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN APĂRARE
49
Retragerea la semicerc
Retragerea la semicerc se realizează în poziţie
fundamentală, oblic înapoi pe direcţia pe care este
pasată mingea, pastrându-se contactul vizual cu mingea.
Mişcarea de translaţie a apărătorului
Mişcarea de translaţie, spre stânga sau spre dreapta,
ca şi atacarea adversarului aflat în posesia mingii şi
retragerea la semicerc stau la baza funcţionării tuturor
sistemelor de apărare pe zonă.
Închiderea culuarului de pătrundere
Pătrunderea spre poartă a unui adversar poate fi
închisă de un jucător din zona de apărare, care se
deplasează spre direcţia de deplasare a adversarului. În
felul acesta se opreşte înaintarea atacantului spre
semicerc şi îl împiedică să arunce la poartă.
50
5.3. Tactica colectivă în apărare
Acţiunile tactice colective folosite în apărare sunt:
repartizarea adversarilor, preluare-predare, schimbul de
oameni, alunecarea, zidul de apărare la aruncările libere
de la 9 m şi repartizarea apărătorilor la aruncările de la 7
m.
Repartizarea adversarilor
Ca regulă generală, s-a stabilit ca repartizarea
adversarilor să înceapă de la apărătorul lateral către
apărătorul central, fiecare marcând atacantul aflat în
zona de care răspunde. Astfel, apărătorul lateral
marchează extrema, apărătorul intermediar – interul, un
apărător central marchează centrul iar celălalt
marchează pivotul.
51
Preluarea, predarea şi schimbul de oameni
Preluarea, predarea şi schimbul de oameni sunt
acţiuni tactice colective utilizate împotriva
încrucişărilor, învăluirilor şi circulaţiei de jucători.
Apărătorul îşi marchează atacantul direct şi îl însoţeşte
până la marginea zonei de care răspunde, după care îl
predă apărătorului învecinat şi preia jucătorul intrat în
zona sa.
Ca regulă generală pentru forma de apărare în zonă:
„se schimbă adversarul, nu zona”.
Alunecarea
Alunecarea este acţiunea tactică utilizată împotriva
blocajelor. Apărătorul care marchează strâns un atacant,
în momentul în care, cu vederea periferică, sesizează un
atacant care are intenţia să îl blocheze, face un pas în
spate. În acel moment, el marchează la supraveghere
adversarul, lăsând un culuar prin care va trece atacantul
52
care încearcă să facă blocajul. După trecerea acestuia,
face din nou marcaj strâns.
Zidul de apărare la aruncările libere de la 9 m
În cazul aruncărilor libere de la 9 m, apărătorii
formează un zid de apărare în funcţie de care se
orientează portarul în poartă. Zidul este format din 2 sau
3 jucători, în funcţie de locul din care se execută
aruncarea liberă. Cu cât acest loc este situat mai central,
cu atât numărul jucătorilor care formează zidul de
apărători este mai mare.
Repartizarea apărătorilor la aruncările de la 7m
Aruncarea de pedeapsă de la 7 m este destul de
frecvent apărată de portari. Pentru a putea recupera
mingea şi pentru a declanşa contraatacul, echipa trebuie
să-şi ia anumite măsuri. Astfel, 4 apărători rămân în
apropierea semicercului propriu, pentru a putea recupera
mingea, iar ceilalţi doi se deplasează către linia de
centru, pentru a putea declanşa un contraatac în situaţia
în care mingea este recuperată.
55
CURS 6
ATACUL ÎN JOCUL DE HANDBAL: FAZE DE JOC, FORME
ŞI SISTEME DE JOC
Fig. 1
59
Fig. 3
Fig.4
Fig. 5
62
Varianta a II-a
- plecarea vârfurilor de contraatac, primul val;
- recuperarea mingii şi plecarea celui de-al II- lea val,
jucătorii de 9m;
- trecerea mingii din propria jumătate de teren în
terenul advers de jucătorii din cel de-al doilea val;
- infiltrarea jucătorilor din primul val pe semicerc şi
demarcarea unuia dintre ei;
- angajarea jucătorului de semicerc demarcat faţă de
jucătorul cu mingea;
- aruncarea la poartă prin unul din procedeele tehnice
specifice situaţiei concrete de joc;
64
6.4 Faza a IV- a a atacului –Jocul în sistem
Faza a IV-a a atacului este numită şi atacul în
sistem, reprezintă forma de organizare şi coordonare a
acţiunilor tuturor jucătorilor care participă la atac. Prin
folosirea acţiunilor tactice individuale dar şi colective
cu scopul de a învinge rezistenţa opusă de apărare
reușesc să-şi creeze o situaţie favorabilă de aruncare la
poartă.
În derularea acestei faze distingem trei momente
importante şi anume:
- faza de pregătire – se realizează prin circulaţii
active de minge şi de jucători;
- faza de construirea a acţiunii de finalizare – se
realizează prin acţiuni tactice colective , folosite pe
fondul circulaţiilor de minge şi de jucători;
- faza de finalizare- reprezintă ultima acţiune a
atacului în sistem şi poate fi o acţiune tactică
individuală sau colectivă prin care jucătorul
urmăreşte să ajungă într-o poziţie favorabilă de
aruncare la poartă şi să înscrie.
Elementele tehnice întâlnite în faza a IV-a a atacului
sunt:
- poziţia fundamentală specifică jocului de atac;
65
- ţinerea, prinderea şi pasarea mingii;
- driblingul;
- fentele;
- aruncarea la poartă;
66
Echipa începe să desfăşoare atacul organizat în
forma poziţională, după ce fieare jucător a ajuns pe
postul său.
Dispunerea optimă în teren este în concordanţă cu
calităţile şi particularităţile atacantului şi adaptată la
principalele caracteristici de funcţionare ale sistemului
defensiv advers.
67
finalizare, procedeele de aruncare la poartă şi jucătorii
care au acest rol.
Fig.6
68
Sistemul de atac cu doi pivoţi
Sistemul de atac cu doi pivoţi a apărut din
considerente de ordin tactic, pentru a crea raporturi
supranumerice pe părţile laterale ale atacului, dar şi
pentru a valorifica calităţile pivoţilor. Centrul din cadrul
atacului cu un pivot se transformă în al doilea pivot,
întărind linia de la 6m.
Fig.7
69
Fiecare atacant trebuie să dezvolte un joc complet
pe postul pe care joacă. Aşezarea în dispozitivul de atac
ca şi cerinţele de desfăşurare ale jocului au determinat o
specializare a jucătorilor pe posturi.
Extremele
Extremele sunt jucători care îşi desfăşoară acţiunile
în zonele de la colţurile terenului, pentru a asigura
lărgime frontului de atac. Sunt dinamici, cu acţiuni
explozive, cu pătrunderi hotărâte şi în forţă, folosesc
acţiuni tehnico–tactice pentru depăşirea apărătorilor
laterali. Efectuează aruncări speciale din săritură şi din
plonjon sărit, înscriu goluri din unghiuri laterale,
colaborează mai ales cu interii pentru care fac paravane,
blocaje, circulă prin faţă sau printre apărătorii din zonă,
aruncă surprinzător la poartă printre apărători.
Deoarece participă în fazele I-a şi a II-a ca vârfuri
de contraatac, trebuie să fie capabili să efectueze starturi
rapide, să posede o foarte bună viteză de deplasare,
precum şi prinderea sigură a mingilor din alergare, în
viteză maximă.
Pivotul
70
Trebuie să fie un jucător înalt, robust pentru a-şi
păstra mai uşor controlul asupra corpului şi pentru a
crea dificultăţi advarsarilor care îl marchează.
Are sarcina de a dezorganiza şi destrăma apărarea,
de a crea breşe în care să acţioneze jucătorii de la 9m.
Trebuie să fie un jucător puternic, cu forţă, cu o bună
viteză de reacţie şi de execuţie, cu tărie fizică, dârzenie
şi tenacitate necesare confruntării permanete cu
adversarii.
Principalele acţiuni ale pivotului în timpul jocului şi
care pot contribui la îmbunătăţirea rezultatului sunt:
- fixarea apărătorului printr-un plasament corect;
- să se demarce continuu folosind paşii pivotului;
- prin plasamentul lui între apărător şi un coechipier,
realizează paravanele pentru a favoriza aruncările
interilor;
- efectuarea blocajelor la semicerc înlesneşte
pătrunderea unui coechipier sau aruncarea la
poartă;
- pivotul ia parte la circulaţia jucătorilor de semicerc,
participă la primele faze ale atacului în mod direct
atât pentru dezvoltarea lor, cât şi ca finalizator.
Interul
Interii sunt jucători care acţionează la 13 – 14m de
poartă şi sunt consideraţi temelia oricărei echipe
71
deoarece ei înscriu goluri de la distanţă și angajează în
joc extremele şi pivotul.
Sub aspectul dezvoltării fizice, sunt jucători înalţi
sau foarte înalţi, puternici, supli şi îndemânatici, cu o
forţă deosebită de aruncare şi o eficacitate
corespunzătoare.
Principalele lor atribuţii sunt:
- să posede o bună tehnică în prinderea şi pasarea
rapidă a mingii, în vederea colaborării cu
coechipierii;
- să primească şi să paseze mingea în pătrundere spre
poartă;
- să fie siguri în folosirea fentelor de pasare şi
aruncare la poartă;
- să cunoască bine procedeele necesare angajării
pivotului;
- să ştie să arunce la poartă din săritură peste unul
sau doi apărători, cu sprijin pe sol precedat de elan
de pas adăugat, încrucişat, prin evitare, pe lângă
apărător.
Centrul
Jucătorul centru acţionează în zona mediană a
terenului, mai aproape sau mai departe de poartă, în
funcţie de sistemul de apărare advers. El dirijează,
iniţiază şi participă activ la circulţia mingii, la acţiunile
72
tactice colective de atac, încrucişări, paravane, blocaje şi
circulaţia jucătorilor. Centrul va ameninţa permanent
poarta prin plasament, fente, pătrunderi, va folosi tactic
procedeele tehnice de pasare, va executa rapid şi
surprinzător aruncările la poartă, pătrunderile şi
depăşirile advarsarilor.
73
CURS 7
APĂRAREA ÎN JOCUL DE HANDBAL: FAZE DE
JOC, FORME ŞI SISTEME DE JOC
74
7.2. Faza a II-a a apărării – zona temporară
În situaţia pierderii mingii, jucătorii nu se pot replia
întotdeauna în formaţie completă sau nu pot reveni în
apărare pe postul pe care sunt specializaţi, datorită
vitezei cu care a fost declanşat contraatacul de către
adversari. De aceea, primii jucători ajunşi în apărare
ocupă în mod obligatoriu zona centrală a semicercului
de 6 m, iar următorii ajunşi se vor plasa de o parte sau
alta a dispozitivului astfel format. Rezultă astfel o zonă
temporară, zonă care poate fi formată în două moduri:
din număr redus de jucători, sau din toţi jucătorii, care
din cauza crizei de timp, acţionează temporar pe alte
posturi decât cele pe care sunt specializaţi.
Elementele tehnice care apar în această fază sunt:
deplasarea în teren, poziţia fundamentală de apărare,
blocarea aruncărilor la poartă şi scoaterea mingii de la
adversar. Acţiunile tactice individuale folosite în
faza a II-a a apărării sunt marcajul şi închiderea
culuarelor de pătrundere.
Acţiuni tactice colective: preluarea, predarea şi
schimbul de oameni.
75
7.3. Faza a III-a a apărării – organizarea
Organizarea apărării presupune ca fiecare jucător,
după ce s-a repliat, să-şi ocupe locul în dispozitivul de
apărare. Acestă fază corespunde ca moment fazei a III-a
a atacului pentru echipa adversă.
De aceea, jucătorii aflaţi pe alte posturi în timpul
zonei temporare, se străduiesc să ajungă pe posturile lor
de bază. Acest lucru se realizează în două moduri.
Organizarea apărării, atunci când adversarul acţionează
în atac poziţional, se realizează între jucători apropiaţi,
cu multă prudenţă. Aceştia schimbă locurile între ei ,
doar când mingea se găseşte în aer, pasată între
adversari aflaţi în direcţia opusă locului în care se
organizează apărarea.
O a doua modalitate de organizare a jocului este
posibilă la întreruperea jocului de către arbitru sau când
echipa adversă îşi organizează atacul. Pe parcursul
acestei faze de joc, jucătorii chiar dacă nu se află pe
posturile lor, trebuie să îndeplinească cu stricteţe
sarcinile noului post.
Elementele tehnice în faza a III-a sunt: deplasarea
în teren şi poziţia fundamentală. Acţiunea tactică
individuală este marcajul.
Acţiunile tactice colective sunt repartizarea
adversarilor, predarea, preluarea şi schimbul de oameni.
76
7.4. Faza a IV-a apărării – apărarea în sistem
Apărarea în sistem are ca principal scop
împiedicarea adversarului să înscrie. În funcţie de
sarcinile jucătorilor, în cadrul fazei a IV-a a apărării se
disting mai multe forme de apărare: pe zonă, om la om
şi combinată. La rândul lor, aceste forme de apărare
sunt concretizate prin sisteme de apărare, care apar în
funcţie de dispunerea apărătorilor în teren.
Pentru a avea succes în această fază a jocului
trebuie să se ţină cont de următoarele reguli:
- respectarea postului în apărare;
- păstrarea atenţiei pe tot parcursul atacului;
- căutarea celui mai bun plasament;
- iniţierea şi efectuarea acţiunilor în timp util;
- menţinerea plasamentului între adversar şi poarta
proprie;
- acordarea ajutorului reciproc;
- atacarea adversarului aflat în posesia mingii;
- scoaterea mingii de la adversar.
În această fază apar toate elementele tehnice
specifice jocului în apărare: poziţia fundamentală,
deplasarea în teren, blocarea aruncărilor la poartă şi
scoaterea mingii de la adversar.
77
Acţiunile tactice individuale sunt: marcajul,
atacarea adversarului aflat în posesia mingii, acoperirea
braţului de aruncare, retragerea la semicerc, mişcarea de
translaţie, închiderea culuarelor de pătrundere.
Acţiunile tactice colective sunt: repartizarea
adversarilor, preluare- predare, alunecarea şi schimbul
de oameni.
7.5. Forme şi sisteme de joc în apărare
În jocul de handbal se întâlnesc trei forme de
acţionare în apărare: pe zonă, om la om şi combinat.
Fiecare dintre aceste forme prezintă caracteristici
specifice şi se desfăşoară după principii şi reguli tactice
proprii.
78
este foarte greu de precizat care dintre aceste sisteme
este cel mai eficient.
Fig. 1
Acest sistem are o densitate bună a jucătorilor,
fiecare apărător raspunzând de o zonă destul de mică,
care se suprapune parţial cu zona apărătorului învecinat.
Lărgimea acestui sistem este satisfăcătoare, apărătorii
fiind dispuşi de la o margine până la cealaltă a terenului.
Fig. 2
80
- 2 apărători laterali – stânga (ALS) şi dreapta
(ALD);
- 2 apărători intermediari – stânga (ALD) şi dreapta
(ALD);
- 1 aparător central (AC).
Apărătorul cel mai avansat, care formează al doilea
plan se numeşte zburător (Z). Zburătorul are o zonă de
acţiune asemănătoare unui triunghi, cu baza situată la 7
m de poartă, între cei doi apărători intermediari şi cu
vârful la 9 – 10 m de poartă.
81
Fig. 3
82
Sistemul de apărare pe zonă 3:2:1
Fig. 4
Spre deosebire de sistemele de apărare pe zonă 5:1
şi 4:2, la care apărătorii sunt dispuşi pe două linii, în
cazul sistemului de apărare pe zonă 3:2:1 apărătorii sunt
dispuşi pe trei linii. Cele trei linii sunt dispuse astfel:
trei apărători în apropierea spaţiului de poartă, doi
apărători plasaţi la 8 – 9 m şi un apărător avansat, care
acţionează la 9 – 11 m de poartă. (vezi fig. 4)
Cei trei apărători din zona spaţiului de poartă
sunt: doi apărători laterali – stânga (ALS) şi dreapta
(ALD) şi un apărător central (AC). Cei doi apărători
care formează linia a doua sunt doi apărători
intermediari – stânga (AIS) şi dreapta (AID).
Apărătorul care formează linia a treia se numeşte vârf
sau zburător (Z).
Fig. 5
87
Sarcinile zburătorului (Z)
Zburătorul are ca adversar principal centrul advers.
- supraveghează permanent acţiunile centrului,
împiedicându-l să organizeze şi să coordoneze
jocul, iar atunci când acţionează direct spre poartă,
îl atacă sever oprind pătrunderea sau aruncarea la
poartă.
88
CURS 8
HANDBALUL – MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE
89
- creşterea indicilor de valoare ai calităţilor motrice
de bază şi specifice;
- dezvoltarea proceselor de cunoaştere: analiză,
viteză de decizie, etc;
- formarea calităţilor morale: spirit de echipă,
responsabilitate, combativitate, competitivitate, etc.
90
Etapa Clasele Obiective instructive Metoda de
prioritare lucru
I III - IV Obişnuirea cu mingea;
Iniţierea în elementele
tehnico-tactice GLOBALĂ
fundamentale ale jocului
de handbal;
Minihandbal
II V Învăţarea elementelor
tehnico-tactice
fundamentale;
Iniţierea în jocul
bilateral
III VI Consolidarea GLOBALĂ
elementelor tehnico- +
tactice ANALITICĂ
Învăţarea jocului
bilateral
IV VII - Perfecţionarea GLOBALĂ
VIII elementelor tehnico- + analitică
tactice
Consolidarea şi
perfecţionarea jocului
bilateral
Tab. 1 Etapizarea şi obiectivele predării handbalului în
lecţia de educaţie fizică
91
8.1.1. Etapa I
Obiective:
- Formarea deprinderilor motrice de bază, aplicativ –
utilitare şi sportiv elementare. (obişnuirea cu
mingea, iniţierea în elementele tehnico-tactice
fundamentale)
- Dezvoltarea spiritului de echipă şi de colaborare, în
funcţie de un sistem de reguli acceptate.
(minihandbal)
Conţinuturi:
- prinderea şi pasarea mingii cu două mâini de pe loc
şi din deplasare;
- pasarea mingii cu o mână de pe loc şi din deplasare;
- dribling simplu şi multiplu de pe loc şi din
deplasare;
- aruncarea la poartă cu o mână;
- ştafete şi jocuri de mişcare cuprinzând procedeele
învăţate;
- minihandbal.
92
Minihandbal (MH):
- Se joacă pe teren redus (lungime 20m şi lăţime
16m), cu porţi de dimensiuni reduse (2,4m lungime
şi 1,6m înăltime) cu minge nr. 0. Echipele sunt
formate din 5 sau 6 jucători, dintre care unul este
portar. Suprafaţa de poartă este un semicerc cu raza
de 5m. Reprizele sunt de câte 10 minute. Reguli de
bază:
- nu se intră cu sau fără minge în semicerc;
- regula paşilor;
- regula „dublu dribling”
- nu se admit faulturi între jucători.
Conţinuturi:
Procedee tehnice folosite în atac:
93
- alergare cu schimbarea direcţiei de alergare;
- pasa în doi de pe loc cu o mână de deasupra
umărului;
- pasa din alergare între 2 – 3 jucători în acelaşi plan
şi în adâncime;
- pasarea mingii în diferite direcţii;
- dribling simplu şi multiplu;
- aruncarea la poartă din sprijin pe sol.
Procedee tehnice folosite în apărare:
- poziţia fundamentală de apărare
- deplasarea în poziţie fundamentală.
Acţiuni tactice folosite în atac:
- demarcajul;
Acţiuni tactice folosite în apărare:
- dispunerea în sistemul de apărare pe zonă 5,4,3,:0
Joc bilateral cu respectarea regulilor.
96
Acţiuni tactice folosite în apărare:
- atacarea adversarului aflat în posesia mingii;
- dispunerea şi acţionarea în sistemele de apărare pe
zonă 6:0 şi 5:1.
97
CURS 9
METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII
ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE
JOCULUI ÎN ATAC
98
9.2. Obişnuirea cu mingia
- jonglerii cu mingea – trecerea mingii în jurul trunchiului, şoldurilor,
genunchilor, gleznelor, din mers şi de pe loc;
- trecerea mingii printre picioare în formă de opt „∞”;
- aruncarea mingii în sus şi prinderea ei în ghemuit;
- aruncarea mingii în sus şi prinderea ei cu două mâini la spate;
- trecerea mingii dintr-o mână în alta în viteză mare.
Ştafete cu transmiterea şi transportul mingii
- Mingea călătoare: colectivul se aşează pe două sau mai multe rânduri la
intervale de o lungime de braţ. Se transmite prin oferire, din mână în
mână, una sau mai multe mingi. Ultimul, adunând mingile, aleargă în
capul şirului şi reâncepe exerciţiul. După 1-2 execuţii se schimbă sensul
de transmitere a mingii.
- Mingea prin tunel: colectivul organizat pe 2-3 şiruri egale, executanţii
stau cu picioarele mult îndepărtate, păstrând între ei intervale de un braţ,
sau 1-2 paşi. Se execută cu 1-3 mingi.
Procedee de transmitere
- cu două mâini prin oferire, înapoi, printre picioare;
- prin rostogolire înapoi printre picioare;
- prin oferire (cu 1-2 mingi) combinat, primul printre picioare, următorul pe
deasupra capului etc. (mingea în val). Ultimul executant primind mingea
aleargă în linie dreaptă pe lângă şir sau şerpuit printre ceilalţi jucători
până la capul şirului, de unde jocul se reia.
- Mingea pasată În funcţie de numărul mingilor colectivul se organizează
în 2 sau 3 şiruri. La semnal primii aleargă repede, purtând una sau mai
multe mingi până la un anumit punct (10–15 m) în care le lasă,
întorcându-se şi predând ştafeta următorului sau ocolind punctul stabilit,
transportându-le pentru a le preda următorului. Deplasarea se poate face
în linie dreaptă sau în şerpuire printre obstacole (elevi, steguleţe etc.)
Procedee de transportare a mingii
- între palmă şi antebraţ;
- între palmă, antebraţ şi şold;
- echilibrate în palme, cu braţele întinse lateral;
- purtarea mingii cu un procedeu de ţinere, la alegere conducând în acelaşi
timp altă minge cu picioarele.
99
Semănatul
- 2-4 echipe egale ca număr sunt dispuse în şiruri, înapoia unei linii de
plecare. În faţa fiecărei echipe se marchează pe teren câte două şiruri de
cercuri cu diametrul de 0,50m. În fiecare din cercurile şirului, din dreapta
se pune câte o minge de oină sau de handbal mică. Primul din fiecare
echipă primeşte câte o minge. La semnal primii aleargă cu mingea în
mână până la cercul 1, o depune, apoi trec şi o iau din cercul 2, o pune în
cercul 3, din cercul 4 o pune în cercul 5, iar pe cea din cercul 6 o predau
următorului, care vor continua exerciţiul depunând mingea în cercul 2.
Fig.1
101
departe în terenul advers din locul de unde a prins-o. Câştigă echipa care
aruncă prima mingea dincolo de poarta adversă.
- „Cei mai buni ochitori” (aruncare) Copii sunt plasaţi în linie, 1-1,5m
distanţă între ei, fiecare având o minge de handbal. În faţa lor la 10m se
plasează un jucător cu o minge de fotbal pe care o aruncă în sus, iar
ceilalţi încearcă să o lovească cu mingea lor. Jocul se reia de mai multe
ori. Câştigă jucătorul care nimereşte de cele mai multe ori mingea de
fotbal.
- Se împarte clasa în două echipe plasate faţă în faţă la 15m una de alta.
Fiecare echipă are 4-5 mingi de handbal. Între cele două echipe se pune o
minge de fotbal pe care jucătorii încearcă să o lovească cu mingile lor.
Astfel mingile vor ajunge mereu de la o echipă la cealaltă. Câştigă echipa
care reuşeşte să lovească mingea de fotbal până când aceasta ajunge în
terenul adversarilor.
- Se împarte clasa în două echipe aşezate în coloană cu 3m distanţă între
ele. La semnal primii jucători de la fiecare echipă pornesc în dribling şi
aruncă din alergare sau săritură încercând să lovească bara porţii din
dreptul echipei lui. La următorul semnal pornesc următorii jucători.
Câştigă echipa care a lovit de cele mai multe ori bara din dreptul echipei
sale. Dacă amândoi jucătorii au lovit bara, primeşte punct cel care a lovit-
o primul. Se poate desfăşura şi sub formă de ştafetă modificând regulile.
102
pase în triunghi - pase în cerc
pase în zig-zag
103
suveică simplă
suveică dublă
pase în triunghi
104
pase în pătrat
- pasarea mingii din alergare în suveică în cruce. Mingea se poate pasa spre
dreapta, apoi spre stânga;
- pase în trei în acelaşi plan;
105
- pase în formaţie de cocor cu vârful retras;
106
9.6. Driblingul – conducerea mingii
Exerciţii individuale:
- de pe loc dribling cu mână dreaptă, cu mână stângă;
- pe lungimea terenului, dribling din mers, apoi din alergare uşoară, cu
mâna dreaptă cu mâna stângă;
- ştafete cu dribling în linie dreaptă;
- suveică cu dribling.
107
- dribling şi pase (dribling, pasă laterală, reprimire, dribling, pasă)
109
- pase în doi pe lungimea terenului, aruncare la poartă din alergare;
110
- două coloane la nivelul celor doi interi, pas la distribuitor, reprimire,
aruncare la poartăzvârlită de deasupra umărului precedată de elan de pas
încrucişat;
111
CURS 10
METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII
ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE SPECIFICE
JOCULUI ÎN APĂRARE
112
Exerciţiul 3
Figura 1
Se pleacă din punctul A în deplasare în poziţie fundamentală, cu ieşire la
semicercul de 9 m şi retragere la cel de 6 m, până în punctul B; din B, până în C,
deplasare în poziţie fundamentală laterală paralel cu semicercul de 6 m; din C,
până în D, deplasare în poziţie fundamentală cu faţa; din D, până în E, deplasare
laterală, iar din E până în Foarte, deplasare în poziţie fundamentală cu spatele.
Acest circuit se poate relua de mai multe ori cu plecare de pe ambele părţi ale
terenului.
Exerciţiul 4 - Se pleacă din colţul terenului în deplasare în poziţie
fundamentală, cu ieşire la semicercul de 9 m şi retragere la semicercul de 6 m în
zig-zag până în colţul celălalt. urmează alergare de viteză pe diagonala terenului,
după care se continuă la fel la cealaltă poartă, până se ajunge în punctul de
pornire.
Exerciţiul 5 - Acelaşi exerciţiu cu deosebirea că sprintul se face pe diagonala
scurtă, până la linia de centru, urmat de deplasare în poziţie fundamentală pe
linia de centru, după care urmează un sprint pe cealaltă diagonală scurtă şi se
continuă ca la exerciţiul precedent.
Exerciţiul 6 - Jucătorii sunt grupaţi câte doi faţă în faţă. La semnal, din
deplasare liberă în poziţie fundamentală, jucătorii încearcă să atingă partea
interioară a picioarelor partenerului. Se lucrează în viteză, pe reprize (3,5,7) de
30s.
113
Exerciţiul 7 - A şi B sunt faţă în faţă. A încearcă să se deplaseze lateral stânga
sau dreapta 3 sau 4 m. B, din poziţie fundamentală încearcă să se menţină în
permanenţă în faţa lui A. De o deosebită importanţă este utilizarea fentelor.
Exerciţiul 8 - Două jaloane se găsesc la distanţă de 4 m unul faţă de celălalt. A
încearcă, făcând uz de fente, să atingă unul dintre jaloane, iar apărătorul B
încearcă să atingă jalonul înaintea apărătorului (fig. 2a)
Figura 2
Exerciţiul 9 - C apără o linie de aproximativ 4 m situată între două jaloane (fig.
2b). După primirea unei pase de la B, A încearcă să atingă unul dintre jaloane.
La fel ca şi la exerciţiul precedent C trebuie să atingă jalonul înaintea lui A. Şi
aici, A poate uza de fente şi schimbări de direcţie.
Apărătorul trebuie să intre repede în poziţie fundamentală prin
îmbunătăţirea vitezei de execuţie, pe baza reacţiei la semnale optice şi pe baza
simţului de orientare în teren. Jucătorii trebuie să se deplaseze corespunzător în
poziţie fundamentală de apărare, cu paşi adăugaţi înainte, înapoi, lateral şi în
diagonală. Întâmpinarea adversarului făcându-se adecvat situaţiei, partea
braţului de aruncare fiind vizată în primul rând.
Acţionând din poziţie fundamentală, activitatea în apărare este mult
uşurată, evitându-se de multe ori faulturile grosolane.
114
apărătorul care dublează un alt apărător ieşit în întâmpinarea adversarului direct
sau în cadrul colaborării apărătorilor cu portarul.
Învăţarea şi perfecţionarea blocării aruncărilor la poartă trebuie realizată
încă de la nivelul copiilor. Ca materiale ajutătoare pot fi folosite mingea praştie
sau mingea cu ureche.
Exerciţiul 1 Jucătorii sunt împărţiţi pe perechi, un atacant şi un apărător.
Atacantul simulează aruncarea, iar apărătorul încearcă să atingă mingea cu
ambele braţe.
Exerciţiul 2 La fel ca la exerciţiul 1, dar atacantul aruncă uşor mingea în
braţele apărătorului de la o distanţă de aproximativ 3 m. Apărătorul încearcă să
orienteze respingerea mingii în faţa sa la aproximativ 1 m. În cazul blocării
mingiilor aruncate din săritură, apărătorul trebuie să ţină bărbia în piept, pentru a
evita eventualele lovituri.
Exerciţiul 3 Idem, dar atacantul aruncă mai puternic, fără a avertiza apărătorul
de viitoarea traiectorie a mingii.
Exerciţiul 4 - Blocarea mingiilor de pe loc
Jucătorii lucrează pe grupe în următoarea succesiune:
- atacantul pasează apărătorului;
- apărătorul returnează mingea;
- atacantul aruncă, având partea şi înălţimea aruncării dinainte stabilite;
- apărătorul blochează.
Alternative de continuare a exerciţiului:
- partea de aruncare este stabilită, înălţimea este oarecare;
- înălţimea este stabilită, partea este oarecare;
- înălţimea şi partea aruncării sunt oarecare.
Exerciţiul 5 - Blocarea mingiilor aruncate la poartă din alergare (fig. 3)
Şase apărători stau în faţa a şase atacanţi. Atacanţii obţin mingea de la
jucătorii plasaţi pe linia de poartă, apărătorii ies la atacanţii cu mingea aflaţi în
pătrundere şi blochează aruncarea la poartă
115
Figura 3
Exerciţiul 6 - Blocarea mingiilor aruncate din poziţii laterale
Trei jucători stau în şir cu faţa la poartă. Jucătorii grupei din mijloc au fiecare
minge. Ei pasează alternativ jucătorilor din stânga sau dreapta, în pătrundere şi
încearcă prin deplasare să blocheze la poartă din lateral. Aruncătorii iau mingea
şi se aşează la coada şirului din mijloc, iar apărătorii se plasează în spatele
grupelor din stânga sau dreapta (fig. 4)
Exerciţiul 7 - Blocarea mingiilor în mişcare laterală, pe semicerc
Jucătorul grupei centrale pasează mingea în pătrundere interilor stânga sau
dreapta. Apărătorul iese la interul stânga sau dreapta şi ‚încearcă să blocheze
aruncarea. Jucătorii care pasează se aşează la coada şirului aruncărilor,
aruncătorii devin apărători, apărătorii culeg mingia şi se aşează la coada şirului
din mijloc (fig.4)
116
Figura 4
Exerciţiul 8 (fig. 5) Apărătorul trebuie să atingă un jalon şi apoi să se deplaseze
lateral prin paşi adăugaţi pentru a bloca defensiv aruncarea la poartă a interului.
Interul aruncă la poartă utilizând procedee diferite şi schimbări de direcţie.
Figura 5
Exerciţiul 9 (fig. 6) Exerciţiul de blocare ale apărătorilor intermediari împotriva
aruncărilor interilor. Apărătorul face un pas spre stânga concomitent cu plecarea
interului, acoperind cu corpul şi cu braţele colţul lung al porţii, portarul fiind
responsabil cu colţul scurt.
Exerciţiul 10 (fig. 7) Obiectiv: blocarea aruncătorilor la poartă din săritură.
Repartiţia sarcinilor: apărătorul blochează aruncările din colţul scurt, iar
apărătorul este responsabil cu colţul lung al porţii.
117
Figura 6
Figura 7
Exerciţiile 9 şi 10 sunt încadrate la exerciţii de colaborare cu portarul.
O grupă ia naştere când jucătorii au acelaşi obiectiv, trebuind să realizeze
împreună aceeaşi acţiune. Activitatea pe grupe este o activitate parţială,
reprezentând o formă a colectivităţii. Ea pretinde gândire şi responsabilitate
comună, aliniere, adaptare şi capacitate de anticipare a modului de acţiune sau
gândire al altora.
În formaţie, colaborarea pe grupe formează liantul între performanţele
individuale şi cele colective. Un jucător, oricât ar fi de valoros, nu realizează
performanţele optime dacă nu are sprijinul coechipierilor alăturaţi.
Tehnica blocării aruncărilor la poartă a fost exersată individual. Eficienţa
blocării mingiilor aruncate la poartă în cadrul grupei este mai mare. Şi în acest
caz este importantă recunoaşterea intenţiilor atacanţilor.
Exerciţiul 11 Blocarea mingiilor aruncate de jucători în pătrundere (fig. 8)
Centrul pasează alternativ interilor stânga şi dreapta care aruncă la poartă.
Apărătorul central şi cel intermediar stânga sau dreapta se apropie formând
blocul defensiv.
118
Figura 8
Exerciţiul 12 - Ieşirea la om şi blocarea mingiilor aruncate Jucătorii care stau
pe linia porţii pasează alternativ interilor stânga şi dreapta aflaţi în pătrundere.
Apărătorii intermediari atacă interii şi împreună cu apărătorul central blochează
aruncările acestora. (fig. 9)
Figura 9
Exerciţiul 13 - Blocarea aruncărilor din săritură precedată de un schimb de
oameni (fig. 10) Centrul se deplasează în dribling, încrucişează cu interul stânga
care aruncă la poartă. Apărătorul central întâmpină centrul şi-l conduce până îl
predă apărătorului intermediar. Apărătorul intermediar predă interul stânga
apărătorului central, care blochează aruncarea.
Figura 10
Figura nr.11
120
Exerciţiul 2 - La fel ca la exerciţiul 1, dar sub forma unui război al picioarelor:
jucătorii încearcă să atingă partea interioară a picioarelor adversarului, în acelaşi
timp el trebuind să facă dribling. În situaţia în care nu poate să atingă piciorul
coechipierului încearcă să scoată mingea din dribling.
Exerciţiul 3 - Idem cu exerciţiul 2, dar jucătorii sar într-un picior.
Exerciţiul 4 - Jucătorii sunt plasaţi într-un spaţiul delimitat (de exemplu
semicercul de 6m) având fiecare câte o minge. Cu o mână driblează , iar cu
cealaltă încearcă să scoată mingea de la adversari. E interzisă părăsirea spaţiului
de joc de către jucător sau minge, dublu driblingul şi conducerea mingii. Câştigă
jucătorul care reuşeşte să rămână ultimul cu mingea în dribling în spaţiul de joc.
Orice greşeală se penalizează cu eliminarea din joc a jucătorului.
Exerciţiul 5 (fig. 12) - Şapte apărători stau în spaţiul dintre 6 şi 9m, încercând
fără să-şi părăsească poziţia, să scoată mingea jucătorilor care pătrund în
dribling, alternativ de pe poziţia extremei stânga, respectiv dreapta.
Figura nr.12
Exerciţiul 6 (fig. 13) - Un jucător care aleargă pe contraatac în jumătatea
proprie de teren, va primi o pasă de la un jucător intermediar. În urma vârfului,
la o distanţă mică, ia startul un apărător care preia vârful de contraatac şi
încearcă să-l preseze pe acesta spre părţile laterale ale terenului şi să-i scoată
mingea din dribling. După finalizare se schimbă rolurile.
121
Figura nr.13
Tot în cadrul scoaterii mingii de la adversar poate fi introdusă si
intercepţia mingii, care este o acţiune tehnico-tactică de deposedare care apare în
urma marcajului la supraveghere. Pentru reuşita acestei acţiuni apărătorul are
nevoie de o bună viteză de pornire şi de deplasare pe distanţe scurte, de multă
îndrăzneală, spirit de risc raţional, precum şi de capacitate tactică de a anticipa
acţiunile adversarilor. Trebuie ţinut cont că orice intercepţie ratată reprezintă un
risc pentru apărarea proprie, deoarece apărătorul în momentul în care iese la
intercepţie lasă loc liber în sistemul defensiv propriu.
Exerciţiul 7 - Patru jucători sunt dispuşi în pătrat la o distanţă de 5 m unul de
celălalt, pasându-şi mingea prin diferite procedee. În interiorul pătratului se află
doi apărători, care încearcă să intercepteze mingea. Apărătorul care
interceptează mingea schimbă locul cu jucătorul care a dat mingea la intercepţie.
Exerciţiul 8 (fig. 14) - Jucătorii sunt dispuşi în atac pe posturile de ES, IS, C,
ID, ED pasând mingea de la om la om. La semicercul de 9 m sunt aşezaţi doi
apărători care încearcă să intercepteze mingea. Atacanţii trebuie să primească şi
să paseze în pătrundere, fiind obligaţi să paseze de la om la om. Extremele nu au
voie să paseze între ele. Atacantul care greşeşte devine apărător, locul său fiind
luat de apărătorul care a interceptat mingea.
Figura nr.14
Exerciţiul 9 - Grupe de câte trei jucători cu o minge. Apărătorul C este situat cu
faţa spre atacantul B. A este situat în spatele lui C şi ţine o minge în mână. Prin
fente şi mişcări înşelătoare B încearcă să se demarce în aşa fel încât A să-i poată
pasa mingea. C trebuie să se deplaseze în aşa fel încât să fie un obstacol în calea
mingii. Dacă pasa nu reuşeşte se vor schimba rolurile.
122
Exerciţiul 10 - La fel ca la exerciţiul precedent, dar de data aceasta A este în
câmpul vizual al apărătorului C. În această situaţie B trebuie să se deplaseze
lateral pentru a se demarca şi a primi mingea (orientarea apărătorului în spate).
Exerciţiul 11 - A şi B se deplasează liber prin sală, pasele realizându-se cu
pământul. C încearcă să intercepteze aceste pase.
Exerciţiul 12 - A şi B sunt faţă în faţă la o distanţă de aproximativ 4 m, îşi
pasează mingea făcând fente de pasare sau pase speciale. Apărătorul C încearcă
să intercepteze aceste pase.
Exerciţiul 13 - A şi B sunt faţă în faţă încercând să îşi paseze mingea.
Apărătorii C şi D sunt orientaţi întotdeauna cu faţa către jucătorul cu mingea,
încercând să o intercepteze. Atacantul fără minge încearcă să se demarce.
123
Învăţarea şi perfecţionarea blocării aruncărilor la poartă trebuie realizată
încă de la nivelul copiilor. Ca materiale ajutătoare pot fi folosite mingea praştie
sau mingea cu ureche.
Scoaterea mingii de la adversar
După cum spuneam la scoaterea mingii de la adversar se realizează prin
două procedee: scoaterea mingii din dribling şi scoaterea mingii din ţinere
echilibrată.
Scoaterea mingii din ţinere echilibrată este un procedeu riscant, care dacă
nu este bine stăpânit poate duce la faulturi grave şi implicit la eliminarea
jucătorului de pe teren.
De aceea, acest procedeu este foarte rar folosit, fiind chiar evitat de către
jucători.
Ca urmare, vom insista în continuare în special asupra procedeului de
scoaterea mingii din dribling.
Pentru scoaterea mingii este valabilă regula „braţele şi mâinile se vor
folosi pentru a intra în posesia mingii” şi mingea se poate juca cu palma
deschisă în orice direcţie (6:2) fiind interzisă „folosirea pumnului pentru a
scoate mingea de la adversar, sau scoaterea mingii apucate cu o mână sau cu
două mâini trăgând sau lovind” (6:5).
124
125
CURS 11
METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII ACŢIUNILOR
TACTICE DE BAZĂ
În timpul jocului sunt prezenţi toţi factorii pregătirii – fizic, tehnic, tactic,
psihologic şi teoretic – care se află în strânsă legătură, influenţându-se şi
condiţionându-se reciproc. Astfel, tactica nu poate fi valorificată decât prin
pregătire tehnică, iar toată pregătirea în ansamblu se valorifică în condiţiile unei
pregătiri psihice şi teoretice.
În această intercondiţionare multiplă, trebuie subliniată corelaţia strânsă
dintre tehnica şi tactica de joc. În joc, tactica reprezintă contribuţia activă a
raţiunii, care caută să valorifice pregătirea jucătorilor şi a echipei adverse, iar
tehnica materializează aceste idei. În acest sens, trebuie arătat că o ridicată
măiestrie tehnică asigură mari posibilităţi în ceea ce priveşte folosirea tacticii.
Prin tactică se înţelege ”totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale
jucătorilor unei echipe organizate şi coordonate raţional şi unitar – în limitele
regulamentului şi eticii sportive – în scopul obţinerii victoriei.” (L. Teodorescu)
Pentru a dezvolta gândirea tactică se cultivă la jucător spiritul de
observaţie, iniţiativa creatoare, fermitatea, capacitatea de anticipare şi cea de
soluţionare a situaţiilor ivite în urma declanşării acţiunilor tactice.
126
Exerciţiul 2 - Execuţia se aseamănă cu cea a exerciţiului precedent, doar că
rămâne în sarcina atacantului(cu sau fără minge) ca după ce se opreşte să
determine direcţia mişcării laterale. Durata execuţiilor 15 -30 secunde.
Exerciţiul 3 - Jucătorii sunt situaţi unul lângă celălalt, cu privirea în direcţia
deplasării. Atacantul aleargă înainte, se opreşte şi ia startul în direcţia iniţială.
Apărătorul controlează cu privirea periferică partenerul şi-l urmăreşte din
alergare. După ce au parcurs o distanţă de 20 m, jucătorii schimbă rolurile.
Exerciţiul 4 - Exerciţiul se aseamănă cu cel precedent, dar după oprire atacantul
schimbă direcţia după dorinţă.
Exerciţiul 5 - Execuţie ca la exerciţiul 4, dar apărătorul stă cu faţa spre atacant.
Exerciţiul 6 - Atacantul aleargă cu sau fără minge în zig-zag, iar apărătorul se
deplasează în aşa fel încât să menţină o distanţă de 1,5 m de atacant.
Exerciţiul 7 - Atacantul aleargă cu sau fără minge, se opreşte după dorinţă şi ia
startul în aceeaşi direcţie sau în cea opusă. Apărătorul urmează aceste modificări
de direcţie şi încearcă în acest timp să menţină o distanţă de 1,5 m.
Exerciţiul 8 - Atacantul se deplasează cu mingea în diverse direcţii. Apărătorul
execută aceleaşi mişcări. În momentul în care atacantul mimează o aruncare la
poartă sau o pasă, apărătorul efectuează deplasare cu paşi adăugaţi.
Exerciţiul 9 - Atacantul 1 pasează atacantului 2, după care urmează alergare.
Apărătorul A îl urmează cu deplasare laterală. Atacantul 2 primeşte mingea şi în
timp ce execută o pasă spre atacantul 1, A efectuează deplasare în poziţie
fundamentală.
Ieşirea, atacarea adversarului aflat în posesia mingii şi retragerea
Acţiunea tactică individuală de atacare a adversarului aflat în posesia
mingii, nu poate fi instruită separat de ieşire şi retragere pe semicercul de 6 m
sau pe poziţie de bază a apărătorului.
În special la nivelul copiilor se observă că aceştia în momentul în care îşi
atacă adversarul direct, după ce acesta a pasat, uită să se mai retragă pe poziţia
de bază.
Exerciţiul 1 - Un apărător situat pe semicercul de 6 m şi un atacant la 10 m.
Atacantul pătrunde spre poată şi simulează aruncarea la poartă. Apărătorul iese
la acesta şi îl atacă cu un braţ pe braţul de aruncare şi cu celălalt pe şold.
Apărătorul trebuie atenţionat să se orienteze cu corpul său în special pe partea
braţului de aruncare, realizând astfel şi acţiunea tactică individuală de acoperire
a braţului de aruncare.
127
Exerciţiul 2 - Sarcinile jucătorilor sunt identice cu cele de la exerciţiul 1, dar
după atacarea adversarului se retrage în poziţie fundamentală în diagonală -
înapoi pe semicercul de 6 m.
Exerciţiul 3 - Doi atacanţi cu faţa spre poartă pasează în pătrundere. Între cei
doi atacanţi, pe semicercul de 6 m se află un apărător. Acesta încearcă să aibă
contact corporal cu atacanţii în momentul în care aceştia au mingea. Deplasările
apărătorului se realizează numai în diagonală (înainte-înapoi) iar atacanţii nu
accelerează ritmul de pasare, pentru a da timp apărătorului să ia contact corporal
cu aceştia.
Exerciţiul 4 - C apără o linie lungă de 4 m. După primirea unei pase de la B, A
încearcă să atingă linia în urma unui duel 1 la 1 cu C. C foloseşte fentele
defensive şi contact corporal corect.
Exerciţiul 5 - A şi B îşi pasează o minge, fiind faţă în faţă la o distanţă de 3 m.
C încearcă să realizeze un contat corporal corect (pe braţul de aruncare şi pe
şold). Nu se împinge.
Exerciţiul 6 (fig. 1) - Jucătorii sunt dispuşi la fel ca în figura 33. Portarul A are
mai multe mingi. Atacanţii primesc şi pasează mingea în pătrundere, iar
apărătorii vor urmări să ia un contact corporal corect cu atacanţii, după care se
retrag în diagonală înapoi pe direcţia de pasare a mingii şi apoi revin la poziţia
de baza. În momentul în care toate mingiile au ajuns la portarul B, jucătorii îşi
schimbă rolurile.
Figura nr.1
Exerciţiul 7 - Jucătorii sunt dispuşi identic cu exerciţiul 6, dar pasele se dau din
săritură, apărătorii încercând contactul corporal corect. O altă variantă a acestui
exerciţiu este ca pasa să fie precedată de o schimbare de direcţie.
Exerciţiul 8 - Trei şiruri de atacanţi pe posturile ID, C şi IS pasează mingea în
pătrundere. Apărătorii îşi atacă adversarul direct, după care se retrag în
diagonală înapoi la semicercul de 6 m dublându-şi coechipierul alăturat.
128
Figura nr.2
Figura nr.3
Exerciţiul 10 - „Patru la patru”: atacanţii aflaţi în pătrundere îşi pasează mingea
uşor, apărătorii ieşind din zonă încearcă să ia un contact corporal corect cu
atacanţii, după care se retrag dublând coechipierul alăturat.
129
Exerciţiul 2 - 4 atacanţi şi 4 apărători: la semnalele vizuale date de antrenor,
atacă poarta succesiv, atacantul pătrunde în spaţiul dintre doi apărători care sunt
obligaţi să închidă culoarul de pătrundere.
Exerciţiul 3 - Doi apărători şi doi atacanţi. Atacanţii pasează mingea în
pătrundere, încercând să treacă de cei doi apărători, care apără o suprafaţă
delimitată a spaţiului de poartă.
Exerciţiul 4 (fig. 4) - Pentru creşterea solicitărilor la acţiunile de închidere a
culoarelor de pătrundere, se măresc distanţele pe care apărătorii le parcurg.
Figura 4
Exerciţiul 5 - Exerciţiul sub formă de joc la o poartă în care atacanţii în primă
instanţă sunt egali numeric cu apărătorii (5 la5) şi caută să pătrundă pentru a
înscrie goluri numai de la semicercul de 6 cm, apărători opunându-se după
minge şi închid culoarele de pătrundere. Pentru îngreuierea acestui exerciţiu,
apărătorii vor fi în inferioritate numerică (5 la 4).
Preluare, predare şi schimb de oameni
Preluarea, predarea şi schimbul de oameni este o acţiune tactică colectivă
esenţială în cazul formelor de apărare pe zonă şi combinată.
Exerciţiul 1 - Atacantul 1 conduce mingea în dribling, trece prin spatele
jucătorului 2, până la 3, îi pasează acestuia mingea şi-şi ocupă poziţia. Jucătorul
3 driblează, pasează lui 2 şi rămâne pe locul acestuia, jucătorul 2 driblează mai
departe până ajunge la 4 etc.
130
Figura 5
A îl urmăreşte pe 1 care are mingea (lateral spre stânga, cu paşi adăugaţi
laterali) până când intră în contact corporal cu B (care este în dreptul lui 2), fac
schimb de oameni, iar B îl conduce mai departe pe 1.
Scopul exerciţiului: preluarea între un apărător care stă (B)şi unul care se
deplasează (A).
Exerciţiul 2 - Suveică simplă între atacanţi cu dribling şi pasă. Apărătorii A şi B
preiau atacatul celuilalt apărător. Scopul exerciţiului: preluarea, predarea şi
schimbul de atacanţi între doi apărători în mişcare continuă la semicercul de 6m.
Exerciţiul 3 - Suveică simplă între trei atacanţi, în timp ce trei apărători
exersează preluarea, predarea şi schimbul de oameni. (Deplasarea apărătorilor se
face numai lateral.)
Exerciţiul 4 - Acest exerciţiu este asemănător cu cel precedent, dar apărătorul
central este avansat şi se comportă ofensiv faţă de jucătorul cu mingea.
Exerciţiul 5 (fig. 6) - Circulaţia jucătorilor de semicerc (Es, R, ED) împotriva
ALS, AC şi ALD.
Figura 6
131
Figura 7
Exerciţiul 7 - Trei apărători (AC, ALS ŞI ALD) împotriva a trei atacanţi (ID, C,
IS) care execută încrucişare dublă.
Figura 8
Exerciţiul 5 - La semicercul de 6m sunt plasate două şiruri de jucători (A şi B),
la colţurile opuse ale terenului. Jucătorii din şirul A pasează la şirul B. Jucătorii
din şirul B pleacă pe contraatac în dribling, iar jucătorii din şirul A încearcă să-i
ajungă şi să-i preseze spre exteriorul terenului, determinându-i să finalizeze din
extremă.
Exerciţiul 6 (fig. 9) - Jucătorii din şirul C pasează portarului şi pleacă pe
contraatac. Portarul pasează înapoi jucătorilor din şirul C. Jucătorii din şirul D
încearcă să-i ajungă şi să-i intercepteze mingea. În cazul în care nu reuşesc să
intercepteze mingea, îi vor presa pe aceştia spre exteriorul terenului.
Figura 9
133
Figura 10
Figura 11
Exerciţiul 7 - Două şiruri de atacanţi situaţi la 9 m execută pase în pătrundere
urmate de aruncare la poartă. Apărătorii situaţi pe posturile de apărători laterali,
după aruncare pleacă pe contraatac, executând contraatac cu două vârfuri.
Jucătorii care au aruncat la poartă se repliază în cea mai mare viteză, încercând
să întrerupă contraatacul. Semnalul optic de plecare pe contraatac este dat de
plecarea mingii din mâna celui care aruncă la poartă.
Exerciţiul 8 - Jucătorii din şirul A pleacă pe contraatac, primesc mingea de la
portar, fac dribling şi de la nivelul semicercului de 9 m pasează mingea celuilalt
portar. În momentul pasei jucătorii din şirul B pleacă pe contraatac, iar cei din
şirul A îl urmăresc încercând să întrerupă contraatacul, după care se retrage la
coada şirului de la care a pornit. Acest exerciţiu se execută cu o singură minge
(în cazul lipsei de material) şi asigură o încărcătură fizică mare.
Exerciţiul 9 - Joc la două porţi cu accent pe diferite teme:
- sincronizarea acţiunilor jucătorilor de echilibru defensiv şi acţiunilor
portarului cu pierderea mingii;
- deplasare rapidă spre propriul spaţiu defensiv şi informare permanentă
despre poziţia coechipierilor şi a adversarilor;
- replierea şi marcarea vârfurilor de contraatac adverse;
- replierea cu adversarul concomitent cu presarea acestuia spre exteriorul
terenului.
134
Faza a II-a a apărării - zona temporară
După ce am observat că faza I a apărării este o fază de joc care se rezolvă
preponderent individual, cu foarte puţine interacţiuni între apărători, în faza a II-
a a apărării - zona temporară - vor apărea interacţiunile dintre apărători, cu
formarea unor grupe de 2, 3 sau 4 apărători.
În realizarea zonei temporare se va ţine cont de următoarele reguli:
- repliere promptă, oportună şi colectivă;
- preocupare pentru găsirea celui mai adecvat plasament;
- anticiparea acţiunilor adversarilor şi a coechipierilor;
- iniţierea şi efectuarea acţiunilor în timp util, în concordanţă cu faza de
joc;
- plasamentul se menţine între adversar şi poartă;
- acordarea oportună a ajutorului reciproc.
Exerciţiul 1 - 3 apărători se retrag spre poarta lor, în timp ce trei atacanţi
transportă mingea în atac.
Exerciţiul 2 - 3 atacanţi transportă mingea spre poarta adversă. La linia de
centru îi aşteaptă trei apărători care în retragere încearcă să-i împiedice să
finalizeze.
Exerciţiul 3 - Identic cu exerciţiul 2, dar la centru se află doi apărători. (fac în
inferioritate numerică)
Exerciţiul 4 - Joc la o poartă 4 atacanţi împotriva a 5 apărători. În momentul
aruncării, retragere la semicercul propriu şi împiedicarea finalizării. Acţiunea se
opreşte în momentul în care se pierde mingea sau se ajunge la joc poziţional.
Exerciţiul 5 - Suveică dublă împotriva a doi apărători situaţi în centrul
terenului.
Exerciţiul 6 - În vederea creşterii solicitărilor faţă de cei doi apărători din
exerciţiul anterior, trei grupe de 3 atacanţi transportă mingea sub formă de
suveică pe lungimea terenului. Cei doi apărători se deplasează grupat odată cu
mingea de pe o parte pe cealaltă a terenului. Aceştia aleargă cu faţa până la
centrul terenului, după care continuă alergarea cu spatele. Pot apărea variante ale
acestui exerciţiu:
- un apărător împotriva a doi atacanţi, apărătorul deplasându-se spre
atacantul care execută dribling;
- doi apărători contra trei atacanţi care se deplasează în planuri diferite şi
îşi dau pase neordonate;
- trei apărători care se apără grupat împotriva a patru atacanţi cu mingea.
135
Exerciţiul 7 - Joc la două porţi. Echipa din atac va dezvolta un atac rapid, iar
echipa din apărare caută să rezolve una sau mai multe teme:
- repliere pe drumul cel mai scurt;
- repliere grupată;
- repliere şi zonă temporară la 9-10 m de poartă;
- repliere şi temporar apărare „om la om”;
- repliere şi aglomerare în faţa porţii;
- repliere la semicerc şi ieşire până la 10-12 m.;
- repliere, zonă temporară şi apărare în zonă pe parcursul unei faze întregi
de atac.
136
- se manifestă o exigenţă scăzută faţă de marcarea adversarului direct pe
durata unei secvenţe de joc;
- jucătorii nu se angajează total în acţiuni;
- ieşirea şi atacarea atacantului direct se fac cu întârziere;
- acţiunile de apărare necesare nu sunt legate corespunzător;
- se comit multe greşeli tehnice sau de comportament faţă de adversar;
- nu se îmbină răspunderea individuală faţă de adversarul direct cu
ajutorarea coechipierului angajat direct în faza de joc;
- apar momente de scădere a concentrării în joc.
Apărarea „om la om”
În cadrul formei de apărare „om la om” un apărător răspunde direct de un
anumit atacant, încercând să-i limiteze spaţiul de acţiune, să-l deranjeze la
pasare, să-l împiedice să primească mingea, să-l împiedice să arunce la poartă şi
să-l despartă de minge.
Deşi cere mult timp de pregătire, iar eforturile fizice şi psihice solicitate
sunt deosebite această formă de apărare stă la baza instruirii şi pregătirii tuturor
sistemelor de apărare. Acesta este motivul pentru care am început cu instruirea
apărării „om la om”.
Exerciţiul 1 - Jocul „Cine ţine mingea mai mult” pe suprafeţe delimitate: în
semicercul de 6m; în suprafaţa delimitată de linia de poartă şi semicercul de 9m;
pe jumătate de teren sau pe tot terenul. Cu cât suprafaţa pe care se joacă este mai
mică, cu atât atacanţii sunt mai limitaţi în acţiuni (nu au voie să facă dribling, nu
au voie să paseze înapoi coechipierului de la care a primit mingea). Se joacă
reprize de 30 secunde, în care apărătorii încearcă să întrerupă pasarea.
Exerciţiul 2 - Poarta este fixată la mijlocul terenului, semicercurile sunt marcate
de ambele părţi ale porţii (în faţă şi în spate). Echipa care este în posesia mingii,
are posibilitatea să înscrie din ambele părţi. Portarul va da mingea echipei care o
fost în apărare.
Exerciţiul 3 - Terenul este împărţit în patru zone. În fiecare zonă se află câte
două perechi de jucători (apărător - atacant). Se joacă după reguli de handbal cu
următoarele restricţii: mingea nu poate fi trimisă decât în zona învecinată,
jucătorii nu-şi pot părăsi zona şi nu pot să-şi schimbe perechile.
Exerciţiul 4 - La semnalul antrenorului echipa din apărare foloseşte forma de
apărare „om la om”, trebuind ca echipa din atac să finalizeze în 20-30s.
137
Exerciţiul 5 - Jocul de mişcare „leapşa în doi”: un jucător îl urmăreşte pe
celălalt care se deplasează pe tot terenul; când la atins cu palma, urmăritul
devine urmăritor.
Exerciţiul 6 - Jocul „cu umbra”: perechi de jucători aflaţi la o distanţă de 3-4m,
unul din ei cu mingea o conduce deplasându-se în teren după dorinţa lui, cel fără
minge urmărindu-l ca o umbră, caută să menţină distanţa care-i separă iniţial.
Exerciţiul 7 - În timp ce atacanţii dispuşi în cerc îşi pasează mingea, apărătorii
se opun activ. Atacantul care greşeşte devine apărător, locul său fiind luat de
apărătorul care a recuperat mingea.
Exerciţiul 8 - Joc la două porţi cu aplicarea apărării „om la om” pe jumătate de
teren. Pentru asigurarea cursivităţii aruncarea la poartă este înlocuită cu aşezarea
mingii în spaţiul de poartă.
Apărarea în zonă
Forma de apărare pe zonă este forma de apărare cel mai des folosită în
jocul de handbal. Aceasta este concretizată sub formă de sisteme. Aceste sisteme
reprezintă aşezarea de bază a apărătorilor în faza a IV-a a apărării. În timpul
jocului de apărare, aceste sisteme se pot modifica în funcţie de necesităţile
jocului. Acelaşi sistem, în funcţie de atribuţiile tactice ale apărătorilor, poate fi
aplicat diferit de la o echipă la alta.
Învăţarea unui sistem de apărare este strâns legată de învăţarea tuturor
elementelor tehnice ale jocului în apărare precum şi a tuturor acţiunilor tactice
individuale şi colective. La toate acestea se mai adaugă şi îmbunătăţirea
continuă a pregătirii fizice generale şi specifice pentru practicarea unui joc de
apărare eficient şi regulamentar.
Metode folosite în învăţarea sistemelor de apărare sunt general valabile
pentru orice sistem:
- explicarea aşezării jucătorilor pe teren, a rolului, sarcinilor şi zonei lor
de acţiune;
- ilustrarea principalelor acţiuni individuale şi colective care intră în
funcţionarea unui sistem de apărare;
- explicarea mecanismului de funcţionare a sistemului de apărare;
- vizionarea şi analiza jocului unor echipe al căror sisteme de apărare
poate fi considerat model;
- exersarea practică a mijloacelor concrete de pregătire tactică colectivă;
138
- exersarea izolată a elementelor şi acţiunilor tactice care nu sunt bine
însuşite de unul sau mai mulţi apărători;
- exersarea pe grupe de apărători pentru formarea legăturilor dintre
aceştia.
Pentru învăţarea şi perfecţionarea unui sistem de apărare se pleacă de la
exersarea globală a sistemului, se ajunge la exersarea analitică (pe elemente
tehnice, acţiuni tactice, pe grupuri de apărători) după care se revine la exersarea
globală a sistemului.
Ca mijloace folosite pentru perfecţionare se pot folosi următoarele
exerciţii:
- joc la o poartă, în cadrul căruia atacanţii au voie să paseze doar prin faţa
apărării, pentru obişnuirea cu mişcarea de translaţie; nu se permite angajarea
pivoţilor ci numai aruncările de la distanţă;
- joc la o poartă în care apărătorii sunt în superioritate numerică (atacanţii
joacă fără pivot); la egalitate numerică (6 la 6) sau în inferioritate numerică (7
atacanţi care joacă cu doi pivoţi);
- joc la o poartă pentru perfecţionarea marcajului la pivot;
- joc la o poartă cu temă sau liber.
Învăţarea şi perfecţionarea jocului în atac sunt mult mai atractive pentru
jucători decât ale celui din apărare. De aceea, antrenorul trebuie să supravegheze
ca munca de învăţare şi perfecţionare a apărării să fie mai plăcută şi mai variată,
intercalând în lecţia de antrenament exerciţiile de atac cu cele de apărare şi să
stimuleze ambiţia jucătorilor prin diferite forme de întrecere.
139
Exerciţiul 3 Jucătorii sunt dispuşi pe trei coloane pe posturile IS, C şi ID. IS
pătrunde spre poartă, pasează centrului, după care se retrage la coada şirului din
centru. Centrul prinde mingea în pătrundere, pasează ID după care se retrage la
coada şirului ID. ID prinde mingea în pătrundere, pasează C, după care se
retrage la coada şirului IS.
Exerciţiul 4 Jucătorii sunt dispuşi pe patru coloane pe următoarele posturi: ES,
IS, ID şi ED. Mingea este pasată în pătrundere, după care jucătorii se retrag la
coada propriului şir.
Exerciţiul 5 Jucătorii sunt dispuşi pe cinci coloane pe ED, IS, C, ID şi ED.
Mingea este la ES, care pătrunde spre poartă, după care pasează ID. Mingea este
pasată în patrundere succesivă până la ED, care execută o pasă peste semicerc
până la ES, după care se reia exerciţiul. Jucătorii după ce au pasat mingea se
retrag la coada şirului propriu.
Încrucişarea
Exerciţiul 1 Elevii sunt grupaţi câte doi. Pe lungimea terenului, din alergare
uşoară execută încrucişări succesive.
Exerciţiul 2 Elevii sunt dispuşi pe IS, C şi ID. Mingea este la jucătorul C, care
ameninţă poartă, după care execută o încrucişare simplă, alternativ, cu unul
dintre interi. Acţiunea este finalizată cu aruncare la poartă din săritură.
Exerciţiul 3 Elevii sunt dispuşi pe IS, C şi ID. Mingea este la jucătorul ID, care
ameninţă poarta, după care pasează C. C primeşte mingea în pătrundere şi
execută încrucişare simplă la IS. Acţiunea se finalizează cu aruncare la poartă.
Ecerciţiul 4 Acelaşi exerciţiu, dar executat împotriva unor apărători semiactivi.
Exerciţiul 5 Elevii sunt dispuşi în acelaşi mod, dar execută o încrucişare dublă.
Exerciţiul 6 Idem 5 împotriva unor apărători semiactivi.
Exerciţiul 7 Joc cu temă. Golurile înscrise în urma unor încrucişări valorează
două puncte.
11.2.2. Metodica învăţării şi consolidării fazelor de joc în atac
Faza I - contraatacul
Exerciţiul 1 Pe lungimea terenului dribling – aruncare la poartă din alergare;
exrciţiul este folosit pentru obişnuirea vârfurilor de contraatac cu traseul pe care
se vor deplasa.
140
Exerciţiul 2 Contraatac direct cu un vârf lansat de portar şi finalizat cu un
procedeu de aruncare la alegere (din săritură sau din alergare).
142
CURS 12
ACCIDENTĂRI FRECVENTE ÎN JOCUL DE
HANDBAL
143
- mâini şi degete – 14%
- gleznă - 10%
- genunchi - 7%
- cot - 5%.
Restul de 64% dintre localizări sunt cotate ca
diverse, deoarece mai mult de jumătate dintre acestea
sunt contuzii cu localizare musculară sau tendinoasă.
Din punctul de vedere al gravităţii acestora, cifrele către
care converg, au următoarele valori:
- 48% sunt contuzii, legate în mare parte de faptul că
handbalul este un sport de contact;
- 36% entorse;
- 8% luxaţii şi fracturi
- 8% rupturi musculare sau tendinoase şi plăgi.
145
- 41,9% au necesitat internare cel puţin o zi, iar
27% au avut complicaţii precum dureri sau
dificultăţi la mers.
Comentarii
Sporturile în care este permis contactul au o
probabilitate mai mare de producere a accidentărilor
decât sporturile în care nu există contact între adversari.
Atât handbalul cât şi beach-handball-ul conţin
mişcări stresante pentru sistemele osos şi muscular, iar
contactul frecvent şi intens cu adversarul determină
accidentări serioase. În concluzie, atât în handbal cât şi
în beach-handball apariţia accidentărilor este inevitabilă.
Pentru a putea diminua numărul de accidentări
trebuie cunoscuţi factorii de risc pentru apariţia
acestora, precum şi metode pentru prevenirea
accidentărilor.
146
Angajamentul fizic, mai mult sau mai puţin violent,
este în funcţie de:
- sex:
- – la fete apar de două ori mai puţine accidentări;
- nivelul la care se joacă:
- – de trei ori mai puţine accidentări în prima ligă
decât în liga a doua, datorită numărului diferit de
ore de antrenament;
- postul ocupat (vezi tab. nr. 2) – extremele au un risc
traumatic dublu faţă de ceilalţi jucători.
148
12.3. Modalităţi de prevenire a accidentărilor
Din punct de vedere medical este destul de dificil
de prevenit diferitele accidentări, în schimb, antrenorii
trebuie să fie foarte atenţi la doi factori care sunt la
îndemâna lor: ameliorarea calităţilor tehnice ale
jucătorilor şi supravegherea nivelului de atenţie al
acestora.
Ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor
Studiile fiziologice au arătat clar că jucătorii care au
un potenţial tehnic crescut au un consum energetic redus
la aceeaşi mişcare faţă de jucătorii rudimentari din punct
de vedere tehnic. Ameliorarea calităţilor tehnice
determină evitarea epuizării rezervelor energetice
prematur, prima consecinţă a epuizării energetice fiind
scăderea nivelului de atenţie. Un jucător, „bun
tehnician”, are un risc traumatic de trei ori mai scăzut
decât un jucător cu o tehnicitate redusă.
Supravegherea nivelului de atenţie al jucătorilor
În primul rând trebuie clarificat conceptul de nivel
de atenţie. Atenţia normală este definită de nivelul
ridicat de eficacitate fiziologică a organismului, ceea ce
îl face pe jucător să fie informat de ceea ce se petrece în
interiorul sau exteriorul său şi să răspundă, în
consecinţă, prin adaptare la toate circumstanţele.
Consecinţa imediată a nivelului de atenţie redus este
149
răspunsul inadecvat al organismului la stimuli. Stimulii
care pot influena nivelul de atenţie sunt de două feluri:
periferici (exteriori) şi senzitivo-senzoriali (interni).
a. Stimulii externi sunt legaţi esenţial de traumatisme:
o stimuli proveniţi de la nivel proprioceptiv, care
informează asupra stării de tensiune musculară,
traumatismul tipic fiind contractura;
o stimuli de la nivelul receptorilor intraarticulari,
care informează asupra poziţiei pieselor
articulare, traumatismele tipice fiind entorsele;
o stimuli de la nivelul receptorilor exteroceptivi,
care informează asupra desfăşurării unei
mişcări (o aruncare contrată surprinzător din
spate);
o stimuli de la nivelul receptorilor care transmit
informaţii despre dureri de tipul: contuzii,
întinderi sau chiar dureri de cap.
b. Stimulii interni sunt dependenţi de hormoni sau de
substanţe hormonale, dintre care adrenalina este
una dintre cele mai importante. Nu factorii care
intervin sunt importanţi, ci cumularea efectelor
acestora, ceea ce duce la scăderea nivelului de
atenţie, conducând automat la creşterea riscului
traumatic. Aceste perturbări nu sunt percepute
150
foarte net de către sportivi, deoarece se manifestă
într-o formă mai subtilă:
o capacitatea de refacere este capitală, din
moment ce antrenamentul este obligatoriu;
trebuie evitată hipoxia, acordată o atenţie
crescută calităţii somnului, alimentaţiei,
evitarea abuzului de excitante (cafea, ceai,
ţigări, alcool, etc);
o grijile vieţii cotidiene au o influenţă crescută
asupra nivelului de atenţie (situaţia şcolară,
profesională sau familială)
Înainte de toate trebuie ştiut că organismul este
permanent într-o stare de echilibru instabil. Prevenirea îi
permite acestuia să răspundă eficient la toate aceste
ameninţări. În practică, eficacitatea prevenirii este dată
de lucruri foarte simple: alimentaţie echilibrată, somn de
calitate, activitate fizică regulată, deci o viaţă
extrasportivă în conformitate cu rigorile jocului.
Tot la capitolul prevenirii intră şi starea sportivului:
condiţia fizică trebuie raportată la nivelul de practică;
integritatea corporală (un jucător nu trebuie să evolueze
cu accidentări nevindecate) şi integritate psihică
(concentrare şi motivare).
Un alt aspect care trebuie luat în calcul este starea
materialului: încălţări adaptate la sport şi în stare bună,
151
suprafaţa de joc să fie adecvată (un bun raport între
elasticitate, capacitatea de amortizare şi cea de
alunecare).
152
diverselor segmente corporale în timpul activităţii
dinamice.
Acest tip de antrenament se poate aplica atât pentru
prevenirea accidentărilor, cât şi pentru recuperarea după
accidentări la nivelul articulaţiilor gleznei,
genunchiului, umărului, cotului şi la nivel lombo-sacral.
Antrenamentul se bazează pe mişcări realizate pe
suprafeţe instabile gen swiss ball sau balance fitt.
CURS 13
REGULAMENTUL JOCULUI DE HANDBAL
153
Sporturile în care este permis contactul au o
probabilitate mai mare de producere a accidentărilor
decât sporturile în care nu există contact între adversari.
Atât handbalul cât şi beach-handball-ul conţin
mişcări stresante pentru sistemele osos şi muscular, iar
contactul frecvent şi intens cu adversarul determină
accidentări serioase. În concluzie, atât în handbal cât şi
în beach-handball apariţia accidentărilor este inevitabilă.
Pentru a putea diminua numărul de accidentări
trebuie cunoscuţi factorii de risc pentru apariţia
acestora, precum şi metode pentru prevenirea
accidentărilor.
Factorii de risc
Riscul traumatic, ca noţiune, ine cont de
intensitatea la care este practicat jocul de handbal
(numărul de ore săptămânal) şi de numărul de ani de
practică.
- Angajamentul fizic
- Nivelul de atenţie
- Ora de desfăşurare a jocurilor şi a antrenamentelor
- Numărul de rezerve
- Absenţa contactului fizic
154
Modalităţi de prevenire a accidentărilor
Din punct de vedere medical este destul de dificil
de prevenit diferitele accidentări, în schimb, antrenorii
trebuie să fie foarte atenţi la doi factori care sunt la
îndemâna lor: ameliorarea calităţilor tehnice ale
jucătorilor şi supravegherea nivelului de atenţie al
acestora.
- Ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor
- Supravegherea nivelului de atenţie al jucătorilor
155
.
- Ameliorarea calităţilor tehnice ale jucătorilor
- Supravegherea nivelului de atenţie al jucătorilor
156
Regulamentul jocului de handbal
1. Terenul de joc
Terenul de joc are formă dreptunghiulară, cu
lungimea de 40 m şi lăţimea de 20 m. Terenul este
împărţit în spaţiul de joc, iar la fiecare capăt este câte un
spaţiu de poartă. Laturile lungi ale terenului se numesc
linii de margine, iar laturile scurte se numesc linii de
poartă.
În spaţiul de poartă, pe linia de poartă, în mijlocul
acesteia este plasată poarta. Poarta are 2 m înăltime şi 3
m lăţime în interiorul ei. Bara în secţiune transversală
are formă de pătrat cu latura de 8 cm şi este vopsită în
două culori alternative care se deosebesc net de spaţiul
înconjurător. Benzile de culoare ale barelor au lungimea
de 20 cm. Colţurile porţii sunt vopsite în aceeaşi culoare
(culoarea închisă), aici benzile de culoare având 28 cm.
Spaţiul de poartă este delimitat de o linie dreaptă cu
lungimea de 3 m, situată la 6 m de linia de poartă,
paralelă cu aceasta, în faţa porţii. Această linie este
continuată la ambele capete cu câte un arc de cerc cu
raza de 6 m, care are drept centru muchia interioară şi
posterioară a barei. În interiorul spaţiului de poartă, la 4
m de linia de poartă, cu o lungime de 15 cm, se află
linia de 4 m, care reprezintă locul până la care are voie
portarul să iasă în cazul aruncărilor de la 7 m.
157
Linia de aruncări libere, linia de la 9 m, este trasată
cu o linie întreruptă, la care atât segmentele acesteia, cât
şi spaţiile dintre ele au lungimea de 15 cm. Linia de
aruncări libere este desenată în acelaşi mod ca şi linia
care delimitează spaţiul de poartă.
Linia aruncărilor de pedeapsă se află la 7 m de linia
de poartă, paralelă cu acesta, pe axul central al terenului,
fiind desenată printr-o dreaptă cu lungimea de 1 m.
De o parte şi de cealaltă a liniei de centru, de pe
linia de margine pleacă spre interiorul terenului un
segment de dreaptă cu lungimea de 15 cm, care
delimitează spaţiul de schimb. Lungimea acestuia este
de 4,5 m. Spaţiul de schimb reprezintă locul prin care
este permis jucătorilor să intre şi să iasă de pe teren în
timpul jocului.
Toate liniile terenului aparţin spaţiului pe care îl
delimitează şi au o grosime de 5cm. Excepţie face linia
care uneşte cele două bare, care are o grosime de 8 cm,
egală cu grosimea barelor.
158
2. Timpul de joc
Pentru echipele masculine şi feminine, ale căror
jucători depăşesc vârsta de 16 ani, timpul de joc este de
două reprize a câte 30 minute, despărţite de o pauză de
10 minute.
159
Copii între 12 – 16 ani – 2 x 25 minute, cu pauză de
10 minute;
Copii între 8 – 12 ani – 2 x 20 minute, cu pauză de
10 minute;
Copii sub 8 ani – 2 x 15 minute, cu pauză de 10
minute.
3. Mingea de joc
Mingea de joc este din piele sau material sintetic,
sferică, iar suprafaţa ei este nealunecoasă. Dimensiunile
şi greutatea mingii diferă în funcţie de vârstă şi sex:
- pentru băieţi peste 16 ani mingea are o
circumferinţă de 58 – 60cm, (minge nr. 3);
- pentru fete peste 14 ani şi băieţi 14 – 16 ani
mingea are o circumferinţă de 54 – 56 cm, (minge
nr. 2);
- pentru băieţi 8 – 12 ani şi fete 8 – 14 ani mingea are
o circumferinţă de 50 – 52cm, (minge nr. 1);
160
- pentru copii sub 8 ani (fete sau băieţi),
circumferinţa mingii este de cel puţin 48 cm (minge
nr. 0).
4. Echipa
Echipa de handbal este formată din 14 jucători,
dintre care minim unul este portar. Pe terenul de joc se
pot găsi, în acelaşi timp, maxim 7 jucători, restul fiind
jucători de schimb.
Pentru a începe jocul, pe teren trebuie să fie
prezenţi minim 5 jucători, echipa putându-se completa
până la 14 pe parcursul jocului, inclusiv al prelungirilor.
Dacă în timpul jocului numărul jucătorilor scade sub 5,
jocul va continua.
Jucătorii de schimb pot participa la joc în orice
moment, fără a anunţa scorerul sau cronometrorul.
Numărul de schimbări pe parcursul jocului este
nelimitat. Un jucător poate intra în teren doar în
momentul în care jucătorul schimbat părăseşte spaţiul
de joc. În cazul în care jucătorul de schimb intră în teren
înainte ca jucătorul schimbat să iasă, sau nu foloseşte
spaţiul de schimb, comite greşeala schimbare greşită,
sancţionată cu eliminare pe timp de două minute.
161
5. Echipamentul
Echipamentul jucătorilor de câmp este uniform,
fiind compus din tricou şi pantalon scurt. Tricourile au
inscripţionat pe spate numerele de concurs, între 1 şi 21.
Înălţimea numărului de pe spate este de 20 cm, iar a
celui de pe piept de 10 cm. Opţional se pot inscripţiona
numere şi pe şorturi. Culoarea tricourilor trebuie să se
diferenţieze evident de culoarea tricourilor echipei
adverse şi de culorile celor doi portari.
Încălţămintea este tip sport, cu talpa plată, din
cauciuc sau un material asemănător.
Echipamentul portarului diferă la culoare de
echipamentul propriei echipe, al echipei adverse şi al
portarului advers. În general portarii au tricouri cu
mânecă lungă, cu apărători la coate şi umeri şi pantaloni
lungi, cu apărători la genunchi şi şolduri.
6. Portarul
Portarul în momentul în care părăseşte suprafaţa de
poartă devine jucător de câmp, ca urmare se va supune
162
regulilor specifice jucătorilor de câmp. În suprafaţa de
poartă, portarul are voie să:
- atingă mingea cu orice parte a corpului în acţiunea
de apărare a porţii;
- să se deplaseze cu mingea în mână în orice direcţie
şi să facă oricâţi paşi doreşte;
- să intre şi să iasă în spaţiul de poartă fără a avea
mingea sub control.
Portarului nu îi este permis :
- să pericliteze adversarul în timpul acţiunii de
apărare a porţii;
- să intre şi să iasă din spaţiul de poartă cu mingea
sub control;
- să atingă sau să intre în posesia mingiilor care stau
sau se rostogolesc pe sol în afara spaţiului de
poartă, atunci când el se află în interiorul spaţiului
de poartă;
- să atingă cu piciorul mingiile care stau pe sol sau
care se îndreaptă din spaţiul de poartă spre spaţiul
de joc.
7. Jucarea mingii
Jucătorilor de câmp le este permis:
163
- să arunce, să prindă, să oprească, să împingă, să
lovească sau să boxeze mingea, folosind mâinile,
braţele, capul, trunchiul, coapsele şi genunchiul;
- să ţină mingea maxim 3 secunde;
- să se deplaseze maxim 3 paşi cu mingea în mână;
- să treacă mingea dintr-o mână în alta;
- să joace mingea în orice poziţie (stând, culcat, pe
genunchi sau aşezat).
Jucătorilor de câmp nu le este permis:
- să atingă mingea cu gamba sau laba piciorului;
- să facă dublu dribling sau să ţină mingea în mână
mai mult de trei secunde;
- să facă mai mult de trei paşi cu mingea în mână;
- să joace mingea peste liniile laterale sau de poartă;
- să joce mingea cu propriul portar atunci când acesta
se află în spaţiul de poartă;
- să menţină mingea în posesia propriei echipe fără a
ataca poarta adversă în mod evident.
9. Aruncarea liberă
Se acordă aruncare liberă dacă se comite una dintre
următoarele greşeli:
- schimbare greşită;
- greşeală de portar sau a jucătorului de câmp pe
suprafaţa de joc;
165
- mânuirea greşită a mingii, precum şi aruncare
intenţionată a mingii în afara terenului,
- faultarea adversarului;
- repunerea greşită a mingii în teren;
- joc pasiv;
- călcarea suprafeţei de poartă de către un jucător cu
mingea.
Aruncarea liberă se poate executa în orice direcţie,
din locul în care s-a comis infracţiunea, fără fluierul
arbitrului. În momentul aruncării libere, adversarii
trebuie să păstreze 3 m de jucătorul cu mingea, iar
coechipierii acestuia nu au voie să intre în suprafaţa
dintre liniile de 6 m şi 9 m.
10. Aruncarea de la 7 m
Este o aruncare directă spre poartă, care trebuie
executată în 3 secunde de la fluierul arbitrului. Se
acordă în următoarele situaţii:
- fault în timpul aruncării la poartă într-o situaţie
clară de gol;
- apărare în semicerc sau creearea unui avantaj faţă
de adversar prin intrarea în suprafaţa de poartă;
166
- întreruperea jocului într-un moment avantajos, de
către un oficial al unei echipe sau de un fluier auzit
din tribună, indiferent de locul în care se găseşte
mingea.
-
În momentul aruncării de la 7 m cel care execută
aruncarea nu are voie să calce linia de 7 m, să ridice
piciorul de pe sol sau să joace încă o dată mingea dacă
aceasta nu a fost atinsă de portarul advers sau de bara
porţii. În momentul executării aruncării, jucătorul
trebuie să aibă un picior pe sol. În timpul execuţiei
aruncării de la 7 m nici un jucător nu are voie să intre în
spaţiul delimitat de liniile de 6 şi 9 m, în afara
executantului.
11. Sancţiuni
Sancţiunile disciplinare se acordă progresiv în
timpul jocului, acestea fiind: atenţionarea verbală,
avertismentul, eliminarea temporară, descalificarea şi
eliminarea definitivă.
Atenţionarea verbală se acordă la începutul
jocurilor în cazul în care nu se respectă distanţa de 3 m
de minge în cazul aruncărilor libere, faulturilor sau altor
nereguli minore.
167
Avertismentul se semnalizează cu cartonaş galben
şi se acordă în următoarele situaţii:
- faulturi repetate asupra adversarilor;
- nerespectarea regulilor în cazul aruncărilor libere;
- conduită nesportivă faţă de adversari sau oficiali.
O echipă în timpul jocului poate primi maxim trei
avertismente. Avertisment se poate acorda şi unui
jucător sau oficial aflat pe banca de rezerve. Pentru
jucătorii de schimb şi oficiali se poate arăta un singur
avertisment.
Eliminarea temporară se semnalizează de către
arbitru cu două degete ridicate deasupra capului, iar cu
cealaltă mână se indică jucătorul sancţionat. Eliminarea
temporară se acordă în următoarele situaţii:
- dacă jucătorul nu lasă mingea pe sol în momentul
acordării unei aruncări libere în favoarea echipei
adverse, sau la fluierul arbitrului;
- schimbare greşită;
- greşeli repetate de menţinerea distanţei faţă de
minge în cazul aruncărilor libere;
168
- faulturi repetate;
- conduită nesportivă repetată;
170
171
BEACH-HANDBALL
14.2.1. Atacul
Din punct de vedere ofensiv majoritatea echipelor
dezvoltă un sistem de atac cu un pivot, în care jucătorii
sunt dispuşi astfel: un inter stânga (IS), un inter dreapta
(ID), un centru (C) şi un pivot (Pv).
Alte combinaţii la dispunerea jucătorilor sunt de
exemplu:
173
- cu patru jucători în linia a doua (1 IS, 1 ID, 1 CS şi
1 CD);
- cu jucătorii dispuşi pe două linii (1 IS, 1 ID şi 2
Pv);
- o altă posibilitate este transformarea în timpul
atacului a sistemului de atac cu un pivot în sistem
de atac cu doi pivoţi.
14.2.2. Apărarea
Din punctul de vedere al apărării, apar puţine
sisteme de joc:
- sistemul clasic cu cei trei apărători dispuşi pe o
linie: doi apărători laterali (ALS şi ALD) şi un
apărător central (AC);
- sistemul de apărare cu jucătorii dispuşi pe două
linii: un zburător (Z) şi doi apărători centrali (2
AC);
- sistemul de apărare combinat 2+1: doi apărători
centrali(2 AC) şi un apărător om la om;
- forma de apărare om la om pe tot terenul sau în
jumătate de teren.
Această formă de apărare (om la om) se utilizează
foarte rar, deoarece nu are randament datorită faptului
că în permanenţă există un jucător liber, nemarcat de
nici un apărător.
174
14.3. Contribuţii la handbalul în sală şi avantajele
practicării beach-handball
Cea mai importantă caracteristică a beach-handball-
ului este marea transferibilitate către handbalul în sală,
în aşa fel încât tenhnica şi tactica handbalului în sală s-a
adaptat perfect jocului pe plajă. Din punct de vedere
tehnic, pasele, prinderea mingii, mişcarea în teren,
fentele, aruncările la poartă, blocarea aruncărilor la
poartă sunt identice. Doar driblingul, datorită suprafeţei
pe care se joacă, nu este identic. Din punct de vedere
tactic, acţiunile tactice, atât cele individuale cât şi cele
colective sunt identice.
175
cel puţin 40cm adâncime, iar în jurul terenului să existe
o zonă sigură cu lăţimea de 3m.
Zona de joc are o lungime de 15m şi o lăţime de
12m. Liniile de delimitare trebuie evidenţiate printr-o
bandă colorată cu lăţimea de 8cm.
În centrul fiecărei linii de poartă se găseşte câte o
poartă. Porţile sunt identice şi respectă aceleaşi condiţii
ca cele de la handbalul în sală. Porţile trebuie să fie bine
ancorate pentru a nu creea pericol pentru jucători.
Spaţiul de poartăeste situat în faţa fiecărei porţi,
fiind delimitat de linia spaţiului de poartă, paralelă cu
linia de poartă, situată la 6m distanţă de aceasta.
Zona de schimb pentru jucătoare 15m lungime şi
3m lăţime. Zonele de schimb sunt situate de o parte şi
de alta a terenului, în afara liniei de margine. Portarii
intră şi ies peste propria linie de margine a zonei proprii
de schimb sau peste linia de margine a propriei zone de
poartă.
176
Linia exterioara
de poarta
SPATIUL DE POARTA
Timpul de joc
a. Începutul jocului:
- înainte de începerea jocului se efectuează tragerea la
sorţi pentru a determina ce echipă îşi alege partea şi
zona de schimb;
- în repriza a doua, echipele achimbă terenul, nu şi
zonele de schimb;
- jocul începe cu minge de arbitru.
177
b. Timpul de joc:
- timpul de joc este de două reprize a câte 10 minute:
- dacă la sfârşitul reprizei este egal se foloseşte regula
Golului de aur, adică se joacă până se înscrie primul
gol;
- câştigătorul unei reprize primeşte 1 punct;
- dacă ambele jumătăţi sunt câştigate de aceeaşi echipă,
aceasta este câştigătoarea per total cu scorul de 2:0;
- dacă fiecare echipă câştigă câte o repriză, sunt folosite
Shoot-out-uri.
c. Shoot-out:
- ambii portari stau cu un picior pe linia de poartă;
- jucătorii de câmp care execută stau în spaţiul de joc, cu
un picior în punctul în care linia de poartă şi linia de
margine se întâlnesc;
- la fluier, jucătorul de câmp pasează portarului propriu;
în timpul pasei mingea nu are voie să atingă solul;
- în momentul în care mingea părăseşte mâna
jucătorului, portarii se pot mişca;
- portarul cu mingea rămâne în spaţiul de poartă şi
trebuie ca în timp de trei secunde fie să arunce spre
poarta adversă, fie să paseze propriului coechipier; în
timpul acestei pase, mingea nu are voie să atingă solul;
178
- în timpul shoot-out jucătorii implicaţi rămân în propria
zonă de schimb; jucătorii care au executat, se întorc în
propria zonă de schimb;
- se aleg cinci jucători de echipă care vor executa
alternativ; câştigătoare este echipa care a înscris cele
mai multe goluri după 5 execuţii;
- dacă nici după 5 execuţii nu se decide rezultatul, se
aleg din nou 5 jucători pentru executarea shoot-out; în
această rundă sau în următoarele, meciul se decide
îndată ce o echipă ia conducerea după un număr egal de
execuţii.
d. Time out
Time out se acordă:
- la o descalificare sau o eliminare definitivă;
- la aruncarea de la 6m;
- la cererea unei echipe; fiecare echipă are dreptul la
un time out pe repriză de câte un minut, în timpul
regulamentar de joc, nu şi în prelungiri; o echipă
poate cere time out numai când este în posesia
mingii;
- la semnalul sonor al oficialilor jocului;
- la consultaţii între arbitrii;
- la eliminarea unui oficial al unei echipe.
Mingea de joc
179
Mingea este confecţionată din cauciuc şi trebuie să
nu fie alunecoasă.
Pentru echipale masculine, mingea are o
circumferinţă de 54 – 56 cm şi o greutate de 350 – 370g,
iar pentru feminin, o circumferinţă de 50 – 52cm şi o
greutate de 280 – 300g. pentru meciurile de copii poate
fi folosită o minge mai mică.
La fiecare joc se vor prezenta trei mingi
regulamentare. Mingiile de rezervă vor fi păstrate pe
mijloc, în spatele fiecărei porţi.
Echipa
La jocurile şi turneele de beach-handball pot fi
organizate pentru echipe masculine, feminine şi mixte.
O echipă este formată din 8 jucători.
La începutul jocului trebuie să fie prezenţi la teren
minim 6 jucători. Dacă numărul de jucători scade sub 4,
jocul este oprit, iar cealaltă echipă este declarată
învingătoare.
Pe teren pot fi maxim 4 jucători de echipă, 3
jucători de câmp şi un portar. Restul jucătorilor vor
rămâne în prorpriul spaţiu de schimb. În orice moment
al jocului echipa trebuie să aibă unul dintre jucători
desemnat ca portar. Un jucător recunoscut ca portar,
180
poate deveni jucător de câmp în orice moment şi invers,
un jucător de câmp poate deveni oricând portar.
Echipamentul
Toţi jucătorii de câmp ai unei echipe trebuie să
poarte echipament uniform. Combinaţiile de culori şi
designul echipamentului celor două echipe trebuie să fie
diferit. Jucătorii folosiţi de o echipă ca portari vor avea
aceeaşi culoare a echipamentului, dar diferită de a
jucătorilor de câmp ai ambelor echipe şi a portarilor
adverşi. Jucătorii trebuie să poarte numere care sunt de
cel puţin 10cm înălţime pe piept.
Toţi jucătorii joacă în picioarele goale. Sunt
permise şosetele sau bandajele sport, în schimb nu sunt
permise încălţările sport sau alte tipuri de încălţări.
Nu se permite purtarea de obiecte care pot fi
periculoase pentru ceilalţi jucători, cum ar fi: cerceii,
brăţările, ceasurile, agrafele, etc. Sunt permise benzile
pentru cap din material moale şi şepcile de soare, dar
întoarse cu partea dură la spate.
Portarul
Are dreptul:
181
- să atingă mingea cu orice parte a corpului în timpul
acţiunii de apărare a porţii, în interiorul spaţiului de
poartă;
- să se deplaseze cu mingea în spaţiul de poartă fără
să se supună regulilor jucătorilor de câmp;
- să părăsească spaţiul de poartă fără minge şi să
participe la joc în câmpul de joc; în această situaţie
va respecta regulamentul care se aplică jucătorilor
de câmp.
Nu are dreptul:
- să părăsească spaţiul de poartă cu mingea sub
control;
- să pună adversarul în pericol în acţiunea de apărare
a porţii;
- să atingă mingiile care se rostogolesc sau stau pe
sol în afara spaţiului de poartă atunci când el se află
în spaţiul de poartă;
- să revină în spaţiul de poartă cu mingea sub control;
- să atingă cu laba piciorului sau cu gamba în spaţiul
de poartă, mingea care stă sau se rostogoleşte pe sol
în direcţia spaţiului de joc.
Jucarea mingii
Se permite:
182
- aruncarea, prinderea, oprirea, împingerea sau
lovirea mingii prin folosirea mâinilor, braţelor,
corpului, trunchiului, coapselor şi genunchilor;
- ţinerea mingii maxim 3s;
- să se facă 3 paşi cu mingea în mână;
- driblingul de pe loc sau din deplasare;
- să treacă mingea dintr-o mână în alta;
- să joace mingea în genunchi, şezând sau întins pe
sol:
Nu se permite:
- să se atingă mingea cu orice parte a membrului
inferior de la genunchi în jos;
- să se atingă mingea decât o singură dată dacă
aceasta nu a atins solul, alt jucător sau dacă nu s-a
dat gol între timp;
- să se ţină mingea în posesia echipei fără a efectua o
acţiune evidentă de a ataca sau arunca la poartă (joc
pasiv).
184
Aruncarea liberă
Jocul se întrerupe şi se reia cu aruncare liberă
pentru adversari atunci când
echipa aflată în posesia mingii a comis o abatere de la
regulament care conduce la pierderea posesiei mingii.
În momentul acordării aruncării libere, jucătorul
care se află în posesia mingii trebuie să lase mingea pe
sol în locul în care se găseşte. Când se execută o
aruncare liberă, jucătorii echipei în atac nu au voie să
stea la o distanţă mai mică de 1m de linia spaţiului de
poartă al adversarilor înainte ca aruncarea liberă să fie
executată. Adversarii trebuie să fie la o distanţă de cel
puţin 1m de executantul aruncării libere.
Aruncarea liberă se execută fără semnal sonor dat
prin fluier de către arbitru, de pe loc şi în orice direcţie.
Aruncarea de la 6m
Aruncarea de la 6m se acordă atunci când:
- se întrerupe neregulamentar o şansă clară de gol, în
orice loc al terenului de către un jucător sau oficial
al echipei adverse;
- se aude un fluier neautorizat în momentul unei
şanse clare de gol;
185
- o şansă clară de gol a fost întreruptă de către cineva
care nu participă la joc;
- un jucător a fost faultat în momentul unei şanse
clare de gol.
În momentul acordării aruncării de la 6m, arbitrii
trebuie să acorde time-out. Dacă se înscrie prin aruncare
de la 6m, se acordă 2 puncte.
Aruncarea de la 6m trebuie executată spre poartă în
timp de 3s de la fluierul arbitrului. Jucătorul care
execută această aruncare nu trebuie să atingă sau să
depăşească linia de 6m înainte ca mingea să-i
părăsească mâna.
Sancţiuni
În jocul de beach-handball se prevăd următoarele
sancţiuni: eliminarea temporară, descalificarea şi
eliminarea definitivă.
Eliminarea temporară se acordă pentru:
- faulturi asupra unui adversar;
- faulturi care trebuie sancţionate progresiv;
- abateri împotriva unui adversar care execută o
aruncare liberă;
- comportament nesportiv a unui jucător sau oficial al
echipei;
- schimbare greşită;
186
- faulturi repetate;
- nelăsarea mingii jos în momentul fluierului
arbitrului;
- abateri repetate la executarea aruncărilor libere;
- la descalificarea unui jucător sau a unui oficial aflat
în spatiul de schimb.
A doua eliminare a unui jucător atrage după sine
descalificarea. Jucătorul eliminat poate fi înlocuit sau
poate intra în teren la schimbarea posesiei mingii.
188
de a juca este acela de a schimba portarul cu un jucător
de câmp în momentul în care echipa este în atac.
Din punct de vedere ofensiv majoritatea echipelor dezvoltă un sistem de
atac cu un pivot, în care jucătorii sunt dispuşi astfel: un inter stânga (IS), un inter
dreapta (ID), un centru (C) şi un pivot (Pv).
Din punctul de vedere al apărării, apar puţine sisteme de joc:
- sistemul clasic cu cei trei apărători dispuşi pe o linie: doi apărători laterali
(ALS şi ALD) şi un apărător central (AC);
Cea mai importantă caracteristică a beach-handball-ului este marea
transferibilitate către handbalul în sală, în aşa fel încât tenhnica şi tactica
handbalului în sală s-a adaptat perfect jocului pe plajă
. Regulamentul jocului de beach-handball
- Terenul de joc
- Timpul de joc
- Mingea de joc
- Echipa
- Echipamentul
- Portarul
- Jucarea mingii
- Comportamentul faţă de adversar
- Marcarea unui gol
- Aruncarea liberă
- Aruncarea de la 6m
- Sancţiuni
a. 6 jucători
b. 8 jucători
c. 10 jucători
2. Echipa care primeşte eliminare definitivă nu mai are dreptul la înlocuire.
3. Forma de apărare “om la om” este indicată în jocul de beach-handball.
Bibliografie
Hantău, C. (2009) – MDS Jocuri de echipă – Handbal, Ed. A.N.E.F.S.
190