Sunteți pe pagina 1din 2

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Ordin nr.

15/2010 din 07
ianuarie 2010

Ordinul nr. 15/2010 pentru implementarea software-ului


ECCAIRS la nivel naţional privind raportarea evenimentelor
de aviaţie civilă
În vigoare de la 15 ianuarie 2010

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 31 din 15 ianuarie 2010. Nu există


modificări până la 26 ianuarie 2015.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor şi


Infrastructurii, ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
în scopul raportării cât mai eficiente şi rapide în situaţia producerii
evenimentelor de aviaţie civilă, a prevenirii producerii acestora şi a asigurării
unui climat de siguranţă în aviaţia civilă,
în scopul îndeplinirii obligaţiilor asumate de statul român prin Tratatul de
aderare la Uniunea Europeană şi prin ~Convenţia~ privind aviaţia civilă
internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944,
în concordanţă cu Regulamentul (CE) nr. 1.321/2007 al Comisiei din 12
noiembrie 2007 de stabilire a unor reguli de punere în aplicare pentru
înregistrarea, într-un fişier centralizat, a informaţiilor privind evenimentele în
aviaţia civilă schimbate în conformitate cu Directiva 2003/42/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului şi cu Regulamentul (CE) nr.
1.330/2007 al Comisiei din 24 septembrie 2007 de stabilire a normelor de
aplicare pentru diseminarea către părţile interesate a informaţiilor referitoare la
evenimentele din aviaţia civilă menţionate la articolul 7 alineatul (2) din
Directiva 2003/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi cu cerinţele
Directivei 2003/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iunie
2003 privind raportarea evenimentelor în aviaţia civilă,
în concordanţă cu prevederile ~Reglementării~ aeronautice civile române
RACR-REAC privind raportarea evenimentelor de aviaţie civilă, ediţia 01/2005,
aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului ~nr.
159/2006~,
având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1999 privind
investigaţia tehnică a accidentelor şi incidentelor din aviaţia civilă, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 794/2001,
în temeiul art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu
modificările ulterioare,

ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:

1
Art. 1. - Agenţii aeronautici civili care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul
României raportează producerea evenimentelor de aviaţie conform
prevederilor RACR-REAC şi în format electronic, folosind software-ul
ECCAIRS.
Art. 2. - Agenţii aeronautici civili din România vor implementa software-ul
ECCAIRS pentru editarea evenimentelor specifice, crearea bazei de date
interne şi raportarea acestora către Serviciul investigaţii transport aerian.
Art. 3. - Pentru implementarea software-ului ECCAIRS la nivelul agenţilor
aeronautici civili din România se vor avea în vedere următoarele:
a) Serviciul investigaţii transport aerian din cadrul Ministerului Transporturilor
şi Infrastructurii gestionează baza de date ECCAIRS la nivel naţional şi
transferă pe baza protocolului tehnic stabilit informaţiile pertinente vizate la art.
5 alin. 2 şi 3 din Directiva 2003/42 a Parlamentului European şi a Consiliului
din 13 iunie privind raportarea evenimentelor din aviaţia civilă către ECR
(European Central Repository).
b) În scopul îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, Serviciul investigaţii transport
aerian pune gratuit la dispoziţia agenţilor aeronautici software-ul ECCAIRS.
Art. 4. - Transmiterea notificărilor în format electronic utilizând software-ul
ECCAIRS se face în baza semnării unui protocol între agenţii aeronautici şi
Serviciul investigaţii transport aerian, ce va stabili modalitatea de transfer a
datelor, asigurându-se securitatea şi confidenţialitatea acestora.
Art. 5. - Serviciul investigaţii transport aerian din cadrul Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii, Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi
agenţii aeronautici civili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
I.

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Bucureşti, 7 ianuarie 2010.


Nr. 15.

S-ar putea să vă placă și