Sunteți pe pagina 1din 2

Povestea de Crăciun a unui băieţel

pricăjit
Liviu Antonesei
15.12.2004

...într-una din nopţile mele fără de vise, nopţi smolios de negre, negre precum catranul şi
pasul necuratului, am visat un băieţel...
…era sinonimul fetiţei cu chibrituri, modest, timid, visător şi ineficient... stătea ancorat
doar de câteva fire, suspendat între destin şi nedestin, între el şi sinele său, fără să aibă
habar de cele ce i se cuvin, fără să le bănuiască, pe cele ce viaţa i le datorează cu totul
neîntâmplător...

...era un băieţel pe care mi-ar plăcea, mie, autorul şi creatorul său, să-l vad pistruiat, lovit
de copilărie până la sânge pe ambii genunchi, cu coji de măr stricate, dar mult mirositoare
a măr pur, pe coate...
...realitatea băieţelului contrazice flagrant mintea scriitorului... aşa că scriitorul, neavând
încotro, s-a mulţumit să spună doar atât... "era un băieţel pricăjit"...la inimă, la anemie, la
sechelele anemiei, la sechelele unei copilării pe care el, chiar târziu, coşcogeamitea
bărbatul, nu a analizat-o cât de cât, de teamă şi din oripilare...

...autorul era când mai deştept, când mai inert în privinţa băieţelului său..., dar niciodată
indiferent...
...ninsorile, fie de fulgi, fie de petale, pedepseau băieţelul cel nătâng până la suferinţă...
doar că el nu pricepea de ce se simte aşa, căci nu ştia să denumescă suferinţa... şi nici
bucuria nu ştia să o denumescă, asta e firesc din punctul de vedere al autorului, pentru că
himera abia masculină întâlnea bucuria prea rar, atât de rar, încât era neidentificabilă...
nici himera, nici bucuria...

...într-o zi, asta după mulţi, mulţi ani, băieţelul cel nătâng, bărbat fără conştiinta
desprinderii şi a colosalelor consecinţe, ce firesc decurg din aceasta, s-a îndrăgostit...
...a făcut un cerc pe nisipul majoritar al vieţilor sale, căci, am uitat să vă spun, trăia aşa de
frumos la mal de mare, a fixat un punct în centrul cercului perfect şi s-a îndrăgostit de
punctul perfect din centrul cercului perfect!...

...s-a îndrăgostit atât de tare încât amărâtul de punct a devenit un soare cu raze şi cu toate
cele cuvenite soarelui...
...era aşa de multă strălucire încât, băieţelul cel nătâng şi-a acoperit ochii cu palmele, dar
nu a uitat să-şi răşchireze degetele... printre razele propriilor sale falange a văzut
apariţia... ea venea din rănile sale, mereu supurânde, de pe genunchii săi de puşti mereu
rănit, venea de pe bronzul brazilor muraţi de zloata iernii primăvăratice, cu miros de
rădăcină profundă, de pe ţurţur sub râsul înfrigurat al poznei, mereu interzise, a copilăriei
noastre, noastre, noastre, noi... cei ce alcătuim copilăria tuturor...

...nu mică i-a fost mirarea când s-a simţit, mai întâi la picioruşe, apoi la degeţelele
mânuţelor, plin de furnici şi de greieri... s-a uitat acolo, într-acolo şi nu a văzut nici
furnici, nici greieri, fapt ce l-a mirat peste poate de tare...
...dar era în căuşul unei palme străine, un căuş larg, căldicel şi promiţător... alte direcţii de
necuprins nici cu gândul, nici cu pământul... cu atât mai puţin cu mintea lui, bine strunită
si bine gândită... a stat aşa, în mirarea-I, un timp atât de lung... atât de lung... şi azi, în
zilele noastre nebune şi total digitale, se mai miră... ce a fost cu el? ce a visat? ce a trăit? e
ceva cu el? a visat ceva? a trăit ceva?...

...a rămas lângă ţărm contemplând punctul ce, din ce în ce mai rar, îl lumina...
...au trecut nopţile şi zorile şi bărcile şi scafandrii şi guvizii... a trecut totul într-o
contemplaţie aproape detaşată, rănile de pe genunchii săi încă sângerau aşa cum
sângerează toate rănile îngenunchiaţilor... şi, din adâncul nisipurilor, din adâncul
simbolurilor, din adâncul negrăitului, punctul desenat îl privea ca şi cum ar fi fost sus, pe
ceruri şi nu jos, pe nisipuri... îl privea neînţelegând de ce, dacă tot te apuci de desene, nu
desenezi direct pe cer şi desenezi pe un petic de plajă, de nisip, de algă...

S-ar putea să vă placă și