Sfîntul Sfinţit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei,

cu cei trei nepoţi: Acachie, Menandru şi Polien

(1 iunie)
Scaunul Sfîntului episcop Patrichie a fost cetatea Prusiei din ţara Bitiniei.
Acolo a propovăduit credinţa în Hristos, certînd rătăcirea elinească şi
întorcînd pe mulţi de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De
aceea a fost prins de păgîni, împreună cu cei trei preoţi: Acachie,
Menandru şi Polien. Ei au fost aduşi spre cercetare la Iulie, ighemonul
Bitiniei, slujitorul cel mai osîrdnic al dracilor. Mergînd el la apele cele
calde, a poruncit să lege cu lanţuri de fier pe episcopul creştin şi pe
preoţii lui şi să-i aducă după sine. Ajungînd la apele cele calde şi,
scăldîndu-se pentru sănătate, a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie şi
urîtei zeiţe Sotirei. Şezînd apoi la judecată şi, punînd de faţă pe arhiereul
Patrichie cu preoţii săi, a zis către ei: "O, nebunule, vezi cît este de mare
puterea zeilor noştri, cel ce te-ai alipit la basmele cele deşarte şi chemi
pe Hristos? Vezi ce fel de lucrare de tămăduire a dat acestora spre
sănătatea noastră? Dar mai întîi să cunoşti ce fel este puterea tatălui
nostru, Asclipie, ce fel este darul, căruia şi tu - de voieşti să scapi din legături şi munci şi să petreci cu pace
în patria ta - să-i cazi înainte cu smerenie, cu rugăminte şi cu jertfe". Sfîntul Patrichie a răspuns: "O, cît de
multe răutăţi ai spus în puţine cuvinte, ighemoane". Atunci ighemonul a zis cu mînie: "Ticălosule, ce fel de
răutăţi grăiesc eu, de care mă cerţi pe mine? Eşti dator a mărturisi că sînt adevărate, fără de înşelăciune şi
vicleşug toate lucrurile care se văd cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tămăduirile ce se fac din aceste ape calde,
cu puterea zeilor noştri atotputernici?" Grăit-a Sfîntul Patrichie: "Luminate ighemoane, pentru începătura,
curgerea şi călcarea acestor ape, de doreşti să ştii adevărul, eu îţi voi spune, dacă voieşti să mă asculţi cu
blîndeţe". Zis-a ighemonul: "Deşi nu aştept de la tine altceva, decît numai basme împodobite cu cuvinte,
însă grăieşte, ca să aud ce ai să spui". Grăit-a sfîntul: "Nu am să spun basme, ci adevărul". Zis-a ighemonul:
"Deci, care este începutul acestor ape calde? Vei zice că nu este puterea zeilor noştri?" Iar sfîntul a grăit:
"Sînt creştin şi tot cel ce mărturiseşte această sfinţenie a creştinătăţii şi se închină adevăratului Dumnezeu
al tuturor, are mintea plină de înţelepciunea dumnezeieştilor taine; deci, şi eu, măcar că sînt om păcătos,
însă, mărturisindu-mă, voi fi rob al lui Hristos. Adevărul acestei ape ştiu a-l arăta". Zis-a ighemonul: "Dar
cine va fi acela atît de îndrăzneţ şi nesocotit, care s-ar crede că este mai înţelept decît filosofii?" Grăit-a
sfîntul: "Înţelepciunea acestei lumi este nebunie la Dumnezeu, pentru că este scris: Cel ce prinde pe cei
înţelepţi întru viclenia lor este Domnul nostru Iisus Hristos Care, mulţumind Tatălui Său, zice:
"Mărturisescu-mă Ţie, Părinte, Doamne al cerului şi al pămîntului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi
pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor". Şi iarăşi Apostolul zice: "N-au cunoscut adevărul că, dacă l-ar fi
cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei". Zis-a ighemonul către el: "Mari lucruri grăieşti, dar neîn-
ţelese; însă, spune-mi cu a cui putere şi rînduială curg aceste ape calde şi cu a cui putere fierb cu atîta
căldură? Eu, cu adevărat, o socotesc faptă a purtării de grijă a zeilor noştri, care au voit cu un chip ca
acesta, să ajute sănătăţii omeneşti".
La acestea răspunzînd Patrichie, arhiereul lui Hristos, a zis către ighemon: "Mai înainte de a începe a grăi,
porunceşte, ighemoane, să se ridice îngrădirea aceasta ca, astfel, toţi să poată asculta cuvintele mele".
Poruncind ighemonul, s-a luat acea îngrădire şi a umplut poporul locul acela împrejur. Deci, sfîntul a
început a grăi cu glas mare, aşa: "Focul şi apa le-au făcut din nimic acelaşi Făcător, Care a făcut neamul
omenesc prin Fiul Său cel unul născut, Atotputernicul şi veşnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvîntul a
făcut lumina, soarele şi pe ceilalţi luminători şi i-a rînduit astfel: pe unul să strălucească noaptea, iar pe
altul să lumineze ziua; pentru că pînă acolo a întins puterea Lui cea atotputernică peste toată zidirea, pînă
unde a voit. Din ape a alcătuit tăria cerului şi pe aceleaşi ape a întemeiat pămîntul; iar cu purtarea Sa de
grijă cea mai înainte ştiutoare, le-a rînduit pe toate acestea în cer şi pe pămînt, fără de care nu era cu
putinţă să vieţuiască omul, pe care îndată voia să-l zidească. Ştiind mai înainte că oamenii cei zidiţi de El,
vor mînia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor şi, deci, lepădînd cinstirea cea adevărată a lui
Dumnezeu, îşi vor face idoli fără de suflet şi se vor închina lor, de aceea două locuri au gătit la care vor să
se mute oamenii după această viaţă pămîntească. Locul cel dintîi l-a numit cu lumina cea veşnică, l-a
umplut de bogate şi negrăite bunătăţi; iar pe celălalt loc, l-a umplut cu întunericul cel neluminat, cu focul
cel nestins şi cu muncile cele veşnice. Locul cel luminos va fi locuit de acei care ascultă poruncile Lui şi se
sîrguiesc a-I plăcea Lui, iar în cel întunecos să se arunce acei care, prin viaţa lor cea rea, supără pe Făcătorul
lor, pentru care vor dobîndi muncile cele veşnice. Deci, cei ce vor fi în locul cel luminos, vor vieţui în
bucurie neîncetată şi fără de sfîrşit cu viaţă fără de moarte; iar cei din locul cel întunecos se vor munci
neîncetat în veacul cel nesfîrşit. Ziditorul, despărţind focul de apă şi lumina de întuneric, precum le-a zidit
pe fiecare din ele deosebi, tot astfel şi pe fiecare le-a aşezat deosebit la locul său. Însă, foc şi apă este atît
deasupra tăriei cerului, cît şi dedesuptul pămîntului. Deci, apa care se vede pe pămînt, adunată în adunările
sale, s-a numit mare; iar cea de sub pămînt se numeşte adînc, din care se trimite apă din sînurile
pămîntului spre trebuinţa oamenilor şi a vietăţilor celor ce trăiesc pe pămînt, ca prin nişte tuburi
purtătoare de ape. Acea apă, ieşind deasupra pămîntului, se face izvoare sau puţuri sau pîraie; deci, din
acele ape, dacă vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pămînt, acelea, încălzindu-se de
fierbinţeala focului, izvorăsc ape calde; iar cele ce îşi au curgerea departe de foc, acelea fireşte sînt reci. În
acest chip sînt ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pămînt în curgerea lor. În oarecare locuri
adînci sînt mai reci, încît se îngheaţă ca gheaţa, de vreme ce sînt mai depărtate de foc. Deci, focul cel de
sub pămînt este rînduit spre muncirea sufletelor păgînilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca
gheaţa, se numeşte tartar. Acolo zeii voştri şi închinătorii lor primesc munca, care nu se sfîrşeşte niciodată,
precum au scris oarecare dintr-ai voştri făcători de stihuri, zicînd: marginile pămîntului şi ale mării nu sînt
nimic altceva, decît numai hotarele cele mai de pe urmă ale acelora la care Iapet şi Saturn - acesta este
numele zeilor voştri - nu sînt mîngîiaţi nici de strălucirea luminii soarelui, nici de răcorirea vîntului; adică,
zeii voştri, fiind în întuneric şi în tartar, nu-i luminează, nici nu-i încălzeşte lumina soarelui şi, fiind în foc,
vîntul nu-i răcoreşte. Tartarul este sub pămînt, cu atît mai adînc decît alte adîncuri, cu cît cerul este
deasupra pămîntului mai înalt decît toate înălţimile. Cum că focul cel de sub pămînt este gătit pentru cei
necuraţi, să te încredinţezi chiar din acel foc, care iese din pămînt în Siţelia". Ighemonul, auzind aceste
cuvinte ale sfîntului, a întrebat: "Dar, oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor grăite de
tine?" Sfîntul Patrichie a răspuns: "Cu adevărat Hristos este Ziditorul a toată făptura, iar nu altul, căci este
scris: Toate printr-Însul s-au făcut şi fără de Dînsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Şi iarăşi: Zeii păgînilor
sînt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile". Atunci, ighemonul a întrebat a doua oară: "Pe Hristos Îl socoteşti
că este ziditor al cerului?" Sfîntul a răspuns: "Pe Hristos Îl cred, după ceea ce este scris: Că voi vedea
cerurile, lucrul degetelor tale, luna şi stele pe care Tu le-ai întemeiat". Zis-a ighemonul: "Deci, de te voi
arunca pe tine în aceste ape fierbinţi, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noştri, oare te va păzi
pe tine Hristos nevătămat de fierbinţeala acestora?" Răspuns-a sfîntul: "Ştiu puterea Hristosului meu, că
poate, de va voi, să mă păzească întreg şi nevătămat de apele acestea, iar eu aş vrea, ca prin apele acestea,
să mă dezleg din această viaţă vremelnică şi să vieţuiesc cu Hristos în veci. Însă, nu voia mea, ci voia Lui cea
sfîntă să se săvîrşească, fără de care nici un fir de păr nu cade din capul omului şi nici o pasăre nu se va
prinde în laţ. Deci, să ştie cu adevărat, că toţi cei ce ascultă acum cuvintele mele şi cei care se închină cu
tine pietrei cele nesimţitoare, ca unui Dumnezeu, îi aşteaptă veşnica muncă în focul cel nestins de sub
pămînt şi în tartarul cel mai dedesubt". Ighemonul Iulie, auzind unele ca acestea, s-a pornit spre mînie şi
îndată a poruncit ca pe sfînt să-l arunce gol, chiar în locul acela de unde ieşea apă, care clocotea de
fierbinţeală. Iar sfîntul, fiind aruncat, a strigat, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!" Cînd l-
au aruncat şi a căzut în apă, picăturile de apă care au sărit din acel izvor erau mai fierbinţi decît scînteile
focului şi, ajungînd pe cei ce stăteau împrejur, i-a vătămat cu arderea cea mare. Iar Sfîntul Patrichie şedea
în apele acelea ca într-o răcoreală fără vătămare, dănţuind şi lăudînd pe Hristos Dumnezeu. Pentru
aceasta, ighemonul, aprinzîndu-se de mai multă mînie, a poruncit ostaşilor să scoată pe sfînt din apă şi să-i
taie capul cu toporul, asemenea şi preoţilor lui. Deci, fiind adus la locul cel de tăiere, mărturisitorul şi
mucenicul lui Hristos şi-a ridicat mîinile spre cer şi a zis: "Dumnezeule, Împărate şi Stăpîne al tuturor, Cel ce
ţii cu puterea Ta toată făptura cea văzută şi nevăzută, ascultătorule al tuturor celor ce te cheamă cu
adevărat, care şi aceste ape calde, spre mîntuirea drepţilor şi spre pedeapsa păgînilor le-ai zidit, stai acum
mie de faţă, care mor întru mărturisirea credinţei Tale". Apoi, sfîrşindu-şi rugăciunea, şi-a plecat sfîntul său
cap spre tăiere, şi astfel s-a sfîrşit prin secure. Împreună cu el au fost tăiaţi şi cei trei preoţi ai lui: Acachie,
Menandru şi Polien şi toţi împreună au stat înaintea lui Hristos Dumnezeu, întru slava sfinţilor. Deci, Sfîntul
Patrichie a fost ucis împreună cu slujitorii săi, în nouăsprezece zile ale lunii mai, luînd cununa cea de cinste
a biruinţei de la Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste,
slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.